Se trec anii ca o clipă,

Nu credeam că au aripi,

Azi culegem din privire,

O frumoasă amintire.

Orice etapă care se încheie este însoţită, pe de o parte, de satisfacţie, de entuziasm, de mândrie dar, pe de
altă parte, poate să trezească regrete şi nostalgie.

Am avut ocazia să fiu, pe parcursul a 3 ani de liceu, diriginta unei clase de elevi cu totul deosebiţi, o
generaţie cu suflete calde şi sensibile.

Totul a început într-un septembrie cu glas de clopoţel vesel care anunţa un nou început, atât pentru cei 17
elevi, cât şi pentru mine, ca diriginta lor.

Îmi amintesc că eram înconjurată de o mulţime de ochi curioşi şi speriaţi care căutau un sprijin în
necunoscutul în care intrau. M-am oferit EU să le îndrum paşii celor 17 adolescenţi, care cu regret, la
absolvire au ajuns 13 adolescenţi curajoşi şi rezistenţi.

Pentru mine a însemnat mult acest colectiv de adolescenţi, mi-a fost şi-mi este aproape sufletului deoarece,
cu unii din ei am păşit pe tărâmul cunoaşterii, încă din clasele primare.

Trei ani au trecut foarte repede, luând cu ei clipele frumoase, momentele de neuitat de la Întâlnirea cu
absolvenţii, Târgul de caritate, clăcile ecologice, activităţile extraşcolare, seratele cu diverse tematici,
activităţile de voluntariat, concursurile şcolare, olimpiadele şcolare, competiţii sportive.

Am construit împreună, pas cu pas, o poveste cu prietenii, cu bune şi cu rele, cu emoţii şi aşteptări, cu
bucurii şi supărări, cu speranţe şi împliniri, cu succese şi eşecuri.

Adolescenţi bravi, care şi-au modelat progresiv şi armonios caracterul şi personalitatea. Mă bucur că i-am
cunoscut, că am avut onoarea de a le fi dirigintă, că am putut să împărtăş BINELE, ADEVĂRUL, FRUMOSUL.

Doresc să rămână mereu demni, frumoşi, sinceri şi să dăruie valoare.