Cinematica punctului material

Definiţie: Cinematica este partea din mecanică în care se studiază

mişcarea corpurilor fără a ne interesa natura lor, masa, cauzele şi efectele
mişcării. In cinematică se stabilesc formulele matematice care exprimă poziţia,
viteza şi acceleraţia corpurilor aflate în mişcare, în orice moment de timp.

Mişcarea şi repausul
Definiţie: Spunem că un corp este mobil, adică se află în mişcare, dacă el
îşi schimbă, în timp poziţia faţă de alte corpuri considerate „fixe”.
Definiţie: Spunem că un corp se află în repaus dacă nu se schimbă în timp
poziţia lui faţă de alte corpuri considerate „fixe”.
Nu se poate vorbi despre repaus absolut ci numai despre repaus relativ –
faţă de un sistem de referinţă. Mişcarea mecanică şi repausul sunt relative
deoarece în natură nu putem găsi corpuri fixe; mişcarea mecanică şi repausul se
raportează la corpuri presupuse fixe, dar care în realitate se mişcă şi ele faţă de
alte corpuri.

Vectorul viteză
Viteza medie Definiţie: Se numeşte viteza medie a punctului material în
intervalul de timp t = t2 – t1 raportul dintre deplasarea şi intervalul de timp
corespunzător.

Viteza este o mărime vectorială care are aceeaşi orientare ca şi deplasarea.

Viteza instantanee Definiţie: Viteza instantanee este limita spre care
tinde viteza medie când intervalul de timp tinde la zero.
Vectorul acceleraţie
Acceleraţia medie
Definiţie: Se numeşte acceleraţia medie a punctului material în intervalul de
timp t = t2 – t1 raportul dintre variaţia vitezei şi intervalul de timp
corespunzător
Accelerația este şi ea o mărime vectorială. Orientarea ei nu coincide cu
orientarea vitezei sau a deplasării.

Acceleraţia instantanee
Definiţie: Acceleraţia instantanee este limita spre care tinde acceleraţia medie
când intervalul de timp tinde la zero.

Mișcarea rectilinie uniformă

Se numeste miscare rectilinie uniforma, miscarea punctului material pe o

traiectorie rectilinie cu viteza constanta.
Mişcarea rectilinie uniformă este mişcarea care descrie deplasări egale în
orice intervale de timp egale.

Un punct material in miscare rectilinie uniforma alegem axa Ox a

sistemului de coordonate de-a lungul traiectoriei.
In acest caz, vectorii de pozitie ai punctului material si viteza acestuia au
componente nenule pe axa ox. Astfel din relatia de definitie a vitezei medii este:
vx = ∆x/∆t = x(t0)/t-t0
unde : - x(t) este coordonata mediului la momentul ts[x]SI = m;
- x(t0) este coordonata mediului la momentul initial t0;
- vx este proiectia pe axa Ox a vitezei mobilului [v x]SI = m/s deoarecee este
constanta, viteza momentana coincide cu cea medie.
Din expresia vitezei obtinem pentru deplasarea x(t) – x(t0) relatia:
x(t) – x(t0) = vx ∙ (t-t0)
Atunci legea de miscare a miscari rectilinii uniforma este:
x(t) = x0 + vx ∙ (t-t0)
unde:
- x0 = x(t0) este coordonata punctului material la momentul initial t 0;
- vx este proiectia vitezei v pe axa Ox[v] SI = m/s; ea este pozitiva sau
negativa (deci se ia cu semnul +, respectiv -) dupa cum sensul lui v
coincide sau nu cu sensul axei Ox.

Mișcarea rectilinie uniform variată

Se numeste miscare rectilinie uniform variata este miscare punctului

material pe o traiectorie rectilinie cu acceleratie constanta.
Un punct material in miscare rectilinie unniform variata. Alegem axa Ox a
sistemului de coordonate de-a lungul traiectoriei. In acest caz vectorul de pozitie
al punctului material, viteza sa si acceleratia au proiectii nenule numai pe axa
Ox. Atunci, din relatia de definitie a acceleratiei medii se obtine:
ax = vx(t) – vx(t0)/t-t0
unde:
- vx(t) este proiectia pe axa Ox a vitezei punctului material la momentul t s[vx]SI =
m/s;
- vx(t0) este proiectia pe axa Ox a vitezei punctului material la momentul initial
t 0;
- ax este proiectia pe axa ox a acceleratiei punctului material [a x]SI = m/s2;
Din expresia acceleratiei obtinem:
vx(t) – vx(t0) = ax ∙ (t-t0)
de unde gasim legea vitezei in miscare rectilinie uniform accelerata:
vx(t) = vax + ax ∙ (t-t0)
unde:
- vax = vx(t0) este proiectia pe axa Ox a vitezei initiale v 0 a punctului
material; ea este pozitiva sau negativa (deci v ax = +v0 respectiv, vax = -
v0) dupa cum sensul lui v0 coincide sau nu cu sensul axei Ox;
- ax este proiectia pe axa Ox a acceleratiei a a punctului material; ea este
pozitiva sau negativa (deci ax = +a, respectiv ax = -a) dupa cum sensul
vectorului acceleratiei a coincide sau nu cu sensul axei Ox.

OBSERVAȚII:
1) Legea vitezei arata ca, in miscarea rectilinie uniform variata viteza
punctului material este functia liniara de timp.
2) Miscarea rectilinie uniform variata este numita accelerata atunci cand
modulul vitezei creste in timp si franata atunci cand modulul vitezeise
micsoreaza in timp.
3) Din legea vitezei se vede ca atunci cand acceleratia a are acelasi sens cu
viteza initiala v0, miscarea este accelerata deoarecee viteza punctului
 material creste in timp (in modul); atunci cand acceleratia a si viteza
punctului material scade in timp.

În miscarea rectilinie uniform variata viteza este, conform legii vitezei, o

functie liniara de timp. Atunci conform regulii precedente, viteza medie in
intervalul de timp (t0∙ t) este data de relatia:
vmx = vax + vx(t)/2
Folosind aceasta expresie a vitezei medii vxm in relatia x(t) = x 0 + vmx ∙ (t
– t0) dedusa mai sus se gaseste legea de miscare pentru miscarea rectilinie
uniform variata:
x(t) = x0 + v0x ∙ (t – t0) + ½ ∙ ax ∙ (t-t0)2
Folosim aceasta relatie pentru a inlocui diferenta t∙t 0 in legea de miscare
vx = v0x2 + 2ax ∙ (x-x0).
2

Mișcarea circulară uniformă

Se numește miscare circulara acea miscare a punctului material in care

traiectoria este un cerc.
Se numeste miscare circulara uniforma acea miscare circulara a punctului
material in care viteza modulului este constanta in modul.

OBSERVAȚII:
1) Vectorul viteza fiind mereu tangent la traiectorie, isi schimba permanent
directia desi ramane constant in modul.
2) Vectorul de pozitie al punctului material, dus in centrul cercului
traiectorie la punctul material, se numeste raza vectoare a punctului
material.
3) Miscarea circulara uniforma este o miscare periodica, deoarecee ea se
repeta identic, dupa parcurgerea intregului cerc traiectorie, la intervale de
timp egale.
Se numeste perioada a miscari circulare uniforme intervalul de timp T in
care punctul material circumferinta cercului traiectorie.
Se numeste frecventa de rotatie marimea fizica scalara v definita de relatia:
v = N/∆t.
Principii în mecanica newtoniană

Principiul inerţiei - Principiul I

Enunţ: Orice corp îşi păstrează starea de repaus sau de mişcare rectilinie
uniformă, atâta timp cât asupra sa nu acţionează alte corpuri care să-i modifice
starea mecanică în care el se află.
Inerţia este proprietatea oricărui corp de a-şi menţine starea de repaus sau
de mişcare rectilinie uniformă în absenţa acţiunilor exterioare sau de a se opune
(reacţiona) la orice acţiune exterioară care caută să-i schimbe starea mecanică în
care el se află.
Masa este mărimea fizică scalară care caracterizează cantitativ inerţia
corpurilor, fiind proporţională cu cantitatea de substanţă conţinută în corp. Masa
este deci, o măsură a inerţiei corpurilor.

Principiul fundamental – Principiul al II-lea

Corpurile acţionează unele asupra altora. Spunem că ele interacţionează.
Forţa este o mărime fizică vectorială ce caracterizează interacţiunea dintre
corpuri. Enunţ: Acceleraţia imprimată de către o forţă unui corp are direcţia şi
sensul forţei aplicate, fiind direct proporţională cu forţa şi invers proporţională
cu masa corpului

Principiul acţiunii şi reacţiunii – Principiul al III-lea

Enunţ: Dacă un corp acţionează asupra unui alt corp cu o forţă numită
acţiune, atunci şi cel de-al doilea corp va acţiona asupra primului corp cu o forţă
egală în modul şi opusă ca sens, numită reacţiune.

Observaţii:
- cele două forţe (acţiunea şi reacţiunea) se aplică (exercită) simultan;
- cele două forţe acţionează pe aceeaşi direcţie;
- cele două forţe se aplică la corpuri diferite, de mase diferite, şi de aceea
efectele lor sunt diferite;
- principiul al III-lea se aplică atât la contactul direct dintre corpuri cât şi în
cazul interacţiunii prin intermediul unui câmp (ex: gravitaţional).
Legi în mecanica newtoniană
Tipuri de forţe
Greutatea
Greutatea unui corp este forţa de atracţie exercitată de către Pământ
asupra corpului.
Punctul de aplicaţie al greutăţii este în centrul corpului şi se numeşte
centru de greutate.
Greutatea este orientată vertical în jos şi are direcţia razei terestre dusă
până în punctul în care se află corpul.
Greutatea se manifestă indiferent de starea mecanică în care se află corpul
(repaus sau mişcare).

Forţa de frecare
Forţa de frecare este forţa care acţionează între corp şi suprafaţa de
contact pe care el se deplasează şi se opune mişcării fiind orientată în sens opus
vitezei corpului.

Chiar înainte de a începe alunecarea apar forţe de frecare între solide,

numite forţe de frecare statică sau de aderenţă. Forţele de frecare la alunecare
sunt mai mari sau egale decât forţele de frecare statică, iar forţele de frecare la
rostogolire sunt mai mici decât forţele de frecare la alunecare.

Legile frecării
1. Forţa de frecare la alunecare nu depinde de mărimea suprafeţei de contact
dintre corpuri ci doar de natura acestora şi de gradul lor de prelucrare (şlefuire).
2. Forţa de frecare la alunecare este proporţională cu forţa de apăsare normală
exercitată pe suprafaţa de contact.
Forţa elastică

Forţa elastică este forţa care apare în corpurile deformate, fiind direct
proporţională cu valoarea deformaţiei şi orientată în sens opus creşterii
deformaţiei.

Forța de tensiune în fire

Tensiunea din fir este forţa care întinde firul. Ea apare în fir atunci când se
acţionează cu o forţă asupra lui sau se suspendă un corp de acesta.
Tensiunea din fir se poate măsura tăind firul şi intercalând un
dinamometru. Nu există o formulă de calcul pentru tensiune. Aceasta se
determină diferit, ţinând cont de toate forţele care acţionează în sistem.
Tensiunea din fir se introduce întotdeauna pereche, cu punctele de
aplicaţie la capetele firului, egale în modul şi de sens contrar.
Legea atracției universale

Legea atracției universale, enunțată de Isaac Newton, este o lege a

mecanicii clasice. Enunțul său este următorul:
Două corpuri punctiforme de masă m1 și m2 se atrag reciproc printr-o
forță direct proporțională cu produsul maselor corpurilor și invers proporțională
cu pătratul distanței dintre ele, orientată pe direcția dreptei ce unește centrele de
greutate ale celor două corpuri.
(Corpurile sunt considerate punctiforme față de distanța dintre ele).

F este magnitudinea forței gravitaționale dintre cele două corpuri

punctiforme,
G este un coeficient de proporționalitate numit constanta atracției
universale,
m1 este masa primului corp,
m2 este masa celui de al II-lea corp,
r este distanța dintre cele două corpuri.