UNIVERSITATEA VALAHIA DIN TÂRGOVIŞTE

FACULTATEA DE TEOLOGIE ŞI ŞTIINŢELE EDUCAŢIEI

SPECIALIZAREA: TEOLOGIE PASTORALĂ
BIOETICA SOCIALA
DSEBC I

Lucrare de seminar
Biotehnologii genetice – modificarea
organismelor genetice

Coordonator:
Pr. Lect. Dr. Bute Sorin
Susţinător:
Nadane Antonel

Târgovişte,
2020

1
 Plan lucrare

Introducere

 Rolul cercetării fundamentale în biotehnologie

 Aplicaţii ale biotehnologiei în medicină, agricultură,

industria alimentară, industria farmaceutică

Concluzii

2
 Introducere

Descoperirile spectaculoase din domeniile biologiei, biochimiei,

microbiologiei, geneticii, enzimologiei, precum şi necesitatea aplicării acestor
cunoştinţe în practică au condus la apariţia unei noi ştiinţe denumită generic
“biotehnologie”. Caracterul interdisciplinar al biotehnologiei a creat încă de la
început probleme privind definirea şi localizarea ei ca ştiinţă de sine stătătoare.
Dintre toate definiţiile aceea dată biotehnologiei de către Federaţia Europeană de
Biologie (1978), pare a fi satisfăcătoare: "Utilizarea integrată a biochimiei,
microbiologiei şi ingineriei în scopul obţinerii unei aplicaţii tehnologice
(industriale), cu ajutorul microorganismelor, culturilor de celule şi a părţilor
componente a acestora". Simplificând, se poate spune că biotehnologia presupune
"utilizarea organismelor sau a produselor derivate de la acestea în scopuri
comerciale."1
Biotehnologia este o știință nouă bazată pe biologie al cărei scop este
utilizarea în tehnică a microorganismelor sau a produselor derivate de la acestea, a
culturilor de celule vegetale și animale pentru producerea de substanțe utile în
agricultură și în industria alimentară, farmaceutică etc. în folosul activității
umane. 2
În esenţă, principalul scop al biotehnologiei este obţinerea de produse sau
servicii utile activităţii umane, cu ajutorul organismelor vii. Procesul de bază în
biotehnologie este “proces biologic”, după cum procesul de bază în tehnologia
chimică este “procesul chimic”.

1
Ș. Jurcoane, Biotehnologii - fundamente, bioreactoare, enzime, Ed. Tehnică, București. 2000, p. 42.
2
Ștefan M., Biologia microorganismelor rizosferice - aplicaţii biotehnologice, Ed. Tehnopress Iaşi, 208,
p. 369.

3
 Rolul cercetării fundamentale în biotehnologie

Cunoaşterea ştiinţifică şi strategia de dezvoltare economică actuală se

bazează pe o nouă abordare a fenomenelor, acestea conducând la o adevărată
revoluţie biotehnologică. Se apreciază că în viitor cea mai mare parte a industriei
se va baza pe procedee de fermentaţie, inginerie biochimică, biologie moleculară,
aceasta din urmă imprimând un salt tehnologic corespunzător. Pe aceste baze,
industria biotehnologică va lua un avânt considerabil. Ingineria genetică este
considerată a fi tehnica ideală capabilă să amelioreze cantitativ şi calitativ
capacitatea de biosinteză a celulelor de microorganisme, animale sau vegetale, în
scopul obţinerii unor produse utile. Natura interdisciplinară a biotehnologiei este
evidentă dacă se ţine seama de etapele unui proces biotehnologic complet. Dacă se
ia ca exemplu obţinerea unui produs nou prin tehnologia ADN-recombinant, cum
ar fi insulina, hormonul de creştere sau interferonul, atunci de la idee până la
obţinerea unui produs comercial se parcurg o serie întreagă de faze care implică
cunoştinţe aparţinând unor domenii ştiinţifice foarte diferite3.
Prima treaptă de dezvoltare a bioprocesului se referă la manipularea genetică
a organismului gazdă; în acest caz, gena de interes este clonată într-o gazdă
specifică (de ex. Escherichia coli) și se stabiliesc o serie de parametrii, cum ar
fistabilitatea tulpinii recombinate şi nivelul de expresie al produsului dorit. După
clonare, caracteristicile de creştere şi producţie a celulelor trebuie măsurate în
funcţie de condiţiile de cultivare, ceea ce necesită aplicarea tehnicilor de cultivare
obişnuite în microbiologie în vederea stabilirii parametrilor optimi: compoziţia
mediului, pH, temperatură, concentraţie de oxigen dizolvat astfel încât
productivitatea în produsul urmărit să fie maximă. Se porneşte prin cultivarea
microorganismului la scară mică, în flacoane agitate de 250 ml până la un litru
3
Ş.Jurcoane (coordonator), P.Cornea, I.Stoica, T.Vassu, Funcţiile materialului genetic (Cap.4). În: Tratat
de Biotehnologie, vol.II, Ed.Tehnică, Bucureşti, 2003, p. 59.

4
capacitate. Performanţele organismului sunt descrise prin calcularea ratei de
creştere, productivitatea specifică, randamentul în produs finit.
Următoarea treaptă de ridicare la scară este aceea de bioreactor pilot. În
această fază se implică specialiştii instruiţi în ingineria bioproceselor şi în ridicarea
la scară industrială a acestora. În prezent se construiesc vase de 100-1000 l după
specificaţiile prototipului de laborator. Scopul fazei pilot este acela de a examina
răspunsul celulelor cultivate la o scară mai mare. În această treaptă de operare,
rezultatele pot fi mai bune sau mai scăzute faţă de cele obţinute în bioreactorul
laborator. În funcţie de aceste rezultate se hotărăşte dacă se trece la producţia
industrială sau nu. Această parte a procesului tehnologic aparţine în întregime
ingineriei bioproceselor: se proiectează atât bioreactorul industrial cât şi facilităţile
auxiliare: echipamente de sterilizare aer şi mediu, generator de abur, utilaje
necesare preparării mediilor de cultură, sistem de apa de răcire, aparatura de
automatizare şi control. O importanţă deosebită se acorda faptului că instalaţia
trebuie să asigure condiţii aseptice pe întreg fluxul de producţie4.
O parte importantă a unui proces biotehnologic o constituie faza de
recuperare a produsului din mediul de producţie şi anume izolarea şi purificarea
acestuia până la produsul finit. Această fază este adesea foarte dificilă pentru
produsele rezultate prin tehnologia ADN recombinant, astfel încât costurile
reprezintă 80-90% din costul total al bioprocesului. Procedeul aplicat pentru
izolare şi purificare depinde de natura produsului şi cuprinde metode fizice,
chimice, biologice. Multe metode încercate în laborator şi care au dat rezultate
bune, nu pot fi aplicate la scară industrială. În această fază, biochimiştii, inginerii
chimişti, tehnologii au o contribuţie importantă în recuperarea şi purificarea
substanţei active. Procedeele elaborate includ: filtrări, centrifugări pentru separarea
celulelor de lichid, metode mecanice de distrugere a membranei celulare, dacă
4
Victoria Herlea, Microbiologie generală, Editura Universităţii, Bucureşti, 1998, p. 116.

5
produsul este intracelular, extracţii cu solvenţi, metode cromatografice, separări
prin membrane, cristalizări şi uscări.Toate aceste procedee sunt testate mai întâi la
scară mică şi apoi la scară pilot şi industrial5.
După ce produsul a fost purificat până la standardele cerute de normele
internaţionale, acesta poate fi ambalat şi vândut. În cazul produselor farmaceutice
noi este necesară şi testarea eficacităţii acestora, mai întâi pe animale şi apoi pe
oameni. Pentru produsele uz alimentar sunt cerute alte teste specifice.
Pentru toate produsele obţinute pe cale biotehnologică se cer avize oficiale
conforme cu standardele existente pentru fiecare tip de produs. Din acest exemplu
se poate vedea că într-un bioproces sunt implicate multe discipline diferite atât
tehnice cât şi discipline fundamentale. Specialiştii din domeniul biotehnologiei se
confruntă în mod constant cu probleme aparţinând domeniilor: biologie, chimie,
fizică, inginerie şi uneori medicină.

5
G Zarnea, Tratat de microbiologie generală, vol. I, Ed. Academiei R.S.R., Bucureşti, 1983, p. 82,

6
 Aplicaţii ale biotehnologiei în medicină, agricultură, industria
alimentară, industria farmaceutică

Sfera domeniilor de aplicabilitate a biotehnologiilor este foarte mare, dată

fiind varietatea proceselor biotehnologice.
Principalele direcţii de dezvoltare a biotehnologiilor moderne sunt
determinate în primul rând de descoperirile recente din domeniul biologiei
moleculare dar şi de cerinţele societăţii faţă de anumite aspecte cu care se
confruntă în prezent: criza energetică, epuizarea rezervelor de hrană de pe planetă,
probleme ecologice şi de bioremediere.
Încercând o clasificare a diferitelor tipuri de biotehnologii, în funcţie de
domeniul în care se aplică sau tipul de celule utilizate, observăm că este greu să
realizăm o delimitare. Orice manipulare a viului în folosul societăţii, înseamnă
biotehnologie. Indiferent dacă aceasta se realizează la nivel laborator avănd un
caracter de cercetare fundamentală sau se realizează la nivel industrial având un
caracter aplicativ, scopul final şi în general tehnicile sunt asemănătoare şi incluse
în aceeaşi sferă largă a biotehnologiei.
În funcţie de tipul de celule cu care se lucrează, deosebim: biotehnologii :
microbiene, vegetale şi animale.6
În funcţie de domeniul în care îşi găsesc aplicaţii produsele obţinute pe cale
biotehnologică deosebim:
Biotehnologii industriale (acestea cuprinzând biotehnologii
farmaceutice,
- alimentare şi biotehnologii de depoluare). . Biotehnologii agricole
(care cuprind două mari domenii: biotehnologii

6
M. Yamashita, C. Dobrotă, Creşterea şi dezvoltarea plantelor. Casa de editură Gloria, Cluj-Napoca.
1999, p. 74.

7
 - vegetale şi biotehnologii în zootehnie) . Biotehnologii medical-
veterinare Biotehnologiile industriale cuprind procedee de obtinere a
unor produse de larg interes,la nivel industrial,utilizând microorganisme
sau enzime.În categoria biotehnologiilor farmaceutice intră:
- producerea de biomasă proteică
- biosinteza antibioticelor
- producţia de acizi organic
- producţia de aminoacizi, enzime, obţinerea de probiotice, hormoni,
vitamine, polizaharide.
În funcţie de gradul de puritate, produsele obţinute pot fi utilizate atât pentru
consumul uman cât şi animal.
Progresele ştiinţifice din ultimii ani în genetică au arătat că organismele pot
face schimb de gene unele cu altele. Înainte de asta se credea că genele pot fi
schimbate doar între membrii aceleiaşi specii, prin reproducere. Geneticienii
urmăreau, de obicei, moştenirea genetică în mod linear vertical pe firul matern şi
patern. Azi, oamenii de ştiinţă recunosc faptul că genele pot fi schimbate nu doar
între membrii aceleiaşi specii, ci şi între membrii speciilor diferite7.
“Sistemul nostru circulator e considerat a fi un mediu bine delimitat de
lumea externă şi de tractul digestiv. Conform paradigmei standard,
macromoleculele mari ingerate prin hrană nu pot trece direct în sistemul circulator.
În timpul digestiei, se crede că proteinele şi ADN-ul sunt degradate în constituenţi
mai mici, respectiv aminoacizi şi acizi nucleici, iar apoi absorbiţi printr-un proces
activ şi complex şi distribuiţi în diferite părţi ale corpului prin circulaţia sângelui.
Aici, prin analiza a peste 1000 de eşantioane de sânge uman prelevate de 4 institute
independente, s-au identificat dovezi că fragmentele de ADN provenite din hrană
sunt destul de mari ca să poarte gene întregi, pot evita degradarea şi printr-un
7
Ș. Jurcoane, op. cit., p. 46.

8
mecanism necunoscut pot pătrunde în sistemul circulator uman. În una dintre
mostrele de sânge concentraţia de ADN provenită din plante era mai mare decât
concentraţia de ADN uman. Concentraţia de ADN de plante arată o distribuţie
normală a genelor surprinzător de exactă în probele de plasmă în timp ce proba
non-plasmatică de control s-a dovedit a fi fără ADN de la plante”8.
Nu e ca şi cum o fiinţă umană s-ar împerechea cu un măr sau banană şi ar
face astfel schimb de material genetic. Ceea ce biotehnologia şi corporaţiile
precum Monsanto au făcut a fost că au permis transferul de gene fără a ţine cont de
limitările sau constrângerile biologice. Problema cu acest fapt e că se bazează pe o
ştiinţă foarte nocivă. Condiţiile şi regulile biologice care se aplicau până acum
transferului genetic vertical (între membrii aceleiaşi specii prin reproducere, de la
părinţi la urmaşi), cel puţin cele de care suntem conştienţi, nu se aplică în mod
necesar şi transferului genetic pe orizontală. Biotehnologia se bazează pe
presupunerea că principiile care guvernează moştenirea genetică sunt aceleaşi
pentru transferul genetic pe verticală şi orizontală. OMG-urile ar trebui supuse
mult mai multor experimente şi cercetări riguroase înainte să continuăm să le
consumăm.
Noi credem că îmbunătăţim aceste forme de viaţă, dar este ca şi cum ai lua
orchestra din Toronto pregătită să cânte o simfonie de Beethoven, apoi iei nişte
baterişti oarecare de ‘aici’ şi-i amesteci cu simfonia din Toronto şi le spui să cânte.
„O mică mutaţie într-o fiinţă umană poate determina foarte multe lucruri,
ideea e că atunci când scoţi o genă, o singură genă, o genă mică, dintr-un organism
şi o muţi într-altul, îi schimbi complet contextul. Este imposibil să prezici cum se
va comporta şi care va fi rezultatul. Noi credem că îmbunătăţim aceste forme de
viaţă, dar este ca şi cum ai lua orchestra din Toronto pregătită să cânte o simfonie
8
V. Cristea, Plante vasculare: diversitate, sistematică, ecologie şi importanţă. Editura Presa Universitară
Clujeană, 2014, p. 126.

9
de Beethoven, apoi iei nişte baterişti oarecare de ‘aici’ şi-i amesteci cu simfonia
din Toronto şi le spui să cânte. Rezultatul va fi ceva foarte, foarte diferit. Publiciştii
spun că în spatele organismelor modificate genetic sunt bune intenţii, dar adevărul
este că sunt determinate de bani .
E de asemenea foarte clar că ADN-ul din mâncare poate ajunge şi chiar
ajunge în ţesuturile animalelor şi în produsele lactate pe care le consumă oamenii.
Există studii care atestă că atunci când oamenii sau animalele digeră hrană
modificată genetic, genele create artificial sunt transferate şi alterează caracterul
bacteriilor benefice din intestine. Cercetătorii raportează că microbii găsiţi în
intestinul subţire al oamenilor care suferă de ileostemie sunt capabili să
achiziţioneze şi să adăpostească secvenţe de ADN de la plantele modificate
genetic. Recoltele modificate genetic au pătruns în hrana animalelor din 1996, iar
acum este ceva normal ca ele să aibă o dietă bazată doar pe OMG. Studiile au
arătat că există o legătură între furajele modificate genetic şi inflamări stomacale
severe şi utere mărite la porcine.
Mai e notabil faptul că transferul genetic între recoltele manipulate genetic şi
speciile native înconjurătoare a dus la apariţia unor specii de buruieni foarte
rezistente, supranumite super-buruieni. Conform Organizaţiei Mondiale de
Sănătate, transferul genetic şi mişcarea genelor de la OMG la recoltele
convenţionale, sau speciile înrudite ar putea avea un efect asupra siguranţei
alimentare. 9
Riscul este real, după cum s-a demonstrat atunci când urme de
porumb aprobat doar pentru furajare au apărut în produsele cu porumb destinate
populaţiei SUA.
Geneticienii nu au luat deloc în considerare faptul că genele se vor transfera,
atunci când au produs aceste organisme şi le-au introdus în mediul natural. Drept

9
I. Burzo, Modificările climatice şi efectele asupra plantelor horticole. Ed. Sitech, Craiova, 2014, p. 94.

10
rezultat, începem să vedem consecinţele modificărilor genetice, mai ales cum se
răspândesc şi modifică alte organisme din diferite medii. Watrud et al (2004) a
descoperit că plantele modificate rezistente la ierbicid s-au răspândit prin polen cu
până la 21 de kilometri dincolo de perimetrul zonei de control şi au polenizat cu
plantele târâtoare sălbatice.
În cadrul biotehnologiilor vegetale, obţinerea şi mai ales utilizarea practică a
plantelor transgenice constituie subiectul unor controverse atât între diverşi
membri ai comunităţii ştiinţifice cât şi între aceştia şi o serie de organizaţii
neguvernamentale din diverse ţări. Adversarii plantelor transgenice s-au concentrat
asupra a două direcţii principale: impactul asupra omului a consumului de produse
alimentare rezultate din organisme modificate genetic (deci şi din plante
transgenice) şi consecinţele eliberării organismelor vegetale modificate genetic
asupra mediului.10
Testarea în câmp în 1986 a primelor plante transgenice şi apoi extinderea şi
diversificarea experimentelor cu alte tipuri de asemenea plante modificate genetic,
a fost considerată de unii specialişti şi de o parte a publicului larg (mai mult sau
mai puţin instruit în ceea ce priveşte principiile tehnologiei ADN recombinant
utilizată pentru obţinerea acestor organisme) drept o adevărată deschidere a unei
noi cutii a Pandorei.
Ceea ce se reproşează deseori cercetătorilor care lucrează în domeniul
tehnologiei ADN recombinant aplicată plantelor este că modifică natura în mod
artificial, încălcând astfel regulile naturale. Dovedirea, însă, a faptului că depăşirea
barierelor interspecifice prin transferul de gene între organisme neînrudite (transfer
pe orizontală) nu este invenţia omului ci este un fenomen care este întâlnit în
natură (a se vedea transformarea celulelor vegetale de către bacteriile din speciile
10
I. Burzo, A. Amăriuţei, Sensibilitatea şi reacţiile „inteligente” ale plantelor. Ed. Elisavaros, Bucureşti,
2016, p. 89.

11
Agrobacterium tumefaciens şi Arhizogenes) vine să contrazică acuzaţia
menţionată. Ceea ce stă însă în picioare este faptul că, cel puţin teoretic există
posibilitatea transferării transgenelor din plantele modificate genetic la plante
înrudite din flora spontană. Se cunoaşte că multe plante de interes agronomic sunt,
în plan reproductiv, izolate de restul plantelor din flora spontană deoarece ele
provin din alte regiuni decât cele în care se cultivă (de exemplu, porumbul sau
cartoful pentru Europa), astfel că „poluarea genetică” de care se face caz nu este
posibilă.
În ceea ce priveşte posibilitatea toxicităţii unor produse alimentare obţinute
din organisme modificate genetic, aici lucrurile nu sunt excluse, date fiind unele
accidente apărute în urma consumului unor alimente provenite din materii prime
insuficient controlate, fiind necesare studii extrem de laborioase asupra clarificării
acestor aspecte. De altfel, atât pe plan internaţional cât şi naţional au fost elaborate
o serie de documente legislative care reglementează utilizarea organismelor
modificate genetic pentru obţinerea de alimente de uz uman, fiind unanim
acceptată ideea etichetării obligatorii a produselor de acest tip 11. Se oferă
consumatorului, în acest fel, posibilitatea de opţiune în vederea utilizării sau nu a
produselor obţinute din materii prime de origine transgenică. Spre exemplu, recent
s-a aprobat utilizarea plantelor de porumb transgenic ce conţin gena pentru
proteina insecticidă Cry (derivată de la Bthuringiensis) dar numai pentru hrana
animalelor şi pentru prelucrare industrială, nu şi pentru consumul uman deoarece
există posibilitatea ca proteina respectivă să fie alergenă12. De asemenea, pentru a
elimina posibilitatea ca anumite substanţe produse de organismele modificate
genetic să producă alergii dar, în acelaşi timp să nu se excludă utilizarea acestora,

11
Veronica Lazăr, Microbiologie medicală, Editura Universităţii, Bucureşti, 2007, p.18-36
12
Tatiana Vassu, Ileana Stoica, Ortansa Csutak, F. Muşat, 2001, Genetica microorganismelor şi inginerie
genetică microbiană, note de curs şi tehnici de laborator, Editura Petrion, Bucureşti. Cap. 3, Tehnici de
inginerie genetică bacteriană, p. 98-113.

12
multe instituţii naţionale sau internaţionale iau măsuri pentru elaborarea de teste
rapide şi eficiente de identificare a posibililor compuşi alergeni sau dăunători.
Cu toate acestea, indiferent de curentele de opinie potrivnice obţinerii şi
utilizării plantelor transgenice, avantajele oferite de această tehnologie modernă
sunt certe. Aşa cum s-a prezentat pe parcursul acestui material, transgeneza la
plante joacă un rol esenţial în cunoaşterea şi analiza genomului vegetal, în
controlul procesului de dezvoltare, în înţelegerea metabolismului plantelor 13. De
asemenea, aplicarea tehnologiei ADN recombinant plantelor de cultură în vederea
obţinerii de noi soiuri cu caracteristici utile din punct de vedere economic
constituie un demers economic cu implicaţii deosebite, benefice. De altfel,
perfecţionarea permanentă a tehnicilor moleculare aplicate, a diversificării
cunoştinţelor asupra structurii şi funcţionării materialului genetic constituie
argumente convingătoare pentru continuarea şi aprofundarea experimentelor de
inginerie genetică la plante, astfel că noile generaţii de plante transgenice obţinute
vor fi sigure atât pentru mediul înconjurător cât şi pentru om.
Progresele înregistrate în ultimii 10 ani în biologia moleculară şi în
domeniul imunologiei au permis o mai bună înţelegere a numeroase boli şi au
condus la dezvoltarea unor strategii noi pentru vaccinare. Una dintre direcţiile
promiţătoare în acest sens este obţinerea de plante transgenice în care să se
exprime gene pentru diferiţi antigeni. Proteinele antigenice derivate de la plantele
transgenice elimină sau previn unele boli la animale, iar în testele clinice în cazul
oamenilor ele s-au dovedit a fi sigure şi funcţionale. S-a dovedit că răspunsul imun
al unui organism faţă de un anumit patogen poate fi indus prin utilizarea unor
polipeptide similare celor din structura epitopilor agenţilor etiologici. În acest sens
au fost elaborate tehnologii de obţinere a vaccinurilor subunitare care au avantajul
13
M. Duca, Sisteme şi mecanisme de autoreglare la plante. Secţia poligrafie operativă a USM, Chişinău,
1997, p. 185.

13
că elimină utilizarea de virusuri „vii” sau de microorganisme patogene active, dar
dezavantajul că sunt termosensibile şi foarte scumpe 14. Producerea unor asemenea
vaccinuri în plante elimină unele impedimente curente: preţul de cost ar fi mic, se
elimină riscul contaminării de patogeni animali, se asigură o stabilitate pentru
produsul obţinut, iar administrarea se poate face pe cale orală şi nu prin injectare.
Primele testări clinice ale unui vaccin produs de plante au fost realizate în 1998,
prin demonstrarea caracterului imunogen al unui antigen bacterian recombinat
produs de plante transgenice de cartof: administrarea „vaccinului” comestibil a
condus la inducerea unui răspuns imun la nivelul mucoaselor.

Concluzii
14
M. Zamfirache M., C. Toma, Simbioza în lumea vie, Ed. Univ. „Al. I. Cuza” Iaşi, 2000, p. 68.

14
 Denumirea de biotehnologie provine de la cuvintele grecești bios - viață,
tehnikos - tehnici și logos – studiu. Termenul de biotehnologie a fost utilizat pentru
prima dată în 1910 de către Thomas H. Morgan, având semnificația proceselor care
realizau produse din materiale brute cu ajutorul organismelor vii.
Convenția ONU pentru diversitatea biologică definește biotehnologia
drept: "Orice aplicație tehnologică care utilizează sisteme biologice, organisme vii,
sau derivate ale acestora, pentru a crea sau modifica produse sau procese în scopuri
bine determinate"
Federația Europeană de Biologie stabilește biotehnologia ca fiind utilizarea
integrată a biochimiei, microbiologiei și ingineriei în scopul obținerii unei aplicații
tehnologice industriale, cu ajutorul microorganismelor, culturilor de celule și a
părților componente a acestora.
Conform Societății Americane de Biotehnologie, biotehnologia se ocupă cu
studiul oricărei tehnici care folosește organisme vii, sau părți ale acestora, pentru a
obține sau modifica produse, îmbunătățirea caracteristicilor unor plante și animale,
sau a dezvolta microorganisme cu întrebuințări specifice15.
După unii autori, biotehnologia include numai metodele moderne ale
ingineriei genetice, metodă care se studiază intensiv de la începutul anilor ’70.
Biotehnologia este aplicată in diverse domenii : agricultură, industria alimentară,
farmaceutică, producție industrială, mediu (depoluare), medicină, medical-
veterinar etc. Sfera domeniilor de aplicabilitate a biotehnologiilor este foarte mare,
dată fiind varietatea proceselor biotehnologice.

Bibliografie

15
Ibidem.

15
1. Burzo, I, Modificările climatice şi efectele asupra plantelor horticole. Ed.
Sitech, Craiova, 2014.
2. Burzo, I, Amăriuţei, A., Sensibilitatea şi reacţiile „inteligente” ale
plantelor. Ed. Elisavaros, Bucureşti, 2016.
3. Cristea, V., Plante vasculare: diversitate, sistematică, ecologie şi
importanţă. Editura Presa Universitară Clujeană, 2014.
4. Duca, M., Sisteme şi mecanisme de autoreglare la plante. Secţia poligrafie
operativă a USM, Chişinău, 1997,
5. Lazăr, Veronica Microbiologie medicală, Editura Universităţii, Bucureşti,
2007, Herlea, Victoria, Microbiologie generală, Editura Universităţii,
Bucureşti, 1998,
6. Jurcoane, Ș., Biotehnologii - fundamente, bioreactoare, enzime, Ed.
Tehnică, București. 2000,
7. Jurcoane Ş. (coordonator), Cornea, P., Stoica,I., Vassu, T. Funcţiile
materialului genetic (Cap.4). În: Tratat de Biotehnologie, vol.II, Ed.Tehnică,
Bucureşti, 2003.
8. Ștefan M., Biologia microorganismelor rizosferice - aplicaţii
biotehnologice, Ed. Tehnopress Iaşi, 2008,
9. Yamashita M. Dobrotă C, Creşterea şi dezvoltarea plantelor. Casa de
editură Gloria, Cluj-Napoca. 1999.
10. Vassu, Tatiana, Stoica, Ileana, Csutak, Ortansa, Muşat, F. 2001, Genetica
microorganismelor şi inginerie genetică microbiană, note de curs şi tehnici de
laborator, Editura Petrion, Bucureşti. Cap. 3, Tehnici de inginerie genetică
bacteriană,
11. Zamfirache, M. M. , Toma C., Simbioza în lumea vie, Ed. Univ. „Al. I.
Cuza” Iaşi, 2000,

16
12. Zarnea, G, Tratat de microbiologie generală, vol. I, Ed. Academiei R.S.R.,
Bucureşti, 1983,

17