Nasterea lui Iisus vs zeul Mithra

Cuvantul „Craciun” nu exista in Biblie si

niciunde in Biblie nu se spune sa tinem o
sarbatoare cu acest nume sau o sarbatoare a
Nasterii Domnului. Putem spune ca acest
cuvant „crăciun” indica un amestec religios,
chiar dacă include numele Fiului lui
Dumnezeu „Cristos” (Christ), in el se
mentioneaza si liturghia „mass” sustinuta de
Biserica Catolica. Si totusi, multimi de
„crestini” vor spune „Craciun fericit” (Merry
Christmas), fara sa realizeze vreodata ca de
fapt spunand aceasta, ei amesteca pretiosul şi
sfantul nume a lui Cristos cu denumiri ale
unor obiceiuri demonice.
Domnul ne spune untr-un mod cat se poate
de clar, ca nu trebuie sa amestecam numele
Sau cu vreo sarbatoare pagana sau cu vreun
zeu pagan. Zeul Mithra, de exemplu. Religia
mithraica. Religia mithraica nu s-a pastrat,
dar fragmente din misterele ei au reusit sa
ajunga până la noi. Multe ritualuri crestine
au fost preluate din mithraism. Cuvantul
mithra înseamnă în limba vedică prieten.
Mithra este un zeu al luminii, al lui Sol
Invictus (Soarele Neînvins). El este un zeu
care ii ofera omului nemurirea si viata
fericita alaturi de El, in Paradis.
Legenda spune ca Mithra s-ar fi nascut intr-o
pestera, inconjurat de animale salbatice, tot
pe 25 decembrie.
Cei care sustin asemanarea cu Mithra, au
urmatoarele argumente :
Mithra, ca si Iisus, a fost nascut dintr-o
fecioara;
Mithra a avut 12 discipoli;
Mithra ar fi propovaduit oamenilor prin
parabole.;
Mithra ar fi luat parte la o ultima cina unde
s-au impartit vin si paine;
Mithra ar fi fost sacrificat pentru pacatele
oamenilor si dupa trei zile ar fi inviat;
Mithra a fost nascut dintr-o fecioara, pe 25
Decembrie intr-o pestera si la nasterea sa au
asistat animalele;
Ziua sfanta a lui Mithra era dumineca;
Mithra a fost considerat “ Calea, Adevarul si
Lumina” precum si “Mantuitorul”,
“Messiah.
Nasterea zeului Mithra se sarbatoarea in
diverse parti ale lumii vechi cu mult inaintea
aparitiei crestinismului. Ziua consacrata
aniversarii acestei nasteri era fie 6 ianuarie,
fie 25 decembrie. Crestinii copiind mitul u lui
Hristos au retinut si aceste doua date
calendaristice.
Pana in secolul IV e.n. crestinii serbeaza
nasterea lui Hristos la 6 ianuarie, zi în care şi
egiptenii sarbatoreau nasterea lui Mithra,
arabii nasterea lui Dersares, grecii pe a lui
Dyonisos. Incepand cu sec. al IV-lea crestinii
stabilesc ca data a nasterii Mantuitorului
nostru Iisus Hristos 25 decembrie, data la
care si mithraistii sarbatoreau nasterea
zeului Mithra.
In acest sens, papa Leon I le-a spus
crestinilor: „Astupati-va urechile la cuvintele
otravite ale acelora care vor ca o astfel de zi
sa merite a fi cinstita mai putin din cauza
naşterii lui Hristos decât din cauza naşterii
soarelui nou, cum îl numesc ei.“
Mitul cu inchinarea pastorilor reia motivul
inchinarii pastorilor la nasterea zeului persan
Mithra. Cultul lui Mithra a fost introdus de
regele persan Artaxerxes al II-lea (405-362
î.Hr.). Cultul lui Mithra s-a raspandit si in
afara Imperiului Persan, ajungand in
Imperiul Roman in anul 100 d.Hr., prin
intermediul soldatilor latini, cultul zeului,
fiind un cult exclusiv pentru barbati.
Imprejurarile pentru ca mithraismul sa
triumfe si in Occident erau propice. Vechea
religie oficiala, greco-roman pierduse
controlul si influenta asupra sufletelor
credinciosilor. Ramasese numai forma, adica
riturile si gesturile exterioare. Fiindca
misterele mithraice si a, invataturile acestui
cult impresionau prin ceremonialul lor
fastuos si, respectiv, prin promisiuni
soteriologice, multi erau cei care aderau la
aceasta religie, in special soldatii, Mithra
fiind pentru ei razboinicul invincibil
Imparatul roman Commodus a fost initiat in
cultul lui Mithra, sarbatoarea cea mai
important in cinstea zeului fiind nasterea sa
pe 25 decembrie. După convertirea lui
Constantin cel Mare la crestinism, în anul
313 d.Hr., cultul acestui zeu persan a
cunoscut un declin puternic. urmat mai
tarziu de disparitia completa a lui din lumea
romana. Cultul lui Mithra a pătruns și în
Dacia după cucerirea ei de catre imparatul
Traian, in anul 106 d. Hr.
Crăciun, se pare ca este un vechi cuvant
dacic, negasit la alte popoare, cu inteles de
„Creatul”, cuvant care, doctrinal, a fost
inlocuit de “Nascutul” cu referire la Isus
Cristos. Sau este posibil sa fie o modificare a
cuvantului latinesc Creatio-creationis,
insemnand creare, intemeiere, inceput de
viata.
Cuvantul Crăciun este apropiat si de
cuvantul rusesc Korocium care denumea
obiceiul de iarna, precum si o veche divinitate
pagana a iernii si a mortii. Indiferent de
originea etimologica a numelui, in prezent,
sarbatoarea Crăciunului in mai toate tarile
este dedicata Nasterii de la Betleem, a
Domnului Isus Hristos, fiul lui Dumnezeu.
Exista unele legende populare dedicate
Maicii Domnului. Aceste legende evoca
imaginea unui sat pastoral unde traia Mos
Crăciun si unde avea case mari, grajduri,
cosere si staul pentru vite. In acest sat soseşte
o femeie necunoscuta care, simtind ca i-a
venit vremea sa nasca, bate la poarta casei lui
Mos Ajun si-i cere adapost. Dar Mos Ajun,
fiind un om sarac, o trimite la fratele sau
bogat, Mos Crăciun. Acesta insă nu o
primeste, ci o trimite sa nasca in grajdul
vitelor. Nevasta lui, Crăciuneasa, fiindu-i
mila de străina, o ajuta sa nasca, fapta
pentru care este pedepsita de batranul
Crăciun cu taierea mainilor. Cand Crăciun
afla ca in grajdul sau s-a nascut Domnul Isus
se caieste si-si cere iertare, devenind „primul
crestin”, „sotul femeii care a mosit-o pe
Maria”. Ne dam seama insa ca aceste legende
nu au nimic in comun cu realitatea si cu
relatarea biblica, din pacate unii cred in ele.
Sarbatoare Crăciunului nu a existat de la
inceputul crestinismului. Crăciunul nu s-a
numarat printre cele mai timpurii sarbatorik
ale Bisericii. Irinuca neu şi Tertulian nu
pomenesc despre el, il omit din lista lor de
sărbători.(Enciclopedia Bisericii Catolice
VOL. 3 pag. 724)
După ce crestinismul a fost acceptat de
Imperiul Roman (in prima jumatate a sec.
IV), a fost decretat de catre mai marii
religiosi ai vremii ca biserica sa sarbatoreasca
nasterea Domnului.