Sunteți pe pagina 1din 28

MODELAREA I SIMULAREA

SISTEMELOR BIOMECANICE
1. DEFINIIE
Biomecanica este tiina care studiaz, pe baza mecanicii generale, structura, evoluia i
funciile aparatului motor al animalelor i al omului.
Biomecanica mai poate fi definita ca tiina care studiaza caracteristicile rspunsului n
timp i spatiu ale materialelor biologice (ale corpului uman n ansamblu) atunci cnd sunt supuse
aciunii unor sisteme de fore interne i externe. Aceast disciplin aplic legile mecanice la
studiul sistemelor biologice, umane i animale, adic studiaz modul cum iau natere forele
musculare, analizndu-le din punct de vedere mecanic, cum intr n relaie cu forele exterioare
care acioneaz asupra corpului.
Biomecanica cuprinde urmtoarele subcapitole:
1. Biomecanica general se ocup cu studiul legilor generale ale micrilor;
2. Biomecanica special are ca scop studierea particularitilor micrilor din diferite
domenii ale activitii motrice.
Biomecanica mai contribuie, prin nsuirea noiunilor de spaiu, timp, micare, a celor cu
privire la proprieti i forme fundamentale ale existenei materiei, a noiunilor despre
interdependena ntre forele care concur la efectuarea micrilor, la o just nelegere a
fenomenelor vieii.
2. NOIUNI GENERALE DE MECANIC I BIOMECANIC
2.1. Mrimi fundamentale
Mrimile fundamentale ale mecanicii sunt: spaiul, timpul i masa.
Spaiul caracterizeaz geometric corpurile, caracterizeaz poziia corpurilor materiale si
are urmtoarele proprieti: este infinit, tridimensional, continuu, omogen si izotrop.
Timpul: reflect succesiunea evenimentelor si durata lor n raport cu o origine si o unitate
de msur alese arbitrar. Timpul este infinit, unidimensional, continuu, omogen, uniform cresctor
si ireversibil. n mecanica clasic timpul este o mrime independent. El este acelasi n orice
punct al spaiului, fiind conceput ca un timp universal absolut.
Masa reflect proprietile de inerie si gravitaionale ale materiei. Masa este o mrime
scalar, pozitiv. n ecuaiile de miscare masa se consider o mrime constant.
n afar de mrimile fundamentale, mecanica opereaz cu o serie de mrimi derivate cum
sunt: viteza, acceleraia, impulsul, moment cinetic, fora, energia cinetic, lucrul mecanic,
momentele de inerie etc.
2.2. Bazele fizice ale mecanicii. Introducere
Mecanica este stiina care studiaz micarea mecanic, definit ca fiind modificarea
relativ a poziiei unui corp sau a unei pri a acestuia, n raport cu alt corp, considerat ca reper
(sau n raport cu un sistem de referin).
Din punctul de vedere al aspectului fenomenului studiat, putem mpri mecanica n
urmtoarele trei mari capitole:
a) Cinematica: studiaz micarea corpurilor fr s in seama de forele care le
acioneaz i de masa lor;
b) Statica: studiaz echilibrul corpurilor materiale, studiaz sistemele de fore care-i fac
echilibrul, precum i reducerea sistemelor de fore;
c) Dinamica: trateaz micarea corpurilor innd seama de masa acestora precum i de
forele care acioneaz asupra lor.

Cinematica
Cinematica este acea parte a mecanicii care prezint i discut metodele matematice
folosite pentru descrierea micrii, prin micare nelegnd modificarea continu a poziiei prilor
unui corp. n cele mai multe dintre micrile reale, diferitele puncte ale unui corp se mic pe
traiectorii diferite. A cunoate micarea unui corp nseamn a cunoate micarea individual
a fiecrui punct a corpului studiat.
Pentru simplificarea studiului, vom utiliza idealizarea punctului material, numit mobil,
care este un corp punctiform, a crui mas nu ne intereseaz.
Traiectoria reprezint drumul descris de mobil n micare, poate fi o linie dreapt
(traiectorie rectilinie) sau o linie curb (traiectorie curbilinie).

Figura 1 - Traiectoria punctului P


Cunoaterea micrii unui mobil presupune cunoaterea poziiei acestuia (punctul P din
Fig. 1) fa de un sistem de referin arbitrar ales (xyz din Fig. 1), n fiecare moment al micrii.
Poziia este precizat n mod convenabil prin proieciile acesteia (A, B i C din Fig. 1) pe cele trei
axe de coordonate ale sistemului de referin, sistem de coordonate ortogonale. Micarea
mobilului de-a lungul unei traiectorii spaiale (MPN, Fig. 1) reprezint o succesiune a poziiilor
instantanee ale mobilului pe cele trei axe de coordonate. Poziiile instantanee sunt de fapt
proieciile poziiei mobilului pe axele respective. Micarea real poate fi reconstituit din
micrile celor trei proiecii.
Pentru a descrie complet din punct de vedere cinematic miscarea unui mobil, pe lng
cunoaterea poziiei acestuia trebuie cunoscut i viteza lui la un moment dat, precum i viteza
sa medie pe parcursul ntregii micri. De asemenea, se poate urmri determinarea spaiului
parcurs n diferite intervale de timp, precum i a spaiului total parcurs de mobil.
Tipuri de micri
a. Micarea rectilinie (M.R.)
Cel mai simplu mod de micare este micarea rectilinie care reprezint micarea mobilului
n lungul unei drepte.

Figura 2

Notm cu x poziia sau coordonata micrii. n Fig. 2 considerm x1 poziia iniial a

mobilului, iar x2 poziia la un moment dat a acestuia. n timp ce poziia ( x1 sau x2 ) reprezint
un punct pe dreapt, deplasarea semnific distana dintre dou poziii.

x x2 x1

Prin viteza medie v nelegem raportul dintre deplasare x i intervalul de timp


t t 2 t1 (t2 este momentul n care mobilul se afl n poziia x 2, iar t1 momentul n care mobilul
se afl n poziia x1; de obicei, t1 = 0, deoarece putem alege orice valoare pentru momentul
nceperii micrii).

x 2 x1 x
v

t 2 t1
t
Unitatea de msur a vitezei este n S.I. 1m/s. Direcia vectorului vitez medie este aceeai
cu a vectorului deplasare.
Viteza medie poate fi reprezentata i grafic, ntr-un sistem de coordonate rectangular
x=f(t) (Fig. 2, b). Panta dreptei reprezint viteza medie cu care se deplaseaz mobilul.
Ecuaia vitezei medii poate fi scris astfel:

x2 x1 v t 2 t1

1. Micarea rectilinie uniform - distane egale n intervale de timp egale, adic micare
cu vitez constant pe o traiectorie dreapt, cu acceleraie nul.
Legea micrii

x dx
v

, a0
t
dt

2. Micarea variat mobilul parcurge spaii neegale n intervale de timp egale.


Cea mai simpl micare de acest tip este micarea rectilinie uniform variat, pe parcursul
creia viteza corpului se modific uniform cu cantiti egale a, n intervale egale de timp.
Se definete acceleraia corpului ca fiind variaia vitezei n raport cu timpul:

v dv
a

t
dt

respectiv variaia vitezei ntr-un interval infinitezimal


de timp. Atunci, legea micrii se scrie:

v a t
n cazul n care mobilul are o vitez iniial v0 atunci, legea micrii devine:

v t v0 t 0 a t t 0
Legea spaiului arat dependena dintre deplasarea mobilului i timp. Pentru micarea
uniform variat, legea spaiului are expresia:

1
x x0 v0 t a t 2
2

Dac din legea micrii i legea spaiului eliminnd timpul, obinem ecuaia lui Galilei:
v 2 v02 2 a x x0
care stabilete dependena vitezei de spaiul parcurs de mobil n micare rectilinie uniform variat.
3. Micarea circular uniform
Micarea circular este acea micare a crei traiectorie este un cerc (Fig. 3). n cazul n
care mobilul strbate arcuri de cerc egale n intervale de timp egale, atunci micarea este circular
uniform.

Caracteristici:
- viteza liniar v (m/s), este tangent la traiectorie, deci perpendicular pe raza traiectoriei i
reprezint arcul de cerc descris n unitatea de timp
- acceleraie tangenial a (m/s2), se definete conform relaiei

v
a
t

i reprezint variaia n modul a vitezei tangeniale;


- acceleraia centripet (m/s2) viteza tangenial i modific mereu direcia i sensul, prin
urmare, chiar dac n modul viteza tangenial rmne constant, va exista o acceleraie datorat
modificrii direciei vectorului vitez tangeial; expresia acceleraiei centripete este
acp

v2
R

Fig. 3 Micarea circular


- viteza unghiular (radiani/s) - reprezint unghiul la centru descris n unitatea de timp:

- acceleraie unghiular (radiani/s )- reprezint variaia vitezei unghiulare n timp

- perioada T (secunde) este timpul necesar efecturii unei rotaii complete


- frecvena (Hz Hertz) - se definete ca fiind inversul perioadei

T 2

Cinematica uman
Cel care a pus bazele cinematicii umane este fiziologul E. J. Marey (1830-1903) care a
studiat micrile membrelor, trunchiului i corpului uman, precum i micrile diferitelor pri ale
corpului i caracterele pasului uman, dinamica mersului, presiunea pe sol, lucrul mecanic cheltuit
n timpul mersului i al alergrii.
Mersul, alergarea i sritura sunt forme ale locomoiei umane i se caracterizeaz prin
existena unor faze de sprijin unilateral sau dublu ale corpului pe sol, precum i a unei faze n care
corpul nu se sprijin deloc pe sol, aa cum este cazul sriturii.
a) Mersul reprezint o succesiune de perioade de sprijin unilateral (corpul se sprijin pe
nu singur membru inferior) desprite de perioade de sprijin dublu.
Faza de sprijin dublu este caracterizat de:
- picioarele sunt ndeprtate ntre ele, dar ambele sunt n contact cu pmntul ;
- piciorul de dinainte se sprijin pe clci, iar cel dinapoi pe vrf ;
- ca durat, aceast perioad reprezint 1/6 din perioada de sprijin unilateral.
Faza de sprijin unilateral:

- membrul inferior este n extensie complet cnd atinge solul, se flexeaz uor n
momentul sprijinului pe toat talpa, este apoi, din nou n extensie cnd corpul are poziie vertical,
i rmne astfel pn n perioada de sprijin dublu
- se disting pasul posterior, cnd piciorul oscilant se afl n urma celui de sprijin i pasul
anterior se afl naintea celui sprijinit
- n perioada de suspensie piciorul face o micare de rotaie n jurul articulaiei oldului,
este permanent n flexie, scurtarea atinge o valoare maxim puin nainte de a ajunge n poziie
vertical.
Deplasarea corpului uman este un proces complex n care se ntlnesc i alte tipuri de
micri care nsoesc micarea de translaie:
- oscilaii verticale, cu amplitudinea medie de 3 - 4 cm care scade cu accelerarea mersului;
corpul descrie n spaiu o curb cu maxima n momentul verticalei i cu minima n perioada de
spriin dublu, capul ridicndu-se n pasul posterior i cobornd n cel anterior ;
- oscilaii transversale - corpul se nclin pe partea piciorului de sprijin, mrind stabilitatea
echilibrului corpului aflat pe un singur picior; amplitudinea maxim a acestei oscilaii are loc n
momentul verticalei ;
- oscilaii longitudinale au loc n direcia mersului, corpul fiind nclinat pe spate n pasul
posterior i nainte n pasul anterior ; poziia dreapt a corpului se observ n momentul verticalei
i n perioada de sprijin dublu.
b) Alergarea se compune dintr-o serie de perioade de sprijin unilateral al corpului pe
sol, separate prin perioade de suspensie. Nici un moment picioarele nu se gsesc simultan pe sol,
la o anumit vitez aprnd un interval n care corpul nu atinge deloc solul, acest lucru fiind
datorat propulsiei foarte puternice a corpului care rezult n micorarea componentei verticale a
corpului, adic o oscilaie mai mic a trunchiului, i o mrire a componentei orizontale, tradus n
creterea vitezei de translaie. Se deosebesc dou tipuri de alergri:
- alergarea de fond axul trunchiului este aproape vertical, iar atitudinea membrelor este
apropiat de cea din timpul mersului ;
- alergarea de vitez trunchiul este aplecat nainte, iar solul este atins doar de vrful
piciorului, evident, durata perioadei de sprijin micorndu-se n favoarea celei de suspensie pe
msur ce viteza de deplasare crete.
c) Sritura are dou faze, care presupun existena ambelor picioare simultan fie pe sol
fie n aer.
Legile pailor
Pasul, conform lui Marey, reprezint seria de micri ce se execut ntre dou poziii
asemntoare ale aceluiai picior. Legile pailor sunt :
a) lungimea medie a pasului normal este mai mare la brbat (120 cm), dect la femei (100
cm);
b) la ambele sexe, pasul drept (piciorul stng fiind cel de sprijin) este mai mare dect pasul
stng;
c) deprtarea lateral a picioarelor n timpul mersului este mai mic la brbai (11-12 cm)
dect la femei (12-13 cm) din cauza conformaiei diferite a bazinului;
d) lungimea pasului crete cu frecvena, pn la o caden de 75 de pai/minut, la o
caden mai mare lungimea pasului scade;
e) viteza mersului crete cu frecvena pailor pn la o caden de 85 pai/minut ; la o caden mai
mare, viteza descrete.
Dinamica
Studiaz micarea legat de cauzele care o produc i anume forele.
Legile dinamicii au fost formulate de Newton n 1687 n lucrarea Principiile matematice
ale filozofiei naturale.

I. Legea I sau principiul ineriei : un corp i pstreaz starea de repaus sau de micare
rectilinie uniform atta timp ct aciunea altor corpuri nu-l oblig s-i modifice starea.
II. Legea a II- a a lui Newton numit i principiul fundamental al dinamicii. Influena
unor corpuri materiale asupra altor corpuri materiale poate duce la modificarea strii celor din
urm, conform principiului ineriei. Aceast influen se caracterizeaz printr-o mrime fizic
vectorial numit for, a crei intervenie are drept rezultat imprimarea unei acceleraii.
O for dat, aplicat unor corpuri diferite le imprim acestora acceleraii diferite, n
funcie de o nsuire caracteristic fiecrui corp n parte i anume masa, mrime fizic ce depinde
de natura i de mrimea corpului.
Matematic, aceast lege se scrie :

F ma

Forele sunt vectori, prin urmare se adun conform regulilor de compunere a vectorilor.

Figura 4 - Compunerea forelor


n Fig. 4 se observ cum marele pectoral lucreaz asupra osului humerus pe direcia AB,
iar marele dorsal n direcia AC. Rezultanta este traciunea rezultant pe direcia diagonalei AD.
III. Legea a III-a sau
principiul aciunii i reaciunii : dac un corp a acioneaz
asupra

unui alt corp B cu o for F1 atunci, corpul B va aciona asupra lui A cu o for F2 egal i de

semn contrar cu F1 .
Msurarea forelor
Fora se poate msura prin dou metode: metoda dinamic i metoda comparaiei sau
static. Metoda dinamic msoar masa corpului i acceleraia imprimat acestuia de fora ce
urmeaz a fi aflat. Metoda este precis, dar greu de aplicat n practic. n cadrul metodei statice
se compar fora care trebuie msurat cu o alt for luat ca unitate de msur. Aceast metod,
numit dinamometrie, se bazeaz pe proprietatea pe care o au corpurile elastice de a suferi
deformaii temporare, elastice.
n medicin se msoar forele dezvoltate de diferii muchi, fie n condiii normale, fie n
cazuri patologice.
Fora gravitaional
Legea graviaiei a lui Newton: orice particul de materie din Univers atrage orice alt
particul cu o for care este direct proporional cu produsul maselor particulelor i invers
proporional cu ptratul distanei dintre ele.
mm'
Fg K 2
r
- Fg este fora gravitaional care acioneaz asupra oricror particule;
- m i m sunt masele particulelor;
- r distana dintre particule;
- K constant universal numit constanta gravitaional, egal cu 6,67x10-11 Nm2kg-2
Greutatea unui corp poate fi definit ca rezultanta forelor gravitaionale exercitate asupra
corpului de ctre toate celelalte corpuri din univers. La suprafaa Pmntului, fora de atracie din
partea acestuia este mult mai mare dect cele exercitate de alte corpuri, aa nct acestea din urm

pot fi neglijate, iar greutatea poate fi considerat ca fiind datorat numai atraciei graviaionale.
Considernd Pmntul o sfer omogen de raz R i mas mP, greutatea G a unui corp de mas m
aflat la suprafaa Pmntului este:

G Fg

KmmP
R2

Prin urmare, cnd un corp este lsat s cad liber, asupra sa acioneaz doar greutatea
unde g este acceleraia gravitaional (egal ca valoare n medie 9,8 m/s 2 , ea variaz cu
altitudinea i este funcie de coordonatele geografice ale locului n care se afl corpul). Expresia
lui g este

G m g ,

KmP
R2

Punctul de aplicaie al greutii se numete centrul de greutate (CG) al corpului. n cazul


corpurilor omogene i de form geometric regulat, centrul de greutate coincide cu centrul
geometric al corpului. Pentru corpurile neomogene, cum este i cazul corpului uman, CG se afl la
intersecia a cel puin trei plane fa de care se compenseaz momentele forelor de gravitaie
(momentul forei este o mrime fizic vectorial egal cu produsul vectorial dintre for i distana
de la punctul de aplicaie al forei la axa de rotaie).
Centrul de greutate al corpului uman
Corpul uman are o form neregulat i o structur neomogen i nerigid i din acest motiv
centrul de greutate al corpului nu are o poziie fix ci depinde de poziia corpului, a membrelor, de
ncrcarea suplimentar a acestora etc.
Poziia CG al corpului uman se determin ca fiind la intersecia a trei plane reciproc
perpendiculare (Fig. 5), i anume : un plan orizontal O, un plan frontal F, un plan median M
antero-posterior.

Figura 5 - Determinarea CG al corpului uman


- datorit structurii corpului uman CG se afl n planul median antero posterior, plan de simetrie;
- planul orizontal mparte corpul n dou pri de greutate egal i n acest plan se afl CG;
- planul frontal cuprinde CG n timpul staionri verticale, trece prin mijlocul pavilionului urechii,
posterior de articulaia coxo-femural, anterior de articulaia genunchiului i a articulaiei tibiotarsiene.

Figura 6 - Modificarea centrului de greutate uman n funcie de poziia corpului


Poziia centrului de greutate se modific la orice modificare a poziiei membrelor i chiar
n repaus aparent, centrul de greutate i modific poziia datorit micrilor ritmice de respiraie
(Fig. 6).
Poziia CG nu poate fi modificat prin forele interne care acioneaz ntre diferitele pri
ale corpului.
Aciunea gravitaiei asupra organismelor
Se observ mai uor la plante purtnd numele de geotropism la care se constat c,
indiferent de poziia unui grunte semnat n pmnt, rdcina se curbeaz, ptrunznd vertical n
sol, iar tulpina crete de asemenea vertical.
Fora centripet i fora centrifug
Micarea circular necesit n permanen intervenia unei fore care modific direcia
vitezei. Dac aceast for nceteaz s mai acioneze, mobilul prsete traiectoria circular i se
va deplasa n virtutea ineriei de-a lungul unei drepte. Aceasta este fora centripet. Conform
principiului aciunii i reaciunii, asupra corpului n micare circular acioneaz o for egal, dar
de sens contrar forei centripete, numit for centrifug. Expresia forei centrifuge este:
F mr 2 m

v2
r

unde m este masa corpului, este viteza unghiular, iar r este raza traiectoriei. Pmntul execut
o micare de rotaie, prin urmare asupra sa acioneaz o for centrifug ce explic de ce diametrul
Pmntului este mai mare la Ecuator dect la poli.
Lucrul mecanic, puterea i energia

Lucrul mecanic se definete n mecanic ca fiind


produsul
scalar
dintre
fora
care
F

produce o anumit deplasare i valoarea acelei deplasri


d (Fig. 7):

L F d

Este o mrime fizic scalar derivat care se msoar n J (Joule). n cazul n care fora
face un anumit unghi cu direcia de deplasare, atunci expresia lucrului mecanic devine
L F d cos .

Figura 7 - Efectuarea de lucru mecanic presupune deplasare


n practic, ne intereseaz care dintre dou fore care efectueaz acelai lucru mecanic, l
efectueaz n timpul cel mai scurt. De aceea se definete noiunea de putere, ca fiind lucrul
mecanic efectuat n raport cu timpul:

L
t

Puterea este o mrime fizic scalar i se msoar n W (Watt): 1W = 1J/1s.


Prin energia unui corp se nelege capacitatea acestuia de a efectua lucru mecanic.
Definim dou tipuri de energii mecanice:
- energia cinetic, reprezint capacitatea unui corp de a efectua lucru mecanic datorit
vitezei pe care o are
Ec

1
mv 2
2

Acest tip de energie poate fi privit i ca lucrul mecanic fcut de o for exterioar pentru a
pune corpul n micare
- energia potenial are un aspect diferit de cea cinetic i nu poate fi reprezentat de o
formul general, ea depinde de tipul forelor care acioneaz asupra corpului n cauz; energia
potenial gravitaional este definit ca fiind:
Ep = mgh
unde h este altitudinea la care se afl corpul, m este masa acestuia, iar g este acceleraia
gravitaional. Aceast energie reprezint lucrul mecanic efectuat pentru a ridica acel corp la
altitudinea h.
Cmpul gravitaional este un cmp conservativ de fore, deoarece lucrul mecanic efectuat
de acesta nu depinde dect de poziia iniial i cea final a corpului i nu de drumul parcurs de
corp. ntr-un astfel de cmp, energia mecanic total se conserv:
E = Ecin + E pot = constant
Elemente de dinamic uman
Dinamica locomoiei
Este studiat n legtur cu lucrul mecanic fcut de muchii care acioneaz membrele
inferioare.
Lucrul mecanic efectuat de muchi
Depinde de fora dezvoltat de muchiul considerat i de deplasarea punctului de inserie
pe osul pe care l pune n micare, cu alte cuvinte lucrul mecanic depinde de fora muchiului i de
contracia lui.

Figura 8 - Lucrul mecanic efectuat de muchi este direct proporional cu volumul su


Lucrul mecanic maxim Lmax al muchiului este produsul dintre fora maxim Fmax
desfurat i contracia maxim a muchiului Cmax. Dar Fmax este proporional cu seciunea
muchiului
Fmax = kS
iar contracia maxim este proporional cu lungimea l a muchiului C max = k1l
Obinem: L max = kS k1l
i considernd pentru simplitate, muchiul ca avnd form cilindric, produsul dintre aria seciunii
transversale i lungime este chiar volumul muchiului, aadar
L max = k2 V
adic lucrul mecanic efectuat de muchi este direct proporional cu volumul su (Fig. 8).

Presiunea piciorului pe sol


Reprezint unul dintre cele mai importante elemente ale dinamicii locomoiei; ea poate fi
nregistrat cu ajutorul dinamografului. Presiunea se definete ca fiind fora exercitat pe unitatea
de suprafa:
p

F
S

Unitatea de msur a presiunii n S.I. este N/m 2. (Presiunea are i alte uniti de msur
tolerate cum ar fi 1Pa = 1N/m2, 1 atm ~ 10 5N/m2, 1 torr = 1 mmHg, 760 mmHg = 105 N/m2.)
Aceast presiune nu este egal numai cu cea provenit din greutatea corpului, ea cuprinde
i efortul destinat mpingerii corpului nainte. nainte de a prsi solul pentru a porni nainte,
fiecare picior exercit o presiune mai puternic dect n sprijinul unilateral.
Lucrul mecanic efectuat n timpul mersului este datorat aciunii musculare care produce
oscilaiile verticale ale corpului, deplasrile orizontale (nfrngerea frecrilor) i micarea
membrelor inferioare oscilante. Muchiul face un lucru mecanic pozitiv pentru mrirea vitezei i
un lucru mecanic negativ pentru micorarea sau anularea acesteia.
Exemplu: Lucrul mecanic cheltuit n oscilaiile verticale executate de un om de
aproximativ 75 kg n timpul mersului, oscilaii care au amplitudinea de aproximativ 3-4 cm este
de 29,5 J, iar n oscilaiile verticale 58J, n timp pentru deplasarea orizontal, se cheltuie la fiecare
pas 24,5 J. Pentru micarea membrelor inferioare oscilante se cheltuie 2,95 J. nsumnd toate
aceste numere, se obine c la efectuarea unui pas, un subiect de 75 de kg cheltuie aproximativ
115 J (egal cu lucrul mecanic efectuat la deplasarea unei snii de 10 kg pe ghea, cu vitez
constant, pe o distan de 11,5 m, considernd coeficientul de frecare al gheii ca fiind 0,1).
Lucrul mecanic cheltuit de organism depinde de viteza de deplasare.
Statica
Statica este acea parte a mecanicii care se ocup cu studiul echilibrului.

Figura 9 - Momentul forei


Spunem c un corp este n echilibru dac suma forelor care acioneaz asupra lui este zero

Fi

i 1

i suma momentelor forelor M i este, de asemenea, nul.

i 1

Fi 0 ,
i 1

M
i 1

Momentul forei
Efectul produs de o for asupra unui obiect depinde nu numai de mrimea i direcia
forei, dar i de poziia suportului forei. Din Fig. 9a) se observ c cele dou fore care acioneaz

asupra corpului l-ar roti n sensuri contrare. n multe cazuri se studiaz micarea unui corp care se
poate roti liber n jurul unei axe oarecare i asupra cruia acioneaz mai multe fore coplanare
care se afl toate ntr-un plan perpendicular pe acea ax. Vom alege ca punct de referin, punctul
n care axa intersecteaz planul forelor. Numim braul forei sau braul momentului forei fa de
ax, distana pe perpendicular de laacest punct la suportul forei (vezi Fig.
9).

Numim momentul forei M produsul dintre mrimea forei F i braul ei r .


Relaia de definiie se scrie ca un produs
vectorial
dintre for i braul forei:

M r F

Momentul forei este o mrime fizic vectorial a crei direcie este perpendicular pe
planul determinat de for i braul ei, iar sensul este pozitiv dac fora produce rotaia corpului n
sens trigonometric (invers acelor de ceasornic), respectiv negativ dac fora produce rotaia
corpului n sensul acelor de ceasornic.
n cazul n care asupra unui corp acioneaz numai fora gravitaional, deosebim dou
tipuri de echilibru:
- echilibru de suspensie (corpul este mobil n jurul unei axe de rotaie, orizontal, vertical
sau nclinat);
- echilibru de sprijin
Echilibrul, indiferent de situaiile enumerate, este de trei feluri: stabil, instabil i
indiferent.
Condiii de echilibru pentru corpurile suspendate
- corpul se afl n echilibru stabil cnd centrul su de greutate CG este situat sub punctul
de suspensie, pe aceeai vertical, n poziia cea mai joas (Fig. 10 a);
- dac CG se afl deasupra punctului de suspensie n punctul cel mai nalt, pe aceeai
vertical, echilibrul devine instabil, iar la ieirea corpului din poziia de echilibru el nu mai revine
la starea iniial de la sine (Fig. 10 b);
- dac CG i punctul de suspensie coincid, corpul se afl n echilibru indiferent (Fig. 10 c).

Figura 10 - a) echilibru stabil; b) echilibru instabil; c) echilibru indiferent


Condiii de echilibru pentru corpurile sprijinite pe un plan
Un corp sprijinit pe un plan este n echilibru stabil dac verticala CG trece prin baza de
sprijin, cu ct baza are arie mai mare i cu ct CG este mai jos
Echilibrul este instabil dac baza de sprijin este mic i CG se afl foarte sus,
Echilibrul este indiferent dac CG rmne permanent la aceeai nlime, iar verticala care l
strbate trece prin baza de sprijin, chiar dac aceasta este un punct sau o linie dreapt (cazul
sferei).
Echilibrul corpului uman
A. Echilibrul corpului n poziie vertical

n aceast poziie, corpul uman este n echilibru stabil, iar verticala CG trece prin interiorul unui
poligon convex de sprijin care n condiiile pierderii echilibrului i mrete suprafaa prin
ndeprtarea picioarelor.
Condiiile de echilibru al ntregului corp cuprind i echilibrul capului, trunchiului i
membrelor inferioare .
Capul
- rezemat pe condilii primei vertebre, atlasul;
- verticala CG (b n Fig. 11) trece cu puin anterior de articulaia occipito-atlantoid, adic
n faa liniei transversale care unete cei doi condili, fapt pentru care capul nu se menine n
echilibru fr efort (observai un om care doarme, capul su se apleac nainte); n stare de veghe
ns, muchii cefei, n uoar contracie static, opresc capul de a cdea nainte.

Figura 11 - Echilibrul capului


Prin urmare, echilibrul craniului este asigurat de muchii cefei, care produc un moment de
rotaie pd, care anuleaz efectul greutii capului. Diferitele vertebre i menin poziia una
deasupra celeilalte n acelai mod ca i capul. Pentru regiunea cervical i dorsal, intervin
muchii spatelui, n timp ce n regiunea lombar unde verticala CG trece prin spatele vertebrelor,
momentul compensator pentru meninerea echilibrului este format de muchii abdomenului.
Trunchiul
- st n echilibru pe picioare, rezemat pe capetele celor dou femururi;
- verticala CG trece prin spatele axei imaginare orizontale care unete articulaiile coxofemurale, momentul compensator fiind realizat de ligamentul lui Bertin, muchiul psoas-iliac i
tensorul fasciei late, care, sprijinindu-se pe coaps, trag bazinul nainte.
Echilibrul coapselor pe tibie
- condilii femurului se sprijin pe tibie, iar verticala CG trece la nivelul genunchiului prin
faa axei transversale articulare;
- gemenii i ligamentele genunchiului asigur echilibrul;
- genunchii sunt meninui n extensie prin aciunea gravitaiei, n limita permis de
distensia ligamentelor articulare.

Echilibrul gambei pe picior


- verticala CG al ntregului corp trece prin faa articulaiei tibio-tarsiene
- acesta este meninut de tricepsul sural, care n ortostatism se afl n stare de contracie
permanent;
- pentru meninerea echilibrului corpului n poziie vertical, intervin mai activ muchii
gambei
Poziii anormale ale corpului uman

- pozia momentan datorat purtrii unei greuti verticala CG se deplaseaz, i, ca


urmare, omul trebuie s i schimbe poziia pn ce aceast vertical trece din nou prin poligonul
de sprijin;
- atitudini patologice datorate flexiei sau extensiei anormale a diferitelor segmente;

Figura 12 - Tipuri de scolioz


- poziii vicioase datorate modificrilor scheletului, care rezist foarte bine la un efort de
scurt durat, dar nu i la cele mai ndelungate i se deformeaz sub influena contraciilor
musculare anormale de lung durat;
Exemple:
1. La un om care are un picior mai scurt, meninerea echilibrului cere aplecarea trunchiului
lateral ctre piciorul mai scurt, consecina acestei aplecri repetate fiind apariia scoliozei (Fig.
12) care este o deformare a coloanei vertebrale a crei convexitate este ndreptat spre partea
piciorului mai scurt;
2. n anumite condiii, la adolesceni mai ales, poate aprea o exagerare a curburii dorsale
numit cifoz (Fig. 13),

Figura 13 - Cifoza
pentru a crei compensare se produce o amplificare a curburii lombare cu convexitatea anterioar,
numit lordoz (Fig. 14);

Figura 14 - Lordoza
3. Piciorul plat (Fig. 15) reprezint tot o consecin a poziiei verticale vicioase. Apare
datorit discordanei dintre apsarea puternic i continu a corpului celui care st mult timp n
picioare i este suprancrcat cu greuti i rezistena oaselor i a ligamentelor (n multe cazuri
este vorba despre o boal profesional care apare la persoanele care lucreaz mult timp n
picioare).

Figura 15 - Platfus
B. Echilibrul corpului n edere
Deoarece n edere membrele inferioare sunt n repaus, echilibrul corpului uman n aceast
poziie se refer numai la trunchi i nu la ntregul corp.

Figura 16 - Echilibrul corpului uman n edere


Cazuri posibile:
I - trunchiul este aplecat nainte (Fig. 16 a)); verticala CG nu trece prin linia care unete
cele dou ischioane; pentru a-i menine echilibrul subiectul are dou posibiliti:
- se sprijin cu minile mrind astfel poligonul de baz al trunchiului;
- contract muchii sacro-lombari, prin efortul acestora putndu-se menine pentru
ctva timp echilibrul trunchiului;
II - trunchiul este aplecat napoi (Fig. 16 b)), verticala CG cznd n spatele liniei care
unete ischioanele, pentru meninerea echilibrului n aceast poziie, subiectul se reazem cu
spatele de un sptar;

III - n cazul n care verticala CG intersecteaz linia ischioanelor (Fig. 16 c)), n poziia de
edere trunchiul este n echilibru stabil, contracia muscular este minim, iar efortul depus pentru
meninerea stabilitii corpului este foarte mic.
ederea vicioas poate de asemenea duce la apariia scoliozei (Fig. 12). Aceast
deformaie, care apare de cele mai multe ori la elevii care stau incorect n bnci, const ntr-o
deviere a coloanei vertebrale, mai ales n regiunea dorsal, cu convexitate spre dreapta (pentru
dreptaci, desigur). Corectarea scoliozelor se poate face prin mecano-terapie, dar i printr-o corect
supraveghere a inutei n banc.
C. Echilibrul corpului n poziie culcat
- echilibrul cel mai stabil al corpului din dou motive
- CG are poziia cea mai joas;
- poligonul convex de sprijin are aria cea mai mare
- n cazul n care subiectul este culcat pe o parte, corpul ntins se afl n echilibru instabil,
datorit reducerii poligonului convex de sprijin, dar acest lucru poate fi ndeprtat prin ndoirea
membrelor aflate n contact cu planul de sprijin;
- efortul muscular pentru meninerea echilibrului corpului n stare culcat este minim, toi
muchii fiind relaxai.
Prghiile
Prghiile sunt nite maini mecanice foarte simple, ele fiind folosite pentru a multiplica
fora sau deplasarea n condiii optime. n organismul uman se ntlnesc peste 200 de prghii
osoase.
Aciunea prghiilor se bazeaz pe echilibrul momentelor a dou fore: o for de rezisten
pasiv i o for activ. Ele sunt caracterizate prin trei puncte principale:
- punctul de aplicaie a forei F,
- punctul de aplicaie a rezistenei R,
- punctul de aplicaie S a rezultantei forelor, numit punct de sprijin a prghiei, n jurul
acestuia forele F i R dnd prghiei o micare de rotaie
Legea prghiilor: momentele forelor F i R s fie egale.
Clasificarea prghiilor se face n funcie de poziiile celor trei puncte de aplicaie F, R i S
(Fig. 17):

Figura 17 - Tipuri de prghii


- prghia de gradul I sau prghia de echilibru (deoarece realizeaz echilibru static) are
punctul de sprijin S situat ntre punctul de aplicaie a forei F i cel de aplicaie a rezistenei;
- prghia de gradul al II-lea sau prghia de for are punctul de aplicaie a rezistenei
ntre cel de aplicaie a forei i cel de sprijin; prin structura lor, distana de la R la S este mai mic
dect de la F la S , aadar F este mai mic dect R, motiv pentru care putem amplifica fora

- prghia de gradul al III-lea sau prghia de deplasare are F ntre R i S, ele utilizeaz o
for mare i nving o for mic, n schimb deplaseaz mult punctul lui R; acest tip de prghii este
cel mai ntlnit n corpul uman (punctul de aplicaie a forei, adic locul de inserare a muchiului,
se afl ntre punctul de sprijin care este articulaia i punctul de aplicaie a rezistenei).
Prghiile n medicin
Prghiile de gradul I
- relativ puine n organism;
- trunchiul se afl n echilibru pe picioare ca o prghie de gradul I, la fel i capul, care
sprijinit pe atlas, funcioneaz ca o prghie cu brae inegale, verticala CG netrecnd prin atlas
(Fig. 18 a));
- antebraul n extensie se comport ca o prghie de gradul I;
- n practica medical, prghiile de gradul I sunt foarte numeroase (Fig. 18 b)), n primul
rnd prghiile duble cum sunt foarfecele i cletii, care se mpart n funcie de utilitate, dup
lungimea braelor;
- foarfece pentru nvins rezistene mari (cum ar fi gipsul sau cletii pentru extracii dentare) cu
gur puternic i mic i mnere lungi; apsnd pe un bra de prghie lung se poate nvinge o
rezisten mare;

Figura 18 - Prghii de gradul I ntlnite n a) organism i b) n practica medical


- cletii la care braele prghiei pe care apsm sunt mici, iar cele pe care se aplic
rezistena sunt lungi (forcepsul);
- foarfecele i cletii la care mrimea braelor forei nu difer prea mult de cea a braelor
rezistenei (cletele pentru traciunea limbii n caz de asfixiere, cletele de manipulat
pansamentele etc.);
n seciile de fizioterapie i n laboratoare exist tot felul de prghii de gradul I (balane
analitice, scripei etc.).
Prghiile de gradul al II-lea
n organism, se pot meniona ca prim exemplu incisivii i caninii
- aceste prghii au form de pan, iar condiia necesar i suficient pentru echilibrul
forelor la un astfel de instrument este ca raportul dintre for i rezisten s fie acelai ca ntre
mrimea bazei de apsare i lungimea suprafeei laterale a instrumentului (eficacitatea
instrumentului crete cu ct baza este mai mic, deci, cu ct el este mai ascuit);

Figura 19 - Prghii de gradul al II-lea (bisturiu, dalt, lanet)


- ca prghie de gradul al II-lea funcioneaz i piciorul (Fig. 19 a)), care are ca rezisten
greutatea corpului transmis prin tibie i aplicat la nivelul articulaiei tibio-tarsiene, aa nct
fora o vor da muchii inserai prin tendonul lui Ahile pe calcaneu, iar punctul de sprijin, n
momentul n care ne ridicm pe vrful picioarelor, se afl la extremitatea metatarsienelor n
contact cu solul;
- instrumentele medicale, ca cele din fig. 19 b).
Prghiile de gradul al III-lea
- sunt elemente de deplasare;
- antebraul n flexie funcioneaz ca o prghie de gradul al III-lea cnd muchii flexori se
contract pentru a-l ridica; bicepsul se contract producnd o for care are punctul de aplicaie pe
antebra;
- n general, distana dintre punctul de aplicaie al forei F i punctul de sprijin S este de 8
ori mai mic dect distana dintre punctul de aplicaie a rezistenei R i punctul S. Rezult, c n
acest caz, fora desfurat de muchi pentru a roti antebraul este de 8 ori mai mare dect
rezistena.

Figura 20 - Antebra n flexie (prghie de gradul III)


- n schimbul pierderii de for avem un ctig de deplasare, contracia de civa cm a
bicepsului determinnd o deplasare liniar de 8 ori mai mare a extremitii antebraului.
n laborator i n practica medical ntlnim prghii de gradul al III-lea cum ar fi: pensele
anatomice, pedalele diferitelor aparate dentare etc. (Fig. 21).

Figura 21 - Pensete medicale (prghii de gradul III)

Prghii umane multiple


Sunt grupe de prghii acionate de un singur muchi. De exemplu: falangele care au
extensorii i flexorii comuni. La prghiile multiple suma rotaiilor diverselor prghii osoase
micate de un singur muchi este egal cu rotaia pe care ar determina-o acest muchi, acionnd
asupra unei singure prghii umane, muchiul contractndu-se cu aceeai lungime.
Prghii asociate
Sunt ntlnite n micarea membrelor. De exemplu, datorit faptului c membrele
superioare sunt compuse din dou segmente, viteza liniar a minii este mai mare cnd antebraul
descrie un unghi fa de bra i concomitent braul descrie un unghi fa de trunchi. Din figura 22
se observ cum aducerea minii la nivelul umrului se face ntr-un timp mai scurt, dac ambele
segmente se mic simultan, dect n cazul n care membrul superior se mic rigid.

Figura 22 - Micarea concomitent a prghiilor asociate


Prghii speciale
Scripeii i balanele sunt aparate de cercetare i terapie care nu pot lipsi din laboratoarele
medicale i din clinic.
Scripetele disc cilindric cu o scobitur sub form de an care permite circularea unui
cablu, se poate roti n jurul unei axe de simetrie, fiind n echilibru indiferent; funcioneaz ca o
prghie de gradul I.
Scripetele simplu nu micoreaz fora, dar ofer avantajul utilizrii forei ntr-o direcie
convenabil.
Scripetele compus un scripete fix i unul sau mai muli scripei mobili, pe lng
avantajul direcei convenabile, ofer i avantajul reducerii forei necesare nvingerii unei anumite
rezistene; funcioneaz ca o prghie de gradul al II-lea.

Figura 23 - Diferite moduri de montare a scripeilor


Utilizarea scripeilor n medicin
n chirurgie i ortopedie la reducerea fracturilor diafizei femurale i ale gambei, asigur
extensia continu a piciorului pn la formarea calusului, n scopul de a aeza prile fracturate

una n prelungirea celeilalte; extensia trebuie s fie continu, deoarece muchii care nu sunt n
contracie permanent ar face ca cele dou segmente ale osului fracturat s se suprapun parial i
s mpiedice refacerea osului n form normal.

Figura 24 - Scripei servind la extensie cu ajutorul greutilor


Pentru obinerea unei extensii permanente trebuie exercitat o traciune nentrerupt, lucru
care se poate realiza folosind o greutate care ar trage de picior n jos atta timp ct pacientul st n
poziie vertical. Poziia pacientului fiind cea orizontal se folosete un sistem de scripei ca n
figura 24.
2.3. Biomecanica aparatului locomotor
2.3.1. Principiile mecanicii newtoniene
Principiul ineriei (Kepler): un corp si menine starea de repaus sau de miscare rectilinie
uniform atta timp ct asupra lui nu acioneaz alte corpuri care s-i schimbe aceast stare.
Dificultatea de a misca un obiect depinde att de masa obiectului, ct si de viteza pe care
dorim s o atingem. Produsul acestor doi parametri reprezint cantitatea de miscare sau impulsul
(p). Formula variaiei impulsului este Dp = m xv, unde m = masa corpului, v = variaia vitezei,
respectiv vfinal viniial).
Fora este cauza modificrii strii de repaus sau miscare a unui corp. Dup efectele induse,
putem vorbi despre fore statice sau dinamice.
A doua lege a lui Newton sau principiul fundamental al dinamicii: dac o for (F)
acioneaz
asupra unui corp, ea imprim acestuia o acceleraie (a), a crei mrime este proporional cu fora,
avnd aceeasi direcie si acelasi sens (F = m x a). Unitatea de msur este Newtonul (N); un
newton este egal cu mrimea forei care aplicat unui corp cu masa de 1 kg i imprim acestuia o
acceleraie de 1 m/s2.
Fora este egal cu variaia impulsului raportat la intervalul de timp. Rezult deci c
miscarea corpului depinde nu numai de fora aplicat asupra lui, ci si de durata de aplicare a
acestei fore. Impulsul este mrimea fizic ce arat efectul forei aplicate n timp (p = F x t).
Principiul aciunii si reaciunii: dac un corp acioneaz asupra altui corp cu o for,
numit
aciune, cel de-al doilea corp acioneaz asupra primului cu o for egal n modul si opus ca
sens, numit reaciune
2.3.2. Caracteristicile unei fore
Fora este un vector si are: mrime, direcie, sens, punct de aplicaie. O for este
reprezentat printr-o sgeat care indic direcia si sensul ei de aciune si cteodat si mrimea ei.
Ca orice vectori, forele pot fi compuse sau descompuse. Dac dou sau mai multe fore
acioneaz simultan asupra unui punct material, efectul lor asupra acelui punct este acelasi cu al
unei fore unice, numite rezultanta lor.

Descompunerea unei fore se realizeaz invers compunerii sale. Este ntotdeauna posibil s
nlocuim o for prin dou componente care produc acelasi efect.
Asupra oricrui sistem pot aciona fore externe (din exteriorul sistemului) si fore interne
(din interiorul sistemului).
- Forele externe - sunt forele ce acioneaz asupra unui sistem din exteriorul sistemului;
cele de care se ine cont n activitatea fizic sunt: gravitaia, reacia solului, fora de frecare,
rezistena mediului, fora de inerie.
- Fore interne - sunt forele ce acioneaz asupra unui sistem din interiorul su; cele de
care se ine cont n activitatea fizic sunt: fora de contact articular, forele tendoanelor si a
ligamentelor, fora muscular, presiunea intraabdominal, fora elastic.
2.3.3. Prghii
n fizic, prghia este o bar rigid, care se poate roti n jurul unui punct de sprijin (S) si
asupra creia acioneaz: fora care trebuie nvins (for rezisten - R) si fora cu ajutorul creia
este nvins fora rezistent (fora activ - F).
Muschii acioneaz ca fore active n cadrul aparatului locomotor, producnd miscrile
prin
deplasarea oaselor pe care se inser. Astfel, muschii si oasele alctuiesc n biomecanic lanuri
mobile, care se comport ca sisteme complexe de prghii.
Prghiile osoase, biologice, sunt formate de dou oase vecine, articulate mobil si legate
printr-un muschi. La o prghie, se disting trei elemente:
- punctul de sprijin (S) sau fulcrum-ul (F) reprezint axa biomecanic a miscrii;
- fora de rezisten (R) este dat de greutatea corpului sau a segmentului care se
deplaseaz si la care se poate aduga greutatea sarcinii de mobilizat;
- fora activ (F) este dat de muschiul care realizeaz miscarea.

Figura 25 Elementele unei prghii


Dreptele perpendiculare pe vectorii for si rezisten si care trec prin punctul de sprijin
fulcrum (S) reprezint distanele directe si se numesc brae (ale forelor respective). Din punct de
vedere mecanic, o prghie este n echilibru cnd:
Fxa=Rxb
unde F = fora activ;
a = braul forei;
R = rezistena;
b = braul rezistenei.
Prghiile au rolul de a transmite miscarea mrind eficiena ei (adic amplificarea forei,
vitezei sau deplasrii, eventual schimbarea direciei miscrii sau contrabalansarea ei).
Prghiile de gradul I prghii de echilibru; F si R sunt aplicate de o parte si de alta a axei
de rotaie si acioneaz n acelasi sens. (Ex: capul n echilibru pe coloana vertebral)

Prghiile de gradul II prghii de for; F si R sunt aplicate de aceeasi parte a axei de


rotaie; F este aplicat la mai mare distan fa de axa de rotaie dect R; F si R acioneaz n
sensuri opuse; n general, toate miscrile n care prile distale sunt fixate n exterior folosesc
avantajele prghiilor de gradul II: (Ex: ridicarea pe vrfuri din stnd).
Prghiile de gradul III prghii de vitez; F si R sunt aplicate de aceeasi parte a axei de
rotaie; F este aplicat mai aproape fa de axa de rotaie dect R; F si R acioneaz n sensuri
opuse (Ex: flexia cotului).
2.3.4. Statica articular
Importante si eseniale probleme de static sunt la nivelul coloanei vertebrale,
genunchiului, piciorului, iar n general la nivelul tuturor articulaiilor portante.
La nivelul coloanei vertebrale se doresc cunoscute: tipurile de inut, echilibru intrinsec si
extrinsec, rolul componentelor musculare n funcia static dar si dinamic a coloanei vertebrale si
evidenierea rolului discurilor intervertebrale si a ligamentelor anterioare si posterioare a coloanei
vertebrale. Se impune cunoasterea axelor biomecanice de transmitere a forelor, care pot diferi de
axele anatomice.
La nivelul genunchiului se ridic problemele legate de modul de repartiie a greutii pe
cele 2 glene tibiale, de presiunile si contrapresiunile exercitate asupra platoului tibial si asupra
condililor femurali, interes prezentnd si prghiile formate la nivelul genunchiului si nchise de
ligamentele colaterale.
Stabilitatea articulaiei talo-crurale trebuie neleas prin rolul diferit ce revin n realizarea
acesteia, pe de o parte morfologiei structurilor osoase, iar pe de alt parte ligamentelor articulare.
La nivelul piciorului, statica poate fi aprofundat cunoscnd modul de formare si structura bolii
plantare, stlpii si arcurile acesteia, modul n care arcurile sunt susinute, precum si modul de
distribuie a greutii la nivelul piciorului, fcndu-se apoi distincia din punct de vedere static si
dinamic dintre antepicior si postpicior.
2.3.5. Biodinamica articular conine: miscrile posibile prin structura articulaiei,
definirea axelor de miscare pe unde trec ele si eventualele repere anatomice, definirea miscrilor
la modul general si inndu- se cont de segmentele articulare ce se deplaseaz, amplitudinea
miscrii - condiionat n principal de forma suprafeei articulare.
Analiza biomecanic a mersului
Desi obisnuit pentru om, aceast miscare este foarte complex, realizndu-se cu un
randament maxim si cu un consum energetic minim.
Mersul, ca bipedalism alternativ, este o miscare ciclic, realizat prin ducerea succesiv
a unui picior naintea celuilalt, fiecare dintre cele 2 membre inferioare avnd pe rnd funcia de
propulsor si de suport (exist un sprijin permanent al corpului pe sol, fie prin intermediul unui
picior - perioada sprijinului unilateral fie cu ambele picioare - perioada sprijinului bilateral). n
timpul sprijinului unilateral, un picior susine greutatea corpului si este numit picior de sprijin, iar
cellalt se numeste picior oscilant sau pendulant. n mersul normal, pentru un membru, 60% din
durata unui ciclu de mers este reprezentat de sprijin si 40% de balans.
Momentul n care piciorul oscilant se afl n dreptul celui de sprijin se numeste momentul
verticalei si el mparte pasul n: pas posterior si pas anterior.
Unitatea funcional n mers este reprezentat de pasul dublu (ciclu de pasi) totalitatea
miscrilor efectuate ntre dou sprijiniri succesive ale aceluiasi picior; el este alctuit din 2 pasi
simpli. Lungimea pasului dublu se msoar de la clciul primului pas la vrful celui de al doilea
pas, iar cea a pasului simplu de la clciul piciorului de contact cu solul la vrful piciorului de
impulsie. Numrul de pasi executai pe unitatea de timp (minut) se numeste caden (frecven).
Miscrile determinante ale mersului sunt: rotaia pelvisului, nclinarea pelvisului, flexia
genunchiului, miscarea piciorului, deplasarea lateral a pelvisului.
n funcie de momentele de sprijin si balans se disting 4 faze ale mersului (n fiecare din
ele analizndu-se situaia unghiurilor articulare n care se afl ambele membre inferioare):

- Faza 1: faza de amortizare compus din contactul iniial (atacul cu talonul) si ncrcarea
ine pn la momentul verticalei.
- Faza 2: momentul verticalei piciorului de sprijin sau sprijinul median; dureaz foarte
puin; centrul de greutate are poziia cea mai nalt si se deplaseaz usor spre piciorul de sprijin.
- Faza 3: desprinderea de pe sol a piciorului sau faza de impulsie; dureaz pn la
ridicarea piciorului de pe sol; centrul de greutate este la nivelul cel mai cobort; spre sfrsitul
fazei, datorit impulsului dat de piciorul de sprijin, corpul este mpins spre nainte si n sus, iar
membrul de sprijin va deveni picior oscilant.
- Faza 4: oscilaia sau balansarea; cunoscut si sub denumirea de al doilea sprijin
unilateral este submprit n oscilaia iniial (posterioar), oscilaia de mijloc si cea terminal
(anterioar).
3. KINEMATICA
Kinematica este stiinta miscarii. Pentru locomotia umana ea reprezinta studiul pozitiei,
unghiurilor, vitezelor si acceleratiilor segmentelor corporale si a articulatiilor in timpul deplasarii.
3.1. PARAMETRII KINEMATICI
Segmentele corporale sunt considerate a fi elemente rigide ce se utilizeaza in scopul
descrierii miscarii corpului. Ele includ piciorul, gamba, coapsa, pelvisul, toracele, mina,
antebratul, bratul si capul.
Articulatiile dintre segmente inglud glezna ( articulatiile talocrurala si subtalara),
genunchiul, soldul, incheietura miinii , cotul si umarul.
Pozitia reprezinta localizarea in spatiu a unui sement sau a unei articulatii, masurindu-se
in metrii. Un parametru corelat cu pozitia este deplasarea care se refera la pozitia raportata la
originea miscarii. In spatiul bidimensional, pozitia se exprima in coordonate carteziene, ( x,y)fig.1. In mod similar, pentru spatiul tridimensional se vor utiliza trei coordonate de pozitie(x,y,z).

fig.1

fig.2

Unghiul articulatiei, numit si unghi intersegmental, este unghiul dintre doua segmente
adiacente, masurat de o parte sau alta a articulatiei. El se exprima, in mod obisnuit in grade si este
deseori convertit in notatii clinice. Fiind o valoare ce depinde de pozitia relativa a segmentelor el
nu se modifica prin schimbarea orientarii in spatiu a corpului.

fig.3
Unghiul unui segment are o semnificatie total diferita. El reprezinta unghiul de inclinare
a unui segment in raport cu orizontala, fiind masurat in sens antiorar. El este o valoare absoluta
ceea ce inseamna ca se modifica cu orientarea corpului.
Viteza reprezinta variatia in timp a spatiului si poate fi liniara sau unghiulara dupa cum
variatia spatiului este o variatie in pozitie sau o variatie in unghi. Se masoara in m/s sau in
grade(radiani)/s./
v=

(m/s) sau v =
(grad/s) sau (rad/s)
t
t

Ex.: daca genunchiul se deplaseaza pe orizontala din pozitia x 1 =1.5 m in x2=1.6m in


timpul t

1
s viteza sa va fi :
50

v=

1.6 1.5
5m / s
1 / 50

Acceleratia reprezinta variatia in timp a vitezei putind fi la rindul ei liniara sau


unghiulara dupa cum variatia se produce in viteza liniara sau unghiulara. Se masoara in m/s2 sau
in grad/s2, respectiv radiani/s2. Maaurarea ei poate fi facuta direct cu ajutorul accelerometrelor.
a=

(m/s2) sau
(grad/s2, radian/s2)
t
t

3.2. UTILIZAREA MASURATORILOR KINEMATICE


Masuratorile kinematice sunt limitate in privinta informatiilor asupra cauzelor miscarii. Pentru a
determina cauzele este necesar studiul kinetic al miscarii. Parametrii kinematici ne firnizeaza
totusi o descriere a miscarii, deosebit de utila in atingerea anumitor scopuri.
3.2.1 KINEMATICA LOCOMOTIEI
O observatie importanta pe care kinematica o furnizeaza privind locomotia este cea in privinta
cantitatii de miscare pe verticala si in lateral . In activitati precum mersul si alergarea, corpul tinde
sa se miste orizontal pe sol, orice alta miscare, in special cea pe verticala impiedicind atingerea
acestui obiectiv, fiind consumatoare de energie.

Heel strike

Mid stance

Toe off

Fig.4
Daca corpul ar avea roti el ar putea evita aceste miscari in totalitate ceea ce nu se intimpla
in cazul utilizarii membrelor inferioare ca mijloc de locomotie. Motivul consta in faptul ca in
fazele de contact cu calciiul ( heel-strike) si de desprindere a virfului piciorului de pe sol (toe-off),
cele doua picioare formeaza laturile unui triunghi in timp ce in faza de sprijin mijlociu, piciorul pe
care se face sprijinul este vertical( fig.4).
Efectul imediat este coborirea partii superioare a corpului, numita in mod obisnuit HAT (headarms-trunk), la contactul cu calciiul, aceasta faza de mers fiind denumita faza de sprijin dublu, ea
corespunzind momentului in care ambele picioare vin in contact cu solul, si ridicarea lui in timpul
fazei de sprijin mijlociu ( mid-stance) fig.5.

Heel-strike

Mid-stance

toe-off

Fig.5
In acest mod, centrul de greutate al corpului, amplasat in HAT, va descrie o traiectorie
arcuita. In vederea ridicarii pe verticala a centrului de greutate este necesar un consum de energie
care nu va fi redat inapoi in faza de coborire, la desprinderea piciorului de sol (toe-off). Aceasta
miscare in sus si in jos a centrului de greutate este prin urmare ineficienta, aparatul locomotor
utilizind mai multe metode de reducere a amplitudinii acestei miscari.
3.2.2. DETERMINANTII MERSULUI
Cel de-al doile razboi mondial a condus a creasterea numarului persoanelor cu amputatii. In
SUA, in special, s-au depus eforturi considerabile in directia realizarii de dispozitive de protezare,
in special de proteze de membru inferior, in vederea reintregarii sociale a acestor persoane cu
handicap locomotor. Proiectele de cercetare din aceasta directie au inclus si studii aprofundate
privind mersul normal si patologic. O mare parte din cunostiintele actuale privind mecanismele
biomecanice utilizate de organismul uman in timpul mersului si alergarii sunt dateaza din acea
perioada.
In vederea reduceri consumui de energie din timpul miscarilor sus-jos si laterale, corpuluman
utilizeaza mai multe mecanisme de baza. Datorita importantei lor deosebite pentru biomecanica
mersului ele au fost denumite determinantii mersului.
Aceste mecanisme au doua scopuri de baza:
reducerea inaltimii maxime a centrului de greutate in timpul fazei de sprijin mijlociu
cresterea inaltimii minime a centrului de greutate in fazele de contact cu calciiul (heel-strike)
si de desprindere a virfului piciorului de pe sol (toe-off).
a. Rotatia pelviana ( fig. 6)

Pelvisul se roteste anterior la contactul calciiulului cu solul si posterior la desprinderea virfului


piciorului de pe sol , asigurind astfel cresterea lungimii efective a membrului inferior in aceste
faze ale mersului:

fig.6
b. Inclinarea pelvisului (fig.7)
Pelvisul se inclina inspre in jos (oblic) spre a creste lungimea efectiva a piciorului in
momentul contactului cu calciiul (HC)si al desprinderii de pe sol al virfului piciorului(TOF).

Fig.7

c. Flexia genunchiului in faza de pasire (fig.8)


In timpul fazei de pasire are loc o mica flexie a genunchiului prin care centrul de greutate este
coborit:

Fig.8
d. Mecanismele de rotire a gleznei (fig.8)
In fazele de contact ale calciiului cu solul si de desprindere a virfului piciorului de sol glena este
dorsiflexata si respectiv plantarflexat.
e. Rotatia transversala a segmentelor piciorului (fig.9-10)
Membrul inferior este lungit prin rotatie externa si scurtat prin rotatie interna.

Fig.9

Fig.10
In picior aceste rotatii sunt facilitate de efectul de convertor de moment ( fig.11) prin care
pronatia la contactul cu calciiul este convertita in rotatie tibiala interna ( si in consecinta femurala)
iar rotatia externa a femurului la desprinderea virtfului piciorului de sol este convertita in
supinopronatie a labei piciorului. Acetse actiuni sunt o consecinta a axelor de la nivelul
articulatiilor talo-crurala si talo-cacaneala( subtalara).

Fig.11

1. KINEMATICA FAZEI DE PENDULARE


Un factor important pentru mers este capacitatea de scurtare a piciorului ce penduleaza
anterior propulsarii sale inspre in fata. Principala cale de realizare acestei scurtari este aceea prin
flexia genunchiului. Marimea flexiei genunchiului din faza de balans este proportionala cu
lungimea pasului dublu si deci cu viteza de mers( Kirtley si colaboratorii, 1985).
Multe patologii ale mersului (hemiplegia, displegia, osteortrita genunchiului), micsoreaza flexia
genunchiului, determinind utilizarea unor mecanisme compensatorii ca de exemplu hip-hiking,
inclinarea laterala si circumductia.
2. UNGHIURILE ARTICULATIILOR IN PLAN SAGITAL

Actiuniile articulatiilor genunchiului si gleznei pot fi considerate, de fapt drept actiuni de


compensare pentru miscarile de flexie-extensie ale soldului. In flexia extrema a soldului ( la
contactul cu calciiul si la desprinderea de sol a piciorului) genunchiul este in extensie, in timp ce
in faza de pasire, flexia genunchiului si dorsiflexia gleznei ajuta la reducerea inaltimii efective a
corpului.
3. ALTE MASURATORI KINEMATICE UTILE
Alte masuratori kinematice utile sunt cele ce se refera la riscul de cadere. In general, exista
doua tipuri de cadere: prima este rezultatul unui foot-clearance scazut in timpul fazei mijlocii de
pasire, tipic in jur de 1.5cm; cea de a doua este cauzata de o viteza mare de inaintare la contactul
cu calciiul. Mai mult, este posibil ca organul vestibular sa fie dezorientat de valorile mari ale
acceleratiilor membrului in cazul in care acestea nu sunt atenuate de maduva (cum se intimpla in
mod obisnuit). Deci, raportul dintre acceleratiile inainte ale capului si soldului este utilizat ca
traductor de eficienta al acestui mecanism de amortizare al maduvei ( fig. 12).

Fig.12