Nicolae Dabija

Tind să mulțumesc pentru oportunitatea de a-mi dezvălui

îndrăgitul scriitor, care, mereu, a venit cu o impecabilă capacitate
de a scrie opere literare la justa valoare.
La 72 de ani, în urma complicațiilor cauzate de Covid 19, a
decedat la Chișinău scriitorul și publicistul Nicolae Dabija,
membru corespondent al Academiei de Științe a Moldovei
(2012)
A fost modelat de timp și invers, avea puterea de a modela timpul în
lucrările sale. Eu țin, în mod special la Nicolae Dabija, care a dat
tonalitate tuturor înscrisurilor și generațiilor ulterioare! A putut
deschide uși, a putut promova un anumit gen de literatură. Încă o
dată în plus afirm că poetul este cel care va rămâne în literatura
română de pretutindeni. A fost tradus în mai multe limbi. Opera
scriitorului basarabean s-a remarcat printr-un stil propriu.
Textul rostit și cel scris al poetului îi conturează personalitatea,
devenind un făptuitor al cuvintelor sale: „Spun cuvinte care mă
modelează până devin și eu ceva bun de rostit”
În activitatea literară a scriitorului Nicolae Dabija se remarcă
romanul Tema pentru acasă, o operă de căpătâi care încununează
succesul autorului. Romanul reflectă tema iubirii și sacrificiul
care duce la împlinirea ei. Apropo, este romanul mult îndragit de
mine, din anii de liceu, unde emoțiile iau vârf și te leși dus de
valurile armoniei dintre realitate și o lume plină de idealuri-
romanele.
Profesorul de limba română, Mihai Ulmu, îi provoacă pe elevii săi
cu o temă pentru acasă: „...A fi om în viață e o artă sau un
destin?!”. Maria Răzeșu își face tema pornind într-o aventură în
găsirea iubirii, Mihai Ulmu fiind destinația protagonistei. Decorul
este sumbru, regimul totalitar fiind în plină aploare. Doar
dragostea putea salva omul prigonit de către sistemul totalitar.
În școala din Poiana, tricolorul este înlocuit cu steagul roșu cu
secera și ciocanul pe el, iar portretul lui Eminescu este înlocuit cu
ce al lui Stalin. Cei doi rămân a fi îndrăgostiți de amintirile care
le-au rămas, Maria fiind devotată, până la capăt profesorului
Mihai Ulmu. Trecând prin greutăți, suportând închisorile gri
acelor timpuri, cei doi luptă cu nădejde pentru împlinirea visului
lor. Intervalul de la viață la moarte devine presărat cu decizii
luate care vor stabili consecințe.
Apogeul resemnării survine odată cu expresia „Nici chiar
Dumnezeu nu poate modifica trecutul”. Romanul se încheie cu o
prezentare a temei pentru acasă din partea elevilor profesorului
Mihai Ulmu și din partea fiului Mircea în calitate de consecință
sau de misiune îndeplinită în ceea ce privește sacrificiul Mariei
Răzeșu.
Autorul motivează iubirea, rezumând-o într-un poem care
îmbracă forma unei declarații de dragoste:
„Sunt rău. Sunt bun. Sunt nemilos. Sunt blând.
Dar tu iubește-mă așa cum sunt.
De-aș fi doar blând și bun, cum mă dorești,
ar fi ușor de tot să mă iubești.
Atuncea lumea toată, câtă e, m-ar adora –
și-ar mai avea același preț iubirea ta?!”
Intervalul de la viață la moarte presupune un examen prin care
creația își dovedește apartenența la sacru, își apără crezul și își
duce crucea până la destinație. Chiar dacă este pandemie sau
prigoană totalitară, omul este invitat la jertfă, iubind, muncind,
sperând, căutându-și menirea, luptând, apărându-și patrimoniul
cultural și pe cel spiritual.