Mișcarea

Corpurilor
Coceangă Cristian
Clasa a IX a E
Fenomenul mișcării corpurilor
în fizică
În fizică, mișcarea este acel fenomen în care un obiect își schimbă poziția în timp. Mișcarea este calculată sau descrisă
în termeni de distanță, viteză, deplasare, accelerație, viteză și timp. Mișcarea unui corp este observată prin atașarea
unui sistem de referință unor axe de referință și prin măsurarea modificării poziției corpului în raport cu acest sistem
de referință și a modificării în timp.

Atunci când un obiect nu-și schimbă poziția în raport cu un anumit cadru de referință, se spune că acel obiect este în
repaus, nemișcat, fix sau în poziție invariabilă în timp în raport cu mediul înconjurător. Mișcarea este prezentă
pretutindeni, în diferite sisteme fizice: cum ar fi particulele de materie, câmpurile de materie, corpurile, radiațiile,
câmpurile de radiații, particulele de radiații, elementele de curbură și spațiul-timp.
Legile mișcării
În fizică, două categorii de legi mecanice înrudite descriu mișcarea corpurilor solide. Legea
mecanică a lui Newton descrie mișcările tuturor obiectelor de mari dimensiuni și familiare
din univers (cum ar fi mașinile, proiectilele, planetele, celulele și oamenii). Pe de altă parte,
fizica cuantică descrie mișcarea obiectelor atomice și subatomice foarte mici. Împreună,
Newton și Euler au elaborat trei legi ale mecanicii clasice:

Prima lege - Într-un sistem de coordonate inerțiale, un obiect fie rămâne în repaus, fie
continuă să se deplaseze cu o viteză continuă, dacă nu este supus acțiunii unei forțe utile.

A doua lege - Într-un sistem de coordonate inerțiale, rezultanta forțelor F asupra unui obiect
este corespunzătoare masei m obiectului respectiv înmulțită cu accelerația a obiectului: F =
ma.

Dacă rezultanta forței F care acționează asupra unui corp sau a unui obiect nu este egală cu
zero, corpul va avea o accelerație a care se află în aceeași direcție ca și rezultanta.

A treia lege - Când un corp A, exercită o forță asupra unui al doilea corp B, atunci al doilea
corp B exercită simultan o forță de aceeași mărime, dar de sens opus asupra primului corp A.
 Mecanica clasică
Mecanica clasică ne oferă modalitatea de a descrie mișcarea obiectelor mari, cum
ar fi proiectilele, piesele de mașini, dar și obiectele astronomice, cum ar fi navele
spațiale, planetele, stelele și galaxiile. Ea produce rezultate foarte precise în aceste
domenii și este una dintre cele mai vechi și mai mari din știință, inginerie și
tehnologie. Mecanica newtoniană a susținut în mod fundamental legile de mișcare
ale lui Newton. Aceste legi descriu legătura dintre forțele care acționează asupra
unui corp și, prin urmare, mișcarea acelui corp.
Mecanica
cuantică
Mecanica cuantică poate fi un set de principii care
descriu realitatea fizică la nivelul atomic al materiei
(molecule și atomi) și, prin urmare, al particulelor
subatomice (electroni, protoni, neutroni și chiar
particule elementare mai mici, cum ar fi quarcii).
Aceste descrieri includ comportamentul simultan de
tip undă și particulă atât a materiei, cât și a energiei de
radiație, așa cum este descris în cadrul dualității undă-
particulă.
 Tipuri de mișcări
1. Mișcare liniară - Această mișcare are loc pe o traiectorie liniară dreaptă, iar deplasarea sa este strict echivalentă cu traiectoria sa.

2. Mișcarea reciprocă

3. Mișcarea circulară (de exemplu, orbitele planetelor).

4. Mișcarea periodică simplă - (de exemplu, cea a unui pendul).

5. Mișcarea browniană (de exemplu, mișcarea aleatorie a particulelor).

6. Mișcarea de rotație - o mișcare a câtorva puncte fixe. (de exemplu, roata Ferris).

7. Mișcarea curbilinie - se definește prin faptul că mișcarea de-a lungul unei traiectorii curbe ce va fi plană sau în trei dimensiuni.

8. Mișcarea de rotație - (precum roata unei mașini).

9. Oscilatorie - (se balansează dintr-o parte în alta).

10. Mișcări simultane - Atunci când două sau mai multe mișcări enumerate mai sus acționează simultan.

11. Mișcare de vibrație