Liliana Mâță

EVALUAREA ȘCOLARĂ ÎN GRĂDINIȚĂ ȘI

ÎNVĂȚĂMÂNTUL PRIMAR

2018
 CUPRINS

Introducere

I. Conceptul de evaluare: definire şi analiză

I.1. Delimitări terminologice
I.2. Operațiile evaluării
I.3. Funcţiile evaluării
I.4. Forme/ tipuri de evaluare a rezultatelor și a progreselor școlare
I.5. Evaluarea în contextul interacţiunii cu predarea şi învăţarea

II. Metode și tehnici de evaluare a rezultatelor și a progreselor școlare

II.1. Metode tradiționale
II.1.1. Probele orale
II.1.1. Probele scrise
II.1.1. Probele practice
II.2. Proiectarea şi interpretarea probelor de evaluare
II.2.1. Testul docimologic
II.2.2. Tipuri de itemi
II.3. Metode şi tehnici complementare/ alternative
II.3.1. Observarea sistematică a comportamentului elevului
II.3.2. Investigația
II.3.3. Proiectul
II.3.4. Portofoliul
II.3.5. Autoevaluarea
II.3.6. R.A.I.
II.3.7. Tehnica 3-2-1

III. Aprecierea rezultatelor școlare

III.1. Tipuri de rezultate școlare
III.2. Evaluarea comportamentelor preșcolarilor și a performanţelor în învăţare prin
calificative
III.3. Rolul standardelor curriculare de performanţă în realizarea evaluării didactice

IV. Factori perturbatori și erori în evaluarea școlară

IV.1. Moduri de manifestare
IV.2. Cauze şi consecinţe
IV.3. Modalităţi de corectare
I. Conceptul de evaluare: definire şi analiză

I.1. Delimitări terminologice

Evaluarea este definită ca o „activitate prin care se realizează colectarea, organizarea şi

interpretarea datelor obţinute prin aplicarea unor instrumente de măsurare, în scopul emiterii
judecăţii de valoare pe care se bazează o anumită decizie educaţională” (Ghid de Evaluare şi
Examinare, 2001, p. 8). Cucoş (2006, p. 367) apreciază că evaluarea şcolară este „procesul prin care
se delimitează, se obţin şi se furnizează informaţii utile pentru a facilita luarea unor decizii
ulterioare”.
La nivelul învățământului preșcolar, scopul evaluării copilului este de „a acorda sprijin şi
ajutor acestuia în tendinţa lui de a afla noul, de a se orienta în lumea înconjurătoare a lucrurilor, a
naturii, de a-şi explica unele lucruri despre propria persoană” (Ghidul de bune practici pentru
educaţia timpurie a copiilor între 3-6/ 7 ani, 2008, p. 87). Rolul educatoarei este complex în ceea ce
priveşte realizarea evaluării activităţilor instructiv-educative. Conform ghidului, educatoarea
observă comportamentul copiilor în timpul tuturor categoriilor de activităţi, identifică problemele
apărute, stările de interes cognitiv sau cele în care se constată lipsa de interes, de bucurie sau
tristeţe, fixează performanţele fiecărui copil şi reacţia lui la laudă sau recompensă. Aceste date vor
fi făcute cunoscute părinţilor şi vor fi baza adoptării deciziilor ulterioare. Aşa cum se menţionează
în ghid, cunoaşterea în profunzime a fiecărui copil solicită mult timp din partea educatoarei şi
competenţă. O condiţie importantă pentru desfăşurarea eficientă a evaluării în grădiniţă este ca
acţiunile de evaluare a progresului înregistrat să aibă loc în mediul natural al copilului.

I.2. Operațiile evaluării

Actul evaluării implică parcurgerea a trei operaţii sau momente distincte: măsurarea,
aprecierea, deciza. Măsurarea constă în operaţia de cuantificare a rezultatelor şcolare, prin
atribuirea unor simboluri exacte achiziţiilor. Această operaţie are la bază utilizarea unor procedee
prin care se stabileşte o relaţie funcţională între un ansamblu de simboluri (cifre, litere) şi un
ansamblu de fenomene şi obiecte sau elemente ale acestora, conform unor caracteristici pe care le
posedă. După Cucoş (2008), măsurarea este o cântărire obiectivă a competenţelor copiilor pe baza
unor probe cât mai exacte. În Ghidul de bune practici pentru educaţia timpurie a copiilor de la 3 la
6/7 ani (2008) se precizează că măsurarea „nu se reduce la procedura de dimensionare cantitativă,
exprimată în limbajul cifrelor, ci trebuie privită ca proces prin care lucrurile sunt observate şi
diferenţiate”. Realizarea măsurării ajută la formularea răspunsului la întrebările: „Cât de mult? Ce
dimensiuni? Ce cantitate?” ş.a.
Aprecierea presupune emiterea unei judecăţi de valoare asupra fenomenului evaluat, pe baza
datelor obţinute prin măsurare. Datele sunt raportate la un sistem de referinţă, de valori sau criterii.
Întrebările specifice aprecierii sunt: „Cum este?, Ce valoare are?”.
Măsurarea şi aprecierea servesc deciziei, cu scopul stabilirii unor soluţii pentru perfecţionarea
rezultatelor școlare și procesului de învățământ. Decizia presupune formularea concluziilor
desprinse în urma interpretării datelor obţinute în urma măsurării şi introducerea măsurilor pentru
îmbunătăţirea activităţii în etapa următoare a procesului instructiv-educativ. O evaluare eficientă
include toate cele trei operaţii.

I.3. Funcţiile evaluării

După Ştefănescu (2005), funcţiile evaluării sunt următoarele: diagnostică, prognostică, de

clasificare și selecție, de certificare, motivațională, de consiliere.
Funcția diagnostică implică identificarea nivelului performanţei, a punctelor tari şi a celor
slabe, pe domenii ale performanţei. Se realizează cu ajutorul testelor de cunoştinţe pentru a stabili
nivelul performanței.
Funcția prognostică presupune anticiparea rezultatelor viitoare. Se realizează prin teste de
aptitudini, de capacităţi sau abilităţi specifice.
Funcția de clasificare şi selecţie are în vedere ordonarea copiilor după nivelul de
performanţă atins. Se realizează pe bază de teste standardizate, cum ar fi testele de evaluare a
competențelor fundamentale aplicate la la finalul clasei a II-a și a IV-a.
Funcția de certificare vizează recunoaşterea statutului dobândit de către elev. Se
concretizează în obținerea de certificate, diplome, cum ar fi acele documente obținute la diferite
concursuri școlare.
Funcția motivaţională se bazează pe activarea şi stimularea autocunoaşterii, autoaprecierii în
raport cu obiectivele educaţionale. Se realizează cu ajutorul feedbackului structurat din partea
profesorului-evaluator.
Funcția de consiliere este utilă pentru ghidarea deciziei copiilor şi a părinţilor, după nivelul
performanţelor realizate, în vederea orientării şcolare şi/ sau profesionale optime. Se realizează prin
discuţii individuale, vizite cu scop de familiarizare a unor instituţii educaţionale.
I.4. Forme/ tipuri de evaluare a rezultatelor și a progreselor școlare

Formele sau tipurile de evaluare utilizate sunt iniţială, continuă (formativă) şi finală
(sumativă). Acestea sunt descrise în Tabelul 1 prin raportare la mai multe criterii (Radu, 2000;
Oprea, 2003), precum şi la specificul învăţământului preşcolar (Ghidul de bune practici pentru
educaţia timpurie a copiilor între 3-6/ 7 ani, 2008): scopul urmărit, momentul realizării, funcţiile
îndeplinite, modalităţile de realizare, avantajele şi dezavantajele pe care le prezintă.

Tabelul 1. Criterii de analiză a formelor sau tipurilor de evaluare

Criterii de Evaluarea iniţială Evaluarea continuă Evaluarea finală
analiză (formativă) (sumativă)
Vizează identificarea Constă în verificarea Presupune stabilirea
nivelului achiziţiilor sistematică a progreselor nivelului de performanţă al
iniţiale ale copiilor în copiilor, cunoaşterea copiilor în raport cu
Scopul termeni de cunoştinţe, rezultatelor, cu efecte obiectivele educaţionale
urmărit abilităţi, pentru asigurarea reglatoare asupra activităţii stabilite.
premiselor atingerii şi ameliorarea continuă a
obiectivelor în etapa acesteia.
imediat următoare.
Are loc la începutul unui Se efectuează pe întreg Se realizează la sfârşitul
program de instruire parcursul programului, pe unei perioade mai lungi de
Momentul (ciclu de învăţământ, an secvenţe mici. instruire.
realizării şcolar, semestru,
începutul unui proiect
tematic, al unei activităţi).
- funcţie diagnostică; - funcţie diagnostică; - funcţie diagnostică;
Funcţiile - funcţie prognostică - funcţie prognostică; - funcţie de clasificare;
îndeplinite - funcţie motivaţională; - funcţie de certificare;
- funcţie de selecţie;
- funcţie de consiliere
- probe orale; - probe orale, scrise și - probe orale;
- probe practice; practice; - probe practice;
Modalităţi - teste de cunoştinţe - observarea curentă a - teste de cunoştinţe;
de realizare comportamentului şi - portofoliu
activităţii copilului;
- autoevaluare;
- tehnica 3-2-1;
- metoda R.A.I.
- Oferă profesorului, cât şi - Permite copilului să - Ajută la formularea de
copilului posibilitatea de a corecteze erorile şi lacunele aprecieri cu privire la
avea o reprezentare cât foarte repede. prestaţia profesorilor, a
mai exactă a situaţiei - Asigură un feedback rapid. calităţii proceselor de
existente (potenţialul de - Este orientată spre instruire.
învăţare al copiilor, ajutorul pedagogic imediat. - Oferă o recunoaştere
Avantaje lacunele ce trebuie - Oferă posibilitatea tratării socială a meritelor.
completate şi remediate). diferenţiate.
- Ajută la planificarea - Dezvoltă capacitatea de
demersului pedagogic autoevaluare la copii.
imediat următor şi, - Reduce timpul destinat
eventual, a unor actelor evaluative ample.
programe de recuperare. - Permite identificarea
 punctelor critice în învăţare.
- Nu permite o apreciere - Necesită o organizare - Nu oferă suficiente
globală a performanţelor riguroasă a predării, informaţii despre măsura în
elevului şi nici realizarea competenţă în precizarea care copiii şi-au însuşit
unei ierarhii. obiectivelor, în stabilirea conţintul predat şi nici dacă
- Nu este facilă pentru sarcinilor, în alegerea un copil stăpâneşte toate
Dezavantaje determinarea cauzelor tehnicilor de evaluare. conţinuturile predate.
lacunelor copilului. - Are efecte reduse pentru
ameliorarea/ reglarea şi
remedierea lacunelor.
- Favorizează competiţia.
- Nu stimulează dezvoltarea
capacităţii de autoevaluare.
- Generează stres, teamă,
anxietate.
La începutul anului şcolar Se realizează prin Vizează identificarea
se planifică o perioadă de intermediul „fişelor nivelului de performanţă
două săptămâni pentru a individuale, imagini atins în acord cu obiectivele
realiza evaluarea iniţială a secţionate (puzzle), păpuşi cadru şi de referinţă din
copiilor din grupă, în pentru teatru de masă – curriculum. Este indicat să
Elemente scopul cunoaşterii alegerea personajelor se realizeze, mai ales,
specifice ale acestora, pentru a stabili corespunzătoare poveştii, înainte de finalizarea
formelor de care este nivelul şi ritmul poeziei învăţate; redarea grădiniţei. Educatoarea
evaluare în lor de dezvoltare, gradul dialogului dintre 2-3 descrie inventarul de
învăţământul în care stăpânesc anumite personaje; jocuri-exerciţii cunoştinţe principale,
preşcolar cunoştinţe, abilităţi sau ş.a. modalităţi în funcţie de identifică interesul şi
competenţe necesare grupă şi de educatoare” posibilităţile de învăţare, în
învăţării. (Ghidul de bune practici vederea recomandării
pentru educaţia timpurie înscrierii sale în şcoala
a copiilor între 3-6/ 7 ani, primară sau reţinerii în
grădiniţă.
2008, p. 87).

Boca (2009) menţionează că este necesară combinarea celor trei forme ale evaluării, iniţială,
continuă şi sumativă, pentru a facilita cunoaşterea individualităţii copiilor de 3-6 ani. Fiecare dintre
cele trei forme de evaluare prezintă o contribuţie specifică în cunoaşterea nivelului de pregătire al
copiilor şi oferă premisele necesare pentru reglarea continuă a procesului instructiv-educativ din
grădiniţă.
Analiza formelor de evaluare este utilă pentru a distinge termenii cu care se operează, precum
şi pentru a înţelege elementele specifice ale aplicării acestora în învăţământul preşcolar.

I.5. Evaluarea în contextul interacţiunii cu predarea şi învăţarea

Evaluarea este parte integrantă a procesului de învăţământ alături de predare şi învăţare,

pentru a furniza educatorilor, copiilor şi părinţilor informaţiile necesare desfăşurării optime a
activităţilor instructiv-educative din grădiniță și învățământul primar. În contextul actual, evaluarea
este o acţiune complexă, un ansamblu de operaţii mintale şi acţionale, intelectuale şi afective, care
are scopul de a eficientiza funcţionarea sistemului educaţional şi de a facilita reglarea şi
autoreglarea procesului de învăţământ
La nivelul interacțiunii cu preadrea și învățarea, evaluarea este componenta procesului de
învățământ care asigură (apud Ştefănescu, 2005, p. 166):
- furnizarea informaţiilor necesare desfăşurării optime a procesului de învăţământ;
- stimularea activității de predare-învăţare prin oferirea de informaţii despre calitatea predării
și valoarea metodologiilor utilizate;
- orientarea şi corectarea proceselor de instruire, deoarece informaţiile oferite servesc drept
ghid în adoptarea unor moduri adecvate de lucru)
Prin urmare, evaluarea va fi concepută ca o cale de perfecţionare, o ocazie de validare a
justeţii secvenţelor educative, a componentelor procesului didactic sau ca un mijloc de delimitare,
fixare şi intervenţie asupra conţinuturilor şi obiectivelor educaţionale.

Bibliografie
Boca, C. (coord.) (2009). Noi repere ale educaţiei timpurii în grădiniţă, Modulul 3 pentru
educatori. Proiectul pentru Reforma Educaţiei Timpurii, PRET. București: Educaţia 2000+.
Cucoş, C. (2006). Pedagogie, Ediţia a II-a revăzută şi adăugită. Iaşi: Editura Polirom.
Cucoş, C. (2008). Teoria şi metodologia evaluării. Iaşi: Editura Polirom.
Dumitriu, C. (2009). Teoria şi practica evaluării. Iaşi: Editura PIM.
Ghid de evaluare şi examinare (2001). Bucureşti: Editura Aramis.
Ghid de bune practici pentru educaţia timpurie a copiilor de la 3 la 6/7 ani (2008). Bucureşti:
Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului.
Oprea, C. L. (2003). Pedagogie. Alternative metodologice alternative. Bucureşti: Editura
Universităţii din Bucureşti.
Potolea, D., & Manolescu, M. (2005). Teoria şi practica evaluării educaţionale. Bucureşti:
Ministerul Educaţiei şi Cercetării.
Radu, I. T. (2000). Evaluarea în procesul didactic. Bucureşti: E.D.P.
Ştefănescu, C. (2005). Evaluarea în procesul de instrucţie şi educaţie. În Tomşa, Gh. (Coord.).
Psihopedagogie preşcolară şi şcolară (pp. 165-192). Bucureşti: Supliment al Revistei
Învăţământului Preşcolar.
*** (2008). Curriculum pentru educaţia timpurie a copiilor de la 3 la 6/7 ani. Bucureşti: Ministerul
Educaţiei, Cercetării şi Tineretului.