INERTIA

Inerţia ne spune următorul lucru despre universul nostru: dacă asupra

unui obiect nu se acţionează în niciun fel, deci nu se aplică vreo forţă
asupra lui, atunci starea de mişcarea a corpului va rămâne neschimbată,
fie că el se mişcă, fie că el este static. Dacă va fi în mişcare, fără inter-
ferenţe, va continua să se mişte cu aceeaşi viteză şi în aceeaşi direcţie
pentru totdeauna. Dacă va fi în stare de repaus, va rămâne astfel, de
asemenea, pentru toată perioada în care nu se acţionează asupra lui.

Experimentăm zilnic inerţia (de exemplu, atunci când ne lovim de cala-

tori într-un autobuz aglomerat, la o frână bruscă a şoferului) , pentru că
în jurul nostru corpurile nu işi păstreaza nealterată starea de mişcare.
Dacă aruncăm o piatră spre un geam, trebuie să ne ajustăm lovitura
astfel încât să luăm în calcul faptul că până să lovească geamul, traiec-
toria pietrei va suferi modificări sub influenţa, pe de o parte, a forţei de
gravitaţie, care va atrage piatra către în jos, iar pe de altă parte a rezis-
tenţei opuse de moleculele de aer pe care piatra în zbor le va lovi. Alt-
fel, piatra s-ar duce la foarte mare distanta, fără a-și încetini vreodată
mișcarea.

Galileo Galilei, în 1640, a formulat principiul inerţiei, care a fost pre-

luat şi reformulat de Newton în cadrul primei legi a mişcării.

Galileo a observat că pe baza principiului inerţiei este imposibil de spus

dacă un corp este în mişcare ori este în repaus, atâta timp cât nu ne ra-
portăm la ceva. Dacă, de exemplu, suntem aşezaţi pe o banchetă la
geam într-un tren şi nu putem vedea în faţa noastră nimic altceva decât
trenul de pe linia vecină care nu se mişcă deloc în comparaţie cu al nos-
tru, atâta timp cât nu putem ne raporta la copacii, casele din jur etc, nu
putem spune dacă suntem în mişcare ori în stare de repaus.

Mişcarea şi repausul nu au sens decât raportate la ceva.

CONCLUZIILE EXPERIMENTELOR LUI GALILEO

O bila grea este suspendata de un fir subtire de ata. In partea de jos a

corpului este prins un fir de ata de aceeasi grosime, de care se trage
din ce in ce mai tare . la un moment dat, ata de sus se rupe. Suspen-
dand corpul din nou cu fire identice si tragand brusc firul de dedesupt se
constata ca acesta se rupe

In acest exemplu se pune in evidenta o proprietate comuna

tutror corpurilor din univers, inertia, care se defineste ca fiind tendinta
corpurilor de a-si mentine starea de repaus relativ sau de miscare rec-
tilinie uniforma.
In cazul cand asupra unui corp se manifesta actiunea altor cor-
puri, acesta poate fi scos din pozitia de repaus sau de miscare rectilinie
si uniforma.

Un obiect care sta in repaus tinde sa stea in repaus.

Un obiect in miscare tinde sa-si continue starea de miscare cu o viteza
constanta in linie dreapta.
MISCAREA RECTILINIE UNIFORMA:

Se numeste miscare rectilinie uniforma, miscarea punctului material pe o

traiectorie rectilinie cu viteza constanta.

vx = ∆x/∆t = x(t0)/t-t0

unde : - x(t) este coordonata mediului la momentul t s[x]SI = m;

- x(t0) este coordonata mediului la momentul initial t 0;

- vx este proiectia pe axa Ox a vitezei mobilului [vx]SI = m/s deoarecee

este constanta, viteza momentana coincide cu cea medie.
MISCAREA RECTILINIE UNIFORM VARIATA:

Se numest miscare rectilinie uniform variata este miscare punctului ma-

terial pe o traiectorie rectilinie cu acceleratie constanta. Un punct mate-
rial in miscare rectilinie unniform variata.

Legea vitezei in miscare rectilinie uniform accelerata:

vx(t) = vax + ax ∙ (t-t0)

OBSERVATII:

1) Legea vitezei arata ca, in miscarea rectilinie uniform variata viteza

punctului material este functia liniara de timp.

2) Miscarea rectilinie uniform variata este numita accelerata atunci

cand modulul vitezei creste in timp si franata atunci cand modulul vitezei
se micsoreaza in timp.

3) Din legea vitezei se vede ca atunci cand acceleratia a are acelasi

sens cu viteza initiala v0, miscarea este accelerata deoarecee viteza
punctului material creste in timp (in modul); atunci cand acceleratia a si
viteza punctului material scade in timp.