Fragmentul de Evanghelie pe care l-am ascultat la sf liturghie ne indică 

cea mai
frumoasă icoană a omului. Și când zic cea mai frumoasă icoană a omului, mă refer la
faptul că Evanghelistul Matei îl arată pe om apropiindu-se de Hristos în rugăciune. În
nici o altă ipostază omul nu este mai frumos, mai autentic, mai firesc, mai
luminat decât atunci când se apropie de Hristos în rugăciune. Ce înseamnă acest
lucru sau cum putem să-l exprimăm în termeni concreți ?
Ce înseamnă rugăciunea? Înseamnă a recunoaște că nu e suficientă credința mea,
că nu e suficient entuziasmul meu, că nu e suficientă poziția pe care o ocup,
cultura pe care o stăpânesc, educația mea, că nu e suficientă puterea pe care o
am, că nu e suficientă nici măcar dragostea pe care o am și, în cele din urmă, că
nu e suficientă lucrarea pe care încerc să o săvârșesc și că am nevoie de ajutor. Și
mai mult decât atât, înseamnă că ceea ce sunt eu prin propriile mele puteri nu e
suficient în a mă defini pe mine în identitatea cu care m-a făcut Dumnezeu, cu
care m-a adus la existență și că sunt mult mai puțin față de ceea ce aș putea fi în
situația în care m-aș apropia, așa cum ne descrie Evanghelistul Matei, în rugăciune,
de Hristos.
Dar dacă….. este icoana cea mai frumoasă a omului, socotesc că deopotrivă este și
judecata cea mai aspră pe care ne-o facem noi înșine stând în fața lui
Dumnezeu. Pentru că, într-un fel, aș zice că omul este atât cât poate să se
roage. Omul este și devine atât cât reușește să se apropie de Dumnezeu prin
rugăciune. Și fac această subliniere.
Deși înțelegem că rugăciunea este nu doar una din lucrările noastre
duhovnicești, ci este însăși lucrarea noastră duhovnicească, totuși, ne
preocupăm foarte puțin de rugăciune. Și mai mult decât atât, chiar dacă nu grăim
cu toată gura, cred că se întâmplă, și poate nu de puține ori, chiar să considerăm că
rugăciunea este pierdere de vreme. Pentru că nu avem rezultate imediate sau mai ales
din această pricină, avem această privire asupra rugăciunii. Când Îi cerem ceva lui
Dumnezeu și nu ni se întâmplă foarte rapid să se împlinească, atunci ajungem la
concluzia că rugăciunea chiar poate să fie o pierdere de vreme. Și zic încă o dată,
chiar dacă n-o mărturisim cu toată gura. Și lucrul acesta se mai vede și din viața
noastră zilnică. Pentru că trăim într-o societate super-activă, facem foarte multe
lucruri într-o zi. Și totuși, pentru rugăciune găsim foarte puțin timp. Aproape
deloc. Și fac și această paranteză din propria-mi experiență. De multe ori, când stau
de vorbă cu unul sau cu altul (și până la urmă cu mine însumi) și acel om trece prin
probleme, prin necazuri, prin suferințe și, încercând să găsesc o soluție, indic calea
rugăciunii,si atunci parcă cel care stă în fața mea aude și nu aude. În sensul în
care ar prefera ceva mult mai „sigur”, o „rețetă” mult mai clară. Eventual chiar
1
să lase un pomelnic cu o sumă însemnată, dar problemele să i se rezolve. Și
totuși, eu insist pe rugăciune, pentru că este modul cel mai sigur, nu în care ne
rezolvăm noi problemele, ci modul cel mai sigur în care ne împreunăm cu Cerul.
 Și nu există lucrare mai importantă în această lume decât a ne împreuna cu
Cerul. Dacă suferim este pentru că suntem prea împreunați cu lumea și prea
puțin împreunați cu Cerul……………
Rugăciunea este lucrarea esențială care ne face oameni după chipul lui
Dumnezeu și care ne oferă șansa de a ne dobândi identitatea cu care ne-a făcut
Dumnezeu.
E nevoie să ne obișnuim și cu alte criterii decât cu cele ale lumii. În sensul în care –
așa zice lumea – să investim rapid și să câștigăm rapid. Ce este mai important în
această lume decât a câștiga Împărăția lui Dumnezeu? Iar calea de a câștiga
Împărăția lui Dumnezeu este tocmai rugăciunea. Rugăciunea este „partea care
nu se va lua de la noi”. Să nu uităm acest lucru din dialogul Domnului cu surorile
Marta și Maria.
Și mai subliniez un aspect care mi se pare evident din Evanghelia de astăzi….si
anume…..: toți Îl căutăm pe Hristos, într-un mod conștient sau
inconștient. Pentru că Hristos este piatra din capul unghiului, este piatra de
temelie….. Nimic nu are înțeles în această lume în afară de această Piatră care
dă sens. Noi nu avem înțeles în această lume, noi nu avem semnificație, direcție și
identitate fără de Hristos în această lume. Și orice am întreprinde în această lume
fără de Hristos este sortit temporalității. Sau, respectând cuvintele Domnului
adresate surorilor Marta și Maria, orice cladim în această lume  fără Hristos se va
lua de la noi. Să nu uităm acest lucru: totul se va lua de la noi, în afară de ceea
ce clădim cu Hristos.
Și dacă toți Îl căutăm pe Hristos într-un mod sau altul, conștient sau inconștient, El se
arată sub cele două forme: pentru cei credincioși Se arată în mod vizibil, ca
și piatra de temelie fără de care nu pot și nu vor să construiască nimic. Hristos
este și Începutul, când vine vorba de piatra fundamentală, piatra pe care construim,
dar Hristos este și Sfârșitul, Piatra care le leagă pe toate. Și atunci când terminăm o
lucrare, El pune desăvârșirea, El plinește, El desăvârșește toate și noi înțelegem
această lucrare pe care El o face cu noi, El este Alfa și Omega. Pentru cei credincioși
care Îl caută pe Hristos în mod conștient, El este Cel care dă sens, El este cel care
dă direcție, El este cel care desăvârșește toată lucrarea noastră.
Dar acum zic și de cei care-L caută pe Hristos într-un mod inconștient, care provoacă
chiar într-un fel tulburare în mintea noastră. Este vorba de cei care, asemeni
Apostolului Pavel – mai înainte Saul din Tars – lovea cu tărie în țepușă. Se lupta cu
2
Hristos fără să știe măcar. Pentru că el înțelegea în adâncul său că lumea nu poate
să fie nimic fără de Hristos, Cel prin care toate s-au făcut. Dar pentru că inima lui
nu era încă pregătită să-L primească, se lupta cu îndârjire împotriva lui Dumnezeu.
Și sunt mulți care se luptă vădit împotriva lui Hristos. Și acum nu mă refer cu
judecată la aceștia, dimpotrivă. Este semn că-L caută cu disperare pe Hristos, dar nu
reușesc să se smerească și să se roage. Pentru că și cel necredincios care se roagă
primește descoperirea lui Hristos. Și cum se poate întâmpla acest lucru? Zicem la
modul concret și imediat: „Doamne, aș vrea să cred în Tine și nu pot”. Și să
insistăm în rugăciunea aceasta și Domnul Hristos ni se va descoperi în inimă și
nu-L vom mai căuta doar inconștient, ci conștient. Și, de-acum, nu vom mai
dărâma ceea ce El vrea să zidească, ci vom construi împreună cu El.
Dar acest lucru îl zic și în cazul celor care-L caută într-un mod conștient. E nevoie
mereu și mereu să ne reînnoim în această căutare. Pentru că a-L trăi pe Hristos
în viața noastră nu este un dat [primit] o dată pentru totdeauna, ci este o
realitate în care creștem, în care ne adâncim. Și, cum ar zice Sfântul Apostol
Pavel, ne așteaptă acel moment în care putem și noi să spunem: „M-am răstignit
împreună cu Hristos și nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește întru mine”.
Lumea geme după Hristos. Toate confuziile care există, toate luptele, toate
nesiguranțele, toate pricinile de fapt sunt dovada mărturiei credinței inconștiente în
Hristos, mărturisirii lui Hristos, înțelegând că nimeni nu ne poate salva, nimeni nu
ne poate da mântuire, nimeni nu ne poate scoate din această realitate, din
această stare pe care o trăim în afară de Hristos. De aceea, tot ceea ce se întâmplă
în lumea aceasta – la o primă privire tulburător de greu și însoțit de atât de multă
confuzie – nu este altceva decât semnul căutării disperate a lui Hristos, Care să
restabilească toate, să ne restabilească în matca noastră, în drumul nostru, în
identitatea noastră.

Și tragem și noi o concluzie, făcând o scurtă retrospectivă.

Evanghelia de astăzi ne arată chipul omului cel mai frumos sau cum poate fi el
cel mai frumos: apropiindu-se de Hristos în rugăciune. 
În al doilea rând, ne arată că toți, într-un mod conștient sau inconștient Îl căutăm
pe Hristos.
Iar în al treilea rând, în consecință, ne indică această siguranță mângâietoare
că Hristos ne dorește pe toți ca să-I fim alături.
Și-n cele din urmă, concluzionăm afirmând că suntem chemați și noi astăzi,
credincioși sau …paradoxal as spune …necredincioși, , să ne exersăm lucrarea
noastră în rugăciune. Într-o rugăciune, aș numi-o „credincioasă” în cazul celor
3
credincioși, sau într-o rugăciune sceptică în cazul celor necredincioși – și totuși
rugăciune. Rugăciune care poate să fie semn vizibil de căutare, de întărire, de
limpezire, de sens și, în cele din urmă, de viață. Și mai zicem atât: să ne împreunăm
cu Cerul, să ne apropiem de Hristos cu rugăciune. AMIN!