GELOZIA

Patima geloziei se învârte în jurul a două lucruri: dorinţa şi posesivitatea.

Ceea ce într-un cuvânt înseamnă egocentrism.
Când duhul omului este subjugat instinctului de dominaţie animalic şi părţii
poftitoare a sufletului, se naşte patima geloziei,care defineşte un om egoist.
De asemenea, esenţa geloziei mai poate fi definită cu un singur cuvânt:
dorinţa. Dorinţa de a savura plăcerea; dorinţa de a fi iubit; dorinţa de a poseda
în mod egoist pe cel iubit. Sau, mai pe scurt, dorinţa de a poseda – iubirea,
- frumuseţea,
- bucuria.
Din altă perspectivă, când suntem supuşi patimii geloziei nu avem de a face
doar cu o simplă emoţie sau cu un simplu sentiment, ci cu o sumă de emoţii sau
sentimente, sau mai corect spus, cu o sumă (cu un lanţ) de patimi. Aceasta ne dă
de înţeles de ce este atât de turbată, şi de ce este atât de greu să scapi de gelozie.
Ea s-ar defini cam aşa:
Gelozia = Posesivitate + Frică + Mânie + Tristeţe + Orgoliu.

Frica:(sentimentul că eşti în pericol) Crezi că persoana aceea pe care o

iubeşti este a ta, dar este posibil să o pierzi; apare frica, teama de necunoscut, de
schimbare, teama de a pierde controlul în acea relaţie, teama de a pierde
dragostea celui pe care îl iubeşti, teama de a fi abandonat. Toate acestea sunt
legate de insecuritate, de nesiguranţă pe tine, şi nesiguranţă pe relaţia pe care o
ai cu cel pe care îl iubeşti. Mintea anticipează pierderea iubirii şi a celui iubit.
Mânia: Ea este îndreptată, ca într-un vârtej, când asupra persoanei care
socoteşti că îţi fură persoana iubită, când asupra persoanei iubite, când asupra ta
însăţi. Mânia poate ajunge până la ură şi manifestări răzbunătoare. Mânia îţi
spune că eşti nedreptăţit şi trebuie să te răzbuni şi să îţi ceri „drepturile”.
Atenţie: mânia gelosului poartă aproape întotdeauna masca dreptăţii.
Tristeţea: Constă în faptul că socoteşti că eşti nevrednic de a fi iubit, şi
parcă toate ţi se întâmplă numai ţie dintotdeauna. Te vezi deja abandonat.
Mintea ta naşte închipuiri ca şi când nu ar mai exista şi pentru tine mângâiere,
fericire, bucurie. Într-o singură clipă totul pare întunecat, fără sens şi fără ieşire.
Ea poate merge până la o cruntă deznădejde.
Orgoliul (mândria): Constă în faptul că cel stăpânit de gelozie ţine cu tărie
la părerile lui, la bănuielile şi închipuirile lui, pe care le ia drept realitatea însăşi.
Orgoliul întunecă într-atât percepţia de sine încât nu vezi (nu socoteşti) că eşti
bolnav de această boală, nu te vezi absolut deloc vinovat, ci vina o poartă
întotdeauna celălalt. Ca să poţi vedea trebuie ca mai întâi să te smereşti, dar cum
să te smereşti când te vezi că ai dreptate şi te simţi mereu nedreptăţit?!?
Orgoliul amplifică şi menţine flacăra geloziei chiar şi atunci când nu sunt de faţă
pricinile ei.
 Mintea gelosului traduce greşit evenimentele în/la care este implicat sau la
care este prezent. Logica lui lucrează după alte legi; este logica patimilor
enumerate în definiţia pe care am dat-o la începutul cuvântului, la care se mai
adaugă traumele copilăriei (evenimentele traumatizante) care au formatat mintea
lui să gândească după calapodul evenimentelor care l-au traumatizat(deformat
sufleteşte).

Frica, mânia şi tristeţea adunate la un loc dau naştere neliniştii sau stresului
interior. Mintea ta creează fel de fel de scenarii(bănuieli), totul se desfăşoară cu
o viteză ameţitoare, parcă ai fi într-o cursă contra cronometru şi vrei să scapi cu
bine din această situaţie care te macină. Într-o minte întunecată gândurile nu mai
sunt coerente. Ca să te linişteşti şi să te simţi în siguranţă, doreşti o nouă dovadă
de iubire de la cel iubit şi vrei să smulgi această dovadă cu orice chip şi începi
să-l tracasezi cu întrebări, aluzii şi chiar învinuiri, care, poate, sunt doar în
mintea ta tulburată de propriile închipuiri. Aceasta e o cale greşită de a depăşi
atacurile de gelozie. Mulţi merg pe această cale, dar în loc să se izbăvească de
gelozie mai tare se încurcă în mrejele ei.

O altă definiţie a geloziei, ce decurge din prima definiţie pe care o am arătat

mai sus, reprezintă de fapt înşiruirea de trăiri subiective a celui stăpânit de
această maladie devastatoare:
Gelozia = închipuiri + nesiguranţă + irascibilitate + bănuieli + nelinişte
+ disperare + … etc.

Gelozia este duşmanca prieteniei; distrugerea căsniciei; ucigaşa frăţiei;

dezbinătoarea societăţii. Gelozia este vierme neadormit în inima celui/celei ce o
poartă; foc mistuitor care consumă însăşi sufletul celui/celei ce îl poartă. Gelozia
este nebunie a minţii, sfâşiere a inimii, lepra voinţei.

O mască ”veritabilă” sub care se ascunde gelozia, de altfel ca şi alte patimi,

constă în cuvântul „nevoie” pe care îl rosteşte, sau doar îl cugetă, cel/cea cuprins
de gelozie, îndreptăţindu-se: „am nevoie de/să… ” , „simt nevoia de/să…”, „am
simţit nevoia de/să… ”, sau: „când am simţit nevoia să mi se acorde mai multă
atenţie, sau mai mult timp… tocmai atunci nu mi s-a acordat…”.
Masca „nevoilor” este diversificată şi constă în:
- nevoia de a fi iubit;
- nevoia de a i se acorda timp;
- nevoia de a fi înţeles;
- nevoia de a i se acorda încredere;
 - nevoia de …etc.
Toate acestea nu sunt decât nişte nevoi infantile pe care părinţii trebuie să le
acorde propriilor copii la timpul cuvenit. Însă, întrucât părinţii nu le-au acordat,
în mod inconştient, sau prea puţin conştient, aceste pretenţii infantile revin iar şi
iar. Acesta este un alt motor care stă în spatele multor patimi, ca şi de cea a
geloziei la care ne referim acum. Cu alte cuvinte, ajuns chiar la vârste biologice
înaintate, omul se poate afla într-un stadiu infantil.