SUBIECTUL II - SIMBOLISMUL

Simbolismul este un curent artistic şi literar apărut în Franţa în a doua jumătate a secolului al XIX-lea ca
reacţie la retorismul romantismului  şi la impersonalitatea parnasianismului. Poeţii simbolişti cultivă o subiectivitate
acută, marcată de  stări sufleteşti vagi, obscure, imprecise,  prin folosirea, ca mijloace expresive, a  sugestiei , a
simbolului şi a corespondenţelor. Ei aduc spaţiul citadin în imaginarul poetic şi cer ca poezia să fie muzică înainte
de orice, de o resemnare apăsătoare.

Această poezie”….”, a poetului …… poate fi încadrată în curentul simbolist, prezentând fidel trăsături
specifice ale acestuia. O primă astfel de trăsătură este utilizarea tehnicii simbolului. Astfel, remarcăm imaginea
centrală a ……………….(motivul central: /, motivul apei ca substanța erozivă/, motivul instrumentelor muzicale/,
motivul cromatic/, olfactiv)., acesta fiind asociat cu …….(sentimente: tristețea, dezgustul, oboseala psihică,
disperarea, apăsarea, spaima, nevroza, toate fiind sugerate prin simboluri, fără a fi numite) și cu cuvinte din câmpul
lexical al acestui termen(….). De asemenea, simbolistica este realizată și la nivel cromatic: …………. Ideile
poetice care derivă din imaginea centrală sunt cea ……, prezent în prima strofă a poeziei, reprezentând ………;
acesta exprimând o stare de ……………………. prezent în cea de-a doua strofă, unde metafora „…………..”
simbolizează ………… trăirilor eului liric.

O altă trăsătură a simbolismului prezentă în text este utilizarea corespondenței și a sinesteziei, stabilită
mai exact între planul interior, al eului liric și planul exterior, al mediului înconjurător, care se găsește în continuă
degradare. Lumea exterioară este văzută ca una lipsită de viață, căreia îi corespunde „……….”. În schimb, lumea
interioară este văzută ca o lume a sentimentelor,  marcată de pesimism, singurătate și presiune; mai mult, la nivel
morfologic se realizează o corespondență între verbele „…..” și „…..”, numărul plural sugerează lumea exterioară,
în timp ce numărul singular sugerează lumea interioară.

Tema poeziei o constituie eșecul existențial/orașul de provincie sufocant/, natura ca stare de spirit,
anotimpurile apocaliptice/, dezintegrarea materiei/, iubirea sâcâitoare/, moartea ca proces de descompunere/,
solitudinea dezolantă, însă acesteia i se subordonează teme precum iubirea (neîmplinită), moartea și condiția
poetului izolat într-o societate lipsită de aspirații, condiție marcată de singurătate, imposibilitatea comunicării și a
evadării. Aceasta este susținută în mod special prin prezența sintagmei „………….”, constituind un laitmotiv care
accentuează solitudinea eului liric, precum și dorința acestuia de separare de lumea exterioară. O primă idee poetică
care susține această temă este ascunderea și izolarea de lumea exterioară a eului liric, spleenul, plictisul existențial,
dezolarea, indiferența, nevroza, disprețul, tristețea, melancolia, sugerată de versurile: „ …………….”. În acest fel,
eul liric se înfățișează într-un decor, marcat de substantivele „……..”, un spațiu claustrofobic care subliniază
limitarea comunicării cu lumea înconjurătoare, precum și apasărea pe care lumea exterioară o exercită asupra ființei.

Elementele de structură, compoziție și limbaj au și ele un rol semnificativ în construcția textului. Un prim
element specific și reprezentativ îl constituie utilizarea figurilor semantice. Discursul poetic se concentrează în
jurul metaforei, cea a ……. fiind fundamentală, definită ca un atribut al ….. Astfel, metafora „…………..”
evidențiază ………………. Mai mult, se poate remarca și epitetul „…………..”, care surprinde imaginea lumii
exterioare – o lume cu o imagine decadentă, sugerată de adjectivul „…..” și „…..”, epitet care conturează ideea
…………………………………..

O altă astfel de componentă este titlul, un element de structură relevant pentru tema poeziei. Având la bază
un sentiment al morții/, relația dintre titlu și această idee se stabilește la nivel fonetic. Cuvântul „…….” este format
din …. consoane și …. vocală/e închisă/e, sugerând o sonoritate marcată de monotonie, iar vocala închisă sugerează
ideea de sufocare și apăsare. Titlul apare de ….. ori în text, repetiția acestui cuvânt contribuind la muzicalitatea
specific simbolistă și, totodată accentuând suferința eului liric.