ACADEMIA ROMÂNĂ

ARHIVA DE FOLCLOR
NR. 982
ACADEMIA ROMÂNĂ ARHIVA DE FOLCLOR
NR. 982
Material cules în satul Stăluiceni Prăjescu judeţul Bacău în anul 1938 de către
Vasile Pelin învăţător gradul I, (adresa) Comuna Stăluiceni Prăjescu judeţul Bacău
Oficiul Paşcani Tg.

Stimate Domnule Director,

Prin Decembrie am scris o.c.p . prin care anunţam că peste câteva zile voi trimite
chestionarul XII.
Din motive independente de voinţa mea n-am putut să-l completez. Mi-a trebuit
testamentul cu moştenirea numelui în fine l-am obţinut şi l-am scris în chestionar. Îmi mai
trebuia un testament vechi de la 1810 dar nu l-am putut obţine. În cazul când îl voi obţine îl
voi trimite în copie şi cred că va avea oarecare valoare.
Am căutat să culeg şi să redau tot ce am putut. Să mă credeţi că e greu să obţii
testamente şi foi de date. Sunt acte intime şi greu de căpătat. Pe la judecători şi tribunal
trebuia timbre onorare etc.
Răspuns la chestionarul XII
1. În această comună sunt astăzi următoarele tovarăşii: tovărăşii la arat se întovărăşesc
2 săteni cu câte un cal sau cu câte 2 cai pentru ca să are împreună primăvara sau toamna.
Când pun câte un cal atunci ară cu doi când pun câte 2 atunci ară cu 4 cai sau 4 boi. Unul din
ei trebuie să aibă plug şi atunci i se ară pentru plug un ha mai mult.
Dacă n-au plug iau un plug de la alt locuitor ce n-are cai sau boi să aer şi atunci i se
ară lui un ha ea xx pentru plug se zice că dă plugul pe arat. Se mai fac tovărăşii la prăşitul
popuşoiului (porumbului) fasolei, cartofilor sau ale prăşitoare. La secerat se întovărăşesc mai
mult femeile şi fetele căci bărbaţii nu seceră. În schimb bărbaţii se întovărăşesc la cosit,
adunat şi căratul fânului s-au a animalelor, la căratul lemnelor pentru construcţie sau lemne de
foc. Primăvara fac stâni întovărăşindu-se 2-3 şi doar 4 inşi.
Cumpără izlaz pentru oi (mutare) strâng oi fie din sat, fie din ale sate împacă
(angajează) ciobani; suportă toate cheltuielile împreună toamna la Vinerea Mare ( cuvioasa
Paraschieva sau la Sf Dumitru (Sâmedru! Când se aleg oile îşi iau oile acasă) împart câştigul
dacă câştigul sau contribuie la pagubă dacă au pierdut. Toamna se strâng oi pentru tomnat să

1
le pască să le păzească până ce ninge (dă zăpada) şi atunci se face tovărăşie adică să le
păzească cu rândul este 2-3 fiecare 10 zile fiecare. S-a făcut şi stână cu rândul. S-au
întovărăşit 40-50 sătenii şi au făcut stână. Şi-au tocmit ciobani şi mulgeau fiecare pe rând şi
lua lapte după numărul oilor. Acum nu se mai fac căci n-au loc de mutare (izlaz). De
asemenea se face tovărăşie la păzitul boilor. Toţi cei ce au boi îşi iau izlaz şi păzesc boii cu
rândul, câte 1-2 zi chiar mai multe zile. La lucratul unei case, unui gard se întovărăşesc mai
mulţi meşteri. La săpatul unui canal, a unui iaz sau la facerea unei fântâni xx fac tovarăşi de
3-4-5 inşi. Femeile pe lângă că fac tovarăşii la muncile agricole împreună cu bărbaţii lor
fiindcă femeile pe aici lucrează foarte mult la câmp împreună cu bărbaţii şi copii mai mari,
mai fac xx ele între ele la muncile din casă şi anume: la torsul cânepii şi a lânii, la ţesut pânză
xx, covoare etc. Toate aceste tovărăşii s-au făcut din cele mai vechi timpuri şi se fac şi astăzi.
În timpurile vechi se făceau într-o măsură mai mică fiindcă sătenii nu aveau pământ cum au
de la 1920 încoace. Ei munceau mai mult pe moşia boierească. De la 1920 li s-a dat câte 5 ha
pământ şi acum trăiesc mult mai bine. Cred că-i bine să reamintesc că flăcăii când împacă
muzicanţi fac şi ei tovărăşii 3-4. Chiar când beau rachiu sau vin se pun 2-3 tovărăşii şi iau
bătură. Când duc la moară să macine pun tovarăşii. Pun unul un cal şi altul un cal sau unul
pune calul şi altul căruţa (xx) a lui fiind stricată sau poate unul are un cal bolnav. Copii la anul
nou fac tovarăşii şi umblă cu pluguşorul (sau cu steaua de la Crăciun până la Bobotează.
Despre aceasta am scris la obiceiurile de anul nou. Copii mai fac tovărăşie când se dau în xx
la Paşti sau se duc tovărăşii cu vacile, oile şi cârlanii. Cred că-i necesar să arăt şi despre
asociaţiile sau tovărăşiile comerciale şi industriale care se fac mai ales acum. În timpurile
vechi nu se obişnuia.
2) Au răspuns la xx cele ce se referă la această întrebare. Ceea ce trebuie să adaug este
că împăcarea se face prin vorbă nu în scris. Aşa au apucat din bătrâni şi aşa fac şi astăzi. „Aşa
am vorbit”. Pe unde iese vorba iese şi sufletul”. „Cum nu se ştie de vorbă nici de scris nu se
ţine acela nu-i om de treabă, „fără obraz”. Exemplu la plug, la coasă la prăşit, secerat lucrează
cât la unul cât la altul parte dreaptă, măsurat cu prăjina sau cu hectarul şi de multe ori cu ziua.
Nu se cresc vie împreună ci numai la străini se întovărăşesc pe timp de o vară cum zic ei.
3. Este obiceiul să se ajute unul pe altul numai atunci când unul este la un ogor şi a
terminat de lucrat la el şi mai are timp până în seară. Îi ajută 1-2-3 ceasuri şi zice că-i dă puţin
ajutor. Dacă vine o ploaie şi unul are de pus fânul în căpiţe sau stog i se dă ajutor. Unul a
răsturnat carul încărcat sau la altul nu trag caii sau boii îi dau ajutor să-l scape din necaz.
Acest obicei-u se zice că-i ajută oleacă (puţin). Cred că în alt xx vom avea ocazie la a zări
toate expresiile locale (xx) ce se întrebuinţează pe aici. Clăcile se făceau mult în timpurile

2
vechi mai ales la preot şi la ceilalţi funcţionari din comună. Ele se făceau mai ales în zilele de
sărbători când nu se face serviciu (slujbă) la biserică se făceau doar în zilele de miercuri se
făcea arătură de primăvară sau toamnă, prăşitură, coasă şi secere. Se mai făceau clăci seara la
desfăcatul porumbului: Aceste clăci se mai facă şi acum dar rar. Iată-unele sărbători în care se
făceau clăci: Ilie Polci, xx Foca, Drăgaica, etc. În aceste zile se secera, se cosea, se aduna sau
se torcea. După cum am arat la preot, la sărbători şi la alţi funcţionari din comună. La arat se
lucrau tot într-o sărbătoare mică aşa se zicea. Se făceau câte 5-6 zile de clacă pe an de toţi
locuitorii şi mai ales la preot cei ce nu făceau erau ocăriţi. La oamenii săraci nu se obişnuiau
şi nici nu se obişnuiesc să se facă clacă. Drept plată li se puneau xx şi li se da de băut achiu
sau vin după ce se termina lucrul. Cei tineri jucau cei bătrâni beau, şi după ce se îmbătau
jucau şi ei. Acum de câţiva ani nu se mai face clacă căci au şi sătenii pământul lor şi au ce
lucra la ei. Se mai face clacă doar pentru căratul lemnelor pentru şcoală. Cheltuielile cu
băutura de multe ori sunt mai mari de cât transportul cu bani şi de aceia s-a renunţat băutura
fiind scumpă fie vin fie rachiu.
4) Acest obicei este vechi şi se practică şi acum. „Se zice că se dă pământ sau loc în
pare. Iată cum se face: Cei ce au pământ mai mult cei mai bogaţi, preotul şi învăţătorii dau
pământ în parte în două moduri: I cu porumb ară şi seamănă proprietarul şi cel ce ia pământul
face toate lucrările până ce desface porumbul şi-l împart pe din două adică jumătate şi
jumătate, fie cu kilogramul fie cu coşul (coşarcă, aşa i se spune la coş. Strujeni (cocenii)
rămân ai proprietarului. Proprietarul trebuie să-i dea tain adică mâncare şi anume 25 kgr.
Făină de popuşoi aşa i se spune aici ceea ce înseamnă mălai, şi 2 kgr. Brânză de oi. II. Se mai
dă şi în alt mod. Proprietarul dă numai xx şi cel ce-l ia îl ară îl seamănă pe socoteala lui şi face
toate muncile. Toamna se împarte recolta în felul următor: un snop proprietarului şi un snop
celui ce a lucrat sau se împarte ogorul în două şi proprietarul ia pe care vrea. I se cară partea
acasă. Dacă i s-a dat tinul de care am vorbit îi desfacă îi desface din păpuşoi şi-i urcă în pod
sau coşar (pătul) în cazul că nu vorbă să nu-i dea atunci proprietarul îşi desface singur
porumbul (se mai zice că şi-i dejgheoacă). Se mai dă în pare i pentru a se semăna cereale.
Proprietarul dă pământul şi la parte se împarte, pe în două şi boabele şi paiele. Unii se mai
împacă la proprietarul ( să prindă pare la secerat şi cărat mai ales la grâu şi să-i dea jumătate
din sămânţă. Mai mult se dau locurile pentru porumb. La toate se zice că se dă locul în pare.
Aşa era şi în timpurile vechi când se lucra pe moşia boierească şi se zicea „în dijmă”. Nu se
făceau şi nici nu se fac ace scrise, ei numai din vorbă. Pe moşia boierească se lucrează şi
acum tot ca şi la ceilalţi şi se zice că s-a angajat la boi cu loc în parte

3
 5) Fructele de pe cămările ei vin pese hat (hotar) sunt ale celui pe locul xx umbreşte
vecinului (megieşului). Dacă proprietarul copacului se duce şi în fructele se întâmple certuri şi
chiar bătăi. Acest obicei este vechi, se spune că, aşa l-au apucat trebuie să dea dijmă pentru
locul umbrit. Nu poate să taie copacul, chiar, sălbatic fiind. Poate să-l oblige să-i taie
ramurile. S-a întâmplat ca un vecin să taie un copac de pe hot şi fiind dat în judecată a fost
condamnat pentru distrugere de arbori şi distrugere de hotar, căci de obicei copacii se pun ca
hotar şi nu se pot tăia. Chiar de se pun mai departe de hotar tot nu-i poate tăia. Legea prevede
însă ca să fie depărare de 6-8 m de hotar, dar nu se ţine seamă de aceasta se învoiesc ei între ei
şi pun copacii fie fructiferi fie sălbatici. Legea pedepseşte pe cei ce taie arborii chiar de pe
câmp sau din pădure. De când sunt aici s-a întâmplat un singur caz când un locuitor a tăiat un
copac şi fiind dat în judecată a fost condamnat cu amendă.
6) Între pământuri (ogoare) se lasă nearat o distanţă de 20-30 cm. Acest teren nelucrat
se numeşte „hot”. Răzorul este locul ce rămâne în mijlocul ogorului după ce se ară când se ară
la margine. Acest gol rămâne prin aruncarea brazdelor într-o parte şi în alta. În cazul când se
ară la mijloc răzorul rămâne pe amândouă margini dar rămâne şi hotul. Dacă cineva taie hotul,
poate fi dat în judecată pentru distrugere de hotar. S-a întâmplat un caz între locuitorii.
Alexandru Pepuşoi şi Ghr. Costică, S-au împăcat căci îi dădea în judecată. Un alt caz este
între locuitorii V. Ciobanu şi Ghr. Pricopaia ce se judecă şi acum.
7) Dacă un câine muşcă pe cineva şi-i rupe hainele stăpânul câinelui trebuie să-i
plătească hainele şi să-i plătească şi doctoriile necesare. În cazul că nu poate lucra îi plăteşte şi
zilele câte n-a putut lucra. Dacă nu se împacă de bună voie atunci este dat în judecată şi pe
lângă că plăteşte despăgubirile cerute i se dă şi amendă. Contravenţie, 200-500 lei. Nu este
voie să se ţină câini dezlegaţi ziua. Noaptea este voie să se dea drumul la câini. Dacă muşcă o
vită şi nu se poate vindeca atunci trebuie să-i plătească despăgubiri. Dacă se vindecă i se
plăteşte medicamentele şi pe doctor dacă este nevoie de medic. Dacă viele produc pagubă
pe ogoarele vecinilor se face ispaşă (constatare) de către primar şi jandarm şi i se dă
despăgubiri în bani sau în natură. Dacă nu se împacă se judecă. Sunt cazuri când se judecă 2-3
ani şi păgubaşul este despăgubit prin lege. Proprietarului vitelor, i se dă şi amendă. Câinele lui
Ghr Manole a muşcat pe fata lui V. Răţoi şi i-a rupt fusta şi bota. A fost scoasă de la câine de
N. Comora Ghr. Manole a dat despăgubiri lui V. Răţoi plătindu-i fusta şi bota fără să mai fie
dat în judecată. Nu i-a cerut şi despăgubiri pentru medicamente. Aceşti locuitori sunt vecini şi
acum trăiesc în bune înţelegere.
Locuitorul Mihai Cuşmuliuc a scăpat caii în păpuşoii lui Ghr. Poleac şi i-a stricat 200
popuşoi. S-a făcut ispaşă şi i-a dat M. Cuşmuliuc lui Ghr. Paleac 200 popuşoi cu tot cu

4
stânjeni (coceni). Locotenentul Alex. Popuşoi a stricat orzul lui Ghr. Ungureanu. s-a măsurat
şi s-a găsit ½ prăjină. Al. Păpuşoi i-a dat din ogorul lui ½ nojină, de orz lui Ghr. Ungureanu.
Cazurile de acestea cu stricăciuni sunt foarte dese fie cu vie fie cu câini, cu porci şi chiar cu
păsările, dar se împacă uşor. Numai când sunt stricăciuni mari de ½ - sau 1 ha atunci e mai
greu şi se judecă. Este un caz când s-au stricat 2 ha de orz şi 2 ha trifoi s-au judecat şi legea
le-a dat despăgubiri condamnând pe cei vinovaţi (plus amendă).
8) Oamenii la lucru se împacă mai mult cu ziua şi cu prăjina. Cei ce se tocmesc cu
luna şi cu anul sunt servitori. Cu luna se împacă numai primăvara la arat. Cu ziua se împacă la
cele mai multe munci agricole şi ale lucrări mici facerea unui gard de nuiele, reparatul unei
case, şuri, lipitul unui grajd.
Pentru zilele de lucru diferă după anotimp. Cel mai mare preţ pentru ziua de lucru cu
palmele (pălmaşii) este de 40 lei şi cel mai mic este 20 lei şi mâncare în ambele cazuri. De
asemenea pentru femei şi copii preţul este de 30 lei femeia 20-15 lei copii mai mari şi 5 lei
copii până 15 ani şi mâncarea. Pentru prăjina de lucru preţurile sunt variabile. Exemplu la
secere 12 lei, la cosit 6 la xx adică la cositul orzului şi altor cereale 6 lei, la arat 6 lei, la toate
aceste munci se dă şi mâncare. La prăşitul porumbului sau ale plante prăşitoare fasole sfeclă
prăjina 10 lei. Pentru sfeclă de zahăr şi fasole soia se împacă din iarnă cu felul următor pentru
sfeclă 40 lei prăjina pentru 3 prăşituri scosul din pământ toamna şi curăţitul de frunze (se zice
pusă în grămezi). Pentru soia 2 prăşituri şi tăiată toamna (pusă în grămezi 20-25 lei, prăjina.
Pentru aceste munci se dau banii din xx ½ şi estul toamna. Nu se dă mâncare şi se face
angajament scris sau xx poliţă pentru banii luaţi. În timpurile vechi ziua de muncă era pentru
bărbaţi 0.80 lei până la 0.30 după anotimp, pentru femei 0.0 – 0.30. lei. Copii 0.30 lei -0.25,
0.20 lei.
9) Nu-i ruşine să fii lucrător, e şi o cinste. Cei ce lucrează sunt oameni harnici şi sunt
lăudaţi şi căutaţi. De asemenea nu-i ruşine să fii slugă argat, cum se spune pe aici. În sat nu se
pre găsesc servitori fiindcă toţi oamenii sunt avuţi. Se aduc servitorii de prin satele vecine din
Ciohoreni, Sodomeni. Nu-i obiceiul ca feciorii înainte de a se însura să fie slugă şi n-a fost
nici în timpurile vechi. Este un caz când un băiat ce a stat slugă la un om să-i ceară fata în
căsătorie şi s-a însurat cu ea. Sunt gospodari şi au copii. Aceşti tineri au fost elevi mei. Pe
băiat îl cheamă Ioachi Vasile şi pe fată Dondoş Maria înfiată de Iordache Rotaru. Fata a fost
luată în râs (bătaie de joc) de celelalte fete i se zicea că a luat sluga pe stăpână. A ajuns argatul
stăpân. Nu-i însă obiceiul de a sluji să-i dea fata în căsătorie (să-i dea fata de nevastă). În
timpurile vechi era mare ruşine ca să ia sluga pe fata stăpânului. Dacă se întâmpla atunci
părinţii feei o dezmoşteneau o desfăceau (nu-i dădeau nimic), şi nu mai purtau numele lor.

5
 Se zicea că i-a făcut neamul de râs. Şi-a spurcat neamul (sămânţa). S-a amestecat în
sămânţa calicilor (săracilor) slugilor argaţilor.
10) Stăpânii se poartă unii mai buni alţii mai răi cu servitorii li se spune şi argat
(hargat) loc numai celor de la târguri. Au dreptul să-i pedepsească şi să-i şi bată dar dacă sunt
bătuţi şi vede cineva sau au certificat medical poate fi dat în judecată – ba mai mare pedeapsă
este că le opreşte din leafă. Servitorii singuri zic. Mai bine dă-mi bătaie bună decât să-mi iei
din leafă. Bătaia trece, dar banii nu-i mai văd. Unii servitori ce stau la oameni mai cu stare s-
au împreună la masă şi se culcă în aceeaşi odaie, se poartă bine cu el dar nu-i privit ca
membru al familiei lui nici ca rudă de aproape, dacă nu-i rudă căci sunt i rude ce au servitori
unde dintre rude. Este o zicătoare „Neamul (ruda) te duce până la mal dar nu e îneacă dar
străinul e duce la mal şi te dă în baltă” şi altă zicătoare: Mai bine străinul de cât neamul.
Străinului îi dai ce vrei; neamul îţi cere să-i dai tot. Nu se fac căsătorii între fetele stăpânilor şi
servitori. E singurul caz pe cum xx amintit la nr. 9. Şi în trecut erau cazuri foarte rare. Am
scris şi în alt dicţionar cum se pedepseau robii ţigani şi acei români cu xx vechi. Totuşi fiindcă
mi se pun întrebarea în treacăt reamintesc. Erau aduşi la scară în faţă în faţa boerului
(stăpânului) şi li se dădea câte 10-20 bice la şezut pe pielea goală (după gravitatea faptului).
Dacă greşeala era mai mare erau puşi în butuc şi şedeau câte 5-6 ore şi mai mult, în care timp
nu li se dădea nimic de mâncare. În timpul verii erau legaţi de copaci şi toate muştele şi
ţânţarii se puneau pe ei ( xx cu pielea) şi-i înţepau. Este o zicătoare. Lasă muştele şi ţânţarii ce
mi-au mâncat până acum că sunt sătui să nu mai vină alţi. Azi nu pedepsit când a vrut să-l
apere cineva pe un pedepsit, xx legat de un capac într-o luncă din apropiere ce acum nu mai
este. Este izlaz comunal. Era luncă de ulm (copaci xx ulm) şi la ulm trag foarte mult ţânţarii şi
mai cu seamă ca pe aici sunt şi bălţi unde ţânţarii stau în voie cu toată ofensiva sanitară ce este
pe hârtii. Când fugeau de la stăpân erau aduşi înapoi şi daţi la închisoare 1-2-3 zile şi nopţile.
Închisoarea carcera era făcută lui piatră pe jos umedă unde de abia putea să încapă un om în
picioare. Despre foc iarna nici vorbă – vin 2-3 ore erau scoşi şi li se dădea câte 50 bici
(harapnice) la şezut. Pe aici era obiceiul să li se pună un cercel în ureche (mituit) cu xx focului
centru a fi găsiţi. Prin unele părţi li se făceau semne cu fierul înroşit. Nu mai sunt astăzi xx din
acei din timpurile vechi. Singurul ei mai rămăsese a murit acum 7 ani după ce a fost dezrobit
era cel mai mare hoţ, i se spunea Budtul xx, dar nu era din acest sat ci din satul Cozmeşti
această comună se numea Ghr. Calu, H ştiu şi eu. Era un ţigan voinic înalt şi cu privire
pătrunzătoare. Povestea cu multă plăcere cele întâmplate locu-l lăudai şi-i dădeai ceva de
făcut. Spunea cuconu xx celor îmbrăcaţi cu haine nemţeşti. Pe atunci erau puţini cu asemenea

6
haine. Acum aproape toţi au haine nemţeşti şi nu mai sunt cuconi nici pentru cei mai răi
ţigani. Ci se spune cel mult „Domnule”.
11) Vacă stăpânul se poartă rău cu angajatul fuge. Dacă este chemat înapoi nu vrea să
vină spunând că-i rău nu se împacă cu el (legea nu-l obligă să stea). În cazul când stăpânul nu-
i plăteşte pentru tot timpul cât a servit este dat în judecat justiţia obligă pe stăpân să-i dea
plata cuvenită. În cazul că stăpânul neagă este pus să jure în faţa judecătorului dacă jură
argatul nu mai are pretenţii. Pentru ca stăpânul să aibă o siguranţă că toate stricăciunile i se
vor plăti nu-i dă niciodată toată leafa ce i se cuvine ei-i opreşte 150-200 lei. Dacă un argat
face o pagubă o plăteşte stăpânul dacă argatul nare de luat suma ce i se impută urmând ca apoi
să-i oprească suma n caz că stăpânul nu l-a pus la cale pe argat să facă paguba. Dacă tartorul
spune că a fost pus la cale de către stăpân atunci plăteşte stăpânul. Dacă are angajament în
angajament prevede toate acestea. Nu-i xx fără act de angajament. Când se face angajamentul
se plăteşte o taxă la stat şi comună.
12) Ciobanii se tocmesc de obicei de la Sf. Gheorghe şi până la Sf. Dumitru. Unii se
tocmesc şi cu anul dar nu numai ca ciobanii ci şi ca servitorii mai ales în timpul iernii când nu
prea au ce face oile fiind la iernat chiar şi ale acelor ce au mai multe 100-150 oi. Le dă doar
mâncare şi apă. Timpul celor face diferite lucrări prin ogradă (centre) Ca plată primesc când
sunt au anul maximum 4500-5000 lei, un cojoc, o pereche de opinci una căciulă, o pereche de
iţari una cămaşă şi hrană, li se scutesc la xx şi chiar iernat 5-10 oi.
Când se tocmesc numai de la Sf. Ghr. Până la Sf. Dumitru atunci au 1500-1800 lei, p
pereche opinci 5-6 oi xx de plată şi mâncare. Li se dă în preţ de bani xx sau brânză după cum
se împacă.
13) Se mai păstrează şi astăzi denumirea de baci, scutar, strungar şi berbecar. Baciul
este cel mai de seamă dintre ciobani de el ascultă toţi ceilalţi. El nu se duce cu oile la păscut ci
numai xx. Scutarul este cel ce încheagă şi stoarce brânza şi urda. Dar acum pentru economii
baciul este şi scutar. Strungarul dă oile în strungă. El este de obicei un băiat de 14-15 ani pot
să fie şi 2 strungari. Strungarii se duc şi cu oile la păscut. Berbecarul este cel ce păzeşte
berbecii. Este xx de care îşi bat joc ceilalţi. Baciul este conducătorul stânei, el ordonă ce
trebuie să facă fiecare cioban. Toate socotelile stânei se fac acum pe registru. Nu se mai
foloseşte răbojul. În tipurile vechi se întrebuinţa numai răbojul (i se spunea răbuş). În alt
chestionar am arătat ce-i răbojul şi că chiar dările la stat se încasau tot cu răbojul.
14. Dacă un cioban pierde o oaie şi n-are semnul ei atunci o plăteşte (de aceea cred că
ciobanul se tocmesc şi cu oi dacă pierde o oaie dacă oaia oile lui).

7
 Toate oile au semn la ureche. Am arătat în alt chestionar acest fel de semne. Dacă oaia
este luată de lup trebuie să-i dea omului semnul o bucată de piele un picior doar numai cu
semănă capul cu semnul lui lupul nu mănâncă niciodată capul. Dacă moare trebuie să-i dea
blana (pielea). Acesta-i cel mai bun semn. Prin împrejurimi n-au fost şi nici nu sunt sate unde
toţi locuitorii să fie ciobani.
15) În această regiune nu sunt vii sunt numai păduri şi acestea sunt ale boierilor
descendenţi vechilor boieri. Exemplu familia Prăjescu, familia Sturza, Păzitori se tocmesc
numai la câmp şi la vie, Cei ce păzesc pădurea se numesc pădurari. Ei sunt tocmiţi cu anul.
Plata variază de la stăpân la stăpân. În acest sat d-na. Saltana Dediei Prăjescu frica fostului
vornic Iancu Prăjescu, are 2 pădurari. Ei sunt xx în felul următor: locuinţă bune vie mari xx ½
ha loc arătură şi 1 ha loc cu iarbă. Ca bani la fiecare jugăr car de lemne au 5 lei (este preţul de
cost al lemnelor, această taxă se numeşte jugărit. Dacă se fac lemnele steri m 3 la fiecare ster
au 5 lei. Păzitorii de la câmp se numesc jutari ei se tocmesc de către săteni. Ei au grijă să nu se
strice nimic din ogoarele semănate. Dacă prinde vite pe ţarină le duce la obor la primărie sau
la delegatul satului care este însărcinat cu oborul. În fiecare sat este un delegat cu oborul. Se
plăteşte o taxă de 5 lei (vita mică oi) şi 10 lei vita mare a doua oră taxa se dublează. Dacă
stăpânul ogorului are pretenţii i se dă şi despăgubiri. Chitanţa de la xx este cel mai bun indieni
a xx a fost vita iar păzitorul este martor în justiţie dacă nu se împacă după cum am mai arătat
la judecată este condamnat să plătească despăgubiri. În schimb primesc drept plată ½ prăjină
din capătul ogorului semănat înainte de a se recolta. ½ prăjină este 3.36 m lungime (3 paşi
buni). Păzitorii de la vie se numesc cei de la vaci văcari cei de la boi boari (în timpurile vechi
erau şi păzitori la cai şi se numeau herghelegii. Văcarii de la vacile cu lapte xx se numeau în
timpurile vechi xx. Acum nu mai sunt. Văcarii şi boarii primesc plată 30 lei de vită mare şi 20
lei de vită mică măgar, etc., viţei, mânzate (viţele) 3 kgr. făină porumb (mălai) 1 kgr. Brânză
pentru viele mari şi ½ din acesta pentru viele mici. Făina şi brânza se numeşte tain. Şi se mai
dă şi capete de ogoare din anumite lanuri. Păzitori de la ţarină nu iau capete de pe toată ţarina
(aşa este învoiala între ei. Exemplu. Păzitorii de la ţarină care capătă de la ţarina veche xx ce-l
au locuitorii de la 1.864 văcarii iau de la ţarina nouă pământul ce-l au din 1921. Toţi aceşti
păzitori se tocmesc de către locuitorii satelor de la Sf. Gheorghe şi până la Sf. Dumitru. De
câţiva ani se tocmesc şi paznicii la izlaz dar sunt tocmiţi de primar. Paznicul de la biserică se
numeşte xx este pus de preot. I se face parte din jertfa de la biserică şi oamenii îi plătesc
pentru trasul clopotului 5-10 lei. Cei cu paza pădurilor au un xx dar pădurea să nu intre
nimeni cu nici un fel de vie în pădure. Să nu taie lemn şi nici să fure din lemnele ce sunt
tăiate. În cazul că se taie sau se fură i nu-l prinde pe hoţ plăteşte el toată paguba. Cei de la

8
ţarină au în seamă ţarina să nu se strice nimic cu viele şi să nu se fure din recoltă. Dacă se
strică sau se fură trebuie să plătească fie în bani fie din recolta ce li se cuvine de la săteni. Cei
de la izlaz au datoria de a controla să nu intre pe izlaz viele ne-înfierate şi neînscrise pe
contract. Să nu fie pe izlaz vie în timpul nopţii. Păzitorul de la biserică nu stă lângă biserică de
cât acel ce trebuie să tragă clopotele. Aici avem 2 biserici (una ca xx pentru şi alta xx pentru
xx. Acest îngrijitor al bisericii aprinde lumânările, candelele să facă curăţenie în biserică – cu
de la cimitir trage clopotul după cum xx spus. Pregăteşte vesmintele preotului, pregăteşte
candelele, cădelniţa etc. la de asemenea şi celelalte la biserică în fiecare zi de sărbătoare.
17. În această comună se găsesc numai mori cu motoare. Pentru măcinat se dă 8 %
vamă la cereale sau se dă bani socot cât face 8 kgr. Din cereale. 8 kgr. Şi 4 lei 0 32 lei şi bani.
Când se dă bani se zice că se dă vama în bani. În timpurile vechi erau mori purtate de apă şi se
dădea vama cu xx. La o xx se dădea un xx (i se zicea şi limbajul popular „nertic”, xx că în alt
chestionar xx d toate stabile. Grâul se măcina la morile sistematice şi se fabrică 3 calităţi de
făină. Se dă tot vamă din grâu, 12 % de kgr. În această comună nu sunt xx. Au fost în
timpurile vechi când era i mori de apă xx se dă la piuă şi alte sate, unde sunt xx se numesc
sumănari sau chinori (piuari).
17) Dările către comună se plătesc după starea materială a fiecărui locuitor având în
vedere şi pământul ce-l are. Se plătesc impozitele agricole, impozitul la izlaz şi late dări
pentru actele de stare civilă sau certificate aceste dări variază între 5-20 lei pe bucată (pe act),
şi colaci ce se numesc pomeni. La dezgropare 60 lei. La xx pomenirea moaşelor 40 lei, un xx
lumânare şi xx acelaşi lucru şi la dezgropare, adică pomeni şi serve cu lumânare.
La ajunul Crăciunului şi a Bobotezei. Botezul Domnului umblă din casă în casă cu xx
şi vestesc Naşterea xx Botezul Domnului xx că umblă ca ajunul. La Crăciun fiecare gospodar
îi dă 40 lei. Rar care-i dă cel puţin 20 lei. La Bobotează i se dă pe lângă asta şi 2 colaci cam de
250 gr., unde şi un fuior de cânepă. În postul Paşti-lor fiecare locuitor duce parastasul postului
care constă din covrigi sau colaci mai mici 1 litru cu vin şi 60 lei. Tot în postul mare acum de
câţiva ani pentru ce avea şi mai mari xx a scos un alt xx să umble din casă în casă să facă
agheasmă şi să i se dea câte 40 lei. Dacă nu face agheasmă la unul sau doi din ei din diferite
motive îl xx la biserică. În acest sat sunt xx copii de familii acum vă puteţi închipui ce venit
au. Din acest venit dă şi la dascăli cât vrea. Dascălii au şi ei leafă de la stat. La toate serviciile
la botez, cununie, înmormântări dezgropări, xx şi primesc 10-15 şi chiar 20 lei. Primarul are
salariu bugetar de la comună. De asemenea secretarul, telefonistul şi xx comunali. Notarul
este plătit de stat şi are şi deplasări de la comună. Nu le este îngrădit să ia nimic de la oameni.
Totuşi la facerea diferitelor acte pentru ei li se fac mai repede oamenii dau fie notarului fie

9
secretarului 10-20 lei se ştie bacşiş fac aceste dar în ascuns. Primarul nu ia dar în schimb se
duce la han (cârciumă) care este la 150 m de primărie şi acolo ei bea 2-3 litri cu vin. Acum de
când s-a schimbat regimul s-au sărit beţiile. În trupurile lui urmă funcţionari xx şedeau numai
la cârciumă. Când se fac economii xx se mai fac şi acum chefuri împreună cu lipoveni dar
numai secretarul şi xx comunali. Primarul i notarul n se mai duc. Actualul primar este om
cinstit şi nu bea de la nimeni şi nici nu îndrăznesc să-l invite.
20) Încă din cele mai vechi timpuri acest sat şi satele ce formează comuna au fost pe
moşia boierească şi locuitorii au lucrat la boieri în dijmă după cum am arătat la lucratul în
pare. Nu se ştiu despre xx sau şi nici nu se ştiu dacă lucru fiecare unde-i plăcea. Cred că xx
fiind boierească nu li se dădea voie să lucreze după bunul lor plac. Cred că în alt chestionar
despre momente şi edificii vechi voi arăta şi xx cu două xx vechi când sunt în acest sat.
21) Este obiceiul că sătenii să pască viele pe fânaţele lor locul unde se coseşte iarba
pentru fân se cheamă fânaţ, sunt fânaţe naturale pe marginea râul Siret, lunca Siretului şi pese
xx Sf. Gheorghe i chiar până la 1 Mai după această dată viele se dau la păscut pe izlazul
comunal. Vara pe la Sf. Ilie iarba se coseşte. Toamna după ce se strânge recolta şi se cară
fânul viele iar pasc pe locurile locuitorilor până ce ninge. Fânaţele n-au fost şi nici nu sunt
incluse. Şi în timpurile se păşteau. Până la 1921 sătenii n-aveau izlaz şi viele lor păşteau pe
moşia boierească pentru care plăteau nu în bani ci în munci agricole ( xx secere, prăşit etc.) La
xx se invocau xx Sf. Dumitru. După această dată se păşteau pe ogoarele lor locul ce-l au de la
1864.
22) În acest sat locuitorii n-au o casă anumită unde să se întrunească la sfat. Când au
de aranjat ceva mai de seamă se adună la primărie anunţându-se ei între ei sau sunt chemaţi de
primar prin xx comunali. De multe ori ei între ei se sfătuiesc la o răspântie de drum sa pe un
tăpşan loc viran din sat. Se mai sfătuiesc şi la cârciumă. Când sunt adunaţi la primărie xx
parte, şi au dreptul să vorbească toţi dacă au ceva de xx de spus. Vorba este începută de
primar şi apoi spusă şi alţi ce au de spus (de propus). Când se adună la şcoală pentru anumite
interese obşteşti încep vorba cel ce-i cheamă. La cârciumă nu mai am voie să se adune. În
timpurile vechi se adunau mai mult la cârciumă sau la curtea boierească. Nu prea aveau ce
vorbi căci nici n-aveau voie să se întrunească. Erau la ordinul boierului ce le spunea el era
sfânt. Primarul era şi administrator boieresc. Nu putea face nimeni nici-o mişcare. ( restul era
şi învăţător) şi conducătorul băncii populare. Toate adunările băncii se făceau la primărie.
Nici preotul nu putea face nimic fără consimţământul boierului. Ceea ce-i spunea boierul xx
făcea.

10
 23) Ordinele în comună se vestesc de gomezii comunali. (li se spune străjeri). Ei
umblă prin sat şi spun la cei cu care se întâlnesc sau strigă la poartă fiecăruia şi-i spune. Dacă
este noaptea se bate toba şi se fluieră din fluier. Se comună şi la biserică şi la şcoală la copii.
Tulnic sau bucium nu este.
24. În timpurile vechi de tot toţi locuitorii ce puteau să se lupe erau obligaţi să meargă
la război împreună cu boierul şi sub comanda lui. Mai târziu armata se făcea de voie, dar toţi
fugeau căci nu mai veneau acasă 3 şi chiar 4 ani. Se xx la comună 2-3 flăcăi din cei mai
voinici. Primarul şi cu străjerii se duceau în sat la horă şi prindea flăcări cei mai nărăvaşi mai
neascultători. Ei se prindeau cu arcanul. Dacă se simţea despre aceasta toţi fugeau şi se
ascundeau prin pădure şi stăteau acolo 5-6 şi chiar 10 zile până ei trecea timpul şi prindea din
ale părţi numărul trebuitor. Mulţi părinţi din cei cu copii (flăcăi) plăteau primarului să nu-i ia
flăcăii. Umblau şi noaptea şi-i prindeau. Se povesteşte că odată un primar voind să prindă 3
flăcăi şi fiind cam cu chef a fost trântit jos tot satul a râs flăcăii au fugit. Părinţii lor s-au dus
la primar şi l-au rugat să îi ierte (nici vorbă că a luat şi un bun dar) primarul a prins alţi flăcăi
din alt sat tot în ziua aceia. Deci acest sat n-au fost îi tipurile vechi soldaţi la grăniceri satul e
departe de graniţă. Când plecau flăcăii la armată tot satul îi jeleau. Mamele, surorile, feele şi
femeile plângeau şi se duceau după l să-l petreacă ca pe mort. De multe ori se întâmplau bătăi
şi insulte la adresa primarului. Xx şi cântece în care se vede jalea după cei plecaţi.
Cum îi prinde ca pe boi,
Cum îi tunde ca pe oi,
Şi le dă păru în gunoi,
Şi mi-i leagă cât la cât
Şi-i trimite peste Olt.
Flăcăii purtau părul mare. Cei de pe aici erau dus prin Muntenia şi Oltenia şi de acolo
veneau acasă şi făceau serviciul militar cel mai scurt serviciu era 3 ani. Un alt cântec auzit de
la o femeie bătrână de 70 ani.
Plânge-mă mamă cu dor
Că şi eu ţi-am fost fecior.
Ţi-am scos boii din ocol,
Pe joiana şi pe Iambor,
Şi m-am pornit la arat.
Nici o brazdă n-am brăzdat
Şi-n curele m-a legat.
Părul meu cel gălbior,

11
 La maiorul sub picior
Haide numai şi-mi-l strânge
Şi mi-l pune-n buzunar
Nu-l scurta la zile mari,
Să mi-l placă fete marii.
În loc de mamă zici maică,
Cred că în alt chestionar.
Voim răspunde şi la toate
Cocolismele din acest sat
Sunt multe expresii proprii
Banalităţi tot ceea ce scriu
Nu sunt în expresiile proprii.
25) Nu se cunoaşte nimic despre aceasta.
26) În timpurile vechi satul era condus de sfatul sătesc oamenii aleşi de săteni (dar mai
mult impuşi de boier)xx, vătaful sau feciorii boiereşti. Sătenii trebuiau să asculte de ei altfel
erau adunaţi la curte de boier şi fiecare să scrie la cancelarie şi pe lângă că-i ocăra îi i
pedepsea şi anume le dădea viele afară de pe izlaz dacă era xx. Nu îi dădea loc în parte şi nu-l
primea la alte munci pe moşie. Sătenii stăteau de frica boierului şi erau supuşi şi ascultători.
Nu se cunoaşte cuvântul xx.
27) Neînţelegerile dintre satele vecine de împăcat de xx delegaţii sătenilor, xx şi dacă
sunt mai xx şi jandarmul şeful de post. Acesta împăcări se fac pe baza de mărturii şi dacă nu
se împacă în acest fel împăcarea se face prin judecată.
28) De când este satul nu se cunoaşte nimic despre acest obicei-u.
29) Este permis să treacă cu viele, cu nuntă şi cu mortul dar numai pe şosea şi drum.
Nu se plăteşte nimic numai să aibă pentru mort paşaportul pentru nuntă nu se cere nimic.
Pentru vie să aibă bilet de proprietate. Dacă este cumpărată fie făcută viza pe numele
cumpărătorului.
30) Târgurile anuale se fac la târgul Paşcani şi în oraşul Roman şi se numesc
iarmaroace. La Roman se duc puţini săteni din sat. Iarmarocul de la Roman este o dată pe an
la „Schimbarea la faţă”. În Paşcani ce este la 5 km depărare târgurile sunt dese. Exemplul Sf.
Toader, 40 Sfinţi. Naşterea Maicii Domnului, Vinerea Mare, Sf. Paraschieva, Sf. Dumitru, Sf.
Nicolae. Se adună oameni de la distanţe de 30-40 km la Sf. Maria durează 5 zile. În celelalte
zile numai o zi. Se face târg săptămânal în fiecare luni, Mai mult 2 târguri săptămânale în

12
satele Hălăuceşti judeţul Roman şi xx de Morţi şi un altul în satul Tupilaţi judeţul Neamţ,
Miercurea.
II. Relaţii de familie
1) Copii pot să aibă avere deosebită de al tatălui lor şi anume: păsări, oi, porci şi viţei.
Acestea sunt darurile ce li se dau la botez de către naşi şi rude. Li se dă la „Moşi” (Sâmbăta
morţilor) un miel, un purcel sau păsări, la fin (copilului) sau finei (copilei). Copii spun că sunt
ale lor. Când sunt mai mari 10-12 ani pot să crească şi viţei pe care îi vând şi banii sunt ai lor
îşi cumpără haine pe ei.
Înainte de a se însura băiatul îşi cumpără 2 xx îi creşte şi îi are ca zestre. Dacă îi vinde
banii sunt ai lui să aibă când se însoară. Fata creşte o juncă sau păsării şi porci tot pentru
nuntă. Unii capătă xx casă şi pământ de la unii ce n-au copii şi după ce mor le rămâne lor.
2) Copii sunt datori să caue de părinţi la bătrâneţe. Părinţii sunt datori să-i crească să-i
însoare şi să le dea ceva avere (după moarte împart frăţeşte în unele cazuri)
Cel mai mare dintre băieţi rămâne în casa părintească, şi-i obligat să îngrijească de
părinţi până mor şi să-i înmormânteze. În cazul că cel mic nu va rămâne altul după învoială).
În cazul că n-au copii (băieţi, rămân una din fete de obicei cea mai mică, xx ei îşi iau obligaţia
să-i întreţină iau o parte mai mare de avere, (mai cu seamă casa şi locul de pe lângă casă).
Părinţii le fac acte de veşnică vânzare (vinde de veci) prin judecătorii ca să nu mai poată avea
ceilalţi dreptul la moştenire (partaj pare). Nu se cunoaşte obiceiul de a omorî bătrânii. Bătrânii
sunt respectaţi şi ascultaţi. Este o zicătoare o scriu cu înţeles gazdele de la omul hotărât
(miroase) pot, dar vorba miroase.
3) Împărţirea moştenirii se face parte dreaptă (xx de casă şi grădină) când se înţeleg
fraţii şi surorile. Dacă nu se împacă şi părinţii trăiesc fac cum vor ei şi le fac act pe partea
fiecăruia pentru a nu putea fi luat după moartea lor. La nr. 2 am arătat cum rămâne cu casa.
Cel mic preferat şi alţii în caz că refuză.
4) Părinţii au putere asupra băieţilor însuraţi şi fetelor măritate, fie majori fie minori.
Copii sunt datori să-i asculte şi să fie supuşi căci le sunt tot părinţi. Sunt şi cazuri când copii
nu vor să asculte şi chiar se bat. În timpurile vechi era mai mult respect faţă de părinţi şi faţă
de cei bătrâni. După război zic bătrânii că lumea s-a stricat. A pierit ruşinea. Tineretul nu prea
ascultă de bătrâni sunt rare cazurile şi asta din cauza părinţilor care îşi dezmiardă copii şi le
intră în voie cu orice. Lor li se zice: „De la cap se împute peştele”. „Tu îi cauţi îi … şi el îţi dă
în cap”, sau „tunu-i treci pe dinainte şi el te ia înainte”. Dacă nu baţi copilul când e mic te bate
el când se face mare. Pe copil să-l baţi de mic dacă veri să nu e bată”. Şi ale zicători mai
originale ce nu se pot scrie.

13
 5) Nu-i nicio obligaţie între fraţi şi surori dacă le mor părinţii şi n-au avere. La nuntă
le dau şi ei ajutor şi daruri fără obligaţii, de asemenea şi celelalte rude (neamuri) îi ajută de
bună voie. Dacă le rămân casă trebuie să stea în ea până devin majori ori se însoară sau
mărită. Casa rămâne după cum se împacă ei. Sunt cazuri când casa este stricată şi ia fiecare
parte din lemn şi celelalte (lucruri ferestre, uşi) etc.
6) Dacă părinţii da o zestre prea mare la unul din copii (pământ) şi nu-i face acte prin
judecătorie după moartea prinţilor se judecă şi legea le dă dreptul la părţi egale. În cazul că
sunt ace nu mai poate face nimic. Avar se ceartă toată viaţa. Sunt câteva cazuri când părinţii
au dat la 2-3 băieţi toată averea şi la alţii nimic, se ceartă între ei dar în zadar.
7) Înainte de a se cununa se face foaie de zestre (foaie xx) prin judecătorie. Dau aici
un xx luna xx 1938 luna august 10
Act xx
Subsemnatul soţ Anica şi D. Strdulat domiciliat în comuna Stăulescu Projesuc satul
Cozmuceşti judeţul Baia, declarăm că xx vederea căsătoriei fiicei noastre Eugenia cu dl.
subofiţer Chitroiu Niculae instructor în xx 12 xx îi construim cu dată următoarea avere:
1) Patruzeci prăjini sau 71 ori 50 c.a. loc de arătură situat în xx satului Cozmeşti la
punctul „peste Sat” şi megieşit cu E. Ioan, D. Stratulat şi Dumitriscu.
2) Douăzeci şi opt prăjini sau 5000 şi 12 c.a. loc de arătură situat în xx satului
Cozmeşti la punctul „Cohalm” şi măjieşit cu Niculai Giurgi Ionaş, C. Ivan şi drumurile.
3) Cincisprezece de prăjini sau 26 arii 31 c.a. loc de casă ce se află pe ea Caupasă din
două camere, un antreu o bucătărie şi cerdac, xx teren şi casă se găsesc situate în raza satului
Cozneşti, xx se cu Ion Ghr. Nilutoaia, xx locului cu Ghe Nicolaie şi drumul. Termenel de la
puntul 2 la xx la suma de 30.000 treizeci mii lei grădina de la punctul 3 cu imobilul de pe ea
le evaluăm la suma de 40.000 patruzeci mii lei. Terenurile ce xx au intrat în proprietatea
noastră prin împroprietărire şi cumpărare Valerica totală a prezentei foi datate este în sumă de
70.000 şape zeci mii lei.
Subsemnatul Eugenia S şi Niculai Chetroiu în calitate de xx declarăm că xx la actul
datat de faţă xx 9 august 1938 xx procesul verbal de autentificarea xx jud. Bacău sub nr. 1281
de la 10 aug. 1938 care actul s-a trecut în xx foi datele sub nr. 6/938 şi nu registrul de
proprietate sub nr. 912/938.
Act xx
Subsemnaţii soţi Aglueu Ghe Niculae din satul Cozemeşti comuna StălucuPopescu
jud. baia declarăm că la trecerea în căsătorie a fiice noastre Sulana Gheorghe Neculaie eu Dl.

14
Gheorghe Ioan Neamţu comerciant din Târgu Neamţ construim cu titlu de data următoarea
avere – Numerar 100.000 (una sută mii lei).
Trusou compus din:
Îmbrăcăminte de iarnă şi vară 10 zeci perne mari cu feţele lor, 3 trei plapume cu
cearceafuri, una plapumă de vară 3 trei saltele 4 patru covoare mari 21 două camere mici 30
treizeci xx de lână, 20 douăzeci m. xx de aşternut pe jos. 15 cincisprezece m. xx pentru
bucătărie de lână 10 m paturi 4 patru cuverturi de pat 4 patru perdele de lână două de bumbac
pescăresc 12 douăsprezece prosoape mari de bumbac 14 paisprezece scurte lungi de bucătărie
12 douăsprezece xx mici pentru bucătărie de cânepă. 2 două feţe de masă de cânepă pentru
bucătărie 5 cinci xx pat de xx 5 cinci xx de noapte trei de cânepă şi două de xx 8 (opt feţe de
masă xx cinci iţe de bumbac 20 douăzeci şerveţele de masă de bumbac 1 una faţă de masă cu
xx 3 trei cămăşi de noapte 8 opt tablouri mari 10 zece xx Vesele Compusă din două tipuri una
xx una de dulceaţă, xx furculiţe, şase linguri, şase farfurii, adânci, şase farfurii întinse,j şase
ceşcuţe de cafea. Toate aceste obiecte car au compus xx o xx pentru drepturile fiscului la
suma de 50 mii lei Pentru averea xx nu operează vânzarea Regimul adoptat este cel datat. Xx
Ghr. Nicolae, declar că mulţumesc cu recunoştinţă părinţilor mei pentru averea ce mi-au
constituit-o dată la trecerea xx în căsătorie, cei eu Ghr. Ioan Neamţu tutorul xx declar că am
primit averea pe seamă şi voi răspunde de ea potrivit dispoziţiunilor din codul civil.
Făcut la Pascan astăzi 10 septembrie 1938.
Xx Avoat ss I. Ionescu.
Xx de autentificare ca şi în cealaltă xx de dată. Cred că interesează mai mult
cuprinsul. Zestrea şi de dată şi după cununia civilă când nu este foaie de dată. Ginerele nu
plăteşte nimic părinţilor sau rudelor. Dă un mic cadou la cea mai mare dintre fete ce urmează
după cea ce se mărită sau şi la celelalte mai mici. În cazul că nu suntem de nimic. Am arătat
în alt chestionar toate genurile de nuntă.
8) Când unii dintre părinţi nu dau la fete sau la flăcăi (feciori) averea ce le-o (juruit)
făgăduit băietul alungă fata la părinţi şi fata lasă pe băiat şi se duce acasă la părinţi ei care fie
că n-au cu ce trăi la xx adică sau el nu xx. Sunt cazuri rare când nu se împacă pe cale paşnică.
Ca să nu-i dea nimic nu se întâmplă. În cazul când fata sau băiatul şi-a ascultat de părinţi nu le
dă nimic fie că-i alungă. Nu-i nici un caz în acest sat. În satele de prin împrejur sunt multe
cazuri.
9) Nu se ştie nimic despre aceasta. N-a fost nici în trecut. Acum nu se prea bat
femeile. În timpurile vechi se băteau fără nici o răspundere. Chiar femeile ziceau „Las să mă
bată că-i bărbatul meu”. Când se ducea cumva s-o scoată. Chiar dacă-l dădeau în judecată

15
femeia pe bărbat judecata nu-l condamna bătaia într-un sat era îngăduită. Numai când avea
lovituri grele atunci îl condamna. Nu s-a întâmplat însă să se judece asemenea bătăi. În caz
când femeia i-a scos un ochi bărbatului dar s-au împăcat şi au trăit mai departe fără bărbatul a
murit, femeia trăieşte şi o zi.
10) Se ţine mult seamă de feciorii şi se ţine şi acum dar nu aşa ca în timpurile vechi. În
timpurile vechi era xx să arate cămaşa nuntaşilor în zori, acum acest obicei-u a dispărut.
Totdeauna se bea „rachiul roşu”. Dacă fata n-a fost fecioară se sune părinţilor şi-i cere ceva
avere. În cazul când nu-i dă o alungă şi părinţii de ruşine îi mai dau ceva. În cazul când nu-i
dă atunci se despart ( dau divorţ) xx dă dreptul să se desparte în urma unui consult medical ce
trebuie să constate şi să-i elibereze certificat medical. Până acum n-a fost nici un caz căci s-au
împăcat. De multe ori acesta este un truc pentru a mai putea să ceva de la părinţii fetei. Cei
mai mulţi ţin să nu se facă de râs în sat şi se ştie numai între ei. Nu-i cheamă xx că a fost sau
nu fecioară. Mâinile de obicei-u xx şi face haine de mireasă. Fată face cămaşă mirelui. Au
arătat şi alt chestionar).
11) Dacă fata rămâne însărcinată şi nu vrea s-o ia îl poate da în judecată şi judecata îl
condamnă s-o ia în căsătorie. Dacă băiatul a fugit din sat şi nu se ştie de le nu-i mai face
nimic. Fata rămâne cu băiatul şi se mărită fie cu un văduv prin divorţ sau deces. Dacă au
avere se mărită cu flăcăii mari, copilul rămâne la părinţii fetei sau este luat de femeie dar el nu
are dreptul la moştenirea din partea tatălui ( xx femeia cu copilul). Are dreptul numai la
moştenirea de la mama sa ceva are ca de la părinţi ei. Dacă fata este minoră judecata îl
condamnă s-o ia sau îl dă la xx. Dacă este major trebuie să dea alimente băiatului familiei xx.
În acest sat sunt 3 cazuri xx când au rămas 3 fete însărcinate. Dacă au murit copii şi sunt de
câte un an. Una l-a arătat xs de făptuitor. Până acum le-a ţinut cu vorba ca xx când pe una
când pe alta. Acum fapta este în cercetare nu ştiu cum o să rămână. Ale cazuri vechi nu sunt.
Feele ce au avut copii de fete mari n-au voie să se cunune religios la biserică, dar dacă şi la
preot cu cadou le dă voie zice că nu-i mai face de ruşine. Sunt câteva cazuri. Xx este rolul
miresei cu peteala şi floarea ce i se pune pe cap (xx) Am arătat în alt dicţionar despre
obiceiurile la nunţi. Mai este obiceiul ca fata cu copii să se mărite cu un flăcău dar să-i dea
avere mare multă. Xx flăcăul să fie un băiat mai sărac şi din sămânţa mai rea (xx din oameni
mai săraci), n-au nimic avere, fetele ce au avut copii sunt mereu mustrate de bărbat şi de
părinţi băiatului şi se spune că a fost o rea o curvă. De ruşine nu se prea mărită în sat ci se duc
în ale sate sau vin flăcăi din ale sate şi sau la ele. Sunt câteva cazuri ca flăcăi străini au luat
fee cu copil şi sau cu casele lor şi ei au venit numai cât era pe ei „Traista-n băţ” aşa li se

16
spune. Lor li se spune că nu sunt însuraţi ci măritaţi (argat la femeie la copilul altora. Cu toate
astea trăiesc cu ele.
12) Sunt multe cazuri când femeile fug de la bărbat sau de părinţii lui, fie din cauza că
nu i s-a dat averea promisă iar că nu ştiu să lucreze, sunt leneşe şi murdare. Un bărbat le
alungă după cum am mai spus că n-au fost fee. Unii fie că-i urâtă. „Nu mai trăiesc cu ea şi
pace bună”. Toate acestea le judeca mamele mai apropiate. Dacă nu-i pot împăca ei apoi
aleargă la preot, învăţător şi primar. Este un caz cam vechi de 35 ani când un bărbat şi-a
alungat femeia din casă că nu-i mai era dragă. Părinţii fetei s-au dus la primar şi apoi la preot.
Bărbatul a fost xx în faţa preotului şi a primarului. Preotul i-a zis de ce nu-şi ia femeia acasă
ce-i xx şi frumoasă. Bărbatul i-a răspuns, sunt Dacă-i frumoasă să-ţi place trăieşte d-ta cu ea
mie nu-mi trebuie. Acesta xx trăiesc şi astăzi împreună. Anumit oameni gospodari. Dar de
cele mai multe ori sunt trucuri pentru a mai scoate ceva avere de la părinţii fetei. Sunt câteva
cazuri când fata singură a vrut la părinţi şi a spus că-i alungată să-i mai dea ceva pământ.
Părinţii fetei i-a dat. Un alt caz când femeia s-a înţeles cu bărbatul să zică că-i alungată şi s-o
dus la părinţii ei. Până nu i-a dat o grădină nu s-a dus înapoi la bărbat. Pe urmă a avut ce râde
de ei de părinţii fetei). I-au făcut acte de veşnică vânzare (n mai poate fi luat). Dacă nu se
împacă ceea ce e foarte rar atunci bărbatul trebuie să dea toată averea înapoi. De când sunt xx
s-a întâmplat un singur caz. Fata Catinca Dorohoi s-a măritat la Gasteşti sat din judeţul Bacău.
Femeia a fost alungată. Nu s-au mai împăcat şi i-a dat averea înapoi în urma judecăţii. Fata
trăieşte şi astăzi şi nu s-a mai măritat. După xx zestrea fetei, i se dă înapoi.
13) Dacă i se necinsteşte cineva nevasta bărbatului nevestei îl xx şi-l bate sau îi întinde
o cursă în altă casă sau la cârciumă unde îl bate împreună cu rudele sau cu prietenii. Sunt
cazuri când se judecă. Sunt cazuri că femeile când femeia se plânge bărbatului că a fost silită.
Numai când este prinsă în flagrant delict xx să scape spune că n-a voit. În anul trecut femeia
lui N. Spridon a fost prinsă pe drum de mai mulţi flăcăi şi şi-au bătut joc de ea, fiindcă a dat
bărbatul ei peste ia a spus că nu i-a fost cu voia dar că le-a spus să se ducă înaintea ei că vin şi
ea asta era ea xx. Bărbatul a reclamat la postul de jandarmi dar aflându-se că flăcării au fost
puşi la cale de ea nu li s-a făcut nimic. Dacă se necinsteşte o fată şi părinţii ştiu sigur făptaşul
îl xx şi-l bat pe lângă ce-l dă în judecată. Dacă se dovedeşte este dat la închisoare pentru viol.
N-a fost nici un caz în acest sat. Dacă făptuitorul de despăgubiri cele xx nu-l dă în judecată.
Sunt şi orice treceri pentru ca o fată să poată. Acest ceva bani de la un flăcău buget se plânge
xx fost necunoscută şi flăcăul de ruşine îi dă câteva sute de lei să tacă din gură. Dacă nu
flăcău fură o fată trebuie s-o ia s-o xx mult cazuri şi se întâmplă în fiecare an. În cazul că xx
este dat în judecată şi este obligat s-o ia sau să-i dea despăgubiri. Dacă-i xx este mai rău

17
condamnat. Nu-i nici un caz când o fată să fi fost furată şi lăsată. Totdeauna flăcăul cere fata
la părinţi şi dacă refuză s-o dea atunci o fură dar tot cu voia fetei. Nu sunt cazuri de răpiri fără
voia fetei. Dacă părinţii nu vor să-i dea xx şi-l dau în judecată atunci fata spune la judecată că
ea a vrut să fugă şi vrea să trăiască cu el. Flăcăul spune că şi părinţii fetei nu mai pot face
nimic.
14) Când bărbatul prinde pe urmă cu cineva o fată şi pe ea şi pe el dacă-l poate în caz
că nu-l poate îi face scăpat şi bate numai femeia urmând ca pe el să-l bată împreună cu
neamurile lui. Dacă femeia prinde pe bărbat cu altă femeie o bate şi o bat şi bărbatul ei. Sunt
multe cazuri când femeile trăiesc cu alţi bărbaţi şi bărbaţii cu alte femei. Când se întâlnesc
mai ales la nunţi xx femeile şi bărbaţii şi uneori se bat. Unii bărbaţi şi femei deşi ştiu nu zic
nimic ca să nu se facă de râs. Ei zic lasă să-şi facă de cap că odată ar s se sature de toate. Şi
bărbaţii şi femeile necredincioase sunt dispreţuiţi de toţi zice că sunt nişte xx şi nişe
batjocoritori. Dacă spun la preot le face observaţie la predică la biserică sau îi cheamă acasă
dar nu prea lui socoteală de cele spuse. Bărbaţilor li se spune curvari şi femeilor curve.
Preacurvar şi preacurvă sunt flăcăii şi fetele şi-au fost cinstite înainte de a se însura sau măria.
În ambele cazuri li se spune curvar şi curvă. Sunt şi câteva cazuri de concubinaj. Li se spun că
trăiesc necununaţi. Dacă dau de pomană nu este primit. Se crede că sunt spurcaţi. Dacă au
copii li se spune că sunt nelegiuiţi (nici de un tată nici de-o mamă) copii nimănui. În sat nu
sunt copii de aceştia. A fost un singur caz dar s-a dus din sat. Preotul stârneşte să nu fie
concubinaj dar nu prea are trecere căci şi el este însurat a doua oară, din cauză că a dat divorţ
de săteni xx Deşi legea pedepseşte pe concubini n-a reglementat nimeni şi de aceea nu ştiu xx
în concubinaj. Se crede că pe lumea cealaltă vor fi pedepsiţii de Dumnezeu. Sunt talpa iadului
stau în focul nestins că sunt nişe nelegiuiţi. Trăiesc cu xx. Când sunt în adunare la o nuntă
sunt luaţi în xx şi li se zice „ ce trăiţi ca nişe animale”. Numai animalele nu cunună, Trăiţi ca
câinii”.
15) Dacă femeia curvă şi are copii averea le rămâne copiilor şi mobilă şi imobilă. Se
face imediat tutelă. Se zice pe aici că sunt puşi sub xx legea îi obligă… Dacă n-are copii
averea i se dă înapoi părinţilor fetei. Dacă se desface căsătoria şi sunt copii au dreptul la
averea tatălui sau mamei (adică celui ce i se încredinţează copilul). Copilul moşteneşte numai
pe unul din părinţi. Funcţionarii plătesc pensie alimentară la copii Exemplu dacă se desparte
un funcţionar de soţie şi copilul rămâne ei fie că este şi ea funcţionară fie că nu copilul
primeşte pensie alimentară pentru xx după salariu până la majorat. Dacă i se lasă tatălui
femeia nu plăteşte nimic. După cum am arătat mai sus copii rămân fie mamei fie tatei după

18
cum dispune justiţia. De fapt celui ce câştigă în proces sau fata o ia mama şi băiatul tata de
multe ori după cum se învoiesc cei ce se despart.
16) Fiecare soţ îşi are partea lui la avere de la părinţi sau de la ale neamuri (rude).
Asta-i partea mea de la părinţii mei şi asta-i partea mea de la ai mei. Dacă se cumpără pământ
se cumpără pe numele amândurora sau pe numele fiecăruia în parte (femeia pe numele ei şi
bărbatul pe numele lui). Averea mobilă la fel. Meu, xx mea, oile xx etc. se fac testamente soţi
bărbatul femei şi femeii bărbatului (se numeşte testament). Aceste testamente se fac prin
judecătorie sau tribunal pentru ca să nu poată fi atacate cu fals şi mai ales când nu ştie carte.
Cei ce ştiu carte le pot face singuri dar trebuie să fie vizate de judecători. Dau aici n copii
testamentul ce l-am putut găsi.
Văzut 20 iulie 1938
Testament
Subsemnatul Const. I. Dediu, fiul al răposaţilor mei părinţi Zamfira şi Ioan Dediu,
născut la PiatraNeamţ, botezat şi crescut în sfânta religie creştină ortodoxă.
Astăzi 24 douăzeci şi patru martie 1933 (una mie nouă sute treizeci şi trei, ajungând u
ajutorul lui Dumnezeu în puterea vieţii mele şi bucurându-mă de întregime sănătoasa a
facultăţilor mele, după o muncă grea şi agonisirea îndelungată cinstită ca oricare muritor iar
astăzi averea ce o voi mai agonisi de astăzi înainte până în momentul când Bunul Dumnezeu
îmi va mai îngădui să trăiesc. Fac astăzi acest testament de buna mea voie, scriindu-l întreg cu
mâna mea şi subsemnatul eu însumi; urmând a dispune următoarele: Înainte de a intra în
amănuntele averii mele proprii şi a dispune de ea nu să deosebesc şi să recunosc că
moştenitorul moşiei Stalniciu Popescu din judeţul Baia compus din semănături de toamnă şi
de primăvară xx boi, cai, oi, porci, vaci, auri, xx care, xx sunt proprietatea iubitei mele soţii
Stalniciu şi prin urmare îi aparţin de drept Lăsăm ca proprietara asemenea iubita mea soţie
mai este proprietară tuturor bunurilor de expropriere ce amu rezultat de la exproprierea xx
Stalniciu Popescu din 1922, şi care bunuri se găsesc spre păstrarea mea în seiful meu de la
Banca Moldova, cu borderoul lor, iar restul de bonuri ce lipsesc faţă de borderou s-au dat de
la început 400.000 patru sute mii lei bonuri lui Dudu, 400.000 (patru sute mii lei bunuri lui
Coca, ambele fete soţiei mele asemenea s-au mai dat din ele D-lui Const. Nicolae la xx bunuri
în valoare de 200.000 ei (două sute de mii lei) precum şi fraţilor Iancu s-a dat bunuri în
valoare de lei 70.000 (şaptezeci de mii lei) pentru terenul de pădure cumpărat de ei şi
expropriat de stat. În caz dacă s-ar întâmpla să mai lipsească atunci să se adreseze la xx mei şi
se vor găsi sigur că vreo garanţie ce m-am servit în procesele mele, aşa că le va primi şi vor fi
datori a le preda soţiei mele deoarece aparţin dânsei conform borderoului cel vor găsi

19
împreună cu celelalte lui şeful meu de la banca Moldova. Afară de aceasta mai au în păstrarea
mea cu şeful de la Banca Moldova. Acţiuni de a sindicatului agricolele Piatra Neamţ în
valoare de circa 62.000 şaizeci şi două mii lei) precum şi câteva bonuri de-a mamelor xx care
se află la un loc cu borderourile lor respective şi care aparţin soţiei mele Stalniciu personal.
Isprăvind cu averea personală a distinsei mele soţii xx care a fost lăsată în păstrarea mea şi
căruia îi mulţumesc pentru încrederea ce a avut-o trec la averea mea personală pentru care xx
următoarele:
1) Las uzufructuară cât va trăi iubita mea soţie Sultana a întregii mele moşii. Scobălţui
Dediu fostă Gama din Târgu Podul Iloaie judeţul Iaşi că tot ce se va afla la moartea mea, iar
după încetarea din viaţă a soţiei mele, toată moşia Scobâlţuri Dediu şi cu tot ce se va afla pe
ea trec în posesia şi proprietate ministrului de Domeniu şi Agricultură obligându-l a face o
fermă mare pentru practica absolvenţilor şcolilor de agricultură şi cu timpul de va găsi de
cuviinţă ministerul să facă o şcoală de agricultură. Ferma sau şcoala va pura numele meu. La
caz de refuz din partea ministerului, moşia cu tot ce se va afla pe ea va deveni moştenitorilor
de drept, restul averii mele compusă din depozite de bani xx bănci precum şi din lichidarea
acţiunilor ce se vor găsi sau oricărui fel de avere de voi mai agonisi se va împărţi în felul
următor:
2) Las 400.000 patru sute mii lei iubitei mele soţii Sultana.
3) Surori mele Ecaterina Comaniţă 00.000 una sută mii lei.
4) Las nepotului meu Cosache Cencauţă 100.000 /una sută mii lei)
59 La nepotului mei Ionel Comaniţă 100.000 (una sută miil lei).
6) Nepotului meu Victor Comăniţă 100.000 (una sută mii lei).
7) Las nepoatei mele Marioara Teodorescu născută Comăniţă 100.000 una sută mii lei.
8) Las nepoatei mele Elena Comniţă 100.000 (una sută mii lei).
9) Las nepotului meu Jămei Dedu 300.000 (trei sute mii lei)
10) Las nepotului meu Dumitru Dedu 100.000 (una sută mii lei)8
11) Las fostei mele nepoate 300.000 trei sute mii lei. Angela Enescu din strada xx
Bucureşti 1.121,
12) La s un fin de 200.000. Două sute mii lei liceului din Piatra Neamţ din al cărei
venit se va înfiinţa două burse pentru fii de săteni cei silitori şi care îi vor xx prin concurs, iar
fondul va purta numele meu.
13) Las 100.000 (na sută mii lei) lui Elisabeta Pănzan
18) Las 100.000 una sută mii lei lui Vasile Mircea din Broşteni. Administratorul nu

20
 15) Las 50.000 cincizeci mii lei Monarhiei Neamţu din al cărui venit se va face
parastas în fiecare an la Sf. Ioan Botezătorul pentru pomenirea întregii mele familii.
16) Las un fin de 50.000 cincizeci mii lei din al cărui venit se va face un parastas la Sf.
Costantin şi Elena pentru pomenirea întregii familii.
17) Las un xx de 50.000 cincizeci mii lei Mănăstirii Văratic din al cărui venit se va
face în fiecare an un parastas de Sf. Ilie pentru pomenirea familiei mele. Restul de bani ce ar
rezulta din vinderea reală xx precum şi din vinderea efectelor a acţiunilor mele ce se vor găsi
în seiful de la Banca Moldova precum şi din banii depuşi la Banca Naţională în urma justei
mele împărţiri după cum le-am ordonat moştenitorilor cele 17 şaptesprezece puncte cu acest
rest de bani mi se vrea construi o mică capelă în grădina mea de pe xx. Unde mi se va pune
corpul meu şi eventual de-o vrea familia mea şi oasele părinţilor mei a 6 fraţilor mei. Cât timp
va trăi iubita mea soţie Sultana va îngriji deci va bucura de această capelă. După decesul
dânsei Ministerul de Apicultură i Domeniu va fi obligat să îngrijească la rândul său de această
şi în caz de refuz atunci unuia din moştenitori, sau cum se vor învoi să se înţeleagă să aibă
grijă de această capelă să o ţină în bună şi curată stare.
18) Las executarea acestui testament pe iubita mea soţie Sultana care va avea grijă să
îndeplinească întocmai aşa cum dorinţa purceadă din voia mea s-a xx mai sus. Asemenea va
avea grijă ca lucrurile mele personale le va împărţi la nepoţii mei aşa cum va credea dânsa.
Astfel fiind dorinţa mea blestem pe acei care vor încerca şi vor opune xx ultimii mele dorinţe.
Făcut astăzi 24 martie 1933 (una mie nouă sute treizeci şi trei) de mine însumi pe trei
popriri şi 9 (nouă coduri) într-un singur exemplar şi xx de mine însămi. Aceasta fiind ultima
mea dorinţă.
Ss C. I Dediu
Văzut 20 ianuarie 1938.
România
Grefa Tribunalului Iaşi Secţia I.
Prezenta xx fiind conformă cu originalul alat în dosarul acestui tribunal nr. 2329 1938
se realizează de noi grefier şi xx.
Mai de mult nu se făceau testamente ci lăsa cu limbă de moarte adică înainte de a muri
spunea cum să se împarte averea în faţa mai multor oameni. Dacă testamentul nu-i făcut prin
judecătorie de cel ce nu ştie care nu-i valabil. Cu ce fac testamentul lasă şi ceva pentru
pomeniri după cum se vede şi în copia din testamentul exemplu: am xx în sat cei bătrâni din
xx alte lucruri ca să-l pomenească după moarte xx cu limbă de moare să aibă grijă să-i
pomenească în fiecare duminică când iese cu Sf. daruri astăzi Este xx ca să-i se facă pomeniri

21
de 2-3 ori pe an. Cele mai absente pomenire xx sunt la hramul bisericii, la Înălţarea
Domnului, a treia zi de Paşti şi în ziua de Sf. Ioan Botezătorul (când se botează şi xx cei xx
morţi Am scris despre această în alt chestionar numai xx şi pentru xx bisericeşti ( xx etc.)
Dorinţa xx este adusă la îndeplinire de persoana pe care o numeşte (fie prin grai fie prin scris)
chiar dacă nu lasă testament mortul cei rămaşi (rudele au datoria de a face pomenirea de cel
puţin atâta pe xx când se face hramul bisericii. Dacă unii nu fac acest lucru preotul le atrage
atenţia la biserică când ţine predică sunt cazuri care de aceştia.
22) Dacă moare bărbatul şi xx femeia moşteneşte a xx parte – Dacă orice copil minor
se pune sub tutela. Dacă mărită sau însoară. Copii îi xx a 4-a pare. În xx cât în tutela copii şi
mama se bucură de xx avere rămase. Dacă rămâne bărbatul de xx femeia nu se face xx . Dacă
un copil şi femeia xx stă în casă bărbatului i se dă averea ce a avut-o de la părinţii ei. Dacă
bărbatul aer copoii de la femeia şi xx femeia averea ei rămâne copiilor până la nepotul xx se
bucură de până la nepotul popular rămas xx când moartea sau xx i se dă partea ce i se cuvine.
Averea rămasă se împarte frăţeşte, în părţi egale fie între băieţi fie între fete, xx.
23) După cum am mai scris dacă tata sau amândoi părinţii se xx pentru rudele şi
vecinii mai apropiaţi. Ei xx de averea rămasă fără nici o plată. Ei răspund de felul cum se
administrează averea rămasă. Sunt chemaţi la judecători în fiecare lună căci tutela e instanţa
de judecătorie. Dacă administraţia e rea i se împarte membrilor dacă xx li se schimbă membrii
ce doresc cea dorinţă. Dacă orfanii n-au avere sunt luaţi de unde şi sunt evacuaţi de ele. Când
sunt majori îi însoară sau mărită. Flăcăii se însoară cu o fată mai xx şi urâtă sau care au copii
de fată mare sau văduvă. Fata este luată de unul văduv sau mai bătrân şi urât. Mulţi din ei se
duc la oraşe ca servitori sau rămân să xx şi se întorc când sunt bătrâni şi umblă prin sat pe la
neamuri se zice că umblă prin uşile oamenilor. Este un blestem „Sa-ajungi să umbli prin uşile
oamenilor”. Unii se pun văcari la vaci, xx la ţarină păzitori la xx etc. Copilul poate fi stăpân
pe avere când e major, xx de la 21 ani faţă de la 20 ani. Dacă se însoară sau mărită i se dă
parte din avere. Lichidarea se face numai la majorat când se ridică tutela de judecător.
24) Rudele şi verii nu pot să răscumpere o avere vândută numai dacă cel ce a cumpărat
vrea să vândă. Acum nu se mai poate vinde pământul până nu se întreabă vecinii. Dacă
renunţă ei îl pot cumpără străinii.
25) Copii ai aceloraşi părinţii se numesc fraţi şi surori drepte. Dacă sunt de la părinţi
deosebiţi se xx. Copii fraţilor şi surorilor sunt veri, verişoare, xx. Copii, copiilor fraţilor sau
surorilor sunt veri, , xx verişoară al II-lea. Copii unui frate sau surori să fie nepoţi celorlalţi. Ei
cu am cu xx mai mare. Am xx el are copii, ei sunt separaţi xx şi ai mei sunt separaţi xx Ei nu
spun xx moş sau xx, La i se xx lela tată. Părinţii feei se xx după ce se cunună şi zic cuscri.

22
Copii zic la părinţi mamă şi tată unicule bunică, bătrân, bătrână, tată sau mamă mare. Copii
zic la părinţi tată, mamă, tătuţă, mămuţă, tată, mamă, xx Cununat şi xx îşi ic xx şi fraţi celor
ce se însoară sau mărită. Ei nu xx uşurat xx fraţi cu cumnat. Şi totuşi spun la xx unele la fel
cumnat şi cumnat. La femeia măritată i se spune nevastă xx mai fie mai bătrână cam până la
50 ani când i se spune babă. Despre o femeie măritată Dacă xx e rea i se impută xx şi se
schimbă membrii ce doresc xx dorinţă. Dacă orfanii n-au avere sunt luaţi de rude şi sunt
crescuţi de ele. Când se însoară cu o fată mai bătrână şi urâtă sau care au ap de fată mare sau
văduvă. Fata este luată de unul văduv sau mai bătrân şi urât. Multă din ei se duc la oraşe ca
servitori sau rămân în armată şi se întorc când sunt bătrâni şi umblă prin sat xx neamuri şi zici
că umblă prin uşile oamenilor. Este un blestem „S-ajungi să umbli prin xx oamenilor”. Unii se
pun văcari la vaci, xx la ţarină păzitori la xx etc.
26) Despre copii de suflet am mai scris şi în ale chestionare. Mai repet şi aici sunt
mulţi copii luaţi de suflet şi mai ales din cei rămaşi fără părinţi sau de la rudele apropiate şi
mai sărace. Ei sunt luaţi când sunt numai de un an. Se înfiază în mod legal prin xx act de
adopţie şi se transcriu în registrul de adopţiuni la primărie când se trece pe numele celui ce l-a
înfiat şi se face şi menţiunea în registru sare civilă de xx că a fost adoptat.
Datul peste apă sau pese punte nu se cunoaşte. Este alt obicei-u: când copilul este xx
se da pe geam la o rudă sau vecin şi zice ca. El vine de şi-i schimbă şi numele cel ce-l ia îi dă
2-3 lei pe el să faci că la vândut copilul ca să trăiască dar rămâne tot la părinţii lui. În acest sat
sunt multe ca x x acesta. Copii trăiesc şi nu sunt xx. Nu-i se mai spun pe numele de botez ei
pe cel ce i s-au pus când l-au dat pe geam.
27) Între copii adoptivi şi părinţii lor adoptivi sunt aceleaşi drepturi şi datorii ca şi
între părinţii adevăraţi. Copii adoptaţi poartă şi numele părinţilor celor ce i-au născut şi a celor
înfiaţi. Exemplu Mihai Ştefan un băiat înfiat Luchian după tatăl cu drept a xx după ce xx
Iftinu A Pricopie. În alt înfiat xx dintre copii înfiaţi şi primite lor xx sunt aceleaşi ca şi între
cei ce nu sunt înfiaţi. Ei copii au dreptul la moştenire. Copii ascultă de ei şi-i respectă se spun
mamă şi tată se adoptă copii orfani sau rude mai apropiate. Copii din flori nu se înfiază se zice
că nu se ştie al cui este să nu fie un rău din neam rău. Este o legătură a nu ştiu cui. Se mai ia
de xx şi altfel. I se trece toată averea pe numele mamei băiatului sau unei fete fără să i se facă
formele prin starea civilă. Băiatul sau fata sunt obligate să-i întreţină pe părinţi până la moarte
să-i înmormânteze şi să e poarte de grijă după moarte. Cei înfiaţi nu le zic mamă şi tată.
În timpurile vechi se obişnuiau mai mulţi vecini li se spuneau xx martori. Şi spuneau
bărbatul şi femeia că vor să se dea banii xx de averea condiţiunile şi care se dau xx şi femeile

23
pot să ia fete şi băieţi de suflet. xx şi au bărbat. Copii moştenesc averea ce rămâne de la
mamă.
28) Cei ce înfiază copii trebuie să aibă cel puţin de 3 ori vârsta copilului. Se pot lua şi
copii mai în vârstă dar nu cu acte prin judecătorie şi după cum am spus se dau danie numai,
prin vorbă. Copilul luat de suflet are aceleaşi drepturi ca şi cei legitimi. Dacă părintele nu vrea
să-i dea avere legea îl obligă să-i plătească pe cât timp l-a slujit de la 15 ani xx adică de la xx
15 ani, băieţi şi 12 ani fete. Nu s-a întâmplat însă până acum nici un caz. Nu se face deosebire
între copii de suflet şi cei proprii. Nu se pot face căsătorii între copii înfiaţi copii ceilalţi
proprii căci se consideră ca fraţi.
29) Copii din flori sunt socotiţi ca xx sunt xx. Promovat xx la propunerea xx Ei poartă
numele părinţilor fetei şi au dreptul de a moşteni partea de avere ce i se cuvine de la mamă
(ceea ce mama aer de la părinţii ei). Dacă copilul este xx sau atunci aer şi de la el moştenire.
Mama este datore să-l crească şi să-l înzestreze după puterea ei. Copii au datoria faţă de mama
sa ca şi copil faţă de părinţi.
30) Frăţia de cruce se făcea şi se face şi acum prin botezarea în aceiaşi apă copii mici
se botează în aceiaşi apă şi se zic fraţi de cruce. Între oameni mari nu se face aceasta.
Pot fi fraţi de cruce xx 2 băieţi, 2 fete sau un băiat şi o fată. Se botează în aceeaşi apă
fie că vor fie că copii sunt slabi şi că xx să nu moară nebotezaţi, nu mai slujbă apa şi nu face
de 2 ori serviciul xx de multe ori e xx şi nu mai schimbă apa.
În timpurile vechi se spune că se făcea frăţia de cruce între haiduci când îşi beau sânge
unul de la altul şi se legau cu jurământ să fie unul pentru altul până la moarte. Să nu se trădeze
orice s-ar întâmpla. Se spune că erau xx boierea mărunţelul, şi unul Cimpoeru. După cum
fraţii sunt adoptaţi la acelaşi piept al mamei aşa şi ei se hrăneau unul cu sângele altuia. Nu se
mai practică acum de mult zeci de ani. Între femei nu se practica acest obicei-u. Datoriile între
ei erau să se ajute la nevoi. N-a fost şi mai nu este xx moştenească de la părinţi lor averea. Nu
se făceau cu preot ei se făceau numai între ei în locuri ascunse la xx unui copac sau jurând pe
xx. Trebuia să fie de faţă xx un martor.
În timpul de astăzi nu se mai fac fraţi de cruce nici fii botez căci xx nu urează-i boteze
şi aceeaşi apă chiar dacă era xx, căi se uită asta şi-i păcat să se însoare sau să se mărite. În
comună nu-i mai un caz cu fraţi de cruce.
Numele de familie din satul Statuceni xx
Numele de familie porecla
Vasile Prisecaru curcă
Iancu Şoarece cocostârc

24
Neculai Onu Sfăichiu
Vasile Ciulac Onu Hulub
Cost Vacaru Clonţ
Costache Onu Chiog
Costache Şoarece răgăeală
Dumitru Văcaru hojcag
Gheorghe Salahora buză
Niculai Spiridon Smăutămă
Cost. Mureşan cal
Gheorghe Grasu mămăligă
Gheorghe Vezeteu Ahoha
Ilie Timofte Butdan
Vasile Zaharescu Gologan
Toader C usmuliuc Ghidran
Dumitru Ţiganaşu Conciu
Gheorghe Zaharia Galajou
Vaisle Onu
Dumitru Spiridon mucea
Iftimu Tuleaşcă
Istachia Iftimiu Paduriţ
Ioan Popescu Budea
Vasile Ghinuei dolhan
Tanasă Ignat lipvan
Costache Isachi cucos
Cost. Papuşoi moraru
Neculai Zaharia buboi
Gheorghe Zaharia martin
Gheorghe Ungureanu hâncu
Iona Isachi Tărleşcă
Mihalachi V Mihalachi Ciota
Vasile Ciocanu strehui
Gheorghe Dăscălescu Craconă
Alexandra Buleu buleandra
Gheorghe Cojocaru Chişcar

25
 T. Luchian ţriscă
Neculai Popovici Chistal
Vasile Rusu corabet
Dumitru Alta ţuţui
Gheorghe Ilie Huzeanu Sărighea
Mai sunt 4 femei ale lui Hujeanu
Gheorghe VL. Hujeanu baloc D. Păslea
Costache Luchian pisica I. Pârlea
Ion Păleu găzdă Gh. Cetic
T. Ţiganosu
Gheorghe Luchian bzeică
Marin Lacavei japete
Vasile Palcu
Cost. Rusu gamă
N. Eugen Rusu galea
Ciocoru Vasile dehor
Ioan A. Balaşiu joldon
Ilie Ciocan putină
Enacachi Rusu chirică
Cost. Buruiană juda
Dumitru Huţanu mitran
Vasile Dăscălescu buleandră
Neuclai Chiperi
Toader C Luchianu pârţă
Vasile Lupu Tuilui
Ioan Cojocaru bărsăricaă
Ion Paleoe (budalai) Nicolai Gherman (hulu)
Vasile Ţiganaşu hopei V. Mitroila (Budaii) pe Horaşam (aghios) Dumitru Ioniţă (b
arbaulă) ung Dorboi (Capăr) Gheorghe Ioniţă (barbalată) Vasile Cavanu (dulda) Dumitru
Bahroi Ghimnică Zădorhoir (buloi( xx Ia către dragă Vasile Isachi apă limpede Emil Isachi
(stâreiag) nu se poate citi.
Adaos la testamentul meu
Pe baza art. 345 cad nu se poate citi

26
 ACADEMIA ROMÂNĂ
ARHIVA DE FOLCLOR
NR. 983
El. Grigore
Rotunda Liteni judeţul Baia
Răspuns chestionarelor V, VII şi XII ale
Academiei Române – Arhiva de Folclor Cluj de Învăţătoarea Elena Grigore
Rotunda jud. Baia.
CHESTIONARUL V
În satul Rotunda, de unde mi-am notat toate răspunsurile din acest chestionar, nu sunt
cunoscute decât cele notate de mine, care am cercetat intens, pe fiecare bătrân şi bătrână,
referitor la întrebările, din chestionar.
CREDINŢE ŞI POVESTIRI DESPRE DUHURI, FIINŢE FANTASTICE ŞI
VRĂJITOARE
1) De multe ori, copiii mici în acest sat, când nu sunt cuminţi dar mai cu seamă când
plâng, li se spune. „Tăceţi că vine „moartea”.
Adesea ori li se spune şi aşa: „Dacă nu sunteţi cuminţi, acu?... vine „cilihoaia”. (E
vorba de o babă urâtă şi rea care duce copiii şi-i chinuieşte băgându-i într-un sac). Li se mai
spune că vine „moşu” sau „mama pădurii”. Copiii începând de la 2 ½ ani se tem tare de toţi
cei arătaţi mai sus. Cum şi plâng de multe ori fără motiv, când li se pomeneşte de aceştia, tac
ca prin farmec.
2) Duhurile casei – cred locuitorii de aici că provin, în urma, următoarelor împrejurări.
Exemplu: dacă la o casă o fată naşte un copil şi-l omoară, îngropându-l fie sub prag, fie în
împrejurul casei atunci acel suflet se zbuciumă mereu. Ia după 12 ani se preface în duh rău,
care adesea ori, la înfăţişarea de animal fie berbec, ţap, pisică, care chinuieşte locatarii acelei
case, în felurite chipuri. Au înfăţişarea de berbec, mai adesea ori. Răul care-l face oamenilor,
este că le produce mare frică şi oamenii, la ocolesc ne ieşind din casă noaptea, în miezul
nopţii, timpul când iese duhul de la locul lor. Se spune, că se ascunde imediat ce omul care-l
aude face cruce. Mai dispar, imediat, ce cântă cocoşii de ziuă. Nu se obişnuieşte pe aici ca să
se puie de mâncare duhurilor în anumit loc
Poveste auzită de la locuitorul Nec Lupu Rotunda.
„Odată, eram copil mic pe atunci şi stăteam cu bunica şi cu mama, într-o seară de
iarnă şi aşteptam pe tata ce trebuie să vie de la lemne din pădure, unde plecase cu alţi oameni.
Bunica şi mama torceam, aşezate pe câte un scăunel înaintea focului, iar eu îmi făceam lecţiile

27
pentru a doua zi, căci eram prin clasa III-a. Timpul trecea încet, încet, vântul vâjâia pe la
fereşti, iar prin hornul sobei, trecea din când în când, câte un vuiet înfricoşător.
Deodată ea deschise de o mână, nevăzută, uşile care erau două, una la un xx şi alta de
afară s-au deschis şi în uşa cea ce dădea în altă cameră şi era la pereele de miazănoapte, a
intrat în casă o căpriţă neagră, cu doi ochi ca doi cărbuni aprinşi. Noi am înlemnit, că pe la
casa noastră şi nici prin vecini, nu se pomenea de capră. A început a behăi, atât de
înfricoşător, încât nouă, ne îngheţase sângele în vine. Cu copita piciorului de dinainte a
început să scormonească lângă uşă. Apoi un vârtej s-a făcut în casă, capra a dispărut, uşile s-
au închis, iar noi stăteam încă, ca nişte stane de piatră. Într-un târziu ne-am dezmeticit şi noi.
Bunica şi mama făceau cruci dese şi m-au sfătuit să fac şi eu. A spus că nici nu ştim noi poate
ce suflet zbuciumat se chinuieşte aşa. Au aprins candela şi s-au rugat lui Dumnezeu. Când a
venit tata ne-a găsit mai mult morţi, ca vii, şi ne-a spus, când am început să-i istorisim ce se
întâmplase, ne-au spus că ni s-a părut”. Dar eu, îşi încheie moş Neculai povestirea cu parcă
văd şi azi capra”. Mama a făcut agheasmă şi a chemat popa să citească rugăciuni, în casa
noastră!
ALTĂ POVESTIRE
Auzită de la Ioan Nichifor de 60 ani Rotunda.
„La o mătuşă de a mea ce locuia în satul Corni, se zvonise că se găseşte un duh care
turbară, pe biata mătuşă şi moş al meu. E mult timp de atunci, de când am rămas şi eu la ei
într-o seară la-ei, deodată întârziasem venind spre casă de la Lespezi, de la un proces. Sunt
morţi de mult bieţii bătrâni, dar tare buni oameni erau. M-au primit şi ospătat omeneşte, ca pe
un neam drag. Din una în ala, am ajuns şi eu cu multă sfială să-i întreb dacă este adevărat ce
se spune, că în casa lor, îşi are sălaş un duh. Ţi mi-a spus mătuşa Rariţa. Dumnezeu s-o ierte,
că e adevărat. Şi iată mărturisirea ce mi-a făcut-o atunci: În casa cea mare (odaia curată pe
peretele din partea răsăritului erau înşirate mai multe icoane. Iar sub ele păstra mătuşa mea,
nişe frunze de stejar şi flori artificiale, din acele ce se fac coroane pentru oamenii bogaţi care
mor. Le-a găsit, spunea ea, odată într-un drum ce-l făcuse la Fălticeni. Şi le-a aşezat la icoane,
căci tare erau frumoase. A trecut o săptămână şi numai iată că într-oi Sâmbătă noaptea, pe la
12, aude un mieunat puternic şi străin. Se uită pe sub pat, prin tindă. Pisica ei, dormea liniştită
la sobă. Ia o lumânare, şi se duce în coicea mare şi când cele ce să vadă! Coşcogemite motan
tărcat, suit pe grindă, mieuna şi trăgea să ajungă, la frunzele acăţate sub icoane.
Alungă mătuşa cotoiul de acolo, el nu se da dus. Nu-i venea în mine că ar putea fi un
duh, dar o zis aşa într-o doare: Doamne fereşte, da a cui eşti şi şi-a făcut cruce. Minune mare.
Motanul a dispărut. A doua zi s-a sfătuit cu bătrânele satului ce să facă. Una-i spunea de un

28
fel, alta de alt fel. Apoi popa a venit şi a făcut agheasmă şi rugăciuni. Degeaba. Pisoiul venea
mereu şi miorlăia.
A aruncat florile într-un colţ de ladă dar a doua zi le-a găsit tot dedesuptul icoanelor.
Ce să facă bieţii bătrâni? Acum se obişnuiseră şi ei şi când auzeau că miorlăie în casa cea
mare, îşi căutau de somn înainte. Era un duh întruchipat, în acea pisică şi pace bună!
3) Nu se ştie aici în sat şi nici chiar în regiunea aceasta de aşa ceva.
4) Despre duhurile care trăiesc în pădure, populaţia satului aceştia nu mai că le
acceptă, dar este şi o mare teamă de ele. Probabil, şi datorită, că pădurea, e în apropierea
satului. Se cunoaşte, „Mama pădurii”. Singura denumire ce o cunoaşte, populaţia. Rău fac
oamenilor, şi oamenii pe cât posibil, evită a trece noaptea prin pădure, şi mai cu seamă, la o
oră târzie. Timpul cel mai prielnic acestei arătări, cm i se spune, este după credinţa poporului
de la 12 noaptea până la 3. Despre „mama pădurii”, am cules următoarea povestire, auzită de
la un om bătrân. Înfăţişarea „mamei pădurii” e aceia a unei babe urâte şi bătrâne cu un păr
mare şi xx tare, în special pentru copii.
POVESTIRE auzită de la Toader Jaba de 56 ani, Rotunda.
„Când eram copil m-a trimes tata cu oile la izlaz. Dar nu am ascultat sfaturile lui, ci
luându-mă la joacă cu alţi copii, am uitat de oi, care nu au avut altceva de făcut şi s-au băgat
într-un ogor, ce era aproape, cu grâu culcând în mersul lor, o bună postată la pământ. Am scos
oile din grâu şi am pornit spre seară acasă. Dar când intram pe poartă, cu ele, iaca şi stăpânul
ogorului stricat. A început să-i spui-e tatii, de isprava mea şi să-i ceară să-l despăgubească, de
paguba ce i-o făcusem. Bietul tata, ce să facă. S-a înţeles cu omul ca să-i dea din grâul nostru
la secerat şi omul a plecat. Apoi m-a luat pe mine, la judecat cu un par.
Eu am sat de mi-a dat vreo 10 pari, dar pentru că mă durea din cale afară am fugit. Şi
unde? M-am dus în pădure, care era aproape de noi. Acolo am dat de nişte jeratic şi m-am
aşezat şi eu lângă el, am mai pus vreo două vreascuri, şi am adormit. Cât din cauza bătăii, cât
şi din cea ai joacă, eram tare ostenit. Apoi căldura care mă bătea dintr-o parte, m-a moleşit
dea-binelea. Într-un târziu m-am trezit. Luna strălucea pe cer, focul se stinsese, numai când şi
când, răbufnea câte o scânteie din cenuşă. Dar odată am îngheţat parcă. De partea cealaltă a
focului, la fel cum stăteam eu culcat, stătea o mahala „mare toată acoperită cu păr. Părul în
cap era lung şi încâlcit iar faţa era a unei femei, nespus de urâtă. Tot restul trupului era
acoperit de o blană. Înspăimântat m-am ridicat într-un cot ea a făcut la fel cu mine, atunci m-
am ridicat în picioare, şi am vrut să fug spre casă dar ea mai sprintenă parcă decât mine s-a
ridicat mare şi fioroasă, a pus mâna pe o cioată pe care a trântit-o cu toată puterea în cenuşă
arzând-ă, care m-a împroşcat tot, şi cu un hohot de râs a dispărut.

29
 Buimăcit m-am uitat în toate părţile, şi am rupt-o de fugă acasă. Am fost bolnav de
frică, vreo 2 zile. Tata mi-a iertat de boroboaţa cu grâul, dar eu ştiu că am plătit scump, joaca
mea de atunci căci am văzut pe „Mama pădurii!
5) Nu se crede în prezent, şi din cercetările făcute nu s-a crezut, niciodată.
6) Relativ la „zâne” „iele”, poporul din această regiune crede nu xx în ele.
„Zânele” spre deosebire de „iele” sunt duhuri bune, care nu fac rău, oamenilor. De
obicei, ele sunt bune aduc presimţiri de bine, în viaţa omului căruia se arată. Sunt nişte fete
nespus de frumoase, cu veşminte subţiri, cu flori î păr şi în mână cu salbe lucitoare la gât, pe
care adeseori le dă în dar, celor cu care vorbesc în vis. Îmbrăcămintea lor, e albă, mai
totdeauna cu ochii mari albaştri şi cu cosiţă frumoasă împletită, de culoarea grâului copt.
Întotdeauna, acel care visează (de obicei, fete şi flăcăi primesc câte ceva în dar de la
stele. Poate fi o zână frumoasă care spre exemplu: dă o floare la un flăcău. O floare gingaşă i
frumoasă.
Visul e interpretat în felul următor: În curând acel flăcău, va primi în dar inima unei
fete cuminţi şi bune. A fost zâna dragostei a iubirii, aşa de mult, adorată de cei tineri – Câte
odată (în cazuri mai rare) câte o femeie visează câte o zână care-i spune că fie să caue copilul
bolnav dacă are semnul în cutare parte, la cutare om Sau acasă se va întâmpla să moară atunci
femeia vede în vis la căpătâiul copilului, o zână tristă îmbrăcată în negru, „zâna” în genere e
prototipul frumuseţii, şi al bunătăţii, nu rare sunt expresiile în această parte când se zice, „e
bună ca o zână”. Am cercetat şi am obţinut şi următoarele informaţii. Zânele, se pot vedea şi
aievea nu numai în vis. Fie mergând printr-o pădure, ziua, şi deodată te întâlneşti cu o femeie
necunoscută care din vorbă în vorbă, din una în alta începe aţi da sfaturi şi îndemnuri bune şi
apoi deodată dispare.
Nu există „zâne nete” aceasta e credinţa populaţiei de aici. Zânele trăiesc în pădure, în
poienile şi poieniţele cele mai frumoase şi înflorite.
Ielele
Nu sunt cunoscute în această regiune sub alt nume, ci numai sub numele de „iele”. Se
crede a fi un grup de 9 zâne, foarte frumoase care trăiesc în păduri. Se crede că mai trăiesc şi
pe lângă ape. De o frumuseţe răpitoare, sunt toate. Îmbrăcate în alb sau cununiţe de flori în
mâini. Obiceiul lor de predilecţie este de a încinge hori în marginea pădurilor. Se aşează în
formă de cerc împrejurul unui copac şi încep să joace cântând cântece cu cele mai frumoase
melodii. Muritorilor nu le este permis să le vadă, şi acei care au nenorocul de a le fi văzut, şi a
fi şi el văzut de ele, are de suportat grave consecinţe. Cântecul lor spun oamenii, începe la
orele 12 noaptea şi ţine până ce cântă cocoşii de ziuă. Dacă din întâmplare un om le vede

30
jucând ele se răzbună rău pe el. Fie că îi suceşte gura iar o parte fie că-i paralizează şi un
membru al corpului. Întotdeauna produce vederea lor, mare nenorocire celor ce le văd sau xx.
Sunt prevestitoare de nenorociri mari.
Locul pe unde au jucat ele, rămâne ars, iarba se apleacă la pământ, şi se îngălbeneşte,
ca şi cum o undă de foc, ar fi trecut peste ea. Cel ce calcă pe acele loc sigur că va suferi vreo
boală cât de curând. Jocurile şi cântecele lor sunt din cele mai frumoase. Oamenii, nici nu
primesc frumuseţea lor, iar cei ce le văd, sau aud nu le uită niciodată.
Povestire cu iele auzită de la bunicul meu Gheorghe Oşlobanu de 68 ani
Bunicul meu era pe vremea acei de vreo 38 ani. Era căsătorit şi locuia cu bunica şi cu
doi copiii, printre care tata şi o soră în apropiere de apa Ozanei, de care-l despărţea numai
digul de apărare. Surorile bunicului Maria, Ioana şi Ileana care erau toate fete ce jucau la horă
locuiau cu mama lor în sat mai departe.
Într-o seară, după ce bunicii mei au stat la masă au mai vorbit, de una de alta, s-au
culcat. Era vară. După ce au tras ei un somn bun, bunicul se trezeşte şi aude un cântec duios,
la fereastră. Ascultă el ce ascultă şi spune din casă, crezând că surorile lui sunt cele ce cântau:
Tăceţi din gură fetelor, că vă aude oamenii. Nu aveţi somn, de umblaţi noaptea, şi sculaţi
oamenii din somn! Duceţi-vă acasă, şi vă culcaţi. Dar cântecul şi râsul nu mai contenea, la
ferestre. Atunci, zice bunicul din casă: „Ia staţi voi oleacă, că vin eu la voi!” Şi pune mâna pe
mătură, care era la colţul sobei. Bunica şi copiii dormeau înainte. Ei nu au auzit nici cântecul
frumos şi nici cele spuse de bunicul. Bunicul a ieşit cu mătura, pe uşă şi cum era senin şi
frumos afară, a văzut 3 fete îmbrăcate în alb. S-a repezit în ele, cu mătura şi a început să le
ocărască. Dar ele au început a se îndrepta spre apă. Bunicul după ele, tot alerga. Şi s-a dus aşa
până la marginea apei care era adâncă şi s-a oprit. Cele 3 fete s-au prins de mână toate, ca la
horă şi au început să plutească, deasupra apei, trecând de partea cealaltă. Punte nu era şi totuşi
ele puteau trece apa! Bietul bunicul meu, văzând aceasta a priceput că nu-s surorile lui, şi de
frică a căzut jos lângă mal cu mătura lângă el. Un scutur a început să-l scuture şi a tremurat
până dimineaţa, bunicul lângă mal. A doua zi de dimineaţă l-a căutat bunica, l-a strigat, dar el
nici nu putea deschide gura, care numai îşi clănţăneau dinţii l-au luat pe sus şi l-au dus acasă,
unde spune bietul bunicul că a zăcut 3 săptămâni. L-au descântat şi i-au dat să bea nişe apă
vrăjită şi abia-abia s-a lecuit”.
7) Nu se ştie în această regiune de „zburător”.
8) Despre uriaşi, se ştie următoarele. Însemnările vechi locuiau pe pământ, oamenii
mari, cunoscuţi de popor (de noi) sub singura denumite de „uriaşi”. Locuinţele lor erau cetăţi
mari, o odaie de a lor era cât un oraş întreg. Când femeile lucrau împreunat de an: una de la

31
ala păşeau de pe un munte pe altul şi xx, o aduceau, ca din altă ţară. Retezau munţii cu fierul
de la plug. În fond se zice, că erau oameni buni şi blânzi. Azi nu li se mai acceptă existenţa.
Despre, „uriaşi” am găsit următoarea.
Povestire auzită de la Dl. Miron Nechita, învăţător Rotunda.
Odată, o fată de uriaş a plecat să se plimbe. Şi mergând aşa, a văzut într-o vale nişe
gângănii mici de care ea nu mai văzuse niciodată, dar care, semănau la chip cu ea. Erau parcă
nişte păpuşele mici. Fata le-a luat în poală catrinţei ei, şi a plecat spre casă. S-a dus la mama
ei, căreia i le-a arătat. Le-a pus jos şi a început să se joace cu ele. Mama ei, i-a spus „Du-te
fata mea şi du, înapoi aceste mici gângănii, căci nu-i sămânţa noastră, se va pierde, încet,
încet. Pianele vor moşteni pământul, ce azi e al nostru. Fata a ascultat vorbele mamei sale, şi a
dus vietăţile cele mici, înapoi de unde le luase!
Despre pitici, se zice că locuiesc în păduri sub pământ. Sub o înfăţişare de oameni
mici cu barbă albă, au castele unde locuiesc. Casele lucrate cu totul şi cu totul de aur. Sunt
oameni care stăpânesc bogăţiile, din sânul pământului. Au în posesia lor cele mai multe, şi
mai frumoase pietre preţioase, pe care le duce, adeseori, în dar zânelor bune. Sunt mici, cât un
deget de al unui om, dar foarte ageri şi vicleni.
99 Femeile din satul de unde mi-am adunat tot materialul aproape, folcloristic cred în
unele zile pe care le numesc ele „zile sfinte”.
Exemplu: Sfânta Miercuri, sau Sfânta Vineri, Sfânta Duminică etc. Aproape toate
zilele au ceva lucru manual oprit în ele. Dar cele care se ţin de majoritatea femeilor de aici,
sunt Sfânta Vineri şi Sfânta Duminică.
De exemplu: O femeie face o bubă rea, la o mână, la un picior şi necăjeşte mult, i
rabdă, până ce într-o noapte viorează că i se arată Sfânta Vineri, şi-i spune. „Femeie să nu mai
lucrezi în ziua mea, că am să te pedepsesc şi mai rău”. Pentru nimic în lume acea femeie nu v-
a mai lucra. Sau alta face anumite munci în ziua de Duminică. I se arată. Sfânta Duminică
care o sfătuieşte s nu mai facă acele munci în acea zi.
Majoritatea femeilor Vinerea nu coase nu torc, iar altele care după expresia lor „aşa li
s-a arătat”. Duminica nici nu aprind focul. Marţea nu se cunoaşte, pe aici. Şi cunosc povestiri
nu mai în legătură cu sfintele zilelor pomenite mai sus care dau totdeauna numai sfaturi bune
dar şi pedepsesc când nu sunt ascultate.
Povestire auzită de la Rariţa C. Costan de 36 ani, Rotunda.
„Copila mea Ileana, era bolnavă tare, pe când era de un an. Mereu, mereu plângea şi
nimic orice i-aş fi dat nu ar fi putut-o ogoia. Am dus-o pe la doctori, pe la Liteni, pe la
Fălticeni, dar degeaba, toate leacurile cumpărate de mine cu mulţi bani, nu-i ajutau să-şi

32
câştige sănătatea. Dar unde şi cum nu am căutat-o. Mă rugam Bunului Dumnezeu, să aleagă
într-o parte cu ea ori să moară ori s-o scape de chinuri dându-i sănătatea. Într-o Sâmbătă
seara, m-am rugat cu atâta inimă lui Dumnezeu şi am cerut şi ajutorul sfintei Duminici. Prin
somn ni s-a arătat Sf. Duminică. O femeie frumoasă care a venit la mine şi mi-a spus: Rariţă,
fata ta, nu se va lecui dacă nu vei dezgropa întâi pe tatăl, tău căruia i-a trecut sorocul de 7 ani
de când e îngropat şi dacă n-o vei duce-o la doctorul Tănăsescu de la Piatra Neamţ. Eu nici nu
auzisem niciodată de numele acelui doctor. A doua zi, m-am sfătuit cu soră-mea Procira, şi
am pus amândouă mână de la mână, şi după o săptămână am dezgropat pe tătuca. Copila
parcă se mai ogoiase puţin. Ei însă mă hotărâsem, să ascult întocmai poruncile Sf. Duminici.
Am luat căruţa m-am suit cu copila în căruţă, şi după o zi întreagă de mers am ajuns la Piatra
Neamţ.
Seara ne-am hodinit şi am întrebat dacă se găseşte acolo un doctor. Tănăsescu. Ni s-a
spus că da. A doua zi, m-am dus de dimineaţă, la doctor. S-au uitat la copilă şi mi-a dat nişte
doctorii, să-i dau. M-am întors acasă şi am început să-i dau, din leacurile doctorului. Fata s-a
însănătoşit iar eu nu ştiam în rugăciunile mele cum să mulţumesc mai mult Sf. Dumineci.
10) Nu cred oamenii, ci doar copiii, care au citit în câte o care de poveşti.
11) Se cunosc altfel de duhuri nu de aceste.
12) Nici despre aceste duhuri nu se ştie.
13) Duhurile, obişnuiesc să ia forma de, capră; iepure, pisică, ţap, lup, pasăre, berbec
mai ades ca ori.
14) Nu se ştie şi nici nu s-a ştiut de existenţa acestora.
159 Da, despre duhuri care se arată numai într-un singur loc se ştie. De exemplu: La
un loc s-a întâmplat un omor, o crimă - Totdeauna, spun, bătrânii, că la orele 12 noaptea, va
ieşi chiar pe locul unde s-a omorât, duhul celui ce-a murit. Şi va fi întruchipat fie sub formă
de bărbat sau femeie, după felul sexului care la purtat cel mort, sau sub formă de pisică sau
berbec. Se arătă aceste duhuri necurate, aşa li se spune totdeauna, în locuri unde s-a întâmplat
o crimă. Poporul le spune: stafii moroi şi duhuri, necurate. Apar de obicei în toiul nopţii şi se
xx făcând puternică frică trecătorilor, întârziaţi - Este suficient, să facem cruce şi dispar din
cale.
Povestire, auzită de la Elvira Oşlobanu de 42 ani.
Odată m-am dus cu lucru la o prietenă de a mea, şi cum nopţile de iarnă sunt lungi am
întârziat la ea şi m-am pornit spre casă care nu era tocmai departe. Afară, deşi era un ger
mare, cerul înstelat parcă te făcea să uiţi ora târzie. Pe drum, nici ţipenie de om şi tocmai
trebuia să trec pe la pod la Bârliba, unde spuneau cei vechi, că se întâmplase de se omorâse un

33
om la beţie, de un altul. Tot am mers pe drum, până am ajuns la pod. Apa dedesupt strălucea
ca o oglindă, în lumina clară, a lunii. Şi zăpada care scârţâia sub picioarele mele, era singurul
zgomot, ce-mi întovărăşea paşii mei în acea noapte, când totul părea mort.
Un fior rece mi-a străbătut prin spate, când înaintea mea am văzut o blană neagră, că
de oaie, întinsă în faţa picioarelor mele. Parcă şi glasul îmi pierise nu aş fi putut scoate o
vorbă, un strigăt. Doamne fereşte. Îmi mutam paşii de acolo, acolo, dar zadarnic blana se
aşeza mereu în calea mea şi nu puteam înainta cu un pas măcar, de la pod. Sudori reci au
început să-mi îmbroboreze fruntea mea, şi mai mult ca 10 minute m-am chinuit aşa. Într-un
târziu mi-a venit în minte să fac cruce, dar nu-mi puteam mişca mâna de loc. Atunci am făcut
cruce cu limba, pe cerul gurii, şi deodată blana a început să se depărteze. Apoi până şi mâna a
început să mi se dezmorţească. Am început să fac cruci dese, dese, şi să alerg cât mai repede
acasă. Am istorisit acasă cele întâmplate şi m-am hotărât, să nu mai întârzii niciodată în sat!.
Altă povestire auzită de la Rariţa Dumitriu de 24 ani Rotunda.
Mă întorceam de la Dolheşti, împreună cu fratele meu Ili, şi trebuia să trecem prin
pădurea boierească, unde se spunea că se găseşte duhul necurat al unui pădurar,omorâte nişte
argaţi. Fratele meu mergea înainte fluierând, iar eu după el mă ţineam cât de aproape de el,
căci îmi era tare frică. Deodată fratele meu se opreşte şi apucă de jos un ied micuţ negru care
stătea zgribulit înaintea lui pe cărare. Îl ia Ili în braţe şi-l bagă sub suman, ca să se încălzească.
Iedul s-a lipit de el şi acum, parcă dormea. Noi ne continuam drumul prin pădure. Nu tiu ce i-
a venit lui frate-meu să înceapă a dezmierda micuţul ied, cam aşa. „lasă că am să te duc acasă
am să-ţi dau de mâncare şi ai să e faci tu mare”. Dar minune iedul a îngânat întocmai vorbele
lui şi zvârlindu-se din braţele lui, l-a plesnit cu lăbuţa pese obraz şi a dispărut. Ieşisem din
pădure şi Rotunda cu căsuţele împrăştiate se ardeau. Am început a ne face cruce şi a fugi, cât
puteam de repede spre casă.
Acasă, mama ne-a ocărât, că am pus mâna pe ied şi ne-a spus că era necuratul. Ne-a
dat agheasmă de am băut şi ne-a pus de ne-am închinat, spunându-ne că acel ied era
necuratul”.
16) Da! Se ştie de duhuri care umblă vara şi care prevestesc moartea celor cărora se
aerată. De obicei, aceste duhuri împrumută vocea unor prieteni, sau prietene şi te strigă la
fereastră de mai multe ori. Nu e bine să răspunzi şi nici să ieşi afară, pentru a vorbi căci e
săgeată moartea şi cazi la pat şi mori. Aceste duhuri nu se văd.
17) De obicei comorile sunt păzite de „necuratul”, „dracul”, sau „scaraoschi”. Tot ce
au poporul admite este că toate comorile sunt „juruie”, „dăruie diavolului. Aceasta se crede
pentru a nu putea fi folosite de muritori. Necuratul ia înfăţişări diferite, de monştri umani, de

34
animale fioroase, ca lup ce urlă etc. Comorile de fapt se arată oamenilor buni în noaptea
anului nou, iar orele 12 când se deschid, „cerurile” şi când în locurile unde sunt comori
„începe să se aprindă un foc mare, care poate fi „roietic”, dacă comoara e compusă din aur
mult şi „albi neţ” dacă are mai mult argint. Atunci să se pună repede senin, unde arde focul,
iar mai pe urmă să se procedeze la scoaterea ei. De obicei-u se dezgroapă comoara noaptea tot
cam în miezul nopţii când se întovărăşesc oameni şi pleacă la săpat cu târnăcoape, şi hârleţe.
Dacă diavolul a pus stăpânire pe comoară caută să înfricoşeze pe căutători, prin fel de fel de
zgomote „arătări urâte”. De multe ori se întâmplă că vă schimbe semnul pus din noaptea
anului nou, şi oamenii să sape zădarnic fără să mai găsească comoara. Comorile mari se văd,
arzând în noaptea Învierii Domnului, în fiecare an urmându-se acelaşi fel de ase arăta ca şi la
anul nou. Dacă spre exemplu ai început să sapi la o comoară, în noaptea Învierii şi nu ai
terminat-o de săpat sau ceasul 1 de noapte, te găseşte în groapă, atunci nu mai ai prilej de
scăpare.
După superstiţia poporului moartea pândeşte pe cel care la ora 1 nu a ieşit şi s-a
depărtat de lângă comoară. Duhurile rele vor năvăli asupra lui şi-l vor omorî, iar pământul
scormonit de el, va acoperii leşul celui ce la săpat. Numai în noaptea Învierii şi nu mai de la
ora 12 până la ora 1 noaptea, duhurile pierd puterea lor şi comorile pot fi căutate.
18) Pricolicii nu sunt cunoscuţi de populaţia de aici.
Vârcolicii se crede a fi nişe şerpi mari, care mănâncă soarele (când este eclipsă) .
„Ştimă este numele ce s-a dat pe aici la o zână a unei ape, de obicei a unui lac, care prin
cântece, vrăjeşte omul ce vine după cântul ei şi pe nesimţite valurile îl înghite pentru
totdeauna. E o zână rea, care se hrăneşte cu sufletele celor adormiţi şi omorâţi, de vraja
cântecului ei.
19) Se spune că în satul acesta mai demult era o babă care se ocupa cu vrăjitoria.
Făcea, ajutată de necuratul care îi dăduse o mare putere fel de fel de neajunsuri oamenilor.
Dacă unul venea la ea, şi din cauza sărăciei nu mai putea să o scoată la un capăt, şi-i spunea
că ea face orice va zice ea numai să-l facă şi pe el să aibă de toate cele, îi cerea sufletul în dar
şi ea, îi dădea în schimb puteri nevăzute de a strânge şi de a aduna la casa lui bunuri multe, pe
care ceilalţi, oameni oricât de mult s-ar fi necăjit nu ar fi ajuns nicio dată la ele. De obicei era
rea. Semne pe corp avea următoarele. Corpul îi era acoperit, cu păr mult. La picioare, avea
copite ca de capră şi de aceia umbla totdeauna încălţată. Iar la mână avea câte 6 degete, şi se
terminau cu unghii în formă de gheare ca la păsările de pradă. În bordeiul ei, de la marginea
satului, locuia singură întovărăşită de bufniţe, cu cucuvele, şerpi şi tot felul de animale urâte.
Veşnic ieşea fum negru şi urât mirositor, de pe „hogeagul” colibei ei, căci zi şi noapte, fierbea

35
buruieni, plane otrăvitoare, din care făcea fel de fel de leacuri. În sat această femeie era privită
ca o piază rea şi temută mult că se ştia că are puteri mari de la diavolul. Trimitea tot felul de
necazuri mari, boli şi multe ale nenorociri, asupra celui ce nu i-ar fi căutat bine. Nu-i plăcea să
audă pomenindu-se numele lui Dumnezeu, şi cruce, nu voia să vadă făcându-se. Nimeni nu
ştia cu ce trăieşte, din ce deşi casele ce duceau la ea şi făceau anumite vrăji, au ajutorul ei.
20) Nu se ştie de acest lucru, deşi am întreprins o anchetă serioasă pentru a putea afla.
21) Relativ la originea vrăjitoarelor se ştie următoarele. Într-o familie de oameni răi,
oameni care calcă alături de drumul drept, şi ocolesc calea bisericii. Ne năşea înainte vreme
câte un copil, mai des de sex feminin îşi mai rar de sex masculin care prezentau semnele
arătate la nr. 19 şi era ursit de diavolul ca să momească, oamenii mai târziu înzestrându-l
„necuratul” cu puteri mari – Puterea şi - o capătă adeseori şi numai de la diavolul. Nu se ştie
dacă această putere era moştenită pentru ca după spusa bătrânilor de aici, nu erau căsătorite.
Ele pot face ca să dea din puterea lor şi altor femei, care se ascultă sfaturile rele.
Povestire auzită de la Ruxandra Antonia de 62 ani Rotunda.
„Se spune că odată, un biet om, era tare necăjit şi nu mai reuşea la nici o treabă în
viaţa lui. Orice ar fi făcut îi ieşea rău, orice ar fi început nu-i mai vedea sfârşitul. Luându-şi
inima în dinţi, s-a dus la vrăjitoarea cea rea, spunându-i ca să-l înveţe să facă ceva că s-a
săturat să-şi chinuiască aşa viaţa. Vrăjitoarea i-a spus că-l va învăţa numai să jure că-şi va
vinde sufletul stăpânului ei „scaraoschi”.
Zis şi făcut, bietul om a făcut fel de fel de jurăminte, cu mâna stângă pe un cap de om
mort. Zgomote urâte, văicărelile, râsuri, fel de fel s-au stârnit şi deodată a apărut „scaraoschi”.
Cu coadă, cu coarne şi cu o furcă de fier în mână i-a primit jurământul bietului om. Apoi a
dispărut. Vrăjitoarea i-a spus. De acum să-ţi ţii jurământul. Nu trebuie să spui niciodată
numele lui Dumnezeu. Să nu faci cruce, niciodată şi să-l pomeneşti pe el pe dracul, împăratul
nostru cât mai des. Du-te acasă şi fă următoarele: Caută şi prinde o mâţă neagră şi leag-o.
Noaptea la orele 12, fă un foc mare, în casă, du-te să fii singur acasă, şi să nu spui nimănui ce
ai să faci. Astupă ferestrele şi încuie uşa şi pune un cazan cu apă să clocotească pe foc. Tu
întoarce-te cu spatele spre foc cu faţa la miază-noapte şi ţine mâţa în braţe. Orice v ei auzi nu
întoarce capul înapoi, de loc. Aruncă mâţa vie în cazanul cu apă ce clocoteşte şi nu te uita
deloc înapoi.
Când nu vei mai auzi nimic întoarce-ţi capul. Focul se va fi stins şi în cazan nu vei
găsi nimic, decât un oscior mic. Dacă vei putea să asculţi aceste sfaturi şi vei face întocmai
atunci vei dobândi puterea drăcească care te va mântui de greutăţi. Osul cel mic cel vei găsi în

36
cazan îl ei şi-l aduci la mine pentru ca să ţi-l leg eu de gât cu aţă făcută din vizitele pisicii ce
vei fierbe-o tu şi care vor veni la mine singure. Du-te şi fă aşa”.
Omul a plecat şi-a trimis femeia de acasă şi-a căutat mâţa neagră şi-a urmat sfaturile
vrăjitoarei întocmai până acolo unde trebuia să arunce mâţa în cazan. Dar un vaiet, un chiot,
fel de fel de zgomote care de care mai înfricoşătoare auzea în spatele lui. Erai strigat din toate
părţile şi fel de fel de zgomote şi izbituri se auzeau în casă. A răbdat el cât a răbdat dar de la o
vreme a întors capul. Şi atunci a pomenit de Dumnezeu. Toate lucrurile din casă, au început
să-l lovească nişe unghii nevăzute au început să-i sfâşie carnea şi l-au omorât până numeri la
trei. Biata femeie când a venit acasă şi l-a găsit mort, a gândit că i-au omorât tâlharii. L-a
îngropat, dar sufletul a fost al necuratului. Dacă treceai toate cele fără să se uite, ar fi urmat,
să fie un slujitor al diavolului mai mult pe pământ.
22) Nu se ştie de acest lucru. Ci doar că vrăjitoarea dintr-un sat, adună noaptea
anumite buruieni din anumite locuri, buruieni ce-i folosesc la facerea diverselor băuturi.
23) Moartea vrăjitoarelor, este o moarte năprasnică. Diavolul îi i-a sufletul. Se
zbuciumă până moare şi cei din jur o îngroapă, fără popă, şi rugăciuni (Lucrurile aceste toate
se spune că s-au întâmplat de mult). După înmormântare se prefac în stafii care chinuiesc
oamenii.
24) Nu se ştie aici în sat.
25) Nu se ştie decât că au aceleaşi puteri ca şi femeile vrăjitoare.
26) În satul acesta se ştie despre oamenii care au unele puteri de a opri ploile. „Le
leagă” după expresia oamenilor. Acestor vrăjitori li se spune „ solomonari”. Puterea le vine de
la diavolul. Ei procedează astfel. Se duc prin coteţele păsărilor la toată casa de om gospodar şi
rup vârfurile a 3 pene din coada lor, a cocoşilor.
Trebuie numaidecât, ca de la toţi cocoşii să fie rupte câte 3 perne. Le face un
mănunchi mare legat şi-l îngroapă într-o gaură făcută la marginea apei, noaptea la orele 12.
POVESTIRE
Auzită de la Rariţa Grigore de 65 ani.
„Într-o vară, nu mai ploua de mult timp. Holdele pe câmp îşi aplecase spicul spre
pământ triste. Făcut-au oamenii rugăminţi, sfintele masle, dar degeaba, erau toate. Într-o zi o
femeie bătrână spuse. Ia să căutăm noi poate „solomonarii” au legat ploile. Şi a spus că să ne
uităm la penele de la coadă a cocoşilor din ograda noastră. Şi când au început femeile a căuta
au găsit de la coada fiecărui cocoş lipsă câte o jumătate de la 3 pene.

37
 Femeia bătrână ne învăţase să smulgem cealaltă jumătate de pană şi să le adunăm pe
toate. Le-am strâns într-un mare coş nu legate ci aşa dezlegate, am mers la apa Siretului şi le-
am dat pe apă. Şi pe urmă a plouat bine şi ne-a apărat Dumnezeu recolta”.
27) Se ştie în acest sat despre femei, care i-au „mana vacilor”. Sunt de obicei femei
lipsite de inimă, cu sufletul vândut necuratului. Procedează pentru această operaţie în modul
următor: Au în podul casei de obicei, făcut chipul unei vaci din lemn. Cu pulpă, picioare, tot o
vacă de lemn, decât mai mică ca o vacă obişnuită. Femeia care ia, „mana vacilor” se suie
noaptea în podul casei şi zice aşa. „Hei, joiană, sau Florică (după numele vacii de la care ia
mana) am venit să te mulg. Dar înainte, are grijă să ia din vârful capului vacii, căscia îi, ia
mana 12 firişoare de păr. Şi când se urcă în pod cu doniţa ia şi cele 12 firişoare de păr, pe care
le pune pe capul vacii de lemn şi zice ca să-i dea lapte.
Înconjoară vaca de lemn de 3 ori şi pe urmă începe a trage de pulpa vacii. Laptele
curge prin mamelele de lemn şi umple doniţa femeii. În acest timp vaca de la care se ia mana
rage acasă şi dă din picioare cu furie. Iar a doua zi de dimineaţă când stăpâna, se duce s-o
mulgă, dă din picioare şi n-o lasă, iar lapte nu are deloc.
28). Nu se ia aici în sat, mana câmpului” ci numai „mana vacilor”.
29) În deosebi se crede mult. Cel deocheat se cunoaşte după ameţeala ce o simte după
ochii care-i sunt „împăienjeniţi”. Nu oricine poate deochea ci numai acei cu ochi răi, acei care
se miră. Oamenii cu ochii negri sunt acei ce „deoache” şi cei a căror sprâncene sunt îmbinate.
Nu e bine de mirat adică de uitat prea mult la un copil mic căci îndată îl „deoache”, oamenii
apară copiii, vitele de deochi legându-le câte o panglică roşie sau un cearşaf de lână roşie,
care-i apără de „deochi”. De deochi se apără prin „stingerea cărbunilor şi „descântec”.
Descântecul ce se rosteşte mai de obicei e următorul atât pentru oameni cât şi pentru animale.
„Fugi deochi, dintre ochi
De-o fi deochiat de femeie
Să-i crape ţâţele
Şi să rămână curată
Ea de maica Domnului lăsată.
De-o fi deocheat de bărbat
Săli crape broaşte
Şi ea să rămâi-e curată
Ca soarele de luminată!”
Se fac 3 grămăjoare de cărbuni aprinşi, fiecare formată din 3 cărbuni şi se sting într-o
căniţă plină cu apă „neîncepută”. (care se aduce de la fântână fără ca să vorbeşti cu nimeni.

38
După ce ai aruncat cele 3 grămăjoare de cărbuni în apă, dacă s-au lăsat toate la fundul căniţei
atunci bolnavul a fost tare deocheat, iar de nu au căzut la fund atunci bolnavul nu este tar
deocheat. După ce s-au stins cărbunii, se dă bolnavului să bea de 3 ori din 3 locuri din apa aşa
descântată. Cu apa aceia se înmoaie 3 degete în ea şi se dă pe la tâmple pe frunte, se picură
puţin în sân şi pe urmă se toarnă fie la ţâţâna uşii fie pe un câine, sau pe cleşte.
Alt descântec de deochi.
Descânt de străgari, de pocitura din cap din nas din inimă din rărunchi, din ochi din
buze din faţa obrazului, din sfârcul nasului, din inimă ca să iasă, toate durerile. De la mine
descântecul şi de la Maica Domnului leacul. Se suflă între ochi şi se spune acest descântec de
3 ori suflându-se la urmă peste cap.
30) Da, se crede şi se practică şi azi acest obicei. Se scot „părticele”. Nişte prescuri ce
le duci la biserică şi pe ace le slujeşte preotul, căruia trebuie să-i spui că vrei să-ţi socată
„părticică”. De obicei se practic acest obicei, cu rugăciuni diverse pentru a descoperi vreun
vinovat, sau a răsplăti cu o boală grea pe unul ce a făptuit o faptă rea. Există şi un „post” pe
care-l ţin femeile. Dar ca să e apuci a posti spun ele trebuie să fii absolut nevinovată căci
altcum pedeapsa sa lui Dumnezeu cade asupra ta. Dacă ştii că cineva ţi-a făcut o faptă rea şi el
nu-şi cere iertare atunci faci următoarele:
„Te duci într-o zi la preoţii, de la 7 biserici şi le împarţi bani spunându-le să facă
slujbă pentru a pedepsi Dumnezeu pe vinovaţi, de cutare faptă. Apoi te duci acasă şi
Duminica ce vine te duci la biserică şi te rogi lui Dumnezeu cu toată inima Luni de dimineaţă
începi postul astfel: Nu mănânci nimic nici tu, nici copiii nici păsările şi vitele. Tu nu dai de
mâncare nimănui. Seara la aprinsul luminilor faci mâncare şi mănânci. Apoi te rogi lui
Dumnezeu. Strângi ouăle găinilor din acea zi le vinzi şi din banii strânşi din vânzarea lor
cumperi untdelemn şi lumânări pe care le împarţi la biserici. Apoi a doua săptămână vei face
acelaşi lucru însă Marţi şi tot aşa până ajungi de ai postit 7 zile, în 7 săptămâni. De nu ai găini
sau vite a căror produs să-l vinzi şi să cumperi lumânări şi untdelemn atunci, i-ai din sat lână
de torci şi cu banii aceia cumperi. La a şaptea săptămână când ai terminat de postit se alege şi
cu vinovatul care ori moare ori cade bolnav grav”. Acest post se mai posteşte şi de fetele ce au
rămas nemăritate şi se spune că e bun pentru orice.
31) Unul singur se cunoaşte şi care se spune că este foarte eficace. Omul păgubos,
adică acela căruia i s-au furat ceva să se dezbrace noaptea în pielea goală şi să ia o gură de apă
în gură şi să fugă împrejurul casei zicând. Cum nu pot eu ţine apa în gură aşa să nu poată cel
ce mi-a furat cutare lucru să-l ţie la el să vie şi să mi-l aducă înapoi.

39
 32) Oamenii spun că hoţii pentru a nu fi prinşi de cei din casă au totdeauna la ei
tămâie de la om mort, cu care afumă uşa şi atunci aşa dorm oamenii din casă ca morţii. Mai au
şi „mână de om mort” cu care înconjoară casa pe care vor s-o prade de 3 ori zicând: „aşa cum
doarme cutare (acel a cărui mână se află în posesia lor) aşa să dormiţi voi cei din casă şi nici
un zgomot să nu vă trezească!
Pentru a putea deschide lacătele şi ori ce fel de încuietori au un fel de iarbă numită
„iarba hoţului” cu care atinge doar încuietorile şi ele se deschid. Acea iarbă e „vrăjită” de
anumiţi vrăjitori.
33) Sunt oameni de care nu se lipeşte glonţul şi acei sunt „solomoniţi” pe trup pentru
acesta cu o alifie descântată.
34). Se ştia în vremea veche d e unii oameni ce făceau legământ cu diavolul dându-i
sufletul pentru bani sau alte bunătăţi lumeşti. Sfârşitul oamenilor de acest fel crede poporul că
e din cele mai groaznice. Chinuri nespuse îndură acei oameni până să le iasă sufletul iar pe
„lumea cealaltă” vor avea parte numai de chinurile mari ale iadului.
35) Oamenii se apără contra „vrăjilor”, nepomenind niciodată numele necuratului şi
păzindu-se de a „călca în ceva”. Este credinţa aici că se descântă anume buruieni apă,
mâncare ce se pune-n calea celui ce vrea să-l vrăjească cineva şi el dacă calcă ele atunci se
prinde „vrăjitoria” de el. De obicei se apără rugându-se lui Dumnezeu să-i păzească de toate,
făcăturile. Se mai apără purtând totdeauna o iconiţă sfinţită asupra lor, femeile la gât iar
bărbaţii la piept.
36) Mătrăguna este buruiana cea mai importantă la facerea vrăjilor în special a celor
„de dragoste”. Ca să poată fi de folos trebuie s-o sapi foarte curată şi s-o păstrezi curată. Te
duci la locul de unde vrei s-o sapi, îmbrăcat curat şi i-ai o sticlă de vin şi o pâine şi zici aşa:
„Bună dimineaţa cucoană Ileană, cum te iau eu cu pâine şi vine aşa să mă i-ai tu şi să mă ţii-i
cu bucurie şi dragoste. Mătrăguna oi i-ai şi-o porţi totdeauna cu tine, învelită într-o năfrămuţă
foarte curată. Bărbaţii o poartă de obicei în căptuşeala pălăriei. Mai sunt şi ale buruieni de
leac ca năvalnicul şi crăpusnicul şi care se întrebuinţează numai pentru dragoste. Mătrăguna
îţi mai poate aduce rang, boierie şi cinste. Se zic cuvintele de mai sus de 3 ori.
379 La facerea de „ursită” numai se slujesc de un chip de om fie bărbat sau femeie
după felul cum este îmbrăcat. I se spune numele celui ce i se face de „ursită”.
38) CULEGERI DE TOT FELUL DE VRĂJI
Descântec de „desfăcut” de ursită”. Cules de la Ecaterina Vieru de 59 ani Rotunda.
Se aşează persoana căreia i se desface pe un scaun lângă la fel şi persoana care face
această treabă. Se ia o ulcică de apă neîncepută şi se aşează cu cleştele de la foc câte 3

40
grămăjoare a câte 3 cărbuni. Apoi se începe a zice următoarea descântec de 3 ori. După ce s-a
zis odată se trage o grămăjoară de cărbuni în ulcică. La o două oare se trage a doua
grămăjoară iar a treia oară a treia grămăjoară. Descântecul e aşa:
„Cine face cu una cu desface cu două
„Cine face cu două ea desface cu trei
„Cine face cu trei ea desface cu patru
„Cine face cu patru ia desface cu cinci.
„Cine face cu cinci ia desface cu şase
„Cine face cu şase ea desface cu şapte.
„Cine face cu şapte ea desface cu opt.
„Cine face cu opt ia desface cu nouă.
„Ho răule ce vii aşa înfocat la el ( se spune unu)
„Cu chicioareli să-l firmi cu gura să-l mănânci.
„Şi cu coarnili să-l împungi?
„Lasă-l nu-l mai fărma.
„C î s-ontâlnit uc maica Domnului
„Sî s-o nerat cât îi di slab
„’Să maica Domnului cu mătură părăsită l-o măturat.
„Sî-n marea neagră l-a aruncat.
„S-o ramas curat.
„Ca di la Maica Domnului lăsat.
„Io scos Dumnezeu durerile.
„Din inimă din tăte ciolănelile,
„Din cap din tăte-nchiiturile;
După ce s-a zis acest descântec de 3 ori, se dă să se bea celui căruia i se face
desfacerea puţină apă descântată. Cu restul apei se face următorul lucru, se dă pe un gard sau
pe un câine.
„DE SPERIETURĂ”
Descântec
„Hârzoi, bârzoi unti duci,
„La copebilu isa să-l mănânci
„Ochii să-i painjăneşti
„Faţa să i-o veşejăşti
„Printru moarti să-l găteşti.

41
 „Hârzoi, bârzoi nu ti du
„Ochii nu-i painjâni,
„Faţa nu i-o vestejî
„Şi pentur moarţi nu-l găti,
„Lasă-l rumăn ca cătinul
„Şi tari ca ceriul (fierul).
„Şi gras ca lutul
„Şi uşor ca pana.
Tot cu apă neîncepută şi 9 cărbuni se face şi acest descântec, care se zice de 3 ori. Pe
urmă se spală copilul speriat cu apa aceasta. Cât timp se zice descântecul copilul şa-de pe
scaun, după ce s-a terminat de zis şi sa şi spălat, se ia o bucată de mătură părăsită (aruncată) şi
tot se face gestul de a arunca „sperietul” înconjurând capul cu acea mătură”.
Tot pentur cazul când un copil spre exemplu: s-a speriat fie de un câine de a vecinului
etc., se aduce puţin păr de la acel câine şi se „afumă” cu el. De multe ori i se dă să miroase
fumul părului ce se arde şi i se spune de către mamă să nu fie speriat că uite cum „arde” cât de
slab este deci.
„DESCÂNTEC PENTRU FETE CA SĂ FIE PLĂCUTE”
„S-o pornit fata Duminică dimineaţa
„S-o pornit la o fântână,
„Acolo o ajuns s-o zâs:
„Bună dimineaţa cinstită fântână
„Mulţămăsc cinstită (numele fetei) Ileană;
„I-o m-as ruga mnitale
„Cinstită fântână
„Neta speli tina să rugina
„Cu apa netale
„Spală-mă să pi mini, să mă grijăşti
„Di tătî tina şi tăt răul,
„M-am uitat în sus şă-n gios
„Să n-am văzut pi nimini în zori
„Sî m-am uiat pi săs în vale.
„Să vine norocul şă cu dragostea calare
„Iar fata când i-o văzut
„Mereu digrabă i-o luat

42
 „Sî-n cofa cu apă i-o turnat
„Sî cu apa s-o spalat.
„Sî cu tăt norocul şi dragosea s-onbracat
„Lumea di mini s-o nerat
„Că cini-i măi furmoasa ca fata (numele ei).
Descântecul acesta se face astfel: Se duce fata dizdedimineaţă la o fântână şi-i spune
descântecul de mai sus. Zice de 3 ori şi pe urmă ia apă în cofă şi se spală chiar acolo pe faţă.
Credinţa este că se va face frumoasă şi iubită.
„DESCÂNTEC PENTUR MUŞCĂTURĂ DE ŞARPE”
„Trii itî, trii itî,
„Pasări pestriţă
„Faţî moroşaţă
„Sădi gios pi chiatră
„Părăul curgi
„Şărpile be

„Părâul a sacat
„Şărpile a capat.
„Şi să rămâi omul ista curat
„Ca de la maica Domnului lasat”.
Acest descântec se face tot în apă cu 9 cărbuni şi se zice de 3 ori iar cu apa se spală
rana muşcăturii de şarpe.
„ALT DESCÂNTEC „DE DRAGOSTE”
Auzit de la Rariţa Costan de 36 ani, Rotunda.
„S-o sculat fata iasta (numele)
„Într-o bună dimineaţă
„Sî s-antâlnit în cale
„Cu tăte fărmăcătoarile
„Să fărmăcătoarile, io făcut!
„Cu urât o îmbracat-o
„E aşa o mers plângând
„Sî sus chinând
„Pân la fântâna lui Iordan
„Şacolo când o agiuns

43
 „Maica Domnului, s-o nerat
„Cât di cu „răle”, îi e-nbracată
„Să odată di mâna dreaptă o luat-o
„Sî asupra ii o suflat
„Sî tătî cu aur o-nbrăcat
„Sî-n gură i-o suflat
„Sî bunătatea pâinii i-o dat
„Şi-n păr i-o suflat
„Şi mirosna câmpului i-o dat
„Sâ-n gură i-o mai suflat,
„Să mirosna busuiocului sî duceaga nerii i-o dat.
„Duminică dimineaţă s-o sculat.
„Să si cal o-ncălicat
„Sî din buciuim o buciumat
„Sî din trâmbiţă o trâmbiţat
„Sî lumea s-o sculat să s-o nerat
„Că fata asta-i cea mai frumoasă”.
Se descântă de 3 ori cu 9 cărbuni şi apoi se aruncă pe un strat cu flori.
„DESCÂNTEC PENTRU A APROPIA BĂIETANUL DE FATĂ” şi viceversa. Auzit
de la Ecaterina Vieru din Rotunda.
Se ia brâul băetanului sau fetei se strânge grămăjoară şi se descântă la „crai nou”:
„Brâul, brâuşorul meu
„Să e faci un şarpe laur, balaur,
„Cu 12 limbi cu 12 focuri
„Cu focurile să-l arzî
„Cu limbile să-l duci la fata (numele ei)
„Prin păduri fără sănii,
„Sî prin sat fără sămătări.
Brâul astfel descântat când fata sau băiatul îl i-a pune sub cap noaptea vor visa pe acel
sau aceia, care l-a descântat.
„DESCÂNTEC DE JUNGHI”
Auzit tot de la Ecaterina Vieru,

44
 Se face o aţă de cânepă grosuţă şi pe ea se tot face câte un nod, când se spune
descântecul până ajung 9 noduri. Se descântă tot în apă cu 9 cărbuni cu care se spală locul
dureros.
„Stăi giunghi, nu igunghie
„Că ţi-oi spuni chinul câniebii
„Cânipa am samanat-o
„Sî e o răsărit
„S-o crescut să s-o copt
„S-am cules-o s-am dus-o la tochit
„S-am pus-o acolo-n apă
„S-am scos-o din apă
„S-am bătut-o.

„Să-am răgelat-o, s-am ebeptanat-o

„Şi-am pus-o la furcă ş-am tors-o
„Şi-am deapănat-o, ş-om ţesut-o
„Ş-am făcut-o pânză,
„Să chinue cănichii s-o gătit
„Să giunghiul omului s-o mântuit”.
„Stăi giunghi nu giunghie
„Că giunghi nu giunghie
„Că lis lui adgonul e-am legat
„Să la apa mărgătoare e-am adapat
„Să pi mini giunghiul m-a lăsat.
„DESCÂNTEC DE DRAGOSTE
Se descântă în apă cu 9 cărbuni se spală cu apa aceia şi restul se dă pe foc.
„Laur balaur unite duci,
„Mă duc la muntăi Sânăii.
„Laur-balaur siu ti duci
„C-acolo am fost şi eu
„Sî munţâi s-o cutremurat
„Copacii tăţi s-o răsturnat.
„Dr vină la mini
„Sî mă fă o pară cerbinte (fierbinte)

45
 „Şi mă aşează în inima (numele)
„Ca el să plesnească
„Numai la mini să sî gândească”.
„ALTE DESCÂNTECE” ŞI FARMECE”.
Pentru ca hoţii să poată avea „iarba tâlharului” ei întrebuinţează după spusa poporului,
următoarea metodă: Caută cuibul unei aricioaice cu pui şi când ea iese din cuib şi puişorii
rămân singuri închid intrarea şi de jur împrejur cu fiere vechi ca ea să nu poată intra la pui. Ei
se aşează şi pândesc. Când aricioaica vine şi găseşte închis se duce fuga şi aduce în gură, iarba
fiarelor. Numai ce o atinge de fiere-le ce i-au îngrădit puişorii şi cad jos. Tâlharii repede iau
firul de iarbă se scrijelează, adică se taie în podul palmei drepte şi pune o bucăţică de iarbă din
aceia care se prinde imediat făcând ca omul acela când va pune mâna pe un lacăt sau
încuietoare să se descuie repede”.
„Când pe femei le dor ţâţele, pentur ca să se lecuiască să puie lut de la roata carului.
„Femeile sterpe ca să aibă copii se descântă în săneală de răul copiilor, se mai pune
piper şi tămâie şi se pune în rachiu şi se bea din 3 în 3 luni câte 10 zile, pe dată.
„Sâmbătă seara nu e bine să dai cenuşa afară că superi pe Dumnezeu”.
„Dacă pe plită a dat laptele în foc trebuie să pui sare pe el, căci altfel crapă ţâţele
vacii!”
„Cu piciorul stâng să nu porneşti niciodată la drum că îţi va merge „pe dos” (rău).
„Când porneşti la un drum şi-ţi iese în cale un om cu doniţa goală, poţi să e reîntorci
acasă căci nu vei avea succes, în treburile tale.

RĂSPUNS LA CHESTIONARUL VII

1) Nu se ţine în satul nostru această sărbătoare 14 octombrie, ziua de Sfântul
Paraschiva se serbează fiind una din cele 12 vineri, de peste an. Este zi de prăsnuire. Avem
sate împrejurul la al nostru, unde oamenii fac „hram” adică fac mâncare, pe la casele lor şi
„ponacidă” pomeni pentru pomenirea celor morţi la biserică. Vin oameni din satele
învecinate, la biserica satului, unde este hrămuire, şi de acolo după terminare slujbei, sunt
luaţi acasă de gospodarii localnici, care-i ospătează, ducându-se i ei la rândul lor în satele, lor
când e „hrămuire” acolo. Se mănâncă de post, în ziua aceasta. Fetele şi flăcăii au „joc cu
bantă” în sat.
17 octombrie. Nu se ţine de populaţia de pe aici.

46
 26 octombrie Sfântul Dumitru, îl ţine toţi oamenii. Este o sărbătoare bisericească. La
fel cei ce au în sat biserici închinate acestui sfânt, fac hrămuire. Procedeul e acelaşi ca la 14
octombrie. Nu se cunoaşte, „focul lui Sâmedru”.
1 noiembrie Nu se ţine pe la noi.
8 noiembrie ziua aceasta este sărbătorită cu mult fast căci e vie credinţa în inimile
oamenilor, că Sfântul Mihail în special, e acela, care ia sufletele oamenilor, atunci când mor şi
le conduce la Tatăl din cer. E credinţa că Sfântul Mihail este un sfânt tânăr, şi frumos, care
umblă cu o sabie de foc, în mână şi el se războieşte cu diavolul la ieşirea sufletului, din corpul
omului. Diavolul se găseşte şi el acolo, la căpătâiul omului, „pe moarte” şi începe să spui-e că
acel om, are atâtea şi atâtea greşeli şi păcate.
De multe ori spusele Diavolului sunt neadevărate şi atunci „Arhanghelul Mihail îl
ocărăşte şi-l alungă. Apoi vesel „Sfântul Arhanghel Mihail „duce sufletul omului bun înaintea
lui Dumnezeu. De obicei credinţa poporului este că Sfântul Arhanghel este păzitorul
sufletelor.
11 noiembrie Pe aici se serbează Sfântul Mina pentur boli. El apără atât oamenii, cât şi
animalele de bolile cele rele şi urâte. De obicei se dau acatiste „Duminica la Biserica pentru
ca să se „slujească” rugăciuni, către Sfântul Mina, de către cei ce zac de boală grea de multă
vreme.
13 noiembrie Se serbează tot pentru a fi ferit de boală.
12-16 noiembrie Filipeii se ţin. Li se zice pe aici „cilipii”. Este o sărbătoare, în care
nimeni nu lucrează pentru ca să-l ferească Dumnezeu de „lupchi” Nu se coase, nu se fac căci,
cilipii” nu îngăduie să faci nimic în zilele lor. Acei care nu ţin aceste sărbători, vor avea a
trage grave consecinţe, de pe urma fiarelor sălbatice, în special a lupilor. Am cules
următoarea:
Povestire, auzită de la Soltana Manca, de 45 ani.
„Odată, o femeie, nu a vrut să ţie sărbătoarea „cilipilor”. Ea nu avea nici un fel de vită
în ograda ei. Şi a început să toarcă de pe la amiază. Vecinele i-au zis: „Ia seama fa, că te va
ajunge pedeapsa „cilipilor” că nu le ţii ziua. Dar ea de acolo a zis: „Eu nu am nici cai, nici oi,
nimic, care ar putea să-mi le strice lupchii”. A tors, a tors înainte. Ba a mai tors şi seara o
bucată bună. De la o vreme a început, a se răci în casă, şi femeia, s-a dus pe prispă să aducă
un braţ de lemne. Dar când a deschis uşa un lup „hop” i-a şi sărit în spate. A trântit-o jos şi-a
mâncat-o toată, toată. A doua zi vecinii au găsit doar furca singură şi zdrenţele hainelor ei pe
prispă. Şi-au făcut cruce şi s-au jurat că vor ţine această sărbătoare”.

47
 În ziua întâia din postul Crăciunului oamenii nu fac munci de nici un fel. Atunci se
zice că e ziua care se munceşte. „Spolocanie”. Des de dimineaţă, după, „lăsatul secului”,
femeile fac o oală mare, cu leşie tare, cu care spală toate oalele în care a fiert mâncare până
atunci. Le opăreşte bine, le clăteşte şi le are pentru fiert rachiu, căci e post”. Apoi pleacă la
cârciumă să bea rachiu, căci e credinţa că acea femeie care nu bea rachiu în ziua de
„Spolocanie” nu va avea cânepă bună în anul acela. La „lăsatul secului” pe la noi nu se
obişnuieşte a face „vrăji” de loc ci doar oamenii mănâncă bine şi se veselesc căci înaintea lor
se deschide „postul”. Flăcăii fac joc în sat. În tot timpul postului Crăciunului se toarce cânepa,
lâna se ţese şi se coase. Femeile şi fetele, lucrează totdeauna până pe la 12 noaptea căci zic ele
noaptea-i „an de mare” Bărbăţii desfacă păpuşoi, sau cioplesc câte un fund câte un fus etc. Se
sune poveşti, şi timpul trece repede, iar lucrul harnicelor lor mâini creşte văzând cu ochii.
Copilaşii se joacă pe lângă foc până obosesc mai totdeauna cu gândul la bunătăţile ce-i
aşteaptă la Crăciun şi la colindele ce încep a le învăţa. Se adună în fiecare seară a zilei
lucrătoare fee pe la casa câte uneia şi lucrează, cântă şi glumesc de e mai mare dragul să le
asculţi.
21) Ovidenia. Zi de mare post. La noi aici se face pomenirea morţilor, şi pomeni.
Femeile cumpără ulcele din târg fac colaci, şi mâncări de post, pe care le dau de pomană de
„sufletul morţilor”. Sunt „moşii de iarnă”.
25) Nu se ţine.
30) În ziua de Sfântul Andrei nu lucrează nimeni. Toţi oamenii mănâncă, usturoi,
pentru ca să poată să se apere de strigoi. Se ung toate găurile, de la uşă, cu usturoi căci se
bănuieşte şi se afirmă chiar că „strigoii” au puterea de a intra, în interiorul locuinţelor prin
orice găurică care nu ar fi unsă cu usturoi. Strigoii, sunt nişte duhuri care se nasc în felul
următor. Sunt unii oameni care se nasc cu coadă şi mai au o particularitate că pe corpul lor de
la şira spinării în jos şi în sus au o dungă de păr. Iar coada este o prelungire a şirei spinării.
Aceşti oameni când mor, după ce sunt îngropaţi în seara zilei de Sfântul Andrei, ies din
mormânt şi se plimbă pe uliţele satului, şi vai de omul ce-l întâlnesc în cale i care nu a mâncat
usturoi. Îl prind şi-l chinuiesc. Apoi ei au obicei ca să se întâlnească la „crucile drumului”
(acolo unde se desparte drumul în 4 părţi) şi încep să se bată, între ei acolo. A doua zi,
dimineaţa dacă treci, pe locul unde s-au bătut strigoii, vezi numai urme de sânge.
Odată cu cântatul cocoşilor încep şi ei să-şi ia locurile în mormintele lor, pentru a
reieşi peste un an. Strigoii mai se duc pe la ferestrele caselor şi încep cu sgâna şi a face
zgomot, iau meliţa şi încep a meliţa. Oamenii se tem de strigoi. Tot în noaptea sfântului
Andrei încep lupii a umbla după pradă. Vrăjile feelor sunt multe pe care le fac în această

48
noapte, toate pentru aflarea viitorului. Se face următoarele: Se face o aţă grosuţă de cânepă cu
care fetele leagă drumul. De la un par de pe marginea şanţului se leagă drumul cu sfoară cu
celălalt par din partea cealaltă a şoselei. Trebuie să fie cam la 30 cm. De la pământ bine
întinsă sfoara. Apoi fata se aşează în dosul gardului şi aşteaptă. Acel fecior care se va
împiedica în sfoară şi va cădea acela îi va fi partea”.
Altă vrajă. Auzită de la Elena Roman de 40 ani.
„Se duce fata la un gard de pari noaptea cu ochii legaţi şi numără până la 9. Apoi se
dezleagă la ochi şi se uită la părul de al nouălea. Dacă e scurt şi ciotoros va avea parte de un
om mic de stat dar bogat. Iar de al nouălea par e lung, drept, va fi un vlăjgan calic”l.
Altă Aajăi.
Fata dacă vrea să-şi vadă „ursitul” atunci face aşa. Astupă bine ferestrele închide uşa şi
pune o oglindă la peretele din dreapta şi una la peretele din stânga iar la mijloc oi masă cu o
farfurie de mâncare şi cu o lingură. Apoi pune o lumânare de la Paşti aprinsă. Se dezbracă în
pielea goală, se despleteşte încuie uşa şi se uită întâi în oglinda din dreapta. Dacă se gândeşte
cu tot sufletul şi roagă pe Dumnezeu, când ea se uită în oglinda din dreapta vede prin oglinda
din stânga pe ursitul ei iar dacă întoarce capul nu mai vede nimic.
„ALTĂ VRAJĂ”
Faci lăutoare, le „lai” şi lăutoarea cu covată cu tot o pui sub patul în care dormi. Nu
arunci apa afară. Încă pui şi pieptenele cu care te piepteni. Te laşi despletită şi te culci
rugându-te din toată inima lui Sfântului Andrei să-ţi arate „ursita”. „Ştoarea” (brâul) o pui jos
şi bai metanii pe ea. Apoi o pui sub cap şi te culci. Acel pe care-l vei visa întâi va fi „partea
a”.
„ALTĂ VRAJĂ”
Fata care nu-i măritată şi e cam „stătută”, (vârstnică) ia busuioc de la ziua Crucii (14
septembrie) o crenguţă şi o poartă toată ziua înspre Sfântul Andrei. Nu mănâncă nimic ci
posteşte rugându-se lui Dumnezeu să-i arate cine va fi „partea ei”.
Când se culcă pune crenguţa de busuioc sub cap şi dacă ruga i-a fost primită de
Dumnezeu îşi va visa „ursitul”. Covârşa” (covasa) nu se pregăteşte acum ci la Sfântul Toader.
Tot acum începe iarna.
4-5 Decembrie Zi de prăsmuire, iar în ziua de Sfântul Sava nu se mănâncă fasole
pentru că faci bube pe care apoi trebuie să le descânţi de „făcătură”!
6 Decembrie. Nu se ştie de obiceiul că Sfântul Neculai aduce daruri copiilor. Dacă în
ziua de Sfântul Niculae n ninge se zice că va fi o iarnă seacă în zăpadă. Când ninge zice că îşi
scutură baba. El apare sub înfăţişarea unui moş bătrân cu lungă barbă albă.

49
 12 Decembrie Sfântul Spiridon este sfântul făcător de minuni. Femeile nu trebuie să
aibă contact cu bărbatul în acea zi, pentru că ar face nişte copii „minunaţi”.
20 Decembrie. Se taie porcii în acea zi pentru că numai aşa carnea va fi bună şi
gustoasă. Este oi carne blagoslovită de Dumnezeu pentru că nu mai Sfântul Ignat se roagă
pentru aceasta lui Dumnezeu. E credinţa şi obiceiul chiar pe aici pe la noi să dea acel care taie
porcul de Ignat să dea săracilor câte 2 străchini de făină şi una de carne. Acum s e fac cârnaţii
„trandafirii” şi se aşează carnea în „ saramură” apă cu sare.

RĂSPUNS LA CHESTIONARUL XII-lea

RELAŢII ÎNTRE SĂTENI

1) Singura tovărăşie „în mare” formată din mai mulţi indivizi este „obştea”. Nu
obişnuiesc să se organizeze în bresle. Este un obicei-u necunoscut pe la noi.
3 şi 2) Da! Fac astfel de tovărăşii, moştenite din străbuni când existau mai multă
solidaritate între oameni. Azi încă practică obiceiul de a „pune-n plug” când unul pune un cal,
altul alt cal şi ară întâi ogorul unuia şi apoi ala altuia. Când un om are de adus lemne din
pădure mai ia cu el încă câţiva oameni,j cu căruţele care îi ajută el obligându-se să le
muncească-n loc, altceva în raport cu munca ce a le-o face.
Şi la clăditul caselor se ajută tot în acest mod. „Obiceiul acesta se numeşte „clacă”.
Aceste, „clăci” se fac şi în zilele de sărbători mici, şi în cele, lucrătoare”. Niciodată, şi nici un
fel de „clacă”, nu s-a făcut Duminica. E păcat. Am verificat acest lucru chestionând mai mulţi
bătrâni. Se fac clăci şi pentur a ajuta, un om asupra căruia a căzut o grea nenorocire. Fie că i-a
ars casa, fie că apa i-a distrus gospodăria, oamenii „sar” bucuroşi, pun umăr la umăr, şi-i
ajută, care cu vitele, care cu braţele, pentru aşi ridica gospodăria, distrusă.
4) Da! Este obiceiul ca acel care e mai sărac în pământ dar vrea să lucreze pământ
străin, de la boier, se zice că face „boirese” iar când se învoieşte, cu un om mai „darnic” din
sat se zice că lucrează, în parte”. Lucratul „în parte”! Omul dă pământul, numai, iar el ce se
obligă al lucra în pare, pune sămânţa, lucrul, tot până la recoltă, pe care e obligat ca s-o
împartă în 2, iar o jumătate s-o ducă acasă proprietarului de pământ. Acesta e un obicei vechi,
şi se lucră pământul de la boierul proprietar.
5) Fructele unui pom, ce se află pe două proprietăţi, se ia de ambii proprietari. Fie că
unul îşi culege partea lui într-o zi, iar altul în alta, ei nu au motiv de cartă pentru acesta

50
„Obiceiul pământului e clar, în această privinţă. Dacă umbra unui pom, ţine umbră grădinii
vecinului, acesta poate tăia ramurile din partea sa.
6) Distanţă de obicei mică, între pământuri, echivalând între 10 cm, cea mai mică şi 25
cm., cea mai mare. Se numeşte, această distanţă mică, „hat” sau „hotar”.
7) Dacă un câine muşcă, pe un vecin, acesta are drept să ceară „ispaş” sau
„despăgubire” care constă din anumite daruri, ca pânză etc. şi adeseori chiar bani. Dacă spre
exemplu: o vită a stricat păpuşoii vecinului acesta cere „ispaş numărat”, adică se numără
numărul păpuşoilor stricaţi, şi se dau alţii în loc, tot în acel număr, de stăpânul vitei.
8) Oamenii la lucru, prin aceste meleaguri se tocmesc cu ziua în majoritatea cazurilor.
De obicei, lucrează mai mult la munca câmpului. Meseriaşii ca zidarii, lemnarii care vin să-ţi
facă ceva treabă acasă, tot aşa se tocmesc. Astăzi pentru un om care lucrează ca „zilaş” pe
moşia boierească, i se plăteşte 20 lei pe zi şi mâncare. Dar depinde şi de lucru. Spre exemplu:
la seceră cu prăjina se plăteşte câte 10 lei prăjina. Înainte li se plătea la cei cu prăjina câte 20
bani de prăjină iar celor cu ziua câte 30 bani pe zi.
9) Nu e ruşine să fie argat „sau „hargat”. De obicei slujesc numai oamenii săraci. Pe la
noi, se preţuieşte dictonul: „Nu e ruşine să munceşti cinstit, pentru ca să ai cele ce-ţi trebuie,
ci e ruşine să furi, să omori etc.” Nu se cunoaşte obiceiul de a sluji feciorul, pentru a i se da
fata de soţie.
10) Stăpânii cu servitorii harnici, şi cuminţi, se poartă omeneşte. Azi, au dreptul
asupra lor de ai pune la treabă şi a-i sili să lucreze. Câte odată mai iau şi bătut, iar dacă se
întâmplă ca să strice vreun lucru de valoare li se opreşte din simbrie, costul acelui lucru. Nu e
obiceiul ca stăpânii să mănânce cu ei la masă.
Servitorul nu e privit ca un membru al casei şi niciodată nu se fac căsătorii între
stăpâni şi servitori, azi. Mai demult era altfel. Servitorii, mâncau la masă cu stăpânii şi de
multe ori se întâmpla că dacă un fecior frumos slujea la un bogat bătrân dar cu nevastă tânără
şi frumoasă să se şi dragoste cu stăpânul şi la moartea bătrânului să se însoare cu femeia. Dar
cu fete nu s-a întâmplat niciodată. Mai demult boierul moşiei, care o stăpânea, avea zeci de
sate, şi fiecare om era rob” pe moşie. De se întâmpla să fugă în alt sat, la un stăpân mai milos
şi mai bun, atunci era prins şi adus înapoie, când i se făcea un „semn” în frunte pentru ca să-l
recunoască. Dar cei ce fugeau erau ţigani”. Românii răbdau cu firea lor îngăduitoare, dar nu
fugeau. Pentru ai face semn celui ce fugea, se înfierbânta un fier roşu şi se lipea de fruntea
celui vinovat. Se mai făcea semn şi cu cuţitul. Doi oamenii ţineau pe cel vinovat iar cel ce
obişnuia să facă acest lucru îi aplica fierul înroşit pe frunte. Urma o serie de „vaiete”
înfricoşătoare, pentru că durerea era îngrozitoare. Dar semnul rămânea pentru vecie.

51
 11) Azi argaţii când nu li se respectă dreptul lor caută dreptatea prin „ judecată”. E un
lucru rar deoarece stăpânii îşi respectă angajamentele. Dacă fac vreo pagubă fie, că le ia din
„simbrie” fie, că-i pune să mai „argăsească” un timp, până se plătesc. Când face vreo greşeală
e răspunzător, „argatul” nu „stăpânul”.
12) Astăzi când sunt tocmiţi la un număr mare de oi, fac un angajament prin primărie.
Totuşi se mai tocmesc şi azi „pe cuvânt de cinste”. Se tocmesc de la Sfântul Gheorghe, până
la Sfântul Dumitru. Primesc bani, variind între 80-100 lei de oaie şi câte 2 kgr., făină de
porumb, de oaie, şi sare, câte 1 kgr., la zece oi. Asta-i pentru folosinţa personală a lui, afară de
sarea ce se dă oilor.
13) Ciobanii sunt de 2 feluri: Bacii care rămâne la stână, toată ziua şi aranjează
laptele; face brânza etc. Apoi strungarii, mânzărarii care se duc cu turma la păscut Şi când vin
la stână duc oile la muls şi le are grija. Cei mici respectă foarte mult pe „baci” care se prezintă
la o stână pe cel a tot ştiitor. Socotelile azi şi le fac, însemnând într-un caiet totul pentru că
ştiu carte. Înainte foloseau „răbojul”, băţul lor pe care însemnau prin crestături numărul oilor
etc.
14) Ciobanii sunt răspunzători totdeauna de pierderea vitelor, imediat, ce le-a luat pe
seamă. Dacă vita a fost mâncată de o fiară aduce pielea pe băţ”. Iar de cumva a murit de boală
aduce „martori”. Nu se cunosc sate pe la noi cu locuitorii soţi „ciobani”.
15) Păzitorii de păduri se numesc pe la noi „pădurari”, iar cei de câmp se numesc
„jitari” şi de biserică „pălimari”. Pădurarul se tocmeşte pe „ani” întregi. Este de obicei un om
de încredere, care pe lângă „simbrie” mai ia şi plată în natură, lemne de foc, de construcţie
„jitarul” păzitorul câmpului semănat se alege, iar dintre oamenii săraci ai satului, care nu are
pământ de cultură şi e cinstit. El trebuie să păzească semănăturile ogoarelor a oamenilor din
satul respectiv lucru pentru care azi se plăteşte în bani câte 20 lei la ha. În vremea de demult,
se dădea de fiecare car câte un snop jitarului. Şi azi sunt unele sate unde se mai practică acest
obicei. Pălimarul păzitorul şi îngrijitorul bisericii se alege de către paroh. Trebuie să fie un om
credincios şi care a făcut ceva „danie” bisericii. El are grijă, ca biserica să fie curată, şi trage
clopotele totdeauna. Tot timpul însoţeşte pe preot la „serviciul religios” ce-l oficiază. Ţine
cădelniţa etc. În restul săptămânii când nu sunt sărbători, şa-de pe lângă casa preotului.
Preotul îi dă şi lui din „liturghii”, slujbe ce le face etc. Iar oamenii satului, îi da toamna câte o
coşarcă de păpuşoi pentru grija ce o are el de biserică.
16) Atât la morile de apă, cât şi la cele de foc morarului, i se dă pe lângă leafă, şi o
„vamă” din ceea ce ia „vamă” el de la cei ce macină la moară. Bani i se dă câte 1.000 lei
anual. Oamenii îşi duc grâul la „pielă”. La „chiuă” care îndeseşte postavul, ce-l ţese

52
gospodinelor, cu ajutorul unui „chilug” ce-l tot bate cu ajutorul apei. Se strânge val. Pentru
acest lucru se plăteşte chiuarului de fiecare cot câte 2 lei azi iar în vechime se plătea câte 10
bani de cot. )măsură de 75 cm pe la noi). 17) Se plăteşte comunei impozitul special pentru
„izlaz” (locul din vatra satului unde pasc vitele satului).
18) Gloaba este despăgubirea ce o plăteşte omului căruia vita altuia i-a stricat ogorul,
sau pricinuit altă pagubă. Se dă sau bani, sau se fac zile de lucru.
19) Preotul se bucură de următoarele avantaje: Toamna i se dă de fiecare casă câte un
coş de cereale. Apoi la arat, semănat şi cules, preotul are din partea satului aceste munci
gratuite, pe care le face cu flăcăii şi fetele. Când are nevoie de adus lemne, oamenii sunt
datori să meargă cu căruţele şi să-i aducă. Chiria casei i-o plăteşte tot ei iar când preoteasa are
nevoie de vreo pasăre, ouă, unt, niciodată n plăteşte pentru ele. La „moşi” i se aduc daruri şi la
sărbători iar totdeauna i se dă carne, ouă etc.
Apoi are pământ de cultură numit „secţie” sau pământul bisericii. Vitele lui sunt ţinute
de păzitori fără a i se lua plată. Dascălul sau „cântăreţul” satului are leafă de la stat ca şi
preotul dar mai au şi ale venituri din bani de la morţi, cununii, botezuri. Colacii „panacidelor”
îi împart şi-i duc acasă. Ceilalţi funcţionari ai satului nu au nici un fel de avantaj din partea
sătenilor ci doar leafa.
20) „Dai. Bătrânii satului îşi amintesc de lucrul, „dea-valma”. Spun ei că pe
atunci pământul satului era lucrat cu toţi oamenii. Femeile făceau mâncare, iar la culesul
roadelor se proceda în felul următor: Se numărau copii familiilor şi împărţeau recolta la
fiecare de-o potrivă. Împărţeala o făcea „moşneagul” omul ce-l bătrân din sat de care ascultau
toţi. Locul unde lucra oamenii era ales de bătrânii satului. Într-o parte se lucra pământul
pentru grâu, în alta păpuşoi etc. Nu erau „sfezi” certuri şi treburile mergeau minunat. Azi nu
mai este acest obicei.
21. Da! Se obişnuieşte şi azi ca o pare din comună, „islazul” să fie păşunată de toate
viele satului vara. Locul de păşunat nu este închis cu gard ci este deschis. Mai de demult era
tot aşa ca azi cu privire la „izlaz”.
22) Sătenii se adună la „sfatul obşte-i” şi la al căminului cultural. Se adună la şcoală,
unde se discută chestiunile ce-i interesează. Şi preotul satului când are de comunicat ceva în
timpul săptămânii îi convoacă la şcoală. Se mai adună la casa popii „ consiliul parohial”, unde
se discută chestiuni referitoare numai la biserică. În vechime spun bătrânii, că se adunau la
casa moşului (conducătorul de atunci al satului) şi puneau la cale „trebile satului”. Se
pomeneşte şi azi de un moş bătrân „Ioniţă” care împacă toate gâlcevile.

53
 23) Poruncile, ordinile, prefecturii sau a primăriei se afişează din cârciumă pe peretele
uşii din afara. În cursul săptămânii ordinile individuale se aduc celor a cărui nume e scris, de
către „străjer”, omul care are grijă de sat, noaptea mai ales. N se trâmbiţează cu tulnicul pe
care nu-l cunosc oamenii. Străjerul aduce toate ordinele. Mai de mult „factorul poştal” când
venea cu scrisori în sat pentru ca să ştie lumea că el e în sat trâmbiţa dintr-o goarnă. Şi atunci
se strângeau toţi şi cei care aveau de primit scrisori cât şi cei ce avea de trimis. Factorul venea
de 3 ori pe săptămână.
24) În vremea de demult armata se făcea astfel: „Fiecare sat trebuia să dea un număr
anumit de flăcăi pentru armată. Şi atunci se recurgea la următorul fapt: se făcea nişte bileţele
albe pe care se scria atâtea numele câtă nevoie avea de soldaţi din acel sat. Toate bileţele şi
cele scrise şi cele albe erau puse într-o căciulă şi de acolo trebuia fiecare flăcău să scoată un
bileţel. Îl desfăcea şi acele care avea scris pe bileţelul lui acela era luat la oaste cel cu bileţelul
alb nu era luat”. Dar de obicei acei pe care trebuia să-i ia la oaste fugea prin păduri se
ascundeau. Atunci slujitorii domneşti încălecau pe cai iuţi, luau cu ei şi o frânghie la capătul
căreia i-era un laţ şi porneau cu alţi gonaci prin păduri şi de găseau pe cei fugiţi de oaste erau
prinşi cu laţul sau „arcanul” şi dus la oaste.
25) Nu se cunoaşte pe la noi acest obicei.
26) Satul în vechime, era condus de vornic, a cărui demnitate era echivalentă cu a
primarului de azi. El făcea dreptate între împricinaţi = era judecător şi tot el hotăra şi ispaşele.
Sătenii care erau pe moşiile boiereşti erau un bun al boierilor, de care aceştia din urmă
dispuneau cum voiau. Vătafii erau un fel de sub-administrator de moşie. El măsura, primea
vamă şi era faţă la toate vânzările. Pârcălabii erau mai mari ca vornicii şi vătafii erau un fel de
prefecţi. Tot ei comandau şi cetăţile.
27) Azi înţelegerile dintre sate le împacă fie oamenii bătrâni mai rar şi mai des
judecătoriile de pace. Oamenii bătrâni ce tratează aceste împăcăciuni sunt aleşi de toţi
oamenii din sat. Împăcarea se face după obiceiul pământului adică se trimite o solie care
aduce condiţiile de împăcare şi duce răspunsul. Aceşti bătrâni sunt respectaţi chiar şi de satele
duşmane şi se bucură de cea mai largă ospitalitate.
28) Nu se cunoaşte.
29. Se cunoaşte un singur obicei şi anume la nuntă. Dacă un flăcău vine într-un alt sat
de unde-şi ia mireasă, flăcăii satului respectiv când trece el spre casă cu mireasa, leagă drumul
cu lanţuri şi se strâng „ciotcă” i nu lasă să treacă „cortegiul” până ce mirele nu plăteşte o
vadră de vin flăcăilor din satul miresei. Acest obicei se numeşte chiar „oadră”: Ei pretind
acest dar pentru timpul cât au jucat-o la horă etc.

54
 30) Târguri se fac în judeţul nostru în următoarele locuri. La Fălticeni se ţine în ziua
de 20 iuie în fiecare an. Depărtarea de satul nostru e de 24 km. Apoi târgul săptămânale:
Lunea la Liteni, departe de satul nostru. La 3 km, vinerea la Lespezi, depărtarea de satul
nostru e de 18 km., şi la Paşcani, Lunea care este departe de satul nostru la 36 km. Târgurile
toate atât cele „săptămânale” cât şi cele „anuale” ţin câte o singură zi.
RELAŢII DE FAMILIE
1) Nu pot copiii să aibă altă avere, când primesc câte ceva de la rude împart cu
părinţii.
2) Da! În orice casă şi gospodărie bătrânii sunt tare cinstiţi şi cuvântul lor e ascultat
fără murmur. Părinţii au datoria de aşi aranja omeneşte copiii la casele lor. Nu se cunosc pe
aici asemenea povestiri cu uciderea bătrânilor.
3) Împărţirea moştenirii se face astfel: Băieţii cât şi fetele împart întâi pământul în
părţi egale din averea cealaltă ca unelte de agricultură plug, grapă etc. le iau băieţii. Fetele iau
zestrea din casă şi toate cele trebuitoare menajului. În casă cu bătrânii va lua feciorul cel mai
mic, pentru că aşa este din bătrâni.
4) Da! Când un fecior se însoară de tânăr atât el cât şi soţia şi copiii sunt sub directa
oblăduire a părinţilor. În caz că ei nu ascultă de părinţi aceştia îi ameninţă că le vinde
pământul şi-i lasă prin uşile oamenilor. Şi asupra fetelor măritate au putere. Ei le sfătuiesc
mereu cum să se poarte ca să-şi ţie gospodăria şi cinstea în regulă.
5) Nu! Fraţii nu sunt datori prin legi scrise să înzestreze pe surori dar o fac întotdeauna
când e cazul pentru că „nu-i lasă inima să nu le ajutare!”
6) Nu fac de obicei altceva decât doar protejează xx, la început, dar pe urmă se
consolează. Câte anii mai gălăgioşi şi mai îndărătnici iau câte ceva de la sora lor de pe ard din
casă ec. Judecăţi din această pricină nu s-au pomenit.
7) Învoiala în privinţa zestrei se face verbal între tatăl şi mama mesei şi tatăl şi mama
mirelui. Nu se face „foaie de zestre”. Obiectele ce se dau în genere de zestre miresei sunt
următoarele: tot ce trebuie pentru îmbrăcatul casei ca. Lăicere de lână şi buci, ţoale, saci cam
4 la număr. Pânză de bumbac de cânepă pentru cămăşi. Macaturi (cuverturi de pat) perne de
obicei 3-4 „o ghia!” ( indispensabil oricărei noi gospodării Blide cam: 3-4 străchini, linguri
( în genere de lemn) Lampă doneţă, cofă de apă, litră (ceaşcă) o ladă mare, în care se aşează
lucruşoarele mici şi hainele miresei „fuşti”, „polci” şi papuci şi tulpan. I se mai dă câteva
găini, o oaie sau 2, un purceluţ mic, „o ghiţică”, dacă nu vacă. Apoi i se mai dă şi grâu
păpuşoi şi o icoană ca să aibă de toate la casa lor. Băiatului i se dă următoarele: casă, sau loc
în casa părintească unde să sta cu soţia şi „ajutor la casă” dacă-şi clădeşte casă,. Zestrea. Se

55
încarcă într-o căruţă şi se duce la casa mirilor odată cu mireasa. Ginerele nu plăteşte nimic
tatălui miresei atunci când ia mireasa.
8) Prigoniri sunt atunci când socrul, tatăl miresei nu se ţine de cuvântul dat şi nu dă
toată zestrea promisă fetei. O trimite acasă, atât doar judecăţi nu sunt, pentru că tatăl miresei
până la urmă dă toate zestrea promisă. Nevasta nu pierde niciodată definitiv dreptul la zestrea
ei.
9) Nu!
10) Da! Se cercetează cămaşa fetei şi patul unde a dormit prima noapte cu bărbatul ei.
Flăcăii întreabă pe mire, iar mama mirelui ia cămaşa miresei şi dacă găseşte pe ea urme
vizibile de virginitatea cea posedat-o fata soacra cea mare, joacă cămaşa „în văzul tuturor”.
Nuntaşii pun rachiu roşu „într-o” sticlă şi leagă o cordică roşie împrejurul gâtului ei şi joacă
strigând fel de fel de strigături. Dacă mireasa nu a fost fată, încep a se face fel de fel de aluzii
semnificative, subînţeles în versuri şi sticla se sparge la fund şi se toarnă pe gâtul ei apă care
împrăştie pe cei de faţă. Greşeala feei poate fi reparată prin majorarea zestrei. Daruri nu dă
mirele, miresei.
11) Dacă fata a trăit cu cineva şi a rămas însărcinată atunci acel ce a siluit-o trebuie s-o
ia de nevastă. Dacă băiatul nu vrea s-o ia, atunci nu are încotro, naşe copilul, îl creşte şi
eventual se mărită cu altul. A cununie fata care are sau a avut copil nu mai are voie să puie
„hobotul pe cap, adică voalul şi beteala şi nici rochie albă nu trebuie să îmbrace, pentru că ar
supăra pe Dumnezeu. De ruşine de oameni nu trebuie să se îmbrace în alb şi nici floare de
lămâiţă nu pune pe cap, căci ele arată nevinovăţia celor ce le poartă.
12) Fug fie că sunt bătute, oropsite în cele mai dese cazuri şi în mai mare cazuri când
iubesc pe un altul. Certurile aceste le împacă neamurile şi preotul satului. Zestrea nu se
prăduieşte. Rămâne la bărbat, căci împăcăciunea se face în toate cazurile aproape.
13) Se dă divorţ în primul caz şi în al doilea o bătaie bună şi se sileşte vinovatul s-o ia
pe fată, căsătorie.
14. Când bărbatul îşi prinde nevasta în dragoste cu altul, îi trage de obicei o bătaie
bună şi ei şi bărbatului aceluia. Dacă se repetă acest fapt urât din partea femeii atunci urmează
divorţul. Sau altă metodă; Bărbatul îşi ameninţă femeia că „va face şi el la fel ca ea”. Soţia,
când îşi află bărbatul în dragoste cu alta se răzbună vitreg pe aceea femeie. Merge la vrăjitoare
şi face descântece ca s-o urască bărbatul ei. O bate, o vorbeşte de rău, descreditând-o în faţa
oamenilor din sat. Poporul condamnă necredinţa soţilor. Femeie necinstite i se zice „curvă”
pocianură”, spălătură, haită, xx, cotarlă etc. Bărbatului necredincios i se spune „curvar” şi
„câine”. Curva este fapta ce o face o femeie măritată sau nemăritată cu amanţi sau bărbaţi

56
străini. Preacurvia este cochetăria decoltată ce o fac cu bărbaţii femeile curve. Concubinajul
este privit rău nu este admis nici de oamenii extrem de simpli sub pretestul de păcat strigător
la cer. Pedeapsa cea mai simţită este starea de ruine ce o îndură ambii. Nu sunt priviţi cu ochi
buni de nimeni, toată lumea se creşte de ei, şi rigorile legii. Poporul zice că pe lumea cealaltă
vor avea de îndurat osânde grele şi locul lor este fundul iadului”.
15. După moartea soţiei, zestrea ei rămâne bărbatului cu condiţia de a fi dată copiilor
când vor fi mari. După desfacerea căsătoriei zestrea se împarte în 2. La fel şi copiii se
împărţesc între soţi.
16) Nu, fiecare îşi are partea lui deosebită. Da se întâmplă ca să-şi facă cărţi de
„danie” unul altuia. În caz că nul moare şi nu are moştenitori şi nici nu şi-au făcut, danie unul
altuia, rudele vin şi alungă pe cel în viaţă, împărţind între ele bunurile. Acest obicei se
numeşte şi „carte de danie” sau „ act de moştenire”.
Tribunalul Maia Fălticeni „Act de danie” copie
Nr. 116 din 4 septembrie 1902.
Subsemnatul Ilie Găuţ din satul Rotunda neavând moştenitori declar prin acest act că
las averea mea compusă din casă cu 2 odăi şi 3 ha. Pământ, „pe coastă” nevestei mele Rariţa
cu care am trăit 18 ani, să o stăpânească până, la moarte fără drept de vânzare. Pe urmă s-o
dăruiască cui va vrea ea.
Martori: ss Vasile Rozan ss Niculae A Paraschivei Semnat i Ilie Gănuţ ss judecător
indescifrabil.
17) Foarte rar. Numai în cazul că decedează unul din soţi. În cazul divorţului care de
altfel e foarte condamnat de locuitori, femeia sau bărbatul se căsătoreşte încă odată. Mai mult
ca de 2 ori nu s-a căsătorit nimeni. În satul nostru. Poporul crede următorul lucru cu privire la
recăsătorirea unora: „Fiecare om aer 3 ursite”. Dacă nu-şi găseşte „ursita” (partea menită de
Dumnezeu pentru el, atunci el trebuie numaidecât s-o lase şi se întâmplă acest lucru chiar
până la a treia oară. Când îşi găseşte partea apoi trăieşte bine „gândind că raiul este pe
pământ” (după expresia lor). Când se mărită o femeie „din nou” atunci nu se mai face nuntă
cu lăutari şi nici un fel de „tămbălău”. Hobat mi se mai pune pe cap şi nici beteală. Rochia
miresei e de culoare închisă.
18) Legătura copiilor cu tatăl vitreg, sunt normale. Copiii ascultă pe tatăl lor, iar el are
obligaţia de a îngriji şi „povăţui” pentru o cale dreaptă i frumoasă în viaţă. Nu s-a întâmplat
niciodată „certuri” sau „sfezi” în astfel de căsnicii.

57
 19) Când copii nu ascultă pe prinţi, sunt „alungaţi” de aceştia şi dacă revin la fapte
bune, dacă îşi îndreaptă purtarea atunci sunt reprimiţi la casa părintească. „Dezmoştenire nu
se face niciodată.
20) Testament scris nu se face şi nici nu s-a făcut pe aici, ci doar, act de danie. Dacă se
lasă cu limbă de moarte anumite lucruri cutărui, sau cutărui membru al familiei, lucru ce se
respectă cu sfinţenie de urmaşi.
Se face acest „lăsat cu limbă de moarte” de oamenii „grav bolnavi care se împărtăşesc
cu SFINTELE Taine” şi martori sunt, popa din sat şi oameni. Martori de obicei trebuie să fie
măcar 2. E un „obicei al pământului ce datează din vechime şi se menţine şi respectă şi azi cu
multă sfinţenie.
21) Da! Lasă dispoziţiuni, să se plătească la biserică anume slujbe pentru odihna
sufletului lui. Mai cu seamă să i se facă „panalidă” slujbă cu colac mare, pentru pomenirea
morţilor. Pentru înmormântare se spune numărul preoţilor, ce să se puie la lumânări. Câte unii
dăruiesc bisericii când sunt pe „patul de moarte”, fie o sumă de bani, fie un lucru preţios. Tot
ce se lasă cu „limbă de moarte” se aduce la îndeplinirea de către neamuri, ce respectă spuse
răposatului(ei). Moştenitorii mai au datoria de a face anumite pomeni pentru sufletul celui
mort, şi să-i dea de pomană pentru el la săraci.
22) Chiar dacă nu s-a făcut testament, rudele lasă femeii dreptul de a locui în casă, fie
că are copii sau nu câte odată şi numai în cazul când au suflet bun. Bărbatul după moartea
femeii moşteneşte, toate lucrurile din casă ale ei, dacă nu şi-au făcut „act de danie” nu
moşteneşte pământul ei ci-l iau neamurile şi-l împart între ele, La fel şi femeia.
23) Când au rămas copii mici orfani de ambii părinţi se iau de către o rudă care-i
îngrijeşte cultivând pământul şi scăzând cheltuielile ce le face cu ei. El se numeşte „tutore” şi
este pus de judecător şi are de dat socoteală de atât felul cum îngrijeşte copiii cât şi acel al
administrării bunurilor lor, unui comitet format din 3 oameni şi numiţi de judecătorie. Când
un orfan nu are avere e crescut de rude. Copilul începe să fie stăpân pe averea lui la 20 ani.
24) Da! Înainte de a vinde oi bucată de pământ trebuie să întrebi rudele şi să ai
„iscălitura” de la toţi că ei nu au nici o pretenţie asupra acelui pământ. Numai aş poate fi
efectuată vânzarea.
25) Frai, cumnaţi, socri, moşi şi mătuşă, veri, I se spune moş; la fraţii părinţilor
copiilor, Mătuşă la surorile mamei sau nevestele moşilor. Bădie, bădiţă, leliţă şi la fraţii şi
surorile copilului şi care trebuie să fie totdeauna mai mari. Vere, la copiii fraţilor între ei.
Cuscru la soacre între ele. Nevasta la femeia omului cu cununie. Naşii la cununii se aleg

58
dintre rudele fie ale miresei sau a mirilor, care au şi obligaţia dea boteza primul copil al
însurăţeilor. Ei nu se pot căsători între ei niciodată.
26) Da! Familiile care nu au copii, iau câte un „copil de suflet”, care în cele mai multe
ori este a unei rude xx o femeii, fie a bărbatului. Se iau de obicei copii de la 1-14 ani. Mai
mari nu se iau. Obicei la luarea „de suflet” este ca să-l dea pe „geamul casei” în modul
următor. Femeia care nu are copil şi va să ia unul micuţ spre al creşe cheamă pe femeia cu
copil la ea şi o aşează în faţa ferestrei pe din afară şi femeia din casă deschide fereastra şi zice.
„Îmi vinzi mie copilul ca să-mi zică mamă”. Şi femeia de afară zice. „Da dar să mă înlocuieşti
bine pe mine”. Apoi femeia îi dă o monedă de argint şi primeşte copilul. Apoi fac o masă,
mănâncă amândouă şi vorbesc cum să crească copilul”.
27) Copilul de suflet trebuie trecut pe „numele tatălui adoptiv” chiar atunci la
primărie, pentru a avea drepturi echivalente cu ale unui copil legitim. El se bucură de aceleaşi
drepturi ca a unui legitim şi aceleaşi datorii. El poartă numele tatălui legitim plus numele
tatălui adoptiv. Între copil şi părinţii lui adevăraţi sunt: dacă a fost luat de suflet de mic atunci
el ştie mai târziu de adevăraţii lui părinţi cărora le poartă cinste. Iar de a fost luat mai târziu el
respectă pe ambii părinţi şi le ascultă sfaturile. Femeile nu pot lua copii ci numai cu aprobarea
soţului.
28) Trebuie să fie mare. Nu se poate lua de suflet decât copiii. El trebuie să fie crescut
şi înzestrat la fel cu copiii legitimi. Nu se pot face căsătorii între copii legitimi şi cei de suflet.
29) Sunt huliţi şi priviţi ca ai nimănui. Se numesc „copii de clacă”. Poartă numele
mamei totdeauna. Moştenesc de la mamă dacă are ce. Sunt crescuţi adesea în lipsă şi nevoi.
30) Nu se făcea pe aici nici în vechime şi nu se cunoaşte decât din poveşti acest fapt.
31) Jaba, Tihulcă, Potraş, Vizitiu, Lupu, Mihalache, Brajincă, Povătoaie, Popa,
Rotariţa, Contoneag, A. Parschivei Rotru, Popa, Struaru, Dămian, Daicu, Neamţul, Lupu,
Ţiganu, Costan, Marincaş, Strugaru, Holban, Gavril, bozah, Vormicu Chihaea, Suhan, Vieru,
Nechifor Munteanu, Costră, Filip, Zup. Porecle: Simbulica Cocostârc, Broască, Ctribrit,
Cocoveică, Leiba, Codobilă, Chişcuţă, Pleachie, Cârcel, Privică, Măţi, Berbec, Mustaţă etc.
Nume de botez mai multe la fete. Maria, Ileana, Aglaia, Ruxandra, Catinca, Zoiţa:
De băieţi. Neculai,Ion, Gheorghe, Vasile. Este obiceiul ca într-o familie să se moştenească
numele bunicului.
32) Familia şi viaţa familiară în vechime era considerată ca un lucru sfânt. Nu se auzea
de divorţ, nu se auzea de femei necredincioase şi bărbaţi răi. Fetele îşi păstrau fetia ca pe o
comoară. Copii din flori, nu erau şi când se întâmpla că o fată să nască un copil, tot satul era
hulit de ale sate. Judecăţi aproape nu erau. Nu dădea omul barul lui numit cu trudă a

59
vocaţiilor. Omor, crimă nu se pomenise aşa des ca acum. Azi lumea s-a înrăit, nu mai şti ce e
ruşinea, e părerea oamenilor bătrâni ce au apucat vremuri bune.

ACADEMIA ROMÂNĂ
ARHIVA DE FOLCLOR
NR. 984
ACADEMIA ROMÂNĂ ARHIVA DE FOLCLOR
NR. 984
Material cules în Cojmăneşti jud. Mehedinţi, în anul 1939, de către Dem.
Păsărescu, învăţător, comuna Cojmăneşti, judeţul Mehedinţi, of. Slivileşti,
Chestionarul XII
Obiceiuri juridice.
I. Relaţii între săteni.
1. Se face tovărăşii de săteni pentru lucrări publice (scoate biserică, primărie, fântână,
poduri pese ape şi în negustorie de orice fel.
2. Se fac tovărăşii între câteva familii pentru lucrarea pământului, care, tovărăşii, se
numesc „împrumuturi” adică ajută (împrumută) pentru ca să-i se ajute. La boier fac clacă
(adică lucrează fără plată). Asemenea ajută cu carele atunci când se lucrează o instituţie şi se
zice că fac „Corvoadă”.
Agricultorii se întovărăşesc cu boii la plug când ară. Se zice că „fac plug”. Aceasta
tovărăşie se menţine tot sezonul de primăvară sau toamnă.
3. Este obiceiul de a se ajuta sătenii unii pe alţii la lucrul câmpului. Acest obicei-u să
numeşte „ împrumut”, corvoadă, clacă. Să fac de obicei-u clăcile la boieri, şi mai ales la
sărbători.
4. Să ia pământ de la cei bogaţi să se lucreze, iar roadele se împart în trei: două părţi ia
muncitorul şi o parte proprietarul. Se numeşte „dijmă”.
Înainte vreme muncea fiecare unde vrea fără să dea dijmă cuiva
5. Fructele din ramurile unui pom care tec pese hotar sunt are celui ce are tulpina la el.
Se poate ca fructele căzute singure să şi le ridice. Mai ia din cele căzute şi vecinul când nu e
văzut. Poate să-şi scuture proprietarul toate poamele din pom.
Dacă umbra unui pom sau copac strică ogorul vecinului acesta cere mai întâi-u tăierea
lui şi numai în cazul că cel cu pomul nu vrea, atunci taie el crengile ce trec la el.
6. Distanţa între pământuri trebuie să fie de cel puţin 0,25 m. Brazda nelucrată este de
0,25 m. para 0,50 m. Se numeşte: „mejdină”, slog”.

60
 „Răzor” se numeşte jumătate dintr-un loc care a fost arat la lături: răzorul de dreapta
sau răzorul de stânga. 7. Muşcăturile câinilor nu se despăgubesc. Pagubele cauzate de vite se
dau în natură. Se numără porumbii mâncaţi şi se dau.
8. Oamenii la lucru se tocmesc cu ziua sau cu ruptul. Cu luna şi cu anul se angajează
servitorii. Angajarea se face la prăşit, îngropat, secerat, cosit, etc. Cu ruptul de angajează
arătura unui pogon, hectar. La prăşit să plăteşte 20 lei pe zi şi mâncare de trei ori. La cosit să
plăteşte 30 – 40 pe i şi mâncare. Înainte vreme se plătea a 50, 1,2 li ziua.
9. Azi lucrător nu e ruşinos. E care ruşinos să fie slugă. Nu se cunoaşte obiceiul ca
cineva să fie slugă înainte de căsătorie sau să slujească ca stăpânul să-i de-a fata.
Întâmplări au fost la negustori ca băieţii din prăvălie să se îndrăgostească cu fata
stăpânului şi să fugă cu ea.
10. Stăpânii să poartă b ine cu servitorii. Au dreptul să-i mustre, să-i certe. Nu au voie
să-i bată. Se pot opri din salariu. Servitorii dacă sunt credincioşi, stăpânii îi iau cu ei la masă,
considerându-i tovarăşi. Nu se fac căsătorii între servitori şi stăpâni. Înainte când furau de la
stăpâni erau bătuţi, batjocoriţi, duşi la primărie, purtaţi prin sat legaţi şi cu lucrurile furate
atârnate de gât. Se închideau în coteţe de mărăcini în văzul tuturora. Nu se cunoaşte
înfierarea.
11. Argaţii, de nedreptăţile stăpânilor, se apără prin contract – dacă este.
Stăpânii ca să fie asiguraţi de pagubele făcute de argat. Se opresc din simbrie (salariu
leagă). Dacă argatul a păgubit pe cineva, răspunde stăpânul, iar acestuia răspunde argatul.
12. Ciobanii s tocmesc de la Sfântul Gheorghe până toamna la Cârstov ( Sfânta Crucii
– 14 septembrie) cu 30 lei de oaie şi toamna să-i aducă odată cu oaia şi câteva kgr. De Crauză.
13. Ciobanii îşi făceau socotelile pe „răboj” (crestau pe câte un băţ), boabe şi linii cu
creionul. Azi răbojul se foloseşte foarte rar şi numai la văfositorie.
14. –
15. Păzitorii de moşii boiereşti se tocmesc cu anul şi se numesc „isprămnicei”.
Păzitorii de câmp, holde, se numesc „gorzari” şi sunt plătiţi de comună (primărie), iar
„isprămnicei” de boierii care-i angajează.
16. Morile sunt de două feluri: pe apă şi de foc. Cele de foc sunt acelea cu motor
pentru benzină, motorină etc. şi se aşează de obicei-u în locuri izolate, şi în apropiere de
izvoare.
Cele de apă sunt aşezate pe apă care serveşte ca forţă motrice.
Morarilor de la moara „de foc” i se plăteşte 600-800 lei lunar de mâncare.
Grâul se face numai de o calitate.

61
 17. Impozitele plătite comunei sunt. „straja şi „gloaba”. „Streaja” se plăteşte de
locuitorii de la 24-60 ani; iar „gloaba” se plăteşte de locuitorii ale căror vie fac stricăciuni –
pagube holdelor – şi care sunt adusă la oborul comunal de. „gorzari”. Se plăteşte 20 lei de vita
mare, porc, 0,5 lei oaia. Mai de mult se plătea, „învoiala” pe izlazul boieresc 20 de lei de cap
de vită sau 5 zile de lucru.
18. Gloaba este plata ce o face cineva la primărie pentru stricăciunea ce a făcut vita în
holde şi care a fost adusă şi închisă în oborul de gloabă al primăriei. Să plăteşte în bani.
19. Avantajele preotului, primarului şi altor funcţionari comunali este că o clacă
formată la munca câmpului în zile de sărbători.
20. Nu se ştie nimic despre „Devălmăşie”. Spun bătrânii că demult, demult puneau
fiecare porumb unde-i plăcea. Moşiile pe atunci erau ne împărţea.
21. Se obişnuieşte ca oamenii să păşuneze vitele pese tot, afară de semănături, până la
Sfântul Gheorghe; iar de aici încolo pe la fiecare. Locurile nu sunt închise.
22. Oamenii nu se adună decât când sunt chemaţi la primărie. Femeile se adună iarna
la or s cânepă la „clacă”, ajutându-se una pe alta. Se cheamă cu o zi înainte.
23. Poruncile în comună se rostesc de guardul comunal prin viu grai din om în om, cu
goarna sau cu toba. Cele care sună din goarnă se numeşte „gornist” iar cel care bate toba se
zice „toboşar”.
24. Armata mai de mult se făcea prinzându-se cu arcanul. Cel luat cu arcanul rar se
mai întoarce. Putea face unul armata, pentru alt frate. Grăniceri nu se cunosc aici.
25. Vătăşeii erau cei dispensaţi de armată şi erau întrebuinţaţi de primari şi sub
protecţie ca oameni de serviciu.
26. Satul se cârmuia de primar ajutat de consiliul comunal. Era ales de locuitori prin
viu grai. Legăturile dintre săteni şi boieri era aspre. Conducător al satului era mai totdeauna
omul boierului.
27. Neînţelegerile dintre săteni unei comune le împăcau „juraţii comunali”. Trei la
număr. Se alegeau pe termen de un an de locuitorii satului prin aclamaţie. Împăcarea se făcea
după obiceiul locului.
28. Dacă se omora cineva pe hotarul unei comune, se lua mortul la spinare şi cât îl
puteau duce pese hotarul comunei, atât pământ lua din hotarul comunei care săvârşise omorul.
29. Este permisă trecerea, fără nici o dare, cu nunta sau cu mortul.
30. Târgurile anuale se numesc „bâlciuri” . Vin locuitori de la 15 km distanţă. Durează
şi 7 zile. Bâlciuri se fac la Drăgoteşti şi xx 27 xx. Se fac şi târguri săptămânale – Vinerea la
Broşteni şi sâmbăta la Strehaia.

62
 II. Relaţii de familie
1. Copii nu pot avea vreo avere în afară de a părinţilor. De la rude pot avea numai
daruri. Dacă vreunul din copii a slujit, atunci primeşte de la stăpân pe lângă simbrie în bani şi
o bucată de pământ. Acest pământ e al lui personal.
2. Copiii sunt datori să ocrotească şi să hrănească pe părinţii bătrâni, care au datoria la
rândul lor să lase moştenirea copiilor. Copii nu ştiu ce ştiu cei bătrâni.
3. Băieţii – la împărţirea moştenirii, iau pământul, casa, fetele, viele şi toate. Se
practică obiceiul ca unuia dintre copii, pe care părintele îl iubeşte mai bine să-i dea o parte din
proprietate zisă „partea sufletului”. Acest copil e obligat să întreţină pe părinte. În casă cu
părinţii va locui băiatul cel mai mic fiindcă părinţii lui sunt bătrâni şi nu-l mai pot ajuta.
4. Când un fecior – nevârstnic se însoară, rămâne împreună cu soţia lui sub ascultarea
părinţilor. Fetele măritate nu mai rămân sub ascultare părinţilor ci sub a bărbaţilor.
5. Dacă părinţii au murit fără să lase vreo avere fraţii nu sunt datori să înzestreze
surorile nemăritate; dacă sunt mici sunt datori să le crească numai.
6 Dacă părinţii fetii dau o zestre mai mare, fata se supără, se ceartă, ba chiar să
încaieră şi se bat.
7. Toate lucrurile se trec în foaia de zestre care se face înainte de căsătorie civilă.
Zestrea să ia după nuntă. Ginerele, la luarea miresei, bagă în sânul soacră-săi, după ce îi rupe
„chetarile” de la gâtul cămăşii şi după ce aceasta (soacra) îi pune a gât (ginerelui) cârpa de
borangic, - bani.
Chetarile de la gâtul soacrei le rupe numai atunci când soacra nu mai are fee de
măritat.
8. De multe ori se întâmplă ca socrii să nu dea feei tot ceea ce a promis şi atunci între
soţi intră ceartă. Femeia e gonită şi dacă ginerele e om rău îi opreşte restul zestrei şi atunci se
intentează proces. Dacă zestrea e dată cu act dotal, ginerele îl execută şi cu forţa publică să
pune în stăpânirea zestrei. Nevasta nu pierde dreptul la zestre.
9. Nu se cunoaşte obiceiul ca ginerele să dea zapis soacrelor că nu-şi bate nevasta.
10. La căsătorie se ţine seama de fecioria feei. Dacă n-a fost fecioară, se trimite acasă
la părinţi; de multe ori însă se poate repara greşeala prin mărire zestrei. Darul miresei se dă
chiar în ziua nunii, la ospăţ.
11. Când o fată trăieşte cu cineva şi rămânând însărcinată „borţoasă”; ia acesta nu
voieşte s-o ia în căsătorie, ea îl dă în judecată, îi cere despăgubiri şi cere să fie obligat a o lua.
12. Nevestele fug de la bărbaţi din cauză că le bat. Certurile le împacă rudele. În caz
de plecare li se dă zestrea adusă.

63
 13. Răzbunarea pentru necinstirea nevestei se face dacă are ocazie dându-i o bătaie sau
cauzându-i pagube în gospodărie. Furarea fetelor se pedepseşte cu nedarea zestrei.
14. Când bărbatul îşi prinde nevasta cu altul, îi trage o bătaie şi-i dă drumul – o
goneşte de acasă, divorţează. Alţii după bătaie, le schingiuiesc, le tund coadele în faţa naşului
şi le atârnă pe coperişul porţilor ca să vadă toată lumea cinstea femeii.
Femeile să răzbună aruncându-le în faţa vitriol cătrănindu-le (ungând cu păcură
ţoalele, smulgându-i semănăturile, încurcându-i cânepa. Sunt numiţi curvari. Curvia e mai
mică; iar prea curvia în măsură mai mare. Concubinajul e sfidat de popor şi credinţa este că pe
lumea cealaltă zac în fundul Iadului”. Înainte vreme dacă prindea pe cineva la nevasta altuia îl
luau la primărie şi-l închideau într-un coteţ de mărăcini mai multe zile în văzul tuturor
sătenilor, iar femeia de o parte din averea ei pentru necinstea celor mai puternici ai comunei.
15. Zestrea soţiei după moare, rămâne copiilor. După desfacerea căsătoriei, zestrea şi-
o ia soţia. Copii din căsătorie se împart: băieţii îi ia soţia, iar fetele soţul.
16. Averea este a fiecăruia în parte după cum a moştenit-o chiar în cazul când au copii.
Mulţi îşi fac testament unul altuia ca la moarte să şi stăpânească părţile. Acesta numai în cazul
că nu au copii. Când au copii, aceştia fac legătura în moştenire.
17. Oamenii se căsătoresc cel mult de 3 ori. Femeia care s-o căsătorit – măritat mai
mult de 3 ori, ce va da ea de pomană nu va fi primit de Dumnezeu.
18. Mama vitregă urăşte copiii bărbatului; iar pe ai ei îi îngrijeşte mai bine, cu
mâncare, îmbrăcăminte şi viceversa.
19. Când copii nu ascultă pe părinţi acesta îi dezmoştenesc, vânzând altora pământul.
20. Se obişnuieşte să se desfacă testamente de moştenire sau exprimare de dorinţe prin
care se lasă cuiva o moştenire cu obligaţia ca cel ce moşteneşte să dea doar de pomană sau să
facă vreun lucru pentru sufletul testatorului. Lăsatul cu limbă de moarte e ultima dorinţă a
mortului înainte de a pierde cunoştinţa. Se lasă cu blestem pese nouă neamuri dacă cineva se
abate de la dorinţa exprimată, „să se aleagă praful şi pulberea de acela care nu va îndeplini
întocmai cele spuse de mort”. Testamentul îl face cel care dă sau lasă averea dacă ştie carte,
iar dacă nu judecătorul. Testamentul se face în scris şi se trimite Tribunalului care-l transcrie
şi-l execută după moartea celui care l-a făcut – Testamentul se face cu 2-3 martori.
„Sărindarul” este o pomenire de mai multe ori la liturghie. Sărindarele se slobod adică se fac
parastase pomenile, pentru sufletul mortului. Sărindarele se slujesc la mănăstirea Tismana,
plătindu-se serviciile.
21. Cei ce fac testamentul lasă şi pentru suflet, înmormântare parastase, daruri pentru
biserică. Se lasă de obicei-u pentru cumpărare de lumânări, tămâie, untdelemn, candele,

64
vestimentaţie, pentru podoabă. Obligă pe moştenitorii care sunt însărcinaţi cu aducerea la
îndeplinirea dorinţelor să le facă. „Sărindare” nu fac de pomenire a numelui la zile mari: Paşti,
etc. pe care în urmă le slobod făcându-se mese cu mâncări şi băuturi ca să fie de sufletul
mortului.
22. Dacă nu s-a făcut testament şi nu are nici copii cu bărbatul, femeia nu moşteneşte
nimic de la bărbat. În cazul că au copii atunci se bucură de venitul de pe a patra parte din
pământul total al bărbatului şi numai în cazul când soţia nu are nici un fel de avere. Aceasta,
cât trăieşte. Acelaşi lucru şi cu bărbatul.
23. De averea copiilor nevârstnici îngrijeşte tutorele, mama văduvă, bărbatul văduv,
sau o rudă mai apropiată. Nu primeşte pentru aceasta nicio recompensă, iar socoteala o dă cu
„completuri judecătorului respectiv.
De orfanul fără avere se îngrijesc rudele. La 18 ani un copil poate să fie stăpân pe
averea lui.
24. Au drept rudele să răscumpere averea vândută. Înainte de a se vinde, se întreabă –
rudele apoi vecinii şi bineînţeles dacă ele oferă acelaşi preţ ca străinii, sunt preferate ele.
25. Gradele de rudenie sunt: tată, fiu, fraţi, veri primari la al III- grad. „Moşul” i se
zice unui om bătrân şi unuia care i-a moşit copilul; iar ca rudenie i se zice xx lui, tatăl al lui
tată-său. Mătuşe i se zice, de nepot, surorii tatăne-său. Dadă sau dodă zic fraţii mai mici
surorilor mai mari. Nicule, neică, neicuţule, nene, frate, zic fraţii mai mici fraţilor mai mari.
Sora, frate îşi zic fraţii între ei. xx îşi zic, prietenii, Vere îşi zic copiii a doi fraţi . Surată îşi zic
fetele care s-au însurăţit în a treia Marţă, seara, după Paşti. Însurăţitul să face intrând cu
picioarele într-o apă curgătoare. Îşi pun pe cap câte o cunună verde din mlădiţe – nuiele – de
salcie, se iau de amândouă mâinile şi învârtindu-se de trei ori zic. Eşti surată pân-la moarte? –
Sunt surată pân, la moarte!”
Cuscre îşi zic părinţii celor căsătoriţi. Tatăl ginerele cu tatăl miresei, mama – muma
miresei cu muma ginerele, repetându-se şi între rudele miresei cu ale ginerelui – verii miresei
cu verii ginerelui. Mamă, muică, mumă, maică, mămiţă, mămiţică, tată, taică, tuţă, tăicuţule,
tuică, tuţule, zic copii, părinţilor. Nevastă zice bărbatul, soţiei.
Rudele sunt de două feluri: mari şi mici, de sânge şi de ocazie, făcute… Rude mari
sunt cele de sânge şi nici cele făcute naşii - finii – moaşele. Naşii se aleg dintre oamenii
cinstiţi, bogaţi şi cu autoritate.
Naşii şi finii se consideră rude apropiate şi ca atare nu se pot căsători între ei.
26. Cine nu aer copii, ia de la rude, de la străini, de la azil sau găsit aruncat copil de
suflet. Îl cere de la rude sau străini, îl adoptează - înfiază la judecătorie – Luând numele său.

65
 Când unui părinte îi mor copiii i se dă cel rămas de pomană pe fereastră altei persoane.
Crezându-se prin aceasta c nu vor mai muri copiii. Când un copil se îmbolnăveşte de „boală
rea” epilepsie – i se schimbă numele crezându-se că se va însănătoşi şi că sub noul nume nu-l
va mai recunoaşte.
27. Copii adoptivi au aceleaşi drepturi şi datorii ca şi copiii legitimi. Cei poartă
numele părinţilor care l-a adoptat. Copilul adoptat îşi păstrează dreptul de moştenire de la
adevăratul lui părinte. De obicei-u se adoptează băieţi, mai rar fee, din neam şi mai rar „din
floare”.
Pot lua şi femeile copii de suflet. Mai de mult când exisa credinţă şi respectul
cuvântului, se lua copilul, se creşte, se căsătorea şi i se da zestre de care nimeni nu se pute
atinge căci teama de blestem era mare.
28. Vârsta între copilul de suflet şi părintele său de suflet trebuie să fie 18 ani. Nu se
poate lua de suflet, om mai în vârstă şi cu copii. Părintele de suflet îşi înzestrează copilul.
Între copii de suflet şi adevăraţi nu se face nicio deosebire.
Între copiii adevăraţi şi adoptiv nu se poate face căsătorie, considerându-se fraţi. Nu se
poate face căsători nici între doi copii adoptaţi de acelaşi părinte.
29. Copii din floare sunt consideraţi ca copii ai nimănui şi se numesc „Copii de tufă” –
Tufoi” Ei poartă numele mamelor lor. Ei nu moştenesc decât averea mamei. Nu au nicio
datorie faţă de părinţi şi nici părinţii faţă de ei, afară de mama lor care i-a făcut.
30. Frăţia de cruce nu se cunoaşte. Când un flăcău moare neînsurat îl însoţeşte până la
groapă o fată îmbrăcată în haine de mireasă, socotindu-se ca soţia a lui pe „lumea cealaltă”.
Fetei acesteia i se dăruieşte ceva din bunurile de moştenire ale mortului.
Când moare unul dintre fraţii, zilatici – adică născuţi tot în aceiaşi zi, se pune cel mort
în fiare – adică i se pun fiare la picioare şi la groapă îl desface cel viu. Aceasta ca să nu moară
şi cel rămas viu.
31. În comună sunt următoarele nume de familie. Bejam, Păsărescu Pătraşcu, Vlădoiu,
Râbu, Pomaga, Vălceanu, B ălugă, Nedelea, bunoiu, Chircu, Gherghinescu, Bosoancă,
Ciorecan, Bechera Cojocaru, Pupăză, Firoiu, Bobolaş, Roibu, Duică, Săzroiu, Fotescu,
Vintilescu, Drăgoi, Timişanu, Grican, Latu Curelea, Paveloiu, Coslan, Răulesca, Biza,
Schinta, Dudău, Urs, Miulescu, Ursan, Popesuc, Dascălu, Băleanu, Dan, Duţan, Gaspar,
Tudosescu, Netedu, Numje de batjocură. Cicârle, Mioacă, Ciocloniu, Zdrâncu, nee, Sovlache,
Popecioi, Pârtog, Ştenie, Prău, Căprău, Măla-mae, Cherciu, Căcăvan, Pipotă de oaie, Ţâşbâşti,
căcă = rează, chelu, Beşinoiu.

66
 Nume colectiv. Pătrăşcheşti, Oibeşti, Bunceşti, Ursani, Paveloi, Nedelci, Gherghineşti,
Lăteşti, Bărbatul dacă se mărită – adică se duce acasă la muiere, poartă tot numele său; femeia
măritată poartă numele de familie al bărbatului.
Bărbatul dat de suflet, adoptat – poartă numele părinţilor care l-au adoptat. Nume de
botez: Băun Ion, Constantin, Alexandru, Ioana, Ana, Elena, Dumitru, Gheorghe, Vasile Pătru.
Cele mai dese.: Ion, Gheorghe Vasile, Dumitru, Nume dispărute: Susana, Zinca. Se moştenesc
în familie numele de botez. Tatăl ca să nu i se stingă dispară numele, pune şi copilului tot
numele său.
32. Mai de mult familia era considerată ca ceva sfânt. Tatăl şi mama îşi creşteau copiii
în frica lui Dumnezeu povestindu-le basme ce-i înfricoşau şi-i fereau de rău. Mama pădurii
vine pe coş şi ia copiii care nu ascultă pe părinţi, care fură sau fac alte fapte rele.

Chestionarul VII
Calendarul poporului pe lunile octombrie – decembrie
1. octombrie Procoavele sau Sf. Procoavă.
Nu se cunoaşte aceste sărbători.
14 octombrie Cuvioasa Paraschieva sau Vinerea mare şi vinerelele. Dacă în ziua de
vinerea mare e frumoasă vremea, se crede că în vara viitoare va fi rod bun de grâu. Vinerelele
sunt 12 vineri de post pe an. Nu se coase, şi nici nu se toarce în cele căci e rău de pocituri.
17 octombrie Sf. Osi sau Lucinul
Nu se cunoaşte.
26 octombrie Sf. Dumitru sau Sâmedru.
În Sâmbăta premergătoare Sfântului Dumitru se face focul în faţa casei lângă care se
pune un scaun şi o ulcea nouă cu apă. Acest foc trebuie făcut de un băiat neînsurat care are şi
mamă şi tată, crezându-se că vin sufletele morţilor, şed pe scaun şi se odihnească, se încălzesc
şi beau apă.
Tot în sâmbăta Sfântului Dumitru se fac pomeni, parastase – Se dau de pomană, fiind
moşii Sfântului Dumitru.
1 noiembrie Sfântul Cosma şi Damian
Nu se cunosc.
8 noiembrie Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril.
Umblă pe cal. Ia sufletele oamenilor.
11 noiembrie Sfânta Mina.
13 noiembrie Sfânta Ioan Milostivul

67
 Nu se cunoaşte.
12-16 noiembrie Filipii sau Gădincţii
Aici se cunosc sub numele d „Gadini” şi ţin numai trei zile. 12-13-14 noiembrie. Nu e
bine să se coase, să s toarcă, să urzească, să învelească pânză, să cioplească sau a da gaură a
găuri, fiindcă vin lupii şi mănâncă viele şi chiar pe om mai ales în călătorie.
Nu se dă nimic împrumut pentru a feri viele de lupi.
Dacă „se ţine” – serbează, gadinii se încleştează gura lupilor şi nu mai pot mânca
vitele. „Se povesteşte că o femeie nu avea nicio vită nimic şi a lucrat în aceste zile zicând că
nu o să-i mănânce lupul curul. Într-o noapte ieşind pe afară ca să-şi facă necesităţile, hai şi
lupul a apucat-o chiar de cur şi a mâncat-o.
21 noiembrie Ovidenie – Intrarea în biserică şi Filipul ăl şchiop. În noaptea acestei
sărbători se crede că joacă banii. Nu se lucrează.
25 noiembrie Sfânta Ecaterina.
30 noiembrie Sfântul Andrei.
În noaptea Sfântului Andrei se gonesc – se împerechează lupii. Nu e bine să înserezi
pe drum în acea noapte şi nu e bine nici să se lucreze pentru a fi ferite vitele de lupi şi oamenii
de io zi mâncaţi de lupi.
Pentru ca să nu vină lupii la vie să le mănânce, în seara acestei zile (Sfântul Andrei) se
pune într-o ulcea: busuioc, o bucată de marmură, tămâie, şi se aşează într-un loc ascuns.
4-5 decembrie Sfântul Barbara (Varvara) şi Sfânta Sava sau, zilele buboiului. Nu se
mănâncă boabe fierte, nici cartofi, fasole, seminţe, mere, piere sau ale fructe fiind rău de
buboaie.
Nu se împungă cu acul ca să buboaiele pe care le vei avea se vor „înzădări” înrăutăţi.
La 5 decembrie Sfânta Sava se face turtă cu ţara şi se dă de pomană împreună cu
„ făsui” şi fuior. Fuiorul să fie bubelor.
6 decembrie Sfântul Nicolae
Sfântul Nicolae fiind bătrân, având barba albă se crede că până în această zi trebuie să
ningă. Tot în legătură cu această sărbătoare se mai cunoaşte şi următoarea snoavă:
„Un ţigan sărac care avea în perete icoana Sfântului Nicolae – la care se ruga
întotdeauna a pus într-o zi nişe lapte la foc să fiarbă. Laptele a început să se ridice. Ţiganul a
crezut că Sfântul Nicolae, i s-a făcut milă de el şi vrea să-i înmulţească laptele. Ţiganul
văzând aceasta minune a început să roage mereu pe Sfântul Nicolae din icoană să ţină tot aşa
spunând că cumpără o lumânare mare şi o să pună lângă el ca să ardă. Dar tot rugându-se el
aşa, laptele a curs tot în foc fără să se aleagă cu ceva. Şi aşa a rămas ţiganul păcălit.

68
 „Altă dată se zice că ţiganul ducându-se la biserică a găsit acolo nişe brânză. Cum el
nu s-a învăţat să-şi ţină gheara s-a pus şi a mâncat brânza. Când preotul l-a întrebat cine a
mâncat brânza, el, arătând către Sfântul Nicolae pe care aruncase grijă să-l mânjească pe la
gură şi barbă cu brânză, a spus.:
Porcul acesta care-i plin şi la gură şi pe barbă
La 6 decembrie nu e bine să cheltuieşti bani, fiind-că se poate întâmpla să găseşte
(peste an) bani.
E un fel de ajun al banilor.
12 decembrie Sfântul Spiridon (frate mai mic al Sfântului Nicolae) Nu se lucrează
fiindcă Sfântul Spiridon nefiind prăznuit de nimeni pedepseşte foarte rău. .
20 decembrie Ignatul.
În această zi se taie porcii pentru Crăciun şi nu se lucrează până nu se vede sânge.

ACADEMIA ROMÂNĂ
ARHIVA DE FOLCLOR
NR. 985
ACADEMIA ROMÂNĂ
ARHIVA DE FOLCLOR
NR. 985
Material cules în
Satul Târzia, comuna Brusturi, judeţul Baia în anul 1938 Decembrie de către Olivia
Sturza, învăţătoare localitatea Târzia judeţul Baia.
Chestionarul XII
Obiceiuri juridice
1. Astăzi, aici la noi sunt numai tovărăşiile la stână Se unesc doi sau trei gospodari,
care au pământ unul lângă altul, mai cumpără în vecinătate şi ating oi din rest pe lângă ele lor
şi pe stână. Această tovărăşie are nume aparte.
Este o glumă pe socoteala ei la pornitul stânii „Sâ mâncă cânii, „La gătitu stânii „Sâ
bat stăpânii.
Se mai împrumută la muncile câmpului: la un sătean încă nu-i sunt păpuşoii de prăşit.
El se duce (chemat) şi prăşeşte la un vecin, prieten, iar acesta la rândul lui îi lucrează acelaşi
număr de ore. Se măsoară timpul de lucru cu ziua „I-am lucrat (prăşit, cosit, disfăcat) două
zile şi giumătăţi” „Ni-i datori c-o zî”

69
 Nu se cunosc nici în vechime ale tovărăşii.
2. Nu se fac şi nici din vechime nu se cunosc. Care n-are vie, împrumută carul, căruţa,
pentru cărat, arat, dus la moară, la pădure şi-i lucrează ceva o zi-două, în schimb. De obicei-u
însă se plăteşte cu bani.
Crescătorii de vie se învoiesc, dacă au pământurile unul lângă altul, să păzească vitele
peste tot, cu rândul, ca să nu fie copii aceluiaşi, - veşnic ocupaţi. Da sunt foarte rar aceste
tovărăşii.
3. Oliceiul clăcilos există. Se făcea mai de mult clacă de prăşit, de cosit, de adunat, cu
scripcari. Lucrau în sunetul viorilor, iar la gătitul lucrului, jucau. Erau vestite mai de mult
clăcile pentru popa. Se făceau clăci şi se căutaoamenii mai chiaburi şi de către femeile văduve
şi necăjite. Acum se face mai rar clacă pentru lucrul câmpului, au rămas însă în floare clăcile
de tors, iarna şi de „răsâelit” casele, vara. La casa honi, tinsetul, fete şi flăcăi, vin de acasă cu
hârleţe sau sape şi cu covăţele (albioare), - sapă şi cară pământ să năsăpească casa, iar la
sfârşit, joacă în ea în sunetul de vioară şi cobză ( scripcarii xx) ca să se bătucească.
Clăcile de tors şi uneori de desfăcut terminau porumbul din pănuşi, se fac uneori cu
alte ori fără muzică. Se strâng fete, femei, copile mai mărişoare ce vin cu furca goală şi cu fus
(Acestea sunt şi şezători). Li se dau caiere de către stăpâna casei şi încep să toarcă. Flăcăii nu
sunt chemaţi anume, însă aud şi vin şi ei mai târziu puţin. Se aşează printre fete, le xx fusele
umple, le silesc să termine mai curând, cântă împreună spun poveşti, ghicitori, glume. La
urmă, dacă au xx joacă, dacă nu, se împrăştie. Când e fără scripcari, gospodina face un cuptor
de mălai şi împarte la toate, sau coace bostan turcesc. Când au xx nu li se mai dă nimic de
mâncare. Aceştia ţin şi loc de şezători, căci ale şezători aici în sat nu se obişnuiesc decât
şezători xx de la şcoală.
4. Este obiceiul de a se lucra pe la alţii, care au pământ, în parte. Dacă ară lucrătorul,
ia şi jumătate din struguri, dacă ară stăpânul, strugurii rămân ai lui. Încolo, porumb, fasolea,
bostani, haldani, sămânţă, totul în două părţi egale, sunt în pod şi aşezate toate la locul lor.
Mai de mult mai era şi cirta. Cel cu pământul plătea de iarna treptat. Gologani, carne,
făină, cartofi de ce era nevoie, iar anul le socotea toate în zile de lucru pe vară, bineînţeles mai
ieftin decât zilele plătite vara „Am de prăşit cirtă la cutare. Acum însă cirta nu se mai
obişnuieşte. Lumea s-a deşteptat şi nu-şi mai vinde munca ca de iarna, poate a pierit în parte şi
încrederea celor ce dădea. Apoi am mai sunt xx oameni prea bogaţi, care să fie gata oricând să
dea. Dar nu mai sunt nici săraci, chiar aşa săraci ca mai de mult. Mai sunt în apropierea
exploatări de păduri, fabrici de cherestea, pe coşărci, cară lemne la târg, muncesc mai din greu
decât era dar câştigă mereu câte ceva, ca să poată fi liberi pe casă.

70
 4. Aici se duc oamenii vara, la câmp; să lucreze pământ boieresc, pe moşiile din
judeţele Iaşi şi Roman. Bărbaţii şi interesul, fete şi flăcăi, băieţi mai mari şi chiar femei, sunt
musafiri de iarnă ai ratelor, căci pleacă din Aprilie sau cel mai târziu la începutul lui Mai şi se
întorc în octombrie sau chiar în noiembrie. Uni se mai reped acasă între prăşit, între praşilă şi
hreapcă, între hreapcă şi culesul porumbului. Se duc în cete pe diferite moşii, cu acte de
angajament făcute de iarna, iscălite de toţi şi de conducerea unui dragoman, care are anumite
drepturi. Bunăoară. Toţi lucrează la boier în parte, el însă tot cu xx îi ia acasă, fără să mai
împartă cu boierul, ba îi mai fac şi oamenii clacă la toate muncile, aşa că poate să prindă mai
mult de lucru şi are câştig mare.
5. Frcuele sunt a celuii cu pământul. Dacă-i dă voie să ducă să şi li culeagă, de nu
acolo săl Ştefan Găneanu 48 ani Târzia Baia
5. Un moş a veni la Drăgăneşti no avut necaz cu părinţii li Gheorghe? Are popa nişe
xx pe xx şi umbre Ba că una ba că ala, ba că ţ-oi da cât i păgubeşti, ci să tot umbli la popa cu
calica? Ş-o tăiat cracii dinspre partea lui toţi să şi părintele s-a dat în judecată, de nu i-o făcut
mica. Nu i-o dat pi urmă nafură v-o câţiva ani. Dacă-i xx n-arii voi să-l taie că dă di boala,
muma xx să iei roade.
Ştefan Găneanu, 48, ani, Târzie.
6. Distanţa între pământuri trebuie să fie de două palme Ea se numeşte „hat”
7. Dacă un câine muşcă pe un vecin sau o vită a acestuia, nu se cere nici o
despăgubire. Nu este obiceiul. Dacă însă viele cuiva scapă în ţarina altuia, se face ispaşă şi se
întoarce a de către stăpânul vitelor, pagubă în natură, celui păgubit. Ispaşa o face acum
consilierul cu jandarmul, mai înainte o zicea delegatul şi doi oameni mai de cinste din sat.
8. La lucru se tocmea cu ziua sau cu prăjina. De cosit a fost astă vară 1938, 5 lei
prăjina, - ziua 30 lei. De secerat 30 lei pe zi sau 10 lei prăjina. De prăşit 5 lei prăjina şi ziua 20
lei. Mai de mult se plătea:
„ – Eu m lucrat cu 25 de bani pe zi!” Eu am lucrat cu 15 bani.
- n-o fost bre zău 15 bani niciodată.
- Ghimii, da să pânea ora 25 de bani.
- Nu vorghim amu di pămi.
- Un valasi la maşină să plăteşte 80 de bani. Pântru un om marii cară 40-45 să 50 di
bani zâna. Să ard cu 10 bani prăjina.
Ştefan Găneanu şi Cost. Stujan 44 ani Târzie – Baia.
9. Da, e ruşine să fi slugă. Lucrător de împrumut, nu, nici chera cu ziua, obişnuiesc şi
cei mai cuprinşi dacă îşi termină al lor. Totuşi când e ceva vorba despre căsătorii. Acest

71
obicei-u l-am Întâlnit la Slănic – Groşeni, jud. Prahova. acolo, nu era fată bună la măritat
aceea care nu fusese servitoare cel puţin un an şi zecime nu era bun de însurat, până nu făcea
slujba la un alt gospodar din sat câţiva ani, sau să fie lucrător la salină.
10. Uneori mănâncă la masă cu stăpânii, ale ori nu, depinde de oameni şi de casă, nu e
un obicei hotărât.
Este la noi un sătişor Cormbeşti ai cărui locuitori, majoritatea se numesc Cormilă. Se
povesteşte că li se trage nuiele de la un xx al lor care avea un corn în frunte şi pe el era scris
numele moşiei şi a boierului de care ţinea. Se crede că fugise i de aceea îi pusese carul. Lor
însă le cade foarte greu când se spune această poveste.
Înfieratul nu se cunoaşte. Robii pedepsiţi se puneau în cătuşe, în butuc. „Eu am văzut
un butuc la Stâna în jud. Iaşi”.
Gl. T. Diaconu, 53 ani, Târziu, Baia
11. Bătaia şi oprirea din plată, depinde de felul oamenilor. De obicei-u, stăpânii de rea
credinţă, unii, găsesc tocmai că nu i-a păzit viele bine că a plătit ispaşă din cauza lui, căci
răspunde stăpânul că a pierdut sau i-a stricat… i nu-i dă ce au avut în vorbă. Cei păgubiţi se
mai plâng pe ici pe acolo mai sunt chemaţi şi ruşinat, se mai împacă, mai lasă, dar la judecată
nu mai ajung. „Să-i fie de bine. L-oi cunoaşte ce fel de om îi”. Şi se mulţumeşte cu atât.
12. Ciobanii se tocmesc de la Sfântul Gheorghe, până la Ziua Crucii. Rar când li se dă
şi haine. De obicei-u o sumă de bani şi oi în socoteală. Gavril Mogilă, a avut în astă vară
15000, bani şi 20 de oi în scueală. Banii n-arii oi, trei mii de franci pe vară chiar de cojoace,
ochinci, după cum îşi să ciobanul de bun.
Gheorghe Ionescu, 56 ani, Târzia Baia.
13. Pe aici e numai cioban şi baci. de multe ori baciul, ajutat de un copil, e de toate şi
cioban. xx s e foloseşte încă, dar foarte rar. „Anii nu mai prea eşti răbuş. Măi de mult era 30-
40 de franci pe vacă. Ascultă cumătrii, îl şti pe Vasâli a lui Grigorii. Era tocmit cu 70 de
franci pe vară.
Gheorghe Ionescu, 56 ani, Târzia Baia.
14. Nu se cunosc sate unde toţi locuitorii sunt ciobani. Dacă piere o oaie sau e
mâncată, i se arată stăpânului pielea sau măcar o bucată de piele cu semnul lui rămasă din
gura lupului.
15. Vii, la noi nu sunt. Pădurea, fiind a statului, sunt pădurari cu salariu de la stat.
Pentru câmp, e trimit nu jitar. Păzeşte câmpul de stricăciuni, pândeşte să nu fie nicăieri
pagubă, cine fură, cine sapă vie. Pentru aceasta, i se lasă în capătul fiecărui ogor o căpiţă de
fân, o claie de snopi, după semănătura ce e pe ogor.

72
 Clopotarul de la biserică se plăteşte în bani sau tot în bucate. Se învoiesc cu zece sau
cincisprezece lei de locuitor. El are datoria să tragă clopotele de câte ori vede un nor mare şi e
primejdie să bat piatra. De scapă şi bate piatra (grindina) nu-i mai plăteşte nimeni.
Altfel fiecare plăteşte ca xx în legătură cu culesul holdelor nu sunt.
16. Sunt aici cu benzină, de apă. Îşi macină grâul şi la aceste mori şi-l cern acasă cu
„sită cei deasă” dar îl duc şi la moara cei ci cernii singură la Drăguşeni. I se mai zice xx. Nici
un fel de oameni nu eşti chiar în sat la noi, ci în satele învecinate.
16. La până se măsoară pănura cu măsura. E exact 0,50 m şi se plăteşte 1,50 lei de
măsură pentru pănura lac, 2 lei de măsură pentru pănura brumărie şi 3 lei de măsură pentru
pănura neagră. Se dă xx să o xx singur, să pună xx di xx duci degrabă după dânsa. Să dă un
răbuş, O xx Când mergi înapoi, xx înapoi să dacă să potriveşte cu cei legată de pănură, xx un
om de pe xx să ar să xx acolo pănura lui până s-ar găti xx di scos. Să xx s-or găti xx o dă
înapoi. Omul o cunoscut-o, da nu i-o dă.
Gheorghe I. Cornilă, 58 ani Târzia Baia
17. La comună se plătesc impozite după xx de pământ ce o are fiecare. Impozite
speciale sunt straja, ce se plăteşte după starea materială a fiecăruia, de la 30 lei până la 120 lei,
de fiecare un major şi valid, până la vârsta de 60 ani; bărbat sau văduvă. Mai este islazul ce se
plăteşte de fiecare vită intrată pe islaz. Anul acesta a fost 150 lei de vită, au fost însă mergea
xx că e prea scump. Xx
Las-o-ncet s-o două chiepa
C-o năcăjât-o argentu.
Şă arentu să perceptu
Las-o încet c-o doarii chieptu.
18. Gloabă” se plăteşte când îi închide omului viele cineva „la ocol”. Când se prind
viele cuiva xx semănăturile altuia acesta le închide la ocolul ce trebuie să exise la orice
consilier comunal. Stăpânul viei plăteşte 25 lei şi serate. Pentru oi, 5 lei de cap.
19. Preoţii ţin pământul bisericii numit „sesie”. Şi dascălii (cântăreţii bisericeşti) ţin
ceva pământ, o falcă (80 prăjini). Preotul are locul său de la stat, pe unele locuri cu casă
parohială, la voi însă nu este, are preotul casa lui, apoi, în sat, pentru orice serviciu făcut
cuiva, se plăteşte. Pentru un botez, cel mai puţin ce se primeşte: 30 lei însă se dă şi 50-100.
Pentru cununie de la 60 în sus. Pentru înmormântare de la 100 lei în sus. Pentru o agheasmă
10 lei în postul Crăciunului şi un pui pentru agheasma din postul mare, dar puiul se dă vara.
La ajunuri se plăteşte 5 lei cel puţin la Crăciun, la pe unde se dă cinci lei e cam refuzat de
preot ca xx mulţumire, iar de Bobotează 5-10 lei, un colac şi un fuior de cânepă nu în ce se

73
leagă la crucea obligatoriu de fiecare casă. Pe la multe case se plăteşte mai mult. La ajunuri,
preotul mai aduce acasă şi un kgr. Două de zahăr din xx oferite pe masă. Aşa e obiceiul
Colacii la înmormântare îi ia tot preotul.
Dascălii au parte de la colaci şi ceva bani.
Din banii ce vin de la un serviciu sau slujbă la biserică, a patra parte se împarte între
dascăli, chiar dacă sunt mai mulţi, iar colacii tot aşa. La Paşti, fiecare locuitor duce la biserică
o pască şi două ouă roşii. Acelea se împart între dascăli şi preot cu aceeaşi rânduială. Mai
sunt parastasele purtate morţilor în postul mare, xx de peste an. Se dă ceva şi pătimaşului.
Alţi slujbaşi ai satului nu sunt. Şi de sunt în ale părţi n-au avantaje suplimentare.
20. Nu se cunoaşte devălmăşia, nici nu-şi aminteşte nimeni să fi auzit măcar de
pământuri fără hotare de pe care să împărţească toţi. Boieresc da. Erau mai de mult moşiile
călugăreşti, ale mănăstirii Neamţului, pe care..
21. Se pare fânaţele până la Sfântul Gheorghe. De Sfântul Gheorghe dacă se mai
prinde ne vită pe fânaţe e dusă la ocol.
22. Se strâng oamenii la sfat, când vremea permite, î faţa bisericii, este un tăpşan
potrivit … alte ori la o răscruce, unde este un loc mai larg. Nu e un sfat anume, deşi se
obişnuieşte în fiecare sărbătoare. Nu se vorbeşte ceva anume. „Fiştii cari cu capul lui, ci-i dă
în gând aceia vorghieştii”. Nu-i cheamă nimeni, „ies în sat” din proprie iniţiativă.
Un „sfat al satului”, nu există.
23. Poruncile în comună se vestesc prin străjer „Îmblă nu-s dici străjării p-in sat, ne a
măi cheamă cineva”. Umblă din casă în casă. În timpul din urmă s-a făcut de către primărie o
tobă. Am auzit o abia de două ori şi e făcută de un an. Nu sunt deprinşi cu ea. Tulnicul nu se
cunoaşte. Am văzut tulnic în Bozicş, jud. Târnava Mică, lângă xx Sân-Mărin. Dar ni s-a spus
că şi acolo, strigarea cu tulnicul e un obicei-u aproape trecut. Spuneau că mai de mult se vrea
un om, ca xx anume înlocuit tulnicar, pe un deal şi strigă în tulnic tare, spre sat: „tot omul să
înţeleagă mâine dimineaţă e clacă de cosit la popa. Să vie toţi oamenii”. Şi a doua zi oamenii
se duceau cu tăţii la clacă. Toate xx acolo, atunci, se da xx
24. Îi prinde cu arcanul prin copaci şi prin păduri. Oi că dacă luă unu o fată să numai
cât dacă apuce a intra cu ia în biserică, nu-l mai lua la armată, ci-l însură să xx fără de grijă.
Atunci popa xx împăcat. La popa pe cuptor n-aveai voie să xx xx, de-ar xx fost. Ori să xx de
pe copilaşi la popa, nu Putea să-i vadă, acolo xx
Da satul un om să facă armată pântru tăt, că era numai câţi unui din sat. Odată o plătea
satul la un xx s-o făcut doamnă xx paisprezece ani. Da cu voia lui. Chiară, un termin l-a făcut

74
pe xx Onofrei.. Da îl mai îndeasă satul fără de plată pe cel mai rău, mai ticălos care xx De
grăniceri nu se ştie
25. Nu se cunoaşte aşezământul vătăjiilor.
26. Mai de mult erau juraţi. O fost tata meu Sâmion Potolea xx Juraţii erau şi delegaţi.
Mărioara Ilaia, 53 ani xx
26. Mai de mult conduci xx câteva oameni cu cinstii în sat.
În G Palaghia 84 ani Comileşti jud. Baia.
26. Când făci lumea boieresc, erau călugări. Da călugării di ti gară bătând boii la un
deal, ti plesni băte cu ghiciu, di nu-ţi mai trebie, O şi că măi di mult să ţâni porcii la jar şi di la
jar să aduci şi-i tăie. Şâ-l îngiunghie să-i fugăre aşă îngiiunghieţ călugăr să era să-l bată.
O s că bunicu la Vasălii a neu careStolni să umble prin sate (Dar mai mutl dupe
stolunic, un ştii)
Marioa V Iloaia 53 ani, Târzia.
26. Carii faci boieresc îi dă pământ să-i dea pământ. ca 4 boi, patru fălci, cu xx, două
fălci xx cari nu făceau boierii îi închide în xx. xx tehnica c-aveau pământ xx se obţin flăcări la
drum să le plătească „hulpe”: Hulpea constă din o oră – două de rachiu, ( , litru) şi câteva
pâini. La Petrea Cojocarul i-a luat vacă din căruţă când s-a dus la moară. O adus-o el atunci
când o luat-o pe Maranda nu-ş cum, că nu s-o ţânut ei aşă tarii, cară să profesoară fraţii cu o şi
li-o fost în sânii, darea să altăi la nuntă s-o eparat. Petrea fără hulpii. Amu îi l-o pândit, „ or să
ni chicii el în mână”. La o lună-jumătate, s-o dus el la moară acolo la Ghinleşti în satu îi, că
măi ghinii macină la morile iesit -di apă, şi i-o isât înainte nişte flăcăi, unu o ţânut, boii, doi l-
o ţânt pe el şi doi o luat sacă din car să i-o carat la o casă. Alţii ceea ce nu i-o făcut nimic.
Petrea o umblat pe lângă dânşii, s-o mai rugat, şi dacă o văzut că nu-i de chip, a vinit acasă, o
luat paralii, s-o dus îi tăt la crâşmă, o cinstit, o băut cu ei hulpea şi pe urmă i-o dat frumuşel
sacii să s-odus la moară.
Mărioar Av. Ilenei, 53 ani, Târzia Baia
29. Era mai de mult, povestea ţărăncii şi ea ca era păzitor care avea colibă lângă drum.
Numai vara. Când trecea nu alaiul, el deschidea porta şi i se dădea un.
Dar unde a mai rămas câte o pare de acestea. Eu desemnează hotarul între moşiile a
două sate vecine.
30. Târguri de săptămână se fac la Borraia – 5 km dus (sat) moartea la Tg. Neamţ 13
km depărtare, lunca, iar la Fălticeni, capitala judeţului 20 km departe joia. Barraia e sat, se
strâng sătenii cu animale şi zarzavaturi cofe, coşărci, ţesături, pielării, vin negustori
cumpărători şi negustori cu marfă. Toţi evrei sau aproape toţi, de la 7-8 dimineţi şi până la ora

75
1 ţine Târgul şi gata. Care-i am detreabă se întorcea la ora 1 acasă, care vin mai târziu, şti că
s-a dus pe la crâşmă s-ă bea şi să plătească „adălmaşul” şi-a mai oprit prieteni şi vecini şi cu
cheltuit bănuiţii şi vin acasă cu chef. aici la noi acestea sunt cazuri foarte rare, sunt oameni
aşezaţi şi cuminţi.
LA Fălticeni sunt ele chiar târguri însă săptămânal, se pare de azi tot aşa.
Târguri anuale sunt tot în aceste trei părţi. La Baronia, simplu de tot la Sf. Petru, 29
iunie, e lume mai multă, mai gătită ca într-un marţi de pete săptămână, însă nu ţine mai mult
de o zi.
La Tg. Neamţ, de Ispas, iarmaroacele e mai mărişor, vin xx roate a norodului,
fotografi la minut. Ţ ine două-trei zile, vânzări şi cumpărări nu prea mari.
La Fălticeni de Sfântul Ilie, iarmaroc ceva mai mare vin şi cercuri, animale de
menajerie, se duce multă lume numai să privească. Vin negustori români din Bucovina pentru
porci, basarabeni pentru boi, negustori de la Roman, de peste tot.
De pe aici se duce multă lume pentru privit şi pentru „Mă duc la Săntilu” ceea ce
înseamnă „la Fălticeni la iarmaroc. Ţine camo săptămână.
Chestionarul XII
II. Relaţii de familie
1. De obicei copiii, au avere deosebită de a tatălui Iar Flăcăul, cum se măreşte puţin,
munceşte să-şi strângă li. Îşi închipuie o pereche de viţei să-i crească, când vine din armată
sunt boi, să-i vând să-şi facă casă. Îşi creşte – de se poate şi o viţică, oi. Îşi face „straie”:
suman, cojoc, cojocul ( spenţăr), bundiţă, cămăşi, iţari, opinci, bugete, manta (de pătură, până
în pământ, ca ale soldaţilor) căciulă. Când le are toate acestea e „băiat bun şi îmbrăcat”. Îşi
mai strânge şi bani. De multe ori împrumută ca bani pe tatăl său, acesta i-i da însă înapoi cu
sfinţenie. Sau numai i-i ţine tatăl său nu-i xx. Orice ban câştigat de copil, fată sau băiat, tatăl
său nu i-l ia, şi dacă-i tânăr, minor nepriceput, îi iau dar îi face ceva tot li. E mezin ca cineva
să p puie în gospodarul un ban muncit de un copil. „trăieşte de pe xx ghicitului xx. De micuţi
au găina lor, poate oaia lor ce provine din xx date de mâna sa. În schimb pentru xx care-i copii
lucrează alături de părinţi cu tragere de inimă la toate muncile, prăşeşte, coseşte, cară,
muncesc şi toată inima, se duc la câmp ca să aducă păpuşoi munciţi de ei pentru casă, a scăpat
Gavril la xx de-acum i-i mai uşor şi lui. Numai banii care îi câştigă în afară cu munci
suplimentare şi ale timpuri, sunt ai lui.
2. Pe cel mai mic copil îl lasă tata „în casă”. Acesta e dator să-şi ţie părinţii şi să le
poarte pomenile după mort, că de nu, xx ie singur, prin pierderea a ceea ce prin foc sau
moartea unei vie. Nu se cunoaşte poveşti cu uciderea românilor bătrâni. Există proverbul

76
„dacă n-ai bătrâni, să-ţi cumperi”, dar mănâncă la un loc, fiecare prinţii de-o parte uniţi lor şi
copil cu familia, xx lui.
Nici asupra fetelor măritate n-au drept decât xx zilele lor adică bărbatul fetei.
5. Fraţii nu sunt datori să înzestreze pe surori dacă n-a rămas case de la părinţi. Xx, o
fac unii.
6. De au fost îndreptăţiţi de părinţi la împărţirea zestrei, nu-i obiceiul să-şi ia vreo
măsură, dar se iscă sfadă şi trai rău între fraţi până intervin neamurile şi-i împacă. De cele mai
multe ori îl cheamă şi pe xx Odată împăcat fac tranzacţii la judecătorie şi nu mai vorbesc de
incident.
7. Nu se face foaie de zestre. Zestrea se dă la luatul miresei, merg căruţele cu nunii cei
mari şi mireasa în căruţa din frunte, apoi înşirate toate căruţele nuntaşilor pe drum în alai una
după alta şi la urmă carul cu zestrea, pe care sunt două femei cu o xx de rachiu, cinstesc şi
chiuie. Acolo se pun femei bune de gură. Căruţa cu scripcarii sau cu „banta” vine la urmă de
tot.
Zestrea constă din: (la cele mai de mijloc)
Două xx de lână alese
Un xx (plapumă), o cergă de învelit, 25 sau 30 coţi de xx (lăicere de cânepă (de buci),
25-30 coţi de saci pânză pentru ţol, traiste xx în pânză, ţesute în xx 4-5 6 , o ladă cu prosoape
şi pânză din care casa bărbatului că masă în prima săptămână. Tot în ladă se pun fustele,
rochiile, cămăşile, o xx (xx) de pus la pat. Mai înainte xx se punea pe grindă care era o prăjină
de lemn legată în fundul casei, dus la grindă, iar pe ea se aşezau hainele de îmbrăcat, cojocul,
sumanul, pieptar, xx 15-20 coţi de xx ţesute cu lână şi bumbac în fel de fel de xx de la două,
până la 25 de iţe.
Apoi o vacă sau oi, viţei sau boi, iau xx din toate, unora şi ca, plug, sau căruţă cu cal.
La cele mai bogate se dau două ogheluri (plapuma), 5-6 lăicere alese de lână, 3-4
covoare mai late alese, pe lângă cele de mai sus. Lada e în genul lăzilor de Braşov. Care au cu
ce îşi cumpăra xx. Fără ladă sau xx nuna nu se poate face.
Xx, la zestrei din casă, plăteşte 10-25 lei surorilor miresei, care se abţin să nu se atingă
nimeni de zestre, după ce li se plăteşte, se feresc.
8. Nevasta nu pierde niciodată dreptul la zestre, doar de se nimereşte un tată rău, care
nu vrea să-i mai dea ceea ce i-a făgăduit. Nu prea sunt cazuri însă xx cazuri când părinţii
învaţă fata să fugă ca să şi-o mai ia cu nuntă şi să nu mai cheltuiască la „luatul miresei”. Sunt
aceia însă părinţi care „nu prea ţin la obraz. De fuge nunta se începe deodată la mie şi costă cu
este mai puţin pe tatăl miresei.

77
 Prigoniri între socrii şi gineri mai sunt, iar însă. Din contră, pe aici îşi caută anume
„neamuri” în familia miresei, xx ca să aibă cu cine se xx la orice. Tabără şi la muncă la târg,
la pădure la o treabă, la o nuntă, la un botez, la o bucurie şi la o supărare. „Să am şi eu nu xx,
să am şi eu la cine mă duce”.
9. Nu există obiceiul ca ginerele să dea zapis că nu-şi va bate nevasta şi nici nu a
existat. „Femeia nebătută îi ca muierea înfricată.
10. De fecioria xx se ţine seamă. Sâmbătă e xx miresei, şi mai cu seamă aşa era mai de
mult, acum se ţine mai în scurt timp, dar în aceeaşi ordine). Duminică nunta, cununia, preotul,
luni, masa cea mare, iar marţi xx. La uncrop, petrece o oră – două dimineaţa la casa mirelui, îl
întreabă de-i mulţumit, şi dacă el iese şi-i cinsteşte cu rachiu roşu, pleacă toţi, nuntaşi, xx la
crâşmă cântând şi chiuind şi jucând pe drum, cu sticle cu rachiu roşu în mâini, cu flori roşii în
gâtul sticlei sau iarna cu xx roşii legate. Dacă n-a fost fecioară, nu se mai duc la xx şi curte.
Cu un adaos de zestre se împacă apoi lucrurile şi se trecea. Alte obiceiuri nu sunt.
11. Dacă fata a rămas însărcinată xx se zice acum pe aici, „a purces groasă” cum se
zicea mai de mult) nu se procedează nici într-un fel. Plânsete şi xx trimişi de la părinţii feei,
xx şi iar xx de n-o ia, rămâne cu xx.
Altele mai „groase de obraz” se duc pese xx la joc. Când joacă el, îl tot xx cu xx,
ridică copilul xx. Unele mai îndrăzneşte sar la fete care joacă cu el, o xx ci xx cu bărbatul meu
şi până am umblă bătuţi de el, nu se lasă. Se tot repetă scenele, de-şi xx flăcăului să iasă în xx.
Dar se întâmplă rar şi numai din partea femeilor de soi mai rău, cum se zice aici „care nu-s
din oameni şi n-au ruşine de tot”. Uneori însă, după toate acestea sfârşesc prin a se căsători.
De nu o ia cel în drept, până la urmă tot se găseşte cineva să o ia şi pe fata greşită.
11. La cununia unei fete care a avut copil, nu e nici un obicei deosebit. I se pune chiar
hobot, în timpul din urmă s-a introdus şi xx cam de la război încerca. Mai xx femeile, se mai
xx, da nunta merge înainte ca la xx.
Hobotul este podoaba fără de care nu se poate xx E din viţe de peteală înşirate legate p
o panglică, ce se leagă împrejurul capului ca să-i cadă xx pe spate. Dacă vie se trag xx de xx
şi ale a copilului peste piept.
12. Nevestele fug de la bărbaţi când o ceartă o bătaie. Intervin rudele din partea unuia
sau a altuia şi-i împacă. Uneori stau acasă câteva luni sau chiar un an şi până la urmă tot se
împacă. Iar fug şi iar se împacă până ce mai xx bătrânesc şi a xx duc ca bine înainte.
14. Când bărbatul îşi prinde nevasta în dragoste cu cineva, o bate sau o alungă sau tace
şi xx sau trage folos, bând şi mâncând pe socoteala îndrăgostitului. Sunt toate cazurile cel din

78
urmă poate sar soţia xx află pe bărbat cu o femeie, o bate şi o xx cu xx poate tot, o păruieşte
ca pe ea de nu-i mai xx să iasă în lume. Unde nu-i ruşinoase dacă şi rabdă, xx. Altele xx
Bărbatul se zice că e „curvar” şi femeia „curvă” şi ele i se mai zice şi scârnăvie.
„Parcă ei xx mult decât o xx”. Nu totdeauna se găseşte vină bărbatului. Femeia însă i se toarnă
în xx la orice ocazie s-ar ivi, la vre-o sfadă cu ala la vre-o neînţelegere. Cei care trăiesc în
trăiesc xx a făcut mare pe bunica cealaltă se duc în iad. Nu se poate citi
15. Zestrea femeii, după moartea ei, rămâne copiilor. „Toate lucrurile îi xx i le-o
părăduit nu se poate citi.
16. Fiecare soţ îşi are partea sa de avere. Cărţi de danie a averii unul, altuia nu se fac,
însă uneori îşi dau „înscris” prin judecătorie. Legal. Sunt ace de veşnică vânzare, cu drept,
după moarte.
17. Se obişnuieşte să se însoare oamenii de mai multe ori. Asta se cunoaşte xx după xx
în vârful capului xx „Da xx de la Dumnezeu, numai trei nişe are, şi numai de xx ori să e însori
sau să e măriţi. Mai mult e păcat. Pe lumea cealaltă eşti cu nevasta cea dintâi nu u bărbatul xx.
17. Când cineva se însoară din nou, nu pune în piept floare de peteală, iar femeia pune
cununa pese broboadă. Altele mai îndrăznesc şi altele, dar mai rar.
18. Nu este un obicei anume, faţă de părinţii vitregi.
19. Îi dezmoştenesc xx din cauza neascultării, din cauza că-s răi, nu muncesc,
prăduiesc, le fac ruşine. Atunci dă averea cu înscris la ceilalţi şi cel dezmoştenit rămâne fără
nimic.
20. Nu se fie testamente, ci însemnări acte de veşnică vânzare, cu drept de intrare în
stăpânire, numai după moartea celui ce dă. Despre lăsatul cu limbă de moarte se vorbeşte
mult, acum însă se cade în el mai puţin. Mai de mult, nici acte nu se făceau la cei ce li se
vindea pământ. L-o dat şi atât. O lăsat cu limbă de moarte să dăm popii ogorul central. Şi se
păstra ba, se îndeplinea întocmai cu sfinţenie. Acum, nu prea şi nici cei bătrâni, pe patul de
moarte nu-şi rezervă să mai puie ceva, decât în ceea ce priveşte înmormântarea sa şi
împărţirea lucrurilor mărunte.
21. Pentru partea sufletului este comândul. Bătrânii ţii oi vacă sau o pereche de boi,
sau oi, sau bani, acele e comândul lor. Când moare, se împarte bani şi de unde oamenii dau,
apoi se vinde ceea ce reprezintă comândul şi se plăteşte înapoi. Comândul nu se cheltuieşte tot
la înmormântare, ci se mai opreşte o parte şi pentru xx şi parastase pese an şi peste vremuri.
Alţii au comândul în bucăţica de pământ ce şi-a păstrat. Cine o moşteneşte, îi poartă cheltuiala
şi-i face în decurs de vreme tot ce trebuie pentru suflet, ca de sus, nu-i Doamne xx.

79
 „Îi iei pământul, da-i iei şi xx şi trebuie să-i xx ei rânduială, ca să xx de xx şi să nu le
duci în spate.
22. Dacă sunt copii, femeia moşteneşte pe bărbatul mort, sau bărbatul, dacă e murit
femeia. Averea e a copiilor, numai ea, poate rămâne pe loc, în casa lui. De nu sunt copii,
pământul îl iau părinţii, iar din celelalte lucruri, iau ce pot, şi ce n-a apuca cel rămas să
ascundă, unde sunt oameni răi. Şi cam peste tot se xx.
23. De averea copiilor ne vârstnici, îngrijeşte părintele rămas. De sunt copiii orfani, se
insistă xx din mai mulţi locuitori. Nu li se plăteşte nimic. Dau socoteală la judecătorie, odată
pe an. De obicei, în xx caută să mărite fata orfană cât de tânără sau chiar să însoare la 17-18
ani băiatul rămas ca să se aşeze în gospodărie rămasă, să xx. Până atunci, copiii orfani stau la
o rudă de sunt mici, şi acea rudă le ţine pământul, sau o parte din pământ, drept plată pentru
întreţinerea lor.
24. Rudele şi vecinii au dreptul să răscumpere o avere vândută. Acuma însă cunosc
legile şi se pun de pricină cei ce au cumpărat-o i nu prea se mai poate obiceiul de a întreba
mai întâi pe toate rudele de n-o cumpără, a rămas, şi e în putere încă. Ba încă la o rudă se lasă
ceva mai ieftin. Mai xx las oleacă mai jos, decât a intra om străin în moştenirea noastră.
Numai despre ce minciuni de xx rude nu se prinde ca o cumpărat e oferă la străini. 25. Moş şi
mătuşă se zice la fraţii mamei sau ai tatălui. Acela mi-e moş mie. Tot moşule şi mătuşă se mai
zice şi la orice om şi femeie bătrână din sat.
Cuscre hăi! Îşi zic între ei părinţii soţului cu părinţii soţiei. De asemenea cuscri sunt
fraţi soţii cu fraţii soţului. Tot aşa cuscru între ele sunt rudele soţiei cu ale soţului.
Bunicii sunt părinţii tatii şi ai mamei. Bunica, bunicul, sau bătrâna, bătrânul, sau tata
bătrân, mama bătrână.
Liţa Carina la o soră mai mare, la o vecină mai simpatizată de copii. La celelalte lelea.
Lelica Ileana lelica Marghioala”. La fraţii mai mari bădiţă şi la toţi ceilalţi flăcăi, copiii toţi
bădiţă le zice. La cei mari în vârstă puţin: bădică. Bade sau lele, la noi nu se zice niciodată, nu
se obişnuieşte. Ţaţă şi bădie, cu început să se mai zică din timpul xx de când au fost pe aici
Munteni (din Muntenia) Se crede n obicei, o xx mai boierească.
Femeile nu prea cunoscute între ele şi cam de aceeaşi vârstă, când se întâlnesc pe la
târguri, în lume, îşi zic „cumătra”. Oamenii „cumătrii”. Dar cumătrii adevăraţi sunt acei ce au
botezat un copil, cu tatăl şi cu mama copilului, între ei sunt cumnaţi. Nu se strigă unul cu altul
altfel decât cumetrii, cumătră. „Apoi acela om ni-i cumătru xx, mi-o botezat pe Ion. Xx, e
pentru copil. Tot xx şi naşa e cel ce cunună pe cineva, iar cei cununaţi le sunt „cine”. Naşii şi
finii nu s pot căsători între ei, nici copiii lor. Când averea rămasă, trebuie să o ducă la

80
mormânt pentru cine (fiu) când moare nănaşul, trebuie să-l ducă la mormânt pentru cine, de-o
fost om odată s i-i xx Dumnezeii să xx să-i facă Cumnaţi sunt surorile şi fraţii soţului cu soţia
şi ai soţiei cu soţul. Aşa se şi strigă „cumnate”.
26. Este obicei de a se lua copilul de suflet. Se cresc copii străini, este numele de
suflet, anumite ceremonii la luat, nu sunt.
27. Nu se cunosc drepturi şi datorii. Auzi numeroşi. Ş-o luat el xx ce la să aibă cine-i
bate la bătrâneţe, căci se mai întâmplă şi de acestea. Dar de obicei, cât trăiesc bătrânii, mai cu
seamă cât trăieşte părintele adoptiv, în averea căruia rămâne, i se caută ceartă şi e îngrijit.
27. De obicei se adoptează copilul unui frate, unei surori moarte şi care a lăsat mai
mulţi copii, apoi un nepot, o rudă, sau chiar un orfan străin, de cei din flori se feresc. Nu se
cunoaşte un obicei vechi a luării de suflet. Numai dacă el trece pe numele lui prin judecătorie,
dacă-l înfiază, îi poartă numele, de nu, nu. Averea însă i-o dă cu acte de veşnicie vânzare, fie
că e înfiat, fie că nu, spre mai multă siguranţă.
28. Se poate lua de suflet la orice vârstă totdeauna se ia cu scop de a-l înzestra şi mai
ales pentru asta. Nu sunt cazuri ca cineva să fie avut copii şi totuşi să mai ia unul de suflet.

29. La noi se zice „frate de cruce” la acei care sunt botezaţi, din întâmplate, într-o apă.
N-au datorii, nici drepturi, unii, faţă de alţii. Nu s-a cunoscut niciodată ve-un obicei în această
privinţă.
31. Dacă bărbatul se mărită (mai de mult xx), poartă numele de familie al femeii. Au
fost cazuri la noi
Mai de mult era mai des numele: Paraschiva, Palaghia, Rafina, Soltana, Irina, Există şi
acum femei bătrâne, cu numele din aceste nume, dar nu se mai pun. Bărbăteşti. Luca, Lupu,
Stan, Mizlode, Kirce, erau, dar nu se mai pun.
Numele din sat cu poreclele lor:
CUliţîă, Ichim cu porecla Flaer, Blaer, Toader, Nicu Iechim Şuhuri
Gheorghe Gănceannnu – Gh. Viaţă

Ştefan Gineanu – Ţiganu

Gh. Andicescu – Clampon.
Andei Patrolea – Chioru
Vasile C. Patrolea – Vasile cel Mare, Vasile Mălai.
Toader Gh. Patrolea – Cazamir, haldan.
Simon Gh. Patrolea – Halbău

81
Necuila S. Patrolea – Bărbuţă Bădănuţă
Imică S. Pagrolea – Zugan.

Petre Petrolea – Cocteanca.

Todisica S. Patrolea – Puşcaşiu.
Ruxandra I. Patrolea – Ţipoiesa
Ghiţucă S. Patrolea – Basologă
Mrioara Gh. Patrolea – Patlagică, Chişcă.
Vasile Andrei Petrolea – Umflatu
Ghiţă Curcă – Rguleţ, Ghiţă cel mic.
Cost I. Patrulea – Badil.
Mărioara Gh. Moroşan – Butăcica
Gheorghe Moroşan – Butăcu
Costache Balaban – Neamţu
Toader Vemeşu – mitihic, Găbăruş
Gavril Veneşu – Ismăiuţă
Vasile Vameşu – Puicuţă
Gheorhe Luca Lumii – Ciuipic
Vasile Gh. Luca Irinii – Pucă
Vasile Irina – Floacă
Nicu Miftode Irinii – Rutu
Gh. Ion. Lupu – Dihanic
GH. C. Lupu – Chisălete
Toader Lupu – Bârdâhănos, Burdihală
Inică P. Lupu – Nicluţ
Toader Luca – Toader Ionete
Cst Tănase – Pântea
Simion Gh. Gavrilescu –Ileana lui Dârjă
Simion S. Gavilescu – Stropac.
Vasile Gavrilescu – Barari
Nicu Unguranu – Chea (pronunţat într-o silabă)
Ion Ungureanu
Toader Unguranu
Gheorghe Unugranu – Şoarcât,

82
Simion Unguranu – Mendel
Dumitru Gav. Ungureanu – Cotovlac.
Toader Palaghia – Postiăc
Simion Palahgia – Chiora
Cost. I. Palaghia – Ghidale
Ilisie Palahgia – Hirban Tetariu
Costache Sterujan – Pădureţ
Costică Stujan –k jădanu
Ion Strujan – Mornai
Miahi Stujan – Boldiţă
Toder I. Strujan – Bârtan
Toader C. Fodor – Cutinţă
Dumitru I. Fodor – Vavii, Dl. Hotari, filozat.
Simona P Fodor – Nicărirea
Vasile I. Fodor – Ciucălău
Dumitru C. Fodor – Arei
Toadr Roşca – jdiri
Vasile Roşca – Şchiolhaie
Silica Roşca – Tulpan
Mihai Roşca – Tugui
Simon Roşca – Behale
Cost. Gh. Roşca – Buiuc
Gh. V. Roşca – Dudui
Marhiovala V. Roşca – Murga
Maranda Gav. Roşca – Palalaia
Cost. I. Roşca – Oarţă
Gh. I. Roşca – Gâsac
Petrea Roşca – Cojocaru
Dumitru Popescu Crupă
Cost. I. Cornilă – Tuchil
Vasile T. Cornilă – Chiperi
Vasile I. Cornilă – Cioară Mungu, Şarampoi.
Nicu I. Cornilă – Creţu Bumbu
Vasile Nicu ornilă – Bumbăreţ

83
Iordache C. Corneli – Cistu
I. Gh. Cornilă – Oincă
Petrea I. Cornilă – Coteni
Dumitru C. Cornilă – Cârnu
Gar. V. Cornilă – Bardei
Ilie Ilivaia – Lucia
Vasile Ilivaia – Urdă
Gh. Andreica - Venelic, Surdu
Ileana T. Titu – Titeanca
Gh. I. Grea – Luli
Vasile Şimon – Ţiganu
Toader Bădărău – Bodai
Vasile Alican – Stâmbi, Ţiganu, Godin
Gh. Râşeanu – Husdup
Ion Rusu – Porc
Vasile Cosma
C. Ion Cosma – Cherţâu
Vasile Monu – Şonţu
Vasile Hriscu – Hrişcă
Ion Luca – Burdăhănos
Toader Luca – Buză scurtă
Ghiţă Luca – Cârlig
Gh. T. Răucescu – Gânsac
Vasile V. Răucescu – Pandel
Neculai Roucisca – Ţigan
Ghiţă Răuceasca – Bulai
Dumitra P. Răucesca – Doamne iartă-mă!
Vastică Răucescu – Grijanie
Cost. Răucescu – Cucu broaştii
Vasile T. Vrăjitoru – Chioru
Vasile I. Prăjitoru – Creţu
Ion Ilie Vrăjitor – Călcători
Irimia Diaconu – Irimie Perpeleac
Gh. Sim Diaconu – Tita

84
 Ion V. Diceanu – Făsâică
Silică Diaconu – Ia – ia (Silică – Vasile)
Simion Popa – Nafură
Gh Ionescu – Strâmb
Dumitru Ionescu – Babă
Costică Blan – Nistreţ
Ion Săndulescu – Patlagică
Mărioara I. Sănduleasa – Contrabaiţă
Ion Halcu – Hulete
Costache Iacob – Căţuşcă
Toader Iacob – Leata
Ion hiftode Irina – Vâcu
Vasile Mihăiluc – Haştachi.
Este obiceiul ca anumite nume de botez să se moştenească. Se obişnuieşte să se puie la
unul din copii, numele tatălui a bunicului. „N u-i el numele aşa frumos, da trebuie să fie
unele şi de numele bunica-sa:
32. Mai de mult la nuntă să puie masa pe sus. Bărbaţii şedeau la masă, şi noi xx
şedeam sus pe pat cu xx în mână, şi mâncam tot câţi xx N vii ca nu se poate citi
32. O trăit ghinii mătuşa Mărioara cu moş Andrei. Şi i xx cu moş Andrei să ducă dup
el. S-o venit vremea şi-l prindă cu funia şi el a fugit în Groşi s-o luat ş-o nu se poate citi.
Poveşti cu animale
Privighetoarea şi căpuşa.
O să că mai de mult, privighetoarea xx să făcut un obicei, de xx xx trebuie să xx
nevoii, să ducă să-l ceri de la căpuşă şi-a xx nu se poate citi

ACADEMIA ROMÂNĂ
ARHIVA DE FOLCLOR
NR. 986
ACADEMIA ROMÂNĂ

85
 ARHIVA DE FOLCLOR
NR. 986
Material cules în satul Moişa, jud. Baia în anul 1938 de către Afia V. Aâetroaci
înv. Moişa
Chestionarul XII
Obiceiuri juridice
I. Relaţii între săteni
1.2. Obişnuiesc şi astăzi unele rude să se ajute. În comuna noastră sunt câteva amilii,
mai ales când au de arat, de adunat, de cărat de pe câmp, să lucreze la unul, ş-apoi după ce
termină să treacă la celălalt. De adus lemne la fel – Se întovărăşesc aici într-un sat vecin
aproape tot satul, cari vecini, cari rude, să se ajute la munca câmpului, prăşit, secerat, adunat
… Fiecare dă mâncare când îi pe ogorul lui.
Se întovărăşesc câte doi cărăuşii, la căratul lemnelor, butucilor în fabrici, scânduri ş.a.
doi câte doi, cei cu un cal, cu cei cu un cal, cei cu doi, cu cei cu doi, la încărcat, la urcat la
dealuri unde pun caii, în doi, des câte un cal, în 4 des câte cu doi – Îs tovarăş cu… cutari… îi
auzi.
Acestora li se zice cărăuşi – Duc chirii – Mă duc cu o chirie şi fac îndată banii …
Se mai fac tovărăşii la păscutul vitelor, al oilor de cei ce au locuri vecine, pasc viele
împreună punând un singur păzitor, pe care îl plătesc împreună, ţinându-l de mâncare cu
rândul, după numărul vitelor.
Cei buni la suflet mai ajută pe văduve, pe familii necăjite, cu copii mulţi şi mărunţei,
la căratul de pe câmp la adus lemne, la dus la moară.
3. Afară de cele zise mai sus, se mai ajută oamenii la clădirea caselor şi anume: La
cărat lemn, la măsipiul casei – Se fac clăci – La năsipit vine tineret; li se pune scripcari – şi le
cântă tot timpul, iar după terminare joacă şi bătucesc năsipeala.
„Fac o ţâr de clacă de născâhit, dacă poţi lăsa pe Ieama… ţi-oi faci şi cu zon bini,
trăiau şî nu muriu” – ori, „dă-ni pe mâni care la o ţâr di dacă, di carat bun pentru casă, că ţî l-
oi da şi cu la nevoie” – Se mai ajută apoi la tors bucii, la scărmânat pene, pentru perine la
desfăcat păpuşoi.
Afară de nisipit şi cărat care se fac ziua, celelalte clăci se fac seara. Acelea se fac în
sărbătorile când omul nu face pentru el, că-i păcat, dar pentru altul e pomană. Celelalte clăci
se fac în zile de lucru, fie Marţi seara când în casă nu torc de frica lupilor la oi, ori de căpietul
oilor, ori Vineri seara, când cele mai multe femei nu torc. De desfăcat, se fac în orice seară, un
fel de împrumut, într-o seară la unul, în altă seară la altul, ca să poată sta mult; când sunt

86
mulţi, se iau cu vorba, cu glumele, cu cântecul şi nu dorm, adică nu li-i somn repede. Se ajută
pe oricine. Pe unii ca să le facă în schimb pe alţii, cei necăjiţi, pentru pomană. Ajută şi pe
preot, dar mai puţin astăzi ca altă dată. Altă dată spun bătrânii că oamenii, cu claca lucrau tot
preotului. Sărac tot satul. Acum mai puţin, mai ales de când cu schimbarea calendarului. Las
că în unele sate se mai face şi astăzi, şi preotului şi învăţătorului. Pe la noi însă nu. „Plătească,
că are cu ce”, îi auzi. Las că şi oamenii sunt necăjiţi, una din cale afară, alţii mai înstăriţi, li-i
ruşine să se ducă la clacă.
4. Da se obişnuieşte să se ia pământul de la cei mai înstăriţi, ori de la funcţionari, cari
nu-l pot lucra singuri şi se lucrează în pare, aşa se zice – lucrează în parte – l-a dat în parte.
Dacă cel cu pământul face arătura şi seamănă atunci cel care munceşte la împărţeală
nu i-a duc strujeni, de-s păpuşoi, ori din paie de-i grâu, orz.
Dacă cel ce lucrează face şi arătura şi pune ½ din sămânţă, atunci împărţesc drept în
două tot . Peste dreaptă. Se obişnuieşte a se da şi tain, sau de ale mâncării, 40 kg fină şi 40 kg
brânză de oi la o falce, adică 80 prăjini, sau 1 ½ lucrare. Aşa se obişnuia mai de mult, aşa se
face şi astăzi, cu singura deosebire, că unii astăzi nu mai dau tain – Pământul se ia de la cei ce
au mai mult şi n-au destule braţe de lucru. Le vine mai bine în parte, pentru că se întâmplă ca
atunci când ai de prăşit sau secerat tu, au şi ceilalţi oameni şi atunci nu găseşti să ţi lucreze la
timp, Ş-apoi nici nu fac treaba aşa de bună, trebuie să stai cu ei, aşa când ştiu că-i în parte, îl
lucrează la timp, bine, pentru că ştie că-i şi în interesul lui, să fie o recoltă îmbelşugată.
5. Când sunt pomi fructiferi pe hotar, fructele din ramurile ce trec peste hotar umbrind
grădina, sunt ale vecinului, cu locul. De la aceste fructe însă, se întâmplă grave certe şi trai rău
la vecini. Asta o ştiu de la noi de acasă. Erau 2 fraţi, tata şi încă unul, eu grădinile alături. Ei
aveau pomi puşi pe hotar. Atunci când noi ne duceam să luăm partea noastră, era o ceartă, de
stătea satul, în gura mătuşii celeia, Dumnezeu s-o ierte că a murit, s-o mai pomenesc. Aşa că
de cele mai multe ori ne lăsam păgubiţi. Că umbresc şi că ni se cuvine şi nouă, asta n-o putea
concepe acea mătuşă. Mama mea era bucovineancă, din condun aşa se zicea Bucovinei, ş-apoi
mătuşa o trimetea acolo, în condun, nu să vie de-a gata să-i ia muncuşoara ei. Unii însă se
învoiesc, dar tot se uită urât par-că când vede că nu se foloseşte el pe de-a întregul. Vecinul
care vrea să se taie pomii, poate cere legii să fie tăiaţi, dar singur n-o poate face, deoarece-l
pedepseşte legea. Tot femeile o fac: Toarnă apă clocotită la rădăcină ori leşie, când nu-o vede
nimeni, de se usucă. Dacă nu se înţeleg de la fructe – Femeia capul răutăţilor veţi zice
Dumneavoastră. Poate pe drept cuvânt. Nu însă n-am făcut aşa.
6. Între pământuri, distanţa trebuieşte să fie de o brazdă de pământ, nelucrat şi i se zice
„hat”.

87
 7. Dacă un câine ar muşca mai rău pe cineva, sau pe o vită, şi-i nevoie de doctorii, de
cheltuială, cel cu câinele întoarce cheltuiala, altfel îi dat în judecată. Dacă un alt animal
produce pagube, atunci întâi spui omului, dacă n-a făcut mare stricăciune, a două oară însă
duce vita la acel cel cu j paguba, tot dacă stricăciune anu-i pre mare, şi atunci el nu mai cere
nimic, încasează comuna, dar dacă paguba e mai mare, se face ispaşă, fie cu primarul, fie
numai cu doi, păgubaşul şi cu cel cu vita. Cel vinovat, dă în natură, atâţia păpuşoi – câţi a
stricat – la ispuşă se numără, sau se măsoară cu prăjina de-i grâu, orz.
8. Oamenii la lucru se tocmesc, după felul lucrării. La lucrări mici, cu ziua, ori cu
prăjina, la lucrul câmpului; Cu bucata la tos, lână ori cânepă; cu coşarca la desfăcat păpuşoi;
cu cotul la ţesut pânza, lăicere, macaturi. Cotul e de 60 cm. Tot cu cotul se măsoară sumanii la
pivă. CU hurta, adică cu totul, când lucrează unul o casă, din lemn ori o lipeşte, ori lucrează o
şură… ori coasă ceva… Cu luna, ori cu anul se tocmesc servitorii, argaţii. Ziua de lucru e
socotită astăzi, zi de vară, cu 30-35 lei ziua de prăşit, om mare, 20-25 lei, pentru băieţi şi fete
de 15 – 16 ani şi mâncare. Cu prăjina, e socotit pentru prăşit, 8-10 lei, şi mâncare. Cositul se
plăteşte cu 4-5 lei de prăjină, fără mâncare. Ziua de legat şi adunat e socotită cu 25 lei cu
mâncare, fiindcă nu începe lucru de dimineaţă, ci după ce se ia roua. Înainte de război-u, se
plătea ziua de lucru 1-1,20 lei, la ţarină, la pădure 1.80-2 lei cu mâncare, fiindcă nu începe
lucru de dimineaţă, ci după ce se ia roua. Înainte de război-u se plătea ziua de lucru 1-1,20 lei,
la ţarină, la pădure 1.80-2 lei 2.5 lei avea capul de ceată, ori cum i se mai zicea, dragomanul.
9. E socotit ca o ruşine să fii lucrător, dar mai ales slugă. Asta înseamnă că eşti lipsit,
necăjit, calic – Totuşi sunt, se duc şi stau servitori, mai mult însă lucrează cu ziua, în timpul
muncilor agricole. Obiceiul de a sluji cel puţin un an înainte de însurătoare, sau să slujească
pe stăpân pentru a-i lua fata de soţie nu există.
10. Stăpânii se poartă bine cu servitorii, tratându-i ca pe nişte membrii ai familiei,
mâncând şi dormind împreună, fără nici o deosebire. Căsătorii însă nu se fac. Pentru
neascultare pot să-şi şi bată, iar pentru stricăciuni le opresc din plata lor, sau „hac”. Plata
servitorului în general se zice „hac”.
11. Când nu se plătesc servitorii cum a fost vorba, servitorii nu mai stau, rămânând
drepturile rudelor, cari le i-au apărarea. Pentru pagube săvârşite de servitori, stăpânii îşi
opresc din leafa servitorilor, costul lucrului pierdut, ori stricat. De pagubele făcute altora,
răspunde stăpânul, tot cu plata din salariul servitorului.
12. Ciobanii se tocmesc de la Sfântul Gheorghe şi până la ziua Cruci. Un cioban se
plăteşte cu 2.000 lei, lăsându-i şi oi în scuteală cam 5. În preţ de bani, i se dau şi haine, de

88
încălţat. Daruri i se dă dacă-i credincios şi harnic, stăpânul îi dă 1-2 miei, ori o oaie, ori un
cojoc, ori o pielicică de căciulă, aşa de la mine îţi dau adică ce n-a avut vorbă.
12. Baciul face brânza, de obicei e stăpânul în cele mai multe cazuri, dacă sunt oi mai
multe are şi 2 ciobani şi un băiat pentru dat oile în strungă, pentru păzit porcii, adus apă,
măturat. Ciobanii se rânduiesc la păzitul oilor şi mulg oile. Înainte era socoteala cu căbuşul.
Cică ciobanul avea însemnat pe bota cu care păzea oile, pe o parte numărul oilor, pe alta
însemna kg. De brânză luate, în crestături. Se mai foloseşte şi astăzi de cei ce nu ştiu carte.
Cei ce ştiu care scriu pe carnet, numele fiecăruia, cu oile şi brânza ce are a da.
14. Ciobanii sunt răspunzători de pierderea unei vite, oi, când oaia se rătăceşte şi ei n-
au băgat de seamă, ori când s-a îmbolnăvit şi moare fără ca ei să fi băgat de seamă, să
înştiinţeze pe cel cu oaia. Lupul când mănâncă, totdeauna lasă semn. Ciobanul aduce acest
semn, piele de obicei-u, sau o bucată de carne, şi atunci nu mai plăteşte. Nu se cunosc sate
numai de ciobani.
15. Păzitorii d ţarine se tocmesc de cum se strâng vitele de pe câmp primăvara, Sfântul
Gheorghe, şi până se strânge de pe câmp. I se numesc jitari ori pădurari. Ei au datoria să
păzească să nu strice vitele pe ţarini, ori să se fure. Drept plată, li se dă din produsele agricole,
din fiecare fel socotit la care un snop de grâu, ovăz, orz păpuşoi… 1-2 braţuri, tot la cai,
fasole, holdani… din toate. Astea sunt lăsate la poarta ţarinei, unde îşi are coliba jitarul. Banii,
nu li se dă. La păzitorii de păduri, (n-aveau decât pădurile satului) pădurarilor li se dă salariu
lunar şi xx şi păşuni pentru vie şi lemne. Îngrijitorii de biserică sunt plătiţi din jerta ce se duce
la biserică, din colive. Aceştia se cheamă pălmari. Mai este clopotarul dacă poate să fie
pălimarul bine, dacă nu se pune de obicei-u un om care-i aproape de biserică şi care tage
clopotele când se întâmplă de vine ploaie mare şi se bănuieşte că ar fi grindină. Acestuia i se
plăteşte.
Când e aproape să termine lucrul, atunci care de care se sileşte, zic să prindă iepurele.
Dacă au terminat. Mai înainte de vecin, se duc şi-i dau şi lui puţin ajutor, cam 1 ceas. În
legătură cu păzitul lanurilor, de păsări ci că se leagă, se înconjoară lanul cu un fir de tort
descântat. Se mai pun sperietori, făcute din un fel de manechine, din beţe şi îmbrăcate cu
cămăşi rele, pe cap cu o pălărie, ori o căciulă, tot rea, de te sperii şi tu om când le vezi – Se
mai leagă nişe draniţe şi pe care le poartă vântul producând mişcarea şi zgomotul de care
bietele păsărele li-i teamă.
16. În comuna noastră toate morile sunt purtate cu apă, captată din Moldova. S unt 3
la număr. Două particulare şi una a societăţii cooperative „Moara Săteanului”, cu instalaţie de
turbină, având 3 pietre. Celelalte au numai câte o piatră. Sunt construite pe malurile gârlei, din

89
lemn. Clădirea e mică cu 2 încăperi, una în care se macină şi una mai mică pentru morar.
Morarii se plătesc fie în bani, fie în natură socotit 800-1000 lei lunar. În comuna noastră nu s-
a semănat până în timpul din urmă grâu în cantităţile mai mari, aşa că nu sunt mari speciali.
Grâul cât biată se semăna, se măcina la mori de porumb, iar făina se cernea prin sită deasă.
Unii ce mai duceau la a 3-a comună unde se găseşte o moară specială de grâu, piclă. La mori
în general se ţine seamă de rând. Aci macini atunci când îţi vine rândul, când au măcinat toţi
cei duşi înaintea ta. Poţi fi tu oricine, trebuie să aştepţi să-ţi vie rândul. E aici şi zicala: „Pe
rând ca la moară”.
Pivele se poartă tot cu apă. Lucrează mai mult toamna. Aici se aşteaptă până s-a strâns
un număr de coţi şi să fie de aceiaşi culoare pentru ca s-o poată porni. Oamenii duc sumanii,
piuarul îi măsoară cu coitul şi dau omului un răboj de numărul coţilor ce au şi cu care răboj
trebuie să te duci la coş. Dacă cumva l-ai pierdut, aştepţi până se împart toate bucăţile şi a ta
rămâne la urmă şi dacă se potriveşte cu cele ce spui tu ţi-o dă. Se plăteşte câte 3 lei de cot, (80
cm). Lâna care rămâne la pie se cheamă „horă” şi o cumpără femeile şi o amestecă cu buci de
la cânepă şi umplu plapumele.
17. La comună se plăteşte straja pe care o plăteşte orice cetăţean major cu serviciul
militar făcut şi după venitul ce-l are. Se mai plăteşte păşunatul după numărul vitelor ce pasc.
18. Gloaba se dă pentru stricăciuni. Se dă mai mult în natură, păgubaşului, grâu,
păpuşoi, ori altceva, ce i s-a stricat. Când însă viele s-au dus la ocol se dă în bani. Este o taxă
anume de cap de vită.
19. Avantajele de care se bucură preotul şi ceilalţi slujitori ai bisericii sunt în afară de
salariul prevăzut de sat, venitul din parohie, de la morţi de la înmormântări, de la botezuri,
nunţi, aghiesme, umblatul cu icoana şi crucea pe la ajunuri, liturghiile şi jertfa, colivele şi
praznicele care se face pentru pomenirea morţilor – Au apoi pământul bisericii, în unele sate
au preoţii şi case pentru locuit, case parohiale. Li se cată mare cinste. Primarul şi ceilalţi
funcţionari ai satului în afară de salariu n-au ale avantaje. Atât doar că se bucură de o cinste
mai deosebită, sunt domni.
Era la noi aici în sat un om tare necăjit şi-l pusese la comuna. Pe timpul guvernării
Domnului Iorga, când nu se plăteau salariile, vine el odată pe la noi şi zice: Tare-i crist (trist,
rău) di noi funcţionarii, că nu ni dă leafa. Era şi el mare funcţionar. Din această funcţie învăţa
şi el zicea, să vorbească măi ne modificat. Dacă-l chemai să-ţi lucreze ceva, când nu mai era
srăjer, numai ce-l auzeai: Apoi nu pot dragă, pe mâine îs apelat în altă pare.
20. Nu se cunoaşte asemenea obiceiuri în sat.

90
 21. Sunt izlazurile comunale care sunt păscute de viele celor ce plătesc anume pentru
asta şi tot timpul vierii. De la Sfântul Gheorghe şi până la ziua Cruici. Oamenii îi zic izlaz. În
ale părţi se zice subat, iar turmei i se zice cireadă. Duc vacile la cireadă. Fâneţele şi locurile de
păşunat nu sunt închise cu gard. Rar care are câte un cier îngrădit pentru vie. Într-un sat aici
aproape oamenii au aproape fiecare cier pentru vie şi prin cier au făcute şanţuri pe unde vine
apa dintr-un pârâu pentru băut viele.
22. Nu se adună oamenii decât atunci când sunt chemaţi de xx, ori învăţător ori cum
era mai înainte pentru politică. Aşa câte câţiva 2-3 şi chiar 4-5 se adună ei pe la fini, cumetri,
naşi ori pe la cârciumi. Nu se adună însă cu forme, chemaţi pentru asta. Întâmplarea mai mult
îi adună. Acolo discută şi pun la cale pe fiecare. Glume şi râs şi voie bună ce-i atunci.
Cisluesc, femeile mai ales. Acolo află toate noutăţile din sat.
23. Poruncile în comună se vestesc câteodată la biserică, şi şcoală, la primărie, ori prin
tobă. O bătut durabana ca să, să facă cutari treabă. … Pentru Ciserică se trag clopotele, când îi
de făcut ceva, ca să se adune oamenii.
24. Mai demult se lua câte un flăcău din fiecare sat, care era mai voinic. Dacă acela
prindea de veste se păzea şi n-avea ce face. El avea totdeauna la el un toporaş, cu care se
apăra. Unii ei că dacă vedeau că sunt urmăriţi şi n-au ce face, îşi tăia cu toporaşul un deget de
la mân. În felul acesta scăpa. Oamenii din sat purtau de cheltuială celui luat, asta de bun
gustul lor, pentru că ziceau ei, dacă nu-l lua pe acela poate îl lua pe a lui flăcău.
25. Nu există aşezământul „vătăşiilor”, nici al vecinilor. Atât doar la sărbătorile de
iarnă flăcăii îşi aleg pe cel mai vrednic dintre ei, pe cel mai cinstit pentru a fi dragoman, adică
să tocmească muzicanţii de sărbători, să strângă banii la Sfântul Vasile, atunci când umblă ei
cu capra, din care bani se plăteşte muzica ei punând numai ce nu se ajunge. Atunci când îi
ales, acesta face o cinste, dă de băut celor care l-au ales. Se mai pun apoi dragomani la lucru
în pădure, aceştia au sub ascultarea lor o ceată de oameni şi ei răspund de felul cum lucrează
şi cât lucrează. Dragomanii sunt mai bine plătiţi decât ceilalţi. Înainte vreme i se mai zicea şi
„vătaf” vătăjel; i se zice pe la noi străjerului de la primărie.
26………
27. Nu se cunoaşte acest obicei.
28. Idem.
29. Se trece fără nici o taxă. Mortul nu se aduce fără preot când se trece peste hotar,
căci bate piatra. Dacă moare cineva undeva la un spital apoi trebuie ca preotul de acolo să-l
aducă, dacă nu se poate duce cel din sat, ori dacă nu-l poate aduce până acasă să-l aducă

91
măcar până în satul vecin, acel preot până în satul din imediata apropiere şi aşa până ajung în
satul mortului.
30. La noi e târg anual la Fălticeni Paşcani şi Boroaia – La Fălticeni la Sfântul Ilie –
iarmaroc, vestit. De obicei târgul ţine 2 săptămâni, de vie însă numai 3 zile. O zi înainte de
Sfântul Ilie, în ziua de Sfântul Ilie şi adonazi. A trei zi e spartul iarmarocului. Oamenii vin la
târgul acesta de la distanţe mari. Vin din tot judeţul, dar vin şi din judeţele vecine. Mai ales
Câmpulung, Suceava, Sunt şi târguri de săptămână. Avem şi în comuna noastră în Boroaia
târg săptămânal, Marţea.
Acest târg ţine de dimineaţă şi până pe la 2-3 după masă. Aici afară de vie se vând şi
păsări, produsele acestora, precum şi zarzavaturi, legume, fructe, seminţe şi bernevici
(cioareci) vin negustori cu opinci. Acestuia tot iarmaroc i se zice.

II. Relaţii de familie

1. Copiii pot avea avere deosebită de a tatălui lor în caz de neînţelegere, mai ales când
mama copiilor moare şi tatăl se recăsătoreşte. În cele mai multe cazuri de acestea, copiii ceea
ce câştigă întrebuinţează pentru trebuinţele lor, îşi cumpără câte o bucăţică de pământ. Mai
pot avea atunci când li se face danie de către rude ori sunt înfiaţi. Darurile pot fi vite, oii,
pământ, plată pentru slujit.
2. Copii sunt datori să îngrijească de părinţii lor la bătrâneţe, dar mai ales sunt datori
acei copii care au primit mai multă avere şi în deosebi acel ce rămâne în casă. Părinţii sunt
datori să îngrijească de copii şi să le facă pe cât se poate parte dreaptă din ceea ce au.
Nu se cunosc povestiri în legătură cu uciderea oamenilor bătrâni. Proverbul. „Dacă n-
ai un bătrân să-ţi-l cumperi”, ori „înaintea bătrânilor să ai urechi, n gură”, se cunosc”. Auzi pe
cei bătrâni.
Ei dragul moşului, ori dragul mătuşii, ascultă ce-ţi spun eu, că eu am văzut multe. Ci
ştii tu?!
În legătură cu aceasta, când un bătrân vrea să-ţi spună că a trăit bine în tinereţe îl auzi:
Ei ci făină, ori, ci mămăligă să măcina atunci la noi!!... Trăia bine tari… Aşa am apucat, ori n-
am apucat aşa, adică aşa ţine minte că era ori nu ţine minte să fi fost aşa. Tot expresii din
bătrâni.
3. Împărţea moştenirii nu se face într-un anumit fel, ci cum vrea fiecare şi cum şi are
ce. De obicei fetelor li se da înainte numai lucruri din casă şi vie, o vacă, oi, La flăcăi li se dă
pământ şi car cu boi, ori car cu cai, oi, loc de casă, lemn pentru casă. De multe ori părinţii le
dădeau casa chiar gata. În casă lasă pe cel mai mic, fiindcă tot trebuie să rămână cineva şi

92
apoi părinţi nu vreau să trăiască prea mult cu nora în casă. La bătrâneţe când ei nu mai pot
munci, se retrag într-o căsuţă în ogradă, iar pe cei tineri îi lasă singuri, în legea lor. Cari pot,
cari nu, stau acolo la un loc şi se mai ceartă se mai bat chiar. De o bucată de vreme însă cele
mai multe soacre caută să trăiască bine cu nurorile şi care mai de care şi le laudă.
4. Când se însoară ne xx da. Aspra fetelor măritate părinţii n-au nici o putere, atâta
doar să le sfătuiască când apucă pe căi greşite. Toate drepturile şi toată puterea trece însă
asupra bărbatului. Aşa-i trebuie, ori lasă să-i rupă ciolanele zic părinţii de fetele ce nu trăiesc
bine cu bărbaţii lor şi care nu au fost ascultătoare, s-au dus fără voia lor.
5. Dacă părinţii au murit fără să înzestreze fratele cel mai mare e dator s-o facă în
locul părintelui şi chiar la nuntă i se zice pe lângă cumnat mare şi socru mare.
6. Dacă părinţii ar da o zestre prea mare unei fete nedreptăţind pe fraţi, aceştia n-au ce
face alt decât să se supună, în acolo n-au nici o putere. Părintele e suveran, el poate da cât
vrea fiecăruia, atâta numai că de-a da toţi indiferent cât la unuia sau altuia. Dacă ar lasă unul
fără să-i dea de loc, atunci acela jurate strica actul.
7. Se face învoiala între cuscrii, ei fac târgul. Dacă au de unde tot cere, căci zic ei,
dacă dau copiilor lor dau – nu dau la străini. Se fac şi foi de zestre. De cele mai multe ori se
dă fără foaie de zestre.
Iată o copie după o foaie de zestre din anul 1897 luna februarie 15
Foaie Dotală
Subsemnatul__________________ domiciliat în comuna Borvaia judeţul Suceava
declar că după înţelegerea urmată între mine şi D-na_____________ fiica ____________ne-
am hotărât a ne uni la viaţă conjugală conform cu legea, la acest pas eu ____________
constitui data fiicei mele_____________ următoarea avere:
Trei fălci şi jumătate loc de arătură şi fânaţ, din care două făţei 60 şase zeci prăjini în
ţarină megieşit pe de o parte cu _______________ pe de alta cu______________ cu un capăt
în hotar şi celălalt capăt cu locul lui___________ 40 patru zeci prăjini loc de casă în vatra
satului lângă _____________ 20 prăjini loc de şes, arătură megieşit de o parte cu _________
şi pe alta cu ______________ şi cu un capăt în apă Răscăi care valoarea suma de 400 patru
sute franci; una căruţă ungurească evaluată la suma de 80 optzeci lei, trusoul în valoare de 300
trei sute lei şi 200 două sute lei în numerar care în total face suma de 980 lei.
Eu _____________________ în unire cu soţia mea ______________ părinţi legitimi a
tânărului ______________ la căsătoria proiectată între dânsul cu D-ra. _________________
constituim şi noi data tinerilor în următoarea avere:

93
 Una casă cu 20 douăzeci prăjini în jurul ei 20 douăzeci prăjini arătură la locul numit
Dealul Blânzei, megieşit pe de o parte cu locul lui ___________ şi pe de altă c locul lui
________________ 30 treizeci prăjini fânaţ la locul numit Moişa megieşit pe o parte cu locul
lui ________________ şi pe alta cu locul lui _____________ şi 30 treizeci prăjini imaş tot pe
Moişa, megieşit pe o parte cu Imaşul lui _____________ şi pe de alta cu Imaşul lui _______
cari face __________ suma de 800 opt sute franci, la cari intră şi un cal şi un car cu doi boi.
Dau averea atât a noastră cât şi din partea mumei Tinerei ______________ (lipseşte
fiind xx) încredinţat viitorului ei soţ pe răspunderea sa____________ roasă _____________.
Menţionându-se că preţăluirea obiectelor _______________ roasă ________ fac
vânzarea.
Subsemnatul ______________ declar că am primit data mai sus expusă şi în unire cu
viitoarea mea soţie mulţumim părinţilor înzestrătură.
Făcută astăzi 14 februarie 1897
Urmează semnăturile.
Alt act dotal
Aici voi enumera numai obiectele date:
1. Trusoul compus din haine şi lenjerie evaluat la suma de 1.000 lei (una mie lei).
2. Aşternuturi şi ţesături în valoare de lei 2.000 lei (două mii lei)
3. Una falcă pământ sau 1 ha 43 arii 20 c. arii proprietatea noastră din locul ________
prevăzut în actul dotal autentificat de tribunalul Suceava sub nr. 89 din 15 februarie 1897
megieşit____________________________________________________________________
__________________________________________________________________________.
Acest pământ se evaluează la suma de lei 3.000 (trei mii).
4. Doi junci evaluaţi la lei 2.000 (două mi)
Toate cele arătate mai sus vor rămâne averea soţiei afară de cele prevăzute la punctul
3. 4 şi 5 care se va putea cu consimţământul soţului schimba şi chiar vinde după cum
trebuinţele vieţii vor cere, soţul fiind obligat ca imediat ce din pământul prevăzut la punctul 3
s-a vândut să ia măsuri a cumpăra un alt loc ce-i va veni mai aproape.
Subsemnata _________________ primesc cu recunoştinţă dota ce mi se constituie de
către părinţi_____________________.
Subsemnatul ________________declar că sunt mulţumit cu averea constituită
viitoarei soţii.
N. B. Valoarea prezentului act dotal se ridică la suma de lei 9.000 (nouă mii).
Făcut la 1 septembrie 1922.

94
 Urmează semnăturile ____________________________
Act dotal
Subsemnaţii ______________________ declarăm prin acest act că la trecerea în
căsătorie a fiicei noastre __________________ cu _______________ îi constituim
următoarea avere mobilă şi imobilă.
1. 80 prăjini sau 1 ha, 43 arii şi 20 c. arii pământ din care 40 prăjini sau 71 arii 60 c.
arii loc de fânaţ pe dealul Moişa comuna Borvaia megieşi cu _______________ şi 40 prăjini
sau 71 arii 60 imaş în satul Moişa megieşit cu _________________ în valoare de lei 56.000
2. Una vacă __________________________________________________ 8.000
3. Trusou şi diferite obiecte casnice şi de gospodărie în valoare de lei 16.000
Total: lei 80.000 adică lei optzeci
de mii.
___________________________________________________________________________
Boroaia 3 februarie 1928
Zestrea se dă odată cu mireasa, adică cu o seară înaintea sâmbătă – Mirele dă un bacşiş
la xx adică la surori de ale miresei care se xx la uşa casei şi nu dau voie să scoată zestrea până
n le dă un bacşiş – Ori dă acest bacşiş mama miresei, dacă nui-are fete mai mici.
8. Sunt prigoniri între soţ şi soţie când părinţii nu se ţin de vorbă cu zestrea. De cele
mai multe ori bărbatul alungă femeia acasă pentru că nu-i dau, părinţii zestrea făgăduită. De
aici ceartă şi trai rău. De cele mai multe ori chiar divorţ. Femeia pierde dreptul la zestre atunci
când părăseşte casa în urma unei certe, tai rău. Dacă apucă aşi lua ceva bine, dacă nu rămâne
păgubaşă. Ori cât ar lua în caz de plecare, nu-i trasă la răspundere. Averea se împarte în caz
când au copii şi se despart.
9. Nu se cunoaşte acest obicei nici astăzi, nici altă dată.
10. Se ţine seamă de feciorie. Fetele care au greşit rămân de cele mai multe ori
necăsătorite, dacă nu le ia cel cu care au greşit, dacă e unul singur. Altă dată acestea se
căsătoresc cu văduvi. În cazul când are avere se căsătoreşte tot cu un flăcău, dar mai necăjit.
Cât priveşte despre daruri, date miresei pentru feciorie nu există.
11. Dacă fata trăind cu cineva a rămas gravidă şi părinţii prind de veste, îl obligă s-o ia
de soţie, preferând să-i dea mai mult de cât i-ar fi dat, numai să nu-i necinstească casa, mai
ales când sunt surori mai mici, c-apoi nu le mai mărită pe celelalte. Dacă flăcăul nu vrea s-o
ia, asta se întâmplă numai atunci când ia ar fi mai trăit şi cu alţii, rămâne cu ruşinea şi doar un
văduv dacă o mai ia. Se mai întâmplă ca unele fete să cadă în păcat atunci când unui flăcău îi
place o fată şi părinţii nu primesc s-o ia în căsătorie şi atunci ei caută prilej să-şi bată joc de ia

95
ş-apoi părinţii caută s-o dea că n-au încotro. Fata rămasă însărcinată plânge şi caută să-l
convingă pe flăcău s-o ia, mai pune la cale şi pe alţii să-l sfătuiască, bine înţeles asta o face
atunci când începe să se observe burta mare, dacă atunci n-a fost chip să facă nunta.
Fata care a avut un copil nu mai pune la cununie fluor nici beteală, se cunună ne-
îmbrobodită sau cu o broboadă obişnuită, sau cu un ştergar de borangic, pe care îl pune în
formă de voal.
Hobotul e beteala, floarea şi voalul, o îmbobotează pe mireasă, adică i le pune pe toate
acestea. Disboboează mireasă, i le ia. Dar dacă fata fiind însărcinată şi dacă se căsătoreşte
până nu naşe, atunci se găteşte ca orice mireasă cu xx.
Unii preoţi şi bine fac, nu le cunună pe acestea, dacă s-a aflat de greşeala lor.
12. Nevestele fug de la bărbaţi când aceştia sunt răi, adică le bat, sau se ceartă în una şi
dacă se întâmplă să nu le mai placă, îi lasă. Mai fug cele ce-şi găsesc alţii.
Am cunoscut un caz când bărbatul şi-a măritat soţia, prin bună înţelegere.
Era soţie de-al doilea, aveau şi un copil şi era el gospodar în sat şi a măritat-o după un
plutonier, care în timpul războiului a fost făcut sublocotenent. Ea era frumuşică se îmbrăca
bine, avea corp frumos şi avea ceva bani adunaţi de pe urma „hoşpontului” contrabandă.
Copilul ce-l avea l-a luat cu ea. Gospodarul nostru se mândrea cu aceasta, adică cu
căsătoria făcută, el şi-a adus alta şi spunea lumii că dacă se poartă bine, o mărită şi pe aceasta.
Îi plăcea să bea şi dacă se putea fără să dea bani. Şi actualul lui ginere, dacă îi putem zice aşa
îi dăduse mult de băut.
Certurile dintre soţi le judecă întâi părinţii, apoi naşii ori rudele mai apropiate şi în
cazuri mai grele şi preotul. Femeile alungate de bărbaţi ce pot lua cu ele când se duc întâi, ca
atâta rămân. Asta se întâmplă când bărbaţii sunt răi şi ticăloşi şi vreau să-şi aducă altă femeie.
13. Răzbunarea e bătaia. Numai ce auzi câteodată. L-a prins pe _________ şi i-a dat o
mamă de bătaie, soră cu moartea. I-o muiat ciolanele. Ori, l-o dus cu ţolu aşa l-o bătut. Asta
mai ales atunci când cineva ar necinsti soţia, bărbatul se răzbună în felul acesta. Altfel,
părinţii care ţin la cinste, îşi păzesc fetele lucru mare. Dar dacă s-ar întâmpla, fata umblă
bătută, iar pe lângă flăcău se poartă cu binişorul s-o ia, bine înţeles după ce-i trage o mustrare.
A.., vaca, o sat, vaca! Zicea odată o femeie de o fată care păcătuise.
Furarea feelor se pedepseşte cu aceea să nu-i dau zestrea atunci, ci tocmai târziu, peste
câţiva ani, când le trece supărarea. Dar dacă văd că trăiesc bine li-o dau şi mai repede.
14. Când bărbatul îşi prinde pe soţie că-i necredincioasă, o bate rău şi pe dânsa, şi pe
cel cu care a prins-o. Alţii mai liniştiţi o alungă acasă cu cât îi pe ea, fără s-o mai bată, să se
ducă l-a cel cu care a prins-o. Soţia când prinde de veste, îl lasă şi se duce la mamă-sa. Alele

96
ţin cala la cele cu pricina şi le mocăiesc de cap şi le fac de toată bagiocura. Alele trăiesc aşa,
mai ales când au copii, îi mustră bine înţeles şi seara şi dimineaţa plâng i nu-şi mai fac
treburile cu nici un gust. Pe acestea le vezi îmbătrânite înainte de vreme. Poporul priveşte rău
într-o măsură. Dar multă destrăbălare şi la sate. Beau şi de la beţie vin toate relele. Vorbesc
apoi vrute şi nevrute de faţă c copii nu-i cruţă.
Într-o zi, o fată de clasa I punea. Doar eu nu-s a lui cutare… adică a lui bunică-su, era
scos actul pe numele mame-sei M-o făcut mama de fată mare de nici îl nu ştie cu cine, c-are
atunci pe măi mulţi.
Îl are şi pe __________ şi pe _____________ şi a înşirat vreo patru.
Apoi ci-a să facă şi ie, trăieşte cu care poate cu cari dă Domnul, auzi zicând despre
vreo femeie necinstită. La câte una auzi că se duce şi asta, se duce şi feciorii.
Un om bătrân va s se însoare şi feciorii nu-l lasă s-o ia pe aceia, zic ei că a trăit cu toţi
ei. Nu se bucură de cinste, dar nici nu prea sunt ocoliţi oamenii necinstiţi, nici nu sunt bătrâni
care să-i mustre. Dacă câte unul se găseşte, apoi n-o face cu destulă seriozitate.
Am auzit odată o femeie cuminte mustrând pe una rea, dar fără bărbat, însă mai mult
în glumă. Apoi tu să nu bănuieşti ăi avut măi mulţi cam aşa ceva__________ Ş-apoi n-am
răcorit, şi s-o răcorit! Mândră oricum o spune a asta şi tare vesel. Şi câţi ori, ei şî ci nevoi ai?!
Ei ti doari pi veta i-am fost dragă, mi-o fost drag!.____ cine ci ari cu mine. Asta se întâmplă
mai mult în tinereţe.
Ticălosul ciăla, rău cial, curvariu ciale, beţivanu _____ vii freuţitu, pentru că din nota
viu şi boabele _____ femeilor. Ticăloasă, târătură, xx belitură xx, curvă, potloagă.
Curvie e atunci când un bărbat trăieşte cu mai multe femei, ori o femeie cu mai mulţi
bărbaţi. Concubinajul e privit c păcat şi când sunt cazuri de acestea îi sfătuieşte să se cunune.
15. După moartea soţiei, dacă are copii, averea rămâne copiilor, dacă n-are atunci o
parte o iau rudele, iar o parte rămâne bărbatului. De multe ori însă bărbatul îşi opreşte lui toată
zestrea. După desfacerea căsătoriei fiecare din soţi rămâne cu pământul ce l-a avut afară de
lucrurile care le-au făcut împreună şi din care iau fiecare ce poate apunea. Dacă au copii în
parte legea. Copiii de cele mai multe ori rămân cu mama. Când sunt mai mulţi îi împarte
legea.
16. Dacă am muncit deopotrivă, da, dar de multe ori rudele nu ţin seamă de aceasta şi
îndată ce moare bărbatul unei femei, neamurile lui o scot din casă, dacă n-are copii, ca nu
cumva măritându-se să aducă pe altul în munca lor, zic, ei – Nu se cunoaşte obiceiul de a face
cărţi, dar este obiceiul de a da în scris, bărbatul femeii, ori femeia bărbatului. În felul acesta
rudele n-au nici un drept.

97
 17. Se obişnuieşte să se înscrie oamenii de mai multe ori. Se crede că-i păcat, dar dacă
să întâmplă să-i moară femeia ori să nu se pată înţelege ci să facă, se zice. Se căsătoresc până
a IV-a oară. Avem la noi în sat unul bătrân, însurat a IV-a oară şi are doi copii şi cu această
femeie. Oamenii mai râd ziua, alţii zic „bine că poate”. Alţii zic, doamne iartă-mă, da om
bătrân să măi ai copii mici şi să mai munceşti să le mai faci zestre….
„Asta-i bagiocura lui Dumnezeu”. Se observă că cei bătrâni se însoară tot cu tinere.
„Am să mă însor şi am să mi-aduc mai cum îi soba de fierbinte”. Când cineva se însoară ori să
mărită din nou, se face nuntă de-i mirele flăcău, aşa cum ar fi făcut-o şi când ar lua o fată
mare, numai că mireasa nu pune flori, nici beteală, se cunună îmbrobodită. Când mirele a mai
fost odată însurat se cunună, însă nu i se citeşte cununa completă. Dacă sunt tineri, nunta o fac
cu oare obiceiurile, nuntă mare, dacă sunt mai bătrâni, se cunună într-o seară şi fac o masă
pentru neamurile cele mai apropiate şi cu naşii, mănâncă, beau, mai pun şi câte un scripcar şi
le cântă şi joacă.
18. Tatăl sau mama vitregă, obligă pe copii să le zică mamă şi tată, ca şi cum ar fi ai
lor. De cele mai multe ori copiii nu vor. E mai rău atunci când sunt copii la amândoi, c-apoi
de acolo toată cearta. Copiii de la prima mamă îşi iau lumea în cap, lasă pe părinţi şi trăiesc şi
ei cum dă Dumnezeu. De aceea ce zice, că mai bine să moară copiii decât să rămână fără
mamă. Femeile în general se mărită greu şi au multă grijă de copii. Pe când bărbaţii nici n-
apucă să se răcească bine ţărâna şi se şi gândesc la însurat, de supărare zic ei – pot avea şi fete
mari - nu ţin ei socoteală de aceasta. Să aibă cu cine e sfătui, cu cine purta gospodăria.
19. Părinţii alungă pe copiii lor ori îi dezmoştenesc, atunci când nu-i ascultă, când sunt
ticăloşi, când se însoară fără voia lor. Asta nu durează însă mult. Dacă trăiesc bine, părinţii
revin. Pentru asta nu se fac forme, ci numai zic din gură, de aceea şi revin repede.
20. Se obişnuieşte, însă rar de tot. Lăsatul cu limbă de moarte este tot ceea ce mortul
doreşte înainte de a muri şi vrea să se mai facă. De exemplu el a avut în gând să facă ceva şi
n-a putut face, j în ceea ce priveşte împărţirea moştenirii, apoi de felul cum vrea să i se facă
înmormântarea, cum să se împartă pomenile, cum să fie îmbrăcat ş. al… fiindcă le spune
atunci înainte de a muri când vede că i se apropie moartea, se zice că a lăsat cu limbă de
moarte. Tot ceea ce n-a lăsat cu limbă de moarte se îndeplineşte cu sfinţenie. Acest lăsat cu
limbă de moarte în ceea ce priveşte împărţirea averii, constituie şi un fel de testament –
testamentul – Asta însă se făcea mai de mult. Astăzi majoritatea dau copiilor înscris de
veşnică vânzare. Se fac şi testamente scrise dar rar de tot. Cel ce face testamentul trebuie să
aibă doi martori.

98
 21. Cel care face testamentul dă mai mult unuia din copii, de obicei-u celui mai mic,
pe care îl lasă în casă, care îi va căuta şi de suflet îl va înmormânta, face praznice, dezgropă,
dă de pomană la amândoi părinţii - comândul – aşa se zice bunurilor pe care fiecare bătrân se
îngrijeşte să-i aibă. Aista-i comândul meu, o bucăţică de loc ori o vită, ori altceva, pe care are
de gând s-i preschimbe în bani, să-i aibă de cheltuit pentru înmormântare. Dorinţele mortului
le aduce la îndeplinire familia soţie, ori soţ, ori copii după cum îi cazul. Moştenitorii au
datoria să-i dea de pomană să-i facă pauhidă, să-i poare sâmbetele din postul mare. Asta mai
ales cel ce rămâne în casă. Obişnuiesc unuia să-şi dea de pomană cât trăiesc, pentru că li-i
frică nu cumva ce-i rămaşi să nu le dea. Femeile poartă de grijă să aibă până, să aibă prosoape
pentru preoţi, dascăli, haine, pentru îmbrăcat şi chiar şi papuci. Povestesc cu multă mâhnire
când se întâmplă să audă că cineva n-a avut cele trebuitoare pentru înmormântare şi fericesc
pe cele ce s-au îngrijit şi au tot cele trebuitoare.
22. Dacă nu s-a făcut testamentul, nu s-a împărţit averea, dacă e femeia rămasă în
viaţă, atunci legea vine şi-i pune epitropie, pentru a nu se înstrăina averea copiilor prin
recăsătorii. Ea are dreptul să cheltuiască pentru întreţinerea gospodăriei şi a familiei, dând
socoteală în faţa judecătorului de felul cum a întrebuinţat veniturile gospodăriei. Dacă moare
femeia bărbatul moşteneşte tot şi nu-i cere nimeni socoteală de felul cum întrebuinţează ceea
ce are poate să vândă tot, poate s-ajungă copiii pe drumuri, cum şi ajung în cele mai multe
cazuri.
23. De averea copiilor nevârstnic, îngrijeşte epitropia şi în schimb nu primeşte nici o
răsplată. Socoteală dau judecătorului. Dacă un orfan n-are avere îngrijeşte de el cine e mai
milos şi are şi cu ce. Un copil devine stăpân pe averea lui de la 18 ani înainte.
24. Se obişnuieşte a întreba rudele atunci când cineva vrea să vândă pământ, asta din
dorinţa de a nu înstrăina pământul, din dorinţa de a nu mai intra străini între rude, între
neamuri. Numai în cazul când rudele nu pot, atunci se dă străinilor. De multe ori rudele
ameninţă chiar pe cei ce ar voi numaidecât să cumpere asemenea pământuri, cu moartea. Se şi
întâmplă adesea morţi. La noi în sat s-a întâmplat aşa ceva. Asta a mai avut însă şi alt cântec.
Femeia îşi lăsase bărbatul anul acela şi acum partea ei de pământ voia s-o dea cu înscris de
veşnică vânzare aceluia cu care ea trăise încă de când era la bărbat.
La pământ mai era un om din sat amator de cumpărat şi chiar intrase în vorbă, îi
dăduse o viţică în preţ de parale şi mai trebuia să-i mai dea restul la facerea actului. În urma
unei certe femeia moartă se apucă şi face înscrisul cu celălalt. În ziua când judecătorul a venit
şi l-a pus în stăpânire, omul s-a dus mai sub scară la viză în comună la 4 km. Seara s-a întors
mai târziu. Omul celălalt care vorbise întâi, cu bărbatul femeii şi încă cu alţi doi i-au aţinut

99
calea în sat chiar la vreo 30 m. numai departe de casa lui şi l-au bătut aşa de rău, că el de-abia
s-a putut duce până în casă bine înţeles că după ce stătuse un rând jos în drum şi numai atâta a
putut spune cine l-a bătut şi pe urmă n-a mai putut vorbi de loc şi mergea de credeai că-i beat.
A doua zi aproape de seară a murit. Cei cu pricina se găsesc închişi şi astăzi şi-şi ispăşesc
păcatul.
25. I se spune moşule la toţi fraţii tatălui, şi ai mamei, la cei bătrâni numai, la cei tineri
însă, le spune bădiţă, leliţă. Se mai zice moş mătuşă la oricare bătrân ca respect, pentru
bătrâneţe. În vremurile de demult ziceau celor tineri bădică pentru bărbaţi şi lelică pentru
femei.
Se zice vere, vară la toţi copiii unei surori, ori frate de a mamei, ori de-a acei şi veri al
doilea la copii acestora. Cuscri îşi zic familiile care se înrudesc prin căsătorie. Noua venită
prin căsătorie zice soacră, tată socru, iar la ceilalţi la copiii fraţi cu bărbatul ei le zice cumnaţi,
cumnate. La fel şi bărbatul în familia soţiei. Mamă, mămuţă, mămucă, mamaie, mămică zic
copiii mamei lor sau când sunt mari şi se căsătoresc soacrei – Astă majoritatea o auzi zicând
mamaie. La fel şi tatei. Nevastă femeie, zic ce căsătoriţi soţiilor lor, babă zic cei bătrâni.
Copiii pe aici cei mai mulţi zic în loc de bunic şi bunică, mamă bătrână, ori numai bătrână;
tata bătrân, ori bătrânul. Soră se zice numai celor de aceiaşi mamă, fetelor. Nevastă zice omul
însurat soţiei lui cât sunt tineri, mai apoi femeia, iar când îmbătrânesc babă. Sunt rude de
sânge şi sunt rude prin alianţă şi tot ca un fel de rude sunt socotiţi şi naşii cu finii. Fiecare
caută atunci când îşi alege naşul să fie un om cât mai bun văzut, asta mai ales la cununie,j ca
să-i vie lume multă, să-i iasă cât mai mult. Dar dacă nu se poate, ia şi pe unul de seama lui şi
de aceiaşi breaslă dar tot mai gospodar. Naşii pentru copil la fel. Pe la noi de obiceiul ca naşul
ce a cununat, tot acela şi botează, toţi copiii. Dacă are mulţi 9-10, dacă mai botează unul doi
altcineva. Naşii cu finii nu se pot căsători, îi opreşte biserica, îi mare păcat… greşelile însă
sunt pe oameni, aşa că dacă mai trăiesc în bune raporturi sufleteşti, ca să le zicem aşa, crezând
că nu ştie nici pământul, asta nu-i nimic.
26. Se iau copii de suflet, de către cei ce n-au copii să-i moştenească. De obicei se iau
din ai rudelor celor mai apropiate, ai fraţilor, ai surorilor, iar dacă nu sunt, atunci ai străinilor,
se caută însă să fie din oameni harnici, cuminţi, cinstiţi. Aceasta se face către bătrâneţe când
văd că n-au să mai aibă chip de copii Uni iau copii mici, ca să ştie el, copilul, numai de un
părinte. Alţii iau şi copii mari, flăcăi şi fete.
27. Între copii de suflet şi părinţii lor adoptivi sunt aceleaşi drepturi şi datorii ce există
între copiii şi părinţi lor adevăraţi.

100
 Copii poartă de obicei numele lor, numai dacă vor îl schimbă şi-l poartă pe al
părinţilor adoptivi. Unuia de aceia iau de suflet copii ai rudelor apropiate şi ţin să fie băiat, ca
să le moştenească şi numele.
În această privinţă unii pun nume copiilor la botez al unui bunic, ori al unui străbunic,
vrednic, ca să se pomenească şi cel mort şi ca să rămână acelaşi nume chiar, nu numai aceiaşi
familie. Să nu se înstrăineze.
Pot lua de suflet şi femeile, dacă au avere pe numele lor.
28. Nu se caută o vârstă anume – când poate anume omul. Uni iau de suflet cu câteva
zile, o săptămână două înainte de moarte. Lasă unuia tot, ca să-i caute de suflet în schimb, să-l
îngroape, să-i facă praznice, s-l dezgroape. În felul acesta se dă şi unuia însurat, cu copii,
altfel fel se iau numai copii şi tineri până la căsătorie. Se are în vedere şi înzestrarea, ca să-l
facă gospodar, în schimbul unor angajamente care ele prevăd mai ales verbal, aţă fiind şi
cineva mai în vârstă. În aceste cazuri se dă mai ales pământ. Este la noi o femeie care a
împărţit pământul, fiindcă n-are copii la vreo patru gospodării, dând fiecăruia câte 70-80 şi
chiar 100 prăjini loc. La unul i-a dat şi loc de casă. În schimb ei îi ară restul pământului, în
strâng de pe câmp îi duc lemne, îi duc gunoiul pe câmp… îi du la moară, îi pun un om, dacă
nu pot ei la lucru vara când are mai mult. De obicei cei ce au copii nu mai iau de suflet.
29. Copii din flori nu sunt priviţi bine, moştenesc aceleaşi apucături ca şi părinţii, ca
mama, ea-i toată vina. Nu se pune mare preţ pe cinstea lor. Aceştia sunt luaţi în bătaie de joc
la orice ocazie de ceilalţi. Aşa că poartă ponosul.
Aceştia poartă numele mamei, atunci când tata nu va să-l recunoască, adică nu s-a mai
făcut căsătoria. Când s-a făcut nu se mai vorbeşte atâta, ca ceva de rău, se găsesc scuze… Se
crede că au o inteligenţă deosebită aceştia. Dacă tata îl recunoaşte cât de târziu, se bucură de
aceleaşi drepturi ca şi ceilalţi copii ai lui, dacă nu, atunci moşteneşte numai pe mamă. Aceştia
însă de cele mai multe ori ajung rău, mama neavând în faţa lor nici o autoritate morală ei fac
ce vor, dar să fie tare cuminţi, ca să iasă bine.
30. Dacă se botează doi într-o apă se zice fraţi de cruce. Se mai fac copiii când umblă
cu vitele, se încruntă puţin la o mână şi amestecă sângele şi zic ei că-s fraţi de cruce din
momentul acela. Fac cruciţă în locul acela cu sânge. Asta, mai mult o joacă. Nu-i scris nimic.
31. Nume de familie din comună sunt: Unguran, A. Filipoaie, Nicolau Condur, A.
Petreoaie, Petroi, Curcă, Pavăl, Baltag, Macovei, Tomegea, Cercel, Moişanu, Butnaru,
Vasiliu, Lazăr, Papuc, Monoranu, Arsăutescu, Covataru, Bararu, Bârleanu, Moldovanu,
Mocanu, Mocăriţa, Păştina, Bababu, Loghin,, Săftian, Drângu, Nechifor, Nastasă, Horga,
Talpă, Răcoare, Rădeanu Pintilie, Creangă, A Catrinei, Leţ, Maxim, Luman Răşniţă, Chileag,

101
Conduneanu, Hiarasim, Gorbeanu, Brumă, Purdilă, Itu, Zetu, Savin, Sibechi, Tudora,
Barabulă, Popescu, Ionesuc, Andrioaia, David, Aniţa, Maroliu, Munteanu, Tataru, Naftei,
Matei, Avârvarei, Onişoru, Trifan, Olaru, Chelbasu, Costân, Ifitmescu, Onisie, Târloi,
Andrica, Coşmagă Butului, Ţignel, Nicău, Şerban, Cocoloş, Andriescu, Păduraru, Sacu,
Mosmagu, Paşcu, Florea, Florean, Damian, cripcaru, Sădulescu, Mihăilă, Manu.
Porecle: Baslagă, Boroani, Lingurari, Chiţigoi, Mânz, Cotei, Coată, Şorici, Haită,
Vulpe Pop, Bujor, Chipăruş, Berbec, Purcel, Hugioa din barabule, Barabulă, Gâtlan, Turcu,
Bălău, Găinaţ Mânjală, Poacă, Vâjă, Spână, Tăfălcă.
Cei mai mulţi înfiaţi poartă numele, părintelui adoptiv. Dacă bărbatul se mărită nu
schimbă Numele de botez: Gheorghe, Vasile, Ion, Gavril, Grigore, Constantin, Niculaie,
Andrei Ştefan, Ilie, Toader Mihai, Pavăl Petru.
Anica, Maria Ileana, Eleonora, Catrina, Safta,, Măriuca, Ecaterina, Catinca,
Paraschiva, Elisabeta, Virginia, Gliga, Ruxanda, Casandra, Chiţa, Smaranda, Mărioara,
Ilincă, Natalia, Zamfira, Roza, Verona, Vărvara, Adela Aneta, Sofia, Eufrosina, Nume
de bărbaţi care nu se mai pun: Andrei, Ştefan, femei: Casandra, Paraschiva, Marghioala
Marinca, Catrina, Rusanda, Paraschiva, Safta, Şofia, Nume noi: Mircea, Traian, Valeriu,
Cicuone, Virgil, Ermil, Dare, Tatiana, Afia, Veronica, Viorica, Margareta, Emilia.
Este obiceiul să se moştenească numele tatălui sau al unui bunic.
32. Viaţa de familie era înainte vreme deosebită de cea de astăzi, prin autoritatea mai
mare care o aveau părinţii asupra copiilor, mai ales tatăl, şi autoritatea bărbatului asupra
femeii. În căsătorii hotărau nu mai părinţii care singuri făceau alegerea în multe ori tinerii nici
nu se cunoşteau. Ceea ce ziceau părinţii era sfânt. Astăzi copiii s-au emancipat, şi se cred mai
în stare, mai deştepţi şi-i pun ei la cale pe părinţi. Mai de mult tinerii erau mai respectoşi faţă
de cei mai în vârstă, femeia zicea bădică bărbatului dacă era mai mare cu un an – doi. La fel
ziceau şi copiii fraţilor şi surorilor mai mari, chiar numai cu un an. Astăzi nu mai este acelaşi
respect, iar autoritatea bărbatului a scăzut.
Formă de zestre
Fie doamne mila ta spre noi precum am nădăjduit şi noi spre tine,
Noi cei mai de aproape rude a tinerii Maria, născută, Crastia, ce astăzi după buna
voinţă şi plăcere a ei este a se căsători cu tânăru… născut… din comuna… i se dă obiectele
precum anume mai în josu se înseamnă:
Una casă cu patru odă, ce se află în uliţa … avându locu mărimea de optu stânjini
făcea.
Idenu un loc ce e cumpărat-u de la … în mărime de treizeci şi opt prăjini chvatrat.

102
 Toată pojijia ce se află în case rămase de la părinţii răposaţi este toată a munţilor mai
sus spre a avea de temei această ne-am subscris cu ale noastre iscălituri rugându totodată şi pe
alte persoane care au fostu făcea de să subscriau.
Eu______________________(iscălitura)
Eu______________________________
1865 iulie 24
Aţă fiind şi eu subscrisului Parohul Bisericii Sfânta Adormirii la facerea aceasta spre
ştiinţă am iscălit _______________________________________

103