FACULTATEA DE ȘTIINȚE POLITICE LITERE ȘI

COMUNICARE

BUJOR NICOLAE
JURN
ALISM

Sfârșit de săptămână la fierăria lui Nelu Potcovaru

Anul acesta se anunță o vară toridă. Viața la curte începe de

dimineața devreme și trebuie trezit cu noaptea în cap pentru a prinde o
briză de răcoare, atât de necesară la trebăluirea în ograda proprie.
Nu este vreme de pierdut, mai ales că este sfârșit de săptămână,
iar la poartă sunt venite deja două căruțe cu câte doi cai fiecare.
Sunt doi clienți vechi, din satul Pierșinari ce umblă prin satele
învecinate cu var și nu potcovesc caii decât la tatăl meu.
Mai întâi de toate trebuie să potolesc foamea animalelor din
ogradă, să duc vaca la islaz, iar la întoarcere să aduc o croznie de
burean pentru a o pune în iezlea vacii.
Știind de venirea celor doi clienți, tata s-a trezit cu mult înaintea
mea și muncește în fierărie la reparația vetrei.
M-am încadrat în timp, urmează ca tata să aprindă focul și să
facem potcoave pentru patru cai.
 Sunt cai de talie mare, potcoavele trebuie făcute pe comandă și
asta presupune o muncă în plus.
Trebuie profitat de răcoarea dimineții, altfel, după ora 10.00 în
fierărie ești ca într-un cuptor.
Din clipă în clipă, aștept bătutul în nicovală, semn că trebuie să
merg la atelier și să bat la baros.
Materialul folosit la confecționarea potcoavelor este o platbandă
ce poartă denumirea de potcoviță, cărbunii folosiți sunt ouăle din
lignit, iar sculele folosite sunt cele făcute de către bunicul meu.
Pentru a întreține focul în vatră, este folosit un foale
confecționat din piele de vită.
În interiorul fierăriei, este un fum dens și un miros înțepător de
cărbune, iar aerul este foarte încins și greu respirabil.
Este o muncă foarte grea, atât prin efortul depus cât și datorită
condițiilor de muncă specifice acestei meserii.
Afară este o temperatură de peste 25 de grade, iar în fierărie se
apropie de 40 de grade.
Cu toate că suntem la bustul gol, transpirația curge șiroaie iar
duritatea potcoviței face ca la final să simți durerea în brațe mai
devreme ca într-o zi obișnuită.
De multe ori în timp ce bați la baros zgura formată sare acolo
unde nu te aștepți, pe mâini, pe corp, dar mai ales pe labele
picioarelor.
Acolo unde ai norocul să cadă foița de zgură încinsă aceasta lasă
urme ce se vindecă în timp și usturimi greu de suportat.
În timp, arsurile nu au mai reprezentat un eveniment de luat în
seamă, fiind un lucru obișnuit într-o fierărie.
Astăzi, materialul folosit este o potcoviță cu grosimea de 10
mm, se încălzește mai greu iar intensitatea bătăii ciocanelor este mult
mai mare.
 Trebuie lucrat cu atenție și rapiditate încercând a scurta cât mai
mult timpii de încălzire a fierului și încheierea potcoavei în sine.
După cel puțin două ore de bătut la baros, potcoavele încinse
sunt lăsate să se răcească.
În acest timp tatăl meu merge și scoate potcoavele vechi
curățând copitele cailor cu o cuțitoaie.
Nici atunci nu am timp liber, trebuie să iau o ramură de salcie și
să dau de muscă pe sub burta calului, altfel calul nu stă la potcovit
fiind pișcat de tăuni.
După alte două ore, caii sunt potcoviți și înhămați la căruțe
pentru a-și continua ziua de muncă.
Între timp este posibil să apară alți noi clienți, care așteaptă și iei
să își potcovească caii și timp de odihnă nu prea este.
În afară de timpul în care mergem la masă și acela niciodată la o
oră fixă, mereu este ceva de făcut în curte sau la câmp.
Sunt zile în care nu ai timp să mai mergi la masă iar un coltuc de
pâine îl mănânci din mers, suflând la foale și încălzind fierul în vatră.
În fierărie, munca nu se termină decât târziu în noapte.
În cursul săptămânii, gospodarii locurilor muncesc la câmp sau
merg la servici iar la sfârșit de săptămână, o dată pe lună, cei care au
cai vin cu iei la potcovit.
Către seară trebuie luate vitele de la islaz, și dat de mâncare la
toate animalele din curte.
Ziua de muncă se termină târziu în noapte după ora 10.00-11.00,
profitând de răcoarea serii.
De cu zi am grijă să pun într-un butoi din plastic apă la încălzit,
iar seara când arătăm ca niște mineri și rupți de oboseală, ne facem o
binemeritată baie la copaie.
Dimineața scenariul se repetă, timp liber avem doar Duminica
când mergem la biserică iar după-amiaza ne mai odihnim oasele.
 Oameni de toate condițiile, din împrejurimi sau aflați în tranzit,
opresc la Fierăria lui Nelu Potcovaru fie pentru a-și potcovi caii, fie
pentru a ne saluta și a mai schimba câte o vorbă.
Unii vin de foarte departe cu cai ologiți, ducându-se vorba cum
că Nelu Potcovaru din capul Găeștiului este singurul care îi poate face
bine.
De luni o luăm de la capăt, dar sfârșitul de săptămână la fierărie
este mereu același.
Chiar și acum când Nelu Potcovaru are trecut de 82 ani, lumea
vine și întreabă ”dacă mai potcovește nea Nelu”???
Eu le spun că nu mai lucrează de 4-5 ani și că este bolnav la pat.
Faima și renumele lui Nelu Potcovaru, au rămas în mintea
oamenilor din acele vremuri și datorită lui eu am fost și sunt un om
respectat.
Acum am o vârstă și oriunde merg nu am să neg ”cine sunt și ce
am făcut în viață” !!
”Unul a fost Nelu Potcovaru din capul Găeștiului”.