Lista celor 200.

Elitele colaboraționiste cu Securitatea

Madalin Hodor | 17.04.2018

Publicarea listei „colaboratorilor aflați în legătura“ unității aparținând

Securității statului care se ocupa de migrația românească a generat
polemici, atacuri, manipulări. Este o listă a Securității, nu a lui Mădălin
Hodor. La 30 de ani de la revoluție ar trebui totuși să aflăm adevărul despre
elitele colaboraționiste și rolul lor.

SHARE 12

PE ACEEAȘI TEMĂ

1
Există o singură cale: desecretizarea și predarea către CNSAS a dosarelor aflate
la Serviciul de Informații Externe (SIE). Revista 22 cere public tuturor
instituțiilor implicate în procesul deconspirării Securității să facă demersurile
legale în vederea clarificării subiectului colaboratorilor Centrului de Informații
Externe (CIE), a căror protejare nu-și mai are rostul. Facem apel la societatea
civilă să susțină acest demers. (Revista 22)

Lista integrală a celor 200 de colaboratori ai UM 0225 din DSS. ( document

complet, CLICK AICI )

În februarie 1985, generalul-locotenent Aristotel Stamatoiu, şeful Centrului de

Informaţii Externe, a emis un ordin prin care le cerea tuturor unităţilor
subordonate să-şi actualizeze situaţia surselor aflate în legătură şi să transmită
datele lor complete către UM 0503 (Cartoteca CIE). Drept urmare, la 13 mai
1985, UM 0225, unitatea care se ocupa de „contracararea acţiunilor ostile RSR
desfăşurate de centrele de propagandă din străinătate“, a emis un tabel conţinând
numele colaboratorilor pe care îi avea în legătură la acea dată, tabel pe care l-a
înaintat, conform ordinului, către UM 0503. Lista celor 200 de colaboratori a fost
publicată pe site-ul revistei 22 săptămâna trecută.

Despre UM 0225 din cadrul fostului Departament al Securităţii Statului se ştiu foarte
puţine. Nu s-a scris mai nimic în toţi aceşti ani şi nu fără motiv, pentru că, sub
enigmaticul indicativ, s-a ascuns, înainte de 1989, una dintre cele mai nocive
unităţi ale spionajului comunist. Spun „spionaj“ pentru că, în conformitate cu
organigrama Securităţii, unitatea făcea parte din Centrul de Informaţii
Externe (CIE sau UM 0544). Nu ar trebui totuşi să vă lăsaţi păcăliţi de titulatura
simandicoasă (în cazul în care vă număraţi printre cei care cred că spionajul
ceauşist era altceva faţă de Securitatea internă), căci atribuţiile ei de serviciu nu
aveau deloc legătură cu spionajul. Aveau în schimb legătură cu poliţia politică. În
ceea ce priveşte natura activităţii desfăşurate de ofiţerii care lucrau acolo, singura

2
deosebire faţă de ceea ce făceau colegii lor de la direcţiile interne consta în faptul
că „ţintele“ nu erau românii din „marele penitenciar RSR“, ci aceia care reuşiseră să
fugă din el. Emigranţii. Cei care îl „necăjeau“ pe Ceauşescu, cu precădere în anii
’80, „defăimând realizările patriei noastre socialiste“ (ca să folosesc o sintagmă
clasică readusă, iată, astăzi, din nou la modă). Tocmai de aceea unitatea era
cunoscută sub titulatura „Brigada Emigraţie“ sau chiar, şi mai explicit, „Brigada
Antiemigraţie“. Cu accentul pe „anti“.

Deşi a căpătat indicativul 0225 în 1978 (indicativ sub care a funcţionat până în
1989), unitatea şi „linia ei de preocupare“ nu erau deloc noi. Emigraţia română a
fost obsesia constantă a regimului comunist încă de la instaurarea lui, motiv
pentru care unităţile Securităţii care se ocupau de anihilarea ei au fost tot timpul
considerate partea cea mai importantă a instituţiei. Fuga lui Pacepa din 1978 a
determinat necesitatea reorganizării întregului „spionaj“ comunist şi astfel din
fosta Brigadă „F“ (V3) a DIE (Direcţia de Informaţii Externe) au fost desprinse
sectoarele 1-3, care au constituit nucleul noii unităţi. Ea va figura în
organigrama CIE sub numele de „Secţia a IV-a Emigraţie“. Conform notei interne nr.
00425/28 aprilie 1980, ca urmare a „orientărilor“ primite de la Nicolae Ceauşescu,
unitatea s-a aflat de la data respectivă sub coordonarea directă a celebrului
Nicolae Pleşiţă (general-locotenent, adjunct al ministrului de Interne şi şef al CIE), o
dovadă a importanţei acordate „preocupărilor“ ei. Care au fost „faptele de arme“
ale lui Nicolae Pleşiţă de-a lungul carierei sale în fruntea CIE nu cred că mai trebuie
să amintesc. Atentate cu bombă, bătăi administrate dizidenţilor prin intermediul
unor grupări mafiote şi ameninţări cu moartea la adresa celor care îl criticau din
străinătate pe Ceauşescu. Deşi nu era implicată direct în executarea acestor acte
de terorism internaţional, UM 0225 şi agenţii ei au jucat un rol foarte important.
Informaţiile obţinute de colaboratorii unităţii în timpul misiunilor din exterior
(schițe ale caselor unde erau invitaţi cu inima deschisă, rutina zilnică a
„prietenilor“, planurile de viitor ale acestora, starea psihică, informaţii despre
membrii familiei etc.) au fost exploatate din plin în conceperea planurilor de
anihilare a „emigraţiei ostile“.

3
„Brigadierii“ pe urmele lui Tismăneanu, Botez și Tudoran

Pentru o mai bună înțelegere a naturii activităților acestei unități și pentru că în

spațiul public au apărut tot felul de speculații în legătură cu această chestiune,
citez, pentru clarificare, câteva fragmente dintr-un document din 24 iunie 1989,
anume un Plan de muncă pe trimestrul IV/19891 al Secției II (Spațiul America de Nord
și de Sud).

În „strânsă colaborare“ cu UM 0225, Secția a II-a a CIE trebuia ca, până la termenul
de 31 decembrie 1989, să „obțină date și informații în vederea inițierii de activități de
contracarare a acțiunilor preconizate de unii intelectuali români dușmanistabiliți
în SUA,Mihai Botez, Dorin Tudoran, Vladimir Tismăneanu. Inițierea, în
colaborare cu UM 0225, de măsuri vizând cunoașterea activităților preconizate
deMaria Manoliu Manea [n. 1934, Galați, lingvistă americană de origine română,
stabilită în SUA în 1979, aleasă membru de onoare al Academiei Române, n.n.] în
cadrul Academiei Româno-Americane și realizarea în continuare de activități specifice
care să contribuie la diminuarea preocupărilor de natură politică și dezvoltarea
acțiunilor de popularizare a culturii românești. Vor fi luate măsuri pentru depistarea și
folosirea canalelor de legătură ale acestor elemente de vârf ale emigrației reacționare
cu persoane din țară, concomitent cu instruirea și trimiterea de surse în exterior pentru
a-i determina să renunțe la activitățile ostile și de a contribui la popularizarea în SUA a
valorilor culturale și istorice românești. (...) Se va acționa pentru aprofundarea unor
date referitoare la intențiile STRĂINULUI [numele de cod folosit de Securitate în
urmărirea Regelui Mihai I, n.n.] de a se lăsa angrenat în acțiuni ostile organizate în
SUA, în vederea prevenirii și contracarării acestora. (...) Împreună cu UM 0225 se
va acționa pentru a se asigura verificarea complexă și pregătirea specifică a lectorilor
români care urmează să fie trimiși la universități de prestigiu din SUA în vederea
susținerii de cursuri privind istoria și cultura României, astfel încât aceștia să
desfășoare activități de popularizare și contracarare a manifestărilor ostile
desfășurate în SUA de cercuri potrivnice“.

4
Din acest plan, a cărui îndeplinire a fost întreruptă temporar de Revoluția din
decembrie 1989, rezultă cât se poate de clar cu ce se ocupa UM 0225 și care erau
liniile sale de activitate.

Alte nume din lista celor 200

„Tabelul cuprinzând colaboratori care sunt în legătura unităţii noastre“ conține, pe

lângă numele publicate în primul articol, care au stârnit atâtea controverse, Ioan
Aurel Pop, Cornel Nistorescu, Adrian Vasilescu, Dorel Abraham, Ioan Chiper, Dan
Berindei, Adrian Vasilescu, Ștefan Cazimir, Valentin Păunescu, Sanda Racoviceanu,
Anca Diana Radu, actual ambsador în Columbia, și alte persoane. Focalizarea
exclusivă asupra domnului Ion Aurel Pop a făcut ca multe dintre ele să treacă
neobservate.

Este cazul lui Ion Coja, n. 22 octombrie 1942, Constanța, filolog, Universitatea
București (poziția 42). Fost secretar PCR al Universității București, senator în
legislatura 1992-1996, pe listele PDAR Constanța și membru marcant al
organizației Vatra Românească, este recunoscut prin naționalismul extremist pe
care îl practică. În 2007 a fost dat în judecată de către Federația Comunităților
Evreiești din România (FCER) și Asociația Evreilor Români Victime ale
Holocaustului (AERVH) pentru afirmațiile publice că pe teritoriul României „nu a
existat un Holocaust“.

Un alt exemplu este Silviu Achim, n. 16 ianuarie 1946 în Bistrița, jud. Alba, ziarist
la Scânteia (poziția 5). Într-un articol publicat în Almanahul Cutezătorii din anul 1987
ziaristul scria, referindu-se la răscoalele țărănești din 1907 și citându-l pe Nicolae
Ceaușescu, că „au demonstrat maturitatea politică a țărănimii“ ale cărei aspirații „le-

5
a dat viață orânduirea nouă socialistă, în edificarea căreia țărănimea se afirmă ca o
puternică forță socială, animată de hotărârea de a-și spori necontenit aportul la
înflorirea politicii partidului și statului nostru, la progresul și prosperitatea patriei
socialiste“.

Ștefan Cazimir, n. 10 noiembrie 1932, București, celebrul filolog și fondatorul nu

mai puțin celebrului Partid Liber Schimbist, figurează și el pe listă (poziția 40).
Partidul său a fost în realitate una dintre formațiunile politice create de FSN în
1990 pentru a canibaliza opoziția și pentru a obține o majoritate confortabilă în
primul parlament postdecembrist. De altfel, Partidul Liber Schimbist a dispărut în
1996, nereușind să treacă noul prag legal care prevedea un număr minim de
10.000 de membri. Ștefan Cazimir și-a continuat, firesc, activitatea politică în
cadrul PSD.

La poziția 44 se găsește sociologul Ștefan Costea, n. 30 octombrie 1930, com.

Șeitin, jud. Arad, profesor universitar și membru al Senatului Universității „Spiru
Haret“ București. Între 1992-1996 a ocupat funcția de prorector, iar între 1997-
2010 pe cea de director al Departamentului pentru Pregătirea Personalului
Didactic.

Dolphi Drimer, n. 16 octombrie 1934, Iași, inginer la Institutul Politehnic București,

se găsește la poziția 56. Fondatorul învățământului privat postrevoluționar, despre
care în mediile intelectuale se ştie că a fost principalul inițiator al „fabricilor de
diplome“ cu care ne luptăm astăzi, a fost primul rector al Universității Ecologice din
București.

Despre Ion Deaconescu, n. 7 martie 1947, com. Logrești, jud. Gorj, filolog și lector
de limba română la Skopje, chiar ziarul Cotidianul (câtă ironie!) scria în ianuarie
2013, atunci când a fost numit director al ICR Târgu Jiu, că fusese trimis în
străinătate de Securitate cu însărcinarea de a „intra în grupul care
superviza [supraveghea este termenul corect, n.n.] diaspora“. Ziarul condus de cel

6
care, în ciuda prezenței pe aceeași listă cu Deaconescu, neagă orice legătură cu
Securitatea dezvăluia că „În Iugoslavia, Ion Deaconescu l-a cunoscut pe Boris
Vișinschi, pe care l-a convins să publice o carte a lui Nicolae Ceaușescu despre Istoria
poporului român în condiții grafice excepționale. Cartea i-a plăcut enorm dictatorului,
care a și consimțit să plătească pentru ea suma de 10.000 de dolari“. Din anul 2002
Ion Deaconescu este profesor universitar la Facultatea de Istorie, Filozofie,
Geografie, Catedra de Științe Politice a Universității din Craiova.

Un alt nume, ignorat complet pe nedrept, este cel care figurează la poziția 110, în
persoana lui Mihai Milca, n. 27 iulie 1950, București, ziarist la Scânteia tineretului.
Dacă numele nu vă spune nimic, atunci cu siguranță vă amintiți de scandalul
îndepărtării lui Horia-Roman Patapievici de la conducerea ICR, în august 2012.
Însuși Liviu Dragnea spunea, prin 2015, în plin congres PSD, că aceasta a fost „o
greșeală care ne-a lăsat răni adânci“. Din „echipa de şoc“ condusă atunci de Andrei
Marga (ale cărui „probleme“ cu Securitate nu le reiau, fiind deja notorii) făcea cu
onor parte și Mihai Milca, numit imediat director al Direcţiei Generale a
Reprezentanţelor în Străinătate. Conferențiar la SNSPA, domnul Milca a fost ataşat
cultural la Ambasada României din Italia şi director al Bibliotecii Române din
Roma (1987-decembrie 1989). Vladimir Tismăneanu („intelectualul
dușmănos“ menționat mai înainte) spunea într-un articol publicat în revista 22 în
octombrie 2010: „În acel moment nu mai funcționau decât două asemenea biblioteci
(mai precis, oficine securist-propagandistice), cea de la Roma si cea de la New York. La
New York a fost trimis istoricul Andrei Busuioceanu. Cei doi directori au fost rechemaţi
imediat după revoluţie. Andrei Busuioceanu a plecat la Washington ca atașat cultural.
A cerut și a primit azil politic în Statele Unite în 1991 pentru că nu mai voia să facă
după revoluție ce făcuse și înainte. Oare ce făcea?“.

La poziția 60 găsim un personaj interesant: Dascălu Nicolae, născut în 1949,

profesor la Institutul „Nicolae Iorga“. După revoluție a lucrat în continuare în institut
în subordinea lui Ioan Chiper (care apare și el pe listă), dar și în Ministerul Afacerilor
Externe. A fost pe rând amasador în Azerbaidjan, post din care a fost rechemat în
2011, în Kazahstan, Kârgâzstan și Tadjikistan. Interesant este că, după

7
înființarea CNSAS, Dascălu și-a schimbat numele în Ureche, sub acesta activând ca
ambasador.

Să mai spun că Asociația România, înființată de Securitate şi menționată la articolul

27 din Regulamentul-cadru de organizare şi funcţionare a Centrului de Informaţii
Externe pe care l-am publicat în primul material, s-a transformat în anul 1990
în Institutul Cultural Român prin HG nr. 354/1990?

Misterul lui „NU“ din dreptul lui Ioan Aurel Pop

Una dintre principalale linii de atac care a vizat tabelul publicat de mine s-a referit
la contestarea lui ca document credibil şi la prezenţa unor notări înaintea
anumitor nume din el, în special înaintea celui al domnului Pop.

Dacă în privinţa autenticităţii documentului „dovezile“ sunt o însăilare ridicolă de

teorii circumstanţiale („nu este scris de mână“, „are multe ştersături“, „se ştie [de
unde se ştie?] că numele se transmiteau codat“) şi zero expertiză, în situaţia
acelui „NU“ din faţa numelor lucrurile stau aparent altfel. Doar aparent.

Fără să intru prea mult în detalii, susţin cu tărie că este exclus, repet, exclus,
ca UM 0225 să fi trecut pe listă colaboratori ai săi pe care să-i trimită spre
înregistrare în cartotecă şi abia ulterior (căci este evident că notarea este
ulterioară) să revină asupra lor pentru a spune că nu sunt de fapt colaboratori.
Dacă persoanele în cauză nu erau colaboratori, nu ar fi fost trecuţi pe listă de la
bun început, ci pe lista celor care urmau să fie scoşi din evidenţă (cum vom vedea
în cea de a doua parte a documentului). Deci notarea nu are legătură cu situaţia
lor din momentul emiterii listei, ci cu una ulterioară.

8
În sprijinul argumentului aduc chiar declaraţia domnului Ioan Aurel Pop, care a
spus că îşi aminteşte despre predarea „în perioada 1985-1987“ a câtorva articole
de popularizare a istoriei noastre „pentru o publicaţie a emigraţiei româneşti din
Germania“. Având în vedere că, aşa cum amplu a demonstrat în ultima sa postare
publică, domnul Ioan Aurel Pop nu a fost un disident (lucru pentru care şi-a cerut
scuze, deşi nu i-a luat nimeni în nume de rău decizia), singura variantă în care
articolele domniei sale puteau ajunge în astfel de publicaţii era cea care
presupunea aprobarea UM 0225. Dacă domnia sa va face un efort de memorie şi
îşi va aminti numele publicaţiei germane (avea aceasta binecuvântarea Securității
pentru promovarea naționalism-comunismului?), poate ne vom edifica împreună
asupra misteriosului motiv pentru care ofiţerii de la Brigada Antiemigraţie au decis
să-l treacă pe listă.

Câteva precizări

Prima precizare ține de ieșirile publice și de replicile date de unele dintre

persoanele care se regăsesc în lista pe care am publicat-o. Profitând de faptul că
am prezentat documentul în varianta lui originală, implicit cu titlul lui (care este,
fără dubii, cel de „Tabel cuprinzând colaboratori care sunt în legătura unităţii
noastre“ și nu este intitulat, așa cum au sugerat unii, „Listă de lucru“ sau „Tabel de
colaboratori, dintre care unii nu sunt de fapt colaboratori“), precum și de confuzia
care există în spațiul public referitor la termenii folosiți și natura lor juridică, atât
cei menționați, cât și susținătorii dânșilor încearcă obsesiv să ducă subiectul spre
negarea evidenței. Argumentul principal (susţinut cu prezentarea adeverințelor
eliberate de CNSAS) este că nu au dat angajament, nu au furnizat note informative
și că, în absența acestor dovezi, publicarea listei nu este altceva decât o operă de
denigrare. Exclud apărarea cu „nu am ieşit din ţară“, deoarece, aşa cum arătat, nu
era neapărat nevoie să ieşi din ţară ca să slujeşti Brigada Antiemigraţie.

9
Revenind la susţinerea inexistenţei angajamentului şi a notelor informative (ceea
ce, având în vedere că dosarele de la CIE nu au fost predate la CNSAS, nu este nici
sigur, nici exclus), ea ar fi perfect întemeiată dacă eu aș fi afirmat că dânșii sunt
„colaboratori în sensul legii“, adică întrunesc acele elemente din OUG nr.
24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, aprobată cu
modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008, care să permită trimiterea lor în
instanță și obținerea unei decizii de colaborator. Or, eu nu am făcut așa ceva, ci
am publicat, cum cred că a putut toată lumea să citească destul de clar din titlu,
niște nume care apar pe o listă de colaboratori ai UM 0225 (nu i-am numit eu
colaboratori, ci Securitatea) și am arătat cu ce se ocupa respectiva unitate. Dacă
pot înțelege confuzia în cazul unor persoane mai puțin informate asupra
nuanțelor subiectului, nu pot să cred că istorici, ziariști şi vectori de opinie care se
ocupă de tema deconspirării Securității de ani și ani nu au înţeles despre ce
anume vorbesc. Ba cred că au înțeles exact și că încearcă, așa cum am mai spus,
să manipuleze și să distorsioneze subiectul pentru a bloca urmarea lui firească,
care este tocmai clarificarea acestor documente.

Și dacă este vorba despre distorsionări și manipulări, să vorbim despre cea de a

doua, care este construită direct din prima. Anume, prezentarea dezvăluirilor mele
ca fiind o acțiune legală iniţiată de mine împreună sau în conivenţă cu CNSAS (mai
sunt pe listă revista 22, GDS, Soroş, „statul paralel“, „puterile străine cărora nu le
convine nu ştiu ce“, „Centenarul“ etc.). Atragerea instituției unde lucrez în acest
scandal, în care nu are absolut nicio implicare, în afara faptului că de acolo am
obţinut respectivele documente, vizează două ținte. Prima este cea menționată,
anume transformarea unei întrebări legitime într-o dezbatere juridică încâlcită şi
evident lipsită de finalitate, a doua este legată de solicitările repetate de a fi oprit
să public continuarea listelor și de a fi sancționat „conform Regulamentului
Intern“. Eventual destituit. Și acest demers (dorit cu ardoare şi repetat aproape
zilnic de o parte a presei) este complet lipsit de obiect, deoarece, spre ştiinţa celor
care simt iute nevoia unor condamnări penale (dar nu au simţit aceeaşi nevoie
urgentă de a explica de ce apără securişti în instanţă), nu am obținut și publicat
respectivele liste în calitate de angajat al CNSAS, ci în aceea de cercetător acreditat.
Adică perfect legal, cu toate aprobările necesare obţinute chiar de la CNSAS și fără
să încalc vreo normă „internă“ sau „externă“. Nu există nicio prevedere legală sau

10
decizie a Colegiului care să mă împiedice să beneficiez de aceleași drepturi pe care
le are oricare din cele câteva sute de cercetători acreditați la CNSAS. Mulți dintre
aceștia lucrează și ei în instituţie, solicită documente din arhivă la fel ca și mine și
le publică, la fel ca și mine, unde și în ce formă doresc.

Pot chiar preciza faptul că, în situația de față, calitatea de angajat al instituției nu a
fost nicidecum un avantaj (sau o favorizare, cum au sugerat unii), ci din contra, o
piedică. În ce fel? În felul la care m-am referit succinct atunci când am vorbit
despre faptul că „un etaj al CNSAS deconspiră Securitatea în timp ce altul o apără“.
Pentru că spusele mele au fost interpretate se pare în sens generalizator, din
cauză că nu am fost explicit, revin cu precizarea că m-am referit strict la domnul
Silviu Moldovan, șeful Serviciului Cercetare al CNSAS. Această precizare fiind
făcută, voi reveni asupra subiectului şi a motivului pentru care am făcut această
afirmaţie separat, nefiind aici locul unei demonstraţii extinse.. //

Falimentul României PSD-iste

Prea puțini văd în dominația PSD cauza proliferării dezastrelor. Majoritatea

românilor pare să accepte falimentul țării precum își primea moartea
miorița laie, bucălaie.
Rodica Culcer05.09.2023

SHARE 16

DE ACELAȘI AUTOR

11
„Onoarea nereperată” a UDMR Viitor cu aur țara noastră nu are PSD: vorbe goale
și interese de clan Eșecul moral ca politică națională Politica în vremea prostiei

În decembrie 1989, „România a trecut în mâinile foștilor activiști comuniști și ale

agenților poliției secrete... Astfel, revoluția română nu a fost o transformare, ci o
continuare a vechilor aranjamente sub un nume nou”. În acești termeni evaluează
evenimentele din decembrie 1989 istoricul american de origine polonă Jacob
Mikanowski în cartea sa Goodbye Eastern Europe. An Intimate History of a Divided
Land (Rămas bun, Europa de Est. O istorie intimă a unui ținut divizat), publicată
anul acesta de Editura Oneworld. Poate că nu e nimic nou aici, dar este necesar să
ne amintim periodic cine răspunde pentru situația noastră actuală, de țară
depopulată, periferică în UE, săracă și needucată, cu reformele oprite la jumătatea
drumului, erodată de corupție, condusă de o clică amorală și obsedată să-și
însușească resursele publice. Definim, așadar, din nou PSD ca succesor al FSN,
identificat de Mikanowski drept paravan al foștilor activiști și securiști din 1989 și
devenit azi interfața cercurilor mafiote și a noilor servicii de informații; partidul
responsabil, alături de acoliții săi din PNL și UDMR, de falimentul statului român
care astăzi ne explodează în față.

Explozia stațiilor GPL ilegale de la Crevedia, moartea Alexandrei Ivanov în spitalul

de la Botoșani, accidentul provocat la 2 Mai de o beizadea drogată, mângâiată pe
cap de polițiștii care puteau preveni răul, dar au ales să nu o facă, nu sunt doar
știri senzaționale, cazuri izolate sau erori umane întâmplătoare, ci simptomele
unui stat eșuat, acaparat de PSD și subordonat intereselor acestuia.

Dincolo de moartea Alexandrei Ivanov există morții din incendiul de la Piatra

Neamț și morții de la Colectiv, cum există și incendiile repetate din spitale; dincolo
de accidentul de la 2 Mai, există zeci, dacă nu sute, de copii, tineri și bătrâni uciși
de șoferi drogați și/sau beți, tolerați de o poliție care nu se mai ocupă de mult de
siguranța cetățeanului, ci de interesele șefilor și de protecția interlopilor; dincolo
de explozia de la Crevedia există o încrengătură de complicități instituționale și
politice care au permis funcționarea unor stații GPL ilegale, fără minime măsuri de
siguranță, așa cum tot în nesiguranță funcționează cluburile după Colectiv și cum
au funcționat ani întregi „azilele groazei” sub ochii poliției locale și ai primarilor
PSD, în frunte cu Florentin Pandele. Lui i se alătură azi Ion Doldurea, primarul PSD
din Caracal, mare finanțator al PSD în campania din 2020 și patriarhul unui clan de
tip „caracatiță” mafiotă, potrivit unei prese trezite brusc din amorțire. Cum fiul său,
Ionuț Doldurea, este patronul stației din Crevedia, ne întrebăm cât de mult se

12
bazează PSD pe bani obținuți ilegal, sub oblăduirea instituțiilor de control
populate de oamenii săi.

Efectele dezastruoase ale controlului PSD asupra administrației locale nu se

manifestă doar în fiefurile din sudul țării, ca Olt, Dolj și Teleorman, ci și în Moldova
– de pildă la Botoșani, unde PSD, care domină Consiliul Județean, a numit la
conducerea spitalului unde a murit Alexandra Ivanov un fost lăcătuș mecanic
validat ca politruc de pseudo-instituțiile academice create pentru legitimarea
pseudo-elitei psd-iste. Și tot un CJ condus de PSD a numit conducerea spitalului
din Piatra Neamț, unde au ars de vii opt oameni în secția ATI.

Esența politică a dezastrelor nu mai poate fi ocultată, iar poliția nu face excepție,
deși acolo, la fel ca în justiție, intervin, potrivit presei, și serviciile de informații.
Cum altfel ar fi fost lăsat secretarul de stat Bogdan Despescu, despre care a scris
în detaliu și documentat Spotmedia, să destructureze poliția și să o transforme
într-o tragică glumă proastă? Schimbarea sa stă „în pixul” premierului Ciolacu,
pentru că premierul, nu ministrul de resort, numește secretarii de stat.

Să nu vă așteptați însă ca Marcel Ciolacu să-l demită pe bunul său prieten de

familie din Buzău, căci PSD funcționează după logica loialității de clan (de regulă
mafiot), după cum știm deja din 2001, când a izbucnit scandalul clanului Tarău din
Bihor, pe vremea Rodicăi Stănoiu și a lui Adrian Năstase. Nimic nu s-a schimbat de
atunci, indiferent cine a condus PSD – fie că a fost sofisticatul Adrian Năstase,
plagiatorul Victor Ponta, readus în prim-plan pentru a mai acoperi greutățile de
exprimare ale premierului, penalul Liviu Dragnea, sfertodocta Dăncilă sau
neavenitul Marcel Ciolacu. Toți au jucat cu oarecare abilitate cartea externă,
acceptând cerințele UE și NATO, doar pentru a pretinde apoi exceptarea României
de la normele și standardele UE. Așa fac și acum, când cer Comisiei Europene să
accepte un deficit bugetar de 6,8%, sub pretextul cheltuielilor cu sprijinirea
Ucrainei, deși toată lumea știe că deficitul excesiv se datorează finanțării faraonice
a clientelei plasate în aparatul bugetar și a „specialilor” din justiție, poliție,
jandarmerie și servicii, proastei colectări deliberate a taxelor și impozitelor, și
corupției care a devenit pentru PSD și aliații săi un interes vital.

Scriem, cel puțin în acest spațiu, de ani buni despre nocivitatea PSD pentru
România. Între timp, PSD se menține pe primul loc în sondaje și acaparează tot
mai multă putere și influență. Prea puțini văd în dominația PSD cauza proliferării
dezastrelor. Majoritatea românilor pare să accepte falimentul țării precum își

13
primea moartea miorița laie, bucălaie. Cum de nu avem o opoziție politică
semnificativă și o mișcare civică activă, care să profite de acest faliment? Iată o
importantă temă de dezbatere, greu de abordat însă într-un spațiu public dominat
de mogulii penali ai PSD. O lansăm totuși, pornind de la identificarea principalului
responsabil al falimentului democrației și economiei românești, și anume PSD.

TAGS:
PSDCIOLACUDEZASTRECREVEDIA2
MAIPANDELEDORDULEADESPESCUPOLITIEFALIMENT

COMENTARII12

Nume
Email

Comentariu
Postează comentariu
LevSt. - 09-13-2023

Cel mai sigur faliment, se face prin imprumuturi, care -la moment- par salvatoare,
dar sunt destructive...Asa a facut si ceausescu, si desi a "lasat" o tara fara datorii,
tot imprumuturile au secatuit si sracit tara si mai specific, populatia, pentru ca la
plata -chiar pe multi ani- se adauga diverse alte sume, iar in cazul ceausescu,
Romania nici macar nu a avansat cu acei bani, a cumparat tot de la cei de unde se
luasera imprumuturile, "tehnologie" care niciodata nu a fost chiar de ultima
generatie, asa ca Romania a fost permanent in urma cu gradul de tehnologizare,
care este cel care seteaza si eficienta, nu numai calitatea...La zi, acelasi lucru, cu
anumite modificari, practic industria romaneasca este inexistenta, singurele care
fac productie si profit, sunt multinationalele, care -oricand- se pot reloca (cu
absolut tot echipamentul), in orice alta tara, asa ca Romania a intrat pe spirala
imprumuturilor, iar aceasta doar pentru a-si plati imensa clientela( altfel redusa
numeric, raportat la populatia totala), prin pensii speciale, salarii uriase(la stat),
ambasade si consulate fara numar, fundatii aiurea, academii de stiinte, etc., toate
acestea(sub 2% din populatie) consuma mai mult decat "restul" de 98 la suta!!!:".…
Romania, un nou imprumut de 3 miliarde de euro…” ___–___alte miliarde , adunate
la trilionul de euro/dolari, devalizate in acesti 30 ani de „democratie”, imensa
majoritate doar pentru a se intretine in lux, o imensa clasa de paraziti, armata ,

14
politicul, popimea, administratia la varf, etc., si -practic- distrugand
departamentele esentiale ale unei societati” :”a facut praf educatia si
sanatatea…”(presshub)___–-____ in prima instanta se poate zice” isi merita
soarta”(ca salarii si conditii generale de lucru*), insa -in final- tot populatia- si tara,
in anslamblu- sufera, imediat prin asa-zisa sanatate( precara) , si- pe termen lung-
prin educatie sau (mai bine zis) prin lipsa de educatie materialista si
profesionista(ca orientare), in detrimentul unei „educatii” religioase si ideologizate
politic, care saboteaza din prima zi, educatia umanista si practica, singura care
poate forma viitori angajati de valoare, indiferent de ierarhie, sau dezvolta
caractere care vor pune bazele unor afaceri productive si eficiente…(* repet, prin
numar si natura specifica a profesiilor, educatia si sanatatea, sunt singurele grupe
sociale care pot forta reale schimbari in orice, inclusiv in procesul de guvernare,
trebuie insa sa fie decisi si decisivi, trebuie permanent, sa ceara bani, insa trebuie
sa spuna clar de unde sa vina acesti bani, adica din reducerea uriasa a actualei
clase de paraziti , armata, politicul, popimea, reducerea guvernului, etc., ALTFEL,
sanatatea si educatia nu fac decat sa se alature imensei caste exploatatoare, si sa
mentina ciclul de crize de orice fel…)///Nicoleta Beraru”… sa va aparati de
rasism…”___–-___nu vreau sa par exhaustiv, insa cel mai bun sfat este”NU PLECATI
DIN TARA, LUPTA PENTRU MAI BINE SI DECENTA SE DA ACASA”, este absurd sa
crezi ca oriunde te-ai duce, nu vei intalni un minim de rasism, cu sensul-general-
de discriminare, iara aceasta (plus altele) transforma pe multi emigranti in
infractori si chiar criminali…Si apoi o intrebare simpla, cum crezi ca poti lupta
impotriva discriminarilor, intr-o tara unde nu vorbesti limba, sau o vorbesti stalcit
sau chiar numai cu accent si unde esti considerat venetic, chiar si de cei mai
toleranti?(in realitate, chiar esti) Intotdeauna -inclusiv in personalul autoritatilor-
exista una-doua-trei persoane care -in mod „natural”- urasc sau dispretuiesc
strainii, noii-veniti, inca odata, Romania este chiar asezata „p’un picior de plai,/Pe’o
gura de rai”, numai ca conducerile tarii vor sa fie Gura Iadului, asa ca numai
LUPTAND ACASA, PUTETI UCIDE FIARA, conducerea incompetenta, opresoare si
exploatatoare, a tarii…

Răspunde
Th. Iliescu - 09-11-2023

“Belea Cornelius” -Daca vezi “Raul cel mic” in PSD, atunci esti tontul cel mare -sau o
lepadatura PSD - Ista !

Răspunde

15
Ion - 09-09-2023

Cancerul Romaniei sunt romanii, nu rusii, nu americanii, nu maghiarii. Accepta si

dezvolta tacit sau la vedere, crima, hotia si distrugerea.

Răspunde
Belei Corneliu - 09-07-2023

Daca apelam la un calcul matematic simplu constatam urmatoarele: alegatori

inscrisi pe liste - aprox. 18 milioane; participare la vot - aprox. 30%; Procentul PSD
- aprox 30%, adica mai putin de 2 milioane de alegatori (o parte insemnata, mai
nou, data de multi bugetari si familiile lor, urmare avantajelor salariale din ultimul
timp). Deci PSD are mai putin de 10% dintre alegatorii cu drept de vot, ceea ce face
ca dreptul lor moral de a conduce tara sa fie pus sub semnul intrebarii! Problema
este ca nu se reuseste coagularea unei opozitii credibile, asteptata de cei 70% care
"stau pe margine"! Si aici trebuie sa fiu de acord cu comentariul domnului
"Marian".

Răspunde
Mircea Ordean - 09-06-2023

Doamnă Culcer, Îndrăznesc să plasez PSD pe primul loc al intențiilor mele

electorale. Văd în el răul cel mic.

Răspunde
Lucian Nicolescu - 09-06-2023

Distinsă doamna Culcer, / Vă rog să nu mai așteptați să ne revoltăm. 2017-2018 si

10 august a demonstrat fără tăgadă că românii (nu puțini!) s-au revoltat cum
trebuia. Dar casta Politie-Jandarmi-Prefect-politruci s-a organizat și a oferit o
mostră de cum se DISTRUGE (la propriu) o demonstrație în pur stil ceaușist
(jandarmi+miliție+USLA). A urmat intrarea în joc a castei procurorilor cu ping-
pongul dosarului și disculparea unor Dragnea, Carmen Dan, V.Dăncilă, Cliseru și,
de ce nu Firea. Ce mai vor ziariștii de la români? Până când să mai luăm bulane
peste ochi, bocanci în gură și gaze pe nări? Tot ei sunt. Și tradătorul "Ființa
nelocuită" din deal.

Răspunde
LevSt. - 09-05-2023

16
evident ca ihorosul acestei putreziciuni apare-mai degraba- in viermi marunti, care
ling in koor pe mai marii zilei, sperand la ceva mai multi arginti, aruncati in
scuipatoare, insa unii sunt atat de "insurubati"(unde ?!), incat incepi sa crezi ca
sunt insasi cel idolatrizat...Oau si OH! ce limba lunga si dextera, trebuie sa aiba...///
informatiile circula chiar cu viteza gandului, se pare ca se stie( la nivele mari) ca,
cateva zeci bune de grade inalte( din armata) , pensionati( special, desigur, minim
zece mii/luna!) chiar nu au mai dat prin tara de cel putin un an,ceace NU SE exista
in realelele democratii, niciun ofiter din USA, Anglia, etc., nu ar indrazni sa stea in
afara tarii mai mult de o luna ( si nici macar anual), tocmai pentru ca ar fi
considerat tradator de tara, datoria cadrelor militare este sa fie permanent in tara,
ca -si pensionate- sa poate fi f. urgent mobilizate, macar si ca , consilieri
locali...Asta nu este valid -insa- si pentru Romania, marele bandit iohanis are toate
schemele in derulare, pentru devalizarea si distrugerea tarii...Daca ceilalti membri
ai CSAT-ului sau parlamentul, sau oricine, are puterea(si vointa) sa convoce acest
CSAT, atunci trebuie convocat si 2 puncte(pe ordinea de zi) trebuie sa fie prioritare,
interzicerea accesului lui iohanis in acest forum si in/pe orice proprietate
guvernamentala , practic scoaterea sa in afara legii, ca inalt tradator de tara si2),
emiterea unei hotarari ca orice asa-zis ofiter(pensionat) de orice speta, trebuie sa
fie in tara cand primeste pensia, veti nota ca multi renunta si la pensie, de frica
eventualei intinderi a razboiului din Ukraina...Cer ( ca ex. , d-nei Emilia Sercan, lui
C. Drula), sa ceara ministerului apararii(cica nationale!) sa faca o lista cu asa-zisii
inalti ofiteri, pensionari, plecati de luni din tara, ei stiu, iohanis si ciolacu stiu, dar ei
sunt cei care admit(si incita) la distrugerea statului roman, prin orice schema, mai
ales cele legalizate(de ei) si cu spoieli democratice, ex. " ce, daca este pensionar, n-
are voie sa traiasca unde vrea si sa-si cheltuie banii cum vrea?" Aparent "da",
numai ca acesti paraziti nu cheltuie banii lor, ie nu au muncit nicio zi , au fost
permanent paraziti si lingai ai politicului, practic talhari de drumul mare,
"legalizati" si sustinuti de iohan si mafiile sale, cu care vor reusi ceace nici trurcii nu
au reusit, anuma sa distruga pana la desfintare, Romania...

Răspunde
esop - 09-05-2023

Domnilor si doamnelor trebuie sa intelegem cum o Romania comunista nu se

intoarce pe aceste meleaguri .Romania , asa cum stim deja, are o componenta
etnica diferita si ea ne aduce in fata interese diferite , grupuri de interese diferite
si atitudini cetatenesti diferite .Lupta pentru putere este si ea parte din ceea ce
vedem ca se intimpla de mai bine de 33 de ani .O parte din sudul Romaniei este

17
condus de PSD .Stim cu totii ce se intimpla pe acele meleaguri .Solutia este
votul .Daca romanii doresc o guvernare AUR este ca si cum ar vota tot PSD. PNL
nu a avut alternativa .O data cu fuga USR de la guvernare facuta in speranta
coaptarii votantilor PNL ce s-a dovedit falimentara si pentru PNL si pentru USR
singura solutie matematica a fost aparitia actualei guvernari . Norocul nostru a
fost tot Presedintele Iohannis ce a dorit sa tina strins unit teritoriul national .PSD -
Dragnea deja oferise autonomia secuilor .Unora le-ar fi mai bine ca si conducatorii
intr-o Romanie mare cit Vlasa si Teleormanul .Daca romanii nu inteleg asta totul e
in zadar .Adevarul spuselor doamnei ce ne scrie este cutremurator dar el este cu
mult mai intens daca ar fi sa spunem tot ceea ce se intimpla pe sleau .Iohannia a
reusit sa tina tara in picioare .Ma indoiesc ca o data cu terminarea mandatelor cel
ce vine ca si Presedinte păoate face acast lucru si asta doar daca PNL reuseste sa
arunce in lupta un trimvirat politic ce ar cuprinde trei politicieni noi adusi in lupta
si care au deja o imensa proiectie pozitiva in societate ,chiar daca ea nu ar conveni
multora .

Răspunde
LevSt. - 09-05-2023

Da, Romania este putreda si pe duca...Indiferent cine este "mare preoteasa"( si-i
va canta prohodul), pesede sau penele, insa nu trebuie sarit (de la realele
responsabilitati-mai ales intr-o republica semiprezidentiala, adica -cum-necum-
unde pres-edintele isi face partea leului= drepturi supreme , chiar daca -apoi- le
vinde pentru o vacanta in Brazilia, etc.) iohanis( la zi), in sfarsit, situatia spune clar,
ca NU exista speranta din interiorul tarii, aceasta notiune( de tara, stat), mai poate
avea o ultima speranta, anume DIASPORA, daca si acolo se mai poate gasi un
respect si adevarata dragoste pentru tara natala, altfel -DA!- totul este pierdut ,
chiar daca Romania va fi inca tarata in coada UE, pentru ca demografic, tara va
suferi schimbari uriase, in max. 30 de ani, asiaticii si ungurii, vor domina...Dar
intotdeauna "speranta moare ultima", Romania a pierdut ( a irosit) sansele de a se
intoarce la MOnarhie(=stabilitate, coherenta, predictibilitate, prosperitate
generala, etc.) cu infuzie Engleza, dar -iata!- dumnezeu sau natura oarba ne mai
ofera o sansa de insanatosire, iar aceasta deriva din faptul ca o alta mare putere
mondiala( dealtfel dintotdeauna), stralucitoarea Spanie, are o infanta
tanara(Sophia), care ara putea deveni Regina Romaniei, alaturi de un Rege
roman( ar satisface -pe deplin- machismul popular romanesc), iar aici, sunt sigur
ca in lumea larga (dar , special, in Spania) au emigrat (20-30 ani in urma), familii de
romani cu copii mici si pe care i-au educat incat acestia au si scoala si maniere si

18
perspective, pe scurt, sunt si destepti si frumosi si onesti, si care pot accede la
mana Infantei, iar Regele si Regina Spaniei nu cred ca ar avea nimic impotriva ,
avand in vedere ca insasi Regina Spaniei este "din popor", a lucrat ca jurnalista la
CNN... Cer acestor persoane sa gandeasca putin la acest lucru si prin canalele
oficiale locale sa treaca la actiune, s-ar putea ca , chiar sa fie ultima sansa a
Romaniei...

Răspunde
Potop Maricel - 09-05-2023

Perfect adevărat distinsă doamnă .RESPECT

Răspunde
Marian - 09-05-2023

De ce nu avem opoziție? De ce voi care scrieți și noi care citim nu facem niciodată
nimic în afară de a ne "exprima" de pe margine, ca o galerie de fotbal care discută
meciul dar niciodată nu joacă... Fiindcă suntem toți niște loaze care așteaptă să
vină altul să-i facă treaba. Ei, care votează PSD pentru niște firimituri, sunt niște
asistați, copiii de Secu care o ard cu drogul pe banii lui tati sunt asistați, noi care
nu facem nimic ci așteptăm să vină USR sau tanti Aglaia să repare dezastrul...
suntem și noi niște asistați. Un neam de asistați.

Răspunde
Emil din Dublin - 09-05-2023

Perfect adevarat distinsa Doamna!

O Românie educată să nu respecte regulile

Absența unei posibile penalizări nu face decât să încurajeze piața

înfloritoare a lucrărilor de licență, disertațiilor de master sau chiar și a
tezelor de doctorat.
Raluca Alexandrescu05.09.2023

19
 SHARE 7

DE ACELAȘI AUTOR

România de Ziua Imnului: de la Frumoasa adormită la The Walking Dead Despre

azile, dar nu numai: între cruzime și tăcere complice Educația a murit. Trăiască
Legile Educației! Mitul opoziției unificate va lovi din nou? Guvernările repetente au
dat foc la școală

Zilele acestea intră în vigoare noile legi ale Educației, votate pe repede înainte pe
4-5 iulie, după greva profesorilor, însă pentru clarificarea multora dintre
modificările aduse de acest atât de contestat text normativ va mai fi de așteptat:
sunt zeci de reglementări adiționale și norme metodologice nepublicate încă, în
absența cărora noile prevederi, bune-proaste, rămân inoperabile. Mai mult decât
atât, conform Edupedu, pe agenda guvernului au intrat deja la sfârșitul lunii
august ordonanțe de urgență concepute pentru modificarea legii încă neintrate în
vigoare. Cele mai preocupante modificări au legătură cu incriminarea precisă,
însoțită de amenzi explicite și desemnând Autoritatea Națională pentru
Administrare și Reglementare în Comunicații să identifice și să penalizeze
entitățile care promovează și pun la vânzare lucrări de licență, disertații de master
sau lucrări de doctorat.

În forma adoptată a Legii 199/2023, citim la articolul 259, alineatele 2 și 3, că „(2)

Este interzisă oferta de vânzare, vânzarea sau punerea la dispoziția persoanelor
fizice, cu orice titlu, a unor lucrări cu scopul de a fi folosite ca lucrări științifice,

20
referate, proiecte, lucrări de absolvire, de licență, de diplomă, de disertație sau de
doctorat ori în vederea promovării unor evaluări”; și „(3) Constituie contravenție și
se sancționează cu amendă în cuantum de la 100.000 la 200.000 de lei fapta
persoanei fizice sau juridice care pune la dispoziția studenților, studenților-
doctoranzi, cursanților, contra cost, prin internet, prin rețele de socializare sau
servicii de comunicare electronică, în scopul însușirii fără drept a calității de autor
pentru lucrări științifice, referate, lucrări pentru examenele de evaluare pe
parcursul anilor de studiu, precum și lucrări de finalizare a studiilor universitare
de licență, masterat și/sau de doctorat”.

Potrivit aceleiași surse, din formula finală ar urma să dispară cuantumurile precise
și explicite ale amenzilor, precum și referirile la o Autoritate de stat abilitată să
urmărească acest fenomen.

Evident, se poate lesne spune că oricum patologia este atât de răspândită și de

dificil nu numai de limitat, dar chiar de evaluat în amploarea ei reală, încât o
amendă, fie ea și usturătoare, n-ar putea să joace un rol semnificativ. Poate așa e,
numai că absența unei posibile penalizări nu face decât să încurajeze piața
înfloritoare a lucrărilor de licență, a disertațiilor de master sau chiar și a tezelor de
doctorat. În orice caz, fenomenul este foarte greu de controlat; între studenți care
folosesc oportunitățile pieței și platformele de inteligență artificială încă gratuite,
care scriu la comandă referate, profesorii se regăsesc de multe ori dezarmați: să
fii vigilent și să penalizezi toate aceste posibile situații de fraudă e aproape
imposibil. Sunt multe facultăți care au ales, din acest motiv, să elimine lucrarea de
licență din pachetul necesar pentru finalizarea studiilor.

Tot la sfârșitul săptămânii trecute, mai multe societăți de transport feroviar, una
dintre ele chiar compania de stat CFR, anunțau că nu vor mai emite legitimații de
transport cu reducere pentru studenți până la publicarea normelor metodologice
în urma intrării în vigoare a Legii 199/2023. A urmat imediat un protest al Alianței
Naționale a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR). Polemica este încă în
desfășurare, dar pare un semn prevestitor al haosului suplimentar care va domina
învățământul, cel puțin în această toamnă. Urmează alegeri în universități: și acolo
procedurile vor deveni subiect de discuții aprinse. Secvențele evocate sunt de fapt

21
simptome ale eroziunii instituționale și ale fundamentalei crize de încredere
alimentate de aproape orice gest sau cuvânt al autorităților.

Anul școlar începe pe 11 septembrie, anul academic, într-o lună: e un debut

marcat deja de neîncredere, de promisiuni încălcate, de multă angoasă privind
viitorul. O lege nu își poate îndeplini misiunea decât în momentul în care
încarnează cu adevărat ceea ce ar trebui în mod fundamental să reprezinte:
rezultatul unui act de încredere inițial. Or, întregul drum al acestor texte, de la
punerea în dezbatere până la adoptare și mai departe, după cum se vede, a fost
marcat de disimulări, absența totală a transparenței, demagogie, incoerență și
imprecizie. Greva profesorilor, fundal al votului final, a indicat acut nivelul
dramatic al lipsei de încredere.

La începutul anilor 1990, în primul deceniu al tranziției, dar nu numai, una dintre
problemele frecvent evocate era instabilitatea legislativă, caracterul imprevizibil al
reglementărilor. Fluiditatea reglementărilor era o frână în calea modernizării.
Privind retrospectiv, impedimentul nu era atât volatilitatea legislativă, cât deficitul
de încredere atât de adânc, încât a devenit, după aproape 35 de ani, unul dintre
principalele ingrediente toxice ale sistemului politic de la noi. Acest ingredient care
ne-a învățat, treptat, că nicio lege nu e bătută în cuie, chiar dacă e în vigoare, că se
pot mereu inventa excepții, că se pot mereu rescrie modificări, că există mereu o
formă de conturnare, portițe și că oricum nicio reformă, chiar și cele bine
intenționate, nu durează suficient de mult pentru a fi luate în serios.

Ciolacu: Garantez că niciun gram de cereale nu va mai fi importat de România până la

licențiere

Redactia | 18.09.2023

22
Marcel Ciolacu a declarat luni că a ajuns la o înțelegere cu
premierul ucrainean astfel încât România să nu mai
importe cereale ucrainene până când nu se ajunge la licențiere.

SHARE 1

PE ACEEAȘI TEMĂ

SUA caută împreună cu România și R. Moldova rute noi pentru exporturile de

cereale din Ucraina Acordul pentru exportul cerealelor ucrainene pe Marea

23
Neagră a fost denunțat de Rusia România va sigila transporturile ucrainene de
cereale, dar nu interzice importurile și tranzitul România, singurul stat vecin care
mai permite importul de cereale din Ucraina. Daea vrea taxe vamale România și
Polonia se aliază pentru a stopa importurile necontrolate de cereale din Ucraina

„A fost un gentleman's agreement între mie si premierul Ucrainei, pe care l-am

respectat amândoi. Nu a mai fost în nicio vamă o solicitare să fie export de cereale
din Ucraina în România și am stabilit că azi îmi va trimite propunerea de licențiere
să o discutăm. Dacă vor apărea solicitări de export către România voi cere
ministerelor Agriculturii și Economiei să facă un ordin comun ca pe o perioadă de
3o de zile să fie prelungită restricția de import a cerealelor.

Repet, nu există nicio solicitare acum și vreau să îi asigur pe fermieri că nu va mai

fi ce a fost acum un an și ceva. Ce rugăminte am avut eu la premierul Ucrainei?
Am ajuns la 2,5 milioane de tone de cereale să tranziteze pe lună România, nu
putem ca 90% din tranzit să fie doar pe rutier, aici România a făcut niște investiții
rapide pe căi ferate și pe Dunăre care nu sunt folosite la potențialul real, chiar
aproape deloc la unele puncte de frontieră.

Eu garantez că niciun gram de cereale din cele patru prinse până acum în
interdicție, nu vor fi importate pe teritoriul României, dacă se întâmplă acest lucru,
ordinul este deja scris, nu pot să-mi închid căile de discuții normale, pentru că
trebuie să susținem Ucraina, nu pot să închid aceste discuții, pripindu-mă, dând
un ordin în acest moment în care România nu este afectată, a subliniat premierul.

Ucraina intenționează să acționeze în judecată Polonia, Ungaria și Slovacia

pentru embargoul de import

Kievul intenționează să dea în judecată Polonia, Ungaria și Slovacia pentru refuzul

acestora de a renunța la interdicția asupra produselor agricole ucrainene, a
declarat reprezentantul comercial al Ucrainei, Taras Kacika, într-un interviu
acordat Politico. Procesul ar urma să aibă loc la Organizația Mondială a
Comerțului.

În timp ce țara se apără împotriva invaziei Rusiei, Ucraina contestă faptul că UE nu

și-a respectat angajamentele de liber schimb. „Este important să dovedim că
aceste acțiuni sunt greșite din punct de vedere juridic. Și de aceea vom începe
procedurile legale mâine”, a declarat Kacika duminică seara..

24
Cele trei țări se revoltă împotriva Comisiei Europene, care vinerea trecută a decis
să permită vânzările de cereale ucrainene în UE. Polonia, Ungaria și Slovacia au
declarat că își vor impune propriile interdicții asupra cerealelor ucrainene după
decizia Comisiei de a pune capăt restricțiilor la nivelul UE. „În ochii noștri, aceste
măsuri ale Ungariei și Poloniei reprezintă o declarație de neîncredere totală față
de Comisia Europeană”, a declarat Kacika.

Oficialul ucrainean a susținut că sfidarea deschisă a Poloniei, Ungariei și Slovaciei

față de Bruxelles nu este doar o problemă internă a UE, ci ridică ceea ce el a numit
„cea mai mare îngrijorare sistemică” – dacă partenerii comerciali internaționali pot
avea încredere că Bruxelles-ul vorbește în numele UE.

„Timp de mulți ani, Comisia Europeană a fost cea care a fost negociatorul
comercial și instituția de politică comercială pentru întreaga UE. Și obișnuiam să
lucrăm pe această bază”, a declarat Kacika, adăugând că „abordarea sistemică a
Budapestei și Varșoviei de a ignora poziția instituțiilor UE în politica comercială
cred că va fi o problemă pentru UE în general, deoarece nu există unitate.”

Kievul va da în judecată aceste țări la Organizația Mondială a Comerțului – un

organism internațional – mai degrabă decât prin intermediul propriului acord
comercial cu UE. „Cred că toată lumea ar trebui să vadă cum se comportă statele
membre din UE față de partenerii comerciali și față de propria Uniune, pentru că
poate influența și alte state.”

UE e renunțat la interdicția pentru importul de cereale ucrainene

Bruxelles-ul a decis vineri să pună capăt interdicției temporare de vânzare a

cerealelor ucrainene în țările vecine Polonia, Ungaria, Slovacia, România și
Bulgaria. Interdicția a fost menită să protejeze fermierii și să permită piețelor să se
adapteze la valul de produse din Ucraina, în urma blocadei impuse de Rusia
porturilor ucrainene de la Marea Neagră. În trecut, Kievul a amenințat că va da în
judecată UE dacă nu renunță la interdicție.

În urma deciziei de vineri, Varșovia, Budapesta și Bratislava au decis să își impună

propriile restricții unilaterale. Bulgaria a anunțat deja că acceptă cerealele
ucrainene pentru că piața internă are nevoie de ele, în timp ce România analizează
situația și nu a anunțat încă nici o măsură.

25
În timp ce Slovacia a prelungit pur și simplu interdicția anterioară a UE privind
patru tipuri de cereale, Polonia a impus în weekend interdicții suplimentare
privind făina și furajele ucrainene. Ungaria, a declarat Kacika, merge chiar mai
departe și interzice încă 25 de produse care nu au fost discutate anterior, inclusiv
carnea.

„Aceste interdicții arbitrare sunt ridicole”, a spus Kachka. „Cred că Ungaria face aici
o declarație politică prin care vrea să blocheze comerțul cu Ucraina și, de
asemenea, să ignore complet Bruxelles-ul. Și de aceea cred că aceasta este o
mișcare foarte îndrăzneață împotriva noastră.”

Polonia și Ungaria măresc numărul de produse supuse embargoului

În timp ce interdicțiile suplimentare ale Ungariei sunt în mare parte simbolice,

având în vedere că Ucraina nu exportă prea multă carne de vită sau de porc în
această țară, măsurile Poloniei vor afecta o parte semnificativă a exporturilor
ucrainene, a declarat Kacika. Dacă Varșovia nu renunță la aceste interdicții
suplimentare, „vom fi forțați să luăm măsuri de retorsiune asupra produselor
suplimentare și vom interzice importul de fructe și legume din Polonia”.

Escaladarea vine pe fondul intensificării campaniei electorale înaintea alegerilor

generale din Polonia din 15 octombrie, unde guvernul de dreapta trebuie să
păstreze votul din mediul rural pentru a obține un al treilea mandat la putere.

Guvernele de la Budapesta și Varșovia au declarat că acționează pentru a-și

proteja fermierii de un val de produse ucrainene care au dus la scăderea
prețurilor. Dar Kacika a replicat că acest raționament este eronat: „Interdicția
Poloniei nu îi va ajuta pe fermieri, nu va afecta prețurile, deoarece prețurile sunt
globale – ceea ce fac ei se bazează pe opinia publică”.

Un oficial UE a declarat pentru Politico că Bruxelles-ul speră să rezolve lupta prin

determinarea Kievului să își impună propriile restricții asupra exporturilor în cazul
unor creșteri bruște. Întrebat despre această potențială înțelegere de pace, Kacika
a declarat că Kievul este gata să „își asume responsabilitatea de a se asigura că
exportul din Ucraina nu creează niciun tsunami în țările vecine” și că va impune un
sistem de licențe de export de cereale „în timp real”, atât pentru a „încetini”
exporturile către țările vecine, cât și pentru a permite Ucrainei să „reacționeze
rapid” în cazul în care este detectată o creștere bruscă.

26
Proștii sub clar de lună

Măsurile acestei ordonanțe sunt, așadar, instrumente de cârpeală, sunt

asa-zise soluții care vor crea alte majore probleme, prin natura lor
improvizată și bazată pe neant analitic.
Corina Suteu16.08.2023

SHARE 6

DE ACELAȘI AUTOR

Art Addict: Colecția Ovidiu Șandor la Kunsthalle Praha Vandalism, rețeta noastră
secretă* No country for old men Institutional fatigue… Tiff-limited

27
Până la urmă, totul e generat de așteptările pe care le avem. Iar așteptările
noastre se bazează întotdeauna pe încrederea pe care o investim în cei care ar
trebui să le răspundă.

În situația de acum, guvernul actual condamnă (prin Ordonanță de urgență ) 61%

dintre instituțiile publice de cultură la extincție și, pe de altă parte, arată că
domeniul e considerat o victimă colaterală a preocupărilor legate de criza
financiară din sistem.

Să ne uităm către cine adresam noi ( comunitatea culturii ) asteptările despre care
vorbeam mai sus.

Ordonanța de urgență, ca de fiecare dată în România postdecembristă,

nu răspunde unei crize , ci reacționează la ea. Criza insăși este generată de
gestiunea dezastruasă a finanțelor publice.

Un răspuns ar însemna o detaliată analiză a unor alternative posibile și o alegere

informată a soluției celei mai juste. Ar însemna o corelare a acestei soluții cu
celelalte domenii ale administrației din țară.

Reacția la o criză, spre deosebire de răspuns, are cu totul altă logică de

funcționare: ea este brutală, impulsivă și, de cele mai multe ori, greșită și cu
impact imprevizibil, potențial cu unul fatal.

Măsurile acestei ordonanțe sunt, așadar, instrumente de cârpeală, sunt asa-zise

soluții care vor crea alte majore probleme, prin natura lor improvizată și bazată pe
neant analitic.

Aplicarea abecedarului bunei guvernări și a politicilor publice născute din procese

care garantează rezultate juste și durabile lipsesc cu desăvârșire.

Dar nu s-a întâmplat asta, oare, de atâtea ori, în deceniile postdecembriste? Nu

suntem noi etern luați prin surprindere de inundații pentru care se iau măsuri
care nu țin decât un sezon, nu construim noi, din 1990 încoace, autostrăzi ale
căror șantiere nu se mai încheie, nu descoperim noi brusc situația azilelor groazei
și decidem - prin acțiuni guvernamentale - să închidem haotic organizații care se
ocupă de bătrani și să mutăm oameni vulnerabili de colo pâna colo de pe o zi pe
alta…?! Nu se bazează politicile noastre publice integral pe fanteziile volatile și

28
spontane ale politicienilor care pun în lege „după Ureche” măsuri aleatorii, în loc
să se bazeze pe date și pe analize de impact ?!

Pentru domeniul cultural, ce așteptări de atenție informată și responsabilă am

putea avea din partea unor guverne succesive care, indiferent de culoarea politică,
au distrus ( prin ordonanță de urgență ), în 2012, funcționarea excepțională a
Institutului Cultural Român condus de Patapievici, sau care nu au construit o
schemă de ajutor pentru sectorul cultural în perioada pandemiei, sau care abia
acum înțeleg să facă o schemă funcțională de „tax rebate” pentru
cinematografie?! De altfel, și în acest caz, pentru ca aceasta să funcționeze, sunt
contopite două entități al căror patrimoniu și funcție nu au nici o legatură cu
organizația pe care urmează să o pună în mișcare, iar destinația arhivării și
întreținerii patrimoniului celor două studiouri aflate până nu demult în
subordinea Ministerului Culturii rămane înca neclară. Înca o rezolvare prin soluție
mecanică, fără analiză a consecințelor culturale.

Ce așteptări pentru cultură putem avea de la guverne care acceptă să salarizeze

ministerul Culturii și al Educației la coada liniilor de salarizare, lasă Teatrul
Național din București de mai bine de doi ani să fie condus prin director interimar,
nu are o direcție de politică publică pentru scena de artă contemporană și nici
pentru cea independentă și depinde de administrații centrale și locale prost
plătite, blazate și de cele mai multe ori înțepenite în idei, mentalități și concepte
despre cultură ale anilor comuniști?! Exemplele sunt aleatorii, dar ele vorbesc
despre o criză persistentă și sistemică.

Prin urmare, iată cui adresăm apelurile atât de numeroase și de radicale pe care
le-au lansat săptămanile trecute vocile comunitații culturale. Unor forțe politice
care nu le dau importanță și care au dovedit asta de nenumarate ori, concret, în
trecut.

Am uitat nepermis de repede că, în plină pandemie, artiștii și creatorii au fost

trecuți de către guvernanți la categoria de “angajați neesențiali”, pentru vaccinare.

De ce, în această situație, mai avem încredere noi, sectorul cultural, în politicieni?

Din păcate, răspunsul pe care l-aș da azi este cinic: fiindcă sectorul - mai ales cel
public - e complice cu ei.

29
Profunda criză a instituțiilor culturale în România este și consecința miilor de
compromisuri și de complicități, mai mari și mai mici, făcute de-a lungul timpului
de cei care compun sistemul și care, în cea mai mare parte, apără interese
punctuale și imediate și obosesc repede să apere principii, în relația lor cu puterea
politică.

Or, rezolvând individual câte o problemă, fiecare a îngroșat, fără să știe și fără să
vrea, lipsa de soluții sistemice. Care soluții ar fi fost, pe moment, incomode, dar
care ar fi condus, în timp, la o realitate mai durabilă și la o voce socială comună,
care să conteze.

Cine reprezintă azi legitim și eficient CULTURA, în fața arcului politic? În așa fel
încât să insufle respect și să influențeze cu adevarat decizii informate și conectate
la realitatea practicilor culturale actuale și la nevoile acesteia?!

Pentru mine, aceasta rămane o întrebare pe cât de urgentă, pe atât de deschisă.

Ar fi extraordinar daca ne-am asuma, lucid, fiecare dintre noi, o parte din
responsabilitate pentru starea de azi a inerției și irelevanței în politic a comunității
culturale.

Lansez însă o alta întrebare, care mi se pare și mai îngrijorătoare: De ce

politicienii nu mai dau importanță culturii?

Cauzele sunt complexe, iar raspunsul deloc simpatic, dar simplu, e că în acest
moment cultura nu mai are valoare electorală decat în cadre pe care le
considerăm divertisment, nu artă.

Publicul format să guste și legitimeze arta și ca „experiență populară”, s-a

impuținat și marginalizat pe an ce trece, a devenit de fapt un public „de nișă”.

E privilegiată experiența creativă care distrează și pentru care spectatorul e un pur

consumator, nu un interlocutor interactiv. Or asta face toată diferența.

Politicienii n-au nevoie de interlocutori critici și interactivi, ei au nevoie de

consumatori. Ei au nevoie de „proști sub clar de lună”, ca să-l citez pe Teodor
Mazilu.

30
Petiția „Opriți distrugerea culturii” a strâns până azi, când scriu, peste 37 000 de
semnături - este foarte mult pentru o petiție despre un subiect pe care guvernul
nu îl consideră esențial.

Între timp, însă, festivalul UNTOLD a avut 420 000 de spectatori și a născut o
dezbatere națională pe social media despre un cântareț de trap, iar festivalul
Artmania a numărat 55 000 de spectatori.

Prin comparație, expoziția Victor Brauner de la Timișoara a avut 26 000 de

vizitatori - cifra fiind considerată un record.

În septembrie 2022, Anca Mitran, director CNC declara: “Toți regizorii noștri fac
filme pentru festivaluri, filme de artă. Și atunci, ducem o lipsă acută de filme
pentru public.”

Subtextul fiind, filme care distrează, nu care ne obligă să gândim. Declarația a născut
proteste din partea reprezentanților industriei de film. Să fi fost asta doar o
nemulțumire exprimată spontan și irațional de un funcționar public, director al
CNC de mulți ani?! E greu de crezut, cu atât mai mult cu cât mesajul transmis risca
să compromită mesagerul.

Vedem abia acum în ce măsura acestă afirmație transmite în realitate o viziune.

Una care nu se limitează, cred, la cinematografie.

Si asa, ajungem la cheia problemei.

Ce rol are și ce rol trebuie să joace azi statul în acompanierea culturii ? Cum poate
statul să reechilibreze o formă de democratizare culturala excesivă, pe care
internetul și marile evenimente au desăvarșit-o, dând întâietate consumului și
dinamitând noțiunea de spectator educat.

Radicalizând, celebrul critic de artă Jerry Saltz spune că arta vine acum de oriunde,
oricând și e făcută de oricine, despre orice și, ca urmare, critica de artă trebuie
„suspendată”.

În acest context, ce instrumente cu impact concret mai avem noi, cei care operăm
în rețeaua culturii din România, să influențăm decizia politică în favoarea
domeniului, solicitând politicului să aibă viziune și competență, să ia decizii

31
coerente și sustenabile pentru cultură, în complexitatea tot mai mare a formelor
ei de manifestare?

Răspunsul îl găsim, paradoxal și anecdotic, în Barbenheimer.

Ambele filme, în monumentalul lor tezism, vorbesc despre putere și libertatea de

a lua deciziile cu adevărat importante doar dacă o deții.

Iar noi pare că nu am reușit să învățăm încă, pentru un motiv care îmi scapă, să
nu îi mai lăsăm pe cei în care nu avem încredere să ia decizii pentru noi. Și să
construim în domeniul cultural alianțe suficient de solide și de principiale încât ele
să funcționeze și să fie luate în seamă de puterea politică.

S-ar putea ca asta, în România și în Balcani în general, să fie imposibil.

Ma tem insă că, altfel, întorcându-mă la Mazilu, „vor mânca puţini, dar vor
progresa cu toţii.”

Vorbe, nu fapte
Marcel Ciolacu a preluat fotoliul de premier de trei luni. Debutul e
ezitant. Și în planul acțiunii guvernamentale, și-n cel politic. Avem
un prim-ministru care vorbește mult, fără să treacă la fapte.
Cristian Preda05.09.2023

SHARE 3

32
DE ACELAȘI AUTOR

Conversații patriotice Stânga și-a pierdut vedeta AURirea

peneliștilor Stabilitatea, iluzia rotativei Cartel fără carte

Numirea liderului PSD în fruntea guvernului n-a fost făcută în ziua când
fusese stabilită declanșarea „rotativei”. A fost amânată până la oprirea
grevei profesorilor. Întârzierea a avut o consecință politică importantă. A
creat impresia că M. Ciolacu nu vrea să-și asume o mediere într-o situație
de criză, ci preferă să aterizeze lin pe o pistă eliberată de alții.

Au urmat câteva amânări semnificative. Cea mai însemnată este cea

privitoare la deficitul bugetar. Despre care se discută din aprilie încoace.
„Gaura din buget” a devenit expresia la modă a vocabularului politic
românesc. După preluarea mandatului, primul dintre pesediști nu a fost
capabil să definească o soluție clară pentru a diminua deficitul.

Au fost scurse în presă diverse variante. Taxe noi – de pildă, pentru

proprietari. Ori modificare majoră de impozit pentru firme, pornind de la
cifra de afaceri, nu de la profit. Sau scăderi de personal etc. etc. Soluții
care au fost contestate de cei care ar fi trebuit să ofere ceva clar. La un
moment dat, gazetele au anunțat că Parlamentul va fi chemat din
vacanță pentru a tranșa. După care ideea a fost abandonată. Cererilor
Opoziției democratice nu li s-a răspuns. Apoi, premierul a amenințat cu
plecarea din funcție: ori votați ce propun – dar nu știm ce anume va
propune –, ori vă las baltă.

Zilele trecute, strategia s-a schimbat: nu facem nimic, a anunțat guvernul,

până nu obținem OK-ul de la Bruxelles. Mai exact, până ce oficialii
europeni nu acceptă o sporire a deficitului de la 4,4%, cât se angajase
executivul pentru 2023, la 5,5%. Mai mulți miniștri au fost trimiși la
Comisia Europeană, ca să smulgă un acord. Ciolacu însuși a luat avionul,
însoțit și de Ciucă, fără a obține deocamdată nimic.

Comisia așteaptă, la fel ca orice cetățean român rațional, decizii efective.

Nu vorbe despre ele. Doar că strategia lui M. Ciolacu pare să fie alta. O
ilustrează lupta cu prețurile la alimente de bază. E una dintre temele
insistent pomenite în prima lună și jumătate de mandat. Rezultatul e
ridicol: premierul a convins câteva rețele de magazine să scadă prețurile
la o mână de produse. Efectul n-a fost resimțit, conform sondajelor,
33
decât de un număr infim de persoane. Pare să fie clar că M. Ciolacu se
bazează pe publicul care crede și azi că pensiile au fost tăiate în 2009. De
altfel, la un moment dat, premierul a declarat: „A sosit vremea să trecem
de la fapte la vorbe”. Gura păcătosului adevăr grăiește...

Din punctul de vedere al comportamentului politic, premierul îl copiază

pe predecesorul său. Într-adevăr, dacă N. Ciucă blocase alegerea unui
președinte al Senatului după debarcarea lui Florin Cîțu, Marcel Ciolacu a
blocat și el numirea unui președinte la Camera deputaților, după ce el
însuși a abandonat postul, ca să vină la Palatul Victoria. Îi ține locul un
interimar. PSD confirmă disprețul față de Parlament pe care-l vădea și
PNL.

Nu e nouă nici modalitatea de a folosi funcția de premier pentru a dicta

în partid. Ca și Ciucă, actualul prim-ministru folosește autoritatea pe care
i-o dă șefia guvernului pentru a reașeza relații din PSD. A profitat de
crizele ivite. Cea mai spectaculoasă „mutare” e decapitarea Gabrielei
Firea, aruncată în brațele lui D. Voiculescu, după scandalul azilelor de
bătrâni din Voluntari. Pe de altă parte, Ciolacu încearcă să readucă în PSD
foste vedete. L-a cooptat deja pe Victor Ponta în aparatul guvernamental,
pregătind astfel fuziunea PSD cu Pro România.

Toate acestea s-au petrecut în săptămânile în care țara a fost bulversată

de drame, fiindcă dezvăluirea terorii din azile nu a fost, din nefericire,
singura. O femeie a născut pe trotuarul din fața spitalului, o alta a murit
într-o maternitate fiindcă nu a fost tratată cum se cuvenea, doi tineri au
fost uciși de un șofer drogat, alte două persoane au pierit după explozia
unei cisterne GPL care funcționa fără autorizație. Statul nu e capabil să
garanteze siguranța persoanei, deși acesta e atributul său esențial. Iar
noul prim-ministru pare depășit de mandatul care i-a fost încredințat. //

34