Sunteți pe pagina 1din 2

Parlamentul European – Partide Politice

Parlamentul European este compus din 705 europarlamentari, dintre care doar un număr de
46 rămân neafiliați/independenți, restul fiind împărțiți în cadrul diverselor partide politice.
În prezent, există 7 partide politice în cadrul Parlamentului European.
Numărul minim de deputați necesar pentru a constitui un partid politic este de 23. Cel puțin
o pătrime din statele membre trebuie să fie reprezentate în cadrul partidului. Un deputat poate
aparține unui singur partid politic.
Fiecare partid politic își asigură organizarea internă, prin desemnarea unui președinte (sau
a doi copreședinți, în cazul anumitor partide), a unui birou și a unui secretariat.
Distribuția locurilor deputaților în hemiciclu se face în funcție de apartenența politică, de la
stânga la dreapta, cu acordul președinților de partid.
Parlamentul European își desfășoară cea mai mare parte a activității prin intermediul
comisiilor specializate, care elaborează, modifică și adoptă propuneri legislative și rapoarte.
Înaintea fiecărui vot din cadrul ședințelor plenare, partidele politice examinează rapoartele
elaborate de comisiile parlamentare și depun amendamente. Partidul politic adoptă o poziție în
urma consultărilor din cadrul său. Niciunui membru nu i se poate impune o anumită variantă de
vot.

Cele 7 partide politice vor fi prezentate și analizate din perspectiva valorilor/scopurilor


promovate, orientării politice, numărului de membri și realizărilor semnificative.

Primul partid politic este Partidul Popular European (Creștin Democrat). Acesta este cel
mai numeros și mai vechi partid politic din Parlamentul European. Ca orientare politică, partidul
se poziționează pe Centru-Dreapta, promovând valori tradiționaliste și iudeo-creștine ca
fundamente ale partidului. Aceștia susțin apărarea libertății religioase în întreaga lume. Din
perspectiva scopurilor urmărite, se evidențiază promovarea unei economii sociale de piață,
adoptarea unor politici mai stricte în ceea ce privește imigrarea și protejarea democrației.
Partidul reunește 176 de europarlamentari, iar membrii acestui partid sunt reprezentați în
comisiile parlamentare, unde dețin numeroase funcții de conducere, proporțional cu numărul
membrilor. Fiind cel mai numeros partid politic, acesta deține o poziție importantă în Parlament.
În cadrul sesiunilor plenare lunare ale Parlamentului European, din 1999 și până în prezent, PPE
s-a aflat de partea câștigătoare a mai multor voturi decât oricare alt partid politic.
Președintele partidului este Manfred Weber (Germania). Acesta este al patrulea mandat al
său de deputat în Parlamentul European, el conducând partidul din 2014.
Partidul Popular European are de asemenea și 3 partide afiliate în România, acestea fiind
Uniunea Democrată Maghiară din România (UDMR), Partidul Mișcarea Populară (PMP) și
Partidul Național Liberal (PNL).

Al doilea partid politic este Alianța Progresistă a Socialiștilor și Democraților. Partidul a


luat naștere odată cu înființarea Parlamentului European în 1953, fiind al doilea cel mai vechi
partid după Partidul Popular European. Până la alegerile europene din 1999 a fost cel mai
numeros partid din Parlament, iar de atunci S&D este al doilea partid politic ca număr de
membri, reunind 144 de deuptați. Printre scopurile urmărite de această grupare politică se
numără lupta împotriva corupției și a extremismului politic, îmbunătățirea situației imigranților și
a refugiaților, protejarea mediului înconjurător și combaterea efectelor negative pe care criza
economică le are asupra vieții individului. Din punct de vedere al orientării politice, acesta se
afla pe partea de Centru-Stânga.
Partidul se laudă cu numeroase reușite și luări de poziții la nivel politic, cum ar fi blamarea
vehementă a guvernului polonez și a guvernului maghiar pentru comportamentul lor
antidemocratic deplorabil, partidul fiind și responsabil pentru lansarea condamnării de către
Parlamentul European pentru acțiunile celor 2 guverne. Partidul S&D a reprezentat forța
covârșitoare în cadrul votului pentru declanșarea unei proceduri împotriva Ungariei, care ar
putea duce la suspendarea drepturilor sale de vot, ca răspuns la încălcările drepturilor
fundamentale ale UE.
Partidul a jucat un rol esențial și în strângerea unei majorități în Parlament împotriva
violenței neofasciste din Europa, poziționându-se ferm împotriva fenomenului de creștere a
violenței de extremă-dreapta și de normalizare a acestor ideologii și a altor forme de lipsă de
toleranță.
Președintele partidului este Iratxe García (Spania), care deține funcția de eurodeputată din
2004. Există 3 partide afiliate în România Alianței Progresiste a Socialiștilor și Democraților,
acestea fiind PRO România, Partidul Umanist Social Liberal (PULS) și Partidul Social Democrat
(PSD).

Al treilea partid politic este Partidul Renew Europe. Acesta a fost fondat în 2019, dar
trebuie menționat faptul că acest partid este succesorul Alianței Liberalilor și Democraților
pentru Europa (ALDE), care a existat între anii 2004 și 2019. Reunind un număr de 102
europarlamentari, partidul are drept scopuri promovarea dezvoltării sustenabile, adoptarea mai
multor politici pro-diversitate, lupta împotriva autocrației și a naționalismului agresiv și
dezvoltarea oportunităților economice pentru toți.
În ciuda orientării sale politice de centru, partidul are în spate numeroase luări de poziții în
cadrul ședințelor Parlamentului. Printre ele se numără votul acordat în favoarea implementării
Convenției de la Istanbul care are drept scop respectarea drepturilor femeilor, votul pentru
mărirea bugetului alocat programului Erasmus și altor programe din domeniul educației, toate
aceste inițiative fiind specifice unor politici de stânga.
Partidul se remarcă și prin poziția sa unică în cadrul Parlamentului European cu privire la
lărgirea competențelor UE în ceea ce privește sistemul de sănătate. Acesta militează pentru
politici mai ferme în ceea ce privește finanțarea obligatorie din partea statului pentru tratarea
bolilor cronice și pentru acordarea de ajutor specializat pentru îmbunătățirea sănătății psihice a
cetățenilor săi.
Președintele partidului este Stéphane Séjourné (Franța), care și-a început primul mandat de
europarlamentar în 2019.
Există 2 partide afiliate Partidului Renew Europe în România, și anume Reînnoim
Proiectul European al României (REPER) și Uniunea Salvați România (USR).

Al patrulea partid este Partidul Verzilor/Alianța Liberă Europeană.

S-ar putea să vă placă și