Sunteți pe pagina 1din 1

Definiţii ale violenţei domestice

În sens larg, violenţa domestică semnifică utilizarea forţei şi a constrângerii de către o


persoană, grup sau clasă socială, în scopul impunerii propriei voinţe asupra altora
Definiţia violenţei domestice potrivit Consiliului Europei- Comitetul de Miniştri:
„Violenţa în familie reprezintă orice act sau omisiune comisă în interiorul familiei de către
unii dintre membrii acesteia, care aduce atingere vieţii, integrităţii corporale sau psihologice sau
libertăţii altui membru al aceleiaşi familii sau vatămă în mod serios dezvoltarea personalităţii lui/ei.
Conform Legii nr.217/2003, „violenţa în familie reprezintă orice acţiune fizică sau verbală
săvârşită cu intenţie de către un membru de familie împotriva altui membru al aceleiaşi familii, care
provoacă o suferinţă fizică, psihică, sexuală sau un prejudiciu material”.
O alta definiţie a violenţei domestice ar fi:
„Violenţa domestică este o serie repetată de comportamente coercitive şi de atac fizic, sexual şi
psihic pe care o persoană le manifestă faţă de partener, în scopul controlării şi dominării acestuia,
utilizând forţa şi/sau incapacitatea de apărare a victimei, ce apare în cadrul unei relaţii de cuplu.
Include şi abuzurile de tip economic şi social.”1
Din punct de vedere clinic, Stark şi Flitcraft au formulat o definiţie larg acceptată: „Violenţa
domestică este o ameninţare sau o provocare, petrecută în prezent sau în trecut, a unei răniri fizice în
cadrul relaţiei dintre partenerii sociali, indiferent de statutul lor legal sau de domociliu. Atacul fizic
sau sexual poate fi însoţit de intimidări sau abuzuri verbale: distrugerea bunurilor care aparţin
victimei; izolarea de prieteni, familie sau alte potenţiale surse de sprijin; ameninţări făcute la adresa
altor persoane semnificative pentru victimă, inclusiv a copiilor; furturi; controlul asupra banilor,
lucrurilor personale ale victimei, alimentelor, deplasărilor, telefonului şi a altor surse de îngrijire şi
protecţie”.
Aria de cuprindere a violenţei domestice se referă la: abuzul asupra copilului; violenţa maritală;
abuzul şi violenţa asupra părinţilor/membrilor vârstnici ai familiei

1
Centrul de resurse Juridice, Institutul pentru cercetare şi prevenire a criminalităţii- Prevenirea şi intervenţia
eficientă în violenţa domestică, Bucureşti, 2003, pag. 6

S-ar putea să vă placă și