Principii de lucru cu copiii

În comunitățile multietnice
Abordarea multidisciplinară în asistența
copiilor victime ale violenței, neglijării și exploatării

GHID PENTRU MEMBRII ECHIPELOR MULTIDISCIPLINARE

 Acest Ghid pentru profesioniști a fost elaborat în cadrul proiectului „Parteneriate comunitare durabile
pentru protecția drepturilor minorităților etnice din Republica Moldova”, noiembrie 2017 – ianuarie 2020,
implementat de Fundația Terre des hommes Moldova, în parteneriat cu Institutul pentru Inițiative Rurale,
cu suportul financiar al Uniunii Europene și cu susținerea Ministerului Educației, Culturii și Cercetării al
Republicii Moldova.

Au contribuit:
Liliana Astrahan, Teodora Rebeja, Cristina Triboi

Terre des hommes este cea mai importantă organizație elvețiană de ajutorare a copiilor.
Fondată în 1960, organizația participă anual la eforturile internaționale de a îmbunătăți
calitatea vieții a milioane de copii vulnerabili din întreaga lume. Tdh activează în Republica
Moldova începând cu anul 2004, fiind dedicată protecţiei copiilor. Programele Tdh sunt
orientate spre asigurarea ca toți copiii din țară să beneficieze de un sistem care le poate
garanta supraviețuirea, protecția, dezvoltarea și participarea la evenimentele sociale,
educaționale, culturale și de sănătate care îi influențează.

Uniunea Europeană

Prezentul suport de curs a fost elaborat și publicat cu susținerea financiară a Uniunii Europene.
Conținutul acestuia reprezintă responsabilitatea exclusivă a Terre des hommes Moldova și nu
reflectă neapărat punctul de vedere al Uniunii Europene.

Terre des hommes Moldova

str. Nicolae Iorga, nr. 6, ap. 3
MD – 2009, Chișinău, Moldova,
+373 22 23 80 39 / 22 23 86 37
office@tdh-moldova.md
tdh-moldova.md | childhub.com
facebook.com/tdhmoldova

© Reprezentanța Fundației Elvețiene „Terre des hommes – Lausanne” în Republica Moldova, 2018

2
CUPRINS

INTRODUCERE

I. COPILUL ȘI MEDIUL LUI

1.1. Particularitățile de vârstă ale copiilului și nevoile acestuia.

1.2. Domeniile de bunăstare ale copilului.

1.3. Factorii de risc și vulnerabilitățile copilului

1.4. Reziliența și resursele personale

1.5. Indicatorii de identificare a copilului victimă a violenței, neglijării, exploatării sau traficului

II. PROTECȚIA COPILULUI

2.1. Drepturile copilului. Abordare bazată pe drepturi

2.2. Politica Națională a Republicii Moldova în domeniul protecției copilului

2.3. Responsabilitățile profesioniștilor din domeniul protecției copilului

III. PRINCIPII DE LUCRU CU COPIII ÎN COMUNITĂȚILE MULTIETNICE

3.1. Diversitate și incluziune

3.2. Stereotipuri, prejudecăți și disciriminare în bază de etnie

3.3. Egalitate de gen

3.4. Percepție și acțiune

3.5. Metode de lucru cu copiii

3.5.1 Comunicarea și ascultarea activă

3.5.2 Interviul cu copilul

3.5.3 Soluționarea conflictelor

3.5.4 Feedback – învățare prin participare

BIBLIOGRAFIE

3
 INTRODUCERE

Conform studiilor UNICEF, doar jumătate dintre copiii de etnie romă cu vârsta de 7-15 ani din Republica
Moldova frecventează școala, comparativ cu o rată a frecvenței de aproape 100% a semenilor lor de alte
etnii. Părinții romi spun că preferă să-și țină copiii acasă de teamă că în instituțiile școlare aceștia vor fi
expuși discriminării și bullying-ului. Acestea reprezintă unul dintre principalele motive de abandon școlar
printre copiii romi. Totuși, cazurile de discriminare sunt raportate rar către autorități, deoarece romii au o
încredere scăzută în acestea și nici nu cunosc mecanismele prin care își pot revendica drepturile.

Toate aceste probleme sunt ținta proiectului „Parteneriate comunitare durabile pentru protecția drepturilor
minorităților etnice din Republica Moldova”, implementat de Fundația Terre des hommes Moldova (Tdh),
cu suportul financiar al Uniunii Europene. Prin intermediul acestui proiect, realizat cu susținerea
Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, Tdh Moldova își propune să obțină schimbări reale în
combaterea discriminării minorităților etnice, în mod special a persoanelor de etnie romă, contribuind astfel
la inițiativele curente din societate de pe acest segment.
Rezultatele la care mizează Tdh să ajungă în final cuprind consolidarea rolului pe care îl are comunitatea și
profesioniștii în educarea și promovarea toleranței, diversităţii şi incluziunii sociale, asigurarea dialogului
interetnic între membrii comunităților, mobilizarea membrilor minorităților etnice să participe activ la
eradicarea stereotipurilor şi prejudecăților și să solicite să le fie respectate drepturile, împuternicirea
comunităților pentru a le facilita accesul minorităților etnice la sistemele locale de protecție.

Pentru a obține rezultatele propuse, Terre des hommes a elaborat un Ghid pentru profesioniști – membri ai
echipelor multidisciplinare, care vor lucra cu copiii și părinții acestora. Scopul acestui Ghid constă în
familiarizarea profesioniștilor cu aspectele teoretice și practice de lucru cu copii în comunitățile multietnice
în scopul promovării toleranței, egalității de gen, diversității și incluziunii copiilor pentru a preveni
discriminarea acestora. Totodată acest ghid promovează abordarea multidisciplinară în asistența cazurilor
copiilor victime ale violenței, neglijării și exploatării.

Ghidul cuprinde trei capitole. Primul capitol descrie aspectele generale ce țin de copil și mediul lui:
particularitățile de vârstă, domeniile de bunăstare, vulnerabilitățile și factorii de risc, reziliența copilului.
Capitolul doi se referă la aspectele legislative de protecție a copilului și responsabilitățile profesioniștilor
în protrecția copilului. Capitolul trei se referă la principiile de lucru cu copiii în comunitățile multietnice.

4
 I. COPILUL ȘI MEDIUL LUI

1.1 Particularitățile de vârstă ale copilului și nevoile acestuia

Cine este un copil?

Conform Convenției ONU cu privire la drepturile copilului:

art. 1 - Copil este orice ființă sub vârsta de 18 ani.
COPIL: atr. 2 - Statul se angajeaza sa respecte drepturile si sa le garanteze tuturor copiilor,
orice persoană fara nici o distinctie, indiferent de rasa, culoare, sex, limba, religie, opinie politica
din momentul sau alta opinie a copilului sau a parintilor sau a reprezentantilor sai legali, de
nașterii până la originea lor nationala, etnica sau sociala, de situatia lor materiala, de incapacitatea
vârsta de 18 ani lor, de nasterea lor sau de alta situatie.

Conform Legii privind drepturile copilului, nr. 338 din 15.12.1994:

art. 1- O persoană este considerată copil din momentul naşterii pînă la vârsta de
18 ani.
art. 3 - Toţi copiii sunt egali în drepturi fără deosebire de rasă, naţionalitate,
origine etnică, sex, limbă, religie, dizabilitate, convingeri, avere sau origine
socială.

Cum este un copil?

Pentru o înțelegerea mai bună a copilului, comportamentului lui, îmbunănătățirea interacțiunii cu el, sporirea
calității intervenției în cazurile copiilor în situații de risc, este necesar să fie cunoscute particularitățile de
vârstă ale copilului. Mai jos sunt redate aspecte specifice categoriilor de vârstă, caracteristici care ne putem
aştepta să apară la categoriile de vârstă specificate, însă ele trebuie înţelese în contextul diferenţelor
individuale şi al nivelului actual de dezvoltare a copiilor, ţinând cont de faptul că unii se dezvoltă mai rapid,
iar alţii mai lent.

1. Etapa de vârstă 0 - 1 ani: primul an de viață

Dezvoltarea cognitivă
 are tendința continuă de
explorare prin intermediul
activităţilor fizice pe care le
îndeplineşte.
Dezvoltarea personală și
Dezvoltarea socială
emoțională
 este total dependent de persoana
care îl îngrijește;
 se dezvoltă sentimentul de
 comunicarea emoţională este
ataşament faţă de
acum de maximă importanţă;
părinte/îngrijitor;
 își comunică nevoile fiziologice
 imită expresiile emoţionale pe
şi emoţionale prin plâns.
care le observă la părinţi sau la
alte persoane apropiate.

5
 2. Etapa de vârstă 1 - 3 ani: prima copilărie

Dezvoltarea personală și
Dezvoltarea cognitivă Dezvoltarea socială
emoțională
 luptă pentru a-şi achiziţiona
 începe sa conştientizeze că
gândirea logică;  manifestă tot mai multă
depinde de părinte, care îi conferă
 explorează mediul, independenţă;
siguranţă şi putere;
acţionează spontan şi  solicită părinţii/ îngrijitorii să
 înţelege tot mai bine că este o
necontrolat; participe la jocurile lui;
persoană unică, separată de toţi
 este curios şi nerăbdător să  nu cooperează, dar manifestă o
ceilalţi;
afle cum funcţionează mulţime de semne că încearcă
 hiperactivitate și egocentrism;
fiecare lucru; să comunice;
 dispoziţia depinde de satisfacerea
 se instituie etapa interogativă  nu acordă încredere altora, ceea
nevoilor;
a decelușului; ce îl poate face să fie rezervat în
 fragilitate emoţională, pot apărea
 are o fantezie deosebită, lipsa persoanei de ataşament;
schimbări bruşte râs-plâns,
poate crea personaje şi  începe să intuiască mai clar
aparent fără nici un motiv;
evenimente fictive; limitele ce i se impun şi să
 încearcă să-şi controleze
 atenția la 3 ani – 5-7 min; sesizeze conduitele admise;
sentimentele, impulsurile şi
 memoria – mecanică.  ușor influențabil.
acţiunile.

3. Etapa de vârstă 3 - 6/7 ani: a doua copilărie

Dezvoltarea personală și
Dezvoltarea cognitivă Dezvoltarea socială
emoțională
 luptă pentru a-şi achiziţiona gândirea
logică;
 dezvoltare rapidă a limbajului;
 devine mai încrezător în  faptele sunt judecate după
 este curios, adresează multe întrebări;
sine; consecinţele lor şi în mai
 povesteşte despre evenimente din
 are nevoie de o „libertate mică măsură prin prisma
trecut, prezent şi viitor, având un bun
controlată”; cauzalităţii;
simţ temporal;
 dezvoltă independența şi  apar primele elemente de
 centrare pe fabulos (inventează şi
controlul cooperare în joc;
amplifică întâmplări);
comportamentului;  începe să înţeleagă ce
 folosește jocul imaginar;
 dezvoltă fobii specifice înseamnă a respecta regulile
 atenția la 4-5 ani: 20-25 min
vârstei; unui joc şi a fi corect;
 atenția la 5-6/7 ani: 25 - 40 min
 sensibilitate la critici;  începe să facă schimb de
 memoria până la 4 -5 ani – mecanică,
 se identifică cu persoane impresii cu alții;
apoi începe să rețină voluntar
din afara familiei.  ușor influențabil.
informațiile;
 localizarea incidentului se poate realiza
prin raportarea acestuia la un eveniment
din viaţa copilului;

6
 4. Etapa de vârstă 7 - 10/11 ani: a treia copilărie

Dezvoltarea cognitivă
 poate gândi logic probleme
„concrete”, „acum şi aici”;
 înţelege deducţia necesară cunoscând
proprietăţile obiectelor;
 face achiziţii importante –
deprinderile de scris / citit,
 dezvoltă observarea atentă,
exprimarea în mod desfăşurat a
ideilor, imaginaţia etc.;
 crește capacitatea de a povesti și de a
crea povestiri, abilitatea de a folosi
elemente descriptive literare;
 cunoașterea mai bună a propriului
corp;
 se dezvoltă percepția timpului și
spațiului.
Dezvoltarea personală și
emoțională
 se structurează trebuinţele,
interesele şi atitudinile;
 se dezvoltă simţul propriei
valori;
 se constituie un adevărat „delir
de colecționare”;
 se adaptează uşor la viaţa
şcolară şi dobândeşte un real
echilibru emoţional;
 intensă identificare socială,
patriotică;
 manifestarea spiritului critic și
căutarea dreptății;
 se constituie sentimentul de
apartenență la școală, la clasa
sa școlară.
Dezvoltarea socială
 standardele de judecare sunt
etichetele culturale ale
anturajului, dintr-o perspectivă
binară;
 înţelege şi resimte tot ce
se întâmplă în familie
(conflicte, certuri, despărţiri);
 le plac jocurile cu subiect,
cu roluri;
 devin mai puţin dependenţi
de părinţi şi mai interesaţi de
colegi, de prieteni.

5. Etapa de vârstă 11-13/14 ani: preadolescența

Dezvoltarea cognitivă Dezvoltarea personală și emoțională Dezvoltarea socială

 conformare la normele
 maturizarea sexuală dă naştere unor trăiri exterioare şi la jocul rolului
tensionante, confuzie şi disconfort; de copil aşa cum este acesta
 se dezvoltă capacitatea
 imagine de sine instabilă sau cerut de universul familiei
operațiilor mentale asupra
necorespunzătoare; şi de alte grupuri de
unor probleme abstracte;
 viaţa afectivă se diversifică (neliniște, apartenenţă;
 capacitatea de a face
agitație, iritabilitate, incertitudine,  se intensifică relațiile cu
deducţii sistematice pe
nesiguranță); sexul opus;
baza unor ipoteze;
 se dezvoltă viaţa interioară;  relații tensionate cu părinții;
 se dezvoltă nevoia de
 tendință accentuată de independență,  tendința de afirmare în
cunoaștere, dorința de a se
paralel cu manifestarea dorinţei, nevoia de grupul de semeni;
informa.
ocrotire şi afecţiune din partea adulţilor;  este conflictogen și
 inițiativă și stabilire de scopuri; manifestă comportamente
 devine rebel. agresive;
 limbaj vulgar sau injurios.

7
 6. Etapa de vârstă 14-18 ani: adolescența

Dezvoltarea cognitivă Dezvoltarea personală și emoțională Dezvoltarea socială

 dezvoltarea conştiinţei şi a stimei de sine;

 se cristalizează propriul sistem
 tendința către introspecție și înclinația spre
de valori prin semnificaţiile
visare;
 inteligenţa atinge un nivel personale acordate conceptelor
 este nonconformist şi luptător activ pentru
maxim de operativitate; de justiţie, reciprocitate,
îndeplinirea dorinţelor sale, original în
 mai bună capacitate de egalitate, demnitate;
adaptarea la lumea înconjurătoare;
analiză, pe alocuri are  judecarea de sine este percepută
 confruntare, opoziție față de lumea adultă;
dificultăţi în a gândi a fi mai puternică decât cea care
 percepe problemele, experiențele,
raţional în legătură cu vine din exterior;
sentimentele pe care le traversează ca fiind
experienţele lui imediate;  comportamentul dobândește
unice;
 gândire ştiinţifică; caracteristici specifice sexului;
 fluctuația emoțiilor, schimbări de dispoziție;
 dorință pentru  creşte interesul pentru sexul
 se observă: conduita revoltei, conduita
achiziţionarea de opus;
închiderii în sine, conduita exaltării și
cunoştinţe şi  conflicte cu părinții, alți adulți cu
afirmării;
disponibilitatea pentru privire la viziunea asupra vieții
 eșecurile destabilizează imaginea de sine și
confruntarea de idei. sociale, rezultatele școlare, viața
încrederea în sine;
afectivă, lipsa susținerii
 succesul, o viaţă activă, valorizarea
financiare a unor proiecte
propriului potenţial duc la încrederea în
personale.
sine, la dorinţa de a se afirma şi realiza.

Când un copil creşte, necesităţile sale fundamentale fiziologice şi de securitate rămân constante. Copiii de
orice vârstă au nevoie de o locuinţă adecvată şi sigură, acces la hrană, apă şi odihnă suficientă. La fel, toţi
copiii au nevoie de dragoste, afecţiune şi respect. Pe măsură ce evoluează lumea socială a copilului,
necesităţile sociale şi sprijinul de care are nevoie acesta de la lumea înconjurătoare nu dispar, ci doar se
schimbă.
În tabelul de mai jos sunt menționate nevoile copilului pentru dezvoltare în dependență de vârstă:
- îngrijire intensă: stimulare, atenţie, contact fizic;
0-3 ani

- timp pentru dezvoltarea deprinderilor;

- răbdarea adulţilor;
- încurajări, laude, afecţiune pentru creşterea armonioasă.
- numeroase activităţi variate, dar scurte;
13-18 ani 8-12 ani 4-7 ani

- încurajări, laude pentru construirea stimei de sine;

- relaţii cu ceilalţi în cadrul jocurilor.
- respectarea regulilor;
- dreptate, inclusiv în timpul jocurilor;
- tendinţa spre calitate în joc, dar fără gesturi tehnice prea specializate.

- atenţie excesivă faţă de propria persoană, în căutarea recunoaşterii din partea colegilor și adulților;
- importanţa apartenenţei la un grup de prieteni, căutarea unor ghiduri sau potențiale modele;
- încrederea din partea adulţilor şi responsabilizare spre o autonomie din ce în ce mai mare.

8
Necesitatea este ceea ce simte un copil şi ce trebuie să fie realizat pentru ca această persoană să crească, să
se dezvolte şi să ducă o viaţă sănătoasă şi armonioasă. Chiar dacă există câteva teorii cu privire la sistemul
necesităţilor umane, cea mai renumită este teoria lui A. Maslow1. Conform acestei teorii, se disting câteva
„grupuri” de necesități pe care persoana încearcă să le realizeze pe parcursul vieţii. Mai jos este reprezentată
piramida nevoilor.

Nivelul V: Autorealizare
Nevoi de realizare a potenţialului personal, autorealizare, lupta pentru creştere
și realizare personală.
Nivelul IV: Autorespect
Nevoi de realizare, profesionalism, independenţă, statut, dominare,
prestigiu, autorespect, respect din partea altora.
Nivelul III: Dragoste
Nevoi de dragoste şi apartenenţă (prietenie, intimitate, afecţiune) şi
dragoste de la colegi, familie, prieteni, relaţii romantice.
Nivelul II: Securitate
Nevoi de protecţie, securitate, ordine, lege, stabilitate, libertate
de frică.
Nivelul fundamental: Nevoi fiziologice
Nevoi: aer, hrană, apă, adăpost, căldură, somn.

Se observă că nevoile copilului/adultului sunt compexe și se intercalează. Fiecare persoană trebuie să-şi
satisfacă necesităţile fundamentale înainte de a avansa la nivelurile superioare. Necesitățile copilului nu pot
fi satisfăcute fără sprijinul adulților.

Rețineți:
 Cunoașterea particularităților de vârstă ale copilului permite specialiștilor: o înțelegere mai bună a
copilului, facilitarea eficientă a interacțiunii cu el, oferirea intervenției de calitate în cazurile
copiilor aflați în situații de risc.
 Necesitatea este ceea ce simte copilul și ce trebuie facilitat pentru o creștere, dezvoltare și o viață
sănătoasă și armonioasă. Necesitățile devin drepturi când sunt recunoscute ca cerințe întru protecția
și calitatea vieții copilului.
 Fără sprijinul adulților, necesitățile copilului nu pot fi satisfăcute!!!

1.2 Domeniile de bunăstare ale copilului

Bunăstarea copilului este satisfacerea necesităţilor acestuia în toate domeniile importante pentru creşterea
și dezvoltarea armonioasă a acestuia, care îi asigură un început bun în primii ani de viaţă şi pregătire pentru
realizări pe tot parcursul vieţii.
Pentru o evaluare eficientă a bunăstării copilului și o interveție corectă în asistența cazurilor copiilor în
situații de risc este necesar să răspundem la unele întrebări:

1
Ierarhia nevoilor a lui Abraham H. Maslow

9
  Ce împiedică asigurarea bunăstării copilului?
 Dețin toată informația necesară pentru a-l ajuta pe acest copil și pe familia lui?
 Ce pot face eu acum pentru a-l ajuta pe acest copil și pe familia lui?
 Ce poate face structura/serviciul pe care o/îl reprezint pentru a-l ajuta pe acest copil și pe familia lui?
 Ce suport adițional poate fi necesar din partea altor specialiști, servicii sau organizații?

Domenii de bunăstare Din perspectiva copilului Evaluarea domeniilor de

bunăstare2

Mă simt în siguranţă atunci când: Se evaluează:

 Mă simt protejat de vătămare și în
siguranță acasă, la şcoală și în comunitate.  siguranța condițiilor din casa
SIGURANȚĂ  Sunt învățat cum să mă protejez de copilului, școală/grădiniță, în
accidentare și vătămare. comunitate;
Protecţie de violenţă,  Nu mi-i frică să merg afară şi să mă plimb  existența condițiilor de securitate
neglijare, exploatare și prin localitate. pentru copilul cu dizabilități;
vătămare acasă, în instituția  Nu sunt persecutat, discriminat sau  prezența unei persoane de referință
de învățământ sau în agresat de colegi sau adulți la școală sau în pentru copil, pentru a se adresa după
comunitate comunitate. ajutor.
 Nu mă implic în activități periculoase
sau antisociale.
 Anunț părinţii unde și cu cine mă duc
când ies afară.
 Nu sunt lăsat fără supravegherea
adulților când sunt mic sau am anumite
necesități speciale.

SĂNĂTATE Sunt sănătos când: Se evaluează dacă sunt:

 Mama mea a dus un mod sănătos de viaţă
Suport în adoptarea unui mod în timpul sarcinii.  asigurate condițiile pentru sănătatea
sănătos de viaţă şi acces la  Mănânc sănătos și la timp. fizică și emoțională a copilului,
asistenţă medicală pentru  Sunt înregistrat la medicul de familie și  asigurarea igienei personale, a
atingerea standardelor de fac vaccinurile și investigațiile medicale alimentației adecvate și a regimului
sănătate fizică și mintală periodice. de alimentație, a tratamentelor în
 Fac exerciţii fizice, petrec timpul în aer caz de dizabilitate sau boli cronice.
liber, învăț să duc un mod sănătos de viață.
Se recomandă, la necesitate,
 Sunt îngrijit și primesc ajutor când mă
consultarea cu medicul de
îmbolnăvesc sau mă simt rău.
familie/asistentul medical.
 Sunt învățat și cunosc cum să am grijă de
corpul meu.

2 Managementul de caz, ghid de suport pentru aplicare practică, aprobat prin ordinul Ministrului Muncii, Protecției Sociale și Familiei nr.96 din 18.05.2016

10
  Știu cum să evit riscurile pentru sănătatea
mea (îmbolnăvire, accidentare, dauna
drogurilor, alcoolului și fumatului, etc.).
 Nu sunt implicat în activități sau munci
grele care să-mi pună sănătatea în
pericol.

Am realizări atunci când: Se evaluează rezultatele copilului:

REALIZARE
Susținere și îndrumare în
procesul de învățare și de
dezvoltare a abilităților,
încrederii și a respectului de
sine acasă, în instituția de
învățământ și în comunitate,
în concordanță cu vârsta şi
potenţialul copilului
 Vreau să merg la școală.
 Mă descurc bine cu temele.
 Sunt încurajat și ajutat la pregătirea
temelor.
 Particip la diferite activități și cluburi
de interes în școală şi comunitate.
 Primesc ajutor la unele obiecte, dacă nu
mă descurc.
 Știu și pot să soluționez problemele cu
care mă confrunt zilnic.
 Sunt susținut și încurajat să învăț după un
program adaptat la necesitățile mele.
 în cadrul a diferitor activități;
 prezența condițiilor pentru
dezvoltare și învățare;
 capacitatea copilului de a face față
problemelor, gradul de pregătire
pentru viața independentă (în
funcție de vârsta și potențialul
copilului).
Evaluarea acestui indicator nu solicită
utilizarea unor tehnici speciale, dar
este necesar să fie luate în considerare
aprecierea generală a indicatorului, în
baza cunoașterii particularităților de
vârstă și realizărilor copilului.

Sunt îngrijit cu afecțiune atunci când: Se evaluează:

 Simt dragostea și căldura sufletească din

ÎNGRIJIRE CU  atașamentele copilului,
partea celor apropiați.
AFECȚIUNE manifestarea afecțiunii părinților /
 Sunt susținut și încurajat să mă dezvolt și
îngrijitorilor față de copil;
să fac ceea ce îmi place.
Asigurare a unui mediu de  existența unei persoane cu care ar
 Îmi iubesc familia, mă simt fericit și
creştere şi dezvoltare care putea discuta, aspectul exterior al
mulțumit de viață.
oferă dragoste, susţinere şi copilului, etc.
 Trăiesc într-o casă curată și caldă, am
încurajare și care răspunde
îmbrăcăminte și alimentație.
necesităţilor copilului Informațiile respective pot fi colectate
 Sunt ascultat când vorbesc.
din discuția cu copilul, observații după
 Am alături un adult cu care să discut, să-
exteriorul și comportamentul copilului
mi împărtășesc bucuriile, neliniștile sau
și relațiile acestuia cu membrii de
tristețile și pe care pot conta dacă am o
familie.
problemă.

11
 Sunt activ atunci când: Se evaluează:

 Am timp liber în care fac ceea ce îmi place.

 activitățile copilului în timpul liber;
 Sunt susținut și încurajat să particip la
ACTIVISM  posibilitatea de realizare a
activități de odihnă, de joc şi sport
intereselor și capacităților;
organizate în comunitate.
Crearea oportunităților şi  participare la diferite activități în
 Merg împreună cu prietenii la cinema, circ,
încurajarea participării în familie și în afara ei;
concerte sau alte activități culturale.
diverse activități în  echilibrul dintre
 Sunt implicat în evenimentele organizate
concordanță cu interesele, învățare/recreere/responsabilități
în familie, cu prieteni, rude și vecini.
vârsta şi potenţialul copilului, gospodărești.
 Sunt ajutat și încurajat să comunic cu
care contribuie la o creștere și
semenii și să particip la activități organizate
dezvoltare armonioasă a Concluzia la acest aspect nu solicită
în școală sau comunitate, cu toate că am
acestuia calcularea timpului investit pentru
necesități speciale și nu pot face anumite
fiecare tip de activitate, ci doar
lucruri.
constatarea participării copilului în
diferite activități (în funcție de vârsta și
posibilitățile copilului).

RESPECT Mă simt respectat atunci când: Se evaluează:

Recunoașterea importanţei şi  Sunt auzit și luat în serios atunci când prezența respectului de sine la copil,
asigurarea dreptului fiecărui adulții iau decizii care mă privesc; respectului din partea persoanelor de
copil de a fi tratat cu stimă și  Părinții au încredere în mine că voi lua contact (copii și adulți),
demnitate oricând, indiferent decizii corecte și nu mă voi lăsa influențat solicitarea opiniei copilului în
de vârsta, sex sau origine, să fac lucruri nepotrivite; familie/școală/comunitate
indiferent de ceea ce a făcut  Sunt tratat cu respect de copii și adulți în
sau nu a reușit să facă. familie, la școală și în comunitate;
 Copiii și adulții de la școală și din
Totodată, respectul comunitate vorbesc amabil cu mine, nu Informațiile despre faptul dacă
presupune asigurarea mă bruschează și nu strigă la mine; copilul se simte important, ascultat,
condițiilor necesare în care  Sunt susținut și încurajat când vreau să- tratat ca individualitate se adună din
copilul să fie auzit și să mi exprim opinia; discuții/observări.
participe la luarea deciziilor  Oamenii din jur nu mă discriminează din
ce îl vizează, în concordanță cauza etniei, vârstei, a genului, culturii, a
cu vârsta şi potenţialul său. necesităților speciale.

Sunt responsabil atunci când: Se constată dacă:

 Sunt susținut și încurajat să respect
regulile acasă, la şcoală şi în comunitate.  copilul își asumă responsabilitatea
RESPONSABILITATE  Ştiu care sunt aşteptările celorlalți de la pentru acțiunile proprii;
mine și depun efort să realizez sarcinile  are responsabilități în familie;
Încurajare şi sprijin în care îmi sunt date.  diferențiază binele de rău.
asumarea sarcinilor și

12
rolurilor active acasă, în
instituția de învățământ și
comunitate, capacitatea de
autocontrol, înţelegerea şi
respectarea normelor morale
şi sociale, în corespundere cu
vârsta şi potenţialul copilului.
 Adulţii au încredere că voi face ceea ce mi-
au încredințat.
 Ascult ce spun alții şi încerc să înţeleg
opinia lor.
 Ştiu să fac deosebire între bine şi rău.
 Sunt încurajat și pot să-mi controlez
emoțiile negative și comportamentul.
 Sunt grijuliu şi îi ajut pe cei din jur dacă
au nevoie.

INCLUZIUNE Mă simt inclus atunci când: Se evaluează dacă copilul:

Acceptarea fiecărui copil,
fără nicio diferențiere, drept o
persoană care poate avea o
contribuție valoroasă în
familie şi comunitate,
eliminarea inegalităților
sociale, educaționale, fizice
și economice și acceptarea ca
membru activ al comunității
în care trăiește și învață, în
concordanță cu vârsta şi
potenţialul copilului.
 Mă simt parte din familia mea, din grupul
de copii de la şcoală și din comunitate.  comunică cu semenii / adulții /
 Comunic cu alți copii și adulți. colegii;
 Sunt apreciat de cei din jur.  participă la activități comunitare;
 Am la cine apela și cu cine discuta când  este integrat în procesul
am nevoie de suport, încurajare sau vreau să educațional.
vorbesc despre bucurii ori neplăceri.
 Sunt sigur că oamenii care mă înconjoară
Această informație poate fi obținută
mă vor ajuta dacă se întâmplă ceva.
din discuții cu diriginții de clasă,
 Simt că sunt important pentru familia
părinții/îngrijitorii.
mea, pot face lucruri frumoase pentru
colegi, vecini.

Rețineți:

În lucru cu copii este necesar să ținem cont de următoarele:

 să fim atenți la orice fapt îngrijorător pentru bunăstarea copilului, schimbări minore în
comportamentul și starea lui emoțională;
 să reacționăm prompt la locul nostru de muncă;
 să implicăm alți profesioniști relevanți.

1.3 Factorii de risc și vulnerabilitățile copilului

Vulnerabilitatea – incapacitatea copilului de a se proteja, lipsa siguranței și protecției. Vulnerabilitatea

poate fi privită sub mai multe aspecte: într-un anumit sens, ea poate însemna deschidere, poate fi o stare
emoţională în care persoana se simte fără apărare; dintr-un alt punct de vedere, vulnerabilitatea poate fi
văzută ca o stare dezirabilă, ca semn al unei adaptări sănătoase, de exemplu, persoana „nu are nimic de
ascuns” şi trăieşte fără bariere şi roluri sociale „normale”; dintr-o altă perspectivă, însă, vulnerabilitatea este
percepută ca un comportament de asumare a unui risc, de exemplu, un copil care se întâlnește cu un potenţial
agresor este considerat că se află în situaţie vulnerabilă.

13
Printre vulnerabilitățile copilului pot fi enumerate următoarele:
 Vârsta cuprinsă între 0-12 ani şi 13-18 ani
 Născut prematur
 Dificultăţi, dizabilități de învăţare
 Dizabilităţi fizice
 Izolat, nesociabil față de semeni
 Dificultăţi în comunicare
 Comportament dificil
 Dizabilități psihosociale, intelectuale
 Abuz de substanţe stupefiante/toxice
 Comportament auto-distructiv/auto-vătămare

În numeroase cercetări s-a dovedit a fi dificil să se identifice indicatori universali valabili pentru
determinarea vulnerabilităţii. Cu toate acestea, oferim câteva puncte de reper pentru a stabili, fără a avea
pretenţia de exhaustivitate, factorii de risc care conduc la vulnerabilitate.

Cercetătorii din domeniul psihologiei, cât şi sociologiei au realizat, în urma unor cercetări, indicatori de
apreciere a gradului de vulnerabilitate:

 grad de vulnerabilitate foarte înalt: copilul este percepută ca un obiect foarte atractiv pentru un
eventual agresor, iar capacitatea de a reacţiona adecvat la situaţia existentă este inadecvată;
 grad de vulnerabilitate înalt (atractivitate moderată): potenţialul agresor este convins că va avea
succes, acesta fiind asigurat şi de faptul că reacţiile de răspuns sunt scăzute, (contramăsurile de
ripostă) neadecvate în totalitate la profilul ameninţării;
 grad de vulnerabilitate moderat (atractivitate scăzută): potenţialul agresor nu este deplin convins
de succes întrucât există reacţie de răspuns, dar adversarul nu dispune de forţe, resurse suficiente,
acesta putând constitui un stimulent, o atracţie pentru agresor.
 grad de vulnerabilitate scăzut: vulnerabilităţile existente nu sunt în măsură să încurajeze acţiunea
unui eventual agresor. La aceasta mai poate fi atribuită existenţa unor reacţii adecvate tipului de
ameninţare, existând, totodată, resurse şi forţe suficiente şi adecvate ameninţării.

14
Risc – pericol pentru dezvoltarea copilului, ce poate fi de ordin social, economic, psiho-emoțional, afectarea
sănătății, de exemplu:
 abuzul de alcool şi alte substanţe în mediu familial/semeni/comunitate;
 violență/neglijare din partea membrilor familiei/semeni/profesioniști;
 situaţie economică-socială precară a familiei;
 lipsa cooperării din partea membrilor familiei/semeni/profesioniști;
 prejudecăți/stereotipuri/excluderea copilului de către membrii familiei/semeni/profesioniști;
 adulții nu prioritizează necesitățile copilului;
 incitarea și expunerea prin intermediul Internetului la provocări cu conotație
sexuală/pornografică/violentă;
 probleme de sănătate a părinților/persoanelor în grija cărora se află copilul (ex. dezabilități
psihosociale, intelectuale, fizice).

Factor protectori – condiții care îl ajută pe copil să depășească anumite situații traumatizate.

Factori protectori interni Factori protectori externi

Familia/ rudele Mediul apropiat Mediul extins
 maturitate  ataşament şi interacţiuni  relaţie pozitivă cu adulţii;
emoţională; pozitive părinte-copil;  frecventarea şcolii; implicare în viaţa
 dezvoltare morală  organizare şi reguli  participare la activităţi comunităţii.
matură; acasă; extraşcolare, hobby-uri;
 deprinderi vizibile de  relaţii armonioase în  experienţe pozitive la
siguranţă personală; familie; şcoală/grădiniţă;
 autoapreciere înaltă;  responsabilităţi acasă.  relaţii de prietenie;
 flexibilitate şi  responsabilităţi la
ataşament puternic şcoală/grădiniţă.
vizibile.

Evaluarea nivelului de risc

Pentru evaluarea nivelului risc al copilului este nevoie să fie corelat: nivelul vulnerabilității copilului,
factorii de risc și factorii protectori. Astfel, evaluarea nivelului riscului la care este expus copilul poate fi
realizat în felul următor:

15
Notă: V – vulnerabilitate, FP – factori de protecție, FR – factori de risc, min. – minim, max. - maxim

Acest grafic poate fi interpretat în felul următor:

 Niciun risc – mediul în care se află copilul este protejat, indicatorii potenţialului risc pentru copil
nu sunt identificaţi.
 Risc mic (FR<V<FP caz ce necesită intervenţie de o singură dată) – copilul se află în siguranţă la
el acasă. Totuşi, există anumite temeri că copilul ar putea fi expus riscului, dacă nu vor fi oferite
servicii de prevenire (ex.: sprijin familial, activităţi de grup etc.).
 Risc mediu (FR>V<FP sau FR<V>FP - caz dificil) – se identifică necesitatea unei intervenţii de
durată în baza unui plan individual de asistenţă. Nu sunt date că viața și sănătatea copilului se află
în pericol iminent, însă există risc de separare de familie.
 Risc înalt (FR>V>FP) – copilul se află în pericol iminent de viaţă, ce poate avea impact grav asupra
sănătăţii sale fizice şi/sau psihice. Copilul este supus unei acţiuni de violență sexuală, trafic, se află
în risc de moarte, este permanent pedepsit, dacă rămâne în condiţii care presupun lipsa unei
intervenţii de protecţie.

16
 Rețineți:
 Pentru planificarea și realizarea intervenţiei adecvate/prompte, este necesar să fie evaluat nivelul
de risc al copilului, ținând cond de vulnerabilitățile copilului, factorii de risc la care este expus și
factorii protectivi.
 Evaluarea nivelului de risc al copilului permite stabilirea tipul de intervenție: urgent sau planificat.

1.4 Reziliența și resursele personale

Reziliența este o adaptare psihologică în fața unor factori stresori semnificativi ce afectează dezvoltarea și
chiar supraviețuirea. Dezvoltarea rezilienţei este abilitatea de a ne adapta la evenimentele negative,
traumatizante, ameninţătoare, care generează un nivel ridicat de stres – îi ajută pe copii să înveţe să îşi
gestioneze în mod adecvat stresul, anxietatea şi să îşi crească toleranţa la incertitudine.
A fi rezilient nu înseamnă că nu vom trăi experienţe dificile şi implicit emoţii de disconfort, dar a fi rezilient
înseamnă să învăţăm să ne adaptăm la experiența dificilă şi să facem faţă emoţiilor de disconfort cu care ne
confruntăm. Suferinţa şi tristeţea sunt reacţii emoţionale naturale şi fireşti, care apar atunci când trăim o
traumă majoră, avem o pierdere semnificativă sau auzim că cineva apropiat a avut a pierdere sau o
traumă.
Nivelul de rezilienţă crește odată cu vârsta și cu experienţele trăite, dar nu este egal pentru toţi oamenii,
capacitatea de adaptare-rezilienţă fiind diferită de la om la om în funcţie de pregătire, dotare intelectuală și,
într-o măsură nedovedită, de moștenirea genetică.

Resurse interne şi externe

Când lucrăm cu copii şi comunităţi, este necesar să-i ghidăm în reconstruirea, reluarea şi consolidarea
relaţiilor, activităţilor şi identităţii, prin crearea unor proiecte noi de viaţă. Acest trio, dacă este temeinic,
reprezintă o bază de securitate în viaţă şi formează fundamentul rezilienţei copilului.

Eu am legături
Eu (re)construiesc relaţii, încrederea în mine şi în alţii, sentimentul de
Persoana mea, lumea mea apartenenţă şi de recunoaştere. Eu mă accept şi mă simt iubit de părinţi, familie,
prieteni, profesori, comunitate etc.
Eu pot întreprinde acţiuni
Eu (re)încep activităţile într-un spaţiu securizant pentru reedificarea încrederii şi
competenţelor mele, pentru a veni cu iniţiative. Mă simt competent pentru a
Eu am Eu sunt
participa la activităţi şcolare, la lucru, pentru a-mi realiza obligaţiunile cotidiene.
Eu pot Eu sunt unic
Port în suflet valorile şi convingerile culturii şi familiei mele, care îmi conturează
Rezilienţa identitatea şi care dau sens vieţii mele. Fac planuri, mă dezvolt ca personalitate,
confer valoare la tot ce mă înconjoară, pentru a-mi consolida stima de sine,
încrederea şi simţul responsabilităţii.

17
 Factori protectori pentru copii sunt:
 interni: maturitate emoţională; dezvoltare morală matură; deprinderi vizibile de siguranţă
personală; autoapreciere înaltă; flexibilitate şi ataşament puternic vizibile;
 externi: familia/rudele (ataşament şi interacţiuni pozitive părinte-copil; organizare şi reguli acasă;
relaţii armonioase în familie; responsabilităţi acasă), mediul apropiat (relaţie pozitivă cu adulţii;
frecventarea şcolii; participare la activităţi extraşcolare, hobby-uri; experienţe pozitive la
şcoală/grădiniţă; relaţii de prietenie; responsabilităţi la şcoală/grădiniţă), mediu exrins (implicare în
viața comunității).

Caracteristici ale copiilor rezilienţi care s-au bucurat de factori de protecţie şi au dezvoltat resurse interne
şi externe:
 competenţi din punct de vedere social în interacţiunile cu adulţii şi alţi copii;
 independenţi şi, dacă e nevoie, solicită ajutor;
 se exprimă liber;
 curioşi şi explorează mediul înconjurător;
 se joacă activ;
 se adaptează mai uşor la schimbări;
 încrezători în capacitatea lor de a-şi controla anumite aspecte ale vieţii;
 implicaţi în activităţi, au hobby-uri şi preocupări etc.

Recomandări pentru dezvoltarea rezilienţei la copii şi adolescenţi:

Adulţii din contextele de viaţă ale copiilor reprezintă principalii actori implicaţi în dezvoltarea rezilienţei la
copii. Ei pot sprijini dezvoltarea rezilienţei la copii, în măsura în care, îşi dezvoltă propria rezilienţă. Acest
proces implică adoptarea unor comportamente şi învăţarea în timp, a unui mod particular de a gândi şi a
acţiona.
1. Dezvoltaţi abilităţile sociale şi emoţionale ale copiilor - construiţi o reţea de suport social. Învăţaţi
copiii cum să îşi facă prieteni şi cum să îşi menţină o relaţie de prietenie. Pentru a susţine dezvoltarea
abilităţilor sociale şi emoţionale (să îşi facă prieteni, să îşi menţină relaţiile de prietenie, să manifeste
empatie), este important să încurajaţi copiii să adopte comportamente adecvate în interacţiunea cu
ceilalţi, să îşi judece propriile acţiuni din perspectiva modului în care s-ar simţi el, dacă ar fi tratat
în mod similar, să judece pe termen lung consecinţele propriilor acţiuni asupra celorlalţi, să identifice
şi să adopte comportamente prosociale de rezolvare a conflictelor apărute în interacţiunea cu ceilalţi.
Oferiţi copiilor o puternică reţea de suport în familie, pentru a obţine astfel, susţinerea de care au
nevoie, pentru gestionarea adecvată a momentelor inevitabile de tristeţe, dezamăgire, neputinţă care
apar în viaţa lor.
2. Încurajaţi copiii să ofere ajutorul altor persoane, care au nevoie de ajutor. Copiii care se simt
neputincioşi pot să îşi reducă neputinţa prin ajutorarea altora. Implicaţi copiii în acţiuni de
voluntariat potrivite nivelului lor de dezvoltare, solicitaţi asistenţă în efectuarea unor
sarcini, sprijiniţi-i să identifice diferite modalităţi prin care îşi pot ajuta colegii în contextul şcolar.

18
3. Stabiliţi şi respectaţi rutinele zilnice. Respectarea rutinelor zilnice (de masă, de somn, de efectuare
a temelor) oferă copiilor confort, siguranţă şi predictibilite.

4. Limitaţi accesul copiilor la situaţii şi mesaje care au un puternic potenţial de ameninţare. Învăţaţi
copiii cum să se focuseze pe alte informaţii decât cele care îi îngrijorează foarte mult. Îngrijorările
copiilor au de cele mai multe ori legătură cu informaţiile la care ei sunt expuşi, prin prisma
internetului, ştirilor sau conversaţiilor adulţilor la care asistă.
5. Învăţaţi copiii să aibă grijă de propria persoană. Adoptaţi un stil de viaţa sănătos şi oferiţi copiilor
dvs. un bun exemplu. Copiii învaţă, prin exemplul oferit de părinţi, că este important să îşi aloce
timp pentru a mânca sănătos, pentru a face mişcare şi a se odihni. Asiguraţi-vă că programul copiilor
dvs. respectă un echilibru între activităţile care implică efort şi cele de relaxare.
6. Învăţaţi copiii să îşi stabilească obiective rezonabile şi să iniţieze acţiuni în conformitate cu ceea ce
îşi propun. Orice pas mărunt pe care copiii îl fac în acord cu obiectivele pe care şi le propun, are o
importanţă deosebită. Oferiţi mesaje de laudă prin care să evidenţiaţi progresul făcut şi efortul
investit. Astfel copiii vor fi conştienţi de ceea ce au reuşit să facă şi se vor focusa pe ceea ce a reuşit
şi nu pe ceea ce nu au reuşit. Acest mod de abordare sprijină copiii să îşi construiască rezilienţa prin
faptul că îi învaţă să îşi depăsească provocările acţionând.
7. Cultivaţi copilului dvs. o imagine de sine pozitivă. Sprijiniţi copiii să îşi reamintească experienţele
de succes în gestionarea situaţiilor dificile din viaţa lor. Ajutaţi-i să înţeleagă că aceste provocări din
trecut i-au întărit şi îi ajută, pe viitor, să facă faţă provocărilor. Ajutaţi-i să aibă încredere în abilitatea
lor de a rezolva probleme şi de a lua decizii corecte, prin implicarea timpurie în contexte care să
permită exersarea acestor abilităţi.
8. Adoptați un mod de a privi în perspectivă situaţiile de viaţă. Chiar şi atunci când copiii se confruntă
cu evenimente dureroase, sprijiniți-i să vadă situaţia într-un context mai larg, pe termen lung.
Accentuarea aspectelor pozitive care pot apărea în viitor, exersează abilitatea copiilor de a remarca
cu precădere lucrurile bune care li se întâmplă în viaţă şi faptul că pot merge înainte, chiar dacă în
prezent, trec printr-un moment extrem de dificil.
9. Oferiţi copiilor oportunitatea de a se autodezvălui. Momentele dificile sunt adesea momente în care
copiii învaţă lucruri despre ei înşişi. Ajutaţi copiii să se oprească şi să analizeze maniera în care au
făcut faţă situaţiei, pentru a învăţa despre cum au reuşit să depăşească momentul dificil. În contextul
educaţional, se pot planifica sesiuni de discuţii despre momentele dificile prin care au trecut copiii
şi despre ce a învăţat fiecare din confruntarea cu ele.
10. Acceptaţi schimbarea ca parte naturală a vieţii noastre. Schimbările pot fi adesea înfricoşătoare
pentru copii şi adolescenţi. Ajutaţi copiii să vadă schimbarea ca fiind o parte naturală a vieţii noastre.
De exemplu, noile obiective iau locul celor care au fost deja realizate iar în contextul educaţional
poate fi evidenţiat modul în care schimbarea apare când elevii trec de la o clasă la alta, de la un nivel
de şcolarizare, la altul. De asemenea, este important să se discute modul în care aceste schimbări
influenţează dezvoltarea lor.

19
 Rețineți:

 Capacitatea de rezilienţă îi serveşte unei persoane la depăşirea situaţiilor dificile fără a se

demoraliza, la reluarea activităţii şi la recuperarea după un moment dificil, cu efecte traumatizante.
 Fiecare persoană are nevoi fiziologice, psihologice şi afective, sociale şi existenţiale de bază care,
fiind satisfăcute, constituie elementul fundamental al rezilienţei.
 Resursele noastre se formează din relaţiile pe care le creăm cu alţii, din aptitudinea noastră de a
realiza lucruri (activităţi) şi din modul în care ne percepem existenţa în raport cu cultura,
convingerile, valorile etc. (identitate).
 Stima de sine se dezvoltă, în principal, graţie bazei de securitate (persoanele care oferă protecţie şi
sprijin, planurile sau obiectivele), stabilite în copilărie sau în etapele următoare şi continuă să se
dezvolte pe tot parcursul vieţii, în funcţie de experienţele trăite.
 Specialiștii pot reprezenta o persoană importantă şi pot deveni o bază de securitate pentru copil,
care se va ataşa de ea pentru a compensa o lipsă, ca urmare a situaţiei din familie.

1.5 Indicatorii de identificare a copilului victimă a violenței, neglijării, exploatării sau traficului

În foarte puţine cazuri copilul va divulga violenţa imediat după ce a avut loc primul incident. Deseori, copiii
victimizaţi trăiesc un sentiment profund de neajutorare şi disperare şi consideră că nimeni nu poate să le
vină în ajutor. Totodată, copiii victimizaţi pot face orice pentru a proteja un părinte abuziv. Sau pot refuza
categoric să declare violenţa comisă, temându-se de abuzator. De obicei, un copil poate să nu declare un caz
de violenţă mai multe luni şi chiar ani la rând, în special dacă abuzatorul este o persoană apropiată copilului.
Deseori, specialiştii care se află în contact cu copiii observă (primii indicatori) că unele dintre necesităţile
fundamentale ale copilului nu sunt satisfăcute şi/sau copilul este victima violenţei sau exploatării. Aceşti
indicatori pot fi atât fizici cât şi comportamentali.

Indicatorii fizici pot fi identificați, de exemplu, sub formă de vânătăi şi răni. Aceşti indicatori pot fi
observaţi, mai ales, de persoanele aflate în contact apropiat cu copiii, precum asistentele medicale, medicii
sau cadrele didactice. În cazuri de violenţă sexuală, deseori, nu există dovezi sau indicatori fizici evidenţi,
iar identificarea şi recunoaşterea sunt foarte dificile. În astfel de cazuri indicatorii fizici ne arată că, posibil,
integritatea corporală, nivelul dezvoltării fizice, sănătatea şi igiena copilului sunt subminate.

Indicatorii comportamentali se referă la cazurile când comportamentul copilului oferă motiv de

îngrijorare. Aceşti indicatori dețin un loc important în luarea deciziilor, în special atunci, când există
schimbări în comportament ce nu pot fi explicate altfel. Aceşti indicatori oferă indicii importante precum
că starea emoţională, dezvoltarea intelectuală, comportamentul şi educaţia copilului au de suferit. Cu toate
acestea, indicatorii comportamentali luaţi izolat nu trebuie să servească drept bază pentru sesizare. Există
multe alte explicaţii pentru un astfel de comportament. Atunci când decideţi că un anumit comportament
reprezintă sau nu un indicator, este necesar să luați în consideraţie o serie de factori pentru a elimina
următoarele situaţii:
 Este vorba despre un comportament specific vârstei respective.
 A apărut într-un anumit mediu, care facilitează manifestarea comportamentului.
 Apare datorită caracteristicilor individuale ale copilului. Fiecare copil este unic în ce-l priveşte:
nivelul de activism, sensibilitatea, exprimarea emoţională, curiozitatea, toleranţa la frustrare şi
amânarea recompensei, concentrarea etc.

20
  Standarde comportamentale ale familiei. Este un comportament acceptabil în alte familii, dar
nu corespunde cu standardele comportamentale ale familiei din care face parte copilul (ex.: toată
lumea îşi lasă papucii la intrare, ora de culcare este 21:00, etc.).

De remarcat că prezenţa unui singur indicator nu înseamnă că în familie are loc maltratarea copilului. O
examinare mai profundă a situaţiei poate fi necesară atunci când aceste semne apar repetat sau în combinaţie.
În astfel de cazuri, trebuie luată în consideraţie posibilitatea violenţei, neglijării, exploatării şi traficului.

„Indicatori” pentru identificarea copiilor victime sau potențiale victime ale violenței, neglijării,
exploatării, traficului:

Tipul Comunică despre o

Indicatori Explicaţie
indicatorilor posibilă situaţie de:
Fractură Ruptură a unui os sau a unui cartilaj. violenţă fizică,
violenţă sexuală sau
trafic
Arsură Rană produsă de foc, de căldură, de un agent violenţă fizică,
chimic etc. violenţă sexuală sau
trafic
Tăietură Rană provocată de un instrument tăios. violenţă fizică,
violenţă sexuală sau
trafic
Hematom Tumoare care conţine o aglomerare de sânge violenţă fizică,
închistat, provocată de ruperea spontană sau violenţă sexuală sau
traumatică a vaselor sanguine. trafic
Vânătaie Pată vânătă care apare pe corp în urma unei violenţă fizică,
lovituri; echimoză, vineţeală. Vânătăile în cazurile violenţă sexuală sau
Indicatori fizici

de abuz sunt poziţionate, astfel încât nu pot apărea trafic

la căzătură sau când copilul se loveşte singur.
Muşcătură Rană, semn produs prin muşcare. violenţă fizică,
violenţă sexuală sau
trafic
Zgârietură Tăietură superficială/rană uşoară pe piele făcută de violenţă fizică,
un corp ascuţit şi dur, unghii. violenţă sexuală sau
trafic
Dureri de cap Suferinţă fizică în regiunea capului violenţă, neglijare,
exploatare sau trafic
Sarcină Stare fiziologică a femeii în care se află între violenţă sexuală
momentul fertilizării ovulului şi cel al naşterii.
Leziuni ale orga- Rană (căpătată prin lovire, rănire sau ca urmare a violenţă sexuală.
nelor genitale / unei boli) în regiunea organelor genitale / anusului.
anusului
Expunere preme- Punerea sau aflarea în mod deliberat în preajma neglijare
ditată la infecţie cu persoanelor infectate cu TBC sau în condiţii de
TBC sau apariţie a bolii.
tuberculoză

21
 TBC este o boală infecţioasă şi contagioasă
produsă de localizarea bacilului Koch la plămâni,
la intestine, la oase etc. care poate provoca
distrugerea ţesutului, supuraţii.
Copii lăsaţi fără Absenţa de durată sau de moment a adulţilor în neglijare
supraveghere preajma copiilor sau delegarea acestor
responsabilităţi unui alt copil.
Subdezvoltare fizică Copil insuficient dezvoltat fizic (ca greutate şi neglijare, exploatare
înălţime) conform particularităţilor de vârstă. prin muncă
Scabie Boală parazitară a pielii, produsă de un artropod, neglijare
care se manifestă prin mâncărime, iritaţii, căderea
părului etc. (mai poate fi numită râie).
Pediculoză Totalitatea manifestărilor patologice provocate de neglijare
păduchi la suprafaţa corpului.

Vestimentaţie / De exemplu, copilul poartă sandale toamna târziu neglijare

încălţăminte neco- sau chiar iarna.
respunzătoare
anotimpului sau /şi
vârstei
Vestimentaţie De exemplu, părintele trimite copilul la şcoală zile neglijare
murdară la rând în hăinuţe murdare.
Boli sexual Este un termen generic aplicat pentru o serie de violenţă sexuală
transmisibile boli infecţioase care se transmit prin contact
sexual, dar care pot fi transmise şi prin contactul
cu obiecte infectate (ace etc.).
Lipsa igienei De exemplu copilul are aspect neîngrijit, miros neglijare
corporale respingător etc.
Otrăvire Intoxicarea organismului cu substanţe nocive, violenţă fizică,
produse alimentare, agricole etc. violenţă sexuală sau
trafic, neglijare
Oboseală stare de slăbiciune generală, istovire datorată unui violenţă, neglijare,
efort fizic/ intelectual intens. exploatare sau trafic.
Foame Stare funcţională a organismului care se manifestă neglijare
prin senzaţia nevoii de a mânca.
Tremur Mişcare involuntară, rapidă a corpului sau a unei violenţă, neglijare,
părţi a corpului, provocată de frig, de frică, de o exploatare sau trafic
boală etc.
Vărsături Expulzarea forţată a conţinutului stomacal. violenţă, neglijare,
Vărsăturile se manifestă ca simptome ale unor exploatare sau trafic
afecţiuni şi pot fi cauzate de infecţii, afecţiuni
maligne (tumori), traumatisme, inflamaţii,
obstrucţii sau alte procese anormale.

22
 Abandon şcolar Părăsirea şcolii de cultură generală înaintea violenţă, neglijare,
terminării acesteia, renunţarea deliberată la studii exploatare sau trafic
sau forţat de anumite împrejurări.
Tendinţe suicidale Tulburare a instinctului de conservare prin care violenţă, neglijare,
persoana manifestă acţiuni conştiente spre propria exploatare sau trafic
distruge, realegând o anumită metodă.
Fuga de acasă Fuga apare ca o tendinţă de evaziune, mai mult sau violenţă, neglijare,
mai puţin voită şi irezistibilă, din mediul în care se exploatare sau trafic
află copilul, pentru un timp scurt și cu o motivaţie
precisă sau ca o rupere violentă de obişnuinţele de
viaţă, reflectând o stare de inadaptare.
Scăderea reuşitei Micşorarea randamentului şcolar comparativ cu violenţă, neglijare,
şcolare reuşita şcolară din perioada anterioară. exploatare sau trafic

Frica de adulţi Stare de intensă nelinişte şi de tulburare, provocată violenţă, neglijare,

de prezenţa unui adult. exploatare sau trafic
Agresivitate Copilul atacă fără a fi provocat; are caracter de violenţă, neglijare,
Indicatori psiho-comportamentali

agresiune; caută prilej de ceartă; este provocator. exploatare sau trafic

Comportament Cunoştinţe sau comportament sexual neobişnuit, violenţă sexuală
sexualizat ce nu corespunde particularităţilor de vârstă.
Acţiunile pot fi manifestate prin: masturbare
frecventă şi excesivă, introducerea obiectelor în
organe genitale, atingerea altor copii într-o
manieră sexuală, afecţiune nepotrivita față de
adulţi etc.
Vagabondaj Absenţa de la domiciliu pentru o perioadă mai violenţă, neglijare,
mare de timp şi prin schimbări dintr-un loc în altul. exploatare sau trafic
Fuga care conduce la vagabondaj este sprijinită
adesea de relaţii dăunătoare ale copilului şi în
această fază se asociază, de regulă, cu alte devieri
comportamentale, cum ar fi furtul de alimente şi de
obiecte etc.
Cerşit Copilul cere milostenie ca mijloc de existenţă. violenţă, neglijare,
exploatare sau trafic
Nervozitate Copilul este nervos, irascibil, supărat, nerăbdător. violenţă, neglijare,
exploatare sau trafic
Depresie Stare de tristeţe care persistă pe perioade violență, neglijare,
îndelungate. Simptomele depresiei pot fi: exploatare sau trafic
sentimente de îngrijorare fără un motiv evident;
lipsa poftei de mâncare cu scăderea în greutate;
insomnie, dar şi creşterea duratei de somn;
pierderea interesului pentru activităţi care înainte
produceau plăcere; frică; auto-învinovăţire;
autocompătimire; sentiment de neajutorare; stimă
de sine scăzută; gânduri despre moarte şi/sau
suicid; oboseală fizică şi/sau mentală.

23
 Consum de Folosirea abuzivă de alcool/droguri poate crea violenţă, neglijare,
alcool/droguri dependenţă fizică şi psihică sau tulburări grave ale exploatare sau trafic
activităţii mintale, ale percepţiei şi ale
comportamentului.
Tristeţe Stare sufletească apăsătoare; mâhnire, amărăciune. violenţă, neglijare,
exploatare sau trafic
Agitare Stare de nelinişte determinată prin mişcări violenţă, neglijare,
debalansate, zguduiri, frământări etc. exploatare sau trafic
Nelinişte Stare de agitaţie, frământare, neastâmpăr; violenţă, neglijare,
tulburare, îngrijorare, teamă, panică (nelămurită). exploatare sau trafic
Disperare Stare de pierdere a oricărei speranţe. violenţă, neglijare,
exploatare sau trafic
Neşcolarizare / Copilul a împlinit vârsta corespunzătoare pentru a violenţă, neglijare,
neîncadrarea în fi încadrat într-o anumită instituţie de învăţământ, exploatare sau trafic
instituţie preşcolară însă, din cauza anumitor circumstanţe, acest lucru
nu s-a realizat.
Lipse nemotivate de Absenţa copilului în timpul realizării orelor din violenţă, neglijare,
la ore / instituţie cadrul instituţiilor de învăţământ fără a exista un exploatare sau trafic
preşcolară motiv .
Izolare Singurătate, relaţiile cu semenii sunt reduse. violenţă, neglijare,
Petrece timpul singur, ce este necaracteristic exploatare sau trafic
vârstei.

Notă: Indicatorii de mai sus pot comunica o posibilă situaţie de violenţă, neglijare, exploatare sau trafic,
însă aceste categorii (violenţă, neglijare, exploatare sau trafic) nu se exclud una pe alta. Clasificarea întâlnită
în literatura de specialitate este greu de determinat în realitate. Există o intercalare a diferitor forme (violenţa
fizică are şi consecinţe psihice, violenţa sexuală, traficul sau neglijarea sunt însoţite de efecte fizice şi psihice
asupra copilului).

Rețineți:

 Un copil victimă a unei forme de violență, neglijare, exploatare sau trafic poate fi identificat prin
observarea și analiza schimbărilor în comportamentul lui față de cel cunoscut până la acel moment.
 Prezența unui singur semn nu înseamnă în mod obligatoriu că copilul este victimă. Oricare dintre
aceste semne pot fi găsite la orice copil într-un moment sau altul.
 Când semnele apar în mod repetat sau combinat, ele trebuie să-i determine pe specialiști să acorde
atenție sporită situației și să ia în considerare posibilitatea unei situații de violență, neglijare,
exploatere sau trafic al copilului.

24
II. PROTECȚIA COPILULUI

2.1 Drepturile copilului. Abordare bazată pe drepturi

Totalitatea regulilor, normelor identificate și recunoscute de stat pentru a reglementa relațiile sociale, a
căror respectare este obligatorie și garantată de stat (legi).
Astfel:
 Drepturile copilului sunt drepturile tuturor persoanelor din momentul nașterii și până la vârsta de
18 ani.
 Drepturile copilului nu sunt diferite de cele ale adultului. Fiecare copil are aceleași drepturi ca și
orice altă persoană.
 Drepturile copilului recunosc vulnerabilitățile lui, determinate de vârsta fragedă și lipsa de
maturitate a acstuia. Copiii deseori întâmpină dificultăți în accesarea propriilor drepturi.
 Drepturile copilului impun o atenție deosebită nevoilor de protecție și îngrijire specială ale copiilor.
 Drepturile copilului asigură tratarea copiilor cu demnitate și respect, protecție împotriva oricărei
forme de discriminare, să le fie satisfăcute nevoile primare (siguranță, îngrijire, educație, sănătate,
realizare).
 Drepturile copilului pot fi privite mai mult ca „principii” care oferă un cadru comportamental și
influențează modul în care specialiștii își realizează responsabilitățile.
 Drepturile copilului sunt stabilite în Convenția ONU cu privire la drepturile copilului și sunt
aplicate tuturor copiilor. Convenția este unul dintre cele mai ratificate acte internaționale, la care
au aderat 193 state ale lumii.

Principii generale ale Convenției:

 Non-discriminare (art.2) - copiii au acces la aceleași drepturi, oportunități și privilegii indiferent
de rasă, culoare, sex, limbă, religie, opinie politică sau altă opinie, de naționalitate, apartenență
etnică sau originea socială, de situația materială, incapacitatea fizică, de statutul la naștere sau de
statutul dobândit al copilului ori al părinților sau al reprezentanților legali ai acestuia.
 Interesul superior al copilului (art. 3) - în toate acțiunile care privesc copiii interesele copilului
prevalează. Copiilor le sunt asigurate protecția și îngrijirea necesară pentru bunăstarea lor. În toate
deciziile care îi privesc pe copii, interesul superior al acestora trebuie să fie considerat cel mai
important. Specialiștii care lucrează cu copiii sunt responsabili să acționeze în cel mai bun mod
pentru protecția, dezvoltarea și bunăstarea acestora.
o !!! Opiniile copilului despre cum este „cel mai bine“ sunt importante, el are nevoie să simtă
că a fost ascultat şi că opiniile sale au fost luate în serios.
o !!! Evaluarea interesului superior al copilului poate fi realizat numai dacă se iau în
considerare opiniile acestuia.
o !!! Dacă opinia copilului nu este împărtășită de către adult, adultul trebuie să-și susțină
poziția cu argumente și să fie sigur că copilul a înțeles că acțiunile sale pot fi altele.
 Viața, supraviețuirea și dezvoltarea (art.6) - copiii au dreptul la viață și dreptul de a se dezvolta
fizic şi psihic, în egală măsură. Copiii trebuie protejați împotriva amenințărilor și pericolelor
externe, cum ar fi violențe, abuzuri, privare severă și îmbolnăvire, fiindu-le pus la dispoziție tot ce
este necesar pentru o dezvoltare sănătoasă și bunăstarea lor generală.

25
 Niciun copil nu trebuie privat de un serviciu de care ceilalți copii beneficiază din cauza unor
caracteristici care nu prezintă relevanță pentru decizia în cauză.
 Opinie (art. 12) - copilului capabil de discernământ îi este garantat dreptul de a-şi exprima liber
opinia asupra oricărei probleme care îl privește, opiniile copilului sunt luate în considerare ținând
cont de vârsta sa și de gradul său de maturitate.

Principiul participării este cheia pentru a înțelege mai bine drepturile copiilor. Participarea
copilului referitor la luarea deciziilor care îl privesc este un principiu director al Convenției.

Republica Moldova a ratificat Convenția în 1993. În acest context, Guvernul:

 Este responsabil prin legea internațională să asigure respectarea drepturilor copilului.
 S-a angajat să adopte toate măsurile necesare pentru a atinge standardele stabilite în Convenție,
inclusiv prin adoptarea legislației, modificarea politicilor și practicilor existente.
 Se obligă să aloce resursele necesare pentru implementarea prevederilor Convenției. Când un stat
ratifică Convenția, acesta își asumă o răspundere în fața propriului popor și a comunității
internaționale și devine principalul responsabil de asigurare a drepturilor copiilor.

Drepturile copilului pot fi grupate în 5 categorii:

Categorie Descriere Articole (Convenție)

Asigură nevoile de baze ale copiilor: 6, 24, 7, 9, 19, 20, 21,

Dreptul copiilor la asigurarea unor alimente hrănitoare, asigurarea dragostei şi grijii 23, 26, 27, 30, 32, 33,
supraviețuire din partea familiei şi a societății, asigurarea serviciilor de 34, 35, şi 38
sănătate, asigurarea unor deprinderi de viață adecvate,
asigurarea educației, asigurarea unui adăpost şi a protecției
alternative, rolul opiniei publice în garantarea supraviețuirii
şi/sau promovarea vieții.

Asigură drepturile esențiale la o dezvoltare sănătoasă a 3, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11,

Dreptul copiilor la copilului: 12, 13, 14, 15, 17, 18,
dezvoltare accesul la informații adecvate, educația, libertatea de gândire, 22, 23, 24, 25, 26, 27,
conștiință şi religie, dezvoltarea personalității – pe plan social şi 28, 29, 31
psihologic, identitatea – cetățenia şi numele, sănătatea şi
dezvoltarea fizică, dreptul la exprimarea liberă a opiniilor,
familia.

Dreptul copiilor la Asigură protecția copilului împotriva practicilor periculoase, 2, 3, 6, 7, 8, 10, 11, 16,
protecție violențelor, exploatării, războiului sau oricărui alt lucru care 19, 20, 21, 22, 23, 25,
ar putea să îl pună în pericol: 30, 32, 33, 34, 35, 36,
nediscriminarea, numele şi cetățenia, copiii cu dizabilităţi, copiii 37, 38, 39, 40
autohtoni, reunificarea familiei, transferul ilegal şi nereturnarea,
intimitatea, protecţia împotriva abuzului şi neglijării, protecţia
copiilor privaţi de mediul familial, adopţia, verificarea periodică
a plasamentului, exploatarea copilului prin muncă, abuzul de
droguri, exploatarea sexuală, vânzarea, traficul şi răpirea, alte

26
 forme de exploatare, tortura şi privarea de libertate, serviciile de
recuperare, justiţia juvenilă, copiii refugiaţi, conflictele armate.

Asigură faptul că vocea copilului se face auzită în deciziile 12, 13, 14, 15, 17, 24,
Dreptul copiilor la care îl privesc pe el personal, precum și comunitatea din care 28, 29, 31, 42
participare face parte:
opiniile copilului, libertatea de exprimare, libertatea de asociere,
accesul la informații corespunzătoare, accesul la informații
despre Convenție.
Opiniile copiilor trebuie auzite și luate în considerare și aceștia
trebuie să aibă posibilitatea de a se alătura altora și de a-și
exprima liber opiniile.

Dreptul copiilor la Asigură aplicare, monitorizare şi raportare cu privire la 1, 2, 4, 5, 18, 26, 27,
mobilizare Convenție. Acestea angajează la maximum resursele 41-54
disponibile care urmează să fie mobilizate în vederea realizării
drepturilor tuturor copiilor:
definiţia de lucru a copilului, respectul pentru părinţii şi
reprezentanţii legali ai copiilor, asistenţa socială şi/sau
asigurările sociale, reformă juridică adecvată, reformă
administrativă corespunzătoare, mecanismele oficiale de
aplicare a Convenției, utilizarea la maximum a resurselor
naţionale şi internaţionale disponibile, raportarea periodică şi
monitorizarea continuă, dialogul cu Comitetul pentru Drepturile
Copilului.

Abordarea bazată pe drepturile copiilor - urmărește conștientizarea obligațiilor de către instituții privind
garantarea, respectarea, protejarea şi promovarea drepturilor copilului. La fel, formarea persoanelor și
sprijinirea lor pentru înțelegerea drepturilor și cum pot fi utilizate.

Abordare bazată pe drepturi:

 Îndeamnă și îi împuternicește pe titularii acestor drepturi să le ceară.
 Copiii nu sunt văzuți ca un obiect al binefacerii, ci ca persoane care își cer drepturile legale.
 O abordare bazată pe necesități creează o viziune care ține de soluționarea unor probleme specifice,
care necesită o atenție imediată și rapidă. În același timp, ea se axează asupra specificului și
transformă copilul într-un subiect pasiv3.

3
Roberto Liwski (membru al CRC): "Ghid la Comentariul General 7: Implementarea drepturilor copiilor de
vârstă fragedă, Fundația Bernard van Leer

27
Diferența dintre abordarea bazată pe necesități și abordarea bazatp pe drepturi4:

Abordarea pe bazată pe necesități Abordarea bazată pe drepturi

 Acționează în direcția obiectivelor de  Acționează în direcția obiectivelor de
rezultat. rezultat și proces.
 Accentuează satisfacerea necesităților.  Accentuează realizarea drepturilor.
 Recunoaște nevoile ca revendicări  Recunoaște că drepturile presupun
întemeiate. întotdeauna obligații ale Statului.
 Satisface nevoile fără a împuternici.  Recunoaște că drepturile pot fi realizate
 Acceptă caritatea ca motivație doar prin împuternicire.
determinantă pentru satisfacerea  Afirmă că caritatea este o motivație
necesităților. insuficientă pentru satisfacerea
 Se axează pe manifestările problemelor și necesităților.
cauzele imediate ale problemelor.  Se axează pe cauzele structurale ale
 Cuprinde proiecte sectoriale înguste. problemelor, precum și pe manifestările și
 Se axează pe context social, cu puțin accent cauzele imediate ale problemelor.
pe politică.  Cuprinde proiecte și programe
intersectoriale, holistice.
 Se axează pe context social, economic,
cultural, civil și politic și este orientată spre
politici.
Exemplu: „Dreptul la vaccinare a fost realizat Exemplu: „Dreptul la vaccinare le-a fost refuzat la
pentru 80% din toți copiii“. 20% din toți copiii“.

Avantajele abordării bazate pe drepturi:

Acceptarea abordării bazată pe drepturile copilului, în lucrul cu copiii, îmbunătățește atât asigurarea
îngrijirii, educațidei și dezvoltării copilului, cât și activitatea profesioniștilor din diferite domenii cu
atribuții în protecția copilului.
De exemplu:
 oferă mai multe realizări, datorită relațiilor bazate pe încredere și respect reciproc; oferă
satisfacții pentru ambele părți datorită reușitelor;
 reduce nivelul de stres, ceea ce facilitează identificarea problemelor şi o mai mare
„responsabilitate“ asupra deciziilor din partea celor care trebuie să le aplice, deci, şanse mai
mari de realizare;
 oferă o perspectivă mai mare datorită împuternicirii copiilor: această abordare permite
familiarizarea lor cu provocările cu care se vor întâlni mai târziu în viaţă şi îi „abilitează“ cu
strategii pe care le pot aplica pentru a depăși aceste provocări;
 munca realizată are o valoare enormă şi o importanță deosebită, atât pentru copii, cât şi pentru
mediul social.

4
Agenția Canadiană de Dezvoltare Internațională, Plan de Acțiuni 2001

28
Deseori, însă, societatea nu reuşeşte să recunoască dificultățile care pot rezulta din responsabilitatea pusă
pe umerii profesioniștilor şi a stresului cauzat de munca desfăşurată:

 adesea, provocările sunt intrinseci comportamentului copiilor cu care lucrați;

 de multe ori, este necesar să fie luate decizii dificile, mai ales atunci când nevoile sau drepturile
copiilor sunt diferite;
 este necesar să fie respectat un set de reguli, politici şi legi;
 totodată, găsirea unui echilibru între sarcinile administrative, lucrul direct cu copiii și sprijinul
profesional de care este nevoie, de cele mai multe ori poate fi un demers destul de dificil.

Drepturile copiilor nu înseamnă muncă în plus: ele oferă un mod diferit de raportare la munca care
se realizează în domeniul protecției copilului.5

Rețineți:
Abordarea bazată pe drepturi oferă beneficii atât pentru specialști, cât și pentru copii:
 beneficiile pentru specialiști: o mai bună înțelegere a copiilor; strategii în practică, noi abordări;
limite clar trasate, un proces decizional mai bun; relații de mai bună calitate, un plus de încredere;
rezultate mai bune pentru profesionist şi pentru copil;
 beneficii pentru copii: respectarea drepturilor primare; sentimentul de apreciere; sentimentul de
responsabilitate pentru propria viață; abilități de a lua decizii mai bune și în cunoștință de cauză;
rezultate mai bune în timpul în care se afla în instituție și ulterior.

5
„Protejarea drepturilor copiilor”, ghid pentru profesioniști care lucrează cu copii în îngrijire alternativă, SOS Satelor
Copiilor Internațional

29
 2.2 Politica Națională a Republicii Moldova în domeniul protecției copilului

Asistența şi protecţia copiilor aflaţi în situații de risc, dezvoltarea de politici şi practici în domeniul protecției
copilului ajustate la standardele europene rămân a fi exigenţe stringente pentru ţara noastră. Profesioniştii
care lucrează cu şi pentru copii sunt chemaţi, prin prisma responsabilităţilor lor profesionale, să cunoască
esenţa, categoriile şi cauzalitatea situațiilor de risc a copiilor pentru a contribui la prevenirea ei, pentru a
interveni prin oferirea de servicii centrate pe nevoile copiilor.

Sistemul de protecţie a copilului reprezintă principiile, procedurile, instituţiile, cadrul normativ-juridic,

specialiştii, metodele şi tehnicile orientate la promovarea şi protecţia drepturilor copilului. Mai jos sunt
exemplificate sisteme de protecţie a copilului la general:

În realizarea protecției copilului, fiecare sistem trebuie să asigure implementarea eficientă a Convenției
ONU cu privire la Drepturile Copilului.

În scopul implementării prevederilor Convenţiei internaţionale cu privire la drepturile copilului, adoptate

de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite la 22 noiembrie 1989, la care Republica Moldova a
aderat prin Hotărîrea Parlamentului nr.408-XII din 12 decembrie 1990, Guvernul a aprobat mai multe acte
normative:

 Hotărâre de Guvern Strategia pentru protecţia copilului pe anii 2014-2020, nr. 434 din 10.06.2014
 Legea privind protecţia specială a copiilor aflaţi în situaţie de risc şi a copiilor separaţi de părinţi,
nr 140 din 14.06.2013
 Hotărârea Guvernului cu privire la aprobarea Instrucţiunilor privind mecanismul intersectorial de
cooperare pentru identificarea, evaluarea, referirea, asistenţa şi monitorizarea copiilor victime şi
potenţiale victime ale violenţei, neglijării, exploatării şi traficului, nr. 270 din 08.04.2014.

30
 Ordine interne pentru prevenire, intervenție, evaluare, referire, documentare, asistență și
monitorizare a cazurilor copiilor victime și potențiale victime ale violenţei, neglijării, exploatării şi
traficului:
o Ordinul Ministerul Educaţiei nr. 77 din 22.02.2013 „Cu privirе la Proсеdura dе organizarе
instituţională şi dе intervеnţiе a luсrătorilor instituţiilor dе învăţământ în сazurilе dе abuz,
nеglijare, ехploatarе, trafiс al сopilului”.
o Ordinul Ministerul Educaţiei nr. 858 din 23.08.2013 a fost aprobată Metodologia de aplicare a
Procedurii de organizare instituţională şi de intervenţie a lucrătorilor instituţiilor de învăţământ
în cazurile de abuz, neglijare, exploatare, trafic al copilului.
o Ordinul Ministerului Afacerilor Interne nr. 79 din 28.04.2015 „Cu privire la aprobarea
Instrucțiunilor metodice privind intervenția Poliției în identificarea, evaluarea, referirea,
asistența și monitorizarea cazurilor de violență, neglijare, exploatare și trafic al copilului”.
o Ordinul Ministerului Sănătății nr. 445 din 09.06.2015 ”Cu privire la aprobarea Instrucțiunii
metodice privind intervenția instituțiilor medicale în identificarea, evaluarea, referirea, asistența
și monitorizarea cazurilor de violență, neglijare, exploatare și trafic al copilului”.
o Ordinul MMPSF, ME, MS și MAI nr. 153/1043/1042/293 din 08.10.2014 ”Cu privire la
aprobarea Fișei de sesizare a cazului suspect de violență, neglijare, exploatare și trafic al
copilului”.

31
32
 PROCEDURILE DE COOPERARE INTERSECTORIALĂ ÎN PREVENIREA PRIMARĂ A
RISCURILOR PRIVIND BUNĂSTAREA COPILULUI (HG 143)

Observarea Persoana desemnată este stabilită în funcție de vârsta copilului: Fişa de observare a
sistematică a  *asistentul medicului de familie bunăstării copilului.
bunăstării  *educatorul grupei  Periodicitatea
copilului  *dirigintele de clasă/grupă completării Fişei de
observare în sistemul de
sănătate corespunde
periodicităţii
 Coordonator - angajat al serviciilor universale examinărilor efectuate
 Persoana desemnată: conform standardelor de
 *asistentul medicului de familie supraveghere a copiilor
 *educatorul grupei în condiţii de ambulator.
 *dirigintele de clasă/grupă  În instituţiile de
Evaluarea Responsabilități învăţămînt general și
îngrijorărilor În cadrul evaluării, persoana desemnată stabilește: profesional tehnic, Fişa
privind 1) ce domenii ale bunăstării copilului sunt afectate şi care sunt cauzele; de observare se
bunăstarea 2) discută cu copilul (conform vârstei și nivelului de înțelegere), completează anual, de
copilului părinții/persoana în grija cărora/căreia se află copilul, profesioniştii din regulă, la sfîrşitul anului
cadrul instituţiei pentru a acumula informații relevante privind de studii.
bunăstarea copilului;
3) face constatări cu privire la:  Suplimentar la
 - creșterea și dezvoltarea copilului; periodicitatea stabilită,
Fişa de observare se
 - capacitatea părinților/persoanei în grija cărora/căreia se află copilul
completează la
de a asigura bunăstarea acestuia;
momentul apariţiei
 - rețeaua de suport din comunitate.
anumitor semne de
4) persoana desemnată ia una dintre următoarele decizii:
îngrijorare privind
 - nu este necesar să se întreprindă acțiuni (îngrijorarea nu s-a bunăstarea copilului.
confirmat);
 - este necesar să fie planificate acțiuni pentru prevenirea primară a
riscurilor privind bunăstarea copilului.
Fişa de evaluare a
 Coordonator - angajat al serviciilor universale bunăstării copilului.
 Persoana desemnată: Acţiunile din Fişa de
 *asistentul medicului de familie planificare sînt îndreptate
 *educatorul grupei spre înlăturarea
 *dirigintele de clasă/grupă îngrijorărilor şi pun
Responsabilități accent pe valorificarea
În cazul necesităţii implicării profesioniştilor din alte servicii/sectoare, potențialului copilului, al
coordonatorul oferă suport în contactarea acestora şi facilitează familiei şi al reţelei de
convocarea echipei multidisciplinare în decurs de cel mult 3 zile suport din comunitate.
lucrătoare, a cărei componenţă poate fi revizuită sau completată.
În cazul în care, ca urmare a realizării acțiunilor din Fișa de planificare
Planificarea
se constată că:
acţiunilor
1) îngrijorarea/îngrijorările faţă de bunăstarea copilului a fost / au
pentru
fost înlăturată(e) – copilul este reinclus în procesul de observare Fişa de planificare a
prevenirea
sistematică; acţiunilor pentru
primară a
2) este necesară revizuirea acţiunilor din Fişa de planificare – prevenirea primară a
riscurilor
coordonatorul, în cooperare cu persoana desemnată, convoacă echipa riscurilor privind
privind
multidisciplinară; bunăstarea copilului
bunăstarea
3) îngrijorarea / îngrijorările faţă de bunăstarea copilului nu a fost /
copilului
au fost înlăturată(e) – coordonatorul referă cazul copilului spre
soluţionare asistentului social comunitar. (MgCaz)

33
 PREZENTAREA SCHEMATICĂ A PROCEDURILOR IMPLEMENTĂRII MECANISMULUI
INTERSECTORIAL DE COOPERARE (HG 270)

IMPLEMENTAREA MECANISMULUI INTERSECTORIAL

SESIZAREA CAZULUI Completarea Se informează suplimentar:

Este informată
Fişei de sesizare
autoritatea tutelară locală
în decurs de 24 ore.
 Poliţia
 Procuratura
 Asistența medicală de urgență
 Inspectoratul de stat al muncii

EVALUAREA INIŢIALĂ Autoritatea tutelară locală dispune imediat

efectuarea evaluării iniţiale a situaţiei În cadrul evaluării Informaţia acumulată în
copilului de către managerul de caz, iniţiale, se realizează procesul de realizare a
indicând, în dispoziţie, specialiştii care Interviul de protecţie evaluării iniţiale se
urmează să participe în procesul de cu copilul, ţinând transmite managerului
evaluare iniţială. cont de vârsta şi de caz, în decurs de
Efectuarea Evaluării iniţiale: gradul lui de cel mult 48 ore.
1. imediat; maturitate.
2. în decurs de 24 ore.

Dacă în urma evaluării iniţiale a Managerul de caz, în comun cu

situaţiei copilului se confirmă că
copilul este supus violenţei,
neglijării, exploatării, traficului,
autoritatea tutelară locală dis-
pune imediat luarea în evidenţă
a copilului, deschiderea
dosarului copilului şi realizarea
managementului de caz.
EVALUAREA COMPLEXĂ
(în 10 zile)
ELABORAREA PIA
ASISTENŢA CAZULUI
MONITORIZAREA CAZULUI
REEVALUAREA CAZULUI
În cazul în care copilul specialiştii care participă la
supus violenţei, neglijării, evaluare, întocmeşte planul
exploatării şi traficului a individualizat de asistenţă, 1. Autoritatea
suferit traume, la solici- care conţine: tutelară locală şi
1) determinarea şi prioritizarea Clasarea
tarea autorităţilor tutelare, teritorială iau, de
acţiunilor necesare să fie sesizării
angajaţilor poliţiei şi, după comun acord,
caz, a reprezentanţilor întreprinse; Decizia privind
legali ai copilului sau a 2) distribuirea sarcinilor între aplicarea măsuri-
apărătorilor acestuia: membrii echipei multidisciplinare lor de protecţie
1. Examinarea medico- şi prestatorii de servicii sociale; pentru copil.
legală a copilului; 3) stabilirea intervalului de timp 2. Plasamentul de
2. Examinarea psihiatrico-- rezonabil pentru realizarea urgență a copi-
legală a copilului; fiecărei acţiuni. lului.
3. Efectuarea Raportului În urma evaluării complexe a
de evaluare psihologică cazului, autoritatea tutelară
a copilului. locală întreprinde următoarele
acţiuni în vederea asigurării
spaţiului protector copilului:
1) menţinerea copilului în familie;
2) reintegrarea copilului în familie; Referirea cazului
3) plasamentul planificat al către Serviciile
copilului, sau, după caz, sociale
menţinerea copilului în plasa-
mentul planificat.

ÎNCHIDEREA CAZULUI
Dacă se înregistrează progrese durabile în
dinamica cazului, managerul de caz închide
cazul şi scoate de la evidenţă copilul în baza
dispoziţiei autorităţii tutelare locale. REVIZUIREA PIA

34
 Instrumentarea cazului copilului supus VNET
conform Managementului de Caz (Ordinul MMPSF nr. 96 din 08.05.2016)
și Instrucţiunilor privind Mecanismul Intersectorial de Cooperare

I. IDENTIFICAREA
1. Fișa de Sesizare a cazului suspect de violență, neglijare, exploatare, trafic al copilului.
2. Se informează ATL în 24 ore.
3. Se informează suplimentar (în caz de necesitate):
 Poliţia
 Procuratura
 Asistența medicală de urgență
 Inspectoratul de stat al muncii

II. EVALUAREA INIȚIALĂ

1. Dispoziție a Autorității Tutelare Locale privind Evaluarea Inițială a situației copilului (pentru
fiecare copil individual).
2. Interviul de Protecție.
3. Dispoziție a Autorității Tutelare Locale privind luarea în evidență a copilului.
4. Clasarea Dosarului Copilului - în cazul în care NU se confirmă că copilul este supus VNET.
5. Deschiderea Dosarului Copilului - în cazul în care se confirmă că copilul este supus VNET.

 ÎN SUTUAȚIE DE URGENȚĂ

1. Dispune luarea copilului de la părinţi/persoana în grija căreia se află, comunicând acest fapt
Procurorului în decurs de 24 ore.
2. Dispune plasamentul de urgenţă al copilului în familia rudelor sau a altor persoane cu care a stabilit
relaţii apropiate (vecini, prieteni de familie) şi care doresc să primească/să ţină copilul pentru a-l
creşte şi educa în familia lor, în baza cererii scrise a acestora.
3. În cazul în care copilul a suferit traume fizice și/sau psihice, se Solicită de către autoritatea tutelară,
angajaţii poliţiei şi, după caz, ai reprezentanţilor legali ai copilului sau ai apărătorilor acestuia:
 examinarea medico-legală a copilului;
 examinarea psihiatrico-legală a copilului;
 efectuarea Raportului de evaluare psihologică a copilului.
4. Emiterea dispoziției Autorității Tutelare Locale privind plasamentul de urgență al copilului.
5. Trebuie să fie anexată o Notă Informativă și alte documente referitoare la situaţia socio-juridică a
copilului şi familiei acestuia (acte medicale, hotărîri judecătoreşti, rapoarte de examinare medico-
legale, rapoarte de evaluare psihologică, actele procesuale prin care s-au aplicat măsuri de
constrângere faţă de abuzator, declaraţii ale copilului, părinţilor acestuia, precum şi ale altor
persoane care pot oferi informaţii relevante, caracterizări şcolare.

 ÎN ALTE SITUAȚII

1. Scrierea Avizului Autorității Tutelare Locale privind plasamentul planificat al copilului. Trebuie să
fie anexată o Notă Informativă și alte documente referitoare la situaţia socio-juridică a copilului şi
familiei acestuia (acte medicale, hotărâri judecătoreşti, rapoarte de examinare medico-legale,
rapoarte de evaluare psihologică, actele procesuale prin care s-au aplicat măsuri de constrângere
faţă de abuzator, declaraţii ale copilului, părinţilor acestuia, precum şi ale altor persoane care pot
oferi informaţii relevante, caracterizări şcolare).

35
 2. Dispoziție a Autorității Tutelare Teritoriale privind plasamentul planificat al copilului.
3. Dispoziție a Autorității Tutelare Teritoriale cu privire la stabilirea statutului de copil rămas fără
ocrotire părintească.
4. Dispoziție a Autorității Tutelare Teritoriale cu privire la stabilirea statutului de copil rămas temporar
fără ocrotire părintească.
* Procedura de instituire a Tutelei/Curatelei asupra copilului.
 Se înaintează, în termen de 3 zile lucrătoare, în instanţa de judecată o cerere privind luarea
copilului de la părinţi fără decăderea din drepturi părinteşti sau privind decăderea acestora din
drepturi.
 Cererea privind emiterea ordonanţei de protecţie se depune la instanţa de judecată de la
domiciliul/locul de aflare a copilului sau a agresorului.

III. EVALUAREA COMPLEXĂ

1. Dispoziție a Autorității Tutelare Locale privind Evaluarea Inițială a situației copilului (pentru
fiecare copil individual).
2. Procese verbale ale Ședințelor Echipei Multidisciplinare.
3. Alte informații relevante.

IV. PLANUL INDIVIDUALIZAT DE ASISTENȚĂ A COPILULUI/ asistența cazului / intervenția

 În urma evaluării complexe a cazului, managerul de caz, în comun cu specialiştii care participă la
evaluare, întocmeşte planul individualizat de asistenţă, care conţine:
1) determinarea şi prioritizarea acţiunilor necesare de a fi întreprinse;
2) distribuirea sarcinilor între membrii echipei multidisciplinare şi prestatorii de servicii sociale;
3) stabilirea intervalului de timp rezonabil pentru realizarea fiecărei acţiuni.

 În urma evaluării complexe a cazului, autoritatea tutelară locală întreprinde următoarele acţiuni în
vederea asigurării spaţiului protector copilului:
1) menţinerea copilului în familie;
2) reintegrarea copilului în familie;
3) plasamentul planificat al copilului, sau, după caz, menţinerea copilului în plasamentul
planificat.

V. MONITORIZAREA / implementarea PIA

În dependență de obiectivele stabilite în Planul Individualizat de Asistență a Copilului.

 Dispoziţiile şi Avizele autorităţii tutelare locale – altele decât cele emise la alte etape ale MgCaz.
 Note informative de monitorizare a situației copilului (urmare a interviului cu copilul, discuții etc).
 Raport de evaluare psihologică.
 Procese verbale ale Ședințelor Echipei Multidisciplinare

VI. REEVALUAREA CAZULUI ŞI REVEDEREA PLANULUI INDIVIDUALIZAT DE

ASISTENŢĂ

 Procesele verbale ale şedinţelor de revizuire a planului individual de asistenţă.

36
 VII. ÎNCHIDEREA CAZULUI

 Procesul - Verbal de închidere a cazului.

 Fişa de închidere a cazului.

2.3 Responsabilitățile profesioniștilor din domeniul protecției copilului

Domeniile de Responsabilitățile specialiștilor din domeniul Convenția ONU cu privire la

bunăstare protecției copilului în promovarea și protecția drepturile copilului și
Drepturilor Copiilor Actele normative naționale

DREPTUL COPILULUI LA SUPRAVIEȚUIRE – acoperă nevoile primare ale vieții și includ: dreptul la
viață, nutriție, îngrijire medicală, un standard adecvat de viață și adăpost.

Specialistul în protecția drepturilor copilului sau Art. 24 al Convenției ONU

Asistentul social comunitar
Constituţia Republicii Moldova din
Specialistul trebuie să contribuie la respectarea 29.07.1994.
dreptului copiilor din comunitatea din care fac parte
să se bucure de cea mai bună stare de sănătate pe care Hotărârea Guvernului privind
SĂNĂTATE o pot atinge și să beneficieze de serviciile medicale aprobarea Strategiei pentru protecţia
și de recuperare necesare pentru a asigura realizarea copilului pe anii 2014-2020, nr. 434 din
efectivă a acestui drept. 10.06.2014.

Lucrătorul medical Legea ocrotirii sănătăţii, nr. 411-XIII

Personalul medical trebuie să ofere servicii medicale
calitative.
din 28.03.1995.
Legea cu privire la asigurarea
obligatorie de asistenţă medicală, nr.
1585-XIII din 27.02.1998.

Cadrul didactic
Art. 5, Art. 7, Art. 9 alin. 4, Art. 18 și
Cadrele didactice trebuie să implice părinții în viața Art. 27 al Convenției ONU
școlară a copiilor lor. Școlile care îi consideră pe
părinți parteneri ai școlii funcționează, de obicei, mai Constituţia Republicii Moldova din
bine decât celelalte. 29.07.1994.

Specialistul în protecția drepturilor copilului sau Codul Familiei RM, nr.1316 din
Asistentul social comunitar 26.10.2000.

Fiecare copil are dreptul să locuiască în familie, să-şi Hotărârea Guvernului privind
cunoască părinţii, să beneficieze de grija lor, să aprobarea Strategiei pentru protecţia
coabiteze cu aceştia, cu excepţia cazurilor în care

37
 despărţirea de un părinte sau de ambii părinţi este copilului pe anii 2014-2020, nr. 434 din
necesară în interesul copilului. 10.06.2014.

Specialistul trebuie să le ofere sprijin părinților Hotărârea Guvernului cu privire la

ÎNGRIJIRE CU pentru ca aceștia să poată asigura dezvoltarea aprobarea Strategiei intersectoriale de
AFECȚIUNE capacităților copilului și să le ofere îndrumarea și dezvoltare a abilităţilor şi
sfaturile necesare pentru ca aceștia să își exercite în competenţelor parentale pentru anii
mod adecvat drepturile stipulate de lege. 2016-2022, nr. 1106 din 03.10.2016.

Lucrătorul medical Legea privind drepturile copilului,

nr.338-XIII din 15.12.1994.
Personalul medical trebuie să informeaz părinții și
copiii cu privire la sănătatea și alimentația copilului, Hotărârea Guvernului cu privire la
inclusiv cu privire la avantajele alăptării, igienei și aprobarea Programului de dezvoltare a
salubrității mediului înconjurător. educaţiei incluzive în Republica
Moldova pentru anii 2011-2020, nr. 523
Personalul medical poate să informeze și să sfătuiască din 11.07.2011.
părinții și copiii cu privire la planificarea familială,
educația sexuală și vaccinare. Legea privind protecţia specială a
copiilor aflaţi în situaţie de risc şi a
copiilor separaţi de părinţi, nr.140 din
14.06.2013.

DREPTUL COPILULUI LA DEZVOLTARE – include drepturile esențiale la o dezvoltare sănătoasă a

copilului, cum ar fi: dreptul la educație, joacă, acces la informații, libertatea de religie și de a lua parte la
activități culturale.

Cadrele didactice trebuie să asigure respectarea Art. 7, Art. 8, Art. 28, Art. 29 și Art. 31
dreptului copilului la educație prin: al Convenției ONU

 adaptarea programei, metodelor de predare și a Constituţia Republicii Moldova din

modalității în care este condusă clasa la 29.07.1994.
diversitatea de copii din clasă;
REALIZARE  asigurarea unei implicări active a fiecărui copil Legea privind drepturile copilului,
în procesul de instruire și crearea unui mediu nr.338-XIII din 15.12.1994.
stimulant de învățare la școală. În acest fel se
poate preveni abandonul școlar; Codul Educației RM, nr. 152 din
 organizarea de cursuri speciale de pregătire 17.07.2014
pentru copiii care nu pot răspunde cerințelor
programei școlare naționale, pentru a preveni Hotărârea Guvernului cu privire la
intrarea acestora prematură pe piața muncii sau, aprobarea Strategiei de dezvoltare a
după caz, transmiterea unor asemenea solicitări educației pentru anii 2014-2020.
către inspectoratul școlar. Educația – 2020, nr. 944 din 14.11.2014
Cadrele didactice trebuie să se asigure că educația
furnizată nu se limitează la transmiterea de cunoștințe
și că aceasta cuprinde și formarea de aptitudini pentru
viață, cum ar fi: gândirea critică, abilități de

38
 soluționare a problemelor, capacitatea de a lua decizii Hotărârea Guvernului privind
echilibrate și de a avea un stil sănătos de viață, de a aprobarea Strategiei pentru protecţia
deveni o persoană tolerantă, care respectă drepturile copilului pe anii 2014-2020, nr. 434 din
celorlalți oameni și alte capacități care oferă copiilor 10.06.2014.
instrumentele necesare să își atingă potențialul și să-
și optimizeze șansele de reușită în viață. Instrucţiunea privind evaluarea şi
dezvoltarea comportamentului elevului
Specialistul în protecția drepturilor copilului sau din învățământul primar și secundar
Asistentul social comunitar general (Ordinul Ministerului Educației
nr. 1090 din 29.12.2016)
Trebuie să sprijine copiii în realizarea dreptului lor de
a primi o educație, care să le permită dezvoltarea, în Hotărârea Guvernului pentru aprobarea
condiții nediscriminatorii, a aptitudinilor și Instrucţiunii cu privire la mecanismul
personalității lor. de cooperare intersectorială pentru
prevenirea primară a riscurilor privind
Angajați ai poliției bunăstarea copilului, nr. 143 din
12.02.2018
Au un rol în asigurarea respectării dreptului copiilor
la educație. În îndeplinirea acestui rol, ei trebuie: să se Legea privind protecţia specială a
asigure că acei copii din comunitatea lor care au vârstă copiilor aflaţi în situaţie de risc şi a
școlară merg la școală și nu-și petrec timpul pe stradă, copiilor separaţi de părinţi, nr.140 din
în compania unor persoane dubioase; să se asigure că 14.06.2013.
disciplina școlară este aplicată respectând demnitatea
umană a copilului; să intervină atunci când sunt Hotărârea Guvernului privind
solicitați, în particular pentru a asigura securitatea în aprobarea Strategiei pentru protecţia
jurul școlilor, pentru a reglementa traficul și a preveni copilului pe anii 2014-2020, nr. 434
accidentele, pentru a preveni șantajul. din 10.06.2014.

Hotărârea Guvernului cu privire la

aprobarea Programului de dezvoltare a
educaţiei incluzive în Republica
Cadrele didactice Moldova pentru anii 2011-2020, nr.
523 din 11.07.2011.
Trebuie să faciliteze respectarea dreptului copiilor la
odihnă și vacanță, asigurându-se că aceștia dispun de
timp liber suficient.

ACTIVISM Specialistul în protecția drepturilor copilului sau

Asistentul social comunitar
RESPONSA-
BILITATE Trebuie să sprijine copiii în realizarea dreptului lor de
a participa la activitățile recreative, culturale, artistice
și sportive ale comunității, sesizând autoritățile
publice locale cu privire la serviciile necesare în acest
scop (locuri de joacă, cluburi sportive, cluburi ale
copiilor, cinematografe, teatre, biblioteci etc.).

39
 Procesul de implementare a educaţiei incluzive este
complex şi implică participarea autorităţilor publice
centrale şi locale, a familiei, instituţiilor de educaţie,
instituţiilor de cercetare, formare profesională iniţială
şi continuă, a serviciilor comunitare şi societăţii
INCLUZIUNE civile.

Promovarea educaţiei incluzive drept prioritate

educaţională în vederea evitării excluderii şi/sau
marginalizării copiilor și tinerilor.

Formarea unui mediu educaţional prietenos, accesibil,

capabil să răspundă aşteptărilor şi cerinţelor speciale
ale copiilor și tinerilor. Formarea unei culturi şi a unei
societăţi incluzive.

DREPTUL COPILULUI LA PROTECȚIE – asigură protecția copilului împotriva practicilor periculoase:

abuz, exploatare, violență, război sau orice alt lucru care ar putea să îl pună în pericol pe copil

Cadru didactic Art. 2 , Art. 3, Art. 19, Art. 28, Art. 32,
Art. 33, Art. 34, Art. 35, Art. 36 și Art.
SIGURANȚĂ Cadrele didactice trebuie să asigure respectarea 39al Convenției ONU
dreptului copilului de a fi protejat împotriva oricăror
forme de violență, rele tratamente sau neglijență: Constituţia Republicii Moldova din
29.07.1994.
 dacă au suspiciuni în legătură cu existența
unei situații de abuz sau de neglijare a unui Legea privind drepturile copilului,
copil, acestea trebuie să sesizeze imediat nr.338-XIII din 15.12.1994.
autoritatea tutelară locală sau teritorială;
 trebuie să colaboreze cu reprezentanții EMD Codul Educației RM, nr. 152 din
și să ofere toate informațiile necesare pentru 17.07.2014
soluționarea sesizărilor;
 trebuie să fie conștienți de situația și Legea ocrotirii sănătăţii, nr. 411-XIII
sensibilitatea specială a copilului abuzat sau din 28.03.1995.
neglijat și să contribuie la readaptarea fizică
și psihologică și la reintegrarea lui socială: Hotărârea Guvernului cu privire la
 să sprijine copilul ca să interacționeze cu aprobarea Strategiei de dezvoltare a
ceilalți copii din clasă; educației pentru anii 2014-2020.
 să se concentreze asupra potențialului Educația – 2020, nr. 944 din 14.11.2014
copilului;
 să fie deschis față de nevoile copilului Hotărârea Guvernului privind
respectiv și să fie protector (într-o măsură aprobarea Strategiei pentru protecţia
adecvată). copilului pe anii 2014-2020, nr. 434 din
10.06.2014.

40
 Procedura de organizare instituţională şi
Cadrele didactice trebuie să se asigure că, în toate de intervenţie a lucrătorilor instituţiilor
acțiunile lor cu privire la copii, interesul superior al de învățământ în cazurile de abuz,
copilului reprezintă o prioritate. neglijare, exploatare, trafic al copilului
(Ordinul Ministerului Educației nr. 77
Cadrele didactice trebuie să trateze toți copiii în mod din 22.02.2013)
egal și trebuie să promoveze toleranța și înțelegerea
față de copiii care sunt percepuți ca fiind diferiți. Metodologia de aplicare a Procedurii de
organizare instituţională şi de
Sistemul disciplinar trebuie să ia în considerare intervenţie a lucrătorilor instituţiilor de
interesul superior al copilului. De exemplu, fetele învățământ preuniversitar în cazurile de
însărcinate nu pot fi trimise acasă/exmatriculate. abuz, neglijare, exploatare, trafic al
copilului (Ordinul Ministerului
Specialistul în protecția drepturilor copilului sau Educației nr. 858 din 23.08.2013)
Asistentul social comunitar
Legea cu privire la asigurarea
Specialistul trebuie să asigure respectarea dreptului obligatorie de asistenţă medicală, nr.
copilului de a fi protejat împotriva oricărei forme de 1585-XIII din 27.02.1998.
violență, abuz, rele tratamente sau neglijare, prin:
Legea privind protecţia specială a
 monitorizarea situației copiilor din comunitate copiilor aflaţi în situaţie de risc şi a
și menținerea contactului cu alte instituții din copiilor separaţi de părinţi, nr.140 din
comunitate, cum ar fi școala, biserica, unitățile 14.06.2013
sanitare, poliția, pentru a identifica situațiile de
risc și a lua măsurile necesare pentru Hotărârea Guvernului cu privire la
prevenirea neglijării, violenței sau a exploatării aprobarea Instrucţiunilor privind
copiilor; mecanismul intersectorial de cooperare
 dacă există motive temeinice de a suspecta că pentru identificarea, evaluarea,
viața și securitatea copilului sunt primejduite în referirea, asistenţa şi monitorizarea
familie, reprezentanții EMD au dreptul să copiilor victime şi potenţiale victime ale
viziteze copiii la domiciliu și să se informeze violenţei, neglijării, exploatării şi
despre felul în care aceștia sunt îngrijiți, despre traficului, nr.270 din 08.04.2014.
sănătatea și dezvoltarea lor fizică, educarea,
învățătura și pregătirea lor profesională, Legea cu privire la prevenirea şi
acordând, la nevoie, îndrumările necesare; combaterea violenţei în familie, nr.45
 sesizarea imediată a autorității tutelare în din 01.03.2007.
vederea luării măsurilor prevăzute de lege,
dacă, în urma vizitelor efectuate, se constată că Legea cu privire la activitatea Poliţiei şi
dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală statutul poliţistului, nr. 320 din
sau socială a copilului este primejduită. 27.12.2012

Trebuie să se asigure că principiul interesului Codul Penal RM, nr. 985 din
superior al copilului6 va prevala în toate demersurile 18.04.2002
și deciziile privitoare la copii.

6
interesul superior al copilului– asigurarea condiţiilor adecvate pentru creşterea şi dezvoltarea armonioasă a
copilului, ţinînd cont de particularităţile individuale ale personalităţii lui şi de situaţia concretă în care acesta se află.

41
Specialistul trebuie să implice familia în toate Codul de Procedură Penală RM nr. 122
deciziile, acțiunile și măsurile privitoare la copil și să din 14.03.2003
sprijine îngrijirea, creșterea și formarea, dezvoltarea
și educarea acestuia în cadrul familiei.

Specialistul trebuie să trateze toți copiii în mod egal,

fără nicio discriminare, indiferent de rasă, culoare,
sex, limbă, religie, opinie politică sau altă opinie, de
naționalitate, apartenență etnică sau origine socială,
de situația materială, de gradul și tipul unei deficiențe,
de statutul la naștere sau de statutul dobândit, de
dificultățile de formare și dezvoltare sau de alt gen ale
copilului, ale părinților ori ale altor reprezentanți
legali sau de orice altă distincție.

Angajat al poliției

Polițiștii trebuie să faciliteze realizarea dreptului

copilului de a fi protejat împotriva exploatării și de a
nu fi constrâns la o muncă ce comportă un risc
potențial sau care este susceptibilă să îi compromită
educația.

Atunci când sesizează astfel de cazuri în comunitatea

lor, ei trebuie să anunțe și să colaboreze cu colectivul
de pedagogi, în vederea reintegrării școlare a
copilului.

Polițiștii trebuie să contribuie la protecția copiilor

împotriva oricărei forme de exploatare și violență. Ei
trebuie să contribuie la prevenirea utilizării sau
implicării copiilor în activități sexuale, prostituție,
pornografie sau alte practici sexuale ilegale.

Polițiștii trebuie să contribuie la protecția copilului

împotriva răpirii sau a oricăror forme de traficare.

Polițiștii trebuie să acționeze atunci când văd un copil

cerșind sau pierdut pe stradă.

Polițiștii trebuie să sprijine reprezentanții autorității

tutelare, atunci când aceștia verifică sesizările privind
cazuri de abuzuri și de neglijare a copilului.

Polițiștii trebuie să se asigure că în toate acțiunile lor

cu privire la copii, interesul superior al copilului
reprezintă o prioritate.

42
 Polițiștii trebuie să fie conștienți de importanța
contactului dintre copil și părinți în orice situație, cu
excepția cazului în care acesta contravine interesului
superior al copilului. Prin urmare, aceștia trebuie să
faciliteze posibilitatea părinților și a copilului de a
întreține relații personale și contacte directe, inclusiv
în situația în care împotriva părinților sau a unuia
dintre ei a fost luată măsura reținerii sau a arestării
preventive și a fost înștiințată autoritatea tutelară în
vederea luării unei măsuri de protecție.

Lucrătorul medical

Personalul medical trebuie să respecte dreptul

copilului de a fi protejat împotriva violenței,
neglijenței, abuzului și tratamentului
necorespunzător, după cum urmează:

 Dacă există suspiciuni în legătură cu existența

unei situații de abuz sau de neglijare a unui
copil pe care îl tratează, personalul medical
este obligat să sesizeze autoritatea tutelată.
 Instituțiile medicale trebuie să verifice
periodic tratamentul primit de copiii care au
fost plasați pentru a primi îngrijire, protecție
sau tratament, pentru a evita prelungirea
nejustificată a spitalizării și pentru asigurarea
reîntoarcerii copilului în familie sau stabilirea
unei măsuri adecvate de protecție imediat ce
starea sănătății copilului o permite.
 Copiii nu trebuie spitalizați în aceleași secții
cu adulții și trebuie protejați împotriva
abuzului sau neglijării în timpul spitalizării.
 Atunci când tratează sau interacționează cu
copiii, personalul medical trebuie să acționeze
în interesul superior al copilului.

DREPTUL COPILULUI LA PARTICIPARE – asigură faptul că vocea copilului se face auzită în deciziile
care îl privesc personal și care privesc și comunitatea din care face parte. Opiniile copiilor trebuie auzite și
luate în considerare și aceștia trebuie să aibă posibilitatea de a se alătura altora și de a-și exprima liber
opiniile.

43
 Cadrul didactic Art. 12 și Art. 37 al Convenției ONU.

Copilul capabil de discernământ7 are dreptul de a-și
exprima liber opinia asupra oricărei probleme care îl
RESPECT privește. Opinia copilului va fi luată în considerare
și i se va acorda importanța cuvenită, în raport cu
vârsta și cu gradul de maturitate ale copilului.
Constituţia Republicii Moldova din
29.07.1994.
Legea privind drepturile copilului,
nr.338-XIII din 15.12.1994.

Legislația națională prevede respectarea principiului Codul Educației RM, nr. 152 din
respectării dreptului la opinie al elevului/studentului 17.07.2014.
ca beneficiar direct al sistemului de învăţământ.
Legea ocrotirii sănătăţii, nr. 411-XIII
Specialistul în protecția drepturilor copilului sau din 28.03.1995.
Asistentul social comunitar
Hotărârea Guvernului privind
Specialistul se va asigura că, în conformitate cu legea, aprobarea Strategiei pentru protecţia
copilul capabil de discernământ are posibilitatea de a- copilului pe anii 2014-2020, nr. 434 din
și exprima liber opinia asupra oricărei probleme care 10.06.2014.
îl privește, opiniile copilului urmând să fie luate în
considerare potrivit vârstei și gradului său de Legea privind protecţia specială a
maturitate. Dreptul de a fi ascultat îi conferă copilului copiilor aflaţi în situaţie de risc şi a
posibilitatea de a cere şi de a primi orice informaţie copiilor separaţi de părinţi, nr.140 din
adecvată, de a fi consultat, de a-şi exprima opinia şi 14.06.2013.
de a fi informat asupra consecinţelor pe care le poate
avea opinia sa, dacă este respectată, precum şi asupra Hotărârea Guvernului pentru aprobarea
consecinţelor oricărei decizii care îl priveşte. Instrucţiunii cu privire la mecanismul
de cooperare intersectorială pentru
Angajat al poliției prevenirea primară a riscurilor privind
bunăstarea copilului, nr. 143 din
Polițiștii trebuie să asigure copilului capabil de 12.02.2018.
discernământ posibilitatea de a-și exprima liber opinia
asupra oricărei probleme care îl privește, opiniile
copilului urmând să fie luate în considerare, potrivit
vârstei și gradului său de maturitate.

Lucrător medical.

Personalul medical trebuie să asigure copilului

capabil de discernământ posibilitatea de a-și exprima
liber opinia asupra oricărei probleme care îl privește,
opiniile copilului urmând să fie luate în considerare
potrivit vârstei și gradului său de maturitate.

7
discernământ - aptitudinea unei persoane de a înţelege natura şi urmările faptelor pe care le săvârşeşte.

44
 III. PRINCIPII DE LUCRU CU COPIII ÎN COMUNITĂȚILE MULTIETNICE

3.1 Diversitate și incluziune

Diversitate - diferențe între oameni, atât la nivel exterior cât și interior, fiind regăsite în grupuri de două
sau mai multe persoane. Diferențele pot fi în funcție de vârstă, etnie, gen, orientare sexuală, educație,
religie, experiențele de viață etc. Diferențele dintre persoane oferă avantaje şi caracteristici unice şi o
perspectivă clară asupra vieții. Inițial, este nevoie de recunoașterea punctelor forte ale diversității și apoi
să fie identificate beneficiile acesteia. Sunt persoane mai înalte sau mai scunde, mai timide sau mai
curajoase; ne îmbrăcăm, gândim, vorbim, visăm diferit – suntem cu toții diferiți. Caracteristicile şi
particularități sunt diferite şi tocmai aceste lucruri îi fac pe oameni să fie unici. Această diversitate salvează
monotonia.

Evident că nici comunitatea nu este exclusă din acest proces al diversității. Comunitatea este un spaţiu al
pluralităţii, al diferenţelor, al culorilor. În comunitate se intersectează personalităţi, comportamente diferite,
oferind multiple provocări abordărilor de relaționare. În acest context, e nevoie să se găsească răspuns la
următoarele întrebări:
 Care este atitudinea optimă a comunității faţă de această diversitate pe care trebuie să o
gestioneze?
 Cine trebuie să se adapteze: copiii sau comunitatea?
 Este necesar ca cei diferiţi să se schimbe pentru a se încadra în fluxul majorităţii sau instituţiile
trebuie să se restructureze pentru a le respecta acestora specificul cultural?

Diversitatea este necesar să fie considerată o caracteristică firească a vieţii cotidiene, care există indiferent
de voinţa noastră. Diversitatea va fi tratată ca un privilegiu, o sursă de îmbogăţire culturală, un beneficiu
reciproc, dar nu o povară. Datoria respectării diferenţelor dintre elevi revine prioritar şcolii şi celor
responsabili pentru educaţia tuturor elevilor, indiferent de apartenenţa culturală, etnică, religioasă, socială
a acestora.

Toleranță - abilitatea de a accepta diferența dintre persoane, de a-i respecta pe ceilalți și de a învăța de la
ceilalți, înlăturând stereotipurile, valorificând diferențele şi creând noi legături de comunicare în baza lor.
Componentele toleranței sunt următoarele:

cognitivă (schimbarea reală a perceperii, a înțelegerii, a gândirii)

emoțională (empatia)

comportamentală

verbală

45
 Toleranța este necesară atât la nivel de relaționare interpersonală, cât și în familie, comunitate. Conform
articolului 3 din Declaraţia Principiilor Toleranţei, diversitatea caracterizează orice zonă a lumii şi, de
aceea, creșterea intoleranței şi riscul confruntărilor constituie ameninţări potenţiale pentru orice regiune.
Competenţele esenţiale necesare pentru practicarea cu succes a toleranței, după părerea lui B. Reardon,
sunt:

 a trăi în condiţiile diversităţii;

 a trata conflictele într-o manieră constructivă;
 a exercita propria responsabilitate.

Toleranța8, ca atitudine şi comportament, se învaţă / se preia pe bază de modele începând din copilărie, de
la cea fragedă vârstă. Instituțiile de învățământ pot fi numite „laborator principal” pentru practicarea
toleranței și un mediu de integrare socială, un centru cultural al comunității, reprezentând o mică societate
care poate promova toleranța și care să învețe copiii/părinții să practice toleranța în mai multe medii și
relații:

Pentru practicarea toleranții în cadrul Planificarea unor acţiuni comune ale

comunității, sunt propuse următoarele comunității /şcolii şi familiei în vederea
principii: realizării educaţiei pentru toleranţă, cum
ar fi:

 asumarea de către autorități a  şedinţe de informare pentru părinţi vizavi de

responsabilității de a educa prin şi pentru metodele de educare a copiilor pentru
toleranţă; dezvoltarea toleranței;
 abordarea pozitivă a diversităţii sociale,  organizarea în comun cu părinţii a unor
culturale, etnice, religioase; întâlniri ale copiilor cu specialişti şi activişti
 dezvoltarea unui mod pozitiv de a gândi în domeniul drepturilor omului, cu persoane
despre ceilalţi; cu dizabilităţi, cu reprezentanţi ai asociaţiilor
 integrarea educaţiei culturale şi pentru persoane cu deficienţe, ai unor culte
interculturale în comunitate; religioase, ai diferitelor minorităţi naţionale;
 concentrarea permanentă asupra  organizarea unor activităţi extracurriculare în
similitudinilor, asupra lucrurilor care ne cadrul cărora copiii să aibă oportunitatea de a
unesc şi ne fac să ne simţim bine împreună; afla lucruri noi despre alte culturi, alţi oameni;
 combaterea naţionalismului şi a  iniţierea unui club al promotorilor toleranţei,
rasismului; în cadrul căruia să se prezinte cărţi, cântece,
 crearea unei atmosfere pozitive şi evenimente culturale, sărbători naţionale şi
cooperante în şcoală. internaţionale etc. în legătură cu subiectul
vizat;
 colaborarea cu revista şcolii sau cu presa
locală;
 sărbătorirea în comunitate a zilei
Internaţionale a Toleranţei;
 afişarea într-un loc vizibil în comunitate a
Regulilor de aur ale toleranţei, elaborate
împreună cu părinţii şi copii etc.

8
https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/49_51_Educatie%20pentru%20toleranta%20in%20clasele%20primare.pdf

46
Incluziune - proces care începe cu aprecierea diversității într-o comunitate și care presupune identificarea
aspectelor pozitive și a talentelor pe care le posedă fiecare, în afara limitelor sale.

Persoanele percepute ca fiind „diferite”, „altfel” din cauza deficienței, originii etnice, limbii, sărăciei etc.
sunt, deseori, excluse din societate și din comunitățile locale.

Incluziunea este un proces de abordare și de răspuns la diversitatea nevoilor tuturor persoanelor (copii și
adulți) prin creșterea participării la procesul de învățare, la culturi și în comunități și prin reducerea
excluziunii din educație.

O societate incluzivă înseamnă societate în care diferența este respectată și valorizată, iar discriminarea și
prejudecățile sunt combătute activ, prin politici și practici adecvate.

Educaţia interculturală se regăsește în comunităţile interculturale, unde persoanele de diferite etnii

locuiesc în acelaşi spaţiu şi interacţionează. Pentru o bună convieţuire este necesară
implementarea educaţiei interculturale în programele educaţionale, ceea ce ar eficientiza prevenirea
conflictelor interetnice, prin promovarea toleranţei, a egalităţii de şanse între membrii aceleiaşi comunităţi.

Educaţia pentru interculturalitate cere din partea angajaților instituțiilor de învățământ o implicare şi
participare activă, creativitate și responsabilitate. Această educație nu se limitează numai la intenții bune,
o acțiune specială și demonstrativă, prezentată doar în cazul unor schimburi de experiență. Educația
interculturală este mai mult decât o măsură temporară, de exemplu, o nouă activitate introdusă în orar sau
o nouă disciplină școlară etc. Interculturalismul trebuie să fie un element important și esențial în mediul
școlar, astfel să devină un mod de viață permanent.

În mediul școlar sunt copii de diferite etnii (români, romi, ruși, bulgari, ucraineni etc. ) şi care sunt
influențați de adulți (părinți, rude etc.). Este necesar să fie implicați și adulții în procesul de educație
interculturală, atât ca parteneri cât și ca susținători neangajați ai procesului educativ prin participarea la
întâlniri peridocie.

În viziunea lui James Banks, educaţia interculturală reprezintă cel puţin trei perspective:
 idee/ un concept, o mişcare de reformă educaţională şi un proces: toţi elevii, fără deosebire de
apartenenţa etnică sau culturală, trebuie să beneficieze de oportunităţi egale de învăţare;
 este o mişcare de reformă capabilă să producă schimbări majore în şcoală şi în cadrul altor
instituţii educaţionale, astfel încât toţi elevii să beneficieze de egalizarea şanselor de instrucţie;
 este un proces în permanentă derulare, care include idei ca echitatea şi preocuparea continuă
pentru stimularea realizărilor şcolare.

Cum este un model de succes al comunității interculturale?

 comunitatea interculturală reprezintă un spaţiu al comunicării şi al respectului pentru cei diferiţi;
 toţi copiii sunt valorizaţi şi stimulaţi să-şi dezvolte propriul potenţial, au oportunităţi egale de
învăţare, sunt favorizate interacţiunile între copii, schimbul cultural, munca în echipă;
 cultura comunității este favorabilă promovării diversităţii;
 principiul respectului pentru diferenţe sau cel al egalităţii şanselor fundamentează toate acţiunile şi
interacţinile din comunitate;
 cadrele didactice promovează dialogurile interculturale în interiorul comunității;

47
  valorificarea specificului fiecărui copil și gestionarea adecvată a diferenţelor culturale dintre medii;
 în comunitate se desfăşoară activităţi care solicită adecvat toate categoriile de copii, care ţin cont
de specificul acestora, de resursele culturale pe care aceştia le pot aduce în comunitate;
 comunitatea stimulează dezvoltarea şi participarea adecvată la viaţa comunitară a fiecărui copil,
indiferent de apartenența sa culturală.

3.2 Stereotipuri, prejudecăți și discriminare în bază de etnie

Prejudecata este atitudinea negativă faţă de membrii acestui grup şi rezultă din caracteristicile negative
atribuite acestui grup (ex. sunt desconsiderați fiindcă sunt leneşi şi needucaţi sau sunt disprețuiți fiindcă
sunt agresivi);
Prejudecata reprezintă o judecată care nu este produsul minții noastre, care nu are o justificare rațională și
care, de obicei, este eronată. Prejudecata se constituie la nivelul simțului comun. Ea este asimilată în
procesul de socializare, de însușire a normelor, valorilor, modelelor de gândire și de comportament proprii
grupurilor. De cele mai multe ori prejudecata devine o etichetă pe care o aplicăm unui grup fără a lua în
considerare realitatea.

Stereotipul se referă la o caracterisitică, pozitivă sau negativă, specifică sau atribuită unui grup de persoane
(ex. harnici – leneşi, educaţi – needucaţi). Stereotipul este fixat în imagini șablonizate, clișee din mintea
noastră, preconcepute în sensul că nu se bazează pe observarea directă, proaspătă a fenomenelor ci pe
moduri de gândire apriorice, arbitrare, fără legătură cu indivizii sau grupurile sociale evaluate. Stereotiprile
sunt necesare pentru a numi, a clasifica și a da astfel sens lumii în care trăim.
Stereotipul este antipatia bazată pe o generalizare greşită şi inflexibilă. Antipatia poate fi simţită sau poate
fi exprimată, poate fi direcţionată către un grup ca întreg sau către un individ, deoarece este membru al
acelui grup. Stereotipul este o atitudine aversivă sau ostilă faţă de o persoană care aparţine unui grup, doar
pentru că aparţine acelui grup şi se crede că are caracteristicile intolerabile ale grupului. Un model
unidimensional despre cum funcţionează stereotipul este propus de J. Duckitt:

Credinţe Atitudine Intenţii Comportament

stereotipizate stereotipă comportamentale discriminatoriu

La baza formării stereotipurilor stă mecanismul comparării cu „ceilalţi” (membri ai altor grupuri sociale).
Compararea socială este procesul prin care ne evaluăm propriile însuşiri fizice şi psihice, abilităţile,
conduitele şi performanţele prin raportarea la ceilalţi oameni. Au fost identificate trei situaţii de comparare
socială:
 comparaţie socială de egalitate – comparaţia cu cei care ne sînt egali după anumite însuşiri şi
abilităţi;
 comparaţie socială de superioritate – în acest caz, comparaţia se face cu oameni de succes, care
sînt luaţi drept modele demne de urmat;

48
  comparaţie socială de inferioritate – oamenilor le place să caute şi să utilizeze informaţii care să-i
avantajeze în evaluarea de sine, să-i pună într-o lumină favorabilă; mijlocul cel mai la îndemână
este de a se compara cu cei care au realizări mai modeste sau o situaţie materială mai precară.

Efectele negative (imediate şi de durată) specifice fenomenului etichetării copiilor de către adulți (Băban
& Mih, 2001):
 întăresc comportamentele dezadaptative - dacă unui copil i se ataşează frecvent o etichetă, ajunge
să se comporte conform acelei etichete (de pildă, dacă unui copil i se spune în mod recurent că este
timid, va ajunge să creadă că este o persoană timidă şi se va comporta în consecinţă);
 atribuie anumite roluri - aceste roluri puţin măgulitoare diminuează şansele de iniţiere a unui dialog
constructiv, şi totodată de menţinere a unui contact interpersonal consistent cu persoana "închisă
într -un rol". Astfel, copilul căruia i se dă rolul "victima clasei" se identifică cu rolul, şi-l asumă
şi se va comporta corespunzător rolului.
 reduc atât şansele de dezvoltare personală cât şi motivaţia de schimbare – dacă copilului X i se
repetă că nu are nicio șansă de recuperare, el nu va face eforturi de schimbare;
 Legea profeției care se adeverește (self-fulfilling prophecy): rezultatul unei situații este adesea
afectat de așteptările noastre.

Discriminarea ne poate afecta pe fiecare dintre noi la un moment dat. Bărbaţi-femei, majoritari-minoritari,
cetăţeni-necetăţeni etc, toţi putem fi identificaţi şi categorisiţi la un moment dat printr-o caracteristică a
noastră. Aceasta poate duce, în anumite situaţii, la punerea noastră în mod nejustificat într-o situaţie
dezavantajată în comparaţie cu alţii.

Discriminarea (df.) este acțiunea prin care unele persoane sunt tratate diferit sau lipsite de anumite drepturi
în mod nejustificat, pe baza unor considerente neîntemeiate.

Discriminarea este orice deosebire, excludere, restricţie ori preferinţă în drepturi şi libertăţi a persoanei sau
a unui grup de persoane, precum şi susţinerea comportamentului discriminatoriu bazat pe criteriile reale,
stipulate de prezenta lege sau pe criterii presupuse. (Legea nr.121 din 25.05.2012 cu privire la asigurarea
egalităţii (art.2)

Pentru a constata existența unei fapte de discriminare este nevoie să se îndeplinească în mod cumulativ
următoarele condiţii:
(1) Tratament diferit aplicat unei/unor persoane în comparație cu altă persoană / alte persoane (grup de
persoane).

Tratamentul discriminator poate însemna tratamentul diferit al unei persoane / unui grup de persoane care
se află în situații diferite (de exemplu, angajarea persoanei tinere, deși persoana mai în vârstă este mai
calificată) sau tratamentul similar al unor persoane care se află în situații diferite.

Tratamentul diferit sau comportamentul prin care poate fi discriminată o persoană poate fi exprimat prin
unul sau mai multe tipuri de acțiuni:

49
  Deosebirea
 Excluderea
 Restricția
 Preferință

(2) Tratamentul diferit este aplicat persoanei din cauza că are sau este presupusă a avea o caracteristică
specifică, adică unul din criteriile protejate de lege.

Criteriile protejate de lege: rasă, culoare, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie sau convingeri, sex,
vârstă, dizabilitate, opinie, apartenenţă politică, orientarea sexuală sau orice alt criteriu similar (art. 1 alin.
(1) și art. 7 alin. (1) ale Legii cu privire la asigurarea egalității).
(3) Privind un drept prevăzut de lege – pentru a reprezenta o faptă de discriminare, tratamentul diferit
trebuie să se refere întotdeauna la recunoașterea sau exercitarea unui drept sau interes legitim al
persoanei care se consideră victimă a discriminării.
(4) Fără a exista o justificare rezonabilă într-o societate democratică pentru tratamentul diferit.

Nu orice situație de tratament diferit poate fi calificată ca discriminare, dacă pentru acest
tratament/comportament există o justificare rezonabilă într-o societate democratică.

De exemplu: Stabilirea salariilor diferite pentru diferiți angajați din sectorul public este justificată prin
responsabilitățile și specificul diferitor funcții

Atenție!

Nu este nevoie ca fapta de discriminare să fie săvârşită cu intenţie; este suficient ca efectul să
fie discriminatoriu pentru persoana expusă discriminării.

Dacă nu se poate indica un criteriu de discriminare, situația nu constituie discriminare!

Nu este necesar ca persoana expusă discriminării să fie caracterizată în realitate de criteriul

respectiv; este suficient ca făptuitorul să creadă acest lucru.

50
Forme de discriminare
 Discriminarea directă – tratarea mai puțin favorabilă a unei persoane față de alte persoane pe baza unei
caracteristici protejate care o caracterizează, diferențiere care aduce atingere exercițiului unui drept sau
interes legitim.

De exemplu: proprietarul unui hotel refuză să ofere o cameră unui cuplu format din persoane de
același sex, pe motiv că nu corespunde cu principiile sale religioase.

 Discriminarea indirectă – aplicarea unor reguli sau a unor practici tuturor fără deosebire, dar care,
atunci când sunt puse în aplicare, dezavantajează persoana sau grupul caracterizat printr-un criteriu
protejat.

De exemplu: anunțul de angajare în funcția de contabil-șef, cu condiția de a avea cel puțin 10 ani
de experiență neîntreruptă, poate dezavantaja femeile care aleg să meargă în concediu de
maternitate și de îngrijire a copilului.

 Discriminarea prin asociere – tratarea mai puțin favorabilă a unei persoane față de alte persoane pe
baza unei caracteristici protejate care aparține cuiva cu care este asociată aceasta, cum ar fi un membru
al familiei, un prieten sau coleg.

De exemplu: părintele unui copil cu dizabilitate nu este promovat, deoarece angajatorul

consideră că acesta nu va face față noii funcții, având în vedere timpul pe care îl acordă copilului.

 Instigarea la discriminare – încurajarea sau ordinul de a discrimina pe cineva care vine de regulă din
partea unei persoane care se află într-o poziţie de putere (inclusiv formator de opinie), indiferent dacă
discriminarea a avut loc sau nu.

De exemplu: în cadrul unei emisiuni TV, un analist politic face o remarcă ofensatoare referitoare
la femeile candidate la alegeri, lăsând să se înţeleagă că acestea nu ar trebui să facă politică din
cauza sexului feminin și că alegătorii nu ar trebui să le voteze.

 Hărțuirea – un tratament umilitor exercitat asupra persoanei pentru că aceasta este identificată cu un
anumit criteriu. Hărţuirea este o formă gravă de discriminare.

De exemplu: O elevă care are o dizabilitate mintală este în mod constant umilită, denigrată şi
ameninţată în legătură cu dizabilitatea sa de către colegii de şcoală, la ieşirea de la ore.

 Victimizarea – tratarea injustă a cuiva pentru că s-a plâns de discriminare sau a participat în calitate
de martor într-un caz de discriminare.

De exemplu: Profesorul a început să scadă notele unui copil rom după ce acesta s-a plâns la
administrația școlii că a fost discriminat de acel profesor.

51
Excepții:
 Acomodare rezonabilă este ”orice modificare sau adaptare necesară şi adecvată, într-un caz particular,
care nu impune o sarcină disproporţionată sau nejustificată atunci cînd este nevoie pentru a asigura
unei persoane, în cazurile stabilite de lege, exercitarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale în
condiţii de egalitate cu ceilalţi.” (Legea 121, art. 2 )

De exemplu: Instituția de învățământ schimbă sala de curs de la etajul 5 la parter pentru un

student cu dizabilități fizice care se deplasează în cărucior.

 Acțiuni pozitive sau măsuri afirmative – acţiuni speciale provizorii luate de autorităţile publice în
favoarea unei persoane, unui grup de persoane sau a unei comunităţi, care au drept scop crearea
condiţiilor echitabile de start pentru oameni din grupuri dezavantajate în vederea egalării
oportunităţilor lor de dezvoltare în raport cu celelalte persoane, grupuri de persoane sau comunităţi.

De exemplu: crearea unor locuri speciale pentru copiii romi în învățământul liceal, profesional
sau superior.

 Cerință profesională esențială și determinantă – această excepție permite unui angajator să

discrimineze în baza unuia dintre motivele protejate atunci cand selectează o persoană pentru un post
special care, din cauza naturii muncii sau a contextului în care se desfășoară, este o cerință profesională
esențială și determinantă ca persoana să aibă o caracteristică legată de acest motiv, cu condiția ca
obiectivul să fie legitim și cerința este proporțională.

De exemplu: Impunerea condiției cunoașterii limbii engleze pentru angajarea unei persoane
într-o organizație din Republica Moldova care lucrează cu parteneri în limba engleză.

3.3 Egalitate de gen

Noțiunea de egalitate este esențială pentru protecția tuturor drepturilor omului. Incapacitatatea de asigurare
a egalității în drepturi afectează garantarea drepturilor omului. Preambulul Declarației Universale a
Drepturilor Omului a marcat importanța egalității menționând că: „recunoașterea demnității inerente și a
drepturilor egale și inalienabile ale tuturor membrilor familiei umane constituie fundamentul libertății,
dreptății și păcii în lume”. Egalitatea nu este doar o idee teoretică, deoarece negarea/ignorarea drepturilor
egale a persoanelor, în practică, are efecte negative serioase asupra bunăstării oamenilor.

Egalitatea de gen se referă la drepturi, responsabilităţi şi şanse egale pentru femei şi bărbaţi,
precum şi pentru fete şi băieţi!!!

Discuțiile despre gen, tot mai prezente în ultimul atât în cadrul cercetărilor științifice, cât și în mass-media,
au contribuind la stabilirea diferenței de terminologie între noțiunile de sex și de gen, reușind, astfel și
reducerea nivelului de confuzie asociat cu aceste concepte.

52
În sociologie, acești termeni acum sunt bine delimitați în două domenii, după conținut diferit:

 Sexul se referă la caracteristicile biologice care disting bărbații de femei. Această definiție pune
accentul pe diferențele de sex masculin și feminin și aduce în prim plan noțiuni precum cromozomi,
anatomie, hormoni, sisteme de reproducere și alte caracteristici fiziologice.

 Genul se referă la caracteristicile sociale, culturale și psihologice asociate bărbaților și femeilor în

cadrul anumitor contexte sociale.

Sexul ne definește în calitate de bărbați sau femei; genul ne face să fim „mai bărbați” sau „mai femei”.
Sexul este un statut atribuit, deoarece o persoană se naște cu acesta, dar genul se dobândește, fiindcă trebuie
manifestat. Distincția de terminologie, relativ simplă, camuflează o serie de probleme ce apar în momentul
acesteia. Asta ne sugerează că oamenii se pot regăsi oricând în categorii ambigue de genul „ești fie una, fie
alta”. Cu siguranță, percepțiile ce țin de statutul de sex, atribuit, este mai puțin probabil să se schimbe decât
percepțiile ce țin de statutul de gen, dobândit.

Derivate conceptuale ale noțiunii de gen

Genul – se referă la deosebirile între bărbați și femei, construite sub aspect social și cultural, distinct de sex,
care presupune doar diferențele biologice între bărbați și femei. Construcțiile sociale dintotdeauna au variat
în funcție de caracteristicile culturale ale societății și de perioada de timp.

Sexul – se referă la deosebirile biologice și fiziologice între bărbați și femei, stabilite în mod natural. Este
„dat de la Dumnezeu”, un atribut comun pentru toți oamenii, care nu poate fi schimbat.

Rolurile de gen – se reflectă în activitățile specifice ale bărbaților și femeilor, atribuite pe baza diferențelor
de gen acceptate în societate și care prind contur odată cu diviziunea pe genuri a persoanelor în momentul
angajării lor în câmpul muncii. Aceste fenomene se inoculează în societate încă din primele etape ale vieții
în cadrul proceselor de socializare între indivizi, când sunt delimitate clar rolurile specifice masculine sau
feminine.

Stereotipurilor de gen – reprezintă acele seturi de convingeri structurate în adresa caracteristicilor

individuale ale oamenilor, atitudinile, comportamentele și rolurile unui anumit grup social. Stereotipurile
de gen sunt de cele mai multe ori un ansamblu de opinii subiective și adesea exagerate, utilizate zilnic și în
mod repetat.

Echitatea de gen – este condiția de a fi corect față de femei și bărbați în egală măsură. Pentru a asigura
echitatea într-o relație, trebuie să facem tot posibilul să anulăm handicapul creat de convingerile și
atitudinile consolidate de-a lungul istoriei, care împiedică femeile și bărbații să relaționeze în „condiții de
echitate”.

53
Egalitatea de gen – este lipsa discriminării din partea persoanei aflate pe poziție de putere, existența
oportunităților egale, alocarea resurselor sau beneficiilor și accesul la servicii în condiții egale pentru toți
oamenii. Prin urmare, egalitatea de gen reprezintă tratarea în mod egal de către societate atât a
similitudinilor, cât și a diferențelor dintre bărbați și femei, precum și a rolurilor diferite pe care aceștia le
îndeplinesc.

3.4 Percepție și acțiune

Există tot atâtea percepții asupra realității, câte şi persoane. Felul nostru de a percepe lumea, oamenii şi
evenimentele depinde de mai mulţi factori: cine suntem, unde am crescut, ce experienţă de viaţă avem, în
ce stare emoţională sau fizică ne aflăm etc. Percepţia noastră nu este realitate, ci o reprezentare personală
a realităţii, edificată pe parcursul anilor prin intermediul convingerilor şi valorilor, acestea fiind influenţate,
la rândul lor, de familie şi de societate. Fenomenul acesta poate fi comparat cu o hartă care nu este altceva
decât reprezentarea unui teritoriu şi nu este teritoriul însuşi care, de fapt, există în realitate.

Deseori, în loc de a vedea ceea ce există obiectiv, noi ne construim realitatea în baza propriilor reprezentări
interioare prin prisma experiențelor trăite, convingerilor și valorilor, emoțiilor trecătoare, fobiilor şi
dorințelor proiectate asupra realităţii. Noi pretindem că ştim, interpretăm, presupunem, generalizăm,
judecăm. Însă percepem realitatea în mod deformat, de parcă am purta ochelari cu lentile colorate.
Realitatea este percepută prin trei filtre personale:

1. Filtrul fiziologic (sens şi emoţie). Exemplu. O persoană furioasă nu va putea reacţiona adecvat într-
o situaţie de conflict, deoarece este copleşită de emoţii. O femeie slăbuţă nu va rezista la un concert
roc la fel ca un bărbat viguros etc.
2. Filtrul sociocultural (coduri de conduită, valori, genuri etc.). Exemplu. Intr-o ţară musulmană, o
femeie care vorbeşte şi râde tare, nu va fi bine văzută. Va fi chiar ameninţată că nu se va mărita,
dacă se va comporta astfel în continuare. Pentru un elveţian este inadmisibilă întârzierea trenului
cu cinci minute. În aceiaşi situaţie, un francez va considera că trenul soseşte la timp.

54
 3. Filtrul experienţial (experienţă de viaţă variată, vârstă). Exemplu. Dacă nu aţi călătorit niciodată
în China şi nu ştiţi că acolo este politicos să faceţi mare zgomot mâncând, pentru a vă manifesta
satisfacţia, veţi putea fi şocaţi de asemenea practică. O persoană în etate nu are aceeaşi atitudine
faţă de moarte ca şi una tânără etc.

Aceste filtre ne împiedică să vedem situaţia într-un mod clar şi uniform. Percepţiile noastre atât de
subiective duc la judecăţi ce diferă mult de la o persoană la alta, deoarece judecăţile sunt trecute prin filtre
personale. Înainte de a judeca cine are dreptate şi cine greşeşte, înainte de a reacţiona sau de a interveni în
diferite situaţii, este foarte important să înţelegem propria viziune asupra realităţii şi ceea ce se petrece în
interiorul nostru. Interpretarea presupune mai multe riscuri: persoana pretinde că ştie, face afirmaţii şi se
închide în sine. O privire neutră asupra realităţii presupune mai multe avantaje: persoana nu pretinde că
ştie, pune întrebări pentru a înţelege şi este deschisă.

Strategii de succes9 Strategii de eşec

- Nu există reprezentare obiectivă. - Ceea ce văd eu, este adevăr pentru toţi.

- Eu văd viaţa, oamenii prin ochelari coloraţi
(filtre).
- Ceea ce văd, reflectă ceea ce gândesc.
- Eu sunt sută la sută creatorul realităţii mele.
- Ceea ce este adevăr pentru mine, nu
reprezintă acelaşi adevăr pentru alţii.
- Am tendinţa să cred că ştiu, deşi, în realitate,
nu ştiu suficient de bine.
- Pot avea o privire diferită asupra anturajului.
- Ceea ce ştiu eu, este adevăr pentru toţi.
- Ceea ce simt eu, este adevăr pentru toţi.
- Toată lumea gândeşte la fel ca mine.
- Lucrurile sunt exact aşa, cum le văd eu.
- Dacă nu vezi lucrurile aşa cum le văd eu,
înseamnă că nu le vezi bine şi n-ai dreptate.
- Lucrurile au fost orânduite pentru totdeauna
într-un anumit fel şi nu se mai poate schimba
nimic.

- Este mai uşor să-mi schimb percepţia asupra

altor persoane, decât să încerc să schimb aceste
persoane.

- Este util să mă observ pe mine însumi.

- Calitatea gândurilor şi convingerilor mele

influenţează calitatea vieţii mele.

9
Strategii de succes şi de eşec extrase şi adaptate după Michel Claeys Bouuaert, Pratique de l’éducation émotionnelle:
apprentissage de la relation et de la communication justes, éd. 2008 (Practica educaţiei emotive: studierea relaţiei şi a comunicării
corecte, ed. 2008)

55
Acțiunea este baza lucrului realizat cadrul fiecărui domeniu, de aceea este important să acționăm în mod
adecvat. Pentru a realiza cu succes acest lucru, trebuie să respectăm trei etape:

1. Faza de observare implică mai multe condiţii: conştientizarea existenţei propriilor filtre,
obiectivitate maximă la etapa observării, confruntarea propriei percepţii asupra realităţii nemijlocite
cu percepţia altor persoane.
2. Faza de analiză presupune adresarea unor întrebări diferitor persoane şi păstrarea abordării faptice,
fără a face interpretări. În acest sens ne poate fi utilă o mică şmecherie - cei „5 W”: who (cine ?),
what (ce ?), when (când ?), where (unde ?), how (în ce mod ?). Nu vă grăbiţi să puneţi întrebarea
de ce? Această întrebare, în loc să ofere fapte ce pot fi observate, implică interpretări şi chiar
necesitatea de a face explicaţii sau de a se justifica. Întrebarea din ce motiv? contribuie la păstrarea
obiectivităţii.
3. Faza de acţiune presupune, în primul rând, consultarea altor persoane care văd lucrurile diferit şi,
deseori, posedă informaţii complementare. Este bine ca mijloacele utilizate să fie întotdeauna
cunoscute şi adaptate persoanelor şi situaţiei.

Este foarte important să aplicăm aceste trei etape exact în ordinea anunţată, dacă dorim ca acțiunile noastre
să fie orientate şi eficiente. Dacă una din etape lipsește poate să se întâmple următoarele:

- Prima etapă necesită o reprezentare obiectivă care poate fi însuşită, capacitatea de a vedea o situaţie
sau o persoană, fără a interpreta sau a judeca. Dacă ne limităm doar la observare şi acţionăm, fără
a analiza situaţia, riscăm să nimerim în capcana activismului şi intervenţia noastră nu va fi pe
măsura necesităţilor.

Exemplu: Unele proiecte umanitare constată existenţa sărăciei într-o comunitate şi acţionează, fără a
analiza situaţia şi fără a consulta comunitatea respectivă.

- A doua etapă, cea de analiză a contextului, solicită de cele mai dese ori ajutorul altor persoane,
pentru a dispune de toate informaţiile şi instrumentele necesare. Dacă analizăm şi începem să
acţionăm, fără a observa iniţial situaţia, riscăm să aplicăm modele ce nu pot fi adaptate la anumite
situaţii.

Exemplu: Unii specialişti, în situaţii de urgenţă, propun soluţii la distanţă, aflându-se departe de teren. Din
lipsa de cunoaştere a realităţii nemijlocite, acţiunile desfăşurate vor fi, de cele mai multe ori, neadaptate
situaţiei respective.

- A treia etapă, numită de acţiune, trebuie să fie orientată şi adaptată necesităţilor. Dacă observăm şi
analizăm lucrurile, fără a iniţia şi o acţiune, vom rămâne la nivelul modelelor teoretice, care nu vor
fi niciodată utile oamenilor, cărora le sunt destinate.

Exemplu: Unii politicieni cheltuie mult timp elaborând soluţii, care niciodată nu vor fi aplicate.

Orice persoană care lucrează cu tinerii trebuie ar fi bine să-şi dezvolte competenţele necesare, pentru a
reacţiona în mod adecvat. Persoana respectivă trebuie să fie echilibrată, obiectivă şi imparţială. Când lucraţi
cu tinerii care se află în situaţii dificile, este şi mai important să-i puteţi asculta şi reacţiona, fără a interveni
cu exemple din propria viaţă sau cu prejudecăţi.

56
Sugestie: Înainte de a acționa într-o situaţie sensibilă, atât în relaţia cu tinerii cât şi cu adulţii, faceţi o
pauză, pentru a simţi ce se petrece în interiorul dvs., îndepărtaţi-vă de propria realitate şi puneţi întrebări
înainte de a acţiona.

Rețineți:
 Este firesc ca fiecare persoană să vadă şi să interpreteze realitatea prin propriile filtre (fiziologic,
experiențial, sociocultural)
 Aceeaşi situaţie poate fi interpretată şi judecată în mod diferit. Uneori, însă, anumite interpretări
trebuie ajustate la normele şi valorile care diferă de propriile noastre norme şi valori.
 O percepţie este, prin esenţă, personală, adică subiectivă, şi evolutivă în timp. Percepţia depinde de
experienţa vieţii, de mediul sociocultural şi de caracteristicile specifice fiecărei persoane.
 Două persoane pot avea percepţii diferite asupra aceleiaşi situaţii, fără a fi în dezacord între ele.
 În activitatea noastră este important să privim lucrurile, fără a judeca sau a interpreta, să observăm
şi să analizăm, înainte de a acţiona sau de a reacţiona.
 Realizarea unei analize calitative necesită întrebări concrete: cine, ce, când, unde, în ce mod.
Întrebarea de ce va fi adresată în ultimul rând, deoarece, de cele mai multe ori, anume această
întrebare provoacă interpretări sau justificări.

3.5 Metode de lucru cu copiii

3.5.1 Comunicarea și ascultarea activă

Pentru asigurarea unei comunicări eficiente este necesar de a cunoaşte care sunt particularităţile procesului
de comunicare.

Procesul comunicării include:

 Emiţătorul este inițiatorul comunicării, cel care elaborează mesajul. El alege mijlocul de
comunicare şi limbajul astfel încât receptorul să–i înţeleagă mesajul formulat.
 Receptorul este persoana care primeşte mesajul, dar ascultarea mesajului este la fel de importantă
ca şi transmiterea ei.
 Mesajul reprezintă forma fizică în care emiţătorul codifică informaţia, în forma unui ordin, a unei
idei, a unui gând. Mesajul are ca obiectiv informarea, convingerea, impresionarea, amuzarea,
obţinerea unui acţiuni. Mesajul este supus unui proces de codificare şi decodificare de către cele
două persoane: emiţătorul codifică mesajul trimis, iar receptorul decodifică mesajul primit. Mesajul
este elementul care conţine simbolurile verbale si non-verbale, are un “text” – care este vizibil şi
are “muzică”.
 Canalul de comunicare reprezintă "drumul", "calea" urmată de mesaje. Există două tipuri de
canale de comunicare: canale formale, prestabilitate, cum ar fi sistemul canalelor ierarhice dintr-o
organizaţie; canale neformale stabilite pe relaţii de prietenie, preferinţe, interes personal. Canalele
de comunicare au un suport tehnic reprezentat de toate mijloacele tehnice care pot veni în sprijinul
procesului de comunicare: telefon, fax, calculator, telex, mijloace audio-video.
 Limbajul de comunicare: limbajul verbal reprezintă limbajul realizat cu ajutorul cuvintelor:
limbajul non-verbal este limbajul care foloseşte altă modalitate de exprimare decât cuvântul

57
 (gesturi, mimică etc.); limbajul paraverbal este reprezentat de tonalitatea şi inflexiunile vocii, ritmul
de vorbire, modul de accentuare a cuvintelor, pauzele dintre cuvinte, ticurile verbale.
 Contextul este foarte important pentru că aceleaşi cuvinte vor suna altfel într-un birou decât pe
stradă. Orice comunicare are contextul ei.
 Feedback-ul este un mesaj specific prin care Emitentul primeşte de la Receptor un anumit răspuns
cu privire la mesajul comunicat.
 Barierele/zgomote reprezintă perturbaţiile ce pot interveni în procesul de comunicare. Perturbarea
mesajului transmis poate avea o asemenea intensitate încât între acestea şi mesajul primit să existe
diferenţe vizibile.

Obstacole ale comunicării:

Există o multitudine de factori care pot cauza probleme şi de care trebuie să fim conştienţi pentru a le
depăşi sau pentru a le minimaliza efectul.

Diferențe de Modul în care privim lumea este influențat de experienţele noastre anterioare, astfel că
percepție persoanele de diferite vârste, naţionalităţi, culturi, educaţie, ocupaţie, sex,
temperamente etc. vor avea alte percepţii şi vor interpreta situaţiile în mod diferit.
Diferenţele de percepţie sunt deseori numai rădăcina multor alte bariere de comunicare.

Concluzii Deseori vedem ceea ce dorim să vedem şi auzim ceea ce dorim să auzim, evitând să
pripite cunoaștem realitatea în sine. Aceasta ne poate duce la ceea ce se spune “a face doi plus
doi să dea cinci”.

Stereotip Învățând permanent din experiențele proprii, vom întâmpina riscul de a trata diferite
persoane ca şi când ar fi una singură: “Dacă am cunoscut un inginer (sau student,
maistru, vânzător) i-am cunoscut pe toţi”.

Lipsa de Este dificil să comunicăm cu cineva care are o educaţie diferită de a noastră, ale cărei
cunoaștere cunoştinţe în legătură cu un anumit subiect de discuţie sunt mult mai reduse. Desigur
este posibil, dar necesită îndemânare din partea celui care comunică; el trebuie să fie
conştient de discrepanţa între nivelurile de cunoaştere şi să se adapteze în consecinţă.

Lipsa de Una din cele mai mari bariere ce trebuie depăşite este lipsa de interes a interlocutorului
interes faţă de mesajul D-voastră. Trebuie să vă aşteptaţi şi la această posibilitate; oricum
suntem mai interesaţi de problemele noastre decât de ale altora. Acolo unde lipsa de
interes este evidentă şi de înţeles, trebuie să acţionaţi cu abilitate pentru a direcţiona
mesajul D-voastră astfel încât să corespundă intereselor şi nevoilor celui ce primeşte
mesajul.

Dificultăţi de Dacă sunteţi emiţătorul şi aveţi probleme în a găsi cuvinte pentru a exprima ideile D-
exprimare voastră aceasta va fi în mod sigur o barieră în comunicare şi, inevitabil, trebuie să vă

58
 îmbogăţiţi vocabularul. Lipsa de încredere, care de asemenea poate cauza dificultăţi de
comunicare poate fi învinsă prin pregătire şi planificare atentă a mesajelor.

Emoţii Emotivitatea emiţătorilor şi receptorilor de mesaje poate fi de asemenea o barieră.

Emoţia puternică este răspunzătoare de blocarea aproape completă a comunicării. O
metodă de a împiedica acest blocaj constă în evitarea comunicării atunci când sunteţi
afectat de emoţii puternice. Aceste stări vă pot face incoerent sau pot schimba complet
sensul mesajelor transmise. Totuşi, uneori, cel care primeşte mesajul poate fi mai puţin
impresionat de o persoană care vorbeşte fără emoţie sau entuziasm, considerând-o
plictisitoare – astfel că emoţia poate deveni un catalizator al comunicării.

Personalitate “Ciocnirea personalităților” este una din cele mai frecvente cauze ale eşecului în
comunicare. Nu întotdeauna suntem capabili să influențăm sau să schimbăm
personalitatea celuilalt dar, cel puţin, trebuie să fim pregătiţi să ne studiem propria
persoană pentru a observa dacă o schimbare în comportamentul nostru poate genera
reacţii satisfăcătoare.

Condiții eficiente pentru comunicare:

Rețineți:
 Comunicarea este un mecanism complex care include mai mult decât un mesaj şi un răspuns.
Cuvintele alese, locul, momentul, persoanele prezente, la fel ca şi convingerile, valorile şi
reprezentările acestora, ar putea deveni obstacole pentru înţelegerea reciprocă.
 Partea cea mai importantă a comunicării se desfăşoară în universul simbolic şi social al
persoanei care emite, precum şi al celei care recepţionează mesajul.
 O comunicare eficientă se realizează nu doar prin intermediul gurii şi urechilor. De regulă,
comunicarea este globală şi implică persoana în totalitate: corpul, ochii, raţiunea şi inima.

59
  Procesul de reformulare a mesajelor şi a întrebărilor, numit aici bucla de feedback (reformularea
informaţiilor asimilate prin alte cuvinte), constituie cheia unei comunicări eficiente.
 Receptarea activă este un instrument important şi temeinic, care încurajează interlocutorul,
adult sau copil, să iasă din propria-i izolare şi să-şi împărtăşească emoţiile, problemele şi
gândurile.

3.5.2 Interviul cu copilul

Interviul este o tehnică ce presupune, prin intermediul comunicării directe, culegerea datelor, evaluarea
situaţiei beneficiarului şi sprijinirea acestuia în vederea soluţionării problemei. Tehnica interviului se
utilizează în toate etapele de asistenți a unui caz. Este important să cunoaștem că etapele interviului și
principiile de realizare rămân aceleași, însă scopul lui diferă de la etapă la etapă. De exemplu, la etapa de
evaluare inițială interviul cu copilul care se numește interviu de protecție, el are drept scop stabilirea
gradului de securitate a copilului şi informarea acestuia despre drepturile sale, serviciile de asistenţă,
măsurile de protecţie în caz că viaţa şi/sau sănătatea lui sunt în pericol. Mai jos, sunt oferite unele sugestii
pentru realizarea unui interviu, ţinând cont de etapele acestuia.

Etapele interviului Sugestii

Înainte de interviu Este necesar să se realizeze un plan al interviului, înainte ca acesta să aibă loc.
Astfel să ţină cont de următoarele întrebări:
 Care este scopul interviului?
 Ce subiecte sunt necesare de discutat?
 Ce se va realiza în timpul interviului?
 Cum se vor aborda problemele?
 Dacă la interviu vor participa doi specialişti, care va fi rolul fiecăruia?
 Ce momente mai dificile ar putea să apară şi cum se intenţionează să fie
soluţionate?
 Unde se va realiza interviul?

Notă: pentru realizarea unui interviu este nevoie de: un local adecvat, cu un spaţiu unde copilul s-ar simţi
confortabil; scaunele plasate astfel, ca intervievatorul să fie la acelaşi nivel cu copilul. Acest lucru va
permite copilului să se simtă în largul său; intimitatea este importantă, mai ales când convorbirea se
referă la subiecte personale sau dureroase; un mediu liniştit este important pentru a nu fi deranjat, oprirea
sunetului la telefoanele mobile.

Începutul interviului Aspecte importante la începutul interviului:

(stabilirea
 Prezentarea specialistului
contactului,
prezentare) Prezentarea este importantă pentru ca copilul să-l cunoască pe cel cu care va
vorbi, rolul său şi scopul discuţiei;

 Confidenţialitatea trebuie respectată

Este important să explicaţi clar copilului de ce colectaţi informaţii, cine le va

folosi şi cum va fi folosită informaţia. Explicaţi faptul că întrevederea este

60
 confidenţială, dar că s-ar putea să aveţi nevoie de a împărtăşi informaţiile cu alte
persoane;
 Un limbaj simplu/accesibil trebuie folosit în discuţii cu copiii

Dacă la un moment dat apar îndoieli asupra celor spuse de copil, ar fi bine să-l
rugaţi să repete sau să parafrazeze cele spuse anterior;

 Abordare prietenoasă/informală/destinsă

Astfel, îl va ajuta pe copil să se simtă în largul său.

Notă: Luarea de notiţe în timpul întrevederii ar putea să distragă copilul şi să-i provoace întrebări şi
incertitudini privind confidenţialitatea. Dacă este necesar de luat notiţe, trebuie de explicat copilului
motivele şi de cerut permisiunea în prealabil.

Realizarea Aspecte care îi încurajează pe copii să se exprime:

interviului
(înţelegere,  Acordarea timpului suficient pentru exprimare
clarificare,
consultare) Îl va ajuta pe copil să se simtă relaxat, să devină încrezător şi îi va permite să
simtă că este luat în serios. Ar fi binevenit de prevăzut timp pentru o conversaţie
despre subiecte neutre (şcoală, jocuri etc.), înainte de abordarea unor subiecte
mai personale şi mai dureroase;

 Este important respectarea timpului limitat de concentrare a copiilor

O serie de întâlniri mai scurte ar putea fi mai folositoare decât întâlnirile lungi.

 Atitudine non critică

Transmite ideea de acceptare a copilului indiferent de ceea ce a putut să facă.

Este important de respectat credinţele, sentimentele etc. acestuia fără să fie
judecat comportamentul: sau de exemplu, în cazul abandonului şcolar, sau a
comiterii unui furt etc.;

 Un ton calm al vocii

Poate să ajute copilul să se simtă în siguranţă şi indică faptul, că adultul este

compătimitor;

 Utilizarea gesturilor

Precum încuviinţarea din cap, poate să-l încurajeze pe copil să continue să

vorbească;

61
  Asigurarea unui contact vizual (nici prea mult, nici prea puţin)

Un contact vizual adecvat ajută copilul să se simtă bine;

 Ascultarea atentă

Ascultarea cu atenţie pe copil şi arătarea acestui lucru, înseamnă sintetizarea celor

spuse, cerând precizări etc.; acest lucru va confirma copilului faptul ca îl ascultaţi
cu atenţie.

 Respectarea emoţiilor copilului

Adeverind emoţiile („probabil că asta te-a întristat/mâniat” etc.). Astfel, se transmite

empatie – capacitatea de a vă identifica cu situaţia şi emoţiile copilului;

 Evitaţi să-l întrerupeţi pe copil

 Un adult de încredere poate să participe la întrevedere la dorinţa

copilului

Dar este important să vă asiguraţi că nu va vorbi în numele copilului şi că nu îl

va influenţa să „vorbească frumos”;

 Realizarea unor desene pentru a explica ce s-a întâmplat ar putea fi

o metodă mai uşoară decât discuţia, în funcţie de vârsta copilului

De asemenea, ar putea fi utilă folosirea unor păpuşi sau a unor jucării din pluş
pentru un scenariu precis;

 Utilizarea întrebărilor deschise

Va încuraja copilul să explice lucrurile în felul lui: de exemplu, o întrebare

deschisă de tipul „descrie-mi viaţa ta în sat”, poate să ducă la un răspuns mai liber
decât o întrebare închisă precum „unde trăiești?”. Se recomandă să fie evitate
întrebări induse care sugerează un răspuns copilului, cum ar fi „îţi place la şcoală,
nu-i aşa?”. Evitarea, de asemenea, a întrebărilor „de ce” când nu este cazul,
deoarece copilul ar putea interpreta greşit şi l-ar forţa să dea explicaţii;

 Evitarea întrebărilor multiple (punerea mai multor întrebări în acelaşi

timp)

Pentru că ar putea fi extrem de dificil pentru copil să şi-o amintească pe prima în

momentul în care este adresată ultima. De exemplu, dacă persoana ce
intervievează, adresează o întrebare multiplă de genul „ce s-a întâmplat? Unde a
fost tata? cum te-ai simţit?”, există un mare pericol să se piardă informaţii
importante despre subiecte, din cauza stării de confuzie create. De reţinut, că

62
 trebuie de adresat câte o singură întrebare, oferind copilului timp să se gândească
înainte de a răspunde;

 Evitarea stereotipurilor

Prin care se fac anumite presupuneri legate de copiii victime şi situaţia lor.
Stereotipizarea poate duce la efectuarea unor evaluări şi luarea unor decizii
pripite şi inexacte.

Notă: Dacă un copil plânge, să nu puneți capăt convorbirii imediat. În funcţie de vârsta copilului, este
necesar de acordat timp şi de întrebat, dacă doreşte ca întrevederea să aibă loc altă dată. De asemenea,
poate fi întrebat „de ce eşti trist?”. Este necesar de acordat spaţiu copilului, liniște şi manifestarea
bunăvoinţei, astfel copilul să înţeleagă că are voie să fie trist şi că va fi aşteptat până când se va linişti.
Evitați copleşirea copilului, prin imediată consolare sau gesturi fizice, pe care copilul le-ar putea
considera nepotrivite.

Sfârşitul interviului Încheierea întrevederii sau a conversaţiei într-un mod potrivit este la fel de
(concluzii/asistenţă) important:

 Se oferă copilului ocazia să pună întrebări, să mai spună câte ceva şi

să facă un rezumat celor spuse sau hotărâte

Astfel va fi ajutat să simtă că a fost luat în serios.

 Se încheie întrevederea cu un element pozitiv

Mai ales dacă copilul a povestit evenimente traumatizante.

 Evitarea oferirii promisiunilor nerealiste copilului

Exemplu: „mama se va întoarce acasă neapărat sau tata nu o să te mai bată

niciodată”, chiar dacă se încearcă să fie încurajat copilul. Dacă nu aveți un
răspuns, ar fi corect de menţionat în felul următor: „nu sunt sigur” sau „voi
încerca să-i găsesc, dar nu ştiu unde se află părinţii tăi în acest moment”, „nu ştiu
dacă fratele tău se va întoarce”. Astfel vor fi evitate aşteptările nerealiste, ceea ce
dăunează copilului, mai ales dacă începe să aibă încredere în specialist

 Se asigură că copilul are datele de contact ale specialistului şi în caz

de necesitate copilul poate apela la acestea.

63
Strategii de interviu corelate etapei de dezvoltare a copilului:

PERIOADA CE SĂ FACEŢI CE SĂ EVITAŢI

- aşezaţi-vă la nivelul copilului; - nu încercaţi să menţineţi

Copilăria devreme - adresaţi întrebări scurte şi concise; controlul discuţiei;
- folosiţi întrebări cu răspuns deschis, pentru a - propoziţiile/frazele lungi;
(3-5 ani) obţine detalii în legătură cu situaţiile specifice - întrebările închise;
şi familiare; - să puneţi întrebări după fiecare
- folosiţi jucării; răspuns al copilului.
- folosiţi cuvinte şi expresii specifice copiilor;
- folosiţi prenumele persoanelor şi nu numele;
- acordaţi-i copilului timp suficient să răspundă.
- construiţi relaţia în timp; - comentariile critice;
Copilăria mijlocie - ascultaţi empatic; - să adresaţi prea multe întrebări
- solicitaţi exprimarea sentimentelor; factuale;
(6-11 ani) - urmaţi firul discuţiei; - interogatoriul;
- folosiţi întrebări deschise; - contactul vizual permanent;
- uneori puteţi oferi răspunsuri multiple, în - întrebările abstracte;
vederea alegerii; - întrebările retorice;
- vorbiţi despre activităţi familiare copilului; - întrebările de tip „de ce”,
- oferiţi indicatori contextuali (de ex.: fotografii, referitoare la motive.
exemple verbale);
- reformulaţi sau simplificaţi întrebarea, în cazul
în care copilul nu a înţeles-o sau nu a oferit un
răspuns;
- solicitaţi direct trecerea la subiecte / sarcini noi.
- clarificaţi limitele confidenţialităţii; - termenii psihologici;
Preadolescenţa şi - arătaţi respect; - judecăţile/evaluările bazate
Adolescenţa - solicitaţi şi ascultaţi punctul de vedere şi doar pe normele adulţilor.
sentimentele copilului;
(12-18 ani) - fiţi pregătit pentru stres emoţional;
- solicitaţi alternative de a rezolva problemele;
- fiţi atent la orice indicator al riscului de suicid.

Recomandări:
 Folosiţi întrebări deschise şi evitaţi-le pe cele închise, ori de câte ori acest lucru este posibil. De
exemplu, „Cum v-aţi simţit când s-a întâmplat acest lucru?”, lasă beneficiarului mai mult loc pentru
răspuns decât o întrebare de genul „V-a enervat?”.
 Evitaţi să folosiţi întrebarea „De ce?” prea frecvent, pentru că ar putea suna mai degrabă a
interogatoriu. De exemplu, în loc să întrebaţi „de ce aţi lovit?”, este mai puţin ameninţător şi oferă
ocazia unui răspuns mai complet dacă întrebaţi „care au fost motivele care v-au determinat să
loviţi?”.

64
  Evitaţi întrebările multiple (punerea mai multor întrebări în acelaşi timp), deoarece ar putea fi
extrem de dificil pentru beneficiar să şi-o amintească pe prima în momentul în care aţi adresat-o pe
ultima. De exemplu, dacă intervievatul adresează o întrebare multiplă de genul „cum v-aţi simţit
când aţi aflat că sunteţi însărcinată, unde se afla tatăl copilului, unde vă aflaţi?”, există un mare
pericol să se piardă informaţii importante despre subiecte, din cauza stării de confuzie create.
Adresaţi câte o întrebare, pentru a da beneficiarului timp de gândire.
 Evitaţi întrebările cu răspuns sugerat, beneficiarul se va simţi fie obligat să cadă de acord cu
propunerea, mâniat că aţi făcut o prezumţie. De exemplu, „Cred că v-aţi simţit foarte supărat atunci,
nu-i aşa?”, îl conduce pe beneficiar spre un anumit răspuns, în timp ce o întrebare deschisă, de genul
„cum v-aţi simţit când s-a întâmplat asta?”, nu îi sugerează un răspuns beneficiarului.
 Evitaţi să adresaţi o întrebare, să primiţi răspunsul şi să treceţi la următoarea întrebare. Amintiţi-vă
că trebuie să exploraţi subiectele, un interviu eficient seamănă mai mult cu o discutare a subiectelor
cu beneficiarul. Nu este un chestionar, ci o conversaţie cu un scop bine stabilit.
 Încurajaţi beneficiarul pe durata interviului. De exemplu, „Spune-mi mai mult …”, „Hai să vorbim
…”, „Înţeleg, dar eu cred că e mai mult decât atât …”, „Sunt aici şi te susţin …”, „Explică te rog
…”, „Aş vrea să înţeleg mai bine ce ai spus …” etc.

Notă: în cazul în care vă deplasaţi la domiciliul beneficiarului, analizaţi semnele indirect puse la dispoziţie
prin amenajarea mobilei, obiectele decorative etc.

Exemple de întrebări adresate copiilor şi părinţilor lor în dependenţă de domeniile de bunăstare.

COPIL PĂRINTE

- Descrie-mi ce s-a întâmplat? - Ce pericole sânt în casă?

Siguranţă - Cum s-a întâmplat? - Puteţi să vă protejaţi copilul?
- Când a avut loc? - Aveţi probleme de alcool sau droguri?
- Cât de des se întâmplă aşa ceva? - În cine are încredere copilul?
- Te simţi protejat şi în siguranţă acasă? - Ce vă îngrijorează în calitate de părinte?
- Acasă este bătaie şi ceartă?
- Care sunt lucrurile ce ţi se spune să le faci şi
ţie nu-ţi place?
- În cine ai încredere acasă?
- Cum te simţi? - Ce probleme de sănătate are copilul?
Sănătate - Ce te supără? - Ce fel de tratament ia prescris medicul?
- Cât de des nu te simţi bine? - Cum se simte copilul pe durata
- Are cineva grijă de tine când nu te simţi bine? tratamentului?
- Când mănânci? - Explicaţi-mi regimul zilnic al copilului.
- Ce mănânci? - Sunteţi îngrijoraţi de sănătatea copilului?
- Cât de des mănânci?
- Ai fost la doctor şi cunoşti motivul vizitei?
- Spune-mi cum te simţi când eşti trist?
- Cu cine locuieşti? - Cine sunt membrii familiei?
Familie - Cu cine te simţi mai bine acasă? - Cum sunt relaţiile în familie?
- Ce-ţi place la familia ta? - Cine lucrează din familie?
- Ce nu-ţi place la familia ta? - Cine locuieşte în casă?

65
 - Acasă te simţi în siguranţă?
- Cine discută cu tine?
- Cine se joacă cu tine?
- Când îţi este frică fiind acasă?
- Ce faci când îţi este frică?
- Desenează te rog casa ta… Cine este acolo?
Cu ce se ocupă ei? Cum se simt?
- Ce îţi place la şcoală?
Educaţie - Ce nu-ţi place la şcoală?
- Ce te-ar ajuta să fii un elev mai bun?
- La ce te pricepi mai bine?
- La ce te pricepi mai puţin?
- Ce ai vrea să fie diferit la şcoală?
- Cât de des mergi la şcoală?
- Când i-ai parte la activităţi, ce îţi place să
Implicare faci?
- Ce ar trebui să se întâmple ca să te întorci la
şcoală?
- Ce ar trebui să se întâmple ca să participi la
activităţi?
- Ce te-ar face să te simţi bine în aceste
activităţi?
- Ce ai vrea să faci în comunitatea ta?
- Descrieţi-mi o zi obişnuită din viaţa familiei.
- Cât de des membrii familiei se întâlnesc
pentru a face ceva împreună?
- În ce clasă e copilul?
- Cum este văzut copilul. la şcoală?
- Ce talente are copilul?
- Ce lipseşte în educaţia copilului?
- Ce l-ar ajuta pe copil să devină un elev mai
bun?
- Cu cine comunicaţi în afara familiei?
- Cum credeţi că vă percepe comunitatea?
- Ce aţi făcut să stabiliţi o legătură cu
comunitatea?
- Cum aţi vrea să arate relaţiile în cadrul
comunităţii?

3.5.3 Soluționarea conflictelor

“Conflictul poate fi definit ca o diferenţă de opinii, de valori între două sau mai multe persoane sau grupuri,
care se află într-o stare tensionată de emotivitate, de neînţelegere şi de opoziţie. Conflictul apare atunci,
când relaţia este deteriorată sau lipseşte.”

Divergenţele şi neînţelegerile care pot declanşa un conflict sunt multiple: divergenţe de obiective, de
interese, de valori, de stiluri de comunicare, diferenţe de statut, insecuritate, rezistenţă la schimbări etc. Un
conflict ascunde deseori o pierdere: pierdere de ataşament faţă de persoane, pierdere de teritoriu, de rol, de
identitate, de sens, de control (sentimentul de a fi depăşit). Este, în egală măsură, important de a
conştientiza neînţelegerea sau neînţelegerile şi de a recunoaşte emoţiile care sunt legate de pierderi.

Pentru a soluţiona un conflict, trebuie luate în considerare, în primul rând, valorile împărtăşite de fiecare.
Aceste valori pot avea la bază emoţii legate de trecut sau pot aminti de suferinţe anterioare. Este primordial,
aşadar, crearea şi menţinerea relaţiei cu o persoană sau cu mai multe persoane, depăşind situaţia ce separă
şi sentimentele negative care pot fi la moment.

Trebuie să ştim că există mai multe etape pentru ca o situaţie să se transforme în conflict. Deseori, totul
începe de la o simplă diferenţă de opinii între două persoane. Această diferenţă creează tensiuni şi
probleme, dar o discuţie deschisă ar putea soluţiona cazul. Dimpotrivă, diferenţa de opinii se va transforma
în conflict, dacă persoanele implicate nu caută înţelegere şi insistă asupra punctului de vedere propriu. Mai
mult ca atât, situaţia în care aceste persoane încearcă să se convingă una pe alta, va genera un potenţial
conflict. Anume la această etapă sunt necesare competenţe de soluţionare a conflictului.

66
Deseori conflictele neglijate pot provoca deteriorarea relaţiilor. Alteori, deşi conflictele sunt soluţionate, o
persoană va câştiga şi alta va pierde. Gradul de intensitate poate evolua de la un conflict latent până la
afirmaţii calme, apoi la dispută, hărţuire, ceartă, violenţă fizică sau chiar omor. Este important să
conştientizăm cât mai repede situaţia, pentru a interveni cu mijloace adecvate unei soluţionări pozitive.

Frica de conflict este foarte răspândită şi, în majoritatea cazurilor, doar ideea unui conflict poate provoca
dispute, agresivitate şi chiar ură. Teama de a compromite sau de a distruge o relaţie ne reţine, deseori, de
la înfruntarea unui conflict. În aceeaşi ordine de idei se înscrie frica de a fi respins, frica de ranchiună,
frica de consecinţe, frica de a fi umilit. Cu cât mai mult amânăm soluţionarea unui conflict, cu atât mai
mult acesta se agravează. Fără a întreprinde ceva, riscăm să devenim ostaticii dorinţei de a păstra o aparentă
armonie în relaţii, realitatea fiind cu totul alta.

Este interesant să cunoaştem şi să înţelegem propriile reacţii, strategii şi comportamente tipice în

soluţionarea conflictelor, deoarece este stabilit că unele sunt mai eficiente decât altele. O persoană, aflată
într-o situaţie conflictuală, are reacţii diferite. Foarte repede, însă, în mod instinctiv, gestionarea situaţiei
este preluată de creierul nostru reptilian (instinctul), care nu cunoaşte decât două moduri de reacţie:
evadarea sau atacul. Deşi este posibil şi al treilea mod de reacţie – indiferenţa. În continuare vom vedea cât
de important este să învăţăm a manifesta comportamente mai evoluate, care implică negocierea şi
colaborarea.

Gestionarea pozitivă şi constructivă a unui conflict implică cunoaşterea gestionării emoţiilor trăite şi
analiza a două dimensiuni fundamentale: obiectivul dorit şi relaţia cu cealaltă persoană. Trebuie să ne
punem întotdeauna întrebarea: care sunt necesităţile legate de situaţia respectivă şi care va fi beneficiul. Ce
este mai important : obiectivul dorit şi sarcina ce urmează a fi realizată sau relaţia cu persoana sau
persoanele implicate ? Menţinerea relaţiei este mai importantă decât obţinerea unui lucru, a unui beneficiu?
Sau, poate, ambele dimensiuni au aceeaşi importanţă ? Conştientizarea această este fundamentală pentru a
acţiona ulterior în modul cel mai adecvat situaţiei date. Dacă nu vedem o recompensă reală sau un
beneficiu, poate demoraliza în confruntarea ce va urma. Şi din contra, dacă considerăm că relaţia sau
obiectivul merită să fie menţinute, vom găsi resurse pentru a ne aşeza la masa de negocieri. Modelul de
mai jos reprezintă cinci comportamente care se manifestă deseori în situații de conflict.

67
Observăm că strategia de colaborare ia cel mai mult în calcul ambele dimensiuni ce se referă la sarcină
şi la relaţie. Şi din contra, evitarea colaborării nu soluţionează nimic şi nu aduce beneficii. Între aceste
două comportamente se află compromisul care permite să fie găsit centrul perfect între sarcină şi relaţie.
Comportamentul bazat pe dominaţie neglijează relaţia în favoarea obiectivului, în timp ce concilierea ţine
cont doar de relaţie şi nu pune accentul pe rezultatul final al acesteia.

Atenţie. Cea mai bună opţiune în soluţionarea conflictelor ar fi colaborarea, dar şi compromisul, cu excepţia
cazurilor, când mizele şi analiza conflictului necesită o altă strategie.

În majoritatea cazurilor, evadarea sau agresiunea sunt reacţii fireşti. Atunci când frica este depăşită, este
bine să încercăm să privim conflictul drept o provocare, o problemă ce trebuie rezolvată, o oportunitate de
schimbare pozitivă, o energie de creativitate şi de angajament. În funcţie de caz, fiecare din abordările
enumerate poate fi adecvată. Totuşi, în majoritatea cazurilor, colaborarea reprezintă strategia cea mai
constructivă.

Tipuri de comportamente:

Dominaţie: ˚ Satisfacerea propriilor interese în detrimentul intereselor altora, lupta pentru putere.
Conflictul nu poate fi soluţionat dacă ambele părţi utilizează această strategie.
Aceasta sau
nimic. Consecinţe: Provoacă ranchiună şi dorinţă de răzbunare, distruge relaţii şi înjoseşte
alte persoane.

Evitare: ˚ Modalitate diplomatică pentru a evita discuţia, retragerea dintr-o situaţie

ameninţătoare.
Mă voi gândi la
aceasta mai Consecinţe: Risc de ruptură, deoarece nu se ţine cont de mizele importante.
târziu.

Conciliere: ˚ Scopul este de a ceda; tendinţa de a-şi sacrifica propriile interese în avantajul altora.

Eu accept tot ce Consecinţe: Favorizează o ambianţă armonioasă. Dar poate provoca persoanei care
doreşti. cedează şi sentimentul de insatisfacţie şi ciudă. Sau poate să apară ca un gest de
slăbiciune. Conflictul poate reapărea mai târziu.

Compromis: ˚ Căutarea unei soluţii care ar satisface ambele părţi; schimb de diferenţe, concesii
reciproce.
Să facem o
înţelegere. Consecinţe: Găsirea rapidă a „mijlocului de aur”. Compromisul este util când părţile
au o putere egală şi scopuri total diferite. Toţi vor avea de câştigat, dar şi de pierdut,
într-o măsură neînsemnată. Oferă, însă, soluţii puţin creative; provoacă relaţii de
piaţă.

68
 Colaborare: ˚ Dorinţa de a lucra cu partea opusă; căutarea de soluţii, când mizele sunt prea
Două minţi importante, pentru a accepta un compromis. Colaborarea este cea mai bună soluţie
judecă mai bine pentru toţi şi implică un înalt grad de antrenare.
decât una
singură. Consecinţe: Mai multă creativitate în soluţionarea problemelor; consolidează echipa
şi ameliorează relaţia. Consumă, însă, timp şi energie.

Negocierea:

Ştim că receptarea activă şi comunicarea nonviolentă presupune competenţe complexe. În acest aspect
tinerii au nevoie de modele pozitive din partea profesioniștilor şi de susţinere în gestionarea conflictelor.
Cele mai multe persoane sunt agresive sau pasive în situații personale (de exemplu la nivel de idei, planuri).
Când interacționăm unii cu alții și pentru ca să avem un comportament asertiv, este necesar să fie satisfăcute
într-o relație șase nevoi de bază (Jaques Salome):

1. Nevoia de a spune

Dacă simt nevoia să spun ceva, trebuie să o fac, altfel o voi face într-iun mod mascat.

2. Nevoia de a fi înțeles (auzit, ascultat)

Într-o relație suntem întotdeauna trei: eu, tu și relația dintre noi. În momentul în care spun ceva, important
este ca mesajul să ajungă la celălalt, și să nu fie denaturat.

3. Nevoia de a fi recunoscut

Să fiu recunoscut așa cum sunt, nu cum ar dori celălalt să fiu.

4. Nevoia de a fi valorizat

Am sentimentul că sunt apreciată și importantă pentru cei apropiați, prieteni, colegi, etc.

5. Nevoia de a influența

Când transmitem un mesaj cuiva, încercăm mai mult sau mai puțin conștient să îi schimbăm o opinie, o
credință, să „obținem ceva de la el”. Acest lucru se întâmpla în orice relație, dificultate intervine în situații
în care numai unul dintre parteneri influențează tot timpul, iar celălalt este influențat.

6. Nevoia de intimitate

Fiecare din noi avem „spațiul nostru secret”, acea parte din noi pe care nu o vom dezvălui total niciodată
și avem nevoie de un teritoriu personal.

Comportamentul agresiv constituie manifestarea unei necesităţi nesatisfăcute. Dacă unui tânăr îi lipseşte
atenţia, recunoştinţa sau afecţiunea, el va provoca mult mai uşor conflicte pentru a atrage atenţia, dar o va

69
face într-un mod negativ. În astfel de situații, observaţi situaţia, analizaţi contextul şi încercaţi să înţelegeţi
motivele acestui comportament, adresând întrebări într-un mod adaptat. Odată ce emoţiile şi necesităţile au
fost exprimate, este posibil să căutaţi în comun o soluţie pozitivă care ar conveni tuturor.

Etapele de negociere:

Aceste etape sunt valabile în cazul în care persoana este implicată nemijlocit într-un conflict sau dacă este
mediatorul unui conflict.

1. Crearea unor relaţii între cele două părţi. Găsirea aspectelor comune, chiar dacă acestea reprezintă
sursa conflictului. Căutarea unui aliat, nu a unui inamic.
2. Separarea persoanei de problemă. Nu persoana este problema, ci acţiunea sau comportamentul
acesteia. Separaţi, aşadar, faptele de emoţii.
3. Comunicarea respectuoasă. Respiraţi profund, schimbaţi-vă poziţia, aşezaţi-vă faţă în faţă, priviţi-
vă unul pe celălalt, expuneţi propriul mesaj, evitaţi judecata, evitaţi să faceţi presiuni, fiţi
responsabili de ceea ce simţiţi şi de ceea ce spuneţi etc.
4. Exprimarea emoţiilor. Examinaţi situaţia şi observaţi: Cum percepe fiecare problema? Ce simte
fiecare? Ce gânduri pot fi considerate drept gânduri de judecată? Ambele părţi îşi asumă
responsabilităţile? Ce temeri există? Ambele părţi manifestă rezistenţă, se justifică? Mesajele sunt
auzite şi acceptate reciproc? Cineva se simte agresat sau este în defensivă? De ce? Este posibilă
schimbarea opiniei unuia despre celălalt?
5. Identificarea necesitaţilor fiecăruia. Care sunt necesităţile reale şi profunde ale fiecăruia? Sunt ele
compatibile sau nu? De ce?
6. Căutarea unei soluţii pozitive. Elaboraţi o listă a tuturor soluţiilor posibile, introduceţi opţiuni noi,
creative sau neordinare. Înlăturaţi opţiunile inacceptabile pentru o parte sau alta şi negociaţi o
soluţie, care ar satisface ambele părţi: soluţia câştigător-câştigător.
7. Încheierea unui acord. Elaboraţi metodele de aplicare a soluţiei. Ajungeţi la un acord reciproc,
pentru a finaliza negocierea. După o anumită perioadă de timp, verificaţi validitatea soluţiei.
Încheiaţi relaţia sau continuaţi-o pe o notă pozitivă.

O ambianţă de securitate şi de încredere este primordială pentru procesul de negociere. Dacă există judecată
sau negativitate, este important să recunoaştem acest fapt (de exemplu: simt că judec sau simt că judecaţi
în acest moment.) şi să exprimăm acceptarea (de exemplu: văd că nu te simţi prea bine şi te înţeleg perfect.).
Dacă una dintre părţi nu se află pe poziţia de acceptare, cealaltă va rămâne în apărare. Putem considera
soluţionarea unui conflict drept o tranzacţie, o înţelegere reuşită şi respectuoasă, din care fiecare obţine
propriile avantaje. În contextul respectiv se vor evita presiunile, jocurile de putere sau manipulările.

Căutarea consensului în cadrul grupului este un moment foarte important Spre deosebire de votare, după
care rămâne o minoritate nemulţămită, consensul reprezintă o luare de decizie care respectă opinia
fiecăruia. Faptul că fiecare se simte auzit şi respectat contează cel mai mult. Luarea deciziei de către
întregul grup, care ar satisface interesele tuturor, are avantajul de a nu constrânge pe nimeni, dar acest
proces necesită timp şi flexibilitate.

70
Sugestie. „Serviţi peştele10 înainte de a se altera....şi profitaţi de plăcerea unui prânz în comun!” Ceea ce
ar însemna să contribuiţi fără tergiversare la soluţionarea unui conflict între tineri şi să discutaţi, fără a
vă intimida, cu persoana în relaţia cu care a intervenit o anumită tensiune.

Rețineți:
 Înainte de a pune în aplicare instrumente eficiente de soluţionare a conflictelor, este important
să analizăm propria istorie în situaţiile de conflict şi strategiile aplicate pentru soluţionarea lor.
De obicei, cea mai constructivă strategie se dovedeşte a fi colaborarea.
 O simplă problemă poate genera un conflict, dacă nu este soluţionată în timp util. Mai bine „să
servim peştele” imediat, pentru a descoperi la timp tensiunile sau neînţelegerile şi a le soluţiona
pozitiv.
 Este necesar totdeauna să separăm problema, care urmează să fie soluţionată de persoana care
a generat-o. De regulă, nu persoana reprezintă o problemă, ci comportamentul ei în anumite
situaţii.
 Soluţionarea unui conflict cere competenţe specifice de comunicare nonviolentă: descărcarea
emoţiilor, recunoaşterea nevoilor, valorilor şi intereselor fiecărei persoane aflate în conflict,
formularea cerinţelor cu scopul de a găsi soluţia optimă pentru ambele părţi.
 Prevenirea conflictelor între copii necesită aplicarea unui cadru securizat, cu reguli şi consecinţe
constructive.

3.5.4 Feedback – învățare prin participare

Noţiunea de feedback este fundamentală în cadrul metodei de învăţare prin participare. Feedback este un
termen anglofon, ce semnifică a hrăni înapoi , dezvăluind, astfel, un aspect fundamental pozitiv, care este
parte integrantă a proceselor de comunicare şi de învăţare. Traducerea acestui termen presupune şi alte
cuvinte, precum încredere, bunăvoinţă, ascultare, deschidere etc. Este, aşadar, un concept pozitiv în sine
şi, totuşi, majoritatea oamenilor asociază acest cuvânt cu ceva negativ, o judecată sau o critică. În funcţie
de nivelul de stimă pe care îl au despre ei înşişi, vor avea tendinţa să se închidă de teama unei provocări a
identităţii lor, în timp ce feedbackurile vizează, în mod esenţial, o revizuire a comportamentelor.
Rezistenţele şi mecanismele de apărare sunt foarte frecvente la acela care primeşte un feedback, în timp ce
riscurile de interpretare şi teama de confruntare sunt dificultăţi pentru acela care prezintă un feedback.

Mecanisme de apărare:

Mecanismele de apărare se pun în funcţiune, pentru a proteja persoana contra vorbelor celuilalt (feedback
sau altceva), care ar fi percepute ca nişte atacuri externe, ameninţând organizarea sa mentală. Se manifestă,
în principiu, ca nişte antiviruşi care, de îndată ce se produce anxietatea şi teama, protejează stima de sine a
individului. Mecanismele de apărare sunt mult mai active la o persoană care, prin istoria proprie, este puţin
încrezătoare, are o identitate fragilă şi o puternică nevoie de valorificare şi de recunoştinţă. Dacă feedbackul
se îndreaptă spre interpretare mai mult decât spre observare, spre judecată mai mult decât spre bunăvoinţă,
unele mecanisme de apărare se vor pune, cu siguranţă, în funcţiune. Astfel, ele vor împiedica deschiderea
şi evoluţia persoanei.

10
După George Kohlrieser, Négociations sensibles, 2007 (Negocieri sensibile, 2007)

71
Rezistenţe:

Dacă, în pofida feedback-ului, persistă acelaşi comportament, singurul lucru ce rămâne de făcut este
continuarea confruntării persoanei cu propriul comportament. E bine, însă, să amintim faptul că nimeni nu
poate fi forţat să se schimbe. Presiunea poate, din contra, să îl facă pe cineva să afişeze o conformare
cerinţelor, antrenând, concomitent, sentimente de mânie şi de ranchiună. În realitate, doar încrederea,
adevărul, securitatea şi bunăvoinţa, constituie cadrul necesar pentru a determina schimbarea.

Interpretări:

Procesul de feedback trebuie să se focalizeze pe comportamente, adică ceea ce se vede în mod obiectiv, şi
nu pe intenţiile cuiva, pe care nu le putem vedea şi pe care doar le presupunem. Interpretarea pură a
acţiunilor poate constitui o capcană, deoarece adeseori comportamentele se percep ca fiind rău
intenţionate, deşi nu este cazul (Ea a reacționat agresiv, pentru că nu-l acceptă pe tânăr sau El nu surâde
niciodată, deoarece vrea să fie perceput ca un om cu autoritate.). Interpretările sunt adeseori legate de
proiecţii ale propriei istorii asupra altuia. Nu este întotdeauna uşor să se facă distincţie între ceea ce ne
aparţine şi ceea ce aparţine, într-adevăr, aceluia căruia îi dăm feedbackul. Până unde ceea ce punem pe
seama altuia, ne priveşte doar pe noi înşine. Trebuie, aşadar, să fim conştienţi că o parte importantă a
feedbackului îşi are originea în sentimentele şi istoria emiţătorului (proiecţie). De aceea, o bună cunoaştere
poate să ajute la păstrarea distanţei şi la recunoaşterea propriei contribuţii la feedbackul dat.

A şti să dai un feedback constituie o competenţă foarte importantă în formarea şi în practica profesională,
care are ca obiectiv să ajute persoana care învaţă să-şi ajusteze unele comportamente şi atitudini datorită
unor remarci constructive. A primi un feedback presupune o postură specială de deschidere, de
disponibilitate, pentru a se reorganiza şi a progresa. Feedbackul permite, pe de o parte, să înţelegem cum
ne percep ceilalţi şi, astfel, să ne cunoaştem mai bine pe noi înşine, pentru a evolua. Pe de altă parte, permite
să spunem altora cum îi percepem, pentru a-i ajuta să se cunoască mai bine şi a progresa. Ne formăm şi
prin intermediul celorlalţi, de aceea avem nevoie de feedbackurile lor, deoarece, în general, nu este simplu
să fii obiectiv în legătură cu propriile comportamente.

Modalitatea, locul şi momentul ales pentru a da un feedback sunt primordiale şi necesită punerea în
aplicare a unui ritual de feedback, fie în timpul formării, fie în timpul coachingurilor pe teren. Persoana
responsabilă trebuie să instaureze un cadru şi nişte reguli de comunicare clare (ordinea luării de cuvânt,
modalitatea de a spune ceva, cuvintele utilizate referitor la principiile de comunicare nonviolentă:
exprimarea la persoana I - Eu, nonjudecare etc.), pentru a garanta o atmosferă propice receptivităţii
fiecăruia. Feedbackul trebuie să fie descriptiv, specific, fondat pe exemple concrete, dat în doze mici şi la
momentul potrivit. Dacă presupune judecăţi, dacă este vag, dacă răneşte sau este prea încărcat, va declanşa
imediat reacţii de apărare şi de justificare la cel care îl primeşte, ceea ce reprezintă reversul efectului
scontat. Un feedback poate deveni, aşadar, distructiv, dacă nu este mânuit cu prudenţă şi cu bunăvoinţă.

Instrument de cunoaştere a sinelui şi a celorlalţi. Fereastra Johari

Dezvoltat de psihologii americani Joseph Luft şi Harry Ingham, Fereastra Johari este un instrument care
demonstrează utilitatea feedbackului în grupuri. El se compune din patru arii sau cadrane, care
simbolizează comportamentele, emoţiile, senzaţiile şi sentimentele unui individ, când se află în relaţie cu
altul.

72
Fereastra Johari permite :
 a-i cunoaşte pe ceilalţi: observându-i, stimulându-i, oferindu-le încredere, pentru ca ei să se
descopere şi să-şi deschidă propria arie ascunsă;
 a se cunoaşte pe sine mai bine: a-şi descoperi aria oarbă şi aria necunoscută, ascultându-i pe ceilalţi,
observându-i, solicitând feedbackuri, acceptând critici şi sfaturi;
 a-i ajuta pe ceilalţi să se cunoască: observând şi dându-le feedbackuri constructive.

 Aria deschisă conţine ceea ce cunosc despre mine însumi şi ceea ce şi grupul cunoaşte (Ştiu că
sunt o persoană care are umor. Şi grupul ştie aceasta.). Ea este caracterizată prin schimburi de
informaţii libere şi deschise, despre mine însumi şi despre ceilalţi. Acest comportament este public
şi disponibil pentru toţi. Aria deschisă creşte, în general, în dimensiune, pe măsură ce nivelul de
încredere creşte printre membrii grupului.
 Aria oarbă conţine informaţii pe care nu le cunosc despre mine însumi, dar pe care grupul le poate
şti (Anturajul meu m-a învăţat şi m-a făcut să înţeleg că, într-o conversaţie, nu eram atent la ceea
ce spuneau ceilalţi. Eu, însă, nu îmi dădeam seama de aceasta.) Într-un grup, nu sunt conştient de
informaţiile pe care le dau, prin comportamentul meu nonverbal, modalitatea mea de a spune
lucrurile sau stilul meu în relaţia cu celălalt. În cadrul acestui cadran, feedbackurile celorlalţi sunt
utile, pentru a mă ajuta să descopăr mai multe lucruri şi să mă cunosc mai bine.
 Aria ascunsă conţine informaţiile pe care le cunosc despre mine însumi, dar pe care grupul nu le
ştie (În fond, sunt un solitar, dar nu o afişez. Grupul nu ştie acest lucru.). Eu reţin informaţia,
deoarece îmi este, probabil, teamă că, dacă grupul cunoaşte sentimentele şi opiniile mele veritabile,
ar putea să mă atace, să mă respingă sau să mă rănească. Înainte de a mă expune celorlalţi, trebuie
să simt că ei sunt un suport şi că nu mă vor judeca atunci când îmi voi dezvălui emoţiile şi gândurile.
Experienţele şi activităţile ne oferă ocazia să ne dezvăluim mai autentic, uneori chiar în mod
inconştient. Există, însă, o parte tainică a sufletului, care nu are nevoie să fie descoperită, cu
excepţia cazului, în care unele informaţii ascunse prejudiciază buna dinamică a grupului.

73
  Aria necunoscută conţine lucruri, pe care nici eu însumi, nici grupul nu le ştie despre mine (Eu nu
ştiu cum aş reacţiona în faţa morţii. Ceilalţi cu atât mai puţin ştiu aceasta.). Această arie necunoscută
reprezintă dinamici interpersonale, amintiri din frageda copilărie, potenţialităţi latente şi resurse
ignorate. Limitele interne ale acestui cadran se modifică în funcţie de numărul feedbackurilor cerute
şi primite. Unele exerciţii structurate, jocuri sau activităţi creative permit să se facă descoperiri
despre sine, datorită propriei sale explorări şi datorită observărilor făcute de ceilalţi. Dar este
imposibil să se ştie tot despre sine, o parte va rămâne mereu total necunoscută.

Cadranele ferestrei sunt interdependente. Informaţiile furnizate de feedbackul pe care îl dăm şi de cel pe
care îl primim de la ceilalţi le fac să evolueze. Zona deschisă reprezintă bogăţia comunicării cu ceilalţi.
Atunci când o persoană se încadrează într-un grup, rămâne într-o oarecare măsură inhibată. Zona sa
deschisă este redusă. Pe măsură ce inhibiţiile dispar, această zonă se dezvoltă, iar grupul descoperă treptat
persoana respectivă. Cu cât zona deschisă se măreşte, cu atât mai bună este integrarea persoanei în grupul
dat. Scopul solicitării de feedbackuri este de a se dezvălui celorlalţi. A da feedbackuri înseamnă a mări
zona deschisă în detrimentul celorlalte trei zone.

Este posibil să-ţi autoevaluezi propria ta fereastră, punându-ţi întrebările următoare :

 Ce evit sau nu doresc să ştiu?
 Vreau să ştiu cum mă văd ceilalţi?
 Evit să-mi exprim părerea despre ceilalţi sau despre grup ?
 Vorbesc mult şi cu plăcere?
 Ştiu şi ceilalţi unde mă situez şi ce gândesc?
 Mă dezvălui celorlalţi? Pot spune impresiile mele despre ceilalţi?

Rețineți:
 Feedbackul este un proces bilateral, care permite a da şi a primi o informaţie asupra unui anumit
comportament sau a unei acţiuni. Acesta poate fi, de asemenea, solicitat şi de persoana care
doreşte să se schimbe. Este un instrument principal pentru a conştientiza necesitatea de
modificare a comportamentelor.
 Instrumentul fereastra Johari prezintă zonele posibile de comunicare în grup: deschisă
(cunoscută de mine şi de ceilalţi), oarbă (necunoscută de mine, dar ascunsă şi celorlalţi), ascunsă
(cunoscută de mine, dar necunoscută de ceilalţi) sau necunoscută (necunoscută de mine, dar şi
de ceilalţi).
 Acţiunea de a da şi a primi feedbackuri cere multă experienţă, deschidere a spiritului şi
afecţiune, deoarece modalitatea de a realiza un feedback poate fie să activeze mecanisme de
apărare (justificare, negare, umor etc.), care blochează posibilitatea de a auzi şi de a schimba
(feedback mai puţin constructiv); fie să dea încredere şi dorinţă de deschidere la schimbări
(feedback constructiv).
 Un feedback eficient şi constructiv va fi descriptiv, specific, dat în doze mici şi la momentul
potrivit. Şi invers, un feedback mai puţin constructiv este, în general, prea încărcat, critic şi
conţine prejudecăţi.
 Feedbackul, sau vorbirea, expunerea ritualică, ajută copiii să-şi exprime emoţiile, bucuriile sau
regretele în legătură cu o activitate, un grup sau o persoană. Astfel, ei pot lua atitudine şi pot
propune alte reguli sau modalităţi de joc. Această metodă permite promovarea participării
copiilor în mod activ şi personal la jocuri şi activităţi.

74
Bibliografie

1. Codul de Procedură Penală;

2. Codul Penal al Republicii Moldova;
3. LEGE Nr. 140 din 14.06.2013 privind protecţia specială a copiilor aflaţi în situaţie de risc şi a
copiilor separaţi de părinţi
4. Legea nr. 320 din 27.12.2012 cu privire la activitatea poliţiei şi statutul poliţistului;
5. Legea nr. 45 din 01.03.2007, privind combaterea violenţei în familie;
6. Hotărîrea de Guver Nr. 143 din 12.02.2018 pentru aprobarea Instrucțiunii cu privire la
mecanismul de cooperare intersectorială pentru prevenirea primară a riscurilor privind bunăstarea
copilului
7. Hotărîrea Guvernului nr. 270 din 08.04.2014, cu privire la aprobarea mecanismului intersectorial
de cooperare pentru identificarea, evaluarea, referirea, asistenţa şi monitorizarea copiilor victime
şi potenţiale victime ale violenţei, neglijării, exploatării şi traficului;
8. Ordin nr. 155 din 24.02.2012 cu privire la aprobarea Instructiunii privind interventia institutiilor
medicale in cazurile de violenta in familie
9. Ordinul interministerial al MS/MAI nr. 372/388, din 03.11.2009, cu privire la îmbunătăţirea
măsurii conlucrării între organele ocrotirii sănătăţii şi afacerilor interne, precum
10. Ordinul MAI nr. 254 din 03.09.2014, cu privire la aprobarea Regulamentului de organizare şi
funcţionare al Direcţiei generale securitate publică a Inspectoratului General al Poliţiei;
11. Ordinul MAI nr. 275 din 14.08.2012, Cu privire la aprobarea Instrucţiunii metodice privind
intervenţia organelor afacerilor interne în prevenirea şi combaterea cazurilor de violenţă în
familie;
12. Ordinul Ministerul Educaţiei nr. 77 din 22.02.2013 „Cu privirе la Proсеdura dе organizarе
instituţională şi dе intervеnţiе a luсrătorilor instituţiilor dе invăţămint în сazurilе dе abuz,
nеglijare, ехploatarе, trafiс al сopilului”,
13. Ordinul Ministerul Educaţiei nr. 858 din 23.08.2013 a fost aprobată Metodologia de aplicare a
Procedurii de organizare instituţională şi de intervenţie a lucrătorilor instituţiilor de învăţămînt în
cazurile de abuz, neglijare, exploatare, trafic al copilului.
14. Ordinul Ministerului Afacerilor Interne nr. 79 din 28.04.2015 ”Cu privire la aprobarea
Instrucțiunilor metodice privind intervenția Poliției în identificarea, evaluarea, referirea, asistența
și monitorizarea cazurilor de violență, neglijare, exploatare și trafic al copilului”.
15. Ordinul Ministerului Sănătății nr. 445 din 09.06.2015 ”Cu privire la aprobarea Instrucțiunii
metodice privind intervenția instituțiilor medicale în identificarea, evaluarea, referirea, asistența și
monitorizarea cazurilor de violență, neglijare, exploatare și trafic al copilului”.
16. Ordinul MMPSF nr. 71 din 03.10.2008, Managementul de caz, Ghidul asistentului social
17. Ordinul MMPSF nr. 96 din 08.05.2016 Managementul de Caz. Ghid de suport pentru aplicare în
practică, aprobat prin.

75
18. Ordinul MMPSF, ME, MS și MAI nr. 153/1043/1042/293 din 08.10.2014 ”Cu privire la
aprobarea Fișei de sesizare a cazului suspect de violență, neglijare, exploatare și trafic al
copilului”.
19. Regulamentul Ministerului Sănătăţii nr. 199 din 27.06.2003, de apreciere medico-legală a
gravităţii vătămării corporale, precum şi alte cu caracter normativ şi metodic ale Centrului de
Medicină Legală.
20. Regulamentului de organizare şi funcţionare al Direcţiei generale securitate publică a
Inspectoratului General al Poliţiei;
21. Dispoziţia IGP/MAI nr. 34/4-231 din 12.02.2014, cu privire la aprobarea Instrucţiunilor ce
vizează implementarea noului concept de activitate în domeniul prevenirii delicvenţei în rândul
copiilor şi victimizării acestora a Biroului siguranţă copii din cadrul subdiviziunilor teritoriale ale
Poliţiei;
22. http://e-copil.md/dowload/file.php?file=46

76