Capitolul 6 FIZICĂ

În fizică, nu trebuie să-ți faci probleme

- natura le face pentru tine.
Frank Wilczek

Unele dintre cele mai vechi puzzle-uri sunt cele care se bazează pe
principii fizice elementare sau implică obiecte fizice. Toată lumea este
familiarizată cu paradoxul lui Zenon cu privire la cursa lui Ahile și a unei
broaște țestoase. Aristotel descrie în Fizica sa că cel mai rapid alergător nu
poate depăși niciodată pe cel mai lent, deoarece urmăritorul trebuie să ajungă
mai întâi în punctul de unde a început liderul, astfel încât cel care a început
primul va fi tot timpul în avans. În mod surprinzător, unii filozofi cred că nu s-
a dat încă o explicație corectă a acestui paradox.
Încă de la începutul științei, matematicienii și fizicienii au avut o strânsă
colaborare. Multe teorii matematice au apărut din rezolvarea problemelor de
fizică. Pe de altă parte, dezvoltarea unor noi teorii în fizică a fost imposibilă
fără matematică temeinică (de exemplu, teoria relativității și mecanica
cuantică a lui Einstein). Cu toate acestea, uneori matematicienii și fizicienii nu
se înțeleg unii pe alții. Celebrul fizician Ernest Rutherford a spus odată:
"Știința este ori fizică, ori colecționare de timbre ." Contemporanul său, marele
matematician David Hilbert, i-a ripostat: " Fizica a devenit prea dificilă pentru
fizicieni", sugerînd că matematica era, în general, dincolo de posibilitatea lor
de accesare. Există o glumă extrem de răspândită pe site-urile de internet: " Un
inginer crede că ecuațiile sale sunt o aproximare a realității. Un fizician crede
că realitatea este o aproximare a ecuațiilor sale. Unui matematician nu-i pasă. "
Și încă una: "Un matematician nu crede nimic până când nu este demonstrat,
un fizician crede totul până când nu se dovedește greșit."
Multe dintre puzzle-urile fizico-matematice se preocupă cu cinetica,
distanțe parcurse și probleme de navetiști, proprietăți ale fluidelor, probleme
de echilibru, mecanisme de timp, principii și fenomene fizice. Puzzle-urile
care aparțin doar fizicii și conțin foarte puțin sau nimic din matematică nu
sunt tratate în această carte. Ele pot fi găsite în multe cărți dedicate exclusiv
subiectelor fizicii. În acest capitol folosim terminologia fizicii în mod liber,
presupunând că cititorul posedă unele cunoștințe de bază de fizică din liceu.

Primul puzzle din acest capitol este problema clasică a coroanei de aur a
regelui Hiero, atribuită lui Arhimede. Soluția sa se bazează pe descoperirea lui
Arhimede, prima lege a hidrostaticii. Probabil știți despre legenda lui
Arhimede care, extaziat de descoperirea sa privind volumul de apă dezlocuit
la cufundarea unui corp, a alergat dezbrăcat pe stradă strigând "Evrika!" O
problemă de cinetică a lui Nicole Oresme este prezentată aici pentru a ilustra
o soluție elegantă folosind o metodă geometrică în loc să însumeze serii
infinite. A fost o realizare frumoasă în secolul al XIV-lea. Însumarea unei serii
infinite este, de asemenea, menționată în legătură cu capacitatea lui John von
Neumann de a opera rapid în gînd cu expresii complicate și lungi . Principala
atenție în acest capitol este îndreptată către celebra problemă a leului și a
omului într-o arenă circulară, propusă de Richard Rado în 1932 și studiată de
numeroși matematicieni, inclusiv Littlewood și Besicovitch. În această
problemă vă veți întâlni din nou cu unele serii infinite.

*
* *

Arhimede (280 î.Hr. – 220 î.Hr.) (→pag. 299)

Coroana din aur a regelui Hiero
Următoarea poveste redată frecvent în legătură cu coroana de aur a
regelui Hiero1 este adesea legată de Arhimede (vezi, de exemplu, [100]):
Pentru a-și celebra victoriile, regele Hiero a comandat o coroană din aur
pur. Când coroana a fost gata, s-a zvonit că bijutierul a reținut o anumită
cantitate de aur înlocuind-o cu argint. Negăsind o modalitate de a detecta
furtul, regele a apelat la Arhimede. În timp ce Arhimede se gândea la această
problemă, se întâmpla să facă baie. Când a intrat în bazin, a realizat că
volumul de apă care curgea în afara piscinei era egal cu volumul corpului său
care era scufundat. Arhimede și-a dat seama că poate aplica acest lucru la
problema de față. Entuziasmat, s-a ridicat din piscină și uitând să se îmbrace,
a alergat pe străzi gol-pușcă strigând: "Evrika, evrika! (Am găsit!)."
Descoperirea lui Arhimede a fost, de fapt, prima lege a hidrostaticii,
prezentată ca Propoziția 7 în prima sa carte Despre corpurile plutitoare:
Un corp scufundat într-un lichid este mai ușor decât greutatea sa reală
cu greutatea fluidului dezlocuit.

1
Hiero, sau Hieron, regele Siracuzei, secolul al III-lea î.Hr., rudă cu Arhimede (potrivit unor
istorici).
 Să ne întoarcem la problema coroanei regelui și să rezolvăm
următoarea problemă.
Problema 6.1. Găsiți raportul dintre cantitățile de aur și argint din
coroana lui Hieros folosind legea hidrostaticii a lui Arhimede.
Presupunem că o coroană cu greutatea w este compusă din aur cu
greutatea w 1 și argint cu greutatea w 2, unde w 1 și w 2 sunt necunoscute. Pentru a
determina raportul dintre cantitățile de aur și argint din coroană, mai întâi
cântărim coroana scufundată în apă și notăm cu F pierderea în greutate.
Această cantitate poate fi determinată prin cântărirea apei dezlocuite. Apoi să
ia aceeași greutate w din aur pur și notăm cu F 1 pierderea în greutate în acest
w1
caz. Rezultă că greutatea apei dezlocuite de o cantitate w 1 de aur va fi F . În
w 1
mod similar, dacă greutatea apei dezlocuite de greutatea w de argint pur este
w2
F 2, greutatea apei dezlocuite de o cantitate w 2 de argint este F . Rezultă că
w 2
w1 w2
F= F 1+ F 2 .
w w
Înlocuind w=w1+ w2 în ultima relație, găsim raportul dintre cantitățile de aur și
argint.
w1 F−F2
= .
w2 F1−F

Nicole Oresme (1320- 1382) (→pag. 301)

Cariera matematicianului francez Nicole Oresme l-a purtat de la funcția
de profesor universitar la cea de episcop. A fost matematician, fizician,
astronom, filozof, muzicolog, teolog și, în cele din urmă, episcop de Lisieux.
Oresme a fost probabil cel mai eminent și influent filozof al secolului al XIV-
lea. Astăzi, scuzele cunoscute, "Într-adevăr, nu știu nimic, cu excepția faptului
că știu că nu știu nimic", este atribuită luiOresme.
Având în vedere problema mișcării și, în special, reprezentarea
cantitativă a vitezei și accelerației, Oresme a dezvoltat în esență ideea de a
reprezenta relația funcțională dintre viteză și timp printr-o curbă; vezi Clagett
[36]. Giovanni di Cosali prezentase anterior un grafic al mișcării, însă nu avea
suficientă claritate și consecvență.
Durata călătoriei
Tehnica geometrică a lui Oresme a apărut cu aproximativ 250 de ani
înainte de opera lui Galileo Galilei (1564- 1642) în acest domeniu. Oresme a
studiat subiectul menționat mai sus doar într-un sens abstract; acest lucru
pare evident în următoarea problemă în care vitezele cresc nelimitat.
Problema 6.2. Viteza unui obiect este o unitate în prima jumătate a
intervalului de timp AB, 2 unități în următoarea pătrime, 3 unități în optimea
următoare, 4 în următoarea șaisprezecime și așa mai departe, la infinit.
Calculați distanța totală parcursă.

FIGURA 6.1. Metoda geometrică de însumare a seriei infinite

 Soluție. Suma seriei infinite de mai jos reprezintă distanța parcursă:
1 1 1 1
S= ∙ 1+ ∙2+ ∙ 3+ ⋯+ n ∙ n+⋯ .(6.1)
2 4 8 2
Oresme a constatat că această sumă este egală cu 2, folosind o metodă
geometrică elegantă. El a desenat un pătrat de latură CD egală cu AB(¿ 1) și l-a
împărțit "la infinit în părți proporționale în funcție de raportul de 2 la 1"
(figura 6.1). Cu alte cuvinte, E reprezintă jumătate din pătrat, F un sfert, G o
optime și așa mai departe. Dreptunghiul E este plasat peste jumătatea din
dreapta a pătratului de latură AB, F deasupra noii configurații în partea
dreaptă peste sfertul de pătrat, G deasupra optimii de pătrat tot în partea
dreaptă și așa mai departe. Este evident că suprafața totală a noii configurații,
care reprezintă distanța totală parcursă, este egală atât cu suma seriei infinite,
cât și cu suma suprafețelor celor două pătrate inițiale.
Acum ne oprim pentru o clipă și lăsăm cititorului plăcuta muncă de a
găsi suma lui Oresme.
Problema 6.3.* Determinați suma infinită (6.1) folosind calcule
elementare. Fără derivate, vă rog!
Figura 6.1 și însumarea prin metoda "împachetării" seamănă foarte
mult cu o problemă subtilă a lui Leo Moser, profesor la Universitatea din
Alberta (Canada). Considerăm pătratele cu laturile 1/2, 1/3, 1/4, .... Aceste
numere formează așa-numita serie armonică
1 1 1
+ + +⋯
2 3 4
a căror sumă este infinită. Demonstrația poate fi găsită în aproape orice
manual de calcul a seriilor. Cu toate acestea, suprafața totală a pătratelor
construite cu laturile având dimensiunile egale cu numerele de mai sus este
finită. Acest lucru a fost descoperit în 1746 de către Euler, care a constatat că 2

()()()
1 2 1 2 1 2
2
+
3
+
4
π2
+ ⋯= −1 ≈ 0,644934.
6
Având în vedere acest rezultat, Leo Moser a propus următoarea problemă:
Problema 6.4.* Este posibil ca numărul infinit de pătrate cu laturile 1/2,
1/3, 1/4, . . . să fie aranjate fără suprapunere într-un pătrat unitate?

Edouard Lucas (1842 -1891) (→pag. 307)

2
Potrivit lui C. B. Boyer [26], mentorul lui Euler, Johan Bernoulli, a găsit acest rezultat cu
patru ani înaintea lui Euler.
 Matematicianul francez Edouard Lucas este bine cunoscut pentru
rezultatele sale în domeniul teoriei numerelor: el a stabilit o metodă de
testare a primalității care, după îmbunătățirile aduse de D. H. Lehmer în 1930,
a rămas în uz până în prezent sub numele de testul Lucas - Lehmer. Lucas a
studiat în special șirul definit de relația F n=F n−1+ F n−2, care rezultă din
problema iepurelui lui Fibonacci (pagina 12), și l-a numit șirul lui Fibonacci.
Unele dintre jocurile minții pe care le-am prezentat în această carte au fost
preluate din lucrarea în patru volume a lui Lucas despre matematica
recreațională Recreations Mathematiques (1882-94).
Întâlnirea navelor
Problema 6.5. Zilnic, la prânz, o navă pleacă din Le Havre cu destinația
New York și, invers, o altă navă părăsește New York-ul cu destinația Le Havre.
Traversarea durează 7 zile și 7 nopți. În timpul traversării către New York,
câte nave cu destinația Le Havre va întâlni o navă cu destinația New York,
astăzi fiind data plecării?
Ar trebui să fii atent întrucât soluția este un ceva mai complicată.
Răspunsul rapid "șapte", care reprezintă numărul navelor aflate deja în trafic,
este incorect. O soluție edificatoare este prezentată grafic în diagramă.

FIGURA 6.2. Diagrama traversărilor navelor

În momentul plecării din Le Havre (punctul A din figura 6.2), 8 nave se află în
drum spre Le Havre. De fapt, una dintre ele tocmai intră în portul Le Havre,
iar o altă navă tocmai a părăsit portul New York. Nava care pornește din A va
întâlni toate aceste nave. În plus, în timpul traversării de șapte zile a navei cu
plecare din Le Havre, alte 7 nave părăsesc New York-ul, ultima dintre ele chiar
în momentul în care aceasta intră în port. Astfel, numărul total de întâlniri
este egal cu 15. Din diagramă reiese clar că nava, a cărei călătorie este
reprezentată de segmentul de linie AB, întâlnește alte 13 nave pe mare, plus
două nave în momentele lor de plecare (în portul Le Havre) și de sosire (în
portul New York), adică 15 în total.
John von Neumann (1903 -1957) (→pag. 309)
John von Neumann este cu siguranță unul dintre cei mai mari
matematicieni ai secolului XX, obținând mai multe realizări remarcabile în
domeniul matematicii. Mulți îl consideră pe von Neumann fondatorul teoriei
matematice a jocurilor și un contributor
remarcabil la dezvoltarea mașinilor de calcul de
mare viteză și a automatelor celulare. A avut o
mare contribuție la proiectarea EDVAC, unul
dintre primele computere electronice care a
fost construit vreodată. La fel ca mulți oameni
de știință, în timpul și după al doilea război
mondial von Neumann a lucrat, de asemenea, la
problemele cheie ale matematicii și fizicii pure
și aplicate, care au făcut posibilă dezvoltarea
bombei cu hidrogen. Spre deosebire de mulți
dintre colegii săi, care s-au concentrat doar pe
locurile lor de muncă, von Neumann a trăit un
stil de viață destul de neobișnuit. El și soția sa
Klara s-au bucurat de o viață socială activă,
John von Neumann oferind petreceri și banchete memorabile în
1903- 1957 casa lor din Princeton.
De la o vârstă fragedă, John von Neumann manifesta abilități incredibile
de memorare de unde s-au născut multe povești. La vârsta de șase ani, făcea
schimb de glume în greaca clasică cu tatăl său și împărțea două numere de opt
cifre în minte. Familia Neumann i-a distrat uneori pe oaspeți cu demonstrații
ale capacității lui Johnny de a memora pagini din cartea de telefon. Un oaspete
selecta o pagină și o coloană la întâmplare din cartea de telefon. Tânărul
Johnny, Janos în maghiară, citea coloana de câteva ori și după aceea putea
răspunde la orice întrebare care i se punea cu privire la cine aparținea un
anumit număr , sau recita numele, adresele și numerele în ordine. De
asemenea, iubea istoria și, din moment ce își amintea tot ce citise cândva, a
devenit expert în multe probleme: istoria bizantină, detaliile procesului Ioanei
d'Arc, diverse amănunte din bătăliile Războiului Civil American.
Eminentul matematician Paul Halmos, prieten cu von Neumann, citează
în [98] că un alt matematician celebru George Pólya a spus odată: 3 "Johnny a
fost singurul student de care mi-a fost vreodată frică. Dacă în cursul unei
prelegeri afirmam că o problemă nu este rezolvată, erau foarte mari șansele
să vină la mine imediat ce se termina prelegerea cu soluția completă expusă în
câteva mâzgăleli pe o foaie de hârtie." Halmos menționează, de asemenea, că
era lengedară inabilitatea lui von Neumann de a șofa. Von Neumann însuși a
raportat unul dintre numeroasele sale accidente: "Eram pe drum. Copacii din
dreapta treceau ordonat pe lîngă mine la 60 de mile pe oră. Deodată, unul
dintre ei mi-a tăiat calea. Bum!"
Fetița și pasărea
Această problemă veche poate fi găsită în multe cărți de matematică
recreativă în diferite variante. Aici vă prezentăm una simplă.
Problema 6.6. O fetiță se află la 500 de metri de un perete având o
pasăre așezată pe cap. Ambele încep simultan să se deplaseze spre perete în
linie dreaptă. Fetița merge cu viteza de 5 metri pe secundă iar pasărea zboară
cu 15 metri pe secundă. Când ajunge la perete, pasărea inversează imediat
direcția și se întoarce pe capul fetiței unde inversează din nou direcția.
Această modalitate de zbor a păsării continuă până când fetița ajunge la
perete. Ce distanță a parcurs pasărea?
Cei mai mulți oameni încearcă să rezolve această problemă clasică pe o
cale mai greoaie. Ei calculează distanțele parcurse de pasăre între fetiță și
perete în timpul deplasării ei. Aceste distanțe devin din ce în ce mai scurte, iar
o astfel de abordare duce la însumarea unei serii infinite, ceea ce este
complicat. Însă soluția este una foarte simplă și am putea să o denumim
soluția "șmecheră". Este suficient să reținem că fetița merge timp de 100 de
secunde înainte de a atinge peretele. Astfel, pasărea zboară timp de 100 de
secunde și călătorește
(15 metri pe secundă) x (100 secunde) = 1.500 metri.
Există o legendă că atunci când profesorul său de liceu i-a dat această
problemă lui John von Neumann, el a rezolvat-o rapid. Când profesorul a
comentat: "Ah, știai șmecheria ", Neumann a răspuns: "Ce șmecherie? A fost o
serie ușoară ".
Vă prezentăm "seria ușoară" pentru calcularea timpului cât a zburat
pasărea care ar putea fi cea folosită de von Neumann.
 FIGURA 6.3. Fetița și pasărea
Fie P1 poziția lor inițială și W punctul de întoarcere la perete, așa cum se
arată în figura 6.3. P1 este punctul în care pasărea este pentru prima dată pe
capul fetiței. Fie Pi (i = 1, 2, . . . ) punctul corespunzător contactului i dintre
păsăre și fetiță și t i timpul scurs între contactul i și contactul i+1. Notăm cu D
distanța de la P1 la W , v b viteza păsării și v g viteza fetiței ( v b > v g).
În timpul t 1 pasărea merge de la P1 la W și înapoi la P2. De asemenea, în
timpul t 1 fetița merge de la P1 la P2 și avem
t 1 v B +t 1 v G=2|P1 W |=2 D .(6.2)

Similar, distanța totală parcursă de pasăre în timpul t 2 este de două ori mai
mare decât distanța de la P2 la W , adică
t 2 v B +t 2 v G=2 (|P1 W |−|P1 P2|) =2 ( D−v G t 1 ) =t 1 v B−t 1 v G ,(6.3)

unde pentru a obține ultima egalitate de la punctul (6.3) s-a folosit expresia
(6.2). Pentru perioada de timp t 3 rezultă
t 3 v B +t 3 v G=2 (|P 1 W |−|P1 P 2|−|P2 P 3|)=¿
¿ 2 ( D−v G t 1−V G t 2 )=t 2 v B −t 2 v G ,( 6.4)

unde s-a folosit expresia (6.3) pentru a obține ultima egalitate de la punctul
(6.4). Din relația (6.4) putem trage concluzia că, în general, avem
v B −v G
t i= t i−1=K t i−1=⋯=K i−1 t 1 ,
v B+ v G
unde K= ( v B−v G ) / ( v B +v G ). Deoarece K <1, timpul total se calculează astfel
n n−1
2D 1
T =lim ∑ t i=lim t 1 ∑ K =
i
∙
n → ∞ i=1 n→∞ i=0 v B +v G 1−K
2D 1 D
¿ ∙ = .
vB+ vG ( v B −vG ) vG
1−
( v B +v G )
Rezultă că distanța totală parcursă de pasăre este v B T =v B D/ v G, rezultat
obținut și cu ajutorul soluției "șmechere".
Este util să se reprezinte traseele fetiței și păsării prin construirea unui
grafic spațiu-timp, așa cum se observă în figura 6.4. Pantele segmentelor
afișate sunt proporționale cu viteza vG a fetiței și, respectiv v B, a păsării.
Punctele P1, P2, P3, . .. reprezintă punctele de întâlnire dintre fetiță și pasăre.
Desigur, nu putem termina de desenat traseul păsării spre W , deoarece
deplasarea în zig-zag este infinită.
 FIGURA 6.4. Graficul spațiu-timp pentru problema fetiței și păsării
Să analizăm o altă versiune mai complicată a acestei probleme în care
apare o serie infinită, care necesită mai mult timp și un efort mai mare pentru
rezolvare..
Problema 6.7.* Două mașini, care pornesc din punctele A și B situate la o
distanță de 140 de mile, se deplasează unul spre celălalt pe același drum, până
când se ciocnesc în punctul C. Vitezele lor sunt de 30 de mile și 40 de mile pe
oră. Chiar în momentul în care pornesc, o pasăre își ia zborul din punctul A
îndreptându-se direct spre mașina care a plecat din punctul B. De îndată ce
pasărea ajunge la cealaltă mașină, se întoarce și își schimbă direcția. Pasărea
zboară înainte și înapoi în acest fel cu o viteză de 50 de mile pe oră până când
cele două mașini se întâlnesc. Cât măsoară traseul păsării?
În capitolele 7 și 9 vom trata "probleme de traversare a râului".
Următoarea problemă abordează două subiecte, traversarea râului și distanța
parcursă de o de pasăre.
Problema 6.8.* Patru matematicieni-vâslași doresc să traverseze râul cu
ajutorul unei bărci în care încap doar două persoane. Pentru a traversa singur
râul, vâslașul R1 are nevoie de 1 minut iar R2, R3 și R4 au nevoie de 2, 6 și,
respectiv, 9 minute. Fiind de profesie matematicieni, vâslașii au stabilit o
strategie optimă pentru traversarea râului. Ei încep să vâslească spre malul
opus al râului în linie dreaptă. Chiar în momentul în care încep să vâslească, o
lebădă începe să înoate peste râu în linie dreaptă, cu viteza de 60 de metri pe
minut. Lebăda ajunge pe malul opus al râului exact în momentul în care toți
vâslașii își finalizează transferul. Ce lățime are râul?
 John E. Littlewood (1885 - 1977) (→pag. 308)
Abram Besicovitch (1891- 1970) (→pag. 308)
Richard Rado (1906 - 1989) (→pag. 309)
Leul și omul
Problema unui leu și a unui om pe care Richard Rado a propus-o în
1932 aparține domeniului matematicii recreaționale și a atras atenția a
numeroși matematicieni, inclusiv John E. Littlewood și Abram Besicovitch.
Enunțul problemei este următorul:
Problema 6.9. Un bărbat se trezește într-o arenă circulară cu un leu.
Atât omul, cât și leul se pot deplasa în arenă cu aceeași viteză maximă. Fără a
părăsi arena, poate omul urmări o strategie de deplasare asigurându-se că
leul nu-l va prinde niciodată? Problema presupune că atât omul, cât și a leul
dispun de energie nelimitată.

FIGURA 6.5 Un om și un leu într-o arenă circulară

 Timp de 25 de ani, opinia predominantă, prezentând dovezi
"incontestabile", a susținut că bărbatul nu poate scăpa de leu. Un sfert de secol
mai târziu, Abram S. Besicovitch, profesor la Universitatea Cambridge, a
demonstrat că aceste ipoteze sunt greșite. A Mathematician's Miscellany
(Londra 1957), o carte incitantă a proeminentului matematician englez John
E. Littlewood (1885- 1977), a publicat demonstrația lui Besicovitch privind o
strategie care permite omului să evite contactul cu leul. Evident, această
problemă l-a interesat pe Littlewood, pentru că a discutat-o în cartea sa. Mai
multe despre această problemă pot fi găsite și în lucrarea How the lion tamer
was saved de Richard Rado (Ontario Secondary School Mathematics Bulletin ,
octombrie 1972) (retipărită mai târziu în Mathematical Spectrum [145]) și în
lucrarea comună [144] a lui Peter A. Rado și Richard Rado. Aici vă prezentăm
o soluție a acestei probleme foarte interesante și incitante, pe baza
materialului prezentat în referințele de mai sus.
Pentru simplitate, vom presupune că atât leul, cât și omul sunt puncte
materiale iar vitezele lor nu depășesc viteza maximă v. Fie r raza cercului, C
centrul său, M 0 și L0 pozițiile de start ale omului și leului, d 0 distanța inițială
dintre ei (|M 0 L0|=d 0 ) și s0 distanța inițială a omului față de centrul cercului
(|M 0 C|=s0 < r ); vezi figura 6.6(a). Dacă dorește să se salveze, omul ar trebui să
aplice următoarea strategie.
În primul interval de timp t 1 omul se mișcă cu viteza v perpendicular pe
direcția M 0 L 0 atâta timp cât parcurge distanța (r −s 0 )/2 alegând întotdeauna
direcția care îl ține cât mai aproape de centru. În cazul în care M 0 L 0
traversează centrul, ambele direcții sunt egale, astfel încât omul o poate alege
pe oricare dintre ele. Prin urmare, prima fază a evadării bărbatului va dura
r−s0
t 1= .
2v
După această perioadă de timp, distanța față de centrul cercului la care se află
omul (care a ajuns la punctul M 1) este limitată superior de inegalitatea

√ ( )
2
r −s 0 2
s1 ≤ s + ,
0
2
în timp ce distanța dintre om și leu (care a ajuns la punctul L1) este dată de

√
d1 ≥ d +
2
0
2( )
r −s0 2 r −s 0
−
2
>0

(vezi figura 6.6(b). Așadar, se confirmă că

( )
2
2 2 r−s0
s1 ≤ s0 + .
2
 În al doilea interval de timp, omul aleargă cu viteza v perpendicular pe
direcția M 1 L1 până când parcurge distanța (r −s 0 )/3 alegând din nou direcția
care îl ține mai aproape de centrul C . Astfel, al doilea interval de timp este
r−s0
t 2= .
3v

a) b)

FIGURA 6.6. Traseele omului și leului

După timpul t 1+ t2 distanța dintre om (care a ajuns în punctul M 2) și
centrul cercului este limitată superior conform relației

√ ( )
2
r −s 0
2
s2 ≤ s + 1 .
3
Limita superioară a distanței dintre om și leu (care a ajuns în punctul L2) este
dată de

√
d2 ≥ d + 1
3 ( )
r −s 0 2 r −s 0
2
−
3
> 0.

Din inegalitățile pentru s1 și s2 obținem

2 2 2
2 2 1 2 1 1
s2 ≤ s1 + ( r−s0 ) ≤ s 0+ ( r−s 0 ) + ( r−s 0 ) .
9 4 9
Procedeul continuă în același mod. În al k -lea interval de timp t k omul se va
deplasa cu viteza v perpendicular pe direcția M k−1 Lk−1 atâta timp cât parcurge
distanța (r −s 0 )/( k +1 ), în direcția care îi permite să rămână cât mai aproape de
centrul arenei. Intervalul de timp corespunzător acestei deplasări este
 r −s 0
t k= .
( k +1 ) v
După timpul t 1+ t2 +⋯+ t k distanța dintre om (care a ajuns în punctul M k ) și
centrul cercului va fi

√ ( )
2
2 r−s0
sk ≤ s k −1 + ,
k +1
și față de leu (care a ajuns în punctul Lk )

√ ( )
2
2 r−s0 r −s 0
dk ≥ d k−1 + − >0.
k+1 k +1
Conform limitelor pentru sk−1, sk−2, ⋯ , s1, obținem
2 2 2
2 2 1 1 1
2(
sk ≤ s 0+ r−s0 ) + 2 ( r −s 0 ) +⋯ + ( r−s 0 ) .
2 3 ( k +1 )2
Să demonstrăm acum că omul – urmând strategia prezentată aici, nu va
fi niciodată prins de leu. Demonstrația se bazează pe următoarele afirmații
simple:
Dacă a n=1/n pentru n=2 ,3 , ⋯ , atunci
(i) a 2+ a3 +a 4+ ⋯=∞ ;
1
( ii ) a22 + a23+ ⋯+ a2k <1− ( k >1 ) .
k +1
Să demonstrăm aceste afirmații. Deoarece pentru fiecare k =1 ,2 , ⋯ avem
1
a k+1 +a k+2 +⋯+ a2 k ≥ k ∙ a2 k = ,
2
tragem concluzia că seria infinită a 2+ a3 +a 4+ ⋯ conține infinit de multe secvențe
reciproc disjuncte de termeni consecutivi, astfel încât suma fiecărei secvențe
să fie de cel puțin 1/2. Evident, acest lucru provoacă divergența seriei
a 2+ a3 +a 4+ ⋯ , adică a 2+ a3 +a 4+ ⋯+ an →∞ când n → ∞.

Pentru a demonstra afirmația (ii) observăm că

1 1 1 1
< = − ( m=1 , 2, ⋯ )
( m+1 ) m ( m +1 ) m m+1
2

astfel încât
1 1 1
a 22+ a23 +⋯+ a2k ≤ + +⋯
1∙ 2 2 ∙3 k ( k +1 )

( 12 )+( 13 − 12 )+⋯ +( 1k − k +11 )

¿ 1−

1
¿ 1− .
k +1
 Vom demonstra că deplasarea descrisă a bărbatului este posibilă, adică
omul nu va trebui să părăsească arena în niciun moment. Conform afirmației
(ii) obținem pentru fiecare k =1 ,2 , ⋯ ,
2 2
sk ≤ s 0+ ( r−s 0 )
2
( 1 1
2
2 3
+ 2 +⋯ +
1
( k +1 )2 )
(
¿ s20 + ( r −s 0 )2 1−
1
k +1 )
2 2
¿ s0 + ( r −s 0 )
2
¿ [ s0 + ( r−s0 ) ] =r .
2

Prin urmare, pentru orice k avem că sk <r , adică omul rămâne întotdeauna în
interiorul cercului.
Din inegalitatea d k >0 , care este valabilă pentru orice k, rezultă că leul nu
va prinde omul dacă acesta urmează strategia de deplasare descrisă. Ei bine,
acest lucru este adevărat presupunând că este capabil să alerge, să stea cu
ochii pe leu și să facă calcule sofisticate simultan tot timpul.
În cele din urmă, este încă necesar să se dovedească faptul că acest tip
de deplasare poate dura un timp infinit de lung. Astfel, trebuie să demonstrăm
că suma intervalelor de timp t 1+t 2 +t 3+· · · este infinită. Această sumă este egală
cu
t 1+ t 2 +t 3+· · ·=( r −s 0 ) ( 12 + 13 + 14 + ⋯)
¿ ( r −s 0 ) ( a2 + a3+ a4 + ·· · ) ,

și este infinită conform afirmației (i).

Din demonstrația prezentată se observă că divergența seriei armonice
joacă un rol cheie: deplasarea omului descrisă mai sus poate dura un timp
infinit de lung. Cât de repede se apropie această serie de "leneșul opt", adică ∞
? Următorul exemplu este ilustrativ.
Un matematician organizează o loterie care va plăti o sumă infinită de
bani deținătorului biletului de loterie câștigător. După ceva timp, toate biletele
de loterie au fost vândute. Când biletul câștigător este extras și norocosul
câștigător a venit să ia premiul, organizatorul explică modul în care premiul
va fi plătit: 1 dolar imediat, 1/2 de dolar săptămâna viitoare, 1/3 dintr-un
dolar în săptămâna următoare și așa mai departe. Seria armonică 1+1/2+
1/3+ · · · are o sumă infinit de mare, dar această sumă crește atât de încet
încât câștigătorul ar obține aproximativ 8,44 dolari după 50 de ani (2.600 de
săptămâni).
 În acest capitol am combinat fizica (mișcarea) și geometria. Următoarea
problemă bonus combină, de asemenea, mișcarea și geometria elementară și
poate fi utilă în unele situații din viața reală.
Problema 6.10.* În munții Alpi, o avalanșă de mari dimensiuni
surprinde o biată cârtiță. După oprirea avalanșei, se pare că nefericita cârtiță a
fost îngropată undeva în interiorul unui bulgăre de zăpadă de formă
elipsoidală (elipsoidul este de forma unei mingi de rugby sau a unei mingi mai
mult sau mai puțin aplatizate, dacă nu știți ce este un elipsoid) având volumul
de 500 de metri cubi. Cârtița poate săpa o gaură prin zăpadă avansând cu un
metru pe minut, dar are energia necesară și capacitatea de a respira doar
pentru un timp de 24 de minute. Poate cârtița ajunge la suprafața bulgărelui
de zăpadă pentru a-și salva viața?

Răspunsuri la probleme

6.3. Calculul sumei puterilor multiplicate nu este un lucru de speriat. Fie

n
Sn=∑ k x k =1 ∙ x +2 ∙ x 2 +⋯+ n∙ x n .
k=0

Cheia rezolvării acestui calcul este de a împărți suma de mai sus și de a forma
o ecuație în Sn
n n n
Sn + ( n+1 ) x n+1=∑ ( k +1 ) x k+1=¿ ∑ k x k+1 + ∑ x k+1 ¿
k=0 k =0 k=0
n
¿ x S n+ ∑ x k+1 .(6.5)
k=0

Ultima sumă este o progresie geometrică. Ați învățat (sperăm) că această

sumă este
n n+2
∑ x k +1= x−x
1−x
( x ≠ 1) .
k=0

Revenind la (6.5) și rezolvând ecuația

x −x n+2
Sn + ( n+1 ) x n+1=x S n +
1−x
în Sn, obținem
n+1 n+2
x−( n+ 1 ) x +n x
Sn = .(6.6)
( 1−x )2
Presupunem acum că |x|<1, și fie n → ∞. Atunci x n+1 →0 și x n+2 →0 iar din relația
(6.6) rezultă că
2 n x
1 ∙ x +2 ∙ x +⋯+ n∙ x + ⋯=lim S n= .
n →∞ ( 1−x )2
Aici cu lim ¿n → ∞ Sn ¿ am notat valoarea limită a sumei Sn când numărul n de
termeni ai sumei este infinit de mare. În particular, luând x=1/ 2, găsim suma
Oresme căutată
1 1 1 1 1/2
S= ∙ 1+ ∙2+ ∙ 3+ ⋯+ n ∙ n+⋯= =2.
2 4 8 2 (1−1/ 2 )2

6 .4. Așa cum se arată în figura 6.7, este posibilă aranjarea "pătratelor
armonice" respectând condițiile din enunț. Pătratul unitate este împărțit în
benzi de lățime 1/2k (k =1 ,2 , 3 . ..). Deoarece suma lățimilor benzilor este
π /6−1 ≈ 0.644 (vezi pagina 155) iar suma laturilor pătratelor din banda k este
2

1 1 1 k 1
k
+ k + ⋯+ k+1 <2 ∙ k =1 , ( k=1 , 2 , ⋯ ) ,
2 2 +1 2 −1 2
un număr infinit de pătrate armonice mici pot fi aranjate fără suprapunere în
interiorul pătratului unitate. După cum s-a menționat în [73], compunătorul
acestei probleme Leo Moser și colegul său J. W. Moon, ambii de la
Universitatea din Alberta (Canada), au arătat că aceste pătrate pot fi aranjate
într-un pătrat de latură de 5/6 (= lățimea totală a laturilor pătratelor din
prima bandă).
 FIGURA 6.7. Aranjarea pătratelor armonice în pătratul unitate

6.7. În ciuda condițiilor ceva mai complicate, soluția nu necesită mult

efort și poate fi găsită fără creion și hârtie; nu este nevoie să fi geniu pentru a
calcula că mașinile se vor întâlni în exact două ore. Deoarece pasărea zboară
timp de două ore, traseul său măsoară 2·50 = 100 mile. Nu este nevoie să
însumați o serie infinită, care este aici considerabil mai complicată în
comparație cu seria care apare în problema "fetiței și păsării".

6.8. În primul rând, observăm că o pereche de vâslași vor traversa râul

mai repede decât fiecare dintre ei în mod individual. Pentru a găsi viteza
oricărei perechi de vâslași, presupunem că este nevoie de o energie E pentru
un transfer. Dacă F k reprezintă puterea vâslașului Rk necesară pentru o
traversare care durează t k minute (k = 1, 2,3,4}, atunci
E=F1 t 1=F 2 t 2=F 3 t 3=F 4 t 4 ,(6.7)
unde t 1=1 ,t 2=2 , t 3=6 , t 4=9 , (exprimate în minute). Din relația (6.7) rezultă că
F k =E /t k . Timpul necesar pentru traversarea râului de către oricare doi vâslași
Ri și R j este egal cu
 E E tit j
t ij = = = .
F i+ F j E /t i + E/t j t i +t j
Notăm cu → R traversarea înainte și cu și ← R traversarea înapoi a râului de
către vâslașul R. Strategia optimă de traversare a râului este următoarea:

malul de plecare vâslași timpul de traversare (minute)

_____ R 1 R 2 R3 R4 ___________ ___________
_
1. R2 R 3 → R1 R4 t 14 =( t 1 t 4 ) ( t 1+ t 4 )=9/ 10

2. R1 R 2 R3 ← R1 t 1=1

3. R1 → R 2 R3 t 23=( t 2 t 3 )( t 2 +t 3 )=3 /2

4. R1 R 2 ← R2 t 2=2

5. ___________ → R 1 R2 t 12=2/3

Din schema de mai sus constatăm că timpul total al tuturor traversărilor

vâslașilor este
9 3 2 91
t=t 14+ t 1 +t 23+t 2 +t 12= +1+ +2+ = minute .
10 2 3 15
Lățimea râului este egală cu distanța parcursă de lebădă, adică,
(60 picioare pe minut) x (91/15 minute) = 364 picioare.

6.10. Notăm cu A locația cârtiței capturate în bulgărele de zăpadă.

Pentru a părăsi bulgărele de zăpadă, cârtița trebuie mai întâi să sape un tunel
de 8 metri lungime în linie dreaptă până în punctul B (vezi figura 6.8), Apoi
trebuie să facă un viraj în unghi drept și să meargă următorii 8 metri drept
înainte până la punctul C . În cele din urmă, trebuie să facă un alt viraj în unghi
drept în raport cu planul determinat de liniile drepte AB și BC , continuând în
această direcție 8 metri până la punctul D .
 FIGURA 6.8. Salvarea cârtiței din bulgărele de zăpadă
Nu este foarte greu să demonstrezi că cel puțin unul dintre punctele B, C
și D se află în afara bulgărelui. Într-adevăr, dacă toate cele patru puncte A , B, C
, D s-ar afla în interiorul bulgărelui de zăpadă, atunci toate punctele interioare
ale cubului construite din segmentele perpendiculare AB, BC și CD ar aparține
interiorului bulgărelui de zăpadă. Totuși, volumul unui astfel de cub este de 8
x 8 x 8 = 512 m3, ceea ce ar însemna că volumul bulgărelui de zăpadă este mai
mare de 512 m3. Acest lucru ar contrazice datele inițiale ale problemei, în
consecință, cel puțin unul dintre punctele B, C și D se află în afara bulgărelui
de zăpadă.