Neguț Ioana Miruna

Jurnalism, anul 1

Cum e să pleci singur cu trenul prin

Europa la 19 ani?
De când am plecat în prima mea călătorie solo în Europa, toată lumea, dar mai ales românii
cărora le-am spus, au avut o singură remarcă de făcut: “Ce curajoasă ai fost!” sau, în mod
asemănător, “Eu nu aș fi avut curajul să fac așa ceva!”. Însă, pentru mine, nici nu s-a pus
problema să nu am curaj, pentru că am simțit că era un lucru ce trebuia să fie făcut.
Pentru multe persoane de vârsta mea, să pleci 12 zile să te plimbi prin Europa poate părea
intangibil, în primul rând din punct de vedere financiar. Ar fi fost și pentru mine, dar, spre
norocul meu, am câștigat un bilet de interrail prin Discover EU, un program al Uniunii
Europene care oferă aceste pass-uri pentru orice cetățean european cu vârsta de 18 ani.
Când m-am înscris pe site-ul lor în octombrie 2022 nu aveam speranțe serioase să plec cu
adevărat. Dar, cu două luni și ceva mai târziu, am primit un email că am fost selectată și
astfel visul meu îndepărtat începea să devină realitate.

ÎN EUROPA CU BUGET REDUS

Chiar dacă drumul îmi era asigurat, bugetul meu minuscul de student român nu îmi
permitea să plec timp de o lună în 6 orașe europene, cum mi-ar fi permis biletul, așa că m-
am rezumat la câte două nopți în patru destinații : Viena, Munchen, Praga și Budapesta. De
ce am ales aceste orașe? Viena și Budapesta erau obligatorii, pentru că doar acolo ajung
trenurile directe din România, cât despre celelalte două, au fost pur și simplu la distanța
potrivită față de celelalte.

1
[Type here]

Trenurile de noapte sunt perfecte pentru drumuri lungi, cum sunt toate drumurile care ies
din România. Mi-am rezervat loc la cușetă de patru locuri pentru drumurile de la București
la Viena si de la Budapesta la Viena și fiecare a costat 100 de lei. Ambele drumuri durează
peste 14 ore, așa că mi s-a părut important să mă gândesc la confort.
În fiecare oraș m-am cazat la hosteluri, unde stăteam în camere de câte 6-8 persoane, atât
din motive de buget, cât și de siguranță. Poate suna contraintuitiv, dar m-am simțit mult mai
sigură știind că sunt în cameră cu mai multe persoane decât dacă aș fi stat de una singură.
Condițiile au fost peste tot de nota 10, mai bune decât la multe hoteluri de 3 stele din
România, singurul inconvenient fiind împărțirea spațiului cu colegii de cameră. Totuși, când
stai în orașe așa scumpe ca Praga sau Munchen cu doar 150-200 de lei pe noapte, nu poți să
te plângi prea tare.
În total, am reușit să cheltui mai puțin de 3 000 de lei în toată călătoria, adică prima bursă
de merit pe care am primit-o de la facultate și ce economii am reușit să fac din ianuarie până
în aprilie. Nu am simțit că am făcut un efort serios să mă încadrez în buget, iar dacă aș fi
avut mai mulți bani probabil aș fi preferat să stau mai mult timp plecată, nu să cumpăr mai
multe lucruri sau să mănânc mâncare mai scumpă.

LIPSA DE BUGET PENTRU CFR CĂLĂTORI MI-A SALVAT

CĂLĂTORIA
Am început călătoria într-un mod teribil, nu în sensul bun al cuvântului, dar în sensul în care
am ajuns cu metroul la Gara de Nord din București și, urcând pe scările rulante care duc
direct în gară, mă uit spre panoul de plecări, mă uit pe panoul de plecări să văd dacă au
afișat linia de la care pleacă trenul meu. Cum urcă scările rulante așa simt eu că îmi pică
inima în stomac pentru că observ că nu doar este afișată linia, dar și urmează să plece trenul
într-un minut.
Pentru câteva momente mintea mea nu mai funcționează cum trebuie pentru că știam că
am verificat aplicația chiar în timp ce așteptam metroul și scria clar că trenul pleacă la 14:50
și acum era doar 14:06. Mă opresc în fața peronului și scot biletul fizic pentru rezervarea de
loc ca să mă asigur că trenul afișat este cel pe care trebuie să îl iau (ceea ce îmi dau seama
acum că nu a avut prea mult sens, pentru că nu e ca și cum pleacă de la București la Viena
câte doua trenuri pe oră). Se pare că pe aplicație era trecută greșit ora, iar eu am făcut
greșeala să nu verific ora de pe bilet care era 14:07, ora la care trebuia să plec cu adevărat.
Spun “trebuia” pentru că în realitate am plecat la ora 15:20 pentru că au găsit o defecțiune
la locomotivă și am așteptat să găsească altă locomotivă să fie pusă pe tren.
O persoană superstițioasă ar putea spune că asta dovedește cu atât mai mult că eram
menită să plec în această călătorie pentru că și dacă ajungeam în gară la ora la care credeam
eu că trebuie să plece trenul, tot nu l-aș fi pierdut.

AȘTEAPTĂ-TE LA NEAȘTEPTAT
Am fost plăcut surprinsă de curățenia din tren, însă țin să avertizez pe oricine plănuiește să
plece cu trenul în România că va avea parte de mai multă curățenie în trenuri lunea decât la
sfârșitul săptămânii. Eu am plecat într-o zi de luni, așa că era cât se poate de curat.

2
[Type here]

Compartiment cușetă CFR

Pentru primele câteva ore ale drumului, de la

București la Sighișoara am fost singură în
compartiment și m-am simțit ca și cum aș avea o
mică cameră doar a mea. M-am așezat și pe o
parte și pe alta, am citit, am făcut poze, am citit,
m-am uitat pe geam la munți, am filmat munții,
mi-am încărcat telefonul la singura priză din
compartiment și până să îmi dau seama s-a și
întunecat afară așa că mi-am făcut patul cu
așternutul pe care l-am primit sigilat în plastic –
urma să îmi mai fac patul de câteva ori în
următoarele zile.
La Sighișoara am primit o colegă de
compartiment, o doamnă simpatică care știa vreo
cinci limbi străine și care mergea în Viena la un
eveniment.
Am reușit să dorm destul de bine câteva ore, cu o
mică întrerupere când am ajuns la vamă și ne-a controlat actele.
Cu câțiva kilometri înainte de intrarea în Budapesta, controlorul ne-a anunțat că toată lumea
trebuie să coboare la Budapesta și să luăm următorul tren spre Viena gratuit. Mai văzusem
gara Keleti din Budapesta când am fost acolo cu câteva luni înainte. Era exact așa cum am
lăsat-o. Dar asta nu m-a ajutat prea mult. Ce m-a ajutat însă a fost doamna cu care am
împărțit compartimentul pentru că a știut exact ce tren trebuie să luam și n-am mai fost
nevoită să merg de una singură la informații ca să întreb.

3
[Type here]

CÂND ÎMI VOI DA SEAMA CĂ

VIENA MĂ AȘTEAPTĂ?
Am ajuns în gara din Viena la 11 ziua și am fost
uimită din primul moment de cât de mare e.
Spune-i provincialului din România să își
imagineze Tokyo și o să își imagineze ceva mai
mic și mai plictisitor decât gara centrală din
Viena. Am coborât cu liftul de pe peron – pentru
că are peroane pe trei niveluri – și am ajuns în
zona centrală unde sunt vreo patru panouri de
sosiri și plecări, mai mari decât cele de pe
Otopeni, restaurante și cafenele pentru toate
preferințele și un centru comercial, dacă restul
nu era suficient. Am mai coborât un etaj, pe
scări de data asta, ca să îmi las bagajul aici
pentru câteva ore să pot mă plimb puțin prin
zonă înainte să mă duc la cazare unde aveam
check-inul la ora 14. Depozitarea bagajului m-a
costat 2 euro, un chilipir în comparație cu cei 10
lei prima oră plus 15 lei la fiecare oră
suplimentară din Gara de Nord.
Gara centrală Viena
Abia când am ieșit din gară și m-am holbat la un
rând de clădiri foarte eclectice din fața gării m-a
lovit cu adevărat faptul că sunt în Viena, Austria.
Părea incredibil. Îmi venea și să râd și să plâng în
același timp. Cumva imaginea acestei clădiri cu
ferestre rotunde, foarte modernă, între două
clădiri neoclasice, și liniștea absolută a orașului
m-au făcut să realizez că sunt la 800 de
kilometri de casă, într-unul dintre cele mai
frumoase orașe din lume. Era unul dintre acele
momente în care am simțit că am reușit. Gata.
Nu mai contează ce se întâmplă de acum înainte
pentru că am făcut-o.
Momentul ăsta nu urma să fie singura situație în
care această călătorie mă va emoționa. Vorbind
cu alți călători pe care i-am întâlnit pe drum, am
înțeles că este o experiență comună să fii
copleșit de emoții când te afli într-un loc
foarte frumos.
Am ajuns în Viena la primul hostel în care am
stat vreodată și m-am bucurat foarte tare să
fac un duș după ce am trecut prin mai multe

4
[Type here]

trenuri si gări și orașe. După ce m-am schimbat de haine și mi-am făcut patul (un alt
dezavantaj al hostelurilor, dar se merită când dai sub 30 de euro pe noapte) am făcut
cunoștință cu o fată cu care împărțeam camera, o franțuzoaică din Bordeaux, studentă la
drept. Am mers împreună să ne plimbăm prin oraș fără o destinație în minte, cu excepția
unui McDonald’s unde ne-am oprit să mâncăm.
De fapt am ajuns să mănânc la McDonald’s în fiecare oraș în care am fost. Era avantajos și la
preț, dar îmi dădea oarecum și o senzație de familiaritate în toate aceste locuri străine.
Partea bună când te împrietenești cu oameni pe drum e că nu aveți nicun fel de obligații
unul față de celălalt – sunt acolo suficient cât să nu te simți singur.
A doua zi am mers împreună cu fata din franța să vizităm o parte a muzeului Belvedere,
unde se află expoziția lui Gustave Klimt, apoi să mâncăm un șnițel vienez, ca să nu plecăm
din Viena fără să fi mâncat ceva tradițional. După aceea am mers fiecare să vizităm alte
locuri.
Pe la patru după amiaza eram așa obosită încât
simțeam că nu mai știu să merg așa că m-am
întors la cazare unde am dormit cam o oră, dar
după ce m-am trezit tot nu mă simțeam în stare
să mai plec undeva. E foarte important să te
odihnești când călătorești. Știam asta dinainte de
a pleca, dar când ești înconjurat de atâtea lucruri
frumoase uiți că ești doar un om și nu poți să faci
25 de mii de pași fără odihnă.
Era ultima zi în Viena și eram dezamăgită că nu
văd mai mult, dar mai aveam trei orașe de vizitat
și știam că nu are sens să mă obosesc atât de
tare încât să nu mă mai pot bucura de ele. Billy
Joel are dreptate. Viena mă așteaptă. Pot să o
văd altă dată.

Sărutul de Gustav Klimt, Upper Belvedere

VREME REA ȘI OAMENI

PLOIOȘI
În Munchen cea mai bună experiență a fost
un burger de la Five Guys, un lanț de
restaurante fast-food american, pe care nu
îl avem încă în România, probabil pentru că e mai
scump decât celelalte restaurante fast-food de la
noi. În Viena, fata din Franța mi-a spus că Five
Guys are burgeri foarte buni și când am văzut că
există și în Munchen am zis că trebuie să încerc,
pentru că nu se știe când voi mai avea ocazia.

5
[Type here]

Dacă ignor faptul că e absurd de scump (20 de euro pe un cheeseburger, o porție de cartofi
și un suc) recomand Five Guys cu toată încrederea pentru că am mâncat acolo probabil cel
mai bun cheeseburger pe care l-am mâncat vreodată. (În poză e mai puțin de jumătate de
burger pentru ca îmi era prea foame când l-am luat să îmi amintesc să îi fac poză.)
Altfel, Munchen nu mi-a lăsat o impresia foarte
bună. Orașul în sine era frumos, însă atitudinea
oamenilor mă face să nu vreau să mă întorc acolo.
Dacă ieșeai din zona extrem de turistică, care era
oricum foarte mică, dădeai doar peste localnici
îngâmfați care refuză să îți vorbească în engleză,
chiar dacă lucrează la o cafenea din centrul
orașului și clar înțeleg ce spui sau peste oameni
care îți taie fața la coadă la supermarket pentru ca
li se pare că mergi prea încet. A trebuit să apelez
la cunoștințele mele foarte limitate de germană ca
să reușesc să supraviețuiesc. Un lucru pe care îl
înveți călătorind în țări cu limbi pe car nu le
cunoști e să te prefaci că înțelegi ce îți spune
casierul de la supermarket – e mai simplu decât să
îl pui pe el să vorbească în engleză.
Am dezvoltat și un simț al orientării în spațiu.
Google Maps a fost prietenul meu cel mai bun Stație de metrou în Munchen
toată călătoria, însă am descoperit că aveam nevoie de el surprinzător de puțin ca să mă
întorc la cazare. Odată ce
făceam un drum, a doua
oară mă descurcam fără
probleme. Cu excepția
unei ocazii în care m-am
pierdut într-o stație de
metrou, dar odată ce am
descoperit o ieșire spre
suprafață mi-am dat
seama unde sunt și am
continuat drumul.
Lipsa de prietenie a lui
Munchen nu se oprea
doar la locuitorii săi, dar s-
a manifestat și printr-o
vreme ploioasă și complet
nefavorabilă vizitării
orașului. Cred ca din cele
40 de ore pe care le-am
petrecut în oraș, 30 de

6
[Type here]

ore a plouat. Am vizitat un muzeu, Munich Residenz, fostul palat regal al monarhilor din
Bavaria. Nu am nicio plângere de făcut la adresa muzeului. Am fost chiar plăcut surprinsă să
aflu ca în prețul de 8 euro al biletului întră și un ghid audio gratuit.
Totuși, experiența plăcută din muzeu nu a compensat vremea neplăcută și atitudinea
oamenilor. Am plecat din Germania cu un gust amar. Nu pot să spun că a fost o experiență
complet neplăcută, dar am fost oarecum dezamăgită.

ÎMI PLAC ORAȘELE CU PERSONALITATE

Praga m-a făcut sa mă simt mai aproape de casă. Chiar dacă românii nu sunt slavi în
adevăratul sens al cuvântului, cultural avem multe asemănări cu ei, lucru ce se observă
imediat în atitudine, vestimentație, dar și în felul în care arată orașul.
Am fost cazată în centrul vechi al orașului, unde nu era niciun fel de mijloc de transport în
comun, așa că a trebuit să merg pe jos aproape doi kilometri de la gară până acolo, cu un
rucsac de peste 10 kilograme în spate. Nu sunt o persoană sportivă și nu știu cum am prins
determinarea ca după șase pe tren și un efort serios pentru a ajunge la cazare să ies după
amiază din nou și să merg 10 kilometri ca să vizitez orașul.
E foarte important să ai încălțări bune când mergi într-o astfel de excursie. Am mers în
medie 25 de mii de pași pe zi și nu știu cum aș fi făcut asta cu niște pantofi incomozi. Privind
în urmă, regret puțin că nu am mers nu unul dintre tramvaiele istorice din Praga, dar având
un timp așa scurt a trebuit să fac compromisuri.
Praga e un oraș foarte scump și
deja o mare parte a banilor mei
erau cheltuiți așa că am decis că nu
se merită să merg să mănânc la un
restaurant, pentru că mâncarea
tradițională cehă e cam aceeași cu
cea ungurească, iar Budapesta e
mai ieftină decât Praga. Pentru a vă
face o idee despre prețurile din
Praga, am luat micul dejun la
Starbucks și am dat aceeași bani pe
care i-aș fi dat oriunde în altă
parte, Starbucks-ul din Cehia fiind
puțin mai scump decât la noi.
Ce mi-a plăcut cel mai mult în
Praga au fost cu siguranță multele
statui și instalații stradale care îi
dau orașului caracter. Mergeam la
un moment dat pe stradă și observ

Persoană fotografiind statuia lui Sigmund Freud

[Type here]

doi oameni oprindu-se, privind în sus și începând să facă poze. Bineînțeles, am făcut același
lucru, pentru că aparent fotografiau o statuie a lui Sigmund Freud suspendată deasupra
străzii. Îmi plac orașele care te fac să te simți ca si cum ai fi într-un muzeu în aer liber. Te
plimbi pe stradă și uneori vezi oameni oprindu-se să se uite la ceva. Și te alături lor.

BUDAPESTA, APROAPE ACASĂ

Dacă Praga m-a făcut să mă simt acasă prin asemănarea ei cu nord-vestul României,
Budapesta m-a făcut să mă simt ca și cum aș fi într-o versiune ciudată a Bucureștiului.
Cea mai mare parte a timpului pe care am petrecut-o în Budapesta nu am făcut mai deloc
activități de turist, ci m-am comportat mai degrabă ca un localnic șomer într-o zi cu soare –
am mers în parcuri, m-am plimbat pe străzi fără o destinație anume și am intrat în magazine
fără să cumpăr nimic. Mai fusesem în Budapesta cu mai puțin de jumătate de an înainte, așa
că nu simțeam nevoia să văd locurile cele mai populare, pentru că le văzusem deja. În
plimbarea mea cu destinație nedeterminată am găsit un pasaj interesant, nu foarte turistic,
unde era un restaurant vegan la care am mâncat un gulaș cu fasole extrem de bun.
Am cunoscut la hostel un grup foarte eclectic de persoane – un tip din Ucraina, o fată din
Germania și o fată din Polonia. Toți erau cu cel puțin șapte ani mai mari decât mine și m-au
“adoptat” ca pe sora lor mai mică neexperimentată. A fost bine că am cunoscut pe cineva
din Germania după experiența mea dezamăgitoare din Munchen pentru că am aflat că
Bavaria e cunoscută și de restul Germaniei pentru oamenii ei îngâmfați și neprietenoși cu
străinii. Unul dintre lucrurile importante când călătorești de unul singur sunt oamenii pe
care îi întâlnești pe parcurs pentru că ei îți pot influența foarte tare viziunea despre un
anumit loc.

CONCLUZII ȘI ÎNCHEIERE
Am realizat că eu personal nu sunt un fan foarte mare al călătoriilor într-un ritm atât de
alert. Pe trenul de întoarcere am cunoscut un băiat din Finlanda care era în mijlocul unei

8
[Type here]

călătorii în jurul Europei. Voia să vadă 30 de țări în 40 de zile. Eu nu cred că aș putea să fac
așa ceva. Mi-ar plăcea să vizitez 30 de țări din Europa, dar aș vrea să petrec ceva mai mult
timp în fiecare dintre ele. Bineînțeles, asta ar necesita venitul cuiva din Finlanda.
Eu nu cred că am fost neapărat curajoasă plecând în călătoria asta. În toate țările în care am
fost m-am simțit mai în siguranță decât mă simt uneori la mine în oraș. Mai degrabă cred că
am fost foarte determinată – să vizitez patru orașe europene cu 3000 de lei, să văd cât mai
mult din fiecare oraș în doar două zile și mai ales determinată să am o experiență plăcută.