Matematici speciale - Curs 1

Conf. univ. dr. Olivia Florea

2
Cuprins

1 Ecuaţii diferenţiale 5
1.1 Ecuaţii diferenţiale reductibile la omogene . . . . . . . . . 5
1.2 Ecuaţii diferenţiale liniare de ordinul ı̂ntâi . . . . . . . . . 8
1.3 Ecuaţii diferenţiale reductibile la liniare . . . . . . . . . . 11
1.3.1 Ecuaţii diferenţiale Bernoulli . . . . . . . . . . . . 11

3
4 CUPRINS
Capitolul 1

Ecuaţii diferenţiale

1.1 Ecuaţii diferenţiale reductibile la omogene

Forma generală a ecuaţiilor care pot fi reduse la ecuaţii diferenţiale omogene
este:  
a1 x + b1 y + c1
y0 = f , y = y(x) (1.1)
a2 x + b2 y + c2
Expresiile din numărătorul, respectiv numitorul funcţiei f reprezintă
forma generală a dreptei. Astfel:

(d1 ) : a1 x + b1 y + c1 = 0

(d2 ) : a2 x + b2 y + c2 = 0

Se vor considera două cazuri:

1. Dacă dreptele sunt paralele, atunci aa12 = bb12 = k. În această situaţie
se face notaţia de funţie necunoscută u = a1 x + b1 y, unde u = u(x).
Derivând ı̂n raport cu x notaţia făcută avem: u0 = a1 + b1 y 0 ceea
ce este echivalent cu y 0 = b11 (u0 − a1 ). Aşadar ecuaţia (1.1) devine:
 
1 0 u + c1
(u − a1 ) = f u (1.2)
b1 k + c2

care este defapt o ecuaţie diferenţială cu variabile separabile.

5
6 CAPITOLUL 1. ECUAŢII DIFERENŢIALE

2. Dacă dreptele sunt concurente, (d1 ) ∩ (d2 ) atunci aa12 6= bb21 . Trebie
găsit punctul de intersecţie al celor două drepte. Acest lucru se face
prin rezolvarea sistemelui de ecuaţii ale celor două drepte:

a1 x + b1 y + c1 = 0
(1.3)
a2 x + b2 y + c2 = 0

Rezolvând sistemul de mai sus se obţine punctul M (x0 , y0 ). Pentru

determinarea acestuia vom folosi metoda Cramer pentru rezolvarea
sistemelor liniare:
 
 a1 b1 
∆=   = a1 b2 − a2 b1
a2 b2 
 
 = −c1 b2 + c2 b1 ⇔ x0 = −c1 b2 + c2 b1
 −c1 b1 
∆x =  
−c2 b2  a1 b2 − a2 b1
 
 = −a1 c2 + a2 c1 ⇔ y0 = −a1 c2 + a2 c1
 a −c1 
∆y =  1
a2 −c2  a1 b2 − a2 b1

Se fac schimbările de funţie necunoscută:

t = x − x0 ⇒ x = t + x0
(1.4)
z = y − y0 ⇒ y = z + y0

Diferenţiem sistemul (1.4) şi obţinem:

dt = dx dy dz
⇔ y0 = = = z 0 (t) (1.5)
dz = dy dx dt

ı̂nlocuind (1.4) şi (1.5) ı̂n (1.1) obţinem:

 
a1 t + a1 x0 + b1 z + b1 y0 + c1
z0 = f .
a2 t + a2 x0 + b2 z + b2 y0 + c2

Deoarece punctul M (x0 , y0 ) ∈ (d1 ) ⇒ a1 x0 +b1 y0 +c1 = 0, respectiv

M (x0 , y0 ) ∈ (d2 ) ⇒ a2 x0 + b2 y0 + c2 = 0. Astfel ecuaţia diferenţială
se reduce la o ecuaţie diferenţială omogenă:
 
a1 t + b1 z
z0 = f , z = z(t)
a2 t + b2 z

ı̂n care vom folosi schimbarea de funcţie necunoscută

z
u= , u = u(t).
t
1.1. ECUAŢII DIFERENŢIALE REDUCTIBILE LA OMOGENE 7

2x−3y+1
Exemplul 1.1. Să se determine soluţia ecuaţiei diferenţiale: y 0 = 4x−6y−2 .

Observăm că dreptele: (d1 ) : 2x − 3y + 1 = 0 şi (d2 ) : 4x − 6y − 2 = 0

2 4
sunt paralele deoarece au coeficienţii direct proporţionali: −3 = −6 . Vom
rezolva acest exerciţiu folosind metoda prezentată ı̂n cazul I.
Notăm u = 2x − 3y, prin derivare ı̂n raport cu x se obţine u0 = 2 − 3y 0
0
ceea ce conduce la y 0 = 2−u 3 . Înlocuind ı̂n ecuaţia diferenţială iniţială se
obţine ecuaţia diferenţială cu variabile separabile:

2 − u0 u+1 3u + 3 u−7 du u−7

= ⇒ u0 = 2 − ⇒ u0 = ⇒ =
3 2u − 2 2u − 2 2u − 2 dx 2u − 2
2u−2
Separând variabilele se obţine: u−7 du = dx. Integrând avem:
Z  
u−7
Z
6
2 + du = dx + C ⇔ 2u + 12 ln |u − 7| = x + C
u−7 u−7

evenind la substituţia făcută se obţine soluţia generală a ecuaţiei diferenţiale:

2(2x − 3y) + 12 ln |2x − 3y − 7| = x + C

Exemplul 1.2. Să se determine soluţia generală a ecuaţiei diferenţiale:

3y−7x+7
y 0 = 3x−7y−3

Observădm că dreptele (d1 ) : −7x+3y +7 = 0 şi (d2 ) : 3x−7y −3 = 0

sunt concurente deoarece coeficienţii nu sunt direct proporţionali: −7 3 6=
3
−7 . Rezolvând sistemul format din ecuaţiile celor două drepte se obţine
punctul M (1, 0).
Efectăm schimbările de funcţii necunoscute:

t=x−1⇒x+t+1 dx = dt dy dz
⇔ ⇒ y0 = = = z 0 (t)
z =y−0⇒y =z dy = dz dx dt

Revenind la ecuaţia diferenţială obţinem o ecuaţie diferenţială omogenă:

t 3 zt − 7


0 3z − 7(1 + t) + 7 0 3z − 7t 0
z = ⇒z = ⇒z =
t 3 − 7 zt


3(1 + t) − 7z − 3 3t − 7z

Se face următoarea schimbare de funcţie necunoscută: u = zt ⇒ z = u · t

care se derivează ı̂n raport cu variabila t şi se obţine: z 0 = u0 · t +
u. Înlocuind ı̂n ultima formă a ecuaţiei diferenţiale se obţine ecuaţia
diferenţială cu variabile separabile:

3u − 7 7u2 − 7 1 3 − 7u 1
u0 t + u = ⇒ u0 = · ⇔ 2 du = dt
3 − 7u 3 − 7u t u −1 t
8 CAPITOLUL 1. ECUAŢII DIFERENŢIALE

ceea ce prin integrare va conduce la:

Z Z Z
1 u 1
3 du − 7 du = 7 +C ⇔
u2 − 1 u2 − 1 t
3 u−1 7
ln − ln(u2 − 1) = 7 ln t + ln C |·2
2 u+1 2
 3
u−1
ln − ln(u2 − 1)7 = ln t14 + ln C
u+1
Revenind la substituţiile iniţiale făcute se obţine soluţia generală a ecuaţiei
diferenţiale propusă de exerciţiu:

1 14
 10  4 = (x − 1) C
y y
x−1 +1 x−1 −1

1.2 Ecuaţii diferenţiale liniare de ordinul ı̂ntâi

Forma generală a ecuaţiei diferenţiale liniare de ordinul ı̂ntâi este:

y 0 = a(x)y + b(x), y = y(x) (1.6)

Funcţiile a, b : (x1 , x2 ) ⊂ R → R sunt continue.

În cele ce urmează vom determina soluţia generală a ecuaţiei (1.6) folosind
metoda variaţiei constantelor. Deoarece termenul b(x) nu conţine funcţia
necunoscută y ı̂l vom numi termen de neomogenitate.
Algoritmul de rezolvare este următorul:
Pas 1:
Omogenizăm ecuaţia (1.6) (neglijăm termenul de neomogenitate b(x)). În
această situaţie, vom obţine o ecuaţie diferenţială cu variabile separabile:

y 0 = a(x) · y (1.7)

Vom determina soluţia acestei ecuaţii cu variabile separabile.

dy dy
y 0 = a(x)y ⇔ = a(x)y ⇔ = a(x)dx ⇔
dx y
Z R R
a(x)dx+C a(x)dx
⇔ ln |y| = a(x)dx + C ⇔ y = e ⇔y=e ·C
R
a(x)dx
yo = C · e (1.8)
Soluţia (1.8) este soluţia ecuaţiei diferenţiale omogenizate.
1.2. ECUAŢII DIFERENŢIALE LINIARE DE ORDINUL ÎNTÂI 9

Pas 2:
În soluţia obţinută la Pasul 1 vom considera că C este o funcţie ce depinde
de variabila x, C = C(x). Căutăm soluţia generală a ecuaţiei (1.8) de
forma: R
y = C(x) · e a(x)dx
Pas 3:
Pe y de la Pasul 2 ı̂l derivăm ı̂n raport cu x:
R R
y 0 = C 0 (x) · e a(x)dx
+ C(x)a(x)e a(x)dx

Pas 4:
Înlocuim ı̂n ecuaţia neomogenă (1.8) pe y de la Pasul 2 şi pe y 0 de la
Pasul 3. Obţinem:
R R R
C 0 (x)e a(x)dx
+ C(x)a(x)e a(x)dx
+ a(x)C(x)e a(x)dx
= b(x)

Observaţie:
Dacă termenii care conţin C(x) nu se reduc ı̂nseamnă că s-a greşit la
calcule! R
C 0 (x)e a(x)dx = b(x) ⇔
R
Z R
0 − a(x)dx
C (x) = b(x) · e ⇔ C(x) = b(x) · e− a(x)dx dx + K

Pas 5: Revenim la Pasul 2 şi determinăm soluţia generală a ecuaţiei

diferenţiale liniare de ordinul ı̂ntâi:
R
Z R

y=e a(x)dx
· b(x) · e− a(x)dx
dx + K (1.9)

Exemplul 1.3. Să se determine soluţia Problemei Cauchy:

(
y 0 = x3 y + x, x, y ∈ R∗+
y(1) = 2

Vom rezolva acest exerciţiu folosind metoda variaţiei constantelor,

precum şi aplicând direct formula.
Metoda 1: variaţia constantelor
Pas 1
Omogenizăm ecuaţia diferenţială:
3 dy 3 dy 3
y0 = y⇔ = y⇔ = dx ⇔
x dx x y x

⇔ ln |y| = 3 ln |x| + ln C ⇒ ln y = ln(x3 · C) ⇒ yo = x3 · C

10 CAPITOLUL 1. ECUAŢII DIFERENŢIALE

Pas 2
Fie C = C(x), atunci căutăm soluţia generală a ecuţiei diferenţiale liniare
de ordinul ı̂ntâi de forma:

y = x3 · C(x)

Pas 3
Derivăm y de la Pasul 2:

y 0 = 3x2 C(x) + x3 C 0 (x)

Pas 4
Înlocuim ı̂n ecuaţia diferenţială neomogenă pe y de la Pasul 2 şi pe y 0 de
la Pasul 3:
3
3x2 C(x) + x3 C 0 (x) = x3 C(x) + x
x
Termenii ce conţin C(x) se reduc şi obţinem:

1 1
x3 C 0 (x) = x ⇔ C 0 (x) = ⇔ C(x) = − + K
x2 x
Pas 5
Revenim la Pasul 2 şi obţinem soluţia generală a ecuaţiei diferenţiale
liniare de ordinul ı̂nâi:
 
1
3
y =x − +k
x

Metoda 2: aplicarea directă a formulei:

Ecuaţia diferenţială dată trebuie să aibă forma generală (1.6). Pentru
aceasta, ducem ı̂n membrul stâng termenul ı̂n y:

3
y0 = y+x
x
Identificăm funcţiile a(x) şi b(x):

3
a(x) = şi b(x) = x
x
Calculăm pe rând integralele ce apar ı̂n soluţia (1.9):
Z Z
3
a(x)dx = dx = 3 ln x = ln(x3 )
x
1.3. ECUAŢII DIFERENŢIALE REDUCTIBILE LA LINIARE 11

Observaţie: Cu toate că lucrăm cu primitive nu mai punem constanta,

deoarece se presupune că, constanta K ce apare ı̂n soluţia (1.9) ı̂nglobează
toate constantele ce apar pe parcurs.
Z Z Z Z
R −3 1
b(x)e− a(x)dx dx = x · eln x dx = x · x−3 dx = x−2 dx = −
x

Înlocuim ı̂n (1.9) şi obţinem soluţia:

     
3 1 1 1
y = eln(x ) − + K ⇔ y = x3 − + K ⇔ y = x3 − + K
x x x
Revenim la Problema Cauchy şi ı̂nlocuim x ↔ 1, y ↔ 2 ⇒ 2 =
−1 + K ⇒ k = 3. Deci soluţia Problemei Cauchy va fi:
 
3 1
y =x − +3
x

1.3 Ecuaţii diferenţiale reductibile la liniare

1.3.1 Ecuaţii diferenţiale Bernoulli
O ecuaţie diferenţială de tip Bernoulli poate fi redusă la o ecuaţie diferenţială
liniară de ordinul ı̂ntâi printr-o transformare a funcţiei necunoscute. Forma
generală a unei ecuaţii diferenţiale Bernoulli este:

y 0 = a(x)y + b(x)y α , α ∈ R − {0, 1} (1.10)

Funţiile a şi b sunt funcţii continue date ı̂n variabila x, iar α este un
număr constant. Pentru α = 0 ecuaţia este o ecuaţie diferenţială liniară
de ordinul ı̂ntâi, iar pentru α = 1 avem o ecuaţie diferenţială cu variabile
separabile, deoarece poate fi scrisă:

y 0 = y(b(x) + a(x)).

Efectuăm schimbarea de funcţie necunoscută:

z = y 1−α , z = z(x) (1.11)

ceea ce este echivalent cu

1
y = z 1−α , z = z(x)

Derivând ı̂n raport cu variabila x avem:

1 1
y0 = z 1−α z 0 (1.12)
1−α
12 CAPITOLUL 1. ECUAŢII DIFERENŢIALE

Înlocuind y şi y 0 ı̂n ecuaţia (1.10) avem:

1 α 1 α
z 1−α z 0 = a(x)z 1−α + b(x)z 1−α
1−α

Împărţim ecuaţia de mai sus la coeficientul lui z 0 şi acesta devine:

z 0 = (1 − α)a(x)z + b(x)

care este o ecuaţie diferenţială liniară de ordinul I ı̂n necunoscuta z =

z(x). După ce se obţine soluţia ecuaţiei diferenţiale de ordinul I se
revine la schimbarea de variabilă z = y 1−α pentru a afla soluţia ecuaţiei
diferenţiale Bernoulli.
√
Exemplul 1.4. Să se integreze ecuaţia lui Bernoulli: xy 0 − 4y = x2 y

Ecuaţia dată mai poate fi scrisă:

4 1
y0 − y = x · y2 (1.13)
x
1
De aici onservăm că α = 2 iar conform substituţiei lui Bernoulli avem:
1 1
z = y 1− 2 ⇒ z = y 2 ⇒ y = z 2

Prin derivare ı̂n raport cu x avem: y 0 = 2zz 0 . Înlocuim ı̂n ecuaţia

diferenţială (1.13) şi se obţine:

4 2
2zz 0 = z + xz
x
ı̂mpărţim această ecuaţie prin 2z şi se obţine ecuaţia diferenţială liniară
de ordinul ı̂ntâi neomogenă:
2 x
z0 = z+
x 2
Omogenizăm această ecuaţie:
Z Z
0 2 dz 2 dz 2dx
z − z⇔ = z⇔ = ⇔ zo = x2 · C
x dx x z x

Se caută soluţia ecuaţiei diferenţiale neomogene de forma: z(x) = x2 ·

C(x) care prin derivare ca produs de două funcţii devine: z 0 = 2xC(x) +
x2 C 0 (x). Înlocuind ı̂n ecuaţia neomogenă se obţine: 2xC(x) + x2 C 0 (x) −
2 2 x 0 1
x x C(x) = 2 care se reduce la C (x) = 2x ceea ce prin integrare conduce
1.3. ECUAŢII DIFERENŢIALE REDUCTIBILE LA LINIARE 13

√
la aflarea funcţiei: C(x) = ln x + K. Revenind la soluţia căutată vom
avea: √
z = x2 ln x + K

Atunci, soluţia ecuaţiei Bernoulli va fi:

√
2
y = x4 ln x + K