La ce se uită Dumnezeu?

de Iuliana Păcuraru

Ochiul este un organ a cărui principală funcție este cea de a detecta lumina. Se compune dintr-un sistem
sensibil la schimbările de lumină, capabil să le transforme în impulsuri nervoase.
Lumina pătrunde prin partea din față a ochiului printr-o membrană transparentă numită cornee,
înconjurată de o zonă numită albul ochiului sau sclerotică. În spatele corneei se găsește irisul, un disc colorat
(acesta are un caracter unic pentru fiecare individ). Între cornee și iris există un lichid numit umoare apoasă.
Irisul este perforat în centru de un orificiu de culoare neagră, denumit pupilă. Pentru ca ochiul să nu fie
deteriorat, atunci când lumina este foarte puternică, pupila se contractă (și prin urmare, se micșorează); iar în
caz contrar, atunci când este întuneric, pupila se mărește. În continuare, lumina traversează cristalinul, acesta
având funcția de lentilă biconvexă, apoi umoarea sticloasă, în final imaginea fiind proiectată pe o membrană
numită retină. Pleoapele și genele au rolul de protecție a ochilor. O membrană subțire transparentă, denumită
conjunctivă, căptușește interiorul pleoapelor și o parte din sclerotică.
Orice deviere de la starea emetropă(vederea normală) reprezintă un defect de vedere. Cele mai des
întâlnite defecte de vedere ale ochiului uman sunt: miopia, hipermetropia, prezbitismul, strabismul, cataracta,
astigmatismul, glaucomul, dezlipire de retină, retinopatia diabetică, retinopatia hipertensivă, conjunctivita,
keratopatia, daltonism.
Conform Dicționarului de simboluri, ochiul reprezintă simbolul percepției intelectuale. În accepția
autorilor, fiecare dintre noi avem trei tiprui de ochi: ochiul fizic, ochiul frontal și ochiul inimii, care au rolul
de a recepta lumina spirituală. Se pare că Angelus Silesius (Johannes Scheffler, 1624 – 1677, poet, medic și
preot german) a spus: „Sufletul are doi ochi: unul privește timpul, celălalt stă întors spre veșnicie.” Și tot el
este cel care afirmă: „Dacă Hristos s-ar naște de o mie de ori în Betleem, dar nu se naște și în tine, atunci tu
rămâi pe veci pierdut.”
Expresii folosite:
1. Ochi pentru ochi și dinte pentru dinte, se spune când la o faptă rea se răspunde cu altă faptă de
aceeași măsură; cum e fapta, așa și răsplata.
2. Prinde orbul, scoate-i ochii, se zice când cineva te păgubește fără să-l poți trage la răspundere.
3. văzând cu ochii = pe zi ce trece
4. ochi în ochi = privindu-se unul pe altul.
5. cu ochii închiși = fără discernământ/ pe dinafară, pe de rost; foarte ușor, fără dificultăți.
6. (A fi) numai ochi (și urechi) = (a privi) foarte atent (la ceva).
7. A dormi numai cu un ochi = a dormi ușor, neliniștit; a dormi iepurește.
8. Cât vezi cu ochii (sau cu ochiul) = cât cuprinzi cu privirea, până la depărtări foarte mari.
9. A vedea cu ochii lui = a vedea el însuși, a fi de față la o întâmplare.
10. A vedea cu ochii altuia = a nu avea păreri proprii, a judeca prin prisma altuia.
1
 11. A păzi (sau a îngriji) pe cineva ca ochii din cap = a păzi, a îngriji etc. pe cineva cu cea mai mare
atenție.
12. A arăta (pe cineva sau ceva) din ochi = a semnala cuiva în mod discret (pe cineva sau ceva), făcând
o mișcare ușoară a ochilor în direcția voită.
13. A iubi pe cineva (sau a-i fi drag cuiva) ca lumina ochilor (sau mai mult decât ochii din cap) = a
iubi (sau a fi iubit) din tot sufletul.
14. A-i fi cuiva drag ca sarea-n ochi = a nu putea suporta pe cineva.
15. A i se scurge (sau a-i curge) cuiva ochii după cineva (sau după ceva) = a se uita cu mult drag la
cineva sau la ceva, a-i plăcea foarte mult cineva sau ceva, a ține mult la cineva sau la ceva.
16. A face (cuiva) ochi dulci = a arunca cuiva priviri amoroase; a privi galeș.
17. A nu avea ochi să vezi pe cineva = a fi supărat pe cineva, a nu putea suferi pe cineva.
18. A privi pe cineva cu (sau a avea pe cineva la) ochi buni (sau răi) = a (nu) simpatiza pe cineva.
19. A nu vedea (lumea) înaintea ochilor = a fi foarte supărat, a fierbe de mânie.
20. A da cu ochii de cineva (sau de ceva) = a vedea ceva sau pe cineva care îți iese întâmplător în cale.
21. A-și vedea visul cu ochii = a-și vedea realizată o dorință.
22. E cu ochi și cu sprâncene = e evident, e clar, e cusut cu ață albă.
23. A(-și) da ochii peste cap = a afecta; a face fasoane.
24. (A fi) cu ochii în patru = (a fi) foarte atent, precaut.
25. A deschide ochii cuiva = a face pe cineva să înțeleagă lucrurile just.
Această aglomerare de expresii (peste50) sugerează că ochii sunt extrem de importanți.
La ce se uită Dumnezeu?
a. Dumnezeu se uită la inima noastră.
Samuel era în casa lui Isai trimis de Domnul şi, la cererea lui, toţi fiii lui Isai au trecut pe dinaintea lui
pentru a-l unge pe cel ales de Domnul. Primul este Eliab, un om cu o înfăţişare impunătoare, iar când Samuel
a vrut să se îndrepte către el pentru a împlini ritualul iudaic, Domnul îl atenţionează: „Nu te uita la înfăţişarea
şi înălţimea staturii lui, căci l-am lepădat. Domnul nu se uită la ce se uită omul; omul se uită la ceea ce izbeşte
ochii, dar Domnul se uită la inimă” (1 Samuel 16:7).
Inima este mult mai preţioasă decât modul în care arătăm. Domnul nu este impresionat de experienţa
acumulată, de poziţia socială, materială sau eclesială (îndrăzneala diaconilor în credinţă este condiţionată de
o slujire eficientă – 1 Tim. 3:13). Inima omului, centrul decizional, sentimental şi raţional al fiinţei umane este
ceea ce contează înaintea Domnului, pentru că din ea ies izvoarele vieţii.
Inima omului poate să fie bună şi curată (Lc. 8:15 – „sunt aceia cari, după ce au auzit Cuvântul, îl ţin
într-o inimă bună şi curată, şi fac roadă în răbdare”), sau poate să fie murdară (Mt. 15:19 – „Căci din inimă
ies gândurile rele, uciderile, preacurviile, curviile, furtişagurile, mărturiile mincinoase, hulele”). Inima omului
poate să fie întreagă a Domnului (2 Cron. 16:9 – „Domnul Îşi întinde privirile peste tot pământul, ca să
sprijinească pe aceia a căror inimă este întreagă a Lui”), împărţită (Iac. 4:8 – „Apropiaţi-vă de Dumnezeu, şi
2
El Se va apropia de voi. Curăţiţi-vă mâinile, păcătoşilor; curăţiţi-vă inima, oameni cu inima împărţită!”); sau
împietrită (Rom. 2:5 – „Dar, cu împietrirea inimii tale, care nu vrea să se pocăiască, îți aduni o comoară de
mânie pentru ziua mâniei și a arătării dreptei judecăți a lui Dumnezeu.”)
b. Dumnezeu ne vede de pe vremea când încă nu ne născusem.
Ps. 139 „Doamne, Tu mă cercetezi de aproape şi mă cunoşti,
ştii când stau jos şi când mă scol, şi de departe îmi pătrunzi gândul.
Ştii când umblu şi când mă culc, şi cunoşti toate căile mele.
Căci nu-mi ajunge cuvântul pe limbă, şi Tu, Doamne, îl şi cunoşti în totul.
[...] Tu mi-ai întocmit rărunchii, Tu m-ai ţesut în pântecele mamei mele:
Te laud că sunt o făptură aşa de minunată.
[...] Trupul meu nu era ascuns de Tine,
când am fost făcut în chip ciudat, ca în adâncimile pământului.
Când nu eram decât un plod fără chip, ochii Tăi mă vedeau;
şi în cartea Ta erau scrise toate zilele care-mi erau rânduite,
mai înainte de a fi fost vreuna din ele.”
Dumnezeu a creat o ființă complexă și i-a dat un viitor și o nădejde. A creat 8 miliarde de oameni unici.
I-a întocmit atom cu atom. Noi nu suntem conștienți că ochiul nostru vede, că urechile noastre aud, că
ficatul, rinichii inima funcționează. Știm că așa trebuie, așa suntem făcuți. Umanismul promovează
demnitatea umană. Dar cât de ușor a crezut omul că se trage din maimuță. Nu este umilitor? Toată
știința a fost descoperită de om cu ajutor de la Dumnezeu. Și cu toate acestea omul crede că el este
centrul universului. Nu. Dumnezeu este centrul universului.
c. Dumnezeu vede faptele noastre.
Isa. 1:16-18 „Spălaţi-vă deci şi curăţiţi-vă! Luaţi dinaintea ochilor Mei faptele rele pe care le-aţi
făcut! Încetaţi să mai faceţi răul! Învăţaţi-vă să faceţi binele, căutaţi dreptatea, ocrotiţi pe cel
asuprit, faceţi dreptate orfanului, apăraţi pe văduvă! Veniţi totuşi să ne judecăm, zice Domnul. De
vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zăpada; de vor fi roşii ca purpura, se
vor face ca lâna.”
d. Dumnezeu vede credința noastră.
Marc. 2:1-12
Spre surprinderea tuturor, prima dată Domnul îi iartă păcatele, iar pentru a le demonstra autoritatea
Lui în acest domeniu îl vindecă pe slăbănog. Însă totul a pornit de la credinţa slăbănogului şi
aprietenilor lui: „Când le-a văzut Isus credinţa, a zis slăbănogului: Fiule, păcatele îţi sunt iertate”
(Marcu 2:5)
Chiar dacă este cât un bob de muştar, nu o neglijează, ci o răsplăteşte regeşte. Ceea ce limitează
lucrările şi binecuvântările Domnului nu este nimic altceva decât necredinţa noastră (Marcu 6:5-6
„N-a putut să facă nicio minune acolo, ci doar Şi-a pus mâinile peste câţiva bolnavi şi i-a vindecat.
3
 Şi se mira de necredinţa lor.”).
În scrisoarea adresată bisericii din Laodicea, Domnul le reproşează creştinilor că erau orbi şi îi
sfătuieşte să cumpere doctorie pentru ochi ca să vadă. Laodiceenii vedeau foarte bine lumea
aceasta, însă nu aveau ochi pentru lumea lui Dumnezeu, pentru lucrările lui Dumnezeu şi pentru
binecuvântările Lui. Deveniseră nişte creştini foarte lumeşti, pentru că erau orbi.
Cine are ochii deschişi şi înţelege modul în care Dumnezeu lucrează, acela este un om a cărui
credinţă poate creşte. Fariseii prezenţi cu ocazia vindecării slăbănogului au fost nişte oameni care
i-au reproşat Domnului ceea ce a făcut. Erau nişte orbi spiritual. Însă au fost acolo nişte oameni cu
o credinţă mare, pentru că au văzut în Domnul Isus pe Dumnezeu şi în lucrările Lui, lucrările lui
Dumnezeu. Şi Isus le-a răsplătit credinţa.
e. Dumnezeu vede ascultarea noastră.
Ioan 14:15 – „Dacă Mă iubiţi, veţi păzi poruncile Mele.”
Uneori, putem exagera în ascultarea aceasta asemenea lui Saul. Sam. 15:13-22
f. Dumnezeu vede relațiile.
1 Ioan 4: 20-21 „Dacă zice cineva: „Eu iubesc pe Dumnezeu” şi urăşte pe fratele său este un
mincinos, căci cine nu iubeşte pe fratele său pe care-l vede cum poate să iubească pe Dumnezeu,
pe care nu-L vede? Şi aceasta este porunca pe care o avem de la El: cine iubeşte pe Dumnezeu
iubeşte şi pe fratele său.”
Pilda Samariteanului milos (Luca 10:25-37)
citat din Parabolele Domnului Hristos
Încheiere: Ps. 33: 13-20
Dumnezeu privește la noi. O inimă întreagă a Domnului şi o credinţă pe măsură sunt deschizătoare
de uşi pentru binecuvântările lui Dumnezeu şi lucrările Lui minunate. În acestă ecuaţie surogatele
nu-şi au locul. Căpetenia noastră este şi exemplul nostru. Şi fie ca lucrarea pe care a început-o în
noi să fie dusă până la final! Amin!