Legenda babei Dochia este una dintre cele mai cunoscute legende românești, care combină elemente

de mitologie, tradiție și natură. Această legendă are loc în regiunea Munților Călimani, în Carpații
Orientali, și este strâns legată de perioada de trecere a la primăvară, marcând încheierea iernii.

Legenda începe cu Baba Dochia, un personaj feminin venerat ca o zeiță a naturii și a schimbării
anotimpurilor. Ea este descrisă ca o femeie în vârstă care poartă mai multe straturi de haine, unele
albe și altele colorate. Aceste straturi simbolizează luniile de iarnă și primăvară, iar fiecare zi în care
schimbă o haină indică o zi de încălzire a vremii.

Se spune că în fiecare zi de 1 martie, Baba Dochia începe să-și arunce straturile de haine, creând
astfel schimbări dramatice în vreme. Dacă ziua de 1 martie este însorită și caldă, se crede că va fi o
primăvară blândă și timpurie. Dacă ziua este rece și plină de ninsori, se crede că Baba Dochia încă nu
și-a schimbat hainele de iarnă și iarna va mai dura.

Legenda continuă cu un tânăr fermier pe nume Dragobete, care iubește să iasă în fiecare zi de 1
martie și să urce în munți pentru a verifica starea babei Dochia și a vremii. El speră că va putea să-și
ceară mâna iubitei sale, și anume Măriuța, doar atunci când vremea se încălzește cu adevărat.

Așa cum se spune în legenda babei Dochia, Dragobete așteaptă cu nerăbdare ziua în care Baba
Dochia va renunța la ultimul strat de haine iernatice și va rămâne în hainele sale colorate,
semnificând astfel venirea primăverii. În acea zi, el își cere mâna iubitei sale și cele două personaje
trăiesc fericiți pentru totdeauna.

Această legendă reflectă importanța tradițiilor și credințelor populare în legătură cu trecerea de la

iarnă la primăvară și reprezintă o parte importantă a culturii românești. Ea pune în evidență legătura
strânsă dintre om și natură și modul în care aceasta influențează viața de zi cu zi a oamenilor.