UNIVERSITATEA „OVIDIUS” CONSTANŢA

FACULTATEA DE TEOLOGIE
MASTER: MANAGEMENTUL TURISMULUI RELIGIOS
ANUL II semestrul II

REFERAT
MĂNĂSTIREA RAFAILA

Monumente reprezentative de artă religioasă din spaţiul ortodox 2

COORDONATOR: Pr.Lect. univ. dr. Doru Negricea

MASTERAND: Vasilică Andrei

Constanta

2023

1
 Legenda consemnată de I. Gh. Popescu la 17 februarie 1882 se păstrează în arhiva
actuală a Mănăstirii Rafaila, pe care o redăm în continuare: „vechimea acestui schit se ridică
până la Ştefan cel Mare(1457-1504). Se spune că în urma unei biruinţe asupra păgânilor,
drept mulţumire lui Dumnezeu, Ştefan a dăruit o mare întindere de pământ unui călugăr, cu
numele Rafail, care a ridicat o bisericuţă de lemn, punând astfel începutul unui schit, pe care
poporul l-a numit, după numele întemeietorului, schitul Rafaila. Bisericuţa de lemn a dăinuit
până la început secolului XIX. O altă însemnare aduce în plus câteva precizări, şi anume:
Lupta în care Ştefan a câştigat această biruinţă a fost cea de la Podul Înalt (1475); păgânii
pe care ia bătut au fost turcii. Cazul cu monahul Rafail, căruia i-a fost dăruită moşia, a fost
astfel: înainte de călugărie, Rafail se numea Radu Bălteanu şi era fiul unui pădurar din lunca
Băltenilor. Acest pădurar împreună cu soţia sa şi, probabil cu alţi copii, fuseseră ucişi de
turci. Singurii supravieţuitori din familia pădurarului au fost acest Radu, împreună cu o soră
a sa, Irina. Pe aceşti fraţi orfani i-a întălnit Ştefan Vodă prin lunca Băltenilor, din sus de
Vaslui, plângând pentru moartea părinţilor lor şi cerând răzbunare de la Domnitor. Ca drept
mângâiere, Marele Voievod a dat la amândoi copiii pădurarului Bălteanu câte o moşie. Irinei
i-a dat moşia cuprinsă între steagul I şi II, care începe de la apa Rahova şi apa Bârladului.
Pe aceste locuri, se găsesc astăzi satele Oşeşti, Cosmeşti, Chetreşti şi Deleşti. Lui Radu i-a
dat moşia cuprinsă între steagul II şi III. Pe aceste locuri se găsesc acum satele Rafaila şi

2
Buda. Hotarul moşiei începe de la locul ce se află în vremea noastră între satul Buda şi
Oşeşti şi căruia oamenii îi zic Valea Albă şi ţinea până dincoace de Mălineşti. Pe lângă
această danie, Ştefan l-a făcut pe Radu şi oştean vestit al său, lucru pentru care a purtat o
bucată bună de vreme numele de Radu Arcaşu. Mai pe urmă însă, lăsându-se de ostăşie a
mers la Mănăstirea Neamţului şi sa făcut călugăr, schimbându-şi numele din Radu, în Rafail.
Câtă vreme o fi trăit în această mare lavră a Moldovei, nu se ştie. Dar ştiut lucru este că
după o vreme oarecare, aducându-şi aminte de locurile unde s-a născut şi a crescut, s-a
retras la moşia sa, pe care o primise ca danie de la Voievodul Ştefan, şi acolo, în fundul văii
Stemnicului, pe nişte locuri acoperite cu păduri bătrâne încă neumblate de picior omenesc, a
ridicat o bisericuţă de lemn, care nu este alta, decât cea mai sus amintită, care a dăinuit până
în secolul XIX şi cu care a pus început schitului Rafaila ce dăinueşte până astăzi. Toate
aceste lucruri au fost însemnate într-un hrisov al schitului Rafaila, scris cu litere mari de aur
pe o piele de vită. Hrisovul, astăzi, este pierdut. Ultima dată sigură despre existenţa lui, este
ziua de 24 iunie, anul 1899, când a fost văzut în mâna preotului I. Hăulică, parohul comunei
Dumbrăveni, un strănepot al Irinei şi s-a citit de către stareţul schitului Rafaila, ieromonahul
Ilarie Popescu împreună cu D-l Ilie Verescu”.

După unii, Ştefan cel Mare, în urma victoriEi asupra otomanilor, s-ar fi retras în
fundul văii Stemnicului, iar în timpul odihnei din cortul său, are un vis, prin care este inspirat
să facă danie locul respectiv pentru ridicarea unui lăcaş religios. Dania îi revine călugărului
Rafail, care întemeiază un schit de călugări şi ridică bisericuţa din lemn. Noua ctitorie va
primi numele Schitul lui Rafail sau Schitul Rafaila. Locul vechii biserici unde se afla altarul
se păstrează şi azi lângă biserica de zid ridicată la 18341 , unde a fost ridicat un Aghiasmatar.

Se crede că schitul de lemn a fost ridicat pe la 1531 2. Există şi ipoteza construirii

schitului de călugărul Rafael Bălteanu la 16813.

Unele surse consemnează şi legenda întemeierii schitului de un tâlhar numit Rafail sau
de un oştean al lui Ştefan cel Mare4. La sfinţirea bisericii parohiale „Sfinţii Voievozi” din
Rafaila din 10 noiembrie 1929 participă şi episcopul Iacov Antonovici, care este primit la
schit de stareţ cu ceremonialul cuvenit. Autorul cronicii vizitei episcopului Iacov Antonovici
1
Veniamin Pocitan, Schitul Rafaila – Vaslui, în Buletinul Episcopiei Huşilor, An VIII, nr. 7-8, iulie 1932, pagina
60
2
Vasile Dumitrache, Mănăstirile şi schiturile României pas cu pas. Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, Vol. II,
Editura Nemira, Bucureşti, 2002, p. 556-557
3
Mihai Vlase, Ghidul aşezămintelor monahale ortodoxe din România, Editura Biserica Ortodoxă, Bucureşti,
2004, Ediţia IX, p. 194
4
Arhiva Institutului Naţional al Monumentelor Istorice, Fond Comisia Monumentelor Istorice, dosar 2828/1921-
1941, f. 2v

3
nota: „Pe locurile acestea se simte şi acum duhul marelui Voievod Ştefan care a biruit în
atâtea războaie şi a înfrumuseţat ţara cu mulţime de biserici şi mănăstiri. Dragostea de ţară
şi marea evlavie a lui trebuie să o sădim şi în sufletele tineretului de astăzi, pentru că şi astăzi
ţara noastră, mare şi frumoasă, este pândită de mulţi vrăjmaşi şi trebuie apărată cu orice
jertfe”.5

Personaj legendar sau real, călugărul Rafail „este cel ce de toate s-a despărţit şi cu
toate s-a împreunat, adică s-a despărţit de cele vremelnice şi s-a împreunat cu cele veşnice”6.
Probabil pentru întemeietorul schitului Rafaila „monahismul înseamnă stăruinţa clipă de
clipă, într-u dobândirea desăvârşirii fiinţei, înseamnă o viaţă întreagă închinată rugăciunii,
ascezei şi contemplaţiei, în retragere de lume şi ascultare de un părinte duhovnicesc.
Dintotdeauna, monahii şi-au ales locuri izolate unde să intensifice comunicarea cu Dumnezeu
şi să-şi disciplineze firea cu ajutorul harului dumnezeiesc, renunţând la tot ce îi îndepărtează
de Dumnezeu şi de unirea cu El. Ei s-au străduit neîncetat să ajungă la desăvârşire. Dar
niciodată n-au pretins că au atins-o, aceasta reprezentând un urcuş continuu, fără oprire,
fără a avea un punct culminant de la care să nu mai poată continua”. Esenţiale pentru un
monah sunt ascultarea, castitatea, sărăcia de bună voie, smerenia şi curăţirea sufletească7.

Prima atestare documentară a schitului Rafaila este din 4 decembrie 1599, când Porcea
aprod, fiul lui Carachiuzel şi al Mariţei, nepotul logofătului Coste „de bună voia lui, nesilit de
nimeni, nici asuprit şi a vândut dreapta sa ocină şi dedină din ispisoc de împărţeală ce a avut
de la însumi domnia mea a treia parte din satu Todireşti, partea de sus şi cu loc de mori pe
pârâul Bârladului şi pe Şacovăţ şi cu o poiană de la mănăstirea zisă Rafail şi cu grădini şi cu
vie acolo la mănăstirea ce este în ţinutul Vaslui. Aceia a vândut slugii noastre Ursu
Pătrăşcan, fost staroste şi cneaghinei lui, Nastasia, pentru 150 taleri de argint”. Plata
proprietăţii este realizată în faţa domnitorului Ieremia Movilă (1595 – 1600; 1600 – 1607)8.

5
N. D., Sfinţirea Bisericii din Rafaila, în Buletinul Episcopiei Huşilor, An VI, nr. 12 din 1 decembrie 1929, p.
179
6
Istoria Isihasmului în Biserica Ortodoxă Română în Filocalia, Vol. VIII, Editura Humanitas, Bucureşti, 2002,
p. 599; vezi şi Lumina din inimi. Spiritualitate isihastă în traducerea şi tâlcuirea Părintelui Stăniloaie,
Antologie tematică alcătuită, ca teză de licenţă, sub îndrumarea I. P. S. Daniel, Mitropolitul Moldovei şi
Bucovinei, de Liviu Petcu şi Gabriel Herea, Editura Trinitas, Iaşi, 2003, p. 512
7
Istoria Isihasmului în Biserica Ortodoxă Română, p. 599; Lumina din inimi..., p. 511
8
Documente privind Istoria României, comitetul de redacţie: Ion Ionaşcu, L. Lăzărescu Ionescu, Barbu
Câmpina, Eugen Stănescu, D. Prodan; redactor responsabil: Mihail Roller, Veacul XVI, A. Moldova, Vol.
IV(1591-1600), Editura Academiei Republicii Populare Române, Bucureşti, 1952, p. 273, nr. 338; menţiune în
Catalogul documentelor moldoveneşti din Arhiva Istorică Centrală a Statului, Vol. I, 1387- 1620, Bucureşti,
1957, p. 523, nr. 1062

4
 Documentele cercetate demonstrează existenţa schitului Rafaila în hotarul moşiei
Oşeşti, pe valea Stemnicului şi nu pe locul actual de amplasare. La 1636, documentele
amintesc locul unde a fost mănăstirea Rafail. Cartea domnească dată de Vasile Lupu la 2 iulie
1637 către Grigorii de Cozmeşti „cum s-au pârât de faţă Ionaşcu Cur(ea) şi nepotu-său,
Vasâle, şi alţii ai lor, cu Porce şî cu Postolachi, pentru un loc de mănăstire, ce să cheamă
Rafail(a), în hotarul Oşeştilor, la obârşia văii Ezăr(ului)”9

Cartea domnească din 2 iulie 1637 ne arată înfăţişarea în faţa domnului Vasile Lupu a
lui Ionaşc Cure, nepotului său, Vasile, şi alţi oameni cu Porce şi Postolache „pentru un loc de
mănăstire ce se chiama Rafaila în hotarul Oşăştilor la obârşia văii”. Ionaşc Cure susţine că
este locul lor10 .

Mutarea şi reconstrucţia bisericii schitului Rafaila le putem plasa între 1637 – 1660.
Cartea domnească din 30 august 1660 atestă şi hramul bisericii schitului Rafaila: Maica
Precista (astăzi este Naşterea Maicii Domnului). Credem că domnitorul Vasile Lupu are un
aport deosebit la reconstrucţia bisericii schitului. În pomelnicul ctitorilor care au zidit biserica
sunt amintiţi Vasile Voievod, Teodosia Doamna şi Ştefan Voievod56 . Diaconul Iosif E.
Naghiu se întreba într-un articol‫„ ׃‬Ar fi interesant să ştim măcar numele stareţilor care s-au
succedat de la 1864 până azi. Nu cunoaştem nici numele lor înghiţite de praful ce acoperă
eventualele acte vechi ascunse prin cine ştie ce unghere. Din seria stareţilor abia putem
pomeni patru.”11

Biserica actuală a schitului a fost zidită în 1834 cu binecuvântarea mitropolitului

Veniamin Costache, osteneala ieoroshimonahului Iorest şi a unor patrioţi, aşa cum reiese din
pisania aşezată deasupra uşii de la intrare din tinda bisericii: „S-au sfinţit acest sfânt lăcaş cu
blagoslovenie Kiriu Veniamin mitropolit prin osteneala şi oserdia sfinţiei sale Iorest
ieroshimonah şi cu ajutorul altor patrioţi la let 1834 mai” 12. Potrivit inscripţiei de pe tabloul
ctitoricesc, biserica s-ar fi terminat la 16 octombrie 1836, în timpul superiorului,
arhimandritul Teodosie Ivanovici Bearca13. În biserică se păstra un portret de pânză(L=2m şi
l=1.30m) pe care erau pictate 2 cete de monahi, 6 la dreapta şi 7 la stânga, în frunte cu
ieroschimonahii Ierotei şi Calimah, ţinând biserica în mâini, în calitate de ctitori. Redăm
9
Documenta Romaniae Historica, A. Moldova, vol. XXIV (1637-1638), volum întocmit de C. Cihodarul şi I.
Caproşu, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1998, p. 128, nr. 135; 54 D. A. N. I. C., Documente Istorice,
CMXLVI/18, f. 47v;
10
D. A. N. I. C., Documente Istorice, CMXLVI/18, f. 47v;
11
Diacon Iosuf E. Naghiu, Sf. Mănăstire Rafaila în Cronica Huşilor, an VI, nr. 9, septembrie 1839, p. 457
12
Veniamin Pocitan, op. cit., p. 60
13
Arhiva Institutului Naţional al Monumentelor Istorice, Fond Comisia Monumentelor Istorice, dosar
2828/1921-1941, f. 1;

5
inscripţia de pe portretul amintit: „Iorest ieroshimonah şi Kalimac, ctitorii, împreună cu
ucenicii săi; Ianco ajuto la anul 1836 s-au săvârşit Octomvrie din 16 zile oserdie superiorului
mo Rafaila arhimadrit Tedosie Ivanovici Barcă: 1869, 10 Februarie s-au reînnoit acest portret
ctitoricesc”14.

În Sinodicul schitului Rafaila I. Gh. Popescu nota la 17 februarie 1882: „Biserica cu

hramul Naşterea Prea Sf. Născătoare de Dumnezeu din schitul Rafaila, plasa Stemnicul jud.
Vaslui s-a zidit la anul 1834 cu blagoslovenia mitropolitului Veniamin Costachi prin ostenela
şi oserdia ieroschimonahului Ioreste Nacialnicul Schitului Rafaila şi cu ajutorul altor patrioţi
după cum se constată din inscripţia aflată pe o piatră ce este deasupra uşei bisericii din
afară”. Referitor la binefăcatorii bisericii I. Gh. Popescu consemnează în Sinodic:
„Arhimandritului Mavrentie şi Nichifor Bujoreanu şi monahii Isaiia, Iakint, protosincelul
Veniamin au făcut Sfintele vase de argint, cadelniţa şi mai multe veşminte în biserică”15.

La 1921, în interiorul bisericii se găsea un portret pe pânză pictat al Mitropolitului

Veniamin Costachi precum şi a ctitorilor cu ucenicii lor. Cele 4 corpuri de case erau
construite în urmă cu 40 de ani16. Tâmpla era din lemn iar vechimea era apreciată la
aproximativ 80 de ani (cca. 1841)17. Chestionarul din 1921 menţionează şi pomelnicul
ctitorilor bisericii din 16 decembrie 1836: „Iorest Ieroschimonah, Erei Vasile, Monah Irinarh,
Zamfira, Ieroschimonah Samoil, Paraschiva, Ierosch. Ghenadie, schimonah Veniamin, Oprea,
Iustina, Maria, Monah Constanti, Anastasia, Artimon monah, Istrate schimonah, Silvestru
Vasile, Vasile Voievod, Teodosia Doamna, Şteafan Voievod, Grigoraş, Ioana şi tot niam
acesta este”18.

În 1921 se aflau la biserică 3 clopote: clopotul mare cu inscripţia „leat 1831”, un

clopot mic „leat 1806” şi unul mic fără inscripţie 19. Un document din 1853 ne atestă: „Rafaila.
Mănăstirea de Piatră cu hramul Naşterea Prea Sft. Născătoare de Dzeu închinat Seminariei
Viniamina, Mănăstirea Socola, 1853”20.

Catagrafia schitului Rafaila din 1864, consemna zidirea bisericii din piatră la 1834 prin
„osârdia ieroschimonahului Iorest Ursăchescu”, starea foarte bună a bisericii, vechimea şi

14
Veniamin Pocitan, op. cit., p. 60
15
Veniamin Pocitan, op. cit., p. 61; Arhiva Bisericii Parohiale din satul Rafaila, Sinodicul bisericii;
16
Arhiva Institutului Naţional al Monumentelor Istorice, Fond Comisia Monumentelor Istorice, dosar
2828/1921-1941, f. 1;
17
Ibidem, f. 1v
18
Ibidem, f. 2v;
19
Ibidem, f. 2v;
20
Arhiva Episcopiei Huşilor, Fond Episcopia Huşilor, dosar 13/1854, f. 35;

6
degradarea acoperişului. Casa egumenească cuprindea două odăi mari cu două iatace, pereţii
din cărămidă. Este atestat beciul de piatră cu nouă ferestre, gratii de fier şi acoperiş putred.
Alături de casa egumenească se afla o „ceteradă”. Din zestrea materială a schitului la 1865
mai remarcăm bordeiul din dosul caselor, cuhnea din piatră, ruinată, fără acoperiş, grajdul cu
pereţi din scândură, lipsit de acoperişul din draniţă, o altă pivniţă boltită cu piatră, deasupra
căreia se afla o başcă de piatră situată în spatele altarului bisericii (pivniţa se păstrează şi
astăzi). În faţa bisericii întâlnim o casă cu temelie de piatră alcătuită din patru odăi, cu pereţi
construiţi din nuiele, deterioraţi. O altă casă cu cinci odăi era situată în partea de N a bisericii.
Catagrafia din 1865 atestă şi o fântână cu doi colaci de piatră, iar lângă ea o casă părăsită.
Lângă casele egumeneşti se afla o căsuţă care în vechime a servit ca trapeză394 . În suplica
din 30 aprilie 1871, arhimandritul Teodosie Ivanovici, superior al schitului Rafaila din mai
1865 arăta „ce suferinţe am stat până astăzi acolo, atât din cauza asprimei evenimentelor ce
aduce poziţiunea acelui loc, cum şi din aceea că toate acaretele acelui schit afară de localul
şcolii au fost mai înainte de instalarea mea ruinate şi devenite în ce mai deplorabilă stare de
a nu fi posibil a locui cineva în ele, despre care sunt destule probe şi numeroase reclamaţii
adresate locurilor competente din Bucureşti şi toate au rămas cu o literă moartă”, solicitând
permutarea episcopului.21

La 15/27 august 1873 superiorul mănăstirii Rafaila se adresa printr-un raport

Ministerului Cultelor în care arată lucrările înaintate acestei instituţii în anii 1865- 1867
pentru repararea chiliilor neaprobate, chilii aflate „într-o stare foarte proastă, apoi văzând că
toate iconomiile din anii numiţi mai sus de a se repare chiliile acestui schit au fost zadarnice,
astăzi nu mai îndrăznim a înainta dumneavoastră alte lucrări pentru asemenea reparaţii”
solicitând acordarea locuinţei a câţiva monahi „în casele aflătoare în centrul acestui schit şi
care până la finele anului 1872 au servit case de şcoală, iar astăzi se găsesc case private ale
guvernului prin desfiinţarea şcolii din această comună şi nu numai ca o casă privată ci chiar
ca o casă de locuinţă gospodărească, aflându-se cu şederea în ea şi până astăzi sânţia sa
preotul Ştefan Mihăilescu, fostul învăţător, care este împovărat de o gospodărie grea având
mai multe slugi, vite, câini, toate ţinute în ograda acestui schit şi în faţa bisericii din care
cauză provin murdăria cea mai nesuferită şi scandalizarea monahilor din acest schit, căci ca
călugări depărtaţi de orice afaceri ale lumii trebuie să fim singuri liniştiţi în acest schitişor
pre care guvernul după mila lui Dumnezeu ne susţine şi până astăzi”. 22 Raportul dă naştere la
deplasarea protoiereului de Vaslui la schit pentru cercetarea cazului. În raportul din 7
21
Arhiva Episcopiei Huşilor, Fond Episcopia Huşilor, dosar 11/1870;
22
Ibidem

7
decembrie 1873 protoiereul informează episcopia despre necunoştinţa superiorului faţă de
raportul înaintat ministerului la 15/27 august 1873. Cel mai bătrân monah era Paisie Moşul.
Reiese că în realitate raportul ar fi fost scris de notarul din Buda. Protoiereul solicită căutarea
altor case de către preotul Ştefan Mihăilescu.23 Protoiereul găsise chiliile foarte ruinate şi
călugării care nu voiau să-şi facă nici cea mai mică reparaţie.24

Biserica din lemn a schitului a fost mutată în centrul satului la 1838, de către
ieroschimonahul Iorest25, unele surse ne indică construirea acesteia în 183826. Hramul bisericii
din sat este „Sfinţii Voievozi”. În anii 1865, 1866, 1867 sunt înaintate cereri pentru repararea
chiliilor Schitului Rafaila fără a fi aprobate. Raportul superiorului mănăstirii din 15/27 august
1873[?] atestă starea foarte proastă a chiliilor, solicitându-se câteva chilii care au servit până
în 1872 ca săli de clasă pentru şcoala ce funcţiona acolo. În urma desfiinţării şcolii aceste
chilii au fost transformate în case private ale guvernului în care locuia preotul Ştefan
Mihăilescu, fostul învăţător din comună.27

Inventarul Mănăstirii Rafaila este preluat la 9 decembrie 1876 de ieromonahul

Gherasim Popescu. Se consemnează „una biserică de zid, cărămidă, acoperită cu şindrilă şi
cu clopotniţă, deasupra cu acoperământul vechi, stricat”, trei clopote, unul mare şi două mici
din care unul crăpat, o pereche case din dosul bisericii pentru egumen cu patru odăi, o sală, de
zid, acoperite cu şindrilă, toate în stare de ruină, o casă cu patru odăi în stare proastă, cu sală
pe mijloc, situată din sus de biserică, fără acoperământ, ruinată, aproape a cădea, o casă în faţa
bisericii pe temelie de piatră cu patru odăi, acoperită cu şindrilă, în stare de ruină,
acoperământ putred şi spart, o casă în faţa bisericii cu patru odăi, cu sală în mijloc, acoperită
cu şindrilă, în stare bună, ocupată de şcoala comunală din Buda-Rafaila, o casă cu o odaie,
pereţi de gard, din nuiele, acoperită cu draniţă în stare rea foarte veche, o casă cu odaie, în
livadă, de vălătuci, acoperită cu paie, stare proastă, aproape de ruină, o casă de bucătărie,
perete de zid din piatră, acoperământ de coajă de lemn de tei în stare proastă, pivniţă de piatră,
bună cu două odăi deasupra, în stare rea, acoperită cu draniţă, veche şi putredă, grajd cu
hambar de scânduri acoperământ de şindrilă, vechi stare rea, două chilii separate cu câte o

23
Arhiva Episcopiei Huşilor, Fond Episcopia Huşilor, dosar 17/1840;
24
Arhiva Episcopiei Huşilor, Fond Episcopia Huşilor, dosar 26/1870, f 32-33;
25
Protosinghel Theofil S. Niculescu, op. cit., p. 236;
26
Anuarul Eparhiei Huşilor pe anul 1934, Tipografia şi Librăria George Cerchez, Huşi, 1934, p. 82; Anuarul
Eparhiei Huşilor pe anul 1935, Atelierele Zanet Corlăteanu, Huşi, 1935, p. 108(se susţine ideea construirii
bisericii de enoriaşi); Anuarul Eparhiei Huşilor pe anul 1938, Tipografia şi Librăria George Cerchez, Huşi, 1938,
p. 193(se susţine ideea construirii de ieroschimnicul Iorest);
27
Arhiva Episcopiei Huşilor, Fond Episcopia Huşilor, dosar 53/1870 f 11;

8
odaie, pereţi de vălătuci stare rea, amplasate în livada mănăstirii, lipsesc gardurile şi
zaplazul.28

În jurul anului 1880 stareţul Ilarion Popescu a construit din pământ şi piatră casele
stăreţiei compuse din 8 camere, acoperite cu tablă, iar pe cheltuiala sa pictează la 1898 icoana
Maicii Domnului din biserică.29 În septembrie 1885 situaţia schitului şi anexelor din jur era:
biserică din cărămidă, acoperită din nou cu tinichea, casă spre sud care aparţinuse
egumenului, două case mici în stare bună, o casă cu 4 odăi în faţa bisericii în stare de ruină, o
casă spre nord de biserică cu 4 odăi în stare de ruină, o casă de bucătărie la est de biserică în
stare proastă, o pivniţă de piatră în stare bunişoară cu două odăi deasupra. În clopotniţă erau
amplasate 3 clopote, două foarte mari şi unul mic. Mai sunt atestate: catapeteasma suflată cu
aur din lemn, 30 de strane de lemn din care una arhierească, un potir de argint suflat cu aur şi
multe altele. 4

Biserica din zid a schitului suferă de-a lungul timpului o serie de reparaţii. În 1890
asistăm la repararea acoperişului şi realizarea tencuielilor exterioare 30. Ieromonahul Ilarion
Popescu care a deţinut calitatea de îngrijitor până în 1902 a acoperit cu şindrilă pivniţa de
piatră şi casa amplasată deasupra cu 2 odăi.31

Ieromonahul D. Lascăr, superiorul mănăstirii Dobrovăţ înainta Episcopiei la 30

ianuarie 1914 „recipisa No. 9528, din 22 ian. a. c. a Administraţiei financiare, jud. Vaslui,
pentru suma de(500), cinci sute lei, adunaţi cu pantahuza şi depuşi de Ierom. Galerie Coroi pe
numele şi la dispoziţia schitului”, recipisă ce urma să fie păstrată alături de altele două, care
însumau 1005 lei „ce se vor întrebuinţa la timp în refacerea acoperişului amintitului schit şi
alte reparaţiuni.”32 Ieromonahul Galerie Coroi, îngrijitorul schitului Rafaila şi fratele Ioan
Bostan, a umblat cu condica de pantahuză prin satele Buhăieşti, Bârzeşti, Drăguşeni, Lipova,
Ivăneşti.409 Episcopia Huşilor a fost informată prin raportul nr. 30 din 19 august 1915 că
„biserica cu hramul Naşterea Maicii Domnului, a schitului Rafail, pendinte de Mănăstirea
Dobrovăţ, are absolută nevoie de a i se face din nou acoperişul şi postamentul clopotelor,
după cum se vede şi din copia din deviz”. Era necesară împrejmuirea curţii bisericii şi mici

28
Arhiva Episcopiei Huşilor, Fond Episcopia Huşilor, dosar 59/1876, f 32;
29
Arhiva Schitului Rafaila, dosar 1/1956, f. 7;
30
Arhiva Institutului Naţional al Monumentelor Istorice, Fond Comisia Monumentelor Istorice, dosar
2828/1921-1941, f. 2v;
31
Arhiva Schitului Rafaila, dosar 1/1956, f. 7;
32
Arhiva Episcopiei Huşilor, Fond Episcopia Huşilor, dosar 14⁄1913, f. 124

9
reparaţii la unele camere ale casei de locuit. Administraţia Casei Pădurilor acordă în mod
gratuit din pădurea statului lemnul necesar acoperişului bisericii şi împrejmuirii.33

Între timp, la Mănăstirea Rafaila s-a ridicat o nouă biserică, de data aceasta de zid. A
avut nevoie de câteva lucrări de renovare, necesare din cauza intemperiilor şi a unor
evenimente naturale. Cu toate acestea, călugării care au vieţuit aici nu au putut face asta decât
până în 1954 când comuniştii au desființat lăcaşul religios. Până după Revoluţie, locul a fost
folosit drept sediu C.A.P., lucru des întâlnit în acea perioadă. După căderea regimului,
credincioşii din împrejurimi au insistat ca mănăstirea să fie reînfiinţată, iar acest lucru a avut
loc în anul 1994.

Biserica Mănăstirii Rafaila are planul în formă dreptunghiulară, iar naosul este

delimitat de pronaos prin ziduri groase de piatră. La rândul său, pronaosul este împărţit în
camera sudică şi camera nordică. Pridvorul este unul închis şi se sprijină pe patru
stâlpi. Catapeteasma este din lemn şi este frumos sculptată, înălţându-se până în boltă.

Biserica de la Mănăstirea Rafaila nu este pictată, ci este împodobită cu mai multe

icoane. Doar catapeteasma este pictată, interiorul şi exteriorul fiind tencuite. Lângă biserică,
pe locul altarului vechi, a fost construit Aghiazmatarul. Ansamblul mănăstiresc cuprinde şi o
clădire în care se găsesc stăreţia, arhondaricul, bucătăria, trapeza şi chillile monahilor.

BIBLIOGRAFIE

1. *** Anuarul Eparhiei Huşilor pe anul 1934, Tipografia şi Librăria George Cerchez,
Huşi, 1934.
2. *** Anuarul Eparhiei Huşilor pe anul 1935, Atelierele Zanet Corlăteanu, Huşi, 1935,
3. *** Anuarul Eparhiei Huşilor pe anul 1938, Tipografia şi Librăria George Cerchez,
Huşi, 1938.
4. *** Arhiva Bisericii Parohiale din satul Rafaila, Sinodicul bisericii;
5. *** Arhiva Episcopiei Huşilor, Fond Episcopia Huşilor, dosar 13/1854; dosar
14⁄1913; dosar 11/1870; dosar 17/1840; dosar 26/1870; dosar 53/1870; dosar 59/1876,
f 32.
33
Ibidem, f. 206

10
6. *** Arhiva Institutului Naţional al Monumentelor Istorice, Fond Comisia
Monumentelor Istorice, dosar 2828/1921-1941.
7. *** Arhiva Schitului Rafaila, dosar 1/1956.
8. *** Catalogul documentelor moldoveneşti din Arhiva Istorică Centrală a Statului, Vol.
I, 1387- 1620, Bucureşti, 1957.
9. *** Documente privind Istoria României, comitetul de redacţie: Ion Ionaşcu, L.
Lăzărescu Ionescu, Barbu Câmpina, Eugen Stănescu, D. Prodan; redactor responsabil:
Mihail Roller, Veacul XVI, A. Moldova, Vol. IV(1591-1600), Editura Academiei
Republicii Populare Române, Bucureşti, 1952.
10. *** Istoria Isihasmului în Biserica Ortodoxă Română în Filocalia, Vol. VIII, Editura
Humanitas, Bucureşti, 2002.
11. Cihodarul, C. şi Caproşu, I., Documenta Romaniae Historica, A. Moldova, vol. XXIV
(1637-1638), volum întocmit de Editura Academiei Române, Bucureşti, 1998.
12. Dumitrache, Vasile, Mănăstirile şi schiturile României pas cu pas. Mitropolia
Moldovei şi Bucovinei, Vol. II, Editura Nemira, Bucureşti, 2002.
13. N. D., Sfinţirea Bisericii din Rafaila, în Buletinul Episcopiei Huşilor, An VI, nr. 12 din
1 decembrie 1929.
14. Naghiu, Diacon Iosuf E., Sf. Mănăstire Rafaila în Cronica Huşilor, an VI, nr. 9,
septembrie 1839.
15. Pocitan,Veniamin, Schitul Rafaila – Vaslui, în Buletinul Episcopiei Huşilor, An VIII,
nr. 7-8, iulie 1932.
16. Vlase, Mihai, Ghidul aşezămintelor monahale ortodoxe din România, Editura Biserica
Ortodoxă, Bucureşti, 2004, Ediţia IX.

11