Reguli clare și utile pentru îndrumarea tinerilor redactori

Am aici în vedere ceea ce se numește nonfiction – și, în particular, cartea de știință. E vorba de
texte în care lucrurile sunt exprimate explicit sau, cel mult, prin metafore lesne de priceput, care
n-au nimic abscons. Evident, ce spun eu nu se aplică, de pildă, prozei lui Joyce, teatrului lui Jarry
sau poeziei lui Michaux.
În plus, cum avem cu precădere cărți scrise în engleză, la limba engleză am să mă raportez, dar
chestiunile de ordin general sunt valabile pentru orice limbă.

Elementele de care e nevoie pentru o bună redactare:

1. Atenție și exersarea logicii.
2. Cunoașterea limbii române, cu nuanțele ei date de literatura română mai veche sau mai nouă.
3. Cunoașterea (aproximativă) a limbii străine – și, mai ales, intuirea limitelor acestei cunoașteri.
4. O (minimă) cultură.

1. Citind o frază tradusă, fără să mă uit la original, în 90% din cazuri pot spune unde a greșit
traducătorul, iar în peste jumătate din cazuri pot spune cum e corect – intuind pur și simplu felul
în care a greșit traducătorul – doar printr-o elementară analiză logică a frazei. De pildă, dacă,
acolo unde e vorba de calculatoare, traducătorul ne spune că sunt construite cu (sau sunt pe bază
de) „silicon”, voi deduce imediat că e vorba nu despre sânii calculatoarelor, ci despre „siliciu”,
un element chimic care în engleză se cheamă silicon. Aici e un false friend clar, am să revin la
false friends. Există și erori mai subtile. De pildă, în traducerea unei cărți despre Enescu, am dat
peste o exprimare ciudată: „nu pe de-a-ntregul lipsit de seriozitate”. În cazul ăsta, chiar a trebuit
să mă uit la original. Era, de fapt: „nu tocmai în glumă”. Sigur, pot apărea situații complicate, în
care sensul nu-i ușor de priceput nici după ce citești fraza de trei ori. Aici sunt două posibilități:
fie intervin termeni obscuri (și atunci cauți în dicționarele de pe internet sau îl întrebi pe
conducătorul seriei – c.s., adică x), fie autorul se exprimă torturat folosind cuvinte simple (și
atunci îți bați puțin capul cu ea; dacă nu-i dai de capăt, subliniezi fraza, urmând să i-o arăți lui x,
ca să-și bată el capul). Analiza logică e prima etapă, cea mai importantă și cea mai simplă – dar e
nevoie de atenție. Pot exista și capcane. De pildă, un filolog desăvârșit, în primul moment, luat

1
de val, a tradus poetic „aspiră la nemărginire” (și nu e ilogic), când de fapt era „tinde spre
infinit”. (Episodul mi-a fost povestit cu infinită autoironie – e un om de spirit.) Ca să eviți
asemenea capcane, trebuie să înțelegi cât de cât contextul, chiar dacă n-ai habar de detalii. După
ce ai reformulat fraza, citește-o. Îți sună bine? E clară? Se leagă logic de precedenta? De context?
Dacă da, ai toate șansele să fii pe drumul cel bun. Exersarea logicii te ajută să câștigi timp.
Dezavantajul e că cere atenție și un dram de intuiție.
Alt exemplu: natural philosopher nu poate fi cu nici un chip „filozof natural”, pentru
distrugătorul motiv că te duce cu gândul, prin atiteză, la un „filozof artificial” scos din eprubetă,
ci se traduce prin „filozof al naturii”. E drept, se poate spune, printr-o oarecare forțare, „filozofie
naturală” (titlul românesc al operei lui Newton este Principiile matematice ale filozofiei
naturale), dar filozoful (bietul de el) nu suportă ce suportă filozofia, să nu-i aplicăm torturi
semantice. Aici, pe lângă atenție și intuiție, intervin discernământul și simțul limbii.

2. și 3. – cele două se leagă între ele. Nu-ți cere nimeni să traduci fără dicționar din Shakespeare,
dar trebuie să știi câte ceva despre uzanțele limbii engleze și să cunoști bine nuanțele limbii
române. De pildă, în engleză e foarte frecvent folosit verbul to describe. Aici intrăm pe teritoriul
false friends. Deși are o structură gramaticală germanică, engleza are un lexic în mare parte de
origine latină, prin franceza vorbită de cuceritorii normanzi, la care se adaugă unii termeni
calchiați în secolele XVII–XVIII după latină. Însă și în raport cu franceza există în română destui
false friends (faux amis) – de pildă, formellement, care nu înseamnă neapărat „formal” (conform
unei etichete, să zicem), ci și „strict”, „categoric”, „absolut” sau „oficial”. Dacă traduci Il est
formellement interdit de… („E strict interzis să…”) prin „E formal interzis să…”, ai răsucit-o cu
180 de grade, e ca și cum ar fi interzis doar de formă, ăsta e sensul lui „formal” în românește.
Aceeași confuzie apare și cu eng. formally – care are cam același sens ca fr. formellement.
Româna a preluat doar unul din sensuri.
O fi to describe frecvent folosit în engleză, unde are un spectru semantic larg, dar în română „a
descrie” e un cuvânt cu un spectru semantic relativ îngust și relativ puțin folosit. Mă rog, avem
descrieri de natură pentru elevi și Descrierea Moldovei… Când ceva sună firesc în engleză
(frecvență ridicată), trebuie să sune la fel de firesc în română (frecvență la fel de ridicată). (Ceea
ce, drept corolar, e valabil și pentru cuvintele prețioase, mai rar folosite.) To describe înseamnă
de regulă „a prezenta” sau pur și simplu „a spune”. I described his work nu se traduce prin „I-am

2
descris munca”, ci, de pildă, prin „I-am prezentat activitatea/opera” (sigur, în funcție de context).
I described him as being an asshole nu se traduce prin „L-am descris ca fiind o gaură de cur”, ci
prin „Am spus despre el că e un măgar/tâmpit”. În 90% din cazuri to describe nu se traduce prin
„a descrie”.
Alt exemplu. În engleză se folosește des cuvântul person – adică bărbat sau femeie – pentru
simplul motiv că nu există acel Mensch din germană (das Mensch, neutru; Alle Menschen
werden Brüder – a zis Schiller, care nu era sexist, și Beethoven s-a chinuit să-i pună versurile pe
muzică), ci doar man și woman – deci cuvinte care precizează sexul. Dar noi avem pentru asta un
cuvânt: „om”. Dimpotrivă, în română „persoană” sună cam prețios, chiar nefiresc. The first
person I met in the jungle… nu se traduce prin „Prima persoană pe care am întâlnit-o în
junglă…” (sună groaznic), ci prin „Primul om pe care l-am întâlnit în junglă…”. Iarăși, în 90%
din cazuri person se traduce firesc prin „om”, asta dacă nu vrei cumva să dai exprimării un
caracter artificial.
Pentru că tot m-am izbit de as being într-un exemplu mai sus, proliferează în română calchierea
expresiei: „ca fiind”. E un atentat la spiritul limbii române, care, spre deosebire de engleză, are
tendința să izoleze gerunziile, în nici un caz să le aglomereze. Totul poate fi reformulat simplu
pentru a-l evita pe „ca fiind”. Și aici mai e un lucru, poate cel mai important: limba română
moștenește latina, are intrinsec un caracter laconic, poate fi limpede cu puține vorbe, detestă
proliferarea necontrolată a cuvintelor (de asta avea oroare și Maiorescu, merită citit). Cred că
traducerea corectă a unui text englezesc nu trebuie să aibă mai multe cuvinte decât originalul –
chiar dacă la nivel strict lexical engleza admite contracții pe care româna nu le admite, la nivel
sintactic româna recuperează decalajul. Or, exprimarea clară e condiția esențială a unei cărți de
nonficțiune (și, uneori, nu numai de nonficțiune).
Sunt destule „burți” ale exprimării în engleză. De pildă, poți să dai peste ceva de genul The
sausage is a tasty one – care tinde să fie tradus prin: „Cârnatul e unul gustos”. Dar de ce-i nevoie
de „unul”? Firesc și simplu: „Cârnatul e gustos.” Preluăm de regulă din engleză un balast lexical
– de multe ori cu dezavantajul că întunecă sensul frazei, supunând mintea cititorului la torturi
inutile.
Ideile de mai sus țin de spiritul limbii române – care se deprinde prin lectura autorilor importanți
(există totuși) și a traducerilor bune. Sunt însă și false friends curați: eventually (înseamnă „în
cele din urmă”, nu „eventual” – mă rog, cu excepții rarisime), actually (este „de fapt”, nu

3
„actual”), puzzle (înseamnă „mister”, „enigmă”, la limită „problemă” – ceea ce în engleză se
cheamă jigsaw numim noi „puzzle”) etc. Mai e și un false friend amuzant. De regulă, ironically
are parte de o traducere barbară: „în mod ironic”. Nici vorbă: înseamnă „paradoxal”. „În mod
ironic” e un alt atentat la limba română. Lucrurile se simplifică dacă suntem puțin atenți.
Alte aberații des întâlnite. Traducerea verbului to refer. To refer to (frecvent folosit) sună firesc
în engleză și are un sens larg. Dimpotrivă, „a se referi la” (rar folosit) are un sens îngust. He
referred to Gigi as an idiot e tradus de obicei ori prin „S-a referit la Gigi ca la un idiot”. Corect
e: „A afirmat (to refer to e ceva mai prețios decât to say sau to call, dar merge și „a spus”) despre
Gigi că e idiot”. Pe urmă, când se citează: in his words. „În cuvintele lui” e stângaci, stupid;
normal e: „după cum a spus…”. Pe urmă, early (frecvent), care e tradus greșit prin „timpuriu”
(rar; grâu timpuriu, roșii timpurii…). In the early universe înseamnă „la începutul universului”.
Early music nu e „muzică timpurie”, ci „muzică veche” (ambroziană, gregoriană, polifonie
medievală, până la Renaștere). In the early modern period e „la începutul epocii moderne”.
Importantă în toate situațiile astea e exprimarea firească în română. Alungați firescul, și se va
întoarce în goană.
Un caz aparte: not… rather… De obicei se traduce greșit: „nu… ci mai degrabă…” De pildă: It is
not white, but rather black – asta dă: „Nu-i alb, ci mai degrabă (curând) negru”. Da de unde! În
general, not-rather se referă la situații tranșante alb-negru, foarte rar la nuanțe. Și aici, ca în mai
toate exemplele, dincolo (sau mai curând dincoace – aici merge „mai curând”) de cunoașterea
limbilor, intră în joc atenția și logica. Are sens? Sună bine? E clar? Se potrivește în context?
Există și calcuri oribile: „a implementa” (în loc de „a aplica”), „a aplica” (to apply, adică „a
trimite o cerere/un formular…”), „abilități” etc. De multe ori, cuvintele astea înseamnă altceva în
română – sau, cel puțin, au altă nuanță. Poate că cel mai urât e „a cauza” (a provoca):
brutalizează un substantiv cu sens abstract, pentru a construi un verb sinistru. Îmi cauzează la
cerebel.
Evident însă, e firesc să preiei din engleză termenii care n-au corespondent românesc – doar n-ai
să cazi în ridicolul franțuzesc cu ordinateur și logiciel –, totul e să-i articulezi bine în construcții
compatibile cu spiritul limbii române. Asumându-mi riscul repetiției, o ultimă observație legată
de limba română: e romanică, n-avem ce-i face. A căpătat forma actuală influențată fiind, de la
mijlocul secolului XIX, de franceză (dar și de italiană, lucru mai puțin cunoscut) – și au fost

4
influențe lingvistic firești. În spatele ei stă latina – o limbă cu caracter geometric, alergică la beția
de cuvinte.

Ce am spus până aici se leagă deopotrivă de punctele 2. și 3. Există însă și cuvinte sau expresii
pe care pur și simplu nu știm să le traducem: termenii de specialitate, mai ales în cazul cărților de
știință. De pildă, nu știm că half-life înseamnă „timp de înjumătățire” (pentru izotopii
radioactivi), că eigenstate înseamnă „stare proprie”, că wave function e „funcție de undă” sau că
gauge theory e „teorie de etalonare”. Nu-i grav. Lăsăm termenii ca atare (eventual marcându-i cu
un semn: &, #, @..., dacă redactăm la calculator), având grijă să apară mereu exact în aceeași
formă, nu să fie traduși în variante diferite, după inspirație, și îl întrebăm pe x cum se traduc. E
bine s-o facem chiar atunci când dăm de ei – ca să ne lămurim dacă e vorba de un obiect sau de
ceva abstract, fiindcă de asta poate depinde sensul frazelor. Cred că un filolog atent și isteț, fără
să aibă habar de știință, poate traduce (redacta) bine o carte de știință, dacă aplică procedeul
consecvent. Oricum, numărul termenilor de specialitate dintr-o carte adresată publicului larg nu e
exagerat de mare.
Mai e problema substantivelor proprii. Numele: englezii spun Eudoxus, noi – Eudoxos (acolo
unde în greacă terminația e „os”, englezii pun „us”, prin influență latinească; noi suntem ceva
mai riguroși, urmând oarecum exemplul nemților). Pe Galileo Galilei englezii îl numesc simplu
Galileo, noi – Galilei. La numele rusești e o problemă – englezii transliterează altfel. Ei scriu, de
pildă, Lysenko, noi – Lîsenko („î”-ul rusesc e „y” la englezi); ei Shostakovich, noi – Șostakovici;
ei Alexander, noi – Aleksandr etc.
Și orașele: în general, preluăm numele în varianta băștinașilor. Un caz aparte e cel al orașelor din
Germania: Köln e în franceză și engleză Cologne; München e în franceză și engleză Munich, iar
în italiană Monaco (sau Monaco di Baviera); Regensburg e în franceză Ratisbonne; Aachen e în
franceză Aix-la-Chapelle; Hameln e în franceză și engleză Hamelin etc.

3. E totuși nevoie și de puțină cultură. Generală. Câteva exemple care mi-au ieșit în cale. Dau
într-o traducere din engleză peste „râul Nil”. E drept că în engleză avem numai river, dar în
franceză avem rivière și fleuve, iar în română „râu” și „fluviu”. Poate o să sece, dar deocamdată
Nilul e încă fluviu. Într-o carte de istoria matematicii se spune că, în timpul Renașterii, papii nu
mai erau acei conducători ai creștinătății din trecut, ci niște mici principi italieni. Traducătorul a

5
zis: „erau niște beizadele italiene”. Când, redactând, am dat peste fraza asta, din cauza râsului era
să se dărâme peste mine biblioteca. N-am stat să-mi notez inepțiile nenumărate de care m-am
ciocnit, și am memorie slabă. Mai țin minte totuși o chestie nostimă. Tot în cartea despre Enescu.
Spunea acolo autorul că Enescu ar fi compus altfel Oedipe dacă ar fi avut la dispoziție mijloacele
orchestrale de la Bayreuth. Traducătorul (traducătoarea?) a simțit că acolo e ceva în neregulă și l-
a corectat pe autor: a zis că Enescu n-avusese la dispoziție mijloacele orchestrale de la Beirut.
Îmi și închipuiam cum sunt tăiați cedrii Libanului ca să fie cioplite instrumente muzicale
monstruoase. Bayreuth nu-i Beirut, e un orășel din Germania unde s-a retras Wagner la sfârșitul
vieții, și unde se ține an de an un festival la care se cântă operele lui Wagner. Dacă n-auzise de
Bayreuth, traducătorul putea să caute pe internet – totul e la un clic distanță, cum spune azi
clișeul. Poate ar fi aflat de Tristan und Isolde, și – cine știe – ar fi ascultat finalul sinucigaș-
orgasmic al Isoldei (Mild und leise…).

De multe ori e neplăcut, obositor și enervant să redactezi. Mai ales că traducătorii sunt, de regulă,
tot mai slabi. Dar cred că avem o datorie față de logică, față de limba română și față de Titu
Maiorescu, într-o bătălie de ariergardă a unui război dinainte pierdut cu prostia și incultura
generale.