Capitolul 1

Pomenirea ctitorilor în cadrul sfintelor slujbe, ale cultului divin public.

În rînduiala proscomidiei, în partea de jumătate inferioară a Sf. Disc, sub agneţ,
din a patra prescură se scot trei piramide, de dimensiuni mai mici decât a Maicii
Domnului, care sunt aliniate pe orizontală; una este pentru arhiereul locului, dar şi
pentru preoţii şi diaconii ce sunt împreună-slujitori, cea de a doua care se scoate
este pentru popor şi conducătorii lui, folosind formula: ,,Pomeneşte, Doamne, pe
binecredinciosul popor român de pretutindeni, pe conducătorii ţării noastre, pe mai
marii oraşelor şi ai satelor şi pe iubitoarea de Hristos armată”, iar a treia
este ,,pentru ctitorii locaşului respectiv”, preotul zicând: ,,Pomeneşte Doamne, pe
ctitorii şi binefăcătorii acestui sfânt locaş ” (N.). Aşadar, ctitorii vii ai acelei
biserici ,,sunt pomeniţi în aceeaşi linie cu slujitorii ei ”.
De asemenea, ctitorii sunt pomeniţi la Ectenia Mare din cadrul Vecerniei,
Utreniei şi Sfintei Liturghii, folosindu-se de formula de cerere: ,,pentru
binecredinciosul popor român de pretutindeni, pentru conducătorii ţării noastre,
pentru mai marii oraşelor şi ai satelor şi pentru iubitoarea de Hristos armată,
Domului să ne rugăm”.
În cadrul Ecteniei Întreite de la Dumnezeiasca Liturghie, slujitorul
întrebuinţează o cerere pentru ctitori, având următorul conţinut: ,,Încă ne rugăm
pentru fericiţii şi pururea pomeniţii ctitori ai acestei sfinte biserici (mănăstiri) şi
pentru toţi cei mai înainte adormiţi părinţi şi fraţi ai noştri, dreptslăvitori creştini,
care odihnesc aici şi pretutindeni”.
Cuvântul ctitor se referă la ,,întemeietorul unei biserici, al unei mănăstiri sau al
oricărui alt aşezământ bisericesc. El are iniţiativa, dăruieşte locul, schiţează planul,
urmăreşte etapele construcţiei, inclusiv pictura, înzestrează aşezământul cu
odoarele de trebuinţă…lăsându-şi ctitoria pe seama comunităţii parohiale sau
monahale. Aşa s-au petrecut lucrurile cu cele mai vechi şi durabile aşezăminte de
acest fel, ctitorite de domnitori, boieri, vlădici sau regi (n.m. sau alţi conducători
sau ctitori)…Rugăciunea foloseşte pluralul, ctitorii, adică ctitorul împreună cu
membrii familiei sale, sau mai mulţi ctitori cu familiile lor” .
Pentru orice ctitor, ,,Biserica acordă dreptul de a fi pomenit la diferitele slujbe
în biserica ctitorită de el (drept prevăzut de Novela 123 din codul lui Iustinian) şi
dreptul de a se zugrăvi chipul lui şi al membrilor familiei sale în interiorul

1
Bisericii, în semn de dragoste şi recunoştinţă pentru el. Biserica Ortodoxă Română,
prin hotărârea Sf. Sinod din 28 februarie 1950 (în rev. B.O.R., nr. 3-6)
stabileşte:<<Numai portretele ctitorilor şi cel al ierarhului, sub păstorirea căruia s-a
sfinţit biserica, vor putea fi zugrăvite în interiorul bisericilor>>. Cei care au făcut
numai o donaţie bisericii, fie în natură, fie în bani, nu pot fi socotiţi ctitori, ci
numai ajutători ai sfântului locaş” .
În cazul Mănăstirii de la Măxineni, a existat o continuitate a lucrării
ctitoriceşti, în sensul că unii dintre ctitori au construit pe temelia sau rămăşiţele
altora, devenind rectitori.
Aspectul semnalat obligă pe aceia care se roagă şi beneficiază de pe urmele
unei ctitoriri (prin lăcaşul de cult ridicat de un ctitor) să pomenească pe toţi aceia
care au contribuit la lucrarea de ctitorie. Astfel, ctitorii măxinenilor devin pururea
pomeniţi în rugăciunile pe care noi, urmaşii lor, le înalţăm, în duh comunitar, către
Dumnezeu pentru ,,toţi cei mai înainte adormiţi părinţi şi fraţi ai noştri,
dreptslăvitori creştini, care odihnesc aici şi pretutindeni”.
Mai mult, în timpul Vohodului Mare, preotul, ,,oprindu-se cu cinstitele Daruri
în mijlocul Bisericii, face pomeniri în mijlocul Bisericii după pilda tâlharului
răstignit în dreapta lui Iisus, care a câştigat făgăduinţa raiului, pentru că l-a rugat
pe Domnul: <<Pomeneşte-mă, Doamne, când vei veni întru împărăţia Ta!>> ”.

1.2. Mărturii ale pomenirii conducătorilor ţării în Sf. Scriptură.

Epistola către Romani a Sf. Apostol Pavel, la cap. 13, versetele 1-7, conţine
povăţuiri şi îndemnuri ale apostolului către creştini, pentru a se supune înaltelor
stăpâniri, căci ,,nu este stăpânire decât de la Dumnezeu”, ca atare, ,,cel ce se
împotriveşte stăpânirii, rânduielii lui Dumnezeu i se împotriveşte” (Rm. 13, 1-2).
Sf. Pavel ,,arată că porunca aceasta este dată tuturor fără excepţie, şi preoţilor, şi
monahilor, iar nu numai celor din lume…A fi stăpâniri, şi unii să stăpânească, iar
alţii să fie stăpâniţi, toate acestea nu se petrec în lume la voia întâmplării, nu se
perpetuează printre popoare ca nişte valuri de mare purtate de vânt încoace şi
încolo, ci toate sunt lucrarea lui Dumnezeu şi a tainicei Lui înţelepciuni…Prin
toate mijloacele el încearcă a arăta ascultătorilor, că noi dăm această supunere
stăpânitorilor nu dintr-un capriciu sau pentru mulţumirea lor, ci din datoria pe care
o avem de a ne supune” .

2
 Apostolul ne recomandă să-i pomenim pe întâi-stătătorii localităţilor urbane şi
rurale, arătând prin aceasta că ,,nu-şi propune să pledeze în favoarea sau împotriva
naturii politice a stăpânirii, ci să atragă atenţia asupra rolului acesteia – oricare ar fi
ea – de a instaura şi menţine ordinea publică…Or aceasta nu e altceva decât
reflectarea în societatea umană a ordinii cosmice, ca operă a lui Dumnezeu. Acesta
e sensul real al rugăciunii noastre pentru cârmuitori…Pomenirea autorităţilor civile
şi militare nu are conotaţie politică, ci se referă la ordinea socială în sine, pe care
Dumnezeu a rânduit-o…şi pe care fiece popor o încredinţează instituţiilor statale şi
slujitorilor acestora ”.

1.3. Ctitori voievozi ai mănăstirii şi anii lor de domnie, în pomelnicul de ctitori.

Binefăcătorii pentru Mănăstirea Sf. Ioan Botezătorul.
MATEI BASARAB – voievod (1632-1654)
Elina doamna Basarab
Constantin Şerban Basarab – voievod (1654-1658)
Mihnea al III-lea Radu – voievod (1658-1659)
Grigore I Ghica – voievod ( 1660-1664; 1672-1674)
Gheorghe Duca – voievod (1673-1678)
Şerban Vodă Cantacuzino – voievod (1678-1688)
Sf. Constantin Brâncoveanu – voievod (1688-1714)
Ştefan Vodă Cantacuzino – voievod (1715-1716)
Nicolae Alexandru Mavrocordat – voievod (1716, 1719-1730)
Ioan Mavrocordat – voievod (1716-1719)
Constantin Nicolae Mavrocordat–voievod (1730; 1731-1733; 1735-1741; 1744-
1748; 1756- 1758;1761-1763)
Mihai Racoviţă – voievod (1708, 1730-1731, 1741-1744)

3
Grigore II Ghica – voievod (1733-1735; 1748-1752)
Alexandru Scarlat Ghica - voievod (1766-1768)
Alexandru Ghica – prinţ
Alexandru Ioan I Cuza – domnitor (1859-1866)
*****
Radu - vel căpitan
Lupu – vistier

1.4. Egumeni de ,,ieri” și de ,,azi” ai Mănăstirii Măxineni, trecuți la Domnul.

Preoți și mireni în pomelnicul de ctitori adormiți ai mănăstirii.
1.4.1. Egumeni de ,,ieri” și de ,,azi” ai Mănăstirii Măxineni, trecuți la Domnul.
1.4.2. Preoți și mireni în pomelnicul de ctitori adormiți ai mănăstirii.

1.4. Egumeni de ,,ieri” și de ,,azi” ai Mănăstirii Măxineni, trecuți la Domnul.

Preoți și mireni, în pomelnicul de ctitori adormiți ai mănăstirii.
1.4.1. Egumeni de ,,ieri” și de ,,azi” ai Mănăstirii Măxineni, trecuți la Domnul.
1.4.1.1. Egumeni de ,,ieri” ai Mănăstirii Măxineni, trecuți la Domnul.

4
Maxim
Chiril
Rafail
Serafim
Atanasie
Vasile
Vlaicu
Isaiia
Rafail
Ierom. Ştefan
Vasilie
Filip proegumen
Ştefan
Teoclit
Arhim. Melchisedec
Ierodiac. Chesarie – superior (1848)
Protosinghel Ciprian Măxineanul

1.4.1.2. Egumeni / Stareți de ,,azi” ai Mănăstirii Măxineni, care ,,au plecat” spre
cele veşnice.
Arhim. Simeon Ovezea – stareţ: 24 iunie 1990 / 02 iulie 2002

1.4.2. Preoți și mireni de ,,ieri” și de ,,azi” în pomelnicul de ctitori adormiți ai

mănăstirii.
1.4.2.1. Preoți și mireni de ,,ieri” în pomelnicul de ctitori adormiți ai mănăstirii.
Preotul Neagoe Sachelin

5
Siluan Titiriceanu - sec. XIX (a. 1856)
Grozav şi Stoica / Ştefan, fiul lui Voinea
Radu, nepotul lui Dumitraşcu / Iancu din Măxineni

1.4.2.2. Preoți și mireni de ,,azi” ai mănăstirii, în pomelnicul de ctitori, trecuți la

cele veșnice.
Anton Lungu

1.4.3. Egumeni şi stareţi din ,,trecut” și de ,,astăzi” ai Mănăstirii Măxineni şi

activitatea lor; danii şi privilegii acordate.
1.4.3.1. Egumeni şi stareţi din ,,trecut” ai Mănăstirii Măxineni şi activitatea lor;
danii şi privilegii acordate.
Având drept pildă pe vrednicul ctitor Matei, întâiul egumen al mănăstirii
voievodale, Chiril, pentru care voievodul manifesta multă preţuire, în anul 1653 a
achiziţionat un pogon de vie, la preţul de 5 unghi şi jumătate plătit fostului
proprietar, Andrei Călăraşu.
Mai târziu, Grigorie I Ghica, printr-un hrisov din 20 iulie 1672, împuterniceşte
pe același conducător spiritual al obștii (care a fost egumen între anii 1637 – 1680)
de a strânge oameni „moldoveani, ungureani, sârbi...făr de bir şi făr de gâlceavă,
însă 12 case de oameni, să-i aşaze pe moşia mănăstirii ”, adăugând că „de către
domnia mea vor fi în pace”.
Rafail (1681 – 1698), următorul conducător după Chiril, primeşte bunăvoinţa
voievodului Brâncoveanu, concretizată în a păstra „oameni pentru ajutor”, iertaţi
de dările cuvenite vistieriei domneşti, dar şi în a beneficia de câte 50 de bolovani
de sare de la Ocna Slănicului, motivația fiind: „ca să fie domnii noastre şi
răposaţilor părinţilor domnii noastre veacinică pomenire”.
Părintele egumen Atanasie (1702 – 1703), continuă lucrarea înaintaşilor săi în
egumenie, primind de la Iancu din Măxineni, ca danie, ocina din Şchiopeni.
Întrucât se menţinea tendinţa de “fracturare” de moşii a mănăstirii, prin
modificarea hotarelor de către aceia ce puteau fi urmaşi ai foştilor proprietari, în

6
perioada în care Vasile era egumen (1706 – 1708), Brâncoveanu îi cere portarului
Constantin să meargă la una dintre proprietăţile mănăstirii – Plopu, pentru a
verifica situaţia exactă a moşiei descrise.
Dacă domniei lui Constantin Brâncoveanu i-am acordat o analiză aparte în
cadrul acestei disertaţii, voievodul Mihai Racoviţă îngăduie egumenului Vlaicu, în
anul 1708, să taie un cot al Siretului, pentru a feri pe viitor aşezământul monahal
de eventualele inundaţii, pricinuite de revărsarea râului.
Acelaşi Brâncoveanu, intervine prin porunci repetate, între anii 1709-1713,
deci în timpul egumenului Isaiia (1709 – 1716), luând diferite hotărâri pentru bunul
mers al mănăstirii.
În anul 1717, într-un document al lunii aprilie, apare numele conducătorului
egumenesc Rafail (altul decât cel mai sus pomenit), căruia îi este permis să ia din
“vama” de pe moşia mănăstirii ce trece peste apele Siretului şi Buzăului, un ban
locaşul monahal şi un ban vameşii.
Printr-un act, datat în 20 iunie 1736, Constantin Nicolae Mavrocordat dă
“cartea” domniei pentru ca egumenul - ieromonah Ştefan, să poată încasa toate
veniturile şi “dijma” de pe moşiile mănăstirii, cât şi darea de pe pământurile
acesteia.
În catastihul încheiat la 20 august 1742, sunt trecute averea “mişcătoare şi
nemişcătoare” a mănăstirii, În acest document se menţionează numele lui Filip
proegumen şi egumenului “chir” Ştefan, ultimul primind în grijă tot inventarul
mănăstiresc. De asemenea, luăm cunoştinţă de numele domnului Mihai Racoviţă şi
de cel al mitropolitului Neofit.
Întrucît aşezarea monahală ajunsese “stricată şi dărăpănată” în decursul a peste
100 de ani de existenţă, îngrijirea ei revine în sarcina egumenului Teoclit (1742),
de la mănăstirea din Focşani, ea rânduindu-se a fi metoc al Spitalului Sf.
Pantelimon din Bucureşti.
La 8 octombrie 1848 se întocmeşte o “catagrafie de toată zestrea mişcătoare şi
nemişcătoare” a mănăstirii Măxineni (aflată la acea vreme în judeţul Râmnicu
Sîrat), cât timp, cel mai mare din obște era arhimandritul Melchisedec.
O altă catagrafie cu toată zestrea mobilă și imobilă este realizată în 20 august
1857, egumen fiind singhelul Ciprian (1857). Alături de acesta, în document mai
apar Ion Nisipeanu, delegat al Mitropoliei și Ignat Mateescu, din partea Epitropiei.

7
 Un an mai târziu, conducătorul monahilor de la Măxineni, Ciprian, repară
clădirile deteriorate ale mănăstirii (ajunse în stare de degradare și ruinare), lucrări
terminate în 1859.

1.4.3.2. Stareți și viețuitori ai mănăstirii din perioada contemporană.

1.4.3.2.1. Arhim. Simeon Ovezea, primul stareţ după redeschiderea Sf. Mănăstiri
Măxineni, ctitor jertfelnic în perioada 24 iunie 1990 – 2 iulie 2002 şi preot al
închisorilor comuniste.
1.4.3.2.1.1. Viața și activitatea părintelui Victor Ovezea.
S-a născut la 13 iulie 1926, în comuna Cazasu, judeţul Brăila, din părinţii Florea
Ovezea şi Elena Bardaş. În anul 1937, a absolvit patru clase primare la Şcoala
primară nr. 1, din Brăila. În anul 1947, a absolvit opt clase liceale, în cadrul
Liceului Teoretic Nicolae Bălcescu”, din Brăila. Peste patru ani devine absolvent al
Facultăţii de Teologie din Bucureşti şi, tot în anul 1951 este declarat licenţiat în
Teologie.
În 4 iunie 1950 este închinoviat la Sf. Mănăstire Sihastru, din com. Buciumeni,
jud. Tecuci, de către ÎPS Antim Angelescu. Data de 4 octombrie 1953 aduce
excluderea din monahism (prin decretul 410/1954) şi caterisirea din treapta
diaconiei a ierod. Simeon Ovezea, conform hotărârii Consistoriului Monahal al
Sfintei Episcopii a Buzăului.
La 4 iulie 1955 a fost arestat conform hotărârii din 24 decembrie a Tribunalului
raional Adjud, până la 9 ianuarie 1957, când se stabileşte în comuna natală.
La interval de 3 ani, pe 10 iulie 1958 este din nou arestat, conform hotărârii din
12 aprilie 1958 a Tribunalului raional Brăila, până la 29 septembrie 1958, dată de
la care revine în localitatea Cazasu. În 21 iulie 1960 este din nou arestat, conform
hotărârii din 16 august 1960 a Tribunalului Militar Constanţa, până la 1 august
1964, când este eliberat înainte de termen, prilej cu care se întoarce pe plaiurile
brăilene.
În acelaşi an, la 8 octombrie 1964 se angajează desenator tehnic la Uzinele
„Progresul” din Brăila, până la 3 februarie 1970, când se transferă la Sf. Mănăstire
Ciolanu – Buzău, pe un post de îngrijitor. În octombrie 1974 este hirotonit preot,
pe seama bisericii Sf. Apostoli a mănăstirii Ciolanu şi ridicat, în aceeaşi zi, la

8
treapta de protosinghel. Totodată, este transferat de pe postul de îngrijitor pe postul
de muzeograf, ocazie cu care Tribunalul Buzău îi radiază cazierul penal.
La M-rea Ciolanu funcţionează ca muzeograf, îndeplinind şi alte ascultări:
îngrijitor, chelar, secretar şi contabil, slujind şi ca preot la Sf. Altar.
Începând cu 01.01.1989 este transferat pe un post de funcţionar principal,
deoarece postul de muzeograf fusese desfiinţat. La 01.02.1990 este pensionat,
făcând ascultare la mănăstirea Ciolanu până la 09.09.1990, de unde pleacă şi se
stabileşte definitiv, până la trecerea din această viaţă, la M-rea Măxineni, jud.
Brăila.
Episcopia Dunării de Jos recunoaşte reînfiinţarea Mănăstirii Măxineni, iar la 24
iunie 1990 îl instalează ca stareţ pe părintele Simeon Ovezea.
Vieţuirea în aceste locuri, după perioada regimului comunist, a fost una foarte
dificilă. Din fosta mănăstire, ridicată la 1637 de voievodul Matei Basarab, şi având
ca hram „Naşterea Sf. Ioan Botezătorul”, rămăsese doar ruina vechii biserici
voievodale, aflată într-un avansat stadiu de degradare. Instalat în acest câmp pustiu
şi locuind într-o baracă metalică, a reuşit să ridice o casă stăreţească din tablă (în
care a anexat şi o mică capelă pentru oficierea celor 7 laude zilnice) şi un mic corp
de chilii. A primit şi un ucenic devotat, cel care avea să devină monahul Andrei
Olimpiu (actualmente, fiind singurul ucenic al părintelui Ovezea, de la Mănăstirea
Măxineni). De mare ajutor, pentru protos. Ovezea Simeon, după anul 1990, i-au
fost domnii Dr. Horia şi Cecilia Chivu, Dr. Frăţilă Nicolae, domnul Boboc Nicolae,
director al Pieţelor din Brăila, primarul Lungu, etc.
În perioada stăreţiei sale, a aşezat piatra de temelie pentru o nouă biserică, dar
nu a reuşit să apuce să vadă ridicat acest paraclis, situat în perimetrul noului
ansamblu al Mănăstirii Măxineni, întrucât la 2 iulie 2002, în urma unui incendiu
devastator, a trecut la cele veşnice. Providenţial sau nu, pe 24 iunie 2004, atunci
când a fost sfinţită noua biserică, paraclisul a primit ca al doilea ocrotitor pe Sf.
Voievod Ştefan cel Mare (iată, un ,,patron” spiritual şi domnitor sfânt), la
împlinirea a 500 de ani de la trecerea la cele veşnice a acestuia (care are ca zi de
prăznuire în calendarul Bisericii Ortodoxe Române, ziua de 2 iulie).
Jertfa pentru ridicarea Mănăstirii Voievodale Măxineni, preţuirea pe care a
arătat-o faţă de voievozii ctitori sau rectitori ai acestei străvechi vetre de rugăciune
monahală, dragostea pentru carte, concretizată în numărul mare de lucrări, adunate
de sfinţia sa, care se regăsesc în actuala bibliotecă a mănăstirii au rodit frumos,

9
întrucât Mănăstirea Măxineni a reuşit să restaureze vechea biserică voievodală şi să
continue lucrarea începută de Arhim. Simeon Victor Ovezea, cu o mică dar
inimoasă şi dinamică obşte monahală.

1.4.3.2.1.2. Consemnări despre Arhim. Simeon şi reflecţii personale ale stareţului

măxinean în diferite lucrări.
Părintele Ovezea, în contextul dat de nevoinţa sa personală aspră, de după anii
revoluţiei post-decembriste, în lavra măxineană, au adus mai târziu rod bogat.
Activitatea sa cărturărească, prin însemnările de pe diferite cărţi din arhiva
bibliotecii mănăstireşti, adunate cu mare grijă, arată dragostea şi preţuirea acestuia
pentru actul de cultură. Într-o relatare a sa, din publicaţia eparhială Călăuză
ortodoxă, referindu-se la condiţiile deosebit de vitrege ale acestor locuri, din
câmpia Bărăganului, el consemnează că: ,,Sfânta Liturghie neîncetată lângă ruine
(n.m. actuala incintă voievodală monahală, aflată într-un avansat proces de
reabilitare), rugăciunea fierbinte şi prezenţa monahilor în aceste locuri sunt
mărturii vii ale faptului că duhul vieţuirii călugăreşti nu a murit şi nu are de gând
să moară aici, la Măxineni. Nevoitorii de astăzi, puţini la număr, au pe umerii lor o
întreagă istorie. Dar ei privesc spre viitor, spre eforturile de înmulţire a rugăciunii,
de înmulţire a obştii, de refacere a vechii biserici, de ridicare a chiliilor. Şi, cu
rugăciunile Sfântului Ioan Botezătorul, dascălul nevoinţei lor, ei nădăjduiesc să le
împlinească pe toate” .
Trăirea duhovnicească a părintelui Ovezea este remarcată într-una dintre cele
mai valoroase și mai pertinente consemnări ale personalităților spirituale şi într-o
nouă lucrare despre viața monahală ortodoxă romănească, de la începuturile sale
până în perioada prezentă. Astfel, starețul măxinean este așezat la loc de cinste, în
cadrul monahismului contemporan de la Dunărea de Jos, alături de Arhim. Ieronim
Motoc (fost episcop vicar la Arhiepiscopia dunăreană), de Arhim. Teofil Pandele
(starețul, trecut la Domnul, de la Mănăstirea ,,Sfinții Arhangheli” – Metoc, din
Galați) sau de monahia Teodosia Lațcu (fostă colaboratoare la traduceri din Sfinții
Părinți, din cadrul colecției Părinți și Scriitori Bisericești, retrasă, înainte de
mutarea la Domnul, la mănăstirea de metanie, Vladimirești).
Jertfa vieții sale este prețuită în contemporaneitate, el ,,lăsând în urmă o
moștenire spirituală exemplară și un model de viețuire plină de aspră asceză și
nevoință pentru mântuirea sufletului” , iar ,,ca o recunoaștere a jertfei prea

10
cuviosului părinte protosinghel Simeon Ovezea”, la propunerea ierarhului actual al
Dunării de Jos, înaintată către Sf Sinod al B.O.R., s-a acceptat ,,ridicarea acestuia
la rangul de arhimandrit în anul 1997 ”
Lucrarea spirituală a starețului măxinean este remarcată și într-o altă lucrare,
acesta fiind ,,vrednic întru pomenire pentru râvna și stăruința în reorganizarea de
obște nouă” .
Evocarea personalității duhovnicești a arhim. Simeon este scoasă în evidență cu
prilejul săvârșirii slujbei de pomenire la 40 de zile de la trecerea spre cele veșnice a
starețului brăilean: ,,fire căutătoare, luptătoare, răzbătătoare, încercată chiar și în
închisorile comuniste, părintele Simeon s-a identificat dumnezeiește cu jertfa dusă
până la capăt, purtând cu demnitate crucea Mântuitorului Iisus Hristos atât ca
persoană, cât și ca demnitate bisericească, ca stareț al unei mănăstiri răstignite încă
din timpul primului război mondial...Părintele Simeon se așează acum în rândul
marilor stareți și ctitori ai Mănăstirii Măxineni, adăugând astfel încă o lespede,
contemporană, la edificiul istoriei acestor locuri ”.
Părintele Ovezea care ,,după o adevărată viață de pustnic … a ars într-un
puternic incendiu, aprins de la o lumânare, … a plecat dintre noi pentru a se întâlni
cu Mântuitorul” .
Recunoaşterea meritelor şi a lucrării duhovniceşti exemplare a stareţului
Simeon este realizată de către viitorul conducător al destinelor călugărilor de la
Măxineni, părintele ierom. Paisie Agache creionându-i înaintemergătorului
spiritual şi admnistrativ al obştii măxinene următorul portret: ,,Nu putem uita că
suntem aici datorită modelului de urmat al prea cuviosului Ovezea Simeon, stareţ
al Mănăstirii Măxineni din 1990 până în 2002, când s-a stins ca o lumânare pentru
adevăr, credinţă şi dreptate. În cinstea acestui model de urmat, zilnic, la fiecare
slujbă, nu contenim să pomenim (n.m. la ctitorii adormiţi în Domnul) numele de
stareţ Ovezea Simion, pe care l-a cunoscut multă lume” .

1.4.4. Alți viețuitori ai mănăstirii voievodale, trecuți la Domnul, care apar în

documente.
Pe lângă egumenii de ,,ieri” ai mănăstirii, în documente este menționat numele
ieromonahului Serafim, care a trecut la cele veșnice la 20 februarie 1712 și a fost

11
îngropat în pridvorul bisericii. În urma săpăturilor arheologice, pe osul stern al
acestuia a fost descoperită o cruce din bronz.
Revoluţia de la 1848 consemnează, ,,între comisarii de propagandă ai judeţului
Slam, Râmnic”, pe ierodiaconul Chesarie, un om care ,,a cultivat un patriotism
cald…Despre acesta, alt ierodiacon Ipatie Petrescu, și el arestat la Văcărești, scria
în memoriile sale că Chesarie <<era superiorul mănăstirii Măxineni>>, deci încă
un egumen pe lângă cei amintiți ”.

1.4.5. Mireni în pomelnicul de ctitori adormiți ai mănăstirii.

Din prima pisanie a mănăstirii, aflăm că la înălțarea acesteia au
contribuit ,,ispravnicul jupan Radu vel căpitan, mult ostenitor și îndemnător”, iar al
doilea ispravnic a fost Lupu ,,vistier”.
Având drept model lucrarea domnitorului Matei Basarab, care donează
mănăstirii mai multe pogoane de vie în anii 1641 şi 1646, Grozav şi Stoica, din
satul Măxineni, își dau moșia locașului monahal, având în vedere că nu aveau
urmași.
Prin Legea de secularizare a averilor mănăstirești din anii 1863 – 1864,
promulgată în timpul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, Mănăstirea Măxineni
devine biserică de mir, iar ca îngrijitor a fost numit Neagoe Sachelin.

1.4.5.1. Ctitori mireni ,,adormiţi în Domnul” ai Mănăstirii Măxineni, din perioada

contemporană: primarul Brăilei, Anton Lungu.
Zidirea noii incinte monastice măxinene, este legată indiscutabil de lucrarea
domnului Lungu, fost primar al Brăilei, care a coagulat în jurul părintelui Ovezea
şi, ulterior a părintelui Paisie, un număr de ctitori şi binefăcători, fără de care
frumuseţea actuală a chiliilor călugăreşti şi a bisericii-paraclis ar fi fost ştirbite.
Fiind implicat în aducerea la viaţă a Mănăstirii Sf. Pantelimon din
Brăila, ,,fostul primar al Brăilei din anii 1994-2004, Anton Lungu, şi-a lăsat
numele şi pe placa ctitorilor de la Mănăstirea Măxineni, având o contribuţie
determinantă ” la naşterea noului ansamblu mănăstiresc.

12
 Meritele pentru activitatea sa ctitoricească de la mănăstirea măxineană, sunt
recunoscute de diploma ce atestă ,,calitatea de <<ctitor de locaşuri sfinte>>…
oferită de chiriarhul Episcopiei Dunării de Jos, pentru contribuţia de excepţie la
această lucrare ”.
Dovada dragostei şi jertfei pentru ,,mănăstirea sa de suflet” o constituie faptul
că ,,pe patul suferinţei, înainte de a părăsi această lume, unul dintre ultimele
gânduri ale lui Anton Lungu s-a îndreptat către tinerii călugări de la Măxineni ”.
Aceeaşi preţuire şi-o manifestă şi subsemnatul, atât faţă de fostul primar al
urbei brăilene, cât şi faţă de toţi stareţii, ctitorii, donatorii, binefăcătorii şi voievozii
de ,,ieri”, de ,,azi” şi de dintotdeauna, fără de care, aceste smerite recunoştinţe, nu
ar mai fi avut relevanţă şi consistenţă.

1.4.6. Alţi stareţi şi vieţuitori ai mănăstirii din perioada contemporană.

1.4.6.1. Stareţul protos. Paisie Agache: activitatea duhovnicească şi edilitară.
Mărturii din presa locală laică și din cea bisericească.
Venirea părintelui ierod. Paisie la sfârşitul anului 2001, ca ajutător al
încercatului, dar bătrânului stareţ Simeon, a presupus revigorarea vieţii monahale,
dar şi edilitare la Mănăstirea Măxineni. Viitorului egumen şi apoi întâi-stătător al
mănăstirii, i s-au adăugat ierom. Serafim, care a devenit duhovnic al obştii. Cei doi
au constituit ,,Marta şi Maria, care se îngrijesc şi de rugăciune, şi de alergarea
ctitoricească … Rugăciune, alergare şi muncă! … Nu e uşor să procuri materiale,
în ziua de astăzi, să primeşti şi să ştii la tinereţe să te zideşti într-o cetate a lui
Dumnezeu, într-o pustietate ca aceasta” . Ulterior s-au adăugat monahul Teoctist ,
şi mai apoi ,,un nucleu de fraţi şi monahi tineri”, o parte dintre ei regăsindu-se şi în
actuala componenţă a lavrei măxinene.
Directorul Ing. Gheorghi Obreja (viitor prefect al judeţului brăilean),
administrator al SC IATC Brăila (firma responsabilă cu execuţia lucrărilor de
înălţare a noilor chilii călugăreşti, dar şi a bisericii – paraclis, ridicate după anul
2000, după un proiect întocmit de arh. Radu Chernbach), alături de ex-primarul
urbei brăilene, susţinut şi de alţi ctitori cu ,,inimi” mari şi animaţi de o obşte tânără,
dar dinamică, au făcut posibile ridicarea unei noi incinte monahale, şi, în acest mod
au susţinut ,,eforturile generoase de sprijinire a renaşterii ctitoririi domnitorului
Matei Basarab” .

13
 Ulterior, sprijinul oferit de primarul comunei Măxineni, domnul Mihai Ruse,
prin atribuirea a încă ,,40 ha de teren agricol ” (adăugate celor 10 ha dobândite în
2002), au completat lucrarea de la mănăstirea măxineană.
În anul 2004, în care a avut loc, cu prilejul hramului din 24 iunie, sfinţirea noii
biserici – paraclis, dar şi hirotonia întru ieromonah a părintelui Paisie,
administratorul aşezământului călugăresc măxinean, a acordat un amplu interviu
ziarului local Monitorul de Brăila. Referindu-se la lucrarea deosebită pe care au
realizat-o cei care au sponsorizat financiar, material sau uman, prin jertfa proprie,
ridicarea noii incinte mănăstireşti, egumenul afirmă că aminteşte ,,cu multă plăcere
de ctitorul principal al mănăstirii, domnul Anton Lungu, de vrednicii ctitori şi
donatori Gheorghi Obreja, Neagu Jerlăianu, Ion Paşcău, Paul Pipera, Nicu Niţă,
Cristian Rădulescu, familia Vasile Abraşu, Dan Apostol, Ştefan Fusea, Vasile
Munteniţă, Costică Lazăr, Dinu Ivan, Gh. Boboc, I. Toma, Ion Dumitru, Matei
Fecioru, ing. Guzu, ing. Ivanov...căci <<fericit cel ce ridică suflet mare în casă
mică>>, iar <<bănuţul văduvei sărace / Azi candelă în cer se face / Şi-al tău, prin
ceea ce alină / Se face veşnică lumină>>” .
De departe, cea mai semnificativă realizare în plan administrativ, este
începerea reabilitării vechii biserici voievodale (ridicată de voievodul muntean, cu
cele mai multe ctitorii din ţara noastră), începând cu anul 2007.
Cu prilejul instalării în ascultarea de stareţ al mănăstirii, în 2008, într-un
moment solemn al hramului, p.cuv. părinte Paisie Agache a declarat: ,,Pentru
mănăstirea noastră, ziua de astăzi este o mare bucurie, dar, în acelaşi timp este şi o
mare datorie. Căci obştea aceasta trebuie să rămână o familie…Cea mai mare
realizare ar fi unitatea în gând, rugăciune şi faptă, atât la bucurie, cât şi la necaz ”.
În anul ce a urmat, tot de sărbătoarea ,,Naşterii Sf. Ioan Botezătorul”,
ocrotitorul mănăstirii i-a făcut părintelui stareţ, singhelul Paisie, ,,un dar”, acesta
primind rangul bisericesc de protosinghel, care înseamnă <<purtător de
cruce>>, ,,ca semn al vredniciei sale în fruntea acestei obşti, dar şi ca îndemn ca pe
mai departe să ducă crucea lui Hristos pe pieptul său, în mintea sa, în braţele sale şi
în tot ceea ce lucrează el spre binele acestei mănăstiri şi pentru folosul obştii sale ”.
1.4.6.2. Starețul protos. Atanasie Dorin.
După ce Stareţului Protos. Paisie Agache i s-a încredinţat, începând cu anul
2010 o altă lucrare pastorală, duhovnicească şi misionară, fiind instalat stareţ la
mănăstirea tofleană, lucrarea de continuitate la Mănăstirea Măxineni i-a fost dată

14
în sarcina unei comisii, sub conducerea Singhel Melchisedce Barbu, şi avându-i ca
ajutători pe Ierom. Atanasie Dorin, econom şi Protos. Dosoftei Gherguş, secretar şi
contabil al mănăstirii.
Astfel, în perioada 2010-2014, au continuat lucrările de restaurare-consolidare
a bisericii voievodale, care a fost finalizată prin procedura de recepţie la data de 30
mai 2013, fiind prezent la evenimentul detaliat Ministrul Culturii şi Cultelor,
Daniel Barbu. De asemenea, s-au terminat lucrările de pictură la paraclisul nou, din
cadrul noii incinte monahale şi s-au realizat străni în biserica amintită.
Foarte importantă a fost şi modalitatea prin care s-au făcut demersuri pentru
reabilitarea întregii incinte voievodale, ca în timpurile basarabe (n.m. lucru care s-a
şi concretizat) şi, nu în ultimul rând, pictarea bisericii refăcute, pe temelia celei
înălţate în vremea lui Matei Basarab. Începînd cu 9 noiembrie 2014 a fost instalat
ca stareţ Ierom. Atanasie Dorin (hirotesit ulterior protosinghel), iar ca egumen,
Protos. Dosoftei Gherguş .
Alegerea ,,ierom. Atanasie Dorin în ascultarea de stareţ al
Mănăstirii ,,Naşterea Sf. Ioan Botezătorul” – Măxineni, jud. Brăila”, este
consemnată şi de către exarhul mănăstirilor din cadrul Arhiepiscopiei Dunării de
Jos, în procesul verbal cu nr. 12 / 9 noiembrie 2014, respectiv raportul 4408 / 11
noiembrie 2014, ca şi a ,,protos. Dosoftei Gherguş, în ascultarea de egumen, la
aceeaşi mănăstire” .

1.4.6.3. Viețuitori din lavra monahală de la Măxineni, în alte obști monastice.

Din rândurile părinților măxineni, singhelul Serafim Filip, se regăsește
actualmente la M-rea Sf. Arhangheli – Metoc, din Galaţi.
Totodată, Protos. Paisie Agache a devenit stareț la M-rea Toflea (judeţul
Galaţi), unde îl are alături pe monahul Teoctist Postolache (de asemenea, din
obştea măxineană).

1.5. Contribuţia ÎPS Casian la ctitorirea aşezământului monahal de la Măxineni.

Indiscutabil, în primul rând trebuie evidenţiat şi preţuit, rolul ierarhului local
la reînfiinţarea şi revigorarea vieţii monastice de la Măxineni.

15
 Înaltpreasfinţitul Casian, Arhiepiscpopul Dunării de Jos, are meritul de a fi
pus bazele pentru ,,naşterea” noului anasamblu mănăstiresc şi, mai apoi prin
contribuţia financiară iniţială oferită, cu generozitate, în anul 2007, la restaurarea
lăcaşului lui Dumnezeu, ridicat de către domnitorul Matei Basarab.
Pomenind numele ctitorilor din pomelnicul Sf. Mănăstiri Măxineni, în 2004, la
slujba de hram, PS Casian elogiază lucrarea lor ctitoricească afirmând că ,,este un
document încărcat de emoţie, plin de recunoştinţa celor de astăzi faţă de măriţii
voievozi ai Moldovei şi ai Ţării Româneşti, este un îndemn şi un impuls pentru
generaţiile tinere de a cunoaşte încă o lecţie de istorie aici, într-un loc care, cu 15
ani în urmă, era marcat doar de relicva, de ,,moaştele” din cărămidă ale bisericii cu
hramul <<Naşterea Sf. Ioan Botezătorul>>, şi care – lângă fiica ei cea nouă –
aşteaptă. Trebuie să mai aibă puţină răbdare, până când planurile aprobate de
autorităţile în drept ale Monumentelor Istorice şi Guvernul României se vor hotărî
şi vor avea posibilitatea de a tămădui toate cetăţile mănăstireşti ale celor ce au
cârmuit cu dragoste ţara aceasta şi au apărat-o de toată reaua întâmplare...Cum să
nu simţi aici şi acum prezenţa voievozilor şi această ctitorie ca făcând parte din
salba de ctitorii de pe întregul României?...Iar ctitorii, în locul voievozilor, sunteţi
dumneavoastră, cei veniţi în pelerinaj ”.
Drumurile cele numeroase pe şantierul actualei, dar străvechii incinte
monahale, şi intervenţiile Înaltpreasfinţitului nostru, pentru buna derulare a
lucrărilor de reconstrucţie, în perimetrul detaliat, au rodit frumos, întrucât, la ora
actuală, vechiul ansamblu monastic, la fel ca pasărea Phoenix, a renăscut din
propria cenuşă.
Mulţumindu-i ierarhului dunărean pentru posibilitatea de a se întoarce în
Eparhia, din care a plecat (fiind originar din comuna gălăţeană Matca, lângă
Tecuci) şi care l-a ridicat la demnitatea tronului arhieresc, PS Mihail, eparhul
Episcopiei ortodoxe a românilor din Australia şi Noua Zeelandă, coslujitor la
liturghia arhierească de la hramul anului 2012, a afirmat că ,,în acest şir al ctitorilor
de la Măxineni se aşează toate persoanele pe care Înaltpreasfinţitul le-a evocat aici,
şi odată cu aceştia, şi numele arhiereului Casian, care este bun păstor, cu dragoste
părintească, al dumneavoastră şi al nostru, al tuturor ”.
Ierarhul eparhiei dunărene, care a luat parte la recepţia lucrărilor la biserica
voievodală, în 30.05.2013, a declarat: ,,Ne bucurăm de această întâlnire pe plan
local și național, exprimându-ne totodată convingerea că ea va deveni o reală
deschidere pe plan european, spre recucerirea tuturor spațiilor sacre ale sufletului

16
românesc, care fac parte integrantă din patrimoniul național, dar și al Europei” .
Aşadar, ,,prin credinţă, prin cultură, şi prin frumuseţe şi printr-o cooperare de
excepţie între obştea monahală tânără de aici, prin Arhiepiscopie, cu autorităţile
locale, Consiliul Judeţean şi sub auspiciile autorităţilor centrale” a fost redată
spaţiului sacru al Bisericii, această ,,monumentală” capodoperă arhitectonică
medievală.

1.6. Alţi ctitori ai mănăstirii, în viaţă: fostul preşedinte al Consiliului Judeţean

Brăila, dl. Gheorghe Bunea Stancu.
Refacerea actualei biserici voievodale are între merituoşii ctitori pe domnul
Stancu, care în calitatea sa de întâi conducător al judeţului brăilean, a pus umărul la
restaurarea monumentului istoric basarab. Contribuţia financiară a Consiliului
Judeţean Brăila la edificiul, mai sus enumerat, a fost una consistentă, completând
finanţarea asigurată de la Ministerul Culturii şi Cultelor.

1.6.1. Ctitori mai noi, cu contribuţii semnificative, la ctitoria măxineană.

Este imperios necesar să consemnăm lucrarea ctitoricească a domnilor Paşcău
Ioan şi Secan Valerică, cu familiile dumnealor, care au avut o implicare deosebită,
în ultima ani, la zidirea şi înnoirea noii incinte monahiceşti.

1.7. Voievozi sfinţi în pomelnicul de ctitori ai mănăstirii: Sf. Constantin

Brâncoveanu, personalitate complexă a neamului ortodox românesc și cel mai
mare rectitor al aşezământului monahal de la Măxineni. Mărturii ale stilului
brâncovenesc la Mănăstirea Măxineni.
1.7.1. Sf. Constantin Brâncoveanu – personalitate complexă a neamului ortodox
românesc.
1.7.1.1. Sf. Constantin Brâncoveanu – ctitor de biserici și mănăstiri.
S-a născut la anul 1654 ,,din părinți de seamă, după tată fiind din neamul
domnitorului Matei Basarab, iar după mamă fiind nepot de soră al domnitorului
Șerban Cantacuzino ” (unchiul său), ultimul punându-și amprenta asupra formării
sale politice. Chiar dacă la început a avut susținerea unor membri ai

17
cantacuzineștilor, ulterior aceștia au urzit tronul brâncovenesc, bătătorindu-i calea
spre martiriu și, mai apoi, spre moartea mucenicească.
Între ctitoriile sale de seamă se cuprind: complexul monahal de la Hurezi (jud.
Vâlcea), biserica mare a mănăstirii Brâncoveni (jud. Olt) sau mănăstirea Gheorghe
Nou (unde s-au îngropat rămășițele pământești ale voievodului). În același timp, a
efectuat reparații și a adus îmbunătățiri mănăstirilor Arnota, Bistrița și Cozia (jud.
Vâlcea) sau Dealu (jud. Dâmbovița), pentru a le enumera pe cele mai
reprezentative.
În timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu ,,refacerile de monumente ale
înaintașilor medievali, fie prin grija directă a voievodului, fie prin aceea a unor
mari boieri sau a unor înalți ierarhi, constituie un fapt cultural notabil, lungind în
acest sens atitudinea epocii mateiene ”.
Despre importanța faptului ca lucrarea de ctitorire a unei mănăstiri să fie ca un
mănunchi de întrepătrundere și de jertfă materială pentru ridicarea de lăcașuri
sfinte lui Dumnezeu, ne arată și Daniel Barbu, fost ministru al Culturii și
Cultelor: ,,dar ctitoria nu este, în epoca brâncovenească, numai o imobilizare a
timpului și un factor de ordonare a spațiului…Asocierea unor numeroși ctitori,
proveniți din cele mai diverse medii…întruchipează năzuința de a reface, printr-un
efort comun și oarecum în oglindă, rețeaua de solidarități tradiționale destrămată
acum în planul existenței practice ”.
Danii consistente au fost acordate mănăstirilor din Muntele Athos (Marea Lavră,
Vatoped, Dionisiu, Xenofon, Pantocrator), dar au fost îndreptate și către Serbia,
Bulgaria, Albania sau Grecia.
De asemenea, în Constantinopol a zidit biserica cu hramul ,,Sf. Ier. Nicolae”,
ajutoare îndreptând și spre Patriarhiile din Ierusalim, Antiohia și Alexandria, dar și
la Muntele Sinai.

1.7.1.2. Brâncoveanu, model de domn creştin, care a contribuit la dezvoltarea

culturii române.
În timpul domniei sale a fost finalizat procesul de tipărire a Bibliei de la
București, în anul 1688, aceasta fiind prima ediție a Sf. Scripturi în limba română.
A susținut Academia Domnească de la Mănăstirea Sf. Sava din București,
sprijinind și înființarea unor tipografii la Buzău, Snagov, Râmnicu Vâlcea.

18
 Pe de altă parte, activitatea cărturărească în Muntenia a fost una semnificativă,
întrucât în capitala actuală a țării noastre, au stat foarte mulți oameni de cultură
străini.
Demn de semnalat este faptul că unchiul domnitorului, stolnicul Constantin, a
început să întocmească o ,,Istorie a Țării Românești”, pe care nu a reușit să o
finalizeze.
Unul dintre frații Greceanu, pe nume Radu, cronicar al voievodului muntean, a
scris ,,Viața lui Constantin Brâncoveanu”, iar Radu Popescu a redactat o cronică
privind istoria Valahiei.

1.7.1.3. Voievodul Brâncoveanu – domn evlavios și martir pentru credința

ortodoxă.
La data de 15 august a anului 1714, în timp ce împlinea vârsta de 60 ani,
Brâncoveanu împreună cu fiii săi Constantin, Ștefan, Radu, Matei și cu sfetnicul
Ianache Văcărescu au refuzat să abjure de la credința ortodoxă și să treacă la
mahomedanism, fiind decapitați în biserica Mănăstirii ,,Adormirii Maicii
Domnului” din insula Halki, pe malul Bosforului.

1.7.2. Sf. Constantin Brâncoveanu, cel mai mare rectitor al aşezământului monahal
de la Măxineni. Momente de cinstire specială în cadrul Eparhiei Dunării de Jos, în
anul comemorativ (2014) al Sfinţilor Brâncoveni.
În afară de primul și cel mai important ctitor, Matei Basarab, cel care a acordat
cea mai mare atenţie acestei mănăstiri a fost Constantin Brâncoveanu (1688-1714),
care avea în sufletul şi în inima sa aceleaşi motive de adâncă evlavie şi de apărare
cu jertfelnicie, a credinţei celei adevărate şi a gliei străbune.
De mare importanţă pentru continuitatea vieţii monahale la Mănăstirea
Măxineni este lucrarea edilitară a Sf. Voievod Constantin Brâncoveanu, care a fost
pomenit în anul omagial 2014, închinat Martirilor Brâncoveni (la 300 de ani de la
martiriul său, întâmplat pe teritoriul Turciei de astăzi), dimpreună cu patru dintre
copiii lui şi cu sfetnicul Ianache. Se cunoaşte că, alături de Sf. Mănăstire
Cârlomăneşti, din judeţul Galaţi, care îi are ca ocrotitori spirituali pe mucenicii

19
brâncoveni, mănăstirea măxineană este una dintre rectitoriile importante
brâncoveneşti .
Sf. Constantin a manifestat dragoste și spirit de jertfă față de mănăstire. În acest
context, a creat drepturi de vamă de la cei ce trec peste râurile Siret și Buzău. De
asemenea, s-a remarcat prin faptul că a îngăduit egumenului Rafail să păstreze
oameni pentru ajutor, iertându-i de impozite, și că a dat voie călugărilor să ia
bolovani de sare de la ocnă.
Întrucât a constatat că mănăstirea era săracă, la 19 noiembrie 1698,
Brâncoveanu donează zece ,,liude" obștii monahale măxinene, pentru nevoile
urgente ale ei. Chiar și așa, Măxinenii nu făceau parte dintre mănăstirile bogate ale
țării (ca Tismana, Cozia, etc.).
În mandatul egumenesc a lui Vasile, întrucât „se repeta tendinţa de deposedare
a mănăstirii de moşii prin schimbarea de hotare sau prin pretenţiile unor „zişi”
urmaşi ai foştilor proprietari, la 30 iulie 1706, Constantin Brâncoveanu porunceşte
portarului Constantin, ca împreună cu şase boieri şi cu alţi vecini, să meargă la
moşia mănăstirii, numită Plopul, pe care o stăpânise până atunci, pentru a constata
situaţia reală, după care să-i dea de ştire ”.
Același Brâncoveanu permite egumenului Vasile, la 11 aprilie 1708, să-şi
verifice toate moşiile mănăstirii și documentele de proprietate însoțitoare, urmând
a aduce la cunoștința tuturor, recomandarea de a nu se mai amesteca, în mod
nelegal, în problemele mănăstirești. Printr-un hrisov din 3 noiembrie, acelaşi an,
trimis acestui aşezământ, întăreşte drepturile pe care le avea mănăstirea asupra
tuturor averilor ei funciare. „cu mila lui Dumnezeu Io Constantin Basarab
Voevod…sfintei şi dumnezeeşti mănăstiri ce se cheamă Măxineni din judeţul
Râmnicul Sărat, care iaste făcută şi înălţată din temelia ei de răposatul Matei Vodă,
unde se prăznuieşte hramul înainte mergător şi botezătorul Domnului nostru -IIsus
Hristos- Ioan Botezătorul şi părintelui Vasile egumenul şi a tot soborul sf-i-ntei
mănăstiri. Ca să fie sfintei mănăstiri toate moşiile cumpărătorile ceale ce sănt
cumpărate de răposatul Matei Vodă şi date de danie Sf-i-ntei mănăstiri, şi
cumpărătorile ce sânt cumpărate de alţi egumeni dupre atunci, şi alte cumpărători
ce s-au cumpărat mai pre urmă, precum mai jos sănt scrise numele moşiilor. După
cum le-au ales şi le-au hotărât 12 boieri care au fost luaţi pre răvaşele domnii
meale de părintele Vasilie egumenul… ” Mai departe sunt date numele tuturor
martorilor, moşiile cu hotarele respective bine definitivate, încheindu-se acest
document cu anul emiterii şi pecetea domnească.

20
 Demn de apreciat este faptul că voievodul martir, în fiecare an şi chiar de mai
multe ori în acelaşi an, prin hotărârile sale, încuraja pe monahii de aici şi,
apărându-le drepturile, făcea să dăinuie peste timp un aşezământ atât de important
pentru cultivarea crezului nostru strămoşesc şi interesele neamului, aici la hotar de
ţară, în calea năvălitorilor şi a răufăcătorilor străini.

1.7.3. Mărturii ale stilului brâncovenesc la Mănăstirea Măxineni.

Mănăstirea Măxineni a fost reînfiinţată la 7 august 1990, prin hotărârea 3544 a
Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. În perimetrul actual al mănăstirii, s-a
ridicat o nouă biserică. Biserica-paraclis a fost construită între anii 2000-2004 şi
sfinţită pe 24 iunie 2004, având ca hram „Naşterea Sf. Ioan Botezătorul”. Cu
ocazia acelui eveniment, la împlinirea a 500 de ani de la trecerea la cele veşnice a
Sf. Voievod Ştefan cel Mare, mănăstirea a primit al doilea hram (ocrotitor spiritual,
devenind sfântul şi marele domn moldovean). Biserica fost ridicată prin contribuţia
a numeroşi binefăcători locali, cu precădere a regretatului primar al Brăilei, d-l
Anton Lungu.
Noul complex monastic de la Măxineni, realizat ,,în zona de protecţie a
bisericii monument istoric a fostei mănăstiri” a primit avizul favorabil nr.
437/26.09.2001 , documentul fiind parafat şi purtând semnătura domnului acad.
Răzvan Theodorescu, Ministrul Culturii şi Cultelor la acea dată. Documentaţia
înaintată Direcţiei Monumentelor Istorice se referă la realizarea de:
- spaţii aferente funcţiunilor monahale, adică: ,,chilii, stăreţie, trapeză, camere
oaspeţi, paraclis, turn clpotniţă, terase acoperite, magazin obiecte religioase”;
- spaţii aferente vizitatorilor, incluzând: ,,spaţiu muzeal, grup sanitar
vizitatori, arhondaric”;
- parcaje şi accese carosabile, cuprinzând: ,,parcaje autoturisme, parcaje
autocare”;
- amenajări plantaţii, adică: ,,spaţii verzi, plantaţii, eleşteu, grădini de
zarzavat, livezi”;
- cimitir;
- utlilităţi, incluzând: ,,alimentare cu apă, instalaţia de canalizare şi evacuarea
apelor uzate, instalaţie centralizată pentru încălzire şi apă caldă”;

21
 Acelaşi aviz conţine şi propuneri referitoare la: ,,reintroducerea în cult a
bisericii restaurate, consolidarea vestigiilor amenajărilor medievale (temeliile
fostelor construcţii monahale precum şi zidurile vechii incinte), marcarea lor la
nivelul terenului şi punerea în valoare prin peluze şi alei pietonale pentru vizitare”.
Incinta mănăstirii are o suprafaţă totală de 1,05 ha. În interiorul noului
ansamblu au fost amplasate două corpuri de chilii, în forma literei L, având un total
de 8 chilii (camere), de câte 3 paturi. Pridvorul este agrementat cu 24 arce în stil
brâncovenesc ce se sprijină pe stâlpi cilindrici din beton armat. Înălţimea liberă a
chiliilor cât şi a pridvorului este de 3,17 m. Ataşat corpurilor 1 şi 2 chilii este
corpul 3 (bucătărie + sală de mese), toate legate în forma literei U. Suprafaţa totală
construită pentru cele 3 corpuri este de 572 mp. Clădirile au fost ridicate în
perioada 2002-2006.

1.8. Consemnări despre contribuţia diverşilor ctitori voievozi şi mireni la

înzestrarea Sfintei Mănăstiri Voievodale Măxineni, cu daniile şi privilegiile date de
aceştia.
Cel mai mare ctitor de lăcaşuri sfinte din ţara noastră, Matei Basarab şi-a adus o
contribuţie însemnată la înzestrarea mănăstirii cu cele de trebuinţă, încă de la
începuturile ei. Astfel, „Matei Basarab, după ce a zidit mănăstirea şi a înzestrat-o
cu obiecte de cult necesare bunei funcţionări, i-a făcut danii, încurajând şi pe alţii
să se îngrijească de sporirea avutului ei. Astfel, în 1641 şi 1646 a înzestrat această
mănăstire cu mai multe pogoane de vie, cumpărată de el de la sătenii din
Râmniceni şi Bordeşti …Mai apoi, în 1552, cu doi ani înaintea morţii sale, Matei
Basarab donează şi o altă moşie din Muscureani pentru care dă şi un hrisov, întărit
cu mărturia întregului Divan al ţării ”.
Urmașul în scaun, Constantin Șerban Basarab, după exemplul predecesorului
său, intervine într-un conflict ivit între egumenul Chiril și foștii proprietari,
solicitând ispravnicului Neagoe să dea înapoi unele vii care aparțineau mănăstirii,
pe care vânzătorii le culeseseră în mod nejustificat.
După voievodul Şerban Voievod, domnitorul Mihnea al III-lea, la insistenţele
harnicului egumen Chiril dă voie, la 4 mai 1658, să se strângă oameni pentru
muncă, de diferite naţionalităţi: sârbi, greci, moldoveni și ruşi, cărora le
acordă ,,slobozie ” de impozite.

22
 Privilegii se dau mănăstirii de către Grigorie I Ghica, care-l împuterniceşte pe,
de-acum bătrânul egumen Chiril, printr-un hrisov din anul 1672, să poată strânge
diferiți oameni, ceea ce îl determină pe domnitor să precizeze: „iar de către domnia
mea vor fi în pace de bir, de taler, de miere cu ceară, de găleată cu fân, de fumărie,
de seamă, de lucru domnesc şi boerescu şi de toate dăjdile şi de măncăturile …şi
posluşania sfintei mănăstiri” .
În urma unei plângeri făcute de egumenul Chiril, în condiţiile în care hotarele
moşiilor se schimbau şi pentru că apăruseră urmaşi ai foştilor proprietari care
revendicau drepturi, următorul domnitor, Gheorghe Duca, permite mănăstirii şi lui
Nedelcu Iuzbaşa ca să poată lua 12 boieri pentru a pune hotar moşiei sfintei
mănăstiri de la Plopul, cumpărată de însuşi Matei Vodă Basarab.
În timpul egumeniei lui Rafail, Șerban Vodă Cantacuzino dă ,,cartea”
domnitorului pentru ca mănăstirea să stăpânească balta și braniștea ce se află în
împrejurimile locașului mănăstiresc. Totodată, domnitorul întărește privilegiile
acordate de înaintașul său în domnie în privința vamei, punând afurisania celor 318
Sfinți Părinți de la Niceea asupra acelora care nu vor respecta înlesnirile domnești.
În perioada domniei acestui cantacuzin, când egumen era părintele Isaiia,
voievodul îngăduie mănăstirii să păstreze oameni scutiți de dajdii în locașul
monahal, pentru ca aceștia să-i fie de ajutor.
Grija și evlavia acelora care i-au fost înaintaşi ai scaunului domnesc, îl
determină pe Nicolae Alexandru Mavrocordat să păstreze pentru mănăstire
beneficiile legate de bolovanii de sare de la ocna Slănic, respectiv vama de pe
moșia mănăstirii.
Atunci când hanul tătarilor a reușit să intre în Țara Românească, mai exact în
anul 1718, Nicolae Mavrocordat a pus doi boieri să meargă la Măxineni, ca
înaintemergători, pentru a-l duce ,,din conac în conac”.
Credința în Dumnezeu, îl determină pe Ioan Mavrocordat să înnoiască și să
întărească milele și gratuitățile predecesorului său, din dinastia mavrocordaților.
În prima parte a domniei lui Mihai Racoviță (1730-1733), acest domn
încuviințează egumenului să țină ,,patru argați și păstori”, adică oamenii ce sunt
străini și sunt aduși de prin alte părți, urmând ca voievodul să îi scutească de
toate ,,obligațiile” față de vistieria domnească. Același domnitor, la intervenția lui
Brâncoveanu permite egumenului, în anul 1708, să taie cotul Siretului, întrucât

23
apele revărsate ale acestui râu se îndreptau spre mănăstire și puteau provoca
stricăciuni.
În spiritul jertfelnic al înaintașilor săi, voievodul Grigorie II Ghica recunoaște
privilegiile mănăstirești, solicitând totuși ca la vremea ,,haraciului” să dea și obștii
măxinene ,,de nume pogri unul, iar altă supărare să nu mai aibă.
Datorită situației create de stricăciunile pricinuite de călărașii care se găseau pe
moșii și de animalele ce se deplasau pe propietățile mănăstirii, Constantin Nicolae
Mavrocordat întărește puterea căpitanului Scarlat pentru a face dreptate, în
problema dată spre soluționare.
Ulterior, domnul Scarlat Ghica Alexandru, se adresează cu o rugăminte
episcopului Cosma al Buzăului, pentru a pune într-un plic scrisori, urmând a
clarifica și a rezolva o situație legată de moșia Muscureni, a mănăstirii.
Ultimul dintre voievozii cărora mănăstirea le datorează recunoştinţă, Prinţul
Alexandru Ghica, se adresează Prea Sfinţitului Episcop Cosma al Buzăului, astfel:
„Io Alexandru Scarlat Ghica voievod şi domn. Cinstite şi de Dumnezeu iubitoriule
sfinţiia ta părinte episcoape al Sfintii Episcopii Buz[ăului] chir Cosma, sănătate.
Pentru nişte scrisori ale Mănăstirii Măxineani te înştiinţăm domniia mea cum că
sântu aici la episcopie de la alţi (sic) episcop. Ci sfinţia ta să pui să le caute ci
puindu-le într-un plic să le trimiţi aici, de vreame că întâi pentru o moşie
Muscureanii iaste pricină de a să căuta judecata şi neavând mănăstirea scrisori nu
să poate să-s izbrănească. Aceasta, şi fii sfinţiia ta sănătos. Aprilie 26 zile 1768” .
Cea de a doua pisanie a mănăstirii, realizată în 1859, menționează că la 220 de
ani de ruinare, cauzată de ,,intemperiile” vremurilor, prin lucrarea lui Alexandru
Ghica și cu reparațiile efectuate pe cheltuiala egumenului Ciprian, s-a săvârșit în
zilele lui Alexandru Ioan I Cuza, domnitor al Principatelor Unite și sub episcopia
lui Filotei, lucrarea de refacere a străvechii vetre monahale de la Măxineni.

24
25