TESTUL KOCH-STORRA - ARBORE

Fundamentare teoretică
Promovarea utilizării „unui desen reprezentând un arborelui” ca instrument de psihodiagnostic
îi aparţine lui Emile Jucker, consilier de orientare la Fagswil (Zurich), la începutul secolului trecut
(1928). Activitatea acestuia presupunea administrarea unor instrumente care să îi ofere o interpretare
facilă şi validă a sistemului aptitudinal şi a particularităţilor de personalitate la adolescenţii şi tineri
pentru care se punea problema opţiunii în carieră. La fel ca şi la majoritatea probelor proiective
(Szondi, Rorschach, Luscher), demersul creativ a fost unul izvorât din raţiuni pragmatice. Abilităţile
de practician ale lui Jucker au „dictat” primele interpretări. Şansa „redescoperirii” probei (la fel ca şi
pentru Rorschach) a revenit avântului luat, într-un anumit context istoric al începutului de veac, de
orientarea psihanalitică.
Observaţiilor empirice strict intuitive li s-au alăturat pe parcurs interpretările asupra
simbolisticii elementelor câmpului grafic (poziţie în pagină şi detalii reprezentate de elementele
arborelui) în diverse medii geografice şi culturale (arbore de tip „foioase”, „mediteranean”, specific
pentru „lumea arabă” etc.).
Au fost urmate două direcţii distincte în dezvoltarea probei: una centrată pe analiza
semnificaţiei elementelor (cele patru cadrane, dimensiunea globală, particularităţile elementelor
arborelui, de tipul „goluri în coroană” etc) cu fundamentare psihanalitică certă (explicaţiile implicau
tipul relaţiei materne, analiza conflictelor, sistemul de aspiraţii etc) şi o a doua statistică. Aceasta din
urmă avea o parte consistentă de evaluare a dimensiunilor medii ale diferitelor elemente ale arborelui
pentru diverse loturi de subiecţii, cu prezentare tabelară a rezultatelor (dimensiunea trunchiului, a
coroanei, a raportului coroană/trunchi, la copii şi adulţi, băieţi/fete). O direcţie secundară a realizat
apropieri de interpretările din grafologie.
Sunt numeroase contribuţiile aduse la dezvoltarea probei, cu o menţiune aparte pentru Charles
Koch, cel de la care a rămas forma standardizată cea mai acceptată, promovată în ediţia publicată la
Lyon în 1969 (Le test de l' Arbre, Ed. Em. Vitte).
Rozorea şi Sterian (2000) apreciază validitatea testului în privinţa dezvoltării afective cu
posibilitatea aplicării şi pentru decelarea întârzierilor mentale.
Rămâne ca şi deosebit de valoros domeniul investigaţiei personalităţii şi al afectivităţii, tema
arborelui având incidenţe profunde cu această zonă a psihismului uman de unde şi semnificaţia
simbolică relevată de antropologia culturală legată de credinţele şi cutumele diferitelor popoare.
Pentru determinarea vârstei minime la care este posibilă administrarea testului arborelui ca şi
probă de psihodiagnostic prezintă importanţă analiza dezvoltării expresiei grafice.
Mâzgăliturile marchează stadiul zero al expresiei grafice.
Executate întâi cu mişcări ample şi rigide ale braţului, apoi prin mişcări fine ale mâinii, capătă
treptat semnificaţie.
Atribuirea unei valori figurative duce la instituirea desenului. Chiar şi din aspectul
mâzgăliturilor se pot obţine informaţii îndeosebi asupra particularitţilor temperamentale (viitorii
colerici care aproape că rup hârtia, melancolicii, cu linii mai fine sau sangvinicii cu o mai bună
organizare şi distribuţie a spaţiului grafic).
Dacă la 3 ani consemnăm doar „stadiul mâzgăliturilor fără semnificaţie”, în jurul vârstei de 4
ani, mai mult de jumătate din copii sunt capabili să facă referiri la cele desenate (semnificativ că pentru
o treime este anunţată anterior şi tema, înainte de a desena, având deci o reprezentare a viitoarei
lucrări). Vârsta de 5 aduce gradul cel mai înalt de intenţie figurativă (80% dintre copii), prioritar la
fetiţe şi mai ales la copiii din „clase sociale” înalte.
Stadiile evolutive ale desenului sunt:
◘la un an şi jumate – mâzgălituri de jos în sus şi de sus în jos
 ◘între 1 an jumăte şi 3 ani – „rotunduri”, cruci,
◘la 3 ani – cercuri şi cruci desenate intenţionat, mult mai exact structurate
◘ la 4 ani – prima reprezentare primitivă a unor structuri (copac schiţat, o verticală sau un
dreptunghi imperfect pentru trunchi cu câteva linii oblice pentru ramuri; reprezentările fericite ale
„unui om apar cu cap şi membre dar fără trunchi).
De remarcat:
◘ Copilul nu-şi menţine intenţia iniţială în timpul desenului, temele desenului variind; există o
deficitară coordonare a părţilor şi mărimilor desenului, care nu respectă proporţiile reale, ci ordinea
importanţei pe care le-o acordă copilul;
◘Interesul copilului – în desen – se manifestă, în ordine, asupra figurii umane, animalelor, caselor,
florilor, peisajelor cu soare şi nori, arborilor asociaţi cu alt obiect;
◘Copiii nu desenează arbori înainte de vârsta de 4 ani (deci testul nu are valoare diagnostică).
Cunoaşterea dezvoltării imaginilor grafice pe o temă ideatică permite determinarea gradului de
maturitate psihică, a retardului sau a regresiei;
◘Desenul arborelui e influenţat de peisaj şi climat, de starea de oboseală şi hipnoză (arborele
reprezintă diferitele „vârste de viaţă”).

Structură
Structura arborelui:
 Rădăcina
◘Rădăcina este în general ascunsă sau parţial vizibilă la copii;
◘Reprezintă arhetipul, imaginea primară, trăsăturile de caracter cele mai puţin personale şi
identificabile dar şi fixarea imaginii magice asupra lumii; elementul de stabilitate, „ceea ce e
durabil în arbore, ceea ce-l stabilizează, este simbol al sursei vieţii, dar şi viaţa subterană, invizibilă.
 Trunchiul
◘Trunchiul reprezintă separarea eu-altul, eu-lume
◘Baza trunchiului-simbol al tenacitaţii al soliditaţii, al imobilului;
◘Trunchiul formează partea mediană, verticală şi are rol de echilibru dreapta-stânga, fiind
elementul stabil ce susţine coroana cu ramurile;
◘Trunchiul şi ramurile reprezintă lemnul, substanţa;
◘Deformările trunchiului-nu apar în normalitatea psihică; sunt rodul experienţei subiective. Ele
traduc: dificultăţi adaptive resimţite profund sau prezenţa unor traumatisme, boli grave, accidente
◘Linia solului - simbol al graniţei dintre viaţa conştientă şi cea inconştientă;
◘Mărimea trunchiului - este un indice pentru aprecierea maturităţii psihice, imaturitatea fiind
sugerată de înălţime prea mică sau prea mare a trunchiului;
◘Scoarţa trunchiului- reprezintă elementul de protecţie, zona de contact între interior şi exterior,
între eu şi lume, raportul între fiinţa interioară şi comportamentul exterior;
◘Scoarţa marcată în desen semnifică echilibrul psihic;
◘Excrescenţele de pe trunchi au fost interpretate ca semnul unor traumatisme depăşite, asumate
pozitiv şi nu acela ale elementelor nevrotice active;
◘un inel în jurul trunchiului poate semnifică reţinerea, nevoia de protecţie sau frigiditatea

 Coroana
◘Coroana este suportul frunzelor, florilor şi fructelor. Uneori este marcată prin aspectul ei, alteori,
elementele ei cad;
◘Coroana reprezintă elementul cel mai instabil prin perisabilitatea lui;
◘Coroana delimitează un spaţiu al cărui centru se află puţin sub axul longitudinal, dedesubtul
trunchiului, de unde încep ramurile;
◘Ea poate fi uneori statică, privată, de jocul viu al deplasărilor de la dreapta la stânga sau sub formă
de baloane, de globuri sau cercuri;
◘Poate fi umbrită, în clar-obscur, mai mult pe o parte a ei;
 ◘Ruptura între trunchi şi coroană semnifică ruptura interioară;
◘Conturul exterior al coroanei simbolizează relaţia „eu-tu”, „eu-obiect” şi în plus relaţia cu
trecutul, prezentul şi viitorul;
◘Mâzgălitura trebuie considerată o disoluţie a formelor numai în măsura în care e afectată
structura interioară a coroanei. Ea decelează întârzierile şi fixaţiile la stări infantile. Se poate
confunda cu umbra şi semnifică: joc pueril, regresie, întârziere psihică;
◘Formele repetate (etajări succesive din îngrămădirea sau juxtapunerea elementelor: crengi,
frunze, dând impresia de straturi sau de mozaic) semnifică: stereotipie, schematism. Aceste forme
nu se întâlnesc frecvent şi au semnificaţie diferită din punct de vedere al autenticităţii;
◘Ramurile retezate (ramuri tăiate cu fierăstrăul, despicate) sunt frecvente în pubertate, semnificând
ruptura cu trecutul, pentru a începe o viaţă „nouă” , structurată, o schimbare interioară. Aceleaşi
simptome se schimbă conform gradului de dezvoltare şi conform vârstei subiectului, după cum
urmează: normale la 9 ani, cu frecvenţă mai mare la băieţi, care sunt mai vulnerabili; frecvenţa
creşte în pubertate; la debilul mintal frecvenţa e nesemnificativă şi nulă în imbecilitate; la adulţi
frecvenţa este medie; poate semnifica la acesta şi prezenţa traumei;
◘Trecerea de la ramură la creangă semnifică simţul propoziţiei şi al diferenţei.
◘Îngroşările ramurilor şi ramurile cu linii paralele („crengi-măciucă” corespunzând scrierii
„măciucă” şi presiunii scrisului în interpretarea grafologică) sunt semnul violenţei, inhibiţiei,
contradicţiei şi deficienţei mentale;
◘Paralelismul ramurilor (ramuri din linii paralele) este indice de constanţă, de efort susţinut şi de
durată;
◘Ramuri care atârnă sunt semnul depresiei;
◘Ramurile tubulare cu extremităţile deschise („crengi-tuburi” sau conturul exterior al coroanei)
având forme reprezentate imperfect, corespund grafologic scrisului în ghirlandă, nedeterminării
grafice, simbolizând relaţia eu-altul, eu-obiect, trecut-prezent-viitor;
◘Baza de sudură apare în normalitate la 13 ani;
◘Florile reprezintă cel mai frumos şi atrăgător ornament al arborilor, dar durata lor e scurtă cu o
simbolistică foarte bogată;
◘Frunze (şi fructe) supradimensionate: indice al retardării afective;
◘Fructele încheie procesul de maturaţie, fiind savurate, agreabile, utile. Fructul este purtătorul
germenului. Prezenţa fructelor are frecvenţă mare la copiii de 7 ani. La vârsta matură are frecvenţă
mică.

Adminstrare
Instructajul şi aplicarea testului sunt simple, astfel se dă subiectului o foaie pe care îi cerem să
deseneze un copac; se precizează că poate să deseneze orice fel de copac numai să nu fie brad (în alte
instrucţii, nici salcie). Timpul de aplicare este nelimitat.
Testul Koch-Storra (cunoscut şi sub numele de „testul arborelui”), finalizat în octombrie 1956,
este unul dintre testele proiective cele mai folosite în practică, datorită uşurinţei în aplicare, cotare şi
interpretare.
Instrucţia este simplă şi urmăreşte realizarea de către subiect a unui arbore pe o coală de hârtie.
Acestei formulări facile i se adaugă unele precizări determinate de observaţii practice. Astfel, coala de
hârtie care i se dă subiectului are un format A4 (poate fi înlocuită şi de un format mai mic), importantă
fiind forma dreptunghiulară a hârtiei şi poziţionarea acesteia cu dimensiunea principală perpendiculară
pe planul subiectului care este aşezat la masa de lucru (poziţia caietelor de şcoală pe pupitru).
După ce se enunţă instrucţia, subiectului se oferă un creion pentru a realiza desenul. Autorul
recomandă introducerea unor precizări suplimentare privind realizarea desenului, respectiv interdicţia
ca acesta să fie un brad, deoarece se consideră că bradul are o formă standardizată de reprezentare
grafică („bradul de Crăciun”). Din aceleaşi considerente a fost exclusă şi realizarea unui arbore tip
salcie. Cele două tipuri, salcia şi bradul, au cea mai mare rezonanţă pentru populaţia europeană,
ambele împiedicând, prin reducerea la forme standardizate, deci neinterpretabile, proiecţia subiectului
investigat. Remarcile, atitudinea şi comportamentul subiectului se notează (inclusiv modificarea
poziţiei paginii-test, prin rotire cu 90 de grade), acestea fiind valorificate ulterior la interpretarea
rezultatelor.
Relativ frecvent, mai ales la copii, apare atitudinea de refuz, exprimată prin fraza „nu ştiu să
desenez”, care, la precizarea „desenaţi ce doriţi, doar să nu fie brad sau salcie”, dispare.

Interpretare
 Interpretarea reuneşte un număr de 58 de dimensiuni care trebuiesc urmărite în producţia
grafică a subiectului.
 Se recomandă, într-o primă etapă, analiza amplasamentului arborelui în câmpul grafic (coala de
hârtie) prin compararea centrului paginii (la intersecţia celor două linii, verticală şi orizontală) cu
poziţia centrului arborelor.
 Deoarece ansamblul de linii trasat pe coală are formă de cruce, interpretarea poartă numele de
„simbolismul crucii” şi este de factură psihanalitică (Abegg, 1945).
 Axa perpendiculară pe planul subiectului are doi poli, superior reprezentat de spiritualitate şi
misticism şi inferior, care aparţine materialismului.
 Axa orizontală, paralelă cu planul subiectului, are de asemenea un pol stâng, al introversiunii şi
unul drept, al extraversiunii. Prin acest sistem de axe se delimitează patru cadrane, cu următoarea
semnificaţie: superior-stânga=inhibiţie, rezervă, superior-dreapta=rebeliune, atac, inferior-
stânga=acaparare, inferior-dreapta=obstinaţie, încăpăţânare (Pulver, 1940, Roşca, 1972).
 Arborele realizat de un subiect normal se situează, în majoritatea cazurilor, în centrul paginii.
 Poziţionările particulare, în planul hârtiei şi al sistemului de axe şi cadrane, surprind diferite
tendinţe.
 Pornind de la un număr însemnat de studii de grafologie şi simbolistică, dar şi de la consideraţii
psihanalitice, se ajunge la elaborarea unui algoritm de interpretare, validat ulterior pe un număr mare
de subiecţi.
 Au fost stabilite cu acest prilej proporţiile între trunchi şi coroană (evaluată sub raportul
înălţimii dar şi al lăţimii) pentru diverse grupe de vârste (copii, adolescenţi, adulţi, vârstnici),
precizându-se etaloanele de normalitate.
 În interpretarea protocoalelor se începe cu itemii ce definesc impresia generală a desenului.
 Trunchiul şi ramurile reprezintă „esenţa lemnoasă”, partea vizibilă care este responsabilă de
dimensiunile arborelui
◘ Un arbore voluminos semnifică cel mai adesea încredere în sine, optimism, şi bună dispoziţie
◘ Dacă coroana creează impresia că se continuă în afara planului hârtiei, desenul aparţine unui
individ care doreşte să facă impresie, cu o puternică dorinţă de realizare în viaţă, uneori carierist;

 Poziţia în pagină (normal, situat în centrul paginii)

 Poziţiile excentrice au fiecare altă semnificaţie, preluând semnificaţia cadranelor, tributară
simbolisticii psihanalitice
 Impresiunea instrumentului de lucru pe hârtie
◘ timizii mai şters, superficial
◘ agresivii, impulsivii şi persoanele iritabile mai apăsat, chiar cu perforarea hârtiei
 Modificări în tehnica de realizare sau în direcţia trunchiului (frecvent au valoare de indici de
traumă, semnalizând evenimente negative produse în antecedente, a căror investigare se impune, Koch
susţinând că poate preciza, pe baza unor indicatori suplimentari, inclusiv vârsta la care au avut loc)
 Introducerea unor elemente suplimentare (adăugarea unui tăruş de protecţie este un simbol
pentru nevoia de ajutor şi sprijin, soarele, norii şi păsărelele sau alte elemente de decor sunt un semn
de bună dispoziţie sau de infantilism).
În continuare, se face o analiză pe elemente specifice.

 Coroana, poate fi organizată, după orientarea ramurilor în două moduri: divergent sau
concentric .
◘tipul divergent semnifică: sensibilitate dar şi instabilitate, detaşare, regresie
◘tipul concentric semnifică: egocentrism, narcisism şi redusă activitate exterioară.
◘aceste două elemente principale sunt analizate împreună cu un număr extrem de mare de alte
elemente auxiliare, astfel:
◘ramurile, care pot fi divergente sau concentrice ca şi orientare,
◘pot să fie realizate cu linii subţiri dar energice sau
◘fragmentate, într-o reţea de întrepătrunderi care poate trăda instabilitatea, iritabilitatea şi
nervozitatea subiectului.
◘dacă aceste linii sunt mai organizatate, respectă grupat anumite direcţii de emergenţă şi sunt
aproximativ egale, reprezintă un semn important de minuţiozitate şi de pedanterie.
◘un alt parametru este orientarea generală a coroanei
◘semnificaţie diferită pentru o preponderenţă spre stânga (mai frecvent la introvertiţi, reflexivi,
autonomi, cu un instinct de conservare mai ridicat)
◘ orientarea spre dreapta indică predispoziţia spre activitate socială ridicată, adaptabilitate, dar şi
influenţabilitate

 Ramurile pot să fie unice sau duble, cele duble putând conţine (uneori) spaţii goale sau dilatări
care sunt interpetate ca un indice de traumă sau conflicte nerezolvate, posibile a determina opoziţie şi
un comportament exploziv.
Cuprinderea acestui număr mare de itemi într-un tablou coerent este posibilă doar prin
administrarea repetată, cu valorificarea datelor suplimentare oferite de anamneză, datele medicale,
istoria personală şi informaţiile de la aparţinători.
Importanţă deosebită în practica clinică se atribuie unui număr de indici specifici pe care Koch
îi considera elemente de avertizare (aşa numiţii „indici de traumă”), fiind incluse aici:
◘ ramurile tăiate, prezenţa scorburilor (care pot însemna şi narcisism)
◘ haşurări particulare,
◘ dimensiunile reduse ale desenului
◘ amplasamentul atipic, în colţuri
◘ frunzele care cad şi se depun.

O inovaţie în domeniul interpretării protocoalelor la testul arborelui a reprezentat-o repetarea

adminstrării.
Astăzi se lucrează cu cel puţin două adminstrări la interval de 5-10 minute (minim) cu
îndepărtarea din câmpul vizual al subiectului a primului copac (pentru a nu îl influenţa) şi cu
precizarea că poate realiza noul arbore cum doreşte, identic sau diferit de primul.
Menţinerea indicilor de traumă la a doua adminstrare creşte semnificaţia lor.
Cel mai adesea însă apar modificări între cei doi arbori, în interpretare valorificându-se
prioritar a doua realizare. Repetarea identică a arborilor semnifică rigiditate, în vreme ce un arbore
total diferit de primul (sub aspectul dimensiunii, poziţiei în pagină, orientării, formei şi numărului
elementelor componente), la repetare, se asociază cu inconstanţă şi labilitate.
Dacă pauza dintre administrări este folosită corect pentru îndepărtarea anxietăţilor prin discuţii
colaterale, un indice frecvent consemnat (al delimitării printr-o sferă a coroanei, cu semnificaţia
dorinţei de ecranare şi protecţie faţă de sarcina solicitată), dispare.
Administrarea uşoară şi oferta rapidă de informaţii asupra tendinţelor generale în cadrul
personalităţii subiectului, recomandă utilizarea testului Koch-Storra, precoce, în etapa iniţierii
interviului psihologic. Proba şi-a dovedit utilitatea şi în identificarea simulanţilor unui deficit
intelectual, în cadrul expertizelor medico-legale psihiatrice.

Figura nr.26 Forme grafice particulare în testul Koch-Storra