Cucuteni – 5000 REDIVIVUS

10. PÂNZARUL MOLDOVENESC NAVĂ COMERCIALĂ SI DE

LUPTĂ ÎN TIMPUL LUI STEFAN CEL MARE SI SFÂNT
Botez Daniel ing. diplomat inginerie navală şi navigaţie
Botez Doru Cdor (r) dr. ing.
Rezumat. Datorită condiţiilor economice dar şi militare din vremea domniei lui Ştefan cel
Mare şi Sfânt, flota moldovenească a luat o amploare deosebită. Lucrarea scoate în evidenţă
faptul că pânzarul moldovenesc a fost o navă puternică din toate punctele de vedere, care a
asigurat efectuarea comerţului maritim, dar şi apărarea cetăţilor şi a căilor mariti-me
moldoveneşti. În lucrare sunt evidenţiate date tehnice cunoscute ale acestei ambarcaţiuni,
fotografii şi schiţe după care a putut fi reconstituit.
Multe cuvinte frumoase şi
emoţionante au fost scrise de
istorici pentru a caracteriza domnia
marelui principe Ştefan cel Mare
trecut la veşnica odihnă acum cinci
veacuri. Una dintre ele - şi dintre
cele mai puţin cunoscute - datează
de acum peste şase decenii şi
aparţine cuiva care a cercetat cu
pasiune şi devotament literatura şi
arta acelei vremi, profesorul Emil
Turdeanu. Asupra cuvintelor sale
se cade să luăm aminte, mai cu
seamă în ziua de azi: „Opera lui Ştefan cel Mare a crescut printr-un efort tenace şi de
lungă durată. Ea ne apare azi cu atât mai mare, cu cât greutăţile din care ea s-a rupt
au fost mai aspre şi cu cât ea răsfrânge mai limpede, până în cele mai risipite
amănunte, voinţa de creaţie a unui om de geniu”.
În timpul celor 47 de ani de domnie, marele voievod al Moldovei, Ştefan cel
Mare şi Sfânt, a încheiat 20 de tratate internaţionale, dintre care nouă sunt legate de
activitatea comercială. Ştefan cel Mare şi Sfânt acordă privilegii atât negustorilor
braşoveni cât şi liovenilor (Suceava, 3 Iulie 1475) sau ungurilor (Suceava,10 Iulie
1475), polonezilor sau lituanienilor (Hârlău,12 Iulie 1499), “să vină în Moldova cu
toate negoaţele lor şi mărfurile lor, să cumpere şi să vândă, plătind vamă dreaptă, cu
condiţia ca aceştia... să plătească vama după cartea de drepturi ce le-am scris şi le-am
dat”.
Pentru o mai bună fluctuaţie a mărfurilor importate, tranzitate sau exportate,
precum şi din punct de vedere militar, Moldova era împărţită în Ţara de Sus şi Ţara de
Jos, ce cuprindeau mai multe ţinuturi şi târguri. Printre altele, se aflau ca importanţă
comercială şi militară, ţinutul Covrului, cu târgul şi schelele Galaţiului, ţinutul Chiliei
şi al Cetăţii Albe, ţinutul Soroca care cu târgul ei era cetate pe Nistru în legătură cu
Tighina şi cu Cetatea cea mare de la Liman. In preajma acestor cetăţi, în lungul

219
 Cucuteni – 5000 REDIVIVUS

Nistrului umbla drumul de negoţ de la Liov înspre cetatea Mării. În lungul Siretului
era al doilea drum mare către cetatea Chiliei. Mărfurile, dintre cele mai diverse, care
circulau pe aceste drumuri erau pentru export, import sau pentru transport cu pânzare
(veliere moldoveneşti) pe Marea Neagră. De bunul mers al negoţului, siguranţa şi de
starea drumurilor se interesa însuşi domnitorul.
Un loc deosebit în activitatea domnitorului l-a ocupat cetatea Chiliei, port de o
excepţională valoare militară şi comercială. Se cunoaşte că cetatea era dorită atât de
Matei Corvin cât şi de sultanul Sublimei Porţi, precum şi de domnul Ţării Româneşti,
Radu cel Frumos, care, de altfel, ducea o politică filoturcă. Pentru a preîntâmpina
viitoarele expediţii a celor amintiţi, la 23 ianuarie 1465 Ştefan cel Mare cucereşte
Chilia, iar peste 5 ani, la 27 februarie 1470, devastează şi incendiază porturile
dunărene, mai ales marele centru comercial al Brăilei, apărând în acest fel portul Chilia
şi ajutând şi la dezvoltarea Galaţiului, târg care va cunoaşte de la această dată o
ascensiune continuă.

Fig.1 Pânzar moldovenesc din sec. XV.

Importanţa strategică şi comercială a Cetăţii Albe şi Chiliei, principalele porturi

maritime ale Moldovei medievale, sunt sugerate şi de însemnările informatorului
Hunberg Hans Tucher, călător interesat, în anul 1478 prin Moldova. Şi de la Liov,

220
 Cucuteni – 5000 REDIVIVUS

drumul se îndreaptă spre Moldova. Spre Suceava, distanţa era de 30 de mile (1 milă
germană = 7,5 km n.a.). De la Suceava spre Cetatea Albă (port la mare), un oraş la
capătul Moldovei, distanţa era de 40 de mile germane. Cele două oraşe aparţin lui
Ştefan Voievod, domn creştin al Moldovei. Prin ţara sa se poate călători în pace. Toate
acestea, presupun şi existenţa unei puternice flote, construită şi manevrată de
moldoveni, flotă care, pe timpul domniei lui Ştefan cel Mare efectua incursiuni
îndrăzneţe, transporta trupe şi materiale de război având, nu odată, rol important în
câştigarea luptelor.
Flota comercială şi-a purtat pavilioanele cu cap de zimbru şi stele pe Dunăre,
Marea Neagră şi Mediterana. Continuând vechea tradiţie a constructorilor de nave,
Ştefan cel Mare dezvoltă şantierele navale de la Cetatea Albă şi Chilia, căci lemn se
găsea din belşug. Lucrătorii de corăbii căutau mai ales stejarii moldoveneşti şi îi lăudau
a fi pentru nave, mai buni decât oricare alt lemn, dar şi mai tari împotriva cariilor. Iar
pentru catarge găseau brazi înalţi şi drepţi ca lumânarea, pe care muntenii îi purtau pe
apele Bistriţei şi Siretului.
Moldova maritimă, cu porturile Cetatea Albă şi Chilia, era singura opozantă şi pe
mare turcilor, după ce în 1475 cetatea genoveză Caffa, fusese ocupată de turci şi
comerţul genovez în Marea Neagră încetează. Flota militară şi comercială a
Moldovei menţine legături strânse cu cetatea genoveza, unde trăiau şi români. Această
flotă era formată dintr-o singură categorie principală de nave, cunoscute sub numele de
pânzare moldoveneşti. Acest tip de navă este descrisă de Comandorul C. Ciuchi în anul
1904, cu menţiunea că se reproduce o stampă procurată de Grigore M. Sturza în secolul
trecut, copie pe care este reprodusă mai jos.
Iată şi descrierea pe care o face Ciuchi. „Vasele moldoveneşti pe la anul 1500
aveau aproape forma corăbiilor de pe Dunăre ce se văd şi azi. Prova era înaltă şi
întoarsă ca la gondole (fig.2), pupa tăiată drept şi terminată cu două coarne, care
serveau probabil pentru legarea bastimentului. Cârma era o ramă solidă, câte una în
fiecare bord, întărită cu fier la pană (partea inferioară a unei rame care execută
propulsia ambarcaţiunii), care se lăţeşte în extremitatea inferioară. Vasul are punte.
Copastia (bordură de lemn sau de metal montată la partea superioară a parapetului sau
a balustradei bordajului unei nave) e închisă numai în parte, probabil pentru a putea
servi de rame. Pe punte se văd două bastoane susţinute de două straiuri (parâmă
vegetală sau din metal care susţine un arbore de navă împiedicându-l să se încline
spre pupa navei). Acestea constituie, desigur, adăpostul oamenilor de serviciu. Un
catarg simplu şi o vergă ţin o velă înfăşurată. Vela pătrată este cu mai multe serii de
terţarole (porţiune dintr-o pânză de navă care se strânge prin înfăşurare pentru a reduce
suprafaţa de pânză expusă vântului) şi bastimentul este reprezentat după luarea
terţarolei (reducerii suprafeţei velei), în momentul manevrei. Marinarii au costumul
naţional: căciulă, cămaşă cu mâneci large. Echipajul era format, probabil din 5-6
marinari necesari manevrării velelor şi un cârmaci. Velatura era compusă dintr-o velă
pătrată pentru navigaţie cu vânt de pupa şi o velă pe spetează pentru vânt travers”
(fig. 1).

221
 Cucuteni – 5000 REDIVIVUS

Pavilionul este roşu, având un cap de bour cu o stea cu cinci raze între coarne cu
o lună nouă în stânga sus şi o stea cu cinci raze în dreapta sus. Aceste arme ar

Fig. 2 Secţiune transversală şi longitudinală într-un pânzar moldovenesc.

corespunde lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, după o piatră aflată la Muzeul arheologic din
Odesa. Aceasta este într-adevăr singura stampă, dar nu şi singurul document cu o
asemenea navă. La mânăstirea Suceviţa, pictată în anii 1595-1596, se păstrează o
frescă şi o icoană cu două nave cu pavilion moldovenesc, dacă nu identice, cel puţin
ciudat de asemănătoare cu pânzarul nostru. Prova este înaltă şi uşor curbată înapoi,

222
 Cucuteni – 5000 REDIVIVUS

asemeni navelor de comerţ romane din sec. II e.n. în reprezentări de pe pietre funerare
sau mozaicuri bizantine mai târzii destul de des întâlnite. Iată, deci, un element de
continuitate romană în construcţiile navale, preluat mai apoi de navele otomane.
Un astfel de tip de provă se întâlneşte în Marea Neagră, mult mai agitată decât
Marea Marmara, Egee sau chiar Mediterana şi se poate întâlni şi astăzi la navele
costiere turceşti de tipul „cechirne” sau la lotcile pescăreşti mari. Însemnele
moldoveneşti, cel puţin în privinţa culorilor, sunt prezente la aproape toate
reprezentările de nave din picturile bisericeşti din sec. XV-XVI, de la Râşca, Humor,
Moldoviţa, Voroneţ, Neamţ etc. Portul ce îl numim astăzi „naţional” este de fapt portul
de zi cu zi al locuitorilor fostei Dacii. Într-adevăr, pânzarul moldovenesc, aşa cum este
el prezentat în documentele vremii era o navă solidă construit din stejar şi avea o
lungime de 29,2 m, o lăţime de 8 m şi un pescaj de 2,8 m (fig. 2). Luându-ne după
caracteristicile de construcţie şi mai ales după raportul dintre lungimea navei (L) şi
lăţimea ei (B) (aprox. 3,5), putem spune fără frica de a greşi că pânzarul moldovenesc
deşi era folosit şi în luptă, era mai de grabă o navă destinată transportului de mărfuri.
Aceasta se poate observa şi din desenele de construcţie ale pânzarului, observând că
nava este foarte încăpătoare (pentru a încăpea cât mai multe mărfuri) şi nu suplă cum
este o navă echipată pentru luptă, care are un raport lungime/lăţime L/B = 7÷9, pentru
a atinge viteze mari, dar şi pentru a fi foarte manevrabilă, calităţi indispensabile unei
nave de luptă. Deplasamentul unui pânzar nu depăşea 40 tone, deplasament de loc
neglijabil pentru acea vreme. Propulsia era asigurată în principal cu vele, iar în
perioadele fără vânt cu rame. Nava era dotată cu două vele, una pătrată poziţionată pe o
vergă, care se putea desfăşura prin coborâre. Aceasta era folosită în special atunci când
vântul sufla din zona pupa (partea din spate a navei). O a doua velă era tot o velă
pătrată, susţinută de un ghiu (o vergă orientată spre pupa şi care are rolul de a susţine
vela orientată spre pupa, în aşa fel încât aceasta să primească cât mai mult vânt din
direcţia bordului (de la travers). Manevra velelor se făcea cu şcote şi fungi (manevre
din parâme vegetale care folosesc la manevra velelor). Schimbarea direcţiei de mers se
făcea cu ajutorul a două cârme rudimentare, care aveua forma unor rame pentru vâslit,
dar de dimensiuni mai mari şi erau întărite la partea inferioară (la pana ramei) cu metal.
În bordaj, imediat sub copastie (balustradă) erau practicate nişte degajări folosite
pentru introducerea ramelor, atunci când situaţia o cerea ca nava să fie propulsată cu
rame. Astfel de situaţii erau: atunci când nu era vânt, când navigau prin locuri foarte
strâmte sau când se executau manevrele de acostare sau plecare de la cheu. Forma
corpului navei (coca) arată că nava avea o bună stabilitate pe mare (fig 2). Se observă
că forma corpului nu era nici cu fundul plat, aşa cum se construiesc şi astăzi navele
pentru fluviu, dar nici cu fundul rotund, ceea ce ar fi făcut ca nava să aibă un ruliu
(balans în plan transversal), care la valuri mari, în furtună, ar fi pus-o în mare pericol
de a se răsturna. Coca are o formă specială care elimină aceste pericole, dar şi conferă
o suprafaţă mare (o rezistenţă mare) la acţiunea vântului dintr-un bord, deci are o mult
mai mică derivă la mers înainte. Toate aceste caracteristici îl făcea apt pentru a naviga
în mări considerate îndepărtate pentru acea vreme ca Marea Egee şi Marea Mediterană.

223
 Cucuteni – 5000 REDIVIVUS

Putem astfel afirma cu siguranţă că moldovenii au avut în veacul al XV-lea o

flotă deloc neglijabilă, alcătuită din nave de construcţie proprie. Aceasta nu înseamnă
că prezenta reconstituire epuizează problema, pânzarul fiind redat fidel în izvoarele
existente. În încheiere afirm cu toată tăria că în sec. XV-XVI, pânzarul moldovenesc, a
fost o navă de veche tradiţie romană, ce a influenţat construcţiile navale din zona
răsăriteană a Marii Negre.

Bibliografie
1. Rezachevici C. Despre începutul domniei lui Ştefan cel Mare - Bucureşti, 2001, p.
535-539.
2. Rezachevici C. Dimensiunea dinastică a politicii externe a lui Ştefan cel Mare, în
“Revista de Istorie a Moldovei”, nr. 3 , 2004.
3. Gorovei Şt. 1473 – un an-cheie al domniei lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, în “Ştefan
cel Mare şi Sfânt. 1504 - 2004”,
4. Iorga N. Studii asupra Chiliei şi Cetăţii Albe. Bucureşti, 1899.
5. Giurescu C. C., Giurescu D.C. Istoria Românilor volum II (1352-1606). Ed.
Ştintifică şi Enciclopedică Bucuresti (1976).

224