Sunteți pe pagina 1din 1

Argumentare PASTEL

Creatia literara “……..”, este scrisă de ……,

Opera menţionată este un pastel, adică o opera lirică, aparţinând literaturii culte,
în care este prezentată o descriere literară, care înfăţişează un tablou din natură, prin
intermediul căruia eul liric îşi transmite direct sentimentele.
Pastelul este o specie literară cunoscută în această formulă, numai în literatura română,
creată şi dusă la celebritate de Alecsandri însuşi în ciclul de versuri pe care l-a numit “Pasteluri”,
publicate în revista “Convorbiri literare”, în cea mai mare parte, între 1868 – 1869..
În primul rând, principalul mod de expunere este descrierea, realizat la nivel
gramatical prin grupurile nominale (“……………..”) şi cele verbale (“……………..”). Poezia
are ca tema natura, poetul surprinzând descrierea unui tablou de ………………. .
Strofele poeziei corespund unor tablouri poetice, care surprind deopotrivă
elementele naturii, aflate într-o deplină comuniune. Primul tablou creează o imagine a unui
…………………….. . În al doilea tablou, accentul cade asupra ………………………….. .
În al doilea rând, expresivitatea şi muzicalitatea deosebite sunt oferite prin
utilizarea figurilor de stil, generatoare de imagini artistice sugestive. Sunt utilizate epitete
cromatice (“………………..”), personificări (“………………..”), comparaţii
(“………………..”) etc. Predomină imaginile vizuale (“………………..”), acestea creionând
portretul …………… . Acestora li se adaugă şi imagini auditive (“………………..”).
O altă trăsătură specifică pastelului este aceea că autorul,
sub ipostază de eu liric, conturează realitatea subiectiv, filtrând ceea ce vede prin propria
sensibilitate. Eu liric, aflat sub ipostază contemplativă, îşi exteriorizează sentimentele de……….
generate de tabloul de ……….. înfăţişat. Natura pare să preia din starea sufletească a instanţei
lirice. Aceasta îşi face simţită prezenţa prin mărcile lexico- gramaticale specifice: pronume şi
verbe de persoana I şi a II-a. (“………………..”)
Corespondenţa sentiment – natură este urmărită şi
subliniată prin faptul că tabloul este întotdeauna animat/ însufleţit de o prezenţă umană/ din
regnul animal, prezenţă de care poetul se dataşează şi o urmăreste cu ochii unui privitor aflat în
exterior. “Pastelurile sunt un sir de poezii, cele mai multe lirice, de
regulă descrieri, toate însufleţite de o simţire aşa de curată şi de puternică a naturii, scrise toate
într-o limbă aşa de frumoasă, încât au devenit fără comparare cea mai mare poboabă a lui
Alecsandri, o podoabă a literaturii române îndeobşte” (Titu Maiorescu – “Direcţie nouă în proza
şi poezia română”). Întrunind toate aceste trăsături, opera “……………….” scrisă de
……………………. se încadrează în categoria speciei literare pastel.

S-ar putea să vă placă și