Facultatea de Științe Politice

A Universității din București

CONFLICTE ÎNGHEȚATE ÎN CAUCAZUL DE SUD

-ANALIZĂ COMPARATĂ-

2021-2022
 CONFLICTE ÎNGHEȚATE ÎN CAUCAZUL DE SUD
-ANALIZĂ COMPARATĂ-

Caucazul de Sud este teritoriul geografic care delimitează Rusia de Turcia și Iran. În
prezent această regiune este compusă din statele Armenia, Georgia și Azerbaidjan. Importanța sa
strategică și geopolitică a crescut în viziunea Europei și a Statelor Unite ale Americii odată cu
colapsul Uniunii Sovietice tocmai datorită poziționării sale geografice, care plasează regiunea
între Marea Azov, Marea Neagră și Marea Caspică, fiind astfel o punte de trecere între Europa de
Est și Asia. În cadrul acestei lucrări intenționez să identific principalele motive care au dus la
emergența conflictelor din zona transcaucaziană pentru a putea determina și de ce la momentul
actual acestea sunt descrise ca fiind conflicte înghețate, cu toate că reprezintă o amenințare la
adresa securității statelor vecine. În acest sens, eseul meu se va axa pe următoarele direcții
generale: 1. Contextul istoric și politic care a determinat apariția conflictelor sociale și politice în
Caucazul de Sud; 2. Descrierea istorică a unei perioade de mare importanță pentru Caucazul de
Sud. Secolul XX : Influența Rusiei în conflictele din Azerbaijan, Armenia și Georgia; 3. Situația
conflictelor din Caucazul de Sud în urma colapsului URSS.

1. Contextul istoric și politic care a determinat apariția conflictelor sociale și

politice în Caucazul de Sud

Pentru a putea înțelege divergențele apărute în zona Caucazului de Sud, consider necesar
să aduc în prim plan un aspect extrem de important, și anume faptul că teritoriul celor trei state
moderne, Armenia, Georgia și Azerbaidjan a fost supus de-a lungul istoriei dominației unor
imperii precum cel Persan, cel Otoman și nu în ultimul rând a Imperiului Rus1. Fiecare dintre
aceste superputeri au reușit să aducă modificări la nivel social, cultural, politic, religios dar și
demografic. Istoria Caucazului pare a fi istoria ciocnirii unor interese geopolitice ale marilor
state încă din antichitate.
Impactul pe care l-a avut parcursul istoric și politic al regiunii a fost unul de nuanță
negativă, în sensul în care o anumită parte a populației nu se regăsea în caracteristicile impuse
de noua conducere - orientare politică, credințe, cutură, aspirații, istorie-, fiind astfel creată o
stare de frustrare la nivel social. Rezultatul schimbărilor permanente a fost, bineînțeles, un
amestec complex de etnii cu însușiri diverse: un mozaic de contraste. O multitudine de grupuri
etnice trăiesc astăzi în Caucazul de Sud, fiecare dintre acestea fiind format dintr-un cumul de
caracteristici - unele mai pronunțate,altele mai puțin pronunțate - preluate de la diferitele ordini
1
Gasimov, Zaur, The Caucasus, European History Online, 2011, disponibil la
http://ieg-ego.eu/en/threads/crossroads/border-regions/zaur-gasimov-the-caucasus
politice care au lăsat amprente vizibile asupra zonei2. A fost construit, deci, în mod involuntar, un
mediu propice pentru apariția divergențelor în spectrul social și politic, care ulterior s-au
concretizat în conflicte cu impact asupra securității sistemului internațional.
În următoarea secțiune voi descrie pe scurt momente pe care le consider relevante din
parcursul istoric al secolului XX în zona Caucazului de Sud. Consider importantă cunoașterea
acestei perioade tocmai pentru a identifica unele dintre caracteristicile esențiale ale conflictelor
încă existente în Nagorno-Karabakh, Abkhazia și Osetia de Sud în perioada contemporană

2. Descrierea istorică a unei perioade de mare importanță pentru Caucazul de Sud.

Secolul XX : Influența Rusiei în conflictele din Azerbaijan, Armenia și Georgia

Al doilea deceniu de secol XX începe cu o schimbare pentru zona Caucazului de Sud:

Partea de teritoriu a ceea ce va reprezenta Armenia câțiva ani mai târziu era sub conducerea
Imperiului Otoman, iar restul regiunii era sub dominația Imperiului Țarist. În urma răsturnării
sferelor de influență adusă de Primul Război Mondial, Imperiul Țarist și cel Otoman s-au
destrămat, moment în care s-a decis separarea sudului transcaucazian în 3 state distincte:
Georgia, Armenia și Azerbaijan3.

Armenia și Azerbaijan - conflictul Nagorno-Karabakh

Schimbarea survenită menționată anterior nu a generat sub nicio formă o separare
pacifistă care să poată face loc stabilității politice. Dimpotrivă, asistăm la apariția conflictelor în
ceea ce privește delimitarea teritorială: are loc un război civil între creștinii armeni și islamiștii
din Azerbaijan. Se pare că grupurile etnice distincte erau intersectate într-o regiune geografică ce
necesita delimitare prin graniță, iar fiecare dintre aceștia luptau pentru teritoriul despre care
credeau ca li se cuvine, întrucât dominația imperială îndelungată nu lăsase loc stabilirii de granițe
până atunci. Această confruntare durează din 1918 până în anul 1920, când Armata Roșie
invadează Azerbaijan4, iar Armeniei îi este recunoscută independența de către statele implicate în
război5. La scurt timp armata Turciei anexează vestul Armeniei pentru a extinde teritoriul noii
Republici Turce, iar Armata Roșie pătrunde țara de la Est pentru a lărgi granița viitoarei Uniuni
Sovietice. În aceeași perioadă, Georgia întâmpină o situație similară, o parte din teritoriu fiind

2
Garcés de los Fayos, Fernando, Minorities in the South Caucasus: New visibility amid old frustrations, 2014, p.6,
disponibil la
https://www.europarl.europa.eu/RegData/etudes/briefing_note/join/2014/522341/EXPO-AFET_SP(2014)522341_E
N.pdf
3
Gasimov, Zaur, idem
4
Editori ai Encyclopedia Britannica, Russian Civil War: Foreign intervention, disponibil la
https://www.britannica.com/event/Russian-Civil-War/Foreign-intervention
5
Armeniei îi este impusă și o condiție pentru a deveni independentă: să preia teritorii din zona estică a fostului
Imperiu Otoman.
anexată de bolșevici, iar cealaltă de turci. Cele trei regiuni separatiste au preluat numele de
Republica Federativă Democratică Transcaucaziană6 în martie 1922, devenind parte componentă
a URSS.
Recunoașterea de către URSS a statutului celor trei părți constituante în Republica
Transcaucaziană a fost contestată de autoritățile din capitala Armeniei care au solicitat
conducerii de la Moscova redefinirea granițelor. În 1923 Stalin reorganizează delimitarea
teritorială a zonei. În pofida faptului că Armenia solicita autonomie asupra Nakhchivan,
Zengezur și Karabakh, acesteia îi revine Zengezur, iar Azerbaijan preia Nakhchivan. În acest fel
este creată și regiunea autonomă Nagorno-Karabakh. Cu câteva excepții7, pe toată durata
dominației URSS, Armenia și Azerbaidjan au dat semne că situația nu este prea tensionată din
punct de vedere militar.
1987 este anul atingerii apogeului conflictual pentru regiunea autonomă
Nagorno-Karabah, când „glasnostul” promovat de Gorbaciov a creat oarecare loc pentru
exprimarea populară a nemulțumirilor. Armenii din Armenia și din Nagorno Karabakh au
organizat mitinguri care au adunat zeci și chiar sute de mii de oameni cerând încă o dată
încorporarea Nagorno-Karabah în Armenia8.

Georgia - regiunile Osetia de Sud și Abkhazia

În privința statului modern Georgia, în anul 1918 s-a conturat un conflict între statul
georgian și zona actual numită Osetia de Sud9. Odată cu declararea independenței, georgienii au
inițiat o rebeliune în zona sudică a Osetiei, refuzând să acorde autonomie regiunii care se
considera distinctă de restul statului. În 1920, armata Osetiei (susținută de Rusia) a atacat
Georgia, însă a fost învinsă, rezultatul fiind strămutarea a circa 20.000 de locuitori de origine
osetă în URSS. La scurt timp, Armata Roșie a invadat Georgia, iar noul guvern georgian a
stabilit existența unității autonome pentru oseții transcaucazieni, numită Osetia de Sud.
În ceea ce privește regiunea Abkhaziei, aceasta a fost inițial controlată de bolșevici,
pentru ca mai apoi să devină parte a Republicii Democrate Georgiene. În 1921, Armata Roșie a
invadat Georgia, și, evident, regiunea Abkhazia, transformându-le în state satelit ale Uniunii
Sovietice. Inițial, Abkhazia a fost recunoscută ca republică sovietică independentă, deși era unită

6
N.a, Transcaucasian Federative Republic, disponibil la
https://dbpedia.org/page/Transcaucasian_Democratic_Federative_Republic
7
În 1964, 2.500 de armeni din Karabakh au trimis lui Hrușciov o petiție cu o descriere detaliată a discriminărilor cu
care se confruntau din partea guvernului azer și au cerut reîncorporarea republicii autonome în Republica Armeană.
Petiția a fost ignorată.
8
Heck, Matthew, Armenian protest USSR’s refusal to honor Nagorno-Karabakh annexation referendum, 2010,
disponibil la
https://nvdatabase.swarthmore.edu/content/armenians-protest-ussr-s-refusal-honor-nagomo-karabakh-annexation-ref
erendum-1988
9
Editori ai Military Wiki, Georgian-Ossetian conflict, 2014, disponibil la
https://military-history.fandom.com/wiki/Georgian%E2%80%93Ossetian_conflict
printr-un tratat cu Republica Socialistă Sovietică Georgiană. În 1931 a devenit republică
autonomă, rămânând parte a republicii Georgia. Pe toată durata hegemoniei sovietice asupra
regiunii de sud a Caucazului, Abkhazia a solicitat redarea statutului de cvasi-independență, iar
acest lucru s-a desfășurat de mai multe ori, în anii 1931, 1957, 1967, 1978 și 1989.

Implicarea Uniunii Sovietice și ulterior a Rusiei în zona de sud a Caucazului

Există critici care consideră că influența Rusiei în acest caz particular nu a reprezentat un
aspect negativ. Însă realitatea ne prezintă un stat extrem de puternic care a devenit ulterior
“imperiu”- sub forma sa modernă-, un stat care preia frâiele conducerii în statele satelit și aplică,
precum în exemplul de față, politici de tipul „desparte și condu”. În cazul statelor moderne din
Caucazul de Sud, URSS pare să fi mizat pe natura conflictuală internă a regiunii, reușind să-și
impună dominația numai pretinzând o preocupare pentru rezolvarea acestor conflicte. Faptul că
era o zonă nedefinită politic și teritorial a fost un avantaj pentru conducerea de la Moscova.
Totuși, mulți se întreabă care ar fi fost interesele lui Stalin în această regiune. Din punct de
vedere al resurselor naturale, situația era astfel: în secolul XX, zăcămintele Azerbaidjanului
reprezentau sursa principală de petrol pentru Imperiul Rus și ulterior pentru URSS, iar aurul,
gazele naturale, aluminiul sunt doar câteva dintre restul de resurse naturale pe care le deținea
zona; Armenia era deținător de cupru, zinc, aur și plumb dar în cantități prea mici. Deci, care era
motivul pentru care Caucazul de Sud reprezenta un interes atât de mare pentru Uniunea
Sovietică? Așa cum am menționat și în incipitul acestei lucrări, este puntea de trecere dintre estul
Europei și Asia, reprezentând un punct de mare importanță strategică și economică10, mai ales
prin statutul său de regiune care cuprinde coridoare energetice și de transport ale Eurasei11. La o
simplă privire pe harta geografică a lumii putem observa cum regiunea sudică a Caucazului era,
din perspectivă geopolitică, o unealtă prin care URSS își putea proiecta puterea și influența în
Iran și a Turcia -convingând țările transcaucaziene că le oferă protecție împotriva celor două
state menționate anterior- , aspirație devenită realitate în perioada Războiului Rece.

3. Situația conflictelor din Caucazul de Sud în urma colapsului URSS

Conflictul Nagorno-Karabakh
Anul 1991 este cel care marchează colapsul Uniunii Sovietice, moment în care
republicile socialiste Armenia și Azerbaijan și-au declarat independența. Disputa teritorială din
regiunea autonomă Nagorno-Karabakh menținută sub control pe timpul dominației sovietice a

10
De Waal, Thomas, Three mirages and two markets. Understanding the South Caucasus, 2010, pp. 2-12, disponibil
la https://carnegieendowment.org/files/south_caucasus1.pdf
11
Vusal, Gasimili, Trade, economic, and energy cooperation: challenges for a fragmented region, p. 64, disponibil
la
https://www.files.ethz.ch/isn/191505/pub_5598_the_south_caucasus_-_between_integration_and_fragmentation.pdf
fost reinițiată, transformându-se într-un război din care a rezultat, pe lângă pierderea unui număr
incredibil de vieți omenești, strămutarea a peste un milion de persoane din regiune. În următorii
ani, nerezolvarea conflictului a fost pusă pe seama intereselor concurente ale puterilor: în special,
Rusia a fost descrisă ca având un interes în prelungirea conflictului12 tocmai pentru a-și păstra
statutul influent despre care precizam în subpunctul anterior. “Noua Rusie” a venit cu o mediere
a conflictului, declarând în 1994 încetarea ciclului de violențe, însă nu a existat și o soluționare
politică. 13
În ciuda faptului că Rusia a fost considerată unul dintre mecanismele principale care au
alimentat motorul conflictului asupra zonei Nagorno-Karabakh, situația a luat o întorsătură în
jurul anului 2008, când conducerea de la Moscova a manifestat o implicare majoră în rezolvarea
divergenței. Este de menționat că alături de Rusia, națiuni cu statut influent precum Franța,
Statele Unite ale Americii, dar și organizații internaționale precum Uniunea Europeană sau
NATO au contribuit la încercarea de a pune capăt conflictului. Rusia a fost cea care a organizat
în jur de zece întâlniri oficiale între președinții armeni și azeri începând cu anul menționat
anterior, însă rezultatul nu a fost cel dorit. Deși conducătorii celor două state implicate în dispută
au părut să aibă momente în care erau dispuși să ajungă la o reglementare pașnică, acest lucru nu
a fost realizat, ci, dimpotrivă, investițiile abundente în armament și pregătirea din ce în ce mai
performantă a armatelor sugerează contrariul.
Începând cu anul 2008, conflictul a fost reintensificat în regiunea
Nagorno-Karabah, iar în 2014 și 2016 au fost identificate sute de victime ale confruntării dintre
cele două tabere opozante.
Istoricul ultimilor ani este ideal pentru conștientizarea faptului că denumirea de
“conflict înghețat” pe care o poartă confruntarea dintre azeri și armeni nu este tocmai corect. În
anul 2020 s-au dezlănțuit lupte sângeroase între cele două state, rezultatul fiind, din nou,
pierderea a sute de vieți omenești14. În luna septembrie a aceluiași an a izbucnit un nou război
care a durat doar treisprezece zile, însă a adus după sine pierderi omenești de ordinul miilor
pentru ambele părți.

Conflictele dintre Georgia și Osetia de Sud, respectiv Georgia și Abkhazia

În urma colapsului URSS, Osetia de Sud a solicitat Georgiei ca statutul regiunii să fie
preschimbat în cel de regiune autonomă, însă cererea a fost respinsă și a avut ca rezultat
asedierea ulterioară a Tskhinvali, capitala oseților. Spre finalul anului 1990, Parlamentul

12
Gamaghelyan, Philip, Intractability of the Nagorno-Karabakh Conflict: A myth or a reality:, pp.1-12, disponibil la
https://www.ideasforpeace.org/wp-content/uploads/2020/06/intractability.pdf
13
Karpenko, Oksana; Javakhishvili, Jana; Myths and Conflicts in the South Caucasus, Vol. I, Editura International
Alert, 2013, p. 147, disponibil la
https://www.international-alert.org/wp-content/uploads/2021/08/Caucasus-Myths-Conflict-Vol1-EN-2013-1.pdf
14
Editori ai Global Conflict Tracker, Nagorno-Karabakh Conflict, 2021, disponibil la
https://www.cfr.org/global-conflict-tracker/conflict/nagorno-karabakh-conflict
Georgiei a adoptat un proiect prin care a fost abolit statutul autonom al Osetiei15. Noul stat rus a
intervenit și de această dată în ajutorarea oseților, iar în 1991 a fost făcută publică intenția
regiunii de a se uni teritorial cu Osetia de Nord. La scurt timp a fost declanșat un război care a
durat un an, când a fost impusă încetarea ostilităților, însă problema statutului politic al Osetiei
nu a fost rezolvată.
În 2006, președintele georgian Mihail Saakașvili a făcut publică viziunea sa pentru
soluționarea conflictului, ceea ce ar fi presupus ca parlamentul Osetiei de Sud să aibă control
asupra chestiunilor precum cultura, educația, politica socială și economică, ordinea publică, etc,
iar Georgiei să îi revină rolul de a contribui la îmbunătățirea economiei și a condițiilor sociale ale
locuitorilor din acea zonă. Propunerea liderului politic nu a devenit realitate. În următoarea
perioadă au existat momente de suspans care puteau duce la izbucnirea unui nou război, însă
acestea au fost destul de nesemnificative: atacul de către oseți a unui elicopter georgian în care
era transportat ministrul georgian, rivalitatea manifestată la alegerile prezidențiale din 2006 în
care tabăra oseților separatiști au votat diferit de restul numai pentru a-și manifesta atitudinea de
împotrivire, etc.
În 2008 a fost declanșat un alt război, denumit și războiul ruso-georgian16. Primul pas în
inițierea acestuia a fost făcut de separatiștii din Osetia de Sud care au rănit forțele georgiene de
menținere a păcii, atacând un vehicul militar al acestora. Au fost apoi declanșate atacuri violente
între cele două tabere, și, în ciuda faptului că președintele georgian a solicitat stoparea
ostilităților, separatiștii oseți au intensificat atacurile, iar trupele georgiene au răspuns cu aceeași
monedă. Denumirea de război ruso-georgian provine tocmai de la atitudinea pe care a avut-o
Rusia ulterior și presupune acuzarea Georgiei de agresiune asupra Osetiei de Sud. A fost apoi
lansată o invazie pe scară largă asupra Georgiei care a fost motivată de ruși ca o operațiune de
menținere a păcii. Rezultatul războiului a fost strămutarea a peste 200.000 de locuitori care se
identificau ca fiind georgieni. În vara aceluiași an, președintele Franței de la acea vreme a
negociat un acord de încetare a luptelor. În luna august a aceluiași an, Rusia a recunoscut oficial
statutul de independență al Osetiei de Sud.
În ceea ce privește Abhazia, disputa modernă datează din anul 1989, când statul georgian
manifesta inițiativa de a deveni independentă față de Moscova, pe când Abhazia manifesta
intenția de a obține mai multă independență față de Tbilisi. Anul 1992 a reprezentat momentul de
implicare în războiul împotriva Georgiei care a durat treisprezece luni. Conflictul a fost stopat
prin acordul de încetare din 1992, însă, din nou, fără a fi definitivat un statut politic pentru
regiune17. În 1998 conflictul a luat din nou amploare, prin asaltarea de către trupele abkhaze a
15
Osetia de Sud și-a declarat autonomia cu doar câteva luni înainte ca Parlamentul Georgiei să îl desființeze.
16
Kakachia, K., Karnely, Challenges to the South-Caucasus conflict regional security aftermath of
Russian-Georgian conflict: Hegemonic stability or new partnership?, Journal of Eurasian Studies, 2011, disponibil
la https://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S1879366510000382
17
Editori ai Carnegie Europe, Abkhazia:stable isolation , 2018, disponibil la
https://carnegieeurope.eu/2018/12/03/abkhazia-stable-isolation-pub-77842
unor sate din districtul Gali, zonă preponderent populată de georgieni. Președintele Georgiei a
refuzat să trimită trupe de luptă pentru a răspunde atacului, iar la scurt timp invazia a fost
stopată. Ostilitățile au avut ca rezultat un număr redus de victime, însă au provocat strămutarea a
peste 20.000 de georgieni. În 2006, relațiile Abhaziei cu Rusia au început să se deterioreze, iar în
2008 războiul cu trupele ruse a fost declanșat, fiind o continuare a războiului ruso-turc, lupta
fiind soldată cu eliminarea trupelor georgiene de pe teritoriul nord-estic al Georgiei. Câteva luni
mai târziu, Rusia a recunoscut, așa cum spuneam și mai sus, Osetia de Sud și Abhazia ca state
independente.

Concluzii și considerente

Luând în considerare toate cele prezentate mai sus, pot concluziona că sintagma
de “conflict înghețat “ folosită pentru a descrie situația divergențelor din zona Caucazului de Sud
nu reliefează realitatea geopolitică a zonelor unde instabilitatea, sub toate formele ei, predomină
și în prezent. Neliniștile din Georgia, Abkhazia și Armenia nu au încetat niciodată să existe, ci
probabilitatea ca o nouă confruntare să apară a fost mereu prezentă, cu toate că uneori statele de
pe continentul asiatic și european tind să ignore acest lucru.
Deși în anumite regiuni conflictul pare să fi încetat pentru totdeauna, va exista mereu
șansa ca o nouă revoltă să fie inițiată. Dat fiind faptul că teritoriile geografice din sudul
Caucazului au avut un parcurs istoric atât de complex, dominat de influențe dintre cele mai
diferite, este foarte probabil ca pentru mult timp de aici înainte să existe loc de confruntări, atât
în rândul populației, cât și la nivel politic sau economic. Cumulul diversității de etnii, religii,
culturi și opinii este nucleul focului care mocnește și este predispus să se reaprindă. Totodată,
implicația statelor din Asia dar și de pe restul continentelor poate avea influențe majore în
eventualele ciocniri de interese din regiunea respectivă. Fiind o zonă atât de importantă din punct
de vedere strategic, dar și economic - există coridoare de transport a resurselor naturale dinspre
est către vest chiar în regiunea sud-caucaziană -, chestiunile problematice din statele care fac
legătura între Asia și Europa de Est reprezintă un factor de risc cu implicații majore pentru toate
continentele care depind de importuri de petrol și gaze naturale18.
În încercarea de a ilustra imaginea unei lumi în care totul se poate rezolva prin tratate și
acorduri din partea tuturor actorilor implicați, conflictele din zona Caucazului de Sud au fost
clasificate ca fiind înghețate, deși niciodată nu a fost identificată o rezolvarea care să
mulțumească toate taberele. Cu toate acestea, prezentul ne demonstrează încă o dată că unele
divergențe manifestate la nivel social, administrativ, teritrial, politic, etc, nu pot fi încheiate prin
implicații din exterior, sau, cel mai probabil, nici din interior. Tot ce rămâne de făcut este însă ca

18
O'Byrne, David, Azerbaijan-Armenia conflict poses threat to regional energy corridor , 2020, disponibil la
https://eurasianet.org/azerbaijan-armenia-conflict-poses-threat-to-regional-energy-corridor
statele din vecinătate și chiar și cele îndepărtate să supravegheze îndeaproape evoluția
conflictuală din zona Caucazului de Sud, pentru a reuși să intervină la momentul oportun și să
oprească ceea ce s-ar putea transforma în adevărate amenințări la adresa securității
internaționale.
Bibliografie:

1. De Waal, Thomas, Three mirages and two markets. Understanding the South Caucasus, 2010,
disponibil la https://carnegieendowment.org/files/south_caucasus1.pdf
2. Editori ai Military Wiki, Georgian-Ossetian conflict, 2014, disponibil la
https://military-history.fandom.com/wiki/Georgian%E2%80%93Ossetian_conflict
3. Editori ai Carnegie Europe, Abkhazia:stable isolation , 2018, disponibil la
https://carnegieeurope.eu/2018/12/03/abkhazia-stable-isolation-pub-77842
4. Editori ai Encyclopedia Britannica, Russian Civil War: Foreign intervention, disponibil la
https://www.britannica.com/event/Russian-Civil-War/Foreign-intervention
5. Editori ai Global Conflict Tracker, Nagorno-Karabakh Conflict, 2021, disponibil la
https://www.cfr.org/global-conflict-tracker/conflict/nagorno-karabakh-conflict
6. Gamaghelyan, Philip, Intractability of the Nagorno-Karabakh Conflict: A myth or a
reality:,disponibil la https://www.ideasforpeace.org/wp-content/uploads/2020/06/intractability.pdf
7. Garcés de los Fayos, Fernando, Minorities in the South Caucasus: New visibility amid old
frustrations, 2014, disponibil la
https://www.europarl.europa.eu/RegData/etudes/briefing_note/join/2014/522341/EXPO-AFET_S
P(2014)522341_EN.pdf
8. Gasimov, Zaur, The Caucasus, European History Online, 2011, disponibil la
http://ieg-ego.eu/en/threads/crossroads/border-regions/zaur-gasimov-the-caucasus
9. Heck, Matthew, Armenian protest USSR’s refusal to honor Nagorno-Karabakh annexation
referendum, 2010, disponibil la
https://nvdatabase.swarthmore.edu/content/armenians-protest-ussr-s-refusal-honor-nagomo-karab
akh-annexation-referendum-1988
10. Kakachia, K., Karnely, Challenges to the South-Caucasus conflict regional security aftermath of
Russian-Georgian conflict: Hegemonic stability or new partnership?, Journal of Eurasian Studies,
2011, disponibil la https://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S1879366510000382
11. Karpenko, Oksana; Javakhishvili, Jana; Myths and Conflicts in the South Caucasus, Vol. I,
Editura International Alert, 2013, disponibil la
https://www.international-alert.org/wp-content/uploads/2021/08/Caucasus-Myths-Conflict-Vol1-E
N-2013-1.pdf
12. N.a, Transcaucasian Federative Republic, disponibil la
https://dbpedia.org/page/Transcaucasian_Democratic_Federative_Republic
13. O'Byrne, David, Azerbaijan-Armenia conflict poses threat to regional energy corridor , 2020,
disponibil la
https://eurasianet.org/azerbaijan-armenia-conflict-poses-threat-to-regional-energy-corridor
14. Vusal, Gasimili, Trade, economic, and energy cooperation: challenges for a fragmented region,
disponibil la
https://www.files.ethz.ch/isn/191505/pub_5598_the_south_caucasus_-_between_integration_and
_fragmentation.pdf