Sunteți pe pagina 1din 3

RAPORT DE AUTOEVALUARE

Anul şcolar 2022-2023
Subsemnata, …., absolventă a….., specializarea …..cu o vechime în învăţământ de….. Sunt
titulara în învăţământ din anul…., iar la ….am fost repartizată în anul şcolar ….

În cursul anului şcolar ....am derulat activităţi didactice, școlare și extrașcolare, în conformitate cu
prevederile contractului individual de muncă și ale fișei postului, după cum urmează:

Proiectarea activităţii

 am întocmit planificările calendaristice şi am elaborat planurile unităţilor de învăţare în conformitate cu


prevederile programelor şcolare și ale metodologiilor aflate în vigoare;
 am predat la termen aceste documente școlare, respectând indicaţiile metodice furnizate de către
responsabilul comisiei metodice;
 am elaborat fişe de lucru necesare unei bune desfăşurări a demersului didactic;
 am elaborat testele de evaluare inițială, continuă/formativă și finală/sumativă, adaptând permanent
procesul instructiv-educativ în funcţie de rezultatele acestor testări, pentru a perfecționa demersul
didactic.

Realizarea activităţilor didactice

 predarea la grupa s-a făcut prin centrarea demersului didactic asupra copiilor, prin urmărirea permanentă
a obţinerii performanţei şcolare;
 în procesul instructiv-educativ am utilizat și metode și strategii didactice capabile să stimuleze
implicarea activă, gândirea copilului şi să-i formeze deprinderi de studiu- învăţarea prin proiecte,
investigația sau portofoliile;
 am aplicat constant metode didactice activ-participative în cadrul activitatilor atât pentru dezvoltarea
competenţelor, abilităţilor şi deprinderilor intelectuale, căt și a celor practice.
 am utilizat tehnicilor şi mijloacelor TIC în cadrul activitatilor (proiector multimedia, internet, platforme
educaţionale, platforme e-learning, prezentări Power Point), pentru proiectarea şi derularea procesului
instructiv-educativ;
 am organizat derularea unor activităţi extrașcolare și extracurriculare în cadrul proiectului ....
 am promovat studiul individual şi lucrul în echipă în cadrul proiectelor educative derulate de către copiii
mei pe parcursul anului şcolar;
 am mobilizat copiii să se implice în actiunile de voluntariat derulate în şcoală şi în afara şcolii
 am participat la diferite concursuri județene, nationale si internationale.

Organizarea procesului instructiv-educativ:

Pentru ca „ambianţa” grădiniţei să fie placută şi convingătoare, declanşatoare de bucurii, de dorinţa


arzătoare a copilului de a reveni cu plăcere, am fost interesată în primul rând de confecţionarea de imagini în
hol, de confecţionare de material didactic în funcţie de varietatea tematicilor şi conţinuturilor de învăţare şi a
particularităţilor de vârstă a copiilor.
M-a preocupat amenajarea funcţională a spaţiului de joacă, pe arii de simulare/centre de interes/zone,
care să permită copiilor să lucreze individual, în perechi, în grupuri mici sau cu întreg colectivul, să permită
mişcarea, să influenţeze calitatea jocului favorizând creativitatea copiilor, oferind posibilitatea fiecărui copil să-
şi aleagă locul de joacă, spaţiile de joacă fiind mobile şi transformabile în funcţie de dorinţa lor. Totodată pot să
observ interesele şi aptitudinile, stabilitatea sau instabilitatea în joc, atitudinea faţă de jucării şi faţă de alţi copii,
trăsăturile lor temperamentale.
Sunt interesată de amenajarea centrului tematic în sala de grupă, care este reamenajat săptămânal în
funcţie de tematicile şi conţinuturile învăţării.

Evaluarea rezultatelor învăţării

Pentru o evaluare corectă am elaborat instrumente alternative de evaluare, adecvate atât


conţinutului cât şi obiectivelor propuse, am aplicat probe de evaluare în diferite momente ale
procesului didactic, în funcţie de obiectivele evaluării. Evaluarea iniţială am realizat-o la începutul anului
şcolar sub forma unor teste pentru a identifica nivelul cunoştinţelor, al deprinderilor şi abilităţilor dar şi pentru a
determina, în funcţie de profilul grupei, ritmul desfăşurării activităţii, în baza căruia să-mi proiectez planificarea
săptămânală şi semestrială.
Înregistrarea şi valorificarea rezultatelor copiilor, aprecierea justă a performanţelor acestora s-a
realizat în caietul şi în fişele de observaţie individuale, am consemnat în fişa psihopedagogică a
copilului date relevante despre dezvoltarea acestuia , am revizuit periodic planificarea calendaristică sau
săptămânală, am identificat măsurile ameliorative pentru copiii cu dificultăţi de învăţare. Dintre
modalităţile alternative de evaluare amintesc: lucrări practice, portofoliile cu lucrările copiilor, aprecierile
verbale, autoevaluarea, afişarea lucrărilor, aprecierea rezultatelor prin laude, încurajări, ecusoane, medalii etc.

Managementul clasei de elevi

Pe parcursul anului școlar:


 am realizat consilierea permanentă a prescolarilor mei, tratându-i diferenţiat, ca individualităţi,
dar şi ca membri ai grupului social care este grupa de prscolari;
 am monitorizat şi atenuat/anulat acele comportamente ale prescolarilor mei care interferau cu
învăţarea şi adaptarea socială; rezultatele acestor activităţi s-au răfrânt în mod pozitiv asupra
randamentului școlar al acestora, remarcat de către toți partenerii la educatie (parinti,invatatorul
care va prelua clasa pregatitoare);
 am organizat programe speciale de activități de remediere școlară pentru elevii care aveau
dificultăți de învățare, urmărind îmbunătățirea ratei succesului școlar;
 programele de pregătire suplimentară cu elevii capabili să obțină performanțe școlare deosebite,
precum și activitățile de remediere școlară au fost desfășurate în școală și au fost consemnate în
Portofoliul educatoarei;
 am completat fișele psiho-pedagogice ale copiilor din grupa mea.

Managementul carierei şi al dezvoltării personale:

 am folosit platformele electronice de invatare si a softurilor educationale existente in sala de


grupa;
 am participat la consiliile profesorale şi la şedinţele de comisie metodică organizate în şcoală;
 am participat cu activitati demonstrative in cadrul comisiilor metodice si a al Consilierilor
educativi;
 am participat in calitate de coordonator la diferite parteneriate ...
 am avut o relaţie de colaborare şi comunicare permanentă cu celelalte cadre didactice, cu
conducerea unității de învățământ, dar şi cu preșcolarii mei şi părinţii acestora;
 am realizat şi actualizat portofoliului meu profesional, ori de câte ori au apărut modificări şi noi
achiziţii profesionale.
 am respectat normele, procedurile de sănătate, securitate şi de protecţia muncii pentru toate
tipurile de activităţi desfăşurate, implicându-mă activ în crearea unei culturi a calităţii la nivelul
şcolii noastre.
 am realizat activitati sub diferite forme de organizare: PPT, întâlnire cu doamna asistenta,,Dinti
sanatosi pentru un zambet sanatos”, ateliere de confectionat martisoare si felicitari in cadrul
programului artistic de 8 Martie „Ziua Mamei”, serbarea de Craciun ,,Craciun de poveste”,
întâlnire cu membri de la Asociația Română a Apei/ Poliția Română.

Am manifestat interes pentru activităţi care conduc la propria dezvoltare, atât în plan profesional,
cât şi în plan personal, am aplicat în activitatea didactică informaţiile obţinute în cadrul întâlnirilor
metodice, a cursurilor de formare sau prin studiu individual.
Menţionez că în toţi aceşti ani de învăţământ am obţinut calificativul...”.

Data: Semnătura:

S-ar putea să vă placă și