Sunteți pe pagina 1din 1

Newsletter - luna august

Luna august a fost una plină de activități pentru Asociația Vâlceană a Elevilor, având în
vedere pregătirea pentru un nou an școlar, dar și desfășurarea unor noi acțiuni. Printre acestea
se remarcă: prezența Biroului de Conducere la canalul de televiziune VTV, participarea la un
curs de scriere a proiectelor și desfășurarea unei adunări generale informale.

● La începutul lunii, biroul de conducere a luat parte la emisiunea Matinal VTV,


unde a discutat alături de doamna prezentatoare, Roxana Croitoru, despre noua
conducere a Asociației Vâlcene a Elevilor și schimbarea de mandat. Intâlnirea
a fost una productiva și așteptam astfel de colaborări și pe viitor.

● Asociația Valceana a Elevilor a participat la cursul de scris proiecte de


solidaritate pentru Corpul European de Solidaritate organizat de AIDE.
Suntem recunoscători pentru invitație și pentru informațiile asimilate de-a
lungul a celor trei zile educative, dar pline de socializare și cunoaștere.

● Pe data de 25 august, a avut loc o Adunare Generala Informala prin


intermediul căreia membrii AVE au călătorit la Sibiu, unde au luat parte la
activități care le-au pus la încercare diverse abilități. La sfârșitul zilei, aceștia
au fost rasplatiti cu o surpriză din parte Biroului de Conducere și cu o zi
memorabilă.

S-ar putea să vă placă și