12.

FINALITATILE EDUCATIEI

Omul isi fixeaza anumite tinte, anumite obiective sau scopuri pe care doreste sa le realizeze. Acestea pot fi insa mi mult
sau mai putin constientizate. In cazul educatiei, ca activitate umana fundamentala, aceasta contine in sine finalitati, adica
un ideal, scopuri si obiective. Scopul, obiectivele educatiei exprima raportul constient al omului fata de propria sa
destinatie, fata de activitatea pe care vrea sa o realizeze cu toate fortele.

Scopul in educatie exprima o realitate viitoare si se bazeaza pe previziune. Scopul ne arata spre ce se tinde, ce
trebuie facut, in vreme ce previziunea exprima ceea ce va fi, ce se va produce in viitor. Scopul nu este doar o prognoza. El
se bazeaza pe aceasta, dar nu se poate reduce la ea. Scopurile in educatie sunt determinate de nivelul dezvoltarii omului.

Elementul major al finalitatilor in educatie si instruire este idealul de om pe care urmaresc sa-l realizeze acestea.
Omul este doar perfectibil, fara a putea atinge vreodata perfectiunea. Idealul unei educatii exprima aspiratiile unei epoci.

Intelegerea idealului educatiei presupune raportarea acestuia la cel social. In Romania, in prezent, functioneaza
doua tipuri de idealuri in educatie. Primul si poate cel mai raspandit este idealul de om ajuns bogat material, chiar daca,
sub aspect moral, spiritual sau cultural acesta este o nulitate. O astfel de reprezentare vine in contradictie flagranta cu cel
de-al doilea tip de ideal in educatie – un om care sa-si dezvolte amplu toate laturile personalitatii sale, sub aspect cognitiv
si afectiv, al aptitudinilor si cel al caracterului. Adica asa cum trebuie sa fie toti oamenii si nu doar cativa. Realizarea unui
astfel de deziderat depinde de mijloacele materiale pe care le are familia noastra si ceea ce aloca societatea in acest scop.
Daca mijloacele financiare si materiale sunt modeste, evident ca idealul educatiei ramane doar o poveste frumoasa si atat.
De aici responsabilitatea enorma a factorilor de conducere din societate pentru destinul a milioane de oameni si a
societatii in ansamblu. Astfel de mesaje contradictorii pot avea repercusiuni negative grave asupra angajarii elevilor si
studentilor in efortul formarii complexe si multilaterale a acestora.

Scopurile educatiei sunt derivate din idealul acesteia. Ele exprima finalitati de nivel mediu de generalitate si care
se pot realiza intr-o perioada cu durata medie de timp. Scopurile exprima o detaliere a unor componente ale idealului la
nivelul proceselor de educatie.

Zona finalitatilor pe care literatura de specialitate a dezvoltat-o cel mai mult este insa cea a obiectivelor educatiei
si instruirii. Obiectivele au un nivel mai restrans de generalitate si se realizeaza in perioade relativ scurte de timp.
Obiectivele indica achizitii concrete, controlabile si verificabile asupra a ceea ce asteptam sa fie si sa poata face copiii sau
adultii cuprinsi intr-un proces de educatie. De aici si rolul foarte important al obiectivelor educatiei prin care se asigura
anticiparea rezultatelor, orientarea si reglarea procesului de educatie, stabilirea unor criterii, in baza carora se poate stabili
performanta realizata.

Cea mai raspandita clasificare este cea a lui B. Bloom (1956). Acesta imparte obiectivele educatiei in cognitive,
afective si psihomotrice. Obiectivele cognitive se divid in: receptare, intelegere, aplicatie, analiza, sinteza si evaluare.
Obiectivele cognitive au in vedere modificarile, dezvoltarile ce asteptam sa se produca in mod intentionat la nivelul
structurii cunoasterii celui ce se educa. O concepte generala corecta asupra finalitatilor educatiei si implicit asupra
obiectivelor trebuie sa plece de la cele trrei raporturi fundamentale ale omului cu lumea – de cunoastere, de apreciere si
actiune practica.

Conceptul de operationalizare semnifica definirea in termeni observabili si masurabili a unui comportament prin
verbe de actiune (de ex. a distinge, a modifica, a compara, a aplica, a analiza, a utiliza, a stabili, a identifica, a construi, a
sitetiza etx.)

Operationalizarea obiectivelor educatiei presupune precizarea performantei si, desigur a unui prag minim
acceptabil al performantei. Efortul este aici de a stabili ce va fi capabil sa faca, sa gandeasca, sa spuna sau sa aleaga cel
care a fost cuprins intr-un proces de educatie, dupa ce a incetat secventa respectiva prin care s-au realizat schimbarile
proiectate, adica a ceea ce se cheama comportament final. Un om retine pana la 90% din ceea ce face si doar 10-15% din
ceea ce aude sau citeste. Nu toate obiectivele educatiei pot fi operationalizate.

Se face deosebirea intre obiectivele inchise si deschise ale educatiei. Obiectivele inchise sunt acelea care au in
vedere formarea unui comportament aproximativ identic pentru toti cei cuprinsi in procesul de educatie. De exemplu,
elevii trebuie sa posede capacitatea de a determina componentele unei figuri geometrice sau ale unei plante. Aici nu pot fi

1
decat raspunsuri standard, adica in conformitate cu structurile respective. Cand este vorba de raspunsuri personale in
situatii – cum ar fi capacitatea de a lua decizii privind solutia unor probleme, si intrucat fiecare problema poate avea mi
multe solutii, atunci obiectivele se considera a fi deshise pentru ca exprima capacitati personale ce nu pot fi reduse la o
singura varianta.

Cand este vorba de educatia neorganizata sau cum este cea din familie, de pe strada, lucrurile se complica. Atat
idealul cat si scopurile si obiectivele, aici sunt foarte vagi sau chiar lipsesc. Asa se explica de ce se vorbeste de existenta a
doua educatii..