Amza Adelina

Cirtog Georgiana
Hornoiu Maria

Alexandru Graur-Popularizarea lingvisticii

Date biografice:
ALEXANDRU GRAUR (1900–1988) a fost unul dintre marii învãțați ai științei limbii din
secolul al XX-lea, figurã de prestigiu a lingvisticii românești. Studiile liceale la Gimnaziul
„Alexandru cel Bun“ din Iași și Liceul „Matei Basarab“ din București. În clasa a IV-a, se
retrage din școalã, pregãtind, din 1915, restul studiilor în particular (perioadã în care își
câștigã existența prin lecții date elevilor mai mici și prin alte ocupații temporare). Dupã
absolvirea liceului, în 1919, se înscrie la Facultatea de Litere și Filosofie din București,
urmând cursurile Secției de filologie clasicã și de limba românã. În 1922, devine licențiat în
filologie clasicã. În anul școlar 1923/1924, e profesor suplinitor de istorie la Liceul „Spiru
Haret“ din București. Examenul de capacitate l-a susținut în 1924, clasându-se primul pe țarã
atât la latinã, cât și la istorie. E numit profesor titular la Liceul „Unirea“ din Focșani. Între
1924 și 1929, cu o bursã a Ministerului Instrucțiunii Publice, își perfecționeazã studiile în
Franța. În 1928, obține diploma la École Pratique des Hautes Études, precum și doctoratul la
Sorbona, cu cea mai înaltã mențiune (Très honorable). Revenit la București în 1929, este
numit profesor titular de limba latinã la Liceul „Gh. Șincai“, iar din 1932 la Liceul „Gh.
Lazãr“. În 1940, a fost înlãturat din învãțãmântul de stat pe baza legilor rasiale. A înființat,
împreunã cu alți colegi aflați în aceeași situație, Liceul Teoretic Evreiesc, al cãrui director a
fost între anii 1941 și 1944. În septembrie 1944, a fost reintegrat la Liceul„Gh. Lazãr“, unde
a lucrat pânã în decembrie 1945. În același timp, a lucrat la Radiodifuziunea Românã. A
devenit profesor la Catedra de filologie clasicã a Facultãții de Filosofie și Litere, pe care a
condus-o pânã în 1964, când a fost numit șeful nou-înființatei Catedre de lingvisticã
generalã, unde a lucrat pânã la pensionare (1970). În anul 1948, a fost ales membru
corespondent al Academiei Române, iar în 1955 devine membru titular. Printre funcțiile de
conducere, îndeplinite cu înaltã competențã și rãspundere, menționãm: decan al Facultãții de
Filologie (1954–1956), director al Editurii Academiei (1955–1974), membru fondator și
președinte al Societãții de Studii Clasice (1958–1988), președinte al Secției de științe
Filologice, Literaturã și Arte a Academiei (1974–1988). A fost redactor responsabil la o serie
de publicații de specialitate: Studii clasice (1959–1988), Limbã și literaturã (1965–1970),
Limba românã (1982–1988).
Graur s-a născut într-o familie de origine evreiască la Botoșani. Mama sa aparținea
familiei de cărturari Sanielevici, din care au provenit și criticul literar Henric Sanielevici,
precum și matematicianul Simion Sanielevici. Din cauza profesiei de contabil a tatălui său,
Graur și-a schimbat deseori domiciliul împreună cu părinții.
Activitatea sa științifică însumează o bibliografie bogată cuprinzând studii de filologie
clasică, etimologie, lingvistică generală, fonetică și fonologie, gramatică, onomastică,
lexicologie și de cultivare a limbii române. A susținut ani în șir emisiunea radiofonică
„Limba noastră”, iar în „Revista Cultului Mozaic” a deținut o rubrică pe teme lingvistice,
semnalând apropieri între cuvintele din diferite limbi. Este autorul unor valoroase studii și
articole apărute în revistele de specialitate ale secolului trecut, precum și al unor importante
 volume de lingvistică, la unele dintre acestea fiind coordonator. Împreună cu Iorgu
Iordan și Ion Coteanu a fost redactor responsabil al noii serii a Dicționarului limbii
române (DLR). A coordonat volumele de Studii de gramatică (1956-1961) și Probleme de
lingvistică generală (1959-1967).
Graur s-a căsătorit în anul 1947 cu Neaga (Nina) Sion (1921-2005), care era fiica cea
mai mare a soților Nicolae și Ionica Sion, familie de muncitori români din Brăila [1] Ei au fost
părinții comentatorului sportiv Dumitru Graur. Unul din frații Ninei Graur a fost Mihai Bujor
Sion, fost membru al Comitetului Central al Partidului Comunist Român și care a murit
în decembrie 1975 după un suspect accident aviatic

VOLUME:

“Nom d‘agent et adjectif en roumain”, Paris, Champion, 1927

“Încercare asupra fondului principal lexical al limbii române”, București, Editura Academiei,
1954
“Studii de lingvistică generală”, București, Editura Academiei, 1955 (variantă nouă, 1960
  “Fondul principal al limbii române”, București, Editura Științifică, 1957
“Introducere în lingvistică”, București, Editura Științifică, 1958 (ed. a II-a, 1965; 1972)
“Evoluția limbii române. Privire sintetică,” București, Editura Științifică, 1963
“Etimologii românești”, București, Editura Academiei, 1966
“La romanité du Roumain”, București, Editura Academiei, 1965
“The Romance Character of Romanian”, București, Editura Academiei, 1965
“Nume de persoane”, București, Editura Științifică, 1965
  “Tendințele actuale ale limbii române”, București, Editura Științifică, 1968
“ Scrieri de ieri și de azi”, București, Editura Științifică, 1970
“Puțină... aritmetică”, București, Editura Științifică, 1971
“Nume de locuri”, București, Editura Științifică, 1972
  “Lingvistica pe înțelesul tuturor”, București, Editura Enciclopedică, 1972
“Gramatica azi”, București, Editura Academiei, 1973
“Mic tratat de ortografie”, București, Editura Științifică, 1979
“Alte etimologii românești”, București, Editura Academiei, 1975
“Capcanele limbii române”, București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1976
“Dicționar de cuvinte călătoare”, București, Editura Albatros, 1978
“Cuvinte înrudite”, București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1980
“Dicționar al greșelilor de limbă”, București, Editura Academiei., 1982
  “Puțină gramatică”, I-II, București, Editura Academiei, 1987
“Ortografia pentru toți”, București, Editura Teora, 1995
"Capcanele limbii române”

Am ramas într-adevar surprinsă de lectura carții "Capcanele limbii române" în care autorul
Alexandru Graur pune sub lupa greșeli de limbă din diverse categorii.
Cartea cuprinde 103 pagini pe parcursul cărora se prezintă degradarea limbii ce ia amploare pe zi
ce trece, greșeli provocate de cunoașterea superficială a unei limbi străine, cuvinte înțelese gresit
din context, etimologii populare, dar și o mare varietate de pleonasme.
Cartea "Capcanele limbii române" scrisă de academicianul Alexandru Graur a fost tiparită la
Editura Științifică și Enciclopedică București în anul 1976.
S-a răpandit termenul "capcane" pentru a denumi păcalelile suferite de cei care cred că ei cunosc
bine o limbă straină, dar în realitate o stăpânesc superficial, adevarul e că nu e vina cuvintelor, ci a
vorbitorilor, care nu sunt bine informați. Foarte adesea avem de-a face cu unele cuvinte care, în
două limbi,au aceeași origine, dar au căpătat alte nuanțe în fiecare dintre cele doua limbi.
*Greșeală și corectitudine:
Oamenii sunt obligați să introducă necontenit modificări în limbă,se elimină unele elemente ale
limbii din trecut, pentru că nu le mai corespunde nimic din viata de azi. Pentru un lingvist, greșeala
este orice abatere de la normele limbii ,de la sistemul ei de funcționare.
O greșeală grosolană care s-a generalizat și pe care nimeni nu a semnalat-o pana acum este
repriza I în întâlnirile sportive: este limpede că sensul originar al cuvantului repriză este reluare,
deci nu poate denumi decat părțile care urmează după prima pauză. O greșeală majoră este și în
cazul magazinelor cu autoservire care au pus pe firme si autodeservire neținând cont ca deservire
înseamnă "servire cu zel".
Vocabularul e pe cale de a deveni international, deoarece toate noțiunile noi poartă același nume în
mai toate limbile.
*Greșeli provocate de cunoasterea superficiala a unei limbii straine:
Perfecționarea mijloacelor de comunicare face ca din ce în ce mai mult marea masă a
populației, în toate țările, să aibă cunoștințe sumare cu privire la limbile de mare circulație, astfel
ajungem să accentuam greștit inițialele cuvintelor: zicem greșit niu'iorc în loc de niu io'rc,knock out
trebuie citit nokaut nu knokaut. Se fac greseli si la nume frantuzesti (mulți pronunță san în loc de
sand ,standal în loc de stendal) etc, și unele nume spaniole provoacă complicații (sevili-a in loc se
sevila ).
Al doilea tip de greseli pornește de la faptul că se aplică unei limbi, reguli de pronunțare
aparținând altei limbi(se pronunță cu ș în cuvinte englezești ca spicher,spray,sprint,standard,start),
tot greșit se pronunță și No'băl în loc de Nobe'l,Aifăl pentru feel (Eiffel).
*Greșeli făcute de oameni culți:
Oamenii culți fac și ei astăzi greșeli și poate că în vremea din urmă din ce în ce mai multe.
Multi dintre ei se generalizează sub formă greșită și defectele lor nu pot fi simțite decât de cei care
cunosc istoria limbii.
*Greșeli împrumutate:
Nu toate greșelile care circula pe la noi sunt datorate nouă. Multe greșeli apar la termenii
folosiți în meseriile legate direct de marele public care furnizează clientela și care e amator de
cuvinte bombastice. Sufixul latinesc -ianus adăugat la teme terminate cu -ica,este corect folosit în
derivate de tipul cosmetician, fizician, optician, tehnician, denumind pe cel care practică meseria.
Autobuz, troleibuz sunt cuvinte cunoscute în toată lumea însa puțini oameni știu că ele sunt formate
greșit. În grecește dromos înseamnă "cursă", apoi a ajuns la înțelesul de "drum", pe care l-am
preluat și noi. Deoarece se știe ca -re are, întrealtele, înțelesul de "înapoi", germanii au creat
formula tour und retour pentru "dus si intors", desi tour nu înseamna în franțuzește "dus". S-a mers
apoi mai departe și s-a zis tour pentru prima serie de meciuri într-un campionat.
*Greșeli făcute de specialiști:
Reprezentanții presei oricât ar fi de cultivați nu li se poate cere să cunoască terminologia
tuturor profesiunilor cu care vin in contact. Există în diverse limbii substantive care nu au decât
singular și altele care nu sunt folosite decât la plural, sunt numite singularia tantum respectiv
pluralia tantum, cand e vorba de un singur cuvant trebuie spus singulare , respectiv plurale tantum.
" Același" se zice în latinește idem, dar unii nu bagă de seamă ca idem e masculin și la feminin
ar trebui să spunem eadem; și de aici cred ca ar fi mai corect să scriem în romanește ,același sau
aceași. Oamenii puțin în curent cu stilul științific își închipuie că cf. înseamnă "conform", de aceea
au început să pună substantivul următor în cazul dativ, de exemplu cf.lui Lenin. În ultimul timp
greșeala apare și la unii lingviști.
*Greșeli de accentuare:
Pronunțarea unor cuvinte cu alt accent decât cel originar, fără ca acesta să modifice în vreun
fel înțelesul. Auzim tot mai des, cu accentul pe a: avarie, harpie, în schimb alte cuvinte care ar fi
trebuit să fie pronunțate cu accentul pe radical il muta pe i:baterie, butelie, suburbie.
Se fac numeroase greșeli de accentuare la numele rusești sau bulgărești.
*Schimbări de sunete:
O categorie de greșeli care s-ar părea că a fost învinsă este repetarea consoanei nazale
"n"(indentic,indentitate în loc de identic, identitate). Mai complicată este scrierea și pronunțarea
sunetelor s si z. În mai multe limbi occidentale s între două vocale se pronunță z, așa s-a ajuns la noi
la pronunțarea și scrierea (bazin, a furniza, premiza, regizo, viteza).
Cuvântul filozof, forma sa originară fiind filosof. Odată cu influiența apuseană, s-a răspandit
pronunțarea cu z, ca în franceză sau germană, care s-a generalizat, ceea ce a dus și la scrierea cu z,
impusă de normele actuale.
*Neologisme stâlcite:
Necunoașterea sau cunoașterea insuficientă a unor limbi străine provoacă adesea greșeli de
pronunțare. Iata și două cuvinte de origine franceză : tirbuson din fr. tire-bouchon și transperant,
care se pare că s-a generalizat deși originalul admis este transparent.
*Etimologii populare:
Vorbitorii modifică forma cuvintelor pentru a le insera în familii cu care ele nu au avut
nimic de-a face la origine, este ceea ce se numește o etimologie populară. Se aude uneori
brusculada în loc de busculada, cardasie transformat în cârdasie, filigran devine în gura unora
filigram. S-a creat forma hibridă plancarda din pancarda și placarda. Fortuit înseamnă în mod
întâmplător, însa mulți consideră că el înseamnâ a forța. Pacient înseamnă "cel care suferă" însă a
ajuns să însemne "judecator de pace",temere în latineste înseamnă "orbește" iar temerar este cel
care "vădește un curaj orb", dar mulți îl amestecă cu a se teme.
*Cuvinte înțelese gresit din context:
Foarte adesea, când auzim un cuvant pentru prima oară,ne dam seama aproximativ de
valoarea lui din cauză că am înțeles cuvintele înconjuratoare.
Ambiant este "ceea ce înconjura", deci ambianța este "mediul înconjurator", fiind folosit
adesea cu sens pozitiv unii au ajuns să creadă că înseamnă acord, înțelegere, armonie.
A comemora înseamna "a readuce în memorie","a pomeni", însa acum se zice aproape numai
"comemoram 100 de ani de la Razboiul pentru Independență", deși ar fi trebuit să fie clar că nu
comemoram anii, ci razboiul.
Dilema este "o situație cu două ieșiri, ambele dezagreabile", însa unii l-au înțeles ca egal cu necaz,
fără să fie nici o alternativă.
Prestanța înseamnă "ținută impunătoare", pe când prestigiu se numește "strălucire morală,glorie",
din cauză că ambele au fost create cu prefixul -pre, au ajuns să fie confundate.
Versiune , în anumite contexte, este egal ca înțeles cu varianta,de aceea unii și-au închipuit că
versiune înseamnă și minciună și astfel ajunge să se folosească în contexte cu înteles total greșit.
*Cuvinte confundate cu altele:
Aceasta este situația lui conjectura si conjunctura, ambele de origine latină, dar de la radăcini
diferite, primul e din aceeași familie cu proiect, iar al doilea cu conjuncție. A releva înseamnă "a
scoate în relief" iar revela este "a dezvălui", astăzi aceste două verbe sunt adesea confundate între
ele.
 *Termeni pretențiosi:
Foarte multe dintre greșelile făcute au ca principal motiv folosirea unor termeni pretențioși
de către vorbitor.
A consuma este "a desființa prin întrebuințare", mai adesea se folosește cuvantul pentru
băutură și mâncare, astfel s-a ajuns a se spune a consuma în loc de a bea, chiar daca nu e vorba de a
lasa recipientul gol.
Oamenii cu mai putină cultură au socotit ca a prefera este tot una cu a dori, defapt a prefera
implica o alegere.