CIRCUIT DE POLARIZARE PRACTIC PENTRU CONEXIUNEA EC

Două modificări simple în reţeaua de polarizare îmbunătăţesc mult stabilitatea

punctului static de funcţionare al circuitului. Aceste modificări includ adăugarea
unui rezistor extern în emitor, RE , şi folosirea unui divizor de tensiune rezistiv, R1
şi R2, pentru a furniza curentul continuu de polarizare necesar în bază. În circuitul
echivalent acest divizor de tensiune este înlocuit prin echivalentul său Thévenin:
o tensiune în gol:

R2
EB = EC  (1)
R1 + R 2

şi o rezistenţă Thévenin:

RB = R1 || R2 (2)

IC

IB β FI B

+ EC RL
RL RB rd
R1 +
VD EC
-
Ieşirea EB
Intrarea R2 semnalului
semnalului RE
CE CE
RE

Figura 1 Figura 2

Condensatorul CE, de decuplare a emitorului, este necesar pentru a asigura o

impedanţă mică de la emitor spre masa montajului, la frecvenţele de semnal din
banda de lucru. Deoarece CE apare ca un circuit deschis pentru curentul continuu
de polarizare, el nu intervine în analiza de regim de c.c.

Conform teoremei a II-a a lui Kirchhoff putem scrie:

𝐸𝐵 − 𝑉𝐷 = 𝑅𝐵 ∙ 𝐼𝐵 + (𝛽𝐹 + 1) ∙ 𝐼𝐵 ∙ 𝑟𝑑 + (𝛽𝐹 + 1) ∙ 𝐼𝐵 ∙ 𝑅𝐸 (3)

de unde rezultă:

β F  (E B − VD )
IC =
R B + (β F + 1) (rd + R E )
(4)

1
 β  (E − VD )
RB = F B − (β F + 1) (rd + R E ) (5)
IC

Se constată o creştere a libertăţii în proiectare. Apar acum trei parametri

independenţi: EB, RB şi RE, care pot fi ajustaţi pentru a stabiliza curentul de
funcţionare IC. Această mare libertate face ca ecuaţia (5) să devină inutilă drept
ecuaţie de proiectare.

Liniile mari ale proiectării rezultă clar din ecuaţia (4). Dacă luăm RE destul de mare,
astfel încît termenul (βF+1)∙RE să domine numitorul, atunci termenul imprevizibil
βF dispare practic din ecuaţie. De asemenea, dacă luăm E B de valoare mare (are
o valoare limită superioară, care este evident EC), efectele variaţiei lui VD cu
temperatura sînt astfel reduse la minimum.

Din nefericire, valorile lui RB şi RE influenţează şi performanţele de semnal mic ale

circuitului. Rezistenţa RB apare în paralel cu intrarea tranzistorului şi prin urmare
acţionează ca un șunt nedorit pentru curenţii de semnal care se aplică la intrare.
Rezistenţa RE reduce amplitudinea maximă de ieşire, prin faptul că reduce
tensiunea continuă efectivă de alimentare: tensiunea continuă disponibilă pentru
circuitul de colector al amplificatorului este numai EC – IE∙RE. Evident, condiţia
de a reduce aceste două efecte asupra performanţelor de semnal mic vine în
contradicţie cu condiţia precedentă, bazată numai pe stabilitatea polarizării.

Practic, fiind dat punctul static de funcţionare dorit, se alege o valoare a lui RE care
să dea o cădere de tensiune IE∙RE de maxim 3...4 V. Aceasta va asigura o
valoare destul de mare pentru EB, astfel încît variaţiile termenului VD să fie
reprimate în mod satisfăcător. Pe de altă parte, aceasta va permite o amplitudine
rezonabilă a semnalului de ieşire pentru valori rezonabile ale tensiunii de
alimentare EC.

Se adoptă RB aproximativ de 10 ori mai mare decît RE.

Se calculează EB însumînd căderile de tensiune în jurul circuitului de intrare:

EB = IB∙[RB + (βF + 1)∙(RE + rd)] + VD (6)

Ecuaţia poate fi rezolvată pentru a găsi şi valoarea lui E B prin înlocuirea valorilor
adecvate ale lui IB şi VD în punctul de funcţionare, la T = 25ºC. Aceste valori pot fi
citite direct de pe caracteristicile tranzistorului, dacă avem la dispoziţie un set
complet de astfel de caracteristici. Altfel, ele pot fi aproximate observînd că VD ≈
0,6 V (siliciu) şi IB = IC/ βF.

Ultimul pas în proiectare este de a înlocui valorile RB şi EB, anterior determinate,

în reţeaua echivalentă de la intrare. Pentru a găsi pe R1 şi R2, rezolvînd ecuaţiile
(1) şi (2), obţinem:

E
R1 = C  R B (7)
EB

2
 R1  R B
R2 = (8)
R1 − R B

Scopul condensatorului de decuplare este de a bloca accesul curentului continuu

și de a permite trecerea semnalului de curent alternativ. Dispozitivele de cuplaj,
condensatorul sau transformatorul, sînt utilizate la intrarea sau la ieșirea
amplificatoarelor.