Povesti pentru educatoare

adica cum? Educatoarele sunt bune doar la spus povesti? Nu merita si ele sa aiba povestile lor?

Eu zic ca da, mai ales ca, initial, povestile au fost scrise pentru oameni mari. Povestile Seherezadei erau
soptite unor urechi regale, Fratii Grimm si Charles P au scris pentru nobilimea Frantei? Alte ex…

Asadar, ramane stabilit: educatoarele sunt oameni mari, care au nevoie de povesti pe masura.

Prima poveste

Educatoarea astepta cu emotie sfarsitul vacantei de vara, pentru a-si cunoaste copiii. Stia sigur ca vor fi
frumosi si destepti, creative, veseli, plini de energie. Nici nu se putea altfel, avand in vedere ca, mereu,
grupa ei era “cea mai cea”… (bine, asta zic toate educatoarele despre copiii loe…si toate au dreptate)

Zilele au trecut si copilasii au inceput sa apara. Era asa cum si-a inchipuit: o multime de mogaldete
simpatice au inceput sa ii umple mica lume din grupa cu rasete, tipete, lacrimi uneori...pana cand a
aparut EL. Mic, blond, cu privire incruntata, cu un NU mare mereu la indemana, gata sa fie folosit.