Şi a zis sluga: Doamne, s-a făcut precum ai poruncit

şi tot mai este loc. Luca 14,22

Citind sau ascultând această parabolă, ne întrebăm: Este una ușor de
înțeles? La o primă lectură și ascultare am fi tentați să răspundem pozitiv:  Da! Am
înțeles totul! Dar, reflectând mai mult asupra ei, vom vedea că răspunsul este mult
mai complicat decât un simplu Da! Pilda ridică mult mai multe întrebări decât am
crezut la început, iar răspunsul la ele nu este nici el chiar foarte simplu și nici ușor
de dat. Dar să vedem despre ce este vorba.
Într-una din zile, Mântuitorul Hristos a fost invitat la masă în casa unui
fariseu. Sfântul Evanghelist Luca ne spune că acest fariseu era chiar unul dintre mai-
marii acestei grupări religioase. Era un fruntaș al lor: „Şi a intrat El să mănânce în
casa unuia dintre căpeteniile fariseilor sâmbăta și ei Îl pândeau” (Luca 14, 1).
În casa lui s-au adunat și alți farisei, dar și mulţi cărturari, unii venind doar să-L
prindă pe Iisus în cuvânt. Luca ne spune clar că și de data aceasta „ei Îl pândeau” (Luca
14, 1). Așadar, în acest context, Mântuitorul Hristos rostește Parabola celor chemați la
Cină. Și iată ce spune El.
Refuzul invitației la fericire veșnică
Un om oarecare a făcut Cină mare şi i-a chemat pe mulţi. La ceasul Cinei, când
totul a fost gata, a trimis pe sluga sa să spună celor chemaţi: veniţi, că iată toate sunt
gata.
Cărturarii de față, când vor fi auzit expresia „a dat o cină mare”, trebuie să-și
fi amintit imediat textul din Isaia 25, 6, unde se spune: „Domnul oștirilor pregătește…
un ospăț cu bucate gustoase”.
Omul despre care vorbește Iisus este, deci, o metaforă pentru Dumnezeu. Prin
urmare, Cina este un simbol pentru ospățul bucuriei eshatologice, în comuniune cu
Dumnezeu (cf. Luca 13, 29; Apoc. 19, 7, 9).
Dar în momentul în care li s-a spus că totul este gata și că pot veni, toţi au
început să se scuze de parcă ar fi fost înţeleşi. Primul a zis: „Am cumpărat un ogor și
trebuie să ies ca să-l văd, de aceea nu pot să vin“. Al doilea s-a scuzat: „Cinci perechi
de boi am cumpărat și mă duc să-i încerc; te rog, iartă-mă”. Iar al treilea a motivate:
„Femeie mi-am luat și de aceea nu pot veni”.
Primii doi adaugă, la refuz, cuvintele: „Te rog să mă ierți!”. Măcar sunt
politicoși! Al treilea, în schimb, socotește că nu e nevoie să-și ceară iertare pentru refuz
și neparticipare.

Două chemări
Observăm, de la început, că pilda lasă să se înțeleagă faptul că este vorba
de două chemări la această Cină. O primă chemare are loc când stăpânul s-a hotărât
să facă Cina și să-i invite pe mulţi. A doua chemare a fost atunci când, potrivit
obiceiului din Orient, totul a fost gata pentru comuniune, pentru petrecere. Dar toţi
cei chemaţi au găsit diferite pretexte pentru a refuza invitația. Așadar, stăpânul s-a
mâniat, pe de o parte, din cauza refuzului, iar pe de altă parte, din cauza falselor
motive pe care le-au invocat cei chemați. Se mai pot prezenta scuze după ce prima
invitație a fost acceptată?
 A doua chemare se întâmplă atunci când totul este pregătit pentru tine. Iar
acest moment este clipa în care tu ai reuşit să realizezi relaţia ta cu cerul, adică cu ceva
de dincolo de tine, cu o putere care este mai presus de înțelegerea ta. Atunci te situezi
pentru prima oară în relaţie cu Dumnezeu.

Justificarea prin pretexte

Cel de-al doilea aspect al pildei se referă la pretexte sau false motive.
Primul invitat a spus că şi-a cumpărat o ţarină şi trebuie să meargă să o vadă.
Când să meargă să o vadă, pentru că invitaţia lui a fost la o Cină, şi Cina este seara? Ce
putea el să mai vadă, seara, din ţarina pe care şi-a luat-o? Nimic! Aşadar, scuza lui e un
pretext!
Al doilea invitat a spus că și-a cumpărat cinci perechi de boi şi trebuie să meargă să-i
încerce. Cum să-i încerce seara, când întunericul se lasă? Cum să lucreze cu ei noaptea? Sau
cum de i-a cumpărat fără să știe dacă sunt buni de ceva sau nu? Aşadar, fals motiv!
Al treilea a spus, simplu: „M-am căsătorit”. Și ce motiv e acesta să refuzi
invitația? Putea să meargă cu soția. Dar acesta îl semnifică, spun Sfinţii Părinţi, pe cel
prins în vraja şi în farmecul iluziilor plăcerilor trupeşti. Acolo nu mai există nimic din
bunul-simț al lui „te rog să mă ierți”, dacă, totuși, s-a invocat un motiv.

Ce-i face pe mulţi să rămână în afara comuniunii cu Dumnezeu, în afara

chemării, ba chiar să invoce false motive? Dacă i-am întreba pe cei care nu se găsesc,
acum, într-o biserică de ce nu sunt în ea, am putea să auzim motive de genul: sunt obosit,
am lucrat o săptămână şi azi mă odihnesc.

În mod paradoxal, Dumnezeu nu ne cere din multul pe care îl avem, ci din

puținul pe care-l posedăm.

Este adevărat că nu este multă nici credința și nici înțelegerea legată de

adevărurile care țin de ea, dar puținul oferit se poate transforma mâine în mult.

Se spune că un om a intrat într-o mănăstire şi a spus stareţului că vrea să

devină călugăr şi că vrea să trăiască acolo toată viaţa. „Dar să ştii, părinte, că n-am
nici credinţă, nici iubire, nici răbdare, nici înţelegere, n-am nici lumină în suflet, n-am
nimic.” Şi se aştepta ca stareţul să-i răspundă: „Atunci, ce cauți aici?” Însă stareţul i-a
spus: „Ia această cheie şi a treia cameră, pe dreapta, va fi chilia ta. Şi mâine te vei
strădui să ai şi credinţă, şi lumină în suflet, şi nădejde, şi dragoste, iar poimâine, pe
toate acestea le vei putea oferi şi altora”.
Nu-ți cere zeci de ore; zeci de ore ţi le oferă El, într-o săptămână, ca să-ți poți
împlini obligațiile de serviciu, de familie, de comunitate. Ba, mai mult, nu te cheamă
să-i oferi ceva, ci ca El să-ți ofere ceva: o hrană, o bucurie, o putere, harul și ajutorul
Lui pentru viața ta! Dacă nu găsim un timp pentru El, s-ar putea să nu-l mai găsim
nici pentru noi! Iată de ce se supără Dumnezeu şi iată de ce ne regăsim toţi în acest al
doilea tablou al pildei, care ar putea să aibă ca titlu „Tabloul pretextelor”.
TIMPUL COPILARIEI SI TIMPUL DE ACUM!!!
 "Facem o mare greșeală pentru că dă m prezentul
diavolului și viitorul lui Dumnezu." – Grigorie Teologul