Test de evaluare Statul și politica

Nume și Prenume:

I. Citiți textul de mai jos și răspundeți la întrebări:

A”Practica democrației liberale implică existența regimurilor constituționale. Contractul
social dintre popor și putere este înscris în constituții. Aceste constituții au fost fondate pe
regimuri reprezentative și pe separația puterilor. Toate regimurile de democrație liberală
considerau este sursa suveranității. Pentru a pune în aplicare acest principiu, constituțiile au
prevăzut alegerea de către cetățeni prin sufragiu (vot) universal a deputaților reuniți în
adunări, care votează legile, bugetul și controlează activitatea puterii legislative. Separația
puterilor în stat este un alt principiu fundamental al democrației liberale.
Democrația liberală presupune libertatea de expresie a opiniei publice. Într-o
democrație liberală, libertatea de expresie este un drept fundamental. Toate opiniile pot fi
exprimate, chiar dacă ele sunt sau nu favorabile guvernării. Această libertate de expresie se
acompaniază natural cu libertatea de întrunire și cu libertatea presei.” (despre democrație)

B.„Regimul democrației liberale este, în primul rând, un regim democratic, ceea ce

înseamnă că cetățenii participă, direct sau indirect, la putere. Cea mai bună expresie a acestei
democrații pare să fie votul universal care permite tuturor cetățenilor adulți sa-și desemneze
reprezentanții. Dar acest tip de democrație se vrea și liberală pentru că ea are drept scop
menținerea și apărarea libertăților individuale. (...)
Libertățile politice ca libertatea presei, întrunirilor, libertatea conștiinței, dreptul de a-și
exprima în libertate opiniile, siguranța de a nu fi arestat fără motiv. (...)Libertatea economică e
fondată pe ideea că economia se supune unor legi naturale și că statul nu trebuie să le perturbe
pe acestea prin intervenții care ar risca să le denatureze funcționarea.
Liberalismul economic se proclamă apărătorul celor două postulate: inițiativa individuală
și proprietatea privată. Libertatea socială strâns legată de libertatea economică presupune că
statul nu trebuie să intervină în raporturile dintre patroni și salariați. ”
(P. Milza, S. Berstein, Istoria secolului XX)
1. Menționați, din sursa A, o ideologie politică. 2p
2. Precizați, din sursa B, o informație referitoare la libertatea economică. 2p
3. Menționați două principii politice democratice la care se referă atât sursa A, cât și sursa
B. 6p
4. Scrieți, pe foaia de examen, litera corespunzătoare sursei care susține că națiunea
reprezintă sursa suveranității. 3p
5. Scrieți o relație cauză-efect stabilită între două informații selectate din sursa B,
precizând rolul fiecăreia dintre aceste informații (cauză, respectiv efect). 7p
6. Prezentați două practici comune regimurilor totalitare din perioada interbelică. 6p
7. Menționați o deosebire între ideologiile de extremă dreaptă și ideologiile de extremă
stângă. 7p

II. Citiți textul de mai jos și răspundeți la întrebări:

Autoritatea lui Hitler a făcut posibilă desfășurarea unor acțiuni radicale, imposibil de realizat
în trecut, a eliminat constrângerile și a îndepărtat obstacolele din calea adoptării unor măsuri
ce păreau aproape de neconceput înainte de 30 ianuarie 1933 (...)
Hitler știa însă prea bine că în vara lui 1936 nu era momentul potrivit stârnirea unei noi
campanii antisemite. În august, aveau să se desfășoare la Berlin Jocurile Olimpice. Sportul
urma să fie transformat într-un mijloc al politicii și propagandei naționaliste, fapt
nemaiîntâlnit în trecut. Estetica nazistă a puterii nu avea să mai beneficieze niciodată de o
audiență atât de largă. Cu ochii lumii îndreptați spre Berlin, Olimpiada era o ocazie ce nu
trebuia ratată de a prezenta fața frumoasă a noii Germanii sutelor de mii de vizitatori veniți
din lumea întreagă. În acest scop, s-au făcut toate eforturile și toate cheltuielile necesare.
Imaginea favorabilă nu putea să fie periclitată prin arătarea părții întunecate a regimului.
Violențele fățișe împotriva evreilor, precum și cele petrecute din când în când în vara anului
trecut, nu aveau cum să fie îngăduite. Cu oarece dificultăți, antisemitismul a fost bine
camuflat. A trebuit ca fanaticii antisemiți să fie ținuți în frâu pentru o vreme. Deocamdată,
alte obiective erau mai importante. Hitler își putea permite să aștepte clipa potrivită pentru a
se ocupa de evrei.
Olimpiada a însemnat un enorm succes propagandistic pentru regimul nazist. Germania lui
Hitler s-a deschis privirii vizitatorilor din toată lumea. Majoritatea acestora au plecat acasă
foarte impresionați. Departe de strălucirea Jocurilor Olimpice și ascuns de ochii publicului,
contrastul cu imaginea externă de bunăvoință pașnică era unul imens. (Ian Kershaw, Hitler)
1. Numiți evenimentul precizat în sursa dată. 2p
2. Precizați, pe baza sursei date, secolul în care au avut loc Jocurile Olimpice de la
Berlin. 2p
3. Menționați două consecințe pentru regimul nazist ale organizării evenimentului din
vara anului 1936, la care se referă sursa dată. 6p
4. Menționați, din sursa dată, două informații referitoare la acțiunile care au devenit
posibile datorită autorității lui Hitler. 6p
5. Formulați, pe baza sursei date, un punct de vedere referitor la atitudinea regimului
nazist față de evenimentul organizat în 1936 la Berlin, susținându-l cu două informații
selectate din sursă. 10p
6. Argumentați, printr-un fapt istoric relevant, afirmația conform căreia în Germania
anilor 1933-1945 a funcționat un regim totalitar. ( Se punctează coerența și pertinența
argumentării elaborate prin utilizarea unui fapt istoric relevant, respectiv a conectorilor
care exprimă cauzalitatea și concluzia). 10p

III Precizați trei caracteristici ale fascismului.

IV Formulați un punct de vedere privind modul în care a fost afectată viața privată a
indivizilor în regimurile totalitare. Folosiți textele de mai jos.

Fragmente din Orlando Figes, Vorbind în șoaptă. Viața privată în Rusia în timpul lui Stalin,
2019

Comportament în Moscova în anii Terorii:” nu se poate vorbi despre nimic și cu nimeni. Tot
secretul este să ghicești ce înseamnă ceva și cine îi dă acel înțeles, fără să spui nimic. Trebuie
să elimini complet din tine însuți orice rămășiță a nevoii de ”a vorbi din inimă””. Oamenii au
încetat complet să aibă încredere unul în altul. (fragment dintr-un jurnal)

”N-are sens să vorbești despre starea de spirit a oamenilor. Există tăcerea, ca și cum nu s-ar fi
întâmplat nimic. Oamenii vorbesc numai în secret, în culise și în privat. Singurii care-și
exprimă opiniile în public sunt bețivanii. ”(fragment din jurnal)

Uriașa masă a claselor de jos își vede pur și simplu de muncă și vorbește în șoaptă. Unii n-au
nimic despre care să șoptească: pentru ei, ”totul e așa cum ar trebui să fie”. Alții șușotesc în
sinea lor în singurătate, retrăgându-se tăcuți în muncă. Mulți au învățat să nu scoată o vorbă
(...) de parcă zac în mormânt.
Odată cu sfârșitul comunicării autentice, neîncrederea s-a răspândit în toată societatea.
Oamenii își ascundeau eurile adevărate în spatele unor măști publice. În afară, se conformau
normelor oficiale de comportament sovietic, în interior, trăiau în spațiul gândurilor private. În
această atmosferă, frica și teroarea s-au intensificat. Cum nimeni nu știa ce se ascunde în
spatele măștii, se presupunea că oamenii că oamenii care păreau a fi cetățeni sovietici
obișnuiți puteau, de fapt, să se dovedească spioni sau dușmani. Pornind de la această
presupunere, denunțurile și rapoartele despre ”dușmanii ascunși” au devenit credibile nu
numai pentru publicul larg, ci și pentru colegi, vecini și prieteni.

Oamenii își căutau refugiul într-o lume privată a adevărului. Unii s-au apucat de scris jurnale
sub Marea Teroare. În pofida tuturor riscurilor, a ține un jurnal era un mod de a-ți trasa un
spațiu privat liber de prefăcătorie, în care puteai să-ți exprimi îndoielile și temerile într-o
vreme când a vorbi cu voce tare era primejdios.

” 2 noiembrie 1937: După ce vin acasă, mă așez să scriu la jurnal și mă gândesc numai la
colțul meu privat de lume, neatins de politică și scriu despre asta. Acum, că am fost exclus din
fluxul general al vieții, simt dintr-odată nevoia să discut cu oamenii despre tot ce se petrece
(...), dar dorința mea de comunicare nu mai poate fi satisfăcută decât pe paginile acestea,
pentru că nimeni nu vrea să-mi vorbească.” (fragment din Jurnalul dramaturgului Aleksandr
Afinoghenov)

Informatorii erau peste tot – în fabrici, în școli și birouri, în locurile publice și în

apartamentele la comun. Toate estimările referitoare la perioada de vârf a Marii Terori
vorbesc despre milioane de oameni care dădeau periodic raportul despre colegii, prietenii și
vecinii lor (...) Toată lumea știa că un ”adevărat cetățean sovietic” trebuia să raporteze
conversațiile suspecte pe care le auzea întâmplător; teama că vor fi pedepsiți pentru ”lipsă de
vigilență” îi împingea pe mulți să colaboreze cu regimul.

”Ca să fii cinstit despre vremurile acelea, nu doar pe Stalin nu-l poți ierta, ci nici pe tine
însuți. Nu că ai fi făcut ceva rău – poate n-ai făcut nimic rău, cel puțin aparent, dar te-ai
obișnuit cu răul. Evenimentele care s-au petrecut în 1937-1938 par acum extraordinare,
diabolice, dar pentru tine un tânăr de 22-24 de ani, ele au devenit regula, un lucru obișnuit.
Trăiai în mijlocul acestor evenimente, orb și surd la toate, nu vedeai și nu auzeai nimic atunci
când oamenii în jur erau uciși și împușcați, când pretutindeni în jurul tău oamenii dispăreau.”