2.

Determinarea polarităţii şi marcarea bornelor

înfăşurării statorice a motoarelor sincrone şi
asincrone

2.1. Aspecte generale

În cele ce urmează ne propunem să determinăm polaritatea
bornelor înfăşurării statorice a unui motor asincron trifazat urmată de
marcarea bornelor astfel încât motorul să se rotească într-un sens de
rotaţie prestabilit (dreapta sau stânga). Marcarea capetelor libere
scoase ale înfăşurărilor statorului maşinilor trifazate sincrone sau
asincrone este reglementată prin STAS 3530-89. Capetele sunt
marcate prin U1,V1, W1 sau U2, V2, W2; notaţiile asociate cu cifra
1 reprezintă începuturile înfăşurărilor de fază, iar cele asociate cu
cifra 2 reprezintă sfârşiturile înfăşurărilor de fază.

U1 V1 W1

U2 V2 W2

Fig. 4. Trei înfăşurări cu şase capete libere

scoase
Marcarea bornelor prezentată în fig. 4 corespunde situaţiei în
care, motorul se roteşte la dreapta când înfăşurarea statorică este
alimentată cu un sistem simetric de tensiuni de succesiune directă.

2.2. Modul de lucru

Pornim de la situaţia iniţială în care electricianul bobinator are
în faţă un stator cu şase capete neidentificate. Prima etapă constă în
identificarea perechilor de capete care aparţin aceleiaşi faze. În
acest scop se utilizează un ohmmetru, se ia la întâmplare unul din
capete şi se conectează la borna ohmmetrului după care, pe rând,
celelalte capete sunt conectate la a doua bornă a ohmetrului. Veri-
ficarea continuă până când ohmmetrul indică continuitatea circu-
itului. Cele două capete astfel identificate reprezintă o bobină şi se
grupează cu ajutorul unei benzi adezive. Încercarea continuă proce-
dând la fel şi cu a doua pereche de capete.
Etapa următoare constă în identificarea începutului şi sfâr-
şitului fiecărei perechi de capete asociate anterior. În literatura de
specialitate sunt cunoscute două metode uzuale:
– metoda alimentării în curent continuu
– metoda alimentării în curent alternativ
Metoda alimentării în curent continuu presupune alimentarea
uneia din înfăşurările de fază (considerată înfăşurare de referinţă) de
la o sursă de c.c. (baterie sau acumulator) prin intermediul unui
întrerupător K. Prin convenţie, capătul conectat la borna (+) a sursei
se consideră început şi se notează cu I, iar capătul conectat la borna
(–) se consideră sfârşit şi se notează cu S (fig. 6.).
Capetele celorlalte două înfăşurări verificate trebuie conectate
la aparatul magnetoelectric astfel încât acul indicator să devieze spre
dreapta când întrerupătorul K este închis. În acest caz, capătul
conectat la borna (+) a aparatului este considerat început şi se
notează cu I iar cel conectat la borna (–) a aparatului se consideră
sfârşit şi se notează cu S.
Atenţie!
Pentru evitarea eventualelor erori de interpretare, deviaţiile
acului indicator ale aparatului magnetoelectric vor fi considerate
numai la închiderea întrerupătorului K.
Începuturile identificate vor fi marcate cu un colier din bandă
adezivă de culoare roşie.
 (I) (I) (I)

+ + +
Bat. + +
sursă –

– - – -
K

(S) (S) (S)

Înfăşurare de referinţă Înfăşurări de verificat

Fig. 6. Scheme pentru identificarea începuturilor şi sfârşiturilor

înfăşurărilor de fază prin metoda de curent continuu