SUGESTII DE REZOLVĂRI

Testul nr. 25

SUBIECTUL al II-lea                                                                                                 

1. Pentru domeniul experiențial Estetic și creativ, prezentați o activitate de

învățare etapizată, realizabilă printr-un joc muzical; nivel mijlociu de
studiu; sugestie de conținut: conduită senzorio-motorie. Dezvoltați
subiectul în baza acestor repere: menționarea a trei dintre etapele
activității; descrierea lor.

Jocul muzical se definește singur. Practica ne confirmă că este cea mai îndrăgită
și așteptată activitate în orice zi din perioada educației timpurii. Și nu doar
atunci. Psihopedagogic și didactic vorbind, jocul muzical animă atmosfera
instantaneu și antrenează copiii în vederea exersării abilităților psihomotrice, al
comunicării expresive inclusiv cu ajutorul euritmiei. Înaintea jocului, prezentăm
cadrul în care îi găsim locul în dublu scop: instructiv-formativ și distractiv. Așa
întregim imaginea în care îl întrezărim în folosul copiilor a căror dezvoltare
armonioasă reclamă o bună conduită senzorio-motorie. Cadrul este creat de
curriculumul pentru educația timpurie, completat firesc de didactica jocurilor.
Aceasta abundă de sugestii metodologice demne de luat în seamă.

Ne stabilim reperele în baza primelor două domenii de dezvoltare a copilului,

cuprinse în curriculumul invocat anterior. Din ambele reținem numai
subdomeniile ce privesc potențialul fizic și cel afectiv. Iar din sferele acestora
reținem dimensiunile despre conduita senzorio-motorie necesară pentru
orientarea mișcării și expresivitatea emoțională. Puse corespunzător în lumină,
dimensiunile generează multiple situații de învățare la finalul cărora copilul își
poate coordona mișcările în funcție de semnale sonore, ritm, cadență, pauză,
melodii, respectiv identifică și exprimă emoții determinate de piese muzicale.

Jocul va decurge astfel: partea introductivă constă într-un dans liber pe ritmuri
alerte. E momentul de spargere a gheții. Dansul copiilor se oprește și se reia la
anumite semnale sonore, provocate de educatoare cu jucării muzicale. Semnalele
sunt sunete din natură, ușor de corelat cu sunetele limbii române. Astfel se
verifică inclusiv capacitatea copiilor de a reacționa la stimuli auditivi și de a
recepționa la mesajele orale.

După această secvență, educatoarea anunță numele următorului joc, obiectivele,

etapele și regulile lui, dar și sarcinile împărțite echitabil în microgrupuri. Printr-
un dialog vioi, aceasta află dacă toți copiii au înțeles ceea ce tocmai a transmis și
dacă mai este nevoie de clarificări. Partea amplă a jocului muzical începe în
sectorul Arte. Aici, preșcolarii sunt organizați în cinci grupuri mici. În fiecare
grup există un lider ce preia tonul de la educatoare pentru a-l da mai departe
colegilor săi. Fiecărui grup îi e destinată o melodie având un ritm aparte. Copiii
trebuie să fie atenți la indicațiile educatoarei, date rapid prin gesturi ample și
semnale sonore scurte. Acțiunile vizate constau în seria de dansuri executate
succesiv de grupuri. De pildă, când primul grup își încheie numărul, al doilea
grup preia tonul de la liderul celui dintâi. Membrii trebuie să se sincronizeze cu
ritmul cadențat al muzicii, dar și între ei, negreșit. La fel se întâmplă și cu
celelalte trei grupuri. Evident că ritmurile ascultate sunt armonioase, fapt care
încurajează coeziunea. Dansând, copiii devin un tot unitar ce comunică expresiv
cu ajutorul limbajului corporal. Între timp, educatoarea le urmărește mișcările
(fine și grosiere), modul în care se orientează în spațiu și expresiile lor faciale.
Altfel spus, ei devin un întreg armonizat așa cum melodia reprezintă un întreg
dătător de armonie.

Jocul se complică atunci când micuților li se cere să îmbine ritmurile melodiilor

pe care au dansat. Mai precis, ei au de luat ritmurile pe care le consideră potrivite
pentru a crea un dans nou, colectiv. Cerința este precedată de alta, în care se
solicită atenția tuturor pentru ascultarea integrală a celor cinci melodii. În opinia
noastră, nu este un lucru oarecare efectuarea acestui procedeu cu elemente de
dificultate, în condițiile în care euritmia este suficient de greu de adus la nivelul
inteligibil al unor copii de 4 – 5 ani. Însă nu este imposibil, căci în orice sală de
grupă există subiecți ce denotă inteligență muzicală. Scoși în evidență, ei
reprezintă modele pentru colegi în următoarele sensuri: sincronizarea corporală
pe linii melodice și cu restul grupului, realizarea mișcărilor sugerate de text
(„purtătoare” de semnificații) și receptivitatea la cântarea instrumentală.

În partea finală, toți copiii sunt rugați să se așeze, în cerc, pe covoraș. Aici,
educatoarea îi provoacă la dialog. Acesta este despre felurile în care s-au simțit
dansând în fiecare secvență a activității și despre emoțiile cu care vor pleca acasă,
retrăind jocul. Se urmărește punerea fiecărui ritm în corespondență cu o emoție.
De exemplu, un copil care face pași grei de dans, călcând apăsat, în vreme ce
ascultă un ritm alert poate experimenta furia, iar un altul, tristețea (cu cât este
mai mic segmentul de vârstă vizat, cu atât e mai dificil de corelat limbajul muzical
cu limbajul emoțiilor). Opinăm că este acesta un deziderat tangibil dacă
favorizăm constant manifestarea liberă a copiilor pe acorduri muzicale, bogate în
forme de exprimare artistică, și dacă propunem diferite dansuri cu mişcări
repetate pe audiţii simple. Ca atare, se respectă principiul învăţării active.

Cu titlu concluziv, menționăm câteva idei ce pot sta la baza altui joc menit să
stimuleze psihomotric și socio-afectiv un copil. Ne arătăm încrezători în puterea
educației muzicale asupra copiilor, îndeosebi la vârsta la care ei debordează de
energie și de bucurie. Comportamentul acestora psihomotric, format în cadrul
proceselor psihice senzoriale, determină, implicit, șlefuirea comportamentului
social. Iar acesta din urmă știm că e (in)direct influențat de universul lăuntric – al
emoțiilor, revărsate cu preponderență în arte, muzica fiind una dintre ele.
Testul nr. 24 

SUBIECTUL al II-lea                                                                                                 

1.
1. Pentru domeniul experiențial Limbă și comunicare, nivel de studiu:
4 – 5 ani, prezentați, etapizați, o activitate realizabilă printr-un joc
socio-emoțional, sugestie de conținut: semnificația limbajului
vorbit. Dezvoltați subiectul în baza acestor repere: menționarea a
trei dintre etapele activității; descrierea lor.

Sintagma joc socio-emoțional nici nu mai are nevoie de explicații. Este limpede
că aceasta provine din universul jocurilor de stimulare afectivă. Nici importanța
lor pentru dezvoltarea armonioasă a copilului nu mai are nevoie de o amplă
descriere. E clar că latura umană socio-emoțională se poate armoniza cel mai
bine la vârstele mici.

În cele ce urmează ne propunem să creăm cadrul propice pentru jocul nostru.

Drept care, ținem seama de prevederile noului curriculum pentru educația
timpurie și de didactica jocurilor. Cadrul ne apare la orizontul subdomeniului de
dezvoltare privind limbajul și comunicarea și la orizontul domeniului de
dezvoltare socio-emoțională. Trecând dincolo de orizonturi, observăm
dimensiunile în luminile cărora facem totul posibil pentru atingerea scopului
educațional. Ca atare, credem că putem învăța preșcolarii să pătrundă
semnificația limbajului vorbit, întrucât vizăm conținuturile dimensiunilor aduse
în discuție: mesaje orale transmise în contexte de comunicare cunoscute,
interacțiuni cu copiii de vârste apropiate. În consecință, vizăm formarea
comportamentului în baza căruia educabilul poate comunica expresiv în
momentul inițierii/participării la interacţiuni pozitive cu cei de vârstă apropiată.

Întrezărim, astfel, jocul pe care îl vom descrie în fiecare dintre etapele lui
principale. Prima parte cuprinde: momentul organizatoric, reactualizarea
cunoștințelor, captarea atenției copiilor, denumirea activității, anunțarea temei și
a scopului urmărit. Insistăm pe acestea două din urmă, știind cât de mult
contează explicațiile date exclusiv în baza principiului accesibilității, raportat la
potențialul individual dovedit per total. Dacă regulile și sarcinile jocului sunt bine
înțelese de toți copiii și unanim agreate, atunci putem miza pe reușita lui. Dacă
distribuim atenția și sarcinile ținând cont de potențialul privit sub aspectele
esențiale – cognitiv, lingvistic, afectiv, psihomotric, social, creativ –, atunci
putem miza pe randamentul maxim oferit de fiecare participant. Acesta este
suma unor forțe care îl susțin pe durata întregului demers didactic. Educatoarea
trebuie să se asigure că expunerea părții introductive este înțeleasă per ansamblu.
În cazul jocului nostru, aceasta constă în următoarele mențiuni: Astăzi ne folosim
de culorile semaforului pentru a întări prieteniile dintre voi. Fiecare culoare
înseamnă un lucru anume, demn de luat în seamă. De exemplu, când ridicați
paleta roșie în vreme ce stați lângă un copil pe care vreți să îl ajutați să își
refacă lucrarea, spuneți: Gândește-te cum ai putea să faci de la început totul ca
să îți fie mult mai ușor. Când ridicați paleta galbenă în fața unui coleg pe care
vreți să îl ajutați să își îmbunătățească lucrarea, spuneți: Mai gândește-te!
Trebuie să existe o soluție și mai bună pentru tine! Iar atunci când ridicați
paleta verde înaintea unui coleg a cărui lucrare vă încântă, spuneți: Știam că
poți. Continuă cu încredere!

Deopotrivă, prezentarea educatoarei cuprinde inclusiv explicații și demonstrații

în privința modului de comunicare. Concret vorbind, celui care are calitatea de
vorbitor, la un moment dat, i se recomandă să folosească limbajul corporal și să
își adapteze intonațiile în funcție de situație. Acestea sporesc puterea mesajului
pe care vrea să îl transmită prin construcții gramaticale. Altfel spus, deși este
corect, complet și clar un enunț verbal, forța lui, privit ca mijloc de comunicare,
nu este suficient de mare dacă nu i se aduc în completare și elemente proprii
limbajului expresiv – elemente nonși paraverbale.

În partea a doua a jocului, copiii dintr-un grup sunt invitați să se așeze la

măsuțele din sectorul Arte. La dispoziția lor sunt puse figurine din ipsos și din
lemn având semnificații diferite. Fiecare membru își ia figurina a cărei
semnificație concordă cu ceea ce a priceput dintr-un mesaj oral transmis de
educatoare. Mesajul este desprins dintr-o poveste bine cunoscută. Culorile
utilizate reprezintă modurile lor de a-l valorifica folosindu-și ideile personale și
emoțiile. Ei sunt liberi să își aleagă culorile în funcție de ceea ce simt și de
imaginea mentală care li se relevă gândindu-se la povestea respectivă. Copiii din
alt grup îndeplinesc rolul de asistenți. Ei stau pe lângă micii pictori și, dacă este
cazul, le oferă sugestii de lucru în special atunci când trebuie aleasă cromatica în
concordanță cu semnificația mesajului. Iar cei din alt grup îndeplinesc rolul de
facilitatori de învățare. Lor le sunt înmânate paletele cu cele trei culori despre
care li s-a vorbit la început. Acestea sunt purtătoare de mesaje de încurajare, a
căror putere e dublată de limbajul expresiv. După caz, ei ridică una dintre palete
și spun propozițiile corespunzătoare, așa cum i-a instruit coordonatorul jocului.
Firește, rolul de coordonator îi revine educatoarei, căci avem în vedere segmentul
de vârstă.

În a treia parte a jocului, ultima, copiii sunt rugați să se așeze sub formă de cerc
pe scăunele. E clipa în care se supun atenției produsele pictate și se dialoghează
în jurul unor întrebări precum acestea: Dacă hârtia pe care a fost scrisă
povestea ar fi un tablou completat cu piese de puzzle, care dintre piese ar fi
figurina ta? Cât de mult a contat sprijinul colegului tău în timp ce lucrai? Dar
cuvintele auzite în timp ce priveai paleta colorată în roșu/galben/verde? De ce
ai ales tocmai această culoare pentru a picta predominant figurina? Cu ce
obiect din natură o asemeni? Ce emoție s-ar oglindi cel mai bine în ea?
Exemplele pot continua în virtutea feedback-ului descriptiv. Fără doar și poate,
întrebările sunt de tipul celor folosite ca feedforward. Contăm pe beneficiile lui.
Unul dintre acestea este consolidarea relațiilor interumane de comunicare și de
cooperare. Procedând astfel, deprindem de mici copiii cu modalitățile
constructive de relaționare, bazate exclusiv pe inteligența socio-emoțională.
Concluzia activității se poate rezuma în aceste rânduri: cu cât ne arătăm mai
deschiși în fața celui care are nevoie de suport fizic și de încurajări în drumul său
spre performanță, cu atât ne dezvoltăm mai mult spiritul de colegialitate. Cu cât
comunicăm mai des în termeni prietenoși, în orice situație, cu atât devenim mai
calzi cu semenii și cu noi înșine. Comunicarea eficientă dintre noi chiar poate
începe să se construiască cu un simplu joc socio-emoțional. Temelia nu este alta
decât inegalabila (re)sursă generată de binomul cuvânt-emoție. Restul este
compus din voință și din sensibilitate. Ambele sunt necesar de cultivat la vârstele
perioadei preșcolarității.

Testul nr. 23

SUBIECTUL al II-lea                                                                                                 

2. Scrieți un eseu argumentativ, de 300-600 de cuvinte, având ca temă jocul

de rol, desfășurat într-un centru de interes denumit TEATRUL
PĂPUȘILOR JUCĂUȘE. În acest sens, detaliați aspectele date:

 valențele (in)formative și creative ale unei activități specifice, pe fundalul

unui exemplu dat;

 argumentele aduse în susținerea ideilor dumneavoastră.

În opinia noastră, jocul de rol are numeroase beneficii pentru instruirea

(inter)activă a preșcolarilor. E un mod practic de a-și însuși cunoștințe și valori.
Acesta reprezintă o metodă de învățare activă, centrată pe copil, bazat pe
explorarea experienței celor care participă; le oferă un scenariu în care fiecare are
un anumit rol. Preșcolarii învață jucându-se și observând cu ochii lor realitatea
din jur. Pentru a înțelege mai bine cele afirmate, denumim „Teatrul păpușilor
jucăușe” centrul de interes destinat jocurilor de rol.

Pe de o parte, jocurile de rol reprezintă una din formele de învăţare cu cele mai
bogate efecte educative; este un bun mijloc de asimilare a resurselor sale
intelectuale datorită gradului înalt de angajare a copilului în activitatea de
învăţare. În timpul jocurilor de rol, copilul învață prin experiență, deoarece
devine „actor” al vieții sociale. El are ocazia să învețe lucruri noi, să își formeze
convingeri și să înfrunte situații complicate în care se vede nevoit să găsească
soluții creative pentru a le depăși. De exemplu, în „Teatrul păpușilor jucăușe”
putem pune în scenă jocul de rol „De-a doctorul”. Prin acest joc se exersează
deprinderea de a utiliza formule de politețe și de a manifesta atitudini necesare în
societate. Materiale didactice pot fi trusa de doctor, niște halate și bonete.
Educatoarea propune un concurs. Cel care știe să răspundă la cele mai multe
întrebări este numit doctor. Doctorul își alege apoi două asistente. Restul copiilor
sunt pacienți. În centrul de interes „Teatrul păpușilor jucăușe” se amenejează
cabinetul doctorului și sala de așteptare. Copiii-pacienți intră pe rând în cabinetul
doctorului, unde salută respectuos personalul, prezintă cardul de sănătate și își
descriu simptomele. Doctorul consultă pacientul, stabilește un diagnostic și îi
înmânează o rețetă. Asistentele consemnează în registru când va avea loc
următoarea programare. Prin acest joc copiii sunt familiarizați cu anumite
interacțiuni pe care vor trebui să le aibă cu medicul de familie, vor învăța să
respecte cadrele medicale, pentru că acestea îi însănătoșesc.

Pe de altă parte, jocurile de rol dezvoltă abilitățile sociale ale copiilor, fiind foarte
importante în comunicarea (non)verbală. Copiii învață să-și controleze
comportamentele impulsive și să ia în considerare și deciziile altora. Cei mai mici
întăresc legăturile între prieteni. Prin jocurile de rol, ei învață cum să coopereze și
cum să fie atenți unul la altul. De exemplu, prin jocul „De-a școala”, copiii sunt
familiarizați cu atmosfera de acolo, învață cât de importante sunt prietenia și
întrajutorarea. Copiii primesc sarcini de lucru în echipă, cooperează și leagă
prietenii.

În concluzie, jocul de rol este una dintre cele mai bune metode folosite cu
precădere în învățământul preșcolar. Prin jocul de rol, copiii învață anumite
comportamente necesare în societatea în care cresc și se formează și în familiile
lor. Copiii adoră să imite meseriile adulților și activitățile din viața adulților. Ei
reușesc să asimileze prin acest tip de joc multe valori și calități. Așa se explică
utilitatea lui în învățământul preșcolar.

Testul nr. 22

SUBIECTUL al II-lea                                                                                                 

1.
1. Pentru domeniul experiențial Om și societate, nivel mediu de
studiu, prezentați etapele unei activități de învățare, posibil de
realizat printr-un joc-exercițiu; sugestie de conținut: utilizarea
simțurilor pentru orientarea mișcărilor. Reperele sunt: menționarea
a trei dintre etapele activității; descrierea lor.

În accepțiunea personală, jocul-exercițiu este un mix perfect între joacă pură și

învățare prin exersare. Acesta ne poartă instantaneu cu gândul la granița dintre
două activități: una recreativă și una de fixare a cunoștințelor prin exersare.
Având în vedere dorința continuă a copiilor de a explora în voie tot ce îi
înconjoară, credem că este de bun augur jocul-exercițiu în contextul nostru,
întrucât vrem să formăm o abilitate ce definește un comportament prosocial,
imperios necesar zilnic. Iar având în vedere tipologia lui vastă, ne alegem unul
din sfera educației civice.

Înainte să fie făcută descrierea jocului, etapizat conform cerinței, îi trasăm așa-
numitele linii directoare, care nu sunt altele decât tema, scopul activității
(reflectat în obiectivele operaționalizate și în rezultatele așteptate), formele de
organizare a grupei, metodele adecvate, recuzita, elementele de joc menite să
dinamizeze colectivul, sarcinile didactice (inclusiv cele care denotă dificultate) și
indispensabilele reguli ce asigură disciplina și cursivitatea jocului. Totodată,
trasăm liniile și în temeiul curriculumului pentru educația timpurie. În
considerarea cadrului curricular, ne raportăm la trei subdomenii complementare
ce privesc evoluția copilului: dezvoltare fizică și socio-emoţională, capacităţi și
atitudini în învăţare. Iar în sferele lor ne raportăm la dimensiunile despre:
conduita senzorio-motorie pentru orientarea mișcării, conduitele prosociale de
acceptare și de respectare a diversității, finalizarea sarcinilor și a acțiunilor
(persistență în activități).

Acestea fiind spuse, este momentul prezentării etapelor și descrierilor aferente.

Educatoarea dă startul jocului prin intermediul unei înregistrări multimedia.
Secvențele vizionate sunt despre comportamentele (in)corecte ale unor copii
manifestate la intrarea în grădiniță, respectiv în sala de grupă. Aprecierile
colective se exprimă prin simboluri având culorile semaforului. Mai explicit zis,
paleta verde înseamnă comportament corect, iar paleta roșie, comportament
incorect. În schimb, paleta galbenă lasă loc de interpretare. Cu ajutorul acesteia
din urmă educatoarea caută să afle ce motive pot invoca micuții în susținerea
preșcolarilor tocmai observați în respectivele secvențe. Ideile concludente fac
trecerea spre etapa ce constituie epicentrul jocului.

Așezați sub formă de semicerc, micuții urmăresc modul în care unul dintre ei
imită un comportament corect dintre cele vizionate și analizate în prealabil.
Copilul intrat în rolul de mim este legat la ochi cu o eșarfă. El trebuie să
îndeplinească sarcina bazându-se exclusiv pe simțuri. Colegii lui sunt atenți la o
serie de aspecte ce privesc: mișcările grosiere și fine, ritmicitarea și acuratețea
lor, mimica, orientarea și deplasarea în spațiu după reperele date prin vocea
educatoarei.

Stimulii exteriori au un mare avantaj: îmbunătățesc interacţiunea cu mediul

apropiat și stilul de învățare bazat pe simțuri. Deducem că astfel se favorizează
exersarea abilităților cognitive și psihomotrice, în principal, iar în plan secundar,
a celor sociale. Deducem și că, pentru copilul aflat în centrul atenției, exercițiul
efectuat e deosebit de benefic în sensurile precizate anterior, dar și încă într-unul
esențial pentru integrarea lui facilă în comunitate: repetarea comportamentului
dezirabil, de manifestat în fiecare dimineață, la sosire. Ultima mențiune indică
legătura dintre acest exercițiu interactiv cu acțiuni repetitive și sosirea copilului la
grădiniță – rutină obligatoriu de format potrivit metodologiei de aplicare a
planului de învățământ pentru educația timpurie. Legătura e și mai evidentă prin
sintagmele exersare (joc-exercițiu) și acțiune-reper (rutină).

Jocul se reia în acest fel până evoluează încă trei copii, aleși prin tragere la sorți.
Și ei imită conduitele corespunzătoare din acea înregistrare audio-video. Al
patrulea însă are libertatea de a le arăta colegilor fie propriul comportament, ca
model, fie al altui copil pe care și-l ia drept reper în fiecare zi. Acel copil poate fi
colegul lui de grupă sau unul din grupa mică/mare.

În încheiere, așezați pe covor, sub formă de cerc, copiii sunt invitați să asculte un
cântec semnificativ. Versurile au valențe formative, evaluative și ludice. Folosite
cu tact, acestea au puterea să le transmită copiilor gândul zilei, redat ca o
învățătură: Purtarea cuviincioasă este precum o casă. Fațada oglindește interiorul
nostru. Gândul zilei, astfel formulat, vine în completarea mesajului transmis,
tacit, prin rutina aceea matinală de efectuat în momentul reîntâlnirii celor care
înfrumusețează traseul educativ: colegii, educatoarea și personalul de serviciu.

Conchidem că tipul de joc abordat aici e oportun pentru consolidarea noțiunilor

despre bună-cuviință - valoare morală indispensabilă pentru acceptarea noastră
în comunitate/societate. Aceasta este rațiunea care trebuie să anime, zilnic,
educatoarea să acționeze în sensul acela din care copiii înțeleg esențialul:
însușirea temeinică a practicilor ce denotă bună creștere și spirit de colegialitate.
Dar înainte de a căuta soluții în cărțile de specialitate, educatoarea trebuie să se
privească pe sine în oglindă pentru a fi mereu un exemplu notabil în fața
preșcolarilor. Prin ultimul cuvânt am subliniat faptul că luăm în considerare toți
copiii care trec pragul grădiniței, indiferent în ce sală de grupă pășesc apoi: mică,
mare, mijlocie.

Testul nr. 21

SUBIECTUL al II-lea                                                                                                 

1. Pentru domeniul experiențial Științe, prezentați etapele unei activități

susceptibile de realizare printr-un joc logico-matematic; nivel mijlociu de
studiu; conținut sugerat: operații de seriere/grupare/clasificare a
obiectelor. Aveți în vedere următoarele repere: menționarea a trei dintre
etapele activității; descrierea lor.

Jocul logico-matematic se potrivește ca o piesă de puzzle în domeniul experiențial

Științe; incontestabil, e unul de stimulare cognitivă. Natura sa instructiv-ludică
face inteligibil limbajul matematic elementar, iar operațiile gândirii, accesibile
preșcolarilor. Constant și corect abordat, jocul în discuție conturează
comportamentul micuților dinamizați într-un mediul educațional influențat de
premisele competențelor matematice.

Ne proiectăm activitatea respectând metodologia de aplicare a planului de

învățământ pentru educația timpurie, programa aferentă, curriculumul
referențial și natura domeniului de dezvoltare a copilului, corespunzător în
context: dezvoltarea cognitivă și cunoașterea lumii. Începem astfel demersul
didactic: ne alegem o temă anuală de studiu (Când/Cum şi de ce se întâmplă?),
un subiect (fenonemele naturale caracteristice verii), o dimensiune a dezvoltării
din domeniul precizat (relații, operații și deducții logice în mediul apropiat) și un
centru de interes (Construcții). Scopul activității curente derivă din respectiva
dimensiune și, implicit, din comportamentul vizat: identificarea elementelor
proprii unor fenomene sau relaţii din mediul apropiat. Se continuă demersul
trecând, succesiv, prin trei etape esențiale ale activității de învățare. În partea
introductivă, cea mai importantă e captarea atenției copiilor. Atenția le este
atrasă în momentul rezervat calendarului naturii. Jetoanele expuse, dialogul
dirijat și câteva linii melodice cu sunete specifice anotimpului cald îi pregătesc
pentru jocul care stă să înceapă. Stimulii auditivi constau în sunete cunoscute:
tunetele, ropotele ploii torențiale, grindina lovind asfaltul, acoperișul și pervazul,
foșnetul pădurii și vuietul mării înainte de furtună, valuri spărgându-se de țărm.
Fiecare dintre acestea are puterea de a reactiva amintiri din zilele petrecute în
vacanță la mare sau la munte ori, pur și simplu, în aria gospodăriei sau a
localității natale.

Pe fondul acestei discuții animate, educatoarea le comunică denumirea jocului,

obiectivele urmărite și rezultatele așteptate. Aceasta le mai spune, tot pe înțelesul
lor, și celelalte aspecte obligatoriu de știut: fazele jocului propus, sarcinile
(împărțite în microgrupuri și individual), punctele-cheie care le reclamă maximal
potențialul (intelectual și creativ), finalitatea jocului cu caracter practic-aplicativ.
Secvența în care se anunță tema și obiectivele este potrivită și pentru etalarea
materialului concret intuitiv.

În partea cea mai cuprinzătoare a jocului, preșcolarii sunt organizați în grupuri

mici, în jurul măsuțelor din sectorul Construcții. Pe fiecare măsuță se află o cutie
cu multiple jetoane. Unele redau fenomenele meteorologice apărute
preponderent vara, iar altele, obiecte folosite de oameni pentru a se proteja fie de
vremea rea, fie de cea toridă. Sarcinile distribuite sunt concepute în așa fel încât
membrii grupurilor clasifică jetoanele după următoarele criterii: cer însorit, cer
(parțial) înnorat, nori de ploaie, furtună. În funcție de caz, acestor jetoane le
asociază altele care înfățișează obiecte utilizate în contexte adecvate; de pildă, cer
însorit – ochelari de soare, umbrelă de soare (portabilă și de grădină ori de plajă),
nori de ploaie – umbrelă, parpalac. Atunci când se declară munca terminată,
grupurile își schimbă structurile, în scopul verificării intercolegiale. Când și acest
moment se consumă, copiii revin la măsuțele ocupate inițial și ascultă aprecierile
educatoarei. Apoi, dimpreună se formulează ideile concluzive. Educatoarea oferă
niște sugestii de lucru și exemple clare (urmate într-o viitoare situație de
învățare, sugestiile pot reduce considerabil efortul mental). Imperceptibil,
preșcolarii sunt astfel provocați să efectueze câteva operații ale gândirii umane:
analiză/sinteză, clasificare, comparare.

În ultima parte a jocului, individual, copiii așază, în șir, imagini ce redau simple
scene de viață estivală; de exemplu, o dimineață la plajă, o drumeție la munte, un
tur cu bicicleta prin parc, o raită prin piață după legume și fructe. Toate le sunt
familiare, căci le-au trăit alături de părinți ori le știu din auzite. Și despre această
cerință se conversează pentru a se reține ideile principale. Ideile concludente
privesc, în esență, așezarea imaginilor în ordinea cronologică a desfășurării
acțiunilor, iar pe plan secundar, frumusețea fiecărui moment/drum efectuat
dintr-un motiv sau altul.

Acum, când s-a încheiat activitatea educativ-recreativă, conchidem că demersul

prestabilit s-a încadrat în ansamblul proceselor psihice cognitive și în ceea ce
Gardner numește inteligență logico-matematică. Peste vreme, în grupa mare,
copiilor de azi le va fi ușor să ordoneze numerele din concentrul 0 – 10 și să le
asocieze elemente grupate/clasificate după anumite criterii.

2. Alcătuiți un eseu argumentativ, de 300-600 de cuvinte, în considerarea

temei privind rolul activității în aer liber prin jocuri și întreceri
sportive. Alcătuindu-l, aveți în vedere următoarele aspecte:
o specificarea locului lor în planul de învățământ pentru educația
timpurie și a legăturii cu celelalte tipuri de activități prevăzute în
respectivul plan;

o corelația lor cu domeniile experiențiale;

o argumentarea necesității conexării lor cu principiile enunțate în

noul curriculum pentru educația timpurie, dând cel puțin trei
exemple de asemenea principii.

Jocul în aer liber are un rol esențial în dezvoltarea armonioasă a copilului. Într-o
epocă în care televizorul și calculatorul domină din ce în ce mai mult viața
copilului și îl atrag în plasa sedentarismului, activitățile în aer liber sunt o fărâmă
de speranță pe care merită să o folosim pentru a crește un copil falnic și sănătos,
atât din punct de vedere fizic, cât și mental. Joaca în aer liber îmbunătățește
abilitățile copilului, în moduri complet diferite de cele întâlnite în spațiile închise.

În curriculumul pentru educație timpurie, mai precis în metodologia de aplicare a

planului de învățământ, se precizează astfel: „În programul zilnic este obligatoriu
să existe cel puţin o activitate sau un moment/secvenţă de mişcare (joc de
mişcare cu text şi cânt, activitate de educaţie fizică, moment de înviorare,
întreceri sau trasee sportive, plimbare în aer liber etc.).” Cadrul didactic trebuie
să îi lase pe copii se interacționeze cu mediul înconjurător pentru a beneficia de
anumiți factori care le mențin starea de sănătate și care îi vor întări.

În cadrul programului zilnic, timpul alocat pentru activități în aer liber este de o
oră pe zi. Găsim numeroase programe de educație în aer liber care sunt benefice
pentru cei mici. Avem programe centrate pe educaţie fizică și sănătate sau pe
ştiinţa mediului. Un asemenea program scade riscul de obezitate în rândul
copiilor. De exemplu, în 2005, Richard Louv a susținut ipoteza conform căreia
anumite caracteristici fizice și psihologice observate la mulți copii americani
precum hiperactivitatea sau obezitatea pot fi semnele clinice ale unui sindrom:
lipsa naturii. Acest program ar putea să cuprindă plimbări în aer liber, exerciții,
întreceri sportive, poate chiar lecții de echitație dacă instituția beneficiază de un
parteneriat cu o fermă. Toate aceste lucruri i-ar antrena pe copii în activități
constructive.

În dimensiunea dezvoltării ‒ motricitate grosieră și motricitate fină în contexte

de viaţă familiare ‒ din cadrul primului domeniu de dezvoltare se menționează că
preșcolarul trebuie să participe activ la jocuri în aer liber: „1.2. Participă activ în
jocuri, dansuri, jocuri în aer liber etc.”. Activitățile în aer liber contribuie foarte
mult la dezvoltarea fizică a copiilor și la menținerea/îmbunătățirea stării de
sănătate.

Activitățile în aer liber se încadrează în grupa activităților tematice (AT), alături

de joc, de activitățile de creație, de comunicare, de cunoaștere ‒ inclusiv a
mediului înconjurător ‒, de muzică și mișcare, artistice și de îndemânare. Acestea
cuprind mai multe mijloace de realizare: plimbări, jocuri la nisipar, jocuri și
întreceri sportive, utilizarea aparatelor de joacă adecvate vârstei.

În pedagogie vorbim de cinci domenii experiențiale: Limbă și comunicare,

Științe, Om și societate, Estetic și creativ, Psihomotric. Activitățile în aer liber
favorizează formarea unor comportamente și valori proprii celor cinci domenii.

Activitățile în aer liber respectă și susțin principiile pe baza cărora a fost alcătuit
noul curriculum. În temeiul principiului educației centrate pe copil, prin
activitățile în aer liber preșcolarii învață să acorde atenție sănătății pentru a avea
o condiție fizică bună și o stare emoțională aidoma. Activitățile în aer liber vin în
completarea celorlalte activități din sala de grupă. Acestea întregesc pregătirea
copilului intelectual și psihomotric. Astfel, se respectă și principiul dezvoltării
integrate. Toate activitățile se reunesc în numele aceluiași scop: progresul
preșcolarului. De asemenea, în cadrul lor se aplică și principiul echității și al
nondiscriminării. Copiii văd tot ca pe o joacă inclusiv concursurile sportive și nu
au rețineri atunci când trebuie să formeze echipe sau când intră în competiție
unii cu alții.

În concluzie, activitățile în aer liber manifestate prin jocuri și întreceri sportive

sunt de un real folos pentru copii. Sportul și mișcarea îi ajută să se dezvolte
armonios. Copilul trebuie să își exerseze aptitudinile fizice pentru a rămane
sănătos. „O minte sănătoasă într-un corp sănătos” este zicala care primează în
context.

Testul nr. 20

SUBIECTUL al II-lea                                                                                             

1.
1. Pentru domeniul experiențial Limbă și comunicare, nivel de studiu:
5 – 6 ani, punctați etapele unei activități de învățare, posibil de
realizat printr-un joc de masă; conținut sugerat: moduri de
comunicare grafică. Țineți cont de aceste repere: menționarea a trei
etape; descrierea acestora.

Prin definiție, jocul de masă adună copiii laolaltă în virtutea a patru scopuri
vădite: recreativ, educativ, formativ, creativ. Spontan, ei se încurajează reciproc
să își valorifice abilitățile de relaționare eficientă, bazate pe inteligența socio-
emoțională. Pe scurt, jocul de masă stimulează socio-afectiv și volitiv orice
participant.
Rândurile de mai sus fac trimitere la procesele psihice afectiv-reglatorii. În
considerarea lor și a rolului jocului de masă, evidențiem latura emoțională,
motivația, atenţia și voința. Fără doar și poate, pe toate le vizăm în activitatea
propusă în prezenta lucrare. În opinia mea, acestea sunt determinante pentru
atingerea unui scop colateral: sublinierea caracterului practic-aplicativ al
comunicării grafice adaptate nivelului preșcolar. Îl stabilim în concordanță cu
specificul unei dimensiuni aparținând domeniului de dezvoltare a limbajului, a
comunicării și a premiselor citirii și scrieri. Dimensiunea respectivă privește
premisele citirii și ale scrierii, în contexte de comunicare cunoscute. În sfera
acesteia, comportamentul care se formează privește asimilarea unor elemente ale
scrisului prin modalități de comunicare grafică și orală pentru transmiterea unui
mesaj. Mențiunile anterioare nu sunt punctate deloc întâmplător. Este imperios
necesar să ne raportăm la curriculumul pentru educația timpurie și la
metodologia de aplicare a planului de învățământ preșcolar.

În continuare, ne îngăduim să concepem un joc adecvat contextului și, implicit,

conținutului sugerat. Jocul de spargere a gheții, menit să creeze atmosfera
propice celui propriu-zis de masă, se desfășoară în centrul de interes denumit
Bibliotecă. Aici, copiii au posibilitatea să ia de pe rafturi caiete cu semne
pregrafice, să le răsfoiască în voie și să le observe pe îndelete. Conversația curge
în jurul unui creion și al unor pagini cu atari semne, supuse atenției colective. În
același cadru conversațional deschis, se face legătura între forța expresivă a unui
semn pregrafic și desenul dirijat de ritmuri muzicale.

În secvența următoare, copiii sunt organizați în patru grupuri și invitați să

observe în liniște materialul concret intuitiv așezat pe un covoraș. Este momentul
în care li se dezvăluie denumirea jocului de masă

- Ce vreau să spun? –, scopul urmărit și rezultatele așteptate. Fiecare grup

primește o serie de sarcini. Astfel:

 primul grup – pe o hârtie tip A5, copierea semnelor pregrafice care

oglindesc stările interioare actuale; la alegere, un singur fel dintre toate
semnele date cu titlu exemplificativ;
 al doilea grup – din bețișoare/creioane scurte, modelarea acelor semne
care le redau stările prezente de spirit; opțional, un singur fel dintre toate
semnele etalate ca exemple;

 al treilea grup – scrierea liberă pe ritmuri muzicale diverse;

 al patrulea grup – într-o ilustrație, găsirea unor semne pregrafice ușor de

asimilat cu cele observate, în faza preliminară a jocului, pe o pagină de
caiet special.

Copiii au libertatea să coopereze și să utilizeze ce instrumente de scris doresc:

creioane cu cărbune sau colorate. Pe deasupra, în baza acordului mutual și a
principiului învăţării active, ei pot schimba modul în care se derulează activitatea,
însă doar parțial. Ca atare, li se oferă oportunitatea să își dovedească, individual,
potențialul creativ. După caz, unii copii pot dovedi creativitate în sensul în care
transformă exercițiul într-o adevărată activitate artistico-plastică, iar alții pot
demonstra simț muzical prin fiecare semn pregrafic pus pe linie melodică.

Per ansamblu, sarcinile de lucru favorizează crearea experienţelor de învăţare

valorificabile îndeosebi în clasa pregătitoare, prima din școala primară. Itemii
formulați comportă două mari avantaje. Pe de o parte, fiind familiarizați din
vreme cu rigorile scrisului, ei vor executa cu mai multă ușurință elemente grafice
intrate în componenţa literelor de mână: linii, puncte, bastonaşe, zale, bucle,
semiovale, ovale, noduleţe. Totodată, ei vor desena cu lejeritate literele de tipar și
simbolurile neconvenţionale folosite în exprimarea scrisă. Pe de o altă parte, ei
vor fi mai degajați atunci când circumstanțele impun de la sine comunicarea
expresivă.

În accepțiunea noastră, a doua etapă a jocului constituie centrul de greutate.

Educatoarea, în calitate de facilitator, duce firul discuției purtate cu fiecare copil
înspre universul lui (interior și exterior) pentru a-i maximiza efortul. Efortul
depus îi este apreciat și, deopotrivă, susținut în trei privințe complementare:
intelectual, socio-afectiv, creativ. Alegem sintagma centru de greutate, întrucât
este momentul oportun pentru reliefarea trăirilor prin arta scrisului, dar și
pentru manifestarea forței interioare a copilului de a se (re)descoperi în lumina
cuvintelor-pereche: creion-emoție. Căci din simple vârfuri de creioane, de-a
lungul istoriei, s-au creat capodopere în toate domeniile de activitate și în cele
științifice. Reflectând la această ultimă afirmație, avem convingerea că devine
posibilă și (re)descoperirea lumii dimprejur. Este exact ceea ce îi trebuie unui
preșcolar însetat de curiozitate, alimentată de imaginația debordantă. Este exact
ceea ce ne propunem prin jocul de masă. Pe cât pare de banal, pe atât este de
bogat în valori care marchează o linie invizibilă între creier, mână și creion.

Jocul zilei se încheie cu turul galeriei. Potrivit cerințelor metodei cu același nume,
turul galeriei, copiii își expun produsele și dialoghează despre realizările lor,
dificultățile întâmpinate, procedeele care le-au înlesnit munca și ideile generate
mai cu seamă prin conlucrare. Educatoarea accentuează procesul, nu produsul.
Drept dovadă, aceasta urmărește să afle modurile în care au aplicat copiii
operațiile gândirii și cum atestă aplicabilitatea exercițiului și a cunoștințelor
utilizate. Miza este transpunerea lor în viața cotidiană, iar la timpul potrivit, în
viața școlară.

Recitind lucrarea, credem că am atins indicatorii stabiliți în acord cu scopul

activității tocmai descrise. Negreșit, jocul nostru este doar o variantă perfectibilă.
Acesta poate fi mult îmbogățit dacă este așezat la intersecția dintre domeniile
experiențiale și, recomandabil, la marginea zonei proximei dezvoltări. O amintim
cunoscând vecinătatea dintre grupa mare și clasa pregătitoare.

1.
 2. Elaborați un eseu, de 300-600 de cuvinte, despre clasificarea
jocurilor. Puncte de reper pot fi următoarele aspecte:

 cuvintele „joc” și „joacă”;

 teoriile jocului, pedagogia și didactica jocurilor;

 didacticile de specialitate;

 jocul − formă de organizare a procesului de învățământ

preșcolar;

 justificarea necesității corelării unor principii esențiale: al

învățării bazate pe joc și al individualizării.

Jocul și joaca sunt doi termeni aparent sinonimi, dar studiind în amănunt sensul
lor, ne dăm seama care este diferența între ele. Jocul este mai strict, presupune
reguli puse pentru a fi respectate, iar altele pentru a fi încălcate. Allan Paese
asociază succesul cu jocul. Pe măsură ce ne jucăm mai mult vom reuși să
agonisim câştig. Vedem că viaţa este comparată cu un joc în care ne luptăm să
dobândim cheia succesului: cunoașterea. Mereu și mereu învățăm, dar învățăm
jucându-ne după anumite reguli. Această interpretare la început pare puerilă, dar
trebuie să înțelegem sensul acestor afirmații. Pe măsură ce înaintează în viață,
omul acumulează tot mai multe cunoștințe datorită experienței sale. Niciodată
omul nu va înceta să cunoască. El este o ființă capabilă de cunoaștere, nu se
rezumă numai la instincte și experiențe, ci trece toate influențele exterioare prin
filtrul rațiunii sale. Orice experiență ne modelează, inclusiv experiențele negative.
Același rol îl are și jocul în viața preșcolarilor.

Însă, joaca face apel la imaginația copiilor. În grădiniță, jocul este declanșat de
educatoare, iar copiii se joacă după regulile deja stabilite. Joaca le oferă libertatea
de a-și crea propriile reguli. Joaca îi ajută pe copii să iasă din rutină. Ea este o
temă vastă caracterizată prin curiozitatea copilului şi viziunea asupra lumii
văzute prin puterea imaginaţiei. Joaca pornește de la curiozitate, iar curiozitatea
este cea care declanșează, de fapt, cunoașterea. Astfel, deducem că joaca naște
cunoaștere. Copilul descoperă prin joacă lucruri și experiențe noi.

Cu privire la jocul de rol găsim menționări încă din Grecia Antică, la Platon și
Aristotel. Știm că vechii greci apreciau drama și actoria. Ei purtau măști
(prosopon) prin care încercau să își dobândească o oarecare libertate din temnița
destinului. Puteau să fie tot ce își doreau. Simplii sclavi puteau să devină împărați
sau eroi legendari. Totul era posibil atunci când purtau acele prosopon. Pentru
Platon, filosofia fie este un joc plin de bucurie, fie este mai puțin de nimic.

Cercetări serioase cu privire la implicațiile jocului în educația copiilor s-au făcut

abia în secolul al XVIII-lea. Tot în această perioadă discutăm și de primele teorii
cu privire la natura și rolul jocului. Unul dintre primii cercetători în acest
domeniu a fost Friedrich Wilhelm Froebel. Acesta a fost un pionier al sistemului
de învăţământ preșcolar. El susține educația copilului prin joc; a elaborat chiar
un curriculum educațional centrat pe joc și pe „jucăriile fără număr” ale
copilăriei: plastilina, nisipul, mingiile etc. Jocurile îi ajută pe educatori să
descopere puțin câte puțin personalitatea copilului și felul lui de a gândi. Prin joc,
copilul își manifestă propriul caracter, și-l modelează socializând cu ceilalți.

Potrivit lui Lazarus, jocul este o activitate de recreere prin care organismul se
reface. Copiii preferă acest tip de activitate tocmai pentru acest motiv. Prin joc, ei
se relaxează, se refac, nu își pierd energia, ci, din contră, capătă mai multă
energie. Vorbim aici de o întrebuințare constructivă a energiei.

Claparede împarte jocurile în două mari categorii: unele exersează funcțiile

generale și altele care exersează funcțiile speciale. Prezentăm clasificarea și
subcategoriile lor:

1. Jocuri cu funcții generale:

a. jocuri senzoriale ‒ antrenează capacitățile senzoriale;

b. jocuri motrice ‒ antrenează agilitatea și coordonarea mișcărilor;

c. jocuri psihice:

o intelectuale ‒ antrenează gândirea;

o afective ‒ antrenează emoțiile sau inteligența emoțională.

2. Jocuri cu funcții speciale:

a. jocuri de mișcare ‒ exersează forța fizică;

b. jocuri sociale ‒ antrenează relațiile interumane;

c. jocuri familiale ‒ pun accent pe relațiile din sânul unei familii;

d. jocuri de vânătoare sau de urmărire („De-a v-ați ascunselea”);

e. jocuri de imitație.

În concluzie, jocul este un instrument pe cât se poate de eficient care trebuie

intercalat în programul zilnic al preșcolarilor. Funcția principală a jocului constă
în asimilarea practică şi mentală a caracteristicilor lumii şi ale vieţii. Copiii nu
consideră jocul o activitate anume; e ceva ce fac din pură plăcere. Prin joc,
cunoașterea devine o bucurie, bucuria de descoperi lucruri și sensuri noi.
Testul nr. 19

SUBIECTUL al II-lea                                                                                                 

1. Pentru domeniul experiențial Științe, nivel mijlociu de studiu, redaţi

etapele unei activităţi de învățare realizabile printr-un joc senzorial.
Valorificați cunoștințele micuților despre identificarea plantelor prin
atingere. Luați seama la aceste două repere: menționarea a trei dintre
etapele activităţii; descrierea lor.

Însuși numele domeniului experiențial, Științe, ne introduce în universul prielnic

activităţii de învățare pe care o întrezărim în prezenta lucrare. În acest univers se
întrepătrund trei laturi generatoare de efecte pozitive asupra preșcolarului. O
latură reprezintă un domeniu de dezvoltare a copilului – dezvoltarea cognitivă și
cunoașterea lumii. O altă latură reprezintă o dimensiune care îi aparține –
caracteristici structurale și funcționale ale lumii înconjurătoare – și o alta,
procesele psihice senzoriale. În contextul acestora din urmă, marcăm puterea
jocului enunțat: de a stimula copilul în orice fel care îi formează senzaţiile,
percepţiile și reprezentările, atât cât este posibil în stadiul preoperațional. Dacă
este stimulat simultan, copilul dobândește abilitățile care îi permit să identifice
ușor și să valorifice, în situații reale, caracteristici ale lumii vii, aduse la nivelul
său inteligibil; în cauză, recunoașterea unor plante comune cu ajutorul stilului
tactil de învățare. E ceea ce și vrem să realizăm prin jocul senzorial.

Însuși tipul jocului, senzorial, ne aduce în sfera activităților care stimulează

cognitiv subiectul, oricare i-ar fi vârsta. Având în vedere perioada prolifică în care
se află copilul din grupa mijlocie, considerăm că este indicat să fructificăm fiecare
joc destinat să favorizeze procesele senzoriale. Unul oportun e cel denumit Spune
ce frunză este. Dedesubt, prezentăm marile lui etape.

După al doilea moment principal – reactualizarea cunoștințelor despre forma și

structura unei plante –, copiilor le este atrasă atenția asupra subiectului zilei cu
ajutorul unui buchet de flori de primăvară și al unui mănunchi de ramuri de brad.
Individual, ei ating frunzele florilor și acele de brad. Dialogul despre materialul
concret intuitiv deschide calea unui joc de spargere a gheții. Ideile reținute la
finele acestuia sunt puntea trecută spre jocul senzorial care stă să înceapă. În
termeni accesibili, sunt redate aspectele ce privesc scopul, etapele și conținutul
jocului, sarcinile atribuite în microgupuri, rezultatele așteptate, transformarea lor
în experiențe de învățare valorificabile în viața obișnuită, acasă și la grădiniță.
Dacă este cazul, educatoarea insistă asupra lucrurilor de tratat și mai specific prin
explicații și exemple. În viziunea mea, jocul se desfășoară astfel: în fiecare grup
de câte patru, un copil este legat la ochi cu un fular și ține în mână un coșulet cu
flori de primăvară. El ridică pe rând câte o floare, fiind atent la indicațiile
descriptive oferite de cei trei colegi. Acestea sunt despre textura și forma frunzei.
În baza lor, el trebuie să ghicească numele florii și apoi să rezume în trei adjective
descrierile colegilor. În secvența următoare, el descrie o floare, la alegere, așa
cum îi apare în minte. Colegii lui trebuie să spună ce textură are frunza florii
respective. Exercițiul este totodată unul de fixare a cunoștințelor și unul pentru
formarea stilului tactil de învățare. Se subînțelege aportul educatoarei în orice
discuție care necesită dirijare.

Jocul își continuă cursul frontal pe marginea subiectului despre petalele și

culorile florilor analizate. Pe deasupra, se fac și analogii cu momentele în care
copiii au întâlnit/folosit florile observate în buchetul înfățișat la început, dar și cu
eventualele povești scrise în jurul unor flori anume: Trandafirul albastru, de
pildă.

Propunem și o altă variantă a jocului senzorial care să constea în utilizarea unor

flacoane de parfum în locul florilor din buchet. Mirosindu-le, copiii trebuie să
recunoască florile și să identifice două trăsături ale frunzelor acestora. În
paranteză fie spus, stilul de învățare bazat pe simțuri îi ajută deosebit de mult în
numeroase situații care le reclamă inteligenţa senzorio-motorie – nu doar în
prezent, ci și ulterior, pe traseul educațional.

Spre sfârșitul jocului, educatoarea le dezvăluie copiilor secretul acelor de brad.

Ele sunt tot frunze, însă au fost nevoite să își modifice forma din cauza condițiilor
vitrege de mediu. Ultima idee enunțată face trecerea spre seria de ghicitori
tematice, ghicitori cu care se și încheie activitatea. Într-o altă versiune a jocului,
acestea pot fi înlocuite cu propunerea de a-și alege una dintre florile care i-a
încântat în cursul dimineții și, în funcție de stare, să o transforme într-un desen,
într-un tablou colorat/pictat sau modelat din plastilină. Propunerea este
binevenită, știind că în domeniul experiențial Estetic și creativ copiilor li se cere
să facă apel la imaginile obiectelor din mediul apropiat, păstrate în memoria de
lungă durată sub formă de reprezentări mentale.

Sintetic vorbind, jocul de față are marele avantaj de a forma/dezvolta o triadă de

abilități: cognitive, socio-emoționale, verbal-lingvistice. În cazul nostru, triada își
poate manifesta pe deplin forța datorită analizatorilor olfactivi și tactili. Mai mult,
aceasta, prin prisma jocului senzorial etalat, poate contribui la creșterea
potențialului nativ dovedit în sfera inteligenței naturaliste.

Așadar, chiar din preșcolaritate i se poate cultiva copilului dragostea de plante și

de natura înconjurătoare. Apare premisa că, peste timp, el se va apleca cu interes
asupra ramurilor aparținând științelor naturale. Semnele sunt observabile încă
din prima clasă primară, atunci când explorează mediul și aria curriculară de
referință: Matematică și științe. Mai apare premisa că el va parcurge facil
conținuturile care implică abilitățile senzorio-motorii pentru coordonare,
orientare și mișcare în spațiu. Succint zis, jocul senzorial, independent de simțul
pe care îl vizează, are atribute (auto)formative cu impact pe termen lung.

2. Scrieți un eseu, de 300-600 de cuvinte, având ca temă Jocul în oglinda

noului Curriculum pentru educația timpurie. Repere pot fi aceste
aspecte:
  relația curriculumul pentru educația timpurie − teoriile jocului, pedagogia
și didactica jocurilor;

 funcțiile jocului valorificate prin practici de sprijin;

 justificarea utilității principiului învățării bazate pe joc, enunțat în

curriculum.

Copilăria cuprinde în definiția ei jocul și bucuria. Jocul este principala activitate

de cunoaștere a preșcolarului. Prin joc, el explorează, învață, cunoaște, își pune
întrebări și înțelege lumea din jur. Copilul descoperă adevăratele valori ale
realității și se descoperă pe el însuși, își descoperă calitățile își descoperă
neajunsurile. El învață că fiecare om este un prieten sau un frate al său, indiferent
de mediul din care provine sau de statutul social. Folosind jocul în procesul de
educație din grădiniță, preșcolarul învață cu plăcere și devine interesat de
activitățile propuse. Prin joc, cei mai emotivi se deschid în fața celor din jur, își
arată adevărata lor bogăție interioară și își descoperă talentele în această armonie
și simplitate a ludicului.

Noul curriculum pentru educație timpurie propune o abordare de tip integrat a

conținuturilor învățării și o activitate centrată pe copil, după cum regăsim și în
primul principiu redat. Copilul este instrumentul activ și pasiv totodată al
învățării. El primește înformația și valorile de la educatoare, dar nu rămane doar
la această pasivitate, ci el însuși descoperă și învață lucruri noi mai cu seamă prin
joc. Un alt principiu pe care se fundamentează ideile redate în curriculum este
principiul învățării bazate pe joc. Potrivit noului curriculum, „jocul este
activitatea copilului prin care acesta se dezvoltă natural, prin urmare trebuie să
stea la baza conceperii activităţilor didactice de toate tipurile”. Jocul, după cum
observăm, trebuie să intre în alcăturiea tuturor activităților pe care le desfășoară
educatoarea cu preșcolarii. Învățarea trebuie să fie un joc al cunoașterii și al
descoperirii sinelui, dar și a lumii din jur. Potrivit planului de învățământ, jocul
ocupă o pondere mare în cadrul activităților de învățare pentru toate intervalele
de varstă, încă din primele luni de viață. Prin joc și timpul alocat pauzelor capată
un caracter constructiv. Jocul se încadrează și în randul activităților tematice
(AT), iar curriculumul oferă ca exemplu mai multe mijloace de realizare: jocul cu
jucăria, joc simbolic, joc senzorial, joc de construcție, joc didactic, joc cu nisip și
apă, jocul imitativ ș.a.m.d. Jocurile și activitățile liber alese (ALA) pun în prim
plan mediul educațional care poate favoriza sau nu buna desfășurare a lor.
Educatoarea va trebui să organizeze sala de grupă dacă jocul se va desfășura în
interior, în mai multe centre: Biblioteca, Colţul căsuţei/Joc de rol, Construcţii,
Ştiinţă, Arte, Nisip şi apă. Planul de învățămant propune ca jocul liber să aibă un
timp alocat de 30 de minute pe zi. Dacă activitățile se desfășoară sălii de grupă,
atunci jocul trebuie adaptat în funcție tematica zonei respective; de exemplu,
ferma, casa bunicilor sau muzeul în aer liber. Curtea trebuie să fie echipată cu
elementele necesare activității propuse.
Când vorbim despre funcțiile jocului, acestea se împart în două categorii: funcții
esențiale și funcții secundare. Funcțiile esențiale sunt trei la număr: de
cunoaștere, formativ-educativă și de exercitare complexă a mișcărilor. Funcția de
cunoaștere este principalul scop pe care și-l propune și curriculumul. Prin joc,
copii învață și asimilează noțiuni și practici legate de mediul înconjurător, de
relația cu ceilalți din jurul lor și cu propria persoană. Funcția formativ-educativă
arată că jocul educă și dezvoltă anumite capacități sau calități cum ar fi atenția,
abilitățile fizice, perseverența, promptitudinea și spiritul de ordine. Tot jocul le
formează copiilor caracterul, își însușesc trăsături legate de relația cu cei din jur:
corectitudinea, spiritul de competiție și sociabilitatea. Din punct de vedere
axiologic, jocul îl modelează pe copil și îl ajută să asimileze valori și calități ale
unui om vertical. A treia funcție esențială, exercitarea complexă a mișcărilor, se
referă la rolul activ pe care îl are jocul în dezvoltarea fizică a copilului. Jocul le
dezvoltă agilitatea și îndemânarea. În această perioadă și în tinerețe, în general,
este o funcție principală. Odată cu înaintarea în vârstă devine o funcție
marginală.

Funcțiile secundare sunt patru la număr: de echilibru și tonifiere, catartică,

distractivă și terapeutică. Funcția de echilibru și tonifiere arată că jocul poate
dezvolta și sistemul muscular, îl tonifiază și reduce riscul de obezitate. Funcția
catartică se concretizează prin faptul că jocul îi ajută pe copii să își limpezească
gândurile, să renunțe la gândurile negative, de ranchiună, de răzbunare. Funcția
distractivă este evidentă. Jocul reprezintă o cale interactivă de a învăța. Prin
funcția terapeutică, mulți dintre copiii care suferă de anumite maladii sau
deficiențe capătă o mângâiere, o încurajare și o liniștire, ușurându-se într-o
anumită măsură greutatea bolii.

Principiul după care se ghidează noul curriculum este cel al învățării bazate pe
joc. Acest principiu este unul după care ar trebuie să se structureze întreaga
activitate pedagogică din cadrul grădiniței. Motivul principal este că, așa cum este
enunțat și mai sus, jocul este forma dominantă de învățare în copilărie. Friedrich
Schiller spunea că „omul este un om întreg numai atunci când se joacă”.
Activitatea de învățare este o joacă și numai atunci devine o plăcere. Dacă
activitatea nu este văzută de copii ca un joc, ei nu vor avea parte de performanță.
Principiul didactic al accesibilității presupune adaptarea conținutului învățării la
cerințele și la nivelul de vârstă ale celui educat. Dacă cerințele preșcolarilor sunt
concentrate pe joc, atunci activitatea didactică trebuie fundamentată pe acesta.
Noul curriculum pentru educația timpurie reușește să vină cu soluții în acest
sens. Toate activitățile au jocul în structura lor într-o mică sau într-o mai mare
măsură.

Așadar, jocul este activitatea fundamentală a copilului și prin joc el învață să

descopere lumea și să se descopere pe el însuși. Jocul este o portiță de evadare
din rigiditatea lumii în care trăim, rigiditate pe care copiii o simt mai accentuat.
Prin joc, ei capătă libertate, libertatea de a explora, de a cunoaște și de a cerceta
cu toată inima lor înțelesurile ascunse ale lumii acesteia și felul în care lumea îi
primește ca un cămin al lor. Ei pot descoperi, bucuroși, prin joc minunile din jur.
Testul nr. 18

SUBIECTUL al II-lea                                                                                             

1.
1. Prezentaţi etapele unei activităţi de învățare, în cadrul domeniului
experiențial Om și societate, având ca formă de realizare jocul
didactic; nivel de studiu: 3 – 4 ani. Faceți trimitere la cunoștințele
copiilor despre sănătatea și igiena personală. Țineți cont de repere:
menționarea a trei dintre etapele activităţii precizate; descrierea
conţinuturilor etapelor menționate.

Educația despre sănătate începe de timpuriu. E în firescul lucrurilor. Din acest

considerent, educatoarea trebuie să depună toată diligența necesară pentru a le
transmite copiilor noțiunile fundamentale despre importanța sănătății și a igienei
personale. Principiul învățării bazate pe joc ne deschide calea în sensul dorit,
conform cerinței. Demersul instructiv e realizabil prin mijlocirea jocului didactic,
bine cunoscut pentru dubla lui natură: formativă și ludică.

Proiectăm activitatea în sfera temei anuale de studiu Ce şi cum vreau să fiu? și a

primului domeniu de dezvoltare a copilului, prevăzut în curriculumul pentru
educația timpurie: dezvoltarea fizică, a sănătății şi a igienei personale. În cadrul
acestuia distingem dimensiunea adecvată în context: sănătate (nutriție, îngrijire,
igienă personală) și practici privind securitatea personală. Acțiunile de
operaționalizare și de transpunere în practică sunt posibile cu ajutorul jocului
didactic propus. Finalitatea constă în formarea acestor două comportamente
vitale: respectarea normelor care asigură regimul de alimentaţie sănătoasă și
igiena personală corespunzătoare.

Ne orientăm după niște indicatori marcați în lucrarea Repere fundamentale în

învățarea și dezvoltarea timpurie a copilului de la naștere la 7 ani,2 iar mai
specific, în subdomeniul privind dezvoltarea fizică. Indicatorii se referă la
modurile în care trebuie efectuate câteva acțiuni de bază: folosirea șervețelelor
pentru ștergerea nasului, spălarea mâinilor și a dinților, ducerea mâinilor la gură
în timpul acceselor de tuse, recunoașterea unui simptom de boală și redarea lui în
cuvinte. Ne conturăm jocul în lumina unei practici de sprijin întâlnite în lucrarea
menționată anterior.

Plastic vorbind, intrarea copiilor în joc se face printr-un colț al sălii de grupă în
care, pe o măsuță, sunt așezate câteva pachețele cu batistuțe igienice și role de
hârtie. După un scurt dialog despre destinația acestora, se reactualizează
cunoștințele despre locurile în care le păstrăm pentru a fi la îndemână ori de câte
ori ne sunt de trebuință, dar și despre riscul de a ne îmbolnăvi dacă nu le utilizăm
în timp util și în mod corect. Firul discuției este dirijat spre tema zilei, regăsită
inclusiv în numele jocului. Aceasta este anunțată odată cu obiectivele de atins.
Rândurile de mai sus cuprind două momente esențiale: reactualizarea
cunoștințelor și captarea atenției. Le considerăm deosebit de importante pentru
reușita jocului. Ambele formează puntea de trecere spre ideea centrală a jocului.
Înainte de a-i da startul, educatoarea instruiește copiii spunându-le: ce implică
fiecare etapă, regulile de disciplină colectivă și regulile proprii jocului, formele de
organizare a grupei, rolurile și sarcinile distribuite, punctele-cheie susceptibile să
complice jocul, numele coordonatorului (desemnat în baza criteriilor unanim
acceptate în prealabil), rezultatele așteptate, transferul lor în viața reală,
deprinderile și atitudinile care transformă fiecare preșcolar într-un subiect
responsabil de propria sănătate și de cea a fiecărui membru din grupul de
învățare.

Paragraful anterior este cadrul propice pentru etapa rezervată desfășurării jocului
de probă. Împărțiți în două grupuri mari, copiii își asumă rolurile de pacienți,
respectiv de medici. În calitate de pacienți, unii mimează diferite acțiuni tematice
precum: a strănuta, a tuși, a sufla nasul și a-l șterge, a spăla mâinile și a le șterge.
În schimb, în calitate de medici, alții spun dacă procedeele observate sunt corecte
ori nu, dar și ce este de făcut pentru a respecta normele firești de igienă, în orice
împrejurare. Respectarea lor este în beneficiul sănătății personale și al sănătății
publice. La finalul variantei de probă este imperios necesar să rămână în mintea
fiecărui mic educabil două afirmații înzestrate cu puterea unei convingeri: dacă
avem grijă de noi, înseamnă că avem și de ceilalți. Neglijența și murdăria atrag
nesuferitele boli și neplăcerile cauzate de lipsa bucuriilor mărunte. Afirmațiile se
pot reitera la sfârșitul jocului propriu-zis pentru a consolida transferul
informațiilor. Tot atunci se pot căuta idei complementare de jocuri de rol,
valorificabile în viitor.

În viziunea proprie, cu cât își iau copiii mai în serios rolurile de medici, cu atât ei
vor fi mai atenți la sfaturile pe care le vor da presupușilor pacienți, afectați de boli
transmisibile prin microbi și viruși cauzați de igiena personală precară.

Deducem că însăși varianta care precede jocul în sine creează premisele menite să
ne ofere răspunsuri bune la întrebarea Ce şi cum vreau să fiu?, corespondenta
temei subliniate la începutul lucrării noastre. Asemenea răspunsuri pot fi acestea:
Sunt un copil bine crescut, Vreau să fiu sănătos, -oasă.

Pe cale de consecință, activitatea prezentată este lesne de corelat cu teme similare

din aria dezvoltării personale și din sfera noilor educații. Drept dovadă, în ultimii
ani, în programul activităților opționale, educația pentru sănătate și-a câștigat
locul meritat. Linia pe care tocmai am trasat-o de-a lungul celor trei etape
precizate trebuie continuată pe toată durata preșcolarității. Doar așa aprofundăm
conceptul de sănătate – personală și publică, în egală măsură. În plus, numai așa
familiarizăm din vreme copiii cu ceea ce vor studia în ciclul curricular următor,
fie în cadrul disciplinelor obligatorii Dezvoltare personală și Educație civică, fie
al uneia opționale, de pildă, Educația pentru sănătate.
 
2. Compuneți un eseu, de 300-600 de cuvinte, despre structura
noului curriculum pentru educația timpurie. Ghidați-vă
după aceste aspecte:

 părțile lui componente;

 principiile și valorile pe care s-a fundamentat;

 argumentarea opiniei despre importanța cunoașterii lui pentru reușita

procesului de învățământ.

Noul curriculum pentru educație timpurie a fost aprobat de Ministerul Educației

în anul 2019. Acesta își propune să urmeze modelul școlii occidentale, aflate într-
o continuă reformă spre mai bine. Necesitatea reformei continue este datorată
modificărilor permanente ce au loc la nivelul societății din punct de vedere
axiologic, social, tehnologic și economic.

Curriculumul este împărțit în trei mari părți: planul de învățământ pentru

educație timpurie, metodologia de aplicare a planului de învățământ pentru
educație timpurie și programa școlară pentru educație timpurie. Vom lua fiecare
punct și îl vom studia ca atare.

Prima parte cuprinde planul de învățământ pentru educație timpurie și „este

componenta reglatoare esențială a curriculumului” 3 Acesta facilitează organizarea
activităților de predare-învățare-evaluare. Este structurat pe nivele de vârstă.
Pentru fiecare nivel avem activitățile specifice, numărul de ore alocat fiecărui tip
de activitate, cu scopul de a oferi tuturor copiilor șanse egale în a se dezvolta. Aici
regăsim trei tipuri de activități de învățare: jocuri și activități liber alese; rutine și
tranziții; activități tematice; activități pentru dezvoltare personală și activități pe
domenii experiențiale. Ultimele două tipuri de activități sunt specifice numai
copiilor din grupa de vârstă 3-7 ani. Fiecare tip de activitate primește o anumită
pondere din cele 25 de ore pe săptămână.

A doua parte, metodologia de aplicare a planului de învățământ pentru educație

timpurie, vizează ansamblul metodelor şi procedeelor didactice utilizate în
procesul de învăţământ. Metodologia noului curriculum subliniază importanța
predării axate pe copil. Preșcolarul este un subiect activ al învățării. El însuși este
cel ce învață, cel ce asimilează, cel ce se dezvoltă, educatorul doar îi arată calea și
îl îndrumă. Aici sunt explicate toate elementele-cheie care surprind educația
timpurie.

A treia parte, programa școlară, cuprinde cele cinci domenii de dezvoltare:

dezvoltarea fizică, a sănătății și igienei personale; dezvoltarea socio-emoțională;
capacități și atitudini față de învățare; dezvoltarea limbajului, a comunicării și a
premiselor citirii și scrierii; dezvoltarea cognitivă și cunoașterea lumii. Fiecare
domeniu este proiectat pe cele două nivele ale educației timpurii: ante-preșcolar
(mai mici de 3 ani) și preșcolar (3-6 ani). Tot în această parte regăsim și axa
programei pentru educație timpurie, constituită din: domeniile de dezvoltare,
dimensiuni ale dezvoltării și comportamente.

                               
3
Curriculum Pentru Educaţia Timpurie, 2019, anexa la ordinul ministrului
educației naționale nr. 4.694/2.08.2019, p. 6

Noul curriculum pentru educație timpurie s-a fundamentat pe o serie de principii

deosebit de importante. Principiul educației centrate pe copil este condiția
principală de la care pleacă toate celelalte principii. Educația trebuie să se axeze
pe dezvoltarea personală și unică a fiecărui copil în parte, să fie ajutat să își
descopere propriile aptitudini și să le dezvolte apoi. Principiul respectării
drepturilor copilului susține respectarea dreptului la educație, la liberă exprimare
și la siguranță. Principiul învățării active cere ca preșcolarul să învețe în urma
unor experiențe. Vorbim aici de o cunoaștere empirică. Principiul dezvoltării
integrate presupune o abordare interși intradisciplinară. Principiul
interculturalității promovează recunoașterea reciprocă a valorilor naționale.
Principiul echității și nondiscriminării cere ca toți copii să aibă șanse egale la
educație. Principiul educației ca interacțiune între educator și copil implică
ambele părți în procesul de învățare.

În opinia noastră, noul curriculum pentru educație timpurie trebuie să fie

considerat un punct de pornire pentru orice educatoare. Cunoașterea lui este
crucială și presupune o însușire temeinică a noțiunilor și a practicilor moderne de
educație.

În primul rând, în curriculum găsim expunere succintă a domeniilor de

dezvoltare și a comportamentelor specifice fiecărui domeniu. De exemplu, când
vorbim de dezvoltarea socio-emoțională, în curriculum sunt subliniate toate cele
patru aspecte: interacțiunea cu cei din jur, comportamente prosociale, conceptul
de sine și autocontrolul. Observăm aici că se pune accent pe dezvoltare
inteligenței emoționale și, implicit, pe dezvoltarea amplă a tuturor formelor de
inteligență.

În al doilea rând, noul curriculum are ca scop optimizarea și eficientizarea

procesului de învățare. Cunoașterea acestuia va înlesni munca educatoarei, îi va
oferi strategii didactice moderne și cu o rată mare de eficiență. Educația și
îngrijirea copiilor trebuie să fie preocuparea fundamentală a educatorilor și,
tocmai în acest sens, intervine și curriculumul. De exemplu, documentul propune
lectura ca un factor deosebit de important și recomandă practicarea acestei
activități cel puțin 10-15 min/zi. Prin urmare, punându-se accent și pe această
activitate, cei care au alcătuit documentul sunt conștienți de importanța lecturii
pentru dezvoltarea limbajului și a gândirii încă din fragedă pruncie. Citind acest
curriculum, educatoarea va înțelege utilitatea tuturor activităților explicate în
metodologie.

În concluzie, noul curriculum pentru educație timpurie promovează metodele și

mijloacele moderne de predare-învățare-evaluare după modelul învățământului
european. Preșcolarii au mare nevoie de o educație axată pe dezvoltarea
propriilor aptitudini. Învățământul modern își propune să realizeze acest
deziderat, iar concepția despre învățământul din perioada educației timpurie este
oglindită tocmai în acest act curricular.

Testul nr. 17

SUBIECTUL al II-lea                                                                                                 

1. În cadrul domeniului experiențial Științe, nivel de studiu: 4 – 5 ani,

prezentați etapele unei activităţi de învățare realizabile printr-un joc de
construcții. Reactualizați cunoștințele copiilor despre observarea și
manipularea obiectelor din mediul apropiat. Aveți două repere:
menționarea și descrierea a trei dintre etapele activităţii precizate.

Pornim de la premisa că domeniul experiențial Științe abundă de teme care

stimulează cognitiv copilul, aflat în plin proces de formare a capitalului
intelectual. Stadiul preoperațional este optim în acest sens datorită fructuoasei
activități mentale. Însăși denumirea lui face trimitere spre domeniul de referință
prevăzut în curriculumul pentru educația timpurie – dezvoltare cognitivă și
cunoașterea lumii - și spre jocurile logico-matematice. Fără urmă de îndoială,
sarcinile proprii acestui domeniu experiențial sunt rezolvabile cu ajutorul
operațiilor gândirii. Toate sunt absolut vitale pentru formarea unor competențe
vizate pe traseul instructiv: cele matematice şi cele de bază în ştiințe şi tehnologii.

Invitația pentru activitatea zilei e lansată printr-un joc de spargere a gheții, creat
în jurul unor ghicitori spuse în considerarea unor ilustrații observate rând pe
rând. Pe fondul suportului intuitiv și inteligibil, educatoarea anunță subiectul și
scopul activității; e parte din tema anuală de studiu Când/Cum şi de ce se
întâmplă?. Prin conținuturi adecvate se reactualizează cunoștințele despre
observarea și manipularea obiectelor din mediul apropiat. Demersul este bazat pe
specificul unei dimensiuni proprii domeniului de dezvoltare contextual:
caracteristici structurale și funcționale ale lumii înconjurătoare. Acționând în
acord cu natura dimensiunii amintite, preșcolarul devine capabil să indice
caracteristicile unor corpuri din spaţiul înconjurător și să le valorifice în situații
de învățare cu caracter practic-aplicativ. Asemenea aspecte vizăm prin jocul
derulat în consens cu cerința.

Copiii sunt chemați în centrul de interes Construcții, unde sunt organizați în

microgrupuri. Pe măsuțe, la dispoziție sunt imagini cu ferme de animale și piese
din care se pot confecționa machetele acestora. Ei observă în imagini elemente
particulare spațiului destinat creșterii unor animale domestice: caprine, ovine,
instrumentarul necesar, personalul specializat, produse obținute din prelucrarea
materiei prime. Prin conversații dirijate, educatoarea punctează ideile principale
despre: caracteristicile respectivelor animale și ale destinației mediului în care
sunt îngrijite, foloasele procesate, rolul și munca fermierului, uneltele și utilajele
indispensabile. Reușita demersului didactic depinde de tactul educatoarei. Nu
este puțin lucru abordarea unei teme dificile în virtutea principiului
accesibilității, aplicat în concordanță cu alte două: al învățării bazate pe joc și al
dezvoltării integrate.

Jocul propriu-zis începe în momentul în care copiii confecționează machetele

fermelor supuse atenției. Suportul imagistic le facilitează munca în noile roluri
primite, acelea de constructori; în același timp, le formează reprezentările
mentale datorită cărora informațiile tematice se fixează cu mai multă ușurință.
Educatoarea ghidează pașii tuturor copiilor printre explicații și, la nevoie, se
implică direct în planurile de construcție pentru a le da machetelor forma finală.
Deopotrivă, aceasta încurajează și conlucrarea. Prin definiție, conlucrarea
favorizează învățarea reciprocă. E ceea ce se și vrea îndeosebi în secvența în care
se prezintă elementele-surpriză. Acestea constau în: figurinele ce înfățișează
animalele domestice în cauză, obiectele de lucru și muncitorii (făcând acțiuni
speciale). Introducerea figurinelor în joc nu e întâmplătoare. Copiii trebuie să le
așeze la locurile potrivite și să își motiveze acțiunile. Educatoarea urmărește
exactitatea răspunsurilor. Fiind atenți la ceea ce se spune frontal, copiii învață
unul de altul, se corectează ori se completează. Dialogurile inițiate în jurul
siluetelor – și al machetelor, desigur – se pot orienta și spre celelalte domenii
experiențiale. E de bun augur procedeul prin care sunt determinați copiii să
traverseze arii de interes conexe.

Activitatea educativ-ludică se încheie cu turul galeriei. De-a lungul acestuia se fac

aprecieri verbale și se formulează ideile concluzive. Primează feedback-ul
descriptiv. Sunt evidențiate momentele care le-au solicitat preșcolarilor cel mai
mult imaginația, creativitatea, autocontrolul asupra sarcinilor de lucru și asupra
produselor aflate în construcție. Pe deasupra, sunt evidențiate și faptele care le-
au stârnit cel mai mult curiozitatea și dorința de a-și amprenta machetele cu note
personale.

De asemenea, activitatea este și una pur formativă. Tot prin acțiunile de

observare – a educatoarei și a colegilor – și de manipulare – a obiectelor date
spre folosință –, copiii învață să își organizeze spațiul de lucru, să aplice tehnicile
văzute împrejur, să urmărească relația cauză-efect în situația în care fie nu au ales
optim piesele sau nu le-au conferit stabilitate atunci când le-au îmbinat. Pe scurt,
ei învață prin încercare și eroare, scopul fiind câștigarea unor experiențe de
valorizat în mediul socio-educațional. De aceea putem afirma despre jocul de
construcție că este precum o schelă pe care copiii își ridică nivelul intelectual
grație stimulilor cognitivi și afectiv-volitivi. Drumul spre progres e accesibil mai
ales dacă se resimt influențele jocului de rol. Crezându-se constructori sau
fermieri, copiii manifestă autonomie, fapt care îi transformă în creatorii
propriului act de învățare.
 2. Alcătuiți un eseu, de 300-600 de cuvinte, despre metodologia de
aplicare a planului de învățământ pentru educația timpurie.
Luați ca repere aspectele următoare:
o elementele sale de bază; patru exemple;

o legătura lui cu toate celelalte părți componente ale curriculumului

pentru educația timpurie;

o exprimarea unei păreri personale argumentate despre importanța

cunoașterii lui la data proiectării activităților de învățare.

Metodologia de aplicare a planului de învățământ pentru educația timpurie

reprezintă un document curricular în baza căruia se elaborează și se derulează
activitățile prevăzute în planul de învățământ pentru educația timpurie.
Metodologia ne arată calea prin care se poate realiza un anumit deziderat. În
contextul de față, aceasta ne ajută să înțelegem și să interpretăm felul în care este
aplicat planul de învățământ pentru educație timpurie.

Metodologia explică felul în care este aplicat planul de învățământ. Primul punct
reprezintă introducerea din care dedudem importanța lui. Planul oferă o
abordare sistemică a demersurilor educaționale și asigură o continuitate bine
structurată a acestora. Al doilea punct este despre împărțirea pe intervale de
vârstă; este rezultatul asocierii realităților din sistem cu tendinţele la nivel
european și mondial în domeniu. Mai departe sunt prezentate câteva repere
fundamentele ale planului-cadru. Copilul este, în primul rând, un element activ al
procesului de învățare, nu pasiv. El nu are nevoie numai să primească noțiuni,
concepte, valori morale, ci trebuie, de cele mai multe ori, să fie ajutat să le
descopere de unul singur prin joc. Jocul devine, astfel, activitatea principală de
învățare a copilului. Așa se explică ponderea atât de mare ce îi este alocată.

Urmează apoi o clasificare a diferitelor tipuri de activități: activități tematice

(AT); activități pe domenii experiențiale (ADE); jocurile și activitățile liber alese
(ALA). Activitățile tematice sunt la nivel antepreșcolar și pot fi de mai multe
feluri: jocuri, activități artistice de îndemânare, activități de muzică și mișcare,
activități în aer liber, activități de cunoaștere și activități de creație și de
comunicare. Activitățile pe domenii experiențiale aparțin deja nivelul de
învățământ preșcolar și sunt activități integrate sau pe discipline. Jocurile și
activitățile liber alese reprezintă tipuri de acțiuni comune ambelor nivele.
Metodologia, fiind tot un document curricular oficial, este pus în strânsă legătură
cu planul de învățământ și cu planificarea. Metodologia explică, de fapt, planul de
învățământ preșcolar și, prin urmare, îi dă un sens sau ușurează înțelegerea
acestuia, definind conceptele fundamentale după care se lucrează Programa
surprinde domeniile de dezvoltare, dimensiunile dezvoltării și comportamentele
care trebuie dezvoltate. Metodologia oferă și explică mijloacele prin care se
realizează acest deziderat.
În opinia noastră, este absolut necesar să citim și să cunoaștem metodologia
cuprinsă în curriculum, pentru că numai așa reușim să înțelegem mai bine
celelalte documente curriculare și putem proiecta corect întreaga activititate
didactică. Aceasta explică și definește anumite noțiuni ale planului de învățământ
preșcolar, aplicabile în proiectare.

În primul rând, metodologia explică toate tipurile de activități, precum și

mijloacele de realizare a lor, necesare în vederea proiectării didactice complete și
corecte. De exemplu, dacă ar fi să luăm ultimul nivel al învățământului preșcolar,
știm că planul alocă 10 ore pentru activitățile tematice (AT), dar nu știm ce tipuri
de activități tematice avem. Aici intervine metodologia de aplicare a planului-
cadru potrivit căruia activitățile tematice pot fi: jocul, activitățile artistice,
activitățile de muzică, activitățile de cunoaștere ș.a.m.d.

În al doilea rând, proiectarea se realizează urmărind metodologia-cadru, fiecare

activitate are tipicul ei și de aceea trebuie să știm când și cum îi vine rândul. De
pildă, activitățile de după-amiază includ activități recuperatorii și ameliorative,
neputând fi introduse în cadrul întâlnirilor de dimineață.

În concluzie, metodologia oferă reperele după care se derulează toate activitățile

regăsite în planul de învățământ preșcolar. Ea explică modul prin care este
proiectat planul în cauză. Cu ajutorul metodologiei înțelegem mai bine felul în
care este structurat sistemul de învățământ preșcolar. Înțelegem din definirea
anumitor termeni necunoscuți sau prin oferirea unor exemple de strategii
didactice utile.

Testul nr. 16

SUBIECTUL al II-lea                                                                                                 

1.
1. Pentru domeniul experiențial Psihomotric, nivel de studiu: 3 – 4
ani, prezentaţi etapele unei activităţi realizabile printr-un joc
sportiv. Gândiți-l în baza cunoștințelor copiilor despre consecvență,
cuvânt-cheie în depășirea obstacolelor. Repere date: menționarea a
trei dintre etapele activităţii; descrierea lor.

Domeniul experiențial Psihomotric este indisolubil legat de jocul sportiv în

favoarea micului preșcolar, aflat în plină dezvoltare. O descriem în cele ce
urmează.

Domeniul experiențial în discuție este fundamentat pe primul domeniu de

dezvoltare fizică a copilului, în a cărui structură sunt, implicit, sănătatea și igiena
personală. În contextul dat, pe noi ne interesează îndeosebi dezvoltarea fizică; o
punem în corespondență cu educația fizică – concept imperios necesar de
internalizat cât mai devreme. În noul curriculum pentru educația timpurie, prin
„dezvoltare fizică” se înțelege un ansamblu format din deprinderi şi abilităţi fără
de care nu ar fi posibile motricitatea (fină și grosieră) și coordonarea senzorio-
motorie. Dacă ar fi să ne plasăm pe un teren adevărat, unde am putea trasa linii
destinate să inițieze un dialog scurt tematic, am spune așa: Punctele A (dezvoltare
fizică) și B (educație fizică) converg în punctul C (jocul sportiv). Cu această
afirmație introducem în lucrare definiția jocului sportiv. Didactic vorbind, acesta
face parte din categoria jocurilor de stimulare a psihomotricității. În esență,
acesta este un joc de mișcare. Însă ceea ce îl particularizează constă în asemenea
concepe-ancoră: motricitate, lateralitate, schemă corporală, orientare spațială,
repere și direcții în spațiu, (auto)control, securitate individuală, igienă personală,
dezvoltare fizică armonioasă, trăsături de personalitate specifice sportivului.

În temeiul cerinței, vedem astfel jocul sportiv: pornim demersul în baza lucrării
de căpătâi Repere fundamentale în învățarea și dezvoltarea timpurie a copilului
de la naștere la 7 ani.1 Parcurgem subdomeniul dezvoltare fizică și vizăm
aspectul despre dezvoltarea senzorio-motorie. Având-o, copilul își poate folosi
simțurile și își poate orienta mișcările în spațiu atunci când interacționează cu
elemente din mediul înconjurător. În curriculum îi corespunde dimensiunea care
privește conduita senzorio-motorie pentru orientarea mișcării.

Ne concepem jocul în jurul unui indicator prevăzut în lucrarea menționată. În

virtutea acestuia, copilul poate reacționa la stimulii de mediu. În joacă, el este
provocat să își îndoaie picioarele ca să aterizeze în siguranță și să se miște repede
pentru a evita un obstacol. Captarea atenției copiilor se face pe baza invitației
adresate lor de a se da pe tobogan, preț de trei-patru minute. De vreme ce s-au
energizat în voie, ei sunt, fizic, pregătiți pentru jocul care stă să înceapă. În
continuare, ei sunt rugați să se așeze sub formă de cerc pentru a primi indicațiile
de rigoare. În termeni inteligibili, li se spune așa: Fiecare se va da iarăși pe
tobogan. După aterizare, se va trece cu rapiditate printre conurile de
antrenament, puse sub formă de zig-zag pe o distanță de 5 metri. Este descurajată
competiția sub imperiul clasicului Cine ajunge primul. În schimb, este încurajată
atitudinea sportivului concentrat asupra țintei urmărite – în speță, o minge. La
aceasta trebuie să ajungă fiecare copil, trecând cu maximă atenție și viteză printre
obstacole.

Odată ce resimt atmosfera jocului, copiii devin receptivi la fiecare comandă dată
de educatoare. Rând pe rând, la semnalul acesteia, ei trec peste tobogan și printre
conuri. Restul grupei aplaudă de pe margine și își arată suportul verbal față de
colegi. Micuții efectuează de două ori exercițiul sportiv. În tot acest timp,
educatoarea consemnează în fișa de observație durata fiecărei evoluții frontale. E
bine de știut în câte secunde/minute s-au încadrat copiii, individual. (Rezultatele
obținute se vor menționa ulterior în fișele lor personale. La momentul oportun,
prin comparație și analiză, se va ști în ce măsură potențialul fizic și psihomotric s-
a îmbunătățit, dar și în ce măsură a crescut viteza de reacție la stimulii proveniți
din mediul extern; de exemplu, vocea galeriei, urcușul grăbit pe scara
toboganului, atingerea solului în poziția corectă pentru o aterizare în condiții
optime, alergarea printre obstacole, mingea colorată aflată la linia de sosire,
comanda preluată în vederea repetării întregii operațiuni. În plus, se va ști și ce
tip de jocuri sportive trebuie alese în scopul consolidării abilităților motrice și
senzorio-motrice.)

                       

Activitatea se încheie în clipa în care toți copiii vor fi îndeplinit exercițiul de două
ori. Ei sunt invitați pe băncuțe pentru a se odihni, respectiv pentru a dialoga
despre jocul desfășurat; mai cu seamă, despre efortul depus per total, dificultățile
întâmpinate, emoțiile simțite la final, gândurile de împărtășit.

Toate cele de mai sus ne confirmă faptul că am parcurs cele trei mari etape ale
jocului propus, în cursul cărora am cultivat consecvența. Acesta este un cuvânt
firesc orientat spre reușită, generic privită. Am valorificat puterea fiecăruia de a
persevera, indiferent de nivelul de dezvoltare psiho-fizică. Procedând așa, la a
doua încercare de rezolvare a sarcinilor, în principiu, fiecare copil obține un
rezultat mai bun. Este posibil, întrucât el știe că finalitatea jocului nu constă în
numirea celui mai rapid copil. Ca atare, primind susținerea de rigoare, el se
străduiește să fie atent doar la sine pentru a câștiga timp calculabil în favoarea sa.

În concluzie, opinăm că am reușit să facem cunoscut un joc sportiv elaborat ad-

hoc, ale cărui atribute se reflectă în lumina a cinci cuvinte: tenacitate, agilitate,
vigilență, rezistență (la efort fizic), implicare (colectivă).

1.
2. Concepeți un eseu, de 300-600 de cuvinte, despre planul de
învățământ în educația timpurie. Abordați subiectul în
considerarea următoarelor aspecte:


o structura și rolul său;

o legătura lui cu toate celelalte părți componente ale curriculumului

pentru educația timpurie;

o exprimarea unei păreri personale argumentate despre importanța

cunoașterii lui la data proiectării activităților de învățare.

Planul de învăţământ în educația timpurie reprezintă documentul curricular

fundamental care fixează categoriile/tipurile de activități de învățare, stabilite în
funcţie de domeniile de dezvoltare, de dimensiunile dezvoltării și de
comportamentele observabile pe intervale de vârstă, cu precizarea numărului de
ore pe zi și pe săptămână și cu indicarea formelor de organizare ale activităţii.
Noul curriculum prevede că acest plan de învățământ „reprezintă produsul
curricular principal și constituie componenta reglatoare esenţială a
curriculumului pentru educaţia timpurie, documentul oficial, normativ şi
obligatoriu care jalonează organizarea de ansamblu a procesului de predare-
învăţare-evaluare, pentru fiecare nivel de vârstă şi tip de instituţie de educaţie
specifică perioadei aferente copilăriei timpurii.”

Structura activităților cuprinde mai multe intervale de vârstă. Numărul de ore

este reprezentat schematic într-un tabel. Astfel, perioada antepreșcolară este
împărțită în două: 0-18 luni și 19-36 luni. Observăm că în această perioadă o
pondere mare o au rutinele și tranzițiile. Copii au nevoie să își însușească
anumite rutine la creșă pentru a trece în perioada preșcolară. În prima categorie
(0-18), 10 ore pe săptămână din totatul de 25 de ore sunt dedicate jocurilor și
activităților liber-alese, 14 ore sunt dedicate rutinelor și tranzițiilor, iar restul de 1
oră este alocat activităților tematice. În a doua categorie de vârstă (19-36 de luni),
ponderea se modifică, iar timpul alocat pentru rutine și tranziții scade în favoarea
activităților liber alese și a activităților tematice. Nivelul de învățământ preșcolar
este împărțit și el în două intervale de vârstă: 37-60 luni și 61-72/84 de luni.
Observăm că aici sunt adăugate două tipuri de activități diferite: activități pentru
dezvoltarea personală și activități pe domenii experiențiale. Jocurile și activitățile
liber alese păstrează pentru fiecare interval de vârstă o pondere de aproximativ
40 % din totatul de ore pe săptămână.

Toate cele trei părți ale curriculumului se leagă funcțional una de cealaltă.
Metodologia de aplicare a planului de învățământ pentru educația
timpurie explică felul în care este aplicat acesta. În metodologie se explică faptul
că împărțirea pe intervale de vârstă este rezultatul asocierii realităților din sistem
cu tendinţele la nivel european și mondial în domeniu. Programa pentru educația
timpurie nu este altceva decât punerea în practică sau proiectarea planului de
învățământ, urmărind cele cinci domenii de dezvoltare. Dacă planul de
învățământ structurează conținutul învățământului pe nivele și număr de ore,
programa redă sintetic acest conținut.

În opinia noastră, este foarte important să cunaoștem planul de învățământ

pentru educație timpurie atunci când începem să proiectăm activitățile de
învățare. Acesta este un document curricular oficial și trebuie parcurs înainte de a
proiecta activitățile.

În primul rând, planul reflectă orientativ raportul dintre numărul de ore necesar
pregătirii formale și cel necesar pregătirii nonformale, prin joc și alte activități
liber alese. De exemplu, atunci când se va alcătui proiectarea activităților pe
domenii experiențiale la intervalul de vârstă 37-60 de luni, se va ține cont de
faptul că planul-cadru alocă 2 ore pe zi acestui tip de activitate. Acest lucru
contribuie la o dezvoltare armonioasă a copilului și ajută foarte mult la
eficientizarea timpului alocat procesului de predareînvățare-evaluare.

În al doilea rând, folosirea planului de învățământ asigură preșcolarilor din

toate grădinițele din țară aceeași pregătire, oferind astfel șanse egale în vederea
trecerii la un nou ciclu de învățământ și a integrării sociale. De exemplu, copiii
care provin din medii rurale beneficiază de aceeași calitate a educației ca și copiii
din zone urbane.

În concluzie, planul de învățământ pentru educație timpurie, fiind unul

din cele trei documente oficiale ale noului curriculum publicat în anul 2019,
constituie un reper fundamental pentru educatori și trebuie luat în considerare
atunci când se proiectează activitățile de învățare, anual și săptămânal.

Testul nr. 15

SUBIECTUL al II-lea                                                                                             

1.
1. Pentru domeniul experiențial Om și societate, redaţi etapele unei
activităţi realizabile prin jocul de rol; nivel de studiu: 5 – 6 ani.
Reactualizați cunoștințele copiilor despre tipurile de interacțiune cu
cei din grupa mică, ținând cont de aceste repere: menționarea a trei
dintre etapele activităţii; descrierea lor.

Din ansamblul definițiilor existente în literatura de specialitate reținem una

cuprinzătoare: jocul de rol este, în același timp, o metodă didactică și o activitate
educativ-ludică desfășurată în jurul unor aspecte ce simulează cu precădere
experiențe din viața reală. Acestea fie au fost trăite de protagoniști, fie pot fi trăite
la un moment dat. Firul jocului trece prin prisma scenariului elaborat de cadrul
didactic. În acest scop, cadrul didactic specializat se transpune în situația de
învățare susceptibilă de simulare pentru a fi ulterior transformată într-o
experiență de învățare, valorificabilă pe termen îndelungat. Totodată, acesta se
raportează și la experiențele trăite de copii. Având în vedere segmentul de vârstă,
e firesc să pornim de la aspectele cu care ei sunt relativ familiarizați în universul
lor de viață. Natura ludică a jocului este mult îmbogățită de mijloacele teatrale
animatoare. Acestea din urmă preschimbă jocul într-o adevărată reprezentație.
La rândul lor, protagoniștii se preschimbă în actori amatori în plină dezvoltare
personală și în creatori de acte teatrale (auto)formatoare. Spunem așa deoarece
aportul fiecăruia în jocul de rol poate aduce plusuri de valoare care denotă
inteligență (verbal-lingvistică, spațial-vizuală, emoțională, socială, muzicală) și
potențial creativ.

Sintetic vorbind, jocul de rol are o mare forță (re)formatoare, dată simultan de
subiectul scenariului și de feedback-ul descriptiv care îi dă substanță discuției
concluzive. Acestea fiind spuse, în continuare ne propunem să încadrăm
domeniul experiențial indicat într-unul de dezvoltare a copilului. Dintre cele cinci
enumerate în curriculumul pentru educația timpurie ne oprim la domeniul de
dezvoltare socio-emoțională. Acestuia i se adaugă conținuturi din subdomeniul
privind dezvoltarea limbajului și a comunicării. Credem că este de bun augur
complementaritatea lor, știind ce impact poate avea tandemul emoție-cuvânt.
Jocul în cauză este structurat în baza temei anuale de studiu „Cine
sunt/suntem?”. Prin intermediul său urmărim să le formăm copiilor abilitatea de
a se prezenta într-un grup de joacă. Drept care, ne ghidăm după anumite
dimensiuni din sfera domeniilor de dezvoltare anterior precizate. Unele privesc
simple interacțiuni cu copiii de vârste apropiate, doveditoare de comportamente
prosociale, de acceptare și de respectare a diversității. Iar altele privesc mesajele
orale apărute în contexte de comunicare cunoscute ori în diverse situaţii de
comunicare.

Ca orice joc (non)formal, și al nostru va trece succesiv prin cele trei mari etape:
pregătirea, derularea și încheierea lui. Pregătirea se face în considerarea
subiectului central: (auto)prezentarea într-un grup de joacă. L-am ales pornind
de la premisa că orice preșcolar a trecut cel puțin o dată prin situația de a intra
într-un cerc de copii dornici de joacă în voia lor. Neîndoielnic, în respectiva
situație a fost nevoit să își spună numele și vârsta. Cu acestea două la capăt de fir,
conversația curge înspre lucrurile preferate, desenele animate favorite ș.a.m.d.
Autoarea scenariului, educatoarea, trebuie să cunoască foarte bine nevoile și
dorințele copiilor cărora le va atribui rolurile contextuale. De asemenea,
educatoarea trebuie să cunoască foarte bine și potențialul (nativ și dobândit).
Ultimele mențiuni ne trimit instantaneu cu gândul la principiul individualizării,
absolut obligatoriu de respectat. Conform practicii, acesta este coroborat cu
principiul accesibilității, fără de care nu e posibil să aducem la nivelul de
înțelegere a copilului ceea ce comportă comunicarea și relaționarea. Ne referim la
comunicarea receptivă, expresivă și orală. Insistăm asupra celei din urmă, fiindcă
privește, în egală măsură, actele de vorbire, vocabularul, structurile gramaticale și
interacțiunea socială. Tot în cadrul comunicării orale, insistăm pe actele de
vorbire și pe dialog, căci, prin ambele, copii dornici de parteneri de joacă se
salută, se prezintă, conversează în jurul unor subiecte de interes comun, specifice
vârstei lor.

Odată creionat și revizuit, scenariul este adus la cunoștința tuturor copiilor în

termeni clari și conciși. O parte dintre ei vor interpreta rolurile prestabilite, iar
ceilalți vor constitui publicul spectator. Îndeosebi, cei care urmează să
performeze în semicercul format trebuie să asculte activ expunerea realizată
frontal, să confirme înțelegerea mesajului de transmis prin joc, să solicite
eventuale clarificări, să se asigure că au priceput în ce constau sarcinile de lucru și
rolurile distribuite. Educatoarea îi va acorda fiecăruia atenția necesară și sprijinul
moral motivațional.

Desfășurarea jocului implică o serie de acțiuni caracteristice: intrarea unor copii

în rolurile acceptate - principale și secundare –, rostirea replicilor, asigurarea
atmosferei plăcute în sală grație elementelor de joc și teatrale, dinamizarea
publicului prin interacțiune spontană, menținerea autocontrolului în starea
curentă, păstrarea expresivității emoționale, menținerea contactului vizual cu
educatoarea din motive lesne de înțeles – reechilibrare, reamintirea replicilor
dificile –, păstrarea liniștii și a disciplinei în sală, în rândul micului public.
Încheierea lui reclamă atenția tuturor. Organizați sub formă de cerc și dirijați de
educatoare, în calitate de facilitator, copiii reiau, secvențial, momentele care le-au
deschis drumul spre învățătură. Ei reflectează asupra a ceea ce trebuie
îmbunătățit pentru a: coopera mai bine cu educatoarea, relaționa mult mai
eficient în grupul de învățare – în speță, cel alcătuit din actorii amatori –, depăși
tracul inerent vorbirii în plen, exersa atenția și memoria voluntară. Deopotrivă, ei
reflectează și asupra modurilor în care s-au simțit în calitate de
protagoniști/spectatori activi. Fără doar și poate, suntem în prezența unui
feedforward generator de efecte benefice asupra naturii fiecărui participant. Fiind
laolaltă orientați spre mesajul pus permanent în lumină, copiii rețin că este
imperios necesar de adoptat o atitudine pozitivă în relațiile cu cei pe care îi vor
partenerii lor de joacă, una bazată exclusiv pe încredere și respect reciproc.
Obișnuiți astfel din vreme, ei vor interacționa la fel și în raport cu adulții din
mediul apropiat, în orice împrejurare. În opinia mea, jocul în cauză este un bun
exercițiu de efectuat în scopul formării spiritului tolerant, a laturii umane
prosociale și a conduitei dezirabile în comunitate – educațională și locală, unde
mereu se găsesc spații de joacă pentru copii (de tip in sau outdoor).

Ultimele notițe ne poartă gândul spre cel mai important domeniu de dezvoltare a
copilului: capacități și atitudini în învățare. Pe fondul jocului tocmai finalizat știm
că se pot formula răspunsuri notabile derivate din întrebarea „Ce şi cum vreau să
fiu?”. O dată, tratăm întrebarea ca atare, iar o dată, o privim ca pe o temă anuală
de studiu, abordabilă ulterior. Actualmente, ne interesează răspunsurile aferente
primului context: Vreau să fiu prietenos/-oasă. Vreau să mă joc frumos cu copiii
întâlniți azi în parc. Vreau să le fiu recunoscător/-oare pentru prietenia lor
dovedită/Vreau să le mulțumesc pentru prietenia arătată. Toate relevă atingerea
acelor dimensiuni din domeniul menționat, în baza cărora preșcolarii astfel
educați sunt capabili să manifeste curiozitate în fața situațiilor noi de
experimentat și să inițieze relații sociale cu copiii, având în minte activități de
învățare cu caracter ludic.

Ideea declanșatoare a jocului e cu atât mai potrivită cu cât, în clasa pregătitoare,

preșcolarii în cauză au oportunitatea să își lărgească cercul de prieteni atunci
când alți copii le ies în cale. În preajma lor, ei au ocazia să își exerseze abilitățile
socio-emoționale dezvoltate în cadrul grădiniței. În virtutea lor, noile relații de
comunicare și cooperare vor sta sub umbrela cuvântului „constructiv”.

1.
2. Scrieți un eseu, de 300-600 de cuvinte, despre conceptele noului
curriculum pentru educația timpurie. Abordați tema în
considerarea următoarelor aspecte:


o raportul dintre domeniile de dezvoltare, dimensiunile dezvoltării și
comportamente observabile;
 o reflectarea acestui raport în domeniile experiențiale și în teme
anuale de studiu;

o argumentarea părerii personale despre urmările netratării

corespunzătoare a conceptelor amintite.

Noul curriculum pentru educația timpurie înglobează date despre domeniile de

dezvolare, dimensiunile dezvoltării și comportamentele observabile. Cele din
urmă constituie premisele competențelorcheie de mai târziu.

Domeniile de dezvoltare, potrivit curriculumului, sunt diviziuni convenționale

create cu scopul pedagogic de a observa și de a-l ajuta pe copil să se dezvolte în
mod deplin pe tot parcursul etapei de pregătire pentru noul ciclu de învățământ:
ciclul primar. Vorbim de cinci domenii de dezvoltare: (a) dezvoltarea fizică, a
sănătății și igienei personale; (b) dezvoltarea socio-emoţională; (c) capacități și
atitudini față de învăţare; (d) dezvoltarea limbajului, a comunicării şi a
premiselor citirii şi scrierii; (e) dezvoltarea cognitivă şi cunoaşterea lumii.
Fiecărui domeniu de dezvoltare îi corespund mai multe subdiviziuni numite
dimensiuni ale dezvoltării. Dimensiunile dezvoltării sunt interdependente, fiecare
dintre acestea fiind în egală măsură importantă. Noul curriculum accentuează
educația centrată pe copil, scopul fiind dobândirea unor comportamente care să
asigure premisele dezvoltării competențelor-cheie de mai târziu. Metoda aceasta
operează cu domeniile de dezvoltare și urmărește atingerea comportamentelor la
sfârșitul ciclului preșcolar.

Astfel, în învățământul preșcolar se operează cu domenii de dezvoltare în locul

competențelor generale, cu comportamente în locul competențelor specifice și cu
dimensiuni ale dezvoltării în locul ariilor curriculare. Absența conținuturilor
oferă libertate educatoarei să abordeze activitatea de învățare fie integrat, fie pe
discipline.

Educatoarea își va alcătui planificarea pe unități în funcție de tema anuală.

Această planificare se realizează prin corelarea comportamentelor, a abilităților
cu descriptivul diferitelor teme anuale de studiu, precum și cu diferitele
evenimente din an. Curriculumul specifică faptul că programul anual de studiu se
conturează în jurul a șase mari teme: „Cine sunt?”; „Când, cum și de ce se
întâmplă?”; „Cum este, a fost și va fi aici pe pământ?”; „Cine și cum planifică o
activitate?”; „Cum exprimăm ceea ce simțim?” și „Ce și cum vreau să fiu?”. Nu e
obligatoriu să fie parcurse toate cele șase teme. Pentru învățământul preșcolar se
recomandă minimum 4 teme. Acum se va ține cont și de nivelul de pregătire al
copiilor și de timpul necesar.

În opinia noastră, este necesar ca toate conceptele din curriculum să fie

cunoscute de educatoare, având în vedere importanța lor în buna desfășurare a
activității didactice. Domeniile de dezvoltare, dimensiunile dezvoltării,
comportamentele observabile, toate sunt concepte care ajută la buna coordonare
și eficientizarea a procesului de învățare. Netratarea corespunzătoare a lor duce la
coordonarea greșită a activităților de învățare.

În primul rând, conceptele propuse de cei care au elaborat noul curriculum sunt
foarte bine gândite în așa fel încât să se respecte principiul didactic al
accesibilității. Dreptul la educație este garantat de Constituție. În cadrul
Convenției Națiunilor Unite s-a stabilit că, printre drepturile fundamentale ale
copilului, se numără și dreptul la educație, începând de la naștere. Această
hotărâre a fot acceptată de România în anul 1998. Prin aceasta se arată că statul
nostru și lumea, în general, recunoaște importanța educației timpurii. Copii, încă
din fragedă pruncie, au nevoie de educație, de una adaptată. De exemplu, nu
putem să folosim competențe generale sau competențe specifice în procesul de
predare-învățareevaluare, ci trebuie să adaptăm cerințele în funcție de vârsta lor
pentru a foma comportamente.

Pe de altă parte, dacă nu tratăm corespunzător conceptele amintite, nu vom putea

să susținem procesul educativ al preșcolarilor. Aceste concepte au fost foarte bine
gândite și este absolut normal și necesar să le cunoaștem și să le respectăm, mai
ales că în mâinile noastre stau adulții de mâine. Felul în care îi formăm ne
garantează succesul lor de mai departe. De exemplu, scorurile PISA arată că elevii
de 15 ani din țările cu sisteme bine dezvoltate de educație și îngrijire timpurie au
rezultate mai bune la citire, matematică și știință. Aceste țări acordă atenție
deosebită sprijinului copiilor din medii subprivilegiate și dezavantajate din punct
de vedere educațional.

În concluzie, noul curriculum oferă o perspectivă educațională de tip integrat, iar

acest tip de educație presupune o dezvoltare multilaterală a comportamentelor
copilului. Acum, copilul asimilează cel mai bine valorile pe care dascălul i le
insuflă și de aceea trebuie pus accentul tot mai mult pe această perioadă bogată în
înțelesuri ale vieții. Domeniile de dezvoltare, dimensiunile dezvoltării și
comportamentele observabile sunt numai premise ale unor concepte și mai
dezvoltate cum ar fi competențele generale și competențe specifice. Prin
cunoașterea acestor noțiuni, educatoarea reușește să își structureze cât mai bine
activitățile în așa fel încât preșcolarul să beneficieze din plin de rezultatele actului
educațional.

Testul nr. 14

SUBIECTUL al II-lea                                                                                                 

1. Prezentați trei etape ale unei activități de învățare, a cărei formă de

realizare să fie povestirea educatoarei (domeniul experiențial Limbă și
comunicare, nivel de studiu: 4 − 5 ani); sugestie de conținut: comunicarea
receptivă. Urmăriți aceste repere: menționarea etapelor activității și
descrierea lor.
 Încadrăm subiectul în ariile a două metodici – a predării limbii și literaturii în
învățământul preșcolar și a activității de educare a limbajului la nivel preșcolar. E
deosebit de important să le cunoaștem caracterele generale sub aspectele
teoretice, practic-aplicative și reflexive. Obiectele lor constau în însușirea
temeinică a noțiunilor primare de comunicare orală și de expresivitate, luate
drept mijloace de învăţare şi obiecte de învăţare. Ne referim aici la: capacitățile
de receptare și de transmitere a mesajului verbal, de folosire a mijloacelor de
expresie care îl accentuează, de exprimare în acord cu normele ortoepice ale
limbii române. Pe scurt zis, ne referim la: funcţiile limbajului, actele de vorbire,
elementele de construcţie a comunicării, metodele și mijloacele utilizate în
activităţile de comunicare orală.

În mediul nostru educațional, povestirii educatoarei i se poate da curs în două

centre de interes: Biblioteca și Colţul căsuţei/Joc de rol. Acesteia i se poate da și
în Momentul poveștilor, unul obligatoriu, de circa 10 – 15 minute alocate oricând
pe durata programului zilnic. Preferabil este să se aibă în vedere niște aspecte
esențiale: predarea integrată, temele anuale de studiu (de exemplu, acestea trei:
Cine sunt/suntem?, Ce şi cum vreau să fiu?, Cum exprimăm ceea ce simţim?),
activităţile opționale și extrașcolare din sfera noilor educații (de pildă, unele
precum acestea: Educația prin și pentru cuvânt, Arta povestirii în ochii celor
micii, Carte și fapte cu eroi ca noi), activitățile de încurajare a aptitudinilor
lingvistice – și chiar actoricești – derulate în numele dezvoltării personale.

Pe fundalul celor menționate anterior și al competenței de comunicare, se

stabilește scopul activității destinate povestirii – privită ca metodă instructiv-
educativă –, se aleg conținuturile dorite din literatura pentru copii, se studiază cu
atenție și se adaptează la vârsta și la particularitățile copiilor, se formulează
obiectivele, se enumeră metodele și mijloacele didactice complementare, se
alcătuiește planul povestirii, se pregătește cadrul de prezentare a învățăturii
extrase. În esența lui, acest paragraf este despre etapizare. Gândind la aceasta,
distingem părțile principale în care este structurată activitatea: organizarea,
desfășurarea și încheierea.

Pe de o parte, organizarea implică pregătirea cadrului de poveste și a recuzitei

necesare desfășurării firului narativ, iar pe de alta, aceasta presupune
internalizarea planului povestirii. În virtutea acestuia din urmă, educatoarea va
trebui să redea succesiv secvențele, să etaleze trăsăturile personajelor
întâlnite/închipuite, să enunțe cuvintele sau propozițiile semnificative și
memorabile. Desfășurarea activității are trei mari momente: intrarea în cadrul de
poveste, expunerea poveștii, ieșirea din cadru prin mijlocirea moralei, optim
sintetizată în baza principiului accesibilității. Introducerea copiilor în prima
secvență a poveștii se poate face prin jocuri de spargere a gheții, îmbogățite cu
elemente de joc, cu planșe/materiale audio-video și cu obiecte din lumea teatrului
de animație. Expunerea poveștii începe cu anunțarea titlului poveștii și a temei
sale principale. Relatarea educatoarei trebuie să abunde de elemente teatrale,
înfățișate copiilor prin tehnici de comunicare nonși paraverbală. Acestea, dialogul
și umorul sunt așii datorită cărora povestirea ajunge mai lesne la sufletul și la
mintea fiecărui ascultător. E limpede că limbajul educatoarei trebuie să fie
accesibil/inteligibil micuților. Dacă e cazul, anumite cuvinte și acțiuni se pot
dubla prin (panto)mimă.

Dialogul și materialele didactice folosite sunt menite să le capteze atenția copiilor

în permanență. Pe marginea lor li se adresează întrebări, li se solicită să
formuleze opinii despre trăsăturile fizice și morale ale unui personaj anume,
respectiv despre comportamentul lui pozitiv/negativ manifestat în varii situații.
Accentul cade pe noțiuni elementare de limbă, pe latura socio-emoțională de
modelat în fiecare copil și chiar pe jocuri de mișcare sau muzicale.

Finalizarea activității presupune sintetizarea poveștii audiate din următoarele

motive pur formative: enunțarea moralei pe fondul unor imagini/episoade
relevante și concludente, scopul fiind reținerea esențialului; în același scop se
poate contura un desen care înfățișează un tablou din poveste sau schița unui
simbol tematic ori mimarea unui cuvânt/unei acțiunii în context sau alegerea
unui cuvânt-etichetă dintr-o serie dată;

realizarea transferului prin analogii cu eroi din alte povești ori cu subiecți
întâlniți în viața reală (fie în mediul personal, fie în cel educațional
instituționalizat) și cu întâmplări trăite, întâmplări din care pot să rezide
comportamente (in)dezirabile și atitudini corective.

Cu titlu concluziv, adăugăm ideile ce întregesc imaginea asupra povestirii

educatoarei. Înainte de toate, este o activitate de cultivare a noțiunilor despre
persoană și trăsăturile sale morale, așa cum apar în textul-suport propus de
educatoare sau de copii. Acesta transpune grupa de copii în universul
conţinutului. Aici se identifică trăsăturile unei persoane oglindite în
comportamentul său definitoriu. Urmărind firul narativ, copiii înțeleg modurile
în care evoluează sau involuează un personaj. Finalul este întotdeauna elaborat în
consens cu vorba populară După faptă și răsplată. Așa-zisul traseu depinde de
(in)acțiunile proprii și de relațiile sale cu alte personaje, mai mult ori mai puțin
bune. Fiecare element de detaliu conturează profilul eroului observat/urmărit,
unul de pus în lumină sau în umbră, în funcție de ceea ce îl face (in)dezirabil. De
aici rezultă valoarea formativ-educativă a textului-suport parcurs, una fondată pe
norme și principii moral-civice. În plus, pe marginea acestora din urmă se pot
trasa linii orientate spre dimensiunile dezvoltării din subdomeniul limbajului și al
comunicării. Astfel, micul public auditor face aplicații din sfera proceselor psihice
cognitive. Din cadrul lor amintim aici limbajul și gândirea, în virtutea cărora, prin
povestire, pe de o parte, se îmbogățește vocabularul, iar pe de alta, se învață
structurile gramaticale și ortoepice corecte.

2. Elaborați un eseu, de 300-600 de cuvinte, despre metodele de evaluare

în preșcolaritate. Tratați subiectul în considerarea următoarelor
aspecte:
  metodele și instrumentele de evaluare a rezultatelor/progresului
preșcolarului în procesul de învățare; câte trei exemple;

 structura și importanța fișei de apreciere a progresului copilului înainte de

intrarea în clasa pregătitoare;

 argumentarea părerii personale despre efectele neaplicării

corespunzătoare a metodelor evaluative în preşcolaritate.

Evaluarea reprezintă un ansamblu de activități și operații mentale și afective, al

căror scop este aprecierea nivelului în care copilul și-a însușit un anume
comportament. Evaluarea este un termen complex. Ea nu este o etapă suprapusă
procesului de învățare, ci este legată ontologic de ea, este un act integrat al
activității pedagogice. Întotdeauna, atunci când vorbim de procesele de formare a
unor comportamente este estențial să menționăm și procesul de evaluare.

În cadrul practicii pedagogice distingem două tipuri de metode: (1) metode

tradiționale sau clasice și (2) metode complementare moderne. Cea mai
răspândită metodă tradițională este evaluarea orală. Educatoarea inițiază un
dialog între ea și copil, realizându-se o verificare parțială și curentă a
cunoștințelor dobândite. Această metodă trebuie folosită cu precădere atunci
când se urmăreşte evaluarea capacității copilului de a se exprima liber.

Evaluarea orală prezintă o serie de avantaje: (a) fiind o metodă centrată pe

evaluarea individuală, permite tratarea diferențiată a copiilor, precum și
adaptarea gradului de dificultate în funcție de nivelul copilului; (b) îi ajută pe
copii să își formeze dicția, spontaneitatea și cursivitatea exprimării; (c) are și o
funcție de învățare, permiţând asimilarea cunoștințelor prin repetiție și (d)
facilitează cunoașterea subiectivă sau personală a preșcolarului, educatoarea
având posibilitatea să îşi dea seama și cum gândeşte el, nu numai ce cunoștințe a
asimilat.

Învăţământul modern pune accent pe dezvoltarea abilităților, aptitudinilor și

atitudinilor. În vederea evaluării acestora putem folosi proba practică prin desen,
muzică, activități gospodărești, modelaj, construcție.

Observarea sistematică a comportamentului copiilor este o metodă

complementară de evaluare. În cadrul educației centrate pe copil, observarea
comportamentului acestuia este o acțiune pe care educatoarea trebuie să o
realizeze. Aceasta constă în urmărirea atentă a acțiunilor realizate de copil.
Trebuie consemnate observații obiective, pertinent interpretate.

Instrumentele necesare realizării unei evaluări corecte sunt: fișa de reflecție, fișa
de observare a activității și fișa de apreciere a progresului individual al copilului
înainte de înscrierea în clasa pregătitoare. Fișa de reflecție evaluează
interacțiunea dintre toți membrii implicați direct sau indirect în activitatea de
învățare. Aceasta încearcă să surprindă trei relații esențiale: interacțiunea
educator-copil; interacțiunea copil-copil, interacțiunea educatoare-părinți, colegi.
Fișa de observare a activității este focalizată pe monitorizarea stimulării bucuriei
de a învăța, a felului în care educatoarea face activitatea mai atractivă. Aici se vor
evalua: mediul în care se desfășoară activitatea (jucării, materiale expuse,
material didactic utilizat), activitatea cadrului didactic, activitatea copiilor și
managementul clasei. Fișa de apreciere a progresului individual al copilului este
completată la începerea grădiniței, pe parcursul ciclului preșcolar și la finalizarea
acestuia. Aceasta constituie o oglindă a activității copilului. Progresul școlar este
fundamentat pe observarea unor indicatori structurați pe cele cinci domenii de
dezvoltare: (1) dezvoltarea fizică, a sănătății și igienei personale; (2) dezvoltarea
socio-emoțională; (3) dezvoltarea limbajului, a comunicării și a premiselor citirii
și scrierii; (4) dezvoltarea cognitivă și cunoașterea lumii; (5) capacități și atitudini
de învățare. Indicatorii pot fi evaluați cu unul dintre cele trei calificative: Ns
(comportament care necesită sprijin), D (comportament în dezvoltare) și A
(comportament atins).

În opinia noastră, neaplicarea corespunzătoare a metodelor evaluative în

preșcolaritate duce implicit la o evaluare deficitară a comportamentelor.
Educatoarea nu va ști în ce direcție să își îndrepte activitatea. Astfel, preșcolarul
nu își va putea dezvolta anumite aptitudini și poate nu va fi pregătit suficient de
bine pentru trecerea la noul stadiu de pregătire. Trecerea la ciclul primar ar putea
fi mult mai dificilă pentru el.

Așadar, evaluarea este un act integrat al procesului de învățare. Nu putem trece

cu vederea atât de ușor rolul major pe care îl exercită aceasta în vederea
dezvoltării preșcolarilor. Evaluarea, deşi poate fi realizată prin mai multe metode
și instrumente, țintește un singur scop: aprecierea de educator a felului în care
preșcolarii și-au dezvoltat un anumit comportament, urmând aplicarea măsurilor
de ameliorare dacă este cazul.

Testul nr. 13

SUBIECTUL al II-lea                                                                                                 
Redactați un eseu, de 300-600 de cuvinte, despre proiectarea evaluării în
preșcolaritate. Tratați tema în baza următoarelor aspecte:

 importanța etapelor de interpretare și de valorificare a rezultatelor

evaluării în învățământul preșcolar;
 utilitatea actului de corelare a lor cu principiul individualizării, respectiv
cu cel al calității;

 argumentarea părerii proprii despre rigorile proiectării evaluării în

educația timpurie.

Evaluarea este o componentă esențială a procesului de învățământ. Ea oferă

posibilitatea educatoarei să ia decizii în cunoștință de cauză cu privire la măsurile
de ameliorare sau de perfecționare a activității preșcolarului. Evaluarea nu este
numai un mijloc de măsurare obiectivă a cunoștințelor, ci și o cale de
perfecționare. De aceea ea nu este suprapusă procesului de predare-învățare, ci
devine parte constituentă a sa, un act integrat al activității pedagogice.

Vorbim de mai multe metode de culegere a datelor în învățământul preșcolar și

acestea diferă în funcție de vârsta copilului și de specificul grupei: observația,
studiul produselor activității, analiza procesului de integrare socială, testul,
ancheta. Metoda observației este cea mai eficientă și presupune observarea
comportamentului copilului în diverse contexte, unele chiar generate de
educatoare. Se va realiza o observare sistematică, nu una sponatană. Elementele
observate vor fi consemnate prin indicatori semnificativi. Rezultatele sunt
evaluate cu ajutorul unor scale ce diferenţiază calităţi ale comportamentului
observat.

Interpretarea și valorificarea rezultatelor evaluării este crucială pentru

dezvoltarea copiilor. Procesul de evaluare presupune mai multe etape: definirea
obiectivelor procesului de învățământ; crearea situațiilor de învățare în care
copiii își formează comportamentele preconizate prin atingerea obiectivelor;
selectarea metodelor și a instrumentelor de evaluare necesare; desfășurarea
procesului de măsurare a cunoștințelor achiziționate; interpretarea datelor
obținute și valorificarea rezultatelor evaluării. Ultimele două etape nu pot fi
despărțite de procesul de evaluare. Evaluarea presupune un ansamblu de etape
care au un singur scop: progresul copilului. Ultimele două etape sunt importante.
Evaluarea nu și-ar atinge scopul dacă rezultatele obținute nu ar fi interpretate și
valorificate în beneficiul copilului. Educatoarea trebuie să cunoască punctele
forte pentru a le susține și punctele slabe pentru a le corecta.

Cu siguranță, în cadrul demersului evaluativ al preșcolarilor, trebuie respectat

principiul individualizării. Acesta presupune faptul că organizarea activităţilor
ţine cont de ritmul propriu de dezvoltare a copilului. Același principiu se aplică și
în contextul evaluării. Evaluarea trebuie să fie cât se poate de subiectivă în acest
context. Copiii provin din medii și familii diferite și au parte de o educație bună
sau mai puțin bună. Unii copii încep grădinița cu anumite valori deja insuflate de
părinți, iar alții au avut parte de exemple negative din partea lor. Educatoarei îi
revine sarcina să aprecieze subiectiv rezultatele evaluării. Fiecare copil are
propriul său ritm. Tocmai de aceea planurile remediale trebuie să fie adaptate în
funcție de specificul lor. Potrivit principiului calității, educația are ca obiectiv
principal îmbunătățirea continuă a performanțelor. Totul trebuie să meargă spre
un continuu progres. Evaluarea trebuie să constituie premisa performanței de
mai târziu. Prin evaluare, educatoarea observă ce este de corectat în conduitele
preșcolarilor. Etapele de interpretare și valorificare a rezultatelor evaluării
propun o abordare individuală. Este foarte necesar să corelăm aceste principii cu
procesul de evaluare. Evalurea, pentru a fi eficientă, trebuie să respecte aceste
două principii.

În opinia noastră, proiectarea evaluării trebuie să se realizeze cu rigurozitate. În

cadrul proiectării se urmăresc conștiincios scopurile și obiectivele propuse în așa
fel încât să se poată evalua corect comportamentele însușite și să se consemneze
sistematic nivelul de evoluție a lor în așa fel încât să se poată aprecia cu exactitate
și să se poată corecta eventual anumite comportamente deficitare. Prin proiectare
se urmăresc obiectivele propuse în vederea evaluării corecte a comportamentelor
și a consemnării datelor despre progresele făcute de copii în plan atitudinal.

În primul rând, scopul educației este acela de a îmbunătăți procesul formativ. Nu

vorbim doar de stabilirea unei judecăți, ci și de a institui acțiuni precise pe baza
feedback-ului de adaptare și de îmbunătățire a strategiilor didactice la nevoile
preșcolarilor. De exemplu, dacă, folosind metodele clasice nu obținem rezultate
bune, ar trebuie să încercăm să corectăm anumite deficiențe îmbinând metodele
tradiționale cu cele moderne.

Pe de altă parte, dacă nu se respectă cu rigurorizate etapele evaluării, se pot

interpreta rezultatele deficitar. Toate etapele sunt interdepedente.
Nerespectându-le educatoarea nu va putea realiza o evaluare completă fapt care
va îngreuna progresul preșcolarului. De exemplu, nu putem să construim itemii
dacă nu definim întâi obiectivele propuse în scop evaluativ.

În concluzie, evaluarea reprezintă un proces complex care nu se rezumă doar la

simpla analiză a rezultatelor, ci trebuie să respecte toate etapele spre binele
copilului. Procesul de evaluare este nedespărțit de cel de predare-învățare.
Evaluând, ne dăm seama de rezultatul muncii noastre și de modul în care și-au
însușit copiii cunoștințele și valorile transmise prin diverse strategii didactice.

Testul nr. 12

SUBIECTUL al II-lea                                                                                                 

1.
1. Pentru domeniul experiențial Limbă și comunicare, nivel de studiu:
5 – 6 ani, prezentați etapele unei activităţi de învățare, posibil de
realizat printr-un joc de rol. Faceți trimiteri la cunoștințele copiilor
despre tandemul sunet-literă, ținând cont de aceste repere:
menționarea a trei dintre etapele activităţii și descrierea lor.

Pe înțelesul tuturor, jocul de rol este metoda didactică în baza căreia se dezvoltă
un subiect preluat din viața reală/imaginară pentru a fi transformat într-o
valoroasă experiență de învățare, folosind mijloace teatrale. Având în vedere
segmentul nostru de vârstă, ne alegem un subiect ce poate fi tratat pornind de la
experiențele copiilor trăite în viața cotidiană. Ne elaborăm proiectul în jurul
temei despre sunetul și litera U, pe care o denumim Trenulețul prieteniei.

Înainte să etapizăm activitatea, e indicat să o încadrăm într-un domeniu de

dezvoltare a preșcolarului. Negreșit, acesta este dezvoltarea limbajului, a
comunicării și a premiselor citirii și scrierii. În cadrul său, ne concentrăm atenția
înseosebi asupra subdomeniului care privește premisele citirii și ale scrierii, în
contexte de comunicare cunoscute, respectiv asupra dimensiunii rezervată
foneticii. În considerarea acesteia din urmă, copilul învață să distingă sunete și să
le asocieze cu litere. Ba mai mult decât atât, el învață să facă distincția între
sunete, litere, silabe și cuvinte. De partea copilului sunt și alte atuuri ale
subdomeniului evidențiat, ceea ce înseamnă că el poate să asimileze elemente
proprii scrisului, ocazie cu care folosește modalități de comunicare grafică și orală
pentru a transmite un mesaj.

Pe fondul mențiunilor anterioare, prezentăm trei dintre etapele activităţii de

învățare: selectarea temei, elaborarea scenariului și instruirea copiilor. Selectăm
tema gândindu-ne simultan la conținutul privind alfabetul și la cel privind
mijloacele terestre de transport. Mizând pe capacitatea de inovație curriculară,
abordăm acele conținuturi în cadrul temei anuale de studiu Când/cum şi de ce se
întâmplă?. Pentru a-i spori jocului de rol valoarea, pe aceasta o îmbinăm cu o
alta: Cine și cum planifică/organizează o activitate? În contextul propriu celei
din urmă, este interesant de văzut dacă micuții manifestă creativitate și dacă
realizează sarcinile cu consecvență. În virtutea lor, intrăm în două dimensiuni ale
domeniului privind capacitățile și atitudinile în învățare. Așa se explică alegerea
sunetului și a literei U, corelate cu imaginea trenului aflat în mișcare. Ambele
sunt ușor de însușit datorită materialului concret intuitiv și a procedeelor
specifice jocului de rol.

Elaborarea scenariului implică efectiv scrierea textului pe care grupul prestabilit

îl va preschimba într-o posibilă reprezentație teatrală. La data scrierii lui, se iau
în calcul câteva aspecte esențiale precum următoarele: potențialul fiecărui
membru al grupului de actori amatori (dovedit în planurile cognitiv și creativ),
abilităţi de comunicare expresivă și de autocontrol emoţional, spontaneitate și
simț artistic în varii contexte uzuale, lejeritatea de a reda, simplu și clar,
experiențe formate pe baza stimulilor auditivi și vizuali. În cazul nostru, centrul
de greutate îl constituie ansamblul de replici din care înțelegem de ce un copil
vrea să fie sunetul U, iar un altul să fie, desigur, litera corespondentă: U. Mai
putem înțelege ce și cum pot face ei separat, dar mai ales împreună. Cu acest
tablou în minte, deducem cum se leagă prietenii între ei și alte sunete ale limbii
române, asociate cu literele potrivite din alfabet. Prin puterea lui împreună, copiii
formează un trenuleț al prieteniei, ușor de pus în mișcare când există implicare.
În plus, copiii care înfățișează sunetul și litera U fac simple demonstrații de artă
grafică în fața colegilor. Acestea sunt scurte exerciții efectuate din care colegii
rețin următoarele: dacă ornăm sau transformăm litera U, obținem lucruri
impresionante; dacă ascultăm anumite cuvinte, realizăm că sunetul U se aude și
în structurile lor – după caz, la început, la mijloc, la sfârșit; de pildă, în cuvintele
Ura!, nuc și emu.

Finalul reprezentației constă în găsirea firului narativ al unei viitoare povești de

construit în colectiv. O posibilă variantă ar fi una care împlinește dorințe –
dorința sunetului O și a literei ce îi e soră bună de a exprima mirarea; mirarea
exprimată de tot mai mulți copii la aflarea unor vești îmbucurătoare. Instruirea
protagoniștilor necesită răbdare și tact. Într-o mare măsură, de această etapă
depinde reușita jocului de rol.

În opinia proprie, dacă instruirea este diferențiată și personalizată, șansele cresc.

Astfel se și respectă principiul individualizării, optim valorificat prin strategia
centrată pe copil. E important să o vedem centrată pe abilitățile de comunicare
expresivă și pe aptitudinile în care întrezărim talent – talent vădit în sfera artei
actorului/artelor spectacolului.

În timpii acordați fiecărui membru din grupul care urmează să susțină

reprezentația se insistă pe aceste aspecte: expunerea scenariului în lectura
educatoarei, înțelegerea mesajului transmisibil jucând și a relevanței rolului
primit, înțelegerea sarcinilor și a replicilor de spus, memorizarea lor,
interacțiunea cu colegii la momentul oportun, prestația în fața efectivului grupei
(în calitate de auditoriu), esența ultimei secvențe, relaționarea cu publicul la
finalul jocului de rol.

Conchidem că este de un real folos jocul propus în scopul (auto)formării

copilului. O serie de avantaje se regăsesc printre multe mențiuni anterioare. Pe
altele însă le enunțăm acum ca să marcăm impactul asupra dezvoltării personale,
sub influența laturii psihologice a naturii umane. Jocul în cauză necesită folosirea
unor capacități aparținând proceselor psihice cognitive și afectiv-reglatorii, în
concordanță cu principiul accesibilității. E inutil să ne întrebăm ce ar fi jocul de
rol în afara operațiilor care stimulează gândirea, memoria, imaginația și voința.
Tot inutil e să ne întrebăm și ce înlesnește ridicarea punților între elementele de
construcție a comunicării (fonetica, vocabularul), situațiile de învățare preluate
din viața curentă, domeniile experiențiale colaterale din curriculumul pentru
educația timpurie și viitoarea arie curriculară corespondentă, de parcurs în clasa
pregătitoare – Limbă și comunicare.

1.
2. Redactați un eseu, de 300-600 de cuvinte, despre conceptul de
„evaluare” în preșcolaritate. Dezvoltați tema în jurul acestor
aspecte:


o definirea și analiza lui;

o funcțiile evaluării în preșcolaritate;

o formele evaluării specifice învățământului preșcolar; trei exemple

relevante;

o exprimarea opiniei personale în privința necesității adaptării

evaluării la tehnicile didacticii moderne.
Procesul de învățămant preșcolar reprezintă un ansamblu de acțiuni săvârșite în
mod sistematic de educator asupra preșcolarului, într-un cadru prielnic, al cărei
scop este dezvoltarea și formarea personalității copilului în consens cu idealul
educațional. Din punct de vedere axiologic, procesul de învățământ insuflă
copiilor valori morale de o înaltă speță. În vederea realizării acestui ideal complex
sunt necesare mai multe activități de bază: predarea, învățarea și evaluarea.

Predarea reprezintă acțiunea cadrului didactic asupra educabilului. Învățarea

reprezintă activitatea preșcolarului de însușire a noțiunilor și a valorilor insuflate
de educator prin predare. Prin evaluare se apreciază calitatea actului de predare-
învățare.

Evaluarea reprezintă actul didactic complex prin care se urmărește măsurarea

cantității de cunoștințe dobândite, valoarea lor, performanțele și eficiența
acestora la un moment dat, oferind, totodată, și soluții de îmbunătățire a
procesului didactic. Dacă ar fi să analizăm termenul, descoperim înțelesuri
profunde. A evalua înseamnă a determina măsura în care obiectivele propuse au
fost atinse. Dacă evaluarea vizează procesul de predare-învățare, prin deducție
logică ne dăm seama că vizează și actorii lor: preșcolarul și educatoarea.
Observăm că evaluarea privește activitatea preșcolarului și a educatoarei. Pentru
educatoare, evaluarea reprezintă feedback-ul gradului de eficiență al metodelor și
al procedeelor didactice folosite, precum și al calității comunicării ei cu
preșcolarii. Pentru preșcolar, evaluarea are ca rol principal supravegherea felului
în care acesta își dezvoltă propriile aptitudini; putem vorbi de o valență
autodidactă a evaluării.

Procesul de evaluare are trei funcții generale care determină eficacitatea: (1)
funcția constatativă, care face referire la constatarea rezultatelor obține; (2)
funcția diagnostică, care presupune identificarea cauzelor care au declanșat
datele constatate; (3) funcția prognostică, care se referă la măsurile de ameliorare
propuse. Dacă ar fi să privim din perspectiva preșcolarului, evaluarea
îndeplinește mai multe funcții: (1) funcția de informare (copiii sunt informați în
privința propriilor rezultate); (2) funcția motivațională prin care copiii sunt
stimulați să își sporească eforturile; (3) funcția de selecție, care permite
ierarhizarea copiilor; (4) funcția de certificare, prin care se atestă valoarea
cunoștințelor dobândite și (5) funcția de reglare și autoreglare, care urmărește
îmbunătățirea procesului de predare-învățare. Evaluarea are trei forme
principale: evaluarea inițială, evaluarea continuă și evaluarea finală. Evaluarea
inițială se realizează la începutul fiecărui program de pregătire. Prin această
evaluare, educatorul știe de la ce să pornească. Evaluarea continuă mai poartă
numele de evaluare formativă, pentru că ea urmărește măsurarea pe parcurs a
nivelului în care preșcolarii și-au însușit cunoștințele. Aceasta are un rol formativ,
deoarece sprijină procesul de pregătire a preșcolarilor. Evaluarea finală se
realizează la sfârșitul unui program de pregătire și privește modul în care
obiectivele propuse au fost atinse sau nu. În opinia noastră, adaptarea evaluării la
tehnicile didactice moderne va duce la o îmbunătățire a calității procesului de
învățământ per ansamplu. Metodele moderne de evaluare vor determina
rezultate mult mai bune.

În primul rând, tehnicile moderne, prin calitatea lor interactivă, îi ajută pe copii
să își descopere propriul potențial. De exemplu, observarea sistematică a
progresului preșcolarului îi dă educatoarei posibilitatea să cunoască mai mult
decât simpla rememorare a noțiunilor cum ar fi interesele, aptitudinile și
preocupările copilului.

În al doilea rând, adaptarea evaluării la metodele moderne poate dezvolta

capacităţile de rezolvare a problemelor, de argumentare, de gândire logică. De
exemplu, atunci când s-a folosit investigația ca metodă de evaluare s-a observat
că aceasta stimulează într-o mare măsură creativitatea copilului.

În concluzie, evaluarea reprezintă o activitate indispensabilă în cadrul procesului

de învățământ. Copiii sunt deschiși mereu la nou și reacționează mai bine la
cerințele educatoarei dacă privesc evaluarea ca pe un joc. De aceea i se
recomandă educatoarei să adapteze această acțiune în favoarea copilului,
utilizând metode și mijloace moderne de evaluare.

Testul nr. 11

SUBIECTUL al II-lea                                                                                                 

1. Etapizați o activitate realizabilă printr-un joc de creație, pentru domeniul

experiențial Estetic și creativ, nivel de studiu: 5 – 6 ani. Folosiți-vă de
cunoștințele copiilor despre cadrele de poveste, luând seama la aceste
repere: menționarea a trei dintre etapele activităţii precizate; descrierea
lor.

Jocul de creație este activitatea predominant ludică pe durata căreia sunt folosite
operațiile gândirii în scop creator. Acestea sunt organizate în ansamblul
proceselor psihice cognitive și rezolvabile în baza principiului procesării
informației, optim îmbinat cu teoria inteligențelor multiple (logico-matematică,
spațial-vizuală, muzicală, socio-emoțională etc.). În principiu, copilul este autorul
scenariului jocului și al regulilor de rigoare. Așa definim în cuvinte proprii jocul
de creație.

Pentru a-i da curs unuia în domeniul experiențial Estetic și creativ ne folosim și

de cunoștințele despre cadrele de poveste, acumulate de preșcolari în domeniul
experiențial Limbă și comunicare. Ne ghidăm după atributele unor dimensiuni
regăsite în aceste domenii: dezvoltarea cognitivă și cunoașterea lumii, dezvoltarea
limbajului, a comunicării și a premiselor citirii și scrierii, dezvoltarea socio-
emoțională. În baza acestor atribute, valorizate în jocul propus, copiii pot
manifesta comportamente din care deducem că ei înțeleg un mesaj oral ce
evidențiază idei, emoții etc., explorează prin încercare și eroare pentru a rezolva
probleme simple, construiesc noi experienţe pornind de la experienţe trecute, își
asumă niște responsabilități specifice vârstei beneficiind de sprijin, valorifică
proprietățile unor corpuri din mediul apropiat.

În continuare, enumerăm cele trei mari etape ale jocului în cauză: introducerea în
atmosfera adecvată, desfășurarea și încheierea lui. Fără a putea spune care dintre
acestea este mai importantă, de vreme ce intrăm în rolul de designer
instrucțional, facem în așa fel încât să îi aducem fiecărei etape plusuri de valoare.

Atenția copiilor este captată cu o înregistrare multimedia în care un grup de

preșcolari, având aceeași vârstă, ansamblează piesele ce îi dau farmec și dinamică
unui joc de construcții. Unele sunt de tip lego, altele, de lemn, altele, metalice.
Sarcina grupului respectiv este să realizeze obiecte utile într-un decor, știut dintr-
o poveste anume. De pildă, măsuțe și băncuțe de lemn, diverse corpuri dintr-un
parc pentru copii confecționate din piese lego și metalice. Membrii grupului sunt
liberi să experimenteze și chiar să inoveze, pornind de la materialul concret
intuitiv înfățișat (planșe și ilustrații tematice).

După vizionarea secvențelor inspiraționale, preșcolarii din speța noastră sunt

împărțiți în patru grupuri mici. Înainte de începerea procesului de lucru, ei
ascultă activ expunerea educatoarei din care află date despre: numele, scopul și
etapele jocului, sarcinile de îndeplinit (individual și prin cooperare), rolurile
atribuite, caracteristicile produselor, prezentarea lor în turul galeriei, sugestiile
oferite în virtutea cărora apar premisele ce favorizează potențialul creativ,
aplicabilitatea procedeelor de lucru și a produselor în situații reale de viață. În
context se regăsesc câteva principii esențiale precum acestea: al accesibilității, al
individualizării, al învățării active. Pincipiul învățării bazate pe joc se înțelege de
la sine.

Centrul de greutate al activității noastre îl constituie derularea jocului. Suportul

intuitiv constă într-o serie de planșe ce redau scene din povestea Cei trei
purceluși. Din instrumentarul pus la dispoziție fac parte trusa de modelaj și de
bricolaj, bețișoare, piese de lemn și metalice. Folosindu-le după caz, copiii din
primele trei grupuri trebuie să reconstruiască căsuțe mai durabile pentru
purceluși. Iar copiii din cel de-al patrulea grup trebuie să construiască o singură
casă pentru toți cei trei purceluși, temători în fața lupului, una foarte solidă și
înconjurată de un gard fortificat. Copiilor li se acordă libertate de acțiune și
numai când e nevoie li se oferă sprijin. Spiritul de inițiativă este încurajat
constant. Ideile creative sunt orientate spre zona proximei dezvoltări. La nevoie,
copiii primesc sugestii de lucru care îi ajută să performeze și să înțelegă că
relațiile avantajoase se pot stabili între acțiunile lor și noțiunile reactualizate și
valorizate la maximum momentan. Întregul demers didactic este ușor de
transformat într-o experiență de învățate cu impact pe termen îndelungat. Nu
este puțin lucru stimularea cognitivă a copilului. Astfel, i se dezvoltă potențialul
imaginativ-creativ și, totodată, abilitatea de a rezolva probleme întâlnite în lumea
eroilor de poveste.
În faza de realizare a transferului, frontal, copiii pătrund rostul jocului adus în
viața obișnuită. Întâi se face referire la meseria de constructor, iar mai apoi, se
caută legături între ceea ce îi conferă unei case durabilitate și tehnicile speciale de
muncă. Prin dialogul purtat, copiilor le este prezentată activitatea desfășurată pe
un șantier. Jocul i-a transpus în situațiile în care ar putea trăi efectiv ceea ce au
simulat creând, în maniere personale, un corp de clădire, așa cum văd în mediul
construit. Ultimele cuvinte ne aduc în minte domeniul arhitectural, abordat
tangențial în contextul nostru educațional. Activitatea se încheie cu turul galeriei,
de-a lungul căruia se punctează ideile concluzive și cele care au conotațiile
evaluării formatoare.

În loc de încheiere, subliniem faptul că întregul demers ne va arăta cel mai bine
gradul de aplicabilitate în clasa pregătitoare, clasa în care vor păși copiii de grupa
mare și, pe deasupra, în care le vor fi puse puterile la încercare din punctul de
vedere al actului de creație – mai cu seamă în lumea artelor vizuale și a
abilităților practice și în universul literaturii destinate lor; este universul în care
fabulează în voie sau mimează, dau curs unor jocuri de cuvinte cu multiple
beneficii etc. Toate denotă inteligență crescândă, dincolo de care există forța
imaginației creatoare și aptitudini aflate într-o continuă schimbare.

2. Compuneți un eseu, de 300-600 de cuvinte, în care să abordaţi

tema despre parteneriatul educațional în preșcolaritate. Dezvoltați
tema în jurul acestor aspecte:

 cadrul legal specific, inclusiv și cel curricular;

 relația grădiniță ‒ școală;

 relația grădiniță ‒ familie – comunitate;

 exprimarea opiniei personale în privința acestui parteneriat, un adevărat

pact pentru o educație de calitate.

În sistemul de învățământ preșcolar, parteneriatul educațional este o formă de

comunicare și de colaborare între grădiniță și alte instituții (școala, familia,
biserica, comunitatea) în sprijinul copilului la nivelul educativ. Omul este o ființă
pluridisciplinară, interesele sale nu pot fi adeseori acoperite doar de grădiniță. El
crește, în primul rând, în sânul unei familii și al unei comunități. Școala,
comunitatea și toate celelalte instituții trebuie să își unească forțele pentru crea
un suflet armonios, un om capabil să se integreze în toate aspectele vieții de zi cu
zi.

Copilul este deosebit de receptiv la influențele negative sau pozitive. Un rol

crucial în această dezvoltare timpurie îl are familia. Familia, ca instituție
restrânsă la un număr mai mic de membrii, dar unită în iubire, reprezintă
fundamentul educației care va răsuna în inima copilului pe tot parcursul vieții
sale. Expresia „cei șapte ani de acasă” nu ne este străină. Omul se formează,
crește și se dezvoltă armonios dacă primește drept hrană exemplul bun al familiei
din care provine. O familie fericită din ochii căreia răsar numai scântei de iubire
și de pace, cu siguranță va imprima în caracterul omului ce se formează în
mijlocul lor bucuria comuniunii cu ceilalți.

În acest sens, relația dintre grădiniță, familie și comunitate poate aduce un efect
benefic asupra dezvoltării sănătoase a copilului. „Primul model oferit copilului
este familia sa”, spunea Mauco. Grădinițele, ca instituții în care se desfășoară
educația timpurie, răspund nevoilor familiei şi ale copilului. Este foarte
importantă relaţia de parteneriat dintre educatori, profesionişti ce activează în
slujba copilului şi părinții lui. Statutul familiei ca prim educator al copilului este
un factor important în stabilirea parteneriatului între serviciile de educaţie
timpurie şi familie.

Dacă familia este celula funcțională a societății, comunitatea este o familie

extinsă, un grup de oameni uniți în aceeași delimitare teritorială. Copilul crește în
familie, dar odată cu familia i se deschide orizontul comunității în care se naște.
Comunitatea îi influențează comportamentul și îi insuflă valori. Copilul se
dezvoltă în sânul acesteia. Astfel, grădinița trebuie să realizeze un parteneriat cu
instituțiile din cadrul acelei comunități. Este necesar să se realizeze parteneriate
cu primăria sau cu asociațiile culturale, promovându-se, astfel, tradiții populare
specifice zonei. Se poate promova inclusiv tradiția gastronomică a regiunii.
Copilul trebuie să cunoască valorile comunității din care face parte și să le
promoveze la orice nivel de vârstă.

În ceea ce privește parteneriatul cu școala, preșcolarul trebuie să fie familiarizat

cu noul mediu în care va studia. Aici va trece într-un nou ciclu de învățământ.
Adaptarea ar putea fi ușurată prin anumite parteneriate între grădiniță și școală.
Se pot face vizite în incinta școlii, la biblioteca acesteia sau se pot organiza fel și
fel de jocuri în curtea școlii. Copii de la grădiniță pot realiza diferite târguri de
obiecte artizanale din plastilină, lut (mărțișoare, decorațiuni de brad), astfel vor fi
implicați în multe activități care le va trezi dragostea, dar și curiozitatea pentru
școală.

În opinia noastră, parteneriatele educaționale sunt extrem de benefice, în primul

rând, pentru copii, și pentru educatoare. Astfel se pot pregăti copiii pentru
trecerea la următorul ciclu: cel primar.

În primul rând, parteneriatele cu alte instituții facilitează realizarea anumitor

activități care îi vor ajuta pe copii să își dezvolte capacitățile de relaționare cu cei
din jur. De exemplu, parteneriatul cu diverse instituții sociale le va trezi copiilor
conștiința că ei sunt uniți în dragoste unii cu alții și că diferențele de ordin social
nu trebuie să fie piedică în a fi buni cetățeni.

În al doilea rând, prin încheierea unui parteneriat, activitatea educatoarelor și a

personalului didactic și auxiliar din grădiniță va fi apreciată de comunitate și de
primărie. Lucrul acesta ar putea duce și la primirea unor fonduri pentru renovări,
pentru aparatură sau alte ustensile necesare activităților desfășurate, lucruri care
vor fi utile în educația preșcolarilor.

Așadar, parteneriatele educaționale sunt imperios necesare pentru o bună

desfășurare a activităților din cadrul unității. Ambele părți vor beneficia din
acestea. Cu toții suntem membrii unei familii, ai unei comunități sau parohii și
relația cu acestea nu poate fi ruptă oricât ne-am strădui. Pentru o dezvoltare
armonioasă a copiilor trebuie să se pună accent și pe aceste instituții speciale. Un
proverb chinezesc spunea că pomul care își uită rădăcinile se usucă în zori. Tot
așa se întâmplă cu un om care uită valorile comunității și familiei din care
provine. Copiii trebuie să aibă vie această dragoste față de valorile familie și ale
comunității aparținătoare, iar dragostea aceasta poate fi cultivată din fragedă
pruncie tocmai prin parteneriatele realizate de grădiniță.

Testul nr. 10 

SUBIECTUL al II-lea                                                                                             

1.
1. Pentru domeniul experiențial Limbă și comunicare, etalați trei
dintre etapele unei activități de învățare realizabile printr-un joc
didactic; nivel de studiu: 3 – 4 ani; conținut sugerat: cunoașterea și
aprecierea cărții, ținând cont de următoarele repere: trei dintre
etapele activității precizate; descrierea lor.

E oportun să se înceapă lucrarea prin a defini jocul didactic. În accepțiunea

proprie, acesta e o activitate având o natură dublă – educativă și reactivă –
derulată, preponderent, într-un mediu formal în scopul atingerii obiectivelor.
Continuăm definirea lui cu prezentarea celor trei etape dintre cele ce aparțin
jocului didactic. Mai întâi, să ne amintim că cele trei mari etape ale activității de
învățare sunt: introducerea în atmosfera propice, desfășurarea și încheierea
acesteia. Noi, însă, ne oprim la ceea ce implică desfășurarea jocului, în cele trei
variante ale sale: probatorie, propriu-zisă și complicată.

Aflați în Colțul de lectură, copiii ascultă expunerea educatoarei despre regulile

jocului și modul în care ea îndeplinește sarcinile distribuite copiilor, în prealabil.
Demonstrațiile sunt însoțite de explicațiile de rigoare, oferite în acord cu
principiul accesibilității. În această secvență, educatoarea preia și rolul de
conducător al jocului, fiind secondată de cel căruia îi va reveni efectiv în timpul
jocului.

Organizați sub formă de semicerc, copiii ascultă explicațiile și își asumă rolurile
tocmai primite, având în minte regulile de bază, succesiunea etapelor și
demonstrațiile. Pentru executarea sarcinilor, interesul întregului grup trebuie să
fie la fel de mare inclusiv în faza preliminară a jocului propriu-zis. Dacă apar
sincope, educatoarea intervine ca să repuncteze ceea ce nu a fost suficient de bine
înțeles. E momentul în care, în funcție de doleanțele unora, rolurile se mai pot
inversa. Ne referim la situațiile în care copiii nu se simt confortabil atunci când
îndeplinesc sarcinile, preferând în schimb altele mai apropiate de stările lor.

Când efectivul este edificat și mulțumit, se dă startul jocului astfel:

Așezați în jurul educatoarei, copiii ascultă o scurtă poveste înregistrată în format

audio. După audiția acesteia, ei se organizează în trei minigrupuri. Fiecare grup
își alege câte o cutie de pe raft. După caz, fiecare cutie conține figurine, jetoane și
numerele 1 – 3. Înregistrarea se reia integral. Apoi, copiii își ascultă educatoarea,
repovestind-o și observă cartea care le este prezentată; este cartea din care
actorul audiat a lecturat textul supus atenției. Ulterior, înregistrarea se reia
secvență cu secvență. La cerere și la momentul potrivit, copiii prezintă frontal fie
figurinele ce înfățișează eroii de poveste, fie jetoanele cu corpuri/simboluri din
poveste, fie numerele 1, 2 sau 3, acestea reprezentând părțile textului.

Jocul se complică atunci când micuții trebuie să și spună de ce preferă anumite

personaje și lucruri din poveste; de pildă, favorita unei fetițe este zâna, nu fata
împăratului sau floarea-soarelui înzestrată cu puteri miraculoase. Elementele de
dificultate constau și în mimarea unor acțiuni.

Educatoarea le cuprinde ideile într-o mențiune concluzivă în contextul căreia

subliniază argumentul pentru care e imperios necesar să descoperim universul
cărții și să-l apreciem ca atare. Sunt evidențiate aspecte despre modurile în care o
carte înseninează și modelează simultan, dar și despre felurile în care ne putem
transforma personajele în prieteni datorită judecății lor drepte și
comportamentelor dovedite. Deloc întâmplător am ales să redăm povestea în
lectura unui actor, pe canal multimedia, și în lectura educatoarei. Concret
vorbind, ceea ce și-au imaginat copiii ascultând pot vedea în ilustrațiile din carte,
supuse rând pe rând observării și dialogului, le întărește capacitatea de a-și forma
reprezentări. Cu cât le formăm mai devreme, cu atât este mai bine pentru evoluția
ulterioară în cadrul oricărei activități de învățare, indiferent de nivelul de studiu.

Prin urmare, jocul didactic propus are propriile valențe educativ-formative ce

rezidă din lumea cărților pentru copii și chiar dincolo de aceasta. Nu e lucru puțin
faptul de a transpune în practică o idee de joc, menită să activeze stimulii care
generează experiențe de învățare și bunăstare generală. Demersul este raportat la
principiul individualizării, iar acolo unde este posibil, se depășesc limitele pentru
aducerea copiilor în zona proximei dezvoltări.

În egală măsură, jocul propus valorifică multe dintre atributele stadiului

preoperațional de dezvoltare a inteligenței. Din dorința de a forma reprezentări
mentale, educatoarea aplică procedee care determină preșcolarii să își utilizeze
potențialul existent la nivelul senzorial-perceptiv; de exemplu, atunci când li se
cere să spună, în cuvinte simple, cum miroase o floare anume din cadrul de
poveste, cum se aude un stol de păsări în zbor, pașii cuiva sau apa curgând
ș.a.m.d. E limpede că astfel educatoarea urmărește să dezvolte o serie de procese
psihice senzoriale și cognitive, iar în paralel, să reliefeze valoarea cărții prin
elemente de construcție a comunicării, între care cel dintâi loc îi revine ascultării
active.

În final, jocul nostru respectă natura domeniului experiențial vizat, dar și

principiul predării integrate, căci tema este abordabilă din perspective
interdisciplinare. Totodată, jocul face posibilă și interferarea câtorva domenii de
dezvoltare – complementare, prin definiție: dezvoltarea limbajului, a comunicării
și a premiselor citirii și scrierii, dezvoltarea socio-emoţională, capacităţi și
atitudini în învăţare. Mai ales o dimensiune a dezvoltării aparținând primului
domeniu favorizează formarea comportamentului ce ne arată că preșcolarul
participă la experiențe de lucru cu cartea, pentru cunoașterea și aprecierea cărții.

1.
2. Scrieți un eseu, de 300-600 de cuvinte, în care să abordaţi tema
despre mediul educațional în grădiniță. Dezvoltați subiectul pe
marginea acestor aspecte:


o specificul spațiului/mediului educațional organizat în grădiniță; cel
puțin patru criterii descriptive;

o cerințe psihopedagogice și ergonomice; cinci exemple relevante;

o exprimarea propriei opinii gândind la rolul unui spațiu/mediu

optim asupra procesului instructiv formativ în grădiniță.

Grădinița este mediul în care preșcolarii sunt primiți cu căldură. Acolo, ei învață
jucându-se. Acolo își formează multe trăsături de caracter. Spațiul primitor
facilitează acest proces. Grădiniţa este instituţia în care copilul trăiește experiențe
aparte în ceea ce privește toate dimensiunile dezvoltării lui plenare.

Diferitele tipuri de activități la care participă copilul în incinta grădiniței trebuie

organizate de așa manieră încât să susțină calitatea tuturor serviciilor
educaţionale. Prin crearea unui mediu ergonomic și propice învățării se respectă
principiul diversităţii contextelor şi situaţiilor de învăţare, principiu specific
aplicării noului curriculum pentru educație timpurie.

Una dintre principalele cerințe ale noului curriculum, axat pe nevoile copilului,
este despre crearea spațiului educaţional potrivit. În condiții propice, copilul se
poate dezvolta liber, ajungând să își descopere propriile aptitudini. Oferirea unui
mediu cu situații de învățare diversificate solicită implicarea copilului din mai
multe puncte de vedere: cognitiv, emoţional, social și psihomotric. Succesul
activităților derulate depinde de calitatea ambientului. Spațiul educaţional
stimulativ îi stârnește copilului dorința de a fi activ. De pildă, o sala primitoare,
securizată, funcțională și împărțită în centre de interes reprezintă un autentic
mediu bogat în stimuli care influențează pozitiv procesul de învățare și de
formare a personalității.
Organizarea eficientă a spațiului educaţional respectă următoarele cerințe: sală
împărțită în sectoare de lucru în funcție de tipul activității; locurile alese pentru
seturile de materiale necesare; poziționarea lor la nivelul copilului, în spații
deschise; selectarea materialelor în concordanță cu principiul accesibilității;
diversificarea lor periodică.

În colțul denumit Bibliotecă se amenajează un raft cu mai multe cărți cu povești

și imagini. Tot aici se poate amenaja și un spațiu în care copiii pot urmări desene
animate educative. În colțul Construcții sunt așezate cutii cu piese lego, cuburi,
maşinuţe și alte jucării care stimulează creativitatea. În colțul Căsuța Păpușilor
se desfășoară jocurile de rol. Aici se pot amenaja și locuri în care se dau curs unor
socio-drame cum ar fi cabinetul doctorului sau magazinul. În colțul denumit Artă
copii își dezvoltă potențialul creativ. Aici sunt puse la dispoziția copiilor rafturi
pentru ustensile și materiale.

În opinia noastră, ergonomia spațiului facilitează desfășurarea procesului

instructiv-formativ. Știm ce putere generează expresia populară „Omul sfințește
locul”. Gândind la aceasta, personalul didactic are datoria să transforme sălile de
grupă în spații adecvate dezvoltării copiilor. Organizate eficient, acestea fac
posibilă învățarea în condiții optime. Reușita activităților depind mult și de
mediul în care sunt demarate. De exemplu, în Bibliotecă, atenția poate fi sporită
prin acte desprinse din parteneriate educaţionale.

Buna organizare a spațiului ajută copiii să își formeze anumite deprinderi. De

pildă, studiile arată că subiecții care au avut parte, în perioada preșcolarității, de
un mediu bine organizat au aplicat cele învățate și în mediul familial, și cel
frecventat ulterior, în învăţământul primar.

Concluziv spus, organizând judicios și inovativ sala de grupă valorizăm factorii ce

creează multiple oportunități și experiențe de învățare. Copilul al cărui interes
este stimulat devine preocupat de învățarea prin descoperire. Aceasta este una
dintre rațiunile de luat în seamă, știind câtă bucurie îi aduce copilului fiecare
experiență nouă. Suntem convinși că tot ceea ce se experimentează astfel rămâne
în memoria de lungă durată, dovedindu-și aplicabilitatea de-a lungul vieții.

Testul nr. 9

SUBIECTUL al II-lea                                                                                                 

1. Prezentați trei etape ale unei activităţi de învățare, având ca formă de

realizare jocul de mișcare, pentru domeniul experiențial Psihomotric,
nivel de studiu: 4 – 5 ani. Folosiți cunoștințele preșcolarilor despre
lateralitate și mișcări grosiere. În prezentare, veți avea în vedere
următoarele repere:

 menționarea a trei dintre etapele activității precizate;

  descrierea etapelor enumerate.

Jocul de mișcare îi dă sens și culoare domeniului experiențial Psihomotric, acesta

fiind unul dintre cele cinci enumerate în curriculumul pentru educația timpurie.
Înainte de prezentarea activităţii, să introducem jocul de mișcare într-o tipologie
și să-l definim. Însuși numele ne indică faptul că acesta se încadrează în categoria
jocurilor de stimulare a psihomotricității. Aceasta din urmă ne duce cu gândul la
potențialul bio-psihomotric al educabilului. Iar rândurile scrise ne aduc în minte
primul domeniu de dezvoltare a copilului enunțat în curriculum: dezvoltarea
fizică, a sănătății şi igienei personale. Asupra acestuia revenim la momentul
oportun.

În cuvinte simple, jocul de mișcare este activitatea educativ-formativă și

recreativă în cadrul căreia se efectuează exerciții de educație fizică și sport în
vederea creșterii și dezvoltării armonioase a copilului. Când spunem educație
fizică, ne gândim, în principal, la asemenea concepte-ancoră: schemă corporală,
orientare spațială, mişcare în spaţiu, repere/direcţii. Acestea se pun în practică
prin sintagme speciale: în, pe, deasupra, dedesubt, lângă, în faţa, în spatele, sus,
jos, stânga, dreapta ș.a.m.d.

Din spectrul domeniului de dezvoltare precizat anterior reținem doar ceea ce ne

privește în mod direct: lateralitatea și mișcările grosiere. Lateralitatea este
deosebit de importantă pentru orice individ, indiferent de vârstă. Având-o
formată, el își folosește organele analoage perechi – mâinile, picioarele, ochii –
pentru a îndeplini acțiuni de strictă necesitate, fie că se deplasează ori nu în
spațiul fizic. În continuare, dăm câteva exemple uzuale, deși anumite acțiuni
dintre cele alese se pot efectua într-o grupă mai mare de vârstă. Astfel de exemple
pot fi: desenarea unui omuleț ori a ursului de pluș sau modelarea lor din
plastilină, construirea unui robot din piese de lego, punerea șireturilor la pantofi,
prinderea mingii, mersul pe bicicletă/trotinetă, șofatul unui cart/mașinuță,
scrisul, cititul, traversatul străzii. Reprivindu-le atenți, distingem care anume
solicită în mod special folosirea câmpului vizual. După caz, mișcările grosiere fac
posibilă executarea acțiunilor care implică, într-o măsură mai mare ori mai mică,
lateralitatea. În situația dată, motricitatea grosieră necesită coordonarea
membrelor aflate în mișcarea pentru a susține capul și trunchiul.

În domeniul amintit se întrepătrund dimensiunile dezvoltării. Prezintă interes

primele două, din a căror sferă ne alegem numai ceea ce ne privește: motricitatea
grosieră în situații comune de viață și conduita senzorio-motorie pentru
orientarea mișcării. Pe firul acestei idei ajungem în punctul în care expunem o
posibilă variantă a scenariului didactic. Dedesubt, îl descriem succint.

Activitatea zilei debutează cu descrierea unei marionete, aflate când într-un

moment static, când într-un moment activ. Pe baza întrebărilor ajutătoare, copiii
prezintă, frontal, părțile corpului marionetei și insistă pe noțiunile generale de
lateralitate. Mânuită corespunzător de educatoare, marioneta face simple mişcări
largi pe care copiii le recunosc și să le denumesc. Ulterior, educatoarea
procedează în așa fel încât păpușa cu ațe simulează săritul, alergatul și
genuflexiunile. Astfel, se dă startul jocului propriu-zis de mișcare.

De vreme ce au observat acțiunile realizate de marionetă, copiii le repetă în

grupuri mici. Pe de o parte, ei exersează mânuind la rândul lor câte o marionetă.
Iar pe de altă parte, ei exersează înșiși în plan fizic ca și cum s-ar afla într-o
activitate sportivă. În fiecare grup, educatoarea urmărește modurile în care ei își
coordonează mușchii atât pentru a manevra ațele marionetei, cât și pentru a
imita acțiunile de natura sportivă. Pentru a le susține efortul, educatoarea îi
încântă cu versificații din folclorul copiilor. Penultima etapă este rezervată
repausului. Așezați la măsuțele din centrul Arte, ei desenează în oglindă silueta
unui fluture. Cu aceasta în față, ei își fixează cunoștințele despre lateralitate și fac
analogie între mișcările grosiere realizate de fluture în timpul zborului și cele
efectuate de om în timpul mersului. În plus, ei găsesc și cel puțin două asemănări
între felul în care s-au simțit de-a lungul activității și emoția pe care le-o dă
vederea unui fluture în zbor.

În final, copiii vizionează secvențe dintr-un spectacol de circ în care scamatorii

manevrează bețișoare, mingi și farfurii. De asemenea, ei mai văd și ce mișcări
ample necesită acrobațiile.

În loc de încheiere, se fac următoarele precizări:

Jocul de mișcare propus este un exemplu de activitate în care se pot forma

abilităţile pe care le reclamă sincronizarea organelor analoage în relațiile de tipul
ochi-mână, ochi-picior, ochi-mână-picior și mână-picior, dar și folosirea grupelor
musculare mari. Pornind de la tematica jocului, prin exerciții efectuate
sistematic, micuții pot fi învățați și să se orienteze în spațiu pe baza simțurilor. E
cu atât mai bine, căci astfel se dezvoltă și procesele psihice senzoriale. Acestea
sunt utile în felul lor, de pildă, atunci când se însușesc/sistematizează
reperele/direcțiile de urmat pentru mișcarea în spațiu.

Se recomandă includerea acestui tip de joc în contextele potrivite de învățare,

independent de specificul domeniului experiențial abordat. E un fapt absolut
realizabil datorită forței (re)creative a unor principii esențiale – al dezvoltării
integrate și al învăţării active.

2. Alcătuiți un eseu, de 300-600 de cuvinte, despre strategiile didactice,

în viziune sistemică, aplicate în învățământul preșcolar. Luați în
calcul aspectele de mai jos:

 metode, tehnici și procedee folosite în cadrul diferitelor tipuri de activități

de învățare, generic vorbind;

 modalități de optimizare a situațiilor/contextelor de învățare prin

intermediul mijloacelor didactice și al materialului didactic; trei exemple
semnificative;
  exprimarea unui punct de vedere personal, argumentat, despre viziunea
sistemică asupra strategiilor didactice.

Strategia didactică definește modul de îmbinare a metodelor, tehnicilor și

procedeelor didactice în așa fel încât să se obțină rezultate bune, iar subiectul
educat ‒ în cazul de față, preșcolarul ‒ să beneficieze de o pregătire cât mai
temeinică. Pedagogia este o arta; este arta de a face plăcută și accesibilă educația
și de a o adapta în funcție de nivelul cerut.

Metoda didactică (methos = către și odos = cale) este o cale, este o modalitate
concretă de realizare a procesului de învățare, ca ansamblu de norme, procedee și
mijloace didactice. Metoda reprezintă drumul pe care merg împreună și elevul, și
profesorul, având ca destinație scopul educațional. Metodele sunt un element de
bază al strategiilor didactice. Ele au mai multe funcții: funcția cognitivă, funcția
instrumentală, funcția normativă, funcția motivațională și funcția normativ-
educațională.

Metodele sunt clasificate în trei mari categorii: metode de comunicare, metode de

explorare și metode de acțiune. Metodele de comunicare pot fi orale (explicația,
descrierea, povestirea, prelegerea, instructajul, conversația, discuția colectivă,
problematizarea); scrise (lectura); oral-vizuale (instruirea prin televiziune sau
internet). Metodele de explorare pot fi directe (observația, experimentul, studiu
de caz, anchete) sau indirecte (demonstrația obiectelor reale, demonstrația
imaginilor și cea grafică, modelarea). Metodele de acțiune sunt fie reale (exerciții,
lucrări practice), fie simulate (jocul de rol, învățarea pe simulatoare).

În cadrul metodelor interactive de grup accentul cade pe stimularea învățării și a

dezvoltării personale. Acestea presupun o învățare prin comunicare, prin
interactivitate. Ideile sunt confruntate și argumentate. Prin cooperare, ei se
implică direct în activitatea didactică, nu mai sunt forțați să asimileze ideile altor
persoane, ci ei înșiși produc idei și argumentează.

Procedeul didactic este parte componentă a metodei, o tehnică mai limitată și

este folosit ca element de sprijin al metodei. De exemplu, într-o activitate în care
predomină expunerea, se poate efectua un mic experiment. Experimentul este
numit, în această situație, procedeu demonstrativ.

Mijloacele de învățământ sunt instrumente care nu pot lipsi din activitatea

educatoarei; eficientizează procesul de învățare și îl susțin. Prin mijloace diferite
se pot diversifica acțiunile. Ele reprezintă resursele materiale ale procesului de
învățământ. Mijloacele trebuie însă integrate organic în activitățile desfășurate.
Cu ajutorul mijloacelor de învățământ se pot optimiza activitățile preșcolarilor,
știind că unele cuprind mesajul didactic și că altele facilitează transmiterea lui.
De pildă, în jocul de rol putem folosi ca mijloace didactice păpușile. Îi putem
ajuta pe copii să formeze un teatru de păpuși și să construiască o mică scenă.
Acest lucru îi ajută să se exprime liber și să învețe situații de viață diferite.
Metodele oral-vizuale au ca mijloace didactice calculatorul sau televizorul. Și
acestea pot influența în bine procesul de învățare dacă sunt folosite cu
înțelepciune. Lectura folosește ca mijloc didactic cartea, iar cărțile interesante cu
imagini îi ajută pe copii să își contureze mai bine în minte întâmplările pe care
educatoarea le citește în fața lor.

Opinăm că, eficienţa acţiunilor educative cu preşcolarii depinde de îmbinarea

reuşită a metodelor intuitive cu cele verbale, de integrare a unor mijloace de
învăţare adecvate, dinamizând astfel procesul formativ.

În primul rând, eficiența îmbinării strategiilor didactice este dată de impactul

acestui proces pe termen lung. Adevăratul rezultat se va vedea pe parcurs.
Învățământul preșcolar este doar prima treaptă care îl pregătește pentru un alt
nivel. De aceea nu se urmărește neapărat evoluția spontană sau eficiența
spontană a unor metode singulare, ci îmbinarea lor spre un progres de lungă
durată. De pildă, rezultatele evaluării se vor consemna sistematic într-o fișă de
apreciere a progresului individual. Observăm în noul curriculum că avem o fișă
de apreciere a progresului individual al copilului înainte de intrarea în
învățămantul preșcolar și una înainte de intrarea în învățămantul primar; deci, la
începutul și la sfârșitului ciclului.

În al doilea rând, imperativul calităţii în educaţie impune regândirea demersului

educatorului, astfel încât strategiile didactice elaborate să fie centrate pe învăţare
şi pe subiectul educat. O viziune sistemică asupra strategiilor didactice
influențează dezvoltarea completă a comportamentelor vizate și catalogate pe
diferitele domenii de dezvoltare. De exemplu, metodele de comunicare ajută la
dezvoltarea limbajului și a capacității de comunicare, iar metodele de acțiune
ajută la dezvoltarea laturii practice. Având în vedere educația de tip integrat,
îmbinarea celor două tipuri de metode determină dezvoltarea preșcolarului pe
mai multe paliere a.

Așadar, strategiile didactice trebuie să fie mereu privite în ansamblu.

Educatoarea trebuie să îmbine cu înțelepciune metodele, procedeele și mijloacele
didactice așa încat să obțină rezultate bune. Activitatea didactică întotdeauna
trebuie să se centreze pe copil, să urmărească beneficiul copilului. De aceea
trebuie căutate toate mijloacele pentru a realiza acest lucru.

Testul nr. 8

SUBIECTUL al II-lea                                                                                                 

1.
1. Prezentați trei etape ale unei activități de învățare, a cărei formă de
realizare să fie memorizarea (domeniul experiențial Limbă și
comunicare nivel de studiu: 3 − 4 ani); sugestie de conținut: mesaje
orale în contexte de comunicare cunoscute. Urmăriți aceste repere:
menționarea etapelor activității și descrierea lor.
Memorizarea este activitatea de educare a limbajului menită să le dezvolte
preșcolarilor memoria pentru a le facilita învățarea. Deducem că aceasta face
parte din metodica activităților de educare a limbajului. Prin definiție, conceptul
de „memorizare” este legat de memorie – privită ca proces cognitiv primordial −
și indisolubil legată de toate celelalte procese psihice umane.

Structura memorizării depinde de natura și de scopul activității pe care o

completează într-un fel sau altul. Mai mult, aceasta se poate reconstitui după
specificul acelei activități. Așa se explică interferența dintre memorizare și
metodele folosite totodată. De pildă, lectura după imagini, lectura educatoarei,
conversația, (re)povestirea, jocul didactic, jocul liber.

Metodologia memorizării nu se deosebește fundamental de cele ale altor activități

de educare a limbajului; este etapizată. Etapele sunt cele firești: organizarea,
desfășurarea, încheierea. În principiu, secvențele sunt caracteristice desfășurării
activității instructiv-educative. În felul lor, secvențele fac posibilă introducerea
preșcolarilor în atmosfera conținutului și în procesul de memorare a ceea ce li s-a
prezentat: un cântec, o poezie, o ghicitoare, un fragment dintr-o fabulă, piese din
folclorul copiilor, de pildă. În plus, secvențele favorizează învățarea conținutului
înfățișat cu ajutorul unor materiale concret-intuitive/mijloace didactice
semnificative.

Să luăm ca exemplu o poezie. Atragerea copiilor în lumea ei se poate face prin

diverse mijloace: jocuri de ritm și de rimă, mimă, pantomimă, elemente de joc
(povestiri haioase, onomatopee ș.a.m.d.). Atenția li se menține prin recitarea-
model efectuată de educatoare și de limbajul său, mai ales parași nonverbal. Apoi,
în funcție de potențialul grupului, treptat, se insistă asupra fiecărei perechi de
versuri sau asupra fiecărei strofe până când întregul colectiv reușește să
memoreze poezia în cauză. Între momentele în care aceasta se reia se pot strecura
altele, a căror frumusețe se datorează jocurilor muzicale. Atmosfera devenită și
mai plăcută grație muzicii favorizează internalizarea poeziei. Datele păstrate în
memorie pot servi ulterior la sporirea puterii de creație/inovație și de a rezolva
probleme.

În rândurile de mai jos plasăm ancore ce pot fi folosite în mijlocul activității de

memorizare. Citindu-le cu atenție, observăm cum se desprind idei valoroase de
lucru. Reflectând la potențialul copilului, ne reamintim că memoria lui se bucură
de plasticitate. Datorită acesteia din urmă, îi creștem preșcolarului capacitatea
intelectuală prin tehnici proprii de memorizare și prin exerciții atractive
adecvate. Dacă sunt bogate în stimuli audio-vizuali și tactili, tehnicile și exercițiile
îl antrenează pentru a fi deosebit de activ în fazele ce definesc memoria,
însușirea, păstrarea şi reactualizarea. Fiind activ, copilul parcurge cu lejeritate
procesul de învăţare a ceea ce îi e dat: un mic text (non)literar, mișcări simple etc.
Pe durata învăţării, momentele de recunoaştere şi de reproducere a cunoştinţelor
se transformă în veritabile oportunități de dezvoltare cognitivă și chiar personală.
De vreme ce copilul se simte tot mai stăpân peste ceea ce a memorat, imaginea de
sine i se luminează în continuu. Pe deasupra, el poate să fie din ce în ce mai
încrezător în forțele reproductive ale memoriei atunci când i se solicită să redea
informații în diverse contexte (extra)școlare de comunicare și de acțiune. Fiind
nativ înclinat spre afectivitatea ce caracterizează subiecții ce îi stau alături și din
conținuturile lirice etalate, copilul acceptă lesne provocările care îi stimulează
memoria. Afectivitatea, resimțită inclusiv prin datelor memorate despre oameni,
mediul înconjurător, viețuitoare, povești, personaje ș.a.m.d., e susceptibilă să îi
stârnească micuțului curiozitatea pentru arta cuvântului, regăsită în lumea
literară și în cea teatrală. Încheiem cu niște exemple edificatoare: jocurile de
cuvinte rimate, propozițiile melodioase, frământările de limbă.

Iar în rândurile de mai jos plasăm ancore ce pot fi utile la sfârșitul activității în
discuție. Știm că memorizarea este o metodă potrivită pentru dezvoltarea
proceselor psihice cognitive și pentru familiarizarea copiilor cu anumite valori.
Mai ales prin acestea din urmă, se formează o serie de atitudini cultural-artistice
și estetice. Scurtele exerciții cu poezii de reținut și cu expresii ori cântece din
folclorul copiilor de memorat pot contribui la majorarea capitalului intelectual și
la îmbunătățirea imaginii de sine. Cum? Grație schemelor de memorizare. Prin
cuvinte jucăușe, secvențial grupate cu ajutorul educatoarei și atent dublate de
imagini relevante. Prin asociații, logic făcute, cu obiecte din mediul apropiat, cu
amintiri din propriile experiențe, cu idei preluate din universul copilăriei, cu
gânduri și emoții caracteristice lumii lor inocente și fantastice. Prin limbaj, în
general, iar îndeobște, prin tipurile de limbaj parași nonverbal.

În virtutea celor enumerate cu titlu exemplificativ, considerăm că preșcolarii se

obișnuiesc, de timpuriu, să folosească structuri mentale – scheme raționale și
mnemice. În plus, ei își antrenează memoria voluntară, în paralel cu atenția.
Aceste operații le va ușura, negreșit, munca intelectuală în ciclul primar.
Exercițiile îi vor aduce în situații de-a lungul cărora vor intra pe terenul artelor
spectacolelor și al teatrului, implicit. Ca atare, acestea îi pot face pe viitori mici
școlari să aleagă, instinctiv, drumuri care le deschid larg ochii spre oportunități
de carieră, desfășurabile în jurul unor cuvinte de memorat și memorabile.

1.
2. Realizați un eseu, de 300-600 de cuvinte, în care să abordaţi tema
Diferențiere și individualizare în procesul de învățământ
preșcolar. Vizați următoarele aspecte:


o principiile care stau la baza demersului de diferențiere-
individualizare a procesului de învățământ;

o explicarea necesității adaptării curriculare în raport cu acest

demers;

o argumentarea punctului de vedere propriu despre utilitatea acestui

riguros demers.
Idealul educațional constă în formarea unei personalități armonioase și
creatoare, capabilă să se adapteze la schimbare și să realizeze rolurile cu care o
investește societatea. Fiecare copil este diferit, având propriile aptitudini și
neajunsuri. Nu putem fi buni în toate domeniile. Aceasta este și frumusețea
umanului: unicitatea fiecărui îndivid în raport cu celălalt. Omul este o minune în
sine, irepetabilă. Nici gemenii sunt fi identici, chiar dacă par fizic; se deosebesc
psihic și comportamental. Așa este și în cazul preșcolarilor. Având în vedere
nevoia de adaptare a conținutului de învățare la nevoile fiecăruia, un rol deosebit
în procesul de învățământ preșcolar îl au diferențierea și individualizarea.

Diversitatea umană a ridicat în domeniul psihopedagogiei educaţiei problema

necesității diferenţierii şi a individualizării instruirii ca premisă indispensabilă
pentru asigurarea reuşitei fiecărui copil şi pentru realizarea unor performanţe
mai apropiate de potenţialul său intelectualul maxim. Din acest considerent,
pedagogia modernă pune accent pe principiul didactic al individualizării și al
diferențierii procesului de învățămant. Diferențierea constituie adaptarea
activității didactice, a conținutului și a metodelor folosite la particularitățile
fiecărui preșcolar.

Soluția dezvoltării învățământului constă în punerea acestor acțiuni în prim-plan.

Diferențierea și individualizarea constituie principii fundamentale în ceea ce
privește organizarea procesului formativ. Acestea sunt strategiile principale
folosite pentru creșterea randamentului școlar. Prin instruire diferențiată și
individualizată, educatorul își atinge scopul și finalitățile educției.

Activitatea de diferenţiere trebuie îndreptată spre acele puncte care determină

randamentul. Orice acțiune de diferenţiere a instruirii trebuie să pornească
întotdeauna de la diagnosticarea preșcolarilor, de la sesizarea trăsăturilor şi a
deosebirilor dintre copii, manifestate sub diverse aspecte. Instruirea diferențiată
se realizează, de obicei, prin astfel de forme: (a) utilizarea sarcinilor didactice în
microgrupuri omogene şi eterogene în sala de grupă; (b) acţiuni compensatorii de
recuperare şi de dezvoltare anticipativă a copiilor; (c) învăţarea reciprocă în
grupuri eterogene. Învățarea diferențiată presupune organizarea instruirii
copiilor pe grupe în conformitate cu unele particularităţi similare unor preșcolari.
Etapele instruirii diferenţiate sunt următoarele: studierea predispozițiilor și
aptitudinilor copiilor; plasarea preșcolarilor în grupe pe baza diagnosticului;
determinarea mijloacelor de diferenţiere şi elaborarea sarcinilor; abordarea
diferenţiată a copiilor pe durata activității; diagnosticul rezultatelor obţinute de
preșcolari în urma învăţării.

Din punctul nostru de vedere, societatea umana evoluează prin diversitate, nu

prin uniformizare. De aceea educatorul trebuie să cultive particularitățile
individuale, să le respecte și să le valorifice.

Oamenii se deosebesc unii de alții prin felul de a gândi, prin atitudine, prin
capacitatea și ritmul de învățare ș.a.m.d. Un educator care predă și analizează
copiii după același criteriu seamănă cu omul care le cere mai multor specii de
animale să se urce în copac. O maimuță, adaptată acestui proces, va reuși, dar un
elefant ori un cal, niciodată. Fiecare copil are propriile aptitudini. Un bun
educator le observă și contribuie la dezvoltarea lor. De pildă, unii copii au
memorie vizuală foarte bună și pot învăța, schematic, foarte multe noțiuni. Cel
care are memorie auditivă poate învăța informații dintr-un cântecel sau o poezie
și așa mai departe. Educatorul trebuie îmbine armonios formele de predare, așa
încât să îi orienteze pe toți spre performanță.

Prin respectarea acestui principiu fiecărui copil i se acordă încredere în forțele

proprii. Acest lucru este crucial, mai ales în perioada de maximă dezvoltare,
asimilare și de formare a caracterelor. Educatorul trebuie să pună accent pe
originalitatea fiecăruia și să o cultive, reușind astfel să crească motivația pentru
învățare și proges.

În concluzie, principiul diferențierii și al individualizării este imposibil de neglijat

și în sistemul de învățămant preșcolar. Se cere o adaptare și mai bună a
curriculumului în acest sens. Activitățile și toate celelalte acțiuni trebuie să
maximizeze randamentul copiilor. Progresul trebuie să fie unul personal, axat pe
individ, nu pe noțiuni goale. Copiii trebuie ajutați să se automodeleze, să fie unici,
nu să fie turnați într-o matrice uniformă pentru toți ceilalți.

Testul nr. 7 

SUBIECTUL al II-lea                                                                                             

1. Pentru domeniul experiențial Limbă și comunicare, nivel de studiu: 3 – 4

ani, prezentaţi cele trei etape ale unei activităţi de învățare ce se poate
realiza printr-un joc de limbaj. Utilizați cunoștințele micuților despre
sunete și despre comunicarea receptivă.

Ne alegem jocul de limbaj, întrucât vrem să dezvoltăm elementele de construcţie

a comunicării de care copilul se va folosi pe toată durata vieții: vocabularul
(cuvântul) și fonetica (sunetele, cu precădere). În timpul jocului, utilizăm cuvinte
și comunicarea receptivă pentru a (re)marca diverse sunete. Având în vedere
vârsta preșcolarilor, acestea sunt, desigur, unele cunoscute din natură și din
mediul familiar. De pildă, sunetele provocate: de căderea ploii, de tunet, de
mersul prin apă, de lovirea apei cu palma, de apa la robinet, de motorul robotului
de bucătărie, de motorul mașinii, de șuieratul trenului ș.a.m.d.

Înainte să descriem activitatea, trecem în revistă domeniul vizat, așa cum regăsim
în curriculum pentru educația timpurie: dezvoltarea limbajului, a comunicării și a
premiselor citirii și scrierii. Ținând seama de specificul conținutului, luăm în
considerare numai subdomeniul privind limbajul și comunicarea și, se
subînțelege, dimensiunea de rigoare. În virtutea acesteia se formează
comportamentul în baza căruia copilul va fi capabil să recepteze și să redea
mesaje orale în contexte de comunicare cunoscute. Nu este puțin lucru să îl
vedem cum recunoaște sunetele și cum le folosește apoi în diferite situații de
învățare.

Captarea atenției se face pe coloana sonoră a unei înregistrări ce redă o parte din
lumea pădurii. Copiii ascultă păsările și, în joacă, reproduc sunetele acestora.
Momentul rezervat reactualizării cunoștințelor se organizează în baza
instrumentelor din trusa muzicală. Apoi, educatoarea îi introduce în subiect cu
ajutorul unor frânturi preluate din creaţia populară destinată celor mici:
elemente folcloristice (cântece-formulă, recitative, numărători). Cu acestea în
minte și dirijați corespunzător, copiii fac aplicații care îi provoacă să identifice
sunete din mediul înconjurător și din cel apropiat, iar apoi, să le imite individual
și în grupuri mici. Pornind de la criteriul vârstei, exersarea face posibilă învățarea
prin imitație, aceasta fiind întocmai cu ceea ce reprezintă stadiul preoperațional
de dezvoltare a inteligenței umane (este imperios necesar de creat un mediu
stimulativ, căci numai așa se poate folosi la maximum analizatorul auditiv). După
caz, elementele folcloristice propuse sunt valorificate prin jocuri muzicale, menite
fiind să dinamizeze colectivul.

Punctul culminant al activității îl constituie frământările de limbă, alese cu grijă

pentru a învăța copiii să transpună în practică noțiunile primare despre vocale și
consoane. Acestea sunt tratate atât separat, cât și împreună, în varii cuvinte
simple. De exemplu, fiecare grup primește ca sarcină ascultarea unor sunete și
recunoașterea lor în timp ce observă niște ilustrații. Deducem că suportul tehnic
este dublat de materialul concret intuitiv – veritabil adjuvant mai ales în cazul
copiilor mici. Astfel, se favorizează și abordarea stilului auditiv de învățare, stil
care poate îmbunătăți considerabil comunicarea receptivă. Dacă îi privim esența,
înțelegem că aceasta rezidă în competența de comunicare, din care, contextual,
ne interesează receptarea și redarea mesajelor verbale.

Realizarea transferului se poate face prin sarcini în temeiul cărora micuții trebuie
fie să reproducă, fie să recunoască sunete din cadrul familiei. Distingem câteva
asemenea exemple: sunetul unei oale lovite, al sticlelor ciocnite, al unei cărți
căzute/trântite, al ceasornicului.

În opinia mea, jocul de limbaj, prin definiție, este propice pentru creșterea
capacității de comunicare corectă și clară. De vreme ce copiii își însușesc
noțiunile fundamentale de fonetică – sunete specifice limbii române și cuvinte
mono– și bisilabice. Totodată, un joc de acest fel dezvoltă ceea ce e și firesc –
limbajul în sine, privit ca proces psihic cognitiv. Progresiv, prin exerciții
sistematice și bine structurate, se dezvoltă constant și celelalte procese colaterale:
gândirea, memoria și imaginaţia. Vedem cum acest complex determină apariția
premiselor susceptibile să ridice nivelul inteligenței verbal-lingvistice. Și nu doar
pe al acesteia, ci și al inteligenței spațial-vizuale, întrucât limbajul – proces
cognitiv superior – poate contribui realmente la dezvoltarea reprezentărilor –
parte din procesele cognitive senzoriale.
În încheiere, încurajăm folosirea jocului de limbaj ori de câte ori permite
contextul educațional, nu numai cel creat în consens cu specificul domeniului
experiențial Limbă și comunicare. Știm de câtă trecere se bucură piesele din
folclorul copiilor, fiind integrabile în oricare dintre activitățile prevăzute în planul
de învățământ, respectiv în tranziții și rutine. Restul depinde de priceperea
educatoarei și de înclinațiile sale spre latura comunicativ-funcțională a limbii
române. Restul mai depinde și de priceperea acesteia de a suprapune laturile
comunicativă și socio-emoțională în activitatea obișnuită. Spunem așa, fiindcă
limbajul are puterea să adune laolaltă copii care, (in)voluntar, dau curs
procedeelor aplicabile pentru a ridica nivelul fonetic. Mulțumită ajutorului
reciproc, oferit inconștient la această grupă mică de vârstă, ei învață să pronunțe
corect vocale, consoane și cuvinte, fapt care se va observa într-un termen mediu
și lung.

2. Redactați un eseu, de 300-600 de cuvinte, în care să abordaţi tema

Variante de organizare și realizare a jocurilor și activităților
liber-alese, în lumina abordării integrate. Vizați următoarele
aspecte:

 motivarea includerii lor în managementul activităților de învățare;

 descrierea unei activități exemplificative, gândind la organizarea și

realizarea sa;

 exprimarea unui punct de vedere propriu, argumentat, despre necesitatea

cunoașterii temei date.

Pe durata preșcolarității, distingem activități pe domenii experiențiale, de

dezvoltare personală și liber alese. Toate acestea îl ajută pe copil să se dezvolte pe
toate palierele. Abordarea integrată are drept rezultat pregătirea lui completă în
vederea interacțiunii cu cei din jur, cu societatea și cu problemele vieții. Moffet
spunea că „Cel mai puternic argument pentru integrarea disciplinelor este însuși
faptul că viața nu este împărțită pe discipline.” Acest lucru ne arată că un copil,
pentru a putea face față unor provocări, care necesită cunoștințe și aptitudini
diverse, are nevoie de o pregătire cât mai completă.

Activitățile liber alese și jocul sunt cele mai bune mijloace pe care le putem folosi
pentru pregătirea preșcolarilor. Jocul îl ajută să (se) cunoască, să învețe, să își
pună întrebări, să afle soluții, să își dezvolte gândirea, memoria și capacitatea de
a rezolva problemele. Prin joc, preșcolarul învață cel mai bine care sunt calitățile
de dobândit în viață, cum să își aleagă tovarășii de drum și cum să fie motivat în
așa fel încât să ducă la îndeplinire tot ce și-a propus.

Potrivit noului curriculum pentru educația timpurie, „activitatea din grădiniţă

este centrată pe copil şi pe nevoile lui”. Prin joc, preșcolarul se destinde și se
bucură că se poate manifesta liber, iar educatoarea poate observa
comportamentul său mult mai bine, dându-i-se posibilitatea totodată să îl
îndrume mai bine spre valorile propuse. Tot în cadrul ALA, copiii îşi dezvoltă
abilitățile de comunicarebal.

Cu titlul de exemplu de activitate liber aleasă, putem lua jocul „La pescuit”. Prin
acest joc, copii își vor forma și dezvolta spiritul competitiv. Regulile jocului sunt
simple: Copiii stau de o parte și de alta a unei mese în două grupe. Fiecare va
primi câte o undiță. Pe masă vor fi puși mai mulți peștișori, iar copiii vor încerca
să prindă cât mai mulți. Ca metode didactice se vor folosi conversația și
explicația, iar modul de organizare va fi frontal și pe grupe mici. Educatoarea va
observa comportamentul elevilor și va corecta anumite greșeli sau tendințe
negative.

Copiii au o înclinație spre joc și spre activități practice. De aceea opinăm că

activitățile liber alese și jocul sunt cele mai bune mijloace aflate întotdeauna la
îndemâna educatoarei. Trebuie să le folosim pentru a-i motiva să învețe cât mai
multe lucruri noi.

În primul rând, jocurile și activitățile liber alese îi determină pe copii să

depășească preconcepțiile sau barierele legate de etnie, de gen etc. Jocul îi ajută
să se armonizeze; cel puțin pe durata jocului, ei devin cei mai buni prieteni.

În al doilea rând, aceste activităţi dezvoltă capacitățile intelectuale ale copiilor,

punându-i în situaţii inedite, oferindu-le posibilitatea să exploreze, să găsească
soluţii, să dea răspunsuri. De exemplu, jocul „Vânătoarea de comori” îi
antrenează pe copii să se descurce singuri în anumite situații sau să lucreze în
echipă și, folosind indiciile date, să găsească obiectele ascunse. Acest lucru le
dezvoltă capacitățile socio-cognitive.

În concluzie, activitățile liber alese și jocurile reprezintă un mod eficient de a le

insufla copiilor valori pozitive, de a-i determina și susține să evolueze în toate
domeniile de dezvoltare. Cei mici învață jucându-se. Bucuria lor și a educatorilor
este și mai mare dacă folosesc timpul atât pentru relaxare, dar și pentru a învăța
lucruri noi.

Testul nr. 6

SUBIECTUL al II-lea                                                                                                 


1. Pentru domeniul experiențial Om și societate, nivel de studiu: 3 – 4
ani, prezentaţi cele trei etape ale unei activităţi de învățare,
realizabile prin jocul de comunicare, într-un microgrup. Folosiți
cunoștințele copiilor despre ascultarea activă. Țineți cont de aceste
repere:

 menționarea etapelor activității;

  descrierea conținuturilor etapelor enumerate.

Jocul de comunicare constă în exerciții specifice menite să îmbunătățească

abilitățile de receptare și de redare a mesajelor orale, respectiv a celor de
comunicare eficientă. Denumirea lui ne duce cu gândul la domeniile dezvoltării
copilului, enumerate în curriculumul pentru educația timpurie. Jocul în cauză se
poate încadra în cel privind dezvoltarea limbajului, a comunicării și a premiselor
citirii și scrierii. Noi ne oprim doar asupra primelor două aspecte, întrucât
implică ascultarea, vorbirea și interacţiunea. Le avem în vedere numai pe acestea
în contextul dat, fiindcă, privind abordarea pe termen lung, realizăm că se
oglindesc în programa disciplinei Limbă și comunicare, clasa pregătitoare – clasa
a II-a. Ca atare, e cu atât mai bine dacă obișnuim din vreme copiii cu ceea ce
reprezintă comunicarea constructivă. Iar în accepțiunea noastră, pe aceasta o
formăm respectând reguli de vorbire eficientă. Le punctăm pe cele mai
importante: ascultarea activă (vorbirea pe rând, ascultarea interlocutorului) și
păstrarea ideii. Dacă le transmitem potrivit principiului accesibilității, formăm
comportamentul în baza căruia copilul va fi capabil să recepteze și să redea
mesaje verbale în contexte de comunicare cunoscute. Ultimul enunț ne introduce
în sfera dimensiunilor domeniului de dezvoltare vizat. Cu prima dintre ele în
minte, punem preșcolarul în fața situației de a se familiariza cu tehnicile de
comunicare receptivă. În virtutea lor și cu sprijinul educatoarei, el exersează
ascultarea activă, scopul fiind înțelegerea și receptarea mesajului.

Gândind la cele de mai sus, în propria viziune, tema abordabilă în cadrul

domeniului experiențial Om și societate face parte din conținutul despre actele de
vorbire. Se pot alege asemenea subiecte: a saluta persoane cunoscute, a se
prezenta, a identifica un obiect, o persoană, a formula o rugăminte.

Primele două momente importante – captarea atenției și reactualizarea

cunoștințelor – curg de-a lungul secvenței în care copiii văd marionete salutându-
se și prezentându-se. E un model sugerat de urmat în vreme ce se desfășoară
efectiv activitatea de învățare. Despre aceasta vorbim în continuare. După
vizionarea secvenței, copiii lucrează în perechi, formă în care inițiază scurte
dialoguri asemeni celor de dimineață. Ne referim la momentul în care, la prima
oră, se întâlnesc pe holul grădiniței. Apoi, li se cere să procedeze la fel cu colegii
din grupele superioare. Ba mai mult, ei sunt învățați să adreseze întrebări despre
numele și vârstele lor. Totodată, ei sunt încurajați să păstreze un ton prietenos,
ceea ce înseamnă că astfel se creează premisele comunicării formale (în termeni
politicoși). Ulterior, organizați în grupuri mici, copiii vorbesc despre o serie de
obiecte observate în niște ilustrații expuse. Observarea se realizează în scopul
identificării acelor obiecte. Succesiv, ei verbalizează, fapt din care deducem că
primează ascultarea activă. Ascultându-se reciproc, ei au ocazia să afle detalii
despre lucrurile supuse atenției voluntare. Acesta reprezintă contextul în care
educatoarea invită copiii pe terenul psihologiei din dorința de a le forma atenția,
parte din procesele psihice afectiv-reglatorii. Opinăm că, învățându-se de mici să
fie atenți la amănuntele prezentate de interlocutor, ei pot descoperi în acestea și
aspecte care stârnesc interesul. Astfel, ei învață și să își cultive curiozitatea față de
lucruri ce umplu viața de zi cu zi și mediul înconjurător. Plastic vorbind, atenția
voluntară și curiozitatea sunt precum pietrele de temelie pe care se pot clădi
lucruri durabile. Motivația este un bun exemplu în acest sens. Ultima idee ne
readuce pe firul ascultării active. Constant exersată/dezvoltată, aceasta
favorizează autoînvățarea. E așa, fiindcă ascultătorul, pe de o parte, recepționează
informațiile care îl preocupă, iar pe de altă parte, își fixează în minte ceea ce
consideră că merită aprofundat. Prin urmare, vedem legătura creată între
ascultare activă, voință, motivație (intrinsecă) și (auto)învățare de calitate. Mai
mult, vedem și legătura implicită cu respectul reciproc, vital în relațiile de
comunicare, de cooperare și de socializare.

În condițiile în care valorificăm primul subdomeniu vizat – dezvoltarea

limbajului și a comunicării - în scopul formării abilităților de comunicare
receptivă și, implicit, eficientă, ne putem gândi la exercițiile de comunicare
expresivă. La finalul unei serii de astfel de exerciții, copilul poate dovedi faptul că
înțelege un mesaj oral, folosindu-și emoțiile și ideile. Aceste tipuri de comunicare
își vor demonstra utilitatea în timp.

Readucem în discuție activitatea pe care o întrezărim astfel în încheiere:

Stând în semicerc, copiii urmăresc secvențe în care copii de grupa mare exersează
principalele formule de salut și de (auto)prezentare. E o modalitate potrivită în
care se reiau informațiile în interesul fixării lor. Transferul realizat dirijează firul
conversației spre concluziile zilei.

Ne dăm seama că întreaga activitate a fost și despre educarea limbajului, în

sensul corectării pronunției anumitor sunete ori cuvinte și al îmbogățirii
vocabularului. În loc de final, spunem că, deși pare banal, jocul propus aici poate
contribui la îmbunătățirea abilităților de exprimare corectă, clară și completă.
Între exprimare și comunicare există liantul de natură socio-emoțională; este
liantul fără de care nu se pot construi punți între oameni, indiferent de vârstele
lor. Pe scurt, este ceea ce numim relație benefică cu semenii.

1.
2. Scrieți un eseu argumentativ, de 300-600 de cuvinte, având ca temă
rolul lecturii în dezvoltarea personală a preșcolarilor. În
acest sens, evidențiați următoarele aspecte:


o rolul acestei activități de învățare, respectiv al jocurilor propuse
pentru familiarizarea copiilor cu noțiunea de „bibliotecă”;

o prezentarea valențelor (in)formative și creative ale unei activități

specifice, pe fondul unui exemplu dat;

o argumentarea punctului propriu de vedere în contextul dat.

Lectura joacă un rol important în dezvoltarea psiho-emoțională a preșcolarilor și
în pregătirea lor pentru succesiune de etape prin care vor trece pe tot parcursul
procesului lor de maturizare. Astăzi se pune atât de puțin accent pe lectură, pe
studiu, pe însușirea unor cunoștințe prin muncă sistematică. Societatea de azi
este acaparată de tehnologie în detrimentul liniștii oferite de lectură. Parcă totul
se învârtește cu o rapiditate ciclică spre niciun sens. Uităm să acordăm atenție
lucrurilor care sunt cu adevărat liniștitoare. Unul dintre acestea este, cu
siguranță, lectura.

Tocmai această dragoste de lectură trebuie trezită în inimile copiilor, dragoste pe

care părinții uită adeseori să o insufle. Prin urmare, educatorilor le revine sarcina
să le transmită copiilor setea de lectură. Ei pot realiza acest lucru prin metode și
mijloace de învățare adecvate. Cartea ar trebui să devină prietena copilului încă
de la cea mai fragedă vârstă. Dragul de carte ar trebui să prindă rădăcini înainte
ca micuțul să învețe să citească prin efortul susținut al adulților. Cartea le
satisface copiilor dorința de a descoperi realitatea înconjurătoare, de a afla
răspunsuri la multe dintre problemele lor. Grădinița joacă un rol crucial în scopul
marcării importanței lecturii.

În cadrul grădiniței se poate amenaja o mică bibliotecă unde să fie chemați copii
și să li se citească povești și basme. Acest lucru ar fi foarte util, având în vedere că
preșcolarii se vor familiariza astfel cu atmosfera bibliotecii. Peste timp, când vor
învața să citească, ei vor căuta să intre în bibliotecile școlare. Grupele mari ar
putea fi duse într-un tur al bibliotecii doar pentru a vedea și ei bogăția găzduită
de aceasta.

În viziunea personală, gustul de lectură se formează din fragedă copilărie, așa

cum se formează pasiunea pentru un anumit sport. Lectura este prezentă încă din
primii ani, când părintele le citește copiilor povești înainte de a adormi. Părintele
se bucură și el de acest moment de relaxare, de retrăirea copilăriei lui. La fel și
educatoarea care preia această sarcină de a pune tot mai mult accent pe lectură
pe măsură ce copilul crește. De pildă, la finele grupei mari, aceasta le poate dărui
copiilor câte un abecedar.

În primul rând, o carte bună îmbogățește cunoștințele preșcolarilor. Din lectură

ei pot afla multe informații ce privesc mediul înconjurător, științele, arta, istoria
etc. Ascultând lecturarea unor povestioare, ei pot să își cunoască patria, moșii și
strămoșii lor. Ei pot să își însușească exemplele lor, pot să distingă binele de rău,
fapt care le dezvoltă gândirea critică. Par lucruri relativ simple, dar sunt esențiale.

În al doilea rând, dacă poveștile sunt bine alese de educator lectura le poate
insufla copiilor valori morale deosebite. De exemplu, dintr-o povestioară, copiii
pot învăța cât de mare este iubirea mamei și cât de important este să o ascultăm,
să o iubim și să o prețuim. Din cărți se pot învăța lecții de viață deosebite. Există
o expresie: Omul înțelept învață din greșelile altora, iar omul neînțelept nu învață
nici din greșelile lui. Lectura ne ajută nu doar să ne îmbogățim cunoștințele, ci și
să învățăm lecții de viață, în lipsa cărora am avea multe neajunsuri.
Fără îndoială, lectura constituie un factor vital în formarea și dezvoltarea
intelectuală, morală și psihică a preșcolarilor. Ei trăiesc vremuri în care
rapiditatea și volumul informațiilor asimilate atinge apogeul. E atât de important
să îi ajutăm să deprindă cât mai multe obiceiuri bune, să își însușească prin
exercițiu și prin mijloace de motivare dragostea pentru lectură. Fără aceasta și
fără cunoaștere, omul se lipsește de multe răspunsuri la propriile sale întrebări
existențiale, se afundă în indiferentism. Dar omul care iubește să citească învață
că fiecare faptă are un rost și că viața este o bogație.

Testul nr. 5

SUBIECTUL al II-lea                                                                                             

1. Prezentați trei etape ale unei activităţi de învățare, pentru domeniul

experiențial Estetic și creativ, ce are ca formă de realizare jocul liber; nivel
de studiu: 3 – 4 ani.

Apelați la cunoștințele copiilor despre caracteristicile unor obiecte localizate în

spaţiul înconjurător.

Luați în considerare următoarele repere: menționarea a trei dintre etapele

activităţii precizate; descrierea lor.

Jocul liber, prin definiție, stă sub semnul dorinței de (re)creație a unui copil atât
pentru a-și îndeplini nevoia de bunăstare emoțională, cât și pentru a se
(re)descoperi în relație cu alte ființe, cu lucruri din mediul înconjurător sau chiar
cu sine în timpul activității ludice individuale. În cuvinte simple, aceasta este
activitatea de-a lungul căreia micuțul își manifestă vădit spiritul nesupus vrând să
cucerească noi spații de joacă, de exprimare și de (auto)formare. La baza lui să
puterea copilului de a-și imagina acțiuni pe care singur sau în compania
partenerilor de joc, unele care îi dau energia de a crea scenarii în afara unor reguli
stabilite de o terță persoană. În altă ordine de idei, jocul liber este prima formă de
activitate a copilului în care îi observăm natura în stare pură. Fără reguli și limite
impuse, acesta se lasă animat de propriile dorințe de factură ludică și de
potențialul creativ (nativ/dobândit), neștiind că astfel se (auto)educă și că se află
sub imperiul principiului învățării bazate pe joc.

Conform planului de învăţământ pentru educația timpurie, forma de realizare

propusă aici face parte din categoria jocurilor și activităților liber alese. Aceasta
se poate îmbina cu celelalte două mari tipuri prevăzute în planul menționat:
activitățile specifice domeniilor experiențiale și cele pentru dezvoltare personală.
Firește, modul lor de integrare depinde foarte mult de tactul pedagogic al
educatoarei și de spiritul său inovativ.
Ultimul enunț din preambul ne trimite cu gândul la conținuturile cuprinse în
domeniul de dezvoltare cognitivă și cunoașterea lumii. Mai departe, acesta ne
dirijează spre dimensiunile dezvoltării din sfera lui. În virtutea lor, prin joc liber
desfășurat pe fondul conținutului indicat, preșcolarul poate fi învățat să arate
trăsăturile structurale și funcționale ale lumii înconjurătoare.

Iar fiindcă acționăm în cadrul domeniului experiențial Estetic și creativ, abordat

prin joc liber, e imperios necesar să ne referim și la câteva dimensiuni ale
dezvoltării privitoare la anumite capacități și atitudini în învățare. În contextul
lor, copilul își pune creativitatea în valoare în diverse circumstanțe, acestea
putând fi unele practice, dialogate, muzicale și dansante.

După întâlnirea de dimineață, în mijlocul sălii, educatoarea expune câteva obiecte

întâlnite în mediul familiar; mai exact, instrumente de percuție și corpuri ce
produc sunete prin loviri ușoare. De pildă, instrumente din trusa cu jucării
muzicale (xilofon, trianglu, castaniete, tobă), vase din bucătăria lor de joacă și
unelte care imită munca în grădină. Acesta este momentul în care li le captează
preșcolarilor atenția. Pe fondul unui dialog plăcut, se reactualizează cunoștințele
acumulate de-a lungul unor jocuri de rol și al unora muzicale. Educatoarea invită
câte un copil să își aleagă un obiect din mulțime, dar și locul din care le va atrage
tuturor atenția cu sunetele provocate de bătăile ușoare în acesta. Copiii stau
așezați sub formă de cerc, având eșarfe la ochi. Ei ascultă pașii fiecărui coleg și
sunetele provocate de obiectul pe care îl lovește în mod repetat. Apoi, ei trebuie
să indice locul din care s-au auzit sunetele și să recunoască obiectul manipulat. În
secvența următoare încep jocurile de rol organizate ad-hoc. Prin urmare, potrivit
propriilor voințe, copiii își iau lucruri din categoriile amintite și formează trei
grupuri medii de joacă. Membrii fiecăruia sunt liberi să își aleagă direcția în care
vor duce ideea activității ludice. De exemplu, într-un grup, unii copii își atribuie
roluri de muzicanți și de dansatori, într-altul, roluri de bucătari, iar într-altul,
roluri de grădinari. Spre finalul jocului desfășurat în fiecare grup, copiii sunt
determinați să le dea obiectelor alte întrebuințări. Exemple: Trianglul devine
șablon de desenat triunghiuri. Grebluța devine pieptăn pentru netezirea
ciucurilor covorului. Vasele întoarse devin tobe. Iar la finele jocului, în virtutea
conținutului tematic, copiii sunt învățați unde și cum să își depoziteze lucrurile
pentru menținerea ordinii – în cazul de față, cutia cu jucării muzicale, lădița cu
uneltele de grădinărit, sertarele și dulapurile de vase.

În momentul de reflecție asupra a ceea ce s-a petrecut secvențial în prima parte a

zilei, educatoarea dirijează conversația spre caracteristicile lucrurilor manipulate.
La alegere, copiii prezintă frontal câte două caracteristici ale unui obiect folosit
jucându-se. Ulterior se rețin și ideile concluzive.

Pe firul următoarei mențiuni, revenim la linia de start a temei noastre.

Considerăm că domeniul experiențial precizat este bine ales în concordanță cu
tipul jocului propus. Demersul îi lasă copilului libertatea să își etaleze
creativitatea în activități diverse, acestea putând fi de natura celor enumerate sau
chiar artistico-plastice, euritmice și narative.
Știind înspre câte laturi psihopedagogice, didactice și curriculare se pot lesne
direcționa conversațiile, credem în reușita educatoarei de a sădi în copii valențele
formativ-creative ale jocului liber. Deoarece sunt foarte puternice, ele pot
reprezenta, în orice situație de învățare, reale oportunități de dezvoltare. Ne
referim atât la dezvoltarea personală a copilului, cât și la creșterea capitalului
intelectual, aflat în sfera competențelor ultimului secol. În susținere, invocăm trei
principii prevăzute în curriculumul pentru educația timpurie: al individualizării,
al învăţării bazate pe joc, al diversităţii contextelor şi al situaţiilor de învăţare.
Așadar, activitatea se organizează ţinând cont de nevoile copilului și de ritmul în
care se dezvoltă, ceea ce înseamnă că el are dreptul să aleagă jocul și modul în
care acesta decurge. Prin joc, el crește natural influențat fiind de aceste aspecte
vitale: cognitiv, socio-emoţional și motric.

2. Redactați un eseu, de 300-600 de cuvinte, în care să abordaţi tema

privind rolul convorbirii în dezvoltarea preșcolarilor. Pe durata
alcătuirii lui, vizați următoarele aspecte:

 prezentarea valenţelor formative ale convorbirii, din perspectiva

dezvoltării preșcolarilor;

 descrierea unei activități de convorbire, semnificative pentru dezvoltarea

preșcolarilor;

 exprimarea unui punct de vedere propriu, argumentat, cu privire la rolul

acesteia în dezvoltarea preșcolarilor.

Convorbirea este metodă didactică prin care se urmărește dezvoltarea capacității

preșcolarilor de a se exprima în mod independent, folosind cuvintele din
vocabular, însușite în cadrul lecturilor sau a altor activități. Observăm o
interdependență între lectură și convorbire. Prin lecturarea poveștilor de
educator, preșcolarul își formează un anumit vocabular pe care îl folosește pe
durata convorbirii.

Aceasta implică folosirea informațiilor însușite în activitățile precedente și se

organizează în grupe mai mici de preșcolari, în special în cadrul grupei mari.

Pentru a fi eficientă, convorbirea trebuie planificată din timp și să corespundă

intereselor copiilor. Tema trebuie să fie cât mai atractivă și să se respecte
principiul accesibilității, să vizeze cunoștințele de asimilat, exersat sau evaluat.
Tot pentru sporirea gradului de eficiență se recomandă și îmbinarea acesteia cu
dramatizarea sau cu o anumită situație de viață.

Convorbirile se pot clasifica după două mari criterii: tematică și scopul didactic.
Din punctul de vedere al tematicii, avem convorbiri ce privesc mediul
înconjurător (anotimpuri, despre animale, plante); convorbiri referitoare la viața
de zi cu zi, acestea având și un caracter moral; convorbiri despre problemele vieții
sociale, despre întrajutorarea semenilor, despre respectul față de părinți și de cei
din jur, de viitorii profesori, de autorități; convorbiri despre diferite opere literare
lecturate. Din punctul de vedere al scopului didactic, avem convorbiri cu rol în
fixarea cunoștințelor, în sistematizarea și verificarea lor.

Această activitate are o structură formată din trei momente distincte. Primul
moment îl reprezintă organizarea activității și presupune pregătirea unui anumit
cadru pentru buna desfășurare a activității. Al doilea moment îl constituie
desfășurarea propriu-zisă a activității. Această etapă se divide în alte două
elemente: introducerea în activitate și convorbirea propriu-zisă. Introducerea în
activitate presupune prezentarea unui element declanșator, o situație, o
problemă, o ghicitoare, o povestire, o pildă, un citat, un proverb, un joc de rol.
Convorbirea propriu-zisă constă în întrebările succesive adresate de educatoare și
în răspunsurile copiilor. Ultimul moment este încheierea activității; are un rol
concluziv. Copiii extrag concluzia din discuție, își însușesc eventualele noțiuni noi
și un mic feedback pentru activitățiile viitoare.

Din punctul nostru de vedere, convorbirile sunt activități foarte utile în

dezvoltarea limbajului și a capacității de interrelaționare a preșcolarilor. Ele sunt
ideale în vederea atingerii acestui țel. Prin urmare, se cere ca educatoarele să
pună mult accent pe acest lucru. Ar trebui să urmăm exemplul învățământului
din alte țări. Copiilor li se cere mereu să își argumenteze opiniile și să le dezbată.
Convorbirile din cadrul învățământului preșcolar constituie un prim pas pentru
dezbaterile de mai târziu.

În primul rând, prin convorbiri se formează sau se dezvoltă sentimente și

atitudini morale. Copiii sunt încurajați să analizeze situațiile prezentate de
educatoare în cadrul introducerii. De exemplu, copiilor li se poate povesti o
situație concretă. Să presupunem că ne întâlnim cu un om care are nevoie de
ajutor în drum spre casă. Acesta este rănit și nu se poate ridica. Ce trebuie să
facem? Aceste întrebări declanșează discuții cu caracter filantropic, idee de care
copiii trebuie să fie conștientizați din vreme.

În al doilea rând, convorbirile creează cadrul perfect pentru afirmarea opiniei

personale și pentru dezvoltarea atenției voluntare. Copiii sunt mult mai activi și
mai deschiși în cadrul învățământului primar dacă, în timpul grădiniței,
educatoarea a pus accent pe libera exprimare. Informațiile trebuie trecute prin
filtrul gândirii înainte de a fi asimilate. (Asimilarea mecanică duce la uitarea
rapidă a informațiilor. De exemplu, conform unui studiu de caz, s-a dovedit că
oamenii asimilează mai rapid informațiile dacă sunt dezbătute în cuvinte simple
și proprii, în diverse discuții.)

Așadar, convorbirile sunt ample activități de dezvoltare și evaluare a limbajului.

Știm că dialogul presupune un emițător și un receptor. Exersându-și abilitățile de
comunicare prin convorbiri, copiii învață să devină și ei emițători. Astfel își
depășesc condiția de simpli receptori pasivi. Încercând să răspundă, ei își
însușesc anumite structuri gramaticale și își îmbogățesc lexicul. Este un fapt care
se va resimți pe tot parcursul educațional.
Testul nr. 4

SUBIECTUL al II-lea                                                                                                 

1. Prezentați trei etape ale unei activităţi de învățare, pentru domeniul

experiențial Estetic și creativ, având ca formă de realizare jocul de
imaginație; nivel de studiu: 5 – 6 ani.

Apelați la cunoștințele copiilor despre caracteristicile lumii vii, respectiv ale

Pământului. Luați în considerare următoarele repere: menționarea a trei dintre
etapele activităţii precizate; descrierea lor.

Mai întâi de toate, să definim jocul de imaginație. În cuvinte simple, acesta este o
activitate formativ-ludică bazată pe reprezentări mentale și pe forța imaginativă a
copilului, dublată de creativitate. Acesta poate fi desfășurat în orice mediu
educațional dintre cele cunoscute (formal, nonși informal) conform principiului
învățării bazate pe joc.

Jocul în discuție are câteva elemente în comun cu cel simbolic. Datorită gândirii
reprezentative, copilul poate evoca obiecte, oameni, necuvântătoare, simboluri,
semne, comportamente și (in)acțiuni.

Pe calea imaginației – fie reproductivă, fie creatoare –, el aduce în prim-plan tot

ceea ce îl animă din dorința de a se distra sau de a fi ceea ce nu este în realitate.
Astfel, apar în mintea lui cadre de poveste, personaje reale și fabuloase, obiecte
(simple ori cu puteri magice) și scenarii precum unele de film sau de teatru.
Pentru imaginație și gândire, privite ca procese psihice cognitive, toate acestea
sunt o adevărată hrană cu ajutorul căreia preșcolarul intră în situații ipotetice.
Aceste situații sunt oportunități valoroase care îi permit micuțului să
experimenteze ceea ce nu a trăit în viața reală sau ceea ce ar vrea să trăiască într-
un fel sau altul.

În continuare, ne propunem să intrăm în domeniul experiențial Estetic și creativ,

unde începem un joc de imaginație fondat pe cunoștințele copiilor despre
caracteristicile lumii vii, respectiv ale Pământului. Ne alegem povestirile create de
copii pe fundalul unor ilustraţii date și prezentăm trei etape cuprinse în cea de-a
doua parte a structurii activităţii de învățare: desfășurarea. Etapele în discuție
sunt:

 intrarea în cadrul artistic;

 expunerea povestirii și crearea unui fluturaș din hârtie prin tehnica
origami;

 ieșirea din cadru prin mijlocirea moralei, optim sintetizată în baza

principiului accesibilității.
În faza preliminară consultăm curriculumul pentru educația timpurie și ne oprim
asupra domeniului de dezvoltare adecvat în contextul dat: dezvoltarea cognitivă
și cunoașterea lumii. În interiorul acestuia distingem dimensiunea
corespunzătoare: caracteristici structurale și funcționale ale lumii înconjurătoare.
În baza lor, comportamental vorbind, copiii vor dovedi că pot descrie unele
caracteristici ale lumii vii şi ale Pământului, iar corelativ, că au noțiunea de
„număr”, în genere. În cazul de față, prezintă interes trăsăturile unui fluture și ale
habitatului său.

Introducerea în activitate se realizează astfel:

Copilul căruia îi dă educatoarea cuvântul își invită colegii în cadrul specific

povestirii printr-un joc de spargere a gheții; un nume potrivit ar putea fi acesta:
„Tu, fluture de-ai fi, încotro ai zburătăci?” Plusul valoric constă în câteva
elemente de joc, buchetul de flori de câmp și aripile fluturelui confecționate și
pictate, în prealabil, în sectorul Arte.

Expunerea povestirii începe cu un moment de mimă. Colegilor din sală, așezați

sub formă de semicerc, li se cere să identifice emoțiile fluturelui în timp ce se
apropie de fiecare floare. Mai apoi, li se solicită atenția pe durata dialogului
deschis între povestitor și flori. Tot prin vocea povestitorului, ele întreabă
curioase fluturele de unde vine, cum arată casa și familia lui, ce mănâncă cu
poftă, pe unde hoinărește, cine îl vânează și ce face când se lasă frigul toamnei.

Povestitorul răspunde la întrebările adresate, iar după aceea, și le face auzite pe

ale sale, unele precum acestea: Floricică roșie, cum te numești? Cu ce flori roșii ai
vrea să fii măcar o zi? Prin ce lanuri sau grădini le poți întâlni?

În paranteză fie spus, pe fondul povestirii copilului, interferează domeniile

Estetic și creativ și Limbă și comunicare. În virtutea acestuia din urmă, prin
jocul expozitiv, se poate forma comportamentul care privește recunoașterea unor
emoții de bază, simțite de interpretul rolului de mimă. În egală măsură, este
posibilă și efectuarea unor scurte exerciții de educare a limbajului. Pe de o parte,
se marchează sunetul și litera F, iar pe de alta, se formulează propoziții simple în
baza cuvintelor despre însușirile fluturelui și mediul său de viață.

Tot în paranteză fie zis, la nivel incipient, se valorifică tehnicile de comunicare

nonși paraverbală; e o bună ocazie pentru interacțiunea cu universul mijloacelor
teatrale. Ieșirea din cadrul micului povestitor se face odată cu enunțarea
învățăturii: Toți fluturii sunt frumoși, oricât de puține culori ar avea și oricât de
jos ar zbura. Să avem grijă de lumea lor pentru a-i mai vedea și la primăvară.
Învățătura e dublată de o înregistrare tematică. Urmărind-o, copiii se bucură de
peisaje în care farmecul se datorează dansului fluturilor printre flori de mai.

În secvența următoare, copiilor li se cere să se așeze la măsuțe și, urmărind

indicațiile educatoarei, să confecționeze un fluture aplicând tehnica origami.
Fiecare spune ce semnifică acesta pentru sine; de pildă, îi amintește de o
plimbare pe câmpie, de o zi petrecută în livada bunicilor, de povestea în care l-a
fascinat Fluturica.

În accepțiunea noastră, scopul activității a fost atins. În primul rând, jocul le-a
alimentat preșcolarilor imaginația atunci când li s-a cerut să își închipuie că sunt
fluturi, iar în al doilea rând, atunci când li s-a solicitat transpunerea în habitatul
acestora. Pentru a răspunde cerințelor, ei au făcut apel la cunoștințele anterioare
și, evident, la reprezentările lor mentale. Jocul își poate demonstra utilitatea în
multe situații, una dintre acestea este realizarea unui desen/tablou liber, având în
minte silueta și coloritul unui fluture oarecare. Observăm cum această activitate
educativ-recreativă propusă în prezenta lucrare le deschide copiilor calea spre
lumea artelor vizuale. Remarcăm și cum spațiul de lucru se poate preschimba
într-un veritabil cadru desprins din literatura pentru cei mici.

În concluzie, jocul de imaginație este optim pentru însușirea sau sistematizarea

informațiilor de bază despre viețuitoarele din mediul înconjurător și despre
lumea în care ele conviețuiesc. Ba mai mult, este optim și pentru a introduce
teoria culorilor în viața preșcolarilor sub aspectele artistic și afectiv. Dacă îi
sensibilizăm folosind niște atribute esențiale – cromatic și emoțional –, reușim să
îi atragem mai ușor spre științele naturii. Acestea îi vor captiva de vreme ce vor
intra în conținuturile speciale, de studiat în clasa pregătitoare.

2. Realizați un eseu argumentativ, de 300-600 de cuvinte, având ca temă

rolul activităților de după amiază în dezvoltarea personală a
preșcolarilor. În elaborarea eseului veți avea în vedere următoarele
aspecte:
o prezentarea valențelor formative ale activităților de după-amiază,
din perspectiva dezvoltării depline a preșcolarilor;

o exprimarea unui punct de vedere argumentat cu privire la rolul

acestor activități.

După-amiaza reprezintă intervalul orar ce poate fi valorificat la maximum prin

multiple activități. Avem o serie de activități desfășurate în timpul după-amiezei;
enumerăm aici: activităţile recuperatorii şi cele de ameliorare în cadrul
domeniilor experiențiale, activitățile recreative, de cultivare şi dezvoltare a
aptitudinilor și activitățile liber-alese.

Atunci când realizăm aceste tipuri de activități, nu accelerăm ritmul de învățare,

ci respectăm ritmul personal al copilului, valorificăm propriile sale calități și le
adaptăm la tema săptămânii sau la alte activități zilnice. Tot prin intermediul
acestor activități se vor corecta anumite lipsuri observate în urma evaluărilor sau
consemnărilor din caietul de observații. Acțiunile se vor desfășura după un plan
remedial. Planul remedial impune reluarea sistematică a cunoștințelor care nu au
fost asimilate sau au fost asimilate deficitar de copii. Trebuie să se accentueze
dezvoltarea copilului prin individualizarea învățării.
Ținând cont de experiența sa, de observațiile despre activitățile copiilor și de
specificul grupului de copii, educatoarea planifică în md riguros activitățile de
ameliorare. Se impune respectarea principiului individualizării și „dirijrarea” lui
în sensul care stimulează procesul de învățare. Totodată, se ține cont de mediile
sociale din care provin copiii, de vârsta și de interesele lor.

În perioada după-amieziei se pot desfăşura activități de tipul ADE astfel.

În sfera domeniului Științe, în ceea ce privește cunoașterea mediului, educatoarea

poate urmări mai multe obiective: recunoașterea animalelor sălbatice şi celor
domestice; identificarea şi enumerarea părţilor componente ale corpului uman
sau precizarea câtorva însuşiri ale anotimpului de toamnă şi iarnă. Activitățile de
recuperare poate avea în structură fie jocul didactic „Cine a venit?”, fie jocul
distractiv „Arată ce îți spun!”, fie jocul de masă „Jocul anotimpurilor”. În ceea ce
privește activitățile matematice, se pot urmări obiectivele: identificarea diferitelor
poziţii spaţiale; formarea mulțimilor de obiecte după un criteriu dat; numărarea
în sens crescător/descrescător în concentrul 1 ‒ 5/1 ‒ 10; scrierea şi recunoașterea
numerelor. În vederea atingerii acestor obiective se vor folosi următoarele
activități de recuperare: jocul didactic „Unde am pus mașinuța?”, jocul-exercițiu
„Formează grupe”, jocul didactic „Jocul numerelor” sau jocul didactic „Stop”.

În cadrul domeniului Limbă și comunicare, în privința educării limbajului, pot fi

vizate obiectivele următoare: pronunţarea clară a sunetelor limbii române;
povestirea unor întâmplări petrecute acasă şi la grădiniţă; despărțirea în silabe;
identificarea sunetului iniţial al unui cuvânt. Pentru atingerea lor se vor folosi
activități ameliorative precum jocurile didactice: „Să vorbim corect”; „Ce știi
despre ...?” sau „Jocul silabelor”.

Iar în sfera domeniului Estetic și creativ, în planul educației plastice, se pot

urmări astfel de obiective: colorarea în contur folosind culori diferite; pregătirea
materialului de modelat prin mişcările circulare ale mâinii. Se pot include
activități de modelaj („Mingea”) și desen („Forme geometrice”). În planul
educației muzicală, se pot repeta cântece.

În cadrul domeniului Om și Societate, se poate da curs jocului didactic

„Poștașul”, ca și activitate ameliorativă.

Activitățile de după-amiază sunt benefice pentru dezvoltarea personală a oricărui

preșcolar. Timpul de după-amiază este în favoarea copiilor. De exemplu, acestea
pot contribui la formarea anumitor aptitudini sau comportamentale sociale. Prin
activitățile specifice timpului liber, copiii își pot dezvolta mai eficient abilităţile de
cooperarea cu ceilalţi și strategiile de rezolvare a problemelor. Noul curriculum
prevede că „activitatea din grădiniţă este centrată pe copil şi pe nevoile acestuia”.
Jocul liber ales din grădiniţă oferă educatoarei posibilitatea de a analiza foarte
bine copilul, de a-l cunoaşte şi a-i dirija acţiunile înspre succes. În plus, copiii
capătă noi experiențe și învață prin aceste activități bazate pe joc. În paranteză fie
sus, copiii învață de multe ori fără să își dea seama în urma propriei lor
experiențe; e un fel de cunoaștere experimentală sau empirică. De pildă, jocul
„Polițistul” încurajează copii să apeleze cu încredere la autorități, știind că acestea
le vor rezolva problemele.

În concluzie, activitățile de după-amiază contribuie exponențial la bunul mers al

procesului de învăţământ. Preșcolarii sunt ajutați să își dezvolte anumite abilități
prin activități recreative, dar și prin activități de recuperare; e imperios necesar
să fie privite ca fiind unele de relaxare. Pe scurt, după-amiaza, copiii pot învăța
efectiv jucându-se; asimilează cunoștințe prin experiența acumulată în urma unor
acțiuni cu aplicabilitate directă. De aceea este foarte important să le includem în
programul zilnic.

Testul nr. 3

SUBIECTUL al II-lea                                                                                                 

1. Prezentați trei etape ale unei activități de învățare, având ca formă de

realizare jocul logic (domeniul experiențial Științe, nivel de studiu: 5 – 6
ani); sugestie de conținut: grupări ale obiectelor după forme geometrice
cunoscute. În prezentare, veți avea în vedere următoarele repere:


o menționarea a trei dintre etapele activității precizate;

o descrierea etapelor enumerate.

Începem prezentarea cu definirea jocului logic. În opinia noastră, acesta este o

formă a jocului didactic, prin care se urmărește aducerea preșcolarului în sfera
domeniului de dezvoltare cognitivă și cunoaștere a lumii în scopul formării
inteligenței logico-matematice.

Având structura celui didactic, și jocul logic se desfășoară sub forma unei
activități educative a cărei finalitate este realizarea obiectivelor operaționale
prestabilite. Uitându-ne în curriculumul pentru educația timpurie, respectiv în
planul de învățământ aferent, vedem în ce categorie se încadrează jocul în cauză:
activităţi pe domenii experiențiale. Acest tip de activitate se poate desfășura
monosau interdisciplinar. Noi ne alegem modalitatea de predare
monodisciplinară, în cadrul domeniului experiențial Științe. În același curriculum
vedem și dimensiunile dezvoltării care, odată atinse, îi permit preșcolarului să
facă relații, operații și deducții logice în mediul apropiat, să aibă cunoștințe și
deprinderi elementare matematice pentru rezolvarea de probleme și cunoașterea
mediului apropiat, să opereze cu ajutorul unor caracteristici structurale și
funcționale ale lumii înconjurătoare.

Ba mai mult decât atât, uitându-ne la cele trei dimensiuni tocmai enumerate și la
conținutul sugerat, ne alegem subdimensiunile care pot interfera cu trăsăturile
jocului logic. Intrând în sfera lor, putem forma comportamentele așteptate.
Manifestându-le, copilul își relevă abilitățile dobândite, acestea constând în
demonstrarea familiarizării lui cu criteriile de categorisire a obiectelor și a
efectuării operaţiilor simple de seriere, grupare și clasificare a lor.

Continuăm prin a prezenta o posibilă variantă a jocului logic abordabilă în

condițiile în care obiectele trebuie grupate după formele geometrice cunoscute. În
primul rând, ne luăm ca punct de reper secvența de-a lungul căreia copiilor li se
captează atenția. Li se înfățișează o planșă în care ei pot vedea siluetele a doi copii
– o fetiță și un băiat. Siluetele acestora sunt conturate din formele geometrice
învățate. De asemenea, li se arată și materialul concret intuitiv expus pe măsuțele
din sectorul Construcții. După ce le-a fost reținută astfel atenția, micilor educabili
li se comunică numele jocului, regulile lui, etapele de parcurs și sarcinile de
îndeplinit. Totodată, ei află ceea ce vor obține, grupând figurile geometrice date
conform cerinței. Înainte de a începe lucrul, ei observă materialul format din
jetoane albe ce reprezintă figuri geometrice plane des întâlnite: cerc, pătrat,
dreptunghi, triunghi. Comparându-le, ei realizează că acestea au însușiri diferite
și că este necesară gruparea lor în mod corespunzător. Psihologic vorbind,
gruparea este rezultatul operației gândirii numită clasificare. Mergând în
profunzime, deducem că lor li se mai cere să efectueze două operații ale gândirii:
sinteza și analogia; sinteza, în momentul în care li se solicită să redea o siluetă
umană, la alegere, iar analogia, când asociază formele folosite cu elemente
întâlnite în mediul familiar. După întregirea profilului fetiței/băiatului, copiii le
pictează respectând un cod al culorilor potrivite în context. Pictate fiind, ambele
siluete dau startul unui scurt joc simbolic, în cadrul căruia copiii spun trei motive
pentru care ar vrea să se împrietenească dacă ar fi să îi întâlnească într-o poveste.
Din ultimele rânduri reiese faptul că suntem în prezența unui joc de stimulare
cognitivă, completat cu unul de creație artistică și cu unul simbolic. Acestea două
ne introduc în atmosferele altor domenii experiențiale: Limbă și comunicare,
Estetic și creativ. Revenim în aria psihologiei generale și mai spunem că un mare
atribut al gândirii omului este plasticitatea. Așadar, prin jocuri logice bogate în
stimuli, copilul își activează, (in)direct, mecanismele care favorizează toate
procesele cognitive. Fără îndoială, astfel își formează el abilitățile cu ajutorul
cărora poate dovedi, la momentul oportun, agerime și flexibilitate în gândire.
Faptul în sine se va resimți, peste timp – de exemplu, în școala primară −, când
preșcolarul de azi va fi pus în diverse situații de învățare la finalul cărora va lua
plusuri de valoare din spectrul competențelor secolului XXI; cu titlu
exemplificativ: rezolvarea de probleme complexe și capitalul intelectual.

Deloc întâmplător, ca într-o acoladă, am indicat latura psihologică a jocului

nostru. Trecând conținutul și scopul lui prin filtrul proceselor psihice cognitive și
respectând niște principii didactico-pedagogice-al individualizării, al învățării
bazate pe joc, al conexiunii inverse ș.a.m.d. –, ne asigurăm că am creat mediul
propice pentru creșterea copilului în sensul dorit. Mai specific spus, preșcolarul
din grupa mare este în pragul clasei pregătitoare. Această clasă înseamnă
începutul călătoriei pe durata căreia elevul de mâine va folosi operatori logici (şi,
nu, sau), va identifica relaţii de tipul dacă ..., atunci …, va rezolva, în baza
criteriilor date, exerciții de comparare și ordonare a numerelor
naturale/obiectelor, dar și unele de sortare/clasificare/seriere a unor materiale.
În plus, el va ști să rezolve și exercițiile în care este de găsit intrusul ori de
continuat șirul numerelor/simbolurilor.

Conchidem că mențiunile anterioare sunt liantul dintre scop și impact. Readucem

în prim plan preșcolarul de 5 – 6 ani. Opinăm că el poate fi și mai bine pregătit să
treacă în noul ciclu curricular dacă e atras, constant, în jocuri logice având un
grad de complexitate relativ mare. Fiecare poate avea indicatori meniți să îl
dirijeze spre zona proximei dezvoltări, optim valorificată prin teoria învățării
bazate pe încercare și eroare.

Ca atare, putem considera jocul didactic o piesă de rezistență în instrumentarul

didactic al educatoarei. Recomandabil este să ținem seama de aceasta ori de câte
ori urmărim să marcăm punctele între care se vor dezvolta competențele
matematice, în forma agreată la nivel european.

Testul nr. 2

SUBIECTUL al II-lea                                                                                                 

1. Prezentați trei etape ale unei activităţi de învățare, având ca formă

de realizare lectura după imagini (nivel de studiu: 5 – 6 ani,
domeniul experiențial Limbă și comunicare). Folosiți cunoștințele
preșcolarilor despre acțiuni și emoții. Urmăriți reperele sugerate:
precizarea etapelor activității și descrierea acestora.

Lectura după imagini este o activitate de educare a limbajului proprie

învăţământului preşcolar. Aceasta se regăsește și în învăţământul primar, în clasa
pregătitoare, dar și clasa I, în şcolile cu predare într-o altă limbă maternă.
Principalul scop este dezvoltarea capacității de a recepta mesajele transmise prin
ilustrații, respectiv de a le reda. Acesta este tangibil datorită implicării
educatoarei prin întrebări și enunțuri dirijate.

Metodologic/Tehnic vorbind, sunt trei mari etape: organizarea activității,

desfășurarea și încheierea. Organizarea implică momentele preparatorii
(amenajarea spațiului, pregătirea recuzitei ș.a.m.d.). Desfășurarea implică
introducerea copiilor în atmosfera generată de povestea ilustrată și atent redată
prin tehnica dirijării. Introducerea se poate face cu ajutorul câtorva ași din
mânecă: elemente de joc, piese din folclorul copiilor, mijloace teatrale, obiecte
din lumea teatrului de animație, jocuri de atenție, de memorie și de logică.

Activitatea se continuă cu observarea secvențială a imaginilor în scopul analizării

lor, al extragerii ideilor concluzive și al formulării moralei. Mai precis, e vremea
în care copiii, împreună cu educatoarea, descriu fiecare tablou, începând cu ceea
ce este în prim-plan, iar apoi, în plan secund și în fundal. Acum se caută punctele
centrale care stârnesc, de la prima vedere, curiozitatea copiilor, dar și idei de
îmbrăcat, ulterior, în enunțuri instructiv-educative. Cu ochii asupra tablourilor, ei
descriu peisajele, personajele, acțiunile și stările lor. Iar apoi, se caută legăturile
dintre acestea pentru a descoperi raportul de cauzalitate. Odată identificat, acesta
deschide calea spre concluzie, respectiv spre învățătura de reținut fie printr-o
propoziție, fie printr-o imagine aleasă dintr-o mulțime sau printr-o imagine
redată din minte. În limita potențialului grupului, li se poate cere copiilor să
asocieze ideea concluzivă cu o reprezentare a unui lucru/unei ființe din viața
obișnuită/mediul cunoscut. Astfel, ei își folosesc imaginația, fapt care îi ajută să
facă exerciții în baza cărora își formează reprezentări mentale; aplicabilitatea
acestor exerciții se va resimți cel mai mult în viitorul ciclu curricular.

Activitatea poate fi continuată și în felul următor: copiii îi dau un nume fiecărui

tablou, numele fiind, de fapt, un titlu. Acest tip de exerciții aduce cu planul de
idei. Exersând în acest mod, ei, în clasele primare, vor dovedi că îl pot alcătui cu
ușurință. Nu e lucru puțin ca, peste timp, să știe să redea fiecare idee sub formă
de titlu ori să îl transforme în câte un cuvânt-etichetă/cuvânt-cheie.

Încheierea activității implică punerea concluziilor pe tapet și corelarea lor cu

achizițiile acumulate, scopul fiind consolidarea cunoștințelor. Și mai interesant și
mai eficient e atunci când chintesența activității este „purtată” prin toate
domeniile de dezvoltare și, implicit, prin toate centrele de interes. Pe deasupra,
esența activității, redată în niște cuvinte semnificative exprimate de copii sau în
imagini închipuite de ei pe baza materialului concret intuitiv, pot lua forma unor
desene/planșe pictate de expus mai apoi în galeria grupei.

La finalul activității se adresează câteva întrebărI și imagini generatoare de

răspunsuri singulare: În circa cinci cuvinte, cum poate fi descris materialul
concret intuitiv utilizat în această activitate? Ce legătură e între lectura după
imagini și triada de factură psihologică percepție-senzație-reprezentare?

În secvența dedicată observării și analizării ilustrațiilor, ce operații ale gândirii

pot predomina?

În serii de câte cinci cuvinte, cum se poate prezenta efectul activității în cauză
asupra domeniilor vizate în taxonomia obiectivelor educaționale?

În temeiul principiului accesibilității, cum se poate aduce la nivelul copilului

expresia „O imagine face cât o mie de cuvinte”?

În baza aceluiași principiu, cum i se poate explica unui copil puterea cuvântului
rostit? Peste ani, ce impact major poate avea lectura după imagini?


2. Realizaţi un eseu argumentativ, de circa 300-600 de cuvinte, având
ca temă rolul tranzițiilor în dezvoltarea socio-emoțională a
preșcolarilor.
  prezentarea valențelor formative ale tranzițiilor, știind cât sunt acestea de
importante în activitățile de dezvoltare personală a preșcolarilor, din punct
de vedere organizatoric;

 exprimarea unui punct de vedere argumentat despre rolul tranzițiilor în

dezvoltarea personală a celor mici.

Activitățile integrate sunt acele acțiuni care îi dezvoltă copilului abilitățile

disciplinare și transferabile. Aceste activități îi oferă copilului posibilitatea să se
dezvolte și să crească armonios, cu alte cuvinte, înlesnesc procesul de
autoafirmare și autorealizare a persoanei umane. Dezvoltarea timpurie a
abilităților socioemoționale înseamnă construirea bazei care duce la pregătirea
copiilor pentru a se putea implica activ în viața comunității.

Un rol deosebit în vederea realizării acestui ideal îl au activitățile de dezvoltare

personală a preșcolarului. Printre acestea putem enumera: rutinele, tranzițiile,
activitățile din perioada după-amiezii și activitățile opționale. Toate acestea
contribuie la o dezvoltare psiho-emoțională armonioasă a preșcolarului.
Tranzițiile, conform Noului Curriculum, sunt activități de scurtă durată prin care
se realizează trecerea de la momentele de rutină (sosirea copilului, întâlnirea de
dimineaţă, micul dejun, igiena, masa de prânz, somnul, plecarea) la alte activități
educaționale.

Tranzițiile îmbină armonios elementele procesului instructiv-educativ,

menținând sau stimulând interesul copiilor. Acestea asigură o evoluție la nivelul
interacțiunii sociale și asigură coeziunea grupurilor, realizând o trecere mult mai
ușoară de la o activitate la alta. Tranzițiile ajută și la parcurgerea mai ușoară a
obiectivelor propuse.

Tranzițiile se alcătuiesc în funcție de mai mulți factori: contextul momentului,

dinamica grupului de vârstă, caracteristicile evenimentelor care decurg (statice,
dinamice, de învățare, evaluative) și inventivitatea educatoarei. Jocul este
activitatea principală când vorbim de preșcolari, de aceea trebuie neapărat să
ținem cont de acest lucru.

Când vorbim de tranziții, putem enumera două caracteristici principale ale

acestora: (1) ele asigură o tranziție dinamică și plăcută de la un eveniment la
altul, fără a fi momente de sine stătoare, fiind și foarte concentrate; (2) apoi ele
sunt activități care fac trecerea de la o etapă a zilei la alta, putând fi incluse în
scenariul didactic, ca o componentă indispensabilă; (3) se aleg în funcție de tema
proiectului desfășurat; (4) au un caracter ritmic, dinamic sau muzical; (5) sunt
activități scurte și limitate de timp; iar (6) destind și mobilizează copiii; pot fi ca
niște veritabile acte de improvizație.

În primul rând, tranzițiile joacă un rol deosebit în trecerea de la o activitate la

alta. Există numeroase forme pe care le pot lua tranzițiile, printre care putem
enumera cântecele, poezii, numărători, jocuri, ghicitori, povestioare. Pentru ca
acestea să fie eficiente, educatorul sau educatoarea trebuie să le adapteze în
funcție de nivelul de vârstă și de tipul de activitate sau tema activității pe care o
precede. Bineînțeles că tranzițiile vor fi menționate în planul didactic, dar de cele
mai multe ori educatoarea va fi nevoită să improvizeze. Folosirea unei tranziții
reușește să stârnească curiozitatea copiilor în așa măsură încât orice activitate,
oricât de monotonă ar părea, devine interesantă pentru ei. De exemplu,
activitățile de cunoaștere ale mediului pot fi precedate de următoarea tranziție:
„Suntem curioși acum/Să știm tot ce ne înconjoară./Animale bunăoară,/Flori și
fluturi și legume/Ce-ntâlnim în astă lume.” În cadrul pregătirii pentru masă se
poate folosi următorul cântecel: „Jucăriile adunăm,/Mâinile ni le spălăm,/Vasele
le aranjăm,/La masă ne aşezăm/Sala noi o pregătim,/Poftă bună, mulţumim,/Şi
la masă noi pornim./Şi mâncarea o servim.” sau „Haideţi cu toţii, de grabă ne-
adunăm,/Sala de grupă frumos o aranjăm./Fetele fac ordine, la bucătărie,/Iar
băieţii strâng de zor/Masa ne-aşteaptă doar cu bunătăţi,/Mâncarea-i gustoasă,
miroase şi-o pofteşti,/Fetele se aşază-n rând, una după alta,/Iar baieţii vin în
grabă chiar acum.”

În al doilea rând, tranzițiile reușesc să exercite un rol pozitiv asupra

comportamentului elevilor. Tranzițiile liniștesc mult grupul de preșcolari. Copiii
sunt distrași, își pierd atenția și devin gălăgioși de multe ori. Captarea atenției se
realizează prin cântecele și poezii pentru a-i determina să realizeze activitatea
propusă. Eficientizând implementarea rutinelor, ele duc la o mai bună dezvoltare
a calităților organizatorice ale micuțului adult în devenire.

În opinia noastră, în preșcolaritate, în orice activitate educativă trebuie să

introducem tranzițiile, deoarece se ușurează asimilarea cunoștințelor, inclusiv
atunci când se fac diverse conexiuni între teme. Așadar, tranzițiile sunt acțiuni
deosebit de utile. Rolul lor principal este să eficientizeze procesul de învățare prin
captarea atenției preșcolarilor și prin realizarea coeziunii de grup. Acestea, deși
îmbracă o haină a jocului și veseliei, îi determină pe copii să fie foarte serioși în
momentele în care sunt educați pentru viață, în genere. Frumos dezvoltați, ei
contribuie la bunăstarea comunității grădiniței, iar peste timp, la bunăstarea
comunității școlii frecventate.

Testul nr. 1

SUBIECTUL al II-lea                                                                                                 

1. Prezentați trei etape ale unei activități de învățare, având ca formă de

realizare jocul didactic (domeniul experiențial Științe, nivel de studiu: 3 −
5 ani); sugestie de conținut: diferențieri ale obiectelor după mărime
(mare, mic, mijlociu), ținând cont de următoarele repere:


 o menționarea etapelor activității, trei dintre acestea putând fi
captarea atenției copiilor, reactualizarea cunoștințelor și
desfășurarea propriu-zisă;

o descrierea conținuturilor etapelor enumerate.

Înainte să etapizăm jocul didactic, să îl definim. Acesta e o activitate instructiv-

formativă îmbogățită cu elemente ludice, desfășurată într-un mediu (non)formal
de educație, în scopul atingerii obiectivele operaționale. Supunem atenției și
mediul nonformal, deoarece conținutul sugerat poate fi abordat și în cadrul unei
vizite în localitate sau într-o grădină botanică.

În continuare, prezentăm cele mai importante momente ale unei activități

derulate prin joc didactic:


o elaborarea planului sub toate aspectele și organizarea lui în detaliu;

o derularea efectivă a jocului;

o evaluarea jocului și a modului în care (nu) au acționat preșcolarii;

această etapă include și reflecția asupra a ceea ce (nu) s-a realizat
conform așteptărilor.

Dintre toate însă, ne alegem trei etape ale sale:


o expunerea materialului concret intuitiv;

o precizarea titlului jocului și anunţarea scopului/obiectivelor;

o enumerarea regulilor jocului și explicarea lui.

Pentru a fi mai expliciți, le reluăm ținând cont de conținutul sugerat. Ne

propunem să tratăm un subiect despre carte, așa cum li se înfățișează aceasta
celor mici.

Primul pas făcut în sensul dorit este indicarea domeniului de dezvoltare potrivit
în context: dezvoltarea cognitivă și cunoașterea lumii.

Al doilea pas este alegerea dimensiunii corespunzătoare în același context dat:

cunoștințe și deprinderi matematice elementare pentru rezolvarea problemelor și
cunoașterea mediului apropiat. În baza lor, comportamentele pe care le va dovedi
copilul constau în familiarizarea cu informații despre anumite criterii de
clasificare. Corelativ, el va dovedi că reușește să identifice şi să numească formele
obiectelor din mediul înconjurător, dar și că știe să redea, generic, noțiunea de
„număr”. În cazul nostru, prezintă interes criteriile de clasificare a cărții strict
după mărime.

Odată ce ne-am edificat asupra aspectelor prevăzute în noul curriculum pentru

educația timpurie, avem în vedere aspectele de natură metodologică. Ne referim
îndeosebi la didactica jocurilor. Drept urmare, dedesubt, etalăm punctele de
referință în temeiul cărora se proiectează activitatea propusă. (Se înțelege de la
sine momentul organizatoric al jocului, cu tot ceea ce comportă acesta.)

Mai întâi, educatoarea invită copiii să admire cărțile așezate pe rafturile din
centrul denumit Bibliotecă. Ei sunt rugați să le observe îndeaproape și să
adreseze întrebări despre caracteristicile lor, formulate în baza informațiilor
transmise instant prin analizatori; în speță, vizual și cutanat. De-a lungul
secvenței, copiii se familiarizează cu materialul concret intuitiv, indicat cu
precădere în stadiul preoperaţional de dezvoltare a inteligenţei umane. De mare
folos pot fi elementele de joc, între care pot prima surpriza și ghicitorile. La fel
pot fi cunoștințele readuse în memoria lor, însușite prin exerciții simple efectuate
în jurul cuvântului „carte”. Fără doar și poate, (re)descoperirea materialului și
reactualizarea cunoştinţelor trebuie să fie raportate la principiul accesibilității,
coroborat cu cel al învățării bazate pe joc. Opiniile copiilor despre proprietăţile
cărților tocmai analizate exclusiv după mărime se pot rezuma în noțiunile mare,
mic și mijlociu. În perechi și frontal, potrivit criteriului dat, ei descriu cărțile
expuse pe rafturi și fac trimitere imediată la situațiile de viață în care au mai
întâlnit/folosit asemenea cărți. Întrebările care pot anima descrierile sunt,
exemplificativ, unele precum acestea: Uitându-ne bine la cartea cu ghicitori și la
cea de bucate, ce diferență vedem? Dar între cartea de basme și cea de desen? Pe
fondul discuției, educatoarea trece spre următorul moment.

De vreme ce li s-a dezvăluit preșcolarilor tema zilei, e limpede că trebuie spus

titlul jocului. Pornind de la acesta, în termeni accesibili, sunt enumerate
obiectivele, derivate din scopul activității curente. Pe de o parte, titlul jocului
trebuie să fie cât mai sugestiv și mai atractiv pentru copii. Ba mai mult decât atât,
acesta trebuie să fie și memorabil pentru a le fi copiilor ușor să îl coreleze cu
activitatea respectivă, dar și cu alte contexte educativ-formative. Pe de altă parte,
având impact, numele jocului activează atenția în secvența dedicată prezentării
regulilor și a sarcinilor.

Deducem astfel că mențiunea de mai sus facilitează intrarea în etapa preliminară

a jocului didactic. În altă ordine de idei, acum suntem în secvența în care
educatoarea punctează regulile jocului și sarcinile copiilor. Explicațiile însoțesc
demonstrațiile de rigoare. Suntem de părere că transmiterea informațiilor dorite
se face cu mai multă ușurință dacă se pun în lumină atuurile comunicării nonși
paraverbale. De pildă, folosindu-se de acestea, educatoarea are șanse sporite de a
fi înțeleasă de toți copiii, indiferent de potențial. Înțelegând enunțurile ce
reprezintă regulile jocului, sarcinile care le revin treptat și ordinea în care se
succed momentele educativ-formative și, în egală măsură, ludice, copiii pătrund
conţinutul într-un timp mai scurt. Pe deasupra, ei știu când și cum să utilizeze
materialul didactic, dar și să dialogheze pe marginea lui. Totodată, semidirijați de
educatoare, copiii propun conducătorul de joc și acceptă tacit sarcinile care i
revin acestuia. În aceeași manieră de lucru, ei înțeleg cum trebuie să procedeze
pentru a reuși, în special atunci când au de trecut prin faza în care jocul devine
complicat. Spre sfârșitul etapei, cu ajutorul educatoarei, desigur, copiii trec în
revistă trucurile care înlesnesc eforturile depuse, gândind la miza jocului.

Reprivind lucrarea, conchidem că respectiva dimensiune de dezvoltare este

tangibilă printr-o activitate ca aceasta. Fiind atât de uzuală într-o sală de grupă,
cartea poate fi considerată un liant datorită căruia sunt mai lesne de găsit
drumurile spre lumea matematicii și a științelor naturale. Pe toate le vor bătători
după ce vor trece pragul primei clase din școala primară. Nu doar aceste drumuri
sunt de găsit, întrucât liantul invocat – cartea, în format fizic – ne introduce în
atmosfera metodicii activităților de educare a limbajului. O privire de rutină ne
arată că termenii puși pe tapet – mare, mic, mijlociu – au în comun, în primul
rând, sunetul m. Cu acesta poate începe un alt joc didactic, mono sau
interdisciplinar.