BIBLIOGRAFIE

Andrei Mădălina, Vartolomei F., (2008), Geografia turismului în Uniunea Europeană şi în

România, Ed. Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti.
Baltălungă Adrian, (2008), Turismul în România, Editura Valahia Univeriity Press,
Târgovişte.
Borda V., (1979), Călătorind prin vreme, Editura Sport–Turism, Bucureşti.
Bran Florina; Marin Dinu; Şimon Tamara, (1997), Turismul montan. Fondul European,
Editura Economică, Bucureşti.
Ceangă N., (2002), Geografia turismului, Editura Presa Universitară Clujană, Cluj-
Napoca.
Chiriac Crina Alexandra, Cristea Adriana Anca, (2003), Animaţia în turism şi industria
ospitalităţii, Editura Gemma Print, Bucureşti.
Derlogea Ş., (2007), Manual de supravieţuire, Editura Almatea, Bucureşti.
Dinu Mihalea, (2002), Geografia turismului, Editura Didactică şi Pedagogică, București.
Erdeli G., Gheorghilaş A., (2007), Amenajări turistice, Editura Universitară, Bucureşti.
Gheorghilaş A., (2005), Geografia turismului internaţional, Editura Universitară,
Bucureşti.
Glăvan V., (1995), Geografia turismului în România, Editura Institutului de
Management-Turism Eden, Bucureşti.
Glăvan V., (2003), Amenajarea turistică a teritoriului (note de curs), Editura Alma Mater,
Sibiu.
Glavan V., (2007), Turism montan. Agroturism. Turism durabil. Ecoturism, Editura
Economică, Bucureşti.
Glăvan V., (2010), Geografia turismului, Editura Fundaţiei “România de Mâine”,
Bucureşti.
Nistoreanu Puiu, (2006), Turismul montan, Editura ASE , Bucureşti.
Pehoiu Gica (2008), Geografia turismului. Curs pentru studenţii de la specializarea
Geografie, Editura Valahia University Press, Târgovişte.
Pehoiu Gica (2008), Turism. Destinaţii şi obiective principale, Editura Valahia University
Press, Târgovişte.
Pehoiu, C., (2010) Conducerea activităţilor sportive pentru sănătate. Note de curs,
Tîrgovişte - uz intern;
Rey Radu (1985), Civilizație montană, Editura Științifică și Enciclopedică, București.
Andrei Ruxandra, Copeţchi M., Dragnea Lidia (2006), Manual de tehnici operaţionale în
activitatea de turism, Editura Irecson, Bucureşti.
Gheorghilaş A., (2003), Geografia Turismului – organizarea şi desfăşurarea orelor de
seminar, Editura Universitară, Bucureşti.
Gheorghilaş A., (2004), Turism urban şi turism cultural, Centru de Multiplicare al
Departamentului de învăţământ la distanţă CREDIS, Bucureşti.
Gheorghilaş A., (2005), Geografia turismului, Centrul de Multiplicare al Departamentului
de învăţământ la distanţă CREDIS, Bucureşti.
Glăvan V., Nicula V., (2007), Agenţia de turism – tehnica operaţiunilor de turism, Editura
Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti.
Uscatu T., (2009), Tehnica de ghid. Curs practic, Editura Printech, Bucureşti.
***, (2008), Turism montan. Suport de curs, Centrul de Resurse CREST.
 Turismul montan montan şi Eurogites

Într-o Europă unită şi prin deschiderea graniţelor, în Anul Turismului - 1990 - a fost
înfiinţată EUROGITES, organizaţie care acoperă întreaga Europă geografică. Programul de
acţiune al CE. pentru perioada 1990-1992 a oferit acestei organizaţii mijloacele necesare pentru a
putea transpune obiectivele, stabilite prin statut. Acţiunile 1-5 din Programul Comisiilor CE.
corespund cu următoarele obiective ale Eurogites:
- Definirea ofertelor turistice în mediul montan şi stabilirea criteriilor unitare de calitate în
turismul montan din Europa.
- Crearea băncii de date cu informaţii despre fiecare organizaţie membră.
- Codificarea produsului “Turismul montan”, astfel încât să fie inteligibil pentru client
(prin marcă sau logo) şi în aşa fel încât clientul să poată recunoaşte produsul la prima vedere.
- Atragerea de noi clienţi pentru turismul montan şi descoperirea spaţiului montan prin
turismul în mediul montan.
- Să construim Europa înseamnă să fim solidari. Deci, trebuie să ajutăm ţările în care
turismul montan se află în faza de organizare, punând la dispoziţie experţi, astfel încât să se
realizeze un produs omogen, de calitate, bun. care să poată fi oferit pe piaţa turistică.
Din anul 1993, România este membră Eurogites. Din păcate, Eurogites nu mai primeşte
fonduri de la Bruxelles, pentru a putea pune în aplicare în toate ţările obiectivele importante,
stabilite în planul de acţiune.
Pentru a avea succes, turismul din toate ţările Europei, deci şi din România, trebuie să
pună accentul pe iniţiativele şi curajul întreprinzătorilor particulari. Din experienţa internaţională
se ştie că întreprinzătorii particulari sunt cei care, prin oferte excelente, încearcă să-i depăşească
pe ceilalţi; astfel, ei au o contribuţie importantă în domeniul economico-social din ţara lor.
Doar dacă vom reuşi să evităm greşelile marilor firme profesioniste de turism, care au
distrus peisajul, practicând turism în masă, fără a ţine seama de modul în care acesta afectează
mediul, doar dacă vom impune un turism de recreare şi cultural cu valenţe ecologice, se va
realiza în Europa turismul montan. Toate acestea reprezintă capitalul turistic care trebuie
valorificat.
Studiu de caz. Activităţi de marketing ale Asociaţiei Naţionale “Grupul de lucru pentru
vacanta în gospodăria ţărănească si turismul montan montan” din Germania.
Promovarea “Turismului montan” şi a “Vacanţei în gospodăria ţărănească” la nivel
regional şi de land nu mai este eficientă, în condiţiile unei concurenţe sporite şi ale conturării
Europei unite. Promovarea ofertelor trebuie să se realizeze prin asocierea tuturor Uniunilor. În
acest scop, în anul 1990 a luat fiinţă “Grupul de lucru pentru vacanţă în gospodăria ţărănească
şi turismul montan” din Germania (ANG), ale cărui obiective sunt printre altele: elaborarea de
strategii vizând promovarea turismului în gospodăria ţărănească şi a turismului montan, cu scopul
de a contribui la îmbunătăţirea situaţiei economice a unităţilor de primire.
Prin măsuri, adaptate în funcţie de condiţiile de pe piaţă, ANG încearcă să asigure
“Turismului montan” şi “Vacanţei în gospodăria ţărănească” o poziţie mai bună în societate şi să
creeze un lobby mai eficient în rândul politicienilor, în turism, în instituţii şi ministere, la
autorităţile naţionale şi internaţionale, în cadrul Uniunii Europene.
Studiu de caz. Activităţi de marketing ale Asociaţiei Naţionale “Grupul de lucru pentru
vacanta în gospodăria ţărănească si turismul montan” din Germania.
Promovarea “Turismului montan” şi a “Vacanţei în gospodăria ţărănească” la nivel
regional şi de land nu mai este eficientă, în condiţiile unei concurenţe sporite şi ale conturării
Europei unite. Promovarea ofertelor trebuie să se realizeze prin asocierea tuturor Uniunilor. În
acest scop, în anul 1990 a luat fiinţă “Grupul de lucru pentru vacanţă în gospodăria ţărănească
şi turismul montan” din Germania (ANG), ale cărui obiective sunt printre altele: elaborarea de
strategii vizând promovarea turismului în gospodăria ţărănească şi a turismului montan, cu scopul
de a contribui la îmbunătăţirea situaţiei economice a unităţilor de primire.
Prin măsuri, adaptate în funcţie de condiţiile de pe piaţă, ANG încearcă să asigure
“Turismului montan” şi “Vacanţei în gospodăria ţărănească” o poziţie mai bună în societate şi să
creeze un lobby mai eficient în rândul politicienilor, în turism, în instituţii şi ministere, la
autorităţile naţionale şi internaţionale, în cadrul Uniunii Europene.
Se urmăresc, de asemenea, implicarea în programele de dezvoltare a turismului, care se
referă la spaţiul montan, precum şi sporirea gradului de cunoaştere a ofertelor montane prin
activităţi cu publicul şi cu presa, care să contribuie la îmbunătăţirea imaginii “Vacanţei în
gospodăria ţărănească” şi a “Turismului montan”.
ANG colaborează cu Societatea de Marketing în Agricultură din Germania pentru
promovarea vânzărilor, prin organizarea în magazinele din oraşele mari a unor acţiuni de
prezentare a prospectelor şi cataloagelor de reclamă pentru “Turismul în gospodăria ţărănească”
şi “Turismul montan”.
La ANG există două comisii de specialitate:
a) Comisia pentru Marketing
CpM elaborează strategii şi activităţi pentru ANG, pe care le prezintă consiliului de
administraţie. In prezent, se discuta despre posibilităţi de cooperare eu toate Uniunile in vederea
participării la târguri şi expoziţii, îmbunătăţirii activităţilor cu presa şi cu publicul, realizării
publicităţii în străinătate, pregătirii acţiunii “Ziua uşilor deschise în gospodăria ţărănească”. La
această acţiune, citadinii sunt invitaţi să petreacă două zile în mediul montan.
b. Comisia pentru calitate
CpC elaborează criterii de calitate şi un model de categorisire a ofertelor de “Turism
montan” şi “Turism în gospodăria ţărănească”, model care săTie preluat şi de Uniuni.
De 22 de ani există marca de calitate a Societăţii Germane pentru Agricultură (SGA)
“Turism în gospodăria ţărănească”, Această marcă s-a impus de-a lungul timpului, dar calitatea
pe care o exprimă nu mai corespunde cerinţelor actuale. SGA acceptă cele patru trepte de calitate
şi consideră, că treapta cea mai înaltă corespunde mărcii de calitate a SGA, care implică însă şi
criterii de calitate superioare.
ANG sprijină măsurile de promovare a “Vacanţei în gospodăria ţărănească” şi a
“Turismului montan” prin mijloace financiare, iar împreună cu
Ministerul Agriculturii al Germaniei efectuează cursuri de perfecţionare pentru
multiplicatori şi consiliile de administraţie ale Uniunilor.

Turismul montan şi vacanţa în gospodăria ţărănească

Tendinţa actuală de pe piaţa turistică reprezintă o şansă pentru dezvoltarea turismului în

mediul montan din România. Gazdele trebuie să se adapteze cerinţelor de pe piaţa turistică,
abordând o gândire antreprenonală, reamenajându-şi casele şi gospodăriile, astfel încât acestea să
corespundă standardelor de calitate dorite de turişti.
Turismul în mediul montan din România trebuie să urmeze îndeosebi asigurarea calităţii,
ceea ce nu înseamnă, însă, uniformizarea ofertelor. Calitatea “activează” tradiţiile păstrate,
moştenirea culturală. Identitatea spaţiilor montane, a satelor poate fi protejată şi păstrată prin
elaborarea criteriilor de calitate. În plus, identitatea satelor se păstrează numai când în sat nu
există mai multe locuri de cazare, decât locuitori!
Evoluţia favorabilă a turismului în mediul montan este posibilă prin crearea unor condiţii
specifice şi prin eliminarea motivelor de critică, cum ar fi. de exemplu, cele legate de lipsa
codificării sau codificarea lacunară a ofertelor şi produsele turistice din mediul montan.
În multe ţări, ofertele de turism în mediul montan sunt comercializate sub marca
“Agroturism”. Acest termen creează nesiguranţă, dezamăgeşte turiştii, fiindcă nu defineşte
produsul oferit în realitate.
Această problemă se poate aborda în modul următor:
- definim cu atenţie ofertele de turism în mediul montan,
- stabilim pictograme şi semne distinctive unitare pentru fiecare produs turistic şi ofertă
turistică,
- stabilim criterii unitare de calitate pentru diferitele oferte şi clasificăm pe categorii
calitatea oferită turiştilor.
Aceste măsuri au menirea să garanteze calitatea. Dacă dorim să oferim şi să
comercializăm pe piaţa mondială “Turismul în mediul montan”, nu putem trece peste definirea
produsului la nivel naţional şi internaţional. Dispunând de cunoştinţe în domeniu, considerăm că
produsele turistice montane se pot defini prin următoarele oferte:
Oferta “Vacanţa în gospodăria ţărănească” devine tot mai rară, datorită schimbărilor
structurale survenite în agricultură, produsul constituindu-se, deci, într-o ofertă specială de turism
montan. Produsul trebuie să reflecte trăsăturile caracteristice gospodăriei ţărăneşti, fiindcă turiştii,
care optează pentru uri sejur în acest cadru, doresc ca in gospodărie să găsească animale mici şi
pentru tracţiune, produse proprii, specialităţi regionale, contact personal cu gazda, atmosferă
tipică gospodăriei ţărăneşti
Oferta “Turism montan” defineşte toate ofertele din mediu montan, care nu sunt legate de
gospodăria ţărănească: vacanţe în gospodării, care şi-au pierdut în mare parte funcţia de bază,
sejururi în case de vacanţă, locuinţe de vacanţă, case particulare. Turiştii doresc să cunoască
tradiţiile montane, cultura şi; natura, vor să petreacă vacanţa într-un mediu montan intact, să li se
ofere produse şi specialităţi regionale. Ei caută liniştea, aerul curat şi doresc să poată practica
sportul şi drumeţia.
Exemplu: Asociaţia de turism a landului Renannia de Nord Westfalia.
Aceste obiective, sintetizate de asociaţia respectivă, sunt analizate de Comisia de
marketing din cadrul ministerului specializat în turism din Germania. Comisia elaborează
concepte de dezvoltare viitoare şi promovează turismul montan prin diferite măsuri, cum ar fi, de
exemplu, “Ziua uşilor deschise în Renania de Nord-Westfalia” - model utilizat în toate spaţiul
germanic (Germania, Austria, Elveţia). Prin acţiuni publice se încearcă să se amplifice
participarea pe piaţă a produsului “Turism montan” şi să se vină în întâmpinarea interesului
consumatorilor, vizavi de ofertele de turism în mediul montan.
O dată la doi ani se organizează o călătorie de studii la colegii din landurile federale, dar
şi în alte ţări, la gazde din statele vecine ale Germaniei. Este important să se cunoască stadiul de
dezvoltare şi strategiile de marketing ale celorlalţi.
În activitatea noastră, punem accentul pe comercializarea ofertelor membrilor noştri.
Facem reclamă la 10 expoziţii internaţionale de turism, făcând publică oferta de turism montan în
cadrul altor manifestări. La expoziţii şi târguri oferim consultanţă, acceptăm prezenţa gazdelor
fără să percepem taxe; venim în întâmpinarea lor, oferindu-le posibilitatea de a-şi împărţi
propriile prospecte sau cărţi de vizită.
Avem relaţii bune cu Camerele de Agricultură, cu Ministerele Agriculturii şi Economiei.
La Camerele de Agricultură sunt angajate consiliere de specialitate, care oferă consultanţă
gazdelor cu privire la administrarea şi dotarea unităţilor de primire. Importantă este şi colaborarea
cu asociaţiile turistice locale şi regionale. În mapele lor de presă, aceste asociaţii includ şi
prospecte cu oferte de “Vacanţă în gospodăria ţărănească” şi “Turism montan”, iar la expoziţii şi
târguri fac reclamă pentru turismul montan. Membrii consiliului de administraţie al Uniunii
noastre sunt şi membrii în consiliile de administraţie ale Asociaţiilor turistice regionale, iar eu
sunt reprezentantă în cadrul asociaţiei de turism a landului Renania de Nord-Westfalia.
Anual, se organizează călătorii pentru presă (20-30 de jurnalişti) şi se prezintă de fiecare
dată aspecte noi din activitatea desfăşurată. Reprezentanţii presei scrise, ai radioului şi
televiziunii informează despre „Turismul în gospodăria ţărănească” sau „Turismul montan”.
Aceasta este măi importantă măsură a noastră în domeniul relaţiilor cu publicul. Una dintre cele
mai importante sarcini ale Uniunii este promovarea dezvoltării calităţii şi produselor oferite de
membrii noştri. În contextul unei concurenţe sporite care se manifestă în „Vacanţa în gospodăria
ţărănească” şi „Turism montan”. Uniunii îi revine sarcina de a asigura aceste produse un loc al lor
pe piaţa turistică, de a le impune pe piaţa naţională şi internaţională a turismului.
Acest lucru este realizabil, în măsura în care turismul montan devine o marcă. După 40 de
ani, turismul montan nu şi-a asigurat locul său pe piaţa internaţională, îndeosebi datorită
standardelor de calitate din gospodăriile noastre ţărăneşti, dar şi datorită modului de definire a
ofertelor montane, a siguranţei şi realismului ofertelor. Sarcina Uniunii este de a oferi consultanţă
gazdelor, precum şi informaţii membrilor, îndeosebi cu privire la drepturile turiştilor, la impozite
şi administrarea unităţii de primire.
Solidaritatea şi colaborarea tuturor gazdelor din mediu montan este absolut necesară în
viitor, fiindcă “Turismul în gospodăria ţărănească” şi “Turismul montan” trebuie să se impună în
viitor mai mult ca niciodată în contextul unei concurenţe acerbe pe piaţa turistică.
Importanţa colaborării unităţilor de primire în infrastructură, în vederea comercializării
produsului
Ofertele de turism în mediul montan reprezintă un segment al pieţei turistice. De aceea
sunt necesare activităţi specifice de marketing la nivelul unităţii şi în suprastructură. Asocierea
gazdelor înlesneşte urmărirea pieţei, alcătuirea ofertelor, reclama şi comercializarea ofertelor, aşa
cum nu ar putea să realizeze singură nici o gazdă. De aceea gazdele din toate landurile Germaniei
s-au asociat în uniuni supraregionale pentru produsul “Vacanţa în gospodăria ţărănească”.
În prezent, în Germania există 14 organizaţii (uniuni), care formează un sistem federativ,
fiind sprijinite de către Ministerul Agriculturii din fiecare land. Fiecare uniune este autonomă şi
dispune de un marketing propriu, elaborat şi dezvoltat în funcţie de caracteristicile locale.
Uniunile se preocupă de alcătuirea ofertelor, comercializarea ofertelor turistice montane,
pregătirea şi perfecţionarea membrilor organizaţiei pentru activităţile turistice. Uniunile de turism
în mediul montan şi Camerele de Agricultură au oferit şi oferă consultanţă celor interesaţi, astfel
încât ofertele din ţara noastră se caracterizează printr-un standard de calitate ridicat, structurat în
funcţie de produs şi de grupele de populaţie avizate.
Exemplificare:
Organizaţia „Komm aufs Land” (Vino la ţară) din landul Renania de Nord-Westfalia,
înfiinţată în 1981.
Scopul: „Noi reprezentăm interesele gazdelor din mediul montan. De la început ne-am
stabilit sarcini şi obiective:
Am realizat oferte transparente şi precise, pe care le prezentăm în catalogul nostru -
“Komm aufs Land” - actualizate anual. Ofertele pentru anumite grupe le-am prezentat pieţei
turistice în broşuri separate sau în anexa catalogului principal.
- Organizăm schimburi de experienţă între gazde.
 La nivelul plaselor (ca unităţi administrative) s-au înfiinţat grupuri de lucru, de schimb de
experienţă sau de întrajutorare. Acestea primesc consultanţă de la Uniunea noastră şi se ocupă de
reclamă în marile oraşe sau la serbări populare (de exemplu, prin reclamă stradală). Grupurile
dispun de prospecte proprii (cu 12-30 de oferte), care reprezintă o modalitate mai ieftină şi mai
eficientă de a face cunoscute ofertele, decât dacă fiecare gazdă şi-ar realiza un prospect propriu,
deoarece turismul poate să aleagă dintre mai multe oferte variate.
Reprezentarea membrilor Uniunii în raport cu autorităţile, instituţiile, ministerele,
turismul, alte organizaţii turistice.
Organizarea cursurilor de pregătire şi perfecţionare (pe diferite teme) pentru gazde, pentru
a elimina deficitele existente în turismul montan, înlăturarea acestor deficite este una dintre cele
mai importante sarcini ale Uniunii noastre. La seminare, membrii învaţă să-şi cunoască mai bine
propria unitate, să realizeze îmbunătăţiri în funcţie de necesităţi, să recunoască de timpuriu
tendinţe din turism, pentru a se putea adapta cerinţelor turiştilor.
Numai prin cooperarea tuturor membrilor pot fi abordate şi înlăturate deficitele din
Uniunea noastră, astfel încât turismul montan să devină un produs de piaţă, care să corespundă
cererii şi să fie realizat în mod profesionist.”

Evoluţia şi dezvoltarea turismului montan şi ecologic din Europa

Pe fundalul numeroaselor probleme din spaţiul montan şi din agricultură, turismul în

Europa capătă tot mai multă importanţă. Spaţiile montane europene au nevoie de noi perspective
şi alternative viabile, pentru a nu se ajunge la degradarea poziţiei sociale a populaţiei montane.
Circa 250 de milioane de oameni călătoresc anual în Europa. Dintr-un studiu reiese că tot
al patrulea european îşi petrece vacanţa în mediul montan. 70% dintre turişti îşi petrec vacanţele
în UE, 30% în terţe state de pe alte continente. În aproape toate ţările Europei turismul este un
factor economic important, îndeosebi pentru regiunile montane, şi o alternativă pentru producţia
agricolă.
Europa oferă o gamă largă de posibilităţi pentru practicarea turismului datorită
potenţialului variat, constând în peisaje pitoreşti, în existenţa unor mentalităţi diferite, marcate de
mediul cultural şi de viaţă. Ţările europene prezintă o mare bogăţie naturală şi culturală, care
constituie cel mai important potenţial turistic.
În statele occidentale această formă de turism nu mai este în faza de iniţiativă. Şi ţările
est-europene prezintă astăzi proiecte bune în acest domeniu. Este doar o chestiune de timp, până
ce ofertele lor şi turismul montan să se poată plasa şi să devină competitiv pe piaţa europeană şi
mondială.
Potenţialul turistic montan
Turismul în mediul montan reprezintă marea şansă pentru procesul european de unificare,
oferă posibilitatea ca oamenii să se apropie, să cunoască condiţiile de viaţă şi cultură ale
celorlalţi. Din experienţa altor ţări s-a putut constata, în repetate rânduri, că spaţiile montane sunt
propice pentru turism şi dispun, din multe puncte de vedere, de condiţiile necesare pentru această
activitate.
Dezvoltarea în ritm susţinut a turismului montan în toate ţările europene va fi posibilă
numai printr-o cooperare mai strânsă în viitor şi prin actualizarea ofertelor în funcţie de cerinţele
impuse de evoluţiile de pe piaţa turistică. Satele din spaţiul european îşi pierd tot mai mult din
funcţii şi intră într-o criză de identitate. Printr-un turism montan, bine pus la punct, se pot înlătura
parţial aceste probleme structurale.
 Turismul montan poate să joace un rol important în procesul de dezvoltare a spaţiului
montan, atât pe plan local cât şi regional. Îndeosebi satele mici şi oraşele mici, cu grad sporit de
montanitate, prezintă cel mai bogat potenţial turistic. Aşezările cu un trecut istoric îndelungat, cu
clădiri în stil arhitectonic caracteristic regiunii, dezvoltat de-a lungul timpului, cu obiceiuri,
tradiţii şi un mod de viaţă propriu, atrag turiştii, care doresc să cunoască pe viu aceste aspecte. Nu
este de ajuns să spunem că România este frumoasă, că poate oferi multe posibilităţi pentru
practicarea turismului, la o privire mai atentă constatăm că şi aici, ca în toate regiunile noastre
europene, regăsim doar câte ceva din fiecare element şi doar câte ceva pentru fiecare.
Deficienţe în turismul din mediul montan
În toate ţările sunt valabile aceleaşi condiţii: calitatea condiţiilor de fire, dotările,
serviciile şi cadrul general. Succesul economic al activităţii de turism montan nu se va lăsa
aşteptat, atunci când se îndeplinesc aceste condiţii.
Pentru a deveni ţări turistice atractive, multe state europene trebuie să înlăture marile
carenţe sau deficite, existente tocmai în aceste forme de turism, şi care se referă la infrastructura
satelor, în primul rând. Sunt necesare: măsuri de îmbunătăţire a infrastructurii căilor de
comunicaţie, a sternului transporturilor de călători şi pe distanţe scurte (în funcţie de cerinţe),
crearea de amenajări speciale pentru turism.
Toate măsurile locale vizând modernizarea infrastructurii - pentru a veni în întâmpinarea
turiştilor - trebuie să fie şi în folosul populaţiei locale. Astfel creşte calitatea vieţii în aşezările
montane. e asemenea, le sporesc calitatea casei/locuinţei, de care poate profita întreaga familie.
În multe unităţi de primire, din toate ţările, lipsesc cunoştinţele de bază şi de specialitate
pentru a putea fi o bună gazdă. Totuşi, fiecare poate învăţa dacă face eforturi. În toate ţările
trebuie îmbunătăţite posibilităţile de pregătire şi de perfecţionare a gazdelor, deoarece există şi o
serie întreagă de cunoştinţe specifice - “de culise” - pe care gazdele trebuie să şi le însuşească.
Atât gazdele cât şi sectorul public trebuie să sprijine şi să eficientizeze activităţile organizaţiilor şi
structurilor turistice, ale asociaţiilor gazdelor.
În prezent toate ţările europene oferă produse pe raţa turistică. În multe din aceste ţări,
gazdele din mediul montan s-au asociat în organizaţii de profil, pornind de la ideea că într-un
cadru organizai, există posibilităţi mai bune de marketing organizatoric, de alcătuire a ofertei, de
reclamă şi comercializare a ofertelor în mediul montan, decât acţionând de unul singur.
Servicii şi oferte pentru petrecerea timpului liber
Turistul acordă o deosebită atenţie serviciilor şi ofertelor pentru petrecerea timpului liber.
Scopul este de a asigura servicii performante - fără ca turistul să sesizeze eforturile - prin
materializarea ideilor bune. care să nu necesite investiţii mari, dar care să corespundă aşteptărilor
turiştilor.
În toate cataloagele şi prospectele întâlnim menţiunea “Calitatea unităţii noastre a fost
testată”. Chiar dacă criteriile obiective (dotare bună) sunt corespunzătoare, turistul va fi
nemulţumit dacă serviciile nu sunt dintre cele mai bune. Calitatea nu depinde doar de un produs,
ci de un întreg ansamblu de factori calitativi, definiţi cu termenul “Total Quality Management”.
În prezent, acest termen este vehiculat foarte des atât în turism, cât şi în domeniul producţiei
industriale.
Gazda trebuie să ştie cum să-şi vândă marfa, cum să se comporte faţă de turişti. Iată
câteva aspecte practice şi foarte importante:
Când confirmaţi rezervarea, menţionaţi şi posibilitatea de a ajunge la destinaţie sau oferiţii
indicii cu privire la aceasta;
La sosirea turiştilor, oferiţi un pahar cu băutură;
În cameră, puneţi flori, fructe proaspete şi apă;
 Trebuie să aveţi pregătite mai multe feluri de perne pentru oaspeţi;
În fiecare camera ar trebui să existe ghiduri ale regiunii;
Când vă adresaţi turiştilor spuneţi-le pe nume;
La plecare, oferiţi turiştilor un mic dar, care sa le amintească de unitatea dumneavoastră;
Amintiţi-le turiştilor de dv., transmiţându-le felicitări de aniversări şi urări de bine de
sărbători;
Informaţi turiştii despre noutăţile din zona dumneavoastră;
Să aveţi întotdeauna pregătite oferte pentru petrecerea timpului liber al turiştilor,
indiferent de condiţiile meteorologice.
Turistul aşteaptă să se bucure de ospitalitatea gazdelor - aşa cum reiese din reclamă (de
fapt, din întreaga reclamă turistică). Turiştii doresc în primul rând servicii bune. Ca gazdă, trebuie
să acordaţi atenţie disponibilităţilor dv. de a oferi servicii. Serviciile reprezintă un criteriu
subiectiv şi nu costă nimic; turistul mulţumit este cel mai bun şi ieftin promovator pentru dv.
Dacă unitatea dv. este pregătită să primească familii cu copii, această orientare trebuie să
se regăsească în amenajările din camere, de la grupuri sanitare, la spaţiile de petrecere a timpului
liber.
Turismul moale
Sporeşte importanţa activităţilor turistice, care afectează cât mai puţin mediul
înconjurător. Pentru promovarea turismului moale trebuie urmărite criteriile de calitate cu valenţe
ecologice:
în unitatea de primire;
prin diferite modalităţi de înlăturare a deşeurilor;
amenajarea optimă a spaţiilor verzi şi grădinilor.
De asemenea, o serie de aspecte ecologice trebuie să se regăsească în evaluare:
Apa, definită ca aliment. Se urmăreşte consumul de apă, modalităţi de economisire,
evacuarea apei reziduale;
Utilizarea energiei cu economisirea prin mijloace alternative;
Colectarea şi selectarea deşeurilor în mod ecologic;
Aspectul construcţiei şi amenajările exterioare trebuie să corespundă stilului arhitectonic
regional, respectiv natural;
Produsele alimentare şi băuturile trebuie adaptate specificului regional;
Camerele şi baia gazdei nu sunt spaţii pentru oaspeţi;
Camerele şi băile rezervate turiştilor sunt rezervate numai acestora, iar în aceste spaţii nu
trebuie găsite obiecte personale ale gazdelor.
Definirea şi descrierea ofertelor, clasificarea şi stabilirea treptelor de calitate sunt
necesare, pentru ca turismul în mediul montan din România să fie competitiv pe plan
internaţional.
Sporirea calităţii ofertelor de turism în mediul montan
În turism se acordă tot mai multă atenţie calităţii, tendinţă de care trebuie să ţină seama şi
turismul în mediul montan, deoarece calitatea este factorul primordial pe piaţa turistică. Măsurile
de asigurare a calităţii nu conduc la uniformizarea ofertelor, ci garantează competitivitatea şi
reprezintă un pas hotărâtor spre realizarea unui produs care să poată fi plasat pe piaţa turistică.
Prin introducerea nivelurilor de calitate se realizează obiectivele:
turistul este bine informat, ştiind la ce să se aştepte;
turistul poate analiza ofertele şi calitatea acestora prin diferite surse de informare;
gazda îşi stabileşte tarifele în funcţie de calitatea serviciilor prestate, nu neapărat după
cele ale concurenţei, astfel încât turistul să aprecieze această diferenţă.
 Catalogul criteriilor
Catalogul criteriilor pentru ofertele şi produsele turistice montane trebuie să fie atât de
cuprinzător, încât - în funcţie de mărimea unităţii - să se poată realiza în timp optim verificarea şi
evaluarea acesteia. Calitatea poate fi influenţată de dotările existente în unitatea de primire, de
prestaţii, de servicii personale, de infrastructură şi oferta culturală din aşezarea montană. Nu pot
fi influenţate însă de calitatea vremii, calitatea peisajului sau sănătate.
Criteriile de calitate sunt obiective (hardware) şi subiective (software).
Oferte selective pentru anumite segmente de populaţie:
echitaţie;
vacanţă pentru copii;
sate de vacanţă;
camping;
vânătoare şi pescuit;
tradiţii locale etc.

Analiza comparativă a ofertei din mediul montan montan

Cazarea la locuitorii din mediul montan

Consideraţii generale. Cazarea la sătean rămâne simbolul şi prima formă de primire a
turiştilor la ţară, deoarece imaginea săteanului sau fermierului deschizând uşa casei sale conferă
puterea de evocare a ospitalităţii ancestrale de care se bucură prietenul sau turistul; este întâlnirea
dintre locuitorul satului şi turist.
De-a lungul deceniilor, cuvintele au simbolizat acest tip de primire: “Bed & Breakfast”,
“Gite” (cuvinte a căror adaptare depăşeşte azi strictul cadru geografic al ţărilor în care au fost
inventate).
Analiza comparativă între ţările UE, ţinând cont de informaţiile colectate de organizaţiile
asociate la acest tip de turism (în cadrul turismului montan pentru întreaga UE, există aproape 50
de lanţuri de primire), se prezintă astfel:
Conceptul de cazare la sătean
În ceea ce priveşte conceptul de cazare la sătean, acesta se regăseşte pe ansamblul
spaţiului UE cu toate variantele de aplicare (este conceptul adoptat de Federaţia Europeană de
Cazare în Mediul Montan EUROGITES, în 1990).
Conceptul de primire la locuitor este fundamentat pe trei constante de bază:
prestaţia turistică fondată pe un adăpost privat;
contactul direct între persoana care primeşte (gazda) şi persoana primită (oaspetele);
acesta se referă la bivalenţa ospitalităţii tradiţionale care este, în acelaşi timp, oferită şi acceptată;
nevoia turistului de a descoperi ţări noi (peisajele lor, obiceiurile lor, produsele, tradiţiile,
cultural, locuitorii lor).
De notat că, datorită diversităţii datelor geografice ale spaţiului comunitar, conceptul
montan nu acoperă complet, întotdeauna, realităţile geografice ale unei ţări în raport cu alta, ceea
ce face complexă o definire unică a spaţiului montan; pe de altă parte, datele economice şi socio-
culturale permit degajarea constantelor care singularizează turismul montan.
Intervenţiile la nivel public
Intervenţiile publice variază în funcţie de stat sau / şi regiune în ceea ce priveşte:
reglementările;
fiscalitatea;
 mijloacele de promovare;
modalităţile de instruire şi educaţie;
controlul şi clasamentele folosite;
stabilirea tarifelor.
Bilanţul cantitativ
La nivelul UE nu există nici un bilanţ cantitativ global fiabil datorită multitudinii celor ce
acţionează în acest domeniu şi a diversităţii echipamentelor, precum şi datorită absenţei
inventarelor cifrate.
Există distorsiuni cantitative între ţările UE, în ceea ce priveşte funcţionalitatea datelor
economico-geografice şi a suprafeţelor afectate turismului montan.
Volumul ofertei turistice montane, estimare globală: în jur de 10000 de adăposturi
turistice ce aparţin locuitorilor satelor se găsesc în spaţiul comunitar (nu se includ imobilele
montane clandestine).
Clientela
Clientela ţărilor UE este dominată de cea naţională în ţări ca: Germania, Belgia, Olanda,
Marea Britanie, Italia. In ţări ca Franţa şi Italia se observă o creştere a turiştilor europeni.
Ca profil, clientela provine din:
clasa mijlocie în Germania, Danemarca, Irlanda;
clasa superioară în Belgia, Franţa, Spania, Irlanda;
familii cu copii Germania, Belgia, Danemarca.
Este de remarcat un aflux al turiştilor din nord spre regiunile montane din sud (excepţie
Irlanda).

Hotelăria montană
Consideraţii generale
În cele mai multe ţări UE (mai ales în sudul Europei) dispoziţiile reglementare sunt luate
în favoarea hanurilor şi hotelurilor montane, considerate ca “locuri ale vieţii sociale şi nuclee ale
dezvoltării locale.2
Aceste reglementări sunt propice schimburilor şi cooperării între hotelierii montani din
aceste regiuni, din regiunile limitrofe şi/sau mai îndepărtate.
De altfel, pentru a susţine promovarea micilor întreprinderi hoteliere montane, grupări
voluntare sunt în curs de constituire în multe ţări UE pe modelul “Logis de France” (ex. Logis de
Grande Bretagne) şi al Federaţiei Europene a EUROLOGIS-urilor.
Spaţiul montan devine din ce în ce mai mult spaţiu privilegiat pentru echipamentele
hoteliere tradiţionale de înaltă clasă (PARADORES în Spania, POUSADAS în Portugalia
RELAIS ET CHATEAUX în Franţa, HEALTH FARMS în Marea Britanie) sau de tip nou
(MEDIATEL în Franţa).
Dezvoltarea diferitelor forme de restaurare în spaţiul montan, de la “table d’hotels” la
fermele tip hanuri şi la hanurile săteşti, impune stabilirea şi respectarea unor norme tehnice
pentru fiecare formulă în scopul evitării supra-comercializării şi a concurenţei anarhice care nu
poate decât să prejudicieze pe fiecare în parte sau, în cel mai rău caz, dezvoltarea turistică
globală.

Analiza comparativă între ţările UE

Concepte
Grupurile sau lanţurile voluntare se disting unele de altele prin criterii sau elemente
specifice diferite:
 identificarea prin cuvinte şi imagini ce evocă satul şi patrimoniul montan: casa veche,
conacul, castelul, moara etc. (Irlanda, Franţa, Germania, Portugalia);
împrăştierea în spaţiu pe ansamblul zonelor montane şi repartiţia geografică a datelor
economice;
vocaţia regiunii, afirmată prin asamblarea identităţii regiunii respective, care este, de
asemenea, un factor de promovare;
integrarea structurală în dezvoltarea montană prin parteneriatul cu colectivităţile locale;
vocaţia genealogică în căutarea unei promovări mai bune, astfel încât să rezulte un efect
de „lanţ” şi o comercializare colectivă a produselor turistice;
identificarea prin caracteristica de întreprindere hotelieră familială ataşată promovării
produselor.
Intervenţiile organismelor publice sunt de diverse naturi (ajutoare pentru construcţii,
pentru modernizarea clădirilor, pentru formarea profesională etc.) şi la diferite niveluri: naţional
sau regional.
Parteneriatul public sau privat. Structurile teritoriale din industria turismului ajută şi
sprijină promovarea locuinţelor montane destinate cazării turiştilor, ca şi promovarea hotelăriei
montane.
Organismele naţionale de promovare a turismului în străinătate joacă un rol important,
fiind un fel de ambasadori ai profesioniştilor din turismul montan în Europa.
Reglementări şi mijloace de finanţare. Reglementările naţionale şi regionale sunt
coexistente, în funcţie de ţară, în ceea ce priveşte hotelăria şi restauraţia în mediul montan în ţări
ca: Irlanda, Belgia, Franţa, Spania, Marea Britanie, Portugalia.
În funcţie de statele UE, reglementările naţionale şi regionale fixează modalităţi de
subvenţie a capitalului destinat hotelăriei montane (ex. Belgia, Franţa, Luxemburg).
Distribuţia şi vânzarea produsului turistic. Un mijloc comun folosit este ghidul. Tirajul,
prezentarea acestuia sunt diferite de la o ţară UE la alta: prezentarea în culori, cu fotografii pentru
fiecare hotel în parte etc.
Sistemul pictogramelor este din ce în ce mai mult folosit de lanţurile europene pentru a
comunica cu clientela lor internaţională, fară contacte lingvistice; o informare prin semne,
comună pictogramelor utilizate, trebuie să fie accesibilă unei colectivităţi văzute la nivel
comunitar (în spiritul recomandării Consiliului CEE din 22.12.1986 cu privire la informaţia
standardizată în hotelurile existente în CEE).
Definiţiile şi condiţiile conţinute de art. 5, ce privesc mai specific hotelurile-restaurantele
şi cele câteva exemple pomenite mai sus, sunt, prin simplicitatea lor, dar mai ales prin realismul
vizavi de nevoile şi aşteptările consumatorilor, o bază în munca hotelierilor şi restauratorilor din
turismul montan în cadrul definiţiilor europene.
Politica promovată
Lanţurile independente au un scop comun, şi anume să-şi atragă clientela.
Anumite lanţuri anexeză acestui prim obiectiv alte axe de dezvoltare, dar care sunt în
majoritatea cazurilor, etape în ajungerea la scopul final: rentabilizarea imobilului prin aducerea
clientului. Acest obiectiv se poate realiza prin oferta de servicii dorite de clienţi, făcută prin
intermediul publicării imaginii lanţului respectiv. Mijloacele de realizare a acestei publicităţi
variază de la o organizaţie la alta.
Franţa
Mijlocul de bază comun întregului sistem de lanţuri independente franceze este
întotdeauna ghidul turistic, tirajul şi prezentarea acestuia sunt diferite, dar există un vector de
referinţă. Tirajul se situează la 20000-350000 de exemplare. Unele ghiduri sunt în culori, cu
fotografii ale fiecărui hotel (France Accueil), altele se prezintă sub forma anuarului însoţit de un
atlas geografic detaliat (Logis de France).
Toate lanţurile naţionale fac în acest domeniu un efort maxim. De notat că, în iunie 1991,
ghidul naţional editat de Logis de France a fost al 3-lea best-seller în Franţa.
O bună parte a aderenţilor la Logis de France se raportează în mod egal la lanţurile
voluntare citate deja: Moulins Etape, France Accueil, Etapes Hotelieres Corses şi chiar Relais et
Chateaux (aceasta din urmă fiind o excepţie).
Logis de France reprezintă de departe cea mai mare parte din hotelăria montană franceză.
Lanţul Logis de France este organizat, din punct de vedere geografic, prin asociaţii
departamentale, care editează un pliant departamental (tiraj global - circa 1700000 de exemplare).
Altă particularitate constă în clasamentul intern, folosind în locul stelelor semilune: grila
de clasament cuprinde circa 200 de criterii care fac obiectul unei actualizări periodice.
Fiecare hotel din lanţ suferă un control complet la fiecare 5 ani ce poate antrena coborârea
sau urcarea acestuia în clasamentul intern. Aceasta constituie o referinţă de bază pentru
elaborarea unei informări la nivelul european în domeniul hotelăriei montane.
Marea Britanie
Singurul exemplu de lanţ voluntar în hotelăria montană este “Logis of Great Bntain” (342
de imobile ce posedă o marcă apărută în 1992 în Ghidul hotelurilor Logis of Great Britain).
De notat organizarea turismului în Marea Britanie, care divide ţara, geografic, în 12
regiuni, Scoţia şi Ţara Galilor având propria lor organizare regională.
Irlanda
Un ghid al conacelor, hanurilor şi hotelurilor montane comportă 3 clasamente diferite, în
funcţie de tipul hotelului, amplasamentul geografic şi natura imobilului.
Reglementările în vigoare, destul de simple şi concise, difuzate prin Oficiul de Turism
Irlandez şi editate de Ministerul Turismului, determină un clasament oficial pe 5 categorii: A*, A,
B*, B, C. Pentru fiecare din categoriile de mai sus sunt detaliate serviciile oferite.
Oferta montană exprimată în număr de camere este estimată la 30136, şi reprezintă 75%
din oferta totală (40100).
În Irlanda se poate observa o reuşită a hotelăriei montane bine integrate, bine exploatate.
Luxemburg
Nu avem nici o informaţie despre existenţa unor lanţuri hoteliere în mediul montan, dar
două referinţe privind normele de clasare a hotelurilor montane ne apropie de sistemul belgian.
Portugalia
Reglementările hoteliere emise de Direcţia Generală pentru Turism, ataşată Ministerului
Comerţului şi Turismului, marchează acordul acestora pentru adoptarea unei mărci de calitate şi a
unei reţele de comercializare a produselor turistice la nivel comunitar.
EUROLOGIS
EUROLOGIS reprezintă primul exemplu de organizare a unui lanţ de hoteluri
independente în spaţiul montan comunitar.
Prima dată, Logis de France, cu sprijinul partenerilor britanici, a lansat în Marea Britanie
un grup pe sistemul dezvoltat şi etichetat în Franţa de mai mult de 40 de ani, denumit „Logis of
Great Britain”.
Hotelăria montană europeană se concretizează azi într-o multitudine de clasamente şi
reglementări, din care putem concluziona că reglementările belgiene par suficient de explicite,
mai ales dacă se îmbină cu un control al mărcii de calitate, control folosit în realizarea
clasamentului hotelier la “ Logis de France”.
Căutarea unei mărci comune europene apare ca un lucru esenţial, deoarece astfel se pot
realiza acţiuni de promovare şi comercializare comune. Soluţiile sunt multiple: dacă membrii UE
reuşesc să ajungă la un acord în ceea ce priveşte marca comună europeană, acţiunile de
promovare şi comercializare nu vor mai cunoaşte nici un obstacol.
Campingul în mediu montan
Consideraţii generale
Deşi campingul montan se dezvoltă azi în mai multe ţări UE, nu este posibil să tratăm
acest subiect fară a ţine cont de:
activităţile turistice adiacente acestuia, informaţiile colectate pentru fiecare ţară membră
UE privind globalizarea campingului şi singularizarea taxelor reglementare şi a echipamentului
de camping montan care depăşeşte cadrul strict al fermei;
de remarcat importanţa asociaţiilor de consumatori; sunt campeuri grupaţi în federaţii
naţionale care vor să amenajeze terenuri speciale destinate campingului şi să contribuie la
adaptarea prestaţiilor, în funcţie de necesităţile lor;
de relevat rolul jucat de Federaţia de Camping şi de Touring - Cluburi în promovarea
echipamentelor de camping prin publicarea de broşuri specializate;
amintim acţiunile Federaţiei Internaţionale de Camping şi Caravaning, care grupează
federaţiile naţionale de campeuri şi cele europene de hotelărie în aer liber (care grupează
profesioniştii din campinguri); în fiecare din aceste două organizaţii campingul este avut în
vedere.
Analiză comparativă
Campingul montan se modelează realităţilor diferite existente în statele membre UE; fie
se limitează să existe în cadrul fermelor, în cadrul agroturismului, fie înglobează campingurile
montane şi private şi campingurile montane municipale.
Campingul din cadrul fermei este mult mai puţin dezvoltat, în funcţie de ţara respectivă:
mai puţin prezent în Irlanda (unde este preferată cazarea în locuinţele ce aparţin fermei sau mica
hotelărie), în Grecia (campingul este mai puţin încurajat din motive ce ţin de protecţia mediului, a
zonelor turistice); în Italia şi Portugalia. Cunoaşte o dezvoltare extraordinară în Olanda (este
principala formă de primire a turiştilor la ferme), în Germania (5% din exploatările agricole),
Franţa (aici există cele două forme de camping), în Marea Britanie. Este, de asemenea, prezent în
Belgia şi Spania.
Campingurile montane private şi municipale sunt cel mai adesea ocolite de statisticile
globale ce privesc activitatea de campare; de aceea, este practic imposibil să fie determinate cu
precizie.
Distribuţia şi vânzarea
Există mai multe sisteme de comercializare a locurilor în campinguri:
pentru campingurile din cadrul fermelor: reţele de primire la locuitori;
centralele de rezervare pentru campinguri, în general (aşadar, şi montane) propun
rezervări;
suprafeţe pentru amplasarea corturilor şi a caravanelor;
centrale de rezervări la nivel de regiuni;
operatori în turism specializaţi.
Se pun 2 probleme generale ce vizează spaţiul montan:
Amplasarea caravanelor în spaţiu
În contact cu concentrarea puternică, specifică acestora, se constată uneori o instalare
permanentă în aer liber a unor caravane izolate.
Caravana, fiind dotată cu toate elementele unui confort mediu, necesitând o infrastructură
costisitoare, neantrenând practic cheltuieli administrative pentru locul său de implantare, poate fi
utilizată ca rezidenţă secundară. Aceasta a condus în anumite zone turistice la:
pericolul ca repetarea acestor operaţii individuale de amplasare a caravanelor cu ajutorul
unor barăci complementare să afecteze calitatea peisajului;
pericolul ca mediul ambiant să fie poluat prin deversările de ape reziduale, gunoaie etc.,
provenite de la aceste caravane.
Se pune întrebarea dacă folosirea caravanei ca reşedinţă secundară mai poate fi
considerată o formă de turism.
Pericolul poluării mediului de către caravane poate fi înlăturat printr-o grupare a acestora
stabilită corect, ce poate beneficia de amenajarea de tip montan.
Concentrarea lingvistică într-un singur loc
Ţările în care s-a dezvoltat turismul de camping sunt deschise pentru aplicarea unor
reglementări ce sunt girate sau nu în toate ţările UE. Sunt deschise tuturor campeurilor din ţările
UE sau din alte ţări, chiar dacă nu sunt membri ai unor asociaţii. Dacă aceştia sunt, atunci pot
beneficia de sistemele de rezervare puse la dispoziţia lor de către asociaţiile respective.
Totuşi, o frecvenţă puternică a străinilor dintr-o ţară anume înregistrată într-un anumit
perimetru de campare, datorită sistemului de rezervări, poate conduce la diferenţe de naturi
diferite între naţionalităţi (probleme de limbă, obiceiuri etc.).
Rezultă, deci, că pe anumite terenuri de campare, girate de turiştii străini ţării respective,
frecvenţa acestora poate deveni foarte importantă şi poate atenta la convieţuirea armonioasă pe
terenul respectiv a turiştilor în general şi la înţelegerea acestora.

Satele de vacanţă familiale

Consideraţii generale
Acest studiu a fost făcut luându-se în considerare satele de vacanţă asociate, implementate
în spaţiul montan ce beneficiază de un parteneriat cu colectivităţile locale, şi care sunt cofinanţate
din fondurile publice şi sociale.
Nu au fost deci tratate satele de vacanţă comerciale private. Satul de vacanţă familial
astfel definit nu a fost până azi decât foarte puţin dezvoltat în spaţiul montan comunitar.
Modelul francez este cel care a fost ales drept referinţă datorită specificului
echipamentului familial de turism social folosit, elementelor de amenajare a teritoriului şi care
este purtător de venituri economice şi motor de dezvoltare locală.
Datele economice, sociale şi culturale ale acestor realizări turistice au incitat
colectivităţile locale franceze să se grupeze la iniţiativa asociaţiilor naţionale gestionare pentru
dezvoltarea schimburilor şi cooperării.

Analiză comparativă între ţările UE

Conceptul de sat de vacanţă familial montan
Satul de vacanţă este un concept eterogen în interiorul UE, Această eterogenitate este
consecinţa acţiunii diverşilor factori:
specificul statelor din punctul de vedere al realizărilor sociale care au marcat a doua parte
a secolului XX (1936-1995). În Belgia şi Franţa, de pildă, turismul social a fost strâns legat de cel
montan;
specificul ţărilor din punctul de vedere al amenajării teritoriale;
specificul statelor din punctul de vedere al vocaţiei turistice;
specificul statal din punctul de vedere al diversităţii ofertei turistice (litoral, munte, mediu
montan).
De aici noţiunea de “loisir”, care s-a substituit în anumite ţări celei de vacanţă, iar
echipamentele de “loisir” în cea mai mare parte urbane sau periurbane s-au substituit
echipamentelor de vacanţă şi s-au integrat într-o ofertă turistică diversificată.
Conceptul de sat a fost definit în Franţa într-un dicţionar interprofesional de turism şi
loisir. Această definire a permis adoptarea unui limbaj comun de tranzacţie pentru turism şi
activitate de loisir (Paris, martie 1982).
Sate locuibile (village de gites)
Locuinţe comunale constituite în sate, adică în grupuri importante de amplasamente
completate de restaurante, grădini pentru copii, săli de reuniuni, echipamente sportive etc., cel
mai des realizate de un promotor concesionar care se angajează să gireze instalaţiile în funcţie de
modalităţile definite printr-o convenţie alăturată unui caiet de sarcini, încheiată cu comuna
proprietară a terenului şi căreia, la încheiarea actului, îi va reveni proprietatea construcţiilor
(Circulara DARSNC 74-5076).
Sate de vacanţă (villages de vacances)
Ansamblul imobilelor ce fac obiectul unei exploatări globale cu caracter comercial sau nu,
destinate să asigure sejururi de vacanţe şi loisir-uri, în funcţie de un preţ forfetar. ce comportă
asigurarea meselor sau mijloacelor individuale necesare preparării acestora, alături de utilizarea
echipamentelor care permit activităţi de loisir, sportive şi culturale (Decretul nr. 75-1102/18 nov.
1975).
Sate de vacanţă cu scop nelucrativ
Sunt sate de vacanţă în care serviciile prestate trebuie să fie strict rezervate din timp.
Satele de acest tip trebuie să dispună de minimum de echipamente şi servicii precum:
instalaţii de apă caldă, grupuri sanitare;
prepararea meniului adaptat copiilor şi posibilitatea efectuării unui serviciu de servire a
mesei diferit de cel destinat adulţilor;
sală de jocuri distinctă în spaţii închise sau deschise pentru copii;
echipamente destinate copiilor şi vârstnicilor (Decretul din 27 martie 1969).
Sate dispersate
Ansamblul locuinţelor variate, a serviciilor colective, a echipamentelor de loisir şi
animaţie, repartizate pe o suprafaţă ce prinde mai multe comune grupate într-o structură unică de
organizare şi gestionare.

Politica ţărilor UE în domeniul satelor de vacanţă

BELGIA
Politica adoptată vizavi de satele de vacanţă familiale din mediu montan este legată de
organizaţiile sindicale, aici foarte dezvoltate; de altfel ea este distinctă în funcţie de regiunea în
care se aplică: Flandra sau Valonia.
SPANIA
Există o lege cu prioritate la satele de vacanţă familiale montane în regiunea Murcia
(sudul ţării).
FRANŢA
După al II-lea război mondial, echipamentele turistice s-au dezvoltat, şi politica statului
cu privire la satele de vacanţă a fost pusă în aplicare începând cu anii ‘50 ai secolului trecut.
De altfel, politica aplicată în mediul montan pentru satele de vacanţă familiale este direct
legată de amenajările teritoriale.
Această atitudine a statului francez faţă de satele de vacanţă familiale are un dublu scop:
 1) promovarea unei politici sociale de atragere în activităţile de turism a populaţiei cu
venituri reduse;
2) amenajarea teritoriului marcată prin dezvoltarea mediului montan, prin practicarea
turismului.
Pentru realizarea acestor scopuri a fost nevoie de conjugarea eforturilor organismelor
publice cu iniţiativele private. Aceasta a dus la crearea unor organisme juridice asociative, foarte
des întâlnite în Franţa.
De altfel, fiind vorba de promovarea unei politici sociale, colectivităţile sociale au ales o
modalitate de funcţionare, al cărei scop să fie legat de caracterul social al activităţii, şi nu de
obţinerea de profituri.
Pe de altă parte, fiind vorba de amenajarea teritoriului, puterile publice şi colectivităţile
teritoriale au ales un mod de funcţionare ce permite cooperarea sectorului public cu sectorul
iniţiativei private.
Aceasta a dus la constituirea unui mod de gestiune mixt, fără scop lucrativ; economia
socială în care sectorul asociativ se combină cu sectoarele cooperatist şi mutualist.
MAREA BRITANIE
Nu există politică specifică satelor de vacanţă familiale. Textele ce privesc organizarea
turistică îşi au originea în English Tourist Board. Însă, există un sector particular de care depinde
un anumit număr de instalaţii legate de cura medicală.
OLANDA
Ca şi în Belgia, satele de vacanţă familiale olandeze fac parte integrală din politica
globală de turism.
Intervenţiile publice
Sunt, în general, legate de investiţiile şi funcţionarea organismelor gestionare; de altfel,
Franţa va dezvolta un sistem de intervenţii publice legate de persoană. Aceste intervenţii îşi au
originea în crearea ANCV (Agence National du Chique - Vacances) în 1982.
Spaţiul european trebuie, fără îndoială, să permită în viitor crearea unui “eurochique
vacances”.
Rolul organismelor private
Există, la nivel european, două organisme de turism social şi montan:
pentru turismul social: Consiliul European de Turism Social (CEŢOS) cu sediul la
Bruxelles, fiind secţiunea europeană a Biroului Internaţional de Turism Social (BITS).
pentru turismul montan: EUROTER (Turismul în Europa Montană).
Parteneriatul sector public - sector privat
Este dezvoltat mai ales în Belgia şi Franţa, unde există un sector privat non-comercial
asociativ. În Grecia, parteneriatul este realizat de ONG (Banca Agricolă a Greciei).
Analiza circuitelor de informaţii, de vânzare si distribuţie a produselor turistice de cazare
colectivă în spaţiul montan
O politică de marketing duce la stabilirea unei politici de produs.
Politica de produs înseamnă, în primul rând, capacitatea de a anticipa
Locuinţele colective, ca toate produsele, răspund regulilor precise ale promovării şi
comercializării. Legat de acestea, există procesul de reflecţie, observaţie. Această reflecţie
anticipativă trebuie să permită evaluarea:
presiunii concurenţei;
evoluţiei preţurilor, tarifelor;
aşteptărilor clientelei.
 Politica de produs înseamnă investiţii în animaţie şi confort
Cererea evoluează însă în mai multe domenii. Deschiderea europeană va face ca
produsele turistice, tip cazare colectivă, să evolueze spre un plus de confort. Însă, dezvoltarea
nivelului de trai, nevoile noi ce sunt la fel de sensibile ca şi gradul de animaţie, a dus la creşterea
investiţiilor în pregătirea profesională a oamenilor şi în structurile de primire absolut necesare.
Politica de produs înseamnă creaţie şi inovaţie
Crearea şi inovarea răspund unei duble necesităţi:
reînnoirea produselor;
adaptarea la nevoile clienţilor.
Mediul montan (deoarece conţine spaţii importante) şi turismul asociativ care a fost
experimentat de mult timp s-au unit pentru a inova şi experimenta noile produse turistice. Politica
promoţională şi comercială va trebui să ţină cont de acestea.
Politica de produs înseamnă diversificarea distribuţiei
De mult timp, canalele de distribuţie ale produselor turistice de cazare colectivă în mediul
montan au fost fie limitate, fie selective. Astăzi, datorită deschiderii europene, se pot realiza
legături noi cu distribuitorii europeni.
Paralel, profesionalizarea personalului de comercializare permite punerea accentului pe
mijloacele cele mai moderne, peste reţelele obişnuite de distribuţie: marketing direct, selecţia
fişierelor, mailing, marketing telefonic, fără a uita relaţia media/presă ca mijloc de multiplicare şi
promovare.
Politica de produs înseamnă a răspunde la aşteptările clienţilor
Legile comerţului sunt aceleaşi pentru toţi. Turismul montan, atunci când s-a referit la
amenajarea teritoriului, a trebuit să răspundă unei presiuni locale, în al doilea rând, produsele
elaborate au fost elaborate de clienţi. Ori, dacă un produs este compus din elemente independente
cererii clienţilor, acesta trebuie întotdeauna să fie luat în considerare pentru a asigura o adaptare
indispensabilă: produs-aşteptare. Deci, cel ce judecă dacă un produs turistic este bun sau nu este
clientul, cel ce, în ultimă fază, îl cumpără sau nu.
Această satisfacere a nevoilor clienţilor corespunde diversităţii produselor: nu există o
clientelă, ci mai multe, în funcţie de sezon, activităţi, distanţă etc.
Evoluţiile şi inovaţiile în curs de desfăşurare
Inovaţiile sunt, fără îndoială, legate de introducerea informaticii în activitatea de vânzare.
Astfel, s-a ajuns la:
rezervarea informatizată;
bazele de date ce se adresează clientelei;
sistemul de rezervare telematică. Acest nou mijloc de comunicare începe să aibă o
dimensiune în ceea ce priveşte difuzarea, integrându-se în reţeaua de vânzare la distanţă. Reţeaua
de distribuţie telematică este puţin mai scumpă, deoarece sumele încasate acoperă investiţiile
făcute.
Această reţea poate să aibă 3 funcţii: de informare, de comandă şi de rezervare şi de plată.
În cazul comenzii de rezervare, această reţea este completată de unul sau mai multe canale pentru
retragerea acesteia.
Inovaţiile aşteptate sunt următoarele:
rezervarea telematică;
plata telematică;
broşura telematică, chiar dacă suportul de hârtie va rămâne indispensabil.
Evoluţiile sectorului asociativ au obligat Ministerul de Turism (Franţa) să stabilească un
acord-cadru cu UNAT (Uniunea Naţională a Asociaţiilor de Turism) şi cu CECOREL (Centru de
Cooperare pentru Realizarea Echipamentelor de Loisir) în ceea ce priveşte o politică privită în
trei dimensiuni:
o politică socială de turism bazată pe un parteneriat redefinit;
o politică contractuală (contracte de tip stat - regiune);
o politică structurală pentru asociaţii, care comportă: o mai bună cunoaştere a sectorului;
o politică de comunicare şi promovare; o politică de patrimoniu; o politică de etalare a vacanţelor.

Recrearea în mediul montan şi turismul durabil

Conceptul de recreare în mediul montan

Într-o revistă de cercetări pe tema petrecerii timpului liber în mediul montan, Owens
(1984) a arătat nu numai că timpul liber petrecut la ţară a crescut rapid între 1950-1960, dar
mai ales că această creştere a fost însoţită de un val de interese în cercetarea acestui fenomen,
fapt ce s-a oglindit şi în literatura de specialitate. Deşi această literatură nu a cunoscut
dimensiuni deosebite, Owens totuşi a reuşit să distingă un număr de teme şi de tendinţe în cadrul
acesteia. Iniţial, subiectul era dominat de faptul că acesta se găsea la nivelul cercetărilor cererii,
atât regionale cât şi naţionale (ce fac sau vor să facă oamenii) cât şi la nivelul cercetărilor
efectuate la faţa locului (ce fac oamenii când ajung acolo). Începând cu 1975, aceste tipuri de
studiu dominau turismul montan, ele producând o bază de studiu necesară pentru cercetările
viitoare.
Totuşi, aceste studii, de altfel, recunoşteau că puternicele legături şi relaţii pe care le
descriau (ex. creşterea nivelului celor ce practicau turismul montan folosindu-se de autoturisme
proprii) erau mai curând permisive, decât cauzale. Ca atare, începând cu 1975, cercetătorii încep
să examineze percepţia şi comportamentul indivizilor, şi după aceea să dezvolte conceptul
general şi cercetarea teoretică, schimbând metodele inductive cu cele ştiinţifice.
De fapt, toate comentariile pe tema recreării în mediul montan subliniază că cei trei
factori principali care explică ritmul de dezvoltare a turismului montan (timp, venit şi mobilitate )
au crescut în mod vizibil după al doilea război mondial.
Alţi factori care nu apar în tabel sunt: nivelul de educaţie (cu cote ridicate pentru cei
educaţi) şi sexul (cu cote mai mici în ceea ce priveşte femeile). Tabelul arată de altfel că
nivelurile de participare la dezvoltarea turismului montan sunt sensibile la creşterea economică
şi, deşi “factorii pozitivi” au crescut între 1977 şi 1995, “factorii negativi” au crescut şi ei, ceea
ce a contribuit la o scădere semnificativă sau o evoluţie oscilantă a activităţii recreative în
perioada 1977-1995.
Alte schimbări s-au petrecut în cadrul recreării pe termen lung ca, de exemplu, turismul
care, în anumite areale montane, este principala activitate economică. Astfel, procentul celor ce
închiriază camere la hotel şi pensiuni a scăzut între 1970 şi 1982 de la 31 la 27, în timp ce în
cazul celor ce închiriază locuinţe sau stau la camping, procentul a crescut de la 29 la 35 (BTA,
1983).
Aceste tendinţe subliniate mai sus sunt, desigur, numai medii generale pentru a stabili
cadrul de lucru, însă acum tendinţa este îndreptată spre studii mai specifice şi mai detaliate. Iar
acestea indică o tendinţă continuă de creştere, până în anul 2000 şi după.
Amenajarea spaţiilor montane cunoaşte mai puţine constrângeri faţă de celelalte tipuri,
implantări turistice fiind determinate de elementele specifice fiecărei zone. Intre factorii care
condiţionează atât selecţia zonelor cât şi tipologia amplasamentelor se numără liniştea, spaţiul
(întinderea), vegetaţia, poziţionarea în raport cu traficul rutier, prezenţa unor curiozităţi naturale
sau a unui monument, arhitectura locală, tradiţiile etc.
Un loc aparte în suita acestor factori revine posibilităţii de a participa la viaţa activităţii.
Acest aspect, dublat de dorinţa de întoarcere la locurile de origine, a generat o nouă formă
particulară a turismului, şi anume AGROTURISMUL. Prezent într-un număr important de ţări cu
tradiţie turistică: Italia, Franţa, Austria, Finlanda etc., agroturismul conţine ideea cointeresării
agricultorilor la dezvoltarea turismului7 prin închirierea de locuinţe şi comercializarea produselor
naturale şi a antrenării turiştilor la activităţi agricole.

Dezvoltarea durabilă a turismului montan

Ce înseamnă dezvoltarea durabilă a turismului ?
Dezvoltarea durabilă a turismului se află în atenţia tuturor şi înseamnă confruntarea cu
faptul că cercetările de îmbunătăţire a calităţii vieţii prezintă o constantă inerentă: există o limită
la care populaţia umană şi activitatea planetei noastre se pot împotrivi.
Această teorie produce câteva provocări şi ocazii unice pentru industria turismului:
cererea turistică este proporţională cu calitatea mediului înconjurător al destinaţiei
turistice;
turismul este deseori activitatea ce protejează mediul montan mai mult decât industriile
consumatoare de resurse ca: mineritul, construcţiile etc.;
turismul face să crească numărul populaţiei din zonele de destinaţie;
condusă în mod corespunzător, activitatea de turism poate fi o forţă puternică în ceea ce
priveşte conservarea mediului ambiant şi a moştenirii culturale;
turismul durabil a devenit un cult pentru turişti, mai ales când acesta se desfăşoară sub
forma ecoturismului.
Turismul poate avea un impact pozitiv şi unul negativ, direct sau indirect, tangibil şi
intangibil, asupra mediului. Şi, de aici, efortul de a defini şi măsura ceea ce limitează implicarea
unor domenii, ale unor discipline ştiinţifice şi profesionale.
A aborda aceste expertize şi a înţelege foarte bine impacturile sale, este foarte necesară o
grupare a factorilor implicaţi în categorii ce corespund acelor discipline ştiinţifice profesionale:
factori fizici, în particular, resurse naturale, spaţiul şi facilităţile;
factori ecologici, în particular, flora, fauna şi ecosistemul;
factori sociali, priviţi din două puncte de vedere:
din punct de vedere al gazdelor, cuprind toţi acei factori care corespund nivelului de trai al
acestora;
din punct de vedere al vizitatorului, cuprind toţi acei factori care definesc nivelul de viaţă
şi experienţa acestora;
factori culturali, în particular, tradiţiile, limba, religia, obiceiurile, cultura.
Întreţinerea capacităţii turistice marchează limita dincolo de care activitatea turistică nu
mai poate fi durabilă. Cei ce planifică şi conduc activităţile de turism trebuie să fie capabili să
îndeplinească această limită şi să o măsoare, dacă vor să realizeze o dezvoltare turistică durabilă.
Teoretic, există un număr infinit de factori. Pentru a măsura dezvoltarea durabilă, totuşi,
sunt relevanţi numai aceia care sunt potenţiali factori de limitare a activităţii turistice.
Pentru celelalte ţări (Luxemburg, Olanda, Portugalia) nu există date.
 Strategii de marketing în turismul montan

Promovarea turismului montan

În orice ţară UE se observă utilizarea mijloacelor tradiţionale de promovare:
toate suporturile de vânzare (ghid, brouşură, pliant, catalog);
obiecte publicitare;
prezenţa la saloanele de turism;
mailing-ul;
utilizarea media (TV, publicaţii, radio etc.).
Orice ţară UE utilizează reţele de promovare. Acestea pot fi:
bancare (Germania, Belgia, Franţa, Olanda);
teritoriale turistice (Germania, Belgia, Franţa);
cluburi (Germania, Olanda).

Comercializarea produsului turistic montan

Comercializarea în cadrul ţărilor UE
GERMANIA: Există două centrale de rezervare la nivel regional (Baden - Wertemberg,
Schleswig - Holstein).
Nordrhein - Westfalen: tară centrală de rezervă sau racordare la o reţea comercială.
Bayern: nu există serviciu comercial.
Niedersachsen: fără serviciu comercial, relaţii directe între proprietari şi agenţiile de voiaj.
Hessen: fără serviciu de rezervări.
Baden - Wurtemberg: serviciu de rezervare la nivel regional informatizat.
Rheinland - Pfalz: vânzare directă, fără serviciu de rezervare. Schleswig - Holstein:
serviciu de rezervare informatizat: IRIS. La nivel de Bundesrepublik nu există serviciu de
rezervare.
BELGIA: Fără serviciu de rezervare la nivel naţional. Fetourag: serviciu de rezervare
regional neinformatizat. Utra: fără centrală de rezervare. Federaţia Vlaamse: vânzare directă.
DANEMARCA: vânzare directă, fără serviciu de rezervare.
SPANIA: “Agrotourisme basque” - centrală de rezervare non-informatizată sau vânzare
directă; “Agrotourisme des Baleares”: centru de rezervare naţională, fără vânzare directă.
FRANŢA: pentru fiecare organizaţie trebuie remarcată importanţa vânzării directe, sigure
pentru “Maison de la Randonne”. “International Cafe Conette”: centrală de rezervare
informatizată, reunind 20% din camerele pentru turism naţional şi 80% din camerele pentru
turism internaţional.
“Federation Naţionale des Gîtes de France”: centrale de rezervare: departamentale,
naţionale şi internaţionale, servicii comerciale şi vânzări directe de către proprietari.
“Cleconfort France”: fără serviciu comercial.
“Randonnees Pyreneennes”: serviciu comercial.
“Loire Ocean Gîtes et Itineraires”: vânzare directă.
“Agriculture et tourisme”: serviciu de rezervare în numeroase departamente; vânzare
directă.
“Maison de la Randonnee”: centrală de rezervare naţională telematică; serviciu comercial,
fară vânzare directă.
MAREA BRITANIE: “Farm Holiday Bureau”: fără centrală de rezervare, sau serviciu
comercial; cu servicii locale de comercializare.
GRECIA: “Petra Lesvos”: serviciu de rezervare local neinformatizat. “Purghi - Chios”:
serviciu de rezervare local neinformatizat şi vânzare directă; “Ambelaxia Larissas”: serviciu de
rezervare local neinformatizat.
IRLANDA: “Irish Farm Holiday”: centrală de rezervare ce comercializează 100% din
locuinţe pe plan naţional şi 90% pe plan internaţional.
“Ballyhoura Failte Society”: centrală de rezervare, dezvoltând sistemul informatizat şi
comercializând toate locuinţele.
“Corrile Country LTD”: centrală de rezervare naţională, neinformatizată, comercializând
40% din locuinţe pe plan naţional şi 60% pe plan internaţional. Fără vânzare directă.
ITALIA: “Agriturist”: centre de rezervare regionale şi naţionale (nu întotdeauna
informatizate). Echipamente comercializate prin centrala naţională; 20% la nivel naţional: 10% la
nivel internaţional, serviciu comercial; vânzare directă; “Turismo Verde”: centrale de rezervare
regionale, neinformatizate, serviciu comercial, vânzare directă.
LUXEMBURG: “Asociaţia pentru promovarea turismului montan”: centrală de rezervare
naţională: un serviciu telematic a fost pus în funcţiune în 1992.
OLANDA: “Stichtinf Vrije Recreaţie”: fără centrală de rezervare.
PORTUGALIA: “Turihab”: centrală de rezervare.
Comercializarea la nivel regional si local
GERMANIA: relaţiile cu reţeaua profesională sunt lăsate la iniţiativa proprietarilor.
“Hessen”: relaţii directe cu agenţiile de voiaj.
“Baden - Wertemberg”: oficii de turism la nivel de land.
“Schleswig-Holstein”: vânzare directă.
BELGIA: sprijin acordat de “Belsud”.
“Gîtes de Wallonie”: acord de sprijin cu Belsud: centrală informatizată,
numeroase agenţii de voiaj, turoperatori.
“Fetourag”: partener cu Belsud şi oficii de turism.
“Utra”: oficii de turism.
“Federaţia Vlaamse”: oficii de turism.
DANEMARCA: “Asociaţia Naţională pentru Turismul la Ferme”: agenţii de voiaj
(Neckerman: 10 ferme), oficii de turism.
SPANIA: fără date.
FRANŢA: “International Cafe Conette”: 26 de corespondenţi. “Federation Naţionale des
Gîtes de France”: 5% din turoperatorii din străinătate; restul, turoperatori din departamente.
“Maison de la Randonnee”: turoperatori, comitete de întreprindere, primării etc.
MAREA BRITANIE: nu există relaţii cu agenţiile de voiaj.
GRECIA: “Petra Lesvos”: corespondenţi în Germania, Elveţia, Olanda; “Purghi - Chios”:
3 agenţii de voiaj. “Ambelaxia Larissas”: 3 agenţii de voiaj.
IRLANDA: “Irish Farm Holiday”: turoperatori pentru Europa, Marea Britanie, Austria;
“Ballyhoura Failte Society”: lucrează cu 16 agenţii şi încă cu alte reţele.
ITALIA: “Turismo Verde”: turoperatori, comitete de întreprindere, primării.
LUXEMBURG: fără elemente.
OLANDA: fără elemente.
PORTUGALIA fără elemente
În concluzie, putem spune că, în majoritatea ţărilor din UE, comercializarea variază în
funcţie de organisme:
Comercializare internă:
centrale de rezervare internaţională (Franţa);
centrale de rezervare naţională (Spania, Franţa, Irlanda, Portugalia);
 centrale de rezervare regională (anumite landuri germane, Belgia, Franţa, Spania, Italia);
centrale de rezervare departamentale/locale (Franţa, Grecia);
vânzare directă (toate ţările membre ale UE).
Comercializare externă:
turoperatori de voiaj (Germania, Belgia, Danemarca, Franţa, Marea Britanie);
structuri turistice teritoriale (Germania, Belgia, Danemarca, Franţa, Marea Britanie);
primării, comitete de întreprindere (Franţa, Italia).
Cooperarea europeană în domeniul turismului montan
Dincolo de relaţiile lor competitive, un anumit număr de lanţuri de locuinţe ale
locuitorilor satelor sunt din ce în ce mai angajate în acţiuni de cooperare europeană cu caracter
bilateral sau multilateral la nivel interregional, transnaţional, în scopul profitului reciproc al
fiecărui partener prin acţiuni comune de promovare sau de scoatere pe piaţă.
Două iniţiative sunt demne de semnalat:
prima priveşte agroturismul în spaţiul comunitar (în special, primirea turiştilor în cadrul
fermelor). Un grup al Organizaţiei profesioniştilor din agricultură a Comunităţii (COPA -
COGECA), numit EURAGRITOUR, reuneşte periodic reţele ale sindicatelor naţionale ale
agricultorilor şi ale asociaţiilor camerelor agricole pentru a trata probleme specifice, sociale şi
fiscale puse de dezvoltarea activităţii turistice în cadrul exploatărilor agricole pentru o apropiere
la nivel global comunitar în scopul diversificării activităţii în domeniul turismului montan.
De notat că EURAGRITOUR a publicat un document de prezentare a reţelei sale în cadrul
Anului european al turismului (1990);
pentru cazarea turiştilor la locuitorii satelor, din 1990, se creează, în ceea ce priveşte
ansamblul spaţiului montan european, la iniţiativa EUROTER şi prin mobilizarea “Federation
Naţionale des Gites de France” a unei “Federaţii europene de primire a turiştilor la locuitorii
satelor sau ferme” numite “Federation des Eurogites” sau, mai pe scurt, EUROGITES.
Această asociaţie europeană de drept privat francez acoperă azi 15 lanţuri de locuinţe ce
se găsesc în 10 ţări europene (în sensul continental al termenului).
Marca EUROGITES a fost adoptată şi îmbunătăţită, iar pentru promovarea comună a
acesteia a fost publicat, pentru saloanele de la Berlin, Bruxelles, Paris, un document ce informa
publicul despre reţeaua EUROGITES; tot în acest scop sunt în curs de a fi puse în practică
mijloace de comercializare colectivă; mijloace de asistenţă tehnică sunt aduse în ţările Europei
Centrale şi de Est; sunt în studiu mijloacele de armonizare a normativelor existente în ţările
europene.
Cele două iniţiative scot în evidenţă grija lanţurilor de primire de a consolida prin
cooperarea lor activă (pornind de la acest concept) imaginea de marcă a primirii turiştilor la
locuitorii satelor şi poziţionarea produselor pe piaţa turistică europeană, totul contribuind pozitiv
la dezvoltarea turismului montan.
De notat, de altfel, că această convergenţă a obiectivelor între EURAGRITOUR (sector
agricol în spaţiul UE) şi Federation des EUROGITES (cazarea turiştilor la săteni şi în ferme în
spaţiu UE) ar trebui să faciliteze cooperarea între cele două grupuri, prin esenţă, complementare
şi, prin natura lor, partenere posibile.

Perspective de dezvoltare

Consideraţii generale
Mai multe constatări apărute ca urmare a numeroaselor şi diverselor contacte (la nivel
european) întreprinse au dus la:
o atenţie frecvent exprimată de Administraţiile naţionale turistice privite ca structuri
private, pentru o definire comună a spaţiului montan.
Totuşi, această definire trebuie să fie:
suficient de „largă” pentru a ţine cont de evoluţiile şi mutaţiile din spaţiul şi mediul
montan;
suficient de suplă, pentru a se adapta la specificul spaţiului economiei, relaţiilor sociale şi
culturale din regiunile montane europene ale UE;
suficient de precisă, pentru a evita înglobarea tuturor tipurilor de activităţi turistice care
apar într-un spaţiu perceput ca unul nou, destinat petrecerii timpului liber;
destul de „ispititoare” pentru evidenţierea valorilor culturale care formează baza
activităţilor de turism montan european şi care ţin seama de natură, om şi patrimoniu, pentru a
valorifica din punct de vedere turistic elementele propice dezvoltării integrate şi durabile a
regiunilor montane.
Luarea în considerare într-un mod echilibrat a acestor constrângeri, aparent contradictorii,
trebuie să încadreze specificitatea turismului montan într-un sector economic european al
turismului şi să constituie un ghid de referinţă pentru actorii ce participă la această dezvoltare;
o proliferare, un pic anarhică, a reţelelor şi sistemelor, de la toate nivelurile şi originile, de
codificare, clasificări, folosire a mărcii, de informare, promovare şi comercializare a locuinţelor
şi altor produse turistice din spaţiul montan - ce funcţionează cel mai adesea tară coerenţă sau
sinergia unora cu altele - de unde şi pierderile de energie, risipa de mijloace, “concurenţa
sălbatică” (proliferarea acesteia);
o “multitudine” a operatorilor de pe plan local la nivel european, unde parteneriatul ar
trebui, în mod evident, să se impună şi să se organizeze ţinând cont de necesităţile economice ale
pieţei turistice unice. Regulile jocului vor fi stabilite în interesul conjugat al populaţiei montane,
al profesioniştilor din turism şi al consumatorilor europeni.
menţinerea valorilor certe ce constituie marca lanţurilor de primire turistică implantate în
spaţiul montan;
o „valoare de piaţă” incontestabilă a mărcilor de calitate recunoscute şi adoptate, ceea ce
incită de cele mai multe ori comercianţii fie să utilizeze în mod abuziv mărcile pentru a vinde
produsele lor, fie să scoată de pe piaţă membrii reţelelor ce posedă o marcă pentru a se insera în
circuitele de distribuţie europeană ce nu corespund, fără o orientare prealabilă, nici
parteneriatului comercial cu organizaţiile ce sunt deţinătoare legale ale mărcilor în cauză;
apropieri inter-regionale şi inter-ţări, între reţelele şi lanţurile de primire turistică;
acţiunile de cooperare în curs de desfăşurare ce privesc la fel de bine acceptarea unei definiţii
comune, armonizarea criteriilor, codificării mijloacelor de publicitate, promovării colective,
comercializării grupate;
stabilirea, efectivă, în curs de desfăşurare sau în proiect, a grupărilor verticale la nivel
european pentru locuinţele turistice şi activităţile de petrecere a timpului liber în spaţiul montan.

Propuneri comunitare
Definirea comună la nivel european a turismului montan
Pentru a definirea turismului montan se vor lua în considerare următoarele:
atenţia pe care instituţiile europene şi internaţionale (UE, Consiliul Europei, OCDE, OMT
etc.) o acordă turismului montan ca mijloc de dezvoltare montană;
integrarea conceptului de turism montan, din punctul de vedere al statisticilor europene şi
mondiale, în cadrul activităţilor de turism;
 specificarea întreprinderilor de turism montan în programele de formare profesională
(programe comunitare, naţionale sau regionale);
complexitatea actuală generată de una dintre numeroasele iniţiative şi de pluralitatea
partenerilor;
iniţiativele angajate de grupurile europene de cazare turistică în mediul montan, pentru a
favoriza armonizarea şi cooperarea la nivel comunitar;
dorinţele şi aşteptările exprimate de „actorii” (publici sau particulari) din turismul montan
în diferite ţări.
Propuneri de principiu
Angajarea unor principii colective, fără a fi dictate de Comunitate, respectându-se punctul
de vedere al Asociaţiilor Profesionale, este necesara pentru a adopta o definire globală, comună a
turismului montan; aceasta definiţie ar servi drept cadru de referinţă european pentru toţi
operatorii priviţi la toate nivelurile de producţie, informaţie şi distribuţie şi pentru a vinde
produsele turistice ale spaţiului montan (este necesară în actualele condiţii de dezvoltare a
turismului montan).
Pentru aceasta, un grup compus din experţi naţionali ai statelor membre şi/sau
profesionişti ar putea fi constituit pentru a duce cu bine la sfârşit această sarcină.
Propunere de definire a turismului montan ce ar putea servi drept bază de muncă
Turismul montan se definea în cadrul economiei globale a turismului ca valorificare
turistică:
a spaţiilor agricole, a resurselor naturale, a patrimoniului cultural, a locuinţelor montane, a
tradiţiilor săteşti, a produselor pământului;
prin produsele ce posedă o marcă, ilustrată de identităţile regionale, acoperind necesităţile
consumatorilor, restauratorilor sau de activităţile de petrecere a timpului liber, de animaţie şi de
serviciile locale;
la sfârşitul dezvoltării locale durabile, ca răspuns adecvat la nevoile de petrecere a
timpului liber în societatea modernă, într-o nouă viziune a solidarităţii sociale oraş - sat.
Adoptarea unei etichete de calitate europeană asortată, unei locuinţe montane
Principiul şi conţinutul unei definiţii europene a turismului montan, o dată adoptată va
singulariza, în consecinţă, produsele specifice turismului montan printr-o etichetă asortată unei
locuinţe.
Această etichetă şi locuinţa ce o va adopta n-ar trebui să se substituie etichetelor de
calitate şi locuinţelor specifice existente în statele membre UE (însă le atribuie o identitate
europeană), toate acestea facilitând identificarea lor şi împrospătând garanţia lor pentru
consumatori.
Punerea în valoare a unei asemenea proceduri ar trebui definită, fară acoperirea UE,
printr-un consens între Administraţiile naţionale turistice ale ţărilor UE şi Organizaţiile
profesionale (fie la nivelul grupurilor europene, fie la nivelul naţional, dacă este necesar).
Propunerile ar trebui să definească:
pentru o etichetă de calitate europeană:
natura (etichetă unică generică sau etichete multiple pentru mari categorii de produse);
cadrul proprietăţilor juridice;
nivelul de competenţă acordat;
condiţiile teoretice ale atribuirii acesteia;
modalităţile tehnice de eliberare a acesteia;
un sistem de control, de urmărire şi sancţionare a abuzurilor;
finanţarea sistemului;
 coordonarea cu sistemul de marcare folosit la nivel naţional.
pentru o locuinţă care să ilustreze marca:
natura sa (unică sau sectorială);
cadrul de proprietate legală;
datele tehnice de utilizare (pictograme pentru documentele promoţionale şi mijloace de
promovare - plasate pe locuinţe sau echipamente, panouri de semnalizare rutieră, panouri de
identificare a siturilor, satelor etc.);
modalităţi de finanţare;
sistemul de control folosit (retragerea mărcii de calitate implică pierderea dreptului de
folosire a locuinţei în scopuri turistice);
datele financiare din sistemele de control.
De notat că, în cazul etichetelor de calitate multiple, munca colectivă angajată la nivelul
UE ar putea să beneficieze de iniţiative deja luate (sau în curs de a fi luate ) prin filierele
europene de cazare turistică, în materie de imagine de marcă în ceea ce priveşte locuinţele vizate.

Amenajarea turistică a zonei montane

Din literatura de specialitate se cunosc trei tipuri principale de localizare a staţiunilor

montane:
localizarea periferică, respectiv, la periferia oraşelor, în apropiere de masivele montane cu
condiţii prielnice practicării sporturilor de iarnă;
localizarea liniară, care urmează culoarele naturale de penetraţie în munte, creându-se
staţiuni cu axe rutiere;
localizarea terminală, care se dezvoltă în zonele alpine.
Concepţia franceză de amenajare turistică alpină se remarcă prin implantarea şi
dezvoltarea unei serii de staţiuni noi, create „ex nihilo” peste limita locuinţelor permanente, în
locuri alese pentru posibilităţile de practicare a sporturilor de iarnă, adică rareori sub 1800 m
altitudine. Epoca staţiunilor noi a apărut înainte de al doilea război mondial: Alpes d’Huez (1934)
a fost punctul de plecare. A urmat Courchevel (1949), ca model al celei de a doua generaţii. A
treia generaţie, aceea a staţiunilor integrate, începe cu La Plagne (1963). Odată cu crearea
Comisiei interministeriale de amenajare turistică montană şi cu adoptarea „planului zăpezii”,
strategia amenajării muntelui a trecut sub îndrumarea statului. Mult timp s-a reproşat acestei
politici de amenajare a teritoriului că este o formă modernă de colonizare a spaţiului montan cu
elemente ale civilizaţiei urbane.
Principalele trăsături ale acestei politici sunt următoarele:
activitate brutal grefată pe un mediu uman nepregătit şi dezvoltată ca un soi de
monocultură speculativă;
capitalul provine, în mare parte, de la marea finanţă pariziană, deci exterior regiunii;
aparatul legislativ de constrângere adecvat permite societăţilor promotoare să
achiziţioneze uşor domeniul funciar indispensabil creării staţiunilor;
instalaţiile sunt destinate satisfacerii în principal a unei clientele de lux extraregionale sau
internaţionale (cea care este cea mai sensibilă la „modă”) şi se opun tendinţei de democratizare a
turismului;
populaţia indigenă, deseori deposedată de pământ, contra voinţei ei, este mai puţin
asociată beneficiilor acestei acţiuni, mai curând redusă la funcţii subalterne şi temporare (în cazul
în care nu urmează calea exodului montan);
 existenţa unor forme multiple de agresiune declanşate contra naturii alpine, comise de
către oameni ignoranţi în problemele mediului montan, conduce deseori la catastrofe, cum sunt
avalanşele.
Lipsa posibilităţii de funcţionare a acestor staţiuni în dublu sezon, datorită altitudinii prea
mari, pentru turismul de vară, rezultatele financiare, vin să confirme rentabilitatea aleatorie a
acestor investiţii şi să arunce o umbră asupra „aurului alb” al noilor staţiuni.
Ulterior, refuzul de a susţine proiectul de amenajare a altor staţiuni de acest fel,
marchează o cotitură în politica de amenajare a Alpilor francezi, care dă prioritate dezvoltării
staţiunilor la altitudini montane medii.
Cele mai importante planuri de amenajare turistică a Alpilor Francezi s-au materializat în
apariţia staţiunilor climaterice, orientate pentru sporturi de iarnă. O primă generaţie a unor astfel
de staţiuni s-a dezvoltat în secolul XIX şi prima jumătate a secolului XX, oarecum spontan,
având ca centru o localitate agro-pastorală preexistentă.
Sunt localizate la cea 1000 m, pe terase sau pe un fund de vale, cu un spaţiu schiabil de
până la 1500 m. Cea mai veche staţiune este Chamonix (prima gazdă a Jocurilor Olimpice de
iarnă, în 1924) care, în prezent este beneficiară a peste 35 000 de locuri de cazare şi de
numeroase instalaţii mecanice, ce asigură o frecvenţă de peste 1600 schiori / oră, un patinoar
acoperit, 3 piste pentru bob, trambuline de sărituri cu schiurile etc. Zona a cunoscut o dezvoltare
explozivă după 1964 când, pe sub masivul Mont Blanc, a fost construit un tunel (11,6 km
lungime), astfel că, în aval şi în amonte s-au dezvoltat şi alte staţiuni.
După 1960, încep să apară şi alte staţiuni, create oarecum pe loc gol, însă localizate în
imediata vecinătate a unei localităţi permanente, cu un spaţiu schiabil până la 2000 m. Dintre cele
mai cunoscute aşezări din această generaţie amintim: Alpes d’Huez, Meribel, Val d’Isère,
Courchevel, Les Deux Alpes etc. A urmat generaţia staţiunilor de mare altitudine, create pe loc
gol („ex - nihilo”) sau construite „din toate piesele” (integral), până la 1800 - 2000 m. S-a urmărit
extinderea spaţiului schiabil până la 3000 - 3500 m şi chiar mai mult. Dintre acestea amintim
staţiunile: La Plagne, Tignes, Super Tignes, Morzin - Avoriaz, Les Arcs, Flain, Isola, Isola 2000
etc.
În topul staţiunilor după numărul de pârtii de schi alpin se află: La Plagne (107 pârtii),
urmată de Alpe d’Huez (102), Les Arcs (97), Meribel şi Courchevel (fiecare cu câte 91), Flaine şi
Morzine - Avoriaz (fiecare cu câte 80), Les Deux Alpes şi La Clusaz (cu câte 75), Val d’Isère (67)
etc. De asemenea, după numărul total al instalaţiilor de transport pe cablu, remarcăm domeniile
schiabile: Les Trois Valees (455), Chamonix (307), Mégève (180) etc.
Multe dintre aceste staţiuni se remarcă printr-o mare capacitate de cazare, cum ar fi, de
exemplu: Meribel (39.330 locuri de cazare în 1997), Chamonix (37 000), Courchevel (32 500),
sau La Plagne şi Alpe d’Huez (fiecare cu câte 30 000). Apariţia unor astfel de staţiuni, de mare
capacitate, a dus la o intervenţie aproape brutală în mediul geografic, ceea ce ridică probleme de
protecţie a mediului, mai ales în sezonul de vârf.
Concepţia austriacă de amenajare turistică montană se bazează pe principii diferite de
cele ale Franţei. Alături de considerentele economice, care nu pot fi neglijate, partea
preocupărilor „umane” este mult mai importantă. Omul, locuitor al muntelui, este în centrul
doctrinei de amenajare. Astfel, nu o staţiune nouă, ci un turism esenţial „sătesc” s-a dezvoltat,
plecând de la nodurile vechi populate.
Iată câteva caracteristici ale acestei politici:
turismul se integrează în armonie cu economia tradiţională pe care statul o protejează;
echipamentele se multiplică datorită iniţiativelor publice sau private, dar rămân sub
controlul colectivităţii locale;
 turismul face să beneficieze de veniturile sale (în particular, graţie mijloacelor de cazare
originale şi diversificate) marea majoritate a populaţiei locale;
turismul are în vedere păstrarea nealterată a mediului natural şi cultural.
Pentru Austria, noţiunea „sporturi de iarnă”, în afară de schi, mai cuprinde: toboganul,
bobsleight-ul, schibob-ul, patinajul (pe unul din cele 36 patinoare artificiale) şi pe majoritatea
lacurilor austriece îngheţate, jocuri de iarnă tipice ş.a. Hotelăria austriacă şi-a îmbunătăţit
considerabil, în ultimii ani, condiţiile şi calitatea serviciilor, în aşa fel încât să se compare în acest
sens cu vecina sa, Elveţia. Ţinând pasul cu creşterea cererii, capacitatea hotelieră a ţării a crescut
considerabil, în prezent ţara oferind 1 milion de paturi în sezonul de iarnă şi 1,3 milioane vara.
Ocuparea medie, în orice mijloc de cazare, se apreciază în diferitele medii oficiale, ca fiind pe
ţară între 20 şi 30%. Aceasta nu a împiedicat, însă, pe investitorii austrieci, ca pentru anii 1994 şi
1995 să realizeze o creştere a capacităţilor cu 2-4000 paturi la hotelurile de 4 stele.
Dintre cele mai importante regiuni turistice remarcăm - Regiunea Voralberg, în partea de
vest, cu câteva staţiuni mai importante ca Bregenz sau Galtiir. La graniţa cu Germania, la nord de
valea Innului, se întinde masivul Allgau - masiv calcaros renumit pentru alpinism, cu câteva
staţiuni populare între care: St. Antoine, St. Cristof. La sud de Valea Innului se întind cele mai
importante masive ale Tirolului străbătute de văi ce le însoţesc şi care le dau numele - Otztall,
Stubaital, Zillertal - cu un număr impresionant de staţiuni ca: Obergurgl, Solden, Mayrhoten,
Hintertux etc.
În Tirolul de Est se remarcă masivul Hohertauern (cu o altitudine de 3800 m) unde se află
o veche şi cunoscută staţiune balneară - Badgastein. Pe latură vestică a acestui masiv se află
staţiunea Zell am See, cu cele mai multe pârtii de schi alpin din Europa (125), prima dintre
staţiunile montane ale Austriei în ceea ce priveşte lungimea pârtiilor de schi alpin (282 km) şi
schi fond (300 km). De asemenea, în masivul Kitzbuhel există staţiunea cu acelaşi nume, una
dintre cele mai importante pentru sporturile de iarnă din lume. Aici lungimea pârtiilor de schi
alpin totalizează 200 km, fapt pentru care staţiunea este căutată pentru antrenamente şi, totodată,
aici se organizează etape de Cupă Mondială la schi alpin. Oraşul Innsbruck este un important
centru economic din Tirol, renumit pentru legătura sa cu viaţa montană, (din punct de vedere
productiv remarcându-se în domeniul materialelor sportive), cu numeroase şcoli de ghizi etc.
Oraşul a fost gazda Jocurilor Olimpice de iarnă din 1964 şi 1976.
În Elveţia peisajul alpin oferă, prin altitudini şi forme specifice, un mare potenţial de
atractivitate turistică. Datorită altitudinilor mari, sectoarele montane înalte prezintă zăpezi
permanente, ceea ce favorizează dezvoltarea schiului şi vara (pe gheţari). Pe de altă parte,
numeroase văi glaciare în formă de „U”, dintre care unele foarte largi, au favorizat penetrarea în
anumite masive (ex: Valea Rhonului) permiţând amenajarea turistică a spaţiului montan.
În ceea ce priveşte staţiunile pentru sporturi de iarnă se disting, în profil teritorial, mai
multe regiuni. O primă regiune este Valais care cuprinde marele masiv al Maternhornului şi
masivul Monte Rosa. Este o zonă foarte masivă unde staţiunile se află pe văile ce străbat
versantul de nord şi se îndreaptă spre Valea Rhonului.
Cele mai importante sunt staţiunile din Alpii Pennini: Zermat, Crans Montana, Saas Fee şi
Verbier, situate la peste 1000 m altitudine. Spre Lacul Maggiore se desfăşoară regiunea Ticino
(Tessin) unde amenajările pentru sporturi de iarnă sunt puţine (mai cunoscute fiind staţiunile
Lugano şi Locarno), predominant fiind turismul de tranzit. În Alpii Retici s-au dezvoltat staţiuni
importante, între care Davos (cu cea mai mare capacitate de cazare - 24 000 locuri, renumită
pentru desfăşurarea unor forumuri politice sau economice), Saint Moritz, Arosa şi Silvoplana, iar
în zona Alpilor Berner: Interlaken, Grinderwald, Jungfraujoch ş.a.
Pe primul loc ca număr total al pârtiilor de schi se situează staţiunea Davos (88 pârtii), ca
lungime a pârtiilor de schi alpin - Saint Moritz (350 km) urmată de Davos (300 km) şi
Grindenwald (165 km), iar ca lungime a pârtiilor de schi fond - Saint Moritz (150 km), secondată
de Davos (75 km). În ceea ce priveşte numărul total al instalaţiilor de transport pe cablu
evidenţiem domeniul schiabil Portes du Soleil, ce deserveşte staţiuni din Elveţia şi Franţa (263),
şi Verbier (189).
În Italia turismul montan s-a dezvoltat mai târziu şi nu cunoaşte aceeaşi amploare ca în
Franţa. Un punct forte în amenajarea acestui spaţiu montan îl constituie accesibilitatea
(numeroase căi rutiere care fac legătura, peste Alpi, cu ţările vecine).
În profil teritorial, se remarcă regiunea Alpilor Dolomitici, cu altitudini de maxim 3400
m, străbătuţi de râul Piave şi afluenţii săi. Masivele montane din această regiune prezintă o
structură geologică sedimentară (calcare), fiind atractive pentru un segment specializat - pentru
alpinism. Din punct de vedere al sporturilor de iarnă, staţiunile s-au dezvoltat mai târziu, după
1956 - când a avut loc Olimpiada sporturilor de iarnă la Cortina D’Ampezzo. În ansamblu, zona
cuprinde cea. 25 staţiuni turistice, dintre care, mai cunoscute sunt: Valgardena, Ortisei, Misurina
etc. Aici funcţionează un sistem complex şi foarte modern de utilizare a domeniului schiabil
(sistemul dolomitic - super schi), unde se desfăşoară instalaţii de transport pe cablu ce uneşte cele
25 de staţiuni, pe o lungime de 500 km. Dincolo de Valea Adigelui, Alpii Dolomitici se
prelungesc printr-un mic masiv carstic, unde se află localizate alte două staţiuni importante:
Madonna di Campiglio şi Passotonale, la o altitudine de 1700 m.
În zona Alpilor Lombardiei cea mai importantă staţiune este Bormio, cu o capacitate de
cazare mare şi un număr ridicat de şcoli de schi de toate categoriile. Tot aici, alte staţiuni
importante sunt Merano şi Trento. În zonă s-a desfăşurat un amplu program de amenajare în urma
căruia s-au dezvoltat câteva staţiuni noi, moderne, între care Recoaro 1000 şi Recoaro 2000. Spre
vest, în regiunea administrativă Vale d’Aosta, s-au făcut amenajări foarte multe pe versanţii
sudici ai masivelor Materhorn şi Monte Rosa. Aici, cea mai mare este staţiunea Cervinia, situată
la 2000 m altitudine, care a cunoscut o dezvoltare deosebită în perioada interbelică şi după cel de-
al doilea război mondial.
Spre vest, ajungem în zona masivului Mont Blanc, una dintre cele mai vechi staţiuni de
aici fiind Courmayeur, la ieşirea din tunel, prin care se realizează legătura cu staţiunea franceză
Chamonix. La sud de Mont Blanc se află rezervaţia Grand Paradiso, iar mai la sud, în zona
Alpilor Cotici se află o modernă staţiune - Sestriere - într-o zonă foarte circulată, cu legătură spre
Franţa (tunelul Frejus). Tot aici întâlnim staţiunea Bardonecchia - staţiune de mare altitudine
(2000 m) construită în 1934 pe loc gol de către firma de autoturisme Fiat, pentru lucrătorii firmei.
Multe dintre staţiunile de aici utilizează în comun domeniul schiabil (numit Calea Lactee - „Voie
Lactee”), cu unele staţiuni de la graniţa cu Franţa, un exemplu în acest sens fiind dat de staţiunile
Montgenevre (Franţa) şi Bardonecchia (Italia).
După numărul de pârtii de schi se detaşează staţiunea Valgardena (80) urmată de Cortina
D’Ampezzo şi Madonna di Campiglio (fiecare cu câte 62). În ceea ce priveşte lungimea pârtiilor
de schi alpin, supremaţia este deţinută de staţiunea Cervinia (180 km în total) iar pentru schi -
fond, staţiunile Cortina D’Ampezzo (74 km) şi Valgardena (70 km). După numărul total al
instalaţiilor de transport pe cablu se detaşează domeniile schiabile: Alta Badia (560), Cortina
D’Ampezzo (520), Monte Rosa (256), Courmayeur (213) ş.a.
În Cehia şi Slovacia, care dispun de condiţii de relief şi climatice asemănătoare ţării
noastre, a fost elaborat un proiect de clasificare a bazelor montane de schi:
I - baze de schi de importanţă internaţională;
II - baze de schi de importanţă naţională;
III - baze de schi de importanţă zonală şi locală.
 Capacitatea de cazare a acestor baze (staţiuni) este corelată cu suprafaţa domeniului
schiabil şi cu numărul vizitatorilor în tranzit. Limita inferioară a numărului de paturi pentru o
staţiune de categoria I este de 2000 paturi, cel optim de 6000, iar cel maxim de 10000 paturi.
Raportul optim între numărul turiştilor cazaţi în staţiune (bază) şi cei care vin în tranzit, în 24 de
ore, este de 70 la 30.
În bazele montane schiabile, gradul încărcării suprafeţei variază între 7-10 persoane pe un
hectar. Suprafeţele, exclusiv de schi, pe 1 schior sunt cuprinse între 250-2000 mp. Viteza
schiorilor exercită o anumită influenţă asupra suprafeţelor schiabile necesare. Schiorii foarte buni
au nevoie de suprafeţe de 4 ori mai mari decât începătorii. În mod normal, se poate prevedea 200-
250 mp/schior, din care decurge că pe 1 ha revin 40 de schiori. Este necesar a se ţine seama că
30-40% din schiori la un moment dat nu schiază, ei se odihnesc, servesc masa, sau urcă pe cărări
sau cu mijloace mecanice de urcat. Pentru calcularea traseelor coborâtului rapid este necesar a se
lua în considerare pentru 1000 de schiori o lăţime a traseului de 100 de metri.
Pentru schiul de fond, pe o urmă se prevăd 2-10 schiori/ha (la o distanţă de 50-10 m între
ei). Pentru calcularea orară a capacităţii mijloacelor de transport are valabilitate relaţia factorilor
pat-bază, faţă de numărul călătorilor pe oră ale mijloacelor de transport, care trebuie să fie 1: 2,5
sau 1: 1,75 (inclusiv turiştii în tranzit). Exemplu: - numărul vizitatorilor: 4000 persoane, din care
cazaţi în bază 2800 şi tranzit 1200; - numărul de paturi: 2800; - capacitatea teoretică a mijloacelor
de transport pe cablu: 2800 = 2,5 x 7000 persoane/h; sau, 4000 x 1,75 = 7000 persoane/h.
La bazele de categoria I şi II se recomandă să se construiască cel puţin un mijloc de
urcare, care să îndeplinească şi funcţia de transport spre cote înalte, în cursul lunilor când stratul
de zăpadă este insuficient pentru schi, în timp ce la mari înălţimi există zăpadă suficientă. Aceasta
permite prelungirea sezonului alb, exercitând o influenţă pozitivă şi asupra indicatorilor
economici ai bazei. În afară de aceasta, în sezonul de vară mijloacele de urcare vor servi tuturor
turiştilor.
Acoperirea artificială cu zăpadă, cu ajutorul (maşinilor) tunurilor de zăpadă, devine
obligatorie pentru bazele de schi, extinzându-se durata sezonului de schi şi, deci, practicarea
schiului şi când zăpada naturală este insuficientă. Această „zăpadă compactă” (prelucrată de
tunurile de zăpadă) este diferită de cea naturală şi are 2 avantaje:
cantitatea zăpezii compacte poate fi de 2 ori mai mică decât cea naturală;
zăpada compactă este mai stabilă şi are o durată de utilizare mai mare.
Acoperirea cu zăpadă artificială a pârtiilor, se foloseşte mai ales pentru suprafeţele
startului şi punctelor de plecare ale schiorilor, pentru acoperirea locurilor uzate, pe traseele
montane de schi etc. Introducerea tunurilor de zăpadă se face treptat, mai ales la bazele de
categoria I.
Principala măsură de prevenire a traumelor schiorilor este buna reglare şi asigurarea
dotărilor de siguranţă. Tinzând să reducă traumatismele în cultura fizică, sportul de iarnă, odihnă,
în munţi, în timpul schiatului - şi să îndepărteze cauzele traumatismelor - se organizează, la
bazele de schi, cu sprijinul financiar al asociaţiilor de asigurare - de stat „TEST-SERVICII”, care
deocamdată asigură, fără plată, reglarea dotărilor de siguranţă. La bazele mai mari se organizează
service-uri de schi pentru repararea inventarului sportiv; la cele mai mici, service-uri cu
autoservire.
Alături de traseele montane de schi, în bazele montane se construiesc, de asemenea, şi alte
obiective pentru sport şi odihnă, cum ar fi: traseele pentru săniuţe, complexe de sănătate pentru
schi, trasee naturale pentru săniuş şi patinoare naturale. Printre obiectivele mai complexe se
întâlnesc saunele, bazinele acoperite de înot din hoteluri, sau bazine comune, solariile, sălile de
sport, clădirile pentru exerciţii fizice de forţă, Keghelhanuri etc.
 La construirea obiectivelor de cazare se dă prioritate celor destinate turismului
neorganizat (hoteluri, adăposturi alpine, bungalouri etc.). În decursul ultimilor ani, de o
popularitate deosebită, în lume, se bucură hotelurile cu camere - de tip apartament, care sunt
potrivite sejururilor pentru familii. Aceste apartamente (cu 25-90 m 2 suprafaţă) constau, de
regulă, din: un living, câteva camere de dormit, bucătărie cu inventarul necesar, baie şi balcon.
În cadrul obiectivului pot fi cumpărate produse alimentare pentru pregătirea proprie de
mâncăruri sau pentru alimentarea în restaurantul hotelului. O parte componentă a hotelului o
constituie diferitele obiective pentru sport şi odihnă (bazine de înot, solarii, sală mică de sport,
sală pentru tenis de masă, patinoar, teren de joacă pentru copii, închirierea de material sportiv), ca
şi obiective social-culturale (cinematografe, săli de jocuri, ring de dans, sală de lectură).
Numărul paturilor variază între 260-600. Acolo unde capacitatea orară a mijloacelor de
transport pe cablu depăşeşte 1500 persoane/h, se construieşte, pornind de la considerente
economice şi anume, folosirea pe deplin a capacităţii de transport în decursul întregului sezon de
iarnă şi nu numai la sfârşitul săptămânii. În unităţile de alimentaţie publică, alături de
restaurantele din hoteluri, în prim plan apar cantinele cu autoservire, aşezate adesea în zona
staţiilor de urcare, cu o capacitate relativ mare. Mai sus, instalaţiile intermediare şi staţiile de vârf
ale traseelor pe cablu, se construiesc unităţi de alimentaţie publică simple, cu un sortiment relativ
mic de preparate culinare şi băuturi. În cadrul staţiunilor se amenajează bistrouri, cafenele, baruri
de zi, bufete, restaurante cu preparate specifice (populare, naţionale etc.). În staţiunile mai mici se
construiesc ceainării şi bufete.
În unităţile comerţului cu amănuntul, o atenţie deosebită se acordă sortimentului de
mărfuri, care are legătură directă cu cererea turiştilor (alimentare, inventar sportiv, articole
chimice specifice, amintiri).
Între servicii, în principal se situează camerele pentru păstrarea inventarului sportiv şi
bagajului, atelierele pentru repararea materialului sportiv şi serviciile de informaţii. La bazele mai
mari, pe distanţe de până la 25 km, se prevede poştă, punct medical, farmacie, birou de călătorie,
staţie de benzină, service auto şi altele.
Între obiectivele social-culturale, alături de obiectivele hotelului, în bazele mari, se
prevede construirea de săli polivalente ce pot fi folosite pentru programe social-culturale,
discoteci, proiectarea de filme, jocuri etc.
Norvegia s-a lansat pe piaţa europeană a sporturilor de iarnă prin dezvoltarea şi
amenajarea câtorva staţiuni, dar dotate la nivelul exigenţelor marilor concursuri internaţionale. În
Norvegia nivelul de instruire şi de învăţare în arta schiului este foarte ridicat. La dispoziţia
turiştilor există un întreg sistem de linii de comunicaţie care leagă diferitele pârtii, şcoli de schi
pentru începători, ca şi unităţi şi locuri de distracţie. Una din staţiunile pentru schi alpin este Vos,
pe pantele căreia (cu diferite grade de înălţime şi înclinaţie) pot schia, atât schiori cu experienţă,
cât şi începători. Heilo este cea mai mare staţiune de schi, care dispune de două telecabine şi 8
schi-lifturi. Caracteristic pentru staţiune este faptul că, toate construcţiile - hotelurile, şcoala de
schi, policlinica, lifturile, patinoarele ş.a. - sunt aşezate compact şi atingerea acestora aproape că
nu consumă timpul turiştilor. De asemenea, Lilehamer este una din cele mai vechi staţiuni ale
Norvegiei. Interesant este că ea reprezintă un amestec între nou şi vechi şi este vizitată tot anul. A
găzduit Olimpiada albă, în 1995.
În Suedia, concepţia generală de dezvoltare a sporturilor de iarnă urmăreşte diversificarea
agrementului şi oferirea de facilităţi şi vacanţe combinate. Iare, una din cele mai cunoscute
staţiuni, la nord de Stockholm, adevărată staţiune alpină, dispune de o gamă bogată de unităţi de
distracţie şi mijloace de transport pe cablu, cu o capacitate de 17 mii schiori pe zi.
Hemaoan şi Ternabi sunt două staţiuni, în nordul Laponiei, unde de mare succes se bucură
„heli-schi-sport”-ul; schiorii urcă cu elicopterul la 1700 m, după care coboară cu călăuze locale
pe pante neumblate, cu zăpadă imaculată. Selen, o altă staţiune renumită, se pare că va deveni
unul din principalele centre de schi alpin ale Suediei. Dispune de 57 de mijloace mecanice de
transport pe cablu, cu o capacitate de 60 de mii schiori pe oră.
Eliberarea de legitimaţii, contra unei sume minime, începută cu 2-3 ani în urmă, se bucură
de o tot mai mare popularitate. Legitimaţia dă dreptul la: vizionarea diferitelor atracţii, fără plată,
cu barca sau autobuzul; o excursie gratuită cu barca; suveniruri fără plată; accesul gratuit la 50
din atracţiile Capitalei (muzee, grădina botanică ş.a.). Din 1984, legitimaţia „Stockholm” este
oferită în patru variante, cu preţul de 50 de coroane suedeze. Legitimaţia „Malmo” propune chiar
o varietate şi mai mare de atracţii, de diferite feluri, şi costă 30 de coroane pe 3 zile.