STĂVILARE

DEFINIRE
constructii de barare de mică înălțime* construite pe cursurile de apă 
în vederea ridicării/regularizarii nivelului natural la o cotă relativ constantă și 
eventual a realizării unei acumulări.

*conform statutului ICOLD (Comisia Internațională a Marilor Baraje), “Large Dam” – Baraj cu înălțimea de 15 m sau mai mare de la 
cota de fundare cea mai joasă până la coronament sau un baraj cu înălțimea între 5 și 15 m care reține o acumulare mai mare de 
3 milioane mc și cu descriere detaliată în Registrul Mondial al Barajelor.

Octombrie 2020
 FUNCȚIUNI
captarea debitului în vederea transmiterii către folosințe –
hidroenergie, alimentare cu apă, irigații
menținerea unui nivel constant în vederea satisfacerii  folosințelor și 
a regularizării debitelor pe cursul de apă
menținerea adâncimii necesare pt navigație pe sectorul barat
evacuarea apelor mari
evacuarea aluviunilor fără pierderea unor volume mari de apă
evacuarea corpurilor plutitoare și a ghețurilor

ALCĂTUIRE
partea fixă – zidărie, beton  asigură stabilitatea construcției
elementele mobile – stavile  eliberează parțial sau total secțiunea barată
+ 
construcții de alt tip: diguri de închidere (materiale locale), 
centrale hidroelectrice, ecluze, deversori ficși, scări de pești etc.
 ELEMENTELE
MOBILE
TIPURI DE STAVILE
a‐ stavilă plană metalică: 1 tolă (manta), 2 antretoaze, 3 grinzi de 
rezistență, 4 grindă de etanșare;
b‐ stavilă plană dublă: 1 stavila principală, 2 stavila secundară 
(cârlig);
c‐ stavilă plană cu clapetă: 1 stavila principală, 2 stavila secundară;
d‐ stavilă segment: 1 panoul, 2 brațe, 3 articulație, 4 etanșare;
e‐ stavilă segment cu clapetă: 1 stavila principală, 2 stavila 
secundară;
f‐ stavilă segment dublă: 1 stavila principală, 2 stavila secundară;
g‐ stavilă cilindrică: 1 cilindru metalic, 2 cioc, 3 lonjeroane, 4 
antretoaze, 5 cadre de rigidizare, 6 cremalieră;
h‐ stavilă cilindrică mixtă (ridicătoare/coborâtoare): 1 cremalieră;
i‐ stavilă cilindrică cu clapetă: 1 stavila principală, 2 stavila 
secundară;
j‐ stavilă sector plutitoare: 1 manta, 2 cameră de presiune, 3 
articulație, 4 căptușeală, 5 opritor;
l‐ stavilă sector înecată: 1 grindă de rigidizare, 2 căptușeală;
m‐ stavilă tambur: 1 articulație, 2 manta deversantă;
n‐ stavilă clapetă: 1 manta, 2 articulație, 3 diafragmă de rigidizare, 
4 rigidizare longitudinală;
o‐ stavilă clapetă burtă de pește: 1 rigidizare longitudinală;
p‐ stavilă clapetă casetată: 1 rigidizare longitudinală;
r‐ stavilă cu ferme hidraulice ‐ acoperiș: 1/2 clapete amonte/aval, 3 
rolă, 4 lanț de limitare a cursei, 5 cameră de presiune;
s‐ stavilă cu ferme hidraulice ‐ capcană de urs: 1/2 clapete 
amonte/aval, 3 lanț de limitare a cursei.
CLASIFICAREA STAVILELOR
 după formă
plane / segment / cilindrice / sector / clapetă / cu ferme hidraulice / alte tipuri;
 după modul de transmitere a presiunii apei
către pile și culee – stavilele plane / segment / cilindrice, batardourile
către radier – stavilele sector / clapetă / cu ferme hidraulice
către pile și radier – stavilele plane / clapete rotative;
 după sensul de mișcare
ridicătoare – stavilele plane / segment / cilindrice, batardourile
coborâtoare – stavilele sector / clapetă / cu ferme hidraulice
mixte (alcătuite din două elemente mobile, unul superior coborâtor și 
unul inferior ridicător) – stavile plane duble, stavile prevăzute cu clapetă;
 după modul de acționare
acționate manual – stavile de dimensiuni mici
acționate mecanic
acționate hidraulic – stavile sector / clapetă / cu ferme hidraulice;
 după material
metalice, de lemn (deschidere x înălțime reduse), de beton armat.
CONDIȚII DE FUNCȚIONARE / EXPLOATARE
Îndeplinirea funcțiunilor stăvilarelor atât în condiții normale de exploatare cât și în 
condiții speciale.
Deschiderea stavilelor la diferite grade
 reglarea nivelului de apă / descărcarea apelor mari.
Stavile compuse din două elemente
evacuarea apei posibilă atât pe la partea superioară cât și pe la cea inferioară 
 satisfacerea eficientă a funcțiunilor / manevrare mai ușoară.
Stavile coborâtoare  eficiente în eliberarea plutitorilor / ghețurilor
 recomandate la dotarea stăvilarelor cu prag relativ înalt.
Stavile ridicătoare  eficiente în evauarea aluviunilor / corpurilor târâte.
Se impune împiedicarea scurgerilor pe conturul stavilelor (la fund / lateral).
Sunt necesare monitorizarea funcționării stavilelor și revizia / întreținerea 
periodică a acestora  punerea la uscat prin închiderea provizorie a secțiunii de 
curgere cu ajutorul batardourilor  amonte / aval.
Satisfacerea gradului de siguranță în exploatare  prevederea unei duble 
posibilități de manevrare a elementelor de închidere.
Funcționarea pe parcursul perioadelor cu temperaturi de îngheț  măsuri 
specifice pt. evitarea blocării (înclălzirea mantalei, agitarea apei, spargerea gheții).
STAVILE PLANE
 panouri verticale care închid / eliberează secțiunea de curgere prin 
deplasare în nișele pilelor / culeelor;
 deschideri maxime  40m / înălțimi de retenție maxime  16m;
 simplitate constructivă / deficiente în eliberarea corpurilor plutitoare.

Clasificări
 după alcătuire: de lemn / metalice simple / metalice duble / cu clapetă;
 după modul de deplasare pe verticală: alunecătoare / cu role / tip Stoney;
 după modul de acționare: acționate manual / acționate cu electromotoare.
Stavile plane de lemn 
 bârne/dulapi joantivi solidarizati cu buloane și/sau platbande metalice
 suprafețe de închidere mici (1,50...2,00m x 1,50...2,00m)
 închideri de importanță secundară/mică.
 Stavile plane metalice simple 
 mantaua (tola) etanșă susținută de un schelet de rezistență – lonjeroane (grinzi 
orizontale auxiliare), antretoaze (grinzi verticale), grinzi principale (orizontale, 
două sau mai multe, distribuite pe înălțime în așa fel încât să fie egal solicitate).
Stavile casetate/cheson 
↗ scheletul metalic este protejat, încălzirea stavilei este mai eficientă
↘ crește portanța corpului stavilei.

Stavile sudate  înălțimea grinzilor principale cuprinde și lonjeroanele / 
antretoazele (eventual și mantaua)  grosime redusă, conlucrare mai bună.
Etanșarea laterală  prin rezemare directă / cu tolă elastică
 cu bârnă de lemn / cu profil de cauciuc / cu tolă cu resorturi.

Etanșarea de fund  cu bârnă de lemn / cu profil metalic / cu bandă de cauciuc
 profile metalice înglobate (ancorate)  suprafață de contact 
netedă și durabilă.
 Stavile metalice duble / cârlig
 manevrare independentă a celor două corpuri în vederea îndeplinirii unor 
funcțiuni distincte
 pt o funcționare/manevrare corespunzătoare, raportul între deschiderea și 
înălțimea secțiunii obturate nu trebuie să depășească valoarea 5
 punctul sensibil al acestui sistem îl reprezintă joncțiunea dintre cele două 
corpuri – manevrare, variații de temperatură diferite, îngheț 
 distrugerea etanșării, gripare, blocare.
Deplasarea stavilelor plane
 stavile alunecătoare pe pereții nișelor – secțiuni de curgere obturate mici 
(stavile de lemn)  frecările la alunecare sunt relativ mici  forța de ridicare nu 
este exagerată
 stavile cu role solidare – secțiuni de curgere obturate mari dar nu cu deschideri 
mari (deformațiile longitudinale din variațiile de temperatură trebuie limitate)
 stavile cu role independente, Stoney – greutate redusă, forțe de ridicare mai 
mici, partea inferioară a căruciorului rămâne în apă.
 Stavile plane cu clapete
 clapeta = panou prins articulat la partea superioară 
a stavilei principale
 avantajoase d.p.d.v. hidraulic și al manevrării
 se adoptă pt înălțimi ale secțiunii obturate  2.5m
 înățimea clapetei reprezintă cca 1/3...1/4 din 
înălțimea de retenție.

Încărcările care solicită stavilele plane
 principale: greutatea proprie, presiunea hidrostatică amonte (/ aval) la NNR, 
suprasarcina la deversarea peste stavilă, portanța, forțele de frecare la manevrare, 
sucțiunea la curgerea pe sub stavilă, presiunea dinamică în timpul curgerii
 secundare: presiunea hidrostatică amonte (/ aval) la NME (respectiv la nivel 
minim în aval), presiunea vântului, efectul variației de temperatură, efectul 
deplasării reazemelor
 excepționale: presiunea gheții, efectul blocării prin îngheț (la etanșări sau în 
nișe), ciocnirea corpurilor plutitoare sau a vaselor
 calcul de rezistență
 calcul forței de ridicare.
STAVILE SEGMENT
 panouri curbe (după un segment de cerc) sau plane care se 
manevrează prin rotire (maxim cca 90) în raport cu o axă orizontală, panoul fiind 
prins la articulațiile de rotire de la nivelul pilelor/culeelor prin intermediul a două 
brațe laterale
 avantajoase pt înălțimi relativ mici ale secțiunii de retenție
 deschideri maxime  35m / înălțimi de retenție maxime  10m
 forțe de ridicare mai reduse, rigiditate structurală mai mare, siguranță 
în exploatare pe parcursul sezonului rece, pilele pot fi de grosime mai redusă dar 
sunt mai lungi și uneori mai înalte, solicitări concentrate mari în dreptul 
articulațiilor.

Tipuri principale: normale, cu clapetă, coborâtoare, duble.
 Stavile segment normale
 deschiderea curgerii prin ridicare  evacuarea debitelor de viitură și a 
aluviunilor, reglare deficitară a nivelului amonte, evacuare dificilă/ineconomică a 
corpurilor plutitoare
 tola metalică reazemă pe scheletul de rezistență format din lonjeroane, 
antretoaze și grinzi principale
 grinzile principale sunt astfel poziționate încât să fie egal solicitate, respectiv 
poziția optimă a articulațiilor de rezemare se dispune în așa fel încât direcția 
rezultantei să străbată axa de rotire.
 brațele laterale transmit încărcarea către articulațiile de rezemare fixate în pile 
și pot fi cu inimă plină sau de tipul cu zăbrele, iar solidarizarea cu corpul stavilei 
poate fi articulată sau rigidă
 în general articulațiile de rezemare sunt situate în aval (brațele și rezemările 
fiind solicitate la compresiune), dar pot fi și situații cu articulațiile în amonte (în 
mod curent imersate, brațele și rezemările lucrând la întindere)
 etanșările laterale și de fund sunt similare celor în cazul stavilelor plane.
 Stavile segment cu clapetă
 corpul principal ‐ stavila segment ‐ se manevrează numai pt eliberarea debitelor 
de viitură importante, iar operația curentă de reglare a nivelului amonte, respectiv 
evacuarea corpurilor plutitoare, se realizează cu ajutorul clapetei.
 Stavile segment coborâtoare
 operațiile frecvente de reglare a nivelului amonte și de evacuare a corpurilor 
plutitoare, se realizează prin coborârea corpului stavilei
 manevrarea se realizeaza cu dispozitive electromecanice sau pe baza 
automatizării hidraulice
 este mai dificilă asigurarea etanșeității la partea inferioară.
 Stavile segment duble
 manevrarea independentă a celor două corpuri conduce la îndeplinirea eficientă 
a funcțiunilor distincte.

Manevrarea stavilelor segment
 rigiditate scăzută în planul general al secțiunii de închidere  de obicei 
manevrare prin acționare de la ambele extremități, prin intermediul unor lanțuri 
sau a unor tije (în cazul când trebuie exercitate și împingeri).
Calculul stavilelor segment
 încărcările de aceeași natură cu cele care acționează stavila plană
 calcul de rezistență
 calcul forței de ridicare.
STAVILE SECTOR
 secțiunea transversală este reprezentată de un sector de cerc, corpul 
stavilei fiind căptușit pe două fețe (= stavilă înecată) sau pe toate cele trei fețe (= 
stavilă plutitoare), respectiv căptușit amonte și parțial aval (= stavilă semiînecată)
 corpul stavilei coboară parțial sau total într‐o nișă realizată în radier, 
sistem închis care formează o cameră sub presiune, rotindu‐se în jurul unei axe 
orizontale – articulație longitudinală
 stavila este de tip coborâtor  utilizată la stavilare sau la baraje 
deversoare în special pt reglarea nivelului de apă amonte si pt evacuarea 
corpurilor plutitoare
 deschideri maxime  50m / înălțimi de retenție maxime  5...6m.
Tipuri distincte: cu axa de rotație formată într‐o articulație situată în avalul stavilei, 
respectiv cu axa de rotație într‐o articulație amonte (tambur).
 Stavile sector înecate
 acționate de împingerea apei pe 
extradosul feței amonte, respectiv 
intradosul fețelor amonte și aval, respectiv 
și de suprasarcina apei în situația 
deversării  manevrare prin admiterea / 
evacuarea apei (sau a aerului comprimat) 
în camera de presiune.

Stavile sector plutitoare
 momentul rezultatnt al presiunilor 
exterioare în raport cu articulația echilibrează 
momentul dat de greutatea proprie și de 
frecări  manevrare prin evacuarea / 
admiterea apei în camera de presiune.

Stavile sector semiînecate
 acționate în principal mecanic și doar 
parțial hidraulic.
 Stavile tambur
 adoptate în general la coronamentul barajelor deversoare, închizând secțiuni 
de curgere cu înălțimea de până la 9m.
Alcătuirea constructivă a stavilelor sector
 schelet de rezistență – tola – sistemul de etanșare
 metalice: tola, lonjeroane, (antretoaze), ferme transversale contravântuite sau 
cadre curbilinii
 din beton armat cu fețele căptușite (tabla)  tronsoane longitudinale (15m)
 etanșările la radier și lateral se realizează în general cu tolă elastică
 avantaje: reglarea nivelului de apă din amonte se realizează cu precizie prin 
funcționare hidraulică, evacuează cu ușurință debitele mari și corpurile plutitoare, 
constituție simplă dar robustă, economice în special la deschideri mari
 dezavantaje: necesită nișe în radier, se comportă deficitar la variații de 
temperatură și la îngheț, camera de presiune este expusă la colmatare.
STAVILE CILINDRICE
 alcătuite dintr‐un tub cilindric (tolă metalică) dispus orizontal și având 
la interior lojeroane, antretoaze inelare și cadre transversale (diafragme) de 
rigidizare
 se manevrează prin rostogolire pe cele două șine cremalieră înclinate 
situate la extremitățile stavilei, în pile/culee
 etanșarea laterală se realizează cu tolă elastică solidară cu corpul 
stavilei, iar la fund se realizează cu bârnă de lemn sau/și profil de cauciuc
 construcție robustă  închide secțiuni de curgere mari,
deschideri maxime  50m / înălțimi de retenție maxime  12m
 rigiditate mare  pot fi manevrate de la un singur capăt (LH100mp)
 greutate mare, montaj dificil  cost ridicat, nu funcționează automat.

Tipuri distincte: normale, coborâtoare, cu clapetă.
 Stavile cilindrice normale
 posibilitate de deplasare numai prin ridicare
 asigură retenția apei și eliberarea debitelor de viitură
 ciocul de rezemare / etanșare la nivelul radierului are rolul de a nu permite 
firelor de curent la curgerea pe sub stavilă să atingă corpul cilindric (înălțimea 
ciocului  ⅓ din diametrul cilindrului)
 nu permit reglarea eficientă a nivelului de apă din amonte, respectiv evacuarea 
economică a corpurilor plutitoare.
 Stavile cilindrice coborâtoare
 coborârea parțială a stavilei (1 ... 1.5m)
 evacuarea corpurilor plutitoare, reglarea nivelului amonte
ridicarea stavilei  eliberarea viiturilor
 este dificilă etanșarea la fund pe parcursul coborârii
 comportarea în timp a elementelor de etanșare este defectoasă, nișa este 
supusă colmatării.
 Stavile cilindrice cu clapetă
 manevrarea clapetei
 evacuarea corpurilor plutitoare, reglarea nivelului amonte
 etanșările sunt mai puțin supuse deteriorării
 este dificilă etanșarea zonei de racord a clapetei cu corpul cilindric
În funcție de alcătuire se disting:
clapeta este montată pe corpul cilindric normal pe care se mulează
clapeta este montată într‐o nișă a corpului cilindric, fiind încorporată în acesta.
Manevrarea stavilelor cilindrice
 corpul stavilei are rigiditate mare  de obicei manevrare prin acționare de la un 
singur capăt, prin intermediul unui lanț acționat electromecanic (pt. siguranță se 
prevede și acționare manuală, respectiv și un lanț neacționat la capătul opus); pt. 
deschideri L  20m  manevrare de la ambele capete (se evită apariția solicitării la 
torsiune)
 înclinarea șinei‐cremalieră cca.70, eventual mai mare la partea inferioară 
(reducerea efectului portanței în poziția închis)
 stavila se deschide complet printr‐o rotație cu cca 120 ... 180.
Calculul de rezistență și al forței de ridicare stavilelor cilindrice ține cont de 
încărcarea din greutatea proprie, din presiunea hidrostatică, din presiunea 
hidrodinamică (atât la curgerea pe sub cât și peste stavilă), respectiv din frecări (pe 
șine, de la cremalieră, de la etanșările laterale).
STAVILE CLAPETĂ
 alcătuite dintr‐un panou articulat la partea inferioară, care se rotește 
în plan vertical
 adoptate atât în combinație cu alte stavile, cât și independente
 permit reglarea facilă a nivelului de apă amonte precum și evacuarea 
economică a corpurilor plutitoare
 transmit o parte din sarcini radierului  se pot aplica la deschideri 
foarte mari,  40m, respectiv pt înălțimi de retenție de până la 6.5m
 sunt economice (se recomandă) pt închiderea unor suprafețe de 
curgere LH100mp, respectiv pt înălțimi de retenție de până la 4m.

După modul de alcătuire în vederea preluării sarcinilor exterioare se disting: 
clapete plane, clapete cu tub de rigidizare, clapete ”burtă de pește”.
 Stavile clapetă plane
 panoul de închidere (rigidizat cu lonjeroane dispuse corespunzător pt preluarea 
egala a încărcării hidrostatice) reazemă pe antretoaze articulate în radier și 
susținute la partea superioară de o grindă rigidă, care la rândul ei reazemă la 
extremități pe două diafragme  nu sunt eficiente dpdv static.
Stavile clapetă cu tub de rigidizare
 tubul, fie inferior, fie superior, asigură rigidizarea la torsiune, iar antretoazele 
lucrează la încovoiere; pt eliminarea deficiențelor la etanșarea inferioară, tubul de 
rigidizare se poate dispune într‐o poziție superioară.
Stavile clapetă ”burtă de pește”
 cele două tole amonte / aval sunt rigidizate 
cu diafragme articulate la partea inferioară, 
obținându‐se forma transversală lenticulară
 în cazul clapetelor de dimensiuni mari se 
prevăd și lonjeroane
 curbura tolei amonte se stabilește din 
condiții de stabilitate a lamei deversante (pt 
reducerea vibrațiilor), iar curbura tolei aval 
din considerente de rezistență.
Probleme specifice
 etanșarea de la nivelul lagărelor de rezemare  cu tolă elastică (fixată de 
radier), cu benzi de cauciuc (fixate atât de radier cât și de corpul stavilei)
 etanșarea laterală se realizează în general cu tolă elastică și șipcă de lemn
 pt reducerea pericolului apariției vibrațiilor în timpul deversării se iau măsuri 
specifice: aerarea spațiului de sub lama de apă (conducte de aerisire în pile) / 
aerarea spațiului de sub lamă prin fragmentarea acesteia (profilarea crestei 
clapetei) / modelarea feței amonte a.î. să nu se producă dezlipirea lamei (cu efect 
de sucțiune)
 pt eliminarea pericolului acumulării de aluviuni pe radier imediat aval de corpul 
stavilei se prevăd dispozitive de spălare (conductă cu fante longitudinală în radier / 
orificii în corpul clapetei – controlate cu vane), respectiv se conduc studii pe 
modele care să evidențieze forma optimă a profilului radierului.
Manevrarea stavilelor clapetă
 clapete neechilibrate acționate mecanic prin intermediul lanțurilor sau tijelor, 
de la un capăt sau de la ambele capete / clapete echilibrate cu contragreutăți 
(deschideri mici și mijlocii; dimensionarea contragreutăților necesită cunoașterea 
exactă a tuturor forțelor, inclusiv a celor din presiunea hidrodinamică și a celor de 
frecare) / clapete echilibrate hidraulic (clapeta are o aripă inferioară a cărei cursă 
se desfășoară într‐o nișă în radier) / clapete acționate hidromecanic (pistoane).

Pentru calculul stavilelor clapetă se iau în considerare greutatea proprie, presiunea 
hidrostatică, presiunea hidrodonamică și forțele de frecare.
STAVILE CU FERME HIDRAULICE
 alcătuite din două clapete, amonte/aval, articulate în radier care în 
poziție închis formează un triunghi, iar în poziție deschis se pliază într‐o nișă în 
radier
 camera de presiune formată la interiorul ansamblului comunică 
dinspre amonte și spre aval prin conducte înglobate în pile și controlate cu vane 
manevrarea se realizează hidraulic gravitațional prin reglarea nivelului de apă în 
camera de presiune (eventual automatizat)
 angajate pt deschideri de până la 50m, respectiv înălțimi de retenție 
de până la 7m.

În funcție de legăturile și modul de mișcare al elementelor stavilei, se disting 
stavile cu ferme tip ”capcană de urs”, respectiv tip ”acoperiș”.
 Stavile cu ferme tip ”capcană de urs”
 sunt alcătuite fie cu cele două clapete articulate la radier, clapeta aval 
alunecând prin intermediul unei role pe intradosul clapetei amonte, fie cu cele 
două clapete legate articulat între ele la partea superioară, la radier fiind articulată 
numai clapeta aval, iar cea amonte alunecând pe paramentul amonte al 
stăvilarului prin intermediul unei role
 deschiderea la baza ansamblului triunghiular (3...3.5)H (înălțimea de retenție), 
lungimea clapetei aval (1.9 ... 2.1)H, lungimea clapetei amonte (1.5 ... 1.7)H, 
adâncimea nișei (0.4 ... 0.6)H.
Stavile cu ferme tip ”acoperiș”
 clapeta amonte alunecă prin intermediul unei role pe extradosul clapetei aval
 deschiderea între articulațiile la radier scade la cca 2.3H, dar adâncimea nișei 
crește la (0.5 ... 1.0)H; diferența de cotă amonte‐aval între cele două articulații de 
prindere la radier este (0.1 ... 0.4)H
 rola de alunecare poate fi la capătul unui cioc al clapetei amonte sau, pt o 
formă hidrodinamică avantajoasă la deversarea peste stavilă, să culiseze pe un cioc 
profilat la partea superioară a clapetei aval
 rigidizarea clapetelor presupune grinzi secundare (lonjeroane) și antretoaze
 se pune problema etanșării la nivelul ambelor articulații, respectiv pe laterale
 uneori trebuie prevăzute dispozitive de spălare a camerei de presiune.
Funcționarea stavilelor cu ferme se bazează pe determinarea înălțimii de apă din 
camera de presiune și a forței de legătură din punctul de contact al rolei de 
alunecare, necunoscute obținute din condițiile de echilibru scrise în momente în 
raport cu articulațiile de legătură la radier
Automatizarea funcționării presupune manevrarea vanelor de pe conductele de 
conectare a camerei de presiune cu ajutorul unor flotori care urmăresc nivelurile 
de apă amonte și aval.
BATARDOURI
 elemente (mobile) de închidere provizorie a secțiunii de curgere, atât 
dinspre amonte, cât și dinspre aval (dacă este cazul), pt a pune la uscat alte 
obiecte (stavile, vane, pile, radier, piese înglobate) în vederea reviziei, reparării sau 
înlocuirii acestora.

Deschidere x înălțime secțiune de retenție  alcătuirea batardoului: 
din grinzi (de lemn, metalice, de beton armat), cu ace, din elemente plutitoare.
 PARTEA FIXĂ A STĂVILARELOR
Alcătuire
 se realizează din beton (armat) sau / și zidărie de piatră
 alcătuirea constructivă – radierul, pilele, culeele – este determinată de 
caracteristicile geologice și hidrologice ale amplasamentului (natura terenului de 
fundare, regimul de curgere, condițiile de evacuare a apelor mari), respectiv de tipul 
stavilelor și modul de disipare al energiei apei.

Roluri funcționale
 asigură (împreună cu elementele mobile) închiderea secțiunii de curgere și 
crearea înălțimii de retenție
 asigură susținerea elementelor de închidere mobile și a mecanismelor de manevră
 etanșează construcția de retenție la partea inferioară și la maluri
 asigură disiparea energiei apei deversate
 facilitează circulația pe coronament pt diversele operații, respectiv pt traversarea 
cursului de apă.

Dpdv al tipului descărcătorilor se disting trei grupe de stavilare: cu descărcători de 
suprafață, cu descărcători de fund, respectiv micști.
 Radierul stăvilarelor
 susține suprastructura și etanșează la partea inferioară (prin corpul său și 
eventual prin intermediul elementelor specifice amonte și aval)
 dimensiunea transversală și forma radierului sunt determinate prin calculul 
hidraulic de descărcare a apei și disipare a energiei, respectiv de tipul stavilelor și 
lungimea pilelor/culeelor
 radierul din beton simplu  de grosime mai mare (1 ... 3m), respectiv din 
beton armat  de grosime redusă (1 ... 2m); stavile coborâtoare (necesită nișe) 
radier de grosime sporită
 pt viteze de curgere a apei 5m/s (în condițiile de barare a cursului de apă), 
respectiv în situația unui transport aluvionar și de corpuri târâte cu putere de 
eroziune  protejarea părții superioare a radierului cu un strat de beton de uzură 
cu grosimea de 0.3 ... 0.5m și realizat cu agregate rezistente (sau/și o căptușeală 
de moloane de piatră ancorate ‐ manoperă deosebită); se impune ca suprafața 
radierului să fie cât mai netedă și cât mai apropiată de forma liniilor de curent pt a 
reduce expunerea la eroziune.

Dpdv al calculului static, radierele sunt alcătuite fie ca elemente independente 
(separate față de pile), respectiv ca elemente ale unor ansambluri constructive 
(solidarizate cu pilele).
 Pilele / culeele stăvilarelor
 elementele verticale care separă deschiderile stăvilarelor, respectiv le delimitează 
spre maluri ‐ culeele
 se realizează din beton / beton slab armat, în zona slăbită de nișe dispunându‐se 
armare constructivă de siguranță (sau de rezistență dacă se impune prin calcul)
 dacă în momentul descărcării se ating condiții care pot avea efecte de eroziune 
(v5m/s, transport de aluviuni), la fețele pilelor/culeelor se prevede un strat de beton 
de uzură (sau o căptușeală cu moloane de piatră)
 înălțimea și secțiunea transversală a pilelor este determinată în general de 
considerentele funcționale / constructive, iar forma hidrodinamică trebuie să reducă 
cât mai mult posibilitatea desprinderii firelor de curent (fapt care ar produce vârtejuri 
și contracții ale lățimii vânei de apă)
 grosimea pilelor poate ajunge la 3 ... 4 m, respectiv la 6 ... 7m dacă trebuie 
să includă și nișe pt stavile; o funcționare hidraulică eficientă se obține în cazul pilelor 
cu grosimea variabilă, maximă în partea amonte și redusă treptat spre aval
 lungimea pilelor/culeelor rezultă din tipul și dimensiunile stavilelor, 
luându‐se în considerare și spațiile necesare pt punerea la uscat (1.5 ... 2m între stavilă 
și batardou)
 înălțimea pilelor/culeelor este impusă de condițiile de manevrare a 
stavilelor (deosebite în cazul celor ridicătoare), luându‐se în considerare și asigurarea 
înălțimii de gardă (1 ... 2m, funcție și de mărimea plutitorilor).
Natura terenului de fundare (stâncos / aluvionar), tipul stavilelor, mărimea 
deschiderilor  sistemul structural al ansamblului pile – radier: radier general, 
pile independente, cuve.

Sistemul structural radier general = placă de fundare continuă pt întregul front de 
retenție, în care pilele sunt încastrate


terenul de fundare trebuie să fie relativ omogen (să nu prezinte tasări 
inegale sub sarcină)
etapele de execuție sunt unitare (excavația generală după care betonarea 
completă a radierului)
 numai pt lucrări mici, cu ampriză redusă și la care poate fi rezolvată problema 
devierii apelor pe parcursul execuției (care trebuie condusă în ritm susținut).
Sistemul structural cu pile independente, separate față de radier prin rosturi 
(încărcările preluate de pile – stavilele, coronamentul, mecanismele – sunt 
transmise direct terenului) 
pilele trebuie să îndeplinească condițiile de stabilitate la răsturnare 
(presiuni pe teren) și alunecare la nivelul de fundare  poate apare necesitatea 
lărgirii / adâncirii fundațiilor pilelor
radierul etanșează barajul la partea inferioară, susține stavilele în poziția 
închis, respectiv spre aval are rolul de a disipa energia apei deversate; deși 
condiția presiunilor pe teren este satisfăcută, cea de stabilitate la alunecare este 
definitorie – determină grosimea radierului din îndeplinirea la limită (subpresiunea 
este relativ semnificativă)
rosturile trebuie să permită deplasarea relativă pe verticală, iar dacă este 
nevoie pot să asigure conlucrarea pe orizontală (ajută îndeplinirea condiției de 
stabilitate la alunecare pt radier).
 diversele tipuri de lucrări pot fi executate pe porțiuni din deschiderea totală 
(problema devierii apelor este simplificată) și eventual simultan (excavații, 
betonări sau montaje, pe deschideri diferite ale stăvilarului); încovoierea 
plăcilor de radier este relativ mică ceea ce determină o armare redusă a 
acestora;
 grosimea radierului crește (condiția la alunecare); terenul trebuie să prezinte o 
structură omogenă pt a nu determina tasări inegale ale pilelor.
Sistemul structural cu cuve  ansamblul structural este secționat prin 
intermediul rosturilor de tasare realizate longitudinal prin pile 
fiecare deschidere ‐ radier cu pargul deversor și cele două semipile 
adiacente ‐ formează un sistem monolit tip cuvă simplă care lucrează independent
terenul de fundare poate fi relativ compresibil și neomogen
pt o comportare eficientă în funcție de natura terenului, sistemul poate fi 
cu radier de grosime constantă sau se optimizează fie prin adoptarea unor vute 
sau a unei îngroșări a radierului în câmp, fie prin realizarea rosturilor din 2 în 2 sau 
3 în 3 pile (cuve duble sau triple, pretabile la amplasamente neomogene), 
respectiv prin combinarea cu deschideri de radier independent sau descărcător 
independent.
 mărind suprafața de rezemare a elementelor care preiau ponderea principală a 
încărcărilor  scad presiunile exercitate pe teren  tasări (generale/locale) 
mici; execuția construcției de retenție se poate realiza pe porțiuni;
 secțiunea transversală a elementelor (semipile, radier) fiind mai mică 
armarea rezultă necesară din condiții de rezistență; respectarea grosimilor 
minime pt semipile x2  reducerea deschiderii totale a secțiunii de curgere.
Încărcările care acționează asupra părții fixe a stăvilarelor, grupate în funcție de 
importanță și frecvență ca fundamentale și extraordinare, sunt:
greutatea proprie (radier, pile, stavile, căi de rulare, mecanisme), presiunea 
hidrostatică (prin componentele orizontală și verticală), subpresiuni (statică și 
dinamică), presiunea gheții, împingerea pământului (amonte/aval) și a aluviunilor, 
presiunea valurilor, forțe seismice (componenta masei proprii, componenta masei 
de apă), forțe de tracțiune/frânare la nivelul căilor de rulare, efectul variației de 
temperatură, pesiunea vântului.
Calculul părții fixe a unui stăvilar urmărește
 verificarea stabilității la alunecare
 verificarea presiunii pe teren = să nu apară tendința de plutire, 
respectiv să nu fie depășită presiunea capabilă a terenului
( verificarea stabilității ‐ tasării ‐ terenului de fundare nestâncos)
pt diversele ipoteze de funcționare:
ipoteza de construcție (greutățile proprii), ipoteza de exploatare normală 
(încărcările corespunzătoare situației cu toate stavilele închise, nivelul apei în 
amonte fiind cel normal, iar în aval variabil de la cota minimă la cea maximă –
trecând prin nivelul critic), ipoteza de reparație (încărcările corespunzătoare 
situației cu o deschidere blocată cu batardouri, iar pt toate celelalte stavilele sunt 
în poziția închis), ipoteza de regim catastrofal (încărcările corespunzătoare situației 
cu toate stavilele deschise, nivelul apei fiind cel maxim extraordinar).

adoptarea sistemului constructiv cel mai adecvat condițiilor geotehnice și 
hidrologice ale amplasamentului
evaluarea încărcărilor
stabilirea simultaneității încărcărilor (în ipotezele de funcționare), corectându‐le cu 
coeficienții de siguranță corespunzători clasei de importanță.
Măsuri constructive pt reducerea infiltrațiilor prin terenul de fundare nestâncos = 
limitarea/micșorarea vitezelor de infiltrare  reducerea subpresiunii, 
împiedecarea sufoziei (deplasarea particulelor fine ale materialului necoeziv 
creșterea volumului porilor  creșterea permeabilității  creșterea vitezei de 
infiltrare  intensificarea sufoziei  goluri în teren  tasări neuniforme), 
prevenirea afuierilor (erodarea terenului la suprafață în zona de ieșire a curentului 
de infiltrare  deplasarea materialului  periclitarea stabilității),
limitarea pierderilor de apă
prin:
lungirea conturului subteran (a elementelor orizontale – radier, 
avantradier, respectiv prevederea unor elemente verticale – pinteni, diafragme, 
palplanșe)
drenarea terenului de fundare  conducerea debitului infiltrat pe trasee 
controlate  limitarea afuierii (cu condiția adoptării elementelor specifice – filtre 
inverse), reducerea subpresiunii.