Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Arhiva Comitetului Politic Executiv al CC al PCR înregistrează în 31 decembrie
1980, cu numărul 3697, o Scrisoare primită de Cancelaria CC al PCR în 2 iulie
1980 cu numărul 2734. Aparent, o misivă anodină, una dintre acelea care vin
cu miile la Comitetul Central al Partidului din credinţa că acolo, în clădirea din
Piaţa Republicii, prin faţa căreia circulaţia e oprită, s-ar afla Biroul de
Audienţe al lui Dumnezeu. Care Dumnezeu, cu secretară şi telefon, poate
rezolva pe loc şi iremediabil probleme de divorţ, de butelii, de şefi care te
persecută, de soţii necredincioase şi de vecini care ascultă posturi de radio
interzise.
Scrisoarea, intrată la 2 iulie 1980, nu e însă una dintre aceste epistole obişnuite.
E o scrisoare fundamentală pentru dezlegarea enigmei numite 23 august 1944 şi,
prin asta, un text important pentru istoria modernă a ţării. Merită s-o
reproducem în întregime. Cu atât mai mult cu cât, de la adresă până la
iscălitură, ea ne dezvăluie în expeditor un anume tip de om:
În ziua de 24 august 1944, casa regelui unde fusese reţinut Antonescu a fost lovită
cumplit de câteva bombe în timpul raidurilor aviaţiei hitleriste şi transformată în
ruine. Între două bombordamente, împreună cu militarul care-l văzuse pe Antonescu
scriind, am găsit printre dărâmături o agendă pe anul 1930 a fostului rege Carol al II-
lea, în care I. Antonescu făcuse aceste însemnări, de fapt testamentul său politic.
Asupra valorii politice a acestor însemnări las la latitudinea factorului de decizie să
hotărască. Prezentându-vă Dumneavoastră acest document, vreau să subliniez încă o
dată ataşamentul meu faţă de Patrie, Partid şi faţă de Dumneavoastră, tovarăşe
Comandant suprem.
Suntem însă într-un alt climat decât cel din anii stalinişti. Asta explică de ce
generalul a îndrăznit să dezvăluie că deţine un asemenea document. În alte
vremuri, Însemnărilear fi trecut drept material contrarevoluţionar, a cărui
păstrare se pedepseşte cu ani grei de închisoare. Acum, generalul Gh.
Teodorescu poate mărturisi Secretarului General al Partidului că deţine un
document de-al Mareşalului Antonescu. Iar Secretarul General, în loc să ordone
arestarea expeditorului şi, mai ales, percheziţionarea casei acestuia, face un gest
la jumătatea drumului dintre ce-ar fi făcut un preşedinte într-o democraţie şi ce-
ar fi făcut un satrap comunist într-o dictatură stalinistă. Răspunzând invitaţiei
din finalul Scrisorii, dă indicaţii ca originalul să fie luat şi depus la Arhivele
Militare, la fondul indisponibil până şi cercetătorilor. Copia e, la rându-i, trimisă
la Arhiva Comitetului Politic Executiv al CC a PCR şi înregistrată în aceeaşi zi, cu
acelaşi număr ca şi Scrisoarea.
Din 1980 şi până în 1989, nici originalul şi nici copia nu există pentru istorici şi,
cu atât mai puţin, pentru marele public. În 1988 Gheorghe Buzatu publică la
Editura ştiinţifică şi enciclopedică volumul „Din istoria secretă a celui de-al
doilea război mondial”.E una din acele cărţi ostentativ de specialitate pentru ca
autorul să spune adevăruri altfel interzise. Capitolul 13, intitulat „Tentative
diplomatice pentru desprinderea României din Axa fascistă”, foloseşte
momentul drag propagandei comuniste pentru ca, sub sintagma „Axa fascistă”,
să dezvăluie amănunte senzaţionale privind negocierile de la Stockholm dintre
Mareşal şi ruşi. Drept Anexă a reprodus un amplu document descoperit în
Arhivele Naţionale din Washington, redactat în noiembrie 1945 de Reber Samuel
despre tratativele din capitala Suediei cu titlul „Negocierile româno sovietice de
la Stockholm decembrie 1943-august 1944”.Textul ar fi fost imposibil de tipărit
într-o altă lucrare decît una de specialitate. Sub această acoeprire nimic n-ar fi
putut împiedica apariţia Documentului care se afla de opt ani în Arhive, la secret
însă. Dacă ar fi ştiut de el, Gheorghe Buzatu s-ar fi dat peste cap să-l publice sau
cel puţin să-l citeze.
* Un text publicat pentru prima dată, scris în agenda regelui Carol al II-lea *
Mareşalul era arestat şi n-avea să mai fie liber niciodată * Şeful gărzii
Palatului regal recuperează manuscrisul, pe care, după 50 de ani, îl
încredinţează ziarului «Românul» * În pagina a doua, prima parte a serialului
nostru...“
Sub textul strident, făcut să ridice tirajul, e publicată fotografia primei pagini din
Agendă. Se disting clar luna Mars, şi ziua 6 Jeudi, ceea ce înseamnă că
Mareşalul a găsit file libere începând cu 6 martie 1930. La vremea respectivă,
proprietarul de drept al Agendei, Prinţul Carol, se afla la Paris. Aşa se explică
datele în limba franceză. Dincolo de exagerarea cu iz de neadevăr („Şeful Gărzii
Palatului Regal recuperează manuscrisul pe care după 50 de ani îl
încredinţează ziarului «Românul»), momentul e crucial pentru înţelegerea lui
23 august 1944. Însemnările din celulăajung, în fine, la marele
public. „Românul”, „Săptămânal independent de opinie şi informaţie liberă”,
e o publicaţie de tendinţă naţionalistă. Având ca motto versul eminescian „Ce-ţi
doresc eu ţie, dulce Românie”, săptămânalul, condus de Ioan Petcu se ocupă de
trecut sub semnul tezei de polemică implicită – că perioada postdecembristă a
adus cu sine o vădită tendinţă de deznaţionalizare. În planul politicii
prezente, „Românul“e o gazetă pro Putere, pro-FSN, pro-Iliescu.
Publicarea Agendeiizvorăşte nu numai din nevoia de senzaţional, dar şi din
adversitatea manifestă faţă de Regele Mihai, la vremea respectivă identificat
drept adversar politic al lui Ion Iliescu.
Textul iscălit acum de generalul Teodorescu reia în linii mari povestea din
Scrisoarea adresată lui Ceauşescu. Necesităţi ţinând de gazetărie îl fac însă să
scrie (cu ajutorul redacţiei) un text coerent, debutând cu situarea în contextul lui
23 august 1944:
„Aşa după cum se ştie, în după amiaza zilei de 23 august 1944, mareşalul Ion
Antonescu, însoţit de Mihai Antonescu, veniţi în audienţă la rege, au fost arestaţi şi
închişi într-o cameră safé, la etajul Casei regelui (aceasta se găsea în grădina
palatului), pe locul unde este acum sala de spectacole. Despre ce s-a discutat în această
audienţă la care au participat pe lângă Ion şi Mihai Antonescu, generalul Sănătescu
şi fostul rege, nu s-a ştiut până acum nimic. În afară de unele declaraţii ale fostului
rege şi multe neadevăruri scrise de fostul adjunct regal Emilian Ionescu în nişte cărţi
publicate prin anii 80 până acum nu s-a cunoscut adevărul. Singurul care a scris ce s-
a întâmplat în acea zi la fostul palat regal a fost însuşi Ion Antonescu”.
Faţă de Scrisoarea către Comandantul Suprem, obligată la stilul de raport cazon,
textul din „Românul”aduce amănunte interesante privind felul în care
Mareşalul a ajuns să-şi pună pe hârtie Însemnările:
Pe la orele 21.00 la cererea lui Ion Antonescu de a i se deschide uşa camerei în care era
închis, aceasta fiind fără aerisire şi de dimensiuni foarte mici (2/3 m), cei doi arestaţi
au fost lăsaţi să iasă din cameră şi să respire un aer mai răcoros, în acea zi fiind foarte
cald. La un moment dat, Ion Antonescu a luat un carnet dintr-un raft cu multe cărţi
şi manuale, a cerut un creion soldatului care-l păzea şi, aşezat pe scaun, cu carnetul
pe genunchi a scris timp de o oră – după care a pus carnetul, cu coperţi roşii, la loc de
unde l-a luat”.
I-am arătat Regelui că de aproape 2 ani d-l Mihai Antonescu a căutat să obţină de
la anglo-americani asigurări pentru viitorul ţării şi i-am afirmat cu această
ocazie că, dacă aş fi găsit înţelegere, şi aş fi putut găsi înţelegere pentru
asigurarea vieţii, libertăţilor şi comunităţii istorice a acestui nenorocit popor, nu
aş fi ezitat să ies din război, nu acum, ci chiar de la începutul conflictului
mondial, când Germania era tare.
D-lui Clodius i-am vorbit în faţa d-lui M. Antonescu pe un ton răspicat şi i-am
amintit că, atât prin d-l M. Antonescu acum câteva luni, cât şi în februarie, la
ultima întrevedere, am arătat Germaniei că dacă frontul nu se va meţine pe linia
Tg. Neamţ – Nord Iaşi – Nord Chişinău – Nistru, România va căuta soluţia
politică pentru terminarea războiului.
I-am arătat d-lui Clodius că nici o ţară şi nici chiar Germania, nu ar putea
continua războiul în caz când jumătate din teritoriul ei ar fi ocupat şi ţara total la
discreţia ruşilor.
I-am răspuns că eu, fiind exponentul unei revoluţii care m-a adus, fără să o fi
pus eu la cale sau să fi avut vreo legătură cu ea – la conducerea Statului, dându-
mi mandatul să reconstituiesc graniţele ţării, să restabilesc ordinea morală şi să
pedepsesc, aducându-i în faţa Tribunalului Poporului pe acei care adus-o...
catastrofa granieţlor şi prăbuşirea dinastiei. Cum ţara îmi impusese şi pe
legionari şi mai târziu şi războiul, pentru a legaliza actele mele, am cerut
aprobarea ţării pentru faptul că schimbasem prin luptă regimul legionar pentru
trădările sale şi, pentru că intrasem în război în aclamaţiile şi cu asentimentul
întregii naţiuni, trecusem, forţat de operaţiuni, şi Nistrul.
Ţara, prin câte 3 milioane de voturi, mi-a dat dezlegare şi a aprobat tot ce eu
făcusem.
I-am adăugat că, după părerea mea, făcând acest act, putem pierde beneficiul
Chartei Atlanticului, în care Roosevelt şi Churchill s-au angajat printre altele „să
nu recunoască nici o modificare de frontieră, care nu a fost liber consimţită”.
Azi a semna propunerea Molotov însemnează a lăsa mari riscuri pentru viitorul
ţării în ceea ce priveşte graniţele ţării.
b) să bag ţara pentru vecie robie, fiindcă propunerile de armistiţiu conţin şi
clauza despăgubirilor de război neprecizate, care, bineînţeles, constituie marele
pericol, fiindcă drept gaj al plăţii lor, ruşii vor ţine ţara ocupată nedefinit. „Cine,
am spus d-lui Mihalache, îşi poate lua răspunderea acceptării acestei porţi
deschise, care poate duce la robia neamului?”
c) a treia clauză, şi cea mai gravă, era aceea de a întoarce armele în contra
Germaniei.
Notez că, atunci când mi s-a[u] propus acestea, situaţia militară a Germaniei,
deşi slăbită, era totuşi încă tare.
e) în sfârşit, propunerile Molotov mai conţineau şi clauza care ne impunea să
lăsăm Rusiei dreptul de a pătrunde pe teritoriul României oriunde va fi necesar
a izgoni pe nemţi din ţară. Adică, sub altă formă, prezenta ocupaţiunerusească
cu toate consecinţele ei.
D-l Brătianu urma să-mi aducă adeziunea scrisă înainte de audienţa mea la rege,
fiindcă voiam să merg la această adeziune cu hotărârea luată, adică să-i pot
afirma că, dat fiind faptul că s-a realizat unirea politică internă, îmi pot lua
angajamentul să încep tratativele de pace.
Cum regele spunea ca aceste tratative să înceapă imediat, d-l Mihai Antonescu i-
a spus că aşteaptă răspunsuri de la Ankara şi Berna prin care dorea să obţină
consimţământul Angliei şi Americii de a trata cu Rusia. Aceasta, fiindcă
Churchill, în ultimul său discurs, a spus, vorbind despre România, că această
ţară va fi în „curând la discreţia totală a Rusiei”, ceea ce era un avertisment că
vom fi atacaţi în forţă şi că vom fi total la discreţia lor şi că va trebui să tratăm
mai întâi cu ruşii.
Acest „mai întâi”, legat şi cu alte indicaţii pe care le-am avut pe căi serioase, a
determinat pe d-l M. Antonescu să arate regelui că este o necesitate să mai
aştepte 24 de ore, să primească răspunsurile pe care le aşteaptă şi după aceea va
intra în tratative.
În acest moment, regele a ieşit din cameră, scuzându-se faţă de mine, şi discuţia
a continuat câtva timp cu generalul Sănătescu, „acesta” revenind cu afirmarea că
va aduce el adeziunea scrisă a d-lor Maniu, Brătianu şi Titel Petrescu.
Regele a trecut în spatele meu urmat de soldaţi, unul din soldaţi m-a prins de
braţ pe la spate şi generalul Sănătescu mi-a spus:„D-le mareşal, sunteţi arestat
pentru că nu aţi vrut să faceţi imediat armistiţiul”.
După aceea, bruscat, am fost scos din cameră pe culoar, unde o bestie de poliţist
mi-a spus să scot mâna din buzunar, ceea ce am refuzat. După aceea, împreună
cu d-l Mihai Antonescu, am fost băgat, la ora 17, într-o cameră „Safe” Fichet şi
încuiaţi cu cheile.
După 2 ore s-a deschis uşa şi ni s-au oferit două scaune aduse din afară.
Nu s-a avut nici decenţa de a se da aceste camere, celulă, cel puţin aspectul
curat. Este plină de praf şi într-o dezordine organizată.
Iată cum a ajuns un om, care a muncit 40 de ani ca un martir, pentru ţara lui,
care a salvat-o de 2-3 ori de la prăpastie, care a scăpat de la o teribilă răzbunare
pe membrii dinastiei, care a luat jurământul tânărului rege în strigătele
mulţimii, care îmi cerea să dau pe toţi din Palat pentru a fi linşaţi şi care a servit
timp de 4 ani, cu un devotament şi cu o muncă de mucenic armata înfrântă, ţara
şi regele ei.
Istoria să judece.
23.VIII.1944
Scris în celulă.