THEODOR AMAN – PETRECERE CU LĂUTARI

Vasile Diana Andreea

Clasa a IX-a H

DOCUMENTARE OBIECTIVĂ
Perioadă: 1880
Tehnică: ulei pe panza
Dimensiuni: 51 x 90 cm
Expusă în: Muzeul Naţional de Artă al României, Galeria de Artă Românească
Modernă

“Petrecere cu lăutari” este mai mult decât un tablou de familie sau o pagină din
cronica vizuală a Bucureştiului de pe la 1880. Este o declaraţie de modernitate.

Tabloul reuneşte, în grădina (reală sau imaginară) a casei, fraţii, cumnatele şi nepoţii
pictorului, care se joacă sau converesează pe fundalul sonor al muzicii unui taraf tradiţional.
Familia e îmbrăcată după moda pariziană – femeile în rochii de vară în culori deschise, cu
corset strâns şi fuste ample la spate, bărbaţii în haine negre şi pantaloni de culoare deschisă;
lăutarii poartă anterie, amintind de portul boierilor de altădată. Doar violoncelistul poartă
costum, semn că e muzician şcolit.

Asemeni pictorilor impresionişti contemporani, Aman îşi transformă propria familie

în model, observând în deplină libertate, obiceiuri şi contraste caracteristice societăţii
româneşti din epocă.

INTERPRETARE PERSONALĂ
Personal, îmi place această pictură, deoarece imi dă senzația de haos, sau supranatural,
însă într -un mod destul de plăcut, poate chiar curios, și observ că aproape de fiecare dată
când privesc lucrarea descopăr un nou detaliu prețios.

Contrastul dintre eleganța persoanelor aflate la masă și locul în care își petrec timpul,
ce aduce mai mult cu o grădina părăsită , efect dat de plantele înalte, care cresc pretutindeni,
mă duce cu gândul la ceva neobișnuit.
 De asemenea, atât culorile deschise, aproape fantomatice folosite la surprinderea
familiei, cât și doamna din centrul picturii în rochie neagră, ceea nu pare a fi o alegere
vestimentală uzuală, considerând ocazia la care este purtată, și seninătatea cerului ce
sugerează vreme bună, dau senzația unui peisaj desprins din altă lume. Acest aspect este
întărit și de faptul că familia este aproape separată de lăutari (care datorită culorilor mai
aprinse, par mult mai mult a fi “din peisaj”), prin prezența covorului de sub picioarele lor,
singurul conector fiind fetița ce se plimbă prin fața muzicienilor, asemenea unei mici fantome
care a venit să bântuie Pământul.

Și alte detalii, precum câinii , despre care se știe că sunt ființe foarte spirituale, dar și
statuia îngerului din partea dreaptă a tabloului, și coloanele ce se înalță aproape până la cer,
pot oferi senzația unui peisaj oarecum neobișnuit.

BIBLIOGRAFIE:
https://www.mnar.arts.ro/index.php?
option=com_content&view=article&id=61&catid=74&Itemid=243