Sunteți pe pagina 1din 2

OBIECTIVELE EDUCAȚIONALE

Definiție ”Obiectivele pedagogice reprezintă finalităţile pedagogice microstructurale


care asigură orientarea activităţii educative/didactice la nivelul procesului de învăţământ. Ele
reflectă dimensiunea valorică a finalităţilor macrostructurale, (idealul pedagogic; scopurile
pedagogice) definite pe termen mediu şi lung la scara socială a întregului sistem educaţional.”
(Cristea).

Clasificare obiective educaționale:


A. După gradul de generalitate obiectivele pot fi clasificate astfel:
1. Obiective generale care au un caracter global, abstract și se referă la anumite laturi ale
personalității; desemnează finalități ce orientează întreaga activitate didactică, care corespund
idealurilor social-educaționale.
2 Obiective de generalitate medie derivă din obiectivele generale ale educației, pe domenii de
activitate; sunt finalități privind disciplinele școlare, stabilite pe trepte de școlaritate în funcție de
particularitățile de vârstă ale elevilor; vizează schimburi comportamentale cognitive, afective și
psihomotorii ale elevilor și evidențiază direcția în care va fi valorificat conținutul informațional
specific diferitelor discipline.
3. Obiective specifice/concrete/comportamentale/operaționale care sunt derivate din obiectivele
generale ale disciplineleor de învățământ; desemnează performanțe concrete în cadrul lecției sau
în timpul activității didactice și sunt direct observabile și măsurabile.

B. După domeniile pe care le vizează, obiectivele sunt:


1. Cognitive- se referă la comunicarea/însușirea de noi cunoștințe; formarea și dezvoltarea
priceperilor, deprinderilor, capacităților intelectuale.
2. Afective- vizează formare de sentimente, interese și dezvoltarea convingerilor, atitudinilor,
trăsăturilor de voință și caracter.
3. Psihomotorii- ce urmăresc operații manuale, formarea și dezvoltarea priceperilor,
deprinderilor și obișnuințelor de aplicare a cunoștințelor, bazate pe acțiunea manifestă, vizibilă,
fizică.” (Massari)
Taxonomiile obiectivelor:
După autori și domeniul obiectivelor:

Domeniul cognitiv- (Taxonomia lui B. Bloom) are drept criteriu de ierarhizare a


comportamentelor complexitatea acestora și vizează două grupe comportamentale: cunoașterea si
deprinderile și capacitățile intelectuale.
- Cunoaștere – asimilarea terminologiei, datelor factuale, definițiilor, teoriilor.
- Comprehensiunea – reformulare, înțelegere, rezumarea unei comunicări, interpretare.
- Aplicare – utilizarea cunoștințelor pentru a rezolva situații noi.
- Analiză – descompunerea unui material în părțile sale, relevarea relațiilor dintre acestea.
- Sinteză – producerea unei lucrări personale, eleborarea unui plan de acțiune.
- Evaluare – formularea judecăților de valoare în legătură cu o anumită problemă.

Domeniul afectiv (Taxonomia lui D. Krathwohl) criteriul de ierarhizare este gradul de


interiorizare a atitudinii, sentimentului, interesului etc. care constituie obiectivul urmărit.
- Receptarea (prezența) – moment în care elevul devine doar conștient de structura conținutului.
- Răspunsul (reacția) – este etapa în care elevul răspunde, răspunsul având o aproximativă
gradație: asentiment, adeziune (voință de a răspunde), satisfacție.
- Valorizarea - vizează ”stabilitatea” și ”trăinicia” comportamentului subiectului.
- Organizarea – implică includerea unei noi valori achiziționate în sistemul valorilor pe care
elevul deja le cunoaște.
- Caracterizarea – reprezintă momentul în care noua valoare achiziționată se fixează în așa
măsură în conștiința individului, încât face parte din personalitatea lui.

Domeniul psihomotor (Taxonomia lui E. J. Simpson) are drept principii ierarhice:


gradul de complexitate a comportamentului psihomotor vizat și gradul de însușirea a acestuia.
- Percepere – actul preparator pentru o deprindere motorie, bazat pe stimularea senzorială.
- Dispoziție – cunoașterea ordinii operațiilor, a instrumentelor necesare etc.
- Reacție dirijată – exersare.
- Automatism – deprinderea finalizată.
- Reacție complexă – aplicarea deprinderilor eficiente, în contexte diferite.

S-ar putea să vă placă și