Manual POLITICI CONTABILE

Manual de politici contabile S.C. VEST EURO MARKETING S.R.L.
CUPRINS
CUPRINS.....................................................................................................................................1
CAPITOLUL. I PREZENTAREA SOCIETĂŢII..................................................................................4
CAPITOLUL II. INFORMAŢII GENERALE.....................................................................................5
2.1. OBIECTIV..........................................................................................................................5
2.2. POLITICI CONTABILE........................................................................................................5
2.3. CADRUL GENERAL DE RAPORTARE.................................................................................7
2.3.1. Organizarea şi conducerea contabilităţii..............................................................................7
2.3.2. Registrele de contabilitate................................................................................................8
2.3.3. Situaţiile financiare anuale...............................................................................................8
2.3.4 Documente financiar-contabile..........................................................................................9
2.4. PRINCIPII CONTABILE.....................................................................................................10
2.5. REGULI GENERALE DE EVALUARE.................................................................................10
2.5.1. Evaluarea la data intrării în societate................................................................................11
2.5.2. Evaluarea cu ocazia inventarierii.....................................................................................11
2.5.3. Evaluarea la încheierea exerciţiului financiar.....................................................................11
2.5.4. Evaluarea la data ieşirii din entitate..................................................................................12
2.6. EVENIMENTE ULTERIOARE DATEI BILANŢULUI............................................................12
2.7. CORECTAREA ERORILOR CONTABILE............................................................................13
2.8. PĂRŢILE AFILIATE..........................................................................................................13
CAPITOLUL III. POLITICI CONTABILE PRIVIND ACTIVELE IMOBILIZATE.................................14
3.1. GENERALITĂŢI...............................................................................................................14
3.2. POLITICI CONTABILE PRIVIND IMOBILIZĂRILE NECORPORALE.....................................15
3.2.1. Clasificări, definiţii.......................................................................................................15
3.2.2. Recunoaşterea şi evaluarea iniţială...................................................................................16
3.2.3. Evaluarea ulterioară recunoaşterii iniţiale..........................................................................17
3.2.4. Amortizarea imobilizărilor necorporale.............................................................................17
3.2.5. Cedarea......................................................................................................................18
3.2.6. Evaluarea la data bilanţului............................................................................................18
3.2.7. Prezentarea informaţiilor...............................................................................................18
3.3. POLITICI CONTABILE PRIVIND IMOBILIZĂRILE CORPORALE.........................................18
3.3.1. Definiţii, clasificări......................................................................................................18
3.3.2. Recunoaşterea iniţială...................................................................................................19
3.3.3. Evaluarea iniţială..........................................................................................................19
3.3.4. Cheltuieli ulterioare......................................................................................................20
3.3.5. Evaluarea ulterioară recunoaşterii iniţiale..........................................................................20
3.3.6. Amortizarea................................................................................................................20
3.3.7. Cedarea şi casarea........................................................................................................21
3.3.8. Deprecierea.................................................................................................................21
3.3.9. Compensaţii de la terţi...................................................................................................22
3.3.10. Evaluarea la data bilanţului...........................................................................................22
3.3.11. Prezentarea în situaţiile financiare..................................................................................22
3.3.12. Situaţii statistice.........................................................................................................23
3.4. POLITICI CONTABILE PRIVIND IMOBILIZĂRILE FINANCIARE.........................................23
3.4.1. Definiţie, clasificări......................................................................................................23
1
3.4.2. Evaluarea iniţială..........................................................................................................23

3.4.3. Evaluarea la data bilanţului............................................................................................23
3.5. POLITICI CONTABILE PRIVIND LEASING – UL.................................................................24
3.5.1. Definiţii, concepte-cheie................................................................................................24
CAPITOLUL IV. POLITICI CONTABILE PRIVIND ACTIVELE CIRCULANTE.................................25
4.1. GENERALITĂŢI...............................................................................................................25
4.2. POLITICI CONTABILE PRIVIND STOCURILE....................................................................25
4.2.1. Definiţie, clasificări......................................................................................................25
4.2.2. Evaluarea stocurilor......................................................................................................27
4.2.3. Costul stocurilor...........................................................................................................27
4.2.4. Valoarea realizabilă netă................................................................................................29
4.2.5. Recunoaşterea drept cheltuială........................................................................................29
4.2.6. Prevederi privind calculaţia costurilor...............................................................................29
4.2.7. Prezentarea informaţiilor................................................................................................31
4.3. POLITICI CONTABILE PRIVIND CREANŢELE...................................................................31
4.3.1. Definiţii şi clasificări.....................................................................................................31
4.3.2. Evaluarea creanţelor......................................................................................................32
4.3.3. Garantarea, cesionarea şi factoringul................................................................................32
4.4. CASA ŞI CONTURI LA BĂNCI...........................................................................................33
4.5. INVESTIŢII PE TERMEN SCURT.......................................................................................33
CAPITOLUL V. POLITICI CONTABILE PRIVIND DATORIILE PE TERMEN SCURT........................34
5.1. Definiţii, clasificări.............................................................................................................34
5.2. Evaluare............................................................................................................................35
CAPITOLUL VI. POLITICI CONTABILE PRIVIND DATORIILE PE TERMEN LUNG........................36
6.1. Definiţii, clasificări.............................................................................................................36
6.2. Evaluare............................................................................................................................36
CAPITOLUL VII. POLITICI CONTABILE PRIVIND PROVIZIOANELE............................................36
7.1. Definiţii, concepte-cheie.......................................................................................................36
7.2. Recunoaştere......................................................................................................................37
7.3. Estimare............................................................................................................................37
7.4. Prezentare şi descriere..........................................................................................................38
CAPITOLUL VIII. POLITICI CONTABILE PRIVIND SUBVENŢIILE................................................38
8.1. Definiţii şi concepte-cheie....................................................................................................38
8.2. Subvenţii aferente activelor...................................................................................................38
8.3. Subvenţii aferente veniturilor................................................................................................39
CAPITOLUL IX. POLITICI CONTABILE PRIVIND CAPITALUL ŞI REZERVELE.............................39
9.1.CAPITAL..........................................................................................................................39
9.2. REZERVE DIN REEVALUARE...........................................................................................39
9.3. ALTE REZERVE...............................................................................................................40
CAPITOLUL X. POLITICI CONTABILE PRIVIND VENITURILE, CHELTUIELI, REZULTAT............40
10.1. VENITURI......................................................................................................................40
10.1.1. Definiţii, clasificări.....................................................................................................40
10.1.2. Recunoaşterea veniturilor............................................................................................41
10.1.3. Evaluarea veniturilor..................................................................................................42
10.2. CHELTUIELI..................................................................................................................42
10.3. REZULTAT.....................................................................................................................43
2
CAPITOLUL XI. POLITICI CONTABILE PRIVIND PĂRŢILE AFILIATE..........................................43

11.1. Definiţii, concepte-cheie.....................................................................................................43
11.2. Necesitatea prezentării informaţiilor referitoare la tranzacţiile cu părţile afiliate .............................44
11.3. Prezentare şi descriere........................................................................................................44
CAPITOLUL XII. ANGAJAMENTE ŞI ALTE ELEMENTE EXTRABILANŢIERE...............................45
12.1. Definiţii, generalităţi..........................................................................................................45
12.2. Prezentarea informaţiilor....................................................................................................46
3
CAPITOLUL. I PREZENTAREA SOCIETĂŢII
Organizare şi funcţionare
S.C VEST EURO MARKETING S.R.L. este o societate comercială cu răspundere limitată având
sediul social în jud. BIHOR, loc. ORADEA, str. REPUBLICII, nr. 28A , fiind înregistrată în scopuri de TVA şi
având codul de identificare fiscală RO 2719224. Societatea deţine două magazine de telefonie mobilă: unul
situat pe strada Republicii nr. 28A şi unul situat pe strada Nufărului nr. 66.
Societatea a luat fiinţă în 23 decembrie 1992 sub denumirea de S.C. Ghebal Exim S.R.L. având ca
asociat unic pe doamna Balogh Erzsebet. În luna ianuarie 2000 denumirea societăţii s-a schimbat din S.C
Ghebal Exim S.R.L. în S.C. VEST EURO MARKETING S.R.L., iar în ianuarie 2001 părţile sociale ale
societăţii VEST EURO MARKETING S.R.L. au fost cesionate domnului Pătcaş Gheorghe devenind astfel
asociat unic al societăţii. Capitalul social al S.C. Vest Euro Marketing S.R.L. este 400.000 RON fiind împărţit
în 40.000 de părţi sociale a 10 lei fiecare. De la înfiinţarea societăţii şi până în prezent capitalul societăţii a fost
majorat în mai multe etape: în iulie 1998 a fost majorat de la 100.000 ROL la 2.000.000 ROL, în decembrie
2002 a fost majorat de la 2.000.000 ROL la 200.000.000 ROL, în martie 2004 a fost majorat de la 200.000.000
ROL la 1.000.000.000 ROL şi în mai 2005 a fost majorat de la 1.000.000.000 ROL la 4.000.000.000 ROL.
Tehnologia utilizată de SC Vest Euro Marketing S.R.L susţine şi facilitează furnizarea unor servicii de
înaltă calitate. SC Vest Euro Marketing S.R.L.a făcut investiţii semnificative pentru a beneficia de avantajul
tehnologiilor emergente în scopul creării unui mediu care să permită un schimb armonios şi continuu de
informaţii.
Obiect de activitate
Obiectul de activitate al S.C. Vest Euro Marketing S.R.L se desfăşoară pe două segmente: transporul
rutier internaţional de mărfuri şi comercializarea serviciilor Orange şi a mărfurilor aferente (telefoane mobile şi
accesorii pentru telefoane).
Beneficiarii serviciilor noastre sunt persoane fizice, persoane juridice romane şi persoane juridice
străine.
Serviciile oferite de Vest Euro Marketing S.R.L. sunt:
- transportul rutier de mărfuri care se desfăşoară cu ajutorul camioanelor proprii în special pe
rutele România-Italia şi Italia- România.
- servicii de intermediere de transport la care se apelează atunci când societatea nu-şi poate
onora singură comenzile de transport.
- comercializarea serviciile Orange şi a mărfurilor aferente care se realizează prin intermediul
celor două magazine pe care le avem în Oradea: unul este situat pe strada Republicii nr. 28A, iar unul
pe strada Nufărului nr. 66. Pentru comercializarea serviciilor Orange şi a activităţilor conexe societatea
noastră are încheiat un contract de sub-agent autorizat Orange. Pentru comercializarea acestor servicii
societatea noastră primeşte o remuneraţie lunară care este recunoscută în contabilitatea noastră la
„Venituri din prestări servicii”
Conducerea societăţii
Administratorul şi asociatul unic al societăţii Vest Euro Marketing SRL este domnul Pătcaş Gheorghe,
iar directorul economic doamna Balogh Erzsebet.
Echipa VEST EURO MARKETING este formată din profesionişti care posedă cunoştinte excepţionale
despre pieţele clienţilor noştri. Avem resurse şi cunoştinţe aprofundate necesare pentru a oferi servicii de înaltă
calitate şi pentru a ne desfăşura activitatea în condiţiile prevăzute de lege.
4
Alte informaţii
Pentru buna desfăşurare a activităţii SC Vest Euro Marketing SRL foloseşte un program integrat de
gestiune şi contabilitate „Dante”, achiziţionat cu licenţă în anul 2004, pentru care se plăteşte un abonament
lunar. Activitatea societăţii noastre este împărţită pe următoarele departamente: magazinul Republicii,
magazinul Nufărul, transport, camioane mari, camioane mici, cheltuieli generale şi alte venituri .
CAPITOLUL II. INFORMAŢII GENERALE
2.1. OBIECTIV
Obiectivul acestui manual de politici contabile este de a stabili politicile, principiile şi tratamentele
contabile aplicate de SC Vest Euro Marketing S.R.L., cu sediul în jud. Bihor, loc. Oradea, înregistrată la ORC
sub nr. J 05/3935/1992, CUI RO 2719224, numită în prezentul manual entitate, în scopul sporirii gradului de
relevanţă şi încredere al situaţiilor financiare, precum şi gradului de comparabilitate a acestor situaţii financiare
în timp, dar şi cu situaţiile financiare ale altor societăţi.
2.2. POLITICI CONTABILE
Prezentele politici contabile sunt elaborate în baza Reglementărilor contabile conforme cu Directiva a
patra a Comunităţilor Economice Europene, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 3055/2009.
Regulile şi tratamentele contabile cuprinse în prezentele politici respectă legislaţia naţională în ansamblul ei,
precum şi legile care reglementează aspecte financiar-contabile ( ordine ale ministrului finanţelor publice,
ordine emise de Guvern etc.)
Politicile contabile reprezintă principiile, bazele, convenţiile, regulile şi practicile specifice aplicate de
o entitate la întocmirea şi prezentarea situaţiilor financiare anuale.
Conducerea entităţii a stabilit politicile contabile pentru operaţiunile derulate, descrise în prezentul
manual. Aceste politici au fost elaborate având în vedere specificul activităţii şi strategia adoptată de entitate.
Politicile contabile au fost elaborate astfel încât să se asigure furnizarea, prin situaţiile financiare
anuale, a unor informaţii:
a) relevante pentru nevoile utilizatorilor în luarea deciziilor economice;
b) credibile, în sensul că:
- reprezintă fidel activele, datoriile, poziţia financiară şi profitul sau pierderea societăţii;
- sunt neutre, lipsite de influenţe;
- sunt prudente;
- sunt complete sub toate aspectele semnificative.
O dată ce politicile contabile ale entităţii au fost stabilite în mod adecvat, este important ca acestea să
nu fie modificate în timp. Astfel, se asigură o bază consecventă, de la un an la altul, de raportare a rezultatelor,
care vor putea fi comparate cu uşurinţă de către utilizatori. Aceasta înseamnă că orice variaţie a rezultatelor, de
la un an la altul, reflectă fluctuaţii reale ale activităţii societăţii, şi nu reprezintă doar influenţa modificărilor
contabile. Utilizatorii vor putea, prin urmare, să detecteze tendinţe pe termen lung ale rezultatelor şi fluxurilor
de numerar ale societăţii.
De aceea, dacă există modificări aduse politicilor contabile, este necesar ca ele să fie evidenţiate în
notele explicative, pentru ca utilizatorii să poată analiza:
 corectitudinea şi necesitatea noii politici contabile;
 influenţa politicii asupra rezultatelor raportate, aferente perioadei; şi
 tendinţa reală a rezultatelor activităţii întreprinderii.
Politicile contabile ale entităţii cuprind, dar nu se limitează la următoarele aspecte:
- recunoaşterea veniturilor;
- principiile de consolidare;
- combinările de întreprinderi;
- asocierile în participaţie;
- recunoaşterea şi amortizarea activelor corporale şi necorporale;
- capitalizarea costurilor îndatorării şi a altor cheltuieli;
5
- contractele de construcţii;
- investiţiile în bunuri imobiliare;
- instrumentele şi investiţiile financiare;
- operaţiunile de leasing;
- costurile de cercetare şi dezvoltare;
- stocurile;
- impozitele;
- provizioanele;
- conversia valutară şi acoperirea riscului valutar;
- definirea segmentelor de activitate şi a zonelor geografice şi baza de alocare a costurilor pe segmente;
- definirea numerarului şi a echivalentelor de numerar;
- subvenţiile guvernamentale.
A. Modificări în politicile contabile
Modificarea politicilor contabile este permisă doar dacă este cerută de lege sau are ca rezultat
informaţii mai relevante sau mai credibile referitoare la operaţiunile entităţii.
Entitatea trebuie să menţioneze în notele explicative orice modificări ale politicilor contabile, pentru ca
utilizatorii să poată aprecia dacă noua politică contabilă a fost aleasă în mod adecvat, efectul modificării asupra
rezultatelor raportate ale perioadei şi tendinţa reală a rezultatelor activităţii societăţii.
Nu se consideră modificări ale politicilor contabile:
a) adoptarea unei politici contabile pentru evenimente sau tranzacţii care diferă ca fond de
evenimentele sau tranzacţiile produse anterior;
b) adoptarea unei politici contabile pentru evenimente sau tranzacţii care nu au avut loc anterior sau
care au fost nesemnificative.
Dacă societatea se află într-una din situaţiile următoare:
- modificarea voluntară într-o politică contabilă are un efect asupra perioadei curente sau asupra
oricărei alte perioade anterioare,
- ar fi avut un efect asupra acelei perioade cu excepţia faptului că este imposibil de determinat
valoarea ajustării, sau
- ar putea avea un efect asupra acelei perioade cu excepţia faptului că este imposibil de determinat
valoarea ajustării, sau
- ar putea avea un efect asupra perioadelor viitoare,
atunci, ea va prezenta:
a) natura modificării în politica de contabilitate;
b) motivele pentru care aplicarea noii politici contabile oferă informaţii credibile şi mai relevante;
c) pentru perioada curentă şi pentru fiecare perioadă anterioară prezentată, în măsura în care este posibil,
valoarea ajustării:
- pentru fiecare element afectat al situaţiei financiare;
- pentru rezultatele de bază şi diluate pe acţiune (acolo unde e cazul).
d) suma ajustărilor aferente perioadelor de dinaintea celor prezentate în măsura în care este posibil;
e) dacă aplicarea retroactivă este imposibilă pentru o anume perioadă anterioară, sau pentru perioade de
dinaintea celor prezentate, circumstanţele care au condus la existenţa acelei condiţii şi o descriere a modului şi a
momentului în care modificarea politicii contabile a fost aplicată.
B. Modificări în estimările contabile
Ca rezultat al incertitudinilor inerente în desfăşurarea activităţilor, multe elemente ale situaţiilor

financiare întocmite de entitate nu pot fi evaluate cu precizie, ci doar estimate. Procesul de estimare implică
raţionamente bazate pe cele mai recente informaţii credibile pe care societatea le are la dispoziţie.
Se pot solicita, de exemplu, estimări ale:
- clienţilor incerţi;
- uzurii morale a stocurilor;
- valorii juste a activelor şi datoriilor financiare;
- duratei de viaţă utile, precum şi a modului preconizat de consumare a beneficiilor economice viitoare
încorporate în activele amortizabile;
6
- obligaţiilor privind garanţiile.

Utilizarea unor estimări rezonabile reprezintă o parte esenţială a întocmirii situaţiilor financiare şi nu
subminează credibilitatea acestora.
O estimare poate necesita o revizuire dacă au loc schimbări privind circumstanţele pe care s-a bazat
această estimare sau ca urmare a unor noi informaţii sau experienţe ulterioare. Prin natura ei, revizuirea
estimării nu are legătură cu perioadele anterioare şi nu reprezintă corectarea unei erori.
O modificare în baza de evaluare aplicată reprezintă o modificare în politica de contabilitate şi nu
reprezintă o modificare în estimările contabile. Când este dificil să se distingă între o modificare a politicii
contabile şi o modificare a unei estimări contabile, modificarea este tratată ca o modificare a estimării contabile.
Efectul unei modificări a unei estimări contabile se va recunoaşte prospectiv prin includerea ei în
profitul sau pierderea:
a) perioadei în care are loc modificarea, dacă aceasta afectează numai respectiva perioadă; sau
b) perioadei în care are loc modificarea şi a perioadelor viitoare, dacă modificarea are efect şi
asupra acestora.
În măsura în care o modificare în estimările contabile dă naştere la modificări ale activelor şi datoriilor,
sau elementelor legate de capitaluri proprii, se va recunoaşte prin ajustarea valorilor contabile a elementelor
conexe de active, datorii sau capitaluri proprii în perioada modificării.
2.3. CADRUL GENERAL DE RAPORTARE
2.3.1. Organizarea şi conducerea contabilităţii
Entitatea are obligaţia să organizeze şi să conducă contabilitatea proprie, respectiv contabilitatea

financiară, potrivit Legii contabilităţii 82/1991 republicate, şi contabilitatea de gestiune adaptată la specificul
activităţii.
Contabilitatea, ca activitate specializată în măsurarea, evaluarea, cunoaşterea, gestiunea şi controlul
activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii, precum şi a rezultatelor obţinute din activitatea persoanelor juridice
şi fizice trebuie să asigure înregistrarea cronologică şi sistematică, prelucrarea, publicarea şi păstrarea
informaţiilor cu privire la poziţia financiară, performanţa financiară şi fluxurile de trezorerie, atât pentru
cerinţele interne ale acestora, cât şi în relaţiile cu investitorii prezenţi şi potenţiali, creditorii financiari şi
comerciali, clienţii, instituţiile publice şi alţi utilizatori.
Contabilitatea se ţine în limba română şi în moneda naţională.
Contabilitatea operaţiunilor efectuate în valută se ţine atât în moneda naţională, cât şi în valută, potrivit
reglementărilor elaborate în acest sens.
Orice operaţiune economico-financiară efectuată se consemnează în momentul efectuării ei într-un
document care stă la baza înregistrărilor în contabilitate, dobândind astfel calitatea de document justificativ.
Documentele justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitate angajează răspunderea
persoanelor care le-au întocmit, vizat şi aprobat, precum şi a celor care le-au înregistrat în contabilitate, după
caz.
Entitatea are obligaţia să efectueze inventarierea generală a elementelor de activ şi de pasiv deţinute la
începutul activităţii, cel puţin o dată pe an pe parcursul funcţionării lor, în cazul fuziunii sau încetării activităţii,
precum şi în alte situaţii prevăzute de lege.
Rezultatul inventarierii se înregistrează în contabilitate potrivit reglementărilor contabile aplicabile.
Documentele oficiale de prezentare a situaţiei economico-financiare a entităţii sunt situaţiile financiare
anuale, stabilite potrivit legii, care trebuie să ofere o imagine fidelă a poziţiei financiare, performanţei financiare
şi a celorlalte informaţii referitoare la activitatea desfăşurată.
Răspunderea pentru organizarea şi conducerea contabilităţii entităţii revine administratorului.
Entitatea organizează şi conduce contabilitatea în compartimente distincte, conduse de către directorul
economic, care are studii economice superioare şi care răspunde împreună cu personalul din subordine de
organizarea şi conducerea contabilităţii, în condiţiile legii.
→ Contabilitatea imobilizărilor se ţine pe categorii şi pe fiecare obiect de evidenţă.
→ Contabilitatea stocurilor se ţine cantitativ şi valoric în condiţiile stabilite de reglementările legale.
→ Înregistrarea în contabilitate a elementelor de activ se face la costul de achiziţie, de producţie sau
la valoarea justă pentru alte intrări decât cele prin achiziţie sau producţie, după caz.
7
→ Creanţele şi datoriile se înregistrează în contabilitate la valoarea nominală.

→ Contabilitatea clienţilor şi furnizorilor, a celorlalte creanţe şi obligaţii se ţine pe categorii, precum
şi pe fiecare persoană fizică sau juridică.
→ Contabilitatea cheltuielilor se ţine pe feluri de cheltuieli, după natura sau destinaţia lor, după caz.
→ Contabilitatea veniturilor se ţine pe feluri de venituri, după natura sau sursa lor, după caz.
→ În contabilitate, profitul sau pierderea se stabileşte cumulat de la începutul exerciţiului financiar.
Închiderea conturilor de venituri şi cheltuieli se efectuează, de regulă, la sfârşitul exerciţiului financiar.
→ Rezultatul definitiv al exerciţiului financiar se stabileşte la închiderea acestuia.
→ Repartizarea profitului se înregistrează în contabilitate pe destinaţii, după aprobarea situaţiilor
financiare anuale.
→ Pierderea contabilă reportată se acoperă din profitul exerciţiului financiar şi cel reportat, din
rezerve şi capital social, potrivit hotărârii adunării generale a acţionarilor sau asociaţilor.
2.3.2. Registrele de contabilitate
Registrele de contabilitate obligatorii sunt: Registrul-jurnal, Registrul-inventar şi Cartea mare.

Întocmirea, editarea şi păstrarea registrelor de contabilitate ale entităţii se efectuează conform normelor
elaborate de Ministerul Finanţelor Publice.
Registrul-jurnal se listează lunar din programul informatic pe grupe de conturi, iar totalurile se trec în
Registrul-jurnal format hârtie. Registrul-jurnal şi registrul-inventar, în format hârtie sunt înregistrate la
Administraţia Generală a Finanţelor Bihor. Registrul Cartea-mare nu se listează, dar la cererea organelor fiscale
sau a oricărei părţi interesate se poate lista din programul informatic.
Registrele de contabilitate se utilizează în strictă concordanţă cu destinaţia acestora şi se prezintă în
mod ordonat şi astfel completate încât să permită, în orice moment, identificarea şi controlul operaţiunilor
contabile efectuate.
Pentru verificarea înregistrării corecte în contabilitate a operaţiunilor efectuate se întocmeşte balanţa de
verificare lunar.
Întrucât societatea utilizează sistemul informatic de prelucrare automată a datelor, “Dante”, are
obligaţia să asigure prelucrarea datelor înregistrate în contabilitate în conformitate cu normele contabile
aplicate, controlul şi păstrarea acestora pe suporturi tehnice.
Înregistrarea în contabilitate a operaţiunilor determinate de fuziunea, divizarea sau încetarea, potrivit
legii, a activităţii entităţii se face pe baza documentelor corespunzătoare întocmite în asemenea situaţii.
Registrul-jurnal, Registrul-inventar şi Cartea mare, precum şi documentele justificative care stau la
baza înregistrărilor în contabilitatea financiară se păstrează în arhiva societăţii timp de 10 ani, cu începere de la
data încheierii exerciţiului financiar în cursul căruia au fost întocmite, cu excepţia statelor de salarii, care se
păstrează timp de 50 de ani.
În caz de pierdere, sustragere sau distrugere a unor documente contabile se vor lua măsuri de
reconstituire a acestora în termen de maximum 30 de zile de la constatare, potrivit reglementărilor emise în
acest scop.
2.3.3. Situaţiile financiare anuale
Documentele oficiale de prezentare a situaţiei economico-financiare a entităţii sunt situaţiile financiare

anuale, stabilite potrivit legii, care trebuie să ofere o imagine fidelă a poziţiei financiare, performanţei financiare
şi a celorlalte informaţii referitoare la activitatea desfăşurată de societate.
Exerciţiul financiar reprezintă perioada pentru care trebuie întocmite situaţiile financiare anuale şi
coincide cu anul calendaristic. Durata exerciţiului financiar este de 12 luni şi coincide cu anul calendaristic.
Entitatea aplică Reglementările contabile conforme cu Directiva a IV-a a Comunităţilor Economice Europene.
Întrucât la data bilanţului, entitatea nu depăşeşte două dintre următoarele trei criterii, denumite criterii
de mărime:
- total active: 3 650 000 EUR
- cifra de afaceri netă: 7 300 000 EUR
- număr mediu de salariaţi în cursul exerciţiului financiar: 50,
întocmeşte situaţii financiare anuale simplificate care cuprind :
- bilanţ;
8
- cont de profit şi pierdere;

- note explicative la situaţiile financiare anuale
Notele conţin informaţii în plus faţă de cele prezentate în bilanţ, contul de profit şi pierdere, situaţia
modificărilor capitalului propriu. În note se prezintă descrieri narative sau împărţiri ale elementelor prezentate
în situaţiile financiare şi informaţii legate de elemente care nu sunt recunoscute în situaţiile financiare.
Pentru situaţiile financiare întocmite potrivit Reglementărilor contabile conforme cu Directiva a IV-a a
Comunităţilor Economice Europene, încadrarea în criteriile de mărime menţionate mai sus, se efectuează pe
baza indicatorilor determinaţi din situaţiile financiare ale anului anterior celui pentru care se efectueaza
inchiderea exercitiului.
Situaţiile financiare anuale constituie un tot unitar şi trebuie însoţite de o declaraţie scrisă a conducerii
entităţii prin care îşi asumă răspunderea pentru întocmirea situaţiilor financiare anuale şi confirmă că:
a) politicile contabile utilizate la întocmirea situaţiilor financiare anuale sunt în conformitate cu
reglementările contabile aplicabile;
b) situaţiile financiare anuale oferă o imagine fidelă a poziţiei financiare, performanţei financiare şi a
celorlalte informaţii referitoare la activitatea desfăşurată;
c) persoana juridică îşi desfăşoară activitatea în condiţii de continuitate.
Situaţiile financiare anuale nu sunt supuse auditului financiar conform reglementărilor legale. Pe baza
deciziei asociatului unic societatea nu are nici cenzor, existenţa acestuia nefiind obligatorie în cazul societăţilor
cu asociat unic conform Legii societăţilor comerciale. Asociatul unic care este şi administratorul firmei exercită
control de gestiune, iar controlul financiar este exercitat de directorul economic.
Situaţiile financiare anuale sunt publice prin transmiterea lor la organul fiscal şi la Registrul
Comerţului. Asociatul şi angajaţii entităţii au dreptul să se informeze în legătură cu situaţiile financiare anuale
la sediul social al societăţii, fără nici o discriminare.
Situaţiile financiare anuale se păstrează timp de 10 de ani.
În caz de încetare a activităţii societăţii, situaţiile financiare anuale, precum şi registrele şi celelalte
documente se predau la arhivele statului, în conformitate cu prevederile legale în materie.
2.3.4 Documente financiar-contabile
Condiţiile ce trebuiesc îndeplinite de documentele financiar contabile
Operaţiunile economico-financiare, în momentul efectuării lor, sunt consemnate în documente

justificative, pe baza cărora se fac înregistrări în contabilitate (jurnale, fişe şi alte documente contabile, după
caz). Întocmirea documentelor justificative privind operaţiunile patrimoniale se efectueză în condiţiile
respectării reglementărilor în vigoare şi cerinţelor specifice societăţii.
Documentele justificative sunt documentele primare care probează legal o operaţiune sau o estimare
după caz.
Documentele justificative trebuie să cuprindă următoarele elemente principale:
- denumirea documentului;
- denumirea şi adresa societăţii noastre;
- numărul documentului şi data întocmirii acestuia;
- menţionarea părtilor care participă la efectuarea operaţiunii economico-financiare (când este cazul);
- conţinutul operaţiunii economico-financiare şi, atunci când este necesar, temeiul legal al efectuării acesteia;
- datele cantitative şi valorice aferente operaţiunii economico-financiare efectuate, după caz;
- numele şi prenumele, precum şi semnăturile persoanelor care răspund de efectuarea operaţiunii economico-
financiare, ale persoanelor cu atribuţii de control financiar preventiv şi ale persoanelor în drept să aprobe
operaţiunile respective, după caz;
- alte elemente menite să asigure consemnarea completă a operaţiunilor efectuate.
Documentele care stau la baza înregistrărilor în contabilitate pot dobândi calitatea de document
justificativ numai în condiţiile în care furnizează toate informaţiile prevăzute de normele legale în vigoare.
În cuprinsul oricărui document emis de către o societate comercială trebuie să se menţioneze şi
elementele prevăzute de legislaţia din domeniu, respectiv forma juridică, codul unic de înregistrare şi capitalul
social, dupa caz.
9
Circuitul documntelor justificative şi modul de corectare a acestora sunt prezentate în manualul de

proceduri privind aplicarea politicilor contabile care este anexat la prezentul manual de politici contabile.
2.4. PRINCIPII CONTABILE
Prezentele politici contabile respectă conceptele şi principiile cuprinse în reglementările contabile

aplicabile.
Elementele prezentate în situaţiile financiare anuale ale entităţii se evaluează în conformitate cu
principiile contabile generale, conform contabilităţii de angajamente. Astfel, efectele tranzacţiilor şi ale altor
evenimente sunt recunoscute atunci când tranzacţiile şi evenimentele se produc (şi nu pe măsură ce trezoreria
sau echivalentul său este încasat sau plătit) şi sunt înregistrate în contabilitate şi raportate în situaţiile financiare
ale perioadelor aferente.
1. Principiul continuităţii activităţii. Trebuie să se prezume că societatea îşi desfăşoară activitatea
pe baza principiului continuităţii activităţii. Acest principiu presupune că societatea îşi continuă în mod normal
funcţionarea, fără a intra în stare de lichidare sau reducere semnificativă a activităţii. Dacă administratorii
societăţii au luat cunoştinţă de unele elemente de nesiguranţă legate de anumite evenimente care pot duce la
incapacitatea acesteia de a-şi continua activitatea, aceste elemente trebuie prezentate în notele explicative. În
cazul în care situaţiile financiare anuale nu sunt întocmite pe baza principiului continuităţii, această informaţie
trebuie prezentată, împreună cu explicaţii privind modul de întocmire a acestora şi motivele care au stat la baza
deciziei conform căreia societatea nu îşi mai poate continua activitatea.
2. Principiul permanenţei metodelor. Metodele de evaluare trebuie aplicate în mod consecvent de la
un exerciţiu financiar la altul.
3. Principiul prudenţei. Evaluarea trebuie făcută pe o bază prudentă şi, în special:
 poate fi inclus numai profitul realizat la data bilanţului;
 trebuie să se ţină cont de toate datoriile apărute în cursul exerciţiul financiar curent sau al unui
exerciţiu precedent, chiar dacă acestea devin evidente numai între data bilanţului şi data întocmirii
acestuia;
 trebuie să se ţină cont de toate datoriile previzibile şi pierderile potenţiale apărute în cursul exerciţiului
financiar curent sau al unui exerciţiu financiar precedent, chiar dacă acestea devin evidente numai între
data bilanţului şi data întocmirii acestuia;
 trebuie să se ţină cont de toate deprecierile, indiferent dacă rezultatul exerciţiului financiar este
pierdere sau profit.
4. Principiul independenţei exerciţiului. Trebuie să se ţină cont de veniturile şi cheltuielile aferente
exerciţiului financiar, indiferent de data încasării sau plăţii acestor venituri şi cheltuieli.
5. Principiul evaluării separate a elementelor de activ şi de datorii. Conform acestui principiu,
componentele elementelor de activ sau de datorii trebuie evaluate separat.
6. Principiul intangibilităţii. Bilanţul de deschidere pentru fiecare exerciţiu financiar trebuie să
corespundă cu bilanţul de închidere al exerciţiului financiar precedent.
7. Principiul necompensării. Orice compensare între elementele de activ şi de datorii sau între
elementele de venituri şi cheltuieli este interzisă. Eventualele compensări între creanţe şi datorii ale societăţii
faţă de acelaşi agent economic pot fi afectate cu respectarea prevederilor legale, numai după înregistrarea în
contabilitate a veniturilor şi cheltuielilor la valoarea integrală.
8. Principiul prevalenţei economicului asupra juridicului. Prezentarea valorilor din cadrul
elementelor din bilanţ şi contul de profit şi pierdere se face ţinând seama de fondul economic al tranzacţiei sau
al operaţiunii raportate şi nu numai de forma juridică a acestora.
Abateri de la principiile contabile generale pot fi efectuate în cazuri excepţionale. Orice astfel de
abateri trebuie prezentate în notele explicative, precum şi motivele care le-au determinat, împreună cu o
evaluare a efectului acestora asupra activelor, datoriilor, poziţiei financiare şi a profitului sau pierderii.
2.5. REGULI GENERALE DE EVALUARE

Elementele prezentate în situaţiile financiare anuale se evaluează, în general, pe baza principiului
costului de achiziţie sau al costului de producţie.
10
2.5.1. Evaluarea la data intrării în societate

La data intrării în societate, bunurile se evaluează şi se înregistrează în contabilitate la valoarea de
intrare, care se stabileşte astfel:
c) la cost de achiziţie – pentru bunurile procurate cu titlu oneros;
d) la cost de producţie – pentru bunurile produse în entitate;
e) la valoarea de aport, stabilită în urma evaluării – pentru bunurile reprezentând aport la
capitalul social;
f) la valoarea justă – pentru bunurile obţinute cu titlu gratuit.
În ultimele două cazuri, valoarea de aport şi, respectiv, valoarea justă, se substituie costului de
achiziţie.
Prin valoare justă se înţelege suma pentru care activul ar putea fi schimbat de bunăvoie între părţi
aflate în cunoştinţă de cauză, în cadrul unei tranzacţii cu preţul determinat obiectiv.
Costul de achiziţie al bunurilor cuprinde preţul de cumpărare, taxele de import şi alte taxe (cu excepţia
acelora pe care persoana juridică le poate recupera de la autorităţile fiscale), cheltuielile de transport,
manipulare şi alte cheltuieli care pot fi atribuibile direct achiziţiei bunurilor respective.
Reducerile comerciale acordate de furnizor nu fac parte din costul de achiziţie.
Costul de producţie al unui bun cuprinde costul de achiziţie a materiilor prime şi materialelor
consumabile şi cheltuielile de producţie direct atribuibile bunului.
Costul de producţie sau de prelucrare al stocurilor, precum şi costul de producţie al imobilizărilor
cuprind cheltuielile directe aferente producţiei şi anume: materiale directe, energie consumată în scopuri
tehnologice, manoperă directă şi alte cheltuieli directe de producţie, precum şi cota cheltuielilor indirecte de
producţie alocată în mod raţional ca fiind legată de fabricaţia acestora.
În costul de producţie poate fi inclusă o proporţie rezonabilă din cheltuielile care sunt indirect
atribuibile bunului, în măsura în care acestea sunt legate de perioada de producţie.
Următoarele reprezintă exemple de costuri care nu trebuie incluse în costul stocurilor, ci sunt
recunoscute drept cheltuieli ale perioadei în care au survenit, astfel:
- pierderile de materiale, manopera sau alte costuri de producţie înregistrate peste limitele normal
admise;
- cheltuielile de depozitare, cu excepţia cazurilor în care aceste costuri sunt necesare în procesul
de producţie, anterior trecerii într-o nouă fază de fabricaţie;
- regiile (cheltuielile) generale de administraţie care nu participă la aducerea stocurilor în forma şi
locul final;
- costurile de desfacere.
Dobânda la capitalul împrumutat pentru finanţarea achiziţiei, construcţiei sau producţiei de active cu
ciclu lung de fabricaţie poate fi inclusă în costurile de producţie, în măsura în care aceasta este legată de
perioada de producţie. În cazul includerii dobânzii în valoarea activelor, aceasta trebuie prezentată în notele
explicative. Prin activ cu ciclu lung de fabricaţie se înţelege un activ care solicită în mod necesar o perioadă
substanţială de timp pentru a fi gata în vederea utilizării sau pentru vânzare.
2.5.2. Evaluarea cu ocazia inventarierii

Evaluarea elementelor de activ şi de pasiv cu ocazia inventarierii se face potrivit reglementărilor legale
şi normelor emise în acest sens de Ministerul Finanţelor Publice (OMFP nr. 2861/2009).
2.5.3. Evaluarea la încheierea exerciţiului financiar

La încheierea exerciţiului financiar, elementele de activ şi de pasiv de natura datoriilor se evaluează şi
se reflectă în situaţiile financiare anuale la valoarea de intrare, pusă de acord cu rezultatele inventarierii.
În acest scop, valoarea de intrare se compară cu valoarea stabilită pe baza inventarierii, denumită
valoare de inventar. În acest caz, se vor avea în vedere, printre altele:
a) pentru elementele de activ, diferenţele constatate în minus între valoarea de inventar şi valoarea
contabilă netă a elementelor de activ se pot înregistra în contabilitate pe seama unei amortizări suplimentare, în
cazul activelor amortizabile pentru care deprecierea este ireversibilă sau se efectuează o ajustare pentru
depreciere sau pierdere de valoare, atunci când deprecierea este reversibilă, aceste elemente menţinându-se, de
asemenea, la valoarea lor de intrare, pe baza deciziei administratorului.
11
Pentru elementele de pasiv de natura datoriilor, diferenţele constatate în plus între valoarea de inventar
şi valoarea de intrare a elementelor de pasiv de natura datoriilor se înregistrează în contabilitate, pe seama
elementelor corespunzătoare de datorii.
La fiecare dată a bilanţului:
a) elementele monetare exprimate în valută (disponibilităţi şi alte elemente asimilate, cum sunt
depozitele bancare, creanţe şi datorii în valută) trebuie evaluate şi raportate utilizând cursul de schimb
comunicat de Banca Naţională a României şi valabil la data încheierii exerciţiului financiar. Diferenţele de curs
valutar, favorabile sau nefavorabile, între cursul de la data înregistrării creanţelor sau datoriilor în valută sau
cursul la care au fost raportate în situaţiile financiare anterioare şi cursul de schimb de la data încheierii
exerciţiului financiar, se înregistrează la venituri sau cheltuieli financiare, după caz.
b) pentru creanţele şi datoriile exprimate în lei, a căror decontare se face în funcţie de cursul unei
valute, eventualele diferenţe favorabile sau nefavorabile, care rezultă din evaluarea acestora se înregistrează la
venituri sau cheltuieli financiare, după caz.
Prin elemente monetare se înţelege disponibilităţile băneşti şi activele / datoriile de primit / de plătit
în sume fixe sau determinabile.
Evenimentele care apar după data bilanţului pot furniza informaţii suplimentare referitoare la
perioada raportată faţă de cele cunoscute la data bilanţului. Dacă situaţiile financiare anuale nu au fost aprobate,
acestea trebuie ajustate pentru a reflecta şi informaţiile suplimentare.
2.5.4. Evaluarea la data ieşirii din entitate

La data ieşirii din entitate sau la darea în consum, bunurile se evaluează şi se scad din gestiune la
valoarea lor de intrare.
2.6. EVENIMENTE ULTERIOARE DATEI BILANŢULUI

Definiţie
Evenimentele ulterioare datei bilanţului sunt acele evenimente, favorabile sau nefavorabile care au loc
între data bilanţului şi data la care situaţiile financiare anuale sunt autorizate pentru publicare.
Pot fi identificate două situaţii:

a) entitatea obţine informaţii suplimentare faţă de cele existente la data bilanţului,
pentru evenimente care avuseseră deja loc la data bilanţului. Dacă informaţiile suplimentare conduc la
necesitatea înregistrării în contabilitate a unor venituri sau cheltuieli, pentru prezentarea unei imagini fidele,
trebuie efectuate aceste înregistrări;
b) entitatea obţine informaţii pentru evenimente petrecute ulterior datei situaţiilor
financiare, dar a căror prezentare este necesară pentru utilizatorii de informaţii. În această situaţie, informaţiile
respective se prezintă în notele explicative, fără efectuarea unor înregistrări în contabilitate.
Exemple de evenimente ulterioare datei bilanţului, care trebuie reflectate în situaţiile financiare anuale pot fi
următoarele:
- rezolvarea unui litigiu ulterior datei bilanţului impune ajustarea unui provizion deja recunoscut
sau recunoaşterea unui nou provizion;
- insolvenţa unui client, înregistrată ulterior datei bilanţului, confirmă că la data bilanţului exista o
pierdere aferentă unei creanţe comerciale şi, în consecinţă, societatea trebuie să ajusteze
valoarea contabilă a creanţei comerciale;
- primirea de informaţii după data bilanţului, care semnalează că un activ a fost depreciat sau că o
pierdere anterioară din depreciere trebuie ajustată.( ex. Falimentul unui client care intervine
ulterior datei bilanţului, confirmă, de obicei, existenţa unei pierderi la data bilanţului, iar cedarea
stocurilor după data bilanţului oferă dovezi (chiar dacă nu întotdeauna concludente ) privind
valoarea lor netă realizabilă la data bilanţului;
- descoperirea fraudelor sau erorilor, după data bilanţului, care arată că situaţiile financiare au
fost incorecte la sfârşitul anului , înainte de ajustare.
În cazul în care entitatea primeşte, după data bilanţului, informaţii despre circumstanţe care existau la
data bilanţului, va trebui să actualizeze prezentarea acestor circumstanţe în situaţiile financiare conform noilor
informaţii.
12
În cazul în care evenimentele ulterioare datei bilanţului, care nu necesită ajustare, au o importanţă
semnificativă, neprezentarea lor ar putea afecta capacitatea utilizatorilor situaţiilor financiare de a face evaluări
şi de a lua decizii corecte pe baza acestor situaţii.
Exemple de evenimente ulterioare datei bilanţului care nu necesită ajustare, ce pot avea o asemenea
importanţă încât neprezentarea lor ar afecta capacitatea utilizatorilor de situaţii financiare de a face evaluări
sau de a lua decizii sunt:
 modificări neobişnuit de mari în preţurile activelor sau în cursurile de schimb valutar;
 modificări ale ratelor de impozitare sau ale legislaţiei fiscale care au un impact semnificativ asupra
creanţelor sau datoriilor privind impozitul curent;
 emiterea de garanţii semnificative;
 combinarea de societăţi (fuziuni/achiziţii) sau înstrăinarea unei filiale importante;
 anunţarea unui plan de întrerupere a unei activităţi;
 achiziţionări sau cedări majore de active sau exproprierea de către guvern a unor active importante;
 distrugerea unei secţii de producţie în urma unui incendiu / cutremur survenit ulterior datei bilanţului;
 anunţarea sau începerea implementării unei restructurări majore ;
 tranzacţii importante sau potenţiale cu acţiunile entităţii;
 începerea unui litigiu major generat în exclusivitate de evenimentele ulterioare datei bilanţului.
Atunci când evenimentele au o asemenea importanţă încât neprezentarea lor ar putea afecta capacitatea
utilizatorilor situaţiilor financiare de a face evaluări şi de a lua decizii corecte, societatea trebuie să prezinte în
notele explicative următoarele informaţii pentru fiecare categorie semnificativă de astfel de evenimente:
- natura evenimentului;
- o estimare a efectului financiar sau o menţiune conform căreia o astfel de estimare nu poate fi
făcută.
2.7. CORECTAREA ERORILOR CONTABILE
Definiţie
Erorile sunt definite ca omisiuni şi alte interpretări greşite ale situaţiilor financiare ale societăţii pentru
una sau mai multe perioade, care au fost descoperite în perioada curentă şi care se referă la informaţiile
credibile care:
(1) au fost disponibile atunci când s-au întocmit situaţiile financiare din perioade anterioare; şi
(2) ar putea în mod rezonabil să fi fost obţinute şi luate în considerare la întocmirea şi prezentarea acestor
situaţii financiare.
Este necesar a se face o demarcaţie clară între erori şi modificările estimărilor contabile. După natura
lor, estimările sunt aproximaţii care pot avea nevoie de revizuire pe măsură ce informaţiile suplimentare devin
cunoscute. O eroare necesită ca informaţiile disponibile, care ar fi trebuit să fie luate în considerare, să fi fost
interpretate greşit sau ignorate.
Corectarea erorilor constatate în contabilitate se efectuează pe seama rezultatului reportat.
Tot pe seama rezultatului reportat se înregistrează cheltuielile identificate în exerciţiul financiar curent,
dar care privesc exerciţiile precedente.
În cazul corectării de erori care generează pierdere contabilă reportată, aceasta trebuie acoperită înainte
de efectuarea oricărei repartizări de profit.
În notele la situaţiile financiare trebuie prezentate informaţii suplimentare cu privire la erorile
constatate sau alte diminuări ale rezultatului reportat.
Astfel de erori includ efectele greşelilor matematice, greşelilor de aplicare a politicilor contabile,
ignorării sau interpretării greşite a evenimentelor şi fraudelor.
În cazul corectării de erori care generează pierdere contabilă reportată, aceasta trebuie acoperită înainte
de efectuarea oricărei repartizări de profit.
2.8. PĂRŢILE AFILIATE
O relaţie cu părţile afiliate (legate) poate avea un efect asupra poziţiei financiare şi a rezultatelor
societăţii. Din acest motiv, entitatea trebuie să îşi definească relaţiile şi tranzacţiile cu părţile afiliate (legate) şi
să detalieze prezentarea informaţiilor în situaţiile financiare.
Situaţiile financiare ale societăţii trebuie să conţină prezentarea informaţiilor necesare pentru a atrage
atenţia asupra posibilităţii ca poziţia financiară şi profitul sau pierderea să fi fost afectate de existenţa părţilor
afiliate (legate), precum şi de tranzacţiile şi soldurile cu acestea.
13
Părţile se consideră că sunt afiliate (legate) dacă una dintre părţi are capacitatea fie de a controla
cealaltă parte, fie de a exercita o influenţă semnificativă asupra celeilalte părţi în luarea deciziilor financiare şi
operaţionale, fie este o asociaţie în participaţiune la care cealaltă este asociată, fie operează în calitate de
personal-cheie de conducere al celeilalte părţi. La data elaborării prezentelor politici contabile Vest Euro
Marketing nu are tranzacţii cu părţi afiliate.
CAPITOLUL III. POLITICI CONTABILE PRIVIND ACTIVELE IMOBILIZATE
3.1. GENERALITĂŢI
Activele imobilizate sunt active generatoare de beneficii economice pentru entitate pe o perioadă mai
mare decât cea acoperită de situaţiile financiare din anul curent.
Beneficiile economice viitoare reprezintă potenţialul de a contribui, direct sau indirect, la fluxul de
trezorerie sau de echivalente de trezorerie către entitate.
Aceste active trebuie capitalizate, iar costurile lor trebuie să fie alocate pe parcursul perioadelor cu
beneficii pentru entitate (durata de viaţă utilă).
Activele imobilizate sunt clasificate în două categorii :
a) Imobilizări nefinanciare;
b) Imobilizări financiare.
a) Imobilizările nefinanciare sunt active funcţionale prin natura lor şi pot fi clasificate în două tipuri de
bază:
 Imobilizările corporale sunt acele active ce au consistenţă fizică şi care sunt deţinute pentru
a fi utilizate în producţia de bunuri sau în prestarea de servicii, pentru a fi închiriate sau pentru alte
scopuri şi care se aşteaptă să se utilizeze pe parcursul mai multor perioade ;
 Imobilizări necorporale sunt acele active fără consistenţă fizică şi care sunt deţinute pentru a
fi utilizate în producţia de bunuri sau în prestarea de servicii, pentru a fi închiriate sau în scopuri
administrative, care sunt identificabile şi sunt controlate de entitate ca rezultat al unor evenimente
trecute şi de pe urma cărora se aşteaptă beneficii economice viitoare.
b) Imobilizările financiare cuprind acţiunile deţinute la entităţile afiliate, împrumuturile acordate
entităţilor afiliate, interesele de participare, împrumuturile acordate entităţilor cu care societatea este legată în
virtutea intereselor de participare, alte investiţii deţinute ca imobilizări, creanţe imobilizate etc.
În vederea înţelegerii politicilor contabile privind activele imobilizate, trebuie avute în vedere următoarele
concepte-cheie:
Durata de viaţă utilă. Perioada în care un activ va fi angajat în entitate, fiind măsurată fie prin timpul în care se
preconizează a fi folosit, fie prin numărul de unităţi de producţie sau al unor unităţi similare ce se preconizează
că vor fi obţinute de entitate prin folosirea activului respectiv.
Costul. Suma plătită în numerar sau echivalente de numerar sau valoarea justă a oricărei contraprestaţii
efectuate pentru a achiziţiona sau construi un activ.
Valoarea justă. Suma pentru care un activ ar putea fi schimbat de bunăvoie între părţi aflate în cunoştinţă de
cauză, în cadrul unei tranzacţii desfăşurate în condiţii obiective.
Valoarea contabilă. Valoarea la care un activ este recunoscut după scăderea amortizării cumulate şi a oricăror
pierderi cumulate din depreciere
Amortizarea. Alocarea sistematică a valorii amortizabile a unui activ pe durata sa de viaţă utilă.
Valoarea amortizabilă. Costul unui activ sau altă valoare care a fost substituită costului.
Unitate generatoare de numerar. Cel mai mic grup identificabil de active, care generează intrări de fluxuri de
numerar în urma funcţionării continue, în mare măsură independente de intrările de fluxuri de numerar generate
de alte active sau grupuri de active.
Costuri aferente cedărilor. Costuri legate în mod direct de cedarea unui activ ; acestea nu includ costurile de
finanţare sau cheltuielile cu impozitul pe profit aferente.
Costuri cu scoaterea din uz. Costuri aferente dezmembrării unui activ şi reamenajării terenului pe care acesta
era amplasat şi readucerii oricăror alte active efectate la starea lor iniţială.
Pierderea din depreciere. Valoarea cu care valoarea contabilă a unui activ depăşeşte valoarea sa recuperabilă.
Valoarea recuperabilă. Valoarea cea mai mare dintre preţul net de vânzare al activului şi valoarea sa de
utilizare.
14
Valoarea de utilizare. Valoarea actualizată a fluxurilor viitoare de numerar estimate ce se aşteaptă să fie
generate din utilizarea unui activ.
Preţ net de vânzare. Suma obţinută din vânzarea unui activ printr-o tranzacţie desfăşurată în condiţii obiective,
minus costurile de cedare.
3.2. POLITICI CONTABILE PRIVIND IMOBILIZĂRILE NECORPORALE
3.2.1. Clasificări, definiţii

În cadrul imobilizărilor necorporale se cuprind:
 cheltuielile de constituire;
 cheltuielile de dezvoltare;
 concesiunile, brevetele, licenţele, mărcile comerciale, drepturile si activele similare, cu excepţia celor
create intern de entitate;
 fondul comercial:
 alte imobilizări necorporale;
 avansuri acordate pentru imobilizări necorporale;
 imobilizările necorporale în curs de execuţie.
Active de natura cheltuielilor de constituire

Cheltuielile de constituire sunt cheltuielile ocazionate de înfiinţarea sau dezvoltarea unei entităţi (taxe
şi alte cheltuieli de înscriere şi înmatriculare, cheltuieli privind emisiunea şi vânzarea de acţiuni şi obligaţiuni,
precum şi alte cheltuieli de această natură, legate de înfiinţarea şi extinderea activităţii entităţii).
Cheltuielile de constituire trebuie amortizate în cadrul unei perioade de maximum cinci ani.
În situaţia în care cheltuielile de constituire nu au fost integral amortizate, nu se face nici o distribuire
din profituri, cu excepţia cazului în care suma rezervelor disponibile pentru distribuire şi a profitului reportat
este cel puţin egală cu cea a cheltuielilor neamortizate.
Sumele înregistrate la "Cheltuieli de constituire" trebuie explicate în note.
Active de natura cheltuielilor de dezvoltare

Imobilizările de natura cheltuielilor de dezvoltare sunt generate de aplicarea rezultatelor cercetării sau
a altor cunoştinţe, în scopul realizării de produse sau servicii noi sau îmbunătăţite substanţial, înaintea stabilirii
producţiei de serie sau utilizării.
Cheltuielile de dezvoltare se amortizează pe perioada contractului sau pe durata de utilizare, după caz.
În cazul în care durata contractului sau durata de utilizare depăşeşte cinci ani, aceasta trebuie
prezentată în notele explicative, împreună cu motivele care au determinat-o.
În situaţia în care cheltuielile de dezvoltare nu au fost integral amortizate, nu se face nici o distribuire
Exemple de activităţi de dezvoltare sunt:
a) proiectarea, construcţia şi testarea producţiei intermediare sau folosirea intermediară a prototipurilor şi
modelelor;
b) proiectarea uneltelor şi matriţelor care implică tehnologie nouă;
c) proiectarea, construcţia şi operarea unei uzine pilot care nu este fezabilă din punct de vedere economic pentru
producţia pe scară largă;
d) proiectarea, construcţia şi testarea unei alternative alese pentru aparatele, produsele, procesele, sistemele sau
serviciile noi sau îmbunătăţite.
Concesiuni, brevete, licenţe, mărci comerciale, drepturi şi active similare

Concesiunile, brevetele, licenţele, mărcile comerciale, drepturile şi activele similare reprezentând
aport, achiziţionate sau dobândite pe alte căi, se înregistrează în conturile de imobilizări necorporale la valoarea
de aport sau costul de achiziţie, după caz. În această situaţie valoarea de aport se asimilează valorii juste.
Concesiunile primite se reflectă ca imobilizări necorporale atunci când contractul de concesiune
stabileşte o durată şi o valoare determinate pentru concesiune. Amortizarea concesiunii urmează a fi înregistrată
pe durata de folosire a acesteia, stabilită potrivit contractului. În cazul în care contractul prevede plata unei
15
chirii, şi nu o valoare amortizabilă, în contabilitatea entităţii care primeşte concesiunea, se reflectă cheltuiala
reprezentând chiria, fără recunoaşterea unei imobilizări necorporale.
Concesiunea este convenţia unor persoane fizice sau juridice prin care statul cedează, condiţionat şi pe
un timp determinat, dreptul de exploatare a unor servicii publice sau anumitor bunuri, în schimbul unor
redevenţe.
Fondul comercial
Fondul comercial apare, de regulă, la consolidare şi reprezintă diferenţa dintre costul de achiziţie şi
valoarea la data tranzacţiei, a părţii din activele nete achiziţionate de către o entitate.
În cazul în care fondul comercial este tratat ca un activ - ca urmare a achiziţiei de către o entitate a
acţiunilor altei entităţi - se au în vedere următoarele prevederi:
a) fondul comercial se amortizează, de regulă, în cadrul unei perioade de maximum cinci ani;
b) totuşi, entităţile pot să amortizeze fondul comercial în mod sistematic într-o perioadă de peste cinci ani, cu
condiţia ca această perioadă să nu depăşească durata de utilizare economică a activului şi să fie prezentată şi
justificată în notele explicative.
Avansuri şi alte imobilizări necorporale

În cadrul avansurilor şi altor imobilizări necorporale se înregistrează avansurile acordate furnizorilor
de imobilizări necorporale, programele informatice create de entitate sau achiziţionate de la terţi, pentru
necesităţile proprii de utilizare, precum şi alte imobilizări necorporale.
Imobilizările necorporale în curs de execuţie

Imobilizările necorporale în curs de execuţie reprezintă imobilizările necorporale neterminate până la
sfârşitul perioadei, evaluate la costul de producţie sau costul de achiziţie, după caz.
3.2.2. Recunoaşterea şi evaluarea iniţială

Un activ necorporal trebuie recunoscut dacă şi numai dacă:
a) se estimează că beneficiile economice viitoare care sunt atribuibile activului vor fi obţinute de către
entitate; şi
b) costul activului poate fi evaluat în mod fidel.
Un activ necorporal se înregistrează iniţial la costul de achiziţie sau de producţie.
Activele necorporale sunt măsurate şi evaluate iniţial la costul lor, cost care este diferenţiat şi are un
conţinut diferit în raport cu modalitatea de procurare:
- achiziţie individuală separată;
- achiziţie în cadrul proceselor de combinare a întreprinderilor;
- obţinere ca subvenţie guvernamentală;
- alte intrări neoneroase, producţie proprie.
Achiziţiile separate
Dacă un activ necorporal este achiziţionat separat, costul acestuia poate fi evaluat cu fidelitate. Costul
unei imobilizări necorporale achiziţionate separat este alcătuit din:
- preţul său de achiziţie, inclusiv impozitele şi accizele aferente şi nereturnabile;
- orice cost atribuibil direct pregătirii imobilizării pentru utilizarea prevăzută. (exemple de costuri ce pot
fi atribuite direct: onorariile profesionale ce decurg direct din aducerea imobilizării la condiţia sa de
lucru, şi costurile testării funcţionării corespunzătoare a imobilizării).
Orice sconturi comerciale şi rabaturi sunt deduse pentru a ajunge la valoarea de cost.
Dacă plata pentru imobilizarea necorporală este amânată peste termenul normal de creditare, costul său
este echivalentul preţului în numerar. Diferenţa dintre această sumă şi plăţile totale este recunoscută ca o
cheltuială cu dobânda pe perioada creditului.
Achiziţia ca parte a combinărilor de întreprinderi

Costul unui activ necorporal achiziţionat într-o combinare de întreprinderi de tipul achiziţiei se bazează
pe valoarea sa justă la data achiziţiei.
Achiziţia prin intermediul unei subvenţii guvernamentale
16
Un activ necorporal poate fi achiziţionat având ca sursă de finanţare subvenţie guvernamentală.

Această situaţie poate apărea atunci când există un transfer sau o alocaţie guvernamentală de active necorporale
către o societate, care se poate referi la:
 drepturi de aterizare pe aeroport;:
 licenţe pentru operarea staţiilor de radio sau a staţiilor de televiziune;
 licenţe de import;
 cotaţii sau drepturi de acces la alte resurse restricţionate.
Entitatea recunoaşte iniţial activul la valoarea nominală, la care se adaugă orice cheltuială care este
direct atribuibilă pregătirii activului în vederea utilizării sale, iar subvenţia se recunoaşte ca un venit amânat.
Recunoaşterea unei cheltuieli

Cheltuiala cu un element necorporal trebuie să fie recunoscută direct în contul de profit şi pierdere
atunci când este efectuată, cu excepţia cazului în care:
 face parte din costul unui activ necorporal care întruneşte criteriile de recunoaştere;
 elementul este achiziţionat în combinări de întreprinderi de tipul unei achiziţii şi nu poate fi recunoscut
ca un activ necorporal. În acest caz, cheltuiala trebuie să facă parte din suma atribuită fondului
comercial negativ la achiziţie.
Cheltuieli anterioare care nu vor fi recunoscute ca activ
Cheltuiala în cazul unui element necorporal care a fost iniţial recunoscut ca o cheltuială de entitate, în
situaţiile financiare ale anului precedent sau în raportările financiare interimare, nu trebuie recunoscută, la o
dată ulterioară, ca parte din costul unui activ necorporal.
3.2.3. Evaluarea ulterioară recunoaşterii iniţiale

Cheltuielile ulterioare cu un activ necorporal după cumpărare sau finalizarea sa trebuie recunoscute în
contul de profit şi pierderi atunci când sunt efectuate, cu excepţia cazului în care:
 este probabil că această cheltuială să permită activului să genereze beneficii economice viitoare
suplimentare faţă de cele estimate iniţial; şi
 această cheltuială poate fi evaluată cu fidelitate şi atribuită activului.
Dacă aceste condiţii sunt întrunite, cheltuielile ulterioare trebuie adăugate la costul activului
necorporal.
3.2.4. Amortizarea imobilizărilor necorporale
Noţiuni generale
Valoarea amortizabilă a unui activ necorporal trebuie să fie alocată pe o bază sistematică de-a lungul
celei mai bune estimări a duratei sale de viaţă. Durata de viaţă stabilită de conducerea societatii pentru
imobilizarile necorporale este de 3 ani.
Dacă este realizat un control asupra beneficiilor economice viitoare dintr-un activ necorporal prin
dreptul de proprietate care a fost garantat pentru o perioadă definită, durata de viaţă utilă a activului necorporal
nu trebuie să fie mai mare decât perioada garantată de dreptul de proprietate, cu excepţia cazului în care:
 drepturile de proprietate pot fi reînnoite; şi
 reînnoirea este aproape sigură.
Metoda de amortizare este cea liniară.
Cheltuielile de constituire
Entitatea poate include cheltuielile de constituire la „Active”, caz în care poate imobiliza cheltuielile de
constituire. În această situaţie, cheltuielile de constituire trebuie amortizate în cadrul unei perioade de maximum
cinci ani.
În situaţia în care cheltuielile de constituire nu au fost integral amortizate, nu se face nici o distribuire
Cheltuieli de dezvoltare
Cheltuielile de dezvoltare se amortizează pe perioada contractului sau durata de utilizare, după caz.
17
În cazul în care durata contractului sau durata de utilizare depăşeşte cinci ani, aceasta trebuie
prezentată în notele explicative, împreună cu motivele care au determinat-o.
În situaţia în care cheltuielile de dezvoltare nu au fost integral amortizate, nu se face nici o distribuire
3.2.5. Cedarea
Un activ necorporal trebuie scos din evidenţă la cedare sau atunci când nici un beneficiu economic
viitor nu mai este aşteptat din utilizarea sa ulterioară.
Câştigurile sau pierderile care apar o dată cu încetarea utilizării sau ieşirea unui activ necorporal se
determină ca diferenţă între veniturile generate de ieşirea activului şi valoarea sa neamortizată, inclusiv
cheltuielile ocazionate din cedarea acestuia, şi trebuie prezentate ca venit sau cheltuială, după caz, în contul de
profit şi pierdere.
3.2.6. Evaluarea la data bilanţului
Un activ necorporal trebuie prezentat în bilanţ la valoarea de intrare, mai puţin amortizarea cumulată şi
ajustările cumulate de valoare.
3.2.7. Prezentarea informaţiilor
Entitatea va prezenta în situaţiile financiare următoarele informaţii pentru fiecare clasă de imobilizări
necorporale:
 duratele de viaţă utile şi ratele de amortizare utilizate;
 metodele de amortizare utilizate;
 valoarea contabilă brută şi orice amortizări acumulate la începutul şi sfârşitul
perioadei;
 o reconciliere a valorii contabile de la începutul şi sfârşitul perioadei, arătând
intrările şi cedările, indicându-le separat pe cele din dezvoltarea internă, pe cele achiziţionate separat şi
pe cele achiziţionate prin combinări de întreprinderi.
În cazul în care imobilizările necorporale prezentate în bilanţ cuprind cheltuieli de dezvoltare, în notele
explicative trebuie prezentate următoarele informaţii:
 perioada pe parcursul căreia valoarea cheltuielilor imobilizate este sau urmează să fie
amortizată; şi
 motivele care au determinat recunoaşterea acestora ca active (beneficii economice viitoare)
 valoarea imobilizărilor necorporale în curs;
 fondul comercial achiziţionat de entitate este prezentat în bilanţ la imobilizări necorporale, trebuie
precizat în notele explicative perioada de amortizare şi motivele pentru care s-a ales acea perioadă.
3.3. POLITICI CONTABILE PRIVIND IMOBILIZĂRILE CORPORALE
3.3.1. Definiţii, clasificări

Imobilizările corporale sunt elemente corporale care
 sunt deţinute pentru a fi utilizate în producţia de bunuri sau prestarea de servicii, pentru a fi
închiriate altora sau pentru alte scopuri ; şi
 se aşteaptă să se utilizeze pe parcursul mai multor perioade.
Imobilizările corporale cuprind :
 terenuri;
 construcţii ;
 instalaţii tehnice, mijloace de transport, animale şi plantaţii ;
18
 mobilier, aparatură birotică, echipamente de protecţie a valorilor ;

 avansuri acordate pentru imobilizări corporale ;
 imobilizări corporale în curs de execuţie.
Contabilitatea terenurilor se ţine pe două categorii :
- terenuri ;
- amenajări de terenuri.
În contabilitatea analitică, terenurile se evidenţiază pe grupe : terenuri agricole, terenuri silvice,
terenuri fără construcţii, terenuri cu zăcăminte, terenuri cu construcţii, etc.
Instalaţiile tehnice, mijloacele de transport, animalele şi plantaţiile se prezintă pe următoarele categorii
distincte :
- echipamente tehnologice ;
- aparate şi instalaţii de măsurare, control şi reglare ;
- mijloace de transport ;
- animale şi plantaţii.
Evidenţa operativă a imobilizărilor corporale se ţine cu ajutorul fişelor mijloacelor fixe şi Registrului
numerelor de inventar, care se reconciliază lunar cu evidenţa contabilă.
3.3.2. Recunoaşterea iniţială

Costul unui element de imobilizări corporale va fi recunoscut ca activ dacă şi numai dacă
a) este posibilă generarea către entitate de beneficii economice viitoare aferente activului ;
b) costul activului poate fi evaluat în mod credibil.
Părţile separate şi echipamentul de service sunt înregistrate ca stocuri şi recunoscute în contul de profit
şi pierderi atunci când sunt consumate.
Entitatea evaluează, conform principiului recunoaşterii, toate costurile imobilizărilor corporale atunci
când apar. Aceste costuri includ costurile iniţiale pentru achiziţionarea sau construcţia unor elemente de
imobilizări corporale, precum şi costurile care apar ulterior pentru adăugarea, îmbunătăţirea, înlocuirea sau
întreţinerea acestora.
Entitatea trebuie:
- să capitalizeze costurile aferente înlocuirii sau reînnoirii componentelor şi costurile aferente
verificărilor majore ;
- să înregistreze pe costuri (să amortizeze total) componentele înlocuite sau reînnoite aferente unei
verificări precedente;
- să înregistreze drept cheltuială costurile zilnice aferente service-ului.
Activele care sporesc gradul de siguranţă sau de protecţie a mediului pot fi recunoscute ca imobilizări
corporale dacă permit entităţii să crească beneficiile economice viitoare peste beneficiile ce ar fi putut deriva
dacă ele nu ar fi fost achiziţionate.
3.3.3. Evaluarea iniţială

Un element al imobilizărilor corporale care este recunoscut va fi evaluat iniţial la costul său. Costul
unei imobilizări corporale este format din :
- preţul de cumpărare, incluzând taxele vamale şi taxele nerecuperabile, după deducerea reducerilor
comerciale şi a rabaturilor;
- orice costuri direct atribuibile aducerii activului la locaţia şi condiţia necesare pentru ca acesta să poată
opera în modul dorit de conducerea entităţii;
- materialele, manopera şi alte costuri direct atribuibile pentru activele construite în regie proprie.
Exemple de costuri direct atribuibile:
- costurile cu beneficiile angajaţilor care rezultă direct din construcţia sau achiziţionarea elementului de
imobilizări corporale ;
- costuri iniţiale de livrare şi manipulare ;
- costurile de instalare şi asamblare ;
- costurile de testare a funcţionării corecte a activului, după deducerea încasărilor nete provenite din
vânzarea elementelor produse în timpul testării ;
- onorariile profesionale.
Exemple de costuri care nu se includ în costul unei imobilizări corporale:
- costurile de deschidere a unei noi instalaţii ;
19
- costurile de introducere a unui nou produs sau serviciu (costuri cu publicitatea, activităţi
promoţionale) ;
- costuri de dirijare a activităţii într-un nou amplasament ;
- costurile administrative şi alte costuri de supraveghere generală ;
- pierderile iniţiale de exploatare, angajate înainte ca bunul să ajungă la performanţa prevăzută;
- în cazul unui activ construit în regie proprie, nu se includ în costul de producţie profiturile interne şi
costurile anormale generate de risipa de materii prime şi folosirea ineficientă a forţei de muncă.
Următoarele costuri nu sunt incluse în valoarea contabilă a elementelor de imobilizări corporale :
- costurile înregistrate când un element care funcţionează în maniera dorită de conducere este exploatat
sub capacitate ;
- pierderile iniţiale de operare ;
- costurile reamplasării sau reorganizării parţiale sau totale a activităţii entităţii.
Costurile îndatorării trebuie înregistrate ca o cheltuială în perioada în care au apărut.
3.3.4. Cheltuieli ulterioare

Costurile care sunt realizate ulterior achiziţiei se adaugă valorii contabile a activului respectiv doar
atunci când este probabil ca beneficii economice viitoare, dincolo de cele anticipate iniţial, să fie primite de
către entitate.
De exemplu, modificările la activ au determinat extinderea duratei de viaţă utilă a acestuia sau
creşterea capacităţii acestuia ; de asemenea, dacă cheltuielile au drept rezultat o calitate îmbunătăţită a
produsului sau permit reducerea altor costuri (economii la nivelul forţei de muncă), acestea trebuie capitalizate.
Atunci când o modificare atrage după sine schimbarea unei părţi din activ (de exemplu, înlocuirea unei
surse de energie electrică cu una mai puternică), costul părţii ce a fost înlocuită trebuie să fie tratat ca o cedare.
Dacă scopul cheltuielilor este fie de menţinere a capacităţii de producţie anticipate când activul este
achiziţionat sau construit, fie de readucere a acestuia la acel nivel, costurile nu sunt supuse capitalizării
(reparaţiile şi cheltuielile de întreţinere care nu permit decât atingerea nivelului de performanţă aşteptat iniţial).
Excepţie: atunci când un activ este achiziţionat într-o stare ce necesită anumite cheltuieli pentru a-l
aduce în starea corespunzătoare utilizării dorite, aceste cheltuieli se capitalizează, cu condiţia ca activul să nu fie
prezentat la o valoare care să depăşească valoarea recuperabilă a acestuia. După finalizarea restaurării,
cheltuielile ulterioarede acelaşi tip vor fi tratate ca fiind cheltuieli cu reparaţiile şi întreţinerea obişnuite şi vor fi
imputate pe costuri pe măsură ce sunt realizate.
3.3.5. Evaluarea ulterioară recunoaşterii iniţiale

Ulterior recunoaşterii iniţiale, un element de imobilizări corporale va fi înregistrat la costul său minus
orice amortizare cumulată şi orice pierderi din depreciere.
3.3.6. Amortizarea
Amortizarea unui activ corporal este recunoscută ca o cheltuială, cu excepţia cazului în care ea este
inclusă în valoarea contabilă a unui activ construit în regie proprie.
Societatea noastră utilizează sistemul liniar de amortizare cu respectarea H.G. 2139/2004 pentru
aprobarea Catalogului privind clasificarea şi duratele normale de funcţionare a mijloacelor fixe. Costul
reparaţiilor efectuate la imobilizarile corporale în scopul asigurării utilizării continue a acestora se recunosc ca
o cheltuială în perioada în care se efectuează.
Durata de amortizare se stabileşte de către asociatul unic în intervalul stabilit de catalogul sus-
menţionat.
Se aplică următoarele principii:
- valoarea amortizabilă este alocată sistematic de-a lungul duratei de viaţă utilă ;
- metoda de amortizare reflectă modul de consumare preconizată a beneficiilor ;
- fiecare parte a unui element de imobilizări corporale care are un cost semnificativ în raport cu costul
total al elementului trebuie amortizat separat, folosindu-se ratele de amortizare diferite
corespunzătoare ;
- părţile componente sunt tratate ca elemente separate dacă activele aferente au durate de viaţă utilă
diferite sau furnizează beneficii economice într-un mod diferit (de exemplu, o navă şi motoarele sale).
Metoda de amortizare utilizată reflectă modelul după care beneficiile economice viitoare ale unui activ
vor fi consumate de către entitate şi trebuie aplicată cu consecvenţă de la o perioadă la alta.
20
Metoda şi durata de amortizare trebuie revizuite periodic. Atunci când previziunile iniţiale nu mai
exprimă realitatea, cheltuielile cu amortizările exerciţiului în curs, precum şi cele referitoare la exerciţiile
următoare pot fi ajustate. Aceste modificări sunt considerate schimbări de estimări şi nu schimbări de metode,
astfel încât nu este necesară o retratare a amortizărilor exerciţiilor anterioare.
Metoda de amortizare poate fi revizuită la sfârşitul fiecărui an financiar şi, dacă se constată o
modificare semnificativă în modelul de consumare a beneficiilor economice viitoare, atunci metoda poate fi
schimbată pentru a reflecta acea modificare.
Amortizarea începe în luna următoare punerii în funcţiune şi se încheie când activul este fie
derecunoscut, fie reclasificat ca fiind deţinut în vederea vânzării.
Beneficiile economice viitoare înglobate într-un activ se consumă de către entitate în special prin
utilizare. Totuşi, alţi factori (uzura morală tehnică sau comercială şi uzura fizică până la scoaterea din uz a
activului) au adesea drept rezultat diminuarea beneficiilor economice viitoare ce ar putea fi obţinute de la
activul respectiv. De aceea, la stabilirea duratei de viaţă utilă a unui activ trebuie luaţi în considerare următorii
factori :
- utilizarea preconizată a unui activ. Utilizarea este evaluată la capacitatea sau produsul fizic al anui
active;
- uzura fizică preconizată;
- uzura morală preconizată care rezultă din modificările şi îmbunătăţirile din producţie sau dintr-o
modificare de pe piaţă pentru produsul sau serviciul furnizat de active;
- limitele legale sau similare privind utilizarea activului (ex. Datele de expirare ale contractelor de
leasing aferente).
Entitatea aplică ca metodă de amortizare : metoda liniară – are ca rezultat o cheltuială constantă de-a
lungul duratei de viaţă utilă.
Metoda de amortizare accelerată poate fi folosită în scopuri fiscale, în conformitate cu prevederile
legale în vigoare.
Atunci când managementul entităţii decide utilizarea amortizării accelerate în scopuri fiscale sau
stabileşte durate de viaţă utile diferite de cele stabilite prin lege (catalogul privind clasificarea şi duratele
normale de funcţionare a mijloacelor fixe), evidenţa operativă a mijloacelor fixe trebuie ţinută distinct pentru
necesităţi contabile şi fiscale. În acest caz, se stabilesc diferenţele temporare dintre valoarea contabilă a
mijloacelor fixe şi baza fiscală a acestora.
Amortizarea imobilizărilor corporale concesionate, închiriate sau în locaţie de gestiune se calculează şi
se înregistrează în contabilitate de către entitatea care le are în proprietate.
Terenurile nu se amortizează.
Investiţiile efectuate pentru amenajarea lacurilor, bălţilor, terenurilor şi pentru alte lucrări similare se
amortizează pe perioada stabilită de conducerea entităţii.
3.3.7. Cedarea şi casarea

Valoarea contabilă a unui element de imobilizări corporale va fi derecunoscută:
a) la cedare; sau
b) când nu se mai aşteaptă beneficii economice viitoare din utilizarea sa.
Câştigul sau pierderea care rezultă din derecunoaşterea unui element de imobilizări corporale va fi
inclus(ă) în profit sau pierdere. Câştigul sau pierderea se determină ca fiind diferenţa dintre încasările nete la
cedare, dacă există, şi valoarea contabilă a elementului cedat sau casat.
Cedarea poate avea loc în mai multe moduri:
- prin vânzare;
- prin donaţie.
3.3.8. Deprecierea
Valoarea contabilă a unei imobilizări corporale trebuie comparată cu valoarea sa recuperabilă ori de
câte ori există un indiciu de depreciere.
Dacă valoarea recuperabilă este mai mică decât valoarea contabilă, elementul de imobilizări corporale
respectiv trebuie depreciat, respectiv valoarea sa contabilă trebuie redusă la valoarea recuperabilă. Această
reducere este recunoscută ca o pierdere din depreciere. Pierderea din depreciere se contabilizează ca o
cheltuială.
21
După recunoaşterea unei pierderi din depreciere, cheltuiala cu amortizarea aferentă activului respectiv
va fi ajustată în perioadele viitoare, în vederea repartizării valorii contabile revizuite a activului, în mod
sistematic pe toată durata de viaţă utilă rămasă.
Entitatea nu trebuie să calculeze în fiecare an valoarea recuperabilă a activelor sale pentru a determina
dacă acestea trebuie să fie depreciate. Testul de depreciere se efectuează atunci când există indicii care
sugerează o posibilă pierdere de valoare. Aceste indicii pot fi:
- scăderea semnificativă a valorii de piaţă a activului;
- schimbări semnificative în mediul tehnologic, comercial şi juridic al entităţii;
- creşterea semnificativă a ratei dobânzii;
- activul net al entităţii este mai mare decât capitalizarea bursieră.
De asemenea, o posibilă pierdere de valoare pentru o imobilizare corporală poate fi indicată de:
- deterioararea şi uzura morală a acesteia;
- schimbări semnificative în utilizarea actuală sau prevăzută (plan de restructurare sau abandonul
activităţii);
- performanţe economice inferioare celor previzionate.
Valoarea recuperabilă reprezintă valoarea maximă ce se poate obţine din activul respectiv:
- fie prin exploatarea sa până la sfârşitul duratei de utizare (valoare de utilitate);
- fie prin cedarea sa (valoarea justă diminuată cu cheltuielile de cedare).
Valoarea de utilitate se obţine prin actualizarea fluxurilor de trezorerie viitoare ce se aşteaptă să se
obţină din utilizarea imobilizării corporale şi vânzarea sa la sfârşitul perioadei de utilizare. Aceste fluxuri de
trezorerie trebuie să se bazeze pe cele mai recente bugete sau previziuni aprobate de conducerea entităţii.
Orizontul acestor previziuni nu trebuie să fie mai mare de cinci ani.
În fiecare an, entitatea trebuie să stabilească dacă este necesar să reducă sau să anuleze deprecierea
activelor contabilizată în exerciţiile precedente. Indicatorii ce trebuie luaţi în calcul sunt aceeaşi cu cei utilizaţi
atunci când s-a constatat necesitatea contabilizării deprecierii.
În cazul creşterii valorii recuperabile, deprecierea se diminuează sau se anulează, astfel încât valoarea
contabilă a activului să fie adusă la nivelul valorii recuperabile. Totuşi, reluarea deprecierii nu trebuie să
conducă la o valoare mai mare decât aceea pe care acesta ar fi avut-o dacă nu ar fi fost depreciat. Diminuarea
deprecierii unui activ constituie un venit.
După recunoaşterea reluării unei pierderi din depreciere, cheltuiala cu amortizarea aferentă acelui activ
va fi ajustată ulterior pentru a aloca, pe o bază sistematică pe parcursul duratei de viaţă utilă ramasă, valoarea
contabilă revizuită a activului.
3.3.9. Compensaţii de la terţi
Compensarea de la terţi pentru elementele de imobilizări corporale depreciate, pierdute sau cedate este
inclusă în determinarea profitului sau pierderii când aceasta devine creanţă.
Asemenea compensaţii pot fi înregistrate în următoarele situaţii:
- sume plătite/de plătit de către companiile de asigurări pentru deprecierea sau pierderea unor imobilizări
corporale cauzate de dezastre naturale, furt, etc.
- sume acordate de guvern, în schimbul unor imobilizări corporale (ex. terenuri care au fost expropriate).
Costul elementelor de imobilizări corporale restaurate, cumpărate sau construite ca înlocuitori este
determinat în conformitate cu principiile evaluării iniţiale.

O imobilizare corporală trebuie prezentată în bilanţ la valoarea de intrare, mai puţin ajustările cumulate
de valoare,
3.3.11. Prezentarea în situaţiile financiare
Situaţiile financiare vor prezenta următoarele informaţii, pentru fiecare clasă de imobilizări corporale:
 bazele de evaluare folosite în determinarea valorii contabile brute;
 metodele de amortizare folosite;
 duratele de viaţă utilă;
22
 valoarea contabilă brută şi amortizarea cumulată (împreună cu pierderile acumulate din depreciere) la
începutul şi sfârşitul perioadei ;
 reconciliere a valorii contabile la începutul şi sfârşitul perioadei, menţionându-se :
- intrările ;
- cedările ;
- creşterile sau diminuările din timpul perioadei rezultate din reevaluări şi din pierderi din depreciere
recunoscute sau reluate direct în capitalurile proprii ;
- pierderile din depreciere recunoscute în profit sau pierdere ;
- pierderile din depreciere reluate în contul de profit şi pierdere ;
- amortizarea ;
De asemenea, vor fi prezentate următoarele informaţii :
 existenţa şi valoarea imobilizărilor corporale gajate sau ipotecate sau acordate drept garanţie pentru
anumite datorii ale entităţii ;
 valoarea cheltuielilor recunoscute în valoarea contabilă a unui element de corporale în cursul
construcţiei sale ;
 valoarea compensaţiei de la terţi pentru elemente de imobilizări corporale depreciate, pierdute sau
cedate care sunt incluse în contul de profit şi pierdere.
În situaţiile financiare se vor prezenta şi următoarele informaţii:
 valoarea contabilă a imobilizărilor corporale aflate temporar în conservare;
 valoarea contabilă brută a oricăror active integral amortizate şi care sunt încă în folosinţă.
3.3.12. Situaţii statistice

Pentru clădirile aflate în patrimoniu, entitatea va întocmi şi va actualiza în permanenţă o situaţie
statistică, pe fiecare clădire în parte, cuprinzând următoarele elemente:
 Titlul de proprietate ;
 Anul construcţiei ;
 Anul achiziţiei ;
 Suprafaţa construită ;
 Anul efectuării ultimei reparaţii capitale ;
 Anul efectuării ultimei modernizări ;
 Valoarea contabilă la cost istoric ;
 Valoarea contabilă reevaluată (dacă este cazul) ;
3.4. POLITICI CONTABILE PRIVIND IMOBILIZĂRILE FINANCIARE
3.4.1. Definiţie, clasificări
Imobilizările financiare cuprind acţiunile deţinute la entităţile afiliate, împrumuturile acordate

entităţilor afiliate, interesele de participare, împrumuturile acordate entităţilor de care entitatea este legată în
virtutea intereselor de participare, alte investiţii deţinute ca imobilizări, alte împrumuturi.
În conturile de creanţe reprezentând împrumuturi acordate se înregistrează sumele acordate terţilor în
baza unor contracte pentru care entitatea percepe dobânzi, potrivit legii.
La alte împrumuturi acordate se cuprind garanţiile, depozitele şi cauţiunile depuse de entitate la terţi.
3.4.2. Evaluarea iniţială
Imobilizările financiare recunoscute ca activ se evaluează la costul de achiziţie sau valoarea

determinată prin contractul de dobândire a acestora.
23
Imobilizările financiare se prezintă în bilanţ la valoarea de intrare mai putin ajustările cumulate pentru
pierdere de valoare.
3.5. POLITICI CONTABILE PRIVIND LEASING – UL
3.5.1. Definiţii, concepte-cheie
Contractul de leasing este un acord prin care locatorul (societatea de leasing) transferă locatarului
(utilizatorului) dreptul de a utiliza un activ pentru o durată de timp convenită între cele două părţi, contra unei
plăţi periodice, denumită rată de leasing, iar la sfârşitul perioadei de leasing locatorul se obligă să respecte
dreptul de opţiune al utilizatorului de a achiziţiona activul, de a prelungi durata contractului de leasing sau de a
înceta raporturile contractuale.
Utilizatorul poate opta pentru cumpărarea bunului înainte de sfârşitul perioadei de leasing, dacă părţile
convin astfel şi dacă utilizatorul achită toate obligaţiile asumate prin contract.
Valoarea de intrare reprezintă valoarea la care a fost achiziţionat bunul de către finanţator, respectiv
costul de achiziţie.
Valoarea totală reprezintă valoarea totală a ratelor de leasing la care se adaugă valoarea reziduală.
Valoarea reziduală reprezintă valoarea la care, după achitarea de către utilizator a tuturor ratelor de
leasing prevăzute în contract, precum şi a tuturor celorlalte sume datorate conform contractului se face
transferul dreptului de proprietate asupra bunului cătrelocatar/ utilizator şi este stabilit
Se disting două tipuri de contracte de leasing:
 Contract de leasing financiar
 Contract de leasing operaţional.
Rata de leasing reprezintă:
 În cazul leasingului financiar, cota-parte din valoarea de intrare a bunului şi a dobânzii de leasing. care
se stabileşte pe baza ratei dobânzii convenite prin acordul părţilor;
 În cazul leasingului operaţional, cota de amortizare calculată în conformitate cu actele normative în
vigoare şi un beneficiu stabilit de părţile contractante.
Leasingul financiar are ca scop principal facilitarea procurării activului de către locatar, constituind
mai degrabă o formă de finanţare decât o formă de cesiune temporară a unui drept de folosinţă.
Leasingul financiar este operaţiunea de leasing care îndeplineşte una sau mai multe dintre următoarele
condiţii:
1. riscurile şi beneficiile dreptului de proprietate asupra bunului care fac obiectul leasingului sunt
transferate utilizatorului la momentul la care contractul de leasing produce efecte;
2. părţile au prevăzut expres ca la expirarea contractului de leasing se transferă utilizatorului dreptul de
proprietate asupra bunului;
3. utilizatorul poate opta pentru cumpărarea bunului, iar preţul de cumpărare va reprezenta cel mult 50%
din valoarea de intrare (piaţa) pe care acesta o are la data la care opţiunea poate fi exprimată;
4. perioada de folosire a bunului în sistem de leasing acoperă cel puţin 75% din durata normată de
utilizare a bunului, chiar dacă în final dreptul de proprietate nu este transferat.
Contractul de leasing financiar trebuie să cuprindă următoarele elemente:
 Părţile contractante (locatorul şi utilizatorul);
 Aspecte legate de descriere a bunului care face obiectul contractului de leasing;
 Valoarea iniţială a bunului;
 Valoarea ratelor de leasing, precum şi tratamentul de achitare a acestora;
 Valoarea totală a contractului formată din totalitatea ratelor de leasing la care se adaugă valoarea
reziduală;
 Perioada de utilizare în sistem de leasing a bunului;
 Clauza de obligativitate a asigurării bunului;
 Clauza privind dreptul de opţiune al utilizatorului cu privire la cumpărarea bunului şi la condiţiile în
care acesta poate fi exercitat.
Exemple de situaţii în care o operaţiune se încadrează în categoria leasingului financiar:

 Leasingul transferă locatarului titlul de proprietate asupra bunului până la sfârşitul termenului de leasing ;
24
 Locatarul are opţiunea de a cumpăra bunul la un preţ estimat a fi suficient de mic faţă de valoarea justă la
data la care opţiunea devine exercitabilă, astfel încât la începutul leasingului există în mod rezonabil
certitudinea că opţiunea va fi exercitată ;
 Termenul de leasing acoperă în cea mai mare parte durata de viaţă economică a bunului, chiar dacă titlul de
proprietate nu este transferat;
 Bunurile ce constituie obiectul contractului de leasing sunt de natură specială, astfel încât numai locatarul
le poate utiliza fără efectuarea de modificări majore.
Prezentarea informaţiilor
În cazul leasingului financiar trebuie prezentate următoarele informaţii pentru fiecare clasă de active,
valoarea contabilă netă la data bilanţului.
Leasingul operaţional are ca scop principal cesiunea temporară a dreptului de folosinţă a bunului care
face obiectul contractului de leasing către locatar.
Contractul de leasing operaţional reprezintă orice tip de alt contract de leasing decât cel financiar.
În cazul leasingului operaţional:
 locatorul este tratat din punct de vedere financiar ca proprietar;
 utilizatorul deduce chiria (rata de leasing);
 opţiunea de cumpărare la sfârşitul contractului nu este implicită;
 locatorul amortizează bunul care face obiectul contractului de leasing.
CAPITOLUL IV. POLITICI CONTABILE PRIVIND ACTIVELE CIRCULANTE

4.1. GENERALITĂŢI
Un activ se clasifică ca activ circulant atunci când:
a. este achiziţionat sau produs pentru consum propriu sau în scopul comercializării şi se aşteaptă să fie
realizat în termen de 12 luni de la data bilanţului;
b. este reprezentat de creanţe aferente ciclului de exploatare;
c. este reprezentat de trezorerie sau echivalente de trezorerie a căror utilizare nu este restricţionată.
Ciclul de exploatare al entităţii reprezintă perioada de timp dintre achiziţionarea materiilor prime care
intră într-un proces de transformare şi finalizarea acestora în trezorerie sau sub forma unui echivalent de
trezorerie.
Echivalentele de trezorerie reprezintă investiţiile financiare pe termen scurt extrem de lichide care sunt
uşor convertibile în numerar şi sunt supuse unui risc nesemnificativ de schimbare a valorii.
În categoria activelor circulante sunt cuprinse:
 stocuri, inclusiv valoarea serviciilor pentru care nu a fost întocmită factura;
 creanţe;
 investiţii pe termen scurt;
 casa şi conturi la bănci.
Activele circulante se evaluează la cost de achiziţie sau la cost de producţie, mai puţin ajustările de
valoare. Ajustările de valoare se fac în vederea prezentării activelor circulante la valoarea realizabilă netă, prin
decizia administratorului. Dacă motivele pentru care s-au făcut ajustările de valoare nu mai sunt aplicabile,
ajustarea devine fără obiect şi trebuie reluată corespunzător la venituri.
Dacă activele circulante fac obiectul ajustărilor de valoare exclusiv în scop fiscal, suma ajustărilor şi
motivele pentru care acestea au fost efectuate trebuie prezentate în notele explicative la situaţiile financiare.
4.2. POLITICI CONTABILE PRIVIND STOCURILE
4.2.1. Definiţie, clasificări

Stocurile reprezintă active:
a) care sunt deţinute pentru a fi vândute pe parcursul desfăşurării normale a activităţii;
b) în curs de producţie în vederea unei vânzări pe parcursul desfăşurării normale a activităţii;
c) sub forma de materii prime, materiale şi alte consumabile ce urmează a fi folosite în procesul de
producţie sau prestarea de servicii.
În cadrul stocurilor se cuprind:
a) mărfurile, şi anume bunurile pe care entitatea le cumpără în vederea revânzării ;
25
b) materiile prime care participă direct la fabricarea produselor şi se regăsesc în produdul finit integral
sau parţial, fie în starea lor iniţială, fie transformată;
c) materiale consumabile (materiale auxiliare, combustibili, materiale pentru ambalat şi alte materiale
consumabile) care participă sau ajută la procesul de fabricaţie sau exploatare fără a se regăsi, de
regulă, în produsul finit;
d) materiale de natura obiectelor de inventar;
e) produsele:
- semifabricatele, prin care se înţelege produsele al căror proces tehnologic a fost terminat într-
o secţie (faze de fabricaţie) şi care trec în continuare în procesul tehnologic al altei secţii (faze
de fabricaţie) sau se livrează terţilor;
- produsele finite, adică produsele care au parcurs în întregime fazele procesului de fabricaţie şi
nu mai au nevoie de alte prelucrări ulterioare în cadrul entităţii, putând fi depozitate în
vederea livrării sau expediate direct clienţilor;
- rebuturile, materialele recuperabile şi deşeurile.
f) ambalajele, care includ ambalajele refolosibile, achiziţionate sau fabricate, destinate produselor
vândute şi care în mod temporar pot fi păstrate de terţi, cu obligaţia restituirii în condiţiile prevăzute
în contracte;
g)producţia în curs de execuţie, reprezentând producţia care nu a trecut prin toate fazele (stadiile) de
prelucrare, prevăzute în procesul tehnologic, precum şi produsele nesupuse probelor şi recepţiei
tehnice sau necompletate în întregime. În cadrul producţiei în curs de execuţie se cuprind, de
asemenea, lucrările şi serviciile, precum şi studiile în curs de execuţie sau neterminate;
h)bunurile aflate în custodie, pentru prelucrare sau în păstrare la terţi, care de înregistrează distinct pe
categorii de stocuri.
Deţinerea, cu orice titlu, de bunuri materiale, precum şi efectuarea de operaţiuni economice, fără să fie
înregistrate în contabilitate, sunt interzise. În aplicarea celor menţionate anterior este necesar să se asigure:
 recepţionarea tuturor bunurilor materiale intrate în entitate şi înregistrarea acestora la locurile de
depozitare. Bunurile materiale primite pentru prelucrare, în custodie sau în consignaţie se
recepţionează şi se înregistrează distinct ca intrări în gestiune. În contabilitate, valoarea acestor bunuri
se înregistrează în conturi în afara bilanţului.
 în situaţia unor decalaje între aprovizionarea şi recepţia bunurilor care se dovedesc a fi în mod cert în
proprietatea entităţii, se procedează astfel:
- bunurile sosite fără factură se înregistrează ca intrări în gestiune atât la locul de depozitare cât şi
în contabilitate, pe baza recepţiei şi a documentelor însoţitoare;
- bunurile sosite şi nerecepţionate se înregistrează distinct în contabilitate ca intrare în gestiune.
- în cazul unor decalaje între vânzarea şi livrarea bunurilor, acestea se înregistrează ca ieşiri din
entitate, nemaifiind considerate proprietatea acesteia, astfel:
- bunurile vândute şi nelivrate se înregistrează distinct în gestiune, iar în contabilitate în conturi
în afara bilanţului;
- bunurile livrate, dar nefacturate, se înregistrează ca ieşiri din gestiune atât la locurile de
depozitare cât şi în contabilitate, pe baza documentelor care confirmă ieşirea din gestiune;
- bunurile aprovizionate sau vândute cu clauze privind dreptul de proprietate se înregistreză la
intrări şi respectiv, la ieşiri, atât în gestiune, cât şi în contabilitate, potrivit contractelor
încheiate.
Contabilitatea stocurilor se ţine cantitativ şi valoric prin folosirea inventarului permanent.
În condiţiile folosirii inventarului permanent, în contabilitate se înregistrează toate operaţiunile de
intrare şi ieşire, ceea ce permite stabilirea şi cunoaşterea în orice moment a stocurilor, atât cantitativ, cât şi
valoric. Inventarul permanent constă în evidenţierea în debitul conturilor de stocuri a valorii stocurilor intrate,
la preţ de înregistrare, iar în creditul acestora reflectându-se ieşirile din gestiune a stocurilor. Soldul conturilor
de stocuri reflectă valoarea bunurilor existente în gestiune, la preţ de înregistrare.
În vederea înţelegerii politicilor contabile privind stocurile, trebuie avute în vedere următoarele
concepte-cheie:
Materii prime. Materialele care sunt la dispoziţia entităţii aşteptând intrarea în procesul de producţie.
Bunuri finite. Produse finalizate realizate de entitate, dar nevândute.
Produse secundare. Bunuri care rezultă ca produse conexe din producţia unui bun primar; au de obicei o
valoare minoră în comparaţie cu valoarea produsului principal.
26
Produse cuplate. Unul sau mai multe produse care sunt produse împreună, nici unul dintre ele nefiind
considerate a fi mai important; în anumite situaţii sunt aplicaţi mai multi paşi de producţie unuia sau mai multor
produse comune la un anumit punct de despărţire.
Producţie în curs de execuţie. Stocurile de produse parţial finite.
Primul intrat - primul ieşit (FIFO). Metodă de stabilire a costurilor stocurilor conform căreia primele bunuri
cumpărate sau produse se presupune a fi şi primele bunuri vândute (consumate).
Ultimul intrat - primul ieşit ( LIFO). Metodă de stabilire a costurilor stocurilor conform căreia ultimele
bunuri cumpărate se presupune a fi primele bunurile vândute (consumate).
Costul mediu ponderat (CMP). Metodă de stabilire periodică a costurilor stocurilor conform căreia costul
fiecărui element de stoc se calculează pe baza mediei ponderate a costurilor elementelor similare aflate în stoc
la începutul perioadei şi a costului elementelor similare produse sau cumpărate în timpul perioadei.
Identificarea specifică a costului (IS) presupune atribuirea costurilor specifice elementelor identificabile ale
stocurilor. Acest tratament contabil se realizează cu ajutorul cititorului de cod de bare.
Metoda preţului cu amănuntul. Metodă de stabilire a costurilor stocurilor prin deducerea valorii marjei brute
din preţul de vânzare al stocurilor.
Valoarea realizabilă netă. Preţul de vânzare estimat ce ar putea fi obţinut pe parcursul desfăşurării normale a
activităţii, mai puţin costurile estimate pentru finalizarea bunului şi a costurilor estimate necesare vânzării.
Bunuri în tranzit. Bunuri care sunt trimise de la vânzător la cumpărător la încheierea anului.
4.2.2. Evaluarea stocurilor

Stocurile se evaluează de regulă la cea mai mică valoare dintre cost şi valoarea realizabilă netă.
4.2.3. Costul stocurilor

Baza principală pentru contabilizarea stocurilor este costul. Costul stocurilor trebuie să cuprindă toate
costurile aferente achiziţiei şi prelucrării, precum şi alte costuri suportate pentru a aduce stocurile în forma şi în
locul în care se găsesc în prezent.
Costurile de achiziţie a stocurilor cuprind preţurile de cumpărare, taxe de import şi alte taxe (cu
excepţia acelora pe care entitatea le poate recupera de la autorităţile fiscale), costuri de transport, manipulare şi
alte costuri care pot fi atribuite direct achiziţiei de produse finite, materiale şi servicii.
Reducerile comerciale, rabaturile şi alte astfel de elemente vor fi deduse la determinarea costului
stocurilor. Dacă nu se procedează astfel înseamnă că stocurile vor fi raportate la valori care sunt în exces faţă de
costurile istorice fidele.
În ceea ce priveşte costurile cu dobânda, acestea nu vor fi capitalizate pentru achiziţiile de stocuri în
cazul în care perioada necesară pentru a aduce bunurile la condiţia de a fi gata pentru vânzare nu va fi foarte
mare. Totuşi dacă este necesar un proces îndelungat de producţie pentru a pregăti bunurile pentru vânzare un
procentaj din costurile împrumutului poate deveni parte a costurilor.
Costurile de prelucrare includ costurile direct aferente unităţilor produse, cum ar fi manopera directă
şi alocarea sistematică a cheltuielilor de regie, fixă şi variabilă. În cazul unor costuri fixe de regie (adică acele
costuri care nu variază direct proporţional cu nivelul producţiei), procesul de alocare trebuie bazat pe niveluri
normale ale producţiei.
Capacitatea normală de producţie este producţia estimată a fi obţinută, în medie, de-a lungul unui
anumit număr de perioade sau sezoane, în condiţii normale, având în vedere şi pierderea de capacitate rezultată
din întreţinerea planificată a echipamentului.
Valoarea regiei fixe alocate fiecărei unităţi produse nu se majorează ca urmare a obţinerii unei
producţii scăzute sau a neutilizării unor active. Regia nealocată este recunoscută ca o cheltuială în perioada în
care a apărut.
În exerciţiile în care se înregistrează o producţie neobişnuit de mare, valoarea regiei fixe alocate
fiecărei unităţi produse este diminuată, astfel încât stocurile să nu fie evaluate la o valoare mai mare decât costul
lor.Regia variabilă este alocată fiecărei unităţi produse pe baza folosirii reale a facilităţilor productive.
Alte costuri decât costurile de achiziţie şi de prelucrare pot fi alocate stocurilor doar în măsura în care
ele sunt necesare pentru a aduce bunurile în condiţia şi la locaţia lor prezentă.
Exemple: anumite costuri de design şi alte tipuri de cheltuieli de preproducţie, dacă grupul ţintă de clienţi este
unul specific.
Din costurile stocurilor se exclud:
 Cheltuielile administrative şi de vânzare (care ar trebui tratate ca fiind costuri ale perioadei);
27
 Costuri ale deşeurilor;

 Costurile cu depozitarea, cu excepţia cazurilor când astfel de stocuri sunt necesare în procesul de
producţie, anterior trecerii într-o nouă fază de fabricaţie;
 Regiile generale de administraţie care nu participă direct la aducerea stocurilor în forma şi locul în care
se găsesc în prezent;
 Costurile de desfacere.
 Cheltuielile de transport care sunt facturate separate şi nu se pot identifica exact pe stocul respective.
Dacă entitatea achiziţionează stocuri în condiţii de decontare amânată, iar acordul conţine efectiv un
element de finanţare, acel element (exemplu: diferenţa dintre preţul de cumpărare în condiţi normale de
creditare şi suma plătită) este recunoscut ca o cheltuială cu dobânda de-a lungul perioadei de finanţare.
În măsura în care prestatorii de servicii au stocuri, ei le evaluează la costurile achiziţie sau de
producţie. Aceste costuri constau, în primul rând, din manoperă şi din alte costuri legate de personalul direct
angajat în furnizarea serviciilor, inclusiv personalul însărcinat cu supravegherea, precum şi din regiile
corespunzătoare. Costurile cu personalul angajat în activitatea de desfacere şi administraţie nu se includ, ci sunt
recunoscute drept cheltuieli în perioada în care au loc. Costul stocurilor unui prestator de servicii nu include
marjele de profit sau regiile neatribuibile, care sunt adesea facturate la preţurile impuse de prestatorii de servicii.
În funcţie de specificul activităţii, pentru determinarea costului se folosesc:
 metoda costului standard, în activitatea de producţie ;
 metoda preţului cu amănuntul, în comerţul cu amănuntul.
Costurile standard sunt costuri unitare predeterminate utilizate de multe firme producătoare pentru
planificare şi control. Costul standard ia în considerare nivelurile normale ale materialelor şi consumabilelor,
manoperei, eficienţei şi capacităţii de producţie. Aceste niveluri trebuie revizuite periodic şi ajustate, dacă este
necesar, în funcţie de condiţiile existente la un moment dat. Diferenţele de preţ faţă de costul de achiziţie sau de
producţie trebuie evidenţiate distinct în contabilitate, fiind recunoscute în costul activului.
Repartizarea diferenţelor de preţ asupra valorii bunurilor ieşite şi asupra stocurilor se efectuează cu
ajutorul unui coeficient de repartizare care se calculează astfel:
Soldul iniţial al Diferenţe de preţ af. intrărilor în cursul perioadei

diferenţelor de preţ + (de la încep. ex.fin. până la finele perioadei de
referinţă)
_____________________________________________________ *100
Soldul iniţial al stocurilor + Valoarea intrărilor în cursul perioadei
la preţ de înregistrare. la preţ de înregistrare (cumulat de la
încep.ex.fin până la finele perioadei
de referinţă )
Acest coeficient se înmulţeşte cu valoarea bunurilor ieşite din gestiune la preţ de înregistrare, iar suma
rezultată se înregistrează în conturile corespunzătoare în care au fost înregistrate bunurile ieşite. Coeficienţii de
repartizare a diferenţelor de preţ pot fi calculaţi la nivelul conturilor sintetice de grd. I şi II, pe grupe sau pe
categorii de stocuri. La sfârşitul perioadei, soldurile conturilor de diferenţe se cumulează cu soldurile conturilor
de stocuri, la preţ de înregistrare, astfel încât aceste conturi să reflecte valoarea stocurilor la costul de achiziţie
sau costul de producţie, după caz. Diferenţele de preţ se înregistrează proporţional atât asupra valorii bunurilor
ieşite, cât şi asupra bunurilor rămase în stoc.
În comerţul cu amănuntul este utilizată metoda preţului cu amănuntul pentru a determina costul
stocurilor de articole numeroase cu mişcare rapidă care au marje similare şi pentru care nu este practic să se
folosească altă metodă. În această situaţie, costul bunurilor vândute se calculează prin deducerea valorii marjei
brute. Orice modificare a preţului de vânzare presupune recalcularea marjei brute.
Formule de stabilire a costurilor stocurilor

Costul acelor stocuri care nu sunt de obicei fungibile şi al acelor bunuri sau servicii produse şi
destinate unor comenzi distincte va fi determinat prin identificarea specifică a costurilor individuale. La
societatea SC Vest Euro Marketing acest lucru se realizează cu ajutorul cititorului de cod de bare.
În cazul în care stocurile cuprind un număr mare de elemente care sunt, de regulă, fungibile, costul
stocurilor este determinat utilizând metoda FIFO (primul intrat- primul ieşit) care presupune că primele bunuri
28
achiziţionate sunt primele care sunt folosite sau vândute fără a ţine cont de fluxul fizic real. Conducerea entităţii
a decis utilizarea metodei FIFO pentru gestionarea stocurilor, fiind considerată cea mai adecvată la
specificul de activitate desfăşurată.
Metoda aleasă trebuie aplicată cu consecvenţă pentru elemente similare de natura stocurilor de la un
exerciţiu financiar la altul. Dacă, în situaţii excepţionale, conducerea entităţii hotărăşte schimbarea metodei
pentru un anumit element de stocuri sau alte active fungibile, în notele explicative la situaţiile financiare trebuie
să se prezinte :
- motivul schimbării metodei ;
- efectele schimbării asupra rezultatului financiar.
Entitatea utilizează aceleaşi metode de determinare a costului pentru toate stocurile care au natură şi
utilizare similare. Pentru stocurile care au natură şi utilizare diferită, folosirea unor metode diferite de calcul al
costului este acceptată.
Producţia în curs de execuţie se determină prin inventarierea producţiei neterminate la sfârşitul
perioadei, prin metode tehnice de constatare a gradului de finalizare sau a stadiului de efectuare a operaţiilor
tehnologice şi evaluarea acesteia la costul de producţie.
4.2.4. Valoarea realizabilă netă
Valoarea realizabilă netă (VRN) este preţul estimat de vânzare în cadrul cursului normal al afacerii
minus costurile estimate de finalizare şi costurile estimate necesare pentru a face vânzarea. Aceste estimări se
bazează pe cele mai credibile dovezi în momentul în care are loc estimarea. La momentul estimării se ia în
considerare, de asemenea, scopul pentru care stocurile sunt deţinute. De exemplu, valoarea realizabilă netă a
stocurilor care urmează să fie livrate în baza unor contracte ferme pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de
servicii este preţul stabilit în contract. În situaţia în care cantitatea contractată este mai mică decât cantitatea
deţinută, valoarea realizabilă netă a surplusului se va determina pornind de la preţurile generale de vânzare
practicate pe piaţă. Estimările iau în considerare fluctuaţiile de preţ şi de cost sunt directe legate de evenimente
ce au intervenit după terminarea perioadei, în măsura în care aceste evenimente confirmă condiţiile existente la
sfârşitul perioadei. Valoarea stocurilor este, de obicei, diminuată până la VRN pe baza următoarele principii:
 element cu element;
 elementele similare sunt, de regulă, grupate;
 fiecare serviciu este tratat ca element separat.
Pentru fiecare perioadă ulterioară se efectuează o nouă evaluare a valorii realizabile nete. Dacă acele
condiţii care au determinat decizia de a diminua valoarea stocului până la valoarea realizabilă netă au încetat să
mai existe sau când există o evidenţă clară în valoarea realizabilă din cauza schimbării circumstanţelor
economice, valoarea de intrare este stornată (adică stornarea este limitată la valoarea înregistrării originale)
astfel încât noua valoare a stocului să fie egală cu cea mai mică valoare dintre valoare de intrare şi valoarea
realizabilă netă revizuită. Aceasta se întâmplă, de exemplu, când un produs din stoc, care este înregistrat la
valoarea realizabilă netă pentru că preţul de vânzare a scăzut, este încă în stoc într-o perioadă ulterioară, iar
preţul său de vânzare creşte.
4.2.5. Recunoaşterea drept cheltuială
Atunci când stocurile sunt vândute, valoarea contabilă a stocurilor va fi recunoscută ca o cheltuială în
perioada în care a fost recunoscut venitul corespunzător. Valoarea oricărei diminuări a valorii stocurilor până la
valoarea realizabilă netă şi toate pierderile de stocuri vor fi recunoscute drept cheltuială în perioada în care are
loc diminuarea sau pierderea. Valoarea oricărei stornări a diminuării valorii stocurilor ca urmare a unei creşteri
a valorii realizabile nete va fi recunoscută ca o reducere a cheltuielii cu stocurile în perioada în care stornarea a
avut loc.
4.2.6. Prevederi privind calculaţia costurilor
Calculaţia costurilor presupune ansamblul lucrărilor efectuate într-o formă organizată cu scopul de a
obţine informaţii privind costul bunurilor, lucrărilor, serviciilor, activităţilor sau altor obiecte de calculaţie.
29
Organizarea lucrărilor privind calculaţia costurilor depinde de o serie de factori, cum ar fi: tipul şi
modul de organizare a unei eventuale producţii, tehnologia de fabricaţie, gradul de integrare a producţiei,
caracterul etc.
În scopul determinării costurilor unitare astfel încât bunurile, lucrările, serviciile să poată fi evaluate şi
recunoscute în contabilitatea financiară, iar preţurile de vânzare să poată fi stabilite şi verificate, precum şi
pentru analiza costurilor şi a eficienţei activităţii, în contabilitatea de gestiune cheltuielile se clasifică în:
- costuri de achiziţie;
- costuri de producţie;
- costuri de prelucrare;
- cheltuieli ale perioadei.
Principiile calculaţiei costurilor

Pentru asigurarea unui conţinut real şi exact al structurii costurilor se vor avea în vedere următoarele
principii:
1. Principiul separării cheltuielilor care privesc obţinerea bunurilor, lucrărilor, serviciilor de cheltuielile
care nu sunt legate de achiziţia, producţia sau prelucrarea etc. acestora. Acesta presupune ca la nivelul
obiectelor de calculaţie stabilite să se separe cheltuielile atribuibile obiectelor respective de cheltuielile
ocazionate de restul activităţii. Cheltuielile care nu participă la obţinerea obiectelor de calculaţie menţionate,
cum ar fi: cheltuielile de administraţie, cheltuielile de desfacere, regia fixă nealocată costului, cheltuielile
financiare, cheltuielile extraordinare etc., nu se includ în costul acestora.
2. Principiul delimitării cheltuielilor în timp. Acesta presupune ca includerea cheltuielilor în costuri să
se efectueze în perioada de gestiune căreia îi aparţin cheltuielile în cauză.
3. Principiul delimitării cheltuielilor în spaţiu. Acesta presupune delimitarea cheltuielilor efectuate într-
o anumită perioadă de gestiune pe principalele procese sau alte locuri de cheltuieli care le-a ocazionat, cum ar
fi: aprovizionare, producţie, administraţie, desfacere, iar în cadrul sectorului producţie, pe secţii, ateliere, linii
de fabricaţie etc. În cadrul structurilor menţionate se vor constitui centre de profit sau alte centre de
responsabilitate în raport de care se adânceşte delimitarea cheltuielilor.
4. Principiul delimitării cheltuielilor productive de cele cu caracter neproductiv. Acesta presupune
delimitarea cheltuielilor productive, care sunt creatoare de valoare, de cheltuielile cu caracter neproductiv.
5. Delimitarea cheltuielilor privind producţia finită de cheltuielile aferente producţiei în curs de
execuţie. Acest principiu este valabil pentru acele unităţi productive a căror producţie se prezintă parţial la
sfârşitul perioadei de gestiune în diverse stadii de transformare, cantitatea şi valoarea acesteia fiind diferită de la
o perioadă de gestiune la alta.
Gruparea cheltuielilor în vederea calculării costurilor

Pentru calculul costurilor bunurilor, lucrărilor, serviciilor şi al costurilor perioadei, cheltuielile
înregistrate în contabilitatea financiară după natura lor se grupează în contabilitatea de gestiune astfel:
a) cheltuieli directe;
b) cheltuieli indirecte;
c) cheltuieli de desfacere;
d) cheltuieli generale de administraţie.
Cheltuielile directe sunt acele cheltuieli care se identifică pe un anumit obiect de calculaţie (produs,
serviciu, lucrare, comandă, fază, activitate, funcţie, centru, departament etc.) încă din momentul efectuării lor şi
ca atare se includ direct în costul obiectelor respective.
Cheltuielile directe cuprind: costul de achiziţie al materiilor prime şi materialelor directe consumate,
energia consumată în scopuri tehnologice, manopera directă (salarii, asigurări şi protecţia socială etc.), alte
cheltuieli directe.
Cheltuielile indirecte sunt acele cheltuieli care nu se pot identifica şi atribui direct pe un anumit obiect
de calculaţie, ci privesc întreaga producţie a unei secţii sau a persoanei juridice în ansamblul ei. Pentru aceste
cheltuieli entitatea a hotărât ca acestea să fie alocate prin aplicarea unui procent asupra cheltuielilor directe
conform celor descrise în manualul de proceduri privind aplicarea politicilor contabile.
Cheltuielile indirecte cuprind:
- regia fixă de producţie, formată din cheltuielile indirecte de producţie care rămân relativ constante
indiferent de volumul producţiei, cum ar fi: amortizarea utilajelor şi echipamentelor, întreţinerea secţiilor şi
utilajelor, precum şi cheltuielile cu conducerea şi administrarea secţiilor;
30
- regia variabilă de producţie, care constă în cheltuielile indirecte de producţie, care variază în raport cu
volumul producţiei, cum ar fi: cheltuielile indirecte cu consumul de materiale şi forţa de muncă.
4.2.7. Prezentarea informaţiilor
Situaţiile financiare trebuie să prezinte următoarele informaţii referitoare la stocuri:

 politicile contabile adoptate la evaluarea stocurilor, inclusiv formulele folosite pentru determinarea
costului;
 valoarea contabilă totală a stocurilor şi valoarea contabilă a categoriilor de stocuri, grupate într-un mod
adecvat entităţii;
 valoarea contabilă a acelor stocuri care au fost evaluate la valoarea realizabilă netă minus costurile de
vânzare;
 valoarea stocurilor recunoscută ca o cheltuială din timpul perioadei;
 valoarea oricărei diminuări a valorii stocurilor recunoscută ca o cheltuială a perioadei;
 circumstanţele sau evenimentele care au condus la stornarea unei diminuări a valorii stocurilor până la
nivelul valorii realizabile nete;
 valoarea contabilă a stocurilor gajate în contul datoriilor.
4.3. POLITICI CONTABILE PRIVIND CREANŢELE
4.3.1. Definiţii şi clasificări
Conturile de creanţe reprezintă sume datorate de clienţi pentru bunuri sau servicii oferite în cursul
normal al operaţiunilor de activitate.
Creanţele includ:
- creanţe comerciale, care sunt sume datorate de clienţi pentru bunuri vândute sau servicii
prestate în cursul normal al activităţii, furnizori-debitori etc.;
- efectele comerciale de încasat, acceptări comerciale, instrumente ale terţilor;
- creanţe de recuperat de la instituţiile statului;
- TVA de recuperat din ţările membre UE;
- sume datorate de angajaţi;
- alte creanţe.
Efectele comerciale de încasat sunt obligaţii formale evidenţiate prin bilete la ordin. Efectele
comerciale trebuie să îndeplinească condiţiile de formă şi fond prevăzute de legislaţia în vigoare, fără de care
validitatea lor poate fi contestată sau anulată. Efectele comerciale scontate neajunse la scadenţă se înregistrează
într-un cont în afara bilanţului şi se menţionează în notele explicative la situaţiile financiare.
Creanţele în valută se înregistrează în contabilitate atât în lei, la cursul de schimb de la data efectuării
operaţiunilor, comunicat de Banca Naţională a României, cât şi în valută. Operaţiunile în valută trebuie
înregistrate în momentul recunoaşterii iniţiale în moneda de raportare (leu), aplicându-se sumei în valută cursul
de schimb dintre moneda de raportare şi moneda străină, la data efectuării tranzacţiei.
Contabilitatea clienţilor şi a celorlalte creanţe se ţine pe categorii, precum şi pe fiecare persoană fizică
sau juridică. În acest sens, în contabilitatea analitică, clienţii se grupează în clienţi interni, clienţi interni în
valută şi clienţi externi.
Dacă valoarea brută a creanţelor include dobânzi neîncasate sau cheltuieli financiare, acestea trebuie
deduse pentru a se obţine valoarea netă care urmează a fi prezentată în bilanţ.
Deducerile trebuie făcute pentru valori ce se estimează că nu vor putea fi colectate, precum şi pentru
returnări estimate, reduceri şi alte rabaturi acordate clienţilor înainte de sau la data plăţii.
Refuzurile la plată ale clienţilor, datorate calităţii necorespunzătoare a bunurilor livrate, lucrărilor
executate şi serviciilor prestate sau din alte cauze obiective, acceptate, presupune anularea creanţei sau
diminuarea acesteia (în cazul refuzurilor parţiale) prin stornarea formulei contabile, pe baza facturii de stornare.
Reducerile de preţ acordate clienţilor (rabat, remiză, risturn) ulterior livrărilor, se înregistrează
asemănător refuzurilor de plată, dar numai cu valoarea acestor reduceri şi TVA colectată aferentă.
Sconturile acordate clienţilor, conform clauzelor contractuale, pentru achitarea facturilor înainte de
termen, reprezintă pentru entitate o cheltuială financiară .
31
Creanţele incerte se înregistrează distinct în contabilitate, pe fiecare categorie în parte şi anume: clienţi
interni în lei, clienţi interni în valută, clienţi externi.
Debitele provenite din avansuri de trezorerie nedecontate, precum şi debitele provenite din pagube
materiale, amenzile şi penalităţile stabilite în baza unor hotărâri ale instanţelor judecătoreşti şi alte creanţe faţă
de personalul entităţii se înregistrează ca alte creanţe în legătură cu personalul.
Subvenţiile de primit se înregistrează în contabilitate într-un cont distinct.
Creanţele entităţii faţă de terţi, alţii decât personalul propriu şi clienţi, se înregistrează în conturi
distincte conform monografiei contabile prezentate în manualul de proceduri.
Cheltuielile plătite în avans vor fi debitate într-un cont de cheltuieli în avans şi trecute pe cheltuieli în
perioada la care se referă cheltuielile.
Operaţiunile care nu pot fi înregistrate direct în conturile corespunzătoare, pentru care sunt necesare
clarificări ulterioare, se înregistrează, provizoriu, într-un cont distinct conform monografiei contabile prezentate
în manualul de proceduri.
4.3.2. Evaluarea creanţelor
Diferenţele de curs valutar care apar cu ocazia decontării creanţelor la cursuri diferite faţă de cele la
care au fost înregistrate iniţial pe parcursul lunii sau faţă de cele la care sunt înregistrate în contabilitate trebuie
recunoscute în luna în care apar, ca venituri sau cheltuieli din diferenţe de curs valutar.
Atunci când creanţa este decontată în decursul aceleiaşi luni în care a survenit, întreaga diferenţă de
curs valutar este recunoscută în aceeaşi lună. Atunci când creanţa este decontată într-o lună ulterioară, diferenţa
de curs valutar recunoscută în fiecare lună, care intervine până în luna decontării, se determină ţinând seama de
modificarea cursurilor de schimb survenită în cursul fiecărei luni.
La finele fiecărei luni creanţele în valută (clienţi externi) se reevaluează la cursul din ultima zi a lunii
comunicat de BNR, diferenţele reprezentând venituri sau cheltuieli ale perioadei respective. Celelalte creanţe în
valută (TVA de recuperat etc.) se reactualizează la sfârşitul fiecărui trimestru.
Pentru creanţele exprimate în lei, a căror decontare se face în funcţie de cursul unei valute, eventualele
diferenţe favorabile sau nefavorabile care rezultă din evaluarea acestora se înregistreză la venituri sau cheltuieli
financiare, după caz.
La fiecare dată a bilanţului creanţele exprimate în valută trebuie evaluate utilizând cursul de schimb
comunicat de BNR şi valabil la data încheierii exerciţiului financiar.
La data bilanţului creanţele trebuie evaluate la valoarea realizabilă netă, respectiv creanţele incerte se
evidenţiază separat, eventual se pot înregistra ajustări de valoare.
4.3.3. Garantarea, cesionarea şi factoringul
Entitatea poate să modifice momentul fluxurilor de numerar rezultate din vânzări prin utilizarea
creanţelor sale drept garanţie pentru împrumuturi sau prin vânzarea imediată a acestora.
Creanţe depuse drept garanţie

Garantarea este un angajament prin care creanţele sunt utilizate drept colateral pentru împrumuturi.
În general, creditorul are drepturi reduse de a inspecta registrele debitorului pentru a se asigura că
aceste creanţe există.
Clienţii ale căror creanţe au fost date drept garanţie nu sunt informaţi despre acest eveniment, iar
plăţile lor sunt făcute în continuare către beneficiarul iniţial. Creanţele date drept garanţie oferă o garanţie
redusă creditorului, oferind asigurarea că există suficiente active care să genereze fluxuri de numerar,
corespunzătoare din punct de vedere al momentului producerii şi al valorii, pentru a rambursa datoria.Singurul
aspect contabil al garantării este cel referitor la prezentarea adecvată a informaţiilor. Creanţele, care rămân
active ale entităţii debitoare, apar în continuare drept active curente în situaţiile sale financiare, dar trebuie să fie
identificate ca fiind date drept garanţie în notele explicative la situaţiile financiare anuale.
În mod similar, datoria trebuie să fie identificată ca fiind garantată prin creanţe.
Cesionarea creanţelor
32
Cesionarea creanţelor este un transfer mai formal al activului către instituţia de credit. Creditorul va
întreprinde o investigaţie a acelor creanţe care sunt propuse pentru cesionare. Clienţii nu ştiu, de obicei, că le-a
fost cesionată creanţa şi continuă să facă plăţi entităţii. În unele cazuri, angajamentul de cesionare solicită ca
încasările să fie imediat livrate creditorului. Împrumutatul (entitatea) este totuşi principalul debitor şi este
obligat să achite datoria la scadenţă, indiferent dacă creanţele sunt încasate sau nu, aşa cum s-a anticipat.
Creanţele cesionate rămân active ale entităţii şi sunt prezentate în continuare în situaţiile sale
financiare, cu prezentări ale informaţiilor corespunzătoare privind cesiunea.
Factoring-ul creanţelor
Factoring-ul, în mod tradiţional, implică vânzarea imediată a creanţelor către o instituţie financiară
cunoscută drept factor. Aceste angajamente presupun (1) notificarea clientului că urmeze să înainteze plăţile
viitoare factorului şi (2) transferul creanţelor fără clauză de recurs. Factorul îşi asumă riscul imposibilităţii de a
colecta întreaga sumă. Deci, odată încheiat un acord de factoring, entitatea nu mai este implicată, cu excepţia
situaţiei în care apare o returnare de mărfuri.
În cazul factoring-ului cu clauză de recurs, atunci când marfa este returnată debitorului (entităţii), se
face o înregistrare care compensează creanţa de la factor. La sfârşitul perioadei de valabilitate a privilegiului de
returnare, orice reţinere de garanţie rămasă va deveni eligibilă şi plătibilă debitorului (entităţii).
4.4. CASA ŞI CONTURI LA BĂNCI
Conturile la bănci cuprind:

 Valorile de încasat (cecurile şi efectele comerciale depuse la bănci)
 Disponibilităţile în lei şi valută
 Cecurile entităţii
 Creditele bancare pe termen scurt
 Dobânzile aferente disponibilităţilor şi creditelor acordate de bănci în conturile curente.
Sumele virate sau depuse la bănci ori prin mandat poştal, pe bază de documente prezentate entităţii şi
neapărute încă în extrasele de cont, se înregistrează într-un cont distinct.
Conturile la bănci se dezvoltă analitic pe fiecare bancă.
Dobânzile de încasat, aferente disponibilităţilor aflate în conturi la bănci se înregistrează distinct faţă
de cele de plătit, aferente creditelor acordate de bănci în conturile curente, precum şi cele aferente creditelor
bancare pe termen scurt.
Dobânzile de plătit şi de încasat, aferente exerciţiului financiar în curs se înregistrează la cheltuilei
finaciare sau venituri financiare, după caz.
Evidenţa disponibilităţilor aflate în bănci, casierie şi a mişcării acestora, ca urmare a încasărilor şi
plăţilor efectuate se ţine distinct în lei şi valută.
Operaţiunile privind încasările şi plăţile în valută se evidenţiază la cursul zilei comunicat de BNR.
Operaţiunile de vânzare – cumpărare de valută se înregistreză la cursul utilizat de banca comercială la
care se efectuează licitaţia cu valută, fără ca acestea să genereze în contabilitate diferenţe de curs valutar.
La încheierea fiecarei zile, diferenţele de curs valutar rezultate din evaluarea disponibilităţilor în valută
şi a altor valori de trezorerie (titluri de stat, acreditive, depozite pe termen scurt în valută) la cursul de schimb
comunicat de BNR, pentru ziua respectivă, se înregistrează în conturile de venituri sau cheltuieli, după caz.
Sumele depuse la bănci şi sumele în numerar, puse la dispoziţia personalului sau a terţilor, în vederea
efectuării unor plăţi în favoarea entităţii se evidenţiază în conturi distincte.
În contul de viramente interne se înregistrează transferurile de disponibilităţi băneşti între conturile la
bănci precum şi între conturile la bănci şi casieria entităţii.
Operaţiunile financiare în lei sau valută se efectuează cu respectarea regulamentelor de BNR şi a altor
reglementări emise în acest scop.
4.5. INVESTIŢII PE TERMEN SCURT

Investiţiile pe termen scurt reprezintă obligaţiunile emise şi răscumpărate, obligaţiunile achiziţionate
şi alte valori mobiliare achiziţionate în vederea realizării unui profit pe termen scurt.
33
La intrarea în entitate, investiţiile pe termen scurt se evaluează la costul de achiziţie sau la valoarea
stabilită potrivit contractelor.
Pentru deprecierea investiţiilor pe termen scurt, se înregistrează, pe seama cheltuielilor, ajustări pentru
pierdere de valoare.
La sfârşitul fiecărui exerciţiu financiar, ajustările pentru pierdere de valoare înregistrate anterior se
reanalizează şi se suplimentează, se diminuează sau se anulează, după caz.
La ieşirea din entitate a investiţiilor pe termen scurt, eventualele ajustări pentru pierderi de valoare se
anulează.
CAPITOLUL V. POLITICI CONTABILE PRIVIND DATORIILE PE TERMEN SCURT

5.1. Definiţii, clasificări
Datorie.
O obligaţie prezentă a entităţii raportoare care derivă din evenimentele din trecut şi a cărei compensare
se preconizează să rezulte dintr-o ieşire din entitate a unor resurse care reprezintă beneficii economice.
Datoriile reprezintă angajamente financiare ale debitorilor cu privire la sume de bani sau bunuri
cuvenite creditorilor şi reprezintă surse atrase de unitatea patrimonială la finanţarea activităţii de exploatare a
acesteia.
O datorie trebuie clasificată ca datorie pe termen scurt, denumită şi datorie curentă atunci când:
a) se aşteaptă să fie decontată în cursul normal al ciclului de exploatare al entităţii,
b) este exigibilă în termen de 12 luni de la data bilanţului.
Toate celelate datorii trebuie clasificate ca datorii pe termen lung. Datoriile sunt elemente patrimoniale
de pasiv care se constituie la apariţia lor şi se lichidează la plata lor. Datoriile sunt clasificate după mai multe
criterii, astfel:
- după natura operaţiilor care le generează:
 datorii comerciale;
 datorii financiare;
 datorii fiscale;
 datorii salariale şi sociale;
 alte datorii.
- după obiectul datoriilor:
 datorii faţă de furnizori;
 datorii faţă de clienţi pentru avansurile primite de la aceştia;
 datorii faţă de buget;
 datorii din efecte de comerţ;
 datorii faţă de salariaţi;
 datorii faţă de asigurările şi protecţia socială;
 datorii faţă de asociat;
 alte datorii.
Prin specificul lor, datoriile sunt reprezentate de o multitudine de persoane juridice sau fizice, a căror
urmărire individuală se realizează prin organizarea contabilităţii analitice. Spre deosebire de activele circulante
materiale, activele circulante de natura creanţelor, ca şi pasivele de natura datoriilor, se urmăresc în desfăşurarea
lor analitică numai valoric. În condiţiile informatizării activităţilor contabile, pentru evidenţa analitică a
datoriilor se utilizează diverse situaţii, realizate cu ajutorul sistemelor informatice.
În contabilitatea furnizorilor se înregistrează operaţiunile privind cumpărările, respectiv achiziţiile de
mărfuri şi produse, de lucrări şi servicii, precum şi alte operaţiuni similare efectuate.
Avansurile primite de la clienţi se înregistrează în conturi distincte.
Operaţiunile privind cumpărările pe baza efectelor comerciale se înregistrează în contabilitate în
conturile corespunzătoare de efecte de plătit.
Efectele comerciale scontate neajunse la scadenţă se înregistrează extrabilanţier şi se menţionează în
notele explicative la situaţiile financiare.
Contabilitatea furnizorilor şi a celorlalte datorii se ţine pe categorii, precum şi pe fiecare persoană
fizică sau juridică. În acest sens, în contabilitatea analitică, furnizorii se grupează pe categoriile interni, furnizori
interni în valută şi externi, iar în cadrul acestora pe termene de plată.
34
Contabilitatea decontărilor cu personalul cuprinde drepturile salariale, sporurile, adaosurile, premiile

din fondul de salarii, indemnizaţiile pentru concediile de odihnă, precum şi cele pentru incapacitate temporară
de muncă, plătite din fondul de salarii şi alte drepturi în bani şi/sau în natură datorate de entitate personalului
pentru munca prestată.
Se înregistrează distinct alte drepturi şi avantaje care, potrivit legislaţiei în vigoare, nu se suportă din
fondul de salarii , precum şi alte drepturi acordate potrivit legii.
Drepturile de personal neridicate în termenul legal se înregistrează într-un cont distinct, pe persoane.
Sumele datorate şi neachitate personalului, aferente exerciţiului în curs, se înregistrează ca alte datorii în
legătură cu personalul.
Reţinerile din salariul personalului pentru cumpărări cu plata în rate, chirii sau alte obligaţii ale
salariaţilor, datorate terţilor, se efectuează numai în baza unor titluri executorii sau ca urmare a unor relaţii
contractuale.
Contabilitatea decontărilor privind contribuţiile sociale cuprinde obligaţiile pentru contribuţia la
asigurări sociale, şomaj şi la asigurările de sănătate.
În cadrul decontărilor cu bugetul şi fondurile speciale se cuprind: impozitul pe profit, taxa pe valoarea
adăugată, impozitul pe veniturile de natura salariilor, alte impozite, taxe şi vărsăminte asimilate datorate
bugetului de stat sau bugetelor locale.
Contabilitatea decontărilor între entităţile din cadrul grupului şi cu acţionarii/asociaţii cuprinde
operaţiile care se înregistrează reciproc şi în aceeaşi perioadă de gestiune, atât în contabilitatea entităţii
debitoare, cât şi a celei creditoare, precum şi decontările cu acţionarii/asociaţii privind capitalul social,
dividendele cuvenite acestora, alte decontări cu acţionarii/asociaţii şi conturile coparticipanţilor referitoare la
operaţiunile efectuate în cazul asocierilor în participaţiune.
Dividendele repartizate acţionarilor/asociaţilor, propuse sau declarate după data bilanţului nu trebuie
recunoscute ca datorie la data bilanţului.
Sumele depuse sau lăsate temporar la dispoziţia entităţii de către acţionari/asociaţi, precum şi
dobânzile aferente se înregistrează distinct în contabilitate.
Datoriile entităţii faţă de alţi terţi se înregistrează în conturile de creditori diverşi.
În notele explicative se menţionează sumele datorate de entitate care devin exigibile într-o perioadă
mai mare de cinci ani, precum şi valoarea totală a datoriilor entităţii acoperite cu garanţii reale depuse de
aceasta, cu indicarea naturii şi formei garanţiilor. Aceste informaţii trebuie prezentate distinct pentru fiecare
element bilanţier de natura datoriilor, potrivit formatului de bilanţ.
5.2. Evaluare
Evaluarea datoriilor se face la valoarea nominală înscrisă în documentele care consemnează apariţia
lor. Diferenţele de curs valutar care apar cu ocazia decontării datoriilor în valută la cursuri diferite faţă de cele la
care au fost înregistrate iniţial pe parcursul perioadei sau faţă de cele la care au fost raportate în situaţiile
financiare anuale anterioare trebuie recunoscute ca venituri sau cheltuieli în perioada în care apar.
Atunci când datoria în valută este decontată într-un exerciţiu financiar ulterior, diferenţa de curs
valutar recunoscută în fiecare exerciţiu financiar, care intervine până la data decontării, se determină ţinând
seama de modificarea cursurilor de schimb survenită în cursul fiecărui exerciţiu financiar.
La finele fiecărei luni datoriile în valută (furnizorii externi) sunt reevaluate la cursul din ultima zi a
lunii, comunicat de Banca Naţională, iar alte datorii (leasing şi alte datorii în valută) se reactualizează odată la
trei luni. Diferenţele de curs rezultate se înregistrează ca venituri sau cheltuieli ale perioadei. .
Pentru datoriile exprimate în lei, a căror decontare se face în funcţie de cursul unei valute, eventualele
diferenţe favorabile sau nefavorabile care rezultă din evaluarea acestora se înregistrează la venituri sau
cheltuieli financiare, după caz.
La fiecare dată a bilanţului datoriile exprimate în valută trebuie evaluate utilizând cursul de schimb
comunicat de BNR şi valabil la data încheierii exerciţiului financiar.
35
CAPITOLUL VI. POLITICI CONTABILE PRIVIND DATORIILE PE TERMEN LUNG
6.1. Definiţii, clasificări

Datoriile pe termen lung reprezintă sacrificii viitoare de beneficii economice care trebuie plătite pe o
perioadă mai mare de un an sau de un ciclu economic. Datoria pe termen lung include împrumuturi din
emisiuni de obligaţiuni şi prime de rambursare a acestora, credite bancare pe termen mediu şi lung, obligaţii din
contractele de leasing, sume datorate entităţilor afiliate şi entităţilor cu care compania este legată prin interese
de participare, alte împrumuturi şi datorii asimilate şi dobânzile aferente acestora, pensii şi obligaţii amânate din
planurile de contribuţii, impozit pe profit amânat.
Împrumuturile din emisiunile de obligaţiuni reprezintă contravaloarea obligaţiunilor emise potrivit
legii. În cadrul acestora, trebuie evidenţiate distinct împrumuturile din emisiuni de obligaţiuni convertibile.
Datoriile privind concesiunile şi alte datorii similare se referă la bunurile preluate cu acest titlu de către entitatea
primitoare, potrivit contractelor încheiate. La sfârşitul perioadei contractului de concesiune, bunurile se restituie
proprietarului, situaţie în care are loc anularea datoriilor corespunzătoare privind concesiunea.
Entitatea trebuie să menţină clasificarea datoriilor pe termen lung purtătoare de dobândă în această
categorie, chiar şi atunci când acestea sunt exigibile în 12 luni de la data bilanţului dacă:
 termenul iniţial a fost pentru o perioadă mai mare de 12 luni;
 există un acord de refinanţare sau de reeşalonare a plăţilor, care este încheiat înainte de data bilanţului.
6.2. Evaluare
Evaluarea datoriilor se face la valoarea nominală înscrisă în documentele care consemnează apariţia
lor.
Diferenţele de curs valutar care apar cu ocazia decontării datoriilor în valută la cursuri diferite faţă de
cele la care au fost înregistrate iniţial pe parcursul perioadei sau faţă de cele la care au fost raportate în situaţiile
financiare anuale anterioare trebuie recunoscute ca venituri sau cheltuieli în perioada în care apar.
Atunci când datoria în valută este decontată într-un exerciţiu financiar ulterior, diferenţa de curs
valutar recunoscută în fiecare exerciţiu financiar, care intervine până la data decontării, se determină ţinând
seama de modificarea cursurilor de schimb survenită în cursul fiecărui exerciţiu financiar.
Pentru datorile exprimate în lei, a căror decontare se face în funcţie de cursul unei valute, eventualele
diferenţe favorabile sau nefavorabile care rezultă din evaluarea acestora se înregistreză la venituri sau cheltuieli
financiare, după caz.
La fiecare dată a bilanţului precum şi la finele fiecărui trimestru datoriile exprimate în valută trebuie
evaluate utilizând cursul de schimb comunicat de BNR şi valabil la finele fiecărui trimestru sau la data
încheierii exerciţiului financiar.
CAPITOLUL VII. POLITICI CONTABILE PRIVIND PROVIZIOANELE
7.1. Definiţii, concepte-cheie

Provizionul este o datorie cu moment de apariţie sau valoare incerte. Provizioanele se pot distinge de
alte datorii cum ar fi furnizorii şi angajamentele pentru că există o incertitudine asupra momentului sau valorii
cheltuielilor viitoare necesare pentru stingerea obligaţiei.
Datoria este o obligaţie prezentă a entităţii care rezultă din evenimente trecute, a cărei stingere se
aşteaptă să dea naştere unei ieşiri de resurse încorporatoare de beneficii economice din entitate.
Eveniment angajat este un eveniment care generează o obligaţie legală sau implicită, astfel încât
entitatea trebuie să onoreze obligaţia respectivă.
Obligaţie legală este obligaţia care rezultă dintr-un contract din legislaţie sau din alt efect al legii.
Obligaţie constructivă. Apare doar când ambele condiţii de mai jos sunt îndeplinite:
36
 entitatea a precizat către terţe părţi, cutumiar, prin intermediul unor politici publicate sau al unei
declaraţii curente suficient de precise, că va accepta anumite responsabilităţi.
 ca rezultat, entitatea a indus o aşteptare validă, în rândul acelor terţe părţi, ca-şi va îndeplini acele
responsabilităţi.
Contractul oneros este acel contract în care costurile inerente pentru îndeplinirea obligaţiilor
contractuale depăşesc beneficiile economice ce se asteaptă a fi obţinute în baza lui.
Restructurare. Un program elaborat şi controlat de conducere care modifică, în mod semnificativ, fie
obiectul de activitate, fie maniera de desfăşurare a activităţii.
Un provizion este o datorie cu exigibilitate sau valoare incertă.
7.2. Recunoaştere
Un provizion trebuie recunoscut doar atunci când:
 entitatea are o obligaţie prezentă (legală sau constructivă) ca rezultat al unui eveniment anterior
(eveniment obligativ),
 este probabil necesară o ieşire de resurse încorporatoare de beneficii economice pentru stingerea
obligaţiei, şi
 poate fi făcută o estimare rezonabilă a valorii obligaţiei.
Un eveniment trecut se consideră că dă naştere unei obligaţii prezente dacă este o probabilitate mai
mare de 50% să existe o obligaţie prezentă la data bilanţului, adica probabilitatea ca obligaţia să apară este mai
mare decat probabilitatea ca ea să nu apară.
Provizioanele nu pot depăşi ca valoare sumele care sunt necesare stingerii obligaţiei curente la data
bilanţului. Nu se recunosc provizioane pentru pierderile viitoare din exploatare.
Se vor recunoaşte ca provizioane doar acele obligaţii generate de evenimente anterioare care sunt
independente de acţiunile viitoare ale entităţii.Obligaţia prezentă în baza unui contract oneros trebuie
recunoscută şi evaluată ca provizion.
Provizionele se constituie pentru elemente cum sunt:
 litigii, amenzi şi penalităţi, despăgubiri, daune şi alte datorii incerte;
 cheltuielile legate de activitatea de service în perioada de garanţie şi alte cheltuieli privind garanţia
aordată clienţilor;
 acţiuni de restructurare ;
 pensii şi obligaţii similare;
 impozite;
 alte provizioane.
Contabilitatea provizioanelor se ţine pe feluri, în funcţie de natura, scopul sau obiectul pentru care au
fost constituite.
Provizionul pentru restructurare este recunoscut atunci când sunt îndeplinite condiţiile normale de
recunoaştere a acestuia, respectiv în următoarele condiţii :
 vânzarea sau încetarea activităţii unei părţi a afacerii ;
 închiderea unor sedii ale entităţii;
 modificări în structura conducerii;
 reorganizări fundamentale care au un effect semnificativ în activitatea entităţii.
7.3. Estimare
Provizioanele trebuie să fie strict corelate cu riscurile şi cheltuielile estimate. Pentru stabilirea
existenţei unei obligaţii curente la data bilanţului, trebuie luate în considerare toate informaţiile disponibile.
Valoarea recunoscută ca provizion trebuie să fie cea mai bună estimare la data bilanţului a costurilor
necesare stingerii obligaţiei curente. Acolo unde efectul valorii în timp a banilor este semnificativ, valoarea
provizionului reprezintă valoarea actualizată a cheltuielilor estimate a fi necesare pentru stingerea obligaţiei.
Câştigurile rezultate din cedarea preconizată a activelor nu trebuie luate în considerare în evaluarea
unui provizion.
Daca se estimează că o parte sau toate cheltuilile legate de un provizion vor fi rambursate de o terţă
parte, rambursarea trebuie recunoscută numai în momentul în care este sigur că va fi primită. Rambursarea
trebuie considerată ca un activ separat.
Provizioanele trebuie revăzute la fiecare dată a bilanţului şi ajustate astfel încat să reflecte cea mai
bună estimare curentă. În cazul în care, pentru stingerea unei obligaţii, nu mai este probabilă o ieşire de resurse,
37
provizionul trebuie anulat prin reluare la venituri. Provizionul va fi utilizat numai în scopul pentru care a fost
constituit iniţial.
7.4. Prezentare şi descriere
În situaţiile financiare se prezintă următoarele informaţii referitoare la provizioane,:

 o reconciliere, detaliată pe elemente, a valorii contabile la începutul şi sfârşitul perioadei contabile,
inclusive majorările şi diminuările în cursul exerciţiului financiar; comparativele nu sunt necesare;
 o scurtă descriere a naturii obligaţiei şi momentul estimat al ieşirilor de beneficii economice rezultate;
 o precizare privind incertitudinile asupra valorii sau momentului apariţiei ieşirilor respective;
 valoarea rambursărilor anticipate, specificând valoarea activelor recunoscute pentru rambursările
respective.
CAPITOLUL VIII. POLITICI CONTABILE PRIVIND SUBVENŢIILE
8.1. Definiţii şi concepte-cheie
Subvenţiile reprezintă asistenţă acordată de autorităţile publice sub forma unor transferuri de resurse
către o întreprindere în scopul:
 finanţării unor investiţii care se concretizează în cumpărarea, construirea sau achiziţionarea unor active
cu ciclu lung de fabricaţie:
 finanţării unor activităţi pe termen lung; sau
 finanţării unor cheltuieli de natura investiţiilor.
Guvernul – se referă la guvernul propriu-zis, la agenţiile guvernamentale şi la alte instituţii similare,
locale, naţionale sau internaţionale.
Asistenţa guvernamentală – reprezintă acţiunile întreprinse de guvern cu scopul de a acorda beneficii
economice specifice unei entităţi sau unei categorii de entităţi care îndeplinesc anumite criterii.
Subvenţiile guvernamentale – reprezintă asistenţa acordată de guvern sub forma unor transferuri de
resurse către o entitate în schimbul respectării, în trecut sau în viitor, a anumitor condiţii referitoare la
activitatea de exploatare a acestei entităţi.
Subvenţiile aferente activelor – reprezintă subvenţii guvernamentale pentru acordarea cărora
principala condiţie este ca entitatea beneficiară să cumpere, să construiască sau să achiziţioneze în alt mod
active imobilizate. De asemenea, pot exista şi condiţii secundare care restricţionează tipul sau amplasarea
activelor sau perioadele în care acestea urmează a fi achiziţionate sau deţinute.
Subvenţiile aferente veniturilor – cuprind toate subvenţiile guvernamentale diferite de cele pentru
active.
Împrumuturile nerambursabile – sunt împrumuturi al căror creditor se angajează să dispenseze
debitorul de rambursarea acestora, dacă se îndeplinesc anumite condiţii prestabilite.
Valoarea justă – reprezintă suma pentru care un activ poate fi tranzacţionat între un cumpărător
interesat şi în cunoştinţă de cauză şi un vânzător interesat şi în cunoştinţă de cauză, în cadrul unei tranzacţii
desfăşurate în condiţii obiective.
În categoria subvenţiilor se disting două tipuri, şi anume:

1. Subvenţii aferente activelor (subvenţii pentru investiţii)
2. Subvenţii aferente veniturilor.
8.2. Subvenţii aferente activelor
Subvenţiile guvernamentale, inclusiv subvenţiile nemonetare la valoarea justă, nu se recunosc până
când nu există suficientă siguranţă că:
 entitatea va respecta condiţiile ataşate acordării lor; şi că
 subvenţiile vor fi primite.
38
Subvenţiile vor fi recunoscute, pe o bază sistematică, drept venit pe perioadele corespunzătoare

cheltuielilor aferente pe care aceste subvenţii urmează a le compensa.
Subvenţiile nu trebuie înregistrate direct în conturile de capital şi rezerve.
Subvenţiile pentru active, inclusiv subvenţiile nemonetare la valoarea justă, se înregistrează în
contabilitate ca subvenţii pentru investiţii şi se recunosc în bilanţ ca venit amânat.
Venitul amânat se înregistrează în contul de profit şi pierdere pe măsura înregistrării cheltuielilor cu
amortizarea sau la casarea ori cedarea activelor.
Restituirea unei subvenţii referitoare la un activ se înregistrează prin reducerea soldului venitului
amânat cu suma rambursabilă.
8.3. Subvenţii aferente veniturilor
O subvenţie care urmează a fi primită drept compensaţie pentru cheltuieli sau pierderi deja suportate în
cursul exerciţiului (eliminarea efectelor unor calamităţi), fără a exista costuri viitoare aferente, se recunoaşte ca
venit în perioada în care devine creanţă, fiind înregistrată în venituri din subvenţii de exploatare.
Restituirea unei subvenţii aferente veniturilor se efectuează prin reducerea veniturilor amânate, dacă
există, sau pe seama cheltuielilor.
CAPITOLUL IX. POLITICI CONTABILE PRIVIND CAPITALUL ŞI REZERVELE
Capitalul şi rezervele (capitalurile proprii) reprezintă dreptul asociatului asupra activelor entităţii, după
deducerea tuturor datoriilor.
Capitalurile proprii cuprind:
 aporturile de capital
 capital social
 primele de capital
 rezervele
 rezultatul reportat
 rezultatul exerciţiului financiar.
9.1.CAPITAL
Capitalul este reprezentat de capitalul social al entităţii. Capitalul social subscris şi vărsat se
înregistrează distinct în contabilitate, pe baza actelor de constituire a persoanei juridice şi a documentelor
justificative privind vărsămintele de capital.
Principalele operaţiuni care se înregistrează în contabilitate cu privire la majorarea capitalului sunt
subscrierea şi emisiunea de noi părţi sociale, încorporarea rezervelor şi alte operaţiuni potrivit legii.
În notele explicative trebuie să se prezinte separat propunerea de repartizare a profitului pe destinaţii
astfel:
a) sumele repartizate la rezerve
b) sumele repartizate pentru acoperirea pierderilor contabile din anii precedenţi
c) dividende
d) alte repartizări
Operaţiunile care se înregistrează în contabilitate cu privire la micşorarea capitalului sunt, in principal,
următoarele :
 reducerea numărului de părţi sociale sau diminuarea valorii nominale a acestora;
 acoperirea pierderilor contabile din anii precedenţi;
 alte operaţiuni, potrivit legii.
9.2. REZERVE DIN REEVALUARE

Plusul sau minusul rezultat din reevaluarea imobilizărilor corporale trebuie reflectat în debitul sau
creditul contului “ Rezerve din reevaluare “ după caz, cu respectarea prevederilor privind reevaluarea
imobilizărilor corporale.
39
Diminuarea rezervelor din reevaluare poate fi efectuată numai în limita soldului creditor existent şi
numai în condiţiile prezentate la capitolul „Active imobilizate”. Rezervele din reevaluarea imobilizărilor
corporale au caracter nedistribuibill.
9.3. ALTE REZERVE
Contabilitatea rezervelor se ţine pe categorii de rezerve:
-rezerve legale;
-rezerve statutare sau contractuale;
- rezerve provenind din aplicarea unor facilităţi fiscale;
- rezerve pentru creşterea surselor proprii de finanţare;
-alte rezerve ;
Rezervele legale se constituie anual din profitul entităţii, în limitele şi cotele prevăzute de lege. Acestea
pot fi utilizate numai în condiţiile prevăzute de lege;
Rezervele statutare sau contractuale se constituie anual din profitul net al entităţii, conform prevederilor
din actul constitutiv al acesteia.
Alte rezerve pot fi constituite facultativ pe seama profitului net pentru acoperirea pierderilor contabile
sau în alte scopuri, potrivit hotărârii adunării generale a asociaţilor, cu respectarea prevederilor legale.
CAPITOLUL X. POLITICI CONTABILE PRIVIND VENITURILE, CHELTUIELI, REZULTAT

10.1. VENITURI
10.1.1. Definiţii, clasificări

Veniturile reprezintă creşteri de avantaje economice, intervenite în cursul exerciţiului, care au generat
o majorare a capitalurilor proprii sub alte forme decât cele care exprimă aporturi noi ale proprietarilor
întreprinderii. În categoria veniturilor se includ atât sumele încasate sau de încasat în nume propriu de către
entitate din activităţile curente, cât şi câştigurile din orice sursă.
Activităţile curente sunt orice activităţi desfăşurate de entitate, ca parte integrantă a obiectului său de
activitate, precum şi activităţile conexe acestora. Câştigurile reprezintă creşteri ale beneficiilor economice ce
pot apărea sau nu ca rezultat din activitatea curentă, dar nu diferă ca natură de veniturile din această activitate.
Sumele colectate de entitate în numele unor terţe părţi, inclusiv în cazul contractelor de mandat sau
comision, nu reprezintă venit din activitatea curentă. În această situaţie, veniturile din activitatea curentă sunt
reprezentate de comisioanele cuvenite.
Suma veniturilor rezultate dintr-o tranzacţie este determinată prin acordul încheiat între vânzătorul şi
cumpărătorul/utilizatorul activului, ţinând cont de suma oricăror reduceri comerciale.
Veniturile se clasifică astfel:
- Venituri din exploatare ;
- Venituri financiare ;
- Venituri extraordinare.
Veniturile din exploatare cuprind :
a) Venituri din vânzarea de produse şi mărfuri, executări de lucrări şi prestări de servicii ;
b) Venituri din variaţia stocurilor, reprezentând variaţia în plus (creştere) sau în minus (reducere)
dintre valoarea la cost de producţie efectiv a stocurilor de produse şi producţie în curs la
sfârşitul perioadei şi valoarea stocurilor iniţiale ale produselor şi producţiei în curs, neluând în
calcul ajustările pentru depreciereînregistrateŞ
c) Venituri din producţia de imobilizări, reprezentând costul lucrărilor şi cheltuielilor efectuate
de entitate pentru nevoi proprii, care generează active imobilizate corporale şi necorporale ;
d) Venituri din subvenţii de exploatare, reprezentând subvenţiile pentru acoperirea diferenţelor
de preţ şi pentru acoperirea pierderilor, precum şi alte subvenţii de care beneficiază entitatea ;
e) Alte venituri din exploatarea curentă (ex. venituri din recuperarea creanţelor).
Variaţia stocurilor de produse finite şi în curs de execuţie pe parcursul perioadei repreyintă corecţia
cheltuielilor de producţie şi reflectă fie faptul că producţia a majorat nivelul stocurilor, fie faptul că vânzările au
redus nivelul stocurilor. Veniturile din producţia stocată se înscriu în contul de profit şi pierdere, alături de
celelalte venituri, cu semnul plus (sold creditor) sau cu semnul minus (sold debitor).
Veniturile financiare cuprind :
40
1. venituri din imobilizări financiare ;

2. venituri din investiţii pe termen scurt ;
3. venituri din creanţe imobilizate ;
4. venituri din investiţii financiare cedate ;
5. venituri din diferenţe de curs valutar ;
6. venituri din dobânzi ;
7. venituri din sconturi primite în urma unor reduceri financiare ;
8. alte venituri financiare.
10.1.2. Recunoaşterea veniturilor

Criteriile generale de recunoaştere a veniturilor sunt următoarele:
o este probabil ca entitatea să beneficieze de avantaje economice din operaţia realizată;
o marimea veniturilor să poată fi măsurată cu fiabilitate.
 Venituri din vânzări de bunuri
În contabilitate, veniturile din vânzări de bunuri se înregistrează în momentul predării bunurilor către
cumpărător, al livrării lor pe baza facturii sau în alte condiţii prevăzute în contract, care atestă transferul
dreptului de proprietate asupra bunurilor respective, către clienţi.
Veniturile din vânzarea bunurilor se recunosc în momentul în care sunt îndeplinite următoarele condiţii:
a) entitatea a transferat la cumpărător principalele riscuri şi avantaje inerente proprietăţii
b) entitatea nu conservă nici participarea la gestiune şi nici controlul efectiv al bunurilor cedate;
c) costurile angajate sau de angajat, ce vizează operaţia, pot să fie măsurate în mod fiabil.
În general, transferul riscurilor şi avantajelor legate de proprietate coincide cu transferul dreptului de
proprietate (livrarea). Totuşi, acest transfer poate să fie decalat în timp, în special în următoarele cazuri:
 vânzătorul rămâne obligat din cauza unei execuţii nesatisfăcătoare, neacoperită prin clauze
privind garanţia;
 realizarea veniturilor din vânzarea bunurilor este subordonată revânzării acesteia de către
cumpărător;
 bunurile sunt livrate sub rezerva instalării lor, această din urmă operaţie reprezentând o parte
importantă a contractului, însă nesatisfăcută de vânzător;
 cumpărătorul are dreptul să anuleze cumpărarea pentru un motiv precizat în contractul de
vânzare, probalitatea de returnare a bunurilor la vânzător fiind incertă.
În toate aceste cazuri, tranzacţia nu constituie o vânzare şi nu este constatat nici un venit.
 Venituri din prestarea de servicii

Prestările de servicii implică, în general, executarea de către entitate a unei sarcini convenite
contractual, într-o perioadă de timp prestabilită. Serviciile pot să fie prestate într-un singur exerciţiu sau pe
parcursul mai multor exerciţii.
Atunci când rezultatul unei tranzacţii ce implică prestarea de servicii poate fi estimat în mod fiabil,
venitul asociat tranzacţiei trebuie să fie recunoscut în funcţie de gradul de execuţie a contractului, la data
încheierii acestuia.
Rezultatul unei tranzacţii poate să fie estimat fiabil atunci când sunt îndeplinite următoarele condiţii:
 suma veniturilor poate fi estimată fiabil;
 este probabil ca beneficiile economice asociate tranzacţiei să intre în întreprindere;
 stadiul de execuţie al contractului, la data bilanţului, poate să fie evaluat cu
fiabilitate;
 costurile apărute pe parcursul contractului pot fi evaluate în mod fiabil.
 Venituri din dobânzi, redevenţe şi dividende
a) Dobânzile se recunosc periodic, în mod proporţional, pe măsura generării venitului respectiv, pe baza
contabilităţii de angajamente; acestea sunt contabilizate în funcţie de timpul scurs şi pe baza randamentului
efectiv al activului;
b) Redevenţele se recunosc pe baza contractelor de angajamente, pe măsura ce sunt achiziţionate, conform
contractului.
41
c)Dividendele se recunosc atunci când este stabilit dreptul asociatului de a încasa (de a percepe) suma
respectivă.
 Veniturile din reluarea provizioanelor, respectiv a ajustărilor pentru depreciere sau pierdere de
valoare se evidenţiază distinct in funcţie de natura acestora.
Diminuarea sau anularea provizioanelor, respectiv a ajustărilor pentru depreciere sau pierdere de
valoare se efectuează prin înregistrarea la venituri, în cazul în care nu se mai justifică menţinerea acestora , sau
în momentul în care are loc realizarea riscului sau cheltuiala devine exigibilă.
10.1.3. Evaluarea veniturilor
Veniturile trebuie să fie evaluate la valoarea justă a elementelor primite sau de primit în contrapartidă,
după deducerea reducerilor comerciale. Determinarea venitului este uşurată atunci când contrapartida se
prezintă sub formă de lichidităţi sau echivalente de lichidităţi.
Venitul din vânzare este contabilizat la nivelul valorii exigibile la scadenţă, iar scontul de decontare
este considerat de vânzător o cheltuială financiară.
10.2. CHELTUIELI
Cheltuielile entităţii reprezintă valorile plătite sau de plătit pentru:
- consumuri de stocuri;
- lucrări executate şi servicii prestate de care beneficiază entitatea;
- cheltuieli cu personalul;
- executarea unor obligaţii legale sau contractuale.
Pierderile reprezintă reduceri ale beneficiilor economice şi pot rezulta sau nu ca urmare a desfăşurării
activităţii curente a entităţii. Acestea nu diferă ca natură de alte tipuri de cheltuieli.
În cadrul cheltuielilor exerciţiului financiar se cuprind, de asemenea, provizioanele, amortizările şi
ajustările pentru depreciere sau pierdere de valoare reflectate.
Contabilitatea cheltuielilor se ţine pe feluri de cheltuieli, astfel:
a) cheltuieli de exploatare;
b) cheltuieli financiare;
c) cheltuieli extraordinare.
Cheltuielile de exploatare cuprind:

 cheltuielile cu materiile prime şi materialele consumabile; costul de achiziţie al
obiectelor de inventar consumate; costul de achiziţie al materialelor nestocate, imputate direct asupra
cheltuielilor; contravaloarea energiei şi apei consumate; costul mărfurilor vândute şi al ambalajelor;
 cheltuielile cu lucrările şi serviciile executate de terţi, redevenţe, locaţii de gestiune
şi chirii; prime de asigurare; studii şi cercetări; cheltuieli cu alte servicii executate de terţi; comisioane şi
onorarii; cheltuieli de protocol, reclamă şi publicitate; transportul de bunuri şi personal; deplasări, detaşări
şi transferări; cheltuieli poştale şi taxe de telecomunicaţii, cheltuieli cu servicii bancare şi altele;
 cheltuieli cu personalul (salarii, asigurările şi protecţia socială şi alte cheltuieli cu
personalul, suportate de entitate);
 cheltuieli cu provizioanele, amortizările şi ajustările pentru depreciere sau pierdere
de valoare;
 cheltuieli cu impozitul pe profit şi alte impozite, calculate potrivit legii;
 alte cheltuieli de exploatare (pierderi din creanţe şi debitori diverşi; despăgubiri,
amenzi şi penalităţi; donaţii şi alte cheltuieli similare; cheltuieli privind activele cedate şi alte operaţii de
capital).
Cheltuielile financiare cuprind:

 pierderi din creanţe legate de participaţii;
 cheltuieli privind investiţiile financiare cedate;
 diferenţele nefavorabile de curs valutar;
 dobânzile privind exerciţiul financiar în curs;
42
 sconturile acordate clienţilor;

 pierderi din creanţe de natură financiară.
Cheltuielile extraordinare se referă la calamităţi naturale şi alte evenimente extraordinare.
10.3. REZULTAT
Rezultatul financiar (profit sau pierdere) se stabileşte cumulat de la începutul exerciţiului financiar.
Rezultatul definitiv al exerciţiului financiar se stabileşte la închiderea acestuia şi este reprezentat de soldul final
al contului de profit şi pierdere.
Repartizare profitului se înregistrează în contabilitate pe destinaţii, după aprobarea situaţiilor financiare
anuale. Repartizarea profitului se face în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
Pierderea contabilă reportată se acoperă din profitul exerciţiului financiar şi cel reportat, din rezerve şi
capital social, potrivit hotărârii adunării generale a asociaţilor sau acţionarilor, cu respectarea prevederilor
legale.
Trecerea de la rezultatul contabil la rezultatul fiscal
Deoarece nu în toate cazurile principiile subordonate imaginii fidele sunt convergente în totalitate cu
principiile impunerii fiscale, trebuie făcută distincţia între rezultatul contabil şi cel fiscal.
Rezultatul contabil repezintă suma globală a profitului sau a pierderii exerciţiului financiar ce
figurează în contul 121 „Profit şi pierdere”, iar rezultatul fiscal reprezintă profitul impozabil sau pierderea
fiscală a exerciţiului stabilit(ă) potrivit regulilor fiscale şi în funcţie de care se calculează volumul impozitului
pe profit.
Profitul impozabil se calculează pe baza relaţiei
Profit impozabil = Venituri realizate – Cheltuieli aferente veniturilor realizate +

+ Cheltuieli nedeductibile fiscal – Venituri neimpozabile
Stabilirea nivelului cheltuielilor nedeductibile fiscal, a veniturilor neimpozabile sau a altor deduceri
fiscale se face în conformitate cu prevederile Legii 571/2003 privind Codul fiscal.
CAPITOLUL XI. POLITICI CONTABILE PRIVIND PĂRŢILE AFILIATE

11.1. Definiţii, concepte-cheie
O parte este afiliată unei entităţi dacă:
a) direct sau indirect, prin unul sau mai mulţi intermediari, partea:
- controlează, este controlată de sau se află sub controlul comun al entităţii (aceasta include
socităţile-mamă, filialele sau filialele membre);
- are un interes într-o entitate care îi oferă influenţă semnificativă asupra entităţii respective,
sau
- deţine controlul comun asupra entităţii.
b) partea reprezintă o entitate asociată a entităţii;
c) partea reprezintă o asociere în participaţie în care entitatea reprezintă un asociat;
d) partea reprezintă un membru al personalului cheie din conducere al entităţii sau al societăţii mamă;
e) partea reprezintă un membru apropiat al familiei persoanei menţionate la punctul a) sau d);
f) partea reprezintă o entitate care este controlată, controlată în comun sau influenţată semnificativ sau
pentru care puterea semnificativă de vot într-o asemenea entitate este dată, direct sau indirect, de orice
persoană menţionată la punctul d) sau e).
Nu sunt în mod necesar părţi afiliate:
 două entităţi doar pentru că au director sau un alt membru al personalului - cheie din conducere în
comun, în pofida punctelor d) şi f) ale definiţiei
 două entităţi asociate doar pentru că exercită controlul în comun asupra unei asocieri în participaţie
 finanţatorii, sindicatele, serviciile publice, departamentele şi agenţiile guvernamentale
doar în virtutea relaţiilor obişnuite pe care le au cu o entitate (deşi acestea pot să afecteze libertatea de acţiune a
entităţii sau să participe la luarea deciziilor entităţii).
 un client, un furnizor, un francizor, un distribuitor sau un agent general cu care entitatea
desfăşoară un volum semnificativ de activitate, numai în virtutea dependenţei economice rezultate.
43
În vederea înţelegerii politicilor contabile privind părţile afiliate trebuie avute în vedere următoarele
concepte- cheie:
Control. O entitate este considerată a avea posibilitatea de a controla o altă entitate, dacă are puterea
de a guverna politicile financiare şi operaţionale ale celeilalte entităţi în aşa fel încât să obţină beneficii din
activităţile acesteia.
Control comun. O entitate este considerată a avea control în comun cu o altă entitate dacă acestea
convin prin contract să împartă asupra unei activităţi economice.
Personal - cheie de conducere. Acele persoane din entitate care au autoritatea şi responsabilitatea de a
planifica, conduce şi controla activităţile entităţii care raportează.
Tranzacţii cu societăţile afiliate. Tranzactiile cu părţile afiliate sunt afaceri între părţi afiliate care
implică un transfer de resurse sau obligaţii între acestea, indiferent dacă se percepe sau nu un preţ pentru
tranzacţii.
Influenţă semnificativă. O entitate este considerată a avea capacitatea de a exercita o influienţă
semnificativă asupra unei alte entităţi, dacă aceasta participă, şi nu controlează, la luarea de decizii de politică
financiară şi nu controlează, la luarea de decizii de politică financiară şi operaţională ale acelei entităţi.
Existenţa capacităţii de a exercita o influenţă semnificativă poate fi evidenţiată în unul sau mai multe
din următoarele moduri:
 prin prezenţa în Consiliul director al celeilalte entităţi ;
 prin încheierea unor tranzacţii semnificative intra - companii între cele două entităţi ;
 prin interschimbarea personalului personalului de conducere între două entităţi ;
 prin dependenţa de o altă entitate pentru informaţii tehnice.
11.2. Necesitatea prezentării informaţiilor referitoare la tranzacţiile cu părţile afiliate
Relaţiile dintre societăţile afiliate pot avea impact asupra pozitţiei financiare şi a rezultatelor
operaţionale ale entităţii deoarece:
 părţile afiliate pot încheia anumite tranzacţii între ele, pe care societăţile neafiliate ar putea să nu
dorească în mod normal să le încheie ;
 sumele percepute din tranzacţiile dintre societăţile afiliate pot să nu fie comparabile cu sumele
percepute pentru tranzacţiile similare între societăţile neafiliate;
 simpla existenţă a relaţiei poate uneori fi suficientă pentru a afecta tranzacţiile entităţii cu alte părţi
(neafiliate). (Exemplu: o entitate poate înceta achiziţia de la furnizorul său principal la momentul
achiziţionării unei filiale care este un competitor al fostului său furnizor principal).
 tranzacţiile dintre entităţi nu ar fi avut loc dacă relaţia dintre societăţile afiliate nu ar fi existat.
(Exemplu: o entitate îşi vinde întreaga producţie unui asociat la cost. Ar fi putut să nu supravieţuiască
dacă nu ar fi existat aceste vânzări către asociat )
O tranzacţie cu părţi afiliate este un transfer de resurse, servicii sau obligaţii între părţi afiliate (legate), fără
a avea importanţă dacă se percepe sau nu un preţ, acest transfer de resurse, incluzând tranzacţiile încheiate de bunăvoie
şi între părţi aflate în cunoştinţă de cauză.
Exemple de astfel de tranzacţii:
 Cumpărarea sau vânzarea de bunuri;
 Cumpărarea sau vânzarea de proprietăţi sau de alte active;
 Prestare sau primire de servicii;
 Acorduri de reprezentare;
 Acorduri de leasing;
 Transfer de cercetare şi dezvoltare;
 Contracte de licenţă;
 Finanţare, inclusiv împrumuturi şi aporturi la capitalurile proprii;
 Garanţii personale şi reale;
 Contracte de management.
Dacă societatea efectuează părţi separate ale activităţii sale prin intermediul filialelor, societăţilor asociate şi
asocierilor în participaţiune şi altele, aceste părţi intră, uneori, în tranzacţii prin intermediul unor termeni de afaceri şi
preţuri atipice.
Părţile afiliate (legate) au un grad de flexibilitate în procesul de stabilire a preţurilor, care nu este prezent în
tranzacţiile dintre părţile neafiliate (nelegate).
44
11.3. Prezentare şi descriere
Relaţiile dintre societatea mamă şi filiale trebuie să fie prezentate în situaţiile financiare, indiferent dacă au
avut loc sau nu tranzacţii între părţi. Trebuie prezentate numele societăţii-mamă şi, dacă este diferit, numele părţii care
deţine controlul final.
Compensaţiile pentru personalul managerial-cheie trebuie să fie prezentate pe total şi pentru fiecare din
categoriile următoare de compensaţii:
 Beneficii ale angajaţilor pe termen scurt;
 Beneficii post-angajare;
 Alte beneficii pe termen lung;
 Beneficii de terminare a contractului;
 Beneficii de compensare pentru capitaluri proprii;
Dacă există tranzacţii între părţile afiliate (legate), trebuie prezentate următoarele informaţii:
 Natura relaţiilor cu părţile afiliate (legate);
 Natura tranzacţiilor;
 Tranzacţiile existente, inclusiv valoarea tranzacţiilor şi soldurilor;
 Termenii şi condiţiile;
 Garanţiile oferite sau primite;
 Provizioane pentru datoriile incerte şi cheltuielile cu datoriile, nerecuperate sau incerte.
Elementele trebuie să fie prezentate separat pentru:
 societatea mamă;
 entităţile care controlează în comun sau care exercită o influenţă semnificativă asupra entităţii;
 filiale;
 societăţi asociate;
 asocieri în participaţiune în care entitatea este asociat;
 personalul managerial-cheie al entităţii sau al societăţii sale mamă
 alte părţi afiliate (legate).
SC Vest Euro Marketing SRL nu are tranzacţii cu părţi afiliate, la data elaborării prezentelor politici.
CAPITOLUL XII. ANGAJAMENTE ŞI ALTE ELEMENTE EXTRABILANŢIERE

12.1. Definiţii, generalităţi
Drepturile şi obligaţiile, precum şi unele bunuri care nu pot fi integrate în activele şi pasivele entităţii
se înregistrează în contabilitate în conturi în afara bilanţului (elemente extrabilanţiere).
În această categorie se includ:
- angajamente (giruri, garanţii, cauţiuni) acordate sau primite;
- imobilizări corporale luate cu chirie;
- valori materiale în păstrare sau în custodie;
- debitori scoşi din activ şi urmăriţi în continuare;
- locaţii de gestiune, chirii şi alte datorii asimilate;
- efecte scontate şi neajunse la scadenţă;
- active şi datorii contingente.
Activ contingent. Un activ posibil care este generat de evenimente din trecut şi a cărui existenţă va fi
confirmată doar de apariţia sau absenţa unuia sau mai multor evenimente viitoare care nu sunt în totalitate sub
controlul entităţii.
Entitatea nu trebuie să recunoască activele contingente. Prezentarea acestora se realizează când este
probabilă o intrare de beneficii economice.
Activele contingente apar din evenimete neprogramate sau neaşteptate care dau naştere posibilităţii
unui flux de intrare de beneficii economice. (ex.un drept de creanţă (despăgubire) ce poate rezulta dintr-un
litigiu în instanţă în care este implicată entitatea şi al cărui rezultat este incert). Activele contingente trebuie să
fie permanent evaluate pentru a ne asigura că evoluţiile sunt reflectate corect în situaţiile financiare. (ex.dacă
devine posibilă producerea fluxului de intrare de beneficii economice, activul şi venitul aferent trebuie
recunoscute în situaţiile financiare ale perioadei în care are loc modificarea). Dacă, totuşi fluxul de intrare de
beneficii economice a devenit probabil (în loc de posibil) atunci ar trebui prezentat drept un activ contingent.
45
Datorie contingentă. O obligaţie care este fie:

 O obligaţie posibilă generată de evenimente din trecut, a cărui rezultat va fi confirmat doar de apariţia
sau de absenţa unuia sau mai multor evenimente viitoare care nu sunt în totalitate sub controlul
întreprinderii raportoare; fie
 O obligaţie prezentă care este generată de evenimente din trecut şi nu este recunoscută, fie pentru că nu
este probabil să fie necesară o ieşire de resurse pentru a deconta respectiva obligaţie, fie pentru că
valoare obligaţiei nu poate fi evaluată cu o credibilitate suficientă.
Entitatea nu trebuie să recunoscă o datorie contingentă. Trebuie însă să prezinte datoria contingentă
dacă probabilitatea ieşirii de resurse încorporatoare de beneficii economice nu este îndepărtată. Datoriile
contingente sunt evaluate continuu pentru a determina dacă ieşirea de resurse încorporatoare de beneficii
economice a devenit probabilă. O dată devenită probabilă pentru un element recunoscut anterior ca datorie
contingentă, este recunoscut provizionul.
Trebuie făcută distincţia între datorii contingente şi datorii estimate, cu toate că amblele implică o
incertitudine care va fi clarificată de evenimente viitoare. Totuşi există o estimare din cauza incertitudinii
privind valaorea implicată de un eveniment care impune o recunoaştere contabilă.(ex. amortizarea este o
estimare, dar nu este o contingenţă deoarece faptul real al deprecierii fizice este recunoscut, cu toate că valoarea
este obţinută printr-o metodă contabilă de presupunere).
În vederea înţelegerii politicilor contabile privind datoriile şi activele contingente, trebuie avute în
vedere următoarele concepte-cheie:
Datorie. O obligaţie prezentă a entităţii raportoare care derivă din evenimentele din trecut şi a cărei
compensare se preconizează să rezulte dintr-o ieşire din entitate a unor resurse care reprezintă beneficii
economice.
Datorii curente. Obligaţiile entităţii a căror lichiditate se aşteaptă să necesite utilizarea resurselor
existente, obligaţiile care sunt scadente la vedere sau vor fi scadente la vedere într-un interval de 1 an sau în
intervalul ciclului de exploatare.
Datorii estimate. Obligaţii a căror existenţă este cunoscută, cu toate că este posibil să nu se cunoască
creditorul, iar valoarea şi momentul plăţii să fie incerte.
Evenimente ulterioare datei bilanţului. Evenimentele care au loc după încheierea exerciţiului
financiar al entităţii (data bilanţului) şi până la data la care sunt autorizate pentru emitere situaţiile financiare
anuale, fapt care ar conduce fie la ajustarea situaţiilor financiare fie la prezentarea informaţiilor.
Eveniment care obligă. Un eveniment care generează o obligaţie legală sau implicită care face ca
entitatea să nu aibă nici o altă alternativă realistă decât decontarea obligaţiei respective.
Data autorizării. Data la care situaţiile financiare ar fi considerate ca fiind autorizate legal pentru
emitere.
Contract oneros. Un contract în care costurile inevitabile de îndeplinire a obligaţiei, în conformitate
cu contractul, depăşesc beneficiile economice care se preconizează să fie primite în urma acelui contract.
Ciclu de exploatare. Perioada de timp medie care este necesară unei entităţi pentru a converti stocurile
în creanţe şi apoi în numerar.
Pierdere posibilă. O pierdere incertă care se bazează pe apariţia unui eveniment sau a unor
evenimente viitoare a căror probabilitate de apariţie este mai mult decât îndepărtată, dar mai puţin decât
posibilă.
Pierdere probabilă. O pierdere incertă care se bazează pe apariţia unui eveniment sau a unor
evenimente viitoare care probabil vor avea loc.
Pierdere îndepărtată. O pierdere incertă care se bazează pe apariţia unui eveniment sau a unor
evenimente viitoare a căror posibilitate de apariţie este foarte mică.
Provizion. Datorie cu moment de apariţie sau valoare incerte. Provizioanele se pot distinge de alte
datorii cum ar fi furnizorii şi angajamentele pentru că există o incertitudine asupra momentului sau valorii
cheltuielilor viitoare stingerii obligaţiei.
12.2. Prezentarea informaţiilor
Entitatea trebuie să prezinte, pentru fiecare clasă de datorii contingente, la data bilanţului, o scurtă
descriere a naturii datoriei contingente, şi acolo unde este posibil, o estimare a efectului său financiar, evaluată
în acelaşi fel ca şi provizioanele, o indicare a incertitudinilor aferente valorii sau momentului producerii oricărui
flux de ieşire, precum şi posibilitatea oricărei rambursări.
46
În cazul activelor contingente, când este probabil un flux de intrare de beneficii economice, entitatea
trebuie să prezinte o scurtă descriere a naturii activelor contingente la data bilanţului, şi acolo unde este posibil,
o estimare a efectului lor financiar evaluat utilizând aceleaşi principii ca şi pentru provizioane.
Prezentul Manual de politici contabile a fost aprobat de asociatul unic al societăţii SC Vest Euro
Marketing SRL.
În aplicarea lui s-a emis un Manual de proceduri care conţine prevederi detaliate privind :
documentele utilizate şi circuitul lor, procedurile privind inventarierea, sistemul informatic utilizat,
proceduri privind organizarea şi conducerea contabilităţii ( monografia contabilă), proceduri privind
controlul intern etc.
Manualul de proceduri privind aplicarea politicilor contabile este parte integrantă a prezentului
manual.
APROBAT,
ADMINISTRATOR ŞI ASOCIAT UNIC

PĂTCAŞ GHEORGHE
47

Manual POLITICI CONTABILE

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Manual POLITICI CONTABILE

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Manual de politici contabile S.C. VEST EURO MARKETING S.R.L.

3.4.2. Evaluarea iniţială..........................................................................................................23

CAPITOLUL XI. POLITICI CONTABILE PRIVIND PĂRŢILE AFILIATE..........................................43

CAPITOLUL. I PREZENTAREA SOCIETĂŢII

CAPITOLUL II. INFORMAŢII GENERALE

A. Modificări în politicile contabile

B. Modificări în estimările contabile

Ca rezultat al incertitudinilor inerente în desfăşurarea activităţilor, multe elemente ale situaţiilor

- obligaţiilor privind garanţiile.

2.3. CADRUL GENERAL DE RAPORTARE

2.3.1. Organizarea şi conducerea contabilităţii

Entitatea are obligaţia să organizeze şi să conducă contabilitatea proprie, respectiv contabilitatea

→ Creanţele şi datoriile se înregistrează în contabilitate la valoarea nominală.

2.3.2. Registrele de contabilitate

Registrele de contabilitate obligatorii sunt: Registrul-jurnal, Registrul-inventar şi Cartea mare.

2.3.3. Situaţiile financiare anuale

Documentele oficiale de prezentare a situaţiei economico-financiare a entităţii sunt situaţiile financiare

- cont de profit şi pierdere;

2.3.4 Documente financiar-contabile

Condiţiile ce trebuiesc îndeplinite de documentele financiar contabile

Operaţiunile economico-financiare, în momentul efectuării lor, sunt consemnate în documente

Circuitul documntelor justificative şi modul de corectare a acestora sunt prezentate în manualul de

2.4. PRINCIPII CONTABILE

Prezentele politici contabile respectă conceptele şi principiile cuprinse în reglementările contabile

2.5. REGULI GENERALE DE EVALUARE

2.5.1. Evaluarea la data intrării în societate

2.5.2. Evaluarea cu ocazia inventarierii

2.5.3. Evaluarea la încheierea exerciţiului financiar

2.5.4. Evaluarea la data ieşirii din entitate

2.6. EVENIMENTE ULTERIOARE DATEI BILANŢULUI

Pot fi identificate două situaţii:

CAPITOLUL III. POLITICI CONTABILE PRIVIND ACTIVELE IMOBILIZATE

3.2. POLITICI CONTABILE PRIVIND IMOBILIZĂRILE NECORPORALE

3.2.1. Clasificări, definiţii

Active de natura cheltuielilor de constituire

Active de natura cheltuielilor de dezvoltare

Concesiuni, brevete, licenţe, mărci comerciale, drepturi şi active similare

Avansuri şi alte imobilizări necorporale

Imobilizările necorporale în curs de execuţie

3.2.2. Recunoaşterea şi evaluarea iniţială

Achiziţia ca parte a combinărilor de întreprinderi

Achiziţia prin intermediul unei subvenţii guvernamentale

Un activ necorporal poate fi achiziţionat având ca sursă de finanţare subvenţie guvernamentală.

Recunoaşterea unei cheltuieli

3.2.3. Evaluarea ulterioară recunoaşterii iniţiale

3.2.4. Amortizarea imobilizărilor necorporale

3.2.6. Evaluarea la data bilanţului

3.2.7. Prezentarea informaţiilor

3.3. POLITICI CONTABILE PRIVIND IMOBILIZĂRILE CORPORALE

3.3.1. Definiţii, clasificări

 mobilier, aparatură birotică, echipamente de protecţie a valorilor ;

3.3.2. Recunoaşterea iniţială

3.3.3. Evaluarea iniţială

3.3.4. Cheltuieli ulterioare

3.3.5. Evaluarea ulterioară recunoaşterii iniţiale

3.3.7. Cedarea şi casarea

3.3.9. Compensaţii de la terţi

3.3.10. Evaluarea la data bilanţului

3.3.11. Prezentarea în situaţiile financiare

3.3.12. Situaţii statistice

3.4. POLITICI CONTABILE PRIVIND IMOBILIZĂRILE FINANCIARE

3.4.1. Definiţie, clasificări

Imobilizările financiare cuprind acţiunile deţinute la entităţile afiliate, împrumuturile acordate