Sunteți pe pagina 1din 457

„Începerea şcolilor, faptul că oamenii vin din concediu şi au o interacţiune

mai mare şi rişti să crească numărul de infecţii, mai ales că va veni sezonul
rece la un moment dat şi nu vom avea doar COVID, vom avea virusurile
gripale, toate virusuri cu transmitere pe cale respiratorie. Nu contează ce fac
în prima zi, contează toată perioada în care cei mici vor fi în colectivitate.
Aici discutăm despre regulile de igienă, inclusiv spălatul mâinilor cu apă şi
săpun. Este foarte important ca atunci când cel mic are o simptomatologie
acută să nu fie adus în colectivitate. Dacă totuşi este deja acolo, să fie izolat
cât se poate de repede, pentru că există riscul unor focare", a afirmat, pentru
AGERPRES, medicul Adrian Marinescu.

Potrivit acestuia, în momentul în care copilul prezintă o simptomatologie

„zgomotoasă" trebuie să se ia legătura cu medicul astfel încât cel mic să
fie monitorizat corect.

S-ar putea să vă placă și