LABORATOR 10 – ECUAŢII DIFERENŢIALE

L10/1. Să se rezolve numeric, cu ajutorul funcţiei ode45 şi prin calcul simbolic ecuaţia y’=4∙e 0,8∙t - 0,5∙y, unde
y(0) = 2, pe intervalul t = [0 , 4]. Să se calculeze y(0,5) şi să se reprezinte grafic.
 dy 5
 dt = −2 y + e
L10/2. Rezolvaţi sistemul de mai jos pentru t = [0 ; 0,4]  . Se cunosc valorile iniţiale ale
 dz = − y  z
2

 dt 2
funcţiilor: y(0) = 2 şi z(0) = 4.
d2y
L10/3. Să se rezolve, pentru intervalul t = [0 ; 4]: 2 + 4 y = 0 . Se cunosc valorile y(0) = 1 şi y’(0) = 0.
dt
L10/4. O companie are 5 fabrici A, B, C, D şi E cu locaţiile următoare (10;10), (30;50), (16.667;29),
0.555;29.888) şi(22.2221;49.988) în planul xOy. Presupunem că distanţele între puncte reprezintă chiar
distanţele pe drumurile publice între destinaţii. Compania construieşte un depozit într-un anumit punct pe
hartă fiind estimat faptul că, în medie, în fiecare săptămână, se vor face livrari în număr de 7, 18, 20, 14 şi
respectiv 25 către A, B, C, D, şi E. Pentru a minimiza distanţa parcursă de vehiculele care livrează marfa, în
ce punct pe hartă se construieşte depozitul?

L10/5. Apa exercită presiune asupra unui baraj ca

în figura alăturată, conform relaţiei:
p( z ) =   g  ( D − z )
unde: p(z) este presiunea exercitată de către apă la
cota z faţă de fundul bazinului, N/m2 ; ρ=103 kg/m3
este densitatea apei; g=9,81 m/s2; D este înălţimea totală a apei, D = 75m.
Pentru că atât presunea cât şi aria variează cu înălţimea, forţa totală a apei se poate calcula cu:
D


Ftotala =   g  w( z )  ( D − z )dz , unde w(z) este lăţimea feţei barajului în funcţie de cota z, conform figurii (b).
0
D

Linia de aplicare a forţei (centrul de greutate) de poate calcula cu relaţia:

   g  z  w( z )  ( D − z )dz .
d= 0
D

   g  w( z )  ( D − z )dz
0
Calculaţi Ftotală şi d.

L10/6. Se consideră ecuaţia echilibrului termic pentru un

element al unei tije subţiri, de lungime L= 10 m, care se află între
doi pereţi cu temperaturi constante Ta = 300 K şi Tb = 400 K.
Căldura se transmite longitudinal prin tijă datorită conducţiei şi
între tijă şi gazul înconjurător aflat la temperatura T∞ = 200 K,
datorită convecţiei. Ȋn acest exemplu, se neglijează pierderile prin
radiaţie.

L10/7. Se consideră aceeaşi bară ca în exemplul precendent

…. 12/12, la care însă nu se mai
neglijează căldura disipată prin radiaţie. Ecuaţia echilibrului termic devine astfel neliniară [Chapra,
2012]:
d 2Trad
0= + 0,05  ( 200 − Trad ) + 2,7  10−9  ( 1,6  109 − Trad 4 )
dx 2
Trad ( 0 ) = 300
Trad ( 10 ) = 400
Să se determine soluţia.
 Calcul Numeric Asistat de Calculator

Soluţie 10/6 Modelul matematic care permite calcularea temperaturii tijei în punctele sale longitudinale,
deteminarea funcţiei temperatură T(x) este dată de relaţia [Chapra, 2012]:
d 2T
0= + 0,05( 200 − T )
400

2 T, K 350
dx
T ( 0 ) = 300 T(x)
T ( 10 ) = 400 300

Ecuaţia diferenţială liniară cu valori la limită poate

250

fi rezolvată şi are soluţia analitică [Chapra, 2012]:

200

150

T = 200 + 20,4671 e 0,05x + 79,5329  e− 0,05x . 100

Pentru rezolvarea numerică a ecuaţiei diferenţiale 50 T’(x

cu ajutorul funcţiei bvp4c, în MATLAB va trebui 0 )
să transformăm ecuaţia de ordinul 2 într-un sistem -50
0 1 2 3
x,m4 5 6 7 8 9 10
de două ecuaţii de ordinul întâi, în care funcţia
căutată este T(x)=y1(x); sistemul de ecuaţii diferenţiale
având forma următoare:
y'1 = y2 0 ) = 300
y'2 = −0,05( 200 − y1 )
şi condiţiile la limită: yy1(( 10 ) = 400
1
Intervalul în care căutăm soluţii este x  [ a ... b] , unde a = 0 iar b = 10, punctele x ale reţelei de căutare
fiind x = 0, 2, 4, 6, 8 şi 10.
Vom defini funcţia exAM1212ode.m în care este evidenţiat sistemul de ecuaţii:
function dydx = exAM1212ode(x,y)
dydx=[y(2);0.05*y(1)-10]
Condiţiile la limită se definesc în funcţia exAM1212bc.m :
function res = exAM12bc(ya,yb)
res=[ya(1)-300;yb(1)-400]
Pentru aflarea soluţiei se lucrează în fereastra principală, mai întâi cu funcţia bvpinit se introduc punctele
reţelei de calcul şi valori de început al calculelor:
>> sol=bvpinit([0 2 4 6 8 10],[1,0])
Soluţia sistemului se află cu ajutorul funcţiei bvp4c care apelează funcţiile definite anterior:
>> sol=bvp4c(@exode,@exbc,sol)
Pentru realizarea graficului funcţiei soluţie:
>> plot(sol.x,sol.y(1,:),'-o',sol.x,sol.y(2,:)); grid on

Soluţie 10/7 Sistemul de ecuaţii diferenţiale de ordinul întâi la care ajungem folosind aceleaşi notaţii ca
cele utilizate în problema de mai sus este:
y'1 = y2 y1( 0 ) = 300
y'2 = −0,05( 200 − y1 ) − 2,7  10−9  ( 1,6  109 − y14 ) şi condiţiile la limită: y1( 10 ) = 400
Singura funcţie(fişier M) care îşi modifică forma este exAM1212ode.m care devine exAM1213ode.m:
function dydx = exAM1213ode(x,y)
dydx=[y(2);-0.05*(200-y(1))-2.7*10^(-9)*(1.6*10^9-y(1)^4)]
şi fişierul care rămâne neschimbat, fişier care conţine condiţiile la limită este:
exAM1213bc.m
function res = exAM1213bc(ya,yb)
res=[ya(1)-300;yb(1)-400] Trad, K Trad(x)
Răspunsul obţinut şi reprezentarea grafică a 400

soluţiei Trad(x) sunt prezentate în figura 380

12.16. Se poate observa faptul că 360

temperatura minimă (≈230K) este mai mică
340
decât cea din cazul exemplului 13.9
(≈280K) ceea ce reprezintă o soluţie 320

corectă datorită considerării căldurii 300

disipate prin radiaţie. 280

260

240

220
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
x,m
2