Obiective educaționale-

taxonomiile pe domenii psihocomportamentale

Care este rolul obiectivelor educaționale?

“Finalităţile educaţiei se ordonează, după criteriul complexităţii şi generalităţii, pe axa

ideal, scop/scopuri şi obiective educaţionale
Idealul educativ al unei societăţi este stabilit de regimul politic. Idealul educativ se
regăsește în Legea Învăţământului, reprezintă finalitatea acţiunii educaţionale şi este formulat
în termenii “dezvoltarea liberă, integrală şi armonioasă a individualităţii umane, formarea
personalităţii autonome şi creatoare”.
Scopul (scopurile) educaţiei reprezintă o formă intermediară între ideal şi obiectivele
educaţionale, vizează finalitatea unei acţiuni educative relativ bine determinate, iar principala
funcţie a acestuia este de a detalia idealul educativ, astfel încât acesta din urmă să devină
comprehensibil şi accesibil educatorilor.
Obiectivele educaţionale (concrete/comportamentale/operaţionale) sunt finalităţile
educaţiei cu cel mai scăzut nivel de generalitate;” (Masari, 2009, p.25)
„Obiectivul educaţional este ipostaza cea mai „concretă" a finalităţilor şi desemnează
tipul de schimbări pe care procesul de învăţământ sau cel din alt sistem educativ îl aşteaptă
şi/sau îl realizează. întotdeauna, obiectivele educaţionale se referă la achiziţii de încorporat,
redate în termeni de comportamente concrete, vizibile, măsurabile şi exprimabile. Dacă
scopul educativ vizează evoluţii şi schimbări mai extinse din punct de vedere cognitiv,
afectiv, comportamental, obiectivele educaţionale au în vedere achiziţii concrete, detectabile,
observabile în mod direct. Obiectivele educaţionale se deduc din scopurile educaţiei.” (Cucoș,
1996, p.48)
„Definițiile pe care diferiții autori citați le dau obiectivelor “se întâlnesc”, de regulă,
în idea de “aspect intențional” sau “intenționalitate” a procesului educative, idee preluată
dintr-o sursă comună, respective dezbaterile UNESCO din 1979 și 1981 (cf. I. Ferenczi și V.
Preda, 1995, p. 85-86). După D. Potolea, obiectiv în sens “generic” înseamnă “tipuri de
schimbări pe care sistemul sau procesul de învățământ le preconizează să le introducă în

1
dezvoltarea personalității elevilor”, iar “ în accepțiune restrânsă” el “indică achiziții concrete
și controlabile” realizate într-un timp scurt, cum ar fi o lecție. La rândul său, I. Străchinaru
(1986) optează pentru definirea obiectivului drept “categoria” care arată “ce se urmărește în
fiecare secvență a procesului educational și cum se evaluează performanțele obținute”
prefigurând deja funcțiile îndeplinite de obietive. Noi am propune o definiție mai simplă,
adică: obiectivul este categoria pedagogică ce exprimă anticipat rezultatele deziderabile ale
educației.”( Moise, p. 157-158)
„Finalitățile se prezintă pe niveluri de școlaritate (primar, gimnazial și liceal) și
constituie o concretizare a finalităților sistemului de învățământ pentru diversele niveluri ale
acestuia. Acestea descriu specificul fiecarui nivel de școlaritate din perspectiva politicii
educașionale. Ele reprezintă un sistem de referință atât pentru elaborarea programelor școlare
cât și pentru orientarea demersului didactic la clasă. Obiectivele invocate sunt numite
obiective-cadru și obiesctive de referință.” (Cucoș, 2002, p.201)
„Obiectivele-cadru „sunt obiective cu un grad ridicat de generalitate şi complexitate.
Ele se referă la formarea unor capacităţi şi atitudini generate de specificul disciplinei şi sunt
urmărite de-a lungul mai multor ani de studiu. Obiectivele cadru au o structură comună pentru
toate disciplinele aparţinând unei arii curriculare şi au rolul de a asigura coerenţa în cadrul
acesteia” (Curriculum Naţional). Din obiectivele-cadru derivă obiectivele de referinţă.”
„Obiectivele de referinţă specifică rezultatele aşteptate ale învăţării pentru fiecare an
de studiu şi urmăresc progresul în achiziţia de cunoştinţe şi competenţe de la un de studiu la
altul. Acestor obiective de referinţă le sunt asociate situaţii de învăţare, conţinuturi şi
descriptori de performanţă.” (Masari, 2009, p.26)
„Competențele reprezintă ansambluri structurale de cunoștințe și deprinderi dobândite
prin învățare; acestea apar ca structuri operante cu ajutorul cărora se pot identifica și rezolva,
în contexte diverse, probleme caracteristice unui anumit domeniu. Competențele sunt de doua
feluri: competenţele generale şi competențe specifice.” (Cucoș, 2002, p.202)
„Competenţele generale au un grad ridicat de generalitate şi complexitate şi au rolul
de a orienta demersul didactic către achiziţiile finale dobândite de elev prin învăţare la nivelul
unei discipline de studiu şi se formează pe durata unui ciclu de învăţământ
Competenţele specifice sunt derivate din competenţele generale, reprezentând etape
în dobândirea acestora; se definesc pe obiect de studiu şi se formează pe parcursul unui an
şcolar.” (Masari, 2009, p.26)

2
 „C. Moise (2005) propune următoarea definiţie: obiectivul este categoria pedagogică
ce exprimă anticipat rezultatele dezirabile ale educaţiei. Importanţa obiectivelor instruirii
reiese din funcţiile pe care le îndeplinesc.
În procesul educaţional, obiectivele îndeplinesc mai multe funcţii:
 de orientare axiologică (conţinuturi şi valori pe care procesul educativ doreşte
să le transmită),
 predictivă (de anticipare şi evidenţiere a rezultatelor),
 evaluativă (aprecierea a ceea ce s-a realizat),
 de organizare şi reglare a procesului didactic (criterii referenţiale pentru
organizarea procesului didactic).” (Masari, 2009, p.27)

„Literatura de specialitate oferă o mare diversitate tipologică a obiectivelor structurate

pe diverse criterii: obiective pe termen lung şi scurt; obiective generale şi obiective concrete;
obiective generale, intermediare şi concrete; obiective axate pe performanţe, pe capacităţi,
orientate spre creativitate.
După gradul de generalitate, obiectivele pot fi clasificate astfel:
 obiective generale care au un caracter global, abstract şi se referă la anumite
laturi ale personalităţii; desemnează finalităţi ce orientează întreaga activitate
didactică, care corespund idealurilor social-educaţionale;
 obiective de generalitate medie/obiective intermediare care derivă din
obiectivele generale ale educaţiei, pe profiluri de pregătire; sunt finalităţi
privind disciplinele şcolare, stabilite pe trepte de şcolaritate în funcţie de
particularităţile de vârstă ale elevilor; vizează schimburi comportamentale
cognitive, afective şi psihomotorii ale elevilor şi evidenţiază direcţia în care va
fi valorificat conţinutul informaţional specific diferitelor discipline;
 obiective specifice/concrete/comportamentale/operaţionale care sunt
derivate din obiectivele generale al disciplinelor de învăţământ; desemnează
performanţe concrete în cadrul lecţiei sau în timpul activităţii didactice şi sunt
direct observabile şi măsurabile.” (Masari, 2009, p.27-28)

„Din perspectivă curriculară se pot distinge:

 obiectivele cadru – capacități şi atitudini specifice unei discipline de
învățământ, realizabile de-a lungul mai multor ani de studiu;

3
 Exemplu: „dezvoltarea capacităților de a recepta şi de a produce texte scrise şi
orale de diverse tipuri”, este un obiectiv-cadru la Limba şi literatura române;
 obiectivele de referință – specifică rezultatele aşteptate ale învățării pe fiecare
an de studiu şi urmăresc progresul în achiziția de capacități şi cunoştințe de la
un an de studiu la altul exemplu: „la sfârşitul clasei a VII-a elevul va fi capabil
să exprime oral sau în scris reacțiile proprii la receptarea textelor literare”.1

„După domeniile pe care le vizează, obiectivele sunt:

1. cognitive – se referă la comunicarea/însuşirea de noi cunoştinţe; formarea şi
dezvoltarea priceperilor, deprinderilor, capacităţilor intelectuale;
2. afective – vizează formarea de sentimente, interese şi dezvoltarea
convingerilor, atitudinilor, trăsăturilor de voinţă şi caracter;
3. psihomotorii ce urmăresc operaţii manuale, formarea şi dezvoltarea
priceperilor, deprinderilor şi obişnuinţelor de aplicare a cunoştinţelor, bazate pe
acţiunea manifestă, vizibilă, fizică.

1. Pentru domeniul cognitiv, B. Bloom delimitează şase mari clase comportamentale:

cunoaşterea, înţelegerea, aplicarea, analiza, sinteza, evaluarea.
Această taxonomie cognitivă are drept criteriu de ierarhizare a comportamentelor
complexitatea acestora şi vizează două grupe comportamentale:
 cunoaşterea: cunoaşterea se realizează prin achiziţia informaţiei ce semnifică
comportamentul de redare de către elev a conţinuturilor învăţate, fie prin
recunoaştere (descriere), fie prin reproducere din memorie; pentru realizarea
acestei etape se parcurg mai multe niveluri: cunoaşterea terminologiei,
cunoaşterea faptelor particulare, cunoaşterea mijloacelor care permit utilizarea
datelor particulare şi cunoaşterea reprezentărilor abstracte.
 deprinderile şi capacităţile intelectuale:
Comprehensiunea adică înţelegerea probată de elev fie prin:
 expunere cu cuvinte proprii;
 prin interpretare şi extrapolare (exprimarea unor echivalenţe, analogii etc.).

1
http://dppd.ulbsibiu.ro/ro/cadre_didactice/adriana_nicu/cursuri/Pedagogie%201_curs_7-Finalitatile
%20educatiei.pdf

4
 Aplicarea se referă la particularizarea cunoştinţelor şi deprinderilor în situaţii
concrete.
Analiza reprezintă deprinderea şi capacitatea de analiză mintală a diverselor situaţii,
(identificarea elementelor componente, a relaţiilor logice, a principiilor incluse în diferitele
construcţii intelectuale etc.).
Sinteza înseamnă mobilizarea multiplelor capacităţi şi informaţii, în scopul realizării
de lucrări cu grade diferite de dificultate (crearea unei opere personale, elaborarea unui plan
de acţiune, derivarea unor relaţii abstracte).
Evaluarea vizează interpretarea internă şi externă a conţinuturilor însuşite, prin
emiterea de către elev a judecăţilor de valoare.” (Masari, 2009, p.28-29)

2. „Taxonomia afectivă a lui D. Krathwoh:

Criteriul de ierarhizare este, de această dată, gradul de interiorizare a atitudinii,
sentimentului, interesului etc. care constituie obiectivul urmărit. Această taxonomie cuprinde
următoarele categorii sau etape în achiziționarea unor atitudini, valori, interese:
2.1 Receptarea (prezenţa): moment în care elevul devine doar conştient de structura
conţinutului;
2.2 Răspunsul (reacţia) este etapa în care elevul răspunde, deja, într-un fel, răspunsul
având o aproximativă gradaţie: asentiment, adeziune (voinţă de a răspunde),
satisfacţie (aşadar deja se simte atras de creaţia literară luată aici ca exemplu);
2.3 Valorizarea vizează "stabilitatea" şi "trăinicia" comportamentului subiectului care
învaţă ce se bazează pe valoarea pe care o atribuie deja conţinutului însuşit;
2.4 Organizarea implică includerea unei noi valori achiziţionate în sistemul valorilor
pe care elevul deja le cunoaşte;
2.5 Caracterizarea reprezintă momentul în care noua valoare achiziţionată se fixează
în aşa măsură în conştiinţa individului, încât face parte din personalitatea lui.”
(Masari, 2009, p.31)

3. „Taxonomia domeniului psihomotor, propusă de E.J. Simpson, are drept

principii ierarhice: gradul de complexitate a comportamentului psihomotor vizat şi
gradul de însuşire a acestuia.
3.1 Percepţia (este etapa în care se realizează acţiunea de conştientizare a sarcinii pe
care educatul urmează să o realizeze)

5
 3.2 Dispoziţia/Starea de pregătire (pentru săvârşirea unui anume act motor) poate să
se manifeste în planuri multiple: în plan mintal, constând din cunoaşterea detaliată
a structurii actului psihomotor vizat; iar în plan fizic, concretizată în forţa,
structura anatomică potrivită, rezistenţa necesară pentru începerea însuşirii
sistematice a acţiunii; în plan afectiv, adică a avea dispoziţia favorabilă practicării
acţiunii propuse.
3.3 Răspunsul ghidat (dirijat) reprezintă execuţia îndrumată foarte de aproape de
către profesor
3.4 Răspunsul automatizat (automatismul) înseamnă ceea ce învaţă elevul se
transformă în deprindere propriu-zisă, adică în efectuare fără a mai controla fiecare
amănunt, ci doar ansamblul acţiunii.
3.5 Răspunsul manifest complex reprezintă nivelul la care elevul poate să încadreze
în contexte din ce în ce mai largi acţiunea învăţată, aceasta apărând ca un complex
de reacţii unite în acelaşi ansamblu.
3.6 Adaptarea constă în modificarea conştientă şi voluntară a mişcărilor în scopul
dezvoltării unei anumite capacităţi de a transpune cele învăţate, în situaţii variabile
şi diferite de contextul în care s-a produs învăţarea.
3.7 Creaţia înseamnă modelarea acţiunii învăţate într-o formă originală.” (Masari,
2009, p.31)

Aplicații:

1. Un exercițiu de aplicare în învățământul primar/preșcolar:

Obiectivele sunt implicate în toate cele trei faze ale unei acţiuni educaţionale - proiectare,
implementare, evaluare, ele având un rol esenţial nu numai în definirea intenţiilor educative,
ci şi în organizarea şi controlul ştiinţific al procesului de instruire. Obiectivele operaţionale
sunt elaborate pe baza obiectivelor specifice unei discipline şi a obiectivelor generale, prin
tehnici adecvate de operaţionalizare sau concretizare, aplicate de învăţător. Atât obiectivele de
referință cât și obiectivele operaționale se regăsesc în orice proiect didactic. Acestea ajută și
orientează profesorul în alegerea activităților pentru atingerea scopului final.
De exemplu putem proiecta o lecție de Limba și literatura română, la clasa a treia, cu
subiectul “Toamna aurie”. În această lecție vom urmări obiectivul de referință: “Consolidarea

6
deprinderilor de lucru cu textul literar/nonliterar”. Acest obiectiv îl putem detalia în
comportamente concrete, adică în obiective operaționale, cum ar fi:
- Să citească corect, conștient și coerent texte cunoscute, cu intonația cerută de
semnele de punctuație;
- Să recite texte literare în versuri, demonstrând înțelegerea mesajului artistic al
acestora;
- Să evidențieze înțelegerea textelor literare narrative/ nonliterare citite prin
rezolvarea corectă a exercițiilor propuse.

2. Un exercițiu/ o aplicație ce va fi adresată colegilor studenți pentru a înțelege mai bine

informațiile:
 Completați ciorchinele de mai jos.

Finalitățile educației:

După gradul Din După

de perspectivă domeniul
generalitate curriculară vizat

-
- -
-
- -
-
- -
-
- -
-
- -
-
- -

3. Formularea a minimum trei întrebări care ar putea fi adresate colegilor sau

profesorului:

7
 Care este diferența dintre obiective și competențe?
Unde se regăsește idealul educațional? Dar obiectivele educaționale?
Care este rolul obiectivelor in procesul de învățământ?

Bibliografie:

Cucoș, C., Pedagogie, Editura Polirom, Iași, 2002

Masari, G., Teoria și metodologia instruirii, Editura Universității “Alexandru Ioan Cuza”,
Iași, 2009
Moise, C., Teoria și metodologia instruirii, Editura Universității “Alexandru Ioan Cuza”,
Iași,
http://dppd.ulbsibiu.ro/ro/cadre_didactice/adriana_nicu/cursuri/Pedagogie%201_curs_7-
Finalitatile%20educatiei.pdf