comunicarea In

familie

Chifa Daniel-Dumitru
 . Comunicarea are o funcţie
informaţională deoarece permite părinţilor şi
copiilor să-şi împărtăşească gânduri, emoţii, fapte şi
evenimente trăite. Comunicarea pozitivă permite
părinţilor să înlocuiască întrebarea „Ce ai făcut azi
la şcoală?”, la care răspunsul sigur va fi un laconic
„Bine!” sau un exasperant „Nimic!”, cu „Ce ţi-a
plăcut să înveţi azi?”, care va genera o asociaţie
de idei pozitivă legată de experienţa de la şcoală.
 Comunicarea îndeplineşte şi funcţia de
dezvoltare a copiilor. Dezvoltarea relaţiilor
dintre părinţi şi copii necesită ca regulile,
expectanţele comportamentale şi noile
libertăţi să fie re-negociate şi clarificate
continuu. Copiii vor învăţa să accepte
autoritatea parentală, să dezvolte relaţii
pozitive în grupul de egali, să se adapteze la
viaţa şcolară, să caute şi să dobândească
autonomia, succesul, să realizeze tranziţia spre
viaţa adultă numai dacă între ei şi părinţi va
exista un dialog constructiv constant.
 Tony Humphreys (2008), în ton cu alţi specialişti în
domeniu, susţine că, prin comunicare, „membrii
familiei se informează unii pe alţ ii cu privire la nevoile
lor fizice, psihice şi sociale”. Rolul principal al familiei
este acela de a facilita dezvoltarea optimă a
fiecărui membru, iar acest lucru presupune
capacitatea de a reacţiona faţă de toată gama de
Comunicarea în familie şi formarea stimei de sine la nevoi ale fiecăruia. Dacă părinţii nu comunică clar
copii între ei în legătură cu nevoile lor sau au credinţa că
nu merită să-şi exprime nevoile, acestea nu vor fi
împlinite şi, ce este mai grav, copiii nu vor învăţa nici
ei să vorbească deschis despre propriile nevoi.
Conform lui Humphreys, membrii familiei îşi pot
exprima verbal nevoile în patru moduri: 1. direct şi
clar; 2. indirect , dar clar; 3. direct , dar neclar şi 4.
indirect şi neclar.
 Comunicarea directă şi clară. Copiii învaţă să-şi exprime nevoile
direct şi deschis dacă îşi văd părinţii făcând cât mai des acest lucru.
Părinţii servesc drept „oglinzi” ale copilului, de aceea, comunicarea
clară, deschisă, alături de crearea unor situaţii în care copilul să
trăiască experienţe încărcate de căldură fizică şi afectivă,
confirmare, laude, încurajare, sprijin, tandreţe, ascultare, provocare,
joc, înţelegere şi fermitate pozitivă vor determina un nivel ridicat al
stimei de sine a acestuia.